MINISTERUL APĂRĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA MILITARĂ A FORȚELOR ARMATE

CENTRUL DE STUDII STRATEGICE DE APĂRARE ȘI SECURITATE

REFERAT
TEMA: Statul Islamic. Ameninţare teroristtă sau
manifestarea statalităţii

maior(r) GANGAN Petru

Chişinău

2015
 Introducere

Trecerea de la o perioadă istorică la alta a reprezentat o modificare a

structurilor ierarhice, politice, economice, ideologice. Fiecare etapă istorică a
constituit o nouă provocare pentru întreaga omenire. Efortul comun depus astăzi de
către naţiuni este îndreptat spre a diminua şi desfiinţa pericolele ce pun în prezent
securitate şi pacea mondială. În comunitatea internaţională care se subînţeleg
interesele şi bunăstarea unuia în defavoarea altuia domină, iar relaţiile
internaţionale devin din ce în ce mai încordate, din cauza luptei pentru pieţe de
desfacere, capital, resurse energetice. În acest sens deschiderea spre un dialog
comun, diplomatic devine o preoblemă pentru marile puteri, iar de pe seama
dezechilibrului dintre strucurile internaţinale au de cîştigat doar instabilitatea,
haosului şi frica.
Conceptul de terrorism vine din latină ,,terror,, – însemnînd violenţă fizică,
spaimă, teroare provocată deliberat prin acte de violenţă public, folosirea cu
intenţie a unor mijloace capabile să ducă la un pericol comun.

Terorismul islamist. Djihadul (război sfînt)

