Referenți științifici:

Cms. șef de poliție prof. univ. dr. Gabriela ȘERBĂBOIU

Col. conf. univ. dr. Garibald POPESCU

ORDINEA PUBLICĂ ÎN MEDIUL RURAL

Manual pentru uzul studenților an III

Comisar șef de poliție dr. Marius-Florin Mihăilă și colaboratorii

Comisar șef de poliție Vasile Armașu

Comisar șef de poliție Marius Mihai

Comisar șef de poliție Ion Bejan

Comisar șef de poliție George Dumitru

Comisar șef de poliție Dorin Fînaru

Comisar șef de poliție Mihail Preda

Comisar de poliție Cristian Paul Matei

Comisar de poliție Mihai Venea

Comisar de poliție Marian Sora

Inspector principal de poliție Ioan Emil Furdui

1
 Cuprins

1. Structura organizatorică și atribuțiile formațiunilor de ordine publică în

mediul rural ……………………………………………………….. pag.
1.1. La nivel de poliție municipal/orășenească …………………… pag.
1.2. La nivel de secție de poliție rurală …………………………… pag.
2. Organizarea activităților de patrulare și intervenție la evenimente în
mediul rural ……………………………………………………….. pag.
2.1. Instructajul efectivelor de poliție ……………………………… pag.
2.2. Zona de patrulare ………………………………………………. pag.
2.3. Intervenția la evenimente ………………………………………. pag.
3. Bazele de date utilizate de polițiștii de ordine publică ……………. pag.
3.1. Accesul la bazele de date ……………………………………… pag.
3.2. Categorii de baze de date utilizate ……………………………… pag.
3.2.1. S.E.I.M.D. – Sistemul Național de Raportare a Incidentelor ……pag.
3.2.2. Aplicația „EVIDENȚA POPULAȚIEI” ………………………… pag.
3.2.3. Aplicația „PERMISE AUTO ȘI ÎNMATRICULARE” ………… pag.
3.2.4. Aplicația „ÎNCARCERAȚI” …………………………………… pag.
3.2.5. Aplicația „URMĂRIȚI” ……………………………………… pag.
3.2.6. Aplicația „FURT AUTO” …………………………………… pag.
3.2.7. Aplicația „INTERDIT” ……………………………………… pag.
3.2.8. Aplicația „Registrul Național al Armelor (R.N.A.) ………… pag.
3.2.9. Aplicația „AFIS 2000” ……………………………………… pag.

2
3.2.10. Aplicația „IMAGETRACK” ………………………… pag.
3.2.11. Aplicația „CDN” ……………………………………… pag.
3.2.12. Aplicația „SNDGJ” – baza de date a Sistemului Național de
Date Gentice Judiciare …………………………………… pag.
3.2.13. Aplicația „IBIS” – baze de date privind identificarea
obiectelor/instrumentelor ………………………………… pag.
3.2.14. Aplicația „TRECEREA FRONTIEREI” ……………… pag.
3.2.15. Aplicația „PAȘAPOARTE” …………………………… pag.
3.2.16. Aplicația „eASF” al Secretariatului General al OIPC–
INTERPOL …………………………………………………… pag.
3.3. Accesul la bazele de date ……………………………………… pag.
3.4. Implementarea datelor și utilizarea acestora de către polițiști … pag.
4. Prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență în mediul rural … pag
4.1. Mijloacele de acțiune în domeniul prevenirii infracțiunilor cu violență
în mediul rural …………………………………………………… pag.
4.2. Managementul activității de gestionare a stărilor conflictuale ….. pag.
4.3. Măsuri minime de siguranță …………………………………… pag.
4.3.1. Reguli împotriva victimizării …………………………………… pag.
4.3.2. Modul de riposte al victimei …………………………………… pag.
5. Utilizarea forței în activitățile de ordine publică ………………… pag.
5.1. Folosirea forței fizice …………………………………………… pag.
5.2. Folosirea armelor de foc ……………………………………… pag.
6. Prevenirea și combaterea infracțiunilor de furt de către formațiunile de
ordine publică …………………………………………………… pag.
6.1. Principalele activități specifice prevenirii infracțiunii de furt … pag.
6.2. Principalele activități specific combaterii infracțiunii de furt … pag.

3
6.2.1. Stabilirea exacta a locului și a timpului săvârșirii faptei prezintă
importanță …………………………………………………… pag.
6.2.2. Modurile de operare folosite …………………………………… pag.
6.2.3. Cercetarea făptuitorilor ………………………………………… pag.
6.2.4. Unele particularități ale investigării furtului și tâlhăriei ……… pag.
6.2.5. Ascultarea martorilor ………………………………………… pag.
7. Atribuțiile polițiștilor de ordine publică pe linia prevenirii și combaterii
infracțiunilor la regimul armelor și munițiilor …………………… pag.
8. Prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere în mediul rural … pag.
8.1. Factori de risc ……………………………………………… pag.
8.2. Factori favorizanți pentru accidentele rutiere ……………… pag.
8.3. Organizarea supravegherii, dirijării și controlului traficului rutier,
reguli de bază în relația polițiștilor cu participanții la traficul rutier ….
……………………………………………………………………..pag.
8.4. Constatarea și sancționarea contravențiilor la regimul circulației pe
drumurile publice …………………………………………………pag.
8.5. Constatarea și probarea infracțiunilor la regimul circulației pe
drumurile publice ……………………………………………… pag.
8.6. Transportul mărfurilor periculoase ……………………………… pag.
8.7. Elemente de tactica intervenției specifice în situația orpirii unui
vehicul pe drumurile publice …………………………………… pag.
8.8. Primele măsuri ce trebuie luate la locul unui accident soldat cu
victime …………………………………………………………… pag.
9. Activități pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice …… pag.
9.1. Cadrul normative European …………………………………… pag.
9.2. Cadrul normative national ……………………………………… pag.
9.3. Activitățile Poliției Române pe această linie ………………… pag.
4
9.3.1. Pe linia controlului activităților de exploatare forestieră ……… pag.
9.3.2. Pe linia controlului circulației materialului lemnos …………… pag.
9.3.3. Pe linia controlului depozitării, prelucrării și comercializării
materialului lemnos …………………………………………… pag.
10. Transportul, prelucrarea, comercializarea și exportul materialului lemnos
………………………………………………………………………pag.
10.1. Documentele ce fac dovada provenienței materialelor lemnoase
…………………………………………………………………… pag.
10.1.1. Avizul de însoțire ………………………………………… pag.
10.1.2. Termenul de valabilitate a avizelor de însoțire …………… pag.
10.1.3. Avize de însoțire pe timpul transportului ………………… pag.
10.1.4. Condițiile de completare a avizelor de însoțire a materialului
lemnos …………………………………………………………… pag.
10.2. Sistemul SUMAL ……………………………………………… pag.
11. Activitățile desfășurate de poliție în domeniul piscicol, cingetic, în
cooperare cu alte forte specializate ……………………………… pag.
11.1. Infracțiunea de braconaj ……………………………………… pag.
11.2. Combaterea braconajului piscicol …………………………… pag.
11.2.1. Controlul și inspecția activității de pescuit comercial … pag.
11.2.2. Verificarea activității de pescuit commercial în apele maritime
interne și în apele teritoriale ………………………………… pag.
11.3. Activități specifice la verificarea mijloacelor auto care transportă
pește ……………………………………………………………… pag.
11.4. Fondul cinegetic, definiție și importanță ………………………… pag.
12. Soluționarea petițiilor ……………………………………………… pag.
12.1. Analizarea conținutului petițiilor ……………………………… pag.

5
12.2. Desemnarea formațiunii sau persoanei care va verifica petiția și
stabilirea termenului de soluționare a acesteia ………………… pag.
12.3. Verificarea aspectelor semnalate în cuprinsul petiției …………… pag.
12.4. Stabilirea raportului cu rezultatul verificărilor și măsurile ce se impun
………………………………………………………………… pag.
12.5. Considerații generale …………………………………………… pag.
13. Obținerea de date și informații ……………………………………… pag.
13.1. Organizarea obținerii de date și informații în urma fructificării
principalelor baze de date ale Poliției Române ………………… pag.
13.1.1. Principiul utilității sociale ………………………………… pag.
13.1.2. Principiul cooperării ……………………………………… pag.
13.1.3. Principiul echidistanței politice …………………………… pag.
13.1.4. Principiul respectării legii și drepturilor cetățenești ……… pag.
13.1.5. Principiul conspirativității și respectării secretului ……… pag.
13.1.6. Principiul operativității și oportunității …………………… pag.
13.2. Obținerea de date și informații în urma analizării verificării și
valorificării informațiilor deținute de bazele publice de date …… pag.
14. Culegerea și exploatarea informațiilor în munca de poliție ………… pag.
14.1. Mijloacele muncii informative ………………………………… pag.
14.1.1. Agentura ………………………………………………… pag.
14.1.2. Evidențele poliției ………………………………………… pag.
14.1.3. Tehnica operativă ………………………………………… pag.
14.2. Metode ale muncii informative ...................................................... pag.
14.2.1. Investigația ........................................................................... pag.
14.2.2. Supravegherea informativă .................................................. pag.
14.2.3. Ascultarea în secret .............................................................. pag.
14.2.4. Ascultarea conspirată ........................................................... pag.
6
14.2.5. Verificarea în secret ........................................................... pag.
14.2.6. Verificarea conspirată ........................................................ pag.
14.2.7. Ridicarea conspirată a obiectelor și înscrisurilor ............... pag.
14.2.8. Fotocopierea în secret a unor înscrisuri .............................. pag.
14.2.9. Combinația informativă ...................................................... pag.
15. Investigația ca metodă de lucru pentru polițiștii de ordine publică .... pag.
15.1. Aspecte generale ale investigației .................................................. pag.
15.2. Specificul investigației polițienești ............................................... pag.
15.3. Criteriile de clasificare ale investigației ....................................... pag.
15.4. Particularitățile investigației polițienești ...................................... pag.
15.5. Etapele investigației polițienești ................................................... pag.
15.6. Particularitățile investigației polițienești ....................................... pag.
15.6.1. Investigația polițienească în diferite obiective .................... pag.
15.6.2. Investigația polițienească în mediul rural ........................... pag.
15.6.3. Investigația polițienească la fața locului ............................ pag.
16. Abaterile disciplinare ........................................................................ pag.
16.1. Documente de referință (reglementări) aplicabile activității
procedurale .................................................................................. pag.
16.2. Definiții și abrevieri ale termenilor utilizați în procedura formalizată
.................................................................................................... pag.
16.3. Descrierea procedurii ..................................................................... pag.
16.3.1. Generalități ........................................................................... pag.
16.3.2. Documente utilizate ............................................................ pag.
16.3.3. Circuitul documentelor ........................................................ pag.
16.3.4. Resurse necesare ................................................................. pag.
16.3.4.1. Resurse materiale .................................................................... pag.
16.3.4.2. Resurse umane ........................................................................ pag.
7
16.3.4.3. Modul de lucru ................................................................... pag.
16.4. Declanșarea cercetării prealabile ............................................. pag.
16.5. Etapele și cronologie desfășurării cercetării prealabile .......... pag.
16.5.1. Verificarea existenței situațiilor de incompatibilitate ... pag.
16.5.2. Documentarea asupra materialelor de sesizare .............. pag.
16.5.3. Citarea ........................................................................... pag.
16.5.4. Prezentarea actelor cercetării ........................................ pag.
16.5.5. Termenele de dispunere a sancțiunii disciplinare ......... pag.
16.5.6. Suspendarea și încetarea suspendării procedurii disciplinare
................................................................................................. pag.
16.5.7. Disjungerea procedurii disciplinare ................................ pag.
16.5.8. Extinderea procedurii disciplinare .................................... pag.
16.5.9. Administrarea probatoriului ............................................... pag.
16.5.10. Proiectul raportului de cercetare prealabilă ...................... pag.
16.5.11. Raportul de cercetare prealabilă ...................................... pag.
16.5.12. Valorificarea rezultatelor activității .................................. pag.
16.5.13. Prezentarea dosarului persoanei care a dispus cercetarea
prealabilă ...................................................................................... pag.
16.6. Conduita polițistului desemnat .................................................... pag.
16.7. Dispunerea măsurilor ................................................................. pag.
16.7.1. Atenționarea ....................................................................... pag.
16.7.2. Dispunerea sancțiunii disciplinare ..................................... pag.
16.8. Calculul termenelor ...................................................................... pag.
16.9. Responsabilități ........................................................................... pag.
16.9.1. Șeful unității .................................................................... pag.
16.9.2. Polițistul desemnat cu cercetarea prealabilă .................... pag.

8
16.9.3. Polițistul desemnat să ajute în efectuarea cercetării prealabile
......................................................................................................... pag.
16.9.4. Polițistul cercetat .................................................................. pag.
16.9.5. Structura de resurse umane .................................................. pag.
16.9.6. Alte responsabilități ............................................................. pag.
Bibliografie ............................................................................................... pag.

9
1. Structura organizatorică și atribuțiile formațiunilor de ordine publică
din mediul rural

Înainte de prezenta strict structura organizatorică și atribuțiile Poliției

Române în mediul rural, vom face câteva aprecieri și precizări referitoare la
conceptul de ordine publică.

„Ordinea publică este o stare de drept, conținutul fiind legat de prevederile

legale, ceea ce permite realizarea și menținerea echilibrului bazat pe :

- consensul social necesar funcționării optime a ansamblului social în

condițiile reglementărilor juridice în vigoare;

- apărarea și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

cetățenilor;

- apărarea avutului public și privat;

- apărarea valorilor supreme în scopul promovării și afirmării progresului

social într-o societate democratică.

Ordinea publică este strâns legată de ordinea de drept, reprezentând proiecția

acesteia din urmăîn organizarea și desfășurarea activității publice într-un stat și
constând în respectarea tuturor normelor de comportare generală, a regulilor de
conviețuire socială, de apărare a cetățenilor și a integrității lor, a drepturilor
legitime ale acestora precum și a proprietății private și publice.

10
 Atunci când analizăm conceptul de ordine publică este necesar să definim
noțiunile de menținere, asigurare și restabilire a ordinii publice.

Menținerea ordinii publice reprezintă ansamblul de măsuri și acțiuni

întreprinse pentru prevenirea tulburărilor sau a altor manifestări cu violențăîn
scopul evitării folosirii forței.

Caracteristica principală a menținerii ordinii publice o constituie prevenirea,

în care scop deculegere și valorificarea informațiilor este elementul esențial, alături
de acțiunile privind asigurarea ordiniipe timpul întrunirilor și manifestațiilor de
diferite tipuri.

Asigurarea ordinii publice cuprinde un ansamblu de măsuri, activități și

acțiuni specifice adoptate și desfășurate de către organismele specializate ale
administrației de stat, în scopul respectării normelor de conduită civică prevăzute
în legi și alte acte normative, a drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și a
celor de protecție a proprietății publice și private.

Restabilirea ordinii publice reprezintă ansamblul măsurilor legale,

preponderant represive, bazate pe forța de constrângere, inclusiv pe forța fizicăși a
armelor de foc aplicate de organele cu atribuții legale pentru readucerea situației
create prin încălcarea gravă a ordinii publice, generatoare de pericol, pentru
siguranța statului, a cetățenilor, a proprietății publice și private, la starea de
normalitate.

Restabilirea ordinii publice cuprinde un ansamblu de acțiuni specifice

organizate și executate în timp, în raport de situație, care se bazează pe folosirea

11
mijloacelor și materialelor tehnice din dotare, având drept scop readucerea situației
la starea de normalitate.”1

Trebuie să admitem că asigurarea ordinii publice în mediul rural are anumite

caracteristici care nu se regăsesc și în mediul urban. Pornind de la dimensiunile
comunităților, de la relațiile existente între oameni la sate și ajungând la condițiile
economice care domină zonele rurale, vom constata faptul că aici ordinea publică
trebuie abordată diferit.

De aceste aspecte specifice a fost conștient și legiuitorul, care a prevăzut o

organizare și atribuții foarte diferite, pe alocuri, între structurile polițienești care își
desfășoară activitatea în mediul urban față de cele care sunt prezente în mediul
rural.

„În ciuda eforturior depuse pentru crearea unui sistem legislativ capabil să
reglementeze desfășurarea vieții sociale și să asigure respectarea ordinii publice,
toate statele, chiar și cele cu democrație avansatăși o situație economică foarte
bună s-au confruntat, se confruntăși, probabil, se vor confrunta cu acțiuni de
tulburare a ordinii publice.

Aceste acțiuni, caracterizate prin violență, distrugeri, încălcarea legii și a

drepturilor omului au cauze, modalități de manifestare și efecte dintre cele mai
diferite, dar toate au ca finalitate suferința umană. Revenirea la starea de
normalitate se face prin măsuri ferme luate de guverne prin instituții politice,
adminstrative, alte instituții cu drept coercitiv și chiar prin forță armată.

1
Drăghici Ion – Conceptul de ordine publică și reflectarea lui în legislația actuală, referat Academia de Poliție
„Alexandru Ioan Cuza”, 2007, https://mail.google.com/mail/u/0/#inbox?projector=1

12
 Plecând de la cauzele probabile de producere a tulburării ordinii publice și
de la propria experiență, statele și-au constituit structuri specializate și au adoptat
strategii pentru menținerea și restabilirea ordinii publice.

În general, majoritatea statelor democratice includ în categoria forțelor de

ordine publică efective de poliție, de jandarmerie, carabinieri, unități antitero,
servicii de pazăși protecție a demnitarilor, de poliție de frontieră, pompieri, garda
de coastă, garda națională și altele.

Fiecare stat şi-a creat şi perfecţionat structuri în domeniul ordinii publice în

pas cu propria sa dezvoltare istorică, păstrând propria identitate, existând astfel o
varietate de structuri organizatorice, relaţionale și concepţii de abordare în plan
intern a ordinii publice.

Cu titlu de exemplu, în Germania, ordinea publică este încredinţată poliţiei,

în timp ce în Franţa, Belgia, Olanda, Canada, Spania – în mediul urban ordinea
publică este încredinţată Poliţiei, iar în mediul rural pe această linie are atribuţii
Jandarmeria. În SUA competenţa aparţine Poliţiei cu particularitatea că, pentru
restabilire, acţionează şi Garda Naţională, o instituţie care funcţionează în regim
temporar, fiind încadrată cu cetaţeni americani de diferite profesii care sunt plătiţi
să se pregatească săptămânal şi la nevoie să acţioneze alături de poliţie.

Remarcăm faptul că, în majoritatea statelor, forţele de ordine publică sunt în

subordinea Ministerului de Interne (Ministerul Securitaţii Publice, etc.) şi sunt
coordonate centralizat pentru aplicarea legii. Excepţie fac Franţa şi Olanda unde
Jandarmeria este în structura Ministerului Apărării.

Deşi structurile sunt eterogene, ministerele care se ocupă de ordinea publică

se compun din: departamente, secretariate, subsecretariate, direcţii generale şi
altele, cu responsabilităţi pe linia activităţii operative, de logistică, de relaţii
13
publice. Totodată, ministerele au în subordine structurile statelor respectivede luptă
împotriva terorismului, de pază şi protecţie a demnitarilor, de pază a frontierei şi în
unele situaţii pe cele vamale.

Mai trebuie subliniat faptul că doctrinele (strategiile) naţionale de ordine

publică nu sunt subordonate intereselor grupărilor politice, ceea ce asigură
continuitatea structurilor, dar şi a specialiştilor în posturi.

În România, sistemul naţional de asigurare a ordinii publice cuprinde

ansamblul format din legislaţie, autoritaţile şi organele administraţiei publice,
instituţiile, forţele şi resursele create şi pregătite special, care acţionează pentru
garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, protecţia proprietăţii publice şi
private, funcţionarea normală a statului de drept.”2

Structura organizatorică a formațiunilor de ordine publică în mediul rural

sunt prevăzute în Dispoziția Inspectorului General al Poliției Române nr.
123/2012. Pentru o bună conformare și înțelegere, le vom prezenta în continuare
așa cum sunt ele specificate în actul normativ amintit, iar pe parcurs vom prezenta
puncte de vedere care să susțină sau să expliciteze cele prevăzute în această
prevedere legală.

Art.7. (1) Birourile de poliţie rurală au următoarea structură:

a) şef birou;

b) compartiment criminalitate judiciară;

c) compartiment siguranţă publică;

2
Drăghici Ion – Conceptul de ordine publică și reflectarea lui în legislația actuală, referat Academia de Poliție
„Alexandru Ioan Cuza”, 2007, https://mail.google.com/mail/u/0/#inbox?projector=1

14
 d) agent sau personal contractual pentru activitatea de secretariat.

(2) Birourile şi/sau formaţiunile de poliţie rurală sunt organizate, de

regulă, în cadrul poliţiilor municipale, orăşeneşti şi comunale din localităţile în
care funcţionează unităţi de parchet.
(3) Cu titlu de excepţie, aceste structuri sunt organizate şi la alte poliţii
orăşeneşti sau comunale, pentru grupuri de comune aflate la distanţe mari de
parchete.

(4) La municipiile unde nu au fost prevăzute funcţii de şef birou poliţie

rurală, activitatea este condusă nemijlocit de adjunctul şefului poliţiei municipale.

(5) Formaţiunile de poliţie rurală sunt conduse nemijlocit de adjuncţii

şefilor poliţiilor municipale/orăşeneşti.

(6) La oraşele unde nu este prevăzută funcţie de adjunct, formaţiunile de

poliţie rurală vor fi conduse nemijlocit de şeful poliţiei orăşeneşti.

(7) Birourile şi formaţiunile de poliţie rurală au în coordonare mai multe

poliţii comunale şi posturi comunale de poliţie, grupate în funcţie de situaţia
operativă, întinderea şi configuraţia teritoriului.

(8) Prin dispoziţia şefului de inspectorat se stabilesc nominal poliţiile

comunale şi posturile comunale de poliţie ce vor fi repartizate în coordonarea
birourilor sau formaţiunilor de poliţie rurală.

Art.8. (1) Poliţiile comunale şi posturile de poliţiecomunale se

subordonează operativ3 birourilor sau formaţiunilor de poliţie rurală de la

3
operativ – presupune gestionarea elementelor componente ale situaţiei operative de pe raza de responsabilitate;

15
poliţiile municipale, orăşeneşti şi comunale şi operaţional4 serviciului poliţiei de
ordine publică.
(2) În comunele cu o situaţie operativă complexă, în condiţiile prevăzute
de legislaţia în vigoare, pot fi organizate poliţii comunale.

Observați că nimic nu este lăsat la voia întâmplării și, așa cum precizam și
mai sus, sunt prevăzute soluții pentru toate zonele administrative teritoriale ale
României.

Ne referim aici la modul în care sunt prevăzute atât poziționarea funcțiilor de

coordonare, cât și verigile lanțului de comandă, astfel încât decizia să ajungă în
timp util și acurat ca formă și conținut la polițistul care își desfășoară activitatea în
relația directă cu cetățeanul.

În continuare, vom prezenta și modul de ierarhizare și structurare a poliției

de ordine publică ce își desfășoară activitatea în mediul rural.Datele concrete sunt
prevăzute, de asemenea, în Dispoziția Inspectorului General al Poliției Române nr.
123/2012.

Înainte de prezenta efectiv această structură, vom face câteva precizări legate
de specificul activității de ordine publică în mediul rural și anume:

- Numai în mediul rural există o problematică referitoare la regimul

silvic;
- Numai în mediul rural pot exista mari regiuni cu magistrale
petroliere de transport prin conducte;

4
operaţional – presupune gestionarea acţiunilor organizate şi desfăşurate pe raza de competenţă, a efectivelor participante şi
mijloacelor logistice folosite;

16
 - Numai în mediul rural pot exista furturi de animale (nu ne referim
la animalele de companie, ci la cele destinate exploatării
comerciale: suine, cabaline, bovine, ovine etc.);
- În mediul rural oamenii folosesc pentru munca zilnică o serie de
unelte (secure, sape, coase etc.) pe care, apoi, la apariția unor
conflicte le pot transforma în arme de atac sau de apărare, în
funcție de calitatea fiecăruia în conflict;
- Numai în mediul rural există acele spații naturale imense în care se
pot desfășura activități infracționale, inclusiv contra vieții, unde nu
există nicio posibiltate tehnică de supraveghere și unde există
șanse foarte reduse să fie prezent un martor.

Secţiunea a II-a – Structuri specializate ale poliţiei de ordine publică

Art.9. La judeţele cu problematică în anumite domenii (silvicultură,

conducte magistrale de transport produse petroliere, etc.), în cadrul serviciilor
poliţiei de ordine publică, se pot constitui birouri sau compartimente pentru
prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi altor ilegalităţi din aceste domenii,
conform competenţei.

Atribuțiile polițiștilor care își desfășoară activitatea în structurile poliției de

ordine publică din mediul rural sunt prevăzute în aceeași Dispoziție a Inspectorului
General al Poliției Române, cu nr. 123/2012. În continuare, acestea vor fi
prezentate în detaliu, pentru a constata și înțelege exact care sunt aceste atribuții.

17
 Secţiunea a III-a - Atribuţiile poliţiştilor din cadrul
birourilor şi formaţiunilor de poliţie rurală de la poliţiile municipale şi
orăşeneşti

Art.22. Şeful poliţiei municipale/orăşeneşti coordonează activitatea de

ordine publică în mediul rural şi are următoarele atribuţii:

a) operaţionalizează, îndrumă şi evaluează activitatea poliţiştilor din

subordine pentru îndeplinirea eficientă şi operativă a sarcinilor profesionale,
precum şi pentru aplicarea corespunzătoare a cadrului normativ în vigoare;

b) în baza concluziilor desprinse din analiza situaţiei operative, propune

conducerii inspectoratului de poliţie judeţean şi administraţiilor publice locale
măsuri pentru eficientizarea activităţii poliţiei în mediul rural;

c) în baza concluziilor desprinse din analiza situaţiei operative, dispune şi

efectuează controale tematice la structurile de poliţie rurală subordonate.

Art.23. Adjunctul şefului poliţiei municipale/orăşeneşti, care conduce

nemijlocit activitatea biroului/formaţiunii, în condiţiile prevăzute de art.7, sau
şeful birouluide poliţie rurală are, în principal, următoarele atribuţii:

a) organizează şi analizează periodic activitatea poliţiştilor din subordine şi

dispune măsuri pentru creşterea eficienţei acesteia;

b) în funcţie de evoluţia situaţiei operative din zona de competenţă

organizează acţiuni punctuale în locurile, mediile şi zonele de interes operativ,
inclusiv activitatea de patrulare intercomunală;

18
 c) execută activităţi de evaluare şi control la poliţiile şi posturile de poliţie
comunale din subordine;

d) asigură cooperarea cu celelalte birouri şi formaţiuni de poliţie rurală, cu

alte formaţiuni operative şi informează conducerea poliţiei municipale/orăşeneşti
cu privire la activităţile desfăşurate şi măsurile dispuse, solicitând sprijin pentru
soluţionarea dosarelor penale cu grad sporit de dificultate;

e) răspunde de actualizarea hărţii criminogene a localităţilor rurale din

zona de responsabilitate, întocmită potrivit modelului prevăzut în Anexa nr. 1, în
care vor fi reprezentate convenţional principalele fapte de natură infracţională ori
alte evenimente cu risc criminogen (infracţiuni silvice, furturi de animale,
sustrageri de produse petroliere din conducte, stări conflictuale, evenimente
rutiere, fapte comise prin violenţă, etc.), în baza căreia vor fi direcţionate
activităţile de prevenire şi combatere a criminalităţii;

f) informează autorităţile publice locale despre factorii favorizatori ai

criminalităţii, solicitând sprijinul pentru eliminarea acestora (îmbunătăţirea
iluminatului public, organizarea pazei publice, semnalizarea rutieră, etc.);

Art.24. Poliţiştii compartimentului criminalitate judiciară din cadrul

biroului/formaţiunii de poliţie rurală au următoarele atribuţii:

a) actualizează zilnic harta criminogenă cu faptele de natură penală

comise pe raza de responsabilitate;

b) preiau pentru soluţionare, cu respectarea normelor procedurale,

dosarele penale cu autori cunoscuţi sau neidentificaţi, care prezintă un grad
ridicat de complexitate ori care se pot conexa datorită elementelor comune din

19
punct de vedere al modului de operare, urmelor, obiectelor corp delict sau
semnalmentelor autorilor, înregistrate la nivelul poliţiilor comunale şi posturilor
de poliţie comunale;

c) supraveghează calificat persoanele incluse în cercurile de suspecţi din

dosarele penale cu autori neidentificaţi instrumentate;

d) sprijină şi îndrumă activitatea poliţiştilor de la poliţiile şi posturile de

poliţie comunale pe linie de cercetare penală, de culegere a informaţiilor şi
efectuare a investigaţiilor;

e) identifică şi reţin persoanele date în urmărire în temeiul legii ori

dispărute de la domiciliu;

f) cooperează cu celelalte structuri operative ale poliţiei.

Art. 25. (1) Poliţiştii compartimentului criminalitate judiciară desfăşoară

activităţi de identificare şi cercetare a autorilor în cazul infracţiunilor din
competenţa judecătoriei, repartizate prin dispoziţia rezolutivă a şefilor poliţiilor
municipale şi orăşeneşti, în funcţie de complexitatea acestora.

(2) Soluţionează plângerile penale îndreptate împotriva primarilor,

viceprimarilor, consilierilor locali şi secretarilor primăriilor din comunele aflate
în responsabilitate, cu excepţia celor care privesc deturnarea de fonduri.

Art.26. (1) Compartimentul criminalitate judiciară din mediul rural este

constituit, de regulă, din funcţii de ofiţer, iar atunci când acest lucru nu este
posibil, pot fi prevăzute şi cu funcţii de agent.

20
 (2) Funcţiile de agent vor fi încadrate cu poliţişti care au o vechime de
minim 2 ani ca organ de cercetare al poliţiei judiciare.

Art. 27.Poliţiştiicompartimentului siguranţă publică din cadrul biroului

sau formaţiunii de poliţie ruralăau, în principal, următoarele atribuţii:

a) actualizează harta criminogenă cu stările conflictuale de orice natură

care prezintă riscuri în planul ordinii publice şi acordă sprijin poliţiilor şi
posturilor de poliţie comunale pentru aplanarea acestora;

b) analizează zilnic evenimentele sesizate, datele şi informaţiile obţinute,

alte elemente de interes operativ, în funcţie de care organizează activităţi
preventive proactive sau reactive, pe raza uneia sau mai multor localităţi;

c) în funcţie de evoluţia situaţiei operative propun măsuri de eficientizare a

activităţii de patrulare realizată de poliţiştii din cadrul poliţiilor şi posturilor de
poliţie comunale;

d) îndrumă activitatea poliţiştilor de la poliţiile şi posturile de poliţie

comunale aflate în coordonare, pentru întocmirea şi realizarea planurilor de pază
la agenţii economici de pe raza localităţilor;

e) participă la realizarea măsurilor de ordine pe raza poliţiilor şi

posturilor de poliţie comunale în cazul unor manifestări publice de orice gen care
presupun o afluenţă mare de public.

Secţiunea a IV-a - Atribuţiile poliţiştilor de la

poliţiile şi posturile de poliţie comunale

21
 Art.28. Poliţiştii de la poliţiile şi posturile de poliţie comunale au în
principal următoarele atribuţii:

a) soluţionează dosarele penale cu autori cunoscuţi, precum şi cele cu

autori neidentificaţi, potrivit competenţei;
b) desfăşoară activităţi preventive proactive sau reactive, în scopul
asigurării climatului de siguranţă publică;
c) desfăşoară activităţi informativ-operative pentru descoperirea autorilor
de infracţiuni şi supravegherea persoanelor predispuse la comiterea de
infracţiuni;
d) cooperează cu celelalte formaţiuni operative pentru soluţionarea
dosarelor penale cu autori neidentificaţi şi supravegherea suspecţilor aflaţi în
atenţia acestora;
e) informează autorităţile publice locale despre factorii favorizatori ai
criminalităţii, solicitând sprijinul pentru eliminarea acestora (îmbunătăţirea
iluminatului public, organizarea pazei publice, semnalizarea rutieră, etc.);
f) participă la asigurarea ordinii publice şi desfăşurarea în condiţii
corespunzătoare a activităţilor în pieţe, târguri, oboare, cu ocazia serbărilor
câmpeneşti ori altor manifestări ce implică prezenţa unui public numeros;
g) iau măsuri pentru identificarea şi prinderea persoanelor urmărite în
temeiul legii, precum şi pentru descoperirea bunurilor şi animalelor date în
urmărire sau care fac obiectul dosarelor aflate în evidenţă proprie;
h) acordă sprijin de specialitate şi îndrumă persoanele fizice şi juridice în
organizarea pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor, precum şi pentru organizarea
şi funcţionarea pazei pe teritoriul comunei, controlând modul de executare a
acestor activităţi;

22
 i) urmăresc respectarea legislaţiei în domeniul silvic şi transportului de
material lemnos, protecţiei mediului înconjurător, vânatului şi pescuitului, potrivit
competenţei;
j) supraveghează, îndrumă şi controlează în condiţiile legii, participanţii
la traficul rutier pe drumurile judeţene şi comunale situate în zona de competenţă
şi acordă sprijin autorităţilor locale pentru buna desfăşurare a traficului rutier,
efectuează cercetarea accidentelor rutiere uşoare soldate numai cu pagube
materiale;
k) desfăşoară activităţi pe linia evidenţei populaţiei, conform legislaţiei
specifice în vigoare;
l) în colaborare cu reprezentanţii autorităţilor locale, unităţilor de
învăţământ, cultură, etc. desfăşoară activităţi de educaţie antiinfracţională a
populaţiei;
m) participă, împreună cu reprezentanţii altor instituţii, la luarea
măsurilor ce se impun în caz de situaţii de urgenţă.

Art.29. (1) Poliţiştii din cadrul poliţiilor şi posturilor de poliţie comunale

desfăşoară activităţi de identificare şi cercetare a autorilor în cazul infracţiunilor
aflate în competenţa judecătoriei, repartizate prin dispoziţia rezolutivă a şefilor
poliţiilor municipale şi orăşeneşti.

(2) În cazul constatării unor infracţiuni de natură economică-financiară

sau din alte domenii care nu sunt în competenţa de soluţionare a poliţiştilor de la
poliţiile şi posturile de poliţie comunale, actele premergătoare vor fi înaintate,
spre definitivare structurilor specializate.

(3) Poliţiştii din cadrul poliţiilor şi posturilor de poliţie comunale sunt

obligaţi să primească şi să înregistreze orice sesizare sau plângere, urmând ca

23
după verificarea competenţei să o înainteze spre soluţionare structurilor
specializate.

(4) În funcţie de volumul dosarelor penale aflate în lucru la birourile sau

formaţiunile de poliţie rurală, prin dispoziţia rezolutivă a şefului subunităţii de
poliţie, la poliţiile şi posturile de poliţie comunale se pot repartiza şi dosare penale
din competenţa acestora, care nu au un grad ridicat de complexitate.

La finalul acestui curs, în speță la capitolele 20 Obținerea de date și

informații, 21 Culegerea și exploatarea informațiilor în munca de poliție și 22
Investigarea ca metodă de lucru pentru polițiștii de ordine publică, vom descrie
detaliat și cum se desfășoară în teren aceste activități prevăzute la art. 24, lit. c) și
art. 28, lit. c).

Atribuțiile ce revin polițiștilor din structurile de ordine publică

La nivelul Serviciului de Ordine Publică, ofițerii au următoarele

atribuții:

(1) - Șeful Serviciului de Ordine Publică:

a) coordonează, îndrumă și controlează activitatea polițiștilor pe linia

prevenirii și combaterii infracțiunilor cu violență în mediul rural, fiind ajutat de
ofițerul specialist I poliție rurală;
b) asigură punerea în aplicare a programelor și planurilor de acțiune, a
planurilor de măsuri, elaborate la nivel central, care vizează prevenirea și
combaterea infracționalității din competență, îndeosebi a infracțiunilor cu violență;

24
 c) monitorizează realizarea activităților stabilite la nivelul structurilor de
ordine publică pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență;
d) propune activități de îndrumare și control la structurile de ordine
publică unde se înregistrează creșteri ale fenomenului infracțional în cauză;
e) organizează și coordonează nemijlocit acțiuni zonale pentru
prevenirea și combaterea infracțiunilor cu impact asupra climatului de ordine și
siguranță publică, îndeosebi a celor cu violență;
f) participă nemijlocit la organizarea și desfășurarea misiunilor de
asigurare a ordinii și liniștii publice, ocazionate de manifestații publice cu grad
ridicat de risc, luând măsuri de prevenire și combatere a infracțiunilor cu violență
și asigurând coordonarea nemijlocită a efectivelor de ordine publică;
g) cooperează cu reprezentanții structurilor teritoriale ale Jandarmeriei
Române, Poliției de Frontieră, Poliției Locale, organelor administrației publice
locale, ai societăților specializate de pază, etc., pentru prevenirea în sistem integrat
a infracțiunilor stradale.
(2) -Ofițerul specialist I poliție rurală răspunde nemijlocit de organizarea,
coordonarea și monitorizarea activității polițiștilor din structura de poliție rurală în
domeniul prevenirii și combaterii faptelor cu violență, având în principal
următoarele atribuții:

a) se informează și se documentează pentru cunoașterea oricărei stări

conflictuale (inter-personale, inter-confesionale, inter-etnice, etc.), în care sunt
implicate grupuri mari de persoane și informează șefii ierarhici despre cauzele
generatoare și măsurile ce se impun a fi luate pentru aplanarea conflictului;
b) verifică prin sondaj analizele efectuate de către șefii secțiilor de poliție
rurală cu privire la modul de executare a sarcinilor stabilite în planurile de muncă
lunare ale secțiilor de poliție rurală/polițiilor comunale/posturilor de poliție

25
comunale, precum și eficiența activităților de prevenire și combatere a
infracțiunilor cu violență, având în vedere modul cum au fost gestionate stările
conflictuale;
c) solicită șefilor secțiilor de poliție rurală să-l informeze despre apariția,
existența și evoluția stărilor conflictuale în care sunt angrenate grupuri mari de
persoane;
d) se implică direct în aplanarea stărilor conflictuale nou-apărute,
identificând toți factorii responsabili ori care pot avea o influență pozitivă în
detensionarea conflictului (primar, vice-primar, consilieri locali, preot, cadre
didactice, bulibașă, etc.) .

1.1. La nivel de poliție municipal/orășenească

La nivelul poliției municipale/orășenești, ofițerii au următoarele atribuții:

(1) - Șeful/adjunctul poliției municipale/orășenești are următoarele

atribuții:

a) operaționalizează, îndrumă și evaluează activitatea polițiștilor din

subordine pentru îndeplinirea eficientă și operativă a sarcinilor profesionale în
domeniul prevenirii și combaterii infracțiunilor cu violență;
b) propune conducerii inspectoratului de poliție județean și administrației
publice locale măsuri pentru eficientizarea activității poliției de ordine publică în
domeniul prevenirii și combaterii faptelor antisociale, îndeosebi a infracțiunilor cu
violență, în baza concluziilor desprinse din analiza situației operative;

26
 c) solicită structurii de analiză a informațiilor produse analitice privind
evoluția infracțiunilor cu violență din zona de responsabilitate, îndeosebi a celor
comise în stradă;
d) coordonează acțiunile preventive și reactive organizate la nivelul
structurilor de ordine publică, în scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor cu
violență;
e) evaluează periodic activitatea desfășurată la nivelul structurilor de
ordine publică pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență;
f) cooperează cu celelalte structuri cu responsabilități în domeniul
ordinii publice, pentru stabilirea necesarului de efective, în vederea constituirii de
patrule, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență;
g) participă la ședințele tactice ale Grupului de Coordonare și Trasare a
Sarcinilor, care vizează schimbul de date și informații de interes operativ,
organizarea și desfășurarea de acțiuni comune, care să conducă la asigurarea unui
climat de siguranță civică corespunzător, implicit la prevenirea și combaterea
infracțiunilor cu violență;
h) dispune și efectuează controale tematice la structurile de ordine
publică, în baza concluziilor desprinse din analiza situației operative, pe linia
prevenirii și combaterii infracțiunilor cu violență;
i) urmărește realizarea activităților stabilite la nivelul structurilor de
ordine publică în domeniul reducerii fenomenului infracțional în cauză;
j) participă la evaluările periodice ale activităților desfășurate de către
polițiștii de ordine publică pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale,
îndeosebi a infracțiunilor cu violență;
k) participă la ședințele comisiei locale de ordine publică, înființate la
nivelul fiecărei comune, oraș, municipiu, unde funcționează poliție locală, ocazie

27
cu care va propune măsuri concrete pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor
cu violență în spațiul public.
(2) - La nivelul polițiilor municipale și orășenești care au în responsabilitate
nemijlocită poliții comunale și/sau posturi de poliție comunală, atribuțiile șefului
secției de poliție rurală vor fi preluate de șeful/adjunctul poliției
municipale/orășenești.

1.2. La nivel de secție de poliție rurală

La nivelul secției de poliție rurală, ofițerii și agenții de poliție au următoarele

îndatoriri:

(1) – Șeful secției de poliție rurală are, în principal, următoarele atribuții:

a) organizează activitățile polițiștilor din subordine, inclusiv cele de
patrulare intra și inter-comunală și dispune măsuri pentru creșterea eficienței în
domeniul prevenirii și combaterii infracțiunilor cu violență;
b) organizează și conduce acțiuni punctuale în locurile, mediile și zonele
de interes operativ, pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor cu violență, în
funcție de evoluția situației operative din zona de competență, implicit a
evenimentelor/manifestărilor cultural-artistice, religioase, sportive, ce vor avea loc
în zona de responsabilitate și la care va participa un public numeros;
c) desfășoară activități de sprijin, îndrumare și control a polițiștilor din
subordine, în domeniul prevenirii și combaterii infracțiunilor cu violență;
d) răspunde de actualizarea hărții criminogene a zonei de competență
teritorială, cu principalele infracțiuni comise și stări conflictuale existente, pentru

28
direcționarea activităților de prevenire și combatere a criminalității, îndeosebi a
infracțiunilor cu violență;
e) verifică modul de reactualizare a evidențelor operative la nivelul
secției de poliție rurală, al poliției comunale/postului de poliție comunală privind
persoanele cu risc ridicat de victimizare, persoanele predispuse la comiterea de
infracțiuni cu violență, respectiv persoanele aflate în stări conflictuale;
f) evaluează zilnic/periodic activitățile desfășurate de polițiștii din
subordine, privind:
1. cunoașterea/identificarea și supravegherea informativă a
persoanelor predispuse la comiterea de infracțiuni cu violență,
precum și pregătirea anti-infracțională a acestora;
2. cunoașterea și instruirea persoanelor cu risc de
victimizare (bătrâni – văduvi, văduve - care locuiesc singuri sau
care locuiesc în case izolate, persoane cu dizabilități/handicap
fizic/locomotor, etc.);
3. eficiența acțiunilor punctuale în locurile și mediile de
interes operativ (baruri, discoteci, restaurante, etc.);
4. calitatea activităților informative desfășurate de polițiștii
din subordine, în domeniul prevenirii și combaterii infracțiunilor cu
violență;
5. calitatea rapoartelor de activitate și a fișelor de
intervenție la evenimentele semnalate prin SNUAU 112 privind
fapte cu violență;
g. asigură instruirea polițiștilor din patrulele intra și inter-comunale, cu
privire la activitățile preventive și reactive care trebuie să fie executate cu ocazia
patrulărilor, în scopul reducerii numărului infracțiunilor cu violență. Vor fi
prezentate date despre persoanele predispuse la comiterea unor astfel de infracțiuni
29
care domiciliază în zona de patrulare sau frecventează anumite locuri/medii situate
pe itinerariul de patrulare, anturajul acestora, mijloacele de deplasare folosite,
precum și alte date de interes operativ. O atenție deosebită va fi acordată
prezentării de date și informații, inclusiv fotografii privind persoanele cu
antecedente penale pentru comiterea unor infracțiuni de ultraj împotriva
polițiștilor, care domiciliază în zona de responsabilitate sau frecventează
persoane/obiective din arealul respectiv. Totodată va fi analizată situația
persoanelor cu risc ridicat de victimizare, care locuiesc pe itinerariul de patrulare
sau în apropierea acestuia, pentru a fi contactate și instruite/pregătite cu privire la
măsurile minime de siguranță pe care să le asigure și la modul cum să acționeze, în
scopul asigurării propriei protecții împotriva infractorilor, în eventualitatea în care
ar fi atacați de către aceștia;
h. efectuează controale privind modul de executare a patrulărilor de către
polițiștii din subordine și analizează eficiența acestora;
i. participă, după caz, la efectuarea cercetării la fața locului, în situația
comiterii de infracțiuni cu violență aflate în competența materială a secțiilor de
poliție rurală;
j. asigură colaborarea operativă cu celelalte secții de poliție rurală
limitrofe, sau cu alte subunități de poliție și informează conducerea poliției
municipale/orășenești cu privire la activitățile desfășurate și măsurile dispuse
pentru identificarea și tragerea la răspundere penală a autorilor de infracțiuni cu
violență;
k. conduce/coordonează activitățile de pregătire profesională a
polițiștilor din subordine, pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor cu violență,
punând accent pe:
1.cunoașterea populației, îndeosebi a următoarelor categorii:

30
 1.1. persoanele predispuse la comiterea de infracțiuni cu violență (date
de identificare, semnalmente, anturaj/legături infracționale, mijloace auto/moto de
deplasare, locuri și medii frecventate, moduri de operare folosite la comiterea de
infracțiuni, etc.). Cele mai semnificative segmente ale acestei categorii de persoane
sunt:
1.1.1. persoane cunoscute cu antecedente penale pentru
săvârșirea unor infracțiuni cu violență;
1.1.2. persoane cunoscute cu comportament violent, din
lumea interlopă, clanuri de rromi, recuperatori, etc.;
1.1.3. persoane cunoscute cu preocupări antisociale,
inclusiv cele sancționate conform Legii nr. 61/199, pentru:
1.1.3.1. săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi
obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare,
amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau
bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea
publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze
demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice;
1.1.3.2. constituirea unui grup format din trei sau
mai multe persoane, în scopul de a săvârși acțiuni ilicite,
contrare ordinii și liniștii publice și normelor de conviețuire
socială, precum și actele de încurajare sau sprijinire, sub orice
formă, a unor astfel de grupuri de persoane, care incită la
dezordine socială;
1.1.3.3. aruncarea asupra unei persoane cu obiecte
de orice fel, cu substanțe inflamante, iritant-lacrimogene sau
cu efect paralizant, corosive sau care murdăresc, dacă nu s-au

31
 produs vătămări ale integrității corporale sau sănătății, ori
pagube materiale;
1.1.3.4. provocarea ori participarea efectivă la
scandal, în locuri sau localuri publice;
1.1.3.5. alungarea din locuința comună a soțului sau
soției, a copiilor, precum și a oricărei alte persoane aflate în
întreținere;
1.1.3.6. lăsarea fără supraveghere a unui bolnav
mintal periculos, de către persoanele care au îndatorirea de a-l
îngriji sau de a-l păzi, precum și neanunțarea organelor
sanitare sau ale poliției în caz de scăpare de sub pază sau
supraveghere;
1.1.3.7. împiedicarea, sub orice formă, a organelor
însărcinate cu menținerea ordinii publice de a-și îndeplini
obligațiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea
unei persoane la sediul poliției ori al altui organ de stat sau de
a lua măsurile necesare pentru menținerea ori restabilirea
ordinii publice;
1.1.4. persoane cunoscute cu comportament violent, pe
fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice sau de substanțe
psihotrope /halucinogene;
1.1.5. persoane cunoscute cu boli neuro-psihice
(paranoia, schizofrenie, etc.), care au viciul consumului excesiv de
băuturi alcoolice;
1.1.6. persoane cu comportament violent, provenind din
familii dezorganizate ori foarte numeroase;

32
 1.1.7. persoane împotriva cărora au fost emise ordine de
protecție;
1.1.8. persoane cu comportament agresiv, aflate în stări
conflictuale de orice natură, inclusiv cele de natură civilă (proces
de divorț, de grănițuire, partaj, recuperare a unor prejudicii, etc.);
1.1.9. ,,elevi problemă”, cunoscuți cu comportament
violent, din familii dezorganizate/mono-parentale, etc.;
1.1.10. minori care au abandonat școala, cunoscuți cu
comportament violent sau cu un mod de viață parazitară;
1.1.11. deținători de arme și muniție, în al căror mod de
viață au survenit evenimente negative care i-au dezechilibrat psihic,
afectându-i puternic din punct de vedere emoțional (divorțul
intentat de soție, infidelitatea acesteia, etc.);
1.1.12. persoane care locuiesc fără forme legale sau nu
dețin documente de identitate, ducând un mod de viață parazitară,
migrând dintr-un loc în altul;
1.1.13. persoane care duc un mod de viață de lux, făcând
cheltuieli nejustificate, în raport cu posibilitățile lor licite de câștig
sau cu veniturile legale;
1.1.14. alte categorii de persoane care prezintă interes
operativ pentru munca de poliție;
1.2. persoanele cu risc ridicat de victimizare:

1.2.1 persoane vârstnice5, care locuiesc singure sau care

locuiesc în case izolate;

5
Potrivit prevederilor art. 1, alin. (4) din Legea nr. 17 din 06.03.2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, sunt considerate persoane
vârstnice cetăţenii care au împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege. H.G. nr. 541 din 09.06.2005 pentru aprobarea strategiei naţionale de
dezvoltare a sistemului de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice în perioada 2005-2008, prevede faptul căpersoanele vârstnice sunt cele
între 65-79 ani.

33
 1.2.2 persoanele de vârstă înaintată (peste 80 de ani);
1.2.3 persoane cu dizabilități/handicap fizic/locomotor sau
grav-bolnave, care, datorită stării de sănătate fizică/mintală, nu se
pot apăra împotriva infractorilor;
1.2.4 minori ai căror părinți duc un mod de viață la limita
promiscuității, având viciul consumului excesiv de băuturi alcoolice
sau de droguri/substanțe psiho-active;
1.2.5 minori din familii dezorganizate, în care unul din părinți
a abandonat familia, sau ai căror părinți au plecat la muncă, în
străinătate;
1.2.6 bătrâni ai căror copii au un comportament agresiv față
de aceștia, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice sau de
droguri, ori al manifestării unor afecțiuni psihice;
1.2.7 copii aflați în orfelinate/plasament, în localități rurale;
1.2.8 persoane aflate în stări conflictuale de orice natură;
1.2.9 persoane cunoscute că dețin, păstrează, manipulează
sume de bani ori valori importante, bunuri tentante pentru infractori
(administratori ai unor societăți comerciale, proprietari de
magazine, vânzători, casieri, taximetriști, negustori, factori poștali,
etc.);

2. cunoașterea teritoriului, îndeosebi a următoarelor aspecte:

34
 2.1. locurile de interes operativ, respectiv locuri publice,
localuri publice (restaurante, baruri, discoteci, cluburi), frecventate
de persoane predispuse la comiterea de infracțiuni cu violență;
2.2. locuri de valorificare a bunurilor de valoare – târguri,
oboare, consignații, case de amanet, etc.;
2.3. agenții bancare, bancomate;
2.4. stații Peco izolate;
2.5. magazine, buticuri, chioșcuri, etc. – îndeosebi cele cu
program non-stop;
2.6. case izolate, locuite de persoane în vârstă sau cu
dizabilități/handicap;
2.7. gări, autogări, stații ale mijloacelor de transport în
comun;
2.8. locuri de cazare în comun (hoteluri, moteluri, pensiuni);
2.9. locuri de trecere obligatorie (poduri, punți, drumuri,
poteci, etc.);

3. cunoașterea, gestionarea, monitorizarea și aplanarea stărilor

conflictuale de orice natură, îndeosebi a celor:

3.1. inter-etnice;
3.2. inter-confesionale;
3.3. între grupuri mari de persoane;
3.4. inter-personale, îndeosebi cele care implică cetățeni
români întorși în România de la muncă din străinătate, de regulă cu
ocazia unor evenimente (sărbători religioase importante – Paști,
Crăciun), care, pe fondul geloziei și al consumului excesiv de

35
 băuturi alcoolice, sunt predispuși să comită infracțiuni cu violență,
având urmări foarte grave;
3.5. între ciobani și proprietari de terenuri (pășuni, fânețe,
culturi agricole, etc.), care apar anual, cu ocazia fenomenului de
transhumanță, îndeosebi primăvara și toamna, în zonele de munte;

4. cunoașterea evenimentelor/manifestărilor din viața comunității, care

se desfășoară de regulă în spațiul public, unde participă un număr important de
persoane, ca de exemplu evenimentele religioase, cultural-artistice, sportive, nunți,
etc.;
l) informează autoritățile publice locale despre factorii care favorizează
criminalitatea, îndeosebi comiterea infracțiunilor cu violență, solicitând sprijin
pentru eliminarea deficiențelor existente (de ex. nefuncționarea corespunzătoare a
sistemului de iluminat stradal) sau pentru îmbunătățirea condițiilor care
consolidează climatul de siguranță publică (de exemplu montarea de camere de
supraveghere video în incinta unităților de învățământ preuniversitar unde au fost
comise infracțiuni cu violență sau în discoteci, ori la principalele intersecții/locuri
de trecere obligatorie, etc.);

m) implementează programele de prevenire a criminalității în zona de

responsabilitate.

(2) - Ofițerul cu funcție de execuție din cadrul secției de poliție rurală

are, în principal, următoarele atribuții:

a) actualizează harta criminogenă a zonei de competență teritorială cu

principalele infracțiuni comise și stările conflictuale de orice natură, care prezintă
riscuri în planul ordinii publice;

36
 b) acordă sprijin și îndrumare polițiștilor de la polițiile comunale și
posturile de poliție comunale în ceea ce privește constatarea infracțiunilor cu
violență, culegerea informațiilor, efectuarea investigațiilor și strângerea datelor în
vederea identificării autorilor infracțiunilor și începerii urmăririi penale in
personam;
c) efectuează activități de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi
penale și de cercetare penală în dosarele penale cu autori cunoscuți sau
neidentificați, care prezintă un grad ridicat de complexitate ori care se pot conexa
datorită elementelor comune din punct de vedere al modului de operare, urmelor,
obiectelor corp delict sau semnalmentelor autorilor;
d) desfășoară activități informativ-operative pentru descoperirea autorilor de
infracțiuni cu violență și supravegherea persoanelor predispuse la comiterea unor
astfel de fapte penale, conform competențelor prevăzute de reglementările în
vigoare;
e) participă la efectuarea cercetării la fața locului în cazul faptelor penale cu
violență, date în competență;
f) acordă sprijin polițiștilor din cadrul polițiilor comunale și posturilor de
poliție comunale pentru aplanarea stărilor conflictuale cu grad de risc în planul
ordinii publice;
g) participă la realizarea măsurilor de ordine publică sau coordonarea
acestora, în cazul manifestărilor publice de orice gen, care presupun o afluență
mare de public, acestea constituind împrejurări/situații ce pot favoriza comiterea
unor infracțiuni cu violență;
h) identifică și reține persoanele care au comis infracțiuni cu violență,
identifică și ridică obiecte/bunuri care au fost folosite la săvârșirea faptelor penale
respective ori care au rezultat în urma săvârșirii acestora, date în urmărire, în
temeiul legii;
37
 i) asigură colaborarea/cooperarea cu celelalte structuri operative ale
poliției/M.A.I., în scopul creșterii eficienței activităților de prevenire și combatere
a infracțiunilor cu violență;
j) organizează și conduce acțiuni punctuale în locurile, mediile și zonele de
interes operativ, în funcție de evoluția situației operative din zona de competență;
k) identifică/cunoaște stările conflictuale de orice natură, cu ocazia
soluționării petițiilor, plângerilor penale, a intervențiilor la evenimentele semnalate
prin S.N.U.A.U. 112 și a celorlalte categorii de lucrări repartizate pentru rezolvare,
în scopul gestionării, monitorizării și aplanării acestora, pentru a preveni
degenerarea lor în infracțiuni cu violență.

La nivelul poliției comunale/postului de poliție comunală

(1) - Șeful poliției comunale/postului de poliție comunală, pe lângă

atribuțiile specifice, va desfășura și următoarele activități:
a) îndrumă, monitorizează și evaluează activitățile desfășurate de
polițiștii din subordine, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență;
b) verifică modul de reactualizare a evidențelor operative la nivelul
poliției comunale/postului de poliție comunală privind persoanele cu risc ridicat de
victimizare, persoanele predispuse la comiterea de infracțiuni cu violență, respectiv
persoanele aflate în stări conflictuale;
c) organizează activitățile polițiștilor din subordine, inclusiv a celor de
patrulare și dispune măsuri pentru creșterea eficienței acestora, îndeosebi pe linia
prevenirii și combaterii infracțiunilor cu violență;
d) acordă sprijin și îndrumare polițiștilor din subordine pe linia muncii
informative, conform reglementărilor în vigoare, pentru creșterea eficienței

38
activităților de cunoaștere și supraveghere a persoanelor predispuse la comiterea de
infracțiuni cu violență;
e) elaborează propuneri pe care le adresează șefului secției de poliție
rurală privind organizarea de acțiuni punctuale în locurile, mediile și zonele de
interes operativ, pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor cu violență, având
ca bază de documentare informațiile obținute;
f) implementează programe de prevenire a infracțiunilor cu violență,
adaptate la specificul situației operative înregistrate în zona de competență;
g) asigură cooperarea cu celelalte structuri operative ale poliției,
îndeosebi cu cele de investigații criminale, în scopul creșterii eficienței activităților
de prevenire și combatere a infracțiunilor cu violență;
h) informează conducerea poliției municipale/orășenești/secției de poliție
rurală căreia se subordonează, despre săvârșirea oricărei infracțiuni cu violență,
imediat după momentul sesizării organelor de poliție/intervenției la locul faptei,
precizând date și informații privind:
1. infracțiunea cu violență comisă pe raza de competență;
2. persoanele suspecte de comiterea faptei;
3. semnalmentele suspectului/suspecților (în cauze penale cu autori
necunoscuți);
4. modul de operare, mijloacele și metodele folosite de către suspecți;
5. descrierea bunurilor sustrase (în cazul infracțiunilor de tâlhărie),
etc.;
6. date despre victimă –
6.1- date de identificare a victimei;

6.2- nr. de telefon/adresa de email la care poate fi

contactată;

39
 6.3- starea/situația victimei (internată în spital, în stare
critică sau în afara oricărui pericol, etc.);

6.4- dacă victima făcea parte din vreo categorie a

persoanelor cu risc ridicat de victimizare, înainte de comiterea
infracțiunii.

(2) - Ajutorul șefului de postare, în principal, următoarele atribuții:

a) identifică/cunoaște persoanele cu risc ridicat de victimizare pe linia

infracțiunilor cu violență, respectiv:
1. persoane vârstnice care locuiesc singure (văduvi, văduve);
2. persoane vârstnice care locuiesc în case izolate;
3. persoane cu dizabilități/handicap fizic/locomotor sau bolnave, care,
datorită stării de sănătate fizică/mintală, nu se pot apăra împotriva infractorilor;
4. membri de familie care locuiesc împreună cu un bolnav psihic
periculos, cunoscut cu manifestări violente față de aceștia, care nu respectă
tratamentul prescris, consumând băuturi alcoolice sau substanțe psihotrope;
5. minori ai căror părinți duc un mod de viață la limita promiscuității,
având viciul consumului excesiv de băuturi alcoolice sau de droguri;
6. minori din familii dezorganizate, în care unul din părinți a abandonat
familia, sau ai căror părinți au plecat la muncă, în străinătate;
7. bătrâni ai căror copii au un comportament agresiv față de aceștia, pe
fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice sau de droguri, ori al manifestării
unor afecțiuni psihice;
8. copii aflați în orfelinate/plasament, în localități rurale;
9. persoane aflate în stări conflictuale de orice natură;

40
 10. persoane cunoscute că dețin, păstrează, manipulează sume de bani ori
valori importante, bunuri tentante pentru infractori (administratori ai unor societăți
comerciale, proprietari de magazine, vânzători, casieri, taximetriști, negustori,
factori poștali, etc.);
b) identifică/cunoaște și supraveghează persoanele predispuse la comiterea
de infracțiuni cu violență, îndeosebi a următoarelor categorii:

1. persoane cunoscute cu antecedente penale pentru săvârșirea unor

infracțiuni cu violență;
2. persoane cunoscute cu comportament violent, din lumea interlopă,
clanuri de rromi, recuperatori, etc.;
3. persoane cunoscute cu preocupări antisociale, inclusiv cele
sancționate conf. Legii nr. 61/1991 pentru:
3.1 săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene,
proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu
acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de
natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace
indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora
sau a instituțiilor publice;
3.2 constituirea unui grup format din trei sau mai multe
persoane, în scopul de a săvârși acțiuni ilicite, contrare ordinii și
liniștii publice și normelor de conviețuire socială, precum și actele de
încurajare sau sprijinire, sub orice formă, a unor astfel de grupuri de
persoane, care incită la dezordine socială;
3.3- aruncarea asupra unei persoane, cu obiecte de orice fel,
cu substanțe inflamante, iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant,

41
 corosive sau care murdăresc, dacă nu s-au produs vătămări ale
integrității corporale sau sănătății, ori pagube materiale;
3.4 provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri
sau localuri publice;
3.5- alungarea din locuința comună a soțului sau soției, a
copiilor, precum și a oricărei alte persoane aflate în întreținere;
3.6- lăsarea fără supraveghere a unui bolnav mintal periculos,
de către persoanele care au îndatorirea de a-l îngriji sau de a-l păzi,
precum și neanunțarea organelor sanitare sau ale poliției în caz de
scăpare de sub pază sau supraveghere;
3.7 împiedicarea, sub orice formă, a organelor însărcinate cu
menținerea ordinii publice de a-și îndeplini obligațiile de serviciu
privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliției ori
al altui organ de stat sau de a lua măsurile necesare pentru
menținerea ori restabilirea ordinii publice;
4. persoane agresive, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice
sau de substanțe psihotrope și halucinogene;
5. persoane cu comportament violent sau cu boli neuro-psihice
(paranoia, schizofrenie, etc.);
6. persoane cu comportament violent, provenind din familii
dezorganizate ori foarte numeroase;
7. persoane împotriva cărora au fost emise ordine de protecție;
8. persoane cu comportament agresiv, aflate în stări conflictuale de orice
natură, inclusiv de natură civilă (proces de divorț, de grănițuire, partaj, recuperare a
unor prejudicii, etc.);
9. ,,elevi problemă”, cunoscuți cu comportament violent, din familii
dezorganizate/mono-parentale, etc.;
42
 10. minori care au abandonat școala, având un comportament violent sau
ducând un mod de viață parazitară;
11. deținători de arme și muniție, dezechilibrați psihic ca urmare a unui
eveniment neprevăzut apărut în viața acestora, care îi afectează puternic din punct
de vedere emoțional (divorțul intentat de soție, infidelitatea acesteia, etc.);
12. persoane care locuiesc fără forme legale sau nu dețin documente de
identitate, ducând un mod de viață parazitară, migrând dintr-un loc în altul;
13. persoane care duc un mod de viață de lux, făcând cheltuieli
nejustificate, în raport cu posibilitățile lor licite de câștig/veniturile legale;
14. alte categorii de persoane care prezintă interes operativ pentru munca
de poliție;
c) cunoaște teritoriul de competență, îndeosebi următoarele aspecte:

1. locurile și mediile de interes operativ pe linia prevenirii și combaterii

infracțiunilor cu violență, respectiv:

1.1. localuri publice (baruri, restaurante, discoteci, cluburi -

frecventate de persoane predispuse la comiterea unor astfel de
infracțiuni);

1.2. locuri de valorificare a unor bunuri – târguri, oboare,

consignații, case de amanet, etc.;
1.3. locuri de cazare (hoteluri, moteluri, pensiuni, etc.), unde
se organizează diferite evenimente;
1.4. locuri de păstrare a banilor (agenții bancare, bancomate,
casierii ale unor societăți comerciale, case de schimb valutar, etc.);
1.5. stații Peco izolate, magazine, buticuri, chioșcuri etc. –
îndeosebi cele cu program non-stop;

43
 1.6 case izolate locuite de persoane în vârstă sau cu
dizabilități/handicap;
1.7 stații de tren/autobuz, etc.;
2. locuri de trecere obligatorie (poduri, punți, drumuri, poteci, etc.);

d) cunoaște, gestionează, monitorizează și aplanează stările conflictuale de

orice natură, îndeosebi cele:

1. inter-etnice;

2. inter-confesionale;

3. între grupuri mari de persoane;

4. inter-personale, care implică cetățeni români întorși în România de la

muncă din străinătate, de regulă cu ocazia unor evenimente (sărbători religioase
importante – Paști, Crăciun), care, pe fondul geloziei și al consumului excesiv de
băuturi alcoolice, sunt predispuși să comită infracțiuni cu violență, având urmări
foarte grave;

e) cunoaște evenimentele/manifestările din viața comunității, care se

desfășoară de regulă în spațiul public, unde participă un număr important de
persoane, ca de exemplu evenimentele religioase, cultural-artistice, sportive, nunți,
etc.;

f) desfășoară activități preventive pro-active sau reactive, în scopul

asigurării climatului de siguranță publică, prin prevenirea și combaterea cu
celeritate a infracțiunilor cu violență, în zona de responsabilitate;

e) realizează activități concrete de educație anti-infracțională și anti-

victimală a populației, în mod prioritar pe linia prevenirii și combaterii

44
infracțiunilor cu violență, în colaborare cu reprezentanți ai autorităților locale, ai
unităților de învățământ, cultură, ai bisericii, etc.;

f) desfășoară activități informativ-operative pentru descoperirea autorilor

de infracțiuni cu violență și supravegherea persoanelor predispuse la comiterea
unor astfel de fapte penale;

g) acordă sprijin de specialitateși îndrumăpersoanele fizice și juridice în

organizarea pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor, precum și pentru organizarea
și funcționarea pazei pe teritoriul comunei, controlând modul de executare a
acestor activități, conform reglementărilor în domeniu. O atenție deosebită va fi
acordată modului de instruire a persoanelor care manipulează, păstrează sume de
bani (factori poștali, vânzători, casieri, etc.);

h) efectuează patrulări pe raza de responsabilitate a poliției

comunale/postului de poliție comunală sau a secției de poliție rurală, în scopul
prevenirii și combaterii faptelor antisociale, îndeosebi a infracțiunilor cu violență;

i) desfășoară activități de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi

penale și de cercetare penală în dosarele penale cu autori cunoscuți, precum și în
cele cu autori neidentificați, privind infracțiuni cu violență, potrivit competenței;

j) verifică cu celeritate sesizările și reclamațiile cetățenilor, repartizate de

șeful secției de poliție rurală/poliției comunale/postului de poliție comunală, care
privesc infracțiuni cu violență sau stări conflictuale ce pot degenera în fapte penale
cu violență;

k) identifică și prinde persoanele urmărite în temeiul legii, pentru comiterea

de infracțiuni cu violență și acționează pentru descoperirea bunurilor date în
urmărire sau care fac obiectul dosarelor aflate în evidență proprie;

45
 l) asigură cooperarea cu celelalte formațiuni operative, pentru soluționarea
cu celeritate a dosarelor penale cu autori neidentificați și supravegherea
informativă a suspecților aflați în atenția acestora;

m) execută măsurile prevăzute în instrucțiunile de linie privind efectuarea

cercetării la fața locului în cazul infracțiunilor comise cu violență, date în
competența polițiilor comunale/posturilor de poliție comunale;

n) cunoaște și gestionează stările conflictuale, cu ocazia intervențiilor la

evenimentele semnalate prin SNUAU 112, sau a participării la adunări publice,
manifestări cultural-sportive și de altă natură, ce implică prezența unui numeros
public.

46
2. Organizarea activităților de patrulare și intervenție la evenimente în
mediul rural

În Dispoziția 123/2012 a Inspectoratului General al Poliției Române sunt

prevăzute atribuțiile compartimentului de siguranță publică și patrulare. Este
adevărat că în continuare vom prezenta articolele care definesc, descriu și statuează
atât sarcinile polițiștilor care execută serviciul de patrulare, cât și măsurile pe care
aceștia trebuie să le ia atunci când constată devieri de la normele sociale acceptate
de legislație.

Art.17. Compartimentul siguranţă publică şi patrulare realizează

activitatea de menţinere a ordinii şi liniştii publice pe teritoriul localităţilor urbane
pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale stradale şi intervenţia
operativă la evenimente.

Art.18.Agenţii de siguranţă publică au în principal următoarele atribuţii:

a) acţionează în zona de patrulare pentru prevenirea şi combaterea faptelor
antisociale, infracţiunilor stradale cât şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice;

b) intervin la solicitările dispeceratului sau ofiţerului de serviciu pe unitate

pentru intervenţia la evenimentele semnalate prin SNUAU 112, pe principiul cel
mai apropiat poliţist de locul evenimentului intervine, indiferent de natura
acestora şi competenţa teritorială;

47
 c) participă la prinderea persoanelor suspecte de comiterea unor infracţiuni
în cadrul acţiunii NĂVODUL, deplasându-se în locurile prestabilite şi acţionând
conform prevederilor planului de acţiune;

d) culeg informaţii de la surse ocazionale, utile muncii de poliţie şi

relaţionează cu cetăţenii în vederea asigurării unui climat corespunzător de
siguranţă publică;

e) acţionează pentru depistarea persoanelor şi bunurilor urmărite în

temeiul legii;

f) participă la executarea măsurilor stabilite în situaţii de urgenţă;

g) întocmesc actele de constatare, în cazul constatării în flagrant a unei

fapte penale, după care îl predau pe făptuitor împreună cu aceste documente,
organului de poliţie judiciară competent;

h) execută primele măsuri prevăzute de cadrul legal intern referitoare la

efectuarea cercetării la faţa locului, iar după sosirea echipei de cercetare îşi
continuă activităţile specifice în teren;

i) conduc la sediul poliţiei persoanele suspecte identificate pe timpul

patrulării, în vederea luării măsurilor ce se impun.

Art.19.Ofiţerul/agentul şef de schimb, pe lângă atribuţiile de la art.18, va

desfăşura şi următoarele activităţi:
a) coordonează, îndrumă şi controlează agenţii de siguranţă publică aflaţi în
serviciu;
b) analizează, sub aspectul eficienţei, rapoartele zilnice de activitate ale
agenţilor de siguranţă publică, informând şeful nemijlocit.

48
 Acestea sunt atribuțiile generale ale polițiștilor care își desfășoară activitatea
pe linia asigurării ordinii și liniștii publice. Este adevărat că aceste informații au
fost prezentate mult mai detaliat la această disciplină de specialitate în anul II de
studiu, dar am considerat că este util cadatele anterior amintite să mai fie expuse
odată deoarece sunt de importanță.

În mediul rural, cea mai mică formă de organizare informală sunt cătunele,
urmate de sate și comune, acestea din urmă fiind unitatea administrativ teritorială.

Activitatea de patrulare în mediul rural se organizează, de regulă, în patrule

intercomunale cu autospeciale din dotare.

În cazuri excepționale sunt organizate și patrule pedestre.

Principalul motiv pentru care nu se organizează patrule pedestre în rural este

faptul că întinderea comunităților în rural diferă mult față de zona urbană.

Distanțele între cătune/sate pot fi uneori semnificative astfel că patrularea

pedestră și intervenția la evenimente nu ar avea deloc efectul urmărit, dar asta nu
înseamnă că nu este de dorit şi o interacţiune cu cetăţenii prin scurte momente de
discuţii personale, pe parcursul deplasărilor auto.

În funcție de specificul zonei patrularea se realizează în intervale orare

prestabilite, în baza concluziilor analizelor tactice și a evenimentelor ce au avut loc
în ultimele 24 h sau ce urmează să aibă loc pe raza de competență (de exemplu,
dacă pe raza de competență au loc târguri periodice, adunări publice, activități
sportive de amploare).

Scopul organizării activităților de patrulare

49
  Prevenirea fenomenului infracțional,
 Cunoașterea teritoriului prin identificarea teritoriului de
competență, căilor de acces, zonelor răufamate, cartierelor mărginașe,
 Cunoașterea populației prin identificarea persoanelor izolate și
a bătrânilor, obiceiurile și cutumele comunităților
 Acordarea de sprijin și asistență cetățenilor,
 Creșterea vizibilității elementului polițienesc în spațiul public,
 Intervenția la evenimentele sesizate prin orice mijloace.

Atât în mediul urban cât și în cel rural patrularea se efectuează în baza unor
planificări și a graficelor de patrulare. Întocmirea acestor documente sunt în
sarcina șefilor direcți. De regulă, în rural planificarea se realizează la nivelul secției
de poliție rurală, după consultarea şefilor de post.

În zonele adiacente oraşelor mici se pot realiza și patrule mixte urban/rural,

însă în baza unor documente de planificare aprobate la nivelul inspectorului șef, cel
care este ordonatorul de credite la nivelul unui Inspectorat de Poliție Județean.

2.1. Instructajul efectivelor de poliție

Înainte de intrarea în serviciul de patrulare și intervenție la evenimente se

realizează un instructaj.

Din motive logistice și de resurse umane instruirea se poate realiza și la

distanță sau printr-un document transmis electronic.

50
 Scopul instruirii este acela de a informa polițiștii ce urmează să intre în
serviciu cu privire la situația operativă de pe raza de competență.

Polițiștii care intră în serviciu primesc cu ocazia instruirii informații cu

privire la infracțiunile comise pe raza de competență dar și în zonele limitrofe,
persoane și bunuri date în urmărire, evenimente ce au avut loc sau urmează a se
desfășura pe raza de competență.

De asemenea, aceștia pot primi și anumite sarcini, activități și intrucțiuni ce

pot fi puse în practică.

În măsura în care instructajul se realizează față în față, persoana desemnată

să efectueze instructajul va verifica și starea psihico-fizică a polițiștilor, dotarea cu
materialele necesare, ținuta, documentele necesare a fi asupra acestora, starea
autspecialei cu care urmează să efectueze patrularea.

De regulă instructajul este o activitate ce durează maximum 20 de minute.

2.2. Zona de patrulare

De regulă, în funcție de numărul patrulelor ce urmează să intre în serviciu,

zonele de patrulare cuprind o parte din comunele arondate la secția de poliție
rurală.

Patrularea se realizează în comunele (traseele) stabilite, echipajul urmărind

să se afle poziționat astfel încât o eventuală intervenție la vreun eveniment
semnalat să se realizeze într-un timp cât mai scurt.

51
 În funcție de situația operativă de pe raza de competență, patrula poate
efectua patrularea și într-o zonă restrânsă, de exemplu acolo unde au avut loc
evenimente ce au tulburat grav ordinea și liniștea publică, sau sunt conflicte
intergrupuri, cu implicarea unui număr mai mare de persoane, sau în zone
predispuse a se comite infracțiuni.

De asemenea, în funcție de analiza apelurilor primite prin S.N.U.A.U. 112

sau direct, patrulele pot fi direcționate și în zone unde aceste apeluri sunt frecvente
în anumite intervale orare.

2.3. Intervenția la evenimente

Evenimentele pot fi sesizate prin următoarele modalități:

 Apel prin S.N.U.A.U. 112,

 Apel la ofițerul de serviciu de la subunitatea la care este
arondată secția de poliție rurală/postul de poliție comunal,
 Apel telefonic direct la unul dintre polițiștii aflați în patrulare
 semnalare directă la echipajul de poliție aflat în patrulare.

În oricare din cazurile de semnalare a evenimentelor polițiștii aflați în

serviciu se vor documenta despre situația existentă la fața locului.

Acest aspect se poate realiza prin mai multe modalități :

 interacțiune cu persoana care a adus la cunoștință de producerea

evenimentului, telefonic sau direct,
52
  consultarea cu ofițerul de serviciu care a primit apelul telefonic
(de la nivelul subunității sau de la dispeceratul central al județului) în
vederea obținerii unor date și informații ce pot fi utile
 în cazul în care sunt reclamate conflicte în care sunt implicate
grupuri de persoane, polițiștii vor lua legătura și cu alți colegi care pot
cunoaște situația de fapt (șef de post pe raza căruia are loc evenimentul) și
vor informa și ofițerul de serviciu în vederea redirecționării altor forțe din
zonă către locul producerii evenimentului.

La nivel comunal şi intercomunal, patrularea se efectuează prin intermediul

echipelor, alcătuite din poliţişti de la două sau trei posturi, intervenţia la
evenimente realizându-se, pe parcursul fiecărui schimb, iar când situaţia impune
este atrasă participarea efectivelor din aparatele secţiilor rurale.

53
3. Bazele de date utilizate de polițiștii de ordine publică

În termeni generali, o bază de date este un sistem proiectat pentru a asigura

sau a oferi un sistem organizat cu posibilitatea de stocare, actualizare și regăsire a
informației.

Spre exemplu, un astfel de sistem este o bibliotecă (reală sau virtuală).

Atunci când vorbim despre o bază de date, avem în vedere o mare cantitate
de informații și de stocare a acestora. În zilele noastre, cel mai frecvent sunt
utilizate bazele de date electronice.

Bazele de date sunt, de fapt, colecții de date sau informații care prezintă
simultan, de fapt au posibilitatea de stocare a informațiilor despre mai multe
subiecte ori obiecte similare.

3.1. Accesul la bazele de date

Accesul la bazele de date, fie că acestea sunt deținute de către Poliția

Română, fie că sunt deținute de către alte structuri sau instituții, se face după reguli
foarte stricte, pe baza unui “user” și a unei parole unice conexe acestuia.

54
 Accesul la această resursă instituțională este grevat, bineînțeles, de
necesitatea cunoașterii sau obținerii unor date și informații din respectivele baze de
date, în strânsă legătură cu atribuțiile de serviciu.
În contextul obținerii accesului pe criterii foarte stricte și etapizate, se
subînțelege și necesitatea respectării unor reguli la fel de stricte de confidențialitate
asupra datelor, odată ce ele sunt accesate și cunoscute.
Accesul la bazele de date și la informațiile conținute de către acestea sunt
protejate nu numai din punct de vedere fizic, prin user și parolă, însă și protecția
juridică este semnificativă, astfel că în Codul Penal, la art. 227, este prevăzută
infracțiunea de “Divulgarea secretului profesional”, ce pedepsește divulgarea, fără
drept, a datelor și informațiilor privind viața privată a unei persoane și instituie
obligația păstrării confidențialității datelor cu care a intrat în contact polițistul, pe
timpul desfășurării atribuțiilor de serviciu.

3.2. Categorii de baze de date utilizate

Principalele și cele mai uzitate în activitatea polițiștilor din cadrul

structurilor de ordine publică sunt S.E.I.M.D. – S.N.R.I. și bazele de date ce conțin
datele de stare civilă ale persoanelor, precum și date cu privire la deținerea
permisului de conducere și posesia unor autovehicule.

3.2.1. S.E.I.M.D. – Sistemul Național de Raportare a

Incidentelor

55
 Despre această bază de date am discutat pe larg în cursul nr. 2, cu tema
Organizarea, planificarea și verificarea activității de ordine publică, atunci când
s-a realizat prezentarea activităților ce trebuie îndeplinite de polițiștii de ordine
publică la ieșirea din schimb.

3.2.2. Aplicaţia „EVIDENŢA POPULAŢIEI”

Foloseste baza de date centrală privind evidenţa persoanelor, din

proprietatea Centrului Naţional pentru Administrarea Bazelor de Date privind
Evidenţa Persoanelor.
Aceasta oferă date de stare civilă:
 C.N.P., nume si prenume,
 domiciliul,
 date privind documentele de identitate,
 date privind actele de stare civilă,
 fotografia (pentru persoanele care şi-au schimbat documentele după
anul 2000),
 date privind semnalmentele persoanei și atenţionări privind menţiunile
operative.

56
 3.2.3. Aplicaţia „PERMISE AUTO ŞI
ÎNMATRICULĂRI”

Foloseşte baza de date centrală privind evidenţa permiselor de conducere şi

certificatelor de înmatriculare, din proprietatea Centrului Naţional pentru
Administrarea Bazelor de Date privind Evidenta Persoanelor.
Aceasta oferă date privind:
a) posesorul permisului de conducere sau al certificatului de înmatriculare:
 C.N.P., numele şi prenumele posesorului, actul de identitate și
domiciliul.
b) detalii despre un anumit autovehicul:
 numărul de înmatriculare, marca, anul fabricaţiei, culoarea,
 serie saşiu, serie motor,
 numărul cărţii de identitate, numărul certificatului de înmatriculare,
 data înmatriculării și domiciliul deţinătorului.
57
 Bazele de date și aplicațiile cu caracter operativ se diversifică și înmulțesc
în dinamică, ținând cont de necesitățile operative ale diverselor structuri care le
dezvoltă, astfel că o delimitare a lor pe categorii sau o descriere exhaustivă în
oricare moment ar fi inutilă.
An de an tehnologia se dezvoltă, iar odată cu ea și capacitatea instituției
noastre sau a altor structuri de a colecta date și informații pentru a le pune la
dispoziția colaboratorilor, în vederea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

Pentru exemplificare, pot fi menționate o serie de alte categorii de baze de

date, cu aplicabilitate și utilitate în activitatea polițiștilor de ordine publică:

3.2.4. Aplicaţia „ÎNCARCERAŢI”

Permite accesul la baza de date a persoanelor aflate în aresturile unităţilor

de politie (nu şi a celor din Direcţia Generală a Penitenciarelor). Aceasta oferă

58
informaţii precum: C.N.P., numele si prenumele, data încarcerării, baza legală,
fapta pentru care este cercetată persoana.

3.2.5. Aplicaţia „URMĂRIŢI”

Cuprinde evidenţa tuturor persoanelor urmărite la nivel național și

internaţional (dați în urmărire de autoritățile române) şi poate fi accesată de la orice
unitate de poliţie conectată la reţeaua Intrapol, de către poliţiştii din structurile
specializate şi dispeceri. Aplicaţia permite aflarea următoarelor informaţii: C.N.P.,
numele si prenumele, domiciliul, ordinul de urmărire, data emiterii şi unitatea care
a dispus introducerea alertei, respectiv la cine se afla în lucru (polițistul).
Totodată se poate vizualiza fotografia persoanei urmărite.
Pot fi realizate interogări, listări şi situaţii statistice după diferite criterii,
prin combinarea cărora se pot stabili cercuri de suspecţi în dosarele cu autori
necunoscuţi.
Activarea rubricii „Periculos” se realizează numai în cazul persoanelor
urmărite despre care se deţin informaţii că prezintă un grad de pericol deosebit.
Există o rubrică „Observaţii” unde se indică date suplimentare despre
persoana urmărită (porecle, aliass-uri folosite, zone şi medii frecventate, cu ce se
deplasează, mod de operare, prejudiciu sau urmările faptei comise, etc).

3.2.6. Aplicaţia „FURT AUTO”

59
 Este o aplicaţie care conţine un sistem de programe ce gestionează şi
întreţine baza de date privind autovehiculele furate/revocate din ţară sau
străinătate, precum şi plăcuţele de înmatriculare pierdute/furate.
Datele din aplicaţie furnizează detalii exacte privind: locul şi momentul
furtului, data reclamării, partea vătămată, particularităţi ale fiecărui autovehicul,
număr de înmatriculare, serie motor, serie saşiu, locul şi momentul recuperării
acestuia, unitatea de politie care a solicitat punerea sub urmărire.
Scopulprincipal al aplicaţiei "Furt auto" este de a furniza informaţii cât mai
complet la orice întrebare, indiferent de locul, momentul şi complexitatea
formulării ei, despre starea autovehiculelor şi plăcuţelor din bază.
Pentru înregistrarea unui furt de autovehicule, trebuie precizate în mod
obligatoriu: marca şi seria caroseriei autovehiculului (care reprezintă cheia unică
de definire a unei înregistrări în baza de date), numărul şi data actului de sesizare a
furtului; unitatea de poliţie care a înregistrat actul de sesizare.

Interogarea bazei se poate face după aproape orice atribut (sau fragmente
ale acestuia), iar răspunsul este o listă care conţine autovehiculele ce corespund
atributelor specificate în interogare, listă ce poate fi imprimată.
Poliţiştii din cadrul structurilor de investigaţii criminale specializate deţin
acces deplin pentru utilizarea aplicaţiei, iar dispecerii deţin acces limitat.

3.2.7. Aplicaţia „INTERDIT”

Aplicaţia gestionează baza de date a Poliţiei Române pentru realizarea

evidenţei informatice a persoanelor faţă de care a fost luată măsura preventivă a

60
obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, precum şi măsura de siguranţă de
interzicere de a se afla în anumite localităţi.

3.2.8. Aplicaţia „Registrul Naţional al Armelor”

(R.N.A.)

R.N.A. este sistemul complex de prelucrare a datelor cu privire la evidenţa

armelor, a deţinătorilor legali de arme precum şi a operaţiunilor cu arme şi muniţii
organizat atât la nivel central (Direcţia Arme, Exploziv, Substanţe Toxice), cât şi la
nivel local, respectiv structura A.E.S.T.
R.N.A conţine şi prelucrează în sistem informatic date cu privire la
următoarele categorii de evidenţe: evidenţa armelor letale, evidenţa armelor
neletale, evidenţa deţinătorilor legali de arme muniţii, evidenţa armurierilor,
evidenţa poligoanelor de tragere, evidenţa armelor, muniţiei furate sau pierdute şi
evidenţa armelor şi muniţiilor urmărite general pe teritoriul României şi
internaţional.

3.2.9. Aplicaţia „AFIS 2000”

Generic, sistemul AFIS este utilizat pentru examinarea comparativă a

impresiunilor papilare în vederea stabilirii identităţii persoanelor/cadavrelor
precum şi pentru clarificarea unor aspecte judiciare prin examinarea urmelor
papilare ridicate în cauzele investigate criminalistic.
Fac obiectul examinărilor în sistemul AFIS urmele papilare digitale şi
palmare ridicate cu ocazia cercetării locului faptei sau a celei de laborator.

61
 Cu ajutorul sistemului AFIS sunt obţinute pe baza examinării comparative
a amprentelor papilare următoarele determinări:
 identificarea sursei de origine a urmelor papilare create înainte de
investigarea tehnico-ştiinţifică a locului faptei pe obiecte, documente sau suprafeţe
existente în perimetrul unei fapte de natură judiciară;
 determinarea unor conexiuni între fapte prin stabilirea unui profil
papilar similar al urmelor papilare analizate şi a unei surse comune de origine;
 identificarea persoanelor condamnate, dispărute, altor categorii de
persoane, cadavrelor şi persoanelor cu identitate necunoscută prin indicarea
factorului creator al impresiunilor papilare examinate;

3.2.10. Aplicaţia „IMAGETRACK”

Sistemul de recunoaştere facială IMAGETRAK este un sistem integrat

care stochează şi examinează fotografii de semnalmente, date antropometrice,
semne particulare, deficienţe psihomotorii şi date de identificare ale unor categorii
de persoane cercetate de poliţie, în vederea stabilirii pe baza acestora a identităţii
persoanelor.
O persoană poate fi verificată şi regăsită în baza de date după următoarele
criterii: datele de stare civilă, semnalmente, semne particulare, imagini – fotografii
digitale sau pe suport de hârtie cu ajutorul algoritmului de recunoaştere facială,
portretul robot realizat cu aplicaţia E-FIT, cicatrici, tatuaje sau deficienţe psiho-
motorii, faptă şi mod de operare sau alt atribut care există ca pick-list.
În privinţa vârstei, faceprint-ul rămâne neschimbat odată cu trecerea
timpului. Machiajele, părul facial, ochelarii sau iluminarea etc. nu împietează
asupra identificării persoanelor.

62
 3.2.11. Aplicaţia „CDN”

Aplicaţia CDN este un sistem integrat care gestionează şi întreţine o bază

de date ce conţine informaţiile din fişele de identificare a persoanelor dispărute, a
persoanelor şi cadavrelor cu identitate necunoscută, persoanelor în vârstă fără
adăpost, cerşetori, întocmite de lucrătorii anume desemnaţi la unităţile de poliţie.
Programul permite identificarea automată după: semnalmente,
îmbrăcăminte, fotografie sau alte date de interes.
Verificările se fac din oficiu în momentul în care fişa persoanei
dispărute/cu identitate necunoscută ajunge la Serviciul Criminalistic.

3.2.12. Aplicaţia „SNDGJ” - baza de date a

Sistemului National de Date Genetice
Judiciare

Sistemul de analize genetice judiciare are ca obiect de activitate

genotiparea judiciară a urmelor biologice descoperite în câmpul infracţiunii şi
compararea acestora cu profilele genetice ale probelor de referinţă recoltate de la
persoanele incluse în cercul de bănuiţi, precum şi cu cele recoltate de la persoanele
ce sunt introduse în baza de date.
În S.N.D.G.J se vor verifica si compara profilele genetice si datele
personale în vederea:
 excluderii persoanelor din cercul de suspecţi şi identificarea autorilor
infracţiunilor

63
  stabilirea identităţii persoanelor - victime ale catastrofelor naturale,
accidentelor in masă, a infracţiunilor de omor şi terorism;
 realizării schimbului de informaţii cu celelalte ţări şi combaterii
criminalităţii transfrontaliere.
S.N.D.G.J este o structură organizată din trei segmente care cuprinde:
 Baza de Date cu Caracter Personal
 Baza de Date despre Caz
 Baza de Date cu Profile Genetice
Informaţia genetică are regim de secret de serviciu, iar persoanele care
operează cu aceste date poartă răspundere administrativă şi penală. Operatorii
autorizaţi să utilizeze baza de date sunt specialiştii Sistemului de Analize Genetice
Judiciare.

3.2.13. Aplicaţia „IBIS” - baze de date privind

identificarea obiectelor / instrumentelor

 Se face înregistrarea proiectilelor şi tuburilor martor, trase experimental

cu armele de foc letale
Acest sistem are rolul de a achiziţiona, stoca şi gestiona imaginile
elementelor de muniţie trase cu arme de foc (tuburi-cartuş şi gloanţe), în cadrul
unei baze de date, destinate identificării automate a armelor de foc aflate în
evidenţă.
Evidenţa proiectilelor şi tuburilor rezultate în urma tragerilor
experimentale se ţine de către lucrătorii criminalişti, în registre.
 Sisteme privind identificarea instrumentelor de spargere

64
 Prin instrument de spargere putem înţelege o varietate foarte mare de
obiecte, aparate adaptate sau special construite, precum şi orice corp dur, folosite
pentru a înfrânge rezistenţa încuietorilor şi a oricăror mijloace utilizate pentru
protecţia şi paza bunurilor. În această categorie de instrumente sunt incluse nu
numai cele care folosesc la spargere, în accepţia proprie a cuvântului, ci şi cele care
folosesc la tăiere, apăsare, topire etc.
 Sisteme privind identificarea substanţelor chimice, existente sub forma
unor biblioteci în software-urile echipamentelor de analiză fizico-chimică
nedistructivă.
Probele în litigiu analizate în cadrul laboratorului de analize fizico-chimice
conduc la obţinerea de spectre care sunt apoi comparate cu spectrele etalon ale
diverselor biblioteci.

3.2.14. Aplicaţia „TRECEREA FRONTIEREI”

Accesează baza de date privind intrările şi ieşirile din ţară ale cetăţenilor
români, din proprietatea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. Aceasta
oferă dateprivind: numele, prenumele si data naşterii, seria paşaportului, numărul
mijlocului de transport folosit, data intrării sau ieşirii din ţară și punctul de
frontieră pe unde s-a efectuat aceasta.
Dacă se cunoaşte mijlocul de transport se pot obţine date referitoare la toţi
ocupanţii, cetăţeni români.

3.2.15. Aplicaţia „PAŞAPOARTE”

65
 Foloseşte baza de date centrală privind evidenţa persoanelor, din
proprietatea Centrului Naţional pentru Administrarea Bazelor de Date privind
Evidenţa Persoanelor.
Aceasta oferă date privind: numărul si seria paşapoartelor cetăţenilor
români, datele de stare civilă (C.N.P., numele şi prenumele, domiciliul) ale
posesorului.

3.2.16. Aplicaţia „eASF” a secretariatului

general al OIPC-INTERPOL

Aplicaţia permite efectuarea de verificări multiple din cadrul unei singure

ferestre de căutare, pentru: persoane, documente, autovehicule și obiecte de artă.
Căutarea se face în baze de date aparţinând mai multor ţări de aceea
accesul este strict reglementat, fiind permis numai utilizatorilor acreditaţi de Biroul
Naţional Interpol.

3.3. Accesul la bazele de date

Accesul la bazele de date, fie că acestea sunt deținute de către Poliția

Română, fie că sunt deținute de către alte structuri sau instituții, se face după reguli
foarte stricte, pe baza unui “user” și a unei parole unice conexe acestuia.
Accesul la această resursă instituțională este grevat, bineînțeles, de
necesitatea cunoașterii sau obținerii unor date și informații din respectivele baze de
date, în strânsă legătură cu atribuțiile de serviciu.

66
 În contextul obținerii accesului pe criterii foarte stricte și etapizate, se
subînțelege și necesitatea respectării unor reguli la fel de stricte de confidențialitate
asupra datelor, odată ce ele sunt accesate și cunoscute.
Accesul la bazele de date și la informațiile conținute de către acestea sunt
protejate nu numai din punct de vedere fizic, prin user și parolă, însă și protecția
juridică este semnificativă, astfel că în Codul Penal, la art. 227, este prevăzută
infracțiunea de “Divulgarea secretului profesional”, ce pedepsește divulgarea, fără
drept, a datelor și informațiilor privind viața privată a unei persoane și instituie
obligația păstrării confidențialității datelor cu care a intrat în contact polițistul, pe
timpul desfășurării atribuțiilor de serviciu.

3.4. Implementarea datelor și informațiilor și utilizarea

acestora de către polițiști

Pentru ca rezultatul unei căutări în bazele de date sau aplicațiile gestionate

de către Poliția Română să aibă rezultatul scontat, condiția esențială este ca acestea
să fie permanent alimentate cu date și informații de către toate structurile și toți
polițiștii care au acces la acestea.
Cu cât numărul, calitatea și acuratețea datelor implementate sunt la un
nivel mai ridicat, cu atât crește posibilitatea obținerii unor informații relevante sau
acționabile.
Asemenea unui coș comun, în bazele de date se adună frânturi de
informații și date, care ulterior, prin modul de aranjare și compilare propriu
aplicației/bazei de date (ex. conexarea după nume sau C.N.P.) încep să capete
logică, cursivitate și înțeles, să se așeze sub forma unor informații pe baza cărora

67
se pot face deducții ori se pot trage concluzii cu privire la persoane, anturaje,
moduri de operare, etc.
Un astfel de coș este reprezentat de S.E.I.M.D. – Sistemul Național de
Raportare a Incidentelor, dezvoltat de Poliția Română recent.
Prin implementarea S.N.R.I. s-a urmărit îmbunătăţirea şi eficientizarea, la
nivel naţional, a structurilor şi a proceselor de lucru ale Poliţiei Române, atât la
nivelurile sale operative, cât şi la nivel managerial, prin informatizarea şi
automatizarea activităţilor. Procesele de lucru pe care sistemul îşi propune să le
optimizeze prin informatizare sunt:
- alocarea şi managementul resurselor poliţiei pentru menținerea ordinii
publice;
- activităţile de prevenire a faptelor cu caracter penal sau antisocial;
- rezolvarea cazurilor individuale în competenţa poliţiei;
- managementul strategic;
- realizarea analizelor tactice şi strategice ale fenomenului infracţional.
Prin utilizarea la nivelul întregii instituţii a unui model unic şi unitar de
date pentru înregistrarea incidentelor aduse la cunoştinţă poliţiei din orice fel de
surse, S.N.R.I. urmăreşte standardizarea la nivel instituţional a raportării
incidentelor de competenţa poliţiei şi a informaţiilor conţinute în aceste raportări,
pentru a permite intercorelarea datelor şi analizele statistice asupra datelor, inclusiv
prin introducerea componentei geospaţiale a informaţiei în fluxurile de lucru ale
instituţiei.
Acesta este convergent cu un alt proiect aflat în desfăşurare la nivelul
poliţiei, respectiv proiectul pentru sistemul informaţional al activităţii informative,
care îşi propune să informatizeze procesele şi fluxurile de lucru din activitatea
specială poliţienească.

68
 S.N.R.I. are ca scop asigurarea suportului informaţional şi decizional
pentru activităţile de:
- înregistrare şi urmărire petiţiilor şi a sesizărilor;
- gestionare a lucrărilor şi dosarelor penale de la înregistrare la soluţionare;
- gestionare a incidentelor şi a evenimentelor care fac parte din sfera de
curindere a responsabilităţilor poliţiei;
- planificarea activităţii polițiștilor din cadrul Poliţiei Române;
- analizele statistice, tactice şi operaţionale desfăşurate de poliţie;
- planificare şi raportarea activităţii poliţiștilor.
Sistemul informatic a fost realizat şi implementat la naţional, iar utilizatorii
săi principali sunt structurile operative și o parte a structurilor de suport decizional
și operativ din cadrul Poliţiei Române.
Avantajul implementării S.N.R.I. la nivelul Poliției Române constă în
crearea unui sistem informatic integrat şi utilizarea unui model unic şi unitar de
date pentru înregistrarea incidentelor aduse la cunoştinţă poliţiei din orice fel de
surse.
Acesta colectează, în baza implementărilor efectuate de către polițiști din
majoritatea structurilor Poliției Române, în principal date despre dosare penale,
petiții, persoane legitimate/sancționate, autovehicule controlate, semnalări ale unor
incidente/evenimente prin S.N.U.A.U. 112.
Toate aceste date sunt foarte bine structurate, iar aplicația are diverse
criterii de căutare, în baza cărora polițiștii care doresc să obțină informații pot face
căutări (după C.N.P., nume, autovehicul, chiar după numele polițistului care a luat
o măsură polițienească).
Pentru a fi mai concludentă explicația, putem da exemplul unor informații
introduse în S.E.I.M.D. – Sistemul Național de Raportare a Incidentelor, de către

69
polițiști din diferite structuri și chiar diferite județe, precum și modul de
valorificare a acestora.
Exemplu:
- un echipaj rutier sancționează un conducător auto în județul Brașov și
legitimează alți trei ocupanți ai autoturismului, după care implementează datele în
aplicație.
- conducătorul auto sancționat la Brașov participă a doua zi la un meci de
fotbal în București, iar la finalul acestuia, se implică într-un scandal împreună cu
mai multe persoane, însă doar el este prins și identificat, pentru ceilalți existând
doar filmări de pe cctv.
În urma consultării bazelor de date, orice polițist, care are de soluționat
speța scandalului dat exemplu mai sus, poate identifica anturajul bărbatului
(conducătorul auto) și identifica, astfel, ceilalți participanți la scandal, având
avantajul accesării tuturor datelor implementate la nivel național despre acesta.
Astfel, vede implementarea echipajului rutier de la Brașov și identifică alți
trei posibili asociați, poate vedea datele implementate în aplicația „Info Arene”
(aplicație ce conține date despre membri galeriilor diferitelor echipe sportive) și
obține de acolo date cu privire la ceilalți membri ai galeriei din care face parte,
confruntând persoanele din bază cu imaginile video existente sau le poate prezenta
pentru recunoaștere martorilor.
Acesta este un exemplu simplist despre cum și cât pot fi de ajutor
polițiștilor bazele de date și aplicațiile, cu condiția cea mai importantă – să fie
permanent alimentate cu noi informații.
În plan tactic ori strategic, S.E.I.M.D. – Sistemul Național de Raportare a
Incidentelor oferă posibilitatea geo-mapării diferitelor tipuri de incidente sau fapte
penale sesizate, astfel că se generează cu ușurință rapoarte ori produse analitice,
care constituie fundamentul pentru luarea unor decizii de către personalul cu
70
funcții de conducere ori pot constitui baza pentru realizarea unui dispozitiv de
ordine eficient, întrucât sunt reliefate „zonele roșii”.

71
4. Prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență în mediul rural

Prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență în mediul rural reprezintă

o prioritate și o provocare permanentă pentru polițiștii din cadrul structurii de
ordine publică, datorită importanței valorilor sociale supreme protejate de lege,
respectiv viața, integritatea corporală și sănătatea persoanelor.

Aceste activități sunt circumscrise celor mai importanteatribuții alePoliției

Române, iar de modul de îndeplinire și de eficiența măsurilor întreprinse depind
climatul de siguranță civică și încrederea cetățenilor în instituția noastră.

În același context, la nivel european, o preocupare importantă a autorităților

competente o reprezintă și reducerea fenomenului de violență domestică, acest
segment reprezentând una dintre principalele surse care alimentează comiterea de
infracțiuni cu violență.

Principalele categorii și genuri de infracțiuni cu violență cuprind faptele

prevăzute și pedepsite de Codul penal, care includ în mecanismul producerii lor
violența fizică sau psihică, după cum urmează:

a) – infracțiuni contra vieții (omor, omor calificat, tentativă de omor),

b) – infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății (lovire sau alte
violențe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, rele
tratamente aplicate minorului, încăierare);

72
 c) – infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie (violență în
familie, uciderea sau vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă);
d) – agresiuni asupra fătului (întreruperea cursului sarcinii, vătămarea
fătului);
e) – infracțiuni contra libertății persoanei (lipsirea de libertate în mod
ilegal, amenințarea, șantajul, hărțuirea);
f) – traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile (traficul de persoane,
traficul de minori, supunerea la muncă forțată sau obligatorie, proxenetismul,
exploatarea cerșetoriei, folosirea unui minor în scop de cerșetorie);
g) – infracțiuni contra libertății și integrității sexuale (violul, agresiunea
sexuală, actul sexual cu un minor);
h) – infracțiuni contra patrimoniului (tâlhăria, tâlhăria calificată,
tâlhăria urmată de moartea victimei);
i) – infracțiuni contra autorității (ultrajul).

Combaterea infracțiunilor cu violență se efectuează conform competenței

materiale a structurii de poliție rurală prevăzută în ordinele și dispozițiile de linie.

Modurile de operare folosite de către autori la comiterea acestui gen de

infracțiuni sunt, de regulă, următoarele:

a) folosirea armelor de foc sau a armelor albe;

b) utilizarea unor cagule sau măști ori ciorapi de damă, pentru acoperirea
feței;
c) legarea victimei;

73
 d) agresarea pe timpul nopții a persoanelor vârstnice, care locuiesc
singure sau în case izolate;
e) deposedarea victimelor de bunuri si/sau valori, în timp ce se află sub
influența băuturilor alcoolice, etc.

Profilul agresorilor care comit infracțiuni cu violență comportă, de regulă,

următoarele aspecte:

a) din punct de vedere psihologic,agresorul manifestă sentimente de

furie și ostilitate, deprimare, izolare, lipsă de încredere, dificultăți în exprimarea
emoțiilor, necesitatea imperativă de a controla și a domina, experiențe
traumatizante de victimizare suferite în perioada copilăriei, teama de a fi abandonat
de către cei apropiați, pasivitate;
b) din punct de vedere atitudinal, agresorul poate fi caracterizat de:
blamarea victimei, minimalizarea frecvenței și a gradului de severitate al
agresiunii, folosirea unor definiții cu privire la rolul femeii și al bărbatului, tratarea
victimei ca un obiect, lipsă de interes pentru schimbarea atitudinii personale și
pentru scopuri educaționale;
c) din punct de vedere comportamental, agresorul recurge adesea la
folosirea băuturilor alcoolice și/sau a drogurilor de orice fel, având un
comportament abuziv manifestat față de propria familie sau membrii comunității,
exprimând amenințări cu comiterea unei crime, urmată de suicid. Acesta mai poate
manifesta și impulsivitate, temperament coleric, nemulțumiri la locul de muncă,
neîncredere în sine, fiind dominant și agresiv în conversație, având atracție pentru
arme și instabilitate atitudinală.

74
 Principalele cauze și împrejurări care favorizează săvârșirea infracțiunilor
cu violență sunt următoarele:

a) nivelul redus de educație al unor persoane care provin de regulă din

rândul unor categorii sociale defavorizate;

b) pauperizarea populației din România și migrarea unei părți a acesteia în

străinătate, pentru găsirea unui loc de muncă;

c) consumul excesiv de băuturi alcoolice sau cel al unor substanțe psiho-

active;

d) lipsa unei educații juridice/pregătiri anti-infracționale corespunzătoare a

unor cetățeni și tendința acestora de a-și face singuri dreptate în cazul unor
conflicte cu semenii lor;

e)ineficiența activităților preventive efectuate de către polițiști, cauzată de

calitatea redusă a acestora sau de insuficiența lor cantitativă, pe fondul lipsei
fondurilor necesare realizării de materiale specifice (pliante, bannere, broșuri, etc.);

f) lipsa informațiilor necesare cunoașterii, supravegherii și documentării

în mod calificat a activității infracționale a persoanelor cu antecedente penale în
materie, predispuse la săvârșirea unor infracțiuni cu violență;
g) neimplicarea în mod corespunzător a polițiștilor de la secțiile de
poliție rurală, polițiile comunale și posturile de poliție comunale pentru
implementarea conceptului poliției de proximitate în mediul rural, prioritar prin
activități preventive, axate îndeosebi pe identificarea persoanelor cu risc ridicat de
victimizare (bătrâni – îndeosebi femei, care datorită vârstei, stării de sănătate,
condițiilor de insecuritate determinate de amplasarea locuinței, a deținerii unor

75
bunuri sau valori tentante, devin ținta infractorilor) și pe consilierea și pregătirea
lor antivictimală;
h) necunoașterea apariției/existenței unor stări conflictuale sau
gestionarea lor deficitară, de către unii polițiști din cadrul polițiilor comunale și al
posturilor de poliție comunale;
i) colaborarea sporadică și uneori ineficientă între polițiștii structurii de
poliție rurală și cei din cadrul birourilor și formațiunilor de investigare a
criminalității, precum și nereactualizarea bazelor de date privind persoanele aflate
în atenție pe linie de infracțiuni cu violență;
j) neimplicarea corespunzătoare la nivelul comunităților rurale a tuturor
factorilor cu atribuții în menținerea ordinii publice (reprezentanți ai ATOP, ai
autorităților publice locale, ai unităților de învățământ, de asistență socială, etc.),
pentru funcționarea pazei obștești și a sistemului de iluminat public, îndeosebi în
zona adiacentă discotecilor, barurilor și a altor localuri publice;
k) existența unor disfuncții în cadrul parteneriatului poliție –
spitale/secții de psihiatrie – familiile bolnavilor psihic periculoși – autorități
publice locale – societate civilă – membri ai comunităților deservite, pentru
prevenirea săvârșirii de infracțiuni contra vieții (omor, omor calificat, tentativă de
omor), contra integrității corporale sau sănătății (lovire sau alte violențe, vătămare
corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, rele tratamente aplicate
minorului, încăierare) ori asupra unui membru de familie (violență în familie,
uciderea sau vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă);
l) neadaptarea activităților preventive în funcție de cerințele impuse de
evoluția și tendințele situației operative.

76
 4.1.Mijloacele de acțiune în domeniul prevenirii infracțiunilor cu
violență în mediul rural

(1) În activitatea de prevenire a infracțiunilor săvârșite cu violență,

polițiștii utilizează atât forme, metode și procedee generale ale muncii de
prevenție, cât și mijloace specifice determinate de pericolul social deosebit de
ridicat și urmările produse, adesea ireparabile, pe care le determină astfel de
fapte penale.

(2) Experiența și practica judiciară în acest domeniu au relevat

importanța și eficiența aplicării următoarelor mijloace de acțiune:

a) analizarea permanentă a situației operative polițienești de pe teritoriul

de competență, concomitent cu valorificarea analizelor tactice;
b) organizarea și desfășurarea activităților informative potrivit cadrului
normativ intern;
c) identificarea și supravegherea persoanelor predispuse la comiterea de
fapte antisociale;
d) prezența activă în locurile și mediile cu risc criminogen, prin
efectuarea de patrulări, controale, razii, acțiuni și alte activități operative;
e) desfășurarea activității de cercetare penală potrivit competenței;
f) implementarea măsurilor legale pentru asigurarea protecției și
valorilor de către instituții, agenți economici și prestatorii de servicii de securitate;
g) atragerea cetățenilor la activitățile desfășurate de poliție, pe bază de
voluntariat;
h) colaborarea cu administrațiile publice locale și reprezentanții altor
instituții și organisme;
i) pregătirea anti-infracțională și anti-victimală a populației;

77
 j) valorificarea bazelor de date polițienești, prin efectuarea de
implementări și verificări, în funcție de competențe;
k) schimbul permanent de date și informații cu celelalte structuri ale
Poliției Române și ale M.A.I.;
l) cunoașterea și monitorizarea eventualelor stări conflictuale existente
între membrii comunității;
m) instruirea și dirijarea surselor pentru culegerea de informații privind
apariția și evoluția stărilor conflictuale, persoanele implicate, cauzele generatoare,
existența unor indicii de pregătire a comiterii unor acte de răzbunare, identificarea
persoanelor influente din anturajul părților aflate în conflict, care pot avea un rol
pozitiv important în aplanarea stării conflictuale;
n) organizarea și desfășurarea unor activități de consiliere a persoanelor
aflate în conflict, cu privire la respectarea normelor de conviețuire socială și la
posibilele consecințe socio-juridice ale escaladării stării conflictuale;
o)exploatarea cu maximă operativitate a datelor rezultate din conținutul
sesizărilor, reclamațiilor și plângerilor adresate de cetățeni și efectuarea unor
verificări urgente, complete și riguroase;

p)aplicarea măsurilor legale în mod gradual, în raport cu fapta comisă,

persoana făptuitorului și urmările produse;

q)executarea de patrulări, pânde, după caz, în locurile și momentele

unde și când s-ar putea comite acte de răzbunare, în scopul descurajării
săvârșirii de infracțiuni cu violență, ori a altor fapte antisociale;

r)organizarea și participarea la măsuri de ordine cu ocazia unor

sărbători, când au loc baluri, hore, discoteci, unde de regulă „se reglează”
anumite stări conflictuale, care pot degenera în acte de violență;

78
 s)efectuarea unor analize periodice privind gestionarea stărilor
conflictuale, evoluția acestora și măsurile legale luate împotriva persoanelor
implicate, precum și activitățile preconizate pentru aplanarea conflictelor;

ș)luarea în atenție și supravegherea informativă a persoanelor violente,

aflate în stări conflictuale, în legătură cu care au eșuat toate măsurile de
aplanare a conflictului;

t)mediatizarea unor cazuri concrete, instrumentate cu succes, având un

impact pozitiv în rândul membrilor comunității, pentru a căror aplanare s-au
implicat și reprezentanți ai unor instituții și organizații cu atribuții în
domeniul prevenirii și combaterii infracțiunilor cu violență;

ț)dispunerea și efectuarea unor analize de caz, în situațiile când se

săvârșesc infracțiuni cu violență foarte grave (omoruri, tentative de omor,
lovituri cauzatoare de moarte, vătămări corporale grave), pe fondul existenței
și acutizării unor stări conflictuale, în scopul evaluării cauzelor și
împrejurărilor care au favorizat comiterea infracțiunii, al modului de
gestionare și analizare a eficienței măsurilor aplicate de la declanșarea
conflictului și până la momentul producerii evenimentului.

(3) Activitatea de prevenire a infracțiunilor săvârșite cu violență trebuie să

fie foarte bine pregătită, în sensul de a se face o selecție riguroasă a persoanelor
aflate în stări conflictuale, ce urmează a fi invitate pentru consiliere, la sediul
poliției comunale sau al postului de poliție comunală.

79
 (4) Activitățile premergătoare consilierii vor începe cu abordarea cetățenilor
având un nivel de educație superior celorlalți și o atitudine înțeleaptă și
împăciuitoare.

(5) Activitatea de consiliere trebuie să se efectueze separat, cu fiecare parte

aflată în conflict și, când există premisele unei aplanări a stării conflictuale, să fie
invitate toate părțile implicate, în prezența unor reprezentanți ai comunității (primar,
preot, învățător, bulibașă, predicatori, etc.), care se bucură de apreciere, respect și
autoritate față de „beligeranți” și, după caz, cu unii membri de familie ai celor aflați
în conflict, care, datorită vârstei, pregătirii, poziției sociale sau stării materiale, au o
influență pozitivă.

4.2. Managementul activității de gestionare a stărilor conflictuale

Managementul gestionării stărilor conflictuale în mediul rural prezintă o

importanță deosebită, atât sub aspectul cunoașterii lor din faza incipientă, cât și
al monitorizării acestora și luării tuturor măsurilor legale, în scopul prevenirii
săvârșirii de infracțiuni cu violență, prin aplanarea conflictelor.

Managementul activității de gestionare a stărilor conflictuale la nivelul

secției de poliție rurală revine șefului secției de poliție rurală care, în
principal, trebuie să execute următoarele sarcini:

a) coordonează, sprijină și monitorizează polițiștii pe linia modului de

realizare a cunoașterii și supravegherii persoanelor liberate din penitenciar, a celor

80
cu antecedente penale ori a altor categorii de persoane prevăzute anterior, ce fac
obiectul;
b) acordă sprijin polițiștilor pentru organizarea activităților specifice
cunoașterii și înlăturării cauzelor care generează săvârșirea infracțiunilor cu
violență și dispune măsuri polițienești, în vederea aplanării stărilor conflictuale;
c) lunar, împreună cu șeful biroului / compartimentului investigații
criminale analizează activitățile desfășurate pentru monitorizarea și aplanarea
stărilor conflictuale, precum și modul de supraveghere a persoanelor cu tulburări
psihice grave, care, pe fondul maladiei și al consumului de băuturi alcoolice, sunt
pretabile la comiterea de infracțiuni cu violență;
d) asigură schimbul de date și informații, atât între secția de poliție rurală
și polițiile comunale/posturile de poliție comunală, cât și cu birourile
/compartimentele operative de la poliția municipală/orășenească căreia i se
subordonează din punct de vedere operativ, inclusiv cu ofițerul specialist I poliție
rurală din cadrul S.O.P., pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor cu violență
cauzate de existența sau apariția unor stări conflictuale majore (care implică
grupuri mari de persoane);
e) organizează și desfășoară periodic activități de evaluare a polițiștilor
privind pregătirea profesională pe această linie, îndeosebi a celor care se confruntă
cu o situație operativă dinamică și complexă în zona de responsabilitate.
Managementul gestionării stărilor conflictuale la nivelul poliției
comunale și postului de poliție comunal revine șefului poliției
comunale/postului de poliție comunală, care va efectua următoarele activități:

a) cunoașterea apariției ori existenței stărilor conflictuale;

b) evidențierea și repartizarea soluționării stărilor conflictuale.

81
 Cunoașterea apariției ori existenței stărilor conflictuale se realiză
prin:

a) instruirea și dirijarea informatorilor de către polițiștii poliției

comunale/postului de poliție comunală, pentru semnalarea oricăror stări
conflictuale apărute ori existente pe raza comunei;
b) culegerea de date și informații de la sursele ocazionale (prioritar de la
primar și ceilalți funcționari ai primăriei, pădurar, învățător, medic veterinar și alte
categorii de personal medical, patroni de localuri publice, barmani, personal
deservire discoteci, , personal de pază, bulibașă, etc.);
c) discuții purtate cu membrii comunității, cu ocazia activităților curente
în teren (patrulări, controale, acțiuni);
d) primirea, înregistrarea și soluționarea sesizărilor, reclamațiilor și
petițiilor adresate de cetățeni;
e) constatările celorlalți polițiști ai poliției comunale/postului de poliție
comunală privind aplicarea unor contravenții la Legea nr. 61/1991, republicată,
pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a
ordinii și liniștii publice, îndeosebi cele prevăzute la art. 2, pct. 1), 2), 4), 6) – 9),
13), 15), 17), 18), 24), 28), 32) și 34) - 36);
f) finalitatea la parchet a dosarelor penale instrumentate la nivelul
poliției comunale/postului de poliție comunală, în care au fost cercetate persoane
aflate în conflicte de drept penal.

Evidențierea și repartizarea soluționării stărilor conflictuale se realizează de

către șeful poliției comunale/postului de poliție comunală, sau, după caz, de către
polițistul care ține locul la comandă, prin consemnarea în registrul anume destinat.

82
 Criteriile, în funcție de care se efectuează repartizarea soluționării stărilor
conflictuale sunt:

a) zona de responsabilitate în care domiciliază persoana/ persoanele, datorită

căreia/cărora a apărut conflictul – se au în vedere potențialii autori care au
declanșat starea conflictuală;
b) polițistul care, datorită unor împrejurări favorabile, ar avea mai multe
șanse/atuuri de aplanare a conflictului.
Principalele documente care evidențiază apariția, existența și gestionarea
stărilor conflictuale sunt:

a) registrul stărilor conflictuale;

b) fișa stării conflictuale;
c) mapa stărilor conflictuale;
d) harta criminogenă a localităților din zona de responsabilitate;
e) registrul pentru evidența dosarelor penale;
f) registrul pentru evidența sancțiunilor contravenționale;
g) registrul de audiențe;
h) registrul de petiții;
i) evidența persoanelor cu comportament violent, pe fondul
consumului excesiv de băuturi alcoolice sau al tulburărilor neuropsihice
grave;
j) evidența minorilor lipsiți de supraveghere;
k) evidența grupurilor de tineri cu preocupări antisociale;
l) evidența persoanelor cu risc ridicat de victimizare;
m) evidența deținătorilor de câini periculoși sau agresivi;
n) planul de activități trimestriale, întocmit la nivelul secției de
poliție rurală;

83
 o) analizele periodice de evaluare a activităților desfășurate pentru
prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență;
p) planuri de acțiune întocmite la nivel local.
(1) Registrul stărilor conflictuale se află în gestiunea directă a șefului poliției
comunale/postului de poliție comunală, care trebuie să evidențieze, în mod
cronologic, toate stările conflictuale apărute pe raza de competență teritorială și să
consemneze următoarele precizări:

a) numărul curent;
b) data semnalării apariției sau existenței stărilor conflictuale;
c) descrierea pe scurt a stării conflictuale;
d) motivul apariției stării conflictuale;
e) polițistul căruia i-a repartizat soluționarea cazului;
f) măsurile legale luate pentru aplanarea conflictului;
g) observații.
(2) În acest document se consemnează numeric și nominal toate stările
conflictuale semnalate în mod cronologic pe raza comunei.

(3) Registrul privind stările conflictuale poate constitui un mijloc de probă

pentru stabilirea cercului de bănuiți, în cazul infracțiunilor comise cu violență, de
către autori necunoscuți.

(1) Mapa stării conflictuale este documentul în care se evidențiază separat și

detaliat fiecare stare conflictuală, de la semnalarea acesteia, până la finalizare, care
trebuie să vizeze aplanarea conflictului. Acest document se întocmește în baza
mențiunilor consemnate în registrul privind stările conflictuale, conform rezoluției
șefului poliției comunale/postului de poliție comunală, constituind evidența tuturor
activităților executate de polițiști pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor cu
violență.

84
 (2) Având în vedere importanța scopului preconizat, menționat anterior, se
impune ca fiecare polițist să acorde o atenție deosebită organizării și executării
activităților evidențiate în acest document.

Mapa stării conflictuale cuprinde următoarele:

a) fișa stării conflictuale înregistrată în registrul intrare-ieșire corespondență

ordinară și clasificată, în care se consemnează:

1. data semnalării apariției ori existenței stărilor

conflictuale;
2. părțile implicate în conflict, cu precizarea datelor de stare
civilă, inclusiv mențiunea dacă au antecedente penale și ce infracțiuni
cu violență au comis;
3. motivul apariției sau semnalării stării conflictuale;
4. instituții, organizații sau persoane care pot fi angrenate
pentru soluționarea și aplanarea conflictului;
b) angajamente, declarații, copii ale proceselor verbale;
c) activități punctuale executate în scopul aplanării conflictului
(consiliere socio-juridică, discuții cu membrii familiei, având influență pozitivă
asupra celui vinovat de declanșarea stării conflictuale);
d) măsuri legale aplicate în mod gradual de către polițiști, în scopul
aplanării conflictului;
e) stadiul evoluției situației conflictuale (în lucru/soluționată/aplanată);
f) data soluționării și modul de finalizare;
g) observații.
Gestionarea și soluționarea stărilor conflictuale la nivelul secțiilor de poliție
rurală, polițiilor comunale și posturilor de poliție comunale se desfășoară astfel:

85
 a) șeful secției de poliție rurală, șeful poliției comunale, șeful postului de
poliție comunală analizează zilnic dacă din datele și informațiile obținute de către
polițiștii din subordine, precum și din conținutul sesizărilor, reclamațiilor și
petițiilor primite în ultimele 24 de ore rezultă apariția sau acutizarea vreunei stări
conflictuale în zona de responsabilitate;
b) dispun înregistrarea în evidență a stării conflictuale nou apărute;
c) stabilesc, împreună cu ceilalți polițiști, cele mai eficiente măsuri de
aplanare a conflictului și termenele de executare, precum și polițistul care va
soluționa cazul respectiv;
d) acordă prioritate soluționării cu celeritate a oricărei stări conflictuale
sesizate din oficiu sau de către cetățeni;
e) raportează, pe cale ierarhică, orice stare conflictuală în care sunt
implicate grupuri mari de persoane, solicitând sprijin șefului ierarhic, și, după caz,
intervenția S.A.S.;
f) solicită sprijin autorităților publice locale în detensionarea stărilor
conflictuale;
g) analizează zilnic evoluția stărilor conflictuale urmărind rezultatul
măsurilor luate, stabilind cu polițiștii din subordine noi soluții pentru aplanarea
conflictului.
Cunoașterea și monitorizarea stărilor conflictuale intrafamiliale va fi
focusată îndeosebi asupra familiilor care:

a) au membri cu antecedente penale pentru săvârșirea unor infracțiuni cu

violență sau au avut alte probleme cu poliția pentru provocări de scandal ori alte
fapte contravenționale prevăzute de Legea nr. 61/1991, republicată;
b) au în componență membri care obișnuiesc să consume permanent și în
mod excesiv băuturi alcoolice, având un comportament agresiv verbal și/sau fizic;

86
 c) au membri adulți cu probleme de sănătate psihică, care, prin
comportamentul lor deviant pot genera în mod spontan stări de pericol pentru viața,
integritatea fizică, sănătatea celorlalți membri de familie;
d) sunt constituite în mod atipic, membrii acestora conviețuind în
concubinaj, ori fiind familii monoparentale, având un comportament violent, fie pe
fondul unor neînțelegeri și intoleranță între rude, fie din cauza geloziei, a
consumului exagerat de băuturi alcoolice, ș.a.m.d.;
e) au în componență minori problemă cu un comportament deviant.
În toate situațiile privind gestionarea stărilor conflictuale, polițiștii din
mediul rural vor asigura confidențialitatea datelor și informațiilor privind
persoanele confruntate cu astfel de probleme, pentru a nu complica și mai mult
situația victimelor și pentru a evita diminuarea încrederii acestora față de polițiști și
instituția poliției.

(1) Pe timpul discuțiilor, polițiștii trebuie să asculte cu atenție victima, fără

exteriorizarea unor manifestări de simpatie sau de antipatie față de aceasta și să o
asigure de deplinul lor sprijin în rezolvarea cazului semnalat.

(2) Polițiștii vor comunica cu victima pe înțelesul acesteia, pentru a realiza

destinderea conversației.

Fiecare infracțiune comisă cu violență asupra unei persoane cu risc ridicat de

victimizare, pe fondul manifestării unor carențe în pregătirea profesională a
polițiștilor sau datorată modului deficitar de executare a atribuțiilor de serviciu va
constitui obiectul unei analize de caz, ce va fi dispusă de conducerea
inspectoratului de poliție județean, în scopul monitorizării și evaluării măsurilor
menite să determine creșterea calității serviciului polițienesc în slujba comunității.

87
 Activitățile întreprinse și rezultatele obținute pe linia prevenirii și combaterii
infracțiunilor cu violență vor fi analizate la nivelul conducerii unităților teritoriale
de poliție, ori de câte ori evoluția situației operative va impune acest lucru, în
scopul stabilirii măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea climatului de siguranță
publică.

4.3. Măsuri minime de siguranță

Măsurile minime de siguranță pe care trebuie să le asigure persoanele

cu grad ridicat de victimizare, sau, după caz, familiile acestora ori autoritățile
publice locale

 asigurarea iluminatului locuinței pe timpul nopții, care să facă vizibile

căile de acces spre locuință, ușa și ferestrele acesteia, astfel încât
vecinii/trecătorii/polițiștii aflați în patrulare să poată observa orice mișcare
suspectă;

 asigurarea iluminatului public pe căile de acces spre locuințe,

îndeosebi cele izolate;

 asigurarea instalării și funcționării unui sistem de supraveghere video,

focalizat pe locurile de acces în locuință, în cazul persoanelor cu posibilități
financiare;

 asigurarea gospodăriei cu gard împrejmuitor, îndeosebi a locuinței;

 dotarea gospodăriei cu câine, care să alerteze persoanele cu risc ridicat

de victimizare în cazul apropierii răufăcătorilor de locuința acestora;

88
  montarea unor dispozitive solide de asigurare contra efracției la ușile
de acces și la ferestrele situate pe pereții exteriori;

 încuierea porții, a ușilor de acces în locuință și a ferestrelor, pe timpul

nopții;

 evitarea lăsării unor obiecte periculoase (topor, secure, furcă, seceră,

cuțit, șurubelniță, ciocan, etc.) pe căile de acces, la îndemâna
agresorului/agresorilor, deoarece, în cazul în care acesta/aceștia ar pătrunde prin
escaladare/efracție în gospodăria/locuința victimei, le-ar putea folosi pentru
atacarea/agresionarea acesteia;

 punerea la îndemâna persoanei vulnerabile a unui telefon mobil, care

să fie conectat la rețea, încărcat și pornit, pentru ca la nevoie, aceasta să sesizeze
poliția, cât mai urgent posibil, prin SNUAU 112, înainte ca autorii să reușească să
intre în locuință.

4.3.1. Reguli împotriva victimizării

Principalele reguli pentru prevenirea victimizării, pe care trebuie să le

respecte membrii comunității, îndeosebi persoanele cu grad ridicat de
victimizare

 Să nu păstreze în locuință sume mari de bani sau să facă cunoscut în

comunitate faptul că dețin bani și/sau valori la domiciliu sau, după caz, la sediul
societății, magazin, bar etc.;

89
  Să nu dea bani cu împrumut unor consăteni, pentru a nu deveni ținta
infractorilor;

 Să nu primească persoane străine/necunoscute în gospodărie/locuință

când sunt singure acasă, îndeosebi romi care fac comerț ambulant neautorizat;

 Să nu găzduiască persoane necunoscute sau care nu prezintă

încredere;

 Să nu primească în locuința lor persoane de moralitate îndoielnică, cu

vârste mult mai mici, în scopul conviețuirii în concubinaj, fiind foarte probabil să
devină victime ale infracțiunilor cu violență (tâlhărie și chiar omor);

 Să nu comercializeze băuturi alcoolice la domiciliu, pentru a evita

contactul cu diferite persoane care ar putea folosi acest pretext în scopul comiterii
de tâlhării împotriva unor astfel de persoane;

 Să nu apeleze la serviciile de menaj ale unor persoane cu un caracter

moral îndoielnic sau cu viciul consumului de băuturi alcoolice care să
,,radiografieze” locurile unde păstrează bunuri/valori și apoi să dea ”pontul” unor
răufăcători;

 Să nu se deplaseze singuri, prin locuri izolate, întunecate, mai ales

când au asupra lor bani sau obiecte/valori/bunuri tentante pentru răufăcători;

 Să nu țină banii la vedere când merg la cumpărături;

 Să nu poarte bijuterii de valoare, care să fie tentante pentru infractori;

 Să fie vigilente pe timpul nopții, asigurând încuierea porții, a ușilor și

ferestrelor locuinței, a punerii în funcțiune a iluminatului locuinței și a căilor de
acces;

 Să aibă cel puțin un câine de pază în gospodărie;

90
  Să aibă gard împrejmuitor eficient împotriva escaladării;

 Să aibă relații de bună conviețuire cu vecinii, cu care să stabilească un

sistem de alertare pe timp de noapte, în caz de nevoie;

 Să evite consumul excesiv de băuturi alcoolice, pentru a menține starea

de vigilență activă.

4.3.2. Modul de ripostă al victimei

Modul de acțiune al victimei în situația ipotetică în care ar fi luată prin

surprindere de acțiunea agresorului/agresorilor:

 Să își păstreze calmul;

 Să sesizeze urgent poliția prin SNUAU 112 sau prin orice alt mijloc
de comunicare (prin intermediul unui vecin/rude, etc.). Este indicat ca victima să
facă ori să insinueze sesizarea telefonică cu o voce cât mai puternică, pentru a fi
auzită de către agresor/agresori, pentru ca acesta/aceștia să fugă, renunțând la
comiterea faptei;

 Să alerteze vecinii, prin strigăte, țipete cât mai puternice, pentru a

intimida răufăcătorii ori a determina fuga acestora;

 Să nu opună rezistență fizică față de agresor/agresori, știindu-se că

viața este mai importantă decât orice sumă de bani sau bun deținut;

91
  Să dea bunurile solicitate de agresor/agresori, fiind posibil ca acestea
să fie recuperate. Este unanim cunoscut faptul că viața pierdută nu mai poate fi
recuperată;

 Să nu amenințe/provoace agresorul/agresorii verbal sau în orice alt

mod;

 Să încerce să rețină, pe cât posibil, câteva detalii despre autori (vârstă,

înălțime, corpolență, îmbrăcăminte, încălțăminte), mijloc de deplasare (culoare,
marcă și număr autovehicul etc.), direcția în care s-au deplasat după comiterea
infracțiunii, etc.;

 Să nu distrugă urmele din câmpul infracțiunii – să nu facă

ordine/curățenie în urma agresorului/agresorilor ori să facă spălături vaginale (dacă
a fost victima unui viol) și să limiteze deplasările prin casă/curte, pentru a nu
distruge urmele lăsate de agresor/agresori; să nu atingă obiectele/bunurile folosite
de agresor și uitate la locul faptei (lanternă, cuțit, mănuși, topor, trusă de scule,
etc.);

 Să solicite vecinilor/rudelor care s-au autosesizat ori care au fost

sesizate de către victimă să nu intre în câmpul comiterii infracțiunii, până la sosirea
echipei de cercetare la fața locului, pentru a nu distruge urmele;

 Să aștepte cu calm sosirea polițiștilor și să observe eventuale

urme/obiecte lăsate/uitate de către agresor/agresori (țigări, brichetă, mucuri de
țigări, lanternă, cuțit, mănuși, topor, trusă de scule, etc.), pe care să le semnaleze
polițiștilor, fără a le atinge în prealabil.

 Dacă victima a sesizat din timp prezența agresorului/agresorilor în

gospodăria/locuința sa, atunci va alerta poliția și vecinii, prin orice mijloace

92
(telefonic sau prin strigăte puternice, ori prin orice alt mod stabilit convențional cu
vecinii/rudele care locuiesc în zona limitrofă locuinței victimei).

93
5. Utilizarea forței în activitățile de ordine publică

Polițiștii pot interveni în forță, în condițiile legii, împotriva celor care pun în
pericol viața, integritatea sau sănătatea persoanelor ori a organelor de ordine,
precum și împotriva celor care amenință cu distrugerea unor clădiri sau bunuri de
interes public ori privat.
Aceste activități de folosire a forței de către polițiștii care își desfășoară
activitatea în formațiunile de ordine publică sunt reglementate de Dispoziția
Inspectorului General al Poliției Române nr. 643 din data de 05.12.2005.
În această Dispoziție, la art. 2 se prevăd următoarele aspecte:
(1) Pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu polițistul are dreptul, în
limitele stabilite de lege, să folosească forța sau mijloacele din
dotare în mod individual.
(2) În toate situațiile de folosire a forței, polițistul va întocmi un
raport tipizat (conform modelului prevăzut în anexa 2) în care va
specifica motivul intervenției, date privind subiectul intervenției,
nivelul opoziției și eventualele leziuni suferite de acesta.
(3) Rapoartele de folosire a forței și a mijloacelor din dotare vor fi
analizate de șeful unității de poliție care va dispune, dacă este
cazul, efectuarea de verificări asupra împrejurărilor care au
impus folosirea forței.
(4) Raportul de folosire a forței, însoțit de toate documentele de
verificare, va fi înregistrat și păstrat în evidența formațiunii de

94
 ordine publică timp de trei ani, urmând a fi folosit pentru
soluționarea unor reclamații ulterioare împotriva polițistului.

5.1. Folosirea forței fizice

În situațiile în care, din varii motive, polițistul este nevoit să folosească forța
fizică pentru restabilirea ordinii și liniștii publice, acesta trebuie să știe că
Dispoziția Inspectorului General al Poliției Române nr. 643 din data de
05.12.2005, la art. 34 face precizările necesare care să reglementeze această
activitate.
(1) Folosirea forței fizice. Forța fizică și procedeele de luptă corp la corp
pentru autoapărare și imobilizare se folosesc de către polițist, dacă este
necesar și posibil, pentru înfrângerea atacurilor violente de mică
anvergură, îndreptate împotriva sa ori a altora, precum și pentru
imobilizarea persoanelor suspecte care se opun executării unor măsuri
polițienești (legitimare, controlul persoanelor, conducerea la sediul
poliției) sau desfășoară acțiuni agresive, prin care tulbură ordinea și
liniștea publică.
(2) Pentru înfrângerea acțiunilor agresive și imobilizarea persoanelor
turbulente se vor folosi procedeele specifice luptei corp la corp, putându-
se aplica și lovituri cu pumnul, mâinile și picioarele, genunchii, coatele
și alte părți ale corpului.
(3) Se va evita aplicarea loviturilor în zone vitale și cu o intensitate
exagerată, de natură a provoca vătămarea gravă a integrității corporale
ori moartea persoanelor;

95
 (4) Forța fizică și procedeele de luptă corp la corp se vor folosi după
somarea celor care se manifestă violent să înceteze acțiunea agresivă și
să se supună cererii îndreptățite a polițistului, folosind formula:
”ÎNCETAȚI! POLIȚIA!”. Nu este necesară somația în cazul în care
polițistul este atacat prin surprindere sau integritatea corporală a
vreunei persoane este pusă în pericol imediat.
În vederea descurajării, împiedicării și neutralizării acțiunilor agresive ale
persoanelor care tulbură ordinea și liniștea publică inclusiv în cazul persoanelor
care amenință cu acțiuni de automutilare, acțiuni ce nu au putut fi înlăturate sau
anihilate prin utilizarea altor mijloace, polițiștii pot folosi scuturi de protecție, căști
cu vizor, bastoane din cauciuc, bastoane cu energie electrostatică, dispozitive cu
substanțe iritant-lacrimogene și paralizante, jeturi de apă, arme cu glonț din
cauciuc și cătușe, câini de serviciu, precum și alte mijloace de imobilizare care nu
pun în pericol viața sau nu produc o vătămare corporală gravă.
În Dispoziția Inspectorului General al Poliției Române nr. 643 din data de
05.12.2005, la art. 6 sunt prevăzute și modalitățile de acțiune ale polițistului de
ordine publică atunci când este nevoit să utilizeze această tehnică individuală din
dotarea polițistului. Totuși, înainte de recurgerea la forță care poate fi făcută cu
sprijinul tehnicii din dotare, polițistul trebuie să someze persoanele care încalcă
normele legale în vigoare, astfel încât acestea să fie avertizate de faptul că
polițistul este nevoit să recurgă la aceste metode pentru restabilirea ordinii și
liniștii publice.
(1) În funcție de folosirea diferitelor mijloace din dotare, se folosesc somații
specifice astfel:
a) La folosirea bastonului de cauciuc sau a tonfei: „ÎNCETAȚI VOM
(VOI) FOLOSI FORȚA!”;

96
 b) La folosirea pulverizatorului (spray-ului) cu substanțe irritant-
lacrimogene, a grenadelor, ori a cartușelor lacrimogene și a
grenadelor cu efect acustic sau luminous: „ÎNCETAȚI! VOM
(VOI) FOLOSI GAZE LACRIMOGENE!;
c) La folosirea câinilor de serviciu: „ÎNCETAȚI, DISPERSAȚI-VĂ,
VOM (VOI) FOLOSI CÂINII DE SERVICIU!
d) La folosirea altor mijloace din dotare: (scuturi de protecție, căști
cu vizor, bastoane cu energie electrostatică, dispositive cu
substanțe irritant lacrimogene, jeturi de apă, arme cu glonț de
cauciuc, arme albe și alte mijloace de imobilizare care nu pun în
pericol viața și care nu produc o vătămare corporală gravă, aflate
în dotarea polițiștilor sau altor forte de ordine): „ÎNCETAȚI!
VOM (VOI) FOLOSI ……….!”, iar în cazul folosirii gloanțelor de
cauciuc: „STAI! STAI CĂ TRAG!”
(2) Aceste mijloace pot fi folosite și fără somație, în situația în care lipsește
timpul necesar pentru somație;
(3) Acțiunile pentru restabilirea ordinii publice, în cazurile de mică
amploare, se fac după atenționarea prealalbilă și lăsarea timpului
necesar pentru încetarea acțiunilor și părăsirea zonei;
(4) Dacă după avertizare se continua activitățile de tulburare a ordinii
publice, polițistul care conduce acțiunea va soma cu formula:
„ATENȚIUNE! VĂ RUGĂM SĂ PĂRĂSIȚI ……….! VOM FOLOSI
FORȚA!”, urmată de semnale sonore și luminoase;
(5) În situația în care, după scurgerea timpului acordat pentru dispersare,
cei somați nu se supun, se folosește o ultimă somație, astfel: „PĂRĂSIȚI
…………., SE VA FOLOSI FORȚA!;

97
 (6) Dacă nici această somație nu produce efectul scontat, după timpul
acordat se va interveni cu mijloacele din dotare pentru restabilirea
ordinii;
(7) Dacă în astfel de situații, precum și în cele prevăzute de legea privind
regimul armelor de foc și al munițiilor se impune uzul de armă, se va
folosi o ultimă somație, astfel: „PĂRĂSIȚI ………SE VOR FOLOSI
ARME DE FOC!”;
(8) La folosirea armelor de foc se vor folosi somațiile prevăzute la art. 26
din prezentul manual;
(9) Se poate face uz de armă și fără somație, în cazurile de legitimă apărare
sau stare de necessitate (atac prin surprindere exercitat asupra
polițistului sau altei persoane, precum și pentru reținerea infractorilor
care ripostează cu obiecte contondente, tăietoare-înțepătoare sau arme
de foc), dacă lipsește timpul material necesar pentru somație.
Imobilizareaeste o măsură polițienească ce are caracter preventiv, executată
în scopul de a pune o persoană în imposibilitatea de a fugi sau de a se manifesta
agresiv față de polițist sau față de alte persoane, de a începe sau de a continua o
acțiune violentă. Imobilizarea se poate realiza prin folosirea procedeelor de
autoapărare, precum și, după caz, a unor mijloace de imobilizare din dotare precum
și cu sprijinul altor persoane.
Mijloacele folosite pentru imobilizare sunt stabilite în funcție de, numărul
persoanelor implicate, starea de agresivitate și forța fizică a acestora, modul de
manifestare a agresivității, precum și de obiectele pe care le au asupra lor și care ar
putea fi folosite pentru atac asupra polițistului sau a altor persoane.
Înainte de luarea acestor măsuri, persoana este somată să înceteze acțiunea
agresivă și să se supună solicitării polițistului, recurgându-se la imobilizare numai
dacă persoana nu se conformează.
98
 Mijloacele folosite pentru imobilizare pot fi folosite, cu respectarea legii,
împotriva persoanelor care:
 întreprind acțiuni ce pun în pericol integritatea corporală, sănătatea
sau bunurile altor persoane;
 blochează, în afara condițiilor legii, căile publice de circulație,
încearcă să pătrundă, pătrund fără drept sau refuză să părăsească
sediile autorităților publice, ale partidelor politice, ale instituțiilor și
ale organizațiilor de interes public ori privat, periclitează în orice
mod integritatea sau securitatea acestora ori a personalului sau
tulbură desfășurarea normală a activității;
 ultragiază persoanele cu funcții ce implică exercițiul autorității
publice;
 se opun sau nu se supun, prin orice mijloace, îndeplinirii solicitărilor
legale ale polițistului, numai dacă există o temere legitimă că prin
acțiunile lor pot pune în pericol integritatea corporală sau viața
polițistului.
Folosirea mijloacelor de imobilizare împotriva participanților la acțiunile
agresive se face în mod gradual, după avertizarea prealabilă asupra utilizării unor
asemenea mijloace și acordarea timpului necesar pentru încetarea acțiunilor și
conformarea la solicitările legale ale polițistului, excepție făcând cazurile extreme.
Orice acțiune în public și în cazuri extreme se face prin anunțare: "Poliția!". În
toate situațiile, folosirea acestor mijloace nu trebuie să depășească nevoile reale
pentru împiedicarea sau neutralizarea acțiunilor agresive.

5.2. Folosirea armelor de foc

99
 Polițiștii pot deține, purta și folosi armele și munițiile cu care au fost dotați
de către unitățile din care fac parte, în situațiile și în condițiile prevăzute de lege.
Dispoziția Inspectorului General al Poliției Române nr. 643 din data de
05.12.2005, referitor la acest aspect, al deținerii armamentului de foc asupra
polițistului, la art. 24 prevede următoarele:
(1) În conformitate cu prevederile art. 31, lit. h) din Legea nr. 218 din 2002
privind organizarea și funcționarea Poliției Române, polițiștii au dreptul
și obligația de a purta asupra lor armamentul și muniția necesară,
indiferent dacă sunt în uniform sau echipați civil atunci când se află în
exercitarea atribuțiilor de serviciu;
(2) Polițiștii pot deține, purta și folosi armele și munițiile cu care au fost
dotați de către unitățile din care fac parte;
(3) Armele de foc constituie mijlocul extrem folosit pentru imobilizarea
persoanelor și se utilizează numai în condițiile legii dacă celelalte
metode nu au avut efectul scontat. Nu se scoate armamentul din toc decât
pentru a fi folosit în mod legal;
(4) Pe timpul executării misiunilor, agenții de poliție în uniform poartă, în
mod obligatoriu, centura pe care vor fixa tocul cu pistolul din dotare și
cele două încărcătoare. În situațiile în care se acționează în ținută civilă,
pistolul se va purta în toc pe cureaua de la pantaloni sau în hamul
special confecționat, asigurându-se mascarea acestuia;
(5) Se interzice portul armamentului și muniției aferente, în buzunare, mape,
serviete sau în alte locuri care nu-i asigură deplina securitate și poate
favoriza pierderea sau sustragerea lor.
(6) Agenții de poliție care poartă armamentul și muniția permanent asupra
lor, pe timpul cât se află la domiciliu sunt obligați să le asigure astfel
încât să înlăture orice posibilitate de pierdere sau de folosire a acestora
100
 de către membri familiei sau de către alte persoane, păstrându-le în
casete metalice (muniția separată de pistol) prevăzute cu sisteme sigure
de închidere. Este interzis cu desăvârșire scoaterea pistolului din toc și
a-l mânui în prezența altor persoane, cu excepția cazurilor de folosire
legală a acestuia.
În cazurile de legitimă apărare polițistul poate folosi armele de foc, fără
somație.
Dispoziția Inspectorului General al Poliției Române nr. 643 din data de
05.12.2005, referitor la acest aspect, al folosirii armamentului de foc din dotarea
polițistului, la art. 25prevede următoarele:
(1) Prin uz de armă se înțelege executarea tragerii cu arma de foc asupra
persoanelor și bunurilor.
(2) Se poate face uz de armă dacă se îndeplinesc cumulative următoarele
condițiigenerale:
a) Dacă este absolut necesar;
b) Dacă folosirea mijloacelor de împiedicare sau constrângere nu
este posibilă sau nu a dat rezultate.
(3) Polițiștii pot face uz de armă, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu,
în următoarele cazuri, prevăzute de art. 47 din Legea nr. 17/1996
b) împotriva acelor care, atacă persoanele învestite cu exercițiul
autorității publice sau cărora, potrivit legii, li se asigură protecție
de către poliție.
Se poate face uz de armăîn acest caz dacă sunt îndeplinite cumulative și
următoarele condiții speciale:
I. Persoana împotriva căreia se exercită atacul, să facă parte din
categoria persoanelor învestite cu exercițiul autorității publice
sau să i se asigure protecție de către poliție;
101
 II. Există un atac material direct, imediat și injust, prin care este
pusă în pericol viața sau integritatea corporală a celor care fac
parte din categoria persoanelor învestite cu exercițiul
autorității publice sau din categoria celor cărora li se asigură
protecție de către poliție;
III. Uzul de armă se va executa numai dacă datorită împrejurărilor
concrete ale săvârșirii faptei, atacul persoanei nu poate fi
înlăturat prin alte mijloace.
d) Pentru imobilizarea infractorilor care, după săvârșirea unor
infracțiuni, încearcă să fugă;
Se poate face uz de armă în acest caz dacă sunt îndeplinite cumulativ și
următoarele condiții special:
I. Infractorul a fost prins în flagrant în timpul săvârșirii unei
infracțiuni grave;
II. După efectuarea somației, acesta încearcă să
fugă,nesupunându-se cererii polițistului de a rămâne la locul
faptei;
III. Datorită împrejurărilor comiterii faptei nu poate fi folosit în
mod eficient un alt mijloc pentru imobilizarea infractorului;
IV. Prin folosirea armamentului să nu fie pusă în pericol viața
altor persoane.
Gravitatea faptei va fi estimată în raport de prejudicial produs, acțiunile
violente ale infractorului, frecvența acestor categorii de fapte, numărul de
participanți, obiectele pe care le au asupra lor etc.
e) Împotriva oricărui mijloc de transport folosit de agresorii
prevăzuți la literele b) și c), precum și împotriva conducătorilor
acestora care refuză să oprească la semnalele regulamentare ale
102
 organelor abilitate, existând indicii temeinice că au săvârșit o
infracțiune ori că este iminentă săvârșirea unei infracțiuni;
Se poate face uz de armă în acest caz dacă sunt îndeplinite cumulativ și
următoarele condiții speciale:
I. Există certitudinea că ocupanții acestor mijloace de transport
săvârșesc sau au săvârșit o infracțiune gravă, transportă
bunuri dobândite în urma comiterii unor infracțiuni și nu
opresc la semnalul regulamentar al polițistului;
II. Datorită împrejurărilor comiterii faptei nu poate fi folosit în
mod eficient un alt mijloc pentru imobilizarea mijlocului de
transport;
III. Prin folosirea armamentului să nu fie pusă în pericol viața
altor persoane.
Focul asupra autovehiculelor se va executa numai asupra pneurilor.
Nu se folosesc arme de foc împotriva autovehiculelor care nu opresc la
semnalul regulamentar al polițistului îmbrăcat în uniformă, decât dacă prin modul
de conducere, se pune în pericol în mod evident, viața sau integritatea corporală a
polițistului sau a altei persoane.
f) Pentru imobilizarea sau reținerea persoanelor cu privire la care
sunt probe sau indicii temeinice că au săvârșit o infracțiune și
care ripostează sau încearcă să riposteze cu arma ori cu alte
obiecte sau substanțe care pot pune în pericol viața ori
integritatea corporală a persoanei;
Se poate face uz de armă în acest caz dacă sunt îndeplinite cumulativși
următoarele condiții speciale:
I. Să se fi săvârșit o infracțiune, iar persoana în cauză să opună
rezistență sau să riposteze cu arma ori cu alte obiecte care pot
103
 pune în pericol viața sau integritatea corporală a polițistului
ori a altei persoane;
II. Să existe un atac material, direct și imediat supra polițistului
aflat în exercitarea măsurilor legale sau împotriva altor
persoane;
III. Rezistența sau riposta persoanei în cauză să nu poată fi
înfrântă în alt mod;
IV. Prin folosirea armamentului să nu fie pusă în pericol viața altei
persoane.
g) Pentru a împiedica fuga de sub escortă sau evadarea celor aflați
în stare legală de deținere;
Se poate face uz de armă în acest caz dacă sunt îndeplinite cumulativ și
următoarele condiții speciale:
I. Să fie începută o acțiune de evadare din locurile legale de
deținere sau de sub escortă;
II. Prinderea sau imobilizarea evadaților sau escortaților să nu
poată fi realizată prin alte mijloace;
III. Prin folosirea armamentului să nu fie pusă în pericol viața altei
persoane.
h) Împotriva grupurilor de persoane sau a persoanelor izolate care
încearcă să pătrundă fără drept în sediile sau perimetrele
autorităților și instituțiilor publice;
Se poate face uz de armă în acest caz dacă sunt îndeplinite cumulativ și
următoarele condiții speciale:
I. Să existe o încercarede pătrundere fără drept în sediile sau în
perimetrele autorităților sau ale instituțiilor publice;

104
 II. Atacul sau pătrunderea, după modul în care a fost concepută și
se execută să nu poată fi înlăturată prin alte mijloace sau
metode;
III. Prin folosirea armamentului să nu fie pusă în pericol viața altei
persoane.
j) În executarea intervenției antiteroriste asupra obiectivelor atacate sau
capturate de teroriști, în scopul reținerii sau anihilării acestora, eliberării
ostaticilor și restabilirea ordinii publice.
Se poate face uz de armă în acest caz dacă sunt îndeplinite cumulativ și
următoarele condiții speciale:
I. Să existe un atac terorist asupra unui obiectiv, acesta să fie
capturat sau sunt luați ostatici;
II. Atacul sau deținerea ostaticilor, datorită modului în care a fost
conceput și executat, să nu poată fi înfrânt prin alte mijloace;
III. În timpul folosirii armamentului să nu fie pusă în pericol viața
sau sănătatea ostaticilor sau a altor persoane.
(4) În cazurile prevăzute la literele d), g) și h) se va face uz de armă numai
după ce s-a făcut somația legală;
(5) În cazul prevăzut la lit. h) se va face uz de armă numai după ce s-a
repetat de trei ori, la interval suficiente de timp pentru dispersarea
participanților, somația: „Părăsiți zona ………se vor folosi arme de
foc!” după care se va executa un foc în plan vertical. Se va deschide foc
asupra atacatorilor numai la ordinul celui care conduce acțiunea, pe cât
posibil la picioare pentru a evita cauzarea morții acestora și a se realiza
imobilizarea.

