Decizia nr.

264/2018 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 633 din 20 iulie 2018.
În vigoare de la 20 iulie 2018

Valer Dorneanu - președinte

Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin.
(1) din Codul penal, excepție ridicată de Mihaela Nicoleta Petrescu, Emil Ion Verșehora și
Mariana Verșehora în Dosarul nr. 42.430/299/2016/a1* al Judecătoriei Sectorului 1 București
și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.755D/2017.
2. La apelul nominal răspund autorii excepției Emil Ion Verșehora și Mariana Verșehora,
asistați de avocat Ioana Cerneschi din cadrul Baroului București, cu împuternicire avocațială
aflată la dosar. Lipsesc autoarea excepției, Mihaela Nicoleta Petrescu, și celelalte părți, față de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul apărătorului autorilor
prezenți, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, reiterând criticile de
neconstituționalitate cuprinse în notele scrise aflate la dosar.
4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a
excepției de neconstituționalitate, întrucât dispozițiile art. 213 alin. (1) din Codul penal
respectă condițiile de claritate, iar sintagma criticată a mai făcut obiect al controlului de
constituționalitate, Curtea statuând că legiuitorul nu este obligat să definească noțiunile
folosite atunci când acestea au înțelesul comun, obișnuit din limba română. Reține că prin
sintagma "înlesnire" se înțelege orice ajutor dat cu privire la practicarea sau continuarea
practicării prostituției, ajutor care poate fi acordat în diferite moduri, respectiv prin punerea la
dispoziție a unor bunuri, prin facilitarea unor cheltuieli ori alte modalități ce țin de
interpretarea și aplicarea legii în cauza concretă dedusă judecății. Arată că înlesnirea
practicării prostituției nu este altceva decât o formă de complicitate la practicarea prostituției
pe care legiuitorul a înțeles să o sancționeze ca modalitate a proxenetismului, așadar ca o
infracțiune de sine stătătoare. În final, solicită menținerea jurisprudenței instanței de control
constituțional în materie.
C U R T E A,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
5. Prin Încheierea din 17 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 42.430/299/2016/a1*,
Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal. Excepția a fost ridicată
de Mihaela Nicoleta Petrescu, Emil Ion Verșehora și Mariana Verșehora în procedura de
cameră preliminară.
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din actul de sesizare,
autorii susțin, în esență, că dispozițiile art. 213 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituționale
din perspectiva variantei alternative a elementului material "înlesnirea practicării prostituției",
având o formulare mult prea generală, aptă de a crea confuzii și de a pune un subiect de drept
în imposibilitatea de a aprecia dacă o anumită faptă materială constituie sau nu infracțiune. De
asemenea, arată că legiuitorul nu a dat o definiție legală sintagmei menționate în cadrul
capitolului aferent definițiilor din partea generală a Codului penal. În final, susțin că există, în
dreptul pozitiv, o normă de drept administrativ, respectiv art. 2 pct. 6 din Legea nr. 61/1991,
care sancționează contravențional o faptă similară.
7. Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată în
procedura camerei preliminare are legătură cu cauza, în condițiile în care obiectul camerei îl
constituie, printre altele, legalitatea sesizării instanței, așa încât, în funcție de modul de
redactare a normei de incriminare, judecătorul apreciază în ce măsură fapta materială reținută
în sarcina unui inculpat prin rechizitoriu este suficient detaliată pentru a determina obiectul
judecății. Pe fond, opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest
sens, pentru început, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, în care
instanța de control constituțional a efectuat o analiză a înțelesului principiului legalității
incriminării, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Cu referire la
norma incriminatoare supusă analizei, consideră că descrierea variantei alternative a
elementului material constând în "înlesnirea practicării prostituției" respectă principiile
evocate în decizia precitată, revenind organelor judiciare sarcina de a demarca ce fapte
întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii. Reține, referitor la infracțiunea de
proxenetism, în modalitatea înlesnirii prostituției, identică în ambele reglementări ale
codurilor din 1969 și 2009, că, potrivit doctrinei, aceasta se poate realiza prin orice acțiune
prin care se face mai ușor de practicat sau de continuat practicarea prostituției, prin crearea de
condiții favorabile practicării prostituției. În același timp, reține că, în urma evoluției opticii
legiuitorului, care a dezincriminat infracțiunea de prostituție și a plasat infracțiunea de
proxenetism în cadrul titlului I al părții speciale, în cap. VII - "Traficul și exploatarea
persoanelor vulnerabile" din Codul penal, titlu destinat protecției persoanei, actele de
determinare, dar mai ales cele de înlesnire, trebuie reținute cu mare rezervă, pentru a se evita
interpretarea abuzivă a textului de lege. Cu alte cuvinte, chiar dacă este vorba de o infracțiune
de pericol abstract, având în vedere modalitatea concretă de săvârșire a faptei, judecătorul
consideră că nu orice acțiune per se poate fi considerată act de proxenetism, în varianta
alternativă a înlesnirii prostituției, ci este necesar a stabili dacă există o legătură strânsă între
acțiunile de înlesnire și practicarea prostituției. Cu privire la stabilirea legăturii cauzale dintre
acțiune și rezultat, uneori raportul de cauzalitate poate fi stabilit fără dificultate, în mod
special atunci când rezultatul a fost precedat de o singură acțiune. În schimb, atunci când în
producerea rezultatului s-au interpus mai multe acțiuni sau inacțiuni, trebuie stabilit care
anume acțiune a generat rezultatul. Pentru aceasta, deși nu s-a statuat legislativ, jurisprudența
și doctrina românească au îmbrățișat teoria echivalenței condițiilor, potrivit căreia are valoare
de cauză orice acțiune sau inacțiune, anterioară, în absența căreia rezultatul nu s-ar fi produs,
cu alte cuvinte orice condiție sine qua non. Pentru aceste motive, judecătorul apreciază că
excepția invocată nu este întemeiată, exprimarea cuprinzătoare a normei incriminatoare
urmărind să acopere o gamă cât mai largă de acțiuni ce au înlesnit în mod efectiv practicarea
prostituției, natura faptei impunând o astfel de reglementare. Cu toate acestea, judecătorul
apreciază că persoanele acuzate de săvârșirea infracțiunii de proxenetism nu sunt prejudiciate
de această manieră de exprimare, revenind organelor de urmărire penală sarcina probării
legăturii de cauzalitate dintre fapta săvârșită și înlesnirea efectivă a practicării prostituției. În
privința asemănărilor cu dispozițiile art. 2 pct. 6 din Legea nr. 61/1991, judecătorul arată că,
prin Decizia nr. 874 din 15 decembrie 2015, Curtea Constituțională a analizat și respins acest
argument, arătând că Legea nr. 61/1991 folosește o terminologie specifică - în sensul că
anumite fapte constituie contravenție "dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit
legii penale, să fie considerate infracțiuni" - care determină ceea ce doctrina denumește
calificare alternativă, practica judiciară fiind cea care stabilește dacă fapta săvârșită constituie
infracțiune sau contravenție.
8. Potrivit prevederilor art. 30 alin (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost
comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului
Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate
invocate.
9. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Invocă Decizia
Curții Constituționale nr. 874 din 15 decembrie 2015 și reține că înlesnirea practicării
prostituției se poate realiza prin orice acțiune prin care se face mai ușor de practicat sau de
continuat practicarea prostituției. Apreciază, totodată, că dispozițiile constituționale ale art.
24 nu au relevanță în cauză, în condițiile în care textul infracțiunii nu aduce atingere dreptului
la apărare, prevederile relevante privind asigurarea acestui drept fiind regăsite în cuprinsul
Codului de procedură penală.
10. Avocatul Poporului menționează că dispozițiile art. 213 alin (1) din Codul penal au mai
făcut obiectul controlului de constituționalitate, punctul său de vedere fiind transmis în
Dosarul Curții Constituționale nr. 1234D/2015, în sensul că dispozițiile legale criticate sunt
constituționale.
11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepției de neconstituționalitate.
C U R T E A,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de
vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, concluziile apărătorului autorilor excepției,
concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției,
precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art.
146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr.
47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 213 alin. (1) din
Codul penal, având următorul conținut: "Determinarea sau înlesnirea practicării prostituției
ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai
multe persoane se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor
drepturi."
14. În susținerea neconstituționalității normelor penale criticate, autorii excepției invocă
încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității și art.
24 privind dreptul la apărare.
15. Examinând excepția de neconstituționalitate Curtea constată că, prin Decizia nr. 527 din
11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie
2017, examinând critici similare celor din prezenta cauză, a respins, ca neîntemeiată, excepția
de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal, reținând,
în paragrafele 21-24 ale deciziei precitate, cele ce urmează.
16. În ceea ce privește principiul previzibilității, referitor la incriminarea proxenetismului sub
aspectul "înlesnirii", instanța de control constituțional a reținut că orice act normativ trebuie
să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea,
ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat (a
se vedea Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I nr. 584, din 17 august 2010 sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În același
sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie să fie accesibilă
justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă
cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și
modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând
cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva
arbitrariului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva
României, paragraful 52, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis
împotriva României, paragraful 66). De aceea, o lege îndeplinește condițiile calitative impuse
atât de Constituție, cât și de Convenție, numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie
pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât,
apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o
măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o
anumită faptă și să își corecteze conduita.
17. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalității legilor, a reținut că poate să fie
dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se
dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii (a se vedea,
în acest sens, deciziile Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și nr. 743 din 2 iunie 2011,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum și
jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se rețin, spre exemplu,
Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful
29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului
Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva
României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel &
S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). Una dintre tehnicile standard de
reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive.
Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a
căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică
în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o
normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele
schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea în redactarea unei legi este un lucru de
dorit, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se
adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai
înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a
dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară
în tradiția legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenție nu poate fi
interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe, calea
interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța
infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată
în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36). Curtea a reținut că cele statuate de
instanța de la Strasbourg în legătură cu principiul clarității și previzibilității legii au fost
înglobate de instanța de contencios constituțional în propria jurisprudență (a se vedea, de
exemplu, Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016).
18. Raportând cele menționate la norma penală supusă controlului de constituționalitate,
Curtea a reținut că reglementarea variantei alternative a elementului material constând în
"înlesnirea" practicării prostituției este în acord cu cele stabilite atât în jurisprudența instanței
europene, cât și în jurisprudența instanței de control constituțional, revenind organelor
judiciare sarcina de a stabili ce fapte întrunesc elementele constitutive ale acestei infracțiuni,
formularea generală a normei incriminatoare urmărind să acopere o paletă cât mai largă de
acțiuni ce "înlesnesc", în mod efectiv, practicarea prostituției. De altfel, potrivit doctrinei,
"înlesnirea" practicării prostituției se poate realiza prin orice acțiune prin care se face mai ușor
de practicat sau de continuat practicarea prostituției. Înlesnirea poate consta în punerea la
dispoziție a unui spațiu locativ, în finanțarea organizării unei case în care se practică
prostituția, în crearea de condiții favorabile practicării prostituției, în promisiunea de a nu
denunța faptul practicării prostituției etc. "Înlesnirea" practicării prostituției constă în ajutorul
dat unei persoane să practice prostituția și se poate realiza sub orice formă și prin orice
mijloace. "Înlesnirea" apare, deci, ca o formă specială a complicității la prostituție, pe care
însă legiuitorul a incriminat-o ca modalitate a proxenetismului, așadar, ca infracțiune de sine
stătătoare.
19. Referitor la comparația cu reglementarea contravențională, Curtea a reținut, prin
Decizia nr. 874 din 15 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 170 din 7 martie 2016, paragraful 17, că "Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor
de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice folosește o
terminologie specifică - în sensul că anumite fapte constituie contravenție «dacă nu sunt
comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni» - care
determină ceea ce doctrina denumește calificare alternativă, practica judiciară fiind cea care
stabilește dacă fapta săvârșită constituie infracțiune sau contravenție".
20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimbă jurisprudența Curții
Constituționale, atât soluția, cât și considerentele deciziilor precitate își păstrează valabilitatea
și în prezenta cauză.
21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din
Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu
unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
D E C I D E:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mihaela Nicoleta
Petrescu, Emil Ion Verșehora și Mariana Verșehora în Dosarul nr. 42.430/299/2016/a1* al
Judecătoriei Sectorului 1 București și constată că dispozițiile art. 213 alin. (1) din Codul penal
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 București și se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 24 aprilie 2018.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că:

