Tema 2.

Puterea şi influenţa:
modalitaţi de manifestare

Leancă Viorica,
dr.prof.univ.
CUPRINSUL TEMEI:

1. Conceptul de putere.
2. Corela ia putere-influen ă
3. Tipurile şi sursele de putere
4. Echilibrul puterii
 BIBLIOGRAFIE

■ Keith Dowding, Puterea, Editura "Du Style",

Bucuresti, 1998
■ Joseph S. Nye, Viitorul puterii, Ed. Polirom, 2012
■ DU U P., Leadership şi management în armată,
Editura Universită ii Na ionale de Apărare „Carol I”,
Bucureşti, 2008;
OBIECTIVELE TEMEI:

■ să definească şi să explice termenii „putere” şi

„influen ă”;
■ să identifice puterea interpersonală şi puterea
structurală;
■ să determine sursele şi formele de putere în
domeniul militar;
■ să analizeze posibilitea echilibrului puterii;
1. Conceptul de putere

Mijlocul prin care societatea se reglează şi

autoregleaza şi care asigură desfăşurarea
tuturor activită ilor umane, func ionarea de
ansamblu, îl constituie puterea sub forma sa
cea mai generală - putereaăsocial .
Putereaăsubăaspectăinterpersonal:

Puterea este o rela ie socială caracteristică

oricarei comunită i umane, indiferent de
dimensiunile ei (familie, trib, popor,
na iune), atât la scara na ională, cât şi la
scara interna ionala.
Putereaăsubăaspectăindividual:

■ PUTEREA reprezintă capacitatea de a

controla mintea şi ac iunile altora, a-i
determina să facă ce doreşti tu, sau ceea ce,
altfel, nu ar face.
Putereaăesteădefinit ăeterogen:

abilitatea de a ac iona, de a influen a

un rezultat, de a face să se întâmple
ceva sau a înfrânge o rezisten ă.
Patruădistinc ii:

■ a. PUTEREă/ăINFLUEN ;
■ b. PUTEREă/ăFOR A
■ c. PUTERE care poate fi UTILIZAT
■ d. LEGITIMITATEAă/ăNELEGITIMITATEAă
PUTERII;
Elementeleăputeriiă
(HANSăMORGENTHAU):
■ Geografia;
■ Resursele naturale;
■ Capacitatea industrială;
■ Pregătirea militară;
■ Popula ia;
■ Caracterul şi moralul na ional;
■ Calitatea diploma iei şi guvernării.
 Concluzie:

■ Puterea se înfăptuieşte într-o rela ie socială caracteristică,

conducere-supunere, care constituie cele două laturi
inseparabile ale oricărui fenomen de putere.
■ “Între cei care exercită puterea şi ceilal i membri ai grupului
se stabileşte o rela ie specifică; ea constă în comunicarea şi
exercitarea hotărârilor... A comunica o hotărâre pentru
executare îseamnă a conduce. A răspunde acestei
comunicări, efectuând ac iunile cerute prin hotărâre
înseamnă a te supune.''
2.ăCorela iaăputere-influen

■ Principalul în procesul conducerii este eficacitatea

folosirii statutului de lider, influen a personală şi
puterea conducătorului.
■ Trebuie men ionat că liderii eficien i nu
întotdeauna sunt şi conducători eficien i, şi invers.
■ Conducătorul contemporan e obligat să cunoască
şi să folosească în lucrul său calită ile liderului, să
dezvolte puterea sa neformală.
Putere-Autoritate-Influen

■ Puterea este poten ialul sau capacitatea de a

influen a o alta persoana sau un alt grup.
■ Influen area are loc atunci când o anumită
persoana sau un anumit grup exercită un efect
asupra a ceea ce face sau gândeşte o altă
persoana sau un alt grup.
■ Autoritatea este forma particulară de putere,
conferită oficial indivizilor datorită pozi iei pe
care o ocupă.
Puterea subalternilor

