Comerțul liber este o politică economică în care guvernele țărilor nu restricționează importurile din, sau

exporturile către alte țări. Comerțul liber este exemplificat prin Spațiul Economic European și Acordul
Nord-American de Comerț Liber, care și-au deschis piețele pentru comerț. Astăzi, cele mai multe țări sunt
membre ale Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), care a creat acorduri comerciale multilaterale.
Cu toate acestea, cele mai multe guverne încă impun politici protecționiste ce presupun tarife de import
sau subvenții de export, care sunt destinate pentru a sprijini ocuparea forței de muncă locale. De
asemenea, de multe ori, guvernele limitează schimbul liber pentru exporturile de resurse naturale. Alte
bariere ce pot împiedica comerțul liber includ taxele și cotele de import sau reglementările legislației.

Modele economice
Două moduri simple de a înțelege beneficiile propuse de comerțul liber sunt teoria lui David Ricardo a
avantajului comparativ și prin analiza impactului unui tarif sau a unei cote de import. O analiză economică
folosind legea cererii și a ofertei și efectele economice ale unei taxe pot fi folosite pentru a arăta
beneficiile și dezavantajele teoretice ale comerțului liber.[1][2]

Diversiuni ale comerțului[modificare | modificare sursă]

Potrivit teoriilor economice standard, aplicarea selectivă de acorduri de liber schimb cu anumite țări
poate duce la ineficiență economică conform procesului de reorientare a schimburilor comerciale. Este
eficient din punct de vedere economic pentru un bun să fie produs de către țara care îl produce cel mai
ieftin, dar acest lucru nu se întâmplă întotdeauna dacă un producător cu cost ridicat beneficiază de un
acord de liber schimb, în timp ce un producător cu cost redus ar întâmpina tarife ridicate. Aplicarea unui
acord comercial de liber schimb producătorului cu costul ridicat (și nu producătorului low-cost) poate
duce la devierea comerțului și la pierderi economice. Acesta este motivul pentru care mulți economiști
pun mare importanță pe negocierile globale pentru reducerea tarifelor, cum ar fi cel de la Doha.[1

Starea actuală[modificare | modificare sursă]

Singapore este liderul mondial in facilitarea comerțului liber, conform Indexului de Comerț Facilitat (Enabling Trade index).

Cele mai multe țări din lume sunt membre ale Organizației Mondiale a Comerțului,[11] ceea ce limitează în
anumite aspecte dar nu elimină complet tarifele și barierele comerciale. Cele mai multe țări sunt, de
asemenea, membre ale unor zone de liber schimb regionale care reduc barierele comerciale între țările
participante. UE și SUA sunt în curs de negociere a unui acord de liber schimb. Alături de SUA,
douăsprezece țări care au graniță la Oceanul Pacific sunt în prezent în negocieri private[12] pentru
Parteneriatul Trans-Pacific, fiind promovat de țările care îl negociază ca un acord de liber schimb. [13]

Argumentele pentru protecționism se încadrează în categoria economică (comerțul poate afecta

economia) sau categoria morală (efectele comerțului liber ar putea ajuta economia, dar au efecte
negative în alte domenii); un argument general împotriva comerțului liber este că acesta este colonialism
sau imperialism deghizat. Categoria morală este largă și include preocupările de distrugere a industriilor
incipiente și subminarea pe termen lung a dezvoltării economice, inegalitatea veniturilor, degradarea
mediului, exploatarea copiilor prin munca,sclavia salariilor, accentuarea sărăciei în țările sărace, afectarea
interesului național sau schimbările culturale rezultante.[14]
Argumentele economice împotriva comerțului liber critică ipotezele sau concluziile teoriilor economice.
Argumentele de natura social-politică împotriva comerțului liber susțin că există anumite efecte sociale și
politice cum ar fi stabilitatea politică, securitatea națională, drepturile omului și protecția mediului care
nu sunt incluse in analiza economică.

Comerțul liber este, de multe ori, criticat de industriile locale care ar putea fi afectate de prețurile reduse
pentru bunurile importate.[15][16] De exemplu, dacă Statele Unite ale Americii ar reduce taxele de import la
zahăr, producătorii de zahăr autohtoni ar beneficia de prețuri și profituri mai mici, în timp ce
consumatorii de zahăr din SUA vor beneficia de preturi mai scăzute pentru aceeași cantitate de zahăr.
Teoria economică a lui David Ricardo susține că profitul total al consumatorilor este mai mare decât
pierderea producătorilor.[17][18] Cu toate acestea, întrucât fiecare dintre acești câțiva producători
autohtoni de zahăr ar pierde o mulțime de bani, în timp ce fiecare din mulții consumatori ar obține doar
putin profit, este mult mai probabil ca producătorii autohtoni să se mobilizeze împotriva eliminării
tarifelor.[16] În general, producătorii susțin subvențiile și taxele de import din țările lor de origine, în timp
ce critică subvențiile și tarifele din piețele lor de export.