Metabolismul glucidic

Explorarea metabolismului glucidic se suprapune în mare parte cu explorarea

diabetului zaharat (screenarea grupurilor populaţionale cu risc crescut de DZ, diagnosticul şi
evoluţia DZ), principala afecţiune a dezechilibrului glucidic, dar există totuşi şi alte situaţii în
care investigarea metabolismului glucidic este necesară, şi anume:

- monitorizarea unor afecţiuni endocrine care pot determina secundar hiper/hipo

glicemie
- monitorizarea unor afecţiuni digestive care pot determina secundar hiper/hipo
glicemie
- monitorizarea unor tratamente: corticosteroizi, hormoni tiroidieni, anticoncepţionale,
diuretice tiazidice
- înaintea intervenţiilor chirurgicale
- sarcina

Teste statice
Glicemia à jeun

Concentraţia serică a glucozei (glicemia) este una din principalele constante umorale
ale organismului, reflectând echilibrul dinamic dintre cantitatea de glucoză eliberată de ficat
în circulaţie sistemică şi cantitatea de glucoză utilizată de ţesuturi pentru diverse activităţi
metabolice. Nivelul glicemiei este menţinut în limite constante prin intervenţia unor
mecanisme complexe hiperglicemiante (aport exogen, glicogenoliză, gluconeogeneză) şi
hipoglicemiante (glicogenogeneză, lipogeneză, eliminare renală) reglate hormonal (insulina,
glucagon, cortizol, adrenalină, STH,hormoni tiroidieni).
Glicemia se dozează cu ajutorul automatelor de biochimie prin metode enzimatice
colorimetrice (spectrofotometrie).
Interpretarea rezultatelor conform criteriilor ADA:

Valorile glicemiei bazale Interpretare

60-99 mg/dl Normal
100-125 mg/dl Glicemie bazală modificată
≥126 mg/dl Diabet zaharat
 Variaţii patologice
Hiperglicemia apare în:
- diabet zaharat tip I, tip II sau gestaţional
- afecţiuni pancreatice: pancreatită acută sau cronică, fibroză chistică, hemocromatoză
- afecţiuni endocrine: tireotoxicoză, boala Cushing, feocromocitom, acromegalie
- stres acut fizic sau emotional (infact miocardic acut, convulsii, AVC)
Hipoglicemie apare în:
- afectiuni pancreatice: insulinom, deficit de glucagon
- afecţiuni endocrine: hipotiroidism, hipopituitarism, boala Addison
- afecţiuni hepatice: hepatom, necroză hepatică fulminantă (hepatite, intoxicaţii)
- supradozaj insulinic

Observaţii
 Diagnosticul de diabet zaharat se stabileşte în una din cele 4 circumstanţe (conform
ghidului OMS din ianuarie 2019):
1. Glicemia à jeun ≥ 126mg/dl ( se recomada dozarea de minim 2 ori, pentru a
exclude erorile de laborator sau alţi factori care pot influenţa rezultatul)
2. Glicemia la 2 ore postprandial ≥ 200mg/dl în timpul testului de toleranţă la
glucoză orală
3. HbA1c ≥6,5%
4. Glicemie >200 mg/dl la pacienţii care prezintă simptome ale hiperglicemiei
(poliurie, polifagie, polidipsie) sau ale crizei hiperglicemice (cetoacidoză
şi/sau hipeosmolaritate)
 Diabetul zaharat se clasifică în (conform ghidului OMS din ianuarie 2019):
1. Diabet zaharat tip I (prin distrugerea autoimună a celulelor β pancreatice şi
deficit absolut de insulină)
2. Diabet zaharat tip II (prin pierderea progresivă a funcţiei secretorii a celulelor
β pancreatice pe fondul unei rezistenţe la insulină)
3. Diabet zaharat gestaţional (o condiţie temporară care apare în trimestrul II sau
III al sarcinii prin insulinorezistenţa generată în special de hormonii
placentari)
4. Alte tipuri specifice de diabet prin alte mecanisme fiziopatogenice, ca de
exemplu diabet „genetic” - MOBY (monogenic diabetes syndromes) – diabet
 neonatal, diabetul din afecţiunile pancreasului exogen (fibroza chistică,
pancreatite), diabet iatrogen (corticosteroizi, posttransplant, etc)

Glicozuria
Prezenţă glucozei în urină (glicozurie) se datorează fie incapacităţii rinichilor de a
reabsorbi glucoza filtrată în tubul proximal, chiar dacă nivelul seric al glucozei este normal
(glicozurie renală), fie pierderii urinare, atunci când nivelul seric al glucozei este crescut. La
pacienţii cu funcţie renală normală, glicozuria apare atunci când concentraţia plasmatică a
glucozei depăşeşte 180mg/dl.
Pentru determinarea glicozuriei de folosesc metode:
- calitative – se bazează pe capacitatea glucozei de a reduce sărurile de cupru sau
bismut sau pe reacţii enzimatice; rezultatele în acest caz sunt de tipul negativ/pozitiv,
gluzoză absentă/prezentă;
- cantitative – metoda fotometrică sau spectrofotometrică; măsurătorile se realizează
din urina recolată în 24 de ore sau pe eşantioane de urină; valorile normale admise
sunt de <0,5g/zi