Conducătorul are o mare putere asupra

subalternilor (leafa, mişcarea pe scara
ierarhică, reducerea etc.) însă şi el, la rîndul
său, depinde de subalternii săi - informa ia şi
prelucrarea ei, rela iile sale cu subalternii din
alte subdiviziuni. Din această cauză
conducătorul trebuie să men ină o balan ă a
puterii şi dependen ei fa ă de subalterni.
Formeădeăinfluen :

Se pot distinge forme de influen ă, după

natura şi scopurile grupului care o exercită:
■ ca fenomen social, influen a poate fi personală
sau impersonală,
■ ea poate aparea în rela iile interpersonale sau
ierarhice şi, întrucât aceleaşi persoane pot fi, în
acelaşi timp, influen ate, exercitând, la rândul
lor, influen a, ea este, de asemenea,
intercursivă.
 Şaseătipuriădiferiteădeăstrategiiăaleă
influen riiă–ăceiăsaseăP:
• strategii de Pozi ie
• strategii de Presiune

- strategii de Priza
• strategii de Persuasiune

- strategii de Pregătire
- strategii de Prevenire.
Concluzii:

■ Capacitatea de a-i influen a pe ceilal i este una dintre

competen ele esen iale ale oricarui conducător.
■ În destule cazuri, influen a şi puterea sunt folosite ca
sinonime.
■ Totuşi, cei doi termeni trebuie considera i ca fiiind
distinc i, căci există deosebiri evidente în aplicarea puterii
şi exercitarea influen ei.
■ Ex: Cel mai adesea, într-o rela ie de putere, cei care o
suportă (sau care trebuie să se supună ) îşi schimbă
voin a, dar nu şi preferin ele, însă, exercitarea influen ei
determină o schimbare autentică a preferin elor.
Concluzii:

■ Robert Bierstedt distinge, între putere şi

influen ă, dupa efectul acestora şi mecanismul
lor de realizare.
“Ne supunem în mod voluntar influen ei , dar
puterea ne pretinde supunerea; influen a poate
fi mai importantă decât puterea, dar este
ineficace dacă nu este transformată în putere”.
3. Tipurile şi sursele de putere

■ Pentru ca o persoană să de ină puterea

trebuie să aibă acces la sursele acesteia şi
să fie în măsura să le utilizeze,
transformându-le, prin ceea ce
întreprinde, în puterea propriu-zisă.
 Sursele şi tipurile puterii:
■ legea,
■ competen a de recompensă
sau a pedepsi,
■ compete ă profesioală
■ competen a de specialist şi de
lider,
■ rela iile din mediul social,
■ accesul la informa ii,
■ competen a de a stabili
dispunerea în organiza ie .
■ puterea legitimă,
■ puterea recompensatorie sau
coercitivă,
■ puterea de expert,
■ puterea de referin ă
■ puterea de coali ie
■ puterea iforma ională sau
asupra resurselor rare
■ puterea de amplasare
Moduri de utilizare a puterii:

■ voluntar sau inconştient,

■ colaborativ sau coercitiv
■ evident sau implicit.
Concluzii:

■ Analiza oricarui sistem de influen are din

interiorul institu iei militare va releva prezen a
unor elemente caracteristice mai multor tipuri de
putere din cele mai sus prezentate.
■ În cadrul institu iei militare acelaşi tip de
influentare presupune, în unele cazuri, utilizarea
cu prioritate a unui tip de putere şi diminuarea
gradului de intrebuin are al altuia.
Concluzii:

■ Desi, în ansamblu, exercitarea puterii

poate fi apreciată ca fiind constantă,
combina iile tipurilor de putere se
modifică, fapt ce produce reac ii specifice
ale subordona ilor fa ă de modul în care
conducătorul încearcă să îi influen eze.
4.ăEchilibrulăputerii

