INFECȚIILE TRACTULUI URINAR

O infecție a tractului urinar (ITU) este o infecție bacteriană care

afectează o parte a tractului urinar. Când afectează tractul urinar inferior,
aceasta este cunoscută drept cistită simplă (infecție a vezicii urinare), iar
când afectează tractul urinar superior, este cunoscută sub denumirea
de pielonefrită (infecție a rinichilor). Simptomele infecției tractului urinar
inferior includ durere la urinare și fie urinări dese, fie nevoia imperioasă
de a urina (sau ambele), în timp ce cele ale pielonefritei
includ febră și durere în flanc, pe lângă simptomele infecției tractului
urinar inferior. La persoanele în vârstă și la cele foarte tinere, simptomele
pot fi vagi sau nespecifice. Principalul agent cauzal al ambelor tipuri
este Escherichia coli, totuși, în cazuri rare, alte
bacterii, virusuri sau ciuperci pot fi cauza.
Infecțiile tractului urinar apar mai frecvent la femei decât la bărbați,
jumătate dintre femei având cel puțin o infecție la un moment dat în
timpul vieții. Recurențele sunt frecvente. Factorii de risc includ anatomia
femeii, raporturile sexuale și antecedentele în familie. Pielonefrita, în
cazul în care apare, urmează, de obicei, după o infecție a vezicii urinare,
dar poate rezulta și dintr-o infecție cu transmitere hematogenă. În cazul
femeilor tinere și sănătoase, se poate stabili diagnosticul doar pe baza
simptomelor. În cazul celor cu simptome vagi, stabilirea diagnosticului
poate fi dificilă, deoarece bacteriile pot fi prezente fără a exista o infecție.
În cazurile complicate sau în cele în care tratamentul nu a reușit, poate fi
utilă o urocultură. În cazul celor cu infecții frecvente, se pot administra
doze mici de antibiotice, ca o măsură de prevenție.
În cazurile necomplicate, infecțiile tractului urinar se tratează ușor
cu o cură scurtă de antibiotice, deși rezistența la multe dintre
antibioticele folosite pentru tratarea acestei afecțiuni este tot mai mare.
În cazurile complicate, poate fi necesară o cură mai lungă sau antibiotice
administrate intravenos iar, dacă simptomele nu se ameliorează în
decursul a două sau trei zile, sunt necesare analize suplimentare pentru
stabilirea diagnosticului. La femei, infecțiile tractului urinar reprezintă cea
mai frecventă formă de infecție bacteriană, 10 % dintre acestea
dezvoltând anual infecții ale tractului urinar.
Semne și simptome
Infecția tractului urinar inferior este denumită și infecție a vezicii
urinare. Cele mai frecvente simptome sunt arsuri la urinare și urinarea
frecventă (sau nevoia imperioasă de a urina) în absența scurgerilor
vaginale și a unor dureri semnificative. Aceste simptome pot varia de la
forme ușoare la forme severe și, la femeile sănătoase, durează în medie
șase zile. Pot fi prezente unele dureri deasupra osului pubian sau
în partea inferioară a spatelui. Persoanele care suferă de o infecție a
tractului urinar superior, saupielonefrită, pot prezenta durere în
flanc, febră sau greață și vomă, pe lângă simptomele clasice ale infecției
tractului urinar inferior. Rar, urina poate să conțină sânge sau să prezinte
semne vizibile de piurie (puroi în urină).
La copii
La copiii de vârstă mică, singurul simptom al infecției tractului
urinar (ITU) poate fi febra. Din cauza absenței unor simptome mai
evidente, în cazul în care fetele sub vârsta de doi ani sau băieții
necircumciși sub vârsta de un an prezintă febră, numeroase asociații
medicale recomandă urocultura. Este posibil ca sugarii să mănânce
puțin, să vomeze, să doarmă mai mult sau să prezinte semne de icter.
La copiii de vârstă mai mare, se poate declanșa o incontinență
urinară (pierderea controlului asupra vezicii urinare).
La persoanele în vârstă
Simptomele infecției tractului urinar sunt absente, în mod frecvent,
la persoanele în vârstă. Manifestările pot fi vagi,
incontinența, modificarea stării mentale sau oboseala fiind singurele
simptome. Unele persoane se prezintă la furnizorul de servicii medicale
cu septicemie, o infecție a sângelui, ca primul simptom. Stabilirea
diagnosticului poate fi complicată de faptul că multe persoane în vârstă
prezintă incontinență sau demență preexistentă.