 dispozițiile art. 213 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituționale din perspectiva
variantei alternative a elementului material "înlesnirea practicării prostituției", având o
formulare mult prea generală, aptă de a crea confuzii și de a pune un subiect de drept
în imposibilitatea de a aprecia dacă o anumită faptă materială constituie sau nu
infracțiune.
 arată că legiuitorul nu a dat o definiție legală sintagmei menționate în cadrul
capitolului aferent definițiilor din partea generală a Codului penal.
 susțin că există, în dreptul pozitiv, o normă de drept administrativ, respectiv art. 2 pct.
6 din Legea nr. 61/1991, care sancționează contravențional o faptă similar
 autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin.
(5) referitor la principiul legalității și art. 24 privind dreptul la apărare.
Obiectul: art. 213 alin. (1) din Codul penal "Determinarea sau înlesnirea practicării prostituției
ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai
multe persoane se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor
drepturi."
Curtea respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate pe baza următoarelor
motive:
 În ceea ce privește principiul previzibilității, referitor la incriminarea proxenetismului
sub aspectul "înlesnirii", instanța de control constituțional a reținut că orice act
normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea
numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de
precis și clar pentru a putea fi
 Curtea, având în vedere principiul generalității legilor, a reținut că poate să fie dificil
să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se
dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii
 Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la
categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța
lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind
de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică în orice sistem de drept,
există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept
penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele
schimbătoare va exista întotdeauna.
 Deși certitudinea în redactarea unei legi este un lucru de dorit, aceasta ar putea antrena
o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de
situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce
persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin
intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară în tradiția
legală a statelor membre.
 Curtea a reținut că reglementarea variantei alternative a elementului material constând
în "înlesnirea" practicării prostituției este în acord cu cele stabilite atât în jurisprudența
instanței europene, cât și în jurisprudența instanței de control constituțional, revenind
organelor judiciare sarcina de a stabili ce fapte întrunesc elementele constitutive ale
acestei infracțiuni, formularea generală a normei incriminatoare urmărind să acopere o
paletă cât mai largă de acțiuni ce "înlesnesc", în mod efectiv, practicarea prostituției.
 potrivit doctrinei, "înlesnirea" practicării prostituției se poate realiza prin orice acțiune
prin care se face mai ușor de practicat sau de continuat practicarea prostituției.
Înlesnirea poate consta în punerea la dispoziție a unui spațiu locativ, în finanțarea
organizării unei case în care se practică prostituția, în crearea de condiții favorabile
practicării prostituției, în promisiunea de a nu denunța faptul practicării prostituției etc.
"Înlesnirea" practicării prostituției constă în ajutorul dat unei persoane să practice
prostituția și se poate realiza sub orice formă și prin orice mijloace. "Înlesnirea" apare,
deci, ca o formă specială a complicității la prostituție, pe care însă legiuitorul a
incriminat-o ca modalitate a proxenetismului, așadar, ca infracțiune de sine stătătoare.
 Referitor la comparația cu reglementarea contravențională: anumite fapte constituie
contravenție «dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să
fie considerate infracțiuni» - care determină ceea ce doctrina denumește calificare
alternativă, practica judiciară fiind cea care stabilește dacă fapta săvârșită constituie
infracțiune sau contravenție.
 Decizia nr. 170/2018 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal
Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 584 din 10 iulie 2018.
În vigoare de la 10 iulie 2018

