EVOLUȚIA AȘEZĂRILOR URBANE

I. Orașele antice Oraşele aveau o rețea de străzi, piețe publice, temple şi sanctuare, instituții ale
justiției, armatei şcoli, ateliere de meşteşuguri, magazii, etc. În plus, locuințele
celor avuți aveau sisteme de alimentare cu apă şi de încălzire.
Erau fortificate (cetăți) , dar aveau și o funcție culturală și socială (teatre fo-
rumuri, arene de lupte.
În fig.1, Delphi (Grecia) își dezvăluie funcția religioasă prin pozițiua centrală a
unui uriaș templu.
Alexandria antică, (Egipt) -(fig.2) o complexă amenbajare portuară pe un liman
maritim, era cu 3 secole î.C. un exemplu de eficiență urbană.
Pompei -(fig.3) Zonele importante ale cetății se obdervă prin spațiul ocupat:
arenele, palatal guvernatorului, amfiteatrul, forumul, templele , strada princi-
pală.
Orașe cu funcții asemănătoare și la fel de complex planificate au mai existat
în: Mesopotamia, pe Valea Indusului, China, America precolumbiană.

Fig.1 Delphi

Fig.2 Alexandria

Fig.3 Pompei
II. Orașele în perioada medievală (sec. V– XVI)
Cele mai multe oraşe medievale sunt recunoscute prin
prezența unui centru administrativ, a unei piețe centrale,
a unor catedrale sau impozante biserici. Fizionomia şi
structura oraşelor medievale se recunoaşte după, zidurile
de apărare, teritoriu redus, densitate ridicată a locuințelor,
structură haotică şi întortocheată a rețelei de străzi, lipsa
unor dotări de infrastructură edilitară. În multe dintre
oraşele contemporane, nucleul medieval a devenit centru
istoric cu valorificare în plan turistic şi comercial.
Evoluția demografică impunea construcția nunor noi
ziduri de incintă. Folrtificațiile costau mult, se realizau în
timp îndelungat și determinau ignorarea siguranței
sanitare sau măsuri minimale împotriva riscurilolr de
incendii

Fig.1.Montpelier Franța

Carcassonne, reședință impusă papilor în

Franța medievală,reflectă cartacterul
feudal al orașelor.
Administrația papală presupunea servicii
și infrastructură compexă, susținută de
venituri considerabile. Planificarea
urbanistică și arhitectura , au fost, în
astfel de cazuri , foarte elaborate.

Fig.2 Carcassonne Franța

Civilizația Renaşterii (sec.XIV-

XV), Arhitecții şi inginerii se
întorc către simetria şi
proporțiile din antichitate Un
loc important îl vor deține
clădirile laice (palate, vile,
biblioteci, primării, etc.). Cu
toate aceste confortul şi
salubritatea locuințelor era
deficitară. Încep să se
contureze o ierarhizare a
piețelor şi străzilor după
destinația lor, de optimizare
a unor rute de circulație şi
aprovizionare, de
modrrnizare a zidurilor de
apărare.

Fig.3 Palmanova Italia

III. Orașele în perioada revoluției industriale
Această perioadă înregistrat o creştere numerică a populației,
multiplicarea aşezărilor umane care, la nivelul anului 1800 ajunge la
750 de oraşe cu peste 5000 de locuitori; 200 de oraşe aveau 20 000 de
locuitori, 45 aveau circa 100.000 locuitori fiecare. Până în 1850, 25
de oraşe vor avea fiecare circa un milion de locuitori.
Creșterea spațială a orașelor este eliberată de impunerea unor
fortificații. Centrului istoric i se adaugă zonele rezidențiale burgheze,
(foburgul)-fig. 2, iar o a III-a centură exterioară, alternează industrii
–fig.3 și cartiere muncitorești– fig.4.

În acest context, creşte independența economică şi

financiară a oraşelor, precum şi influența lor asupra
zonelor rurale învecinate. Dezvoltarea spațială şi
Fig.1 Paris
creşterea numerică a oraşelor va conduce la formularea
primelor reglementări legate de urbanism şi de estetica
urbană. Amplificarea activităților industriale va
permite conturarea unor puternice oraşe industriale, cu
numeroase fabrici şi ateliere de producție.
Astfel există preocupări pentru realizarea de şosele,
poduri, de dispunere geometrică şi regulată a
străzilor, de unitate arhitecturală şi estetică a fațadelor.
Se multiplică acțiunile de aducțiune şi de construcție
a castelelor de apă, de realizarea a canalizării şi
strângerii gunoaielor către marginea localităților.
Fig. 2 foburg
Formele de urbanism european, prin existența
sistemelor coloniale de pe alte continente, va fi prezent
în America de Nord, în America de Sud, Australia.
Asia şi Africa îşi vor păstra mult mai evident modul de
realizarea construcțiilor şi de zonarea funcțională
tradițională.
Aşezările urbane ce datează din această perioadă
prezintă contraste puternice între partea centrală
alocalității şi cea situată la periferie, mult mai săracă în
dotări.
Perioada contemporană axată pe secolele XIX şi XX
Fig..3 zonă are la bază puternica explozie demografică înregistrată
după cel de-al doilea război mondial. Progresul
industrială
ştiințific şi tehnic au revoluționat toate activitățile din
industrie, agricultură, comerț, turism, medicină,
cultură. În paralel se constată o schimbare radicală în
structura populației active la nivel mondial, fapt ce
explică şi o specializarea oraşelor pe anumite tipuri de
activități. Multe oraşe au fost create pentru a deveni
capitale sau centre administrative federale puternice.
Astfel la mijlocul secolului XIX va apare oraşele
Ottawa în Canada, San Franncisco în SUA, Pretoria în
R. Africa der Sud.
Fig.4 cartier
muncitoresc
Orașele în perioada postbelică și contemporană
Fig.1 Cartier rezidențial în perioada comunistă: Floreasca
Fig.2 Cartier de afaceri La Defence Paris
Fig.3 Ecocartier (proiect)
În această perioadă se constată o diferențiere în
evoluția şi dezvoltarea oraşelor din fostele țări
socialiste (fig.1), axate pe activități industriale, cu
mari cartiere-dormitor, cu o arhitectură puternic
standardizată, şi oraşele din statele capitaliste
preocupate de modernizarea infrastructurii gener-
ale şi edilitare, unde se remarcă extinderea activi-
tăților din sectorul terțiar (financiar bancar, asig-
urări, comerciale, birouri de afaceri) cărora le
sunt destinate zone noi, la periferia zonelor isto-
rice.
Începutul de secol XXI aduce în prim plan re-
alizarea de oraşe-grădină şi de oraşe ecologice,
menite să pună accent pe utilizarea de surse ener-
getice alternative, pe extinderea zonelor verzi, pe
reducerea poluării, pe creştere confortului indi-
vidual de locuire. Se impune astfel conceptul de
ecocartier. (fig..3)
De asemenea, necesitarea asigurării mobilității
urbane în condițiile restricționării accesului auto
în centrele istorice ale metropolelor, se modern-
izeză rețeaua de transport în comun și se inter-
conectează diferitele mijloace de transport cu
ajutorul unor platforme multimodale.
În țările dezvoltate , cxrteșterea demografică a
marilor metropole a încetinit foarte mult, lăsând
locul periurbanizării și rurbanizării.