Componente ale unui sistem de calcul (PC), interfeţele, nu sunt
direct "observabile". Mai mult chiar, inspecţia vizuală a unui sistem "deschis", deşi oferă informaţii privind localizarea acestor componente, nu oferă elemente legate de rolul şi integrarea lor în arhitectura unui PC. O schemă desenată, pe lîngă dificultăţile grafice şi consumul de tiimp, are dezavantajul de a fi statică. Utilizarea animaţiei are avantajul de a permite introducerea 1. Prezentarea rolului si locului treptată a noţiunilor şi expunerea graduală, de la simplu la interfeţelor într-o arhitectură complex. virtuală a sistemului de calcul Învăţarea tipurilor de conectori specifici perechii periferic- interfaţă prezintă importanţă practică pentru un utilizator de PC. În cadrul lecţiei, această învăţare se realizează prin simularea cuplării perifericelor la un calculator virtual, experimentarea practică de către fiecare elev al unei clase nefiind o soluţie rezonabilă, în cadrul unei ore de curs. În testul asociat, cursantul îşi poate configura singur o arhitectură a sistemului de calcul, având mai multe posibilităţi de selecţie corectă a tipului de interfaţă. Componenta anterioară a permis elevului să încadreze interfeţele şi memoria externă într-o arhitectură virtuală. De această dată el "descoperă" elementele la care s-a făcut referire într-un mediu cvasi- real, pe fotografia unei plăci de bază. Urmărind clipurile componentei, şi parcurgând testul 2. Cuplarea interfeţelor şi asociat, elevul învaţă să cupleze corect unităţile de memorie unitaţilor de memorie externă, externă şi o serie de plăci de interfaţă. Acest lucru este util nu într-un mediu virtual. numai prin aportul de informaţie ci şi practic, în situaţiile în care elevul doreşte să facă un up-grade la propriul sistem. Deşi nu imposibilă, este greu de presupus că o prezentare "pe viu" a manierei de cuplare a unitaţilor de memorie externă şi a interfeţelor, prin demontarea calculatorului, ar fi tentat pe cineva... .