Capitolul II.

SPECIFICUL POVESTIRII

II.1. Povestirea ca metodă pedagogică

”Metoda este considerată a fi un ansamblu organizat de procedee sau moduri de

realizare practică a operațiilor care stau la baza acțiunii; o înlănțuire de procedee care
conduc în mod programat și eficace la realizarea scopurilor sau obiectivelor propuse.”
(Cerghit, 2006, p.20).
Etimologic, cuvântul metodă derivă din cuvintele greceşti metha (spre) şi odos
(drum), semnificând drumul ce trebuie parcurs pentru atingerea unor obiective. În cadrul
învățământului preșcolar, metoda este calea aleasă de educator pentru a atinge obiectivele
educaționale propuse și pentru a dirija copiii în descoperirea unor instrumente proprii de
lucru.
Importanța utilizării metodelor de predare – învățare, la nivel preșcolar, constă în
faptul că acestea, pe lângă rolul lor enunțat anterior, contribuie la formarea unor atitudini
pozitive față de educație.
Una dintre cele mai importante metode utilizate în educația preșcolarilor este
povestirea.
”Povestirea este una dintre cele mai îndrăgite activități dirijate din grădiniță care
satisface nevoia de cunoaștere și de afectivitate a copiilor, le stimulează imaginația și le
creează cadrul optim de comunicare” (Balint, 2008, p.1)
Povestirea este o metodă de expunere verbală, expozitivă folosită cu mare
preponderență în învățământul preșcolar. Această metodă constă în expunerea orală a unor
texte literare, evenimente, întâmplări ce pot avea atât caracter realist cât și științific sau
fantastic atât în cadrul activităților de dezvoltarea limbajului cât și în cadrul altor activități.
Scopul folosirii acestei metode constă în trezirea interesului copiilor pentru ce urmează sau
ce va urma, asigurarea unui bagaj de imagini intuitive, a unor reprezentări, consolidarea
cunoștințelor dobândite, dezvoltarea capacităților de comunicare.
Din punct de vedere pedagogic, povestirea ca metodă trebuie să respecte
următoarele cerințe:
- utilizarea unui limbaj accesibil, clar și expresiv care să respecte particularitățile de
vârstă ale copiilor;
- selectarea conținuturilor și eliminarea detaliilor care pot îngreuna înțelegerea;
- folosirea materialului intuitiv pentru a ușura înțelegerea textelor de către copii.
 Povestirea are atât valențe formative cât și valențe informative deoarece prin
povestire, copiii asimilează cunoștințe și informații și în același timp își satisfac nevoia de
cunoaștere, își dezvoltă capacitățile de comunicare.
Mihail Balint, în Metodica activităţilor de educare a limbajului în învăţământul
preşcolar afirmă că povestirea ca activitate specifică a învățământului preșcolar, contribuie
la dezvoltarea unor procese psihice cum sunt:
- limbajul – ca mijloc fundamental de receptare și comunicare;
- gândirea logică – datorită succesiunii evenimentelor din povestire;
- memoria voluntară – prin reţinerea desfășurării evenimentelor și expunerea lor pe
baza unor procedee și mijloace specifice (întrebări formulate de educatoare, planșe sau
ilustraţii etc.);
- atenţia – prin memorarea numelor personajelor, a unor elemente ce apar în povești
a succesiunii întâmplărilor, a unor expresii sau versuri reprezentative.
- imaginaţia – prin crearea unor imagini noi pe baza prelucrării reprezentărilor și a
experienţei cognitive.

II.2. Modalități de realizare a povestirii în grădiniță: povestirea educatoarei, povestirea

copiilor, povestirea bazată pe ilustrații, povestirea cu început dat, povestirea după
jucării, povestirea după desene.