Acest tip nou de război politico- religios prinde teren în lume şi se amplifică
datorită acutizării contradicţiilor dintre Occident și SUA - Orient-islam. Între cele
două civilizaţii se duce o luptă ideologică de subordonare a celui mai puternic în
defavoarea celui slab.
- Djihad. Cartea sfîntă a islamului menţioneză Djihadul ca fiind un război
desfăşurat în condiţiile unei situaţii limite, atunci cînd comunitatea credincioşilor
este pusă în pericol de un atac armat al păgînilor. În ochii fundamentaliştilor
această agresiune este dată de tendinţele de globalizare a modelului cultural
occidental. Fundamentul Islamic reprezintă o filosofie, o credinţă şi se bazează pe
un sistem selectiv de valori. “ În Coran găsim verseturi în care se propagă violenţa
şi om-uciderea(ucideţi-i pe închinătorii la idoli oriunde îi veţi afla, capturaţi-i,
încercuiţi-i, puneţi-le capcane, Dacă se căiesc însă, dacă îşi săvârşesc rugăciunea,
dacă dau milostenie, daţi-le drumul. Dumnezeu este Iertător, Milostiv,sau alt pasaj
dacă întorc însă spatele, prindeţi-i şi omorâţi-i oriunde îi veţi afla. Nu vă luaţi nici
oblăduitor, nici ajutor dintre ei “. Fundamentul religios are ca expresie direct
terorismul Islamic şi este menit să aducă islamul, prin orice mijloc la  conducerea
planetei, deoarece numai această religie- se crede- este adevărată şi importantă,
numai ea are o misiune mesianică. Radicalismul islamist la prima vedere ar avea
o istorie de cîteva decenii, în realitate însă rădăcinile conflictului dintre civilizaţii a
fost cunoscut şi în epocile îndepărtate. În antichitate  cît şi evul mediu asasinatul a
fost o formă de violenţă cea mai apropiată de terorismul modern, teroarea fiind un
instrument al politicii folosit ori de cite ori acesta era potrivit pentru atingerea
obiectivelor religioase, fiind astfel justificată vărsarea de sînge. Atacurile teroriste
au persistat şi în epocile următoare fiecare avînd specific aparte, fiind comise din
considerente religioase, economice, politice. Factorul religioas în lumea islamică a
rămas însă unul predominant iar în secolul XX el sa accentuat şi a devenit unul
extremist. Natura acestor acţiuni soldate adesea cu victime are la temelie mai multe
cauze care rezultă din specificul zonei locuite de arabi, dominaţia seculară a
străinilor, obţinerea independenţei şi acutizarea contradicţiilor locale dintre state,
precum şi acutizarea conflictelor dintre fostele colonii astăzi independente şi
metropole- astăzi puteri economice care încearcă din nouă să se infiltreze în aceste
zone geografice. Extinderea fenomenului terorismului religios îl găsim şi în
ofensiva culturii, valorilor, modelului de viaţă occidental, american asupra
credinţei islamice tradiţionale. Fenomenul terorismului fundamentalist a fost o
reacţie împotriva orînduirii internaţionale instituite de către statele puternice
economic şi militar.
După cel de-al Doilea Război Mondial, apariţia şi generalizarea terorismului
au fost determinate de cauze naţionale, politice, sociale, religioase sau ideologice.
În 1948 proclamarea statului Israel a creat o nouă zonă fierbinte de conflicte dintre
arabi şi palestiniei. Apariţia unui nou stat într-o lume dominată de arabi a generat o
luptă anti-evreiască (războaiele din 1948, 1956,1967,1973,1982) precum şi printr-
un continuu jihad aplicînd metoda terorismului.
 Jihadul pornit de terorişti are două componente:
1) realizarea şi menirea cu orice preţ a unităţii etno-culturale a lumii islamice,  în
acest sens principalele acţiuni fiind îndreptate împotriva  ,,liderilor arabi corupţi” şi
pentru impunerea regulilor, legilor şi obiceiurilor islamice.
2) organizarea şi desfăşfăşurarea unor ample acţiuni împotriva Israelului şi
Statelor Unite ale Americii ţări pe care fundamentalismul islamic le consideră
răspunzătoare pentru situaţia statelor arabe. Israelul şi SUA necredincioase în
viziunea islamiştilor reprezintă principalii duşmani ai lumii musulmane, care ocupă
pămînturile sfinte ale religiei islamice, americanii avînd şi prezenţă militară în
Orient ceea ce complică şi mai mult lucrurile.
Actualmente statele arabe încearcă se se opună unui nou tip de colonialism. În
istorie ei deja au dus lupta contra imperiilor vremii Portugalia, Spania, Olanda şi
mai apoi Franţa şi Anglia care au ocupat teritoriile  imense cuprinzînd şi spaţiul
Orientului Mijlociu. Jaful coloniilor au avut ca efecte dezvoltarea puternică a
industriei, comerţului, şi armatei în metropole, dar şi lupta dintre imperii pentru
extinderea dominaţiei şu hegemoniei în diferite zone geografice.. Odată cu apariţia
corporaţiilor comerciale şi turistice, în colonii aveau să apară şi să se dezvolte o
rezistenţă tot mai activă a celor asupriţi şi să se afirme tot mai puternic mişcările de
eliberare naţioanală şi socială. În perioada  Războiului Rece, terorismul Islamic a
devenit unul din fundamentul de bază al existenţei şi nesupunerii, reacţiei contra
imixtiunii externe. În aceeaşi perioadă mişcările fundamentalist s-au  transformat
în partide politice din care s-au desprins fracţiunile armate. Liderii islamici au
chemat popoarele să se opună mai întîii Uniunii Sovetice  (invazia sovetică din
Afganistan 1979) pentru ca mai apoi să facă un apel la islam pentru a porni un
război sfînt contra colonialismului vestic. Forţele islamiste realizează acţiunele
date în numele religiei, care reprezintă soluţia tuturor problemelor de la politică
pînă la viaţa particulară.
Conflictul dintre Islam şi lumea Occidentală este o problemă care sa acutizat
în ultimul secol datorită mai multor factori: sporirea numărului populaţiei
musulmane ce a generat un număr mare de şomeri şi tineri disponibilizaţi care au
devenit recruţi ai cauzei islamiste, consolidarea şi încrederea musulmanilor în
caracterul distinct şi valoarea civilizaţiei proprii, în comparaţie cu civilizaţia
occidentală. Eforturile simultane ale vestului de universalizare a valorilor şi
instituţiilor sale şi de a intervene în conflictele din lumea musulmană, a generat
nemulţumiri printre musulmani. Acestă nemulţumire a crescut odată cu prăbuşirea
lagărului comunist, duşmanului comun al islamului şi capitalismului (exemplul
reţelei Al-Quaeda).Deschiderea frontierelor a dus la intercţiunea şi amestecul
dintre vestici şi musulmani, în acelaş rind a sporit intoleranţa dintre civilizaţia
musulmană şi creştină. Actualmente se duce o luptă ideologică dintre civilizaţia
Orientului şi cea a Occidentului. Această ,,ciocnire a civilizaţiilor” a fost
inevitabilă.
Islamismul fundamentalist în marea majoritatea a cazurilor optează pentru o
înlăturare a pericolului parvenit din exterior care suprapus normelor externe ar
provoca un dezechilibru intern. Lumea islamică a devenit un ocean de instabilitate,
divizată de propriile schisme. Acestă segregare are rădăcini istorice, fiind o
continuare a conflictului dintre civilizaţiile Nilului şi Mesopotamiei actuale state
independente Iraq-Egipt, arabi şi persani, şiiţi şi suniţi, Turcia azi membră NATO
şi Israel  pe deoparte şi Iranul, Siria pe de altă parte. Atacurile teroriste
fiindîndreptate nu doar împotriva duşmanilor tradiţionali, ci şi împotriva unor state
care nu sprijină fundamentul Islamic, Pakistan, Turcia, Indonezia, Egipt.