Cauze
E. coli este cauza a 80-85 % dintre infecțiile tractului
urinar, Staphylococcus saprophyticus fiind cauza a 5-10 % dintre
acestea. Rar, acestea pot avea drept cauză
infecții virale sau micotice. Alte cauze bacteriene
includ: Klebsiella, Proteus, Pseudomonas și Enterobacter. Acestea nu
sunt frecvente și, de regulă, sunt legate de anomalii ale sistemului urinar
sau de cateterismul urinar. Infecțiile tractului urinar cauzate
de Staphylococcus aureus apar, de regulă, după infecțiile cu transmitere
hematogenă.
Sex
La femeile tinere active sexual, activitatea sexuală este cauza a
75-90 % dintre infecțiile vezicii urinare, riscul de infecție fiind legat de
frecvența raporturilor sexuale. Sintagma „cistita din luna de miere”
desemnează fenomenul de ITU frecvente de la începutul căsătoriei. La
femeile în postmenopauză, activitatea sexuală nu afectează riscul de
dezvoltare a unei ITU. Folosirea spermicidelor, independent de frecvența
raporturilor sexuale, mărește riscul de ITU.
Femeile sunt mai predispuse la ITU decât bărbații deoarece, la
femei, uretra este mult mai scurtă și mai aproape de anus. Nivelul
estrogenilor scade în timpul menopauzei, astfel că riscul de infecție a
tractului urinar crește ca urmare a pierderii florei vaginale cu rol de
protecție.
Catetere urinare
Cateterismul urinar crește riscul de infecții ale tractului urinar.
Riscul de bacteriurie (bacterii în urină) este între trei și șase procente pe
zi iar antibioticele profilactice nu sunt eficace în diminuarea infecțiilor
simptomatice. Riscul unei infecții asociate poate fi diminuat prin
efectuarea cateterismului numai atunci când este necesar,
folosind tehnici aseptice pentru introducere, și prin menținerea drenajului
neblocat și închis al cateterului.
Altele
O predispoziție la infecțiile vezicii urinare poate exista în familie.
Alți factori de risc includ diabetul, necircumcizia și mărirea volumului
prostatei. Factorii care predispun la complicații sunt destul de vagi și
includ anomalii anatomice, funcționale sau metabolice . O ITU cu
complicații este mai greu de tratat și necesită, de obicei, o evaluare, un
tratament și o urmărire mai agresive. La copii, ITU sunt asociate
cu refluxul vezicoureteral (trecerea anormală a urinei din vezica
urinară în uretere sau în rinichi) și cu constipația.
Persoanele cu leziuni ale măduvei spinării prezintă un risc mai
mare de infecție a tractului urinar, în parte din cauza folosirii cronice a
cateterului și în parte din cauza disfuncției vezicale. Este cea mai
frecventă cauză a infecției în rândul acestor persoane, precum și cea mai
frecventă cauză a spitalizării. În plus, folosirea sucului de merișoare sau
a suplimentelor pe bază de merișoare pare a fi ineficientă în prevenirea
și tratamentul bolii la aceste persoane.
Prevenire
Nu s-a confirmat dacă frecvența ITU este afectată de anumite
măsuri, printre care: folosirea pilulelor pentru controlul natalității sau
a prezervativelor, urinarea imediat după raportul sexual, tipul lenjeriei
intime folosite, metodele de igienă personală folosite după urinare
sau defecare sau dacă o persoană, de regulă, face baie sau duș. În mod
similar, nu există dovezi în legătură cu efectele reținerii urinei,
folosirii tampoanelor interne și irigațiilor.
Persoanele cu infecții frecvente ale tractului urinar care folosesc
spermicide sau diafragmă ca metodă de contracepție sunt sfătuite să
folosească metode alternative. Merișoarele (suc sau capsule) pot reduce
incidența la cei cu infecții frecvente, dar toleranța pe termen lung este o
problemă, existând tulburări gastrointestinale în peste 30 % dintre
cazuri. Incidența acestora poate fi mai mare în cazul folosirii de două ori
pe zi decât în cazul folosirii o dată pe zi. Din
2011, probioticele intravaginale necesită studii suplimentare pentru a
stabili dacă acestea aduc vreun beneficiu. Folosirea prezervativelor
fără spermicide sau folosirea pilulelor pentru controlul natalității nu
mărește riscul de infecții necomplicate ale tractului urinar.
Medicamente
Pentru cei cu infecții recurente, o cură prelungită de antibiotice
administrate zilnic este eficientă. Medicamentele folosite frecvent
includ nitrofurantoina și trimetoprim/sulfametoxazolul.[7]Metenamina este
alt agent folosit frecvent în acest scop, deoarece, în vezica urinară cu
nivel scăzut de aciditate, produce formaldehidă, față de care nu se
dezvoltă rezistență. În cazurile în care infecțiile sunt legate de raporturile
sexuale, poate fi utilă administrarea de antibiotice după raport. La
femeile în postmenopauză, s-a constatat
că estrogenul vaginal topic reduce recurența. Spre deosebire de cremele
topice, folosirea estrogenului vaginal din ovule nu a fost la fel de utilă ca
dozele mici de antibiotice. Un număr de vaccinuri sunt în curs de
elaborare din 2011.
La copii
Dovezile în sensul că antibioticele cu rol preventiv diminuează
infecțiile tractului urinar la copii sunt nesatisfăcătoare. Totuși, ITU
recurente sunt rareori cauza unor probleme ulterioare legate de rinichi,
dacă nu există anomalii subiacente ale rinichilor, provocând mai puțin de
o treime de procent (0,33 %) din bolile cronice ale rinichilor la adulți.