temă și viziune

Moara cu noroc
de Ioan Slavici

În epoca marilor clasici, Ioan Slavici introduce în literatura română un nou tip de
realism, și anume cel obiectiv, diferit de tezismul scriitorilor anteriori. Nuvela ”Moara cu
noroc”, apărută în volumul ”Novele din popor” în anul 1881, se înscrie în acest curent prin
obiectivizarea perspectivei narative, prin veridicitate, prin tema realistă, prin specificul
descrierilor și prin capacitatea anticipativă a vocii naratoriale. De asemenea, este o nuvelă
întrucât urmărește un singur fir epic central, și anume povestea cizmarului Ghiță și a
familiei sale în contextul obsesei de înavuțire a personajului principal. În nuvelă,
perspectiva se obiectivează, vocea naratorială este neutră, accentul cade pe acțiune și pe
caracterizarea personajelor principale. Personajele trăiesc o viață ce se desfășoară sub
ochii cititorului firesc și fără intervenții exterioare.
”Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică întrucât orientarea spre universul
actualității imediate este vădită din incipit: lumea incipient capitalistă, apropiată cronologic
epocii lui Ioan Slavici. Efectele noii lumi asupra individului patriarhal sunt dramatice. Ghiță
are o existență subminată chiar în pârghiile ei sistemice. Nu lipsește din trăirile
personajului spaima, uneori paralizantă, alteori ascuțindu-i simțurile. Suflet simplu în
aparență, cel putin datorită statutului social, Ghiță își dezvăluie pe parcurs complexitatea.
Sondarea subiectivității sale îi evidențiază tensiunile, căutările, traumele vieții interioare.
Prin intermediul dialogului, al monologului interior, dar și al stilului indirect liber se
realizează analiza psihologică asupra interiorității lui Ghiță.
Titlul ”Moara cu noroc” este un topos literar care desemnează un han aflat în
pustietate, la răscruce de drumuri: locația imaginară este o fostă moara, simbol al trecerii
timpului și al perisabilității, iar ”norocul” pe care îl aduce este doar în aparență. În esență,
moara este purtătoare de ghinion. Totodată, titlul poate constitui un element anticipativ,
cititorul putând anticipa locul în care se va petrece acțiunea, norocul asociat morii
constituind o prefigurare a acțiunii tragice.
Tema principală a nuvelei este adecvată caracterului realist și psihologic al acesteia
și este reprezentată de consecințele nefaste și dezumanizante ale dorinței de îmbogățire.
Acesteia i se adaugă o temă socială, anume dorința lui Ghiță de a-și schimba statutul social,
una moralizatoare (”omul să fie mulțumit cu ceea ce are”) si alta psihologică reprezentată
de conflictul interior puternic al personajului puternic.
Acțiunea se desfășoară pe parcursul unui an, între două repere temporale cu valoare
religioasă, de la Sfântul Gheorghe până la Paște, iar în final, apa și focul purifică locul.
Alcătuită din 17 capitole, nuvela are un subiect concentrat cu deschideri bogate. Nuvela
debutează cu un principiu moral izvorât din înțelepciunea patriarhală, rostit de bătrâna, ce
are în nuvelă rolul corului din tragedia antică greacă: ”Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa,
căci, dacă-i vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”. Bătrâna este adepta
păstrării tradiției, în timp ce Ghiță, capul familiei, dorește schimbarea, bunăstarea
materială. Cizmar sărac, dar onest, harnic și muncitor, Ghiță ia în arendă cârciuma de la
Moara cu noroc, pentru a îmbunătăți situația materială a familei. Aceasta este așezată la
răscruce de drumuri, izolată de restul lumii, înconjurată de pustietăți întunecoase. În
expozițiune, descrierea drumului care duce la Moara cu noroc și a locului în care se află,
fixează un peisaj, un cadru obiectiv al acțiunii: ”De la ineu drumul de țară o ia printre
păduri și peste țarini”. Intriga e reprezentată de momentul sosirii la Moara cu noroc a lui
Lică Sămădăul, personaj ciudat, carismatic, șeful porcarilor și al turmelor de porci din
împrejurimi. Orgoliul lui Lică e unul de stăpân care nu doar își subordonează oamenii, dar
se substituie destinului lor. Cu toate că își dă seama că Lică reprezintă un pericol pentru el
și familia sa, Ghiță nu se poate sustrage influenței negative pe care acesta o are asupra lui,
influență ce amplifica dorința de avuție. În desfășurarea acțiunii, Ghiță devine precaut in
ceea ce-l privește pe Lică: merge la Arad pentru a-și cumpăra două pistoale, doi câini pe
care îi asmute împotriva turmelor de porci, dar și o slugă, pe Marți ”un ungur înalt ca un
brad”. Încă din momentul apariției lui Lică, începe procesul iremediabil de înstrăinare a lui
Ghiță fața de familie, proces analizat cu măiestrie de autor. Astfel, Ghiță devine ”de tot
ursuz”, iar în relația cu Ana ”își pierdea repede cumpătul și-i lăsa urme vinete pe braț”.