Wahhabism
Existenţa terorismului contemporan desigur că nu ar fi posibil fără un
suport financiar, logistic, material din partea unor grupuri de finanţatori, state,
instituţii etc. Nu este un secret deja pentru mulţi faptul că unele servicii special
interacţionează direct cu liderii grupărilor islamiste pentru a organiza anumite
teracte în favoarea unui stat pe teritoriul altui stat. O formă extremistă răspîndită nu
doar în Orientul Mijlociu, dar şi în zona Caucazului este aşa numitul wahabbism o
formă radicală instituită de teologul Muhammad ibn Abd al –Wahhab pe teritoriul
actual al Arabiei Saudite. Wahabbiştii duc o viaţă în totalitate conform religiei
islamice,  luptă pentru întăririrea spiritului religios şi răspîndirea islamului în lume
folosind şi forţa armată (terorismul). Aceştea afirmă că lupta contra
necredincioşilor şi ereticilor trebuie dusă doar pe o singură cale cea a jihadului.
Rivalitatea dintre statele orientale şi Occident a dat naştere terorismului finanţat
din bugetele naţionale. Prin finanţarea grupărilor islamiste unele state precum Iran,
Pakistan, Libya, Arabia Saudită au încercat să-şi extindă influienţa la nivel
internaţional.
Pe parcursul ultimilor 20 de ani în lume au fost sute de teracte cu implicarea
organizaţiilor teroriste, cel mai cunoscut fiind cel din 11 septembrie 2001 din New
York, de la acele evenimente şi pînă azi lumea sa schimbat completamente.
Cauzele acestui atac terorist le găsim în jocul americanilor de-a ,,civiliza,, lumea
orientală prin intermediul radioului, televiziunii, filmelor americane, imoralitatea şi
violenţa care persistă în cultura şi stilul de viaţă american promovat intens în lume.
SUA în primul rînd îşi pune ca scop să lichideze baza şi rădăcina civilizaţiei
Orientale – Islamul. În urma căderii comunismului, anume lumea islamică a
preluat cumva “steagul de luptă” împotriva “imperialismului occidental”. Armele
nu mai sînt, pentru moment, diviziile de tancuri şi rachetele nucleare (acestea se
pregătesc însă în Pakistan şi Iran), ci terorismul, despre care Tzvetan Todorov
spunea că este “bomba atomică a săracilor”. O armă cu un uriaş efect distructiv, nu
atît fizic (numărul de morţi), cît psihic (instaurarea terorii). Este vorba de un război
neconvenţional între forţe cantitativ inegale şi calitativ asimetrice. Motivaţia
teroriştilor islamişti a venit ca un răspuns al susţinerii acordate de americani
Israelului. După 2001 ofensiva americană şi intervenţiile armate nu au schimbat
starea lucrurilor, mai cu seamă au acutizat şi mai mult problema terorismului în
lume. Un studiu mai recent arată faptul că după invazia din Afganistan (2001) şi
Iraq (2003) numărul celor decedaţi în atacuri terorisme a crescut de la  729 la 5
420, deci ocuparea acestor două state din Orient a condiţionat multiplicarea
atacurilor teroriste şi nu stoparea acestora. Considerentul sub care au acţionat
teroriştii merită căutat în faptele guvernului american după anii 90. Fanatismul
islamic a luat amploare doatorită figurii emblematice al terorismului mondial,
Osamma Ben Laden care declara la o perioadă: A-i lovi pe americani prin acte de
terorism este o îndatorire religioasă, logică. Îi suntem recunoscători lui Allah
pentru că ne-a ajutat să ducem mai departe cauza lui împotriva atacurilor Americii
şi Israelului asupra teritoriilor islamice sfinte.
Statul Islamic nu cuprinde doar fanatism religios, proiectul lor de disfiinţare a
ordinii impuse de Marea Britanie şi Franţa în Orientul Apropiat după Primul şi al
Doilea Război Mondial seamănă în mare măsură cu o acţiune puternic
anticolonială. Dispariţia statelor naţionale arabe şi monarhiilor distruse se traduce
şi în visul unei reconstrucţii a istoricului Al-Sham din vremea de demult a
califatului (în graniţele fostului imperiului Otoman), dar mai degrabă într-o
tendinţă spre independenţă absolută şi eliminarea tuturor influenţelor străine.
Statul Islamic se bazează întradevăr pe tradiţii islamice, dar este în esenţă
produsul unui derapaj politic şi religios.
O miliţie a terorii, care în drumul său lasă în urmă numai sânge. O idee