Cauze de glicozurie:
- diabetul zaharat
- afecţiuni endocrine: hipertiroisidm, acromegalie, boala Cushing
- afecţiuni hepatice şi pancreatice
- afecţiuni ale SNC: traumatisme cerebrale, AVC

Observaţii
 reacţii fals pozitive (glicemie 100mg/dl şi glicozurie prezentă) prin prezenţa în urină a
altor glucide decât glucoza (fructoza, galactoza, pentoze) sau a unor substanţe
reducătoare (fenoli, creatinina, dextran, vitamina C, penicilina)
 diabetul renal este o tubularopatie care evoluează cu glicemie 100mg/dl şi glicozurie
prezentă; nu are valoare diagnostică pentru DZ
 glomerulopatia din DZ evoluează cu glicemie 160 -180mg/dl şi glicozurie absentă,
datorită scăderii filtrării glomerulare
 Corpii cetonici urinari

Cetogeneza are loc în ficat, unde din acetil coenzima A (rezultată din oxidarea acizilor
graşi) se sintetizează corpii cetonici. Ȋn condiţii normale, producţia şi eliminarea acestora sunt
reduse. La pacientii cu diabet zaharat, datorită deficitului de insulină şi lipolizei accentuate,
apar acizi graşi liberi care oxidează şi formează acetil coenzima A şi mai apoi corpi cetonici
care vor fi eliminaţi prin urină (cetonurie).
Corpii cetonici sunt: acidul acetoacetic, acidul β-hidroxibutiric şi acetona.
Pentru determinarea cetonuriei de folosesc metode:
- calitative – se bazează pe principiul testului Legal: acidul acetoacetic şi acetona
reacţioneză cu nitroprusiatul de sodiu şi glicina, formând un compus colorat în violet;
rezultatele în acest caz sunt de tipul negativ/pozitiv, corpi cetonici absenţi/prezenţi;
- cantitative – metoda fotometrică; valorile normale admise sunt de 1,5-3,5mg/dl

Cauze de cetonurie:
- diabetul zaharat decompensat metabolic (acidoza diabetică)
- inaniţie, anorexie, regim alimentar bogat în lipide şi proteine, sărac în glucide
- stari dispeptice (vărsături prelungite, diaree prelungită)
- eclampsie, hipertiroidism, febră, sarcină, glicogenoze

Observaţii
 la persoanele non-diabetice cetonuria apare frecvent în boli acute, stes sever, efort
fizic intens
 prezenţa corpilor cetonici în urina unei diabetic arată că diabetul nu este controlat

Hemoglobina glicozilată

HbA1 desemnează cantitatea totală de hemoglobină glicată, hemoglobină pe care s-a

ataşat ireversibil glucoza din sânge, atâta timp cât eritocitele sunt în viaţă (100-120 zile).
Există mai multe tipuri de HbA1, însă în practică se foloseşte HbA1c (75-80% din HbA1)
care reprezintă hemoglobina glicată hemoglobina glicată ireversibil la una sau ambele valine
amino-terminale ale lanţurilor β.
Metodele de determinare sunt cromografice, colorimetrice şi radioimunologice.
 Interpretarea rezultatelor conform criteriilor ADA:

Valorile HbA1c Interpretare

4,8-5,6% Normal
5,7-6,4% Risc crescut de a dezvolta DZ
≥6,5% Diabet zaharat

Observaţii
 ţinta terapeutică la pacienţii diabetici este HbA1c ≤ 7%, fiind în acelaşi timp un indice
al eficienţei tratamentului
 la pacienţii diabetici HbA1c este un indicator important al controlului glicemic în
ultimele 2-3 luni
 HbA1c are rol predictiv al complicaţiilor diabetului: acute (cetozcidoza) şi cronice
(nefropatia, retinopatia)

Profilul glicemic

Profilul glicemic se realizează la pacienţii cu DZ şi reprezintă dozarea repetată a

glicemiei cu scopul de a aprecia eficienţa terapiei, în special cu insulină, şi de a ajusta dozele
în funcţie de necesităţi.
Se recoltează glicemia astfel:
- Glicemia à jeun (ora7:00 a.m.)
- La 2 ore după fiecare dintre cele 5 mese
- La ora 24:00 (pentru a sesiza eventualele hipoglicemii nocturne)
- La ora 3:00 a.m. (glicemia atinge valoarea minimă)