În cadrul metodei povestirii întâlnim două tipuri de povestiri: povestirea

educatoarei și povestirea copiilor.
II.2.1 Povestirea educatoarei
Constă în expunerea de către educatoare a unei povești, povestiri, opere literare
realizată în cadrul activităților obligatorii, activităților alese sau în timpul jocurilor
desfășurate cu întreaga grupă de preșcolari. Conținutul acestora contribuie la îmbogățirea
cunoștințelor copiilor, familiarizarea acestora cu bogăția, expresivitatea și structura limbii
române. În același timp copiii vin în contact cu cuvinte noi, expresii poetice, structuri
gramaticale corecte, expresii rimate pe care treptat le vor însuși.
Din poveștile și basmele ascultate, copiii își însușesc noțiuni despre bine și rău,
adevăr și minciună, curaj și lașitate, noțiuni ce vor contribui la formarea trăsăturilor etice și
morale. De asemenea din lumea basmelor și a poveștilor, preșcolarii își aleg modele
comportamentale.
Sfera tematicii poveștilor și povestirilor cuprinde lume viețuitoarelor, lumea
copilăriei, viața adulților dar și povești în care elementele reale se îmbină cu cele
fantastice.
 Tematica prezentată copiilor ține cont de particularitățile de vârstă ale acestora
diferențiindu-se de la grupă la alta.
Povestirea, la grupa mică, urmărește dezvoltarea afectivității și formarea unor
comportamente pozitive. Textele utilizate trebuie să fie scurte și accesibile copiilor.
Preșcolarii de grupă mijlocie, prin povestiri, sunt familiarizați cu aspecte diferite de
viață, textele fiind mai lungi.
La grupa mare, textele utilizate devin mai lungi, mai complexe având ca scop
exersarea capacităților de comunicare ale preșcolarilor și dezvoltarea gândirii acestora.
Copiii încep să fac diferențe între real și imaginar.
Structura activităţii de povestire
Activitățile de povestire se regăsesc în planificările educatoarelor eșalonate pe
parcursul unui an în concordanță cu celelalte activități de dezvoltare a limbajului.
Conținuturile trebuie foarte bine selectate, respectând obiectivele cadru și cele de referință.
Pregătirea activităților de povestire presupune stabilirea obiectivelor, selectarea
conținuturilor prin studierea judicioasă a textelor literare și adaptarea acestora la
particularitățile de vârstă ale copiilor.
Laura Colceriu, în Metodica predării activității instructiv-educative în grădinițe
stabilește următoarele etape ale activității de povestire:
Etapele activităţii de povestire:
1. Organizarea activităţii
-asigurarea unui climat adecvat desfășurării activității și pregătirea materialelor și
mijloacelor didactice necesare;
2. Desfăşurarea activităţii
a. Introducere în activitate
Pentru captarea și păstrarea atenției copiilor este important să se utilizeze metode,
procedee și mijloace variate în funcție de vârsta copiilor și de complexitatea conținuturilor.
Pot fi utilizate: jucării, tablouri, desene, păpuși etc.
Astfel se pot utiliza jucării, siluete, marionete, păpuşi, un cadru din povestire,
desene, tablouri sau ilustraţii mai ales atunci când copiii trebuie pregătiţi pentru înţelegerea
cât mai profundă a conţinutului.
b. Expunerea poveştii / povestirii de către educatoare:
După ce se anunță titlul și autorul poveștii sau povestirii se trece la prezentarea
conținutului. Exprimarea trebuie să fie clară, sugestivă și expresivă pentru a menține treaz
interesul copiilor.
Expresivitatea expunerii se obţine prin:
 - modularea vocii;
- schimbarea ritmului vorbirii pe parcursul expunerii;
- respectarea pauzelor logice, psihologice şi gramaticale;
- schimbarea intonaţiei în funcţie de conţinutul povestit;
- repetiţii;
- mimică şi gesturi potrivite;
- mijloace intuitive şi imitative adecvate;
- utilizarea materialelor didactice: păpuşi, jucării, machete, etc.
Permanent, educatoarea trebuie să ”intre în pielea personajelor” pentru a menține
trează atenția ascultătorilor și a le induce stări emoționale corespunzătoare conținuturilor
prezentate. În același timp se prezintă imagini, se mânuiesc păpuși, jucării, se creează o
atmosferă de poveste, astfel încât copiii să se simtă participanți direcți la conținutul
prezentat.
3. Încheierea activităţii
Scopul acestei etape este de a fixa conținutul poveștii. Se adresează întrebări pentru
a evidenția și a reține principalele momente. Se urmărește integrarea cunoștințelor noi în
sistemul celor anterioare prin trimiteri la povești sau povestiri asemănătoare. Se poate cere
copiilor să mimeze gesturi ale unor personaje, să deseneze personaje la alegere, scene care
i-au impresionat mai mult. Prin toate activităţile de educare a limbajului desfăşurate în
grădiniţa de copii, se urmăreşte formarea capacităţii de exprimare exactă, inteligibilă,
cursivă. Copiii preşcolari trebuie să fie capabili de a-și exprima trebuinţele, gândurile și
sentimentele, să fie capabili să comunice între ei și cu adulţii.