islamică suprateritorială. O grupare mafiotă care jefuieşte bănci, face ravagii şi
răpeşte copii pentru care cere răscumpărare. O corporaţie bogată ale cărei afaceri
se întinde de la industria petrolieră la comerţul cu antichităţi. Lista cu ceea ce
înseamnă SI ar putea continua, cu toate contradicţiile pe care le implică: pe de o
parte un fel de ev mediu – omul cu sabia în mână care ucide totul în cale – pe de
altă parte, o reţea de comunicare eficientă datorită mediilor moderne. Întrebarea
care poate preocupă cel mai mult este cât de mult Islam se regăseşte în ceea ce
reprezintă IS. Cei mai mulţi musulmani şi comunităţi musulmane ar răspunde
categoric că deloc. Asta în mod oficial. Căci alţii ar atrage atenţia asupra
Wahhabismului, o denumire pentru varianta locală saudită a salafismului.
Salafismul şi Frăţia Musulmană
“Salaf”-iţii – aceştia sunt strămoşii credincioşi, cele mai timpurii generaţii
de musulmani. Năzuinţa după autenticitate, după imaginea unui Islam pur, este o
caracteristică a unui fundamentalism clasic, la început fără conţinut politic. Cu
toate acestea, Wahhabismul a avut de la început o nuanţă activistă, care se
regăseşte şi în opiniile unor teologi mai timpurii. Dar aceasta s-a manifestat
concret la începutul secolului al XIX-lea în Peninsula Arabă, când wahhabiţii au
atacat Kerbala şi au masacrat şiiţii, după care a inceput o exterminare a tuturor
non-islamiştilor din Mecca şi Medina – asta incluzând chiar distrugerea de
monumente musulmane ridicate de-a lungul mai multor secole. La fel a procedat
Statul Islamic în Irak.
Dar Arabia Saudită contraatacă: Frăţia Musulmană fondată în Egipt în 1928
ar reprezenta sursa tuturor relelor. Ikhwan al-Muslimin ar fi fost cei care ar fi
transformat salafismul, care nu urmărea nimic altceva decât o prelungire a
“monoteismului” autentic, într-o mişcare politică ce dorea să se substituie ordinii
statale existente. Şi Osama Bin Laden – SI însuşi este un urmaş al Al Quaeda – s-a
radicalizat ca urmare a contactului cu elevii ideologului djihadist egiptean Sayyid
Qutb.
Conflictul deschis între cele mai importante direcţii politice din cadrul
Islamului sunnit, respectiv salafismul şi Frăţia Musulmană, este un produs rezultat
din revoltele arabe: în principiu este vorba despre cum şi de către cine ar trebui
guvernată o comunitate musulmană. Ideologic vorbind, ambele direcţii au
contribuit la djihadism, dar împreună înseamnă un amestec mortal.
De luat in considerare sunt şi circumstanţele strategice:
- înfrângerea statelor arabe în lupta împotriva Israelului din 1967;
- înfrânarea mişcărilor seculare arabe;
- războiul saudo-egiptean din Yemen în anii ’60 care a dus şi la primirea unor
membri din Frăţia Musulmană în Arabia;
- războiul împotriva URSS din Afghanistan în anii ’80;
- războiul din Golf, invazia din Irak şamd.
Nici efectul pe care l-a avut revoluţia islamică din 1979 în Iranul şiit asupra
islamiştilor sunniţi nu ar trebui subestimat: - pe de o parte ca inspiraţie şi model,
deşi nu neapărat privind sistemul statal în sine, iar pe de altă parte - ca generator de
reacţii de apărare. Arabia Saudită, a cărei guvernare de către liderul revoluţionar
Khomeini este caracterizată drept o “antiteză a Islamului” a început apoi exportul
de Wahhabitism care i se reproşează astăzi.
 De fapt Arabia Saudită consideră SI drept un duşman – şi viceversa.
Campaniile djihadiste împotriva regatului se desfăşoară sub sloganul “Qadimun”
(Venim!). Pe cât de nerealistă ar fi idea, militar vorbind, Mekka şi Medina ar
aparţine fără îndoială ţelurilor majore ale califatului întemeiat de Abu Bakr al
Baghdadi (Ibrahim Awad al-Badri). Controlul asupra acestor oraşe a avut
întotdeauna aceeaşi legitimare islamistă. Arabia poartă astăzi un război împotriva
SI şi a început să blocheze canalele prin care organizaţia extremista trimite şi
primeşte fonduri. Iranul nu este însă pregătit să îşi înfrunte propriile tradiţii
salafiste şi greşeli politice pe care le-a repetat în ultimele decenii. Ameninţarea
şiită copleşeşte totul.