Valer Dorneanu - președinte

Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia-Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin.
(1) din Codul penal, excepție ridicată de Dzanashvili Amiran și Denisa Elena Alexandru în
Dosarul nr. 105.661/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 București și care formează obiectul
Dosarului Curții Constituționale nr. 1.234D/2016.
2. La apelul nominal răspund personal partea Zahi Mohamad Mounir, asistat de avocat
Nicolae Șaim, cu împuternicire avocațială la dosar, precum și partea Adrian Panduru, lipsind
celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Se prezintă dna Letiția
Malespin și dna Bahtiar Cioroiu, traducătoare autorizate pentru limbile ebraică și turcă.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului părții Zahi
Mohamad Mounir, care solicită admiterea acesteia, pentru argumentele invocate de autorul
excepției în fața Judecătoriei Sectorului 1 București.
4. Partea Adrian Panduru arată că este de acord cu cele susținute de avocatul celeilalte părți
prezente.
5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a
excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții
Constituționale.
C U R T E A,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
6. Prin Încheierea din 8 decembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 105.661/299/2015,
Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal. Excepția a fost ridicată
de Dzanashvili Amiran și Denisa Elena Alexandru cu ocazia soluționării unei cauze penale
având ca obiect tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea unor infracțiuni de
proxenetism, prevăzute și pedepsite de art. 213 alin. (1) din Codul penal.
7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că
dispozițiile art. 213 alin. (1) din Codul penal încalcă principiul legalității incriminării și a
pedepsei, întrucât sintagma "înlesnirea practicării prostituției" este lipsită de claritate și
previzibilitate. Consideră că destinatarul normei de incriminare nu-și poate da seama dacă
acțiunea sa intră sau nu sub incidența acesteia, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de
proxenetism în modalitatea normativă a înlesnirii practicării prostituției, deoarece respectiva
acțiune de înlesnire nu este caracterizată de elemente obiective clare. Autorii excepției fac o
paralelă cu complicitatea, formă a participației penale, cu privire la care există atât o definiție
legală, cât și o doctrină și soluții jurisprudențiale, care au conturat ceea ce poate fi denumit
"teoria complicității". Având în vedere definiția dată de legiuitor, precum și doctrina și
jurisprudența, orice destinatar al normei juridice își poate da seama, în mod obiectiv, dacă o
conduită a sa se subsumează unui act de ajutor dat autorului unei infracțiuni, ceea ce nu se
întâmplă în cazul textului de lege criticat. Astfel, în lipsa unei definiții legale a "înlesnirii
practicării prostituției" sau a unor criterii care să nu lase loc arbitrariului în aprecierea
organelor judiciare, prezumtivul subiect activ al infracțiunii se află în imposibilitatea de a-și
evalua conduita din perspectiva plasării într-un raport de conformare sau de conflict cu norma
de incriminare. În acest sens, invocă modalitatea în care, în speță, parchetul a înțeles să
interpreteze textul de lege criticat, apreciind că se subsumează elementului material al laturii
obiective a infracțiunii de proxenetism următoarele acțiuni: facilitarea accesului unor
presupuse prostituate în incinta unui hotel și punerea lor în legătură cu anumiți clienți ai
hotelului, în condițiile în care informațiile cu privire la acest gen de "servicii" sunt accesibile
prin intermediul internetului și al pliantelor oferite pe stradă, în baruri sau în restaurante.
Așadar, norma de incriminare criticată lasă loc arbitrariului, destinatarul acesteia fiind în
imposibilitate să deceleze caracterul permis sau interzis al conduitei sale, imposibilitate
determinată de obscuritatea cadrului legal, cauzată prin omisiunea legiuitorului de a oferi
criterii clare, care să nu permită arbitrariul în aprecierea organelor judiciare. Invocă
jurisprudența Curții Constituționale, care, în ceea ce privește incriminarea ca infracțiune a
unei fapte, a statuat că dispozițiile legale incriminatoare constituie o expresie a prevederilor
constituționale ale art. 23 alin. (12), potrivit cărora "Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau
aplicată decât în condițiile și în temeiul legii", precum și a celor ale art. 73 alin. (3) lit. h), care
prevăd competența legiuitorului de a reglementa infracțiunile, pedepsele și regimul executării
acestora, legiuitorul fiind liber să aprecieze atât pericolul social în funcție de care urmează să
stabilească natura juridică a faptei, cât și condițiile răspunderii juridice pentru acea faptă
(Decizia nr. 1.205 din 20 septembrie 2011). În acest context, autorii excepției observă că orice
act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se
previzibilitatea, ceea ce presupune că trebuie să fie suficient de precis și de clar pentru a putea
fi aplicat (deciziile Curții Constituționale nr. 189 din 2 martie 2006 și nr. 903 din 6 iulie
2010). De asemenea, invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a
statuat că legea trebuie să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele
sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă
claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în
domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție
adecvată împotriva arbitrarului (Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru
împotriva României, paragraful 52, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată înCauza
Sissanis împotriva României, paragraful 66).
8. Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este
neîntemeiată. Arată că textul de lege criticat incriminează infracțiunea de proxenetism, iar
modalitatea normativă de săvârșire a faptei prin "înlesnirea practicării prostituției" nu este
lipsită de claritate, din interpretarea gramaticală rezultând că legiuitorul a folosit termenul
"înlesnire" în accepțiunea comună. Aceasta înseamnă că modalitatea de săvârșire a infracțiunii
prin acțiunea de "înlesnire" se poate realiza sub orice formă și prin orice mijloace, statul fiind
îndreptățit să ia măsuri pentru pedepsirea oricăror persoane care înlesnesc practicarea
prostituției. Consideră că proxenetismul, fiind o formă de exploatare a prostituției și de
încurajare a acesteia, prezintă un grad ridicat de pericol social.
9. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului,
pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
10. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Invocă, în acest
sens, jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia orice act normativ trebuie să
îndeplinească anumite condiții calitative, printre care se numără și previzibilitatea, ceea ce
presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și de clar pentru a putea fi aplicat. Astfel,
formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot
apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în
circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat (deciziile Curții
Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011, nr. 1 din 11 ianuarie
2012 și nr. 146 din 12 martie 2015). Arată că în același sens este și jurisprudența Curții
Europene a Drepturilor Omului, și anume Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în
Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată
în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000,
pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, și Hotărârea din 9 noiembrie
2006, pronunțată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful
59. Așadar, previzibilitatea unei norme presupune că destinatarul acesteia are posibilitatea de
a-și reprezenta aspectele în funcție de care este obligat să își modeleze conduita. Arată că
dispozițiile de lege criticate, ce incriminează fapta de înlesnire a practicării prostituției, nu
cuprind termeni cu înțeles echivoc, astfel că formularea nu este de natură a afecta
previzibilitatea normei penale, orice destinatar al acesteia putând să cunoască înțelesul
incriminării și să își adapteze conduita exigențelor legii. De altfel, chiar Curtea
Constituțională a precizat, în jurisprudența sa, că prevederile criticate trebuie analizate în
cadrul ansamblului normativ din care fac parte pentru a putea decide asupra predictibilității
acestora (Decizia Curții Constituționale nr. 92 din 3 martie 2015, paragraful 14). Conchide că
dispozițiile de lege criticate sunt formulate clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice
și pasaje obscure sau echivoce.
11. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Astfel,
arată că principiul legalității presupune existența unor norme de drept intern suficient de
accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, așa cum reiese și din jurisprudența constantă
a Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza
Beyeler împotriva Italiei, paragraful 109, și Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunțată în Cauza
Fener Rum Patrikliği împotriva Turciei, paragraful 70). Norma juridică trebuie să fie
enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își controleze conduita, să fie
capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care
ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Însă, având în vedere caracterul de generalitate al
legilor, redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, astfel că cerința de
previzibilitate a normei se poate complini printr-o interpretare judiciară coerentă și
previzibilă. Arată că, din analiza dispozițiilor art. 213 din Codul penal, reiese că elementul
material al infracțiunii de proxenetism constă în comiterea uneia din acțiunile prevăzute de
norma incriminatoare, și anume determinarea la practicarea prostituției, înlesnirea practicării
acesteia sau obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către o altă
persoană. În ceea ce privește sintagma "înlesnirea practicării prostituției", consideră că aceasta
este suficient de previzibilă și de clară, având semnificația "oricărei acțiuni prin care se face
mai ușor de practicat sau de continuat practicarea prostituției". Aceasta poate consta în
punerea la dispoziție a unui spațiu locativ, în finanțarea organizării unei case în care se
practică prostituția, în crearea de condiții favorabile practicării prostituției, în promisiunea de
a nu denunța practicarea acesteia etc. Ca atare, consideră că descrierea faptelor ce constituie
infracțiunea de proxenetism este suficient de clară, astfel încât să permită oricărei persoane -
care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate - să își adapteze conduita. De altfel,
având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor
Omului a reținut, în mod constant, în jurisprudența sa referitoare la prevederile art. 7 din
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, că formularea
unei legi nu poate prezenta o precizie absolută [Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată
în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, Hotărârea din 12 februarie
2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, Hotărârea din 20 ianuarie 2009,
pronunțată în Cauza Sud Fondi srl și alții împotriva Italiei, și Hotărârea din 17 septembrie
2009, pronunțată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2)]. Astfel, deși Curtea de la
Strasbourg a reținut că legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele
aplicabile - fără a putea fi interpretată și aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de
exemplu, prin analogie -, cu toate acestea, instanța europeană a statuat că art. 7 din Convenție
nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe
calea interpretării judiciare de la un caz la altul.
12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepției de neconstituționalitate.
C U R T E A,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului,
raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile
procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art.
146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr.
47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiileart. 213 alin. (1) din
Codul penal, care au următorul cuprins: "Determinarea sau înlesnirea practicării prostituției
ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai
multe persoane se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor
drepturi".
15. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorii excepției invocă
încălcarea prevederilor constituționale aleart. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității și ale
art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei, precum și a prevederilor art. 7 referitor la
legalitatea incriminării și a pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale.
16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 213 alin.
(1) din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la
prevederi din Constituție invocate și în prezenta cauză și față de critici similare. Astfel, prin
Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814
din 15 octombrie 2017, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal, reținând că norma penală criticată, ce se
regăsește în titlul I al Părții speciale a Codului penal, în capitolul VII - "Traficul și exploatarea
persoanelor vulnerabile", prevede că determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori
obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai
multe persoane se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor
drepturi. Codul penal din 1969, reglementând infracțiunea de proxenetism, stabilea la art.
329 alin. 1, situat în titlul IX - "Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea
socială", în capitolul IV - "Alte infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea
socială", că "îndemnul sau constrângerea la prostituție ori înlesnirea practicării prostituției sau
tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către o persoană, precum și recrutarea
unei persoane pentru prostituție ori traficul de persoane în acest scop, se pedepsesc cu
închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi". Aceste din urmă dispoziții au
constituit obiect al controlului de constituționalitate, prin deciziile nr. 21 din 24 ianuarie 2002,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 25 februarie 2002; nr. 893
din 16 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12
noiembrie 2007; nr. 966 din 25 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 685 din 7 octombrie 2008, și nr. 563 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 16 iunie 2011, Curtea statuând că incriminarea faptei
de proxenetism - în Codul penal de la 1969 - reprezintă și îndeplinirea obligației asumate de
statul român prin Decretul nr. 482/1955 de aderare la Convenția pentru reprimarea traficului
cu ființe umane și a exploatării prostituării acestora. Această convenție prevede că statele-
părți decid pedepsirea oricărei persoane care, pentru a satisface pasiunile altei persoane,
ademenește, atrage sau îndeamnă, în vederea prostituării, o altă persoană, chiar cu
consimțământul acesteia, sau care exploatează prostituția altei persoane, chiar cu
consimțământul acesteia. În preambulul convenției se arată că "prostituția și răul care o
însoțește, traficul de ființe umane în vederea prostituării, sunt incompatibile cu demnitatea și
valoarea persoanei umane și pun în pericol bunăstarea individului, a familiei și a comunității".
Astfel, Curtea a reținut că, în ceea ce privește proxenetismul - condamnat prin convenția
menționată -, caracterul său profund antisocial nu poate fi pus la îndoială și nu se poate vorbi
despre neconstituționalitatea dispozițiilor art. 329 din Codul penal (paragraful 19).
17. Totodată, cu privire la dispozițiile art. 213 alin. (1) din Codul penal în vigoare, Curtea a
pronunțat Decizia nr. 874 din 15 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 170 din 7 martie 2016, în care a reținut că elementul material al laturii obiective a
infracțiunii de proxenetism se poate realiza prin una dintre următoarele trei acțiuni distincte
prevăzute de art. 213 alin. (1) din Codul penal, și anume determinarea practicării prostituției,
înlesnirea practicării prostituției și obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării
prostituției de către una sau mai multe persoane. Varianta-tip a infracțiunii reia varianta-tip a
incriminării cu aceeași denumire marginală din art. 329 din vechiul Cod penal, cu unele
modificări de ordin semantic realizate prin utilizarea unor termeni și sintagme noi, și anume
"determinarea" în loc de "îndemnul", "obținerea de foloase patrimoniale" în loc de "tragerea
de foloase", "una sau mai multe persoane" în loc de "o persoană" (cu referire la practicarea
prostituției). Acțiunea de determinare reprezintă, în fapt, o instigare, în sensul art. 47 din noul
Cod penal, iar acțiunea de înlesnire constituie, la rândul ei, o modalitate a complicității,
potrivit art. 48 din același act normativ, cu diferența majoră față de vechea reglementare că
fapta determinată sau înlesnită, și anume prostituția - care era incriminată în art. 328 din
Codul penal din 1969 - nu mai reprezintă infracțiune potrivit noii legislații. Rațiuni de politică
penală - referitoare la asigurarea protecției persoanelor vulnerabile față de faptele de
exploatare a acestora prin practicarea prostituției - au impus însă legiuitorului să incrimineze,
în continuare, proxenetismul, atât în modalitățile normative simple de la art. 213 alin. (1) din
noul Cod penal, cât și în modalitățile agravate reglementate la alin. (2) și alin. (3) ale aceluiași
articol, valoarea socială ocrotită fiind diferită față de cea avută în vedere de Codul penal
anterior. Astfel, Codul penal din 1969 prevedea infracțiunea de proxenetism în titlul IX -
"Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială", la capitolul IV -
"Alte infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială", în timp ce în
noul Cod penal incriminarea faptei de proxenetism a fost adusă în titlul destinat protecției
persoanei, care este titlul I - "Infracțiuni contra persoanei", printre infracțiunile care se referă
la exploatarea persoanelor vulnerabile, având reglementarea în capitolul VII - "Traficul și
exploatarea persoanelor vulnerabile". Pornind de la grupul de infracțiuni în cadrul căruia a
fost inclusă fapta de proxenetism în noul Cod penal, obiectul juridic principal al acestei
infracțiuni constă în relațiile sociale referitoare la atributele fundamentale ale persoanei, relații
care presupun procurarea mijloacelor de existență prin muncă, în condiții de respect pentru
regulile de morală și de asigurare a demnității umane, cu excluderea oricăror acte de
dobândire a unor foloase patrimoniale din practicarea prostituției de către o altă persoană.
Având în vedere necesitatea reprimării proxenetismului și ținând cont de faptul că acesta este
legat, în mod indisolubil, de comerțul sexual, a fost necesară, totodată, și definirea "practicării
prostituției", în art. 213 alin. (4) din noul Cod penal, ca fiind întreținerea de acte sexuale cu
diferite persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul
(paragrafele 13 și 14).
18. În prezenta cauză, autorii excepției susțin că norma penală criticată este neconstituțională,
întrucât încalcă principiul previzibilității în ceea ce privește incriminarea proxenetismului sub
aspectul "înlesnirii". Cu privire la această critică, prin Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017, mai
sus menționată, Curtea a reținut că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite
condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta
trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat (Decizia nr. 189 din 2 martie
2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie
2006,Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
584 din 17 august 2010, și Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În același sens, Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în
ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie
să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de
apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a
oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrariului (Hotărârea din 4 mai 2000,
pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și Hotărârea din 25 ianuarie
2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). De aceea, o lege
îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenție, numai dacă
norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze
conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând, dacă este cazul, la consiliere de
specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de
circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își
corecteze conduita. Totodată, având în vedere principiul generalității legilor, Curtea a reținut
că poate fi dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se
dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii (deciziile
Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011). În același sens este și jurisprudența
Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia una dintre tehnicile standard de
reglementare constă în recurgerea, mai degrabă, la categorii generale decât la liste exhaustive
(Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful
29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului
Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva
României, paragraful 55, și Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel &
S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). Astfel, numeroase legi folosesc, prin
forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de
practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică în orice sistem de drept, există un
element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de
elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista
întotdeauna. Deși certitudinea în redactarea unei legi este un lucru de dorit, aceasta ar putea
antrena o rigiditate excesivă, or legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de
situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă
cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal, prin intermediul
jurisprudenței, ca izvor de drept, fiind o componentă necesară în tradiția legală a statelor
membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 dinConvenție nu poate fi interpretat ca interzicând
clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz
la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod
rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva
Regatului Unit, paragraful 36). Curtea Constituțională a reținut, de exemplu, prin Decizia nr.
717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din
23 martie 2016, că cele statuate de instanța de la Strasbourg în legătură cu principiul clarității
și previzibilității legii au fost înglobate de instanța de contencios constituțional în propria
jurisprudență (paragrafele 21 și 22 din Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017).
19. Raportând cele menționate la norma penală supusă controlului de constituționalitate,
Curtea, prin Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017, citată anterior, a reținut că reglementarea
variantei alternative a elementului material constând în "înlesnirea practicării prostituției" este
în acord cu cele stabilite atât în jurisprudența instanței europene, cât și în jurisprudența
instanței de control constituțional, revenind organelor judiciare sarcina de a stabili ce fapte
întrunesc elementele constitutive ale acestei infracțiuni, formularea generală a normei
incriminatoare urmărind să acopere o paletă cât mai largă de acțiuni ce înlesnesc în mod
efectiv practicarea prostituției. De altfel, potrivit doctrinei, "înlesnirea practicării prostituției"
se poate realiza prin orice acțiune prin care se face mai ușor de practicat sau de continuat
practicarea prostituției. Înlesnirea poate consta în punerea la dispoziție a unui spațiu locativ, în
finanțarea organizării unei case în care se practică prostituția, în crearea de condiții favorabile
practicării prostituției, în promisiunea de a nu denunța faptul practicării prostituției etc.
"Înlesnirea practicării prostituției" constă în ajutorul dat unei persoane să practice prostituția
și se poate realiza sub orice formă și prin orice mijloace. Înlesnirea apare, deci, ca o formă
specială a complicității la prostituție, pe care, însă, legiuitorul a incriminat-o ca modalitate a
proxenetismului, așadar, ca infracțiune de sine stătătoare (paragraful 23).
20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei
jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate,
pronunțată de Curte prin Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017, mai sus menționată, precum și
considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta
cauză.
21. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din
Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
D E C I D E:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dzanashvili Amiran și
Denisa Elena Alexandru în Dosarul nr. 105.661/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1
București și constată că dispozițiile art. 213 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în
raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 București și se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 29 martie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII Magistrat-
CONSTITUȚIONALE asistent,
prof. univ. dr. VALER Oana Cristina
DORNEANU Puică

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că:

 dispozițiile art. 213 alin. (1) din Codul penal încalcă principiul legalității incriminării
și a pedepsei, întrucât sintagma "înlesnirea practicării prostituției" este lipsită de
claritate și previzibilitate.
 Consideră că destinatarul normei de incriminare nu-și poate da seama dacă acțiunea sa
intră sau nu sub incidența acesteia, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism
în modalitatea normativă a înlesnirii practicării prostituției, deoarece respectiva
acțiune de înlesnire nu este caracterizată de elemente obiective clare.
 în lipsa unei definiții legale a "înlesnirii practicării prostituției" sau a unor criterii care
să nu lase loc arbitrariului în aprecierea organelor judiciare, prezumtivul subiect activ
al infracțiunii se află în imposibilitatea de a-și evalua conduita din perspectiva plasării
într-un raport de conformare sau de conflict cu norma de incriminare.
 art. 7 referitor la legalitatea incriminării și a pedepsei din Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Obiectul: art. 213 alin. (1) : "Determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea
de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane
se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi".
Curtea respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, pe baza următoarelor
motive:
 Curtea constată că dispozițiile art. 213 alin. (1) din Codul penal au mai fost supuse
controlului de constituționalitate prin raportare la prevederi din Constituție invocate și
în prezenta cauză și față de critici similare
 elementul material al laturii obiective a infracțiunii de proxenetism se poate realiza
prin una dintre următoarele trei acțiuni distincte prevăzute de art. 213 alin. (1) din
Codul penal, și anume determinarea practicării prostituției, înlesnirea practicării
prostituției și obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de
către una sau mai multe persoane. Varianta-tip a infracțiunii reia varianta-tip a
incriminării cu aceeași denumire marginală din art. 329 din vechiul Cod penal, cu
unele modificări de ordin semantic realizate prin utilizarea unor termeni și sintagme
noi, și anume "determinarea" în loc de "îndemnul", "obținerea de foloase
patrimoniale" în loc de "tragerea de foloase", "una sau mai multe persoane" în loc de
"o persoană" (cu referire la practicarea prostituției).
  Acțiunea de determinare reprezintă, în fapt, o instigare, în sensul art. 47 din noul Cod
penal, iar acțiunea de înlesnire constituie, la rândul ei, o modalitate a complicității,
potrivit art. 48 din același act normativ, cu diferența majoră față de vechea
reglementare că fapta determinată sau înlesnită, și anume prostituția - care era
incriminată în art. 328 din Codul penal din 1969 - nu mai reprezintă infracțiune
potrivit noii legislații.

Decizia nr. 874/2015 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal
Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 170 din 07 martie 2016.
În vigoare de la 07 martie 2016

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin.
(1) din Codul penal, excepție ridicată de Andreea Elena Marta și Maria Magdalena Lungu în
Dosarul nr. 3.493/299/2013 al Judecătoriei Sectorului 1 București și care formează obiectul
Dosarului Curții Constituționale nr. 810D/2015.
2. La apelul nominal, pentru autoarele excepției răspunde apărătorul ales Tiberiu Bărbăcioru,
cu împuternicire avocațială la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare
este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului autoarelor
excepției, care solicită admiterea acesteia, pentru argumentele invocate în fața Judecătoriei
Sectorului 1 București. În acest sens, arată că dispozițiile art. 213 alin. (1) din Codul penal
încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața
legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, întrucât, deși prostituția a fost
dezincriminată, proxenetismul continuă să fie incriminat, în condițiile în care acesta nu
reprezintă decât o formă de participație - instigare sau complicitate - la săvârșirea faptei de
prostituție. Or, art. 49 din Codul penal prevede pentru participanți aceeași sancțiune ca și
pentru autor. În plus, proxenetismul poate constitui contravenție, în temeiul Legii nr.
61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a
ordinii și liniștii publice, republicată, atunci când locul săvârșirii faptei de atragere de
persoane în vederea practicării prostituției este unul public, în timp ce proxenetismul care
vizează spațiul privat constituie infracțiune.
4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a
excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal. În acest
sens, arată că determinarea și înlesnirea, ca modalități de realizare a proxenetismului,
reprezintă, într-adevăr, forme de participație prin raportare la fapta de prostituție. Totodată, în
măsura în care autoratul este sancționat ca infracțiune, formele de participație trebuie
supuse art. 49 din Codul penal referitor la unitatea de sancțiune. În speță, însă, avem o situație
diferită, întrucât prostituția nu mai este incriminată, ceea ce înseamnă că autoratul nu mai este
prevăzut ca infracțiune. Legiuitorul a simțit însă nevoia să incrimineze proxenetismul - care
înseamnă determinarea și înlesnirea practicării prostituției, adică instigarea și complicitatea -
ca infracțiune autonomă, pentru rațiuni de politică penală, apreciind că alte valori sociale sunt
prejudiciate. În aceste condiții, critica autoarelor excepției referitoare la încălcarea
principiului egalității de sancțiune, pe motiv că ar fi vorba de aceeași faptă la care participă
atât autorul, cât și cel care determină sau înlesnește practicarea prostituției, este nefondată,
întrucât aceste forme de participație au devenit, în noul Cod penal, infracțiuni autonome, cu
reglementare distinctă. De asemenea, nu este vorba de lezarea acelorași valori sociale, cum
era cazul în vechiul Cod penal, potrivit căruia atât prostituția, cât și proxenetismul erau
infracțiuni care aduceau atingere unor relații privind conviețuirea socială. În momentul de față
se consideră că libertatea sexuală a persoanei este o valoare de care aceasta poate, în anumite
condiții, să dispună, astfel că nu a mai fost incriminată fapta de prostituție. Potrivit noului Cod
penal, proxenetismul face parte din capitolul privind exploatarea persoanelor vulnerabile,
fiind vorba, așadar, de o altă valoare socială ocrotită prin incriminare. Prin urmare, avem o
reglementare distinctă, autonomă, a formelor de participație în discuție, iar valorile sociale
puse în pericol sunt diferite în cazul prostituției, respectiv al proxenetismului, astfel încât nu
se poate vorbi de situații juridice egale. În ceea ce privește reglementarea contravențională,
aceasta are în vedere o calificare alternativă, revenind practicii judiciare rolul de a stabili dacă
într-o situație concretă este vorba de săvârșirea unei contravenții sau a unei infracțiuni.
C U R T E A,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
5. Prin Încheierea din 20 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 3.493/299/2013, Judecătoria
Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de Andreea Elena
Marta și Maria Magdalena Lungu cu ocazia soluționării unei cauze penale având ca obiect
tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea, printre altele, a infracțiunii de proxenetism.
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarele acesteia susțin, în esență, că
dispozițiile art. 213 alin. (1) din Codul penal încalcă egalitatea cetățenilor în fața legii și a
autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, întrucât introduc două paliere de
tratament inegal pentru autorii faptei de proxenetism, în funcție de forma de participație și de
locul săvârșirii faptei. Astfel, arată că, la 1 februarie 2014, prin intrarea în vigoare a
noului Cod penal, infracțiunea de prostituție, prevăzută de art. 328 din Codul penal din 1969,
a fost scoasă din sfera ilicitului penal. Consideră că proxenetismul, în esența sa, reprezintă o
formă de participație penală la săvârșirea faptei de prostituție, fie în forma instigării
("determinarea" - art. 47 din Codul penal), fie sub forma complicității ("înlesnirea" - art. 48
din Codul penal), în condițiile în care prostituția nu mai constituie infracțiune. De altfel,
întreținerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale
pentru sine sau pentru altul nu este nici măcar contravenție, așa cum reiese din Legea nr.
61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a
ordinii și liniștii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 7
februarie 2014. Constituie contravenție doar fapta de atragere (racolare) de persoane, sub
orice formă, săvârșită în locuri publice în vederea practicării prostituției, ceea ce înseamnă că
sunt sancționate contravențional doar actele pregătitoare săvârșite în locuri publice în vederea
practicării prostituției. Prin urmare, deși persoana care practică prostituția nu răspunde penal,
instigatorul și complicele răspund, fiind încălcat principiul egalității de sancțiune consacrat
de art. 49 din Codul penal, care prevede aceeași sancțiune pentru toți participanții, cu atât mai
mult cu cât, atât în cazul fostei infracțiuni de prostituție, cât și în cazul infracțiunii de
proxenetism, valorile sociale ocrotite sunt aceleași, și anume "bunele moravuri din cadrul
relațiilor de conviețuire socială și de asigurare licită a mijloacelor de existență", așa cum a
reținut Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia nr. XVI din 19 martie
2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 17 iulie 2008, decizie
pronunțată în recurs în interesul legii. Cu privire la cel de-al doilea palier de tratament inegal,
autoarele excepției arată că proxenetismul săvârșit sub forma îndemnării sau a determinării
unei persoane la oferirea de servicii sexuale contra cost în cazul expunerii acestei oferte în
locuri publice este sancționat contravențional, ceea ce înseamnă că tratamentul sancționator
prevăzut pentru proxenetul care îndeamnă sau determină la atragerea de persoane, sub orice
formă, săvârșită în locuri publice în vederea practicării prostituției este, în mod surprinzător,
mai puțin sever decât cel aplicabil proxenetului care îndeamnă sau determină la expunerea
ofertei sexuale în spațiul privat, deși expunerea publică a unor astfel de practici ar trebui
sancționată mai sever decât cea produsă în spațiul privat.
7. Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că dispozițiile art. 213 alin. (1) din Codul
penal sunt constituționale, fiind conforme cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție. Arată
că principiul egalității în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, presupune faptul că
toate persoanele aflate în aceeași situație juridică beneficiază de același tratament juridic - în
speță, în ceea ce privește răspunderea penală -, fără nicio discriminare. Or, tratamentul juridic
penal diferit al unor persoane, stabilit în funcție de forma de participație penală și în funcție de
locul săvârșirii infracțiunii, fiind vorba, astfel, de situații juridice diferite, nu este de natură să
împiedice aplicarea efectivă a principiului constituțional al egalității în drepturi.
8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului,
pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
C U R T E A,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile
autoarelor excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la
prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art.
146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr.
47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 213 alin. (1) din
Codul penal - cu denumirea marginală "Proxenetismul" -, care au următorul cuprins:
"Determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de
pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane se pedepsește cu
închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi".
12. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autoarele excepției invocă
încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața
legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că elementul material al
laturii obiective a infracțiunii de proxenetism se poate realiza prin una dintre următoarele trei
acțiuni distincte prevăzute de art. 213 alin. (1) din Codul penal, și anume determinarea
practicării prostituției, înlesnirea practicării prostituției și obținerea de foloase patrimoniale de
pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane. Varianta-tip a infracțiunii
reia varianta-tip a incriminării cu aceeași denumire marginală din art. 329 din vechiul Cod
penal, cu unele modificări de ordin semantic realizate prin utilizarea unor termeni și sintagme
noi, și anume "determinarea" în loc de "îndemnul", "obținerea de foloase patrimoniale" în loc
de "tragerea de foloase", "una sau mai multe persoane" în loc de "o persoană" (cu referire la
practicarea prostituției). Acțiunea de determinare reprezintă, în fapt, o instigare, în sensul art.
47 din noul Cod penal, iar acțiunea de înlesnire constituie, la rândul ei, o modalitate a
complicității, potrivit art. 48 din același Cod, cu diferența majoră față de vechea reglementare
că fapta determinată sau înlesnită, și anume prostituția - care era incriminată în art. 328 din
Codul penal din 1969 - nu mai reprezintă infracțiune potrivit noii legislații.
14. Rațiuni de politică penală - referitoare la asigurarea protecției persoanelor vulnerabile față
de faptele de exploatare a acestora prin practicarea prostituției - au impus, însă, legiuitorului
să incrimineze, în continuare, proxenetismul, atât în modalitățile normative simple de la art.
213 alin. (1) din noul Cod penal, cât și în modalitățile agravate reglementate la alin. (2) și (3)
ale aceluiași articol, valoarea socială ocrotită fiind diferită față de cea avută în vedere
de Codul penal anterior. Astfel, Codul penal din 1969 prevedea infracțiunea de proxenetism în
titlul IX - "Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială", la capitolul
IV - "Alte infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială", în timp ce
în noul Cod penal incriminarea faptei de proxenetism a fost adusă în titlul destinat protecției
persoanei, care este titlul I - "Infracțiuni contra persoanei", printre infracțiunile care se referă
la exploatarea persoanelor vulnerabile, având reglementarea în capitolul VII - "Traficul și
exploatarea persoanelor vulnerabile". Pornind de la grupul de infracțiuni în cadrul căruia a
fost inclusă fapta de proxenetism în noul Cod penal, obiectul juridic principal al acestei
infracțiuni constă în relațiile sociale referitoare la atributele fundamentale ale persoanei, relații
care presupun procurarea mijloacelor de existență prin muncă, în condiții de respect pentru
regulile de morală și de asigurare a demnității umane, cu excluderea oricăror acte de
dobândire a unor foloase patrimoniale din practicarea prostituției de către o altă persoană.
Având în vedere necesitatea reprimării proxenetismului și ținând cont de faptul că acesta este
legat, în mod indisolubil, de comerțul sexual, a fost necesară, totodată, și definirea "practicării
prostituției", în art. 213 alin. (4) din noul Cod penal, ca fiind întreținerea de acte sexuale cu
diferite persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.
15. Critica autoarelor excepției privind încălcarea principiului egalității cetățenilor în fața legii
și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări - pe motiv că, deși persoana care
practică prostituția nu răspunde penal, instigatorul și complicele răspund, fiind încălcat
principiul egalității de sancțiune consacrat de art. 49 din Codul penal, care prevede aceeași
pedeapsă pentru toți participanții la infracțiune - nu poate fi reținută. Curtea constată, astfel,
că nu este vorba de una și aceeași faptă, la care să participe atât autorul, adică persoana care
se prostituează, cât și cel care determină sau înlesnește practicarea prostituției, întrucât
participarea la prostituție sub forma instigării sau a complicității este incriminată distinct ca
faptă autonomă în raport cu care ar putea exista acte distincte de participație. Așadar,
proxenetul este autorul unei infracțiuni de sine-stătătoare, nefiind aplicabile dispozițiile art.
49 din Codul penal prin raportare la practicarea prostituției, care nu constituie infracțiune, fără
ca prin aceasta să se aducă vreo atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii,
consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție.
16. Potrivit jurisprudenței Curții, principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui
tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el
nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un
tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se
justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților
publice (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat
că art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește
recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea
de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din
19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie
2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015, Decizia nr. 718 din 29
octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 9 decembrie
2015). Or, în condițiile în care valorile sociale puse în pericol sunt diferite în cazul
prostituției, respectiv al proxenetismului, acesta din urmă fiind incriminat ca infracțiune
autonomă, autorul faptei de proxenetism nu se află în aceeași situație cu persoana care
practică prostituția, astfel încât tratamentul juridic diferențiat este justificat.
17. Referitor la comparația cu reglementarea contravențională, Legea nr. 61/1991 pentru
sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii
publice folosește o terminologie specifică - în sensul că anumite fapte constituie contravenție
"dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate
infracțiuni" - care determină ceea ce doctrina denumește calificare alternativă, practica
judiciară fiind cea care stabilește dacă fapta săvârșită constituie infracțiune sau contravenție.
18. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din
Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
D E C I D E:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Andreea Elena Marta
și Maria Magdalena Lungu în Dosarul nr. 3.493/299/2013 al Judecătoriei Sectorului 1
București și constată că dispozițiile art. 213 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în
raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 București și se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 15 decembrie 2015.
Magistrat-
PREȘEDINTELE CURȚII
asistent,
CONSTITUȚIONALE
Oana Cristina
AUGUSTIN ZEGREAN
Puică
Obiectul: art. 213 alin. (1) : "Determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea
de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane
se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi".
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că:
 încalcă egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără
discriminări, întrucât introduc două paliere de tratament inegal pentru autorii faptei de
proxenetism, în funcție de forma de participație și de locul săvârșirii faptei.
 arată că, la 1 februarie 2014, prin intrarea în vigoare a noului Cod penal, infracțiunea
de prostituție, prevăzută de art. 328 din Codul penal din 1969, a fost scoasă din sfera
ilicitului penal. Consideră că proxenetismul, în esența sa, reprezintă o formă de
participație penală la săvârșirea faptei de prostituție, fie în forma instigării
("determinarea" - art. 47 din Codul penal), fie sub forma complicității ("înlesnirea" -
art. 48 din Codul penal), în condițiile în care prostituția nu mai constituie infracțiune.
De altfel, întreținerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obținerii de
foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul nu este nici măcar contravenție, așa
cum reiese din Legea nr. 61/1991 
 Constituie contravenție doar fapta de atragere (racolare) de persoane, sub orice formă,
săvârșită în locuri publice în vederea practicării prostituției, ceea ce înseamnă că sunt
sancționate contravențional doar actele pregătitoare săvârșite în locuri publice în
vederea practicării prostituției.
 Prin urmare, deși persoana care practică prostituția nu răspunde penal, instigatorul și
complicele răspund, fiind încălcat principiul egalității de sancțiune consacrat de art.
49 din Codul penal, care prevede aceeași sancțiune pentru toți participanții, cu atât mai
mult cu cât, atât în cazul fostei infracțiuni de prostituție, cât și în cazul infracțiunii de
proxenetism, valorile sociale ocrotite sunt aceleași, și anume "bunele moravuri din
cadrul relațiilor de conviețuire socială și de asigurare licită a mijloacelor de existență"
 proxenetismul săvârșit sub forma îndemnării sau a determinării unei persoane la
oferirea de servicii sexuale contra cost în cazul expunerii acestei oferte în locuri
publice este sancționat contravențional, ceea ce înseamnă că tratamentul sancționator
prevăzut pentru proxenetul care îndeamnă sau determină la atragerea de persoane, sub
orice formă, săvârșită în locuri publice în vederea practicării prostituției este, în mod
surprinzător, mai puțin sever decât cel aplicabil proxenetului care îndeamnă sau
determină la expunerea ofertei sexuale în spațiul privat, deși expunerea publică a unor
astfel de practici ar trebui sancționată mai sever decât cea produsă în spațiul privat.
Curtea respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, pe baza următoarelor
motive:
 Curtea constată că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de proxenetism
se poate realiza prin una dintre următoarele trei acțiuni distincte prevăzute de art.
213 alin. (1) din Codul penal, și anume determinarea practicării prostituției, înlesnirea
practicării prostituției și obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării
prostituției de către una sau mai multe persoane. Varianta-tip a infracțiunii reia
varianta-tip a incriminării cu aceeași denumire marginală din art. 329 din vechiul Cod
penal, cu unele modificări de ordin semantic realizate prin utilizarea unor termeni și
sintagme noi, și anume "determinarea" în loc de "îndemnul", "obținerea de foloase
patrimoniale" în loc de "tragerea de foloase", "una sau mai multe persoane" în loc de
"o persoană" (cu referire la practicarea prostituției).
 Acțiunea de determinare reprezintă, în fapt, o instigare, în sensul art. 47 din noul Cod
penal, iar acțiunea de înlesnire constituie, la rândul ei, o modalitate a complicității,
 potrivit art. 48 din același Cod, cu diferența majoră față de vechea reglementare că
fapta determinată sau înlesnită, și anume prostituția - care era incriminată în art. 328
din Codul penal din 1969 - nu mai reprezintă infracțiune potrivit noii legislații.
 Rațiuni de politică penală - referitoare la asigurarea protecției persoanelor vulnerabile
față de faptele de exploatare a acestora prin practicarea prostituției - au impus, însă,
legiuitorului să incrimineze, în continuare, proxenetismul
 Critica autoarelor excepției privind încălcarea principiului egalității cetățenilor în fața
legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări - pe motiv că, deși
persoana care practică prostituția nu răspunde penal, instigatorul și complicele
răspund, fiind încălcat principiul egalității de sancțiune consacrat de art. 49 din Codul
penal, care prevede aceeași pedeapsă pentru toți participanții la infracțiune - nu poate
fi reținută. Curtea constată, astfel, că nu este vorba de una și aceeași faptă, la care să
participe atât autorul, adică persoana care se prostituează, cât și cel care determină sau
înlesnește practicarea prostituției, întrucât participarea la prostituție sub forma
instigării sau a complicității este incriminată distinct ca faptă autonomă în raport cu
care ar putea exista acte distincte de participație. Așadar, proxenetul este autorul unei
infracțiuni de sine-stătătoare, nefiind aplicabile dispozițiile art. 49 din Codul penal
prin raportare la practicarea prostituției, care nu constituie infracțiune, fără ca prin
aceasta să se aducă vreo atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii,
consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție.
 Potrivit jurisprudenței Curții, principiul egalității în fața legii presupune instituirea
unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.
De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații
diferite.
 În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a
legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității
cetățenilor în fața legii și a autorităților. Or, în condițiile în care valorile sociale puse
în pericol sunt diferite în cazul prostituției, respectiv al proxenetismului, acesta din
urmă fiind incriminat ca infracțiune autonomă, autorul faptei de proxenetism nu se află
în aceeași situație cu persoana care practică prostituția, astfel încât tratamentul juridic
diferențiat este justificat.
 Decizia nr. 527/2017 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 80 alin. (2) și art. 213 alin. (1) din Codul penal
Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 814 din 15 octombrie 2017.
În vigoare de la 15 octombrie 2017

Valer Dorneanu - președinte

Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin.
(2) din Codul penal, respectiv a dispozițiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal, excepție
ridicată, din oficiu, de Judecătoria Sectorului 1 București, respectiv de Florentina Ciortescu
(Ghiban), în Dosarul nr. 8.657/299/2015* al Judecătoriei Sectorului 1 București și care
formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.543D/2016.
2. La apelul nominal lipsește autoarea excepției, față de care procedura de citare este legal
îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului
Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În ceea
ce privește dispozițiile art. 80 alin. (2) din Codul penal arată că neconstituționalitatea normei
penale este dedusă din compararea acesteia cu dispozițiile art. 318 din Codul de procedură
penală. De asemenea susține că reglementarea de către legiuitor a condiției lipsei
antecedentelor penale în ceea ce îl privește pe infractor, pentru a se putea dispune renunțarea
la aplicarea pedepsei, nu impietează asupra aprecierii pe care judecătorul o face cu privire la
pericolul social al faptei deduse judecății ori asupra imparțialității și independenței acestuia.
Cât privește dispozițiile art. 213 alin. (1) din Codul penal arată că textul de lege a mai făcut
obiect al controlului de constituționalitate. Reține că elementul material al laturii obiective a
infracțiunii de proxenetism prevede trei modalități de săvârșire a acestei fapte, printre care și
acțiunea de "înlesnire" a prostituției, care, în concret, reprezintă o formă de incriminare a
complicității la practicarea prostituției, în condițiile în care aceasta din urmă nu mai este
prevăzută de legea penală. Apreciază că analiza acțiunilor concrete ce pot constitui acte de
"înlesnire" a unei astfel de fapte penale reprezintă atributul exclusiv al judecătorului, nefiind o
problemă de constituționalitate. Susține că termenul "înlesnire" are înțelesul obișnuit limbii
române, astfel încât nu afectează previzibilitatea, predictibilitatea și claritatea normei penale
criticate.
C U R T E A,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 24 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 8.657/299/2015*,
Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) și art. 213 alin. (1) din Codul penal.
Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) a fost invocată, din oficiu, de
Judecătoria Sectorului 1 București, iar excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.
213 alin. (1) din Codul penal a fost ridicată de Florentina Ciortescu (Ghiban), cu ocazia
soluționării cauzei penale privind pe autoare, având ca obiect infracțiunea de proxenetism.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) din Codul
penal, instanța de judecată reține că instituția art. 181 din Codul penal din 1969 nu este similară
celei statuate în cuprinsul art. 318 din Codul de procedură penală (renunțarea la urmărirea
penală), dar se aseamănă cu instituția renunțării la aplicarea pedepsei, reglementată de art.
80 alin. (1) și (2) din Codul penal, toate acestea reprezentând soluții adoptate de legiuitor în
aplicarea principiului oportunității. Reține că, la baza instituțiilor menționate, se află
săvârșirea unei infracțiuni de gravitate redusă și că, în raport de persoana infractorului, de
conduita sa anterioară și de eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor
infracțiunii, se apreciază că aplicarea unei pedepse este inoportună. De asemenea invocă
considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 23 din 20 ianuarie 2016, paragraful 31,
pentru a sublinia că, deși, în opinia majorității judecătorilor Curții Constituționale și a
instanței de judecată instituția reglementată de art. 318 din Codul de procedură penală este
diferită de cea reglementată de art. 80 din Codul penal, în practică, diferența dintre cele două
instituții este teoretică, existând multiple spețe în care organele de urmărire penală, după
administrarea unui probatoriu complex, au dispus renunțarea la urmărirea penală, realizând un
examen al gravității faptei, în funcție de criteriile prevăzute de art. 318 din Codul de
procedură penală, o parte dintre acestea regăsindu-se și în art. 80 din Codul penal, însă fără
condiționarea limitei de pedeapsă și antecedenței penale, prevăzute de acest din urmă text de
lege. Arată, totodată, că legiuitorul noului Cod penal a condiționat posibilitatea instanței de
judecată de a dispune renunțarea la aplicarea pedepsei de limita pedepsei cu închisoarea mai
mare de 5 ani și de inexistența unei condamnări anterioare, comparativ cu puterea
procurorului de a dispune renunțarea la urmărirea penală, pentru infracțiuni pentru care legea
prevede pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, fără ca textul de lege să prevadă condiția lipsei
unei condamnări anterioare. Observă că legea penală oferă procurorului posibilitatea de a
dispune renunțarea la urmărirea penală pentru un număr de 198 de infracțiuni, iar
judecătorului, de a dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, pentru un număr de 151 de
infracțiuni, din totalul de 236 de infracțiuni reglementate de aceasta. Reține, cu titlu
exemplificativ, că printre infracțiunile cu cercetarea cărora organele judiciare sunt învestite în
mod obișnuit și pentru care instanțele judecătorești, oricât de neînsemnate ar fi, nu pot
dispune sancțiunea prevăzută de art. 80 din Codul penal, se enumeră cele prevăzute de art.
213 din Codul penal - "Proxenetismul", art. 229 alin. (2) din Codul penal - "Furt calificat"
și art. 295 din Codul penal - "Delapidarea". În concluzie, făcând o comparație cu instituția
renunțării la urmărirea penală, instanța, autoare a excepției, consideră că puterea de apreciere
a gravității unor fapte nu poate fi extinsă doar pentru procuror la limita de pedeapsă de cel
mult 7 ani de închisoare. Cu alte cuvinte, solicită ca judecătorul să aibă posibilitatea de a
realiza un examen de individualizare a pedepsei, pentru a dispune renunțarea la aplicarea
acesteia, în condiții similare dispunerii de către procuror a renunțării la urmărirea penală,
așadar cu o limită de pedeapsă de cel mult 7 ani închisoare și necondiționat de existența
antecedentelor penale. Prin urmare, instanța consideră că opțiunea legiuitorului de a da în
puterea magistratului procuror posibilitatea individualizării sancțiunilor penale pentru fapte
pedepsite cu închisoarea de cel mult 7 ani și independent de existența unor antecedente penale
trebuie acordată și magistratului judecător, în caz contrar, textul de lege criticat fiind
neconstituțional.
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. (1) din Codul
penal, autoarea susține, în esență, că acestea sunt neconstituționale, întrucât încalcă principiul
previzibilității normei juridice în ceea ce privește incriminarea proxenetismului sub aspectul
înlesnirii. Așadar, susține că norma penală nu precizează care sunt actele specifice înlesnirii și
nu stabilește modul prin care se poate constata neîndeplinirea sau îndeplinirea exigențelor
impuse de legiuitor, astfel încât responsabilitatea penală a unei persoane poate fi angajată în
mod arbitrar, ca urmare a unei posibile aplicări greșite a legii. Cu referire la situația de fapt
din dosarul de fond arată că acțiunea unei persoane care se prostituează de a solicita unei alte
persoane, care deja practica această activitate, practicarea împreună a prostituției, fără ca
prima persoană să pretindă sau să obțină de la cea de-a doua vreun folos patrimonial sau
nepatrimonial, nu se poate asimila săvârșirii de către prima persoană a infracțiunii de
proxenetism, în forma înlesnirii.
7. Judecătoria Sectorului 1 București opinează că excepția de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal este neîntemeiată. Analizând conținutul
constitutiv al infracțiunii de proxenetism, instanța reține că, potrivit art. 213 alin. (1) din
Codul penal, elementul material al laturii obiective a infracțiunii de proxenetism poate consta
fie în acțiunea de a determina sau de a înlesni practicarea prostituției, fie în cea de a obține
foloase patrimoniale de pe urma aplicării prostituției. Astfel, legiuitorul Codului penal actual,
chiar dacă a dezincriminat practicarea prostituției, a înțeles să incrimineze, în continuare, în
mod autonom, ca infracțiune, atât instigarea la prostituție, în modalitatea determinării la
practicarea prostituției, cât și complicitatea la prostituție, în modalitatea înlesnirii practicării
prostituției. De asemenea observă că legiuitorul a continuat să incrimineze și fapta de a obține
foloase patrimoniale ca urmare a practicării prostituției. Reține că, potrivit doctrinei,
infracțiunea de proxenetism, în modalitatea înlesnirii prostituției, se poate realiza prin orice
acțiune prin care se face mai ușor de practicat sau de continuat practicarea prostituției, prin
crearea de condiții favorabile practicării prostituției. Totodată, având în vedere că infracțiunea
de proxenetism, în modalitatea înlesnirii practicării prostituției, constituie o infracțiune de
complicitate la o faptă care, deși în trecut a fost incriminată, în prezent nu mai este prevăzută
de legea penală, instanța de judecată face referire și la norma penală care reglementează
instituția complicelui, respectiv art. 48 alin. (1), potrivit căruia complice este persoana care,
cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea
penală. Întrucât complicitatea la prostituție constituie ea însăși o infracțiune, instanța
consideră că, deși nu este obligatoriu ca prostituția să mai fie reglementată de legea penală,
totuși, este necesar ca acțiunile de înlesnire a practicării prostituției să aibă capacitatea de a
favoriza, în mod real, activitatea de prostituție și, totodată, să fie săvârșită cu intenție directă
sau indirectă. În același sens reține instanța că și doctrina penală în materie a apreciat că de
esența acțiunilor de înlesnire a practicării prostituției este existența unei legături obiective
între aceste acțiuni și practicarea prostituției. În concluzie, instanța apreciază că infracțiunea
de proxenetism, în modalitatea înlesnirii practicării prostituției, nu este lipsită de
previzibilitate și, în consecință, nu încalcă dispozițiile constituționale invocate, instanțelor
judecătorești urmând să le revină, după analiza probatoriului, atribuția de a aprecia dacă, în
concret, între acțiunile care constituie obiectul acuzării și practicarea prostituției există o
legătură obiectivă și, ulterior, dacă se poate reține infracțiunea de proxenetism. Prin urmare,
instanța consideră că cele învederate de autoarea excepției țin de interpretarea și aplicarea
legii - raportat la situația de fapt care constituie obiectul acuzării, atribut al instanțelor
judecătorești -, iar nu de previzibilitatea acesteia.
8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost
comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului
Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate
invocate.
9. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) din
Codul penal este inadmisibilă, întrucât autoarea acesteia nu formulează veritabile critici de
neconstituționalitate, ci solicită, în realitate, modificarea soluției legislative consacrate de
textul de lege criticat pentru faptul că se suprapune, în opinia sa, cu o altă instituție, respectiv
cea a renunțării la urmărirea penală reglementată în Codul de procedură penală. Apreciază că
o astfel de critică nu intră în competența de soluționare a instanței de control constituțional.
Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 din Codul penal consideră
că aceasta este neîntemeiată. Reține, în acest sens, că textul de lege criticat nu cuprinde
termeni cu înțeles echivoc, iar formularea nu este de natură a afecta previzibilitatea normei
penale, orice destinatar al acesteia fiind de așteptat a cunoaște înțelesul incriminării și a-și
putea adapta conduita exigențelor legii. Arată că legiuitorul, cu respectarea legalității
incriminării și a legalității sancțiunilor de drept penal, a stabilit, în cuprinsul art. 213 din
Codul penal, incriminarea proxenetismului, deși prostituția a fost scoasă din sfera ilicitului
penal. Dezincriminarea prostituției contribuie la reducerea celei mai extinse forme a traficului
de persoane, având în vedere faptul că, de cele mai multe ori, simpla incriminare a prostituției
în cadrul Codului penal era de natură a descuraja persoanele, victime ale traficului de
persoane, de a se adresa organelor de urmărire penală și de a denunța inițiatorii grupurilor
infracționale organizate. Apreciază că, în acest fel, mutarea oprobriului public de la persoana
racolată la cea care racolează este de natură a ajuta la sancționarea adevăraților vinovați
pentru extinderea fenomenului prostituției și altor fenomene corelative caracterizate printr-un
grad de pericol social mult mai mare, în special traficul de persoane.
10. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 80 alin. (2) și art. 213 alin. (1) din Codul
penal sunt constituționale. În acest sens arată că dispozițiile legale care stabilesc faptul că
instanța de judecată nu poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă infractorul a mai
suferit anterior o condamnare nu aduc atingere principiului constituțional care consacră
unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției. Reține că renunțarea la aplicarea pedepsei nu
este exclusiv o exprimare a voinței instanței de judecată, legea stabilind condiții cu privire la
persoana infractorului sau cu privire la limita maximă specială a pedepsei pentru care se poate
aplica. În plus, conduita negativă avută anterior săvârșirii faptei este explicată în cuprinsul
dispozițiilor criticate, unde se arată ce conduite pot fi considerate incompatibile cu renunțarea
la pedeapsă. Observă că aceste condiții negative nu trebuie cumulate, fiind suficient ca una
dintre condițiile prevăzute la alin. (2) lit. a) -d) să îl descalifice pe infractor pentru a se putea
dispune renunțarea la aplicarea pedepsei. Reține că toate aceste condiții negative sunt de
natură să demonstreze fie o perseverență a infractorului în conduita antisocială, fie o gravitate
mai mare a infracțiunii săvârșite, fiind limitată, astfel, posibilitatea instanței de judecată de a
avea încredere în persoane care au mai suferit o condamnare. Cât privește dispozițiile art. 213
alin. (1) din Codul penal apreciază că elementele infracțiunii nu necesită alte intervenții din
partea legiuitorului, fiind îndeplinite cerințele de calitate ale legii, inclusiv previzibilitatea.
Invocă Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor
chestiuni în materie penală nr. 5 din 10 februarie 2016 privind pronunțarea unei hotărâri
prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept "dacă în cazul infracțiunii de proxenetism
săvârșită în modalitatea determinării prostituției lipsește tipicitatea ca trăsătură esențială a
infracțiunii, în cazul în care întreținerea de acte sexuale în scopul obținerii de foloase a avut
loc în mod repetat, dar cu aceeași persoană", prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă,
sesizarea, reținându-se că problema a cărei dezlegare se solicită nu constituie o reală problemă
de drept, generată de dificultăți de interpretare a normei de incriminare sau de opinii
divergente exprimate în acest sens și argumentate din punct de vedere juridic, dispozițiile de
drept substanțial incidente și care ar trebui interpretate fiind clare, inteligibile, neechivoce.
11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepției de neconstituționalitate.
C U R T E A,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de
vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține
următoarele:
12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art.
146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr.
47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 80 alin. (2) și art.
213 alin. (1) din Codul penal, care au următorul conținut:
- Art. 80 alin. (2):
"
Nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă:
a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42
lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de
reabilitare;
b) față de același infractor s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani
anteriori datei comiterii infracțiunii pentru care este judecat;
c)  infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea
aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a
participanților;
d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5
ani.";
- Art. 213 alin. (1): "Determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de
foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane se
pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi."
14. Instanța de judecată apreciază că prevederile art. 80 alin. (2) din Codul penal aduc
atingere dispozițiilor constituționale ale art. 124 alin. (1) și alin. (2) privind înfăptuirea
justiției și ale art. 126 alin. (1), potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație
și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.
15. Autoarea excepției susține că prevederile art. 213 alin. (1) din Codul penal sunt contrare
atât dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (1), potrivit căruia România este stat național,
suveran și independent, unitar și indivizibil și alin. (3) referitor la valorile supreme ale statului
de drept, ale art. 20 - "Tratatele internaționale privind drepturile omului", ale art. 21 alin. (3)
privind dreptul părților la un proces echitabil, ale art. 23 referitor la libertatea individuală, ale
art. 24 privind dreptul la apărare, cât și prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces
echitabil, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Invocă, totodată, și dispozițiile art. 4 - "Prezumția de nevinovăție", art. 5 - "Aflarea
adevărului" și art. 6 - "Ne bis in idem" din Codul de procedură penală.
16. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) din Codul
penal, Curtea reține că textul de lege criticat exclude posibilitatea renunțării la aplicarea
pedepsei în patru situații distincte, care sunt de natură a demonstra fie o perseverență a
infractorului în conduita antisocială, fie o gravitate mai mare a infracțiunii săvârșite. Instituția
renunțării la aplicarea pedepsei nu poate fi aplicată dacă: (a) infractorul a mai suferit anterior
o condamnare, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) din Codul penal sau
pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; (b) față de același
infractor s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei
comiterii infracțiunii pentru care este judecat; (c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală
ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la
răspundere penală a autorului sau a participanților; (d) pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani. Față de actele dosarului, Curtea
constată că, în cauză, nu sunt aplicabile ipotezele reglementate în art. 80 alin. (2) lit.
a), b) și c) din Codul penal. Așadar, de dispozițiile legale menționate anterior, criticate ca
fiind neconstituționale, nu depinde rezolvarea cauzei în care s-a ridicat excepția de
neconstituționalitate. Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și
funcționarea Curții Constituționale, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate
în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei
legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are
legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia". Or,
"legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza
dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul
restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute
exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în privința
pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (a se vedea Decizia nr.
438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12
august 2014). În aceste condiții, Curtea constată că dispozițiile art. 80 alin. (2) lit.
a), b) și c) din Codul penal nu au legătură cu soluționarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, republicată, astfel încât excepția de neconstituționalitate urmează a fi
respinsă ca inadmisibilă.
17. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din
Codul penal, potrivit cărora nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă
pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani -
întrucât aceasta a fost ridicată în prezenta cauză având ca obiect infracțiunea de proxenetism,
care, potrivit art. 213 alin. (1) din Codul penal, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani -
Curtea constată că prevederile menționate sunt incidente în soluționarea cauzei aflate pe rolul
instanței judecătorești, astfel încât dispozițiile legale criticate, raportate la obiectul cauzei în
cadrul căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, au legătură cu soluționarea acesteia,
în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.
18. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din
Codul penal, Curtea reține că instanța de judecată, autoare a excepției de neconstituționalitate,
face o comparație între instituția renunțării la aplicarea pedepsei și instituția renunțării la
urmărirea penală, solicitând, în esență, ca judecătorul să aibă posibilitatea de a realiza un
examen de individualizare a pedepsei, pentru a dispune renunțarea la aplicarea acesteia, în
condiții similare dispunerii de către procuror a renunțării la urmărirea penală, în caz contrar,
textul de lege criticat fiind neconstituțional. Având, însă, în vedere prevederile art. 2 alin.
(3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra
constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, [...]", Curtea reține că examinarea
constituționalității unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispozițiile și
principiile constituționale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a
prevederilor mai multor legi între ele. Așadar, examinarea constituționalității unui text de lege
are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu
compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele și
raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale
Constituției. În aceste condiții, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, astfel cum a fost formulată, este
inadmisibilă.
19. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. (1) din
Codul penal, Curtea reține că norma penală criticată se regăsește în titlul I al părții speciale a
Codului penal, capitolul VII - "Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile" și prevede că
determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe
urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane se pedepsește cu închisoarea
de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Codul penal din 1969, reglementând
infracțiunea de proxenetism, stabilea la art. 329 alin. 1, situat în titlul IX - "Infracțiuni care
aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială", capitolul IV - "Alte infracțiuni care
aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială", că "Îndemnul sau constrângerea la
prostituție ori înlesnirea practicării prostituției sau tragerea de foloase de pe urma practicării
prostituției de către o persoană, precum și recrutarea unei persoane pentru prostituție ori
traficul de persoane în acest scop, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea
unor drepturi." Aceste din urmă dispoziții au constituit obiect al controlului de
constituționalitate prin deciziile nr. 21 din 24 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 144 din 25 februarie 2002; nr. 893 din 16 octombrie 2007, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007; nr. 966 din 25
septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 7 octombrie
2008 și nr. 563 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422
din 16 iunie 2011, Curtea statuând că incriminarea și sancționarea faptelor de prostituție și de
proxenetism, în Codul penal de la 1969, reprezintă și îndeplinirea obligației asumate de statul
român prin Decretul nr. 482/1955 de aderare la Convenția pentru reprimarea traficului cu
ființe umane și a exploatării prostituării acestora, care prevede că părțile la această convenție
decid pedepsirea oricărei persoane care, pentru a satisface pasiunile altei persoane,
ademenește, atrage sau îndeamnă, în vederea prostituării, o altă persoană, chiar cu
consimțământul acesteia, sau care exploatează prostituția altei persoane, chiar cu
consimțământul acesteia. În preambulul convenției se arată că "prostituția și răul care o
însoțește, traficul de ființe umane în vederea prostituării, sunt incompatibile cu demnitatea și
valoarea persoanei umane și pun în pericol bunăstarea individului, a familiei și a comunității".
Totodată, Curtea a reținut că, în ceea ce privește proxenetismul, incriminat prin însăși
convenția menționată, caracterul său profund antisocial nu poate fi pus la îndoială și nu se
poate vorbi despre neconstituționalitatea dispozițiilor art. 329 din Codul penal. De asemenea,
Curtea a mai constatat că nu poate fi primită critica referitoare la restrângerea exercițiului
unor drepturi ori al unor libertăți, deoarece, chiar dacă art. 26 din Legea fundamentală permite
oricărei persoane de a dispune de ea însăși, acest lucru nu se poate face decât în acord cu
bunele moravuri. Or, cum prostituția a fost calificată ca faptă antisocială sancționată de legea
penală, este evident că și orice faptă ce vizează îndemnul ori înlesnirea practicării prostituției
sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției este contrară bunelor moravuri.
Astfel, incriminarea unui astfel de comportament este departe de a fi în disproporție cu
libertatea de exprimare, în sensul avansat de autor. Cât privește celelalte aspecte legate de
incriminarea ca atare a infracțiunii de proxenetism, pe de o parte, și instigarea sau
complicitatea la infracțiunea de prostituție, pe de altă parte, Curtea a constatat că acestea sunt
aspecte ce excedează competenței sale, încadrarea juridică a faptelor celor cercetați într-o
infracțiune ori alta fiind atributul exclusiv al instanței de judecată de drept comun.
20. Totodată, cu privire la dispozițiile art. 213 alin. (1) din Codul penal în vigoare, Curtea a
pronunțat Decizia nr. 874 din 15 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 170 din 7 martie 2016, în care, la paragrafele 13-14, a reținut că elementul
material al laturii obiective a infracțiunii de proxenetism se poate realiza prin una dintre
următoarele trei acțiuni distincte prevăzute de art. 213 alin. (1) din Codul penal, și anume
determinarea practicării prostituției, înlesnirea practicării prostituției și obținerea de foloase
patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane. Varianta-
tip a infracțiunii reia varianta-tip a incriminării cu aceeași denumire marginală din art. 329 din
vechiul Cod penal, cu unele modificări de ordin semantic realizate prin utilizarea unor termeni
și sintagme noi, și anume "determinarea" în loc de "îndemnul", "obținerea de foloase
patrimoniale" în loc de "tragerea de foloase", "una sau mai multe persoane" în loc de "o
persoană" (cu referire la practicarea prostituției). Acțiunea de determinare reprezintă, în fapt,
o instigare, în sensul art. 47 din noul Cod penal, iar acțiunea de "înlesnire" constituie, la
rândul ei, o modalitate a complicității, potrivit art. 48 din același act normativ, cu diferența
majoră față de vechea reglementare că fapta determinată sau înlesnită, și anume prostituția -
care era incriminată în art. 328 din Codul penal din 1969 - nu mai reprezintă infracțiune
potrivit noii legislații. Rațiuni de politică penală - referitoare la asigurarea protecției
persoanelor vulnerabile față de faptele de exploatare a acestora prin practicarea prostituției -
au impus însă legiuitorului să incrimineze, în continuare, proxenetismul, atât în modalitățile
normative simple de la art. 213 alin. (1) din noul Cod penal, cât și în modalitățile agravate
reglementate la alin. (2) și alin. (3) ale aceluiași articol, valoarea socială ocrotită fiind diferită
față de cea avută în vedere de Codul penal anterior. Astfel, Codul penal din 1969 prevedea
infracțiunea de proxenetism în titlul IX - "Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind
conviețuirea socială", la capitolul IV - "Alte infracțiuni care aduc atingere unor relații privind
conviețuirea socială", în timp ce în noul Cod penal incriminarea faptei de proxenetism a fost
adusă în titlul destinat protecției persoanei, care este titlul I - "Infracțiuni contra persoanei",
printre infracțiunile care se referă la exploatarea persoanelor vulnerabile, având reglementarea
în capitolul VII - "Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile". Pornind de la grupul de
infracțiuni în cadrul căruia a fost inclusă fapta de proxenetism în noul Cod penal, obiectul
juridic principal al acestei infracțiuni constă în relațiile sociale referitoare la atributele
fundamentale ale persoanei, relații care presupun procurarea mijloacelor de existență prin
muncă, în condiții de respect pentru regulile de morală și de asigurare a demnității umane, cu
excluderea oricăror acte de dobândire a unor foloase patrimoniale din practicarea prostituției
de către o altă persoană. Având în vedere necesitatea reprimării proxenetismului și ținând cont
de faptul că acesta este legat, în mod indisolubil, de comerțul sexual, a fost necesară, totodată,
și definirea "practicării prostituției", în art. 213 alin. (4) din noul Cod penal, ca fiind
întreținerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale
pentru sine sau pentru altul.
21. În prezenta cauză, autoarea excepției susține, în esență, că norma penală criticată este
neconstituțională, întrucât încalcă principiul previzibilității în ceea ce privește incriminarea
proxenetismului sub aspectul "înlesnirii". Cu privire la aceste critici, Curtea reține că orice act
normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se
previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a
putea fi aplicat (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr.
903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17
august 2010 sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În același sens, Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în
ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie
să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de
apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a
oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrariului (a se vedea Hotărârea din 4 mai
2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și Hotărârea din 25
ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). De aceea, o
lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenție, numai
dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze
conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în
materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței,
consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita.
22. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalității legilor, a reținut că poate să fie
dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se
dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii (a se vedea,
în acest sens, deciziile Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010 și nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum și
jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se rețin, spre exemplu,
Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful
29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului
Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva
României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel &
S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). Una dintre tehnicile standard de
reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive.
Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a
căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică
în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o
normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele
schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea în redactarea unei legi este un lucru de
dorit, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se
adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai
înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a
dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară
în tradiția legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenție nu poate fi
interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea
interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța
infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată
în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36). Curtea a reținut că cele statuate de
instanța de la Strasbourg în legătură cu principiul clarității și previzibilității legii au fost
înglobate de instanța de contencios constituțional în propria jurisprudență (a se vedea, de
exemplu, Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016).
23. Raportând cele menționate la norma penală supusă controlului de constituționalitate,
Curtea reține că reglementarea variantei alternative a elementului material constând în
"înlesnirea" practicării prostituției este în acord cu cele stabilite atât în jurisprudența instanței
europene, cât și în jurisprudența instanței de control constituțional, revenind organelor
judiciare sarcina de a stabili ce fapte întrunesc elementele constitutive ale acestei infracțiuni,
formularea generală a normei incriminatoare urmărind să acopere o paletă cât mai largă de
acțiuni ce "înlesnesc" în mod efectiv practicarea prostituției. De altfel, potrivit doctrinei,
"înlesnirea" practicării prostituției se poate realiza prin orice acțiune prin care se face mai ușor
de practicat sau de continuat practicarea prostituției. Înlesnirea poate consta în punerea la
dispoziție a unui spațiu locativ, în finanțarea organizării unei case în care se practică
prostituția, în crearea de condiții favorabile practicării prostituției, în promisiunea de a nu
denunța faptul practicării prostituției etc. "Înlesnirea" practicării prostituției constă în ajutorul
dat unei persoane să practice prostituția și se poate realiza sub orice formă și prin orice
mijloace. "Înlesnirea" apare, deci, ca o formă specială a complicității la prostituție, pe care,
însă, legiuitorul a incriminat-o ca modalitate a proxenetismului, așadar, ca infracțiune de sine
stătătoare.
24. Pentru considerentele reținute în precedent, Curtea nu poate reține contrarietatea normei
penale criticate față de dispozițiile constituționale și convenționale invocate, astfel încât
excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal urmează a fi
respinsă ca neîntemeiată.
25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din
Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu
unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
D E C I D E:
1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin.
(2) din Codul penal, excepție ridicată, din oficiu, în Dosarul nr. 8.657/299/2015* al
Judecătoriei Sectorului 1 București.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Florentina Ciortescu
(Ghiban) în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile art. 213 alin. (1) din
Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 București și se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 11 iulie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII Magistrat-
CONSTITUȚIONALE asistent,
prof. univ. dr. VALER Mihaela
DORNEANU Ionescu