■ EchilibrulăPuterii este o modalitate de men inere

a stabilită ii într-un sistem compus din mai multe
unită i autonome.
■ Dacă este un sistem compus din unită i
subordonate una fa ă de alta, aceasta misiune cade
în sarcina autorit iiăcentrale, care reglează
sistemul.
Premisele asigurării stabilităţii:

■ toate unită ile/entită ile sunt necesare

sistemului,
■ dacă nu se intervine, una din
unită i/entită i va căuta să le “înghită”
pe celelalte.
Tipurileădeăac iune:

■ Opozi ia directă,
■ Competi ia.
Metode practice de mentinere a
echilibrului:
■ metoda „divide et impera”, prin
intermediul cǎreia se crea un conflict,
manevrându-se astfel încât ambele pǎr i
sǎ caute sprijin („cine îşi cautǎ un
protector, gǎseşte un stǎpân”) de la cel
care l-a provocat (recent cazul
dezmembrǎrii imperiilor britanic şi
sovietic, precum şi în Iugoslavia);
 Metode practice de mentinere a
echilibrului:
■ metoda compensa iilor, în virtutea cǎreia fie se
atribuiau teritorii (care, la rândul lor, însemnau
popula ie şi/sau resurse), fie bani (compensa iile de
rǎzboi, de pildǎ);
■ în ce priveşte teritoriile, practica înregistreazǎ fie
posesiunea nemijlocitǎ, fie cea mediatǎ, prin
intermediul includerii în sfera proprie de influen ǎ
(vezi şi cazul Protocolului Secret al Pactului Molotov-
Ribbentrop).
Metode practice de menţinere a
echilibrului:
■ metoda echilibrului prin intermediul armamentelor,
cu corolarul ei – cursa înarmărilor (de re inut cǎ, o
continuare a ei nesupravegheatǎ, pe fundalul
progreselor realizate în domeniul tehnologiei militare,
implicǎ producerea cu suficientǎ siguran ǎ a
catastrofei pe care competi ia trebuia tocmai sǎ o
evite; de aici cooperarea for atǎ a competitorilor, prin
intermediul negocierilor şi acordurilor de control al
înarmǎrilor şi dezarmare)
Metode practice de mentinere a
echilibrului:
■ metoda alian elor, care au fost, în ansamblu, de
douǎ tipuri:
■ împotriva domina iei mondiale (vezi alian a
creatǎ împotriva Germaniei, Japoniei şi Italiei);
■ împotriva altei alian e (vezi cazul Antantei şi al
Puterilor Centrale în primul Rǎzboi Mondial,
precum şi cel al Tratatului de la Varşovia
împotriva NATO).
 SISTEMUL CLASIC DE ECHILIBRU AL
PUTERII LA MORTON KAPLAN
1. Actorii îşi sporesc capacitǎ ile, dar, mai degrabǎ, negociazǎ decât
luptǎ; (vezi rela ia dintre SUA şi URSS în perioada postbelicǎ).
2. Mai degrabǎ luptǎ, decât sǎ scape ocazia de a-şi spori capacitǎ ile;
(vezi decizia Germaniei de a intra în primul şi în cel de-al doilea
Rǎzboi Mondial).
3. Mai degrabǎ opresc lupta, decât sǎ elimine un actor esen ial (vezi
încheierea rǎzboiului din Golf, datǎ fiind importan a Irakului pentru
echilibrul local de putere).
4. Refuzǎ preponderen a unui actor sau a unei alian e de actori; (vezi
cazul Marii Britanii la începutul celui de-al doilea Rǎzboi Mondial,).
5. Cautǎ sǎ-i constrângǎ pe cei ce cautǎ sǎ subscrie la principii
suprana ionale (vezi opozi ia actualǎ a Marii Britanii fa ǎ de planurile
de transformare a Uniunii Europene într-o entitate suprastatalǎ).
6. Permit învinsului reintrarea/revenirea în sistem (vezi cazurile Fran ei
lui Napoleon).
 Sfârşit

Întreb ri?