Forţele contradictorii
Este vorba despre kharijiţi, cei care au părăsit comunitatea şi care totuşi s-
au implicat în problemele de succesiunea care i-a divizat pe credincioşi între
sunniţi şi şiiţi. Adepţii lui Shia Ali, vărul şi ginerele lui Mahomed, pun accentul pe
o succesiune dinastică şi totodată justificată religios, în directă legătură cu profetul,
în vreme ce sunniţii se bazează pe ideea conducătorului celui mai capabil. A treia
partidă, kharijitii, din rändul cărora ar fi provenit şi asasinii lui Ali (661), aveau
viziuni ceva mai radicale: liderul era cel mai bun dintre musulmani, nici mai mult
nici mai puţin. Cine nu se conforma acestuia era exclus din rândurile
musulmanilor.
Apare aici mult citatul fenomen de “takfir”, adică înfierarea drept Kafir a unui alt
musulman, necredincios. Djihadistii din Statul Islamic sunt “Takfiris”, dar nu sunt
primii. Şi extremiştii din Algeria şi din Egipt dina nii ’90 au fost la fel. Potrivit lui
Nawaf Obaid - Takfirii resping învăţatura Islamului hanbalit al Arabiei, una dintre
multele şcoli de drept sunnit.
Este adevărat că se pot găsi precedente istorice pentru aproape toate ideile şi
practicile din cadrul SI, dar asta nu înseamnă că organizaţia ar fi cumva
continuatoarea de drept a vreunei traditii islamice bine stabilite. Statul Islamic
adună viziuni fragmentare şi le întruchpează într-un nou construct. Autenticitatea
islamică este o ficţiune – care serveşte drept justificare a unor chestiuni de politică
contemporană.

