CAPITOLUL I

CONTABILITATEA PUBLICA CA SISTEM INFORMATIONAL

ETAPE PROCESE INTEGRARE

CALITATIVĂ

1.Delimitare obiective Parcurge cu atenţie Încearcă să înţelegi

operaţionale de studiu rostul şi semnificaţia
misiunii de învăţare.
2.Note de curs. Parcurge, localizează, Asimilează conştient, fii
memorează, dezvoltă atent şi deschis pentru
atenţia şi capacitatea de comunicare şi analizare.
sistematizare a
conţinuturilor.
3.Rezumat şi termeni Localizează şi Pune termenii în relaţii
cheie sistematizează. cauzale de determinare.
4.Consultare referinţe Dezvoltă ideile de bază, Urmăreşte gradual
bibliografice. regăseşte şi leagă planul de expunere a
noţiuni şi concepte. ideilor şi stilul autorilor.
5.Întrebări şi teste de Răspunde scris, Dacă se cere
evaluare. încearcă să fixezi ideile verificarea, ce
prin comunicare răspunsuri poţi oferi –
deschisă, verbală – încearcă să te exprimi
expune oral ideile clar, precis şi sistematic,
principale. controlează timpul de
expunere şi calitatea
ideilor.
6.Studii de caz şi Urmăreşte implicaţiile Experienţa cere timp şi
exerciţii de consolidare. practice ale noţiunilor răbdare, abilităţile se
învăţate formează gradual, prin
rezolvarea corectă de
teste şi probleme.
7.Pregătire seminarii. Urmează indicaţiile Implică-te consecvent şi
metodice ale responsabil.
profesorului.
8.Pregătire Referat, fişe de lectură, Construieşte propriul
documentaţie. rezumat. model de reprezentare
şi sistematizare.
9.Simulare verificări, Acţiuni corective de Repetă, rescrie,
teste şi examinarea validare a conţinuturilor, redefineşte, abordează
înţelegerii adecvate a consultaţii şi dialog. conţinuturile gradual şi
conţinuturilor. sistemic.

OBIECTIVE DE STUDIU :
La sfârşitul acestui capitol, studentul trebuie să aibă următoarele competenţe
formale :
 Să definească şi să utilizeze corect noţiunile de patrimoniu, resurse
publice, utilizări, proprietate publică, obiect, contabilitate publică.

11
 Să explice şi să motiveze avantajele şi riscurile determinate de
măsurare, evaluare şi cuantificare monetară.
 Să explice determinările complexe ale noţiunii de patrimoniu.
 Să definească corect averea, capitalul, fondurile publice,
angajamentele, bugetul, trezoreria.
 Să înţeleagă şi să explice etapele esenţiale de procedură în
administrarea contabilităţii publice.
 Să recunoască şi să diferenţieze categoriile de acte şi fapte care
implică regimul contabilităţii publice
 Să definească şi să utilizeze corect noţiunile de metodă, principii,
reguli, standarde
 Să explice şi să motiveze avantajele şi riscurile determinate de
măsurare, evaluare şi cuantificare în contextul legăturii dintre obiect,
subiect şi motivaţia acţiunii de cunoaştere.
 Să explice cauzele şi determinările complexe cu caracter obiectiv ale
cunoaşterii contabilităţii.
 Să definească corect particularităţile metodei de cercetare.
 Să înţeleagă şi să explice accepţiunile teoretice şi metodologice de
natură sistemică prin care poate fi înţeleasă şi justificată contabilitatea.
 Să recunoască şi să diferenţieze perspectivele raţionale care implică
regimul contabilităţii publice.
 Să înţeleagă şi să explice criteriile de diferenţiere a principiilor
aplicabile în domeniul contabilităţii.
 Să înţeleagă şi să explice criteriile de justificare şi utilizare a principiilor
universale aplicabile contabilităţii.
 Să înţeleagă şi să explice criteriile de justificare şi utilizare a principiilor
implicite şi explicite determinate de autoritatea şi responsabilitatea
umană.
 Să înţeleagă şi să explice criteriile de justificare şi utilizare a principiilor
implicite sau explicite dispuse de lege în domeniul contabilităţii.

12
 NOTE DE CURS – SISTEMATIZARE CONŢINUTURI PENTRU LIMBAJUL
DE COMUNICARE :

Contabilitatea reprezintă un sistem complex şi integrat de norme,

principii, reguli şi tehnici de măsurare prin care se evidenţiază starea la un
moment dat precum şi evoluţia cantitativă şi valorică a modificărilor care
intervin asupra patrimoniului pentru o perioadă de timp determinată.
I ECHILIBRUL DINTRE EFICIENŢĂ, REPREZENTATIVITATE,
AUTORITATE, SUVERANITATE, INDEPENDENŢĂ
® STĂPÂNIREA SITUATIEI
® FORŢĂ PUBLICĂ - BUGET
IMPOZITE
MONEDĂ
CREDIT
® ECHILIBRU ÎNTRE INTERESE DIVERGENTE

II PATRIMONIU PUBLIC, BUGET, ECONOMIE, JUSTIŢIE,

FINANTE
® ADMINISTRATORUL DISPUNE
® EXECUTIVUL MÂNUIEŞTE BANI ŞI BUNURI
® CONTABILUL ÎNREGISTREAZĂ ŞI CONTROLEAZĂ
STAT DEMOCRATIC
MODERN / CONTRACT
SOCIAL
III RESPECTUL VIEŢII PRIVATE A INDIVIZILOR
® PROGRAME DE PROTECTIE
® CONTRIBUŢII, TAXE ŞI IMPOZITE
® SUSŢINEREA ACTIVITĂTILOR
® REPRIMAREA ABUZURILOR

IV IDENTITATE ISTORICĂ, CULTURALĂ, NATIONALĂ

® TRADIŢIE ŞI CONSERVATORISM
® VALORI REPREZENTATIVE
® TERITORIU
® PRACTICI ŞI ATITUDINI
® LIMBĂ

13
 Contabilitatea este grefată pe patrimoniul şi activităţile statului.

Noţiunea de patrimoniu are conţinut juridic, economic, administrativ şi

financiar.

Din punct de vedere juridic, patrimoniul reflectă totalitatea drepturilor

şi obligaţiilor aparţinând unei persoane ( fizice sau juridice ), exprimabile cu
titlu universal în bani, determinate de transferul proprietăţii prin acte de
schimb sau transmiterea condiţionată a acesteia (posesiune, utilizare,
folosinţa şi uzufruct) asupra bunurilor şi valorilor.
Patrimoniul este de fapt o universalitate juridică, abstractă, distinctă de
valorile pe care le exprimă şi le reprezintă, susceptibilă în permanenţă la
modificări, schimbări şi transformări cantitative, calitative – eterogene şi
omogene.

I.Patrimoniul juridic Dispoziţia juridică

asupra bunurilor şi
lucrurilor garantate în
favoarea statului prin
lege
Drepturi şi obligaţii
contractuale
Mandatul de putere
constituţională organică
a legii aplicabile prin
actele de voinţă
garantate de stat pentru
îndeplinirea rolului său.
II.Patrimoniul economic Bunuri şi mijloace
concret identificabile în
legătură cu modul lor de
formare
PATRIMONIUL Angajamente economice
PUBLIC evaluabile în bani
Întrebuinţare pe
destinaţii concrete în
legătură cu sursele de
acoperire stabilă
III.Patrimoniul Ierarhie de funcţii şi
administrativ competenţe de natură
contractuală
Delegarea autorităţii şi
asumarea
responsabilităţii
Măsurarea şi controlul
riscurilor
IV.Patrimoniul financiar Existenţa, mişcarea şi
transferul fondurilor
Asigurarea utilităţilor şi
procurarea resurselor

14
 necesare bugetului
Cercetarea şi
soluţionarea competentă
a modului de utilizare a
banilor publici

1. Suntem stat de tradiţia dreptului roman scris;

2. Toate domeniile particulare din societate sunt strict definite şi delimitate de
lege;
3. Transferurile de proprietate şi toate actele care decurg din procedura de
administrare juridică a drepturilor şi obligaţiilor evaluabile în bani presupun
acte scrise (adică birocraţie).
Din punct de vedere juridic patrimoniul reflectă universalitatea
raporturilor de drept din trei perspective distincte : a)pe baza identităţii legate
de exprimarea personalităţii juridice a persoanei care este de fapt şi de drept
proprietar, b)pe baza schimburilor economice echivalente ce afectează masa
bunurilor şi valorilor prin legitimarea scopului ocrotit de legea aplicabilă, scop
pentru care s-a constituit patrimoniul, c)pe baza subrogaţiei de drept real – cu
titlu universal sau particular – care permite separarea titlului juridic al valorilor
ce compun masa patrimonială, înlocuirea angajamentelor cu valori
echivalente, partajul, împărţirea – dar şi transmiterea juridică cu titlu universal
a întregului sau a unei părţi ( fracţie, cotă divizibilă concret măsurabilă ).
Dreptul de proprietate publică are o definiţie expresă în lege, este un
drept real, are caracter absolut, este opozabil tuturor, are caracter inviolabil,
inalienabil, insesizabil şi negrevabil – nedezmembrabil.

PATRIMONIUL PUBLIC
CONCEPTE JURIDICĂ

LATURA CONCRETĂ LATURA ABSTRACTĂ

OBIECTE, VALORI, BUNURI SUBIECTE DE DREPT

REALITĂŢI ABSTRACŢIE ŞI FORMALISM

EGALITĂŢI DE STATUL CA EGALITĂŢI DE

SCHIMB PROPRIETAR SCHIMB

TRANSFER DE
PROPRIETATE = DREPTURI + OBLIGAŢII

 Statul ca proprietar (persoană juridică)

15
  are posesia bunurilor;
 exercită acte de dispoziţie, administraţie;
 cedează condiţionat bunuri şi valori reale;
 transferă condiţionat atribute de utilizare a proprietăţii.

 Obiecte de drepturi şi obligaţii

 delimitează mijloacele adecvate scopurilor declarate;
 reprezintă garanţia reală a angajării transferurilor de proprietate;
 exprimă totdeauna echivalenţa dintre: · utilitate / destinaţie ·
mişcare / transformare · existenţă / provenienţă · sursa de
dobândire / modul de formare.

PATRIMONIUL PUBLIC ÎN ACCEPŢIUNE JURIDICĂ

DREPTURI REALE DREPTURI DE OBLIGAŢII OBLIGAŢII
CREANŢĂ EXPLICITE IMPLICITE

AVERE CONCRETĂ TRANSFER PROVENIENŢA  BUGETARE

POSESIE CONDIŢIONAT FONDURILE  FISCALE
FOLOSINŢĂ CONTRACTUAL RESURSELE  CREDIT PUBLIC
DISPOZIŢIE AL PROPRIETĂŢII NIVELUL NECESAR  DATORIE PUBLICĂ
TITLUL JURIDIC  ÎMPRUMUT
STAT  CONCESIUNE ECHILIBRUL DINTRE BANCAR
 LOCAŢIE NECESAR/POSIBILITĂTI  CIRCULAŢIA
JUDEŢE  ÎNCHIERIERE MONEDEI
 MANDAT  VALUTĂ
COMUNE, ORAŞE,  COMODAT  ASIGURĂRI
MUNICIPII  SERVITUTE  RISCURI
 ARENDĂ  SANCŢIUNI
 CONTROL
PROCEDURA
LEGALĂ
ACTE ÎN FORMĂ
AUTENTICĂ

Din punct de vedere economic, patrimoniul reprezintă totalitatea

bunurilor, a mijloacelor şi valorilor disponibile care sunt necesare pentru a
duce la îndeplinire scopuri legal ocrotite de lege, bazate pe surse de finanţare
sau fonduri (orice mijloc raţional implică o resursă de finanţare cu caracter
stabil, orice sursă sau fond asigură finanţare cu scop determinat pentru
mijloace sau valori prestabilite).
Din punct de vedere economic patrimoniul exprimă raporturi cauzale
de determinare şi condiţionare reciprocă între masa bunurilor, drepturile şi
obligaţiile asumate de proprietar prin acte, proceduri şi schimburi economice.

