Protecţionismul este o politică economică menită să limiteze accesul produselor străine pe

teritoriul naţional. Scopul său este favorizarea pe piaţa internă a produselor autohtone, fără
descurajarea exporturilor. Indiferent de formele sale, principiul general al protecţionismului rămâne
acelaşi: crearea unor obstacole la intrarea mărfurilor străine pe teritoriul naţional, pentru a limita
accesul consumatorilor la mărfurile respective şi a-i determina să se îndrepte spre produsele
indigene. Istoria protecţionismului este strâns legată de istoria comerţului mondial. La începuturile
comerţului modern, în primele decenii ale sec. XIX, marile naţiuni ale lumii erau, în general,
protecţioniste.

După abrogarea în 1846 a legii engleze a cerealelor (Corn Law), care interzicea importul de grâne şi
alte cereale, menținând ridicate prețurile alimentelor în favoarea proprietarilor de pământ englezi, a
început o perioadă de liberalizare treptată a schimburilor internaţionale. Această tendinţă a fost
impulsionată de tratatul franco-britanic, care a eliminat restricţiile cu privire la comerţul dintre cele
două ţări, a redus taxele vamale şi a instituit, pentru prima dată în relaţiile comerciale internaţionale,
clauza naţiunii celei mai favorizate: orice avantaj acordat unei ţări terţe de către una din cele două
ţări semnatare trebuia acordat automat celeilalte ţări.

Protecţionismul poate contribui la creşterea bunăstării unei naţiuni este cel în care această naţiune
are o poziţie de monopol în producerea unui anumit bun. Astfel -, economiştii au susţinut că o ţară
care deţine o pondere ridicată în producţia mondială a unui bun poate utiliza un preţ "optim" pentru
a profita de această poziție de monopol, câştigând, astfel, mai mult din comerţul cu alte ţări. Aceasta
revine, desigur, la a spune că un producător monopolist poate să-și maximizeze profiturile prin
creşterea preţului şi reducerea producţiei

. În prezent, o formă asemănătoare de protecţionism selectiv, cunoscută sub denumirea de "politică

comercială strategică", este recomandată de unii economiști (J. Brander, B. Spencer) în cazul în care
piaţa este controlată de o întreprindere (de exemplu, străină), aflată în situaţie de monopol
(concurenţă imperfectă), iar costurile de intrare pe piaţă a unei noi întreprinderi naționale sunt mari.
În această situație, este necesar ca statul să poată acorda subvenţii acestei noi întreprinderi pentru a
mări concurenţa. Astfel, avantajele întreprinderii monopoliste vor fi limitate, iar noua întreprindere,
devenită competitivă ca urmare a ajutorului public, va putea câştiga o parte din piaţă.

Protecţionismul apare în forme diverse şi ingenioase. Atunci când adepţii liberului schimb reuşesc să-
l elimine într-un domeniu, el apare în altul: susţinătorii protecţionismului par a fi mereu cu un pas
înaintea adepţilor liberului schimb în inventarea unor noi modalităţi de protecţie împotriva
concurenţilor străini.

Principalele forme de protecţionism sunt:

- a) măsuri tarifare, în principal taxe vamale - calculate ca procent din preţul mărfurilor; aceste taxe
măresc preţul produselor importate, care, în modul acesta, poate deveni mai mare decât preţul
produselor autohtone; consumatorii sunt forţaţi, astfel, să cumpere cu predilecţie produse
naţionale, ceea ce-i favorizează pe producătorii autohtoni şi contribuie, eventual, la dezvoltarea
ramurilor respective şi la reducerea şomajului; după cum am arătat, costul întregului proces este
suportat de consumatori; -
b) măsuri netarifare, cum ar fi stabilirea unor contigente (cote) pentru a limita cantităţile de mărfuri
importate sau creşterea acestor cantităţi; -

c) protecţionism "gri" sau "deghizat", numit aşa pentru că este mai puţin vizibil şi birocratic; un
exemplu este impunerea de diverse norme: tehnice, de igenă, de securitate, de protecţie a
consumatorului etc.; recent, au apărut norme de dreptul muncii (de exemplu, interzicerea muncii
copiilor) sau norme de protecţia mediului.

În trecut, statele au folosit mai ales măsurile tarifare (taxele vamale) şi netarifare. În prezent, se
practică diverse forme de protecţionism "gri" sau "deghizat". O formă de protecţionism "gri" sau
"deghizat" este constituită de așa-numitele „restricţii voluntare la export” (voluntary export
restraint; voluntary export restriction) sau „acorduri comerciale ordonate"

Cercetările recente cu privire la protecţionism se concentrează asupra a două mari probleme. În

primul rând, se studiază intens posibilitățile de eliminare a protecţionismului agricol din ţările
dezvoltate, mai ales a subvenţiilor pentru producţia şi comercializarea bunurilor alimentare, care au
fot exceptate în anul 1965 de la regulile GATT. În al doilea rând, analiştii economici se preocupă de
proliferarea acordurilor de liber schimb bilaterale, care sunt, de fapt, acorduri comerciale
preferenţiale. Ei arată că, din cauza extinderii masive a tratamentului preferenţial al ţărilor în curs de
dezvoltare, prin care acestea sunt exceptate de la aplicarea clauzei naţiunii celei mai favorizate,
pricipiile GATT se erodează puternic, ceea ce periclitează libertatea comerţului internaţional.