 Harta – Orientul Mijlociu – suniti și șiiți

Castelul de cărţi al lui Saddam Hussein a fost spulberat, iar identitatea arabo-
sunnită menţinută prin teroare a fost înlocuită printr-una irako-şiită. Iranul mai
progresist, vidul politic şi intelectual din cadrul sunniţilor, războiul civil pe care l-
au pierdut, şansele care apar pentru ei în Siria, precum şi pasivitatea vestului au
creat premisele ascensiunii unei grupări obscure, fondate în 2004 sub numele de
Al-Quaeda în Irak. Comparaţia cu khmerii roşii din Cambodgia nu este nepotrivită.
Şi acolo se propagă un soi de autoritarism ideologic (comunism), se creează tot
felul de legături istorice şi se invocă o fortă externă în povestea lor fondatoare.

Statul Islamic
Suntem martorii acţiunilor violente ale unui grup de extremişti ce au ajuns
sã controleze zone extinse în Siria şi Irak, dar şi resurse energetice, comunitatea
internaţionalã confruntându-se cu o ameninţare fãrã precedent. Cine este Statul
Islamic? Ce vor sa obţinã? Cum funcţioneazã şi cum se finanţeazã? sunt
întrebãri la care veţi gãsi rãspuns în rândurile de mai jos.
Statul Islamic (SI, ISIL, ISIS sau Daesh) este o grupare sunitã suprateritorialã,
jihadistã, activã în special în Siria şi Irak, dar şi în Pakistan, Liban şi anumite zone
din Nordul Africii. Numele face o trimitere directã la islamism, dar comunitatea
musulmanã considerã cã nu existã asemãnãri, acţiunile lor fiind extrem de violente,
distrugãtoare şi nu în conformitate cu legile Coranului. În cazul Statului Islamic,
specialiştii vorbesc despre un radicalism inspirat din wahabism. Organizaţia nu
continuã vreo tradiţie islamicã, ci adunã viziuni fragmentare pe care le
încorporeazã într-un alt concept ca justificare a acţiunilor lor.  Statul islamic este
expresia unui fanatism religios ce îşi doreşte reconstrucţia unui Califat islamic
independent care sã elimine toate ingerinţele strãine şi care să şteargă toate
graniţele din lumea arabă (visul jihadiştilor). Obiectivul este de a fi recunoscuţi ca
stat.
În afara etichetei jihadiste, Statul Islamic are foarte puţine în comun cu gruparea
din care se pare a veni, Al-Qaida. Nu are, în esență, nimic religios în acțiunile sale,
în planificarea strategică, schimbarea alianțelor și propaganda pusă la punct cu
mare precizie. Credința rămâne doar unul dintre numeroasele mijloace prin care
organizaţia îşi urmăreşte scopul extinderii puterii.
Organizarea statului islamic
 Statul Islamic funcţioneazã în baza unei organigrame, liderul suprem fiind
Abu Bakr al-Bagdadi, autoproclamat califul Ibrahim după ce SI a declarat
înfiinţarea unui califat islamic în nordul Bagdadului. El are doi adjuncţi, unul
responsabil de operaţiunile din Siria, celãlalt de acţiunile din Irak. Mulţi dintre
liderii Statului Islamic sunt foşti ofiţeri din armata lui Saddam Hussein, care şi-au
consolidat instruirea militară cu tehnici teroriste, învăţate în anii în care au luptat
cu armata americană.
Statul Islamic are şi un grup de consilieri care arbitrează diferendele
religioase, ordonă execuţiile şi se asigură că toate acţiunile şi strategiile sunt în
conformitate cu doctrina Statului Islamic.  Urmãtorul palier de putere este ocupat
de un „cabinet” care supervizează departamente precum finanţe, securitate, media,
ostatici şi recrutare. Apoi sunt liderii locali, cel puţin 12 împrăştiaţi în Siria şi Irak,
foşti ofiţeri în armata lui Saddam. Aceştia raportează direct în faţa celor doi
adjuncţi ai lui Abu Bakr al-Bagdadi.
Irakianul Samir Abd Muhammad al-Khlifaw i a fost strategul din umbră al
grupării, fost colonel în serviciul secret al forţelor aeriene – regimul lui Saddam
Hussein. Samir a murit în 2014 într-un schimb de focuri cu rebelii sirieni. El făcea
parte din conducerea din umbră a grupării teroriste, fără să se ştie rolul său exact.
Nucleul SI are o structură celulară, de comando, conceput pentru a răspândi frica.
De la bun început, planul a propus ca serviciile secrete jihadiste să funcţioneze în
paralel, chiar şi la nivel de provincie. Un department general de informaţii secrete a
fost structurat încât toată lumea stătea cu ochii pe toată lumea, singurul scop fiind
supravegherea şi controlul.
Componenţa statului
CIA estimează că Statul Islamic are între 20.000 şi 31.500 de luptători în
Irak şi Siria. Aproximativ 15.000 fiind recruţi din străinătate (tunisieni, arabi, turci,
egipteni și, în număr mai mic, ceceni, europeni, americani și indonezieni). Datoritã
campaniei puternice de social-media, SI a atras aproximativ 18.000 de luptãtori
strãini din aproximativ 90 de ţãri. În Siria, majoritatea combatanţilor de pe teren
sunt sirieni, dar comandanţii vin deseori din străinătate, cu o experienţă cãpãtatã în
Irak, Cecenia, Afganistan şi pe alte fronturi. În Irak, majoritatea combatanţilor sunt
irakieni. Numeroşi lideri militari sunt irakieni sau libieni, în timp ce liderii religioşi
sunt mai degrabă saudiţi sau tunisieni. Organizaţia numără şi sute de combatanţi
francofoni, între care francezi, belgieni sau cetăţeni din Africa subsahariană.
Dupã unele estimãri, armata Statului Islamic pare a avea în total aproximativ
200.000 de luptãtori, organizaţia asigurându-le hrana şi cazarea. Se pare cã Statul
Islamic oferă cele mai mari salarii pentru luptătorii săi dintre toate grupările de
acest tip, dar nu este sigur cã toţi îşi primesc salariul. De asemenea, se cunosc şi
cazuri de “lupi singuratici” care acţioneazã în diferite zone ale globului în numele
Statului Islamic.
 Logistica statului islamic
Statul Islamic este o grupare contradictorie, acţionând violent, ca în Evul
Mediu, ucigând diverşi prizonieri prin decapitare, cu sabia, dar pe de altã parte are
şi o reţea de comunicare modernã şi eficientã, transmiţând imediat lumii înregi
actele comise. Impactul asupra mass-mediei este un punct important pentru
activitãţile ce ţin de terorism, iar Statul Islamic exceleazã la acest capitol. SI are o