II.2.2. Povestirile copiilor. Povestirile copiilor se pot realiza în două forme: repovestirea și

povestirea creată de copii.

II.2.2.1. Repovestirea
Este o metodă conexă a povestirii prin care copilul devine actor principal. El trebuie
să redea cu propriile cuvinte, o povestire prezentată anterior, de obicei după suport
imaginativ, respectând succesiunea întâmplărilor, să identifice și să enumere trăsături ale
personajelor, să aprecieze faptele personajelor și să-și exprime gânduri sau sentimente față
de acestea, să-și aleagă personaje model motivând alegerea făcută.
Deși contribuția copilului în repovestire este restrânsă, aceasta contribuie la
 dezvoltarea unor procese psihice cum sunt gândirea logică, memoria și de asemenea
capacitatea de exprimare și comunicare liberă a copiilor.
Repovestirea se poate realiza în mai multe forme:
a.Repovestirea pe baza unor tablouri / ilustraţii ce redau episoadele întâmplării din povestire;
b. Repovestirea pe baza unui plan verbal corespunzător fragmentelor logice ale povestirii;
c.Repovestire pe baza unui text citit;
d. Repovestire liberă.
Mihail Balint, în Metodica activităţilor de educare a limbajului în învăţământul
preşcolar, prezintă următoarele etape ale repovestirii:
a. Repovestirea pe baza unor tablouri/ilustraţii ce redau episoadele întâmplării
din povestire
Cuprinde următoarele etape:
-Introducere în activitate – etapă în care se anunță titlul și autorul povestirii;
-Expunerea – în care se redă conținutul povestirii;
-Repovestirea – etapa în care copiii, cu ajutorul unor tablouri ce prezintă momentele
principale ale povestirii, redau, pe rând, conținutul acesteia;
-Repovestirea integrală – unul sau doi copii repovestesc întreg conținutul prezentat.
Cu cât sunt mai multe imagini cu atât prezentarea devine mai liberă.
b. Repovestirea pe baza unui plan verbal corespunzător fragmentelor logice ale
povestirii;
Această formă a repovestirii face trecerea spre povestirea liberă. Aceasta constă în
realizarea, de către educatoare a unui plan de întrebări pe baza căruia copiii vor repovesti.
Activitatea se desfășoară după următoarele etape:
-Organizarea activității – ce presupune pregătirea materialelor necesare și asigurarea
unui climat propice desfășurării activității.
-Desfășurarea activității – constă în prezentarea unor imagini din textul propus,
prezentarea unui personaj din poveste, audierea unui fragment, realizarea unui decor sau a
unei machete corespunzătoare poveștii.
-Repovestirea conținutului - Copiii trebuie să recunoască titlul și autorul poveștii,
apoi, pe baza unui plan stabilit de educatoare și cu ajutorul materialelor intuitive pregătite să
redea cu cuvintele lor conținutul povestirii.
c. Repovestire pe baza unui text citit
Prin lectura expresivă a unei povestiri, copiii sunt ajutați să descopere frumusețea
limbii literare și să-și dezvolte interesul pentru cărți. (Balint, 2008).
Textele prezentate trebuie să fie scurte și să capteze atenția copiilor. După citirea
textului, educatoarea adresează întrebări scurte copiilor prin care se stabilesc momentele
principale ale acțiunii, se identifică personajele, se reliefează trăsăturile acestora. În același
timp sunt explicate și cuvintele sau expresiile pe care copiii nu le cunosc.
d. Repovestire liberă
În cadrul acestei forme de activitate copiii repovestesc în funcție de preferințe și de
modul în care a perceput fiecare dintre ei conținutul poveștii. Important este ca aceștia să
respecte succesiunea logică a evenimentelor din povestire.
Repovestirea depinde de gradul de însușire temeinică și conștientă a textelor
prezentate.
Repovestirea, întreține dorința copilului e a se afirma, de a fi în centrul atenției, de a-și
manifesta capacitatea creativă. (Cerghit,2006)

