COORDONAT EXAMINAT ŞI APROBAT

la şedinţa Consiliului FCGC,proces- la şedinţa Departamentului I.D.E.I.,

verbal nr. 4 din 14.12.2020 proces-verbal nr.4 din 11.12.2020
Preşedintele Consiliului, Decan Șef Departament, prof. univ., dr. hab.
conf. univ., dr. ing. Albu Svetlana_________________
L. Nistor-Lopatenco____________

BILET nr.10
Examen final, la disciplina Pentru studenţii grupei
„Dreptul Uniunii DP- 1806
Europene.”

1. Principiul aplicabilităţii imediate 20 puncte

2. Consiliul European 25 puncte
3. Libertatea circulaţiei serviciilor 20 puncte
4. Soluționați speța 35 puncte
În 1988, Consiliul UE a adoptat o Directivă ce prevedea armonizarea sistemului fondurilor de garanţie
pentru lucrători, în caz de insolvabilitate a angajatorului. Obiectivul principal al acesteia era asigurarea
protecţiei salariaţilor în cazul insolvabilităţii angajatorului, în special garantarea plăţii drepturilor lor
neachitate, luînd în considerare şi necesitatea unei dezvoltări economice şi sociale echilibrate în cadrul
Comunităţii. Această Directivă trebuia să fie implementată în toate statele membre, prin crearea
instituţiei fondurilor de garanţie pentru lucrători în caz de insolvabilitate a angajatorului precum şi a
instituţiilor ce vor asigura plata acestor despăgubiri la solicitarea lucrătorilor. Conform directivei
respective, statele membre iau măsurile ce se impun astfel încît instituţiile să asigure garantarea plăţii
drepturilor neachitate, rezultate din contracte de muncă sau raporturi de muncă şi privarea de salariu pe
o perioadă anterioară unei date stabilite. Directiva în cauză prevede în mod expres dreptul salariaţilor de
a pretinde despăgubiri din partea angajatorilor ce devin insolvabili. A. Statul membru X. nu a
implementat Directiva în timpul prevăzut. Astfel, un anumit număr de salariaţi ai companiei Alpha (care
a devenit insolvabilă), nu au putut beneficia de plata despăgubirilor pentru pierderea contractelor de
muncă. B. Statul membru X. a implementat Directiva în cauză în sistemul juridic naţional prin adoptarea
unei legi ordinare. În legea respectivă, legislatorul a prevăzut că în cazul în care un angajator devine
insolvabil, salariaţii acestuia se pot adresa cu buletinul de identitate şi contractul de muncă la fondurile
de garanţie respective, pentru a primi despăgubirile cuvenite. În acelaşi timp, în paragraful următor
legea naţională prevede că salariaţii care nu deţin naţionalitatea statului membru X., vor trebui să
prezinte adiţional şi alte documente: viza de reşedinţă ş.a.

Sarcini: 1. În cazul scenariului A, identificaţi şi structuraţi remediile corespunzătoare, astfel încît salariaţii
companiei Alpha să-şi poată exercita drepturile conferite prin Directivă.
2. Stabiliţi dacă, în cazul scenariului B, a fost corectă implementarea Directivei. În cazul unui răspuns
negativ, prin prisma Dreptului comunitar analizaţi care sînt încălcările înregistrate.

Barem de evaluare

Nota 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Punctaj 1-8 9-16 17-26 27-38 39-50 51-60 61-72 73-84 85-93 94-100
Examinator: Conf. univ., dr., Ursu VIORICA

1. Consiliul European reunește liderii UE pentru a stabili agenda politică a Uniunii. Acesta

reprezintă cel mai înalt nivel de cooperare politică între țările UE.
Consiliul European este una dintre cele 7 instituții oficiale ale Uniunii. El se prezintă sub formă
de summituri (de obicei, trimestriale) ale liderilor statelor membre, prezidate de un președinte
permanent.
Consiliul European Stabilește orientarea generală și prioritățile politice ale UE, dar nu
adoptă acte legislative.
Tratează chestiuni complexe și sensibile care nu pot fi soluționate la niveluri mai joase de
cooperare interguvernamentală.
Definește politica externă și de securitate comună a UE, ținând cont de interesele strategice
ale Uniunii și de implicațiile în domeniul apărării.
Desemnează și numește candidați la anumite posturi de importanță majoră la nivelul UE,
cum ar fi BCE și Comisia.
Pentru fiecare chestiune, Consiliul European poate:
să îi ceară Comisiei Europene să elaboreze o propunere
să i se adreseze Consiliului UE.
Consiliul European este alcătuit din șefii de stat sau de guvern ai țărilor UE, președintele
Consiliului European și președintele Comisiei Europen
Se reunește la convocarea președintelui său, care este ales chiar de către Consiliu pentru
un mandat de doi ani și jumătate, care poate fi reînnoit o singură dată. Printre altele,
președintele are rolul de a reprezenta UE în relația cu țările din restul lumii.
De obicei, se reunește de 4 ori pe an, dar președintele poate convoca reuniuni suplimentare
pentru a soluționa probleme urgente.
Deciziile se iau în general prin consens, cu unanimitate sau cu majoritate calificată în unele
cazuri. Numai șefii de stat sau de guvern pot vota.
 2. Tratatul de la Roma (CEE) 1stabilește că beneficiarii liberei circulații a serviciilor sunt
persoane fizice si persoane juridice care prin specificul sau activităţile lor se plasează în
câmpul de aplicare al dreptului comunitar. La nivelul UE a fost adoptată şi Directiva
2006/123/CE la 12 decembrie 2006, privind serviciile în vigoare din 28 decembrie 2009
al cărei scop este de a contribui la evoluția spre o piață internă autentică a serviciilor,
astfel încât în cel mai mare sector al economiei europene atât întreprinderile cît şi
consumatorii să poată beneficia pe deplin de avantajele pe care acesta le prezintă :
 persoanele fizice. Este rezident comunitar orice persoană care are cetățenia unui stat
membru al UE;
 persoanele juridice. În dreptul comunitar nu exista un sistem general de recunoaștere a
societăţilor si a persoanelor juridice. Sistemele juridice ale statelor membre ale UE sunt
foarte diferite, totuși, în articolul 48 (ex-58) al Tratatului de la Roma (CEE) au fost
instituite anumite reguli ce asigura recunoaşterea reciproca a societăţilor în domeniul
libertății de stabilire si a liberei circulații a serviciilor.
Libera circulație a serviciilor consta în dreptul de a oferi servicii pe teritoriul statelor
membre plecând de la un sediu (principal sau secundar ) stabilit in Uniunea Europeana.
Ea este o componenta importanta pentru funcționarea pieții unice. Baza legala se
regăsește în art.49-55 (ex. 59-66) din Tratatul de la Roma (CEE).
Libertatea de stabilire în scopul exercitării unui comerţ sau unei profesii poate fi
considerată ca o componentă a libertăţii de circulaţie a persoanelor în cadrul Comunităţilor. Dar
ea trebuie să fie solicitată, în acelaşi timp, şi libertăţii de furnizare a serviciilor, acest fapt având
ca fundament necesitatea asigurării unei repartizări optime tuturor factorilor de producţie la
nivel comunitar, astfel încât mobilitatea acestora să permită exercitarea activităţilor productive şi
comerciale în cele mai favorabile medii sociale, economice şi comerciale.
Libertatea de stabilire include, conform art.52, alin. 2, dreptul de a începe şi continua
activităţi ca persoane nesalariate ( independente ), ceea ce înseamnă dreptul de acces la asemenea
activităţi şi dreptul de a înfiinţa şi administra întreprinderi, în special companii şi firme, în
înţelesul art.58, adică acelea care au sediul lor statuar, administraţia lor centrală sau principalul
lor stabiliment pe teritoriul comunitar şi care au fost constituite potrivit dreptului civil sau
comercial, inclusiv societăţile cooperative şi alte persoane juridice cârmuite de dreptul public
sau privat, afară de acelea care nu sunt producătoare de profit.
Libertatea de stabilire presupune interzicerea discriminării având drept criteriu de
referinţă condiţiile stabilite pentru proprii resortisanţi de legea ţării unde se efectuează
acea stabilire. Această interdicţie este o aplicare a principiului nediscriminării aşa cum
este formulat la art.6 din Tratat. Art.52, par.1, a impus ca orice restricţie la libertatea de
stabilire a resortisanţilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru să fie înlăturată
în etape progresive în cursul perioadei de tranziţie. Această înlăturare progresivă
priveşte, de asemenea, restricţiile privind înfiinţarea de agenţii, filiale sau sucursale pe
teritoriul oricărui stat membru.

1
Tratatul de la Roma semnat la: Roma (Italia) la 25 martie 1957, Intrare în vigoare: 1 ianuarie 1958