strategie de comunicare eficientã ce utilizeazã canalele media online pentru
diseminarea propagandei, activând pe platformele de social-media şi atrãgând o
reţea globalã de susţinãtori care articuleazã, amplificã şi circulã mesajele
extremiste la scarã globalã. SI recruteazã strategic bãrbãţi şi femei tineri din
întreaga lume utilizând Internetul, revistele online, dar în special Facebook,
YouTube, Twitter, Instagram, WhatsApp şi AskFM.
Statul Islamic a schimbat modul în care era perceput terorismul modern.
Teroarea este transmisã în timp real, adepţii SI fiind utilizatori activi ai blogurilor,
site-urilor cu materiale video, iar campania lor media subliniazã cã teroarea poate
fi transmisã şi vândutã prin imagini grafice, mesaje audio şi muzicã. Aceastã
strategie este un instrument eficient pentru operaţiile cu impact psihologic şi de
recrutare. Social-media permite atingerea unui public tânãr şi uneori destul de
naiv. Propaganda fãcutã de Statul Islamic este un mecanism fabulos ce a reuşit
într-un timp destul de scurt (doi-trei ani) sã adune sute de mii de adepţi din
întreaga lume.
Deşi s-a rupt fizic de conducerea Al-Qaeda, IS continuã sã profite de
comunicaţiile dezvoltate ale Al Qaeda, fiind o grupare parazitã ce ştie sã profite de
fiecare resursã în scopul atingerii obiectivelor proprii.
Armamentul este procurat în special prin capturare. Dupã ce au cucerit Mosul în
Irak, au intrat în posesia unui imens depozit de armament. Surse majore de
înarmare pentru SI sunt stocurile irakiene ale lui Saddam din 2003, armele forţelor
guvernamentale şi de opoziţie din Rãzboiul Civil Sirian, armele insurgenţei
irakiene de dupã retragerea americanã. Armele capturate, inclusiv armurã, rachete
sol-aer și chiar avioane au permis o creștere teritorială rapidă și au facilitat captarea
unor echipamente suplimentare. Organizaţia utilizeazã camioane și autoturisme
capcane, atentatori sinucigași și a folosit arme chimice în Irak și Siria. SI a
capturat materiale nucleare de la Universitatea din Mosul în iulie 2014, dar
conform specialiştilor este puțin probabil să fie în măsură să le transforme în arme.
Sa estimat în septembrie 2014 că opt milioane de irakieni şi sirieni trăiesc
în zone controlate de SI. Organizaţia se diferenţiazã de orice altã organizaţie
teroristã prin faptul cã a reconstruit structura de guvernare în unele zone,
folosindu-se de funcţionarii care le-au jurat credinţa, au restaurat şi restructurat
insituţii cu condiţia utilizãrii serviciilor respective în interes propriu. Barajul Ar-
Raqqah continuă să furnizeze energie electrică și apă, întreţinând alimentarea cu
energie şi apã în zonele controlate de SI. De asemenea, susţin producţia de cereale
din Irak cãci aceasta le garanteazã susţinerea populaţiei şi reprezintã o sursã de
hranã pentru proprii luptãtori. Organizaţia controleazã preţurile, impun taxe
bogaţilor, furnizeazã servicii sociale, cursuri religioase şi reparã drumurile, mãsuri
menite a menţine controlul şi susţinerea populaţiei locale.
Finanaţarea statului islamic
Statul Islamic este cea mai bogatã grupare teroristã din lume, finanţându-se
în principal din contrabanda cu petrol şi gaze naturale, din finanţãri externe, dar şi
furând bani şi bunuri din instituţii pe care le captureazã. Gruparea prezintã anumite
contraste referitoare la practica sa, acţionând ca o grupare mafiotã care ocupã,
jefuieşte, rãpeşte, cere taxe şi recompense, dar funcţioneazã şi ca o corporaţie
bogatã cu afaceri care se întind de la industria petrolierã la comerţul cu antichitãţi.
Potrivit datelor furnizate de Pentagon doar o mică parte din veniturile de care
dispune SI provine din donaţii. Statul Islamic nu pare să beneficieze de susţinerea
deschisă a vreunui stat şi, potrivit analiştilor, gruparea primeşte ajutoare financiare
din partea unor donatori individuali, cei mai mulţi din Golful Persic, Arabia
Sauditã şi Qatar, dar procentul nu depãşeşte 10% din venitul total al grupãrii.
Averea SI este estimată undeva la 2 miliarde de dolari. Producţia de cereale,
rãpirile, traficul de fiinţe umane, furturi, trafic cu antichitãţi, răscumpărare,
asigurare de protecţie, furturi de la refugiaţi, taxe, afaceri cu petrol şi gaze naturale
din teritoriile exploatate, strângerea de fonduri prin intermediul rețelelor de
comunicații moderne, sunt cele mai consisente surse de finanţare ale grupãrii.
Conform unui studiu, celulele active ale organizaţiei erau obligate să
trimită 20% din profiturile obţinute din şantaj şi răpiri eşalonului superior. La
rândul lor, comandanţii distribuiau fondurile în funcţie de priorităţi şi nevoile
fiecărei filiale pentru a desfăşura noi atacuri teroriste. Având în vedere acestea, se
poate observa o centralizare a banilor care permite distribuirea lor ulterioarã în
zonele de interes strategic. Mai mult, din 2002, Statul Islamic a produs un raport
anual cu privire la situaţia financiară, similar celor publicate de marile corporaţii
sau ţări, în speranţa atragerii mai multor donaţii.
Un oficial american al Trezoreriei SUA a estimat că SI câştiga 1 milion
dolari pe zi din exportul de petrol, mare parte fiind vândut ilegal în Turcia. În 2014
analiştii din Dubai au estimat producția irakiano-sirianã de petrol la valoarea de 3
milioane dolari pe zi. În 2015, dupã cãderea Tikritului, SI a pierdut controlul
asupra a trei câmpuri petroliere, ceea ce semnificã reducerea veniturilor din
vânzarea ilegalã a petrolului. SI se ocupã şi de vânzarea energiei electrice de la
centralele electrice capturate în nordul Siriei, o parte din aceasta fiind vândutã
înapoi chiar guvernului sirian.
Vânzarea artefactelor reprezintã a doua cea mai importantã sursã de finanţare a
Statului Islamic, mai mult de o treime din siturile arheologice importante din Irak
fiind sub controlul lor. Manuscrise şi tãbliţe ale celor mai vechi civilizaţii au fost
furate şi vândute pe piaţa neagrã cu sute de milioane de dolari.

