Organizații și instituții

Pentru a defini mai bine termenii de organizație și instituție, vom începe cu cateva exemple. Din
rândul organizațiilor fac parte: supermarketul din localitate, Biserica Catolică, Curtea Constituțională a
Germaniei sau Congresul American, iar câteva exemple de instituții sunt: familia, constituțiile, banii de
hârtie, economia de piață și justiția de tranziție. De asemenea, ne putem referi la organizații și instituții ca
instanțe, sau ca tipuri, adică le putem privi ca instanțe ale unui concept sau conceptul în sine. Astfel, Bursa
este un tip, iar Bursa din New York este o organizație, adică o organizație a respectivului tip. Totuși, există
și organizații care nu sunt instanțe ale vreunei instituții, cum ar fi, de exemplu, Națiunile Unite, la fel cum
există, de asemenea, insituții care nu au instanțe organizaționale – economia de piață.
Organizațiile sunt actori colectivi, având capacitatea de a lua decizii centralizate, iar instituțiile sunt
moduri de a face lucruri, care apar sau evoluează gradual, cu toate că, odată ce au prins un anumit contur, ele
pot fi adoptate conștient și implementate de către organizații. De asemenea, când ne referim la organizații,
putem spune că acestea fie au fost inființate într-un anumit moment în timp- spre exemplu 24 octombrie
1945 pentru Națiunile Unite, fie au evoluat sau au apărut – cum este cazul Bisericii Catolice.
Noile democrații au adoptat instituția economiei de piață, au creat burse de valori și alte organizații
pentru a implementa instituția respectivă . În acest sens, în constituțiile lor au pus la punct instituția Curții
Constituționale, cu puterea de a respinge legile neconstituționale. Aceste 3 instituții, economia de piață,
Curtea Constituțională și justiția de tranziție nu au existat întotdeauna, deși astăzi poate părea foarte natural
ca într-o țară unde există o constituție, să existe și un mecanism politic care să respingă legile
neconstituționale. Această sarcină, cea de control judiciar, va cădea în seama unei Curți, fie că vorbim de o
Curte mixtă care mai are și alte atribuții, sau de o Curte Constituțională specializată, cum se întâmplă în
Europa.

Problema monitorizării

O organizație poate avea membri sau angajați, iar membrii pot fi și angajați, cum este cazul
cooperativelor muncitorești.Aceștia interacționează orizontal, prin procesele de argumentare, negociere și
vot. Relațiile verticale dintre angajați și superiori au un caracter diferit, mai multi agenți (angajați) au un
singur actor executiv(directorul), iar dacă interesele acestora nu coincid, pot apărea probleme. Spre exemplu,
muncitorii doresc să muncească într-un ritm mai moderat, iar directorul să vrea ca aceștia să muncească mai
mult, pentur aceasta fiind nevoit să îi plătească mai mult pentru efortul lor . În secolul al XIX-lea, de acest
aspect se ocupa șeful de echipă, considerat de cele mai multe ori tiran, deoarece acesta se folosea de multe
ori de autoritatea sa pentru a-și promova propriile sale interese.
În mod asemănător, în cadrul unei agenții de stat, șeful are interesul ca angajații să fie cinstiți, să nu
ia mită de la cetățeni, iar pentru ca acest lucru să se concretizeze, este necesar ca angajații să nu fie motivați
doar de propriile lor interese, iar în acest sens este recomandată creșterea numărului de departamente și a
numărului de subordonați. Totuși, în acest caz, monitorizarea este dificilă, deoarece directorul poate
surprinde când un agent ia mită, însă această metodă nu funcționează întotdeauna. Tot ceea ce poate face
ascesta e să încerce să reducă oportunitățile în care se poate manifesta corupția prin organizarea de licitații
competitive pentru contractele publice, deși uneori nici măcar această metodă nu se dovedește a fi cea mai
bună, fiindcă agenții pot concepe contractele astfel încât să îi favorizeze pe anumiți furnizori.
 Astfel de lucruri nu se intâmplă doar în cazul subordonaților. Au existat de asemenea cazuri în care
președinți ai universităților americane au fost obligați să demisioneze, deoarece s-a constat ca își acordau
salarii uriașe, ori foloseau banii organizației în scopuri personale. Un caz asemănător este cel în care un
vicepreședinte american a fost obligat să demisioneze deoarece s-a dovedit că era corupt. Observăm că
acești lideri pot fi și ei supuși monitorizării, însă de cele mai multe ori supraveghetorii au înregistrat
insuccese în reglementarea comportamentelor directorilor generali sau șefilor de stat.