Nuvelă istorică, romantică, pașoptistă:

„Alexandru Lăpușneanul“ de Costache Negruzzi

II. Particularitățile de construcție a personajului principal

Context
Prima nuvelă istorică din literatura română, „Alexandru Lăpușneanul“ de Costache Negruzzi,
aparține prozei romantice, fiind publicată în perioada pașoptistă, în primul număr al revistei „Dacia
literară“(1840).
Nuvela istorică are ca temă evocarea celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanul
(1564-1569). Lupta pentru impunerea autorității domnești și consecințele deținerii puterii de către un
domnitor crud se raportează la realitățile social-politice din Moldova secolului al XVI-lea.
1. Ilustrarea a patru elemente de structură și de compoziție ale nuvelei, semnificative
pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și spațiale,
perspectivă narativă, limbajul personajelor, particularități ale compoziției etc.)
Perspectiva narativă este obiectivă, iar narațiunea, iar narațiunea la persoana a III- a (viziunea
„dindărăt“) amintește, prin concizie, de relatarea cronicarilor. Naratorul omniscient, omniprezent,
sobru, detașat intervine prin epitetele de caracterizare, prin care precizează ipostazele personajului
(„vodă“, „domnul“, „tiranul“, „bolnavul“).
Titlul evidențiază personalitatea puternică a personajului principal, excepțional (ieșit din
comun) prin hotărârea și cruzimea sa.
Acțiunea nuvelei este pusă pe seama unor personaje ale căror caractere puternice se dezvăluie
în evoluția gradată a conflictului. În fucție de rolul lor în acțiune, personajele sunt puternic
individualizate, costruite cu minuțiozitate (biografie, mediu, relații motivate psihologic) sau
portretizate succint.
Timpul și spațiul acțiunii sunt precizate și conferă verosimilitate narațiunii. Nuvela începe cu
întoarcerea lui Lăpușneanul pe tronul Moldovei, în a doua sa domnie, acțiunea desfășurându-se apoi la
curtea domnească și la mitropolie. Ultimul capitol redă moartea domnitorului, patru ani mai târziu, în
cetatea Hotinului.
Conflictul nuvelei este complex și pune în lumină personalitatea puternică a personajului
principal. Principalul conflict este de ordin politic și vizează lupta pentru putere între domnitor și
boieri. Conflictul secundar, între domnitor și Moțoc (boierul care îl trădase), particularizează dorința
de răzbunare a domnitorului.
2. Prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare
la conflictul/conflictele din textul narativ studiat
Alexandru Lăpușneanul este personajul principal al nuvelei, personaj romantic, excepțional,
care cționează în situații excepționale (exemple: scena uciderii boierilor, a pedepsirii lui Moțoc, scena
morții domnitorului otrăvit). Întruchipează tipul domnitorului tiran și crud. El este construit din
contraste, are calități și defecte puternice.
În proza romantică, conflictele exterioare plasează personajele într-o relație de antiteză, cum
este cuplul construit pe tiparul romantic înger ‒demon, doamna Ruxanda și Lăpușneanul.
3. Relevarea unor trăsături ale personajului ales, ilustrate prin două
episoade/citate/secvențe comentate
Crud, hotărât, viclean, disimulat, inteligent, bun cunoscător al psihologiei umane, abil politic,
personajul este puternic individualizat și memorabil.
Hotărârea de a avea puterea domnească este implacabilă și rostită încă de la începututl nuvelei,
în răspunsul dat soliei boierilor trimiși de domnitorul Tomșa, care i-a cerut să se întoarcă de unde a
venit pentru că „țara“ nu-l vrea și nu-l iubește: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu, răspunse
Lăpușneanul, a cărui ochi scânteiră ca un fulger, și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi și voi
merge ori cu voia, ori fără voia voastră. Să mă întorc? Mai degrabă-și întoarce Dunărea cursul
îndărăpt“. Hotărârea domnitorului de a-și relua tronul și dorința sa de răzbunare față de boierii
trădători declanșează conflictul nuvelei.
Caracterizarea indirectă, prin fapte, evidențiază în manieră romantică cruzimea personajului și
hotărârea sa, puuse în practică în guvernarea cu ajutorul terorii, prin lichidarea posibilelor opoziții
(incendierea cetăților, desființarea armatei pământene, confiscarea averilor boierești, uciderea și
schingiuirea unor boieri), culminând cu ucierea celor 47 de boieri la ospăț.
Gradarea scenelor din capitolul al treilea dezvăluie magistral complexitatea portretului moral
al tiranului care pune în aplicare un plan diabolic. Inteligent, îi atrage pe boieri la curte pentru a-i
ucide. Abil, disimulat, se folosește de momentul slujbei religioase, de vestimentația și de coroana
domnească („în ziua aceea, era îmbrăcat în toată pompa domnească“), de citate bilbice presărate într-
un discurs mincinos, dar persuasiv („Bate-voi păstorul, și se vor împrăștia oile“). Crud, ordonă
soldaților uciderea celor 47 de boieri, apoi alcătuiește el însuși piramida din capete, pe care o arată cu
satisfacție doamnei. Râde în timpul masacrului. Pe Moțoc îl dă cu sânge rece mulțimii revoltate,
spunândcă face un act de dreptate. Diplomat, bun cunoscător al psihologiei umane, inteligent, reușește
să manipuleze masele și boierii ori face promisiuni liniștitoare pentru ceilalți (Moțoc, doamna
Ruxanda), aparență sub care se ascunde un plan de răzbunare.
În deznodământul din capitolul al IV-lea este înfățișată moartea tiranului prin otrăvire. După
patru ani de la cumplitele evenimente, Lăpușneanul se retrage în cetatea Hotinului. Bolnav de friguri,
domnitorul este călugărit, după obiceiul vremii. Când își revine, refuză să accepte că a fost călugărit,
pentru că acest lucru ar fi însemnat pierderea puterii domnești. Replica „De mă voi scula, pre mulți
am să popesc și eu...“ exprimă dorința puternică de a se răzbuna. Lăpușneanul amenință că-i va ucide
pe toți inclusiv pe propriul fiu, urmșul la tron, așa încât doamna Ruxanda acceptă sfatul boierilor de a-l
otrăvi.
Modaliățile de caracterizare sunt directe (de către narator, de alte personaje, autocatacterizare)
și indirecte (prin fapte, limbaj, atitudini, comportament, relații cu alte personaje, gesturi, ținută,
vestimentație).
Naratorul realizează un portret fizic al domnitorului cu prilejul discursului de la mitropolie,
ocazie oficială pentru a descrie vestimentația specifică epocii, care dă culoare locală: „Purta coroana
Paleologilor, și peste dulama poloneză de catifea stacoșie, avea cabanița turcească“. Portretul moral
este realizat, în mod direct, prin epitete: „nenorocitul domn“, „deșănțată cuvântare“, sau prin
indicarea ipostazelor personajului: „vodă“, „domnul“, „tiranul“, „bolnavul“.
Sunt folosite epitete și ăn caracterizarea realizată de alte personaje: „Crud și cumplit este omul
acesta“ (mitropolitul Teofan) și în autocaracterizare: „n-aș fi un nătărău de frunte, când m-aș încrede
în tine?“ (replică adresată vornicului Moțoc).
Elemente de caracterizare indirectă prin limbajul personajului se desprind din replici
percutante, două dintre ele figurând ca motto al capitolelor I și al IV-lea. Răspunsul dat boierilor
„Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu [...]și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi și voi merge ori cu
voia, ori fără voia voastră“ a devenit o emblemă a personajului care se autodefinește prin voința
puternică. Amenințarea „De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu...“ redă aluziv dorința de
răzbunare a celui căzut. Orgoliul este exprimat în prima replică rostită: „Am auzit de bântuirile țării
și am venit s-o mântui“. Abilitatea politică a personajului este concentrată în celebrul răspuns despre
mulțimea reevoltată: „Proști, dar mulți!“.
4. Susținerea unei opinii despre modul în care se reflectă o idee sau tema nuvelei în
construcția personajului
În opinia mea, într-o nuvelă istorică, în care conflictul este lupta pentru putere între domnitor
și boieri, caracterul sângeros al acțiunilor lui Lăpușneanul pentru impunerea autorității domnești se
raportează veridic la realitățile social-politice din Moldova secolului al XVI-lea. Dorința de răzbunare
și cruzime față de boieri este motivată psihologic de trădarea acestora în prima sa domnie.
Potrivit esteticii romantice, portretul tiranului se conturează din lumini și umbre ți antiteză cu
alte personaje: cruzimea lui cu blândețea doamnei Ruxanda, hotărârea lui cu lașitatea lui Moțoc.
Definitoriu pentru un personaj romantic este caracterul excepțional al faptelor și al însușirilor sale:
hotărârea exprimată în celebra afirmație „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu“ și cruzimea malefică, în
scena uciderii celor 47 de boieri.
Concluzie
Monumentalitatea, forța de a-și duce planurile la bun sfârțit, indiferent de mijloace,
spectaculosul acțiunilor, concizia replicilor fac din protagonistul nuvelei căreia îi dă titlul, Alexandru
Lăpușneanul, un personaj memorabil.