Concluzie
Statul Islamic acţioneazã diferit de orice organizaţie teroristã de pânã acum,
iar impactul sãu asupra populaţiei este mult mai mare, în unele zone fiind atât de
bine integraţi în structurile locale încât forţele siriene şi irakiene combatante nu pot
avea niciun câştig în faţa lor. SI a obţinut rapid susţinerea unui numãr mare de
adepţi şi are un sistem de comunicare eficient, menit a rãspândi groaza şi teroarea
peste tot în lume. Un prim pas în vederea limitãrii acţiunilor lor ar fi un control
mult mai mare asupra materialelor care circulã în mediul online, o cenzurã mai
mare asupra acţiunilor SI şi gãsirea unor modalitãţi de a reduce impactul mesajelor
strategice. De asemenea, gãsirea unor strategii mai eficiente pentru discreditarea SI
atât pe câmpul de luptã cât şi în spaţiul virtual sunt imperios necesare, o
colaboraremai intensã la nivel global fiind de prisos în acest sens.
În cele menţionate mai sus am încercat să punctez în măsura posbilităţilor
natura terorismului islamic, cautînd originea acestui flagel care pune în pericol
securitatea mondială şi cauzează anual moartea mii de civili. Recapitulînd cele
spuse conchidem prin factorii de ordin general care condiţionează sau au
condiţionat extinderea acestei noi forme de război Religios – motivaţia divină în
faptele lor ,, nobile “, credincioase, în numele lui Allah. Fundamentarea acţiunilor
lor prin prisma Cărţii Sfinte care în interpretarea islamiştilor ar chema lumea arabă
la un continuu Jihad contra ,,necredincioşilor”.Politic - determinat de
particularităţile tempo-spaţiale ale reacţiilor autohtone la stimuli veniţi din exterior
odată cu penetrarea culturii occidentale în spaţiul Islamic.
Economic - rădăcinile cărora le regăsim în profundele dispariţii economico-
sociale  ale acestui imens spaţiu geografic, ce au atras capitalul occidental, cu
implicaţii asupra stimulării contactelor interculurale.

REFERINȚE

 Statul Islamic - noua epocă a jihadismului - Luca Niculescu.

 Statul Islamic şi Europa - Ioan Stanomir /contributors.rom.
 Исламское государство.Теориа войны - Александр Мишин.
 Apariţia Statului Islamic şi finanţarea acestuia - George Gâlea.