PATRIMONIUL ECONOMIC AL STATULUI

 ANGAJAMENTE DE CHELTUIELI  ANGAJAMENTE DE VENITURI
 BANI INVESTIŢI  BANI SCRIPTURALI
 DESTINAŢII DE UTILIZARE  SURSE DE ACOPERIRE STABILĂ
 VOINŢĂ, ACORD ŞI POZIŢIE EGALĂ
 ÎNTREBUINŢARE A CETĂŢENILOR MOTIVAŢI
 PROCURARE
 CAUZE, MĂRIME, COMPOZIŢIE  EFECTE

16
  NATURA SPECIFICĂ  DISPOZIŢIE / UNIFORMIZARE
 NATURĂ UNIVERSALĂ

Din punct de vedere administrativ patrimoniul reprezintă totalitatea

raporturilor stabile de transfer – acte, proceduri şi competenţe desfăşurate
prin delegarea autorităţii şi asumarea responsabilităţii, ca efect al legii
aplicabile între proprietar, utilizatori şi beneficiari.
Ierarhia de funcţii şi competenţe urmăreşte măsurarea şi controlul adecvat al
riscurilor şi competenţa actelor de gestiune pentru conformitate, pentru
integritate materială, pentru asumarea şi echilibrarea opţiunilor şi a efectelor
prin eficienţă şi eficacitate.

PATRIMONIUL ADIMINISTRATIV AL STATULUI

 IERARHIE FUNCŢII  COMPETENŢE UMANE
 DELEGAREA AUTORITĂTII  ASUMAREA RESPONSABILITĂTII
 REFLECTARE ADECVATĂ  CONTROLUL PERFORMANŢELOR
 ACTE ŞI PROCEDURI  CIFRE ŞI CALCULE
 EFORT MINIM  EFECT MAXIM
 MĂSURARE  CONTROL RISCURI
 ANALIZA COSTURI / PREŢURI  DEPARTAJARE AVANTAJE
 RAŢIONALISM  CONTRÂNGERE
 OBIECTIVITATE  NECESITATEA

Din punct de financiar patrimoniul reprezintă totalitatea utilizărilor

stabile în legătură cu resursele de finanţare, delimitate pe baza echilibrului
stabil calculat prin buget.
Bugetul reprezintă estimarea, evaluarea, calculul şi echilibrul dintre
cheltuieli şi venituri, dintre utilizări şi resurse în condiţiile în orice program de
finanţare se bazează pe un program prestabilit, pe un deviz, pe o situaţie prin
care se recunoaşte pe de-o parte necesitatea cheltuielilor, iar pe de altă parte
sursele de acoperire a veniturilor după natura lor.

PATRIMONIUL FINANCIAR AL STATULUI

CERCETAREA SOLUŢIONAREA
EXISTENŢA PROVENIENŢA
MIŞCAREA ORIGINEA
TRANSFERUL FONDURILOR FINANŢAREA BUGETULUI

 UTILIZĂRI DURABILE  RESURSE PERMANENTE

 UTILIZĂRI CICLICE  RESURSE TEMPORARE

Pentru definiţia patrimoniului se pot utiliza noţiunile de avere, capital şi

fonduri.

17
1. Averea reprezintă realitatea concret măsurabilă a bunurilor şi valorilor
disponibile.
În raport cu proprietarul, averea formează patrimoniul dacă există din
punct de vedere juridic o garanţie reală asupra modului de acoperire
financiară (surse de dobândire, mod de procurare) deci un mod legal de a
justifica provenienţa valorilor disponibile.
2. Capitalul reprezintă o investiţie potenţială cu scop determinat, adică
mijloace şi resurse puse în valoare şi motivate de intervenţia unor scopuri
raţionale umane, legal declarate, înregistrate şi dovedite în raport cu terţii,
prin care scopul este satisfacerea utilităţii sau a scopului pentru care au
fost estimate resursele, eventual obţinerea de profit.
3. Fondurile reprezintă totalitatea resurselor de finanţare grupate şi
sistematizate pe criterii unitare şi controlabile aflate la dispoziţia unei
instituţii sau persoane cu scopul de a satisface nevoi raţionale, altele decât
obţinerea profitului.
Patrimoniul public reprezintă totalitatea mijloacelor aflate la dispoziţia
statului, finanţate din bugetul public pe baza legilor în vigoare care ocrotesc
interesele statului, instituţiile şi organismele publice, oricare ar fi acestea.

Deosebim:
1. Trezorerie publică
2. Instituţii publice
3. Administraţii publice

I. Trezoreria publică este axa pe care se structurează ansamblul relaţiilor

financiare determinate de operaţiile de încasări şi plăţi, de urmărire, avizare,
coordonare şi control al banilor publici.
Trezoreria publică urmăreşte, înregistrează şi controlează în interesul
statului, ansamblul fluxurilor financiare de încasări şi plăţi, evaluează,
măsoară, verifică, certifică şi controlează echilibrul stabil dintre nevoile de
finanţare şi resursele de formare a fondurilor aflate la dispoziţia statului şi
autorităţilor publice.

Guvernul execută bugetul, în condiţiile aprobării date de Parlament, dar

acest drept are nevoie de legitimarea legalităţii, necesităţii şi oportunităţii prin
trezoreria publică.

Coordonatorul trezoreriei publice este Ministerul Finanţelor.

Trezoreria grupează instituţional autorităţi, agenţi sau administraţii în
profil departamental şi teritorial cu atribuţii de sine stătătoare de primire,
păstrare, colectare, repartizare, dispoziţie a banilor, inclusiv mobilizarea
temporară a necesarului de finanţare, operaţii dispuse prin lege.
Creditul bugetar reprezintă finanţare recunoscută prin Buget.
Fondul este partea materială care acoperă finanţarea cu scop
determinat.
Trezoreria publică:
 primeşte în numele statului orice sumă de bani din impozite, taxe şi
contribuţii, din orice sursă;
 păstrează numerarul;
 face plăţi bugetare;

18
  reprezintă “Banca” bugetului public;
 strânge şi pune în circulaţie monedă;
 colectează venituri şi distribuie bani pentru cheltuieli publice;
 se împrumută de la terţi şi poate împrumuta;
 emite hârtii de valoare pentru mobilizarea surselor de finanţare, cu garanţii
guvernamentale;
 încasează şi restituie împrumuturi pentru acoperirea temporară a datoriei
publice.
 controlează transferurile de sume între diferite categorii de bugete.
II Instituţii publice reprezintă carta, principiile, personalul, atribuţiile,
destinaţiile şi finalitatea acţiunilor prin care se realizează “asocierea”
contractuală a intereselor statului.
Expresia statului nu se recunoaşte prin lege, dar mai ales prin modul
de viaţă şi calitatea instituţiilor care reuşesc prin măsuri adecvate să
îndeplinească obiective şi scopuri raţionale.
Definim instituţii pentru structura unitară a îndeplinirii adecvate a
funcţiilor statului.
Funcţiile statului pot fi economice, sociale, de autoritate şi de tutelă.

1 Acţiuni, operaţii şi interese de intermediere

2 Ierarhie de funcţii, transfer de autoritatea şi responsabilitatea

3 Formalism juridic, proceduri şi acte scrise (birocraţie)

4 Are teme contractual, legitimează tradiţia şi rutina

5 Obiectivează un tip particular de cunoaştere

6 Are continuitate, permanenţă

ADMINISTRAŢIE 7 Remunerează competenţe şi sancţionează abateri

PUBLICĂ:
8 Este compartimentată şi specializată
OBIECTIVE, ROL,
9 Dispune de puteri stabilite prin lege
FUNCŢII,
PERSPECTIVE 10 Se bazează pe tehnicitate, standarde şi proceduri prestabilite

11 Pregăteşte, organizează, execută decizii politice

12 Asigură măsuri de conservare a valorilor societăţii

13 Colaborează la îndeplinirea măsurilor politice

14 Coordonează toate activităţile statului

15 Controlează îndeplinirea corectă a sarcinilor şi măsoară

calitatea rezultatelor

19
III. Administraţii publice – reprezintă intermedierea de acţiuni, prescrie
activităţile imperative, numesc şi revocă competenţele, furnizează mijloace,
se mişcă într-o reţea de norme şi legi, interpretează, caută, coordonează,
asigură coordonarea şi disciplina, exercită puterea, controlează
responsabilităţi, supraveghează şi controlează executarea sarcinilor.
Contabilitatea publică reprezintă totalitatea normelor, procedurilor,
tehnicilor şi metodelor prin care se evaluează, se înregistrează, se
controlează şi se administrează averea şi patrimoniul public.
Contabilitatea publică trebuie să determine elementele concrete de
avere şi mijloace pe care se sprijină proprietatea publică, să fixeze cu
certitudine elementele şi angajamentele necesare pentru începutul fiecărui
exerciţiu, să evidenţieze, să calculeze şi să pună ordine în modificările
intervenite pe parcursul perioadei de gestiune, să stabilească la închiderea
exerciţiului bugetar, situaţia finală şi rezultatul gestiunii.
Prin acte specifice de suveranitate, autoritatea publică administrează
patrimoniul, inventarul şi bugetul.
În perimetrul complex de gestiune publică intră orice administrator de
avere şi patrimoniu public, acte, proceduri şi competenţe prin care se
angajează drepturi şi obligaţii în sarcina statului, cheltuieli sau venituri, servicii
speciale de încasare a veniturilor şi de plăţi pentru cheltuieli, servicii de
mărime şi gestiune a stocurilor materiale, contabilitatea generală a Statului –
administraţia centrală şi administraţia locală a unităţilor administrativ-
teritoriale.

20
 BANI

OBIECT MIJLOACE

ANGAJAMENTE

STAT

INSTITUŢII
SUBIECTE
ADMINISTRAŢII

PROGRAME PUBLICE

CONTABILITATE
PUBLICĂ

LEGISLATIVĂ PUTEREA DE DISPOZIŢIE

ANALIZĂ, ECHILIBRARE, VOTARE
LEGE BUGETARĂ ANUALĂ
LEGI SPECIALE

EXECUTIVĂ EXECUŢIE ADMINISTRATIVĂ

OBIECTIVE, SCOPURI, MIJLOACE
TRANSFER BANI ŞI BUNURI

FAZE DE MIŞCARE
ŞI TRANSFORMARE JUDICIARĂ SEPARAREA PUTERILOR
PATRIMONIALĂ AUTORITATEA DE LUCRU JUDECAT
SANCŢIUNI / DISCIPLINĂ DE LEGE

CONTROL/AUDIT CONTROL CURTEA CONTURI

AUDIT INTERN (DELEGAT)
AUDIT EXTERN / CAMERA AUDITORI

CONTURI NAŢIONALE (MACROECONOMIE)

SINTEZA INDICATORILOR
DEZVOLTARE DURABILĂ

21
Sistemul contabilităţii publice reprezintă un cadru de referinţă conceptual şi
metodologic ce trebuie să ofere răspunsuri explicite la marile şi
controversatele probleme de gestiune publică : pentru ce obiective se
modelează contabilitatea, care sunt utilizatorii informaţiilor de interes public,
cum se tratează sistematic informaţiile contabilităţii, care sunt caracteristicile
calitative ale situaţiilor financiare, în ce măsură informaţiile sunt fiabile şi
credibile pentru a satisface oportun necesităţile utilizatorilor, ce implicaţii,
riscuri, costuri şi avantaje sunt legate de contextul economic, social, juridic şi
instituţional în care se desfăşoară contabilitatea.
Dincolo de paradigma proprie, condiţionată de loc, de mod şi de timp,
calitatea,condiţia şi semnificaţia informaţiilor furnizate de sistemul de
contabilitate şi gestiune publică are o dimensiune culturală, etică şi morală
dependentă nemijlocit de gradul de cunoaştere, implicare şi motivare umană,
de experienţa, autoritatea şi responsabilitatea actelor umane asumate prin
înţelegerea corectă şi aplicarea consecventă a principiilor

Există trei etape esenţiale de procedura în administrarea contabilităţii publice:

A. Procedura legislativă de evaluare şi votare a bugetului public din care
se finanţează potrivit clasificaţiei bugetare şi legii finanţelor publice
activităţile instituţiilor şi administraţiilor de stat.
B. Procedura de executare a bugetului de stat – adică modul concret de
utilizare a creditului public aprobat prin bugetul public pentru activităţile,
instituţiile, administraţiile şi persoanele legal determinate.
C. Procedura de control-gestionare asupra legalităţii executării bugetului
public (controlul fiscal al Ministerului Finanţelor şi controlul ulterior al Curţii
de Conturi).

Practic, există trei categorii de acte (sau fapte) care implică regimul
contabilităţii publice:
1. Administrarea averii publice – adică modul prin care autoritatea de stat
înţelege să utilizeze mijlocele şi valorile disponibile pentru a duce la
îndeplinire prin măsuri politice adecvate scopurile legal ocrotite de lege.
2. Mânuirea de bunuri şi valori – materiale sau băneşti determinate de
utilizarea resurselor financiare dar şi de transferurile de proprietate între
participanţii la actele de schimb (ne putem referi la valori materiale
concrete, eterogene dar aceste valori devin omogene în măsura în care
sunt exprimabile prin etalonul bani).
3. Totalitatea registrelor, a documentelor, situaţiilor şi evidenţelor – care
atestă transpunerea mişcării valorilor din patrimoniu şi care permite
reconstituirea modificărilor de avere sau resurse, controlul executării
dispoziţiilor legale, verificarea modului de administrare şi utilizare a
valorilor.

Constituie obiect al contabilităţii universalitatea mişcărilor de valori

care intervin în patrimoniul public, deci pe de-o parte:
1. bunurile şi valorile materiale în legătură cu fondurile din care s-au finanţat
acestea;

22
2. drepturile şi obligaţiile evaluabile în bani în legătură cu încasările şi plăţile
de impozite şi taxe, transferurile de proprietate publică, modul de utilizare,
exploatare, investire şi transmitere între organismele de stat, instituţii şi
persoane publice a sumelor de bani garantate prin lege;
3. cheltuielile şi veniturile agenţilor din administraţia publică, inclusiv casele
de asigurări sau organismele administrative teritoriale;
4. execuţia şi controlul bugetar al echilibrului financiar şi fiscal determinat de
raporturile dintre încasări şi plăţi dar şi urmărirea şi avizarea respectării
prevederilor legale de disciplină a utilizării banilor publici.

Contabilitatea publică poate fi apreciată prin mai multe accepţiuni –

teorie normativă de natură conceptuală, activitate specializată asupra
tehnicilor de măsurare şi gestiune, sistem informaţional, „algebră de drept „,
limbaj de comunicare, sistem de documente şi situaţii financiare de sinteză,
publicabil pentru garantarea intereselor de comunicare a terţilor utilizatori, joc
social de mediere a intereselor între actorii mediului economic şi
administraţie, arbitru de mediere şi control între contribuţii colectate şi interese
de protecţie constituţională a drepturilor fundamentale, instrument de putere
care permite o justificare credibilă şi controlată a deciziilor publice, sursa din
care se reconstituie cu argumente fluxuri de informaţii necesare strategiilor
macroeconomice.
Ca o necesitate firească, statul urmăreşte realizarea unui echilibru
stabil între lichidităţile curente disponibile şi resursele de finanţare necesare
pentru acoperirea nevoilor delimitate în mod strict în raport cu bugetul public.
Între utilizări şi resurse trebuie să existe o relaţie de echilibru.
Dacă utilizările depăşesc resursele disponibile, se creează deficit de
finanţare iar aceasta se acoperă din datoria publică.
Datoria publică reprezintă totalitatea angajamentelor interne şi externe,
contractate de Guvern şi Gestionate de Ministerul Finanţelor Publice.
Este interzisă acoperirea cheltuielilor şi a deficitului bugetar cu
emisiune monetară sau prin finanţare directă de către băncile comerciale.
Datoria publică şi deficitul bugetar se finanţează din împrumuturi de
stat, prin lege organică.
Ministerul Finanţelor Publice autorizează, contractează, controlează şi
gestionează împrumuturi publice pentru finanţarea angajamentelor fiecărui
exerciţiu bugetar, în scopul menţinerii echilibrului balanţei de plăţi.

1.ACTIVELE reprezintă valoarea concretă a bunurilor materiale, averea

identificabilă, tot ceea ce este măsurabil şi caracterizat prin dimensiunea
destinaţiei de utilizare.
Activele reprezintă resurse controlate ca rezultat a unor evenimente trecute şi
de la care se aşteaptă în viitor producerea de avantaje,contraprestaţia unor
servicii ori generarea de beneficii pentru instituţie ( proprietar ).
Activele pot fi financiare şi nefinanciare.
Activele nefinanciare sunt legate de activităţi şi exploataţii controlabile şi pot fi
active fixe ( corporale şi necorporale ), active curente - circulante ( stocuri,
obiecte şi produse ), respectiv active naturale – neprelucrate ( zăcăminte,
resurse naturale regenerabile, resurse biologice şi ecologice ).

23
Activele financiare se referă la numerar, depozite, aur monetar, DST, titluri şi
certificate de trezorerie, bonuri de Tezaur.
În proprietate publică se găsesc terenuri, clădiri, construcţii speciale,
maşini, utilaje şi instalaţii, mijloace de transport, animale de producţie şi de
muncă, animale de rasă precum şi fondul genetic pentru activităţile publice
legate de selecţie, hibridare şi obţinerea liniilor performante, plantaţiile cu rol
de protecţie precum şi pepinierele silvice, inventarul gospodăresc format din
utilităţi, utilităţile şi inventarul instituţiilor militare, medicale, căminelor şi
internatelor, inclusiv inventarul caselor de odihnă şi tratament balnear de
interes public.
Stocurile materiale sunt formate din resurse consumabile şi, separat,
din obiecte de inventar de mică valoare sau de scurtă durată.
Stocurile consumabile pot fi materiale, piese de schimb, imprimate,
hârtie, toate valorile consumabile legate de alimente, bunuri şi valori de
protecţie individuală şi colectivă, materiale sanitare, furaje şi materiale de
aşternut, animale mici de laborator, animale tinere şi la îngrăşat în
gospodăriile anexa sau în asociaţiile cu scop lucrativ la regiile comerciale
publice.
Obiectele de inventar de mică valoare sau de scurtă durată sunt
acele bunuri care îndeplinesc una din următoarele condiţii:
 au durata de utilizare mai mare decât un an indiferent de valoarea unitară
pe obiect;
 au valoare unitară pe obiect mai mare de un milion indiferent de durata de
folosinţă.
Exemple:
 aparate de măsură, control, reglare;
 inventarul de birou;
 echipamentele de protecţie;
 sculele, dispozitivele, verificatoarelor; utilităţile pentru încuietori şi sisteme
de siguranţă;
 draperii, covoare, mochete;
 seturile privind lenjeria de pat în spital sau case de odihnă;
 instrumentarul medical în spital şi clinici de ocrotire a sănătăţii (truse de
chirurgie, aparate şi instalaţii etc.)

2. Angajamentele derivă din delegarea autorităţii pentru modul de executare

a prevederilor impuse de bugetul public.
Administrator de buget sunt ordonatori de credite bugetare iar pe filiera
ierarhică se identifică:
1. ordonatori principali;
2. ordonatori secundari;
3. ordonatori terţiari.
Orice angajament presupune un contract.
Angajamentul bugetar implică dreptul administratorului de buget de a
stabili destinaţia de utilizare a creditului bugetar potrivit clasificaţiei unice
prevăzute de lege strict în limita impusă, respectând clasificaţia bugetară,
categoria şi natura cheltuielii prevăzută de buget.

24
 În faza de angajare a executării creditului bugetar aprobat se respectă
limitele de competenţă impuse de nivelul ierarhic la care se emite dispoziţia
de angajare.
Deosebim:
a) deschiderea finanţării;
b) ordonanţarea creditului bugetar aprobat pe bază de documentaţie tehnică
de evaluare;
c) acordarea vizei de control financiar preventiv prin verificarea condiţiilor de
forma şi de fond legate de natura şi valoarea angajamentului, necesitatea,
legalitatea, oportunitatea şi limitele raţionale de cheltuieli pe baza
principiilor bugetare;
d) plata – este consecutivă oricărui angajament dacă există dovada certă a
legalităţii operaţiei.
Nu se pot face plăţi decât pentru categoriile de cheltuieli stabilite prin
buget, numai în limita şi cu destinaţia impuse de clasificaţia bugetară.
La deschiderea finanţării sunt interzise transferul de sume între
capitole diferite din clasificaţia bugetară dar se pot face rectificări şi transferuri
numai în trimestrul trei al anului financiar cu aprobarea ordonatorului principal
pe baza competenţelor dispuse de Ministerul Finanţelor.
CREANŢELE reprezintă drepturile condiţionate pe baza cărora se aşteaptă în
viitor o contraprestaţie, o încasare sau un echivalent de numerar.
DATORIILE reprezintă obligaţii actuale determinate de evenimente trecute,
prin achitarea acestora se aşteaptă în viitor o ieşire de resurse, o plată sau o
contraprestaţie.
ACTIVE NETE / SITUAŢIE NETĂ / PATRIMONIU ADMINISTRATIV
reprezintă valoarea activelor din care s-au dedus obligaţiile.
CAPITALUL este valoarea reziduală a rezultatului la care se adaugă
rezervele
CHELTUIELILE reprezintă diminuări ale rezultatelor perioadei, ieşiri sau
scăderi ale activelor, creşteri ale datoriilor, scăderi ale valorii activelor nete, ca
urmare a unor tranzacţii şi schimburi controlate.
Cheltuielile bugetare sunt delimitate în mod strict pe activităţi, pe capitole,
paragrafe şi aliniate şi sunt confirmate anual în clasificaţia la Legea bugetului
de stat.
VENITURILE reprezintă creşteri ale rezultatelor perioadei, intrări sau majorări
ale activelor, scăderi sau reduceri ale datoriilor, majorări ale activelor nete.
Veniturile reprezintă sursele din care se constituie bugetul public, adică toate
categoriile de impozite şi taxe delimitate de procedura fiscală a finanţelor
publice (vezi anexa de reglementare a impozitelor şi taxelor din care se
finanţează bugetul public la Legea bugetului de stat).

REZULTAT PATRIMONIAL diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile perioadei.

Fondurile reprezintă sursa de acoperire financiară a mijloacelor şi
angajamentelor, delimitate după natura provenienţei banilor care au
determinat finanţarea.
Fondurile pot fi constituite la nivel central prin bugetul public sau la
nivel local prin unităţile administrativ-teritoriale (administraţia locală).
În mod necesar într-o instituţie publică toate bunurile şi valorile active
se justifică legal din fonduri de finanţare obţinute pe baza dotărilor aprobate

25
legal sau a fondurilor declarate la dispoziţia titularului de patrimoniu pe baza
prerogativelor care decurg din lege.

Resursele financiare pot fi obţinute distinct în raport cu fondurile din

activităţile autofinanţate, din credite sau sponsorizări, altele decât execuţia
bugetului public, din transferurile gratuite sau decontările reciproce între
organele ierarhice şi organele subordonate, după caz de beneficiul
întreprinderilor economice organizate de administraţiile publice.

În concluzie, în patrimoniu se identifică pe baza principiului

fundamental de dublă reprezentare pe de-o parte inventarul realităţii faptice
(mijloace şi valori disponibile) în legătură cu sursele lor de formare (fonduri şi
resurse financiare) ceea ce generează drepturi şi obligaţii evaluabile în bani în
legătură cu modul de utilizare, investire şi folosire a banilor în condiţiile unui
echilibru necesar între cheltuielile şi veniturile din care acestea sunt acoperite

Cunoaşterea autentică are nevoie de un ansamblu de mijloace, tehnici,

procedee şi instrumente prin care obiectul cercetării sistematice a realităţii
capătă sens şi semnificaţie, implică raţiunea, autoritatea şi responsabilitatea
conştientă şi motivată în aşa fel încât decizia să fie întotdeauna motivată,
competentă, corectă şi legală.
Orice metodă de cunoaştere se justifică sub dublu aspect, şi anume:
1. ca model formal de principii, norme şi reguli, standarde sau proceduri
impuse, edictate, clasificate şi stabilite aprioric, cu valabilitate generală
sau după caz particulară;
2. un ansamblu coerent de practici profesionale bazate pe autoritate şi
responsabilitate umană prin care colectivitatea profesională conştientă
“traduce” limbajul teoriei normative în practici adecvate de comunicare.

A scrie despre “metodă” înseamnă a face trimitere la o multitudine de

sensuri şi semnificaţii, diferenţiate între ele pe baza referenţialului
metodologic la care se poate recurge pentru apropierea, înţelegerea,
judecarea şi interpretarea termenilor prin care se explică, se motivează şi se
legitimează:
 obiectul supus cercetării;
 subiectul interesat;
 procesul social aflat în miezul acţiunii umane, prin care se
formalizează şi se ierarhizează principii, norme şi reguli pe baza
cărora un model de reprezentare a realităţii asigură cooperarea şi
coordonarea înţelegerii adecvate a caracteri-sticilor dominante
raport cu mediul, spaţiul şi timpul.

A judeca în termenii reflecţiei ştiinţifice despre diferitele teorii

epistemologice născute în timp în legătură cu metoda înseamnă a încerca o
caracterizare sintetică şi adecvată a sensurilor şi semnificaţiei, noţiunilor şi
categoriilor definite istoric şi structurate în funcţie de referenţialul metodologic
pe care acestea se întemeiază.

Dacă admitem că există temeiuri obiective în cunoaşterea contabilităţii

ca instrument universal şi necesar în orice sistem de drept public,

26
independent de timp şi spaţiu, mai presus de contingenţele efemere, în
acelaşi timp trebuie să fim de acord că sensul şi valoarea cunoaşterii depind
de sistemul economic şi social pe care îl legitimează, iar prin raportare la un
anumit mod sau loc de timp cunoaşterea se nuanţează, iar cunoştinţele devin
relative, cu caracter restrâns, specific.
Orice cunoaştere este autentică, necesară şi realizabilă dacă distinge
cel puţin 4 cauze obiective:
1) Cauza materială, a identificării substanţei a măsurării reale, a realităţii
materiei care există, se află, se găseşte.
2) Cauza formală, a modelării adecvate a lucrurilor, actelor şi faptelor, după
necesităţile omului care dă formă şi substanţă idealului de a exprima
coerent o stare “ideală” de ordine predeterminată.
3) Cauza mişcării şi transformării eficiente a realităţii, transcedenţa dintre
originea lucrurilor şi necesitatea de a supune a realităţii eterogenă unei
stări de eficienţă şi eficacitate.
4) Cauza scopului – cauza finală a transcedenţei dintre originea şi destinaţia
lucrurilor, dar şi concordanţa dintre materie, ideal, necesitate şi libertate,
obiective predeterminate şi scopuri realizate.
Pentru o casă – cauza materială o constituie cărămizile, piatra, varul,
cimentul – cauza formală este planul prestabilit de constructor sau arhitect,
gândit şi anticipat înainte de a pune în lucru construcţia,- cauza mişcării este
constructorul care pune totul în operă – măsoară, determină, iar scopul final
este obţinerea propriu-zisă a construcţiei. Diferenţierea planurilor –
problematizare!

(1) stabileşte rostul faptelor;

(2) cercetează cauzele, originea şi evoluţia faptelor;
(3) pune cauzele, condiţiile şi restricţiile în relaţie cauzală de
determinare, structuri şi raporturi generale;
(4) delimitează câmpul de observaţie, obiectul propriu al
cunoaşterii, structurile clasificate omogen;
(5) asigură integrarea calitativă a raporturilor dintre concretul logic
METODA şi idealul abstract al modelului adecvat de structurare a realităţii;
DE
(6) se bazează pe certitudini măsurabile şi demonstrabile cu
CERCETARE
argumente necontradictorii;
(7) cercetează principii;
(8) derivează logic şi formal propoziţii despre percepţia unităţii
lucrurilor stabile;
(9) delimitează principii calitative prin percepţia structurală de
modele numerice;
(10) garantează adevărul demonstrabil prin exerciţiu sistematic,
experienţă, cultură şi competenţă.
 Obiectul propriu al ştiinţei sunt structurile şi relaţiile dintre elementele unei
naturi unitare care pot fi scrise matematic, pot fi descoperite cu ajutorul

27
 cercetării experimentale, modelate anticipat, care pot fi operaţional
aplicate pentru a genera avantaje prin mijloace şi scopuri utile.
 Teoria este ştiinţifică, dacă mulţimea de aserţiuni, idei, postulate,
concepte sau principii – declarată empirică – garantează tocmai
posibilitatea testării şi a verificabilităţii, pornind de la invariabilitatea
observaţiilor şi a experimentelor.
 Metoda de cercetare a adevărului este ştiinţifică în măsura în care
complexitatea realităţilor vieţii condiţionează, înlănţuieşte şi adaugă
îndrăzneala conjuncturii de a cerceta, de a încerca, de a avea puterea
ingenioasă de a confirma sau infirma.
 Nimic şi nimeni nu poate să spună că în mod absolut, faţă de ansamblul
devenirii umane – o teorie este pe deplin încheiată. În dezordinea
structurală, totul poate fi şubred, iar ceea ce trebuie să facem este să
căutăm, să testăm, să cultivăm raţional convingerea, exerciţiul sistematic,
iar în lumina întregii cunoaşteri să dezvoltăm practici adecvate de progres
– prin evidenţa, calculul, analiza şi controlul adecvat.

Contabilitatea este:
1. “algebra de drept” – ansamblu de norme, principii şi norme impuse de
lege;
2. sistem de principii, standarde, reguli sau normative prin care se
explică, se justifică, se calculează şi se analizează situaţia şi evoluţia
patrimoniului;
3. totalitatea practicilor certificate public de către corpul profesional
pentru prezentarea, verificarea, analiza şi controlul situaţiilor financiare şi a
bugetelor pe care se întemeiază administraţia;
4. ansamblul tehnicilor cantitative de gestiune a resurselor şi mijloacelor
patrimoniului public în condiţiile în care se urmăreşte o stare de
dependenţă funcţională şi de echilibru stabil între componentele
structurale ale patrimoniului public;
5. sistem de informaţii cantitative şi calitative privind fundamentarea
deciziei financiare, material sau juridice asupra proprietăţii precum şi
angajamentele ce derivă din evaluarea, calculul, analiza şi controlul
execuţiei publice a bugetului;
6. “joc social de interese” între actorii participanţi la mediul economic
(modul prin care statul ca autoritate publică înţelege să medieze conflictele
între interesele pentru dezvoltare, interesele pentru impunerea fiscală a
activităţilor, plata serviciilor neproductive şi arbitrajul de interese pentru
dezvoltarea activităţilor publice).

Metoda contabilităţii poate fi explicată raţional din trei perspective:

1. Orice cunoaştere valabilă are nevoie de legitimarea principiilor raţionale

ale oricărui act de gândire, proprie intelectului uman, în genere:
Principiile universale de cunoaştere sunt:
 observaţia;
 clasificarea;
 raţionamentul;
 analiza;

28
  sinteză.

2. Teoria şi ştiinţa economică legitimează un tip particular de cunoaştere prin

care trăsăturile realităţii nemijlocite sunt transferate în modele abstracte
bazate pe constructivism raţional preponderent teoretic şi pe
demonstrarea matematică a corelaţiilor ce caracterizează modelele
construite.
Sunt principii de cunoaştere raţională specifice ştiinţelor economice
următoarele:
 evaluarea numerică;
 calculaţia;
 analiza numerică şi generalizarea modelelor
matematice;
 demonstraţia cu argumente de calcul a corelaţiilor
obiective privind starea şi evoluţia modelului numeric
ca agregat autonom dar şi prin corelaţie faţă de
simularea practică.

3. Contabilitatea, în calitate de ştiinţă fundamentală şi aplicativă bazată pe

tehnici numerice de gestiune legitimează un model particular de
cunoaştere obiectivă a realităţii, demonstrabilă cu argumente de calcul
matematic, verificabilă prin păstrarea unităţii de măsură şi de apreciere a
modelelor abstracte şi prin certificarea realităţii faptice în raport de
dimensiunea scriptică a complexităţii cercetate.

tehnic
 (1) interes de cunoaştere practic
de emancipare

CUNOAŞTERE  (2) structură socio-instituţională legală

ETICĂ  (3) organizare şi impact social
MORALĂ  (4) teorie – logică – metodologie
ATITUDINE  (5) concepte, judecăţi, convingeri
MOTIVAŢIE  (6) practici, atitudini, comportamente
ACŢIUNE  (7) statut empiric – verticabil, testabil
UMANĂ  (8) istoria cronologică a faptelor
 (9) “scientizare” tehnologică/informatică
 (10) globalizare, centralitate, interdisciplinaritate
29
  (1) teorie a activităţii de cercetare
 (2) disciplină exemplară, reguli foarte stricte
 (3) cultivă convingeri, atitudini şi comportamente pentru
un număr mare de aderenţi, stabil, invariabil
 (4) soluţionează probleme cheie
 (5) stimulează permanent cercetarea complexităţii

TEORIA  (6) cadrul este conceptual, clasic

NORMATIVĂ  (7) defineşte setul de valori reprezentative, scara de
A apreciere, judecare, analiză a unei comunităţi prin
CONTABILITĂTII “paradigmă”
 (8) fundamentează adevărul prin teze metafizice
 (9) explică, dovedeşte, demonstrează cu argumente
(logică formală, modelare matematică, reguli clare
de utilizare a instrumentelor de evaluare)
 (10) justifică practici pentru fundamentarea deciziilor
metodologice, demersuri de testare şi criterii de
acceptare/respingere a teoriei/cercetărilor.
 (1) practica contabilităţii are scopuri ultime, obligatorii,
totdeauna juste – temporal verificabile
 (2) se bazează pe alegeri eficiente, deliberate
intenţionat sub semnul gândirii, raţionamentului
 (3) explicarea acţiunilor se face prin modele
 (4) modelul este întotdeauna cuantificabil
 (5) acţiunile justifică obiective, scopuri, reguli
TEORIA
ACŢIUNII  (6) regulile se aplică prin procedee
UMANE  (7) procedeele au sens şi semnificaţie prin instrumente
EFICIENTE adecvate
 (8) calitatea practicilor se bazează pe validarea
autorităţii, responsabilităţii şi a psihologiei
convingerilor sub semnul unei organizaţii
 (9) acţiunile sunt normative, au orientări şi finalităţi
raţionale
 (10) structura de acţiuni eficiente este totdeauna
comunicaţională, orientată temporal şi spaţial către
consens, reciprocitate, înţelegere, soluţionare
amiabilă.

30
 Principiile contabilităţii

Considerate ca un tot unitar, principiile contabilităţii pot fi grupate în trei

categorii distincte:
A. Principiile universal-valabile în orice condiţii şi oricărui sistem de
contabilitate. Acestea sunt principii ştiinţifice şi sunt legate de condiţia
teoretică şi de argumentele pe care se bazează contabilitatea ca ştiinţă
fundamentală;
B. Principii implicite sau explicite determinate de conştiinţa, autoritatea şi
responsabilitatea umană care pune în aplicare teoria ştiinţifică a
contabilităţii;
C. Principii implicite sau explicite dispuse de către lege, a căror aplicare
este condiţionată sau necondiţionată.

Principiile universal – valabile

1. Principiul dublei reprezentări este fundamental şi stă la baza modelării

situaţiei patrimoniului, a bugetului, a contului de execuţie bugetară şi a
bilanţului administraţiei publice.
Dubla reprezentare înseamnă că orice model constituit raţional în
contabilitate va determina realitatea măsurabilă sub dublu aspect:
 de la concret la abstract;
 de la parte la întreg.
Mijloacele, angajamentele şi drepturile în legătură cu fondurile, sursele
şi finanţările.
Cheltuielile bugetare în legătură cu sursele lor de acoperire financiară.
2. Dubla înregistrare este principiul după care orice operaţie patrimonială se
evidenţiază simultan şi cu aceeaşi sumă în cel puţin două părţi distincte
(evidenţe, registre sau conturi) prin dubla determinare între mijloace şi
surse, drepturi şi obligaţii, cheltuieli şi venituri.
3. Principiul înregistrării cronologice
 perioada de timp în care se desfăşoară exerciţiul financiar şi bugetar
începe la 1 ianuarie şi se termină la 31 decembrie;
 toate actele, faptele şi operaţiile reflectate în contabilitate se
evidenţiază în ordinea strictă a succesiunii cronologice a desfăşurării
evenimentelor în timp, ceea ce permite reconstituirea prin control în
orice moment a evenimentelor în succesiunea în care acestea au avut
loc.
4. Principiul înregistrării sistematice
 se bazează pe faptul că în contabilitate se înregistrează pe criterii
raţionale, unitare şi uniforme toate operaţiile care privesc starea şi
evoluţia patrimoniului, drepturile şi obligaţiile, angajamentele şi
resursele;
 sistemul de contabilitate este organizat astfel încât să permită
delimitarea cantitativă şi valorică a mişcărilor după natura lor dar şi
situaţia lor la un moment dat, rezultatul sau starea patrimoniului.
5. Principiul înregistrării sintetice şi analitice

31
 Evidenţele contabile pot fi organizate cantitativ sau valoric, dar
complexitatea trebuie delimitată în părţi cât mai simple în funcţie de nevoia
informaţională, de decizie sau control asupra patrimoniului.
Contabilitatea permite o evidenţă analitică cantitativă sau valorică în
măsura în care realitatea complexă este urmărită, evidenţiată, calculată,
înregistrată şi controlată până la detaliile semnificative.
Evidenţa sintetică grupează, ordonează şi sistematizează prin
generalizare valorică o mulţime finită de structuri analitice simple cu o
anumită trăsătură de omogenitate.
Contabilitatea se bazează în mod fundamental pe cuantificare
monetară şi pe întocmirea în formă scrisă a tuturor evidenţelor, situaţiilor,
registrelor.
Cuantificarea monetară permite:
1. analiza şi calculul valoric al fenomenelor, proceselor şi operaţiilor care,
prin acte de schimb sau transfer de proprietate se identifică în raporturi
reciproce echivalente;
2. studierea omogenă a realităţii eterogene;
3. asigură verificarea şi controlul unitar şi uniform;
4. este condiţie pentru a pune de acord sistemele de măsură justificate
economic, considerând ca principiu normativ că substanţa monedei este
stabilă în timp.

Potrivit legii, toate actele, faptele, fenomenele sau procesele se

înregistrează la locul şi în momentul derulării evenimentelor într-un document
justificativ care stă la baza înregistrării în contabilitate în monedă naţională, în
limba română.

Sunt instrumente specifice contabilităţii:

 inventarul contabil;
 bilanţul contabil;
 contul;
 bugetul;
 balanţa conturilor.

Inventarul contabil este documentul, registrul sau situaţia de calcul a

realităţii măsurabile a patrimoniului la un moment dat.
Inventarul asigură verificarea realităţii prin constatarea faptică a
bunurilor şi valorilor măsurabile după criterii standard a căror evaluare poate fi
cantitativă sau valorică.
Orice transfer de proprietate se bazează pe inventar.
Orice cauză de natură juridică, civilă, administrativă sau penală implică
dovada realităţii şi autenticităţii cu registrul inventar.
Între gestiunile patrimoniale autonome predarea-primirea de gestiune
se face pe bază de inventar.

Bilanţul este situaţia patrimoniului care reflectă sintetic la un moment

dat relaţia de echilibru static structural dintre activ şi pasiv.
Bilanţul este registru oficial şi document legal de gestiune a
patrimoniului prin care se atestă periodic starea mijloacelor şi angajamentelor
în legătură cu sursele şi fondurile din care acestea se finanţează.

32
 Bilanţul se publică după încheierea exerciţiului anual în Monitorul
Oficial partea a IV-a, “Publicaţii şi anunţuri”.

Schema de bilanţ este unitară şi uniformă.

Formularul de bilanţ are instrucţiuni metodologice de completare, iar
regulile de calcul a posturilor de bilanţ sunt prestabilite direct pe formular.

Bugetul este specific administraţiei publice şi se bazează pe

reconstituirea în termenii relaţiei de echilibru a modului de formare şi utilizare
a creditelor din care se finanţează activităţile.
Execuţia bugetului presupune delimitarea strictă a finanţărilor după
natura lor şi urmărirea încadrării cheltuielilor distinct, după natura sau
destinaţie în limita alocaţiilor bugetare aprobate prin lege.
Sunt obligatorii clasificaţia bugetară, strictă delimitare pe capitole,
aliniate şi paragrafe a cheltuielilor, respectarea legalităţii destinaţiilor de
utilizare a sumelor de bani în strictă concordanţă cu criteriile impuse de lege.
Este obligatorie şi procedura bugetară privind deschiderea finanţării,
transferul de sume în limitele de competenţă ale ordonatorilor de credite
bugetare principali, secundari şi terţiari, păstrând regimul de cardinalitate
asupra transmiterii dreptului de utilizare a banilor şi de asumare a deciziei de
executare a bugetului.

Contul este instrumentul fundamental propriu contabilităţii. De fapt

este vorba de sistemul de conturi, iar procedeul de înregistrare prin conturi
permite:
1. evidenţa cantitativă şi valorică a situaţiei la un moment dat şi a
modificărilor de creştere sau scădere a elementelor de patrimoniu;
2. calculul, analiza şi controlul mişcării elementelor înregistrate;
3. verificarea concordanţei aritmetice de calcul între starea iniţială,
modificările perioadei şi starea finală;
4. analiza structurală şi interpretarea dinamică a modificărilor care intervin în
volumul şi structura patrimoniului, ceea ce permite fundamentarea
raţională a deciziilor de administrare şi control a patrimoniului.

Deosebim:
 conturi grupate pe clase, grupe şi subgrupe prin care se identifică în
mod raţional toate structurile de patrimoniu. Clasamentul unitar al
conturilor permite urmărirea, calcularea, analiza şi controlul valorilor pe
criterii omogene, unitare după reguli precise, clare şi verificabile.
 conturi analitice care evidenţiază patrimoniul în detalii semnificative,
reprezentative pentru decizia de gestiune, administrare şi control.
 conturi sintetice care grupează în mod omogen mai multe conturi
analitice.

Balanţa conturilor este instrumentul de verificare a exactităţii

înregistrărilor din sistemul de conturi.
Am stabilit că prin conturi se evidenţiază pe baza dublei înregistrări
starea elementelor de patrimoniu la un moment dat şi evoluţia modificărilor pe
parcursul perioadei deci, implicit, cu argument de calcul, starea finală.

33
 Dacă luăm în calcul sistemul conturilor utilizat pentru înregistrări, pe
balanţă se reconstituie o relaţie de echilibru stabil între starea şi evoluţia
mărimilor cifrice calculate care vor reflecta pe total egalităţi, consecinţă a stării
de echilibru prin dubla reprezentare şi dubla înregistrare.

B. Principiile implicite sau explicite determinate de conştiinţa,

autoritatea şi responsabilitatea umană

1. Prudenţa este calitatea responsabilităţii umane care apreciază rezonabil

realitatea, consecvenţa şi substanţa faptelor şi elimină riscul de transfer al
incertitudinilor prezentului asupra evenimentelor în viitor.Prudenţa constă
în recunoaşterea pierderilor, a deprecierilor şi riscurilor şi luarea în
considerare a aspectelor semnificative pentru a nu denatura realitatea.
Prudenţa se bazează pe argumente, pe calitatea profesională a
executanţilor (rutina), pe manifestarea morală şi etică a unei atitudini
corecte şi responsabile.

2. Permanenţa metodelor obligă responsabilii angajaţi în acte de evidenţă,

calcul, evaluare, analiză şi control să respecte în mod unitar şi uniform
aceleaşi principii, asigurând consecvenţa şi continuitatea principiilor de
recunoaştere, măsurare şi înregistrare a evenimentelor şi operaţiilor în
raport cu timpul, ceea ce trebuie să asigure posibilităţi de comparabilitate
a informaţiilor. Dacă principiile se modifică, trebuie măsurate distinct
influenţele pe care schimbarea le are asupra entităţii patrimoniului şi a
responsabilităţii angajate.

3. Noncompensarea este principiul care obligă la păstrarea destinaţiei

sumelor în raport cu sursa de acoperire, modul de formare sau de finanţare
şi împiedicarea utilizării inadecvate în alt scop decât acela pentru care s-a
constituit finanţarea.
Noncompensarea presupune prezentarea, recunoaşterea, evaluarea,
înregistrarea separată a cheltuielilor şi veniturilor, a creanţelor şi datoriilor
după modul lor de formare, inclusiv a fondurilor disponibile fără ca acestea
să se anuleze reciproc prin schimbări de sume în sens contrar.

4. Intangibilitatea bilanţului este principiul după care între două momente

succesive ale exerciţiilor financiare substanţa patrimoniului prezentată prin
bilanţ trebuie să aibă dimensiune identică, neschimbată (bilanţul de
închidere a exerciţiului curent să fie identic cu bilanţul de deschidere a
exerciţiului următor).

5.Principiul conservării substanţei (al entităţii) implică organizarea

adecvată a gestiunii şi administraţiei patrimoniului în aşa fel încât substanţa
materială a acestuia dar şi angajamentele să fie conservate în integritatea lor
ca totalitate.
6.Costul istoric este convenţia de măsurare care asigură ca toate operaţiile,
evenimentele şi schimburile sunt recunoscute pe baza valorii de origine, cost
de dobândire, cost de tranzacţie sau de procurare, iar acest criteriu este
recunoscut ca etalon unanim de apreciere şi judecare a contabilităţii de
angajamente.

34
7.Independenţa exerciţiului este convenţia de măsurare care obligă la
decuparea continuităţii activităţii unei entităţi în exerciţii financiare, contabile,
bugetare, fiscale a căror durată este asimilată calendarului
anual.Contabilitatea de angajamente operează cu sarcini evaluabile în bani,
toate angajamentele având scadenţă certă.Operaţiile, evenimentele şi
tranzacţiile referitoare la entitate sunt conectate în raport cu perioada, periodic
asupra acestora operează criterii de calcul şi decontare a rezultatelor şi se
operează ajustări definitive sau temporare, verificări, analize şi raportări.

8.Continuitatea activităţii / exploatării este o consecinţă a responsabilităţii

legată de aplicarea contingentă a costului istoric, prudenţei, permanenţei
metodelor şi independenţei exerciţiului, în contextul abordării ciclurilor
permanente determinate de asumarea angajamentelor.Ipoteza de bază este
că, fără intervenţia unor evenimente neprevăzute, entitatea îşi continuă
activitatea normal, firesc, cel puţin la un nivel de randament propriu capacităţii
normale.Restricţia asupra continuităţii generează situaţia unor evenimente
excepţionale ( restrângere, restructurare, dizolvare, lichidare ), situaţie în care
angajamentele istorice trebuie reevaluate la valoarea actuală ( de lichidare,
de utilitate ).

9.Importanţa relativă ( pragul de semnificaţie / materialitatea ) reprezintă

criteriul de evaluare a informaţiilor de sinteză – care presupune evitarea
omisiunilor, a erorilor şi lipsurilor – ceea ce ar produce efecte nefavorabile şi
ar putea influenţa de o manieră semnificativă deciziile utilizatorilor.Informaţiile
trebuie să fie relevante, credibile, fiabile, oportune faţă de momentul asumării
deciziilor.

10.Prevalenţa substanţei economice asupra formalismului juridic impune

necesitatea obiectivă ca informaţiile să reflecte realitatea economică a
evenimentelor şi tranzacţiilor, nu numai convenţiile încheiate formal, juridic.

C. Principiile implicite sau explicite dispuse de către lege

În contabilitatea instituţiilor publice se aplică în mod necondiţionat

principiile bugetare, precum şi principiile specifice de politica fiscală şi socială
asupra administrării fondurilor din bugetul public şi bugetele speciale.
Sunt aplicabile contabilităţii bugetare principiile de formare, utilizare şi
decontare a fondurilor potrivit clasificaţiei bugetare şi toate măsurile impuse
administrativ prin metodologii specifice pe domeniile particulare de activitate
strict prevăzute de lege (învăţământ, cultură, artă, armată, sănătate, protecţie
publică).
În domeniul administraţiei locale, prin lege, se defineşte un anumit grad
de autonomie care presupune un mod specific de formare a resurselor de
finanţare şi asumarea deciziei pentru modul de administrare a fondurilor.

35
  (1) Competenţa actelor de administrare a banilor şi
bunurilor publice.
 (2) Autoritate şi responsabilitate prin lege, anticipare,
evaluare, calcul prestabilit
 (3) Decuparea timpului în exerciţii bugetare
DELEAGAREA independente
LEGALĂ A  (4) Decuparea adecvată în buget
REGIMULUI  (5) Caracterul obiectiv de identificare specifică
JURIDIC  (6) Caracterul monetarist
INSTITUŢIONAL  (7) Universalitatea bugetară
 (8) Realitate şi conformitate prin inventar
 (9) Conformitatea cu instrucţiunile, normele şi
procedurile standard
 (10) Primordialitatea dreptului asupra faptului

Diferenţierea dintre real şi ideal este numai formală, în măsura în care

obiecte diferite sunt încadrate în domenii diferite.

Contabilitatea – ca ştiinţă practică are de a face cu realităţi concrete,

măsurabile şi identificabile.
Ceea ce este real şi posibil este totdeauna efemer, trecător şi supus
schimbării.
Teoria numerelor asigură transcedenţa dintre teorie şi practică, este
originea ontologică a diferenţierii dintre act şi potenţialitatea universală a
unităţii lucrurilor.
Aritmetică sau matematică, teoria numerelor permite sistematizarea realităţilor prin
modalităţi diferite, construirea abstractă de modele care imaginează, creează sau
restructurează reprezentări juste ale realităţii.
Verificarea repetată duce la experienţă.
Experienţa repetată permite raţiunii să fundamenteze adevărul
existenţei cu grad ridicat de certitudine.
Ştiinţa are totdeauna rădăcini în procesele imediate ale raţiunii, dar
este greu de justificat pentru simţul comun, pentru că “reprezentarea” ştiinţei
nu depinde de senzaţii materiale concrete.

36
 I. ADMINISTRAŢIE PRIN COMPETENŢE LEGALE
Scopul, obiectivele, finalitatea execută decizii politice
prin dreptul puterii legislative.
Interesele şi cerinţele sunt publice, oficiale.
Este unitară, obligatorie, autoritară.
Este coordonată prin instrucţiuni şi regulamente.
Se bazează pe acte scrise, documente şi registre.
Autoritatea şi responsabilitatea sunt controlabile prin
RESTRICŢII cronologie, cifre şi calcule

JURIDICE II. ADMINISTRAŢIE PRIN ACTE JURIDICE

INSTITUŢIONALE Instrucţiuni, ordine, decizii, regulamente.
Norme metodologice de aplicare a legii.
ADMINISTRATIVE Notificarea şi înmatricularea publică a operaţiilor la
ASUPRA Registrul Comerţului, Notariat, Tribunal.
Proceduri de publicare a informaţiilor.
CONTABILITĂŢII Sancţiuni, contravenţii, decizii de constrângere.
Investigaţii (poliţie, justiţie, autorităţi de reglementare).
Anchete (poliţie, procuratură).

III. ADMINISTRAŢIE PRIN PROCEDURI

Controlul actelor şi faptelor prin legi, instrucţiuni,
regulamente, metodologii, ghiduri profesionale.
Consultare, avize, cercetare profesională.
Încheieri de acte şi registre în formă autentică, sub
semnul autorităţii.
Publicarea oficială a informaţiilor.

Cunoaşterea principiilor are sens şi semnificaţie pe baza percepţiei

structurale, iar adevărul se verifică, se garantează prin exerciţiu, experienţă şi
cunoaştere adecvată determinată de cauze şi efecte:
(1) - cercetarea cauzelor; (2) – cunoaşterea principiilor; (3) – materialitate; (4)
– axiomatizare; (5) – percepţia structurală.
Ştiinţă înseamnă obiectivarea raporturilor omogene dintre structurile,
relaţiile, elementele sau laturile unei naturi unitare ce pot fi descrise
matematic, planificate şi pot fi verificate permanent prin practici sau tehnici
utile.

37
 Ştiinţa distinge între principiile logice universale, principiile identităţii,
principii de eliminare a contradicţiilor, dar nu în ultimul rând principiile morale
– aceasta având caracterul ultim de a impune acea conduită umană care
înţelege, judecă, apreciază şi promovează acţiuni valabile, corecte.
În măsura în care spiritul unei comunităţi apreciază unanim aceleaşi
principii se ajunge la postulate teoretice, deşi aplicarea lor necesită
demersuri, demonstraţii sau acţiuni de justificare absolut necesare pentru
spirit.

 (1) Universalitatea bugetului

examen sintetic global; evaluare, calcul, analiză şi
control sintetic; distincţie după natură;
origine/destinaţie;
necompensare; tratament sincer, precis, clar, obiectiv.
 (2) Echilibrul financiar dintre utilizări/resurse
cheltuieli  rezultat = venituri;
excedent  venituri > cheltuieli;
deficit  chelt. > venituri  datorie publică
 (3) Realitate, obiectivitate, justă imputare
RESTRICŢII prudenţă  individualizare  permanenţa metodelor;
prag de semnificaţie între sintetic/analitic;
JURIDICE
clasificaţie, raţionalizare, simplificare, detaliere.
INSTITUŢIONALE
 (4) Unitate, integritate, imagine fidelă, unicitate
DE NATURĂ
un singur document (ansamblu organizat stabil);
BUGETARĂ/IMPUSE examinare coerentă structurală;
PROCEDURĂ prag de oportunitate
BUGETARĂ  (5) Exhaustivitatea, unitatea şi coerenţa globală
tratament omogen, nediscriminatoriu;
neafectarea “partizană” a creditului bugetar
 (6) Anualitate / independenţa exerciţiilor
departajează perioada; termenul; autorizaţia legală în
orizontul de timp.
 (7) Publicarea în interesul terţilor
dezbatere, discutare, comentare;
comunicare mass-media;
comunicare instituţională (Monitorul Oficial).

38
 Practic, organizarea contabilităţii instituţiilor publice este posibilă în trei
variante:
1. contabilitate în partidă dublă;
2. contabilitate în partidă simplă;
3. contabilitate informatică (informatizată).

1. Partida dublă presupune respectarea principiilor de dublă reprezentare şi

dublă înregistrare.
Dubla reprezentare este principiul pe care se bazează construirea
bilanţului, a patrimoniului şi a bugetului.
Dubla înregistrare semnifică că oricare ar fi sensul şi natura
modificărilor patrimoniale, acestea se reflectă simultan şi cu aceeaşi valoare
în cel puţin două conturi corespondente. Orice transfer patrimonial de bunuri,
valori, drepturi sau obligaţii este evidenţiată concomitent cu o valoare egală în
cel puţin două conturi diferite prin modificări corelative de creştere sau de
scădere.
Majoritatea instituţiilor publice aplică sistemul de contabilitate în partidă
dublă.
2. Partida simplă presupune un singur circuit de înregistrare a modificărilor
patrimoniale, urmărirea şi înregistrarea operaţiilor în conturi separate,
organizate pe partide simple.
Se deschid conturi de evidenţă operativă sub forma de roluri sau debite
fără ca înregistrarea contabilă să afecteze simultan mai multe conturi.
Este cazul primăriilor comunale şi al administraţiilor financiare locale
unde contabilitatea implică numai evidenţe operative pe bază de registre.
În această situaţie, încheierea exerciţiului financiar se bazează pe o
centralizare de date, verificare şi inventariere operativă de sume care se
transpun în dare de seamă contabilă.
3. Contabilitatea informatizată este specifică organizării sistemului de
evidenţă, calcul şi urmărire centralizată a operaţiilor prin exploatarea
sistemelor de baze de date cu programe informatice.
Este cea mai avansată metodă de organizare a contabilităţii.
Potrivit legii, toate procedurile, tehnicile şi modalităţile de prelucrare
informatică se supun prevederilor din legea contabilităţii şi principiilor de
partidă dublă.
Produsele program trebuie să fie compatibile cu procedura bugetară de
deschidere a finanţării, utilizare, transfer şi execuţie bugetară de sume pe
baza criteriilor de disciplină financiară.
De regulă, în program sunt inserate tehnici de control şi de verificare
automată a corelaţiilor precum şi modalităţi de împiedicare a utilizării
inadecvate a procedurilor (pentru a nu schimba destinaţia sumelor sau pentru
a nu modifica în mod fraudulos baza de date).
Operaţional şi metodologic, sistemul de contabilitate se desfăşoară
după următoarea diagramă ( vezi schema de la pagina 40 ).

În rezumat, formarea unei concepţii ştiinţifice prin contabilitate în

legătură cu lumea, viaţa şi contradicţiile mediului social presupune
următoarele etape:
(1) distincţia dintre faptul perceput prin cunoaşterea empirică – comună
şi faptul măsurat, cuantificat, apreciat sistematic.

39
(2) observaţia formală şi experimentarea
(3) clasificarea faptelor (se caută caracterul comun pentru un grup
omogen de fapte, obiecte sau experienţe)
(4) modelarea matematică prin ipoteze care anticipează trăsături
unitare şi uniforme, care restructurează esenţa ce unifică,
generalizează şi orientează atitudinea, consecvenţa şi calitatea
practicilor de justificare a realităţilor
(5) unitatea dintre origine şi destinaţie, realitate şi esenţă, concretul
material şi idealul abstract prin lege – care defineşte, stabileşte şi
justifică raporturile constatate între fenomene şi care unifică fapte
sau observaţii.
(6) teoria, care unifică raporturile dintre legile universale şi metodele,
tehnicile şi instrumentele care explică sistemele de valori pe care
oamenii acceptă să le utilizeze consecvent în viaţa de zi cu

40
 OPERAŢII ACTE BILANŢ INIŢIAL
BUGET
ECONOMICE DOCUMENTE DARE DE SEAMĂ
APROBAT
FINANCIARE EVIDENŢE CONTABILĂ

DESCHIDERE FINANŢARE BUGETARĂ

EXECUŢIE BUGETARĂ

COMPETENŢE ACTE PROCEDURI

VERIFICARE  ANALIZĂ  CERTIFICARE  CONTROL  IMPUTARE JUSTĂ

ÎNREGISTRARE

CRONOLOGICĂ SISTEMATICĂ (FIŞE / CONTURI – REGISTRE)

REGISTRUL JURNAL DE CLASIFICAŢIE MEMORIAL CARTE MARE CARTE MARE

ÎNREGISTRARE BUGETARĂ ARHIVĂ (MAESTRU) ANALITICĂ
CODIFICARE SINTETICĂ

NOTE DE JURNAL CONCORDANŢĂ CONFRUNTARE

NOTE CONTABILITATE CODURI / SIMBOLURI VERIFICARE

SISTEMATIZARE / VERIFICARE / CONFRUNTARE / PUNCTAJ / CONTROL / CERTIFICARE

CONTROL PREVENTIV AUDIT INTERN (DELEGAT)

VERIFICARE REALITATE PUNERE DE ACORD VERIFICARE EXACTITATE

INVENTAR BALANŢA CONTURILOR

ÎNCHIDERE EXERCIŢIU FINANCIAR ANUAL / EXERCIŢIU BUGETAR

SITUAŢII FINANCIARE /CONTABILE

ANUALĂ
AUDITARE CONTURI ANUALE

Contabilitatea publică trebuie discutată ca sistem unitar şi complex pe baza

determinărilor legate de finalităţile prelucrării informaţiilor şi modalităţile de
punere în lucru a sistemelor interdependente de segmentul puterii publice.

41
Finalitatea contabilităţii publice este de a garanta obţinerea imaginii
fidele asupra situaţiei resurselor şi a realităţilor economice.
Imaginea fidelă a angajamentelor şi resurselor publice trebuie integrată
misiunii şi scopurilor pentru care se structurează administraţia, instituţiile şi
trezoreria.

Finanţarea publică este legată de contribuţii directe şi indirecte, considerate

obligaţii legale impuse ale contribuabililor.

Statul dispune de mecanisme de fixare a nivelului impozitelor, Parlamentul

având misiunea de a autoriza şi dispune, de a vota Bugetul şi de a
supraveghea la aplicarea corectă a legilor financiare.

Finalitatea activităţilor Statului este de a asigura un număr de funcţii de

interes general.Contabilitatea Statului trebuie să asigure :

 Certificarea concordanţei şi a conformităţii care permite Parlamentului

să asigure acel nivel al impozitării care corespunde acoperirii stabile
a cheltuielilor publice, pe baza delegării de autoritate definită de
Buget.
 Determinarea rezultatului operaţiilor şi fluxurilor financiare publice la
nivelul solvabilităţii Statului ( puterea de a ridica nivelul impozitelor
conferă Statului o solvabilitate teoretică perpetuă ).
 Preeminenţa bugetară şi aplicarea cvasi – generală a regulilor
bugetare are drept contrapartidă calificarea „contabilitate bugetară” în
opoziţie cu sintagma „contabilitate financiară” versus „contabilitate
analitică”.
 Contabilitatea publică evoluează către tendinţa de conectare /
deconectare între buget, pregnanţa şi preeminenţa regulilor bugetare,
de origine istorică şi politică – şi asumarea alternativă a posibilităţilor
de finanţare condiţionată a activităţilor „extra – bugetare”.
 În măsura în care Bugetul este aprobat prin votul majorităţii,
exprimarea opţiunilor de administrare este un compromis politic de
susţinere a programelor publice de Guvernare.
 Asupra modalităţilor de punere în lucru a sistemelor publice intervin 3
categorii de parametri – reguli de reglementare / reguli de transfer a
autorităţii şi responsabilităţii / reguli ale procesului de elaborare a
informaţiei.
 Contabilitatea publică este un limbaj specializat de comunicare a
informaţiilor prelucrate - procesul de identificare, măsurare, analiză şi
prelucrare ce permite asumarea competentă a deciziilor, pe baza
restricţiilor economice, apte să deservească şi să protejeze interesele
unei organizaţii publice – în raport cu managerii, proprietarii şi
potenţialii investitori, angajaţii, creditorii şi administraţia.

 Managerii modelează informaţii pentru asistarea deciziilor şi controlul

activităţilor, estimarea preţurilor, costurilor, a cererii, controlul poziţiei
de competitivitate în raport cu piaţa şi concurenţa pentru garantarea

42
 creşterii profitabilităţii şi a conservării capacităţii de adaptare la riscuri
şi evenimente posibile în viitor.

 Proprietarii au nevoie de informaţii pentru certificarea valorii

investiţiilor şi a marjei de câştig pentru păstrarea atractivităţii
investiţiei de capital.

 Angajaţii au nevoie de informaţii pentru redundanţa mobilităţii de

adaptare a cererii şi ofertei – între salariu, avantaje, costuri şi riscuri.

 Creditorii şi finanţatorii au nevoie de informaţii pentru garantarea

materială a riscurilor monetare.

 Guvernul şi administraţiile - fiscală,statistică de trezorerie urmăresc

sinteza informaţiilor privind salarile, profitul, investiţile, stocurile,
dividendele plătite, proporţia profiturilor absorbite de taxarea fiscală.

 Deciziile majore privesc materialitatea conservării resurselor,

determinarea politicilor de gestiune pentru economisire, randament,
adaptabilitatea structurală la eliminarea riscurilor. Informaţiile de
calitate, relevante şi credibile sunt indispensabile organizării
competitive a afacerii.Informaţiile colective sunt pentru nevoi
colective.Informaţiile individualizate sunt pentru nevoi particulare,
individualizate.

 Trebuie realizată o distincţie clară între date şi informaţii.Datele sunt

informaţii clasate, prelucrate, filtrate, adaptate unor scopuri şi nevoi
anticipate şi prestabilite.Informaţiile pot fi obţinute prin observare
directă, dialog, comunicare.Nu toate informaţiile sunt însă evaluabile,
iar unele dintre acestea conţin mesaje variate invers proporţional faţă
de ocurenţă şi probabilitatea utilizării efective la raportări.

 Contabilitatea se concentrează factual pe informaţii

relevante.Relevanţa este considerată criteriu major legat de utilitate
ori pe baza calităţii rezultatelor dezirabile ce ar trebui obţinute ca
efect al utilităţii.Relevanţa este centrul justificării operaţionale a valorii
atribuite resurselor controlate în măsura în care prin evaluare
credibilă există certitudinea obţinerii sau garantării unui beneficiu.

O teorie necesară asupra măsurării. . .

Măsurarea este un sector important – vital al problemelor contabile care

vizează asamblarea sistemică a raporturilor cauzale dintre evaluare,
tehnicile de prelucrare a datelor de referinţă şi semnificaţia pe care o are
asumarea decizilor corecte prin calitatea raţionamentelor de
comunicare.

Măsurarea contabilă se concentrează pe sinergia sistemică dintre

obiecte, subiecte, obiective, evenimente şi rezultate.

43
Principiile sunt funcţional dependente de atitudinea, motivaţia şi
responsabilitatea umană care are misiunea de a rezolva probleme, iar
utilizatorii şi producătorii de informaţii au un rol major în măsurarea proceselor
de cuantificare.În termeni de modelare, prin convenţie nominalismul monetar
presupune că în raport cu perioada, substanţa monetară este stabilă ca
etalon de referinţă.Aprecierea monetară, respectiv deprecierea sunt procese
ce pot fi măsurate pornind de la referinta stabilităţii unei valori – etalon în
raport cu timpul.

Estimarea şi măsurarea prudentă a valorii costurilor istorice este totdeauna în

competiţie cu utilitatea, relevanţa şi credibilitatea costurilor de oportunitate,
bazate pe valori reale de înlocuire.

Finalitatea comunicării . . .

Un sistem de comunicare consistă din transferul mesajelor între sursa

de origine şi receptor.Obiectivul mesajului este influenţarea calitativă a
acţiunii la receptor.
Transferul de mesaje este efectuat prin transmiterea de date şi informaţii
- semnale şi decodarea de semnale la destinaţie.

Valoarea informaţiilor . . .

Contabilitatea urmăreşte „cea mai dreaptă proporţie” dintre adevărata

informaţie, adevăratul utilizator, adevărata cantitate şi adevăratul timp – toate
raportate la adevăratul „ cel mai mic cost” – sau cea mai mică valoare dintre
cost şi valoarea justă.Compromisul utilităţii ce conservă în timp puterea de
cumpărare a banilor remit în cauză obiectivitatea şi relevanţa calculelor de
optimizare – cel mai bun raport dintre cantitate, conţinut, acurateţe şi viteza
transferului de date – prin raportarea costurilor la randament şi utilitate cu
efecte monetare verificabile în timp şi spaţiu.Referinţa utilităţii este
considerată marja dintre beneficii şi costuri.
Valoarea informaţiilor poate fi brută sau netă, perfectă, imperfectă,
operaţională, justă, până în momentul asumării efective a deciziei.

Procesul de elaborare, control şi asumare a deciziei.

Planificare Identificarea obiectivelor Alegere alternative

Alternative şi soluţii de
acţiune
Prelucrare date pentru
soluţii alternative
Selectarea alternativelor
pe baza opţiunilor
determinate de evoluţia
reală a evenimentelor
Implementare decizii
Control, audit, verificare Comparaţii pentru Măsurare şi corecţie
contabilă detectarea abaterilor
Rezolvarea

44
 divergenţelor
Testarea calitativă de
soluţii corective pentru
îmbunătăţirea activităţii
Adaptabilitate structurală
Redundanţă, sinergie,
control, feed – back

Maximizarea capacităţii de control a fluxurilor viitoare de trezorerie este

esenţial dacă întreprinderea identifică oportunităţi potenţiale de investiţie.

Procesul de administrare managerială a informaţiilor contabilităţii impune ( 1)

planificare pe termen scurt sau pe termen lung, ( 2) control – compararea
permanentă a performanţelor actuale cu planurile anticipate şi cu eventualele
deviaţii, care impun eventualitatea acţiunilor corective, ( 3 ) organizare –
definirea riguroasă a responsabilităţilor, a raporturilor de autoritate pentru
remunerarea competenţelor şi sancţionarea abaterilor, coordonarea
activităţilor, ( 4) motivarea acţiunilor, armonizarea obiectivelor organizaţiei cu
interesele şi expectanţa participanţilor

Capital Noi aporturi Decizii Proiecte Câştig

manageriale Alternative Monetar
Dividende Acţionari Interese Plasamente
Creanţe Vânzări Marja profit Costuri
Titluri Piaţă Speculaţii Schimb
Efecte Efort Conversie Consum
Dobânzi Credite Investiţii Randament
Credite Investiţii Active Beneficii
Taxe Surplus Investiţii Datorii

Decizii Politica de Garanţii Obiective Orizont global

strategice dividende materiale
Decizii Politica de Flux de Lichiditate Eficienţă pe
Operaţionale finanţare trezorerie piaţă
Decizii Politica de Controlul Beneficiu Randament
operaţionale investiţii activelor de exploatare
Plasamente Câştig Dobânzi
Dividende
Participaţii Control Dezvoltare
corporativă

Mediul economic este instabil şi marcat de procese şi evenimente care

necesită abordarea şi modelarea evenimentelor în condiţii de risc şi
incertitudine.
Integrarea economică şi monetară, asimilarea principiilor mecanismului ratei
de schimb, dezvoltarea pieţei de capital, deschiderea spaţiului european
pentru oportunităţi de investiţie, emergenţa speculativă a inovaţiilor legate de

45
utilizarea instrumentelor financiare într-un spaţiu cu graniţe fluente, dar cu
nivele diferenţiate de apreciere a randamentului opţiunilor :

ÎNCASĂRI
Numerar şi echivalente de numerar
de la clienţi
Dobânzi şi dividende din plasamente
şi investiţii
Noi aporturi şi depuneri de capital
PLĂŢI
Numerar şi echivalente de numerar
către terţi, furnizori, salariaţi
Dividende distribuite acţionarilor
Dobânzi plătite către bănci

Decizii şi control Finanţare

Rata dobânzii şi a creditului
Rata cursului valutar
Curs de schimb pentru acţiunile
cotate
Oferta publică de titluri

Oportunităţi de investiţie
Nivelul impozitelor
Rata medie de rentabilitate
Costul resurselor
Concurenţa

 Orice sistem public de conturi impune reguli de control administrativ a

cheltuielilor care urmăresc preîntâmpinarea fraudelor şi autorizarea
bugetară a plăţilor.
 Respectul autorizării bugetare, prevenirea fraudelor şi a deturnărilor
de fonduri impune recunoaşterea regulilor calificate, definirea rolurilor
pentru ordonatorul public şi contabilul public.
 Repartiţia rolurilor între administraţie – public / privat – ordonator şi
contabil presupune diferenţierea planurilor din care derivă operaţii
contabile , dar şi recunoaşterea implicaţiilor pentru finanţare,
angajarea cheltuielilor, confirmarea plăţilor.
 Ordonatorul are calitatea de a delega autoritatea administrării
cheltuielilor şi veniturilor.Decizia de utilizare a creditelor deschise şi
votate prin lege desemnează 3 categorii de ordonatori : ordonatori
principali, secundari şi terţiari ( delegaţi ).
 Contabilul Public aparţine direct sau indirect reţelei controlate de
Trezoreria Finanţelor Publice, fiind o autoritate delegată a Ministrului
de Finanţe şi a Ministerului Public de Tutelă.
 Contabilul Public are responsabilitate personală şi pecuniară pentru
controlul regularităţii financiare a ordonării regimului public al
cheltuielilor şi veniturilor.
 Dacă ordonatorul decide – contabilul controlează.Contabilul decide
confirmarea plăţilor.
 Pentru contabilizarea cheltuielilor şi a veniturilor există practic 3
circuite – contabilitatea de angajamente în partidă dublă,
contabilitatea în partidă simplă, contabilitatea Trezoreriei.

46
  Contabilitatea de angajamente este centrată asupra cheltuielilor şi
veniturilor

responsabilitate cheltuieli Venituri

Ordonator Angajare
Ordonanţare
Lichidare Lichidare
Mandat Emisiune titlu
Contabil Plată Compensare

 Angajarea poate fi juridică şi contabilă.Angajarea juridică

corespunde actului de recunoaştere a angajamentului ce derivă
din aplicarea legii aplicabile, un organism consacrat constată o
obligaţie care va deveni la scadenţă o plată.
 Angajarea contabilă este consecinţa recunoaşterii actelor,
procedurilor şi competenţelor de natură contabilă, prin estimarea,
recunoaşterea şi afectarea creditului necesar pentru a face faţă
cheltuielilor şi angajamentelor de drept constatate.
 Ordonanţarea este acceptarea condiţionată a transferului de
autoritate şi responsabilitate, determinarea materialităţii şi
concordanţei pentru angajamente.
 Lichidarea are ca obiect verificarea realităţii unei datorii şi
stingerea unui angajament prin plată – ca efect al unei
contraprestaţii.
 Mandatul / ordonanţa acompaniază acceptarea unei misiuni
însoţită de acte justificative care permit efectuarea controalelor
de regularitate.
 Plata este o consecinţă a regularităţii care descarcă un
angajament prin ieşirea de numerar sau echivalente de numerar.
 Documentele de sinteză ale contabilităţii publice sunt variabile
dependente în funcţie de periodicitatea raportărilor, dependenţa
faţă de faza bugetară sau contabilă la care se referă, implicit
conţinutul acestora.
 Putem identifica 5 subsisteme interdependente : a) contabilitatea
bugetară, b) sinteza fluxurilor financiare controlate de Trezoreria
Publică, c) transferuri şi decontări de natură mixtă – urmărind
angajamente pe baza decalajelor dintre creanţe / datorii,
cheltuieli / venituri, încasări / plăţi, d) contabilitate de gestiune –
analitică, e)contabilitatea şi raportările în partidă simplă.
 Rezultatul contabil poate fi estimat, calculat în 4 sectoare
instituţionale distincte : a) rezultatul determinat din execuţie ca
diferenţă / sold între încasări şi plăţi, coordonate de Trezorerie,
b) excedent / deficit care necesită rectificare bugetară stabilă, c)
rezultatul patrimonial, d )soldul de gestiune consolidat cu
diferenţe temporare sau definitive

Principalele cerinţe ale reformei în domeniul

contabilităţii instituţiilor publice

47
 Procesul de reformă a contabilităţii publice trebuie să răspundă
următoarelor cerinţe:
 armonizarea planului de conturi utilizat pentru instituţiile publice
cu planul de conturi al agenţilor economici;
 armonizarea sistemului contabil al instituţiilor publice cu
Standardele Internaţionale de Contabilitate publică;
 modificarea clasificaţiei bugetare prin înlocuirea actualului sistem
cu indicatori care să permită evaluarea performantelor în
utilizarea banilor publici;
 instituirea obligativităţii conducerii contabilităţii de gestiune cu
ajutorul căreia să se urmărească costurile aferente programelor
prevăzute în buget.

Reţeaua de standarde contabile

Tendinţe şi orientări în contabilitatea instituţiilor publice

Standardele contabile pot fi internaţionale, europene şi naţionale.

Standardele contabile internaţionale sunt elaborate de IASC. Scopul şi
principalele caracteristici, constau din:
 furnizarea de reguli contabile general valabile acceptate în toate
tarile lumii, capabile să armonizeze în cat mai mare măsura
standardele şi procedurile contabile practicate în diverse tari;
 asigurarea aceleiaşi baze pentru elaborarea rapoartelor
financiare, astfel încât investitorii şi băncile internaţionale face
analize comparative ale diferitelor oportunităţi de investiţii;
 IAS nu se suprapun standardelor de contabilitate.
 Statutul IASC prevede ca atunci când rapoartele financiare sunt
conforme cu IAS în toate elementele esenţiale acest lucru
trebuie specificat în anexa;
 sfera de aplicare a IAS se circumscrie numai la elementele
esenţiale şi de la data specificata în textul standardului, cu
excepţia celor care se aplica retroactiv. Orice limitare a sferei de
aplicare este înscrisă şi explicitata în conţinutul fiecărui
standard.

Comitetul Internaţional pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate

IASB, înfiinţat în 1973, cuprinde aproximativ 2 milioane contabili reprezentând
142 de asociaţii profesionale din 103 tari.
Obiectivele IASB sunt:
a) Elaborarea şi publicarea standardelor internaţionale de contabilitate în
vederea analizării lor de către utilizatori şi promovarea variantelor
internaţional acceptate;
b) Desfăşurarea unei activităţi îndreptată spre îmbunătăţirea şi
armonizarea reglementarilor, a standardelor de contabilitate şi
procedurilor legate de prezentarea situaţiilor financiare.
Grupul Consultativ - înfiinţat în 1981 include reprezentanţi ai
organismelor internaţionale, ai tuturor categoriilor de persoane care
întocmesc situaţiile financiare, reprezentanţi ai bursei sau comisiilor de valori
mobiliare.

48
 Consiliul de Coordonare – înfiinţat în 1995 este cel mai înalt nivel al
profesiei contabile, cuprinde persoane fizice cu poziţii cheie în profesia
contabila, afaceri sau alţi utilizatori ai situaţiilor financiare. Rolul Consiliului de
Coordonare este de a promova acceptarea generala a Standardelor
Internaţionale de Contabilitate şi de a asigura credibilitatea activităţii IASC.

REZUMAT ŞI TERMENI CHEIE

Rezumat : Contabilitatea publică este un sistem complex şi integrat de

norme, principii, reguli şi tehnici de măsurare care priveşte starea la un
moment dat şi evoluţia modificărilor care privesc patrimoniul pentru o
perioadă de timp determinată.
Patrimoniul are conţinut juridic, economic, administrativ şi
financiar, fiind determinat obiectiv de universalitatea raporturilor de drepturi şi
obligaţii evaluabile în bani legate de posesia, utilizarea, dispoziţia şi transferul
resurselor publice între proprietar şi terţi.
Patrimoniul public reprezintă totalitatea mijloacelor aflate la
dispoziţia statului, finanţate din bugetul public, pe baza legilor în vigoare, care
ocrotesc interesele statului, instituţiile şi organismele publice, oricare ar fi
acestea.
Există trei etape esenţiale de procedură în administrarea
contabilităţii publice : procedura legislativă de evaluare şi votare a bugetului
public, procedura de executare a bugetului de stat, procedura de control –
gestionare.
Există trei categorii de acte ( fapte ) care implică regimul
contabilităţii publice :administrarea averii publice, mânuirea şi transferul de
bani şi bunuri, gestionarea – registre, documente, situaţii şi evidenţe.
Constituie obiect al contabilităţii universalitatea mişcărilor de valori
care intervin în patrimoniul public : bunurile şi valorile materiale în legătură cu
fondurile din care s-au finanţat acestea, drepturile şi obligaţiile evaluabile în
bani în legătură cu fluxurile de trezorerie determinate de încasări şi plăţi
publice, transferurile de proprietate, modul de utilizare, exploatare, investire şi
transmitere între organismele de stat, instituţii şi persoane publice, cheltuielile
şi veniturile, execuţia şi controlul bugetar al echilibrului financiar şi fiscal
determinat de raporturile dintre angajamente şi trezorerie, urmărirea şi
avizarea prevederilor legale de disciplină a utilizării banilor publici.
Orice metodă de cunoaştere se justifică sub dublu aspect : în
primul rând - ca model formal de principii,norme şi reguli, standarde sau
proceduri impuse, edictate , clasificate şi stabilite aprioric, iar în al doilea rând
ca ansamblu coerent de practici profesionale bazate pe autoritate şi
responsabilitate umană, prin care colectivitatea profesională conştientă
traduce limbajul teoriei normative în practici adecvate de comunicare.Metoda

49
contabilităţii poate fi explicată raţional din trei perspective : (1) legitimarea
principiilor generale de cunoaştere, cu caracter general ( observaţia,
clasificarea, raţionamentul, analiza, sinteza ), (2) principii specifice ştiinţelor
economice
( evaluarea numerică, calculaţia, analiza numerică, generalizarea modelelor
matematice, demonstraţia cu argumente de calcul ), ( 3) principii şi
instrumente de lucru proprii contabilităţii ( inventarul, bilanţul, bugetul, contul,
balanţa conturilor ).
Contabilitatea se bazează pe un sistem unitar şi complet de instrumente de
lucru adecvate necesităţilor de reflectare, recunoaştere, înregistrare,
clasificare, omogenizare, analiză, verificare şi control a realităţilor în
concordanţă cu obiectivele, scopurile şi finalităţile activităţilor economice –
pentru decizii competente.

Termeni cheie :

 contabilitate,  avere,  proceduri de

 patrimoniu,  capital, administrare
 patrimoniu juridic,  fonduri,  active,
 patrimoniu  finanţări,  datorii,
economic,  trezorerie,  patrimoniu net
 patrimoniu  instituţii  cheltuieli,
administrativ,  administraţii,  venituri
 patrimoniu  rezultat
financiar, administrativ
 buget,

 model  evaluare  Balanţa conturilor

 principii  calculaţie  Prudenţa
 Norme  Dublă  Costul istoric
reprezentare
 Reguli  Dublă  Necompensarea
înregistrare
 Practici  Înregistrare  Nominalismul
cronologică monetar
 Observaţii  Înregistrare  Continuitatea
sistematică
 Clasificare  Înregistrare  Intangibilitatea
sintetică şi bilanţului
analitică
 Raţionament  Inventar contabil  Conservarea
substanţei
 Analiză  Bilanţ contabil  Prioritatea realităţii
economice
 Sinteză  Cont  Imagine fidelă

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE :

50
1.Oprea Călin, Mihai Ristea – Bazele contabilităţii, Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 2003, Capitolul 1, pag.5 – 20.
2.P.H.Collin,David York, Adrian Joliffe – Dictionary of accounting, Peter Collin
Publishing, second edition, London, SWIP, 2001.
3.Dumitru C.Florescu – Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale principale,
Editura Universităţii Titu Maiorescu, 2002, Titlul I – Patrimoniul, pag.17-39,
Titlul III – Dreptul de proprietate, secţiunea a IV a – Dreptul de proprietate
publică, pag.84 – 116.
4.Ioan Alexandru ( coordonator ) – Drept administrativ – curs universitar,
Editura Economică, Bucureşti, 2002.
5.Jean Claude Fredouille – Dicţionar de civilizaţie romană, Editura Univers
Enciclopedic, Bucureşti, 2000.
6.Herbert A.Simon, Victor A. Thompson, Donald W. Smithburg – Administraţia
publică, Editura Cartier, Moldova, Chişinău – Editura Codex 2000, Bucureşti,
2003.
7.Anton P.Parlagi – Dicţionar de administraţie publică, Editura Economică,
Bucureşti, 2000.
8.Antonie Iorgovan – Tratat de drept administrativ, Ediţia a III a, volumul I,
Editura All – Beck, Bucureşti, 2001.

ÎNTREBĂRI ŞI TESTE DE EVALUARE :

1. Definiţi contabilitatea.
2. Explicaţi cu argumente pe ce elemente definitorii se bazează natura
conceptului stat – contract social.
3. Explicaţi ce reflectă patrimoniul din punct de vedere juridic.
4. Explicaţi ce reprezintă patrimoniul din punct de vedere economic.
5. Explicaţi ce reprezintă patrimoniul din punct de vedere administrativ.
6. Explicaţi ce reprezintă patrimoniul din punct de vedere financiar.
7. Ce reprezintă bugetul ?
8. Ce reprezintă trezoreria ?
9. Definiţi instituţiile şi administraţia.
10. Explicaţi administraţia publică prin obiective, rol şi funcţii.
11. Explicaţi conţinutul noţiunii de contabilitate publică.
12. Definiţi şi explicaţi etapele esenţiale de procedură în administrarea
contabilităţii publice.
13. Definiţi şi explicaţi categoriile de acte şi fapte care implică regimul
contabilităţii publice.
14. Enumeraţi elementele care constituie obiect al contabilităţii.
15. Definiţi activele, datoriile, patrimoniul / activele nete, cheltuielile,
veniturile, rezultatul.
16. Ce condiţii presupune asumarea cunoaşterii ?
17. Cum se justifică metoda cunoaşterii ?
18. Prin ce se justifică referenţialul metodologic al cunoaşterii cu
argumente, principii, norme şi reguli ?
19. Care sunt cauzele obiective prin care cunoaşterea devine autentică,
necesară şi realizabilă ?
20. Care sunt argumentele obiective pe care se bazează metoda de
cercetare ?
21. Definiţi obiectul propriu de cercetare al ştiinţei.
22. Ce impune o teorie ştiinţifică ?

51
23. Explicaţi ce presupune cercetarea adevărului.
24. Definiţi şi explicaţi accepţiunile curente ale contabilităţii.
25. Explicaţi metoda contabilităţii.
26. Clasificaţi cu argumente principiile contabilităţii.
27. Explicaţi dubla reprezentare, dubla înregistrare, înregistrarea
cronologică, înregistrarea sistematică, înregistrarea sintetică şi
analitică.
28. Explicaţi ce este, ce asigură, cum se foloseşte : inventarul, bilanţul,
bugetul, contul, balanţa conturilor.
29. Explicaţi principiile implicite sau explicite determinate de conştiinţa,
autoritatea şi responsabilitatea umană.
30. Explicaţi principiile implicite şi explicite dispuse de către lege.

52
53