105
 (6) În cazurile prevăzute la literele a) și f), când polițistul se află în legitimă
apărare, poate face uz de armă și fără somație, dacă nu există timpul
necesar pentru aceasta.
(7) În cazurile prevăzute la lit. d), e) și h), uzul de armă se va face în mod
exceptional.
(8) În toate cazurile de folosire a armamentului, focul se va executa în
scopul imobilizării, evitându-se lovirea zonelor vitale.
(9) Focul de armă cu efect letal se va executa numai în mod excepțional și
numai în cazurile de legitimă apărare, în condițiile prevăzute de art. 44
din Codul penal.
Având în vedere data la care a fost emis această Dispoziție, este evident că
numărul unor articole din Codul penal, respectiv din Codul de procedură penală,
nu mai corespund cu cele din noile coduri. Important de reținut este procedura, dar
și principiile penale care nu s-au schimbat odată cu schimbarea codurilor. Ne
referim la materia penală care prevede legitima apărare.
Dispoziția Inspectorului General al Poliției Române nr. 643 din data de
05.12.2005, referitor la modalitățile în care trebuie să fie folsită arma de foc din
dotarea polițistului, la art. 26 prevede următoarele:
a) Înainte de a trece la acțiune, se va face o rapidă analiză a situației
existente la fața locului. Prin aceasta se vor stabili date concrete privind
faptele săvârșite, autorii acestora, dacă sunt sau nu înarmați, gradul de
agresivitate, precum și comportamentul pe care îl au în momentul
surprinderii.
b) Armamentul din dotare se folosește după efectuarea somațiilor legale.
Somația se face prin cuvintele: „POLIȚIA – STAI!”. În caz de
nesupunere se somează din nou prin cuvintele „STAI CĂ TRAG!”. Dacă
cel în cauză nu se supune nici de această data, se somează prin tragerea
106
 unui foc de avertisment în plan vertical. Dacă cel (cei) în cauză nu se
supun nici acestei somații legale, se face uz de armă în direcția acestora,
trăgând pe cât posibil, la picioare, astfel încât să se realizeze imobilizrea
și să se evite uciderea persoanelor. Ca excepție, se poate face uz de armă
și fără somație, în cazul atacului exercitat prin surprindere asupra
polițistului sau asupra altor persoane, precum și pentru reținerea
infractorilor care ripostează cu arme albe sau de foc, dacă lipsește
timpul necesar pentru somație.
c) Împotriva persoanelor care ripostează cu arme, polițistul va face uz de
armă din poziția adăpostit și va lua orice altă măsură pentru a se
proteja;
d) Se va evita, pe cât posibil, folosirea armaentului din dotare împotriva
minorilor, femeilor și bătrânilor;
e) Se interzice folosirea armamentului în următoarele cazuri:
I. Împotriva copiilor, femeilor cu semne vizibile de sarcină,
persoanelor cu semne vizibile de invaliditate, cu excepția
cazurilor în care aceștia înfăptuiesc un atac armat sau în grup,
care pune în pericol viața sau integritatea corporală a uneia
sau mai multor persoane;
II. În situațiile în care s-ar primejdui viața altor persoane ori s-ar
viola teritoriul, spațiul aerian sau apele naționale ale unui stat
vecin.
f) Se va evita pe cât posibil, folosirea armelor de foc în zonele aglomerate
unde pot fi periclitate viața ori integritatea corporală a altor persoane,
exceptându-se focul de avertisment în plan vertical;
g) În momentul imobilizării unei persoane și al aplicării cătușelor,
armamentul va fi introdus în toc sau în hamul de susținere, după caz;
107
h) Folosirea armamentului împotriva autovehiculelor se va executa numai
dacă există certitudinea că ocupanții acestora săvârșesc sau au săvârșit
o infracțiune gravă, transportă bunuri dobândite în urma comiterii unor
fapte ilicite și nu opresc la semnalul regulamentar al polițistului în
uniformă. Focul asupra autovehiculelor se va executa numai asupra
pneurilor.
i) Fiecare situație în care s-a făcut uz de armă se raportează de urgență
ierarhic. De îndată ce va fi posibil, raportul va fi întocmit în scris. Dacă
în urma uzului de armă s-a produs moartea sau vătămarea unei
persoane, fapta se comunică de îndată procurorului competent, potrivit
legii.
j) În cazul folosirii armelor de foc pentru somație, ori dacă nu au rezultat
victime sau pagube material, în mod obligatoriu, evenimentul va fi
raportat ierarhic și se vor efectua cercetări administrative în legătură cu
condițiile și cu legalitatea uzului de armă.
k) Dacă în urma uzului de armă au rezultat victime sau prejudicii material,
se vor lua următoarele măsuri:
I. Acordarea primului ajutor victimelor și transportarea lor
la o unitate sanitară;
II. Raportarea imediată, prin orice mijloace, a cazului și a
urmărilor acestuia;
III. Asigurarea pazei locului faptei, marcarea și conservarea
urmelor;
IV. Protejarea polițistului, pentru a preveni manifestările de
dezordine și a asigura apărarea vieții acestuia;

108
 V. Raportarea ierarhică a evenimentului și informarea
parchetului competent teritorial, pentru efectuarea
cercetării la fața locului.
l) În situații speciale, de pericol iminent pentru viața și integritatea sa ori a
altor persoane, sau care afectează siguranță națională, ca urmare a
acțiunilor violente a unor persoane ce folosesc sau intenționează în mod
vădit să folosească arme albe sau de foc, polițistul poate face uz de armă
folosind orice altă armă care nu-i aparține, dar se află în acel moment la
îndemână, în aceleași condiții în care face uz de arma de serviciu.
Folosirea armamentului din dotare pentru îndeplinirea atribuțiilor de
serviciu, în condițiile și în situațiile prevăzute de lege, înlătură caracterul penal al
faptei și răspunderea materială a polițistului.

109
6. Prevenirea și combaterea infracțiunilor de furt de către formațiunile
de ordine publică

Infracțiunea de furt are ca obiect acele relații sociale cu caracter patrimonial,

referitoare la posesia și detenția asupra bunurilor mobile.
Obiectul material al infracțiunii îl constituie bunul mobil însușit de autorul
faptei din patrimoniul privat ori public.
Prin bun mobil se înțelege lucrul care poate fi mișcat dintr-un loc în altul
fără a-și pierde valoarea economică. În această categorie conceptuală intră bunurile
mobile prin natura lor, cât și cele devenite astfel prin detașarea acestora din bunuri
imobile (demontarea pieselor de la strung, dislocarea cărămizilor sau grinzilor unei
construcții – operațiuni urmate de însușirea acestor componente ale bunului
imobil). Tot astfel, sunt bunuri mobile rodul (fructele produselor) imobilului cât și
bunurile imobile prin destinație (animate de muncă), susceptibile de a fi sustrase.
Prin bun ca lucru ocrotit prin legea penală, se înțelege orice obiect însumat
într-un patrimoniu, privat ori public, și care prezintă valoare pentru deținătorul
patrimoniului.
Subiecții infracțiunii
Subiectul activ nemijlocit (autor) este necircumstanțiat de text, el poate fi
astfel orice persoană.
Infracțiunea de furt este susceptibilă de săvârșirea în toate formele de
participare penală – coautorat, complicitate, instigare -, cu precizarea însă că în
cazul coautoratului și al complicității concomitente fapta constituie infracțiunea de

110
furt calificat. Pe cale de consecință, formele de participație proprii infracțiunii de
furt sunt doar instigarea și complicitatea anterioară.
Subiectul pasiv al infracțiunii este persoana – fizică sau juridică – din a cărei
posesie sau detenție a fost sustras bunul mobil.
În ceea ce privește subiectul temei abordate, dacă ne referim la activitatea de
combatere efectivă a fenomenului infracțional prin prisma soluționării cauzelor
penale rezultate în urma comiterii faptelor de furt, aceasta poate fi realizată doar de
către polițiștii care au dobândit calitatea de organ de cercetare penală al poliției
judiciare din cadrul structurile Poliției Române, în timp ce activitatea de prevenire
poate fi desfășurată și de către efectivele care nu au calitatea amintită anterior,
desfășurând procedee specifice care vor fi explicate pe parcurs.
Deși esența textului de lege, consecințele comiterii faptei și aplicabilitatea în
timp și spațiu sunt noțiuni constante pe teritoriul României, infracțiunea de furt
prezintă anumite particularități specifice în funcție de categoriile de populație
concentrate într-o anumită zona geografică, densitatea populației, mediul de
comitere urban/rural etc.

6.1. Principalele activități specifice prevenirii infracțiunii de furt

Astfel, în ceea ce privește activitatea de prevenire, măsurile întreprinse

adesea la nivelul unităților și subunităților de poliție presupun:
 prezența la vedere a elementului polițienesc – măsură concretizată
prin activități de patrulare în zonele despre care există date și informații că sunt
susceptibile de comiterea respectivei infracțiuni;

111
  campanii de abordare și informare a categoriilor vulnerabile de
cetățeni (bătrâni, copii, bolnavi psihic etc.) despre eventualele riscuri, respectiv
moduri de operare a subiecților activi ai infracțiunii;
 comasarea forțelor avute la dispoziție în zonele de risc față de care
există suspiciuni rezonabile de pregătirea ori comiterea unor fapte antisociale prin
instituirea zonelor speciale de siguranță publică în baza Ordinului nr. 60/2010
privind organizarea și executarea activităților de menținere a ordinii și siguranței
publice;

În vederea îndeplinirii acestor atribuții ce le revin, polițiștii desfășoară

următoarele activități principale:
a) acţionează în zona de patrulare pentru prevenirea şi combaterea
faptelor antisociale;
b) intervin la evenimentele semnalate;
c) participă la prinderea şi identificarea persoanelor suspecte de
comiterea unor infracţiuni;
d) execută activităţile stabilite prin planurile de acţiune;
e) relaţionează cu cetăţenii în vederea asigurării unui climat
corespunzător de ordine şi siguranţă publică;
f) acţionează pentru depistarea persoanelor şi bunurilor urmărite în
temeiul legii;
g) participă la executarea măsurilor stabilite în situaţii de urgenţă;
h) întocmesc acte de constatare a infracţiunilor în condiţiile art. 61,
respectiv art. 293 alin. (3) din Codul de procedură penală;
i) execută primele activităţi prevăzute de reglementările în vigoare,
premergătoare cercetării la faţa locului.

112
 6.2. Principalele activități specifice combaterii infracțiunii de furt

Principalele activități specifice combaterii infracțiunii de furt sunt:

- Stabilirea exactă a locului şi a timpului săvârşirii faptei prezintă

importanţă;
- Modurile de operare folosite;
- Cercetarea făptuitorilor;
- Unele particularităţi ale investigării furtului şi tâlhăriei;
- Ascultarea martorilor;

6.2.1. Stabilirea exactă a locului şi a timpului săvârşirii faptei

prezintă importanţă:

• pentru încadrarea corectă a infracţiunii de furt: de exemplu, furtul săvârşit

într-un loc public sau într-un mijloc de transport ori în timpul nopţii;

• deoarece locul faptei este cel mai bogat în urme;

• deoarece locul şi timpul oferă indicii preţioase pentru formarea cercului de

suspecţi, verificarea alibiurilor acestora;

• pentru selecţionarea martorilor oculari, verificarea sincerităţii persoanei

vătămate privind bunurile sau valorile despre care pretinde că a fost deposedată;

• pentru determinarea precisă a bunurilor sustrase, estimarea cuantumului

prejudiciului cauzat, precum şi a caracteristicilor de identificare, pentru darea în
urmărire locală sau generală în vederea prinderii făptuitorilor.

113
 6.2.2. Modurile de operare folosite

Cunoaşterea modului de operare prezintă un interes operativ deosebit

pentru:
• stabilirea căilor de acces ale infractorilor;
• dacă a acţionat unul sau mai mulţi infractori;
• vicii sau deprinderi profesionale;
• cât timp s-a aflat în locul faptei;
• dacă a cunoscut amplasarea locului faptei;
• identificarea şi ridicarea obiectelor care au servit la săvârşirea infracţiunii;
• formarea cercului de suspecţi;
• încadrarea juridică a faptei săvârşite.

Moduri de operare folosite la săvârşirea furtului din locuinţe:

• pătrunderea în locuinţe după un studiu prealabil ori ca urmare a „vânzării

de ponturi”. Hoţii profesionişti se orientează asupra locuinţelor care sunt prevăzute
cu geamuri termopan ori cu instalaţii de aer condiţionat, acţionând, de regulă, între
orele 8–13, iar în blocuri de locuinţe, de la etajele superioare spre cele inferioare;
• pătrunderea în locuinţe sub diferite pretexte (cititori de contoare de gaze
sau electricitate, postaşi, telefonişti, folosindu-se de legitimaţii false sau profitând
de naivitatea unor persoane). În această categorie intră şi „furturile de bună ziua”
ori cele comise prin „împrietenire”, ademenirea copiilor, ori profitând de naivitatea
şi neatenţia victimelor;

114
 • prin efracţie: − spargerea geamurilor cu pumnul sau cu un obiect; −
forţarea uşilor şi ferestrelor prin folosirea forţei fizice; − folosirea cheilor originale,
a cheilor potrivite, a şperaclelor (denumite în argou „pontoarce”), precum şi a unor
instrumente perfecţionate, denumite pistol-şperaclu sau „cupometru”; − folosirea
„ruptorului”, dacă uşa este prevăzută cu broască şi butuc; − folosirea
„extractorului”, pentru yale de tip rotund; − forţarea uşilor cu ajutorul unor
instrumente ca: levier, scoabă, rangă, bare metalice, menghină de smulgere a
butucului yalei sau prin utilizarea unui instrument special, denumit buldozer; −
distrugerea toartei lacătului prin tăiere, pilire, îndoire, rupere sau smulgere; −
pătrunderea în balcoane prin coborâre de pe acoperişul locuinţei; − pătrunderea
prin spargerea plafonului sau a zidurilor ori a chepengurilor; − tăierea cu pânza de
bomfaier a buloanelor de la balamale sau a zăvoarelor caselor de bani, tăierea
pereţilor laterali cu gura de lup sau cu aparat de sudură ori bormaşină electrică.

Moduri de operare folosite la furtul din buzunare, poşete sau genţi:

• de regulă, se operează în mijloace de transport în comun sau în locuri

aglomerate: magazine, pieţe, gări, săli de spectacol, stadioane etc.
• infractorii îşi aleg victimele dintre persoanele care lasă impresia că au bani
asupra lor, dar care sunt şi neatente, obosite, preocupate, fiind preferate victimele
din categoria femeilor, bătrânilor sau provincialilor;
• infractorii sustrag portofelele fie introducând degetul arătător şi mijlociu în
buzunarul victimei, fie recurgând la tăierea părţii de jos a buzunarului sau la tăierea
poşetei, folosindu-se de instrumente de tăiat minuscule, mascate între degete;
• de asemenea, infractorii recurg la busculade, în special la urcarea sau
coborârea din mijloacele de transport ori în pieţe, magazine, săli de spectacole;

115
 • portofelul sustras este trecut din mână în mână la complici, care dispar
imediat;
• furtul din buzunare, poşete, genţi sau sacoşe se înscrie printre cele mai
frecvente infracţiuni flagrante.
Odată prins în flagrant delict, infractorul este controlat corporal, se
cercetează locul în care a fost prins şi împrejurimile, pentru a se stabili
eventuale obiecte sau arme aruncate, se audiază victima şi martorii oculari şi
se insistă pe descoperirea şi cercetarea întregii filiere de infractori.

Moduri de operare folosite la furturile de şi din autovehicule:

• cele mai multe furturi se comit pe timpul nopţii, dar se întâlnesc şi în cursul
zilei, îndeosebi în parcările aglomerate, uneori şi cu complicitatea unor paznici,
după urmărirea victimei.

• uşile sunt deschise prin spargerea geamurilor, prin chei potrivite ori prin
forţarea încuietorilor cu şurubelniţe, sârme de oţel etc.

• contactul poate fi realizat prin legătura directă a firelor de contact;

• sistemele de pornire ori de alarmare, oricât ar fi de sofisticate, sunt

anihilate cu uşurinţă, indiferent de tipul autoturismului, pentru că infractorii sunt
„şcoliţi” în Occident, acţionează în bande şi dispun de mijloace ultramoderne;

• când sunt prinşi conducând autoturisme furate, declară că le-au cumpărat

de la persoane necunoscute. Trebuie să se acţioneze cu promptitudine pentru a li se
„demonta” orice alibi şi să se coopereze cu unitatea de poliţie de la locul de
naştere, deoarece pot figura cu antecedente penale sau pot fi învinuiţi ori inculpaţi
în mai multe dosare aflate în diferite faze ale cercetării judiciare;

116
 • furturile autoturismelor de lux din străinătate pot fi comise în dauna
societăţilor de asigurare, prin înţelegere cu proprietarii. Autoturismele sunt
reclamate ca furate după trecerea frontierei;

• seriile de motor sunt modificate prin poansonare, iar înscrierea în circulaţie

se face folosindu-se documente falsificate. Maşinile furate vor fi date în regim de
urgenţă în urmărire generală pentru a se preveni scoaterea lor peste graniţă. De
asemenea, se va acţiona la atelierele de reparaţii, garaje, agenţii particulare pentru
intermedierea vânzării, târguri de maşini etc.

Cercetarea criminalistică a locului faptei se va face în mod obligatoriu şi

la abandonul autovehiculelor furate, examinându-se cu atenţie fiecare piesă,
portierele, clanţele, aripile, capota, anvelopele, osiile şi mai cu seamă
interiorul autoturismelor. În toate cazurile se vor efectua percheziţii
domiciliare şi se vor solicita constatări tehnice sau expertize criminalistice şi
tehnice.

6.2.3. Cercetarea făptuitorilor

Subiect activ al infracţiunii de furt sau tâlhărie poate fi orice persoană care
îndeplineşte condiţiile generale ale răspunderii penale.

Agravanta participării la furt a două sau mai multor persoane operează

atunci când se constată prezenţa tuturor participanţilor la locul faptei, în momentul
săvârşirii acesteia. Furtul săvârşit de un major împreună cu un minor constituie
furt calificat chiar dacă minorul nu răspunde penal, dar, în acelaşi timp, constituie
şi o agravantă prevăzută de art. 75 lit. c. C. pen. – săvârşirea infracţiunii de către

117
un infractor major împreună cu un minor. În situaţia în care unii dintre inculpaţi
au ameninţat victima, iar alţii au deposedat-o de bunuri, toţi sunt coautori ai
infracţiunii de tâlhărie.

Pentru a se reţine şi infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de

infracţiuni, trebuie să existe o întovărăşire de oarecare durată, în vederea realizării
unui scop infracţional comun, şi nu o simplă înţelegere, întâmplătoare şi spontană.
Pentru existenţa infracţiunii este suficient ca între făptuitori să fi intervenit un
consens fără echivoc, privind constituirea şi scopul asocierii, fapta consumându-se
în momentul realizării acestui consens.

Cauzele şi împrejurările care au favorizat săvârşirea furtului

Cunoaşterea acestor cauze şi împrejurări permite organelor de urmărire

penală realizarea actului preventiv prin alegerea celor mai eficiente metode de
combatere a unor astfel de infracţiuni. Amintim: insuficienta preocupare pentru
folosirea sistemelor de pază şi alarmare; neasigurarea cu încuietori
corespunzătoare, gratii la geamuri; neglijenţă şi lipsă de răspundere din partea
personalului de pază; păstrarea în locuinţe sau unităţi comerciale a unor sume
importante de bani, valută sau bijuterii; posibilitatea valorificării cu uşurinţă a
bunurilor provenite din furturi sau tâlhării în talciocuri, consignaţii, case de
amanet, târguri etc., fără a exista o reglementare legală strictă etc.

6.2.4. Unele particularităţi ale investigării furtului şi tâlhăriei

118
 Cercetarea locului faptei

Cercetarea locului faptei este necesară şi obligatorie în toate cazurile de furt

şi tâlhărie, chiar când infracţiunea este reclamată după 2–3 săptămâni (la
externarea victimei tâlhăriei), atât pentru stabilirea cercului de suspecţi, cât şi
pentru identificarea martorilor oculari.

Prin loc al faptei se înţelege:

• locul în care s-au aflat bunurile şi valorile sustrase;

• itinerarul parcurs de infractor pentru a ajunge la locul faptei;

• locul în care făptuitorii s-au ascuns şi au pândit victima;

• itinerarul parcurs de infractor după comiterea faptei;

• locurile în care au fost ascunse obiectele corp-delict sau obiectele şi

valorile provenite din săvârşirea infracţiunii;

• locurile în care s-au ascuns infractorii pentru a scăpa de urmărire;

Prin cercetarea sistematică a locului faptei se stabilesc date privind:

• numărul făptuitorilor;

• perioada în care au operat;

• căile de acces ale infractorilor;

• mijloacele şi metodele folosite;

• bunurile sustrase.

119
 La locul faptei vor fi descoperite urme de mâini şi de picioare; urme ale
instrumentelor de spargere folosite; urme biologice (pete de sânge, fire de păr),
care pot conduce la identificarea făptuitorilor; urme olfactive, care vor fi exploatate
cu ajutorul câinelui de urmărire; urme sub formă de resturi de obiecte (pilitură,
rumeguş, peliculă de vopsea etc.); urme care indică anumite deprinderi sau
specializări ale infractorului; microurme pe îmbrăcămintea şi corpul infractorului
etc. Aceste categorii de urme vor fi căutate, fixate şi ridicate inclusiv pe itinerariile
folosite de infractori după comiterea faptei.

Practica demonstrează că, la locul faptei, infractorii pot comite erori grave:
renunţarea la portul mănuşilor şi folosirea unor pahare, pierderea unor obiecte
personale sau a unor corpuri delicte, autoaccidentări etc. De asemenea, în multe
situaţii, infractorii au fost identificaţi după urmele de mănuşi folosite în câmpul
infracţional. f. O deosebită importanţă prezintă clarificarea împrejurărilor negative
sau controversate care pot fi rezultatul unor încercări de simulare a furtului sau
tâlhăriei.

Alte forme de furt:

a) furturi din hoteluri;

b) furturi de la garderobele sălilor de spectacol;

c) furturi din ştranduri sau de pe plajă;

d) furturi de bagaje sau furturi prin substituirea bunurilor cu un obiect

asemănător; e) furturi de la persoanele adormite sau în stare de ebrietate;

f) furturi de la persoanele tratate cu cafea, ceai, prăjituri, sucuri etc. în care

au fost introduse substanţe ce produc adormirea victimelor, specifice îndeosebi în
trenurile de călători;

120
 g) furturile de animale;

h) furturile obiectelor de artă, multe la comandă, din partea unor colecţionari

sau traficanţi. La toate aceste forme de furt întâlnim situaţii în care infractorii, când
sunt surprinşi asupra faptei ori sunt urmăriţi, recurg la forme de violenţă deosebit
de agresive, astfel că furtul se transformă automat în tâlhărie.

i) furtul aşa-numit de identitate. „Hoţii de identitate” îşi procură date de

identificare, de exemplu, numerele cărţilor de credit sau numerele de asigurare
socială, cu scopul de a se substitui victimelor şi de a obţine anumite foloase ori de
a comite unele infracţiuni în numele acestora.

6.2.5. Ascultarea martorilor

Practica judiciară demonstrează că identificarea şi audierea martorilor

oculari chiar cu ocazia cercetării locului faptei sunt activităţi deosebit de
importante pentru investigarea furtului sau tâlhăriei, deoarece depoziţiile lor nu au
suferit alterări ca urmare a trecerii timpului sau a unor influenţe de natură.

Principalele probleme care trebuie clarificate cu ocazia audierii

martorilor:

• distanţa de la care au perceput fapta;

• condiţiile atmosferice şi de vizibilitate;

• activităţile desfăşurate de făptuitori şi de către victimă;

121
 • semnalmentele făptuitorilor, ţinuta vestimentară ori datele de identificare,
dacă îi cunoaşte;

• leziunile produse victimei;

• caracteristicile obiectelor sustrase de la victimă;

• mijlocul de transport folosit de infractori;

• posibilitatea de a recunoaşte autorii faptei după fotografii în eventualitatea

prezentării pentru recunoaştere;

• raporturile pe care le au cu făptuitorii sau cu partea vătămată.

Ascultarea părţii vătămate urmăreşte clarificarea următoarelor aspecte:

• caracteristicile bunurilor sau valorilor sustrase;

• împrejurările în care s-a comis furtul sau în care victima a fost ameninţată
şi lovită de către agresor;

• semnalmentele făptuitorului sau, dacă îl cunoaşte, datele de identificare;

• suma cu care se constituie parte civilă în proces;

• leziunile constatate prin acte medico-legale şi pretenţiile civile pe care le

are;

• posibilitatea de a identifica făptuitorul ori bunurile de care a fost

deposedată;

• modul în care şi-a petrecut timpul înainte şi după comiterea infracţiunii.

122
7. Atribuțiile polițiștilor de ordine publică, pe linia prevenirii și
combaterii infracțiunilor la regimul armelor și munițiilor

În conformitate cu prevederile Anexei nr. 1 la Dispoziția I.G.P.R nr. 123 din

15.11.2012 privind stabilirea Concepţiei unitare de organizare, funcţionare şi
acţiune a structurilor de ordine publică ale Poliţiei Române, polițiștii din cadrul
Poliţiilor comunale/posturilor de poliţie desfășoară următoarele activități pe linia
prevenirii și combaterii infracțiunilor la regimul armelor și munițiilor.
 Efectuarea de verificări la solicitarea serviciilor/birourilor arme,
explozivi şi substanţe periculoase, pentru persoanele fizice care
solicită dreptul de deţinere şi folosire a armelor neletale precum şi
la cererea serviciilor de ordine publică pentru persoanele juridice
care solicită dotarea personalului propriu cu arme letale sau
neletale.
 Culegerea de date și informații pentru descoperirea autorilor de
infracţiuni şi supravegherea persoanelor predispuse la comiterea
de infracţiuni, conform reglementărilor în vigoare;
 Identificarea și cunoașterea locurilor favorabile și a mediilor
pretabile săvârșirii infracțiunilor la regimul armelor și munițiilor.

123
8. Prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere în mediul rural

Elementul rutier a cunoscut an de an o evoluţie ascendentă, determinată de

sporirea parcului naţional de autovehicule (cu o rată anuală de circa 7%) dar şi a
numărului posesorilor de permise de conducere (cu circa 5%) în condiţiile în care
infrastructura reţelei de drumuri existentă la nivel naţional nu a fost adaptată
cerinţelor impuse de realităţile circulaţiei. Această stare de fapt, coroborată şi cu
erorile de pilotaj ori încălcarea cu bună ştiinţă a normelor rutiere, au reprezentat
condiţii favorabile pentru producerea accidentelor de circulaţie, cel mai adesea cu
urmări grave.

Din analiza evenimentelor rutiere se desprinde concluzia că vinovăţia

aparţine în special factorului uman implicat în accidente rutiere.

Producereaaccidentelordecirculație în mediulruralestefavorizată în
primulrând de lipsa unei infrastructuri corespunzătoare,adaptatecirculației tuturor
categoriilor de participanți latrafic: lipsapistelor pentrubicicliști,lipsa trotuarelor și
atrecerilorde pietonisemnalizate corespunzător,drumuripentrucirculațiaatelajelor
hipoş.a.

Ca urmare a celor expuse anterior, structurile Poliției Române sunt nevoite

să depună un efort deosebit pentru reducerea riscului rutier și prevenirea
evenimentelor rutiere grave.

124
 Printre activitățile circumscrise în atribuțiile polițiștilor se evidențiază
organizarea și executarea de filtre în trafic pe timp de zi și de noapte, ocazie cu
care sunt oprite şi controlate autoturismele suspecte care se deplasează şi faţă de
care exista suspiciunea că ar putea transporta bunuri furate dar şi atelajele hipo,
reuşindu-se monitorizarea frecvenţei prezenţei anumitor persoane cu autovehicule
şi căruţe la anumite momente şi în anumite locuri.

Aceste filtre sunt organizate în baza planificării patrulărilor intercomunale

şi informaţiilor de interes operativ.

În situații temeinic justificate precum adunările publice cu ocazia

sărbătorilor religioase şi manifestărilor religioase, cultural-artistice sau sportive
organizate, precum sărbătorile de Paşte şi de iarnă, hramurile mănăstirilor s.a.m.d,
structurile de poliție vor acționa în scopul asigurării măsurilor de ordine și
siguranță publică precum și de afluire/defluire a traficului rutier în baza unor
Planuri de Măsuri întocmite la nivelul unității/subunității de poliție.

De asemenea, un factor favorizant al accidentelor rutiere în mediul rural îl

constituie nivelul redus de instruirealpopulației din mediul rural, unde se constată o
creșterea gradului de îmbătrânire și implicit oadaptabilitate redusă la regulile
rutiere.
În scopul reducerii frecvenței accidentelor, atât grave cât și ușoare,
înregistrate în mediul rural, polițiști din structurile rutiere acționează în cooperare
cu forțele încadrate la posturile de poliție și secțiile de poliție rurală pentru
reducerea riscului rutier și prevenirea evenimentelor de acest ge n, pentru
disciplinizarea participanților la trafic în mediul rural, în baza unor planuri de
acţiune comune.

125
 În urma activităților evidențiate anterior, structurile specializate din cadrul
Poliției Române întocmesc rapoarte de analiză în care sunt evidențiate cauzele
generatoare de accidente, incidența acestora, segmentul de deplasare, factori
favorizanți etc.

Pe baza acestor analize, de regulă, lucrători din cadrul secțiilor și posturilor

de poliție rurală efectuează activităţi comune cu lucrătorii Compartimentelor de
Analiză și Prevenire a Criminalității şi cei ai compartimentelor rutiere, desfășoară
activități preventive/reactive care au ca scop remedierea deficiențelor desprinse din
analize.

Pe considerentul diminuării accidentelor rutiere, structurile nominalizate

derulează periodic campanii de informare a populației, acordându-se o atenție
deosebită populației din mediul rural, în special în școli, pe arterele frecvent
tranzitate, de către conducătorii de atelaje hipo, bicicliști etc.

8.1. Factori de risc

Din analiza accidentelor rutiere, a rezultat că principalii factori

psihici generatori de accidente au fost:
 deficienţe în sfera vigilenţei vizuale;
 concentrare redusă, instabilitatea, fixitatea, slaba anticipare, deficit de
informaţie;
 slaba rezistenţă afectivă în situaţii critice (emotivitatea, anxietatea);
 impulsivitatea şi agresivitatea (slabul echilibru psiho-motor, ignorarea
pericolelor, a regulilor de circulaţie şi a prezenţei celorlalţi participanţi la
trafic);

126
  reactivitatea motorie scăzută (timp de reacţie mare, discrepanţă între
momentul apariţiei pericolului şi al efectuării operaţiilor motorii);
 slabul autocontrol, în special în situaţii critice;
 nivelul scăzut de anticipare a situaţiilor periculoase;
 simţ de răspundere scăzut;
 exacerbarea tendinţelor de autoevidenţiere şi autoafirmare;
 indisciplina rutieră (nerespectarea regulilor de circulaţie);
 supraestimarea propriului nivel de competenţă la volan;
 nervozitatea (rezistenţă scăzută la factori perturbatori, la frustrări);
 stările de surescitare, euforia diminuează vigilenţa necesară unei
conduceri în siguranţă;

8.2. Factori favorizanți pentru accidentele rutiere

Fiecare participant la traficul rutier, pentru o informare completă,

trebuie să cunoască şi principalele cauze generatoare de accidente dintre care
se detaşează:

 conducerea în stare de ebrietate sau oboseala, sub influenţa

băuturilor alcoolice ori a unor produse stupefiante sau medicamente cu
efecte similare, care diminuează capacitatea de conducere;
 efectuarea unor manevre de schimbare a direcţiei de mers sau
de întoarcere a autovehiculului fără să se asigure şi să semnalizeze din timp
intenţia;
 executarea unor depăşiri neregulamentare;

127
  nu se iau măsurile de siguranţă la depăşirea pietonilor,
bicicliştilor sau a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;
 nu se respectă obligaţiile ce-i revin în momentul când este
depăşit de un alt autovehicul;
 conducerea cu viteză excesivă în raport de condiţiile de
circulaţie (carosabil umed, vizibilitate redusă, trafic aglomerat) sau
depăşeşte limitele maxime de viteză admise de lege;
 neacordarea priorităţii de trecere celor în drept;
 nerespectarea regulilor la trecerile la nivel cu calea ferată;
 traversarea pietonilor prin loc interzis ori la culoarea roşie a
semaforului electric.

Prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere în mediul rural va beneficia

întotdeauna de o atenţie sporită din partea structurilor de poliție, desfășurând
activități specifice în rândul populaţiei rurale și totodată continuând campaniile de
prevenire focalizate pe categoriile expuse riscului accidentogen, având drept scop
pregătirea acestora ca participanți la trafic

Activitatea de prevenire și combatere a evenimentelor rutiere pe teritoriul

României este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 14 din 2017, care
modifică și completează Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195 din 2002,
privind circulația pe drumurile publice.

Principiile de supraveghere a circulaţiei rutiere, precum și organizarea

activităţii de supraveghere a traficului rutier presupune colaborarea cu diferite

128
structuri ale Ministerul Afacerilor Interne, dar responsabilitatea principală revine
structurii de Poliție Rutieră.

Activitatea de supraveghere a traficului rutier include măsuri profilactice, de

supraveghere, control, investigaţii şi autorizare în domeniul siguranţei circulaţiei
rutiere. Aceste activități asigură, totodată, ordinea publică şi contribuie la
combaterea criminalităţii.

Este recomandabil ca la intrarea în schimb, polițiștii de ordine publică din

mediul rural să se informeze sau să verifice starea drumurilor din zona de
competență. Ne referim aici la existența unor lucrări la partea carosabilă, eventual a
unor lucrări de canalizare, la rețelele de gaze etc. Aceste aspecte sunt de importanță
atât pentru activitatea pe linia circulației rutiere, cât și pentru a avea cunoștință de
accesibilitatea diferitelor zone din sectorul său de competență.

O altă activitate care este specifică polițiștilor de ordine publică din mediul
rural, este acordarea asistenței rutiere copiilor care merg sau vin de la școală.
Astfel, în intervalele orare în care copii se deplasează la și de la școală, se
recomandă ca polițiștii să patruleze pe cele mai aglomerate sau cele mai
periculoase sectoare de drum, astfel încât să prevină apariția unor evenimente
rutiere nedorite.

De asemenea, în aceste perioade, se recomandă ca polițiștii să acorde

asistență copiilor care merg la școală sau spre domiciliu. În felul acesta va avea loc
și o creștere a spiritului civic, dar și o conștientizare a celor mici de importanța
respectării regulilor de circulație. Atitudinea față de copii trebuie să fie
binevoitoare, iar exprimarea trebuie să fie clară, convingătoare, dar fără a fi
moralizatoare.

129
 Pentru a avea o imagine pozitivă în rândul populației, dar și pentru a câștiga
respectul cetățenilor, pe timpul executării serviciului este interzis ca polițistul să:

1. Fumeze,
2. Servească produse alimentare;
3. Mestece gumă de mestecat;
4. Consume alcool.

Pe parcursul executării serviciului, este esenţial ca poliţistul să se poată

detaşa și să nu considere încălcarea legii ca un afront personal. Pentru aceasta
trebuie să înveţe să îşi stăpâneasca emoţiile, să fie un interlocutor amabil, chiar
dacă stă de vorbă cu o persoană care încearcă să-l provoace pentru a-i specula
ulterior greşelile.

8.3. Organizarea supravegherii, dirijării și controlului traficului

rutier, reguli de bază în relațiile polițiștilor cu participanții
la traficul rutier

Activitatea de supraveghere a traficului rutier se realizează în conformitate

cu planificarea lunară, trimestrială, semestrială sau anuală întocmită de către
ofițerii din structurile poliției rutiere pe baza evidenţelor operative, a analizei
rezultatelor activităţii şi a procedurilor în vigoare.

Planurile de activitate trebuie să conţină măsuri privind îndeplinirea

cerinţelor, ordinelor şi dispoziţiilor MAI, precum şi acţiuni referitoare la
perfecţionarea activităţii pe linia poliției rutiere,precum și creșterea eficienţei
activităţii.
130
 În urma executării activității dispuse se întocmeşte un raport sau o notă-
raport cu rezultatele obținute ce urmează a fi prezentată structurii care a dispus
activitatea. În caz de neîndeplinire a unei măsuri, în raportul informativ se va
preciza motivul, iar atunci când este posibil se va stabili un nou termen de
executare. De asemenea, sunt indicate activitățile suplimentare, iar rezultatele se
prezintă și se dezbat în cadrul şedinţelor operative cu personalul.

Polițiștiide ordine publică din mediul rural care participă la acțiuni pe linia
poliției rutiere sunt obligați să poarte uniforma de serviciuspecifică anotimpului, să
aibă aspect exterior îngrijit şi tehnica din dotare în stare de funcţionare. De
asemenea, se mai recomandă să aibă asupra lor:

- legitimaţia de serviciu;

- insigna şi semnele distinctive;

- un exemplar al Codului rutier;

- formulare de procese-verbale;

- formulare pentru schiţa accidentului de circulaţie şi alte formulare

necesare;

- agenda de serviciu pentru notarea informaţiilor operative (lista

vehiculelor date în urmărire, a autoturismelor furate, a datelor personale ale
participanților la trafic legitimați, semnalmentele celor legitimați etc.);

- lanternă electrică de buzunar;

- fluier;

- un obiect scriptural (preferabil pix cu pasta de culoare albastră);

131
 - ruletă;

- baston reflectorizant pentru dirijarea circulației;

- vestă reflectorizantă;

- mijloace tehnice specific (stație de emisie recepție, centură tactică

etc.).

Repartizarea polițiștilor pe sectoarele de patrulare se realizează în

baza unei analize care are în vedere informaţiile referitoare la accidentele
comise în zona respectivă, precum şi situaţia infracționalăspecifică
sectoruluiacoperit. În situații excepționale, polițiștii de ordine publică din
mediul rural care execută măsuri de poliție rutieră își pot întrerupe această
activitate atunci când intervin:

- situaţii excepţionale;

- calamităţi naturale;

- accidente rutiere grave sau numeroase pe un alt sector de

drum;

- comiterea unor fapte penale grave care necesită prezența

polițiștilor.

Controlul traficului rutier în mediul rural se execută de echipaje ale poliţiei

rutiere sau de polițiști de ordine publică din mediul rural, care sunt alcătuite din doi
sau mai mulți polițiști. Echipajele compuse din mai mulți polițiști au drept scop
intensificarea controlului asupra traficului rutier şi se repartizează în locurile care
prezintă un risc ridicat de accidente, precum şi pentru acordarea de suport

132
înacţiunile operative care vizează identificarea și prinderea unor evadați, a unor
urmăriți general etc.

Cel mai adesea, activitatea polițiștilor de ordine publică din mediul rural
care efectuează activități pe linia traficului rutier, este executată pedestru.

Filtrul pedestru se efectuează în scopul supravegherii traficului rutier. Având

în vedere specificul său, anume acela că este pedestru, activitatea va viza sectoare
mici de drum (de maxim 1 – 1.5 km), cu circulaţie intensă, care au un istoric în
ceea ce privește accidentele rutiere. La patrularea pedestră, controlul asupra
traficului rutier se efectuează în mod deschis prin deplasare pe linia de marcaj a
axului drumului, ori pe marginea trotuarului sau a drumului.

Locația filtrului polițienesctrebuie ales în așa fel încât poliţistul să poată fi

bine observat de către cât mai mulți participanţi la trafic pentru a avea atât un rol
preventiv, cât și pentru ca semnalele sale să poată fi observate din timp, în vederea
conformării, de către participanții la trafic. Este interzisă staționareapolițistului pe
partea carosabilă a drumului în condiţii de vizibilitate redusă sau când drumul nu
prezintă condiții de rulare în deplină siguranță (ploaie, zăpadă, polei etc.), precum
şi fără echipament specific (uniformă, vestă reflectorizantă etc.).

Metodele principale de executare a activității de supraveghere, dirijare și

control al traficului rutier de către polițiștii de ordine publică din mediul rural sunt:

1. supravegherea traficului rutier constă în controlul vizual sau cu ajutorul unor

mijloace tehnice speciale în scopul respectării de către participanţii la trafic a
normelor şi regulilor stabilite prin Codul rutier;
2. acţiunile de dirijare a traficului sunt considerate acţiunile desfăşurate pe
durata exercitării supravegherii cu scopul înlăturării dificultăților din trafic,
care se efectuează în locurile cu trafic temporar aglomerat, în locurile unde
133
 au avut loc calamităţi naturale sau accidente în trafic, la defectarea
semafoarelor, la asigurarea traversării drumurilor de către pietoni şi în alte
cazuri de agravare a situaţiei în traficul rutier;
3. atenţionarea participanţilor la trafic – este o acţiune menită să influenţeze
comportamentul participanților la trafic, atât prin simpla prezență a
echipajului rutier pe un sector de drum cu trafic intens, la locul unui accident
sau calamităţi naturale, cât şi prin semnale specifice, sau avertizarea verbală
a participanților la trafic după oprirea acestora;
4. controlul se efectuează atât în situația încălcării regulilor Codului rutier, cât
și în situația unei acțiuni mai largi a forțelor polițienești care vizează
identificarea unui evadat, a unor urmăriți general, a unor transporturi de
mărfuri etc., cu scopul prevenirii sau înlăturării cauzelor infracțiunilor ori a
contravențiilor la regimul circulației.

Pe timpul executării supravegherii traficului rutier, polițistul de ordine

publică din mediul rural care desfășoară activități pe linia circulație, bazându-se pe
sprijinul colegului de patrulare și pe tehnica din dotare, va realiza următoarele
acţiuni:

1. controlează traficul rutier atât în ceea ce privește autoturismele, dar și cel

pietonal, drept pentru care acesta constată şi ia măsurile legale
corespunzătoare atunci când întâlnește încălcări a regulilor de circulaţie
rutieră din partea participanților la trafic;
2. întocmește documentația legală atunci când constată încălcări ale regulilor
de circulaţie;
3. ia măsuri pentru înlăturarea imediată a obstacolelor care împiedică circulaţia
rutieră. Atunci când obstacolele nu pot fi înlăturate imediat, polițistul se

134
 asigură că a luat măsurile necesare pentru marcarea şi îngrădirea zonelor
periculoase, avertizându-i, în același timp și pe ceilalți participanţi la trafic;
4. verifică documentele personale și ale autovehiculelor și anexelor acestora în
ceea ce privește valabilitatea acestora, corespondența dintre categoria de
autoturisme înscrise pe permisul auto și tipul de autoturism condus,
corespondența numerelor de înmatriculare ale anexelor (semiremorcilor,
remorcilor etc.) cu cele trecute în documentele de transport, documentele
pentru bunurile materiale transportate;
5. constată în urma controalelor efectuate dacă există cazuri de transport ilicit
de pasageri sau mărfuri.

Pretextul, justificarea sau motivul pentru care polițistul de ordine publică ce

desfășoară activități pe linia poliției rutiere în mediul rural poate solicita oprirea
unui autovehicul în vederea controlului, poate fi fundamentat de:

1. observarea direct nemijlocită, prin propriile simțuri sau prin intermediul

mijloacelor tehnice speciale certificate a încălcării regulilor de circulaţie,
2. existența unor date şi informaţii verificate, care să indice faptul că un anume
conducător auto a fost implicat în comiterea unei infracţiuni sau contravenţii,
ori faptul că într-un anume autoturism se transportă bunuri sau valori
provenite din săvârşirea unor fapte ilegale sau că într-un anume vehicul sunt
persoane date în urmărire locală, generală, internațională;
3. decizia de verificare a tuturor autovehiculelor care tranzitează un anume
punct de acces, luată pe timpul derulării operațiunii NĂVODUL;
4. conducerea sinuoasă a autoturismului, ceea ce poate induce ideea unui șofer
aflat sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihotrope, ori a
unei stări avansate de oboseală, precum și comportamentul periculos al
pasagerilor;

135
 5. starea caroseriei autoturismului sau a mărfii transportate, care poate indica
faptul că acel vehicul a fost implicat într-un accident rutier;
6. starea de urgență dată de necesitatea interogării unui conducător auto sau a
pasagerului/pasagerilor din acel autoturism pentru o anume faptă penală sau
contravențională;
7. restricțiile de circulație pe un anumit sector de drum din cauza unor motive
obiective (accidente, catastrophe natural etc.);

De regulă, supravegherea, dirijarea și controlul traficului rutier în mediul

rural se efectuează din posturi fixe. Pe timpul executării serviciului în posturi fixe,
polițiștii de ordine publică ce desfășoară activități la regimul circulației rutiere vor
avea în vedere mai multe obiective. Cu alte cuvinte, scopul supravegherii
circulației este:

1. prevenirea și combaterea infracțiunilor și contravențiilor la regimul

circulației;
2. verificarea valabilității și autenticității documentelor conducătorilor auto, a
autoturismelor și a actelor de însoțire a mărfii, acolo unde este cazul;
3. identificarea şi reţinerea persoanelor date în urmărire locală, generală sau
internațională;
4. identificarea conducătorilor auto care transportă ilegal mărfuri sau substanțe
periculoase;
5. identificarea autoturismelor furate;

La ieșirea din serviciu, polițistul va întocmi un raport sau un proces verbal,

după caz, în care va descrie evenimentele pe care le-a întâlnit și modul în care le-a
soluționat.

136
 În ceea ce privește regulile de bază în relațiile polițiștilor cu participanții la
traficul rutier, acestea sunt fundamentate pe:

1. respectarea strictă a legalităţii, ceea ce înseamnă că polițistul își

îndeplinește corect obligaţiile de serviciu;
2. în transmiterea dispozițiilor sale, polițistul trebuie să fie ferm, dar să fie
respectuos, atent și binevoitor cu cetățenii;
3. relaționarea cu participanții la trafic trebuie să se fundamenteze pe
principiul bunei credințe, ceea ce înseamnă că, în mod normal, raportarea
polițistului la cetățean trebuie să fie condescendentă, respectoasă,
folosindu-se formule de adresare în care să fie înglobat pronumele
personal de politețe „dumneavoastră”;
4. după oprirea autovehiculului, polițistul trebuie să slaute conducătorul
auto și să se prezinte, iar acest lucru îl face ducând mâna la chipiu;

8.4. Constatarea și sancționarea contravențiilor la regimul

circulației pe drumurile publice

Cele mai frecvente cazuri de funcționare defectoasă a unui autoturism care

circulă pe drumurile publice și pe care le constată polițistul de ordine publică din
mediul rural care desfășoară activități la regimul circulației și pentru care poate
imobiliza un autoturism dacă acesta constată că are loc:

a) conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat sau cu

numere false;

137
 b) conducerea unui vehicul a cărui stare tehnică pune în pericol grav
siguranță circulației;

c) conducerea unui vehicul cu încălcarea regulilor referitoare la

transportul mărfurilor periculoase și cu gabarite și/sau mase depășite;

d) conducerea uni vehicul despre care există date sau indicii că face
obiectul unei fapte de natură penală;

e) refuză să se legitimeze;

f) se află sub influența băuturilor alcoolice, a produselor sau

substanțelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, iar
conducerea vehiculului nu poate fi asigurată de altă persoană;

g) nu respectă timpii de conducere și de odihnă prevăzuți de lege;.

Pentru toate constatările contravenționale realizate pe timpul

executării serviciului, polițistul va completa formularele corepunzătoare,
conform specificațiilor legale.

8.5. Constatarea și probarea infracțiunilor la regimul circulației

pe drumurile publice

Constatarea infracțiunilor de către polițiștii de ordine publică ce execută

activități de circulație, este o activitate laborioasă, care necesită curaj, vigilență și
stăpânire de sine. În astfel de situații, trebuie pornit de la premisa că cel care a
comis o infracțiune va încerca să scape de oamenii legii. Asta înseamnă că pot

138
exista situații în care polițiștii vor fi obligați să recurgă la urmărirea suspectului sau
suspecților care vor încerca să fugă cu autoturismul pe care îl dețin.

Pe timpul urmăririi polițistul este obligat să informeze permanent (pe cât e

posibil) dispeceratul cu tot ceea ce se întâmplă pe parcursul urmăririi (poziție,
viteză, direcția deplasării, alte autoturisme întâlnite în trafic, mișcări sau manevre
ale celor urmăriți etc.).

8.6. Transportul mărfurilor periculoase

Transportul rutier al mărfurilor periculoase este reglementat de legislația în

vigoare. Reglementările naționale sunt armonizate cu cele de la nivel european și
internațional. Astfel, în România, transportul mărfurilor periculoase trebuie să
respecte Acordul European referitor la transportul rutier internațional al mărfurilor
periculoase (A.D.R.), încheiat la Geneva în anul 1957, la care România a aderat
prin Legea 31 din 1994.

Toate restricțiile care acompaniază acest tip special de marfă are rolul de a
evita contaminările accidentale, dar și efectelor nefaste asupra oamenilor.

De aceea, mărfurile și produsele periculoase pot fi transportate doar cu

autoturisme special amenajate. Toate aceste autoturisme vor avea inscripționări
vizibile cu semne distinctive care să ajute la identificarea rapidă a tipului de
produse pe care îl transportă. Pentru siguranța transportului, a zonelor tranzitate și
a populației, fiecare transport special va fi însoțit de persoane care cunosc atât

139
substanțele transportate, cât și modalitățile de manipulare și de neutralizare a
acestora în caz de accident.

După clasificarea ONU, fiecare substanță sau obiect periculos este integrat
într-o anumită clasă, în directă legătură cu pericolul concret pe care prezintă
substanța respectivă.

În general, autovehiculele care transportă mărfuri periculoase nu pot fi oprite

în zonele locuite. În cazul unor accidente în care sunt implicate autovehicule care
transportă mărfuri periculoase, trebuie să se cât mai grabnic măsuri prin care să se
asigure un perimetru de siguranță pentru populație, până la înlăturarea cauzelor de
pericol de către formațiunile de pompieri specializate.

8.7. Elemente de tactica intervenției specifice în situația opririi

unui vehicul pe drumurile publice

Atunci când polițistul decide să oprească un autoturism, el trebuie să știe că

oprirea trebuie să fie cât mai scurtă cu putință, pentru a evita crearea unui obstacol
în deplasarea celorlalte autoturisme. De asemenea, pentru a se evita busculadele în
trafic, nu se recomandă oprirea concomitentă a mai multor autoturisme.Atunci
când sunt oprite mijloace de transport în comun, polițistul trebuie să comunice
călătorilor care este motivul pentru care are loc oprirea, respectiv măsurile luate
dacă au fost constatate nereguli.

Atunci când echipajul de poliție își îndeplinește atribuțiile de serviciu cu

autospeciala de poliție, pentru oprirea contravenienților sau a celor care comit
infracțiuni la regimul circulației va fi efectuată prin folosirea mijloacelor de
140
semnalizare video și acustice, dar și prin indicațiile făcute cu mâna sau bastonul de
către polițist. Pentru siguranța sa, echipajul de poliție va staționa în spatele
vehiculului oprit pentru verificare, astfel încât echipajul să poată reacționa deîndată
la orice acțiune agresivă a celui/celor din mașina în culpă. Pe timpul unor
fenomene meteo care reduc vizibilitatea, echipajele de poliție pot folosi mijloacele
vizuale din dotarea autospecialei în scop preventiv.

Este interzis, cu excepția unor situații excepționale, ca polițiștii să oprească

autoturismele în zonele cu vizibilitate redusă, în curbe, la începutul unor rampe, în
vârful rampei sau imediat după depășirea rampei, la intrarea în intersecții, pe
trecerile de pietoni ori la nivelul pasajelor de nivel cu calea ferată.

Oprirea autoturismelor se face prin semnalele polițistului specificate în

Codul rutier. În situații excepționale poate fi folosit și fluierul sau instalațiile de
amplificare a vocii de pe autospecialele poliției.Semnalele polițistului trebuie
făcute corect, acurat, iar polițistul trebuie să ia din timp decizia de a opri
autoturismul, astfel încât atât șoferul vizat, cât și ceilalți participant la trafic să nu
fie obligați să recurgă la frânări bruște sau la alte manevre periculoase care ar putea
periclita siguranța circulației celorlalte autovehicule neimplicate în acțiunea
polițistului.

1. După oprirea autovehiculului, polițistul trebuie să se apropie în pas

vioi de autoturism și să îi solicite șoferului să rămână în interiorul
mașinii. Acesta lucru este făcut pentru protecția polițistului, deoarece
unei persoane îi este greu să atace din poziția șezut, având ușa mașinii
închisă.
2. Poziționarea polițistului trebuie să fie spre spatele autoturismului, de
fapt, în dreptul stâlpului de susținere dintre cele două uși, astfel încât

141
 șoferul să fie obligat să se întoarcă puțin spre spate pentru a înmâna
actele polițistului. Din nou, ca măsură de siguranță.
3. Pe timpul efectuării controlului documentelor, polițistul nu se va
întoarce cu spatele la șoferul verificat sau la ceilalți pasageri din
autoturism, iar poziționarea sa lângă autovehiculul oprit trebuie să fie
făcută în așa fel încât să nu poată fi lovit cu ușa dacă șoferul decide să
o deschidă brusc.
4. Nu se recomandă poziționarea în fața sau în spatele autoturismului
oprit.
5. Polițistul trebuie să evite pentru control alegerea unui sector de drum
umed, cu polei, sau care nu conferă suficientă siguranță atât pentru
sine, cât și pentru participanții la traficul rutier.
6. Pe timpul nopții polițistul trebuie să aleagă o zonă cât mai iluminată,
iar dacă acest lucru nu este posibil, atunci el va utiliza atât farurile
autoturismului de serviciu, cât și girofarurile acesteia.
7. Când polițistul constată faptul că a oprit în trafic o persoană urmărită,
nu va trebui să îi comunice acestuia că și-a dat seama cine este, pentru
a evita o acțiune necugetată a suspectului. Polițistul trebuie să
găsească pretexte pentru a-l invita pe șofer sau pe pasager să coboare
din mașină pentru că în felul acesta îl poate întârzia, imbobiliza, reține
etc. mai ușor.
8. Convorbirea cu participantul la trafic trebuie să fie scurtă, clară și
concisă, evitându-se exprimările ambigue și nici nu se va intra într-o
polemică cu șoferul autoturismului oprit sau cu pasagerii.
9. În situațiile în care contravenientul este un părinte cu copii în mașină,
se va evita să i se facă reproșuri în fața copiilor. Eventual, părintele
este invitat să coboare din autoturism.
142
 10. Pe toată durata discuției, polițistul îl va avea tot timpul în câmpul
vizual pe șofer. Chiar și atunci când îi va explica faptul că a greșit la o
intersecție prin care a trecut, nu își va orienta privirea către intersecția
respectivă, ci o va păstra pe corpul șoferului sau/și a pasagerului. În
felul acesta, în cazul unui atac, polițistul va avea timp să se replieze și
să contraatace.
11. Pe de altă parte, polițistul nu va sta foarte aproape de autoturismul
oprit deoarece, în cazul unui demaraj în trombă, să se poată feri din
calea autoturismului.

8.8. Primele măsuri ce trebuie luate la locul unui accident soldat

cu victime

Este adevărat că polițiștii de ordine publică din mediul rural sunt, de obicei,
primii care ajung la fața locului atunci când se comite un accident pe raza lor de
competență.

Ajungerea la locul accidentului, care poate fi cu victime umane și, implicit și

cu pagube materiale, până la sosirea echipei operative de la Serviciul Poliției
Rutiere, polițistul de ordine publică din mediul rural trebuie să desfășoare
următoarele acţiuni:

- să acorde primul ajutor victimelor, dacă are cunoștințe despre cum se face
acest lucru, iar dacă nu știe, trebuie să nu facă nimic pentru a nu înrăutăți starea
victimelor;

143
 - să identificeautoturismele implicate în evenimentul auto, precum și
persoanele care au fost în autoturisme (dacă acest lucru este posibil). Pentru
aceasta, va trebui să legitimeze acele persoane care pot fi legitimate (din
perspectiva stării de sănătate).

După ce a efectuat aceste activități, polițistul trebuie să ia acele măsurile

necesare decongestionării traficului rutier, în funcție de posibilitățile existente la
fața locului, prin ocolirea locului accidentului.

În același timp, polițistul trebuie să:

- se asigure că persoanele implicate în accident sau posibilii martori rămân

la fața locului până la finalizarea documentației întocmite în astfel de situații;

- identifice (dacă este posibil) victimele.

Dacă sosirea autospecialelor medicale durează mai mult timp (din cauza
locului în care s-a comis accidental), atunci polițiștii vor încerca să protejeze
victimele cât mai bine până la sosirea ambulanțelor (le vor acoperi cu pături pentru
a le proteja de frig, le vor feri de ploaie etc.). În situații excepționale se poate
utiliza și autospeciala de serviciu pentru transportul victimelor la cea mai apropiată
unitate sanitară sau spitalicească.

Alături de activitățile descrise anterior, polițistul de ordine publică mai

trebuie să:

- asigure paza locului accidentului până la sosirea echipei operative;

- ia măsuri în vederea păstrării şi fixării urmelor şi a corpurilor delicte;

- comuniceșefului echipei operative (procurorului, ofiţerului de poliție

judiciară) datele și informațiile obținute până în acel moment;

144
 - acorde sprijin echipei operative atunci când aceasta îl solicită;

În situația în care autorul accidentului a părăsit locul faptei, înainte de

sosirea polițistului de ordine publică sau după ajungerea sa, dar înaintea sosirii
echipei operative, polițistul de ordine publică va întreprinde măsuri pentru
stabilirea unei direcții probabile de deplasare a acestuia, precum și obținerea altor
date de interes operativ: tipul autoturismului, numărul de înmatriculare, gabaritul,
culoarea etc.Toate datele și informațiile obținute vor fi transmise echipei operative,
dar vor face și obiectul unui raport întocmit de polițist, pentru ca acele date și
informații să rămână și la structura din care acesta face parte.

Obligativitatea păstrării datelor și informațiilor despre accident și despre cei

implicați este dată de necesitatea cunoașterii situației operative din zona de
responsabilitate, precum și pentru că, mai apoi, polițiștii de ordine publică au toate
șansele să fie implicați în activitățile de identificare și capturare a autorilor
infracțiunii.

145
9. Activități pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

Pentru început vom prezenta cadrul legal care reglementează desfășurarea

activităților pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice.

9.1. Cadrul normativ european

o Planul de acțiune pentru FLEGT reprezintă politica Uniunii Europene de

combatere a tăierilor ilegale și a comerțului asociat acestora. Acesta a generat
ulterior adoptarea a două acte normative cheie:
o Regulamentul FLEGTnr. 2173/2005 cu privire la controlul intrării
materialului lemnos în Uniunea Europeană din partea țărilor care intră în acorduri
de parteneriat voluntare bilaterale FLEGT cu U.E.;
o Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al
Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor
care introduc pe piață lemn și produse din lemn, o măsură globală de a interzice
introducerea materialului lemnos și produselor din lemn ilegale pe piața internă și
are ca obiective combaterea tăierilor ilegale și comerțul asociat prin intermediul a
trei obligații esențiale:

- Interzice plasarea pe piața UE a lemnului și produselor din lemn cu

proveniența ilegală;

146
 - Obligă comercianții din UE care plasează pentru prima oară pe piața
UE produse din lemn să se supună la verificări prealabile;

- Obligă comercianții din UE sa țină evidența furnizorilor și clienților

lor (trasabilitate).

9.2. Cadrul normativ național

• Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic, republicată, cu modificările și

completările ulterioare;
• Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice,
cu modificările și completările ulterioare;
• H.G. nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la proveniența,
circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de
depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund,
precum și a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al
Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a
obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn;
• O.U.G. nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România;
• O.U.G. nr. 85/2006 privind stabilirea modalităților de evaluare a pagubelor
produse vegetației forestiere din păduri și din afara acestora, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 84/2007;

9.3. Activitățile Poliției Române pe această linie

147
 Activităţi desfăşurate de către poliția română pe linia prevenirii și combaterii
delictelor silvice sunt de mai multe tipuri:

- Pe linia controlului activităților de exploatare foresterieră;

- Pe linia controlului circulației materialului lemnos;
- Pe linia controlului depozitării, prelucrării și comercializării materialului
lemnos;

9.3.1. Pe linia controlului activităților de exploatare forestieră

 verificări în fondul forestier național în vederea identificării

tăierilor fără drept și a persoanelor pretabile de săvârșirea
acestor categorii de fapte;
 verificarea existenței și a valabilității amenajamentelor silvice
care au stat la baza punerilor în valoare a masei lemnoase;
 verificarea activităților de punere în valoare de arbori, a modului
de inventariere și evidențiere în documentele specifice a masei
lemnoase pusă în valoare;
 verificarea activităților de predare/primire a parchetelor de
exploatare forestieră precum și a modului de exercitare a
controlului respectării regulilor silvice de personalul silvic din
cadrul ocoalelor silvice emitente a autorizațiilor de exploatare;
 verificarea stocurilor de material lemnos existente în platformele
primare, precum și a operațiunilor de secționat, manipulat,
stivuit, încărcat și expediat material lemnos.

148
9.3.2. Pe linia controlului circulației materialului lemnos

 desfășoară activități specifice în vederea depistării vehiculelor

care transportă în mod ilegal material lemnos;
 organizează filtre rutiere pe principalele drumuri tranzitate de
mijloace de transport de materiale lemnoase în zonele cu risc
criminogen în domeniul silvic, urmărindu-se în principal:
 verificarea documentelor legale de transport ale materialului
lemnos cu privire la autenticitatea acestora, termenul legal de
valabilitate, existența codului unic online/offline precum și a
datei, orei, minutului și secunda generării, proveniența
materialului lemnos, corectitudinea datelor înscrise referitoare la
expeditor, destinatar, punct de încărcare și descărcare al
materialelor lemnoase, specificația materialului lemnos
transportat, existența pe versoul avizului de însoțire primar a
amprentei dispozitivului dreptunghiular, etc;
 verificarea marcării lemnului rotund și a pomilor de Crăciun cu
amprenta dispozitivului dreptunghiular (lemnul rotund cu
diametrul la capătul subțire mai mare sau egal cu 20 cm/pomii
de Crăciun recoltați de pe teritoriul național, care se transportă
de la locul de recoltare, se marchează la capătul subțire al
fiecărei piese cu amprenta dispozitivului dreptunghiular specific
emitentului din cadrul căruia face parte personalul împuternicit
să elibereze avizul de însoțire primar);
 data și ora plecării transportului, datele emitentului/persoanei
împuternicite și semnătura acestuia;

149
  datele conducătorului auto, numărul de înmatriculare al
mijlocului de transport și semnătura conducătorului auto;
 verificarea corespondenței dintre volumul materialului lemnos
transportat, cel înscris în avizul de însoțire și cel raportat în
S.U.M.A.L., iar în cazul constatării unor diferențe între volumul
transportat și datele înscrise în aviz se va solicita sprijinul
organelor silvice;
 verificarea legalității transporturilor de materiale lemnoase, la
locurile de încărcare și descărcare în gări feroviare, rampe, triaje
și porturi fluviale/maritime;
 stabilirea locului de proveniență a materialului lemnos
transportat în mod ilegal și tragerea la răspundere penală a
persoanelor vinovate de comiterea infracțiunilor de tăiere ilegală
și sustragere de material lemnos.

9.3.3. Pe linia controlului depozitării, prelucrării și comercializării

materialului lemnos

 verificarea existenței și modul de completare al registrului de

intrări-ieșiri a materialului lemnos;
 identificarea situațiilor în care agentul economic a primit
material lemnos fără documente de proveniență, cu avize de
însoțire a materialelor lemnoase a căror valabilitate a expirat sau
care nu au înscrisă proveniența ori din care nu rezultă
proveniența legală;

150
 identificarea situațiilor în care au fost eliberate documente de
proveniență pentru materiale lemnoase în cantități și sortimente
care nu se justifică prin înregistrările contabile;
 verificarea stocurilor scriptice pe specii și sortimente, inclusiv
prelucrate, atât pe baza registrului intrări – ieșiri a materialelor
lemnoase și a sistemului informațional integrat de urmărire a
materialelor lemnoase (SUMAL) cât și pe baza fișelor analitice
de gestiune de la sfârșitul ultimei luni contabile și a intrărilor și
ieșirilor curente;
 identificarea cazurilor de achiziții materiale lemnoase fără
documente de proveniență;
 identificarea cazurilor privind înregistrări/livrări fictive între
agenții economici, pentru legalizarea provenienței;
 verificarea achizițiilor de material lemnos de la persoane fizice
ale căror date de identitate nu sunt reale;
 identificarea înregistrărilor de livrări fictive între agenții
economici pentru legalizarea provenienței masei lemnoase;
 verificarea respectării legislației aferente importurilor/
exporturilor și achizițiilor/ livrărilor comunitare de masă
lemnoasă;
 verificarea utilizării sistemului informațional integrat de
urmărire a materialelor lemnoase (SUMAL) și a respectării
obligațiilor referitoare la raportare și modul de operare de către
utilizatori a datelor în SUMAL;
 verificarea operațiunilor comerciale încheiate între operatorii
economici, stabilindu-se realitatea mișcărilor patrimoniale

151
 evidențiate în actele contabile prin concordanța înregistrărilor
cantitative și valorice;
 verificarea documentelor justificative ale cheltuielilor, pentru
identificarea cazurilor în care acestea sunt denaturate,
supraevaluate, nu au la bază operațiuni reale sau pentru care nu
sunt admise deducerea lor din venituri.

152
10. Transportul, prelucrarea, comercializarea și exportul materialului
lemnos

HOTĂRÂREA GUVERNULUI nr. 470 din 4 iunie 2014 - pentru aprobarea

Normelor referitoare la proveniența, circulația şi comercializarea materialelor
lemnoase, a lemnului şi produselor din lemn, la regimul spațiilor de depozitare a
materialelor lemnoase şi al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi unele
măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului
European şi al Consiliului Europei din 20 octombrie 2010 de stabilire a
obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn şi produse din lemn.

Proveniența legală a materialelor lemnoase reprezintă identificarea cu

certitudine a localizării sursei de unde acestea au fost obținute în mod legal,
respectiv:

a) partizile ale căror APV-uri au fost înregistrate în SUMAL, autorizate şi

predate spre exploatare, constituite în fondul forestier național sau în vegetația
forestieră de pe terenuri din afara acestuia;
b) depozite, centre de sortare şi prelucrare a materialelor lemnoase care
dețin cu titlu legal materiale lemnoase;
c) piețele, târgurile, oboarele și altele asemenea, autorizate pentru
comercializarea materialelor lemnoase;
d) statele membre ale Uniunii Europene;

153
 e) statele din afara Uniunii Europene.

10.1. Documentele ce fac dovada provenienței materialelor

lemnoase sunt:

a) actul de punere în valoare, denumit în continuare APV - documentul de

proveniență a materialelor lemnoase rezultate din masa lemnoasă pe picior
inventariată sau marcată, autorizată şi predată spre exploatare, în situația
transportului de la locul de recoltare, identificat pe avizul de însoțire prin numărul
unic generat de SUMAL. APV-ul nu constituie document de proveniență, iar
materialele lemnoase nu au proveniență legală dacă partida nu a fost autorizată şi
predată spre exploatare cu număr de autorizație unic generat de SUMAL;

b) registrul de evidență a intrărilor-ieșirilor de materiale lemnoase, al cărui

model este prevăzut în anexa nr. 1, în situațiile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) din
prezentele norme, identificat pe avizul de însoțire prin numărul paginii şi poziția la
care a fost înregistrată ieşirea; registrul nu constituie document de proveniență, iar
materialele lemnoase nu au proveniență legală dacă pagina şi poziția din avizul de
însoțire nu coincid cu pagina şi poziția din registru;

c) avizul de însoțire este şi document de proveniență numai atunci când în

baza lui se emite un alt aviz de însoțire; avizul de însoțire nu este document de
proveniență dacă nu respectă condițiile de formă şi de fond, iar materialele
lemnoase pentru care este înscris ca document de proveniență nu au proveniență
legală;

154
 d) documentele intracomunitare, care constituie document de proveniență
pentru materialele lemnoase din statul membru al Uniunii Europene, cu condiția ca
materialele lemnoase să fie recepționate la destinație şi raportate în SUMAL, în
condițiile legii;

e) declarația vamală de import şi, după caz, licența FLEGT constituie

document de proveniență a materialelor lemnoase importate din state terțe;

f) procesul-verbal de reținere/confiscare/dare în custodie, în condițiile

legii.

10.1.1. Avizul de însoțire

Avizul de însoțire este şi document de proveniență numai atunci când în

baza lui se emite un alt aviz de însoțire, în următoarele situații:

a) la transbordarea materialelor lemnoase dintr-un mijloc de transport în

altul;
b) la achiziționarea materialelor lemnoase de către achizitori.

10.1.2. Termenul de valabilitate a avizelor de însoțire

Termenul de valabilitate a avizelor de însoțire, este de maximum:

a) 10 ore de la data și ora plecării, pentru materialele lemnoase expediate

pe o distanță de până la 50 km inclusiv;

155
 b) 14 ore de la data și ora plecării, pentru materialele lemnoase expediate
pe o distanță de la 50,1 km până la 100 km inclusiv;

c) 24 de ore de la data și ora plecării, pentru materialele lemnoase

expediate pe o distanță de la 100,1 km până la 200 km inclusiv;

d) 48 de ore de la data și ora plecării, pentru materialele lemnoase

expediate pe o distanță de la 200,1 km până la 500 km inclusiv;

e) 72 de ore de la data și ora plecării pentru materialele lemnoase

expediate pe o distanță de peste 500 km.

10.1.3. Avize de însoțire pe timpul transportului

Pe perioada transportului, materialele lemnoase trebuie să fie însoţite

de următoarele avize de însoţire:

a) avizul de însoţire primar, pentru materialele lemnoase expediate din

parchetele de exploatare a masei lemnoase, care se emite în urma inventarierii
materialelor lemnoase;

b) avizul de însoţire secundar pentru materialele lemnoase, altele

decât cherestelele sau cherestele, după caz, care provin din sursele prevăzute la
art. 3 alin. 1) lit. b) şi c) din prezentele norme;

c) avizul de însoţire primar sau secundar, după caz, care se emite în

condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. c) din prezentele norme;

156
 d) avizul de însoţire primar sau secundar, care se emite în baza
inventarului materialelor lemnoase confiscate sau reţinute în vederea confiscării,
din procesul-verbal prevăzut la art. 3 alin. (2) lit. f) din prezentele norme.

Avizele de însoţire a materialelor lemnoase se emit în 3 exemplare.

Exemplarul 1 al avizului de însoţire a materialelor lemnoase însoţeşte

materialele lemnoase în timpul transportului şi rămâne la beneficiar, exemplarul 2
rămâne la contabilitatea în care este deschisă gestiunea, care poate fi proprie sau
diferită de cea a emitentului, după caz, iar exemplarul 3 rămâne la cotorul
carnetului de avize, respectiv la emitent; în cazul exportului, la biroul vamal se
depune o copie a avizului de însoţire a materialelor lemnoase.

Avizele de însoţire a materialelor lemnoase se tipăresc cu culoare neagră

pe fond verde pe primul exemplar, cu culoare neagră pe fond alb pe al doilea
exemplar şi cu culoare neagră pe fond roz pe al treilea exemplar.

10.1.4. Condițiile de completare a avizelor de însoțire a

materialului lemnos

La completarea corespunzătoare a avizelor de însoţire a materialelor

lemnoase se vor avea în vedere următoarele situaţii:

a) materialele lemnoase nu se comercializează, dar sunt supuse

transportului tehnologic intern sau sunt destinate consumului propriu;

157
 b) materialele lemnoase se comercializează, iar expeditorul este persoana
vânzătoare şi destinatarul este persoana cumpărătoare;

c) specificaţia, în rubrica nr. 10, se completează, pe baza măsurătorilor

efectuate în momentul încărcării în mijlocul de transport, cu denumirea
sortimentelor pe specii sau grupe de specii, dimensiunile şi volumul;

d) în situaţia în care numărul pieselor/bucăţilor/coletelor care trebuie

înscrise în avizul de însoţire depăşeşte numărul rândurilor din aviz în care pot fi
înscrise acestea, datele care nu pot fi înscrise se înscriu în anexa la aviz, care are
aceeaşi structură cu "specificaţia" de la rubrica 10 din avizul de însoţire;

e) pe versoul avizului de însoţire primar se imprimă amprenta

dispozitivului dreptunghiular precizat la rubrica "Menţiuni", folosindu-se în acest
scop tuş sau vopsea;

f) în cazul transportului materialelor lemnoase pe nave, în condiţiile legii,

în rubrica "Date privind expediţia", la "Mijlocul de transport" se înscrie denumirea
navei;

g) în cazul materialului lemnos provenit din statele membre ale Uniunii

Europene, în rubrica "Document de provenienţă" se înscrie documentul
intracomunitar, iar în rubrica "Destinatar" se înscriu şi datele de identificare ale
transportatorului care asigură transportul mărfurilor în afara teritoriului României.
Aceste date se completează de reprezentantul expeditorului, cu consemnarea
lizibilă a numelui şi prenumelui celui care întocmeşte documentele.

158
 10.2. Sistemul SUMAL

Pentru urmărirea trasabilităţii lemnului recoltat din păduri şi pentru

furnizarea de informaţii statistice se instituie un Sistem informaţional integrat de
urmărire a materialelor lemnoase, denumit în continuare SUMAL.

Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură asigură realizarea

şi funcţionarea SUMAL.

Utilizarea SUMAL este obligatorie pentru ocoalele silvice şi pentru toţi

operatorii şi comercianţii, denumiţi în continuare profesionişti, care recoltează,
depozitează, prelucrează, comercializează sau efectuează operaţiuni de import-
export cu materiale lemnoase: fac excepţie operatorii şi comercianţii care
recoltează, depozitează şi comercializează sau efectuează operaţiuni de import-
export cu arbori şi arbuşti ornamentali, răchită şi puieţi.

Actele de punere în valoare, autorizaţiile de exploatare a partizilor, actele de

reprimire a parchetelor şi procesele-verbale de confiscare se înregistrează/se
generează de către ocoalele silvice obligatoriu în SUMAL, care generează un
număr unic pentru fiecare document în parte.

Profesioniştii prevăzuţi la alin. (4) sunt obligaţi să transmită lunar raportări

ale datelor în SUMAL, până la data de 15 a lunii în curs pentru luna anterioară.

La momentul începerii transportului materialelor lemnoase de la locul de

recoltare/depozitare/achiziţie/custodie/transbordare/după acordarea liberului de
vamă în cazul importului, emitentul avizului de însoţire are obligaţia încărcării
online sau offline, după caz, de pe orice terminal electronic pe care rulează
aplicaţia SUMAL, denumit în continuare dispozitiv, aflat în mod obligatoriu la

159
locul începerii transportului, a informaţiilor standardizate în aplicaţie, în
vederea transmiterii acestora.

După recepţionarea informaţiilor standardizate, transmise în format corect şi

complet, SUMAL generează un cod unic, precum şi data, ora, minutul şi
secunda, pentru care există obligaţia înscrierii în avizul de însoţire.

În situaţia în care locul de recoltare/depozitare/

achiziţie/custodie/transbordare/acordării liberului de vamă în cazul importului este
situat într-o zonă cu accesibilitate GSM, emitentul avizului de însoţire are obligaţia
transmiterii în SUMAL, online, a informaţiilor standardizate şi înregistrării în
avizul de însoţire a codului unic, precum şi a datei, orei, minutului şi secundei,
generate de SUMAL, de pe dispozitivul aflat în dotarea acestuia.

În situaţia în care locul de recoltare/achiziţie/custodie/ transbordare este

situat într-o zonă fără accesibilitate GSM, emitentul avizului de însoţire introduce
informaţiile standardizate în aplicaţia instalată pe dispozitivul care însoţeşte în mod
obligatoriu mijlocul de transport; aplicaţia generează un cod offline.

Codul offline se înscrie în avizul de însoţire de către emitentul avizului, care

semnează de înscriere alături de conducătorul mijlocului de transport; pentru
continuarea transportului materialelor lemnoase transbordate sau pentru
continuarea transportului în cazul imobilizării mijlocului de transport pentru cauze
de forţă majoră, dintr-o zonă fără accesibilitate GSM, este obligatorie obţinerea
codului unic, precum şi a datei, orei, minutului şi secundei şi înscrierea lor în
avizul de însoţire care însoţeşte transportul, pentru cantităţile care se
transbordează sau sunt imobilizate, prin deplasarea în zonă cu semnal GSM.

La momentul intrării mijlocului de transport care transportă materialele

lemnoase într-o zonă accesibilă GSM, SUMAL generează codul unic, precum şi
160
data, ora, minutul şi secunda prevăzute la alin. (3), pe care conducătorul mijlocului
de transport are obligaţia să le înscrie în avizul de însoţire. În situaţia în care
dispozitivul prevăzut la alin. (1) ori aplicaţia instalată pe acesta nu funcţionează,
conducătorul mijlocului de transport are obligaţia, la momentul intrării mijlocului
de transport într-o zonă accesibilă GSM, să obţină codul unic de la sediul
emitentului, cod unic pe care îl înscrie în avizul de însoţire, şi să informeze
telefonic structura teritorială de specialitate a autorităţii publice centrale care
răspunde de silvicultură. În scopul emiterii codului unic sau a codului offline şi al
verificării veridicităţii codului unic, depozitele de materiale lemnoase sunt obligate
să aibă asigurată conexiunea la internet, care generează obligatoriu şi coordonate
geografice.

La destinaţie, codul unic, precum şi data, ora, minutul şi secunda se înscriu

în Registrul de evidenţă a intrărilor-ieşirilor de materiale lemnoase, ţinut de către
destinatarul acestora.

Operatorul economic destinatar al materialelor lemnoase are obligaţia

de a verifica veridicitatea codului unic, precum şi data, ora, minutul şi
secunda, prin interogarea aplicaţiei SUMAL, la destinaţie.

Este obligatorie înscrierea de către profesionişti în avizele de însoţire a

codului unic, precum şi a datei, orei, minutului şi secundei, într-un termen de
maximum 12 ore de la ora la care a fost emis codul offline.

La momentul emiterii avizelor de însoţire primare pentru materialele

lemnoase al cărorvolum este de până la 3 metri cubi rezultate în urma
exploatării masei lemnoase şi care se transportă cu atelaje, nu există obligaţia
înscrierii a codului unic, a datei, orei, minutului şi secundei şi nici a codului
offline prevăzute la alin. (2) şi (4), existând doar obligaţia înscrierii datei şi orei

161
plecării transportului; emitentul avizelor de însoţire primare a materialelor
lemnoase are obligaţia ca, în termen de maximum 7 zile de la data şi ora plecării
transportului, să obţină codul unic pentru fiecare aviz emis şi să îl înscrie pe
exemplarul 2 al avizelor de însoţire.

162
11. Activitățile desfășurate de lucrătorii de poliție în domeniul piscicol,
cinegetic, în cooperare cu alte forțe specializate

Cadrul legal este constituit din:

• Legea nr. 407 din 9 noiembrie 2006 (*actualizată*)vânătorii şi a protecţiei

fondului cinegetic(actualizată până la data de 1 februarie 2014*);
• Ordonanţă de Urgenţă nr. 23 din 5 martie 2008(*actualizată*)privind
pescuitul şi acvacultura(actualizată până la data de 1 februarie 2014*);
• Procedura Inspectoratului General al Poliției Române, privind
constatarea ilegalităților în domeniul pescuitului și acvaculturii PRO-PS/POP
29, aprobată în data de 20.12.2009 și intrată în vigoare în data de 04.01.2010;
• Procedura Ministerului Afacerilor Interne, privind constatarea
ilegalităților în domeniul pescuitului și acvaculturii, cu nr. 489.947 din data de
26.07.2011, intrată în vigoare în data de 01.09.2011
• Pentru început, vom prezenta procedura privind constatarea ilegalităților în
domeniul pescuitului și acvaculturii PRO-PS/POP 29, care reglementează
această activitate din perspectiva luării măsurilor legale împotriva celor care
comit ilegalități în acest domeniu, în România.

11.1. Infracțiunea de braconaj

163
 Fondul piscicol, pescuitul și acvacultura sunt reglementate în România prin
Legea nr. 192/2001, cu modificările și completările ulterioare, care în data de
09.03.2008, a fost abrogată și înlocuită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
23/2008.

În legislație sunt definite atât cursurile de apă, cât și celelalte suprafețe în

care se pot dezvolta sau cultiva pește, precum și modalitățile de obținere a
dreptului de a exploata aceste resurse naturale al României.

Tot în prevederile legale, art. 58, 59, 60, 61, 62 și 63 din OUG nr. 23/2008,
sunt prevăzute contravențiile, modul de sancționare al acestora și cuantumul
amenzilor, iar la art. 64 și 65 sunt prevăzute infracțiunile și modul de pedepsire al
acestora.

În ceea ce privește fondul cinegetic, înfracțiunea de braconaj este definită în

Legea 407 din 2006, la art. 1, lit c). Astfel:

Braconaj – acţiunea desfăşurată în vederea obţinerii aceloraşi efecte ca şi

prin acţiunea de vânătoare, fără a fi îndeplinite condiţiile legale pentru
desfăşurarea acesteia din urmă;

Activitățile care trebuie efectuate de către ofițerii și agenții de poliție în

cazul constatări unor infracțiuni de braconaj piscicol sunt următoarele:

 Înregistrarea plângerii sau sesizării în evidenţele formaţiunii de poliţie.

 Întocmirea procesului verbal de sesizare din oficiu, conform prevederilor
Codului de procedură penală (în situaţia în care organul de cercetare penală
se sesizează din oficiu cu privire la comiterea unor infracţiuni de natura
celor prezentate mai sus);
 Verificarea competenţei materiale şi teritoriale;

164
 În cazul în care poliţistul constată că nu are competenţă să desfăşoare
activităţile de cercetare penală, va întocmi un referat cu propunerea de
sesizare a organului competent, conform art. 210 Cod Procedură Penală;
 Înştiinţarea parchetului care supraveghează activitatea de cercetare
penală în vederea atribuirii numărului unic de înregistrare şi pentru
desemnarea unui procuror care să supravegheze activitatea de cercetare
penală în cauză;
 Efectuarea de verificări în bazele de date publice/specifice care pot fi
accesate la nivelul fiecărei structuri de poliţie:
• aplicaţia informatică Evidenţa persoanelor - Centrul Naţional de
Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor
(CNABDEP) în vederea stabilirii datelor de identitate ale persoanelor
de cetăţenie română implicate;
• evidenţa operativă a Direcţiei Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă
pentru obţinerea de date de interes în legătură cu persoanele implicate;
• evidenţele de cazier fiscal ale Ministerului Finanţelor Publice;
• baze de date şi registre publice ale Ministerului Economiei,
Ministerului Justiţiei, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,
Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură etc.;
• alte baze de date sau informaţii accesate prin intermediul motoarelor
de căutare pe Internet-Google, Yahoo, MSN etc.
 Identificarea agenţilor economici care efectuează operaţiuni cu peşte şi
produse din peşte fără a fi autorizaţi sau fără îndeplinirea condiţiilor
necesare stabilite de lege;
 Identificarea târgurilor şi pieţelor neautorizate unde are loc
tranzacţionarea peştelui provenit din pescuitul ilegal;

165
  Solicitarea efectuării unor verificări de specialitate, după caz, de către
următoarele instituţii:
• Garda Financiară;
• Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură şi filialele
acestora teritoriale;
• Garda Naţională de Mediu.
 Efectuarea de verificări împreună cu Garda Financiară la agenţii
economici, care se ocupă cu comercializarea peştelui şi produselor din peşte,
precum şi cu pescuitul şi acvacultura, sub aspectul înregistrării corecte în
evidenţa financiar - contabilă a relaţiilor comerciale desfăşurate;
 Audierea tuturor persoanelor care au cunostinta despre faptele si
împrejurările care au dus la săvârşirea infracţiunilor;
 Întocmireaoricăror acte procedurale care se impun în funcţie de specificul
fiecărei cauze în care se efectuează cercetări;
 Întocmirea referatului cu propunere de începere sau neîncepere a
urmăririi penale şi a rezoluţiei de începere a urmăririi penale, dupa caz, în
funcţie de aspectele rezultate pe parcursul efectuării cercetărilor, şi
înaintarea cauzei către parchet în vederea confirmării soluţiei propuse.

11.2. Combaterea braconajului piscicol

Activităţile desfăşurate de către poliţişti cu ocazia controalelor desfăşurate

pentru combaterea braconajului piscicol sunt următoarele:
- Controlul şi inspecţia activităţii de pescuit comercial;
- Activitati specifice la verificarea mijloacelor auto care transportă
peşte;

166
11.2.1. Controlul şi inspecţia activităţii de pescuit comercial

Controlul și inspecția activității de pescuit comercial se desfășoară

respectând câteva etape sau având în vedere mai multe specificități atât ale luciului
de apă unde se desfășoară activitatea, cât și a persoanelor care participă la aceste
activități.
Astfel, avem în vedere:
- Verificarea activităţii de pescuit comercial în apele maritime
interioare şi în apele teritoriale;
- Verificarea activităţii de la punctele de debarcare şi centrele de
primă vânzare

11.2.1.1. Verificarea activităţii de pescuit comercial în apele

maritime interioare şi în apele teritoriale

Pescuitul comercial se practică la Dunăre, Delta Dunării, Complexul lagunar

Razelm – Sinoe, Prut, lacuri de acumulare în care nu se practică acvacultura şi în
Marea Neagră, conform Ordinului M.A.D.R. în vigoare.
La verificarea ambarcaţiunii de pescuit, poliţiştii vor solicita persoanelor
aflate în ambarcaţiune, să prezinte următoarele documente:
• actele de identitate;
• autorizaţia de pescuit;
• licenţa de pescuit;
• permisele de pescuit comercial;

167
Cu această ocazie, poliţiştii vor desfăşura următoarele activităţi:
 verificarea încadrării în perioada orară de pescuit, conform ordinelor
M.A.D.R. privind pescuitul în timpul nopţii;
 verificarea marcajului exterior al ambarcaţiunii;
 verificarea înscrierii pescarilor în autorizaţia de pescuit comercial;
 verificarea respectării zonei de pescuit înscrisă în autorizaţia de pescuit
comercial;
 verificarea uneltelor de pescuit aflate la bordul ambarcaţiunii (tipul,
numărul, caracteristicile acestora şi marcarea lor). În cazul în care există
dubii privind mărirea ochiului plaselor de pescuit, se procedează la
măsurarea acestora, folosind instrumentele de măsură avute la dispoziţie.
În cazul constatării de diferenţe referitoare la mărimea ochiului de plasă faţă
de prevederile legale, ulterior depunerii la Camera de Corpuri Delicte, se
întocmeşte o adresă către filiala teritorială a A.N.P.A., în vederea efectuării
măsurătorilor cu aparatură omologată;
 verificarea capturii realizate (specii, cantităţi, mărimea exemplarelor etc.).

În cazul în care poliţistul observă exemplare ce par a fi sub dimensiunile

legale, se procedează la efectuarea de măsurători, prin sondaj, la fiecare specie.
În cazul constatării unor contravenţii la regimul pescuitului, poliţiştii aplică
sancţiunea amenzii contravenţionale, care va fi însoţită obligatoriu şi de sancţiunea
complementară privind confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate în
urma săvârşirii contravenţiei.
În cazul în care se constată săvârşirea unei infracţiuni, poliţiştii vor întocmi
procesul verbal de constatare a infracţiunii şi celelalte documente prezentate
anterior.

168
 11.2.1.2. Verificarea activităţii de la punctele de debarcare şi
centrele de primă vânzare

După contactarea responsabilului punctului de debarcare şi al centrului de

primă vânzare, sunt solicitate şi verificate următoarele documente:
 autorizaţie sanitar-veterinară de funcţionare;
 contractele cu asociaţiile/organizaţiile de pescari;
 declaraţiile de descărcare şi modul de completare a acestora;
 notele de predare peşte şi modul de completare a acestora;
 notele de transport şi modul de completare a acestora;
 notele de vânzare – în cazul în care prima vânzare se efectuează direct
de la punctele de debarcare şi modul de completare a acestora;
 notele de recepţie şi constatare diferenţe şi modul de completare a
acestora;
 avize însoţire marfă/facturi fiscale şi modul de completare a acestora
după care sunt verificate:
 speciile de peşte aflate la punctele de debarcare în corelaţie cu Ordinul
de prohibiţie;
 lista de preţuri;
 spaţiile de depozitare;
 speciile de peşte aflate la cherhana;
 respectarea condiţiilor igienico-sanitare, de manipulare, depozitare şi
transport al peştelui.

169
 11.3. Activitati specifice la verificarea mijloacelor auto care
transportă peşte

Se vor verifica:
 NOTA DE TRANSPORT – care reprezintă documentul pe baza
căruia se face transportul peştelui şi al produselor rezultate din pescuit, de la
porturile/punctele de descărcare la centrele de primă vânzare”;
 Licenţa de execuţie a agentului economic, având ca obiect de
activitate transportul rutier indiferent de capacitatea de transport a vehiculelor
rutiere;
 documentele personale ale conducătorului auto, ale
autovehiculului şi ale mărfii transportate (autorizația sanitar-veterinara, factura
fiscala sau aviz de însoțire a mărfii);
 legalitatea acestor documente, existând posibilitatea folosirii
aceloraşi documente la mai multe transporturi, a unora false sau falsificate; in acest
sens este utilă verificarea încrucişată a documentelor aflate la: punctul de pescuit,
mijlocul de transport, punctele/porturile de debarcare, centrele de primă vânzare;
 corespondenta greutății peștelui si speciilor înscrise in factura,
aviz, nota de transport;
 posibilitatea ascunderii unor recipiente cu icre in unele parți ale
caroseriei.
La efectuarea activităţilor specifice de către poliţişti se va tine cont de
prevederile ordinelor si instrucţiunilor referitoare la oprirea si controlul
autovehiculelor.

170
 11.4. Fondul cinegetic, definiție și importanță

În Legea 407 din 2006 sunt prezentate detaliat atât definițiile fondului
cinegetic, cât și ale celorlalte aspecte care țin de fondul de vânătoare.

Astfel, la art. 1, se precizează următoarele:

h) faună de interes cinegetic - totalitatea exemplarelor din populaţiile din

speciile de faună sălbatică prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, existente pe teritoriul
României;

i) fond cinegetic - unitatea de gospodărire cinegetică constituită din fauna

de interes cinegetic şi suprafaţa de teren, indiferent de categoria acestuia,
indiferent de proprietar şi astfel delimitată încât să asigure o stabilitate cât mai
mare faunei de interes cinegetic în interiorul său. Nu se includ în fondurile
cinegetice suprafeţele din intravilan, precum şi zona strict protejată şi zona
tampon din cuprinsul Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării»;

j) fond cinegetic naţional - totalitatea fondurilor cinegetice din România;

s) regim cinegetic - ansamblul de norme tehnice, juridice şi economice prin

care fauna de interes cinegetic este administrată şi gestionată durabil, în scopul
conservării biodiversităţii, menţinerii echilibrului ecologic, exercitării vânătorii şi
satisfacerii unor cerinţe social-economice;

ţ) vânat - exemplarul/exemplarele din specia/speciile de interes cinegetic

obţinut/obţinute prin acţiunile de vânătoare sau prin acţiunile de braconaj
cinegetic;

u) vânătoare - acţiunea de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau

orice altă activitate având ca finalitate capturarea ori uciderea exemplarelor din
171
speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, aflate în stare de libertate. Nu constituie
acţiune de vânătoare capturarea autorizată a exemplarelor din speciile de interes
cinegetic în scop ştiinţific, urmată de eliberarea acestora;

v) vânător - persoana fizică ce practică vânătoarea în condiţiile prezentei

legi;

11.5. Vânătoarea, activitate organizată

Vânătoarea este întotdeauna o activitate organizată, fie că vorbim despre o

vânătoare legală, fie că ne referim la braconaj. Atunci când vânătoarea respectă
toate prevederile legale, ea poate îndeplini și un rol de ecologizare sanitară, în
funcție de numărul la care au ajuns exemplarele dintr-o anumită specie.

Aceste activități sunt reglementate în aceeași Lege 407 din 2006. În

continuare vom prezenta câteva articole din legea care reglementează această
activitate.

Menționăm faptul că articolele prezentate în continuare sunt de interes

pentru activitatea de ordine publică.

Art. 2

Fauna de interes cinegetic este resursă naturală regenerabilă, bun public de

interes naţional şi internaţional.

Art. 3

172
 Exercitarea vânătorii se face în scopul asigurării echilibrului ecologic,
ameliorării calităţii populaţiilor faunei de interes cinegetic, cercetării ştiinţifice,
precum şi în scop didactic sau recreativ-sportiv.

Art. 4

(1) Nimeni nu are dreptul de a vâna pe terenul proprietatea altuia fără a

avea asupra sa autorizaţia de vânătoare, care dovedeşte, în condiţiile prezentei
legi, consimţământul proprietarului, al asociaţiei de proprietari sau al celui
mandatat de aceştia în acest scop.

(2) Deţinătorii cu orice titlu ai terenurilor incluse în fondurile cinegetice au

obligaţia de a permite desfăşurarea acţiunilor de vânătoare autorizate pe
terenurile ce le deţin sau aparţin, în condiţiile alin. (1).

Un aspect deosebit de important este cel reprezentat de administrarea

domeniului de vânătoare și de reglementările care se stabilesc pentru fiecare
domeniu în parte.

Aceste aspecte sunt detaliate în Legea 407 din 2006 la art. 5, dar datorită
specificului acestui curs nu vom detalia aceste prevederi.

În schimb, vom detalia în continuare ceea ce se prevede la art. 6, alin. 3.

Art. 6

(3) Pe lângă autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură

funcţionează Consiliul Naţional de Vânătoare, înfiinţat prin ordin al
conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, compus
din reprezentanţi ai administratorului, ai autorităţii publice centrale care
răspunde de protecţia mediului, ai autorităţii naţionale sanitare veterinare, ai

173
unităţilor de învăţământ superior şi de cercetare cu profil cinegetic din România şi
ai gestionarilor fondurilor cinegetice proporţional cu suprafaţa fondurilor
cinegetice gestionate.

Observați că activitatea de administrare și ghestionare cinegetică are o

structură complexă, în care sunt implicați specialiști din diverse domenii de
activitate, având specializări diverse. Asta înseamnă că domeniul este unul
complex, ce necesită o abordare multi-disciplinară sau pluri-disciplinară pentru a
avea rezultate optime.

Art. 13

(1) Pentru pagubele produse culturilor agricole, silvice şi animalelor

domestice de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, cuprinse
în anexele nr. 1 şi 2, se acordă despăgubiri.

(2) Despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile

de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 1 se suportă după cum
urmează:

a) pentru pagubele produse în fondurile cinegetice şi în intravilan - de

gestionarul faunei cinegetice de pe cuprinsul fondurilor cinegetice în cauză, dacă
acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile pentru prevenirea pagubelor;

b) pentru pagubele produse în ariile naturale protejate, neincluse în fonduri

cinegetice sau în care vânătoarea nu este admisă - de autoritatea publică centrală
pentru protecţia mediului, din bugetul aprobat cu această destinaţie.

174
 (3) Pentru situaţiile în care atât gestionarul, cât şi proprietarii de culturi
agricole, silvice şi de animale domestice şi-au îndeplinit toate obligaţiile pentru
prevenirea pagubelor, despăgubirile se suportă de către autoritatea publică
centrală care răspunde de silvicultură, din bugetul aprobat cu această destinaţie.

(4) Despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile

de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 2 se suportă de autoritatea
publică centrală pentru protecţia mediului, din bugetul aprobat cu această
destinaţie*).

Art. 28

(1) Permisele de vânătoare prevăzute la art. 27 pot fi:

a) permanente;

b) temporare.

(2) Permisele de vânătoare permanente se tipăresc, se înseriază, se

gestionează şi se eliberează cetăţenilor cu domiciliul sau rezidenţa în România de
către organizaţiile vânătoreşti care au în gestiune fonduri cinegetice, conform
modelului aprobat de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.

Art. 30

(1) Permisul de vânătoare se anulează dacă posesorul lui a săvârşit o faptă

sancţionată ca infracţiune de prezenta lege.

(2) Anularea permisului de vânătoare se publică în Monitorul Oficial al

României, Partea a III-a.

175
 Art. 31

(1) Autorizaţiile de vânătoare sunt:

a) individuale;

b) colective.

(2) Autorizaţiile de vânătoare individuale sau colective sunt documente cu

regim special, emise şi înseriate de gestionari printr-un sistem informatic, conform
modelului şi reglementărilor stabilite prin ordin al conducătorului
administratorului*).

Art. 42

(1) Constituie infracţiune de braconaj şi se pedepseşte cu închisoare de la 6

luni la 3 ani sau cu amendă:

a) vânătoarea fără permis de vânătoare, cu excepţia cazurilor prevăzute la

art. 32;

b) vânătoarea fără autorizaţie de vânătoare legală;

c) vânătoarea prin folosirea ogarilor sau a metişilor de ogari;

d) emiterea de autorizaţii de vânătoare prin care se depăşeşte cota de

recoltă aprobată pentru fiecare gestionar;

e) vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţii decât cele

legale;

f) vânătoarea în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu

protecţie strictă sau în zonele de protecţie integrală din celelalte arii naturale
protejate, altfel decât în condiţiile art. 39^1;
176
 g) vânătoarea în intravilan, în zona strict protejată şi în zonatampon din
cuprinsul Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării», altfel decât în condiţiile art. 34;

h) vânătoarea păsărilor migratoare de apă în ariile de protecţie specială

avifaunistică şi a speciilor care fac obiectul protecţiei în ariile speciale de
conservare, precum şi vânătoarea în suprafeţele celorlalte arii naturale protejate,
cuprinse în fondurile cinegetice, fără respectarea prevederilor referitoare la
vânătoare, din planurile de management cinegetic, din planurile de management
ale ariilor naturale protejate;

i) urmărirea vânatului rănit pe alt fond de vânătoare, fără acordul

gestionarului acestuia, ori trecerea pe un asemenea fond, cu arma de vânătoare, în
afara căilor de comunicaţie;

j) vânătoarea pe alt fond de vânătoare decât cel pe care vânătorul este

autorizat să vâneze;

k) vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare la specia respectivă,

conform anexei nr. 1 şi prevederilor art. 36 sau aprobării date pentru speciile din
anexa nr. 2;

l) vânătoarea prin utilizarea pe timp de noapte a autovehiculelor sau a

dispozitivelor care permit ochirea şi tragerea pe întuneric;

m) vânarea mamiferelor prin utilizarea capcanelor neautorizate;

n) vânătoarea prin utilizarea substanţelor chimice toxice folosite în

combaterea dăunătorilor vegetali şi animali ai culturilor agricole şi/sau silvice, ce
provoacă intoxicarea ori moartea faunei de interes cinegetic;

o) vânarea urşilor la nadă şi/sau la bârlog;

177
 p) vânarea puilor nezburători ai păsărilor de interes cinegetic;

q) vânătoarea cu exemplare de păsări de pradă, cu arcuri şi cu arbalete;

r) vânătoarea prin utilizarea armelor altfel decât ţinute în mână, a armelor

la care percuţia cartuşului se realizează pe ramă ori/şi a altor arme decât cele
autorizate sau omologate, după caz, pentru vânătoare în România.

(2) Faptele prevăzute la alin. (1) se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5

ani, dacă au fost săvârşite:

a) de o persoană cu atribuţii de serviciu în domeniul vânătorii, precum şi de

reprezentanţii persoanelor juridice care au în obiectul de activitate ocrotirea
vânatului sau vânătoarea;

b) recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică strict protejate de

pe suprafeţele din intravilan, din zona strict protejată şi din zona-tampon din
cuprinsul Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării», altfel decât în condiţiile
derogărilor stabilite conform legii;

c) vânătoarea pe timp de noapte, cu excepţia speciilor la care vânătoarea

este permisă în acest interval, conform reglementărilor privind organizarea şi
practicarea vânătorii.

Art. 42 a fost modificat de pct. 1 al art. 188, Titlul II din LEGEA nr. 187 din
24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie
2012

Art. 44

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau

cu amendă:

178
 a) scoaterea din ţară a trofeelor de vânat, care pot fi medaliate, sau a faunei
vii de interes cinegetic, fără respectarea dispoziţiilor legale;

b) transportul vânatului găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea,

naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor
identificabile provenite de la acesta, fără respectarea condiţiilor legii;

c) eliberarea sau folosirea permiselor sau a autorizaţiilor de vânătoare în

alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege;

d) împiedicarea, prin ameninţări sau violenţe, a desfăşurării activităţilor de

vânătoare în condiţiile prevăzute de prezenta lege.

Art. 45^1

Constatarea faptelor ce constituie infracţiune potrivit art. 42-44 se face, în

afara organelor de urmărire penală, şi de către personalul salariat cu atribuţii de
ocrotire a vânatului din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de
silvicultură, autorităţii publice centrale care răspunde de protecţia mediului şi
gestionărilor fondurilor cinegetice, precum şi de un alt personal de specialitate
împuternicit în acest scop de către conducătorul autorităţii publice centrale care
răspunde de silvicultură.

Art. 49

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către

personalul salariat cu atribuţii de ocrotire a vânatului din cadrul persoanelor
juridice care gestionează fonduri cinegetice, de personalul structurilor de
administrare a ariilor naturale protejate, de alt personal de specialitate,
împuternicit în acest scop de conducătorul autorităţii publice centrale care

179
răspunde de silvicultură, precum şi de lucrătorii anume desemnaţi de Ministerul
Afacerilor Interne*).

Art. 50

(1) Persoanele împuternicite să constate infracţiunile prevăzute la art. 42-44

şi contravenţiile prevăzute la art. 48 sunt asimilate, în exercitarea atribuţiilor ce
decurg din împuternicire, personalului care îndeplineşte o funcţie ce implică
exerciţiul autorităţii publice.

Alin. (1) al art. 50 a fost modificat de pct. 14 al art. unic din LEGEA nr. 197
din 2 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 472 din 13 iulie 2007.

(2) Procesul-verbal de constatare a contravenţiilor este un document tipizat

al cărui model se stabileşte de autoritatea publică centrală care răspunde de
silvicultură*).

180
12. Soluționarea petițiilor

Cu ocazia primirii petițiilor de orice fel, personalul desemnat cu

responsabilități în acest domeniu va urmări, în mod obligatoriu, respectarea
următoarelor etape:
 analizarea conținutului petiției;
 desemnarea formațiunii sau persoanei care va verifica petiția și stabilirea
termenului de soluționare a acesteia;
 verificarea aspectelor semnalate;
 întocmirea raportului cu rezultatul verificărilor, stabilirea concluziilor și a
măsurilor ce se impun.

Subliniem faptul că în acest capitol vom aborda îndeosebi petiționarea care

vizează activitatea polițiștilor, deoarece este o activitate aparte. Menționăm faptul
că etapele soluționării unei petiții sunt aceleași, dar noi am preferat detalierea
acestui gen de petiție, tocmai pentru ca viitorii ofițeri de poliție să aibă un model
pentru astfel de cazuri.

12.1. Analizarea conținutului petițiilor

În cazul în care sunt vizate aspecte referitoare la activitatea organelor de

cercetare penală ale poliției judiciare (ex. tergiversarea soluționării cauzei,

181
nelegalitatea actelor de urmărire penală efectuate sau a soluțiilor propuse, etc.)
petiția va fi considerată o plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire
penală și va fi înaintată procurorului care supraveghează cauza, potrivit art. 276 din
Codul de procedură penală.
Dacă în cuprinsul petiției sunt sesizate fapte de natură penală săvârșite de
către polițiști, aceasta va fi înregistrată în registrul de evidență a dosarelor penale și
declinată în favoarea unității de parchet competente.
În cazul în care din conținutul petiției rezultă indicii cu privire la săvârșirea
unor fapte de corupție, sesizarea va fi declinată în favoarea Direcției Generale
Anticorupție din M.A.I.
În cazul comiterii unor abateri de la normele de etică și deontologie, șeful
unității, din oficiu sau în baza raportului motivat al șefului ierarhic al polițistului
reclamat, poate dispune verificarea acestor aspecte.
În toate cazurile în care din activitatea de verificare a faptelor rezultă indicii
privind comiterea unor fapte de natură disciplinară, se va întocmi un raport cu
propunere de cercetare prealabilă.
Șeful unității, în cazuri întemeiate, poate dispune verificarea aspectelor
sesizate prin articole de presă, referitoare la activitatea polițiștilor din subordine.

12.2. Desemnarea formațiunii sau persoanei care va verifica petiția

și stabilirea termenului de soluționare a acesteia

Petițiile vor fi repartizate de șeful unității, de regulă, formațiunilor de

inspecție internă sau polițiștilor care provin din structurile imediat superioare celor
în care lucrează persoana vizată.

182
 Se interzice încredințarea petițiilor spre soluționare ori antrenarea în
efectuarea de verificări a persoanelor care fac obiectul sesizărilor și a celor care au
sau pot avea interes în cauză.
Polițiștii care fac parte din formațiunile de control intern sau din structurile
imediat superioare celor unde lucrează persoana vizată sunt obligați să rezolve
numai petițiile care le sunt repartizate, fiindu-le interzis să le primească direct de la
petenți, să intervină sau să depună stăruință pentru soluționarea acestora în afara
cadrului legal.
Examinarea și rezolvarea reclamațiilor, sesizărilor, cererilor și propunerilor,
precum și comunicarea răspunsului către petiționari (indiferent dacă soluția este
favorabilă sau nefavorabilă), trebuie să se realizeze în termen de 30 de zile de la
înregistrarea acestora la structura competentă a le soluționa.
În situația în care aspectele semnalate prin petiție necesită o verificare mai
amănunțită, șeful unității care a primit direct petiția sau al celei ierarhic superioare
care a transmis petiția pentru verificări, poate prelungi termenul prevăzut mai sus
cu cel mult 15 zile.

12.3. Verificarea aspectelor semnalate în cuprinsul petiției

După repartizarea petiției, persoana învestită va întocmi un plan de verificare

a aspectelor semnalate, aprobat de șeful unității sau formațiunii de control intern,
după caz, în care vor fi consemnate principalele activități ce urmează a fi efectuate.
Personalul desemnat să efectueze verificări, va proceda la chemarea
persoanei vizate pentru a-i aduce la cunoștință obiectul sesizării și a-i solicita
depunerea unui raport preliminar.

183
 Sesizările și reclamațiile se verifică la fața locului, discutându-se cu autorii
lor, cât și cu alte persoane care pot da relații în legătură cu obiectul verificărilor,
precum și cu persoana la care se referă acestea.
Comisia sau personalul învestit cu efectuarea verificării, are obligația să
strângă toate probele necesare cu privire la persoana reclamată, în vederea stabilirii
existenței sau inexistenței abaterilor disciplinare/faptelor de natură penală, precum
și a gravității acestora.
În acest sens, pot fi efectuate următoarele activități: verificarea și ridicarea
unor înscrisuri, constatarea la fața locului a unor situații de fapt, controlul
activității persoanei vizate, inventarieri, revizii gestionare și controale financiar-
contabile, executarea unor fotografieri, filmări, înregistrări pe casete video și pe
bandă audio ș.a., cu asigurarea prevederilor legale în vigoare.
Polițistul împotriva căruia se efectuează verificarea, are obligația de a da
relații și de a răspunde la întrebările formulate cu privire la activitatea profesională,
conduita din timpul serviciului sau comportamentul care dăunează prestigiului
instituției și funcției deținute, onoarei și demnității de funcționar al M.A.I.
Pe parcursul verificărilor, persoana vizată are dreptul să formuleze cereri, să
depună rapoarte și să propună administrarea unor noi dovezi în apărare, acestea
trebuind să fie verificate și materializate în documente.
În mod obligatoriu, atunci când aspectele se confirmă total ori parțial, în
vederea luării unor măsuri juste, în raport cu gravitatea faptelor și persoana
vinovatului, se va realiza o documentare corespunzătoare cu privire la competența ,
pregătirea, rezultatele obținute în muncă, conduita, profilul moral, ținuta,
calificativele acordate, recompensele și eventualele sancțiuni primite în întreaga
perioadă de activitate, care va face parte integrantă din raportul cu rezultatul
verificărilor.

184
 Pe parcursul verificărilor se vor stabili, în toate situațiile, cauzele care au
generat abateri și împrejurările comiterii acestora, problemele de ordin social și
material ale personalului vizat, ordinea interioară, starea și practica disciplinară din
cadrul structurii și răspunderea pe care o au factorii de conducere în legătură cu
abaterile subordonaților în cauză.
La terminarea verificării, șeful comisiei sau cel desemnat, în mod
obligatoriu, va chema persoana verificată și îi va aduce la cunoștință concluziile
rezultate, precum și dovezile care susțin veridicitatea sau neconfirmarea aspectelor
semnalate.
Rezultatele verificării vor fi prezentate șefului unității din care face parte
personalul verificat, precizându-se faptele săvârșite, gradul de vinovăție, precum și
faptul că acestea vor fi analizate de conducerea unității din care face parte ofițerul
inspector, pentru a dispune.

12.4. Stabilirea raportului cu rezultatul verificărilor, stabilirea

concluziilor și măsurilor ce se impun

Raportul de verificare întocmit va cuprinde: obiectul verificării, persoanele

vizate, modalitățile și procedeele verificării, concluziile privind confirmarea sau
neconfirmarea aspectelor sesizate, calificarea faptelor reținute, cu indicarea
probelor și dovezilor pe care se întemeiază, cauzele și condițiile care au generat și
favorizat comiterea abaterilor, răspunderea șefilor față de producerea acestora,
aprecieri privind persoana vinovatului, măsuri luate/propuse.
Când sesizările se confirmă total sau parțial, în raportul de verificare se fac
propuneri, în conformitate cu prevederile legale.

185
 Dacă în urma verificărilor se constată că aspectele sesizate întrunesc
elementele constitutive ale unei infracțiuni, petiția va fi reînregistrată în evidența
dosarelor penale.
În raport cu caracterul și gravitația faptei/faptelor, șeful unității poate
dispune, potrivit competenței, eliberarea din funcția de conducere, ca măsură
administrativă, conform art.44 alin.(2) și art.45 din OMAI nr. 300/2004, cu
modificările și completările ulterioare, după obținerea avizului procurorului
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în cazul
polițiștilor care fac parte din structurile poliției judiciare.
În raportul de verificare se va menționa, în mod obligatoriu, data comiterii
faptei care constituie abatere disciplinară, avându-se astfel în vedere că, de la
această dată începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii disciplinare de
un an prevăzut de art.59 alin.(9) din Legea nr. 360/2002.
În cazul neconfirmării aspectelor sesizate sau împlinirii termenului de
prescripție a răspunderii disciplinare, se va propune clasarea lucrării împreună cu
materialul de cercetare, în temeiul pct.18 din Metodologia de verificare și cercetare
a reclamațiilor îndreptate împotriva personalului M.A.I. (anexa nr.3 la OMAI
nr.190/2004).
Clasarea ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii
disciplinare se va propune după efectuarea verificărilor corespunzătoare.
Răspunsul către petiționar se va da cu respectarea termenului legal și va
cuprinde, în mod obligatoriu, rezultatul verificărilor, măsurile dispuse și temeiul
legal al soluției adoptate, cu respectarea prevederilor legale privind protecția
informațiilor clasificate, drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În cazul în care un petiționar adresează mai multe petiții, sesizând aceeași
problemă, acestea se vor conexa, petentul urmând să primească un singur răspuns
care să facă referire la toate petițiile primite.
186
 Dacă după trimiterea răspunsului se primește o nouă petiție de la același
petiționar sau de la o autoritate sau instituție publică greșit sesizată, cu același
conținut, aceasta se clasează, la numărul inițial, făcându-se mențiune despre faptul
că s-a răspuns.

12.5. Considerații generale

Personalul investit cu cercetarea reclamațiilor împotriva polițiștilor din

structurile Inspectoratului General al Poliției Române trebuie să manifeste un rol
activ, având dreptul și obligația de a se sesiza din oficiu despre alte încălcări ale
prevederilor actelor normative, ordinelor, instrucțiunilor și dispozițiilor, aspectele
semnalate fiind cuprinse într-un proces-verbal care va fi prezentat șefului unității
din care fac parte, pentru a dispune măsurile legale ce se impun.
Neîndeplinirea, sau îndeplinirea cu rea credință, a atribuțiilor ce-i revin cu
privire la cercetarea și soluționarea petițiilor sau sesizărilor îndreptate împotriva
polițiștilor din structurile Inspectoratului General al Poliției Române, precum și
comiterea faptelor prevăzute în cuprinsul art. 15 lit. a) – c) din O.G. nr. 27/2002, cu
modificările și completările ulterioare, atrage răspunderea disciplinară, sau de altă
natură, după caz, a personalului învestit în acest sens.

187
13. Obținerea de date și informații

Obținerea de date și informații este o activitate laboriasă, care are rolul de a

zădărnici acțiunile potrivnice stabilite prin lege ca fiind așa, dar și de a reține sau
pedepsi persoanele care încearcă așa ceva.

Înainte de a detalia modul în care polițiștii pot obține date și informații,

trebuie să spunem că există și alte instituții ale statului român care au ca atribuții
prevăzute prin lege astfel de activități.

Ministerul Apărării Naționale, a cărui activitate este reglementată de Legea

346/2006, la art. 5, lit. g) precizează: managementul informațiilor pentru apărare,
al activității de informații, contrainformații și securitate militare, precum și
colaborarea cu serviciile/structurile de informații, contrainformații și securitate
ale altor state sau organizații internaționale la care România este parte. Asta
înseamnă că M.Ap.N. are atribuții și capabilitate să obțină date și informații care
reprezintă interes pentru buna derulare a activităților sale.

Serviciul de Informații Externe, are prevăzut în legea de organizare și

funcționare cu nr. 1 din 1998, la art. 10, alin. (1), următoarele: Serviciul de
Informații Externe este autorizat să folosească persoane juridice sub acoperire
înființate în condițiile legii, să utilizeze metode specifice, să creeze și să dețină
mijloace adecvate pentru obținerea, verificarea, protecția, evaluarea, valorificarea
și stocarea datelor și informațiilor referitoare la siguranța națională.

188
 Un aspect care trebuie subliniat, este acela al domeniului de activitate în care
obțin aceste date și informații. Dacă SIE are de acoperit plaja apărării României de
acțiuni venite din exteriorul statului român, poliția trebuie să apere cetățenii
României de elementele infracționale de pe teritoriul său.

Astfel, datele și informațiile de interes operativ pot fi obținute din diverse

medii și din surse diferite.

Datele și informațiile necesare pot fi obținute prin consultarea unor baze de

date, dar și prin investigații directe. Bazele de date sunt publice sau administrate de
structurile specializate ale statului, iar investigațiile se realizează în funcție de
interesele concrete ale cauzelor cercetate.

O foarte importantă sursă pentru obținerea de date și informații sunt bazele

de date administrate de poliție. Aceste baze de date reunesc mai multe rezulte
obținute de diferitele structuri operative care au ca obiect de activitate acea linie de
muncă ce prezintă interes pentru o cauză anume. „Ele constituie modalitatea de
înregistrare și cunoaștere a principalelor mijloace operative specifice de lucru ale
poliției, ajutând, totodată, și la identificarea judiciară a unor categorii de persoane
sau obiecte.

Pe baza evidențelor ce le țin, formațiunile de informatică și evidența

operativă întocmesc ori comunică:

 rapoarte, situații statistice, informări periodice sau la ordin,

cuprinzând principalele concluzii desprinse în urma prelucrării datelor
și informațiilor din evidențele proprii referitoare la dinamica și
tendințele criminalității, a situației operative polițienești de pe întreg
teritoriul de competență, precum și difeirte aspecte ale activității de
cercetare penală și de prevenire;
189
  copii de pe cazierul judiciar, precum și datele referitoare la persoanele
care figurează în evidența operativă la cererea unităților și
formațiunilor Ministerului de Interne;
 copii sau certificate de cazier judiciar după caz la cererea celorlalte
ministere, organisme de stat sau guvernamentale, precum și a
persoanelor fizice potrivit dispozițiilor legale;
 întocmesc, centralizează evidența referitoare la activitatea și
rezultatele muncii de poliție, precum și preluarea datelor ce se
efectuează, după caz, atât manual, cât și pe calculator, cu regim
automat.”6

În continuare vom prezenta acest concept al obținerii de date și informații

așa cum este el prezentat și detaliat de Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne,
Emanoil Munteanu în cartea Bazele muncii informative, tipărită la Editura
Ministerului de Interne, în anul 1997.

13.1. Organizarea obținerii de date și informații în urma

fructificării principalelor baze de date ale Poliției Române

Principala structură operativă care întocmește, administrează și comunică

înformațiile stocate în bazele sale de date este Unitatea Centrală de Analiza
Informațiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Această
structură, împreună cu structurile subordonate de la nivel județean „urmăresc
respectarea de către toate cadrele de poliție a criteriilor referitoare la luarea în
6
Chipăilă Ion, Dascălu Ion, Dragne Marian, Munteanu Emanoil – Bazele muncii informative, Editura Ministerului
de Interne, 1997, pag. 23

190
evidență a persoanelor și faptelor ce fac obiectul activității informative și de
urmărire penală.”7

Bazele de date utilizate de polițiștii de ordine publică au fost amănuțit

descrise la capitolul 2.6. Bazele de date utilizate de polițiștii de ordine publică,
drept pentru care nu vom relua aceste informații.

Astfel, în zilele noastre, datorită posibilităților publice de informare, sursele

deschise de informații, reprezintă o bază foarte serioasă care trebuie luată în
considerare. Mai ales persoanele care au o vârstă până în 25 de ani cunosc extrem
de bine o mulțime de modalități de informare de pe platformele de internet.

Întotdeauna, obținerea informațiilor în munca de poliție trebuie să respecte

mai multe principii. „În condițiile statului de drept, activitatea poliției nu se poate
desfășura fără principii riguroase care să asigure realizarea integrală a atribuțiilor
ce i-au fost conferite și, în același timp, să garanteze respectarea legilor, a
drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Obținerea, verificarea și valorificarea informațiilor se realizează în baza

următoarelor principii:

- principiul utilității sociale;

- principiul cooperării;
- principiul echidistanței politice;
- principiul respectării legilor și drepturilor cetățenești;
- principiul conspirativității și respectării secretului;
- principiul operativității și oportunității.

7
Chipăilă Ion, Dascălu Ion, Dragne Marian, Munteanu Emanoil – Bazele muncii informative, Editura Ministerului
de Interne, 1997, pag. 24

191
 Între aceste principii există o strânsă interdependență. Aplicarea lor este
indiscutabilă, unitară și constituie o garanție a concepției unice care stă la baza
activității poliției în statul de drept, indiferent de caracterul sarcinilor sale
specifice.”8

În continuare, vom analiza fiecare principiu în parte, pentru a înțelege pe

deplin nu numai necesitatea respectării fiecăruia în parte și a tuturor împreună, dar
și importanța lor în arhitectura generală a muncii operative desfășurată de polițiștii
de ordine publică.

13.1.1. Principiul utilității sociale

Principiul utilității sociale se referă la importanța activității polițienești în

ansamblul vieții societății. Asta înseamnă că munca depusă de polițiști este
întotdeauna necesară comunității din care acesta face parte. Aici putem să luăm
absolut orice exemple dorim. Începând de la rezolvarea cauzelor penale (furt,
tâlhărie, viol omor etc.) și ajungând la cazurile de dispariții de la domiciliu, de
răpiri și orice alte fapte care lezează viața normală a membrilor onești ai unei
comunități.

Cu alte cuvinte, obținerea acestor informații au rolul de a proteja viața,

sănătatea și proprietatea cetățenilor cinstiți care își construiesc o viață și o carieră
prin muncă onestă.

8
Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu – Bazele muncii informative, Editura Ministerului de
Interne, 1997, pag. 8-9

192
 Pe de altă parte, această activitate de culegere de informații mai are un rol,
anume acela al prevenirii comiterii unor infracțiuni în zona de competență.
Întotdeauna când polițiștii sunt bine informați, ei sunt și puternici în sensul
aplicării măsurilor legale, iar atunci când polițiștii sunt puternici, infractorii nu mai
au spațiul necesar comiterii de infracțiuni.

„Atribuțiile ce revin poliției scot în evidență importanța socială a acestei

instituții indispensabile oricărui stat de drept. Integrată organic, într-un complex de
sarcini specifice care îi revin poliției, obținerea de informații trebuie să contribuie
la asigurarea ordinii de drept, protecției vieții, integrității corporale și sănătății
cetățenilor, avutului public și privat, ceea ce dovedește necesitatea și utilitatea
acestei activități în beneficiul societății.

Activitatea poliției de a obține informații confidențiale nu poate avea

niciodată un caracter privat, această delicată și dificilă misiune este subordonată
exclusiv misiunii generale a poliției și anume prevenirii infracțiunilor, descoperirii
infractorilor și trimiterii lor în judecată.

Ca atare, munca de culegere de informații este o datorie a fiecărui polițist în

beneficiul binelui social, prin ea urmărindu-se, de fapt, o mai eficientă protecție a
cetățenilor în fața infracționalității care, pe fondul crizei economice și morale, tinde
să ia amploare.”9

Prin urmare, este obligatoriu să reținem faptul că munca polițiștilor trebuie

să fie întotdeauna orientată numai spre binele comunității, iar în sens larg, al
societății din care fac parte.

9
Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu – Bazele muncii informative, Editura Ministerului de
Interne, 1997, pag. 9

193
 13.1.2. Principiul cooperării

Această muncă de culegere de informații, nu este una haotică sau făcută de

dragul de a ști cât mai multe lucruri despre oameni fără a avea o finalitate
operativă. Spre exemplu, în cariera mea, când îmi desfășuram activitatea ca expert
în tehnica poligraf, am avut o situație în care un subiect pe care îl exeminasem într-
o cauză de furt, mi-a relatat în discuția post-test, despre cum se vând droguri în
cartierul său. Atunci, am solicitat cât mai multe date și informații despre ceea ce se
întâmpla în localul respectiv, precum și despre persoanele care consumau, dar mai
ales comercializau aceste substanțe.

Mai apoi, am întocmit un raport pe care l-am înmânat adjunctului șefului

inspectoratului de poliție unde îmi desfășuram activitatea, care, la rândul său, l-a
transmis structurii de crimă organizată care avea ca obiect de activitate linia de
muncă referitoare la traficul și consumul de droguri.

În activitatea operativă, nu trebuie să ținem o informație despre care avem

cunoștință că alți polițiști ar avea nevoie de ea. Prin această colaborare, nu numai
că se realizează o strângere a relațiilor dintre polițiști, dar, cel mai important lucru,
se realizează curățarea societății de elementele nocive, care încearcă să obțină
foloase din exploatarea neștiinței celor care nu au legături cu lumea infracțională.

„Obținerea de informații nu este o activitate de amorul artei, fără scop sau

cu un scop în sine. Informația obținută trebuie transmisă beneficiarului adecvat.
Dar cum în plasa culegătorului cad informații dintre cele mai diverse, ce
interesează servicii sau compartimente distincte apare un prim aspect al cooperării,
cel între formațiuni (compartimente, servicii) interesate în valorificarea unei
informații.

194
 Un alt aspect îl constituie cooperarea dinte polițiști. Având în vedere că o
anumită informație necesară nu poate fi obținută întotdeauna de cel căruia îi este și
utilă, acesta apelează la un alt polițist care are (sau își poate crea) condiții mai bune
de a o extrage din mediul, locul sau obiectivul în care există.

Cooperarea în activitatea informativă mai îmbracă și un al treilea aspect:

între poliție și cetățeni. Deoarece multe infracțiuni se comit în vastul spațiu uman
și material pe care poliția nu îl poate supraveghea nemijlocit în totalitate niciodată,
se organizează conlucrarea cetățenilor la acest schimb de informații care, de fapt,
se face în beneficiul lor. Astfel se realizează un cadru organizatoric prin care
cetățenii să poată transmite în mod operativ informații către poliție, aceasta urmând
a le prelucra și interveni în funcție de situație. Totodată, la rândul ei, poliția
transmite cetățenilor și agenților economici acele informații și recomandări de
natură să-i autoprotejeze, prevenindu-se astfel, victimizarea acestora.”10

Un alt aspect deosebit de important, este acela al consolidării relației dintre

cetățeni și polițiști. Când un polițist obține o informație de la un cetățean, pe care,
mai apoi, o valorifică și se ajunge la identificare, reținerea și trimiterea în judecată
a unui infractor, cetățenii conștientizează că polițiștii lucrează pentru apărarea și
eliminarea din cadrul comunității a celor care comit infracțiuni. În acest fel, se va
stabili o legătură solidă între poliție, ca instituție și cetățenii pe care trebuie să îi
protejeze de manoperele destructive ale infractorilor.

13.1.3. Principiul echidistanței politice

10
Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu – Bazele muncii informative, Editura Ministerului
de Interne, 1997, pag. 10 – 11

195
 Poliția și, implicit polițiștii, sunt în slujba societății și a cetățenilor, nu a
vreunei sau altei organizații politice. Munca de culegere de informații este strict
legată de cauzele instrumentate de polițiști, neavând nicio legătură cu apartenența,
simpatia sau antipatia față de un partid politic.

Trebuie remarcat faptul că acțiunile informative realizate pe fond politic sunt

nu numai imorale, dar, mai ales, ilegale. În orice țară membră UE și NATO,
activitățile polițienești sunt orientate eminamente spre cazuistica penală, fără vreo
legătură cu sfera politică.

Afirmăm aceste lucruri deoarece există situații în care polițiștii lucrează în

cazuri în care sunt implicați oameni politici, iar activitatea de strângere de
informații are legătură directă cu dosarul penal în care este parte acea persoană
care face parte dintr-un partid poitic.

Aici mai avem și o latură care ține de obiectivitatea polițistului. Indiferent de

situația în care este implicat, polițistul trebuie să fie corect și să aplice legea în
litera și spiritul ei. Tocmai de aceea este atât de necesar ca polițiștii să aibă o
atitudine echidistantă față de întreg spectrul politic.

„Ca și alte activități specifice polițienești, obținerea de informații se

derulează independent de orice influență politică. Organizarea culegerii de
informații face abstracție totală de calitatea politică, de simpatiile de partid sau
convingerile politice ale persoanei aflate în atenție. Scopul pentru care aceasta este
supravegheată informativ este legat efectiv de sfera dreptului. Spionajul politic
efectuat de poliție este blamat în toate statele de drept, este interzis cu desăvârșire
și constituie un abuz incalificabil.

De altfel, însuși actul normativ care reglementează activitatea de informații,

menționează imperativ și exhaustiv criteriile ce stau la baza luării în atenția poliției
196
a unor categorii de persoane. Între acestea nu sunt prevăzute niciun fel de criterii
politice. De asmenea, nici între criteriile de apreciere a activității de culegere a
informațiilor, stabilite de aceleași instrucțiuni, nu se fac astfel de referiri.” 11

13.1.4. Principiul respectării legii și drepturilor cetățenești

Întotdeauna munca de poliție se desfășoară cu obligatoria respectare a legii.

Iar culegerea de informații nu face excepție!

„Activitatea și menirea poliției într-un stat de drept au o dimensiune clară.

Poliția apără ordinea de drept, drepturile și libertățile cetățenilor, avutul obștesc și
privat, ordinea și liniștea publică, într-un cuvânt, asigură domnia legii. Pentru
aceasta, poliția este învestită cu anumite prerogative, iar funcționarii săi –
polițiștilor – le sunt conferite anumite drepturi și îndatoriri legate strict de
exercitarea profesiei.

Obținerea de informații este un atribut al poliției, pentru a fi eficientă în

confruntarea cu elementele infractoare. Dar această muncă delicată nu poate fi
făcută prin metode neortodoxe, ilegale. Este interzisă smulgerea informației prin
tortură sau alte violențe ori prin încălcarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor
prevăzute în Constituție.

De asemenea, verificarea și valorificarea informației trebuie să se facă cu

respectarea prevederilor legale, dintre care o semnificație aparte o au cele
procesual penale. În activitatea de verificare și exploatare a informațiilor se vor

11
Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu – Bazele muncii informative, Editura Ministerului
de Interne, 1997, pag. 10 – 11

197
respecta garanțiile procesuale. Procedându-se altfel, apar abuzurile, iar munca de
informații, care este utilizată în scopul nobil al instaurării supremației legii, se
compromite.”12

13.1.5. Principiul conspirativității și respectării secretului

În contextul respectării legii se înscrie și conspirativitatea muncii de poliție.

Asta deoarece nu oricine are acces la operațiunile poliției sau la datele și
informațiile deținute de această instituție cheie a oricărui stat democratic.

„Asigurarea conspirativității este o cerință logică și deci absolut obligatorie

în unele activități întreprinse de poliție. Când se vorbește de asigurarea
conspirativității în munca de informații se au în vedere cel puțin două aspecte care
trebuie efectiv protejate: cadrul organizatoric și esența informației.

Conspirarea cadrului organizatoric are în vedere protejarea față de terți a

modalității de obținere a informațiilor, componența agenturii, locul și data întâlnirii
stabilite cu sursele de informare, modul de stocare, prelucrare și verificare a
informațiilor etc.

Neasigurarea conspirativității unor acțiuni de realizare a materialului

informativ duce la eșecul acestora, dar are și alte consecințe, dintre care cea mai
gravă este posibila deconspirare a agentului care a furnizat informația.

Esența informației are în vedere persoana care se află în atenția poliției și

faptele pentru care este suspectată, deci supravegheată. Neconspirarea unor astfel
12
Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu – Bazele muncii informative, Editura Ministerului
de Interne, 1997, pag. 11

198
de date duce la imposibilitatea finalizării unei acțiuni operative care să contribuie
la demascarea activității infracțională și asigurarea materialului probator, fapt ce
face zadarnică o muncă ce inițial fusese bine concepută și temeinic organizată.
Conspirativitatea și asigurarea strictă a secretului în munca de informații constituie
un principiu absolut. Orice atingere adusă acestuia periclitează acțiunea
informativă în întregul său, iar consecințele ce decurg sunt atât de grave, încât pot
deveni imprevizibile.”13

Să ne gândim numai la activitățile Oficiului Național pentru Protecția

Martorilor, care trebuie să ascundă martorii protejați în vederea protejării acestora
de acțiunile vindicative ale grupărilor care au fost demantelate în urma declarațiilor
acestor oameni. Dacă la informațiile despre locul relocării sau a traseelor pe care
urmează a fi deplasat martorul protejat la și/sau de la organele judiciare ar avea
acces și persoane neautorizate, s-ar putea ca aceste date confidențiale să ajungă în
posesia grupărilor infracționale. De aici ar mai fi un singur pas până la atacarea
dispozitivului organizat de poliție pentru paza și apărarea martorului protejat.

În altă ordine de idei, identitatea agentului care a furnizat informația tebuie

să rămână conspirată. Un semnal de alarmă trebuie să îl constituie pentru polițist,
orice persoană care ajunge să se intereseze în orice mod despre identitatea sau
date care ar putea să ducă la identificarea agentului, indiferent de poziția sau
funcția persoanei care manifestă astfel de preocupări.

13.1.6. Principiul operativității și oportunității

13
Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu – Bazele muncii informative, Editura Ministerului
de Interne, 1997, pag. 11 – 12

199
 Munca de poliție trebuie să corespundă principiului operativității și
oportunității. Avem aici situații în care polițiștii află despre comiterea unei
infracțiuni care se petrece, iar polițiștii pot prinde autorul/autorii în flagrant. Dacă
nu există o mobilizare în acel moment pentru deplasarea la locul comiterii faptei,
dar și dacă nu există suficiente forțe care să fie dislocate pentru a putea reține
autorul/autorii, atunci degeaba s-a intrat în posesia informației.

„Informația în munca de poliție, ca în orice alt domeniu, trebuie să fie utilă.

Aceasta presupune ca ea să fie furnizată la momentul potrivit, deci să fie oportună.
Având în vedere că, de regulă, informația se referă la o activitate umană – ilegală
bineînțeles – activitate ce implică un anume dinamism, ea trebuie să fie receptată
în timp util de către polițistul ce trebuie să o valorifice. Multe dinte activitățile cu
caracter infracțional se succed, prin natura lor, cu mare repeziciune (traficul de
droguri, plasarea de monedă falsă, încălcarea unor norme privind activitatea de
comerț etc.) și orice întârziere în transmiterea, preluarea și valorificarea informației
face ca aceasta să devină inoportună.

Ca atare, asigurarea operativității și oportunității în activitatea de obținere,

transmitere și prelucrare a informației constituie un principiu fără de care aceasta
devine inoperantă.”14

Prin urmare, în toate activitățile operative, polițiștii trebuie să se mobilizeze

astfel încât să fructifice cât mai multe dintre informațiile primite în timp util.

14
Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu – Bazele muncii informative, Editura Ministerului
de Interne, 1997, pag. 12 – 13

200
 13.2. Obținerea de date și informații în urma analizării, verificării
și valorificăriiinformațiilor deținute de bazelepublice de date

Prin bazele de date trebuie să înțelegem existența unei colecții de informații

cu date de identificare și de contact ale unor persoane fizice sau juridice. Cartea de
telefon sau cartea galbenă sunt astfel de baze de date.

În aceeași categorie a surselor publice de baze de date sunt incluse și

ghidurile cu agenți economici dintr-o anumită zonă geografică sau care au același
scop lucrativ.

Internetul este, probabil, cea mai extinsă bază de date din lume la această
oră.

Unele baze publice de date sunt securizate, astfel încât fiecare intrare în baza
de date trebuie să aibă un unic identificator care este un șir de caractere
alfanumeric pe care îl are o singură înregistrare. Aici discutăm, în primul rând de
bazele de date bancare sau ale laboratoarelor medicale care efectuează analize
biologice.

Alte instituții publice sau private care dețin, administrează și pun la

dispoziția publicului bazele lor de date sunt:

- băncile comerciale;
- autoritățile locale;
- orice altă companie care are o anume vizibilitate, trebuie să aibă o
bază de date publică pe internet.

Aceste baze de date conțin informații referitoare la bilanțul contabil al

firmei, la numărul de angajați, la cifra de afaceri a firmei etc.

201
 Toate aceste informații pot fi exploatate liber și gratuit de orice persoană
interesată, iar polițiștii tebuie să știe faptul că au acces nelimitat la aceste baze de
date, care le pot oferi informații surprinzătoare pentru rezolvarea cazurilor la care
lucrează.

202
14. Culegerea și exploatarea informațiilor în munca de poliție

Activitatea de culegere a informațiilor are un caracter extins și este un

atribut al mai multor instituții ale statului român. Spre exemplu, S.R.I. este una
dintre principalele instituții care are prevăzute astfel de atribuții în legea de
organizare și funcționare.

În legea de organizare și funcționare a serviciului, cu nr. 14 din 1992, la art.

2, se precizează Serviciul Român de Informații organizează și execută activități
pentru culegerea, verificarea și valorificarea informațiilor necesare cunoașterii,
prevenirii și contracarării oricăror acțiuni care constituie, potrivit legii,
amenințări la adresa siguranței naționale a României.

Așadar, poliția nu este singura structură din sistemul național de apărare și

ordine publică ce are obligația să culeagă informații.

Culegerea și exploatarea informațiilor în munca de poliție este reglementată

de Legea 218 din 2002, care la art. 26, alin. 6. precizează că poliția: culege
informații în vederea cunoașterii, prevenirii și combaterii infracțiunilor, precum și
a altor fapte ilicite. Această activitate se realizează prin mijloace și metode
specifice muncii informative. Asta înseamnă că mediile din care se obțin aceste
informații sunt diverse, dar au ca principal numitor comun prezența sau existența
unui mediu propice comiterii de infracțiuni, sau măcar a unor zone sociale care
sunt asociate acestor activități ilicite.

203
 „Activitatea de obținere a informațiilor este o activitate strict profesională a
polițiștilor. Se știe din experiența socială că orice activitate are instrumente,
metode și mijloace specifice. Ca atare, și pentru obținerea de informații trebuie să
existe astfel de mijloace și metode care să fie adecvate penetrării în lumea
interlopă, în fauna bișnițarilor de tot felul, în straturile maladive ale societății, în
tunelurile și canalele obscure în care s-a dezvoltat un mediu lasciv de paraziți,
alcătuit din pungași de buzunare, proxeneți, boschetari, prostituate, hoți din tarabe
și de bună dimineața, aurolacii, protagoniști ai crimei organizate, dar și ai celei de
mahala.”15

Așa cum am mai arătat și în alte circumstanțe, elaborarea unor strategii,

precum și cristalizarea unor operații standardizate pot face diferența între reușită și
eșec. Ne referim aici la munca desfășurată de persoane care au fost anume pregătite
să culeagă informații, care vor obține rezultate constante și cei care fac ocazional
această muncă și a căror reușite sunt meteorice.

Nu trebuie lăsat la voia întâmplării nicio acțiune de culegere de informații

desfășurată de polițiști nici în câmpul tactic, așa cum nu este nimic lăsat la voia
întâmplării în câmpul infracțional, atunci când se realizează o cercetare la fața
locului.

Este adevărat că anumite informații obținute de polițistul de ordine publică

pot fi transmise mai departe către departamentele specializate ale poliției, care au
stabilite prin acte normative cercetarea anumitor fapte sau a anumitor manifestări
ilegale, antisociale sau cu un grad ridicat de periculozitate.

15
Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu – Bazele muncii informative, Editura Ministerului
de Interne, 1997, pag. 13

204
 14.1. Mijloacele muncii informative

Mijlocul este „procedeu, metodă, chip, mod de a acționa. Ceea ce servește

pentru realizarea unui scop; posibilități materiale, sau bănești; resurse, bunuri.” 16

În ceea ce privește munca informativă, definirea conceptului de mijloc

informativ se înscrie în ultima parte a definiției de mai sus. Astfel, mijlocul muncii
informative servește atingerii scopului operativ (obținerea informațiilor utile în
cauza penală/contravențională cercetată), prin folosirea posibilităților materiale
în vederea exploatării resurselor umane și non-umane care dețin/păstrează
datele de interes.

Tocmai de aceea de-a lungul timpului au fost structurate o serie de mijloace

informative care au rolul de a sprijini munca polițistului atunci când se află în
teren. „Prin mijloc al muncii informative se înțelege un element organizatoric sau
metodologic existent sau creat în mod special pentru a fi folosit în activitatea de
culegere, verificare și valorificare a informațiilor ce prezintă interes pentru munca
de poliție.

Fiecare dintre mijloacele muncii informative reprezintă un complex de

activități specifice, cu reguli și modalități proprii de desfășurare, însă toate
subordonându-se principiilor care guvernează această muncă și au același scop:
culegerea, verificarea și valorificarea informațiilor care interesează poliția în
vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale.

Între mijloacele muncii informative, pe de o parte, și între acestea și

metodele acesteia, pe de altă parte, există o strânsă interdependență. În procesul

16
Vasile Breban – Mic dicționar al limbii române, Editura Enciclopedică, București, 1997, pag. 392

205
culegerii de informații ele se întrepătrund, se succed sau se alternează în funcție de
situațiile create, până la realizarea scopurilor propuse.” 17

După Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu –

Bazele muncii informative, 1997, mijloacele muncii informative sunt:

- agentura;
- evidențele poliției;
- tehnica operativă.

Fiecare mijloc de lucru al muncii informative trebuie exploatat de către toți

polițiștii, nu numai de către cei din structurile de operațiuni speciale. În această
situație se găsesc și polițiștii de ordine publică, care sunt permanent conectați cu
cetățenii și sunt nevoiți să cunoască, sau să aibă cunoștință despre toate
informațiile care ar putea fi de interes pentru munca lor din teren.

14.1.1. Agentura

Iscoadele au fost folosite și la nivel înalt, astfel că aproape toate puterile

interesate și-au plasat oameni care să urmărească și să transmită faptele unor
conducători pentru ca persoane avizate să interpreteze aceste comportamente și a
afla intențiile care se ascund în spatele lor, pentru a putea anticipa viitoarele decizii
pe care ar urma să le ia acei lideri. Să ne amintim numai de iscoadele vechilor
timpuri care urmăreau oștirile dușmane, pentru a transmite, mai apoi, propriilor
comandați mișcările acestora.

17
Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu – Bazele muncii informative, Editura Ministerului
de Interne, 1997, pag. 13 – 14

206
 Vom aminti aici doar despre spionul pe care vestitul Feldmareșal Erwin
Rommel îl avea la nivelul centrului american de comandă și care, în felul acesta
avea posibilitatea să anticipeze mișcările de trupe aliate. Este vorba despre atașatul
militar al armatei americane în Egipt, colonelul Bonner Fellers, care îi furniza
vulpii deșertului toate informațiile relevante despre deplasările armatelor aliate în
teatrle de operații.

Înainte de a trece la definirea, descrierea și prezentarea modalităților de a

forma și a exploata o agentură, trebuie să subliniem faptul că polițistul de ordine
publică este obligat prin natura muncii sale să își formeze o agentură. Asta
deoarece el trebuie să aibă cunoștință despre cât mai multe evenimente, relații
interumane și activități desfășurate de oamenii din zona sa de interes.

Pe de altă parte, polițistul de ordine publică este avantajat de specificul

muncii sale în crearea și exploatarea unei agenturi. Asta deoarece polițistul este pus
adeseori în situația de ajuta persoane care au nevoie de diverse informații sau de
sprijin în vederea rezolvării unor probleme personale.

Așadar, „agentura este o rețea umană constituită și organizată pe principii

conspirative, folosită de un ofițer de poliție pentru obținerea unor informații cu
valoare operativă privind intențiile sau preocupările, faptele concrete sau
împrejurările referitoare la comiterea unor infracțiuni sau alte fapte antisociale.

O agentură este compusă dintr-un număr de agenți.

Agentul este persoana care se angajează ca, în mod secret și organizat, să

furnizeze poliției informații necesare îndeplinirii sarcinilor de serviciu. Modul de
recrutare a agenților, organizarea activității concrete de culegere a informațiilor
despre persoanele aflate în atenția poliției, consemnarea acestora, verificarea

207
datelor obținute, dar și a activității agenților, toate acestea sunt precizate în
prevederile imperative ale instrucțiunilor M.I. ce reglementează această activitate.

De regulă, agenții sunt recrutați în obiective, locuri de interes operativ, pe

linii de muncă, în medii infracționale și în locuri favorabile, precum și pe lângă
persoanele suspecte predispuse ori deja semnalate că pregătesc sau au comis
infracțiuni.

Fiecare ofițer operativ care lucrează în formațiunile informative (judiciar,

economic, poliție rutieră, pază și ordine, transporturi, arme, muniții, toxice și
stupefiante etc.) are agentură proprie, numărul agenților fiind determinat de nevoile
sale specifice.”18

Întâlnirile cu membri agenturii trebuie să fie „întâmplătoare” și se pot

realiza în parcuri, pe stradă, în unități hoteliere, în alte cartiere decât cel de
domiciliu al furnizorului de informații sau al polițistului.

Ofițerii care își desfășoară activitatea în mediul rural, pot organiza întâlnirile
cu persoanele din agentura proprie în cel mai apropiat oraș. Asta deoarece oamenii
din sat obișnuiesc să meargă la oraș pentru achiziționarea de bunuri de consum sau
pentru valorificarea propriilor produse agricole obținute în gospodărie. Astfel, cu
ocazia organizării piețelor săptămânale din orașele respective, sau la momentul
organizării unor târguri sau evenimente cultural – sportive, ofițerii de poliție își pot
găsi pretextul ideal pentru stabilirea unor întâlniri „întâmplătoare”.

Atunci când nu este posibilă o întâlnire în cel mai apropiat oraș, polițiștii
care își desfășoară activitatea în mediul rural trebuie să fie foarte precauți în
stabilirea întâlnirilor deoarece lumea satului este mică, iar oamenii de la sate sunt

18
Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu – Bazele muncii informative, Editura Ministerului
de Interne, 1997, pag. 14

208
foarte mobili în perimetrul localității. Sătenii trebuie să-și scoată animelele la
păscut sau trebuie să se deplaseze la loturile agricole pentru efectuarea lucrărilor
specifice, ceea ce ar putea deconspira întâlnirea cu informatorul.

Se va evita ca discuția despre subiectul de interes să fie purtată la telefon

deoarece în zilele noastre mai multe firme (de pază și protecție, dar și unele unități
financiar-bancare), își achiziționează tehnică de interceptare a comunicărilor
telefonice. Chiar dacă știu că este ilegal să intercepteze convorbirile telefonice,
acestea își asumă riscul, tocmai pentru a avea un avantaj informativ atunci când
doresc să negocieze ceva.

Se interzic întâlnirile la sediul unității de poliție, la domiciliul unde locuiește

informatorul sau la adresa de domiciuliu a polițistului. Aceste reguli trebuie
respectate atât pentru o protecție împotriva deconspirării, cât și pentru protecția
vieții private a polițistului.

Nu este obligatoriu ca o persoană să facă un angajament scris sau să fie

conștientă că face parte dintr-o agentură, adică să i se comuice explicit acest lucru.
Ofițerul de poliție poate să exploateze acea persoană conspirat sau în orb, astfel
încât să obțină informațiile de care are nevoie, fără a implica acel om în vreun fel
pe firul documentelor. În felul acesta, conspirativitatea este maximă, iar oamenii
vor avea încredere în ofițerul de poliție că toate discuțiile lor sunt confidențiale.

Întâlnirile pot fi organizate și prin crearea unor situații, cum ar fi unele

verificări a persoanelor care frecventează anumite unități de alimentație publică –
baruri, cluburi etc. – (iar subiectul să se afle „întâmplător” la masă în restaurantul
respectiv etc.) pentru ca, mai apoi, polițistul să aibă un prtext pentru a-l scoate
afară și a vorbi cu subiectul respectiv.

209
 14.1.2. Evidențele poliției

Acum veți înțelege motivul pentru care s-a insistat atât de mult pe
întocmirea și constituirea unor evidențe foarte detaliate a activității desfășurate pe
linia de muncă ordine publică, indiferent că vorbim despre patrulare, despre
legitimare, despre activitățile la regimul rutier sau orice altă activitate desfășurată
de polițiștii de ordine publică.

„Evidențele poliției sunt un mijloc al muncii informative și de urmărire

penală care ajută la identificarea judiciară a unor categorii de persoane și obiecte.

Aceste evidențe se organizează, de regulă, atât în plan central (Direcția de

informatică și evidență operativă din I.G.P.) cât și în plan local prin serviciul de
informatică și evidență operativă, fie, după caz, la dispecerat sau camera de
serviciu.

Datele stocate în asemenea evidențe sunt de un real folos formațiunilor

operative, având în vedere, corectitudinea, certitudinea și caracterul complet al
datelor menționate.”19

Mai mult, fiecare structură își poate întocmi și păstra o un biblioraft cu

evidențele activităților și informațiilor obținute în urma activităților desfășurate,
chiar dacă aceste date și informații le trimit și structurilor care centralizează
informațiile de la toate structurile (U.C.A.I.). Păstrarea unei evidențe proprii a
fiecărei structuri prezintă avantajul accesului instantaneu la datele și informațiile
de interes operativ, atunci când un polițist are nevoie de ele.

19
Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu – Bazele muncii informative, Editura Ministerului
de Interne, 1997, pag. 14 – 15

210
 Aceste evidențe sunt un important sprijin în munca operativă a ofițerului de
poliție deoarece datele și informațiile consemnate în aceste evidențe permit
ofițerului de poliție să facă în timp real analogiile și conexiunile necesare
înțelegerii mobilului care a condus la comiterea unor fapte penale, dar și cele
necesare identificării autorului sau autorilor care au comis faptele penale aflate în
atenția sa.

14.1.3. Tehnica operativă

Tehnica operativă a evoluat odată cu explozia perfecționării tehnicii de

calcul și a celei informatice la nivel mondial. În zilele noastre, este foarte ușor de
cules informații folosind tehnică operativă. Singura obligativitate a polițistului este
aceea a folosirii unei tehnologii omologate și aflată în dotarea instituției atunci
când se decide să adune informații în acest mod.

„Tehnica operativă este acel mijloc al muncii informative care cuprinde

ansamblul dotărilor tehnice și operative destinate, pe de o parte, culegerii,
verificării și exploatării informațiilor ce prezintă interes operativ, iar pe de altă
parte, asigurării realizării unor operațiuni tehnice reclamate de desfășurarea muncii
de informații.

Folosirea unor dotări adecvate culegerii de informații în legătură cu

persoanele implicate în infracțiuni cu pericol social ridicat se practică în toate
statele democratice. Acceptându-se ideea că poliția desfășoară o activitate utilă din
punct de vedere social și că este în interesul societății ca ea să fie cât mai eficientă,
în majoritatea statelor cu democrație avansată s-a statuat un cadru juridic care

211
reglementează dreptul poliției de a folosi tehnică operativă, inclusiv în
interceptarea convorbirilor telefonice sau a discuțiilor din spații închise, limitându-
se la maxim posibilitățile de a abuza de aceste mijloace.” 20

În prezent, principala structură care utilizează acest gen de tehnică la nivelul

Poliției Române este Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului
General al Poliției Române.

14.2. Metode ale muncii informative

În continuare vom discuta despre diferitele metode, folosite de poliție în

general, pentru a culege informații. Menționăm faptul că metodele muncii
informative, precum și clasifiarea acestora respectă nosologia prevăzută în lucrarea
Bazele muncii informative, redactată de Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne,
Emanoil Munteanu și tipărită la Editura Ministerului de Interne în anul 1997.

„Prin metodă a muncii de informații se înțelege un procedeu sau un

ansamblu de procedee și tehnici cu ajutorul căruia se obțin date de interes operativ
ori se realizează alte sarcini specifice activităților informative.

(...)

Spre deosebire de mijloace, metodele muncii informative sunt realizări

individuale ale polițistului care caută să obțină sau să valorifice o informație.

Aceste metode sunt:

20
Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu – Bazele muncii informative, Editura Ministerului
de Interne, 1997, pag. 15

212
 - Investigația;
- Supravegherea informativă (filajul);
- Ascultarea în secret;
- Ascultarea conspirată;
- Verificarea în secret;
- Verificarea conspirată;
- Ridicarea conspirată a obiectelor și înscrisurilor;
- Fotocopierea în secret a unor înscrisuri;
- Combinația informativă.”21

În cele ce urmează, vom prezenta detaliat fiecare mijloc informativ în parte,

pentru a avea o imagine de ansamblu a tuturor acestor mijloace, dar și asupra
utilizării lor și a momentului operativ în care este oportun să fie folosit un anume
mijloc operativ de informații.

14.2.1. Investigația

Investigația, fiind cea mai utilizată metodă de culegere a informațiilor

folosită de către polițiștii de ordine publică, va fi abordată distinct în capitolul
următor. Drept urmare, în acest capitol nu va mai fi tratată ca subcapitol de sine
stătător, așa cum sunt abordate celelalte metode ale muncii informative.

21
Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu – Bazele muncii informative, Editura Ministerului
de Interne, 1997, pag. 16

213
 14.2.2. Supravegherea informativă (filajul)

Supravegherea este una dintre cele mai vechi și mai uzitate metode de
culegere a informațiilor. Dacă în trecut această metodă consta în postarea unei
persoane la ușa sau geamul unei încăperi în care se purta o discuție pentru a auzi
sau urmări vizual ceea ce se petrece în acea încăpere, în zilele noastre metodele au
evoluat datorită tehnologiei existente.

Prin intermediul acestei metode se pot stabili intervalele orare în care o

persoană se află la o anume adresă, se mai pot stabili și persoanele cu care se
întâlnește cineva într-un anumit interval de timp, se pot stabili traseele pe care s-a
deplasat subiectul etc. Toate acestea pot fi folosite apoi la probatoriul folosit pentru
soluționarea dosarelor în care sunt implicate acele persoane.

Din punct de vedere polițienesc, supravegherea informativă are valențe

relativ asemănătoare. „Filajul este o metodă a muncii de informații care constă în
urmărirea continuă și directă, pe o perioadă de timp a unei persoane sau
supravegherea unor imobile și locuri de interes polițienesc, folosindu-se în acest
scop procedee și activități specifice în vederea culegerii unor date și informații care
interesează organele de poliție.

Persoanele care fac obiectul urmăririi se numesc obiectiv. Urmărirea ca atare

se execută de ofițeri ce fac parte dintr-o formațiune specializată și care are dotări
corespunzătoare (mijloace de locomoție rapidă, posibilități de machiaj, mijloace
tehnice de fotografiere sau filmare, de emisie-recepție etc.).”22

22
Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu – Bazele muncii informative, Editura Ministerului
de Interne, 1997, pag. 17 – 18

214
 Chiar dacă aceste operațiuni sunt executate de regulă de polițiști din
structurile de specialitate, în caz de forță majoră și ofițerul de ordine publică poate
supraveghea un obiectiv pentru obținerea unor informații relevante cauzelor în care
lucrează.

14.2.3. Ascultarea în secret

Metoda ascultării în secret depinde decisiv de gradul de încredere pe care îl

are polițistul în fața oamenilor care locuiesc în comunitatea în care acesta își
desfășoară activitatea.

Încrederea este necesară pentru că oamenii care intră în legătură cu poliția și,
implicit cu polițiștii, trebuie să aibă convingerea că discuțiile purtate sunt și vor
rămâne confidențiale. Dacă vreodată se va întâmpla ca o singură convorbire (sau
măcare pasaje, părți) din discuția cu polițistul ajunge în alte părți decât s-a promis
inițial, polițistul respectiv trebuie să știe că aceea va fi ultima discuție confidențială
pe care a avut-o cu un subiect în cariera sa. Nimeni nu va mai avea încredere în el
vreodată să îi încredințeze vreun secret, indiferent de natura lui.

„Ascultarea în secret este o metodă a muncii informative care constă în

audierea unei persoane (martor) în legătură cu o cauză aflată în lucru la organul de
poliție, căruia i se cere să relateze și să consemneze faptele, împrejurările și stările
de fapt de care are cunoștință, fiind determinată să păstreze secretul în legătură cu
cele discutate și consemnate.

Această metodă succede obținerii unor informații de primă sesizare și are ca

scop verificarea și consolidarea acestora și, mult mai mult decât atât, obținerea
215
unor noi date și informații care pot contura activitatea infracțională a persoanei
(persoanelor) aflate în atenție.

Persoanei ascultate i se pune în vedere să păstreze secretul – lucru care

trebuie garantat în modul absolut pentru a nu deconspira acțiunea – iar cele
consemnate nu au valoarea unei declarații de martor conform Codului de procedură
penală, art. 18, și ci al unei notițe cu caracter informativ, urmând ca, după
începerea urmăririi penale, dacă se impune, să se procedeