ACADEMIA MILITARĂ A FORŢELOR ARMATE

TEMA Rusia şi comportamentul acesteia pe alte continente.

 EURAZIA
În contextul schimbarilor geopolitice
din ultima perioada se contureaza,
din ce in ce mai mult existenta unei
triple aliante, in regiunea Eurasia,
din care fac parte China, Rusia si
Iran. Aceasta alianta constituie un
obstacol impotriva expansionismului
Statelor Unite.
 EURAZIA
Cele trei tari formeaza o "tripla alianta", care constituie nucleul unei
coalitii eurasiatice indreptate contra invadarii Eurasiei de catre SUA si
incercarea de a crea o hegemonie globala.

In timp ce China se confrunta cu SUA in Asia de Est si in Pacific, Iranul

si Rusia se afla in aceeasi situatie in Asia de sud-vest si in Europa de Est.
Toate cele trei tari sunt amenintate in Asia Centrala si se tem de prezenta
militara a SUA si NATO in Afganistan.

Iranul poate fi caracterizat ca un pivot geostrategic. Ecuatia geopolitica

din Eurasia depinde foarte mult de structura aliantelor politice ale
Iranului. Daca Iranul ar deveni un aliat al SUA, acest lucru ar afecta
serios sau chiar ar destabiliza Rusia si China.
 EURAZIA
Acest lucru se refera si la legaturile etnice-culturale, lingvistice,
economice, religioase si geopolitice ale Iranului cu Caucazul si Asia
Centrala.

Mai mult decat atat, daca structura aliantelor politice s-ar schimba in
favoarea SUA, Iranul ar putea deveni cel mai mare canal de influenta si
de expansiune al americanilor in Caucaz si Asia Centrala.

Astfel, atat Rusia, cat si China doresc o alianta strategica cu Iranul, ca o

bariera impotriva expansiunii geopolitice a Statelor Unite. Eurasia ar fi
expusa fara Iran. Acesta este motivul pentru care nici Rusia, nici China
nu ar accepta vreodata un razboi impotriva Iranului.

In cazul in care SUA ar transforma Iranul intr-un aliat, atunci Rusia si

China ar fi in pericol. 
 AMERICA LATINĂ
Deşi îndepărtată din punct de vedere geografic
de Rusia, America Latină reprezintă una dintre
principalele priorităţi ale guvernului rus în
materie de politică externă. Autorităţile ruse s-au
apropiat, de altfel, foarte mult de anumite
regimuri latino-americane. De fapt, reîntoarcerea
spectaculoasă a Rusiei în această regiune se
înscrie în strategia globală de întărire a
intereselor şi poziţiei ruseşti pe plan mondial
 AMERICA LATINĂ
Tendinţa recentă a Rusiei de a influenţa America
Latină a început în 1997. Colapsul Uniunii Sovietice a
precipitat colapsul influenţei Federaţiei Ruse în
America de Sud, ca succesor al Uniunii Sovietice.
Acest lucru l-a determinat pe primul-ministru Evgheni
Primakov de a începe să reînvie poziţia Rusiei în
America Latină ca mare putere la nivel mondial în
1997. De atunci, obiectivele Rusiei au rămas deosebit
de consistente, ca instrumente ale politicii sale:
comerţ, vânzări de arme şi sprijin politic pentru
guvernelor care încearcă să scape de sub influenţa
SUA
 AMERICA LATINĂ
În America Latină, Moscova profită din plin de
climatul deschis anti-american şi de tensiunile
diplomatice cu Washingtonul (scutul anti-rachetă,
extinderea NATO, criza georgiană, prezenţa în Marea
Neagră a celei de-a VI-a flote americane) pentru a se
implanta în sfera de influenţă americană. Astfel, ruşii
răspund intruziunii SUA în regiunea caucaziană şi
central-asiatică. Rusia doreşte, de altfel, să-şi
fidelizeze noi parteneri economici, realizând acorduri
bilaterale în domeniile aeronautice, energetice şi
militare.
 BRAZILIA
În Brazilia, diplomaţia rusă privilegiază, înainte de toate,
intensificarea relaţiilor comerciale şi extinderea cooperării
energetice, aerospaţiale şi militare. Numai pentru anul 2008,
schimburile comerciale ale celor două ţări BRIC au depăşit 7,3
miliarde de dolari. Dinamismul parteneriatului ruso-brazilian
se explică, în principal, prin interese convergente în numeroase
domenii strategice. În sectorul energetic, Moscova se
ambiţionează să se asocieze cu Brazilia în vederea exploatării
zăcămintelor de gaz şi petrol braziliene. Pe de altă parte,
Brazilia doreşte achiziţionarea de echipamente ruseşti pentru
noile uzine hidroelectrice în construcţie, cât şi pentru
dezvoltarea reţelei feroviare în plină expansiune.
 CUBA
Cu Cuba, relaţiile au fost iniţial deteriorate după căderea Uniunii
Sovietice în 1991. În lumea după Războiul Rece, Havana nu mai spera să
mai conteze pentru Moscova. Venirea la putere a lui Vladimir Putin a
schimbat însă această situaţie geopolitică. Datorită faptului că Cuba
suferea încă datorită embargoului american instaurat în 1962,
preşedintele rus s-a implicat personal în afacerile cubaneze, susţinând
ridicarea sancţiunilor economice pe lângă ONU, pe de o parte, şi prin
acordarea unui credit financiar pentru numeroase domenii, pe de altă
parte. În noiembrie 2008, Moscova a oferit Havanei un credit de 335
milioane de dolari pentru cumpărarea de echipamente ruseşti pentru
sectorul petrolier, minier şi de transport. La începutul anului 2009, cele
două ţări au încheiat noi acorduri. Aceste înţelegeri privesc în principal
industria agroalimentară, pescuitul, cooperarea în materie de educaţie,
cercetare ştiinţifică, sport şi turism. Acest dialog ruso-cubanez permite
Moscovei să-şi garanteze noi pieţe de desfacere pentru produsele sale, de
a-şi extinde influenţa asupra regimului castrist şi de a-şi menţine aici
prezenţa, la mai puţin de 300 km de litoralul american
 VENEZUELA
Venezuela este elementul cheie al jocului ruso-latino-american. Poziţiile
anti-americane paralele ale Rusiei şi Venezuelei sunt deja cunoscute:
Rusia din interes şi voinţă de a redeveni o putere respectată cum era
URSS, Venezuela prin ideologie şi prin voinţa lui Chavez de a se impune
ca un lider în ţara sa dar şi pe întreg continentul sud-american. Căci
sentimentul anti-imperialist se dezvoltă foarte rapid într-o Americă
Latină supraexploatată de interesele „yankee” de atâta vreme.

            În concluzie, se poate spune că politica condusă de Moscova în

America Latină este produsul unei aspiraţii vechi: aceea de a stabili
statutul Rusiei de mare putere şi de ţară promotoare a unei lumi
multipolare; în fond, este vorba de o apropiere împotriva SUA, mai mult
decât o politică economică cu obiective strategice. 
 ARCTICA
„Nu trebuie să uităm că interesele noastre geopolitice sunt legate de
Arctica. Aici asigurăm securitatea, potenţialul de apărare al Rusiei şi
căile de transport foarte importante, cum ar fi calea maritimă din
Nord.”Vladimir Putin
Sfârşitul Războiului Rece a avut
diferite repercursiuni asupra
importanţei relative a Arcticii în cadrul
jocurilor geopolitice ale statelor
circumpolare: pe de o parte, s-a
diminuat importanţa Arcticii pentru
apărarea Americii de Nord, iar pe de
altă parte, diferendele în privinţa
suveranităţii care persistau în surdină
au continuat să înrăutăţească relaţiile
între acestea.
 ARCTICA
În plus, geopolitica Arcticii a fost influenţată de noi probleme – în
special schimbările climatice – care au dus la o reconsiderare a profilului
Arcticii în cadrul dinamicii politicilor externe. Efectele schimbărilor
climatice fie au intensificat conflictele geopolitice existente, fie au
provocat noi conflicte sau au deschis calea altora noi. De exemplu,
topirea gheţii a relansat speculaţiile asupra posibilităţii de a folosi pasajul
Nord-Vest pentru a livra bunuri între Europa şi Asia. Se prevede astfel
scurtarea distanţei ce ar reduce costurile livrărilor, de unde şi interesul
pentru acest pasaj pentru a înlocui canalul Panama.
 ARCTICA
În ceea ce priveşte interesele Rusiei asupra regiunii Arctica,
pentru prima dată, în anul 2009, se menţionează importanţa
geopolitică a acestei regiuni în Strategia sa de Securitate
Naţională. În cadrul acestei strategii, regiunea Arctica este
văzută ca o posibilă regiune de confruntare pentru resurse
naturale şi ca un punct extrem de important. Este prima dată
când Rusia făcea în mod explicit referinţă la ambiţiile sale
asupra Arcticii într-unul din documentele sale oficiale privind
doctrina de securitate. Importanţa regiunii Arctica pentru
interesele ruseşti şi necesitatea de a o apăra se evocă de mai
multe ori pe parcursul strategiei.
 ORIENTUL MIJLOCIU
Rusia a avut astfel nevoie de un aliat în Orientul Arab, centru istoric şi
religios al lumii musulmane, astăzi dominat aproape în totalitate de SUA.
Siria a fost şi este unul dintre rarele state din regiune relativ
independente de Statele Unite; aceasta explică faptul că a fost mai
dispusă decât celelalte să colaboreze cu Rusia. Ea poate oferi Moscovei
anumite avantaje strategice, precum:
Ø  un acces la Mediterana. Necesitatea de a dispune de acces strategic
la Marea Mediterană este o preocupare constantă pentru Rusia. Un
astfel de acces îi deschide calea către Oceanul Indian şi duce la o întărire
a flancului său sudic (Moscova se simte încercuită de diverşi membri ai
alianţelor pro-occidentale şi caută să evite încercuirea şi să-şi găsească
aliaţi în rândul ţărilor arabe care au o atitudine amicală şi receptivă la
eforturile diplomatice ale Rusiei);
 ORIENTUL MIJLOCIU
Ø  prezenţă relativ sigură în Orientul Apropiat, precum şi
Ø  posibilitatea de a-şi exersa o anumită influenţă în relaţiile arabo-israeliene, ceea ce
Moscova speră de foarte mult timp [4].
În principiu, politica Rusiei cu privire la Siria şi la Orientul Mijlociu vizează în principal
promovarea intereselor politice şi economice în regiune şi protejarea frontierelor
meridionale ale ţării, astfel:

Relaţiile economice dintre Rusia şi Siria, deşi relativ limitate în

comparaţie cu schimburile pe care le are Rusia cu celelalte ţări din
regiune, se află în continuă creştere. În 2004, volumul schimburilor
siriano-ruseşti se ridica la 218 milioane de dolari, din care 206 milioane
din exporturi ruseşti. În 2008, odată cu revenirea Siriei pe scena
internaţională după trei ani de izolare provocată de asasinatul lui Rafic
Hariri, volumul schimburilor a crescut considerabil, ajungând la 2
miliarde de dolari. De altfel, în prezent, în Siria se găsesc un număr mare
de întreprinderi ruseşti. Stroytransgaz, companie din sectorul gazier
deţinută de Gazprom, a întreprins o serie de proiecte în Siria, începând
cu anul 2005, în cooperare cu Compania Siriană de Gaz, pentru o sumă
evaluată la 600 milioane de dolari.