Teste dinamice
Testul de toleranţă la glucoză orală
Indicaţii:
- pacienţi cu glicemie bazală modificată
- pacienţi cu risc crescut de diabet zaharat
- în perioada sarcinii pentru diagnosticul diabetului gestaţional
- pacienţilor cu episoade inexplicabile de hipoglicemie sau de glicozurie
 Pregătirea pacientului:
- repaus alimentar absolut cu 10-12 ore înainte de efectuarea testului
- regim alimentar normal cu 72 de ore înainte de efectuarea testului
- nu se vor administra, pe cât posibil, medicamente care să interfere cu rezultatele (în
special diuretice tiazidice, anticoncepţionale orale, corticosteroizi, catecolamine)
- starea de sănatate a pacientului trebuie să fie una bună (fără stări febrile, diverse
infecţii, intervenţii chirurgicale)
- pe perioada testului se vor evita efortul fizic, fumatul, stresul

Efectuarea testului:
- se recoltează o glicemie à jeun
- se administrează glucoză (75g la adult, 100g la gravidă şi 1,75g/kg corp la copii)
dizolvată în 250-300 ml ceai slab răcit sau apă; pacientul trebuie să consume această
soluţie în 5 minute
- se recoltează sânge venos din 30 în 30 de minute pentru determinarea glicemiei (la 30,
60, 90, 120 minute şi eventual la 3, 4, 5 ore de la administrarea glucozei)
- se recomandă ca pacientul să urineze din oră în oră pentru evidenţierea unei eventuale
glicozurii
- rezultatele se înscriu într-un grafic care se exprimă printr-o „curbă” care se va
interpreta

Interpretarea rezultatelor conform criteriilor ADA:

Glicemia à jeun Glicemia la 2 ore de la
administrarea a 75g glucoză
Normoglicemie <100 mg/dl <140mg/dl
Scăderea toleranţei 100-126 mg/dl 140-200mg/dl
la glucoză
Diabet zaharat ≥126mg/dl ≥140mg/dl

Ȋn cazul curbei hipeglicemiei provocate se adaugă următoarele condiţii de normalitate:

- la 30, 60, 90 minute glicemia nu trebuie să depăşească valoarea de 180mg/dl
- diferenţă dintre glicemia iniţială şi cea maximală nu trebuie să fie mai mare de
70mg/dl
 - „unda glicemică” (timpul în care glicemia revine la valoarea iniţială) trebuie săfie de
maxim 120 minute
- în nici un moment să nu apară glicozurie

Observaţii:
 testul se va continua până când glicemia revine la valoarea iniţială
 la pacienţii la care nu este posiblilă administrarea orală a glucozei (gastrectomizaţi sau
cu sindroame de malabsorţie) se realizează Testul de toleranţă la glucoză
intravenos. Acest test constă în injectarea intravenoasă a glucozei şi urmărirea
variaţiilor glicemiei ca la TTGO.

Alte teste ce se pot efectua:

1. Testul de toleranţă la glucoză-cortizon – se efectuează la persoanele cu TTGO
negativ; Testul reprezintă un TTGO obişnuit, cu deosebirea că utilizează în plus 50 mg
cortizon (sau 10 mg Prednison), care se administrează pacientului înainte de efectuarea
probei.
2. Testul la tolbutamid - se stimulează secreţia insulinică prin acţiunea directă a
tolbutamidei (sulfamidă cu efect hipoglicemiant) asupra celulelor β pancreatice; testul
explorează capacitatea fucţională a pancreasului endocrin.

Teste speciale
Dozarea insulinei

Insulina reprezintă principalul hormon hipoglicemiant. Dozarea lui se impune pentru

evaluarea pacienţilor cu hipoglicemie à jeun, având rol în aprecierea funcţionalitaţii
pancreasului şi a rezistenţei la insulină.
Insulina se dozează prin metoda radioimunologică după 8 ore de post şi după
întreruperea medicaţiei antidiabetice.
Valori normale: 2,6-24,9μU/ml
Hipoinsulinemia apare în diabetul zaharat.
Hiperinsulinemia apare în insulinom, insulinorezistenţa din obezitate, acromegalie,
sindrom Cushing, boli hepatice severe.
 Dozarea peptidului C

Peptidul C împreună cu insulina formează proinsulina şi sub acestă formă sunt

sintetizate şi stocate de către celulele β pancreatice. Prin scindare sunt eliberate concentraţii
echimoleculare din cele două. Nivelul peptidului C în sânge indică gradul de producere al
insulinei de catre celulele β pancreatice. La pacienţii hipergicemici hiperinsulinemici prin
dozarea peptidului C se face distincţia dintre o sursă endogenă şi una exogenă de insulină.
Metoda de dozare este una imunochimică.

Valori normale: 0,81-3,85ng/ml

Valori crescute apar în: insulinom, insuficienţă renală, transplant de pancreas.

Valori scăzute apar în falsa hipoglicemie din supradozajul insulinic, pancreatectomia

totală.