Balta Alba

EXPOZIȚ IUNEA

Opera începe cu un zugrav francez, care începe să le povestească unor necunoscuți

despre peripețiile lui, în încercarea de a ajunge în Orient. Acesta explică cum a intrat în Valahia,
cum a aflat că Valahia nu este locuită de otomani și cum a ajuns să își schimbe preconceptia lui
despre Valahia : „Îmi închipuiam deci Valahia că un soi de pustiu vânturat de cârduri de fiare
să lbatice și de oameni pribegi că  în sânul Africii”.

INTRIGA

Povestitorul francez debarcheaza la Bră ila, unde se intalnese cu consulul francez al

Bră ilei. Acesta auzi despre o baltă fă că toare de minuni odată ajuns la consulat și i-a cerut
compatriotului sau să îl îndrume până acolo. O jumă tate de ora mai târziu, o că ruță venise după
el: „o cutioară  plină  de fân, pe patru roți de lemn cu spițele stricate”. Zugravul a că zut din
că ruță , fiind luat cu asalt de viteza cailor.

            DESFĂ Ș URAREA ACȚ IUNII

            La un moment dat, una din roțile că ruței se stricase iar unul din cai își scrantise piciorul.
Postașul și-a desprins cingatoarea de la brâu, legând spițele roților cu această . Calul ră nit a fost
lă sat în urmă , singurele cuvinte de mângâiere oferite de stă pânul sau fiind „mânca-te-ar lupu’!”. 
Într-un târziu, după lă sarea întunericului, cei doi ajung într-un sat, care pentru că lă tor pare a fi
desprins dintr-o poveste de demult. Acesta umblă prin sat preț de ora, înconjurat de o haită de
câini, până când, pe lângă el a trecut o caleașcă , în care se vorbea franceză . Acesta a comunicat
cu purtă torul de cuvânt al grupului, un cavaler, care l-a ajutat să își gă sească adă post într-una din
casele stră jerilor lui. Francezul a ră mas dezamă git când a descoperit că patul sau nu avea
asternturi, care i-au fost aduse de că tre gazdă la cererea lui.

PUNCTUL CULMINANT

            Dimineața, acesta a fost trezit de zgomotele de afară : „vuiet înfricoșat, într-o hă rhă laie
infernală  de sunete”. Crezând că satul se află sub asediu, francezul ieși din casă cu mâna pe
pistoalele sale, însă a ră mas plă cut surprins când a realizat că zgomotele veneau de la oamenii
care se îndreptau spre Baltă -Albă . Le-a urmă rit pasul, până când a ajuns pe albia ră ului. Ochii
lui se delectau cu priveliștea neobișnuită din jur: „un soi de târg ce nu era târg, un soi de bâlci ce
nu era bâlci; o adună tură  extraordinară , o înșirare neregulată  de corturi, de că suțe de scânduri,
de vizunii, fă cute în rogojini, de brașovence, de cai, de boi, de oameni, care formau de departe
una din privelișțile cele mai originale de pe fă ța pă mântului”. Acesta întră în apă , iar la scurt se
întâlnește cu benefactorii lui, care discutau despre apariția misterioasă a francezului și despre
efectele tă mă duitoare ale bă lțîi. Aceștia s-au intovarasit, s-au dus să mă nânce împreună după
care, pe inserate, au decis să facă o plimbare cu vaporul: „Vaporul Bă lții-Albe era o plută  de
grinzi, având un cort mare drept coperiș și două  roți mici de moară  aninate pe laturile ei.”
DEZNODĂ MÂNTUL

            Zugravul se duce la un bal în sat, într-un Cazinou, după care se îndreaptă spre Galați, cu
gândul de a-și continuă că lă toria în Orient.

EXPOZIȚ IUNEA

Opera începe cu un zugrav francez, care începe să le povestească unor necunoscuți

despre peripețiile lui, în încercarea de a ajunge în Orient. Acesta explică cum a intrat în Valahia,
cum a aflat că Valahia nu este locuită de otomani și cum a ajuns să își schimbe preconceptia lui
despre Valahia : „Îmi închipuiam deci Valahia că un soi de pustiu vânturat de cârduri de fiare
să lbatice și de oameni pribegi că  în sânul Africii”.

INTRIGA

Povestitorul francez debarcheaza la Bră ila, unde se intalnese cu consulul francez al

Bră ilei. Acesta auzi despre o baltă fă că toare de minuni odată ajuns la consulat și i-a cerut
compatriotului sau să îl îndrume până acolo. O jumă tate de ora mai târziu, o că ruță venise după
el: „o cutioară  plină  de fân, pe patru roți de lemn cu spițele stricate”. Zugravul a că zut din
că ruță , fiind luat cu asalt de viteza cailor.

            DESFĂ Ș URAREA ACȚ IUNII

            La un moment dat, una din roțile că ruței se stricase iar unul din cai își scrantise piciorul.
Postașul și-a desprins cingatoarea de la brâu, legând spițele roților cu această . Calul ră nit a fost
lă sat în urmă , singurele cuvinte de mângâiere oferite de stă pânul sau fiind „mânca-te-ar lupu’!”. 
Într-un târziu, după lă sarea întunericului, cei doi ajung într-un sat, care pentru că lă tor pare a fi
desprins dintr-o poveste de demult. Acesta umblă prin sat preț de ora, înconjurat de o haită de
câini, până când, pe lângă el a trecut o caleașcă , în care se vorbea franceză . Acesta a comunicat
cu purtă torul de cuvânt al grupului, un cavaler, care l-a ajutat să își gă sească adă post într-una din
casele stră jerilor lui. Francezul a ră mas dezamă git când a descoperit că patul sau nu avea
asternturi, care i-au fost aduse de că tre gazdă la cererea lui.

PUNCTUL CULMINANT

            Dimineața, acesta a fost trezit de zgomotele de afară : „vuiet înfricoșat, într-o hă rhă laie
infernală  de sunete”. Crezând că satul se află sub asediu, francezul ieși din casă cu mâna pe
pistoalele sale, însă a ră mas plă cut surprins când a realizat că zgomotele veneau de la oamenii
care se îndreptau spre Baltă -Albă . Le-a urmă rit pasul, până când a ajuns pe albia ră ului. Ochii
lui se delectau cu priveliștea neobișnuită din jur: „un soi de târg ce nu era târg, un soi de bâlci ce
nu era bâlci; o adună tură  extraordinară , o înșirare neregulată  de corturi, de că suțe de scânduri,
de vizunii, fă cute în rogojini, de brașovence, de cai, de boi, de oameni, care formau de departe
una din privelișțile cele mai originale de pe fă ța pă mântului”. Acesta întră în apă , iar la scurt se
întâlnește cu benefactorii lui, care discutau despre apariția misterioasă a francezului și despre
efectele tă mă duitoare ale bă lțîi. Aceștia s-au intovarasit, s-au dus să mă nânce împreună după
care, pe inserate, au decis să facă o plimbare cu vaporul: „Vaporul Bă lții-Albe era o plută  de
grinzi, având un cort mare drept coperiș și două  roți mici de moară  aninate pe laturile ei.”

DEZNODĂ MÂNTUL

            Zugravul se duce la un bal în sat, într-un Cazinou, după care se îndreaptă spre Galați, cu
gândul de a-și continuă că lă toria în Orient.