II.2.2. 2. Povestirile create de copii

Acestea contribuie la dezvoltarea gândirii logice și creative a copiilor, a imaginației
acestora. Povestirile create au evidentă valoare formativă, contribuind la dezvoltarea gândirii
și a imaginaţiei creatoare, la dezvoltarea unei vorbiri corecte, fluente, expresive. Copiii
exersează exprimarea fluentă și corectă. Se pot realiza în mai multe forme:
a. Povestiri create pe baza unui şir de ilustraţii
b. Povestire cu început dat
c. Povestire pe baza unui plan dat
d. Povestire după modelul educatoarei.
A. Povestiri create pe baza unui şir de ilustraţii
Constă în prezentarea unui set de 4-5 imagini pe care copiii nu le cunosc. Se prezintă
personajul principal și momentele esențiale, respectându-se succesiunea logică a acestora.
Este important ca imaginile prezentate să fie accesibile copiilor și să reprezinte imagini
apropiate experienței acestora.
Aceste activități cer un aport intelectual mai mare din partea copiilor decât
repovestirile deși datorită ilustrațiilor, imaginația acestora este oarecum limitată.
Etapele activităţii:
-Organizarea activităţii – pregătirea materialului didactic,
-Desfăşurarea activităţii - se captează atenția copiilor, apoi se prezintă imaginile care
se vor folosi în cadrul activității. Cu ajutorul întrebărilor se descrie fiecare imagine: locul
desfășurării acțiunii, personajele implicate, evenimentele mai importante. Se trece la crearea
povestirii pe fragmente, corespunzătoare imaginilor și respectând succesiunea acestora, de
către mai mulți copii. Se repetă povestirea integrală de unul sau doi copii, iar la final, cu
ajutorul copiilor se stabilește titlul acesteia.
-Încheierea activităţii – activitatea se poate încheia cu o actualizare a unei povestiri
asemănătoare cu cea creată sau cu jocuri de mișcare.

B. Povestirile cu început dat

În cadrul acestei activități, copiii sunt solicitați să realizeze cu cuvinte proprii, o
povestire a cărui început este dat de educatoare. Copiii devin astfel creatori. Pentru realizarea
activității este necesară îndeplinire unor obiective cum sunt:
- să asculte cu atenţie expunerea educatoarei;
- să sesizeze şi să reţină momentele semnificative ale naraţiunii educatoarei;
- să-şi imagineze personaje şi întâmplări adecvate începutului dat pentru continuare;
- expunerea corectă, logică şi coerentă a evenimentelor şi personajelor imaginate. (Balint,
2008)
Începutul dat de educatoare trebuie să atragă copiii, să le trezească interesul, să le
stârnească imaginația și să le sugereze subiectul pe care trebuie să-l dezvolte.
Reuşita unei astfel de activităţi depinde de calitatea începutului dat de educatoare şi de
deprinderile copiilor formate în activităţi anterioare.
În încheierea activității se apreciază povestirile create de copiii. Dacă acestea nu
îndeplinesc cerințele didactice, educatoarea va trebui să compună o povestire model.
C. Povestire pe baza unui plan dat
În cadrul acestei forme de activitate se prezintă copiilor un plan sub formă de titluri
sau de propoziții interogative după care aceștia vor compune o povestire.
D. Povestire după modelul educatoarei
Este o formă de activitate ce se desfășoară la grupa mare deoarece solicită capacități
de comunicare dezvoltate din partea copiilor.
Etapele activității:
-Organizarea activităţii – constă în pregătirea materialului și a cadrului adecvat
necesar desfășurării activității.
-Desfăşurarea activităţii, - cuprinde anunțarea temei și a obiectivelor, expunerea
model de către educatoare apoi expunerea povestirii create de copii după modelul
educatoarei.
Temele povestirilor se referă, în general, la întâmplări din familie, din cercul de
prieteni sau din viața animalelor.
Copiii trebuie să-şi imagineze locuri, fapte, evenimente care se pot petrece în realitate,
în viitor, ca în desene animate ori ca în vis. Educatoarea are sarcina de a încuraja imaginaţia
şi originalitatea copiilor; va urmări, de asemenea, educarea moral-civică prin mesajul
povestirii create de copii. (Balint, 2008)
 Alături de metodele enumerate mai putem aminti și alte modalități de desfășurare a
povestirii în grădiniță cum sunt:
- Povestiri compuse după jucării sau personaje îndrăgite
- Povestiri după desenele copiilor
- Povestirea creată în relaţie cu o situaţie – problemă sau dilematică
a. Povestiri compuse după jucării sau personaje îndrăgite.
Metoda constă în prezentarea unor jucării în fața copiilor și invitarea acestora să
aleagă o jucărie sau mai multe și să realizeze o povestire scurtă în care să se regăsească
jucăriile alese. Este o modalitate de dezvoltare a creativității, gândirii și limbajului
preșcolarilor.
b. Povestiri după desenele copiilor
Aceste activități fac legătura între domeniul estetic și creativ și domeniul limbă și
comunicare. Copilul trebuie să se exprime atât plastic cât și verbal. El trebuie să redea prin
cuvinte mesajele transmise prin intermediul culorilor.
c. Povestirea creată în relaţie cu o situaţie – problemă sau dilematică.
Metoda constă în generarea unei stări tensionale care va impulsiona vorbirea copiilor.
Contribuie la dezvoltarea prin exersare a activității mintale sau a funcțiilor intelectuale în
procesul cunoașterii.
În cadrul activităților de povestire desfășurate cu preșcolari, aceștia trăiesc
întâmplările povestite, se identifică cu personajele, își aleg modele, se situează în afara
timpului dar în același timp își formează comportamente, asimilează informații, își exersează
capacitățile de comunicare, reliefând astfel valoarea formativă și informativă a poveștilor.

II.3. Avantaje și dezavantaje ale utilizării povestirii la preșcolari: conduita educatoarei, arta
de a povesti
Metoda povestirii are un rol important în dezvoltarea vorbirii și educarea limbajului
preșcolarilor dar eficiența ei nu depinde doar de conținuturi ci și de modul în care acestea
sunt prezentate. Rolul educatoarei este unul foarte important. Modul în care se realizează
etapa de captare a atenției, tonul folosit, vocea care trebuie să fie blândă, firească, nuanțată,
mimica adoptată de educatoare pe tot parcursul povestirii sunt factori determinanți pentru
reușita activității și pentru atingerea scopurilor și a obiectivelor stabilite.
Avantaje:
-pătrunderea în limbajul copiilor a unor expresii ale limbii literare sau populare,
expresii pe care copiii le vor folosi ulterior;
 -îmbogățirea limbajului prin utilizarea unor formule stereotipe specifice, forme
flexionare sau grupări sintactice care au rol în dezvoltarea vorbirii corecte a copiilor;
-formarea unor trăsături pozitive de voință și caracter datorită conținutului ”plin de
învățăminte” al unor povești;
-dezvoltarea armonioasă a personalității copiilor;
-dezvoltarea gândirii creatoare și a expresivității verbale;
-stimularea capacității de exprimare verbală sub aspectul fluidității originalității și a
flexibilității.
-dezvoltarea capacității copiilor de a reda inteligibil și cursiv o poveste, exprimarea
independentă în vorbire.
Dezavantaje:
-un defect major întâlnit tot mai des în rândul educatoarelor este vocea strigată. Astfel,
în activitățile de povestire, educatoarele obișnuiesc să-și disciplineze preșcolarii ridicând
tonul. Această modalitate nu este recomandată și nici eficientă;
-un alt aspect este dat de modul în care educatoarea stăpânește cuvintele și de
capacitatea acesteia de a transmite emoțiile conținute în textul respectiv;
-totodată, un dezavantaj al utilizării povestirii poate fi modul în care educatoarea
introduce copiii în activitatea de a povesti. Sunt numeroase cazuri în care educatoarea începe
imediat povestirea fără a le capta atenția copiilor;
-transformarea unei activități plăcute de către educatoare într-una plicticoasă;
-lipsa cu desăvârșire a talentului actoricesc prin slaba utilizare a intonației, ritmului,
mimicii, expresiei corporale duce la transmiterea inadecvată a mesajului către copii;
-în cazul copiilor, reținerea și utilizarea unor expresii pe care aceștia nu le înțeleg și
cărora le pot atribui semnificații eronate poate constitui un dezavantaj;
-limitarea imaginației copiilor în povestirile după desene, tablouri, imagini;
-prin repovestire contribuţia personală a copiilor este restrânsă;
Dacă nu se păstrează varianta expusă a povestirilor, copilul poate contesta adevărul și
calitatea acesteia.
Povestirile copiilor, fie libere, fie create de ei, constituie un exercițiu eficient de
educare a limbajului și de antrenare a proceselor intelectuale, dar și a exprimării
independenței în vorbire. (Stamatoiu Ancuța în articolul -Rolul activităților de educarea
limbajului în dezvoltarea unei exprimări corecte și nuanțate).
II.4. Modalități de valorificare a povestirii în contextul dezvoltării limbajului;

Deoarece prin povestire este satisfăcută nevoia de cunoaștere a copilului fiind în

același timp un stimulent pentru imaginație și pentru dezvoltarea capacităților de comunicare,
această metodă este una dintre cele mai importante și mai plăcute metode utilizate în
grădiniță. Din punctul de vedere al valențelor informativ-formative, activitatea de povestire
actualizează teme accesibile vârstei preșcolare reliefând aspecte atât din realitate, viața de zi
cu zi, cât și din lumea ireală a basmelor.
Astfel, conținuturile poveștilor și basmelor pe care le adresăm copiilor sunt pline de
învățăminte și scot în evidență o serie de calități ale unor personaje pozitive. Este influențată
în acest fel dezvoltarea personalității copiilor precum și limbajul sau atitudinea față de
anumite situații pe care le întâlnește în viața de zi cu zi.
Prin povestire se activează, dezvoltă și nuanțează vocabularul copiilor și în același
timp sunt actualizate valențele expresive ale limbii române. Această metodă asigura
deschiderea către formarea şi actualizarea unui sistem de valori reperabil atât în realitatea
propriu-zisă, cât şi în lumea creaţiilor literare valorificate, precum şi către formarea şi
dezvoltarea unor deprinderi de muncă intelectuală, de raportare la un text/mesaj, de operare
cu idei, caracteristici de persoane/personaje etc. ( Hojbilă, A., Curs)
Tot prin povestire copiii își însușesc deprinderi de igienă și un stil de viață sănătos
precum și un comportament adecvat în societate. În acest sens de omare importanță sunt
povestirile-,,Maricica, murdăricaʼʼsau ,,Ce-a uitat Fănucă să spună?ʼʼ
De asemenea, în limbajul copiilor pătrund forme specifice de exprimare din limbajul
popular prin intermediul povestirilor-,,Pupăza din teiʼʼ, ,,La cireșeʼʼ.
Preșcolarii pot învăța din diverse povestiri-,,Capra cu trei ieziʼʼ, ,,Scufița roșieʼʼ,
,,Ursul păcălit de vulpeʼʼ, ,,Găinușa cea moțatăʼʼ, ,,Punguța cu doi baniʼʼsă înlăture
lăcomia, necinstea, viclenia și minciuna. De asemenea, copiii au prilejul de a aprecia
bunătatea, hărnicia, binele și frumosul în povestiri precum: ,,Cei trei purcelușiʼʼ, ,,Lebedeleʼʼ,
,,Fata babei și fata moșuluiʼʼ
Pentru ca activitatea de povestire – repovestire să fie considerată o reușită, copiii
trebuie să o înțeleagă bine și să o reproducă cu ușurință. Acest lucru presupune însușirea
conștientă și temeinică a povestirilor de către copii și depinde în mare măsură de tactul și
măiestria educatoarei. Este important ca repetarea povestirilor să se realizeze și în afara
activităților obligatorii. Povestirea are multiple efecte constructive asupra capacităţilor
cognitive, memoriei, precum şi asupra capacităţilor comunicaţionale.
Pentru a exersa vorbirea copiilor și formarea deprinderilor de a povesti corect, coerent
și expresiv, am utilizat la grupă următoarele tipuri de povestiri:
a) Povestiri după un șir de ilustrații
Le-am utilizat ca un mijloc de dezvoltare a limbajului și nu în ultimul rând al
creativității. Se știe că ilustrațiile prezintă doar momentele importante ale povestirii. Acestea
sunt deduse de copii, dar mai apoi ideile principale sunt legate între ele spre a continua firul
logic al poveștii. Meritul acestor povestiri este că pe lângă organizarea gândirii copilului și
obișnuirea lui cu o exprimare logică si coerentă, ea cere un aport intelectual mai mare
comparativ cu repovestirile și asta pentru că imaginile reprezintă doar momentele principale
ale povestirii, pe care copilul trebuie să le deducă interpretând desenele; mai apoi trebuie să
lege ideile reprezentate ca să înţeleagă acţiunea și după aceea să le expună într-o formă
originală. Este adevărat că din cauza prezenţei materialului intuitiv, improvizaţia copilului
este limitată.
b) Povestiri compuse după personaje îndrăgite din povești
Pentru educarea limbajului copiilor si a spiritului lor creativ am organizat povestiri
după jucării, dar și după personaje preferate din povești sau desene animate. În acest scop, am
așezat pe un panou, în fața copiilor diverse siluete de personaje din carton. Am invitat pe
rând, câte un copil să-și aleagă un personaj și să realizeze o scurtă povestire. Din experienţă,
putem afirma că povestirile după un singur personaj limitează potenţialul creator al copiilor,
de aceea se folosesc mai multe personaje, iar copii au posibilitatea să-și aleagă acele
personaje care îi inspiră.
c) Povestiri cu început dat
Am oferit copiilor povestiri simple ținând cont de caracteristicile acestora cât și de
particularitățile de vârstă. Am cerut copiilor să continue diverse povestiri după bunul lor plac.
Am remarcat faptul că finalul povestirilor a fost aproape întotdeauna unul pozitiv cu
pedepsirea personajului negative din povestirea originală. Prin conţinutul lor tematic trebuie
să fie accesibile copiilor, să satisfacă interesele copiilor, să sugereze subiectul si să marcheze
perspectiva dezvoltării lui, să impulsioneze procesele gândirii, ale imaginaţiei creatoare, să
corespundă obiectivelor educative urmărite în grădiniţă .
d) Povestiri după desenele copiilor
Prin intermediul acestei metode am reușit să le stimulez creativitatea și bineînțeles
exprimarea corectă. Atât în activităţile artistico-plastice, cât si în cele de educarea limbajului,
copilul este pus în postura de a se exprima, desigur, cu mijloace diferite. Este de dorit ca el să
redea verbal, într-o construcţie logică, mesajul transmis cu ajutorul culorii.
e) Povestiri create în relație cu o situație problemă
Această metodă a dus atât la activizarea vorbirii cât și la dezvoltarea gândirii,
exersarea funcțiilor intelectuale. Povestirea de acest gen vine să aducă învăţământului
preșcolar un plus de eficienţă formativă, fiindu-i caracteristic faptul că se bazează pe
generarea unei stări tensionale ce devine impuls pentru activizarea vorbirii copiilor.
Problematizarea, prin soluţionarea de probleme, măreste achiziţia educativă atât în ceea ce
privește însușirea de cunostinţe, cât si mai ales dezvoltarea prin exersare a capacităţii mintale
sau a funcţiilor intelectuale în procesul cunoașterii. Prin urmare, prin folosirea
problematizării ca modalitate sistematică si specifică de lucru, am urmărit realizarea
sarcinilor educaţiei intelectuale.
În acest sens, am realizat o activitate experimentală, interesantă care a arătat faptul că
elevii citesc cu ușurință imaginile și pot crea mici povestiri după acestea. Ilustrațiile pe care
le-am folosit ca materiale au fost un șarpe, un măr, un iepure, un pix, o pădure, un cort, un
lup, un pădurar, o pușcă, un tren. Aceste imagini au fost expuse copilului. Acesta s-a uitat la
ele timp de jumătate de oră, le-a contemplat, apoi, a ales 6 dintre ele, care i-au plăcut mai
mult, iar pe baza acestora a creat o povestire.
Am observat că elevii au priceperea de a observa, de a înţelege și de a lega într-un fel
logic ilustraţiile în jurul unui subiect. În general, numai pe baza unui exerciţiu susţinut, copiii
realizează povestiri respectând succesiunea logică a momentelor povestirii. Conţinutul
povestirii este bogat, variat, imaginaţia începe să acţioneze conform unei organizări interioare
iar copilul înainte de a povesti si-a creat un plan mintal necesar desfășurării evenimentelor.