Devine mohorât, violent, îi plac jocurile crude, are gesturi de brutalitate neînțeleasă față de
Ana, pe care o ocrotise până atunci. La un moment dat, Ghiță ajunge să regrete faptul că are
familie și copii, pentru că nu-și poate asuma total riscul îmbogățirii alături de Lică. Punctul
culminant este reprezentat de momentul în care Ghiță ajunge pe ultima treaptă a
degradării morale, orbit de furie și dispus să facă orice pentru a se răzbuna pe Lică, iși
aruncă soția, drept momeală, în brațele Sămădăului. Dezgustată de lașitatea soțului său,
Ana i se dăruiește lui Lică deoarece, în ciuda nelegiuirilor comise, acesta e ”om”, pe când
Ghiță ”nu e decât muiere îmbrăcată în haine bărbătești”. Realizând ca soția l-a înșelat, Ghiță
o ucide pe Ana. La rândul lui, Ghiță este ucis de Răuț, la ordinul lui Lică. Iar Lică, pentru a nu
cădea viu în mâinile lui Pintea, se sinucide izbindu-se cu capul de un copac. În
deznodământ, un incediu teribil mistuie cârciuma de la Moara cu noroc în noaptea de Paști,
iar singurele persoane care supraviețuiesc sunt bătrâna și copiii. Nuvela se încheie în mod
simetric cu începutul, prin vorbele bătrânei ”simțeam eu că nu are să iasă bine, dar așa le-a
fost dată”.
Conflictul este relevant pentru temă si viziune întrucât surprinde, prin intermediul
mijloacelor realiste, consecințele încălcării limitelor morale. Conflictul este atât de natură
interioară, cât și exterioară. În încercarea de a-și păstra imaginea de om cinstit, Ghiță se
implică într-un conflict, ce îi depășește posibilitățile psihologice, atât cu Lică, cu
comunitatea, cât și cu Ana. La fel de dramatic este și conflictul psihologic. Naratorul
urmărește minuțios reacțiile personajului, de la stăpânirea orgolioasă și indiferentă în fața
lui Lică, la izbucniri patetice în fața copiilor și autojustificări în fața propriei conștiințe.
Oscilând între atitudini contradictorii, personajul este pedepsit atât pentru acțiuni
reprobabile concrete, cât și pentru indecizia de a se separa cu hotărâre de rău.
Un episod în care se conturează construcția personajului este acela al înfruntării ce
are loc în cel de-al cincilea capitol. Ghiță pricepe că în zadar se înțelege cu arendașul și în
zadar se pune bine cu stăpânirea, dacă nu e și om a lui Lică, pentru că acesta stăpânește
drumurile: ”iar Ghiță voia cu tot dinadinsul să rămâna la Moara cu noroc, pentru că-i
mergea bine”. Astfel, Ghiță își cumpără două pistoale, doi câini și îl angajează pe Marți, ”un
ungur înalt ca un brad”. Când Sămădăul, însoțit de oamenii săi, își face apariția la Moară,
Ghiță domină scena prin forță fizică, hotărâre și orgoliu. Totuși, lupta necruțătoare în care
se angajează Ghiță cu ceilalți, dar cel mai important, cu sine, este pierdută, prin acceptarea
tovărășiei cu Lică, primul gest dintr-o serie de compromisuri. Tonul amenințător al lui Lică
după plecarea lui Ghiță anticipează turnura evenimetelor viitoare.
Un alt episod ce ilustrează construcția protagonistului este acela al depoziției și al
judecății. Ghiță și-a pierdut autoritatea morală, este vulnerabil și manipulat cu ușurință de
Lică. Deși nu este conștient în ce este implicat, se simte vinovat și suferă, în primul rând,
datorită suspiciunii comunității. Potrivit criticului literar Magdalena Popescu, ”Relația
dintre individ și colectivitate reprezintă cel mai important factor de coerență a individului”.
Lică este cel care domină acum întreaga situație prin promptitudinea adecvării, mobilitatea
reacțiilor, capacitatea de a dirija mecanismele justiției și ale opiniei publice: într-o zi și o
noapte ucide trei oameni, inculpă dușmanii direcți, îl trece sub bănuială pe Ghiță și îl
ridiculizează pe Pintea. Mai mult decât atât, adâncește ruptura dintre Ghiță și Ana.
Așadar, ”Nuvelă solidă cu subiect de roman” (George Călinescu), ”Moara cu noroc”
transmite concepția moralizatoare a autorului cu privire la lume și viață. Realismul
descrierii anunță romanele rebreniene și meticulozitatea investigării pshiologice
anticipează apogeul prozei de analiză din perioada interbelică.