Sunteți pe pagina 1din 2

Fiindcă aproape 40 de milioane de pasageri aleg zilnic să călătorească cu

metroul, autobuzele sau alte mijloace de transport în comun, stațiile din Tokyo au
angajat personal cunoscut sub numele de "Oshya" sau "împingătorul", cu rolul de a
împinge cât mai mulți oameni într-un vagon, până la refuz, ca să nu fie prinși între
uși.
Asta așa, #casăștiți

Mai mulți oameni de știință americani, de la Dana-Faber Cacer Institute din


Boston, au descoperit o enzimă, numită telomeraza, care stopează efectele
îmbătrânirii asupra ogranelor interne.
Cu înaintarea în vârstă, telomerii devin mai scurți, iar celulele nu mai sunt
protejate și mor. Studiul are ca scop reactivarea enzimei telomeraza, iar procesul de
îmbătrânire al organismului este inversat.
Pentru studii asupra telomerilor, în anul 2009, Elizabeth H. Blackburn, Carol
W. Greider si Jack W. Szostak au primit Premiul Nobel pentru Medicina.
Asta așa, #casăștiți

Conform spuselor Dr. Bruce H. Lipton, ne putem reprograma subconștientul


folosindu-ne căștile de la telefon.
Pe timpul nopții, în timpul somnului profund, creierul este într-o undă de
frecvență delta, iar subconștientul este mult mai receptiv noilor sugestii. Pentru a
implementa o nouă atitudine, ne putem înregistra în timp ce rostim "Sunt
bucuros/bucuroasă", iar apoi ascultăm această înregistrare în timp ce dormim.
În 21-30 de zile vom începe să vedem rezultatele.
Asta așa, #casăștiți

Dacă oamenii şi-ar lăsa părul să crească pe durata întregii vieţi acesta s-ar
întinde pe 725 de km.
Asta așa, #casăștiți

Un cățel din rasa Border Collie, pe nume Sweet Pea, a stabilit un record
mondial, reușind să urce și să coboare 10 trepte ținând un pahar cu apă de 141 de
ml deasupra capului.
Asta așa, #casăștiți

S-ar putea să vă placă și