Obiectul art. 80 alin. (2) și art. 213 alin. (1) 

- Art. 80 alin. (2):
Nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă:
a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42
lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
b) față de același infractor s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani
anteriori datei comiterii infracțiunii pentru care este judecat;
c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării
adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților;
d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5
ani.";
- Art. 213 alin. (1): "Determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de
foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane se
pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi."

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că:

 încalcă principiul previzibilității normei juridice în ceea ce privește incriminarea
proxenetismului sub aspectul înlesnirii. Așadar, susține că norma penală nu precizează
care sunt actele specifice înlesnirii și nu stabilește modul prin care se poate constata
neîndeplinirea sau îndeplinirea exigențelor impuse de legiuitor, astfel încât
responsabilitatea penală a unei persoane poate fi angajată în mod arbitrar, ca urmare a
unei posibile aplicări greșite a legii.
 Cu referire la situația de fapt din dosarul de fond arată că acțiunea unei persoane care
se prostituează de a solicita unei alte persoane, care deja practica această activitate,
practicarea împreună a prostituției, fără ca prima persoană să pretindă sau să obțină de
la cea de-a doua vreun folos patrimonial sau nepatrimonial, nu se poate asimila
săvârșirii de către prima persoană a infracțiunii de proxenetism, în forma înlesnirii.
Curtea respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate pe baza următoarelor
motive:
 Curtea reține că textul de lege criticat exclude posibilitatea renunțării la aplicarea
pedepsei în patru situații distincte, care sunt de natură a demonstra fie o perseverență a
infractorului în conduita antisocială, fie o gravitate mai mare a infracțiunii săvârșite.
Instituția renunțării la aplicarea pedepsei nu poate fi aplicată dacă: (a) infractorul a mai
suferit anterior o condamnare, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit.
b) din Codul penal sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de
reabilitare; (b) față de același infractor s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei
în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracțiunii pentru care este judecat; (c)
infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea
aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a
participanților; (d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este
închisoarea mai mare de 5 ani.
 Față de actele dosarului, Curtea constată că, în cauză, nu sunt aplicabile ipotezele
reglementate în art. 80 alin. (2) lit. a), b) și c) din Codul penal. Așadar, de dispozițiile
legale menționate anterior, criticate ca fiind neconstituționale, nu depinde rezolvarea
cauzei în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate.
 Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea
Curții Constituționale, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în
fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea
unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în
 vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi
obiectul acestuia".
 Curtea reține că se face o comparație între instituția renunțării la aplicarea pedepsei și
instituția renunțării la urmărirea penală, solicitând, în esență, ca judecătorul să aibă
posibilitatea de a realiza un examen de individualizare a pedepsei, pentru a dispune
renunțarea la aplicarea acesteia, în condiții similare dispunerii de către procuror a
renunțării la urmărirea penală, în caz contrar, textul de lege criticat fiind
neconstituțional. Având, însă, în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr.
47/1992, conform cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra
constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, [...]", Curtea reține că
examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere conformitatea acestui
text cu dispozițiile și principiile constituționale, iar nu compararea unor prevederi
legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele. Așadar, examinarea
constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu
dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea unor prevederi legale
dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar
rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. În aceste
condiții, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin.
(2) lit. d) din Codul penal, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă.