e o descoperire cu adevărat remarcabilă - lăsându-ne mintea să rătăcească liberă, fără stimuli

externi, te-ai gândi (intuitiv) că activitatea din creierul fiecăruia dintre noi arată diferit, pentru că
fiecare se gândește la altceva.
Raichle și colab. au remarcat la începutul anilor 2000 că nu e așa, ci creierele noastre arată
remaracabil de similar atunci când sunt lăsate complet libere să se gândească la ce le vine
spontan în minte. Denumită rețeaua default-mode, ea a fost asociată cu ruminația din anxietate,
depresie, tulburarea obsesiv-compulsivă, schizofrenie (unde e mai rapidă la pacienții cu
ruminații), cu problemele atenționale din ADHD (unde se activează intrusiv atunci când pacienții
au de făcut sarcini cognitive care necesită atenție și le zboară mintea în altă parte) și cu multe alte
anomalii cognitive care țin de acest tip de flux de gândire.
În prezent, studii despre activitatea intrinsecă a creierului, denumite popular studii de stare de
repaus, au ajuns să joace un rol major în studiile asupra creierului uman în ceea ce prive•te
sănătatea •i bolile.
Au trecut 17 ani de când Shulman •i colab. (1997) a remarcat în primul rând că o constela•ie de
zone din cortexul cerebral uman a redus în mod constant activitatea sa în timp ce îndeplinea
diverse sarcini noi, fără referin•ă, orientate spre scopuri (Shulman •i colab. 1997), atunci când
aceste sarcini au fost comparate cu o stare de control de odihnă lini•tită ( adică o stare de odihnă
a ochilor închi•i sau fixare vizuală).
Zonele care prezintă în mod constant reduceri de activitate în timpul efectuării sarcinii nu au fost
activate în starea de repaus. Articolul nostru a fost intitulat „ADefaultMode of BrainFunction”
(Raichle •i colab. 2001). Am ajuns la concluzia că zonele creierului observate că î•i scad
activitatea în timpul sarcinilor îndreptate spre obiective, care necesită aten•ie, nu au fost activate
în starea de repaus,
conectivitatea funcțională reprezintă măsura în care două arii din creier se activează corelat. A
fost foarte mult explorată în toate patologiile psihiatrice, unde are tot felul de anomalii de
diverse tipuri.
Se măsoară timpul necesar pentru a finaliza opera•ii mentale atâta timp cât presupunerea inser•iei
pure nu este încălcată. Pentru a ilustra, folosind un exemplu bazat pe cronometrie mentală,
spune•i că sarcina de control a unei persoane necesită apăsarea unei taste pentru un stimul
simplu, cum ar fi apari•ia unui punct de lumină în câmpul vizual, în timp ce starea sarcinii
necesită o decizie cu privire la culoarea lumina înainte de apăsarea tastei. Presupunând inser•ia
pură, diferen•a de laten•ă a răspunsului dintre condi•ii este interpretabilă ca timpul necesar
pentru a efectua discriminarea culorilor. Cu toate acestea, timpul necesar apăsării unei taste poate
fi afectat de natura procesului decizional în sine, încălcând ipoteza inser•iei pure.
Anchetatorii au arătat în mod clar, la fel cum au suspectat psihologii, că procesele active într-o
stare de control ar putea fi modificate atunci când sunt asociate cu o anumită sarcină.
Unul dintre principiile directoare ale psihologiei cognitive la acel moment a fost acela că o stare
de control trebuie să con•ină în mod explicit toate elementele stării de sarcină asociate, altele
decât elementul de interes (de exemplu, a vedea un cuvânt versus a citi acela•i cuvânt). Folosirea
unei stări de control de repaus pare să încalce în mod clar acest principiu. În ciuda
angajamentului nostru fa•ă de strategiile psihologiei cognitive din experimentele noastre, am
ob•inut în mod obi•nuit scanări ale stării de repaus în toate experimentele noastre, un obicei
preluat în mare parte din experimente care implică stimuli senzoriali simpli (Fox •i colab. 1986)
în care starea de control era pur •i simplu absen•a stimulului (adică o stare de repaus). La un
moment dat în munca noastră •i nu-mi amintesc motiva•ia, am început să mă uit la scanările în
stare de odihnă minus scanările sarcinii.
(Shulman •i colab. 1997). Acest studiu a generat o imagine iconică a unei re•ele de zone corticale
care a scăzut în activitate în timp ce îndeplinea diverse sarcini care necesită aten•ie,
Găsirea unei re•ele de zone cerebrale frecvent văzute pentru a-•i reduce activitatea în timpul
sarcinilor care necesită aten•ie a fost atât surprinzătoare, cât •i provocatoare: surprinzător
deoarece zonele implicate nu fuseseră recunoscute anterior ca sistem în acela•i mod în care ne-
am putea gândi la sistemul motor sau vizual •i provocator deoarece ini•ial nu era clar cum să le
caracterizeze activitatea într-o stare pasivă sau de odihnă.
Această defini•ie a apărut din studiile cantitative circulatorii •i metabolice ale PET, care au
demonstrat că atunci când activitatea creierului cre•te tranzitoriu deasupra unei stări de repaus,
fluxul de sânge cre•te mai mult decât consumul de oxigen (revizuit în Raichle •i Mintun 2006).
Ca urmare, cantitatea de oxigen din sânge cre•te local pe măsură ce scade raportul dintre
oxigenul consumat •i oxigenul livrat. Acest raport este cunoscut sub numele de frac•ia
de extrac•ie a oxigenului (OEF). Activarea poate fi apoi definită fiziologic ca o scădere locală
tranzitorie a OEF, ceea ce duce la o cre•tere locală a disponibilită•ii oxigenului. Consecin•a
practică a acestei observa•ii a fost de a pune baza fiziologică pentru RMN folosind contrastul
dependent de nivelulde oxigen din sânge (BOLD) (Bandettini •i colab. 1992; Frahm •i colab.
1992; Kwong •i colab. 1992; Ogawa •i colab. 1990 , Thulborn •i colab. 1982). Folosind această
defini•ie cantitativă a activării, am întrebat dacă activarea a fost prezentă într-o stare de repaus.
Dar activarea trebuie definită în raport cu ceva.

în starea bazală oxigenul consumat e foarte similar cu cantitatea de flux sangvin, care flux
sangvin crește mai rapid și mai mult decât consumul de oxigen atunci când ne angajăm într-o
sarcină cognitivă (creierul e generos cu cât sânge cere sau ai putea spune lacom, cere mai mult
decât le trebuie neuronilor.
o diferență de 4 ori mai mare (fourfold) în fluxul sangvin și consumul de oxigen între materia
albă și cenușie, iar în cea cenușie, acest consum e foarte variat (până la 30% variații între ariile
corticale).
Folosind PET pentru a evalua cantitativ OEF regional, am examinat două grupuri de subiec•i
normali în starea de repaus, confirmând analiza noastră ini•ial cu regiunile prezentate în Figura 2.
Nu am găsit nicio dovadă că aceste zone corticale au fost activate în compara•ie cu alte zone
(adică, OEF a fost uniform). Am concluzionat că scăderile regionale observate în mod obi•nuit în
timpul îndeplinirii sarcinilor au reprezentat prezen•a unei func•ionalită•i organizate care era în
desfă•urare în starea de repaus •i că această func•ionalitate a fost atenuată în prezen•a unei
sarcini care necesită aten•ie, fără referin•ă. Pe baza acestei perspective, am intitulat lucrarea
noastră „Un mod implicit al func•iei creierului”, fără a bănui la momentul respectiv că centrul
analizei noastre va deveni cunoscut ca re•eaua modului implicit al creierului.

Componentele rețelei de mod implicit

O întrebare frecventă, care are un răspuns incomplet în acest moment, este: „Care este func•ia
re•elei de mod implicit?
Re•eaua de mod implicit este împăr•ită în aproximativ trei subdiviziuni majore: cortexul
prefrontal medial ventral; cortexul prefrontal medial dorsal; iar cortexul cingulat posterior •i
precuneul adiacent plus cortexul parietal lateral
Cortexul prefrontal medial ventral (VMPC) este un element critic într-o re•ea de zone care
primesc informa•ii senzoriale din lumea externă •i din corp prin intermediul cortexului frontal
orbital •i transmit aceste informa•ii către structuri precum hipotalamusul, amigdala •i
periaqueductalul. substan•a cenu•ie a creierului mijlociu.
De la publicarea pacientului paradigmatic Phineas Gauge (pentru o revizuire detaliată a acestui
caz fascinant, a se vedea Damasio •i colab. 1994), au existat numeroase rapoarte despre
modificări izbitoare ale personalită•ii •i comportament social deviant care apar la indivizi
premorbid normal cu deteriorarea VMPC (Bechara •i colab. 1997, Damasio •i Van Hoesen
1983). Studiile de imagistică la indivizi normali au arătat că starea emo•ională a subiectului are
un efect direct asupra nivelului de activitate din componenta VMPC a re•elei de mod implicit. În
studiile privind anxietatea de performan•ă indusă de dificultatea sarcinii, gradul în care VMPC
•i-a redus activitatea în concordan•ă cu alte elemente ale re•elei de mod implicit a fost direct
propor•ional cu nivelul de anxietate al subiectului în timpul îndeplinirii sarcinii. Cu anxietate
ridicată, VMPC a scăzut pu•in, deloc.
Pe măsură ce anxietatea a scăzut odată cu practicarea activită•ii sarcinii, la fel •i activitatea din
VMPC (Simpson •i colab. 2001b).
Într-un studiu înso•itor, Simpson •i colab. (2001a) au indus anxietate anticipativă la subiec•ii
normali, făcându-i să anticipeze un •oc dureros pentru dedesubturile unei mâini. Scăderile
activită•ii în VMPC au fost corelate invers cu autoevaluarea anxietă•ii, astfel încât subiec•ii cei
mai pu•in anxio•i au prezentat cele mai mari reduceri, în timp ce cei mai anxio•i subiec•i nu au
prezentat nicio reducere semnificativă sau o u•oară cre•tere. Luate împreună, aceste două studii
ilustrează faptul că activitatea din componenta VMPC a re•elei de mod implicit reflectă un
echilibru dinamic între aten•ia focalizată •i starea emo•ională a unui subiect •i poate apărea dintr-
o linie de bază activă func•ional (adică o stare implicită).
Într-un studiu ulterior, Shannon •i colegii (2013) au demonstrat că această re•ea de memorie
hipocampală-parietală prezintă varia•ii diurne remarcabile, fiind puternic prezentă seara •i
absentă diminea•a după un somn normal de noapte. Această constatare sugerează că rela•ia
dintre formarea hipocampului •i elementele posterioare ale re•elei de mod implicit sunt sensibile
la experien•ele cumulative ale trezirii •i că somnul resetează această rela•ie în fiecare zi.
Parantetic, aceste varia•ii diurne dramatice în conectivitatea func•ională a re•elei de mod implicit
ar trebui luate în considerare atunci când se planifică experimente concepute pentru a studia rolul
re•elei de mod implicit în memorie •i învă•are.

să asociezi func•ionalitatea re•elei în mod implicit cu starea mentală care înso•e•te de obicei o
stare relaxată de odihnă lini•tită, •i anume visarea cu ochii, rătăcirea min•ii sau gândurile
independente de stimul (de exemplu, vezi Andrews-Hanna •i colab. 2010a). Mai mult,
cunoa•terea spontană implică în mod obi•nuit gânduri despre trecutul •i viitorul cuiva, care se
potrive•te confortabil cu func•ionalită•i identificate în re•eaua de mod implicit la oameni (vezi
mai sus). Cu toate acestea, mai mul•i factori îl fac pe acest autor să creadă că concentrarea
exclusivă pe cunoa•terea spontană ignoră posibilitatea unui rol mult mai fundamental pentru
re•eaua de mod implicit în func•ia creierului.
De•i creierul uman adult este doar 2% din greutatea corporală, consumă 20% din bugetul
energetic al corpului (Clarke •i Sokoloff 1999). Comparativ cu rata ridicată a consumului
continuu de energie, care este dedicată în mare parte activită•ii func•ionale (revizuită în Raichle
•i Mintun 2006), consumul suplimentar de energie asociat cu modificările provocate de sarcini în
activitatea creierului sunt mici, de obicei mai pu•in de 5% local (Raichle •i Mintun 2006 ).

Echilibru
Trec acum la două exemple din propria noastră lucrare care mi-au influen•at gândirea despre
re•eaua de mod implicit. Ambele se referă la conceptul de echilibru func•ional între re•eaua de
mod implicit •i alte sisteme cerebrale •i implica•iile rezultate pentru în•elegerea noastră a
func•iei re•elei de mod implicit. Primul exemplu provine dintr-o lucrare foarte citată în lucrările
noastre timpurii despre re•eaua de mod implicit •i conectivitatea func•ională în stare de repaus
(Fox •i colab. 2005). Această lucrare atrage aten•ia asupra prezen•ei anticorela•iilor în starea de
repaus între re•eaua de mod implicit •i ceea ce am numit „re•ea pozitivă la sarcină”.
Acesta din urmă consta în ceea ce se nume•te mai conven•ional re•eaua de aten•ie dorsală (DAN;
Corbetta & Shulman 2002, Fox •i colab. 2006) •i elemente alere•elelor de control frontoparietal
(Fair •i colab. 2007; Seeley •i colab. 2007). Chiar dacă controversa a înconjurat procedurile de
prelucrare a datelor care au dezvăluit această rela•ie (pentru o discu•ie detaliată, a se vedea Fox •i
colab. 2009), atrac•ia intuitivăa observa•iei a rămas puternică, deoarece a surprins o rela•ie între
re•eaua de mod implicit •i DAN, care fusese bine caracterizată prin îndeplinirea unor sarcini noi,
care necesită aten•ie (adică cre•teri ale DAN înso•ite de scăderi ale valorii implicite re•ea de m
Al doilea exemplu este un studiu fMRI în stare de repaus pe care l-am efectuat pe 107 infractori
minori (Shannon et al.
2011), în care am putea rela•iona cu remarcabile caracteristici organizatorice ale creierului lor la
nivelurile lor de impulsivitate. În
acest studiu, am constatat că la minorii mai pu•in impulsivi •i la controalele normale, regiunile de
planificare motorie au fost
corelate cu re•elele cerebrale asociate cu aten•ia spa•ială •i controlul executiv. La minorii mai
impulsivi, aceste regiuni de
planificare motorie au fost corelate cu re•eaua de mod implicit. Rezultatele noastre au sugerat că
echilibrul dintre re•eaua de mod
implicit •i re•elele care controlează aten•ia spa•ială •i controlul executiv a fost esen•ial în
determinarea ie•irii zonelor de planificare
a motorului cortical •i, în cele din urmă, a nivelului de impulsivitate al subiectului. Pentru a
explora în continuare rela•ia dintre
impulsivitate •i dezvoltarea neuronală, am studiat conectivitatea func•ională a acelora•i regiuni
de planificare motorie la 95 de
indivizi care se dezvoltă de obicei într-o perioadă largă de vârstă. Schimbarea conectivită•ii
func•ionale cu cea a impulsivită•ii:
subiec•ii mai tineri au avut tendin•a de a prezenta conectivitate func•ională similară cu cei mai
impulsivi tineri închi•i, în timp ce
subiec•ii mai în vârstă au prezentat un model mai pu•in impulsiv. Pare rezonabil să sugerăm că
re•eaua de mod implicit joacă un
rol critic în organizarea •i exprimarea comportamentelor preplanificate, reflexive, care sunt
esen•iale pentru existen•a noastră
într-o lume complexă, dar când nu sunt constrânse de constrângerile sociale •i fizice ale mediului
devin impulsive •i distructiv. Gândire,
rapid •i lent ( Kahneman 2011). od). O metaforă potrivită care îmi vine adesea în minte este
„pierderea sinelui în munca cuiva”.