te interesează cât de sigur poți fi că fluctuațiile hemodinamice (de flux sangvin) provin într-

adevăr de la fluctuații neurale (ca să te poți gândi la corelate cognitive) și cât provine de la alte
funcții fiziologice cu impact vascular.

hemoglobina e proteina care transportă oxigenul în eritrocite (celulele "roșii" din sânge).
Deoxihemoglobina (hemoglobina cu conținut redus de oxigen) e paramagnetică, ceea ce
înseamnă că e atrasă de câmpul magnetic, iar
Oxihemoglobina (hemoglobina cu un conținut ridicat de sânge) e diamagnetică, ceea ce
înseamnă că e respinsă de câmpul magnetic.
Aplicând câmpul magnetic al RMN-ului pe fluxul sangvin care circulă în creier, conținând
ambele tipuri de hemoglobină, obținem semnalul BOLD, care ne permite să inferăm ariile unde
activitatea neurală e crescută sau scăzută (fie în resting-state, fie în timpul sarcinilor cognitive).

hipercapnia înseamnă retenție de CO2. O obții (printre altele) ținându-ți respirația. Pui subiecții
să-și țină respirația și obții un răspuns similar cu default-mode, dar care e dat de hipercapnie.
alte variabile independente invocate parazit - timpii vasculari (neomogeni în creier) și anatomia
și densitatea vasculară (care variază interindividual) care contribuie la alterările provocate de
respirație sau puls

În timpul stării de repaus, de fi considerate experimental ca o stare în care participan•ilor nu li se

oferă niciun stimul sau sarcină explicită, regiunile creierului distribuite prezintă modificări
hemodinamice sincronizate temporar care pot fi măsurate prin imagistica prin rezonan•ă
magnetică func•ională (fMRI) ( Biswal •i colab., 1995 ; Fox •i Raichle, 2007 ).

În studiile la om, existen•a FC spontană, fără sarcini, între regiunile creierului distribuit a fost, de
asemenea, confirmată prin modalită•i alternative de neuroimagistică, cum ar fi
electrocorticografia ( El •i colab., 2008 ; Kucyi •i colab., 2018 ; Miller •i colab., 2009 ) •i
magnetoencefalografie
Schimbările fiziologice sistemice, inclusiv cele asociate ciclurilor cardiace •i respiratorii, sunt
bine cunoscute în fl uen•ă modificări hemodinamice prin mecanisme multiple. În special,
fluctuații joase de frecventa al dioxidului de corbon ( Wise •i colab., 2004 ), volumul respira•iei (
Birn •i colab., 2006 ) •i ritmul cardiac ( Shmueli •i colab., 2007 ) s-a dovedit a fi responsabil
pentru o varia•ie considerabilă a semnalelor BOLD fMRI atât în starea de repaus, cât •i în timpul
sarcinilor
Studii recente au revizuit contribu•ia fiziologică la observa•iile de stare de repaus bazate pe
fMRI. În loc de cuantificarea directă a varian•ei BOLD exacte explicată de diferite elemente
fiziologice, aceste studii s-au concentrat pe eterogenitatea spa•ială a răspunsurilor BOLD legate
de diferite dinamici fiziologice •i au identificat modele spa•iale structurate, regulate, legate de
fiziologie. De exemplu, prin aplicarea analizei componente independente (ICA) la seturi de date
sintetizate care simulează propagarea hemoglobinei totale (deoxihemoglobina plus
oxihemoglobina) pe întregul creier, Tong •i colab. Au identificat mai multe componente spa•iale
care seamănă îndeaproape cu re•elele comune în stare de repaus (RSN), cum ar fi re•eaua
implicită (DMN) •i re•eaua vizuală ( Tong •i colab., 2015 ).
Ra•iunea din spatele acestor studii este că răspunsurile vasculare în urma modificărilor
fiziologice sistemice nu sunt spa•ial omogene
Prin urmare, schimbările fiziologice sistemice singure pot produce poten•ial tipare spa•iale
asemănătoare re•elei, în func•ie de modelul spa•ial al răspunsurilor fiziologice văzute în datele
BOLD ( Tong •i colab., 2015 ). În restul acestui articol, numim, prin urmare, o astfel de sincronie
temporală aparentă legată de fiziologia sistemică ca „ conectivitate fiziologică ”, pentru a-l
diferen•ia de no•iunea conven•ională de ac•iune pur neuronală
Scopul principal al prezentei lucrări este de a oferi o examinare sistemică a dinamicii
spatiotemporale în RMN BOLD asociată cu modificări în două aspecte „ fiziologice ” – volumul
respirator •i ritmul cardiac
Fiecare subiect a fost scanat în timpul a două sesiuni experimentale; aici am analizat o sesiune de
15 minute în starea de repaus BOLD fMRI (în timpul căreia subiec•ii au fost instrui•i să •ină
ochii deschi•i •i fixati

cei de la patologie citesc deja pentru seminarul 5 de ce psihiatria are probleme majore în
traducerea diagnosticelor psihiatrice de DSM în neuroimagistică: pentru că au fost construite
comportamental, fără a fi bazate pe neuroimagistică, o situație unică în medicină, unde fiecare
specialitate își explorează organul de interes. Așa cum am argumentat și la cursul 2, creierul e
explorat de neurologie, iar ce nu i-a convenit neurologiei, a fost exilat la psihiatrie, care s-a văzut
forțată într-un cerc vicios de a trata numai patologii neînțelese științific. Prin urmare, și-a
construit sistemele de diagnostic plecând de la comportamente, nu de la organ.

Dacă noi am construi acum o cardiologie bazată pe chestionare și simptomele subiective ale
pacientului, am sfârși cu categorii diagnostice gen:

durere ascuțită în piept

durere surdă în piept
detresă respiratorie
puls accelerat

Cum astea se regăsesc (fiecare dintre ele) într-o multitudine de patologii cardiologice, folosind
un asemenea manual pentru a include pacienții în studii de EKG, ecocardiografie, RMN sau CT
cardiac (se pot face pentru tot corpul, nu doar cap), evident că am avea un haos în care atât
pacienții cu durere ascuțită în piept, cât și cei cu detresă respiratorie ar avea disfuncții biologice
comune, dar și cei din categoria detresă respiratorie ar avea diferențe ale anomaliilor biologice
între ei, pentru că detresă respiratorie poți avea din multe motive biologice.

Exact așa am construit diagnosticele psihiatrice. Uitându-ne la comportament, întrebându-i pe

pacienți cum se simt, ce gândesc și atât. Evident că uitându-ne acum în creier, categoriile pe care
le-am creat în maniera asta nu descriu patologii neurologice unitare, ci tot felul de disfuncții
foarte eterogene, pe care ar trebui să le regrupăm desființând DSM-ul și utilizând ce obținem din
imagistică. Vă mai repet odată suma pe care Asociația Psihiatrică Americană o încasa în 1994
din DSM-IV: 120 de milioane de dolari. Astăzi e sigur mai mare, dar nu mai e publică:

https://www.annualreviews.org/doi/10.1146/annurev-clinpsy-032813-153639

În ce lume ar renunța vreodată o organizație la o asemenea afacere? Nu mai vorbim de cohortele

de psihologi clinicieni și psihoterapeuți, care ar îmbulina-o prompt dacă am avea diagnostice
imagistice, pentru că ar rămâne pe-afară, având 0 educație neurobiologică. Vă dați seama cam
cât interes au și ei pentru un sistem de diagnostice bazat (ca în orice ramură normală a medicinii)
pe organul de interes, nu pe părerile clinicienilor despre părerile pacienților despre organul de
interes.

Așa că în momentul în care încercăm să potrivim ce găsim la imagistică cu categoriile DSM, nu

iese mare lucru, iar APA spune "dacă nu se potrivește, nu mă interesează, pentru că eu am de
vândut DSM-uri" ignorând că disfuncții neurale profunde există în toate patologiile psihiatrice,
doar că sunt haotice, pentru că includem pacienții conform unor criterii comportamentale. Așa că
soluția a fost să începem să căutăm disfuncții transdiagnostice (adică cele care există în mai
multe patologii din DSM), ca să construim un nou sistem de diagnostic psihiatric.

Iată aici un rezultat important, anomaliile fronto-temporale care dau disfuncțiile de reglare
emoțională, prezente în multe patologii psihiatrice.
ADE
o metodă statistică prin care evaluezi probabilitățile de a avea activitate în diverse arii din creier,
în funcție de ce spun studiile individuale și robustețea lor metodologică.
non-recompensă se referă la momentul în care o recompensă e anticipată, dar ratată din varii
motive. Numiți-o rețeaua frustrării dacă vreți, funcționarea ei anormală sugerează că are un rol
important în toleranța la frustrare și lipsa de răbdare în patologiile care au simptome de acest tip.
puterea statistică e dependentă de

1.mărimea efectului
2.mărimea eșantionului
3.calitatea măsurării (măsurările repetate cresc puterea statistică).

Obiectiv: Procesarea emo•ională perturbată este o caracteristică comună a multor tulburări

psihiatrice. Autorii au investigat întreruperile func•ionale ale circuitelor neuronale care stau la
baza procesării emo•ionale într-o serie de sarcini •i în tulburările psihiatrice printr-o meta-analiză
cantitativă transdiagnostică a datelor publicate de neuroimagistică.
Rezultate: Cele 298 de experimente supuse meta-analizei au inclus 5.427 de pacien•i •i 5.491 de
participan•i la control. ALE de-a lungul diagnosticelor •i modelelor de hiper •i hiporeactivitate
ale pacientului au demonstrat activare anormală în amigdala, hipocampus, nucleii anteriori ai
talamusului
Concluzii: Aceste constatări demonstrează un model de întrerupere a neurocircuitului în
tulburările psihiatrice majore din regiuni și rețele cheie pentru reactivitatea emoțională adaptativă
și reglare
Într-o meta-analiză anterioară a 193 de studii morfometrice bazate pe voxel ale volumului de
materie cenu•ie (N = 15,892) (8), am constatat că materia cenu•ie a fost redusă în trei regiuni
cingulatul anterior dorsal și insula anterioară stângă și dreaptă - într-o gamă diversă de tulburări
(schizofrenie, depresie bipolară și unipolară, consum de substanțe și tulburări de anxietate).
În timp ce amigdala a fost mult timp în centrul procesului emo•ional dezordonat, ne a•teptam ca
o re•ea distribuită de regiuni să convergă împreună cu hiperactivarea amigdalei (16, 17).
O categorie de tulburări psihotice cuprindea schizofrenia •i tulburările schizoafective,
schizofreniforme •i delirante. O categorie de tulburări nonpsihotice cuprindea tulburările
bipolare, unipolare (depresie majoră, distimie), depresia, anxietatea (inclusiv stresul obsesiv-
compulsiv •i posttraumatic) •i consumul de substan•e (abuzul de substan•e mixte •i / sau
dependen•a).
Diagnosticele care se prezintă predominant în copilărie (de exemplu, aten•ia deficit
hiperactivitate) sau cele asociate cu traiectorii de dezvoltare modificate ale structurilor cerebrale
inerente expresiei fenotipurilor tulburării (de exemplu, tulburări ale spectrului autist) au fost
excluse.
Au fost incluse articole cu sarcini experimentale care testează procesarea emo•ională, clasificate
pe scară largă în reactivitate (de exemplu, vizualizare pasivă a fe•ei / imaginilor, condi•ionarea
fricii),
De remarcat, scopul acestei metaanalize a fost de a eviden•ia tiparele transdiagnostice.
Setul de experimente alcătuit din 298 de experimente din 254 de articole (vezi Figura S1 •i
Tabelele S1 •i S2 din suplimentul online) acoperind 10.918 participan•i (5.427 pacien•i •i 5.491
participan•i la control). (Pentru o descriere mai detaliată a experimentelor incluse, consulta•i
suplimentul online.) Marea majoritate a experimentelor (N = 283) au folosit RMN func•ional
(fMRI), urmat de 14 experimente de tomografie cu emisie de pozitroni •i unul care utilizează
tomografie computerizată cu emisie de fotoni unici. Vârstele medii au variat de la 12,1 până la
73,1 ani (medie = 32,5, mediană = 33,2). Majoritatea experimentelor s-au făcut cu adul•i (N =
273; interval de vârstă, 18 - 50 de ani; vârsta medie, 44,40 ani), urmată de copii •i adolescen•i (N
= 21;, 18 ani; vârstă medie, 14,76 ani), cu foarte pu•ine studii cu adul•i mai în vârstă (N = 4;, 50
ani; vârstă medie, 60,27 ani).
Categoria tulburărilor psihotice a cuprins experimente exclusiv cu pacien•i cu schizofrenie (N =
59). Categoria mai eterogenă a tulburărilor nonpsihotice cuprinde 239 de experimente care
investighează pacien•ii cu tulburări de anxietate (N = 94; tulburare de stres posttraumatic
[PTSD], N = 28; tulburare obsesiv-compulsivă [TOC], N = 20; tulburare de anxietate socială, N
= 17; speci fi c fobie, N = 11; tulburare de anxietate generalizată, N = 10; tulburare de panică, N
= 5; tulburări de anxietate mixte, N = 3), tulburări unipolardepresive (N = 79), bipolardisordere
(N = 47) •i tulburări de consum de substan•e (tulburări mixte de abuz •i / sau dependen•ă, N =
19; cocaină, N = 8; alcool, N = 6; metamfetamină, N = 3; canabis, N = 2). De-a lungul
tulburărilor, pacien•ii participan•i i-au inclus pe ace•tia fi manifestări de prim episod •i tulburări
cronice, precum •i expresii interepisodice în cazul tulburărilor cronice bipolare •i psihotice (11
din 47 •i respectiv patru din 59).
Modele de activare aberante în timpul procesării emo•ionale
Activare aberantă tulburări transversale •i tipuri de procesare 1) tulburări, 2) tipare de hiper •i
hipoactivare a pacientului •i 3) tipuri de procesare pentru „ activare aberantă. ”
Am găsit anomalii consistente în cortexul prefrontal ventromedial care se extinde până la
cortexul cingulat subgenual, insula dreaptă extinzându-se către cortexul prefrontal ventrolateral,
talamusul (dorsomedial care se extinde la nucleii pulvinar), amigdala stângă •i dreaptă
extinzându-se la hipocampul •i parahippocampul gyri, cortex occipital inferior
Separarea
ALE de procesul emo•ional implicat (de exemplu, reactivitate, reglare sau compus) (Figura 2; a
se vedea •i Tabelul S4 din suplimentul online) a arătat că reactivitatea pasivă a fost caracterizată
prin întreruperea convergentă a cingulatului anterior dorsal, talomedocomedial / talvicnuclei
pulvinar, cortexul prefrontal ventromedial, dorsomedial •i drept ventrolateral, precum •i
amigdala stângă •i dreaptă •i gyri hipocampic •i parahipocampal. Sarcinile compuse au fost
caracterizate în principal prin întreruperea amigdalei / hipocampului stâng •i a girusului frontal
anterior dreapta. În schimb, sarcinile de reglementare au arătat specifica•ii de întrerupere
convergente fi c spre cortexul prefrontal ventrolateral drept.

Rezolu•ia mai bună prin spectrul tulburării (adică anxietate, depresie, bipolar, schizofrenie •i
consumul de substan•e) (Figura 3B) a eviden•iat activarea aberantă convergentă în amigdala
stângă •i hipocampul în tulburările de anxietate. Tulburarea bipolară a arătat convergen•ă în
amigdala dreaptă •i în cortexul prefrontal ventrolateral drept, în timp ce schizofrenia s-a
caracterizat prin întreruperea talamului dorsomedial, calcarina. fi ssure, •i girusul fusiform. În
contrast, similar cu o meta-analiză anterioară •i în ciuda puterii suficiente pentru a detecta
efectele (24), tulburările depresive unipolare nu au prezentat modele convergente. De asemenea,
tulburările de utilizare a substan•elor nu au prezentat convergen•ă.

Hiper- versus hipoactivare între tulburări •i tip de procesare. Testarea separată a hiperactivării
convergente versus a hipoactivării la pacien•i a demonstrat că hiperactivarea pacientului
(combinată între tulburări •i procese) a apărut în amigdala, gyri hipocampal / parahippocampal •i
talamul dorsomedial. În schimb, hipoactivarea pacientului a fost mai evidentă în regiunile
prefrontale mediale •i laterale, precum •i în talamusul dorsomedial
Hiper- versus hipoactivare între tulburări după tipul de procesare. Separarea de către pacient a
hiper- versus hipoactivare, precum •i a procesului emo•ional implicat (de exemplu, reactivitate,
reglare sau compus) (vezi Figura S15 •i Tabelul S8 din suplimentul online) a arătat că
reactivitatea pasivă a fost caracterizată prin hiperactivarea pacientului în amigdala, hipocampul,
girul parahipocampic, talamul dorsomedial •i cortexul prefrontal ventromedial / cingulatul
subgenual. Hipoactivarea în timpul reactivită•ii pasive converge în talamusul medial dorsal •i în
cortexul prefrontal ventrolateral drept, o regiune care se activează în timpul reglării emo•iilor
intacte •i fi rmedby conjunc•ie cu re•ele identi fi ed într-o meta-analiză a reglării emo•iilor
intacte (18) (vezi Figura S16 din suplimentul online). Sarcinile compuse s-au caracterizat
predominant prin hiperactivarea pacientului în amigdala stângă, hipocampus •i girusul
parahippocampal •i hipoactivarea în caudat / putamen •i girusul frontal anterior dreapta.

Hiper- versus hipoactivare prin grupări de tulburări. Separarea ALE de hiperversus hipoactivare
a pacientului, precum •i de tulburări psihotice •i nonpsihotice (Figura 4B; vezi •i Tabelul S9 din
suplimentul online) a demonstrat că tulburările nonpsihotice au prezentat hiperactivare
convergentă în amigdala stângă •i talamusul dorsomedial, cuplată cu hipoactivarea în
ventromedial. •i cortexul prefrontal ventrolateral drept, precum •i cingulatul dorsal anterior.
Tulburările psihotice au prezentat hiperactivare în cuneus / calcarină fi sigur. Hipoactivarea a
fost evidentă în talamusul dorsomedial,

Întreruperile procesării emo•ionale •i ale controlului cognitiv au arătat cea mai mare
coresponden•ă în cortexul prefrontal ventrolateral drept, cu pierderea substan•ei cenu•ii u•or mai
posterioară în insula anterioară.
Anomalii ale cortexului prefrontal ventrolateral
Cortexul prefrontal / orbitofrontal drept ventrolateral a demonstrat hipoactivare la pacien•ii cu
tulburări. În concordan•ă cu rolul său propus în semnalizare „ nerecompensat ”( 28), disfunc•ie
cea mai pronun•ată în timpul stimulilor / paradigmelor neplăcute, precum •i în timpul
reactivită•ii •i al reglării procese. O corela•ie cu morfometria noastră bazată pe voxel •i controlul
cognitiv metaanalize transdiagnostice a demonstrat că întreruperile procesării emo•ionale •i
controlului cognitiv au arătat cea mai mare coresponden•ă în această regiune, cu pierderea
substan•ei cenu•ii situată pu•in mai posterior în interiorul insulei anterioare.

Cortexul prefrontal ventrolateral •i conexiunile sale aferente •i eferente par a fi în coordonarea

experien•ei emo•ionale. În consecin•ă, interven•iile bazate pe neuromodulare care vizează
această regiune s-au dovedit promi•ătoare

Anomalii ale cortexului pre-frontal ventromedial

Cortexul prefrontal ventromedial / cingulatul subgenual au arătat, de asemenea, convergen•ă în
ALE între tulburări. Munca acumulatoare, inclusiv o recenzie sistematică recentă •i o analiză de
metă de către Hiser •i Koenigs (36), demonstrează că cortexul prefrontal ventromedial este
activat în timpul percep•iei indicilor atât apetisivi cât •i aversivi, precum •i în luarea deciziilor
bazate pe valori, inhibarea sau reglarea emo•iilor, •i procesarea unor indicii sociale •i auto-
relevante. În plus, leziunile cortexului prefrontal ventromedial au afectat performan•a în astfel de
sarcini

Anomalii ale cortexului prefrontal dorsomedial

Cortexul prefrontal dorsomedial, extinzându-se până la cingulatul dorsal anterior, este, de
asemenea, o convergen•ă demonstrată, regiune de activare aberantă în ALE în tulburări.
Parcela•ia func•ională a cortexului prefrontal medial în probele sănătoase a sugerat că por•iunea
ventrală observată aici este mai caracterizată prin evaluarea de jos în sus, bazată pe stimul, în
timp ce por•iunea dorsală observată aici este mai reprezentativă pentru procesele de sus în jos,
meta-cognitive, selforientate, cum ar fi imagini mentale, ruminări •i procese sociale complexe,
cum ar fi empatia (40 - 45). Subparcelarea cortexului prefrontal dorsomedial are alte specifica•ii
fi a constatat că grupul de convergen•ă observat cuprinde două regiuni contigue mai mici, cu
stânga puternic conectată la re•eaua fronto-parietală •i dreapta puternic conectată la re•eaua de
eviden•ă

Obiectiv: Impulsivitate este o cheie, trasatura-ca caracteristică a procesului de luare a deciziilor.

Deoarece trăsăturile de personalitate sunt stabile în timp, am emis ipoteza că activitatea
neuronală în stare de repaus (RS) ar prezice impulsivitatea individuală.
Metode: Treizeci •i cinci de persoane sănătoase au fost supuse scanării IRMF în timpul RS •i
ulterior au efectuat
Sarcină de risc analog balon ( BART). În BART, impulsivitatea a fost invers corelată cu
câ•tigurile monetare. O regresie a întregului creier la nivel de grup a evaluat rela•ia dintre
câ•tigurile la BART •i RS evaluate de componenta Hurst, omogenitatea regională; oscila•ie de
joasă frecven•ă (LFO), (inclusiv amplitudinea fluctua•iilor de joasă frecven•ă - ALFF) •i
amplitudinea frac•ionată a fluctua•iilor de joasă frecven•ă –fALFF) •i conectivitatea func•ională
Default Mode Network (DMN).
Concluzii: Aceste rezultate sugerează că impulsivitatea •i capacitatea de a schimba strategiile în
func•ie de indicii externi sunt caracteristici ale trăsăturilor modelate în arhitectura func•ională a
RS, care poate fi detectată •i atunci când indivizii nu sunt angaja•i în sarcini de luare a deciziilor.
Ca parte a procesului decizional, impulsivitatea se referă de obicei la tendin•a de a ac•iona într-
un mod riscant cu o reflec•ie minimă sau nulă asupra consecin•elor •i de a subestima riscurile
determinate de urmărirea recompensei poten•iale [ 1 ]. Impulsivitatea este o caracteristică
transdiagnostică a mai multor tulburări mentale, inclusiv schizofrenia, afectiv bipolar, consumul
de substan•e, controlul impulsurilor (de exemplu, jocul de noroc patologic) •i tulburările de
personalitate [ 2–5]. Cea mai mare parte a literaturii privind asumarea riscurilor •i evaluarea
impulsivită•ii se bazează pe instrumente de auto-raportare care măsoară construc•ii apropiate sau
similare, de•i nu identice, precum căutarea senza•iilor [ 6 , 7 ], aventura [ 8 ], impulsivitate [ 8 , 9
], recompensează dependen•a •i căutarea distrac•iei [ 6 ].
Sarcină de risc analog balon (BART)
În sarcină, participantului i se prezintă un balon și i se oferă șansa de a câștiga bani pompând
balonul în sus dând clic pe un buton. Fiecare clic face ca balonul să se umfle treptat și banii să fie
adăugați la un contor până la un anumit prag, moment în care balonul este supraumflat și
explodează. Astfel, fiecare pump conferă un risc mai mare, dar și o recompensă potențială mai
mare. Dacă participantul alege să retragă înainte de explozia balonului, atunci colectează banii
câștigați pentru acea pistă, dar dacă balonul explodează, câștigurile pentru acea încercare se
pierd. Participanții nu sunt informați cu privire la punctele de întrerupere ale baloanelor; absența
acestor informații permite testarea atât a răspunsurilor inițiale ale participanților la sarcină, cât și
a schimbărilor în răspuns, pe măsură ce câștigă experiență cu situațiile neprevăzute. Asumarea
riscurilor este un proces legat, dar fenomenologic distinct de impulsivitate.

O altă modalitate de a evalua impulsivitatea este prin utilizarea sarcinilor comportamentale,

bazată pe presupunerea că impulsivitatea împiedică trecerea, dincolo de comoditate, de la o
strategie mai pu•in eficientă (mai riscantă) la o strategie mai eficientă (mai pu•in riscantă) [ 11 ,
12 ]. O astfel de sarcină este Sarcină de risc analog balon

In ipoteză, evaluăm în lucrarea actuală dacă performan•a BART poate fi prezisă pe baza mai
multor valori ale stării de repaus •i înainte de orice expunere la BART în sine. Acesta este un
efort important deoarece literatura de specialitate este saturată de rezultate mixte din corela•ii de
impulsivitate izolate în stare de repaus
În plus, de•i nu este esen•ial pentru lucrarea curentă, am adăugat •i o măsură de auto-raportare a
trăsăturii a impulsivită•ii; acesta este Inhibare comportamentală / Scală de activare
comportamentală ( Scara BIS / BAS [ 6 ]).

În cele din urmă, după cuno•tin•ele noastre, acesta este primul studiu:
- să evalueze activitatea statului de odihnă chiar înainte de BART •i fără cuno•tin•e prealabile
despre sarcină. Acest lucru nu numai că garantează că nu există niciun efect al sarcinii sau al
anticipării acesteia asupra stării de repaus, dar sugerează •i posibilitatea prezicerii impulsivită•ii
înainte de orice act impulsiv;
Instrumentul BIS / BAS este o scară de auto-raportare cu 20 de articole, cu elemente variind de
la 1 (foarte pu•in probabil) la 4 (foarte probabil) [ 6 , 24 ]. •apte articole BIS evaluează
răspunsurile emo•ionale în a•teptarea unor evenimente pedepsitoare (de exemplu, „Critica sau
certarea mă doare destul de mult”). Celelalte treisprezece elemente BAS se bazează pe
răspunsuri emo•ionale •i comportamentale la evenimente poten•ial pline de satisfac•ii (de
exemplu, „Dacă văd o •ansă de a ob•ine ceva ce îmi doresc, trec imediat la el”). Scorurile mai
mari pe scara BIS indică o inhibare a răspunsului mai mare în fa•a pedepsei, în timp ce scorurile
mai mari pe scara BAS indică o sensibilitate mai mare la recompense

To•i participan•ii au suferit o secven•ă fMRI ini•ială în stare de repaus

În versiunea originală a sarcinii au fost prezentate trei tipuri de baloane (identificate prin trei
culori) asociate cu o probabilitate diferită de explozie •i un câ•tig mediu diferit, totu•i versiunile
cu unul sau două tipuri de baloane sunt de asemenea comune, în func•ie de scop

În versiunea noastră a sarcinii, un balon ro•u a fost afi•at pe ecranul scanerului RMN. Balonul ar
putea fi umflat prin apăsarea unui buton portabil stâng, în timp ce câ•tigul ar putea fi acumulat
prinapăsarea unui buton portabil dreapta. Au fost prezentate trei blocuri de câte zece baloane
pentru fiecare alergare. Fiecare infla•ie a corespuns unui câ•tig de 10 cen•i din leul românesc nou
(ROL). Baloanele au avut un număr maxim diferit de infla•ii înainte de a apărea (interval: 2-11;
mediană 6,5), randomizate între blocuri •i subiec•i. După fiecare umflare, valoarea atinsă de
balon a fost afi•ată pe ecran. Câ•tigul total a fost actualizat după fiecare balon încorporat. Înainte
de începerea sarcinii, subiec•ii au fost informa•i că la sfâr•itul experimentului vor primi banii
câ•tiga•i. Nici o altă compensa•ie monetară nu a fost acordată participan•ilor.

2.5.5. Analiza re•elei în modul implicit

Având în vedere rolul DMN în pregătirea răspunsurilor •i luarea în considerare a literaturii
disponibile despre activitatea DMN ca predictor al viitoarei reac•ii cerebrale [ 41 , 42 ], ne-am
concentrat analiza pe această re•ea de conectivitate func•ională

2.5.6. Analiza grupului în stare de repaus

Am efectuat o analiză de regresie liniară (cu 3dttest ++ programul pachetului AFNI) pe tot
creierul cu câ•tigurile totale ob•inute în timpul BART ca predictor pentru estimarea valorilor
stării de repaus. Pentru a evita selectarea a priori a ROI, dar pentru a reduce numărul de
compara•ii, am aplicat o mască care a inclus doar acele voxeli care sunt: a)mprezente la to•i
subiec•ii; b) într-o mască anatomică a creierului bazată pe anatomia Talairach •i c) apar•inând
substan•ei cenu•ii conform atlasului TT caez_gw_18 din AFNI

3.3. rezultate fMRI

Activitatea sarcinii în timpul BART a recomandat o re•ea largă de regiuni, inclusiv zone motorii
•i vizuale, zone legate de modularea emo•ională •i recompensă, inclusiv ganglionii bazali, insula,
cortexul prefrontal •i cingulatul anterior (Rezultate suplimentare Fig. S1 •i Tabelul S1). ALFF se
corelează semnificativ cu câ•tigurile totale din partea ventrală a ACC / MPFC (FWE corectat p
<0,05 - valoare p necorectată <0,0005; dimensiunea clusterului: ≥ 270 μl - 10 voxeli), în timp ce
H se corelează semnificativ cu câ•tigurile totale din insula anterioară •i partea opera•ională a
girusului frontal inferior, (FWE corectat p <0,05 - valoare p necorectată <0,0005; dimensiunea
clusterului: ≥216 μl - 8 voxeli) ( masa 2 ,Fig. 1 ). În ambele cazuri, corela•ia a fost inversă.
Analiza de regresie cu celelalte metrici de stare de repaus nu a dat rezultate semnificative
statistic.

Rezultatele noastre arată că măsurătorile H ale activită•ii stării de

repaus a creierului în insula anterioară •i în partea operculară a girusului frontal inferior (IFG /
FOp),
au prezis semnificativ câ•tigurile în cadrul sarcinii BART. De asemenea, am găsit o rela•ie
inversă
între cantitatea absolută de oscila•ie cu frecven•ă joasă măsurată de ALFF •i performan•a BART
în
partea ventrală a ACC •i MPFC.
O performan•ă BART mai bună a fost legată de flexibilitatea cognitivă, adică de capacitatea de a
schimba •i adapta comportamentul •i gândurile la cerin•ele mediului. Se consideră că re•eaua
cortico-striatală, inclusiv IFG •i ACC, joacă un rol fundamental în această abilitate în timpul
luării
deciziilor [ 44–47 ]. Într-un mod Bayesian, acest circuit este capabil să utilizeze informa•ii
anterioare,
prelucrând informa•ii concurente pentru a alege cursuri alternative de ac•iune [ 48 ].
Având în vedere presupunerea noastră că H este o măsură regională de flexibilitate neuronală
poten•ial fezabilă, un H mai mic (adică serii de timp mai pu•in previzibile) în aceste regiuni
poate
corespunde unei capacită•i mai bune de a comuta între activită•i •i de a răspunde schimbărilor
din
mediu. În ceea ce prive•te „latura comportamentală”, această capacitate ar fi relevantă pentru un
proces decizional eficient •i un echilibru optimizat între căutarea recompenselor •i asumarea
riscurilor.
Insula •i IFG sunt implicate •i în re•elele de recompensă •i cele mai importante [ 49 ]. De
remarcat,
IFG a fost implicat în eroare de predic•ie •i în sensibilitatea la recompensă în timpul unei sarcini
de
inhibare a răspunsului. În cele din urmă, Mobbs •i colegii săi au folosit o sarcină de alimentare
continuă în care subiec•ii au decis să rămână sau să comute între două habitate •i au raportat că
decizia de a schimba a fost asociată cu o activare crescută în insulă [ 50 ]. Autorii au sugerat că
insula
este implicată în lipsa de schimbare •i în decizia deliberată de a schimba comportamentul. Luate
împreună, aceste descoperiri subliniază modul în care toate regiunile în care H a prezis
semnificativ câ•tigurile par a fi implicate în flexibilitatea cognitivă, schimbarea deciziilor •i
ajustările în timp real pe baza informa•iilor care vin.

Rezultatele noastre arată că măsurătorile H ale activită•ii stării de repaus a creierului în insula
anterioară •i în partea operculară a girusului frontal inferior (IFG / FOp), au prezis semnificativ
câ•tigurile în cadrul sarcinii BART. De asemenea, am găsit o rela•ie inversă între cantitatea
absolută de oscila•ie cu frecven•ă joasă măsurată de ALFF •i performan•a BART în partea
ventrală a ACC •i MPFC.

O performan•ă BART mai bună a fost legată de flexibilitatea cognitivă, adică de capacitatea de a
schimba •i adapta comportamentul •i gândurile la cerin•ele mediului. Se consideră că re•eaua
cortico-striatală, inclusiv IFG •i ACC, joacă un rol fundamental în această abilitate în timpul
luării deciziilor [ 44–47 ]. Într-un mod Bayesian, acest circuit este capabil să utilizeze informa•ii
anterioare, prelucrând informa•ii concurente pentru a alege cursuri alternative de ac•iune [ 48 ].
Având în vedere presupunerea noastră că H este o măsură regională de flexibilitate neuronală
poten•ial fezabilă, un H mai mic (adică serii de timp mai pu•in previzibile) în aceste regiuni
poate corespunde unei capacită•i mai bune de a comuta între activită•i •i de a răspunde
schimbărilor din mediu. În ceea ce prive•te „latura comportamentală”, această capacitate ar fi
relevantă pentru un proces decizional eficient •i un echilibru optimizat între căutarea
recompenselor •i asumarea riscurilor.
Insula •i IFG sunt implicate •i în re•elele de recompensă •i cele mai importante [ 49 ]. De
remarcat, IFG a fost implicat în eroare de predic•ie •i în sensibilitatea la recompensă în timpul
unei sarcini de inhibare a răspunsului. În cele din urmă, Mobbs •i colegii săi au folosit o sarcină
de alimentare continuă în care subiec•ii au decis să rămână sau să comute între două habitate •i
au raportat că decizia de a schimba a fost asociată cu o activare crescută în insulă [ 50 ]. Autorii
au sugerat că insula este implicată în lipsa de schimbare •i în decizia deliberată de a schimba
comportamentul. Luate împreună, aceste descoperiri subliniază modul în care toate regiunile în
care H a prezis semnificativ câ•tigurile par a fi implicate în flexibilitatea cognitivă, schimbarea
deciziilor •i ajustările în timp real pe baza informa•iilor care vin.

În studiile anterioare în care scorurile BART au fost corelate cu scale de impulsivitate de auto-
raportare, puterea acestei asocieri nu a fost deosebit de mare [ 10 ], sugerând că sarcina măsoară
un aspect diferit, care nu se suprapune, al comportamentului impulsiv •i de asumare a riscurilor.
Interesant este că am găsit o rela•ie între câ•tigurile la BART •i dimensiunea BAS a căutării de
distrac•ie, pofta de emo•ie •i senza•ii noi [ 6 ] dar •i în cazul nostru puterea rela•iei a fost mică •i
nu a supravie•uit corec•iei pentru compara•ie multiplă. Această lipsă de suprapunere poate
explica, de asemenea, lipsa unei rela•ii semnificative între conectivitatea func•ională DMN •i
BART. Acest rezultat negativ este, de fapt, cumva nea•teptat, având în vedere o literatură
substan•ială care sugerează că impulsivitatea, evaluată prin chestionare la indivizi sănăto•i sau în
popula•ii clinice speciale, poate influen•a activitatea DMN

Prezentul studiu are unele limitări. În primul rând, e•antionul nostru a fost format doar din
voluntari sănăto•i. Chiar dacă au arătat o mare variabilitate a răspunsurilor BART, nu putem
extinde rezultatele la impulsivitatea patologică. Mai mult, e•antionul nostru a inclus un număr
mai mare de participan•i de sex masculin în compara•ie cu bărba•ii. Existen•a diferen•elor de gen
în măsurile de impulsivitate este bine documentată [ 22 ]. Cele mai importante diferen•e par a fi
mai degrabă cantitative decât calitative, bărba•ii arătând căutări de senza•ii mai mari •i alegeri de
asumare a riscurilor. În e•antionul nostru nu am găsit diferen•e semnificative de gen, poate din
cauza dimensiunii reduse a e•antionului celor două subgrupuri.

outlier-ii sunt valori extreme.

Spre exemplu, dacă cineva ar fi câștigat doar 7 lei din cauză că era foarte impulsiv și tot pierdea
banii sau 40 de lei pentru că a avut noroc să fie fix cât de cumpătat era nevoie, ăștia erau outlieri.
Firește, la 7 lei sau 40 de lei îi vezi din avion cu ochiul liber, însă testul lui Grubb (ca și altele, nu
e singurul) îți stabilește matematic niște praguri dincolo de care îi consideri outlieri pe cei care au
valori peste sau sub pragurile respective.

Unul dintre QRP-urile preferate ale psihologilor e să zboare outlierii care le strică analizele și să
spună că au demonstrat magistral. Da, dar realitatea (cea a deșertului realității) îi include și pe
outlieri, care-ți vor veni la cabinet chiar dacă tu i-ai exclus din studiu ca să faci carieră. Invers,
dacă niște outlieri îți trag rezultatele sub 0.05, unii îi lasă și nu spun că era vorba de outlieri,
drept pentru care tu te apuci de aplicat la cabinet trăsnaia din studiu și vezi că nu merge pentru
că, din nou, realitatea nu e formată din outlierii care au tras rezultatul sub 0.05.

Nu există o regulă pentru păstrat sau exclus outlierii, ci esențial e să-i calculezi cu un test
standardizat (gen Grubb) și să raportezi de ce i-ai inclus sau exclus, ca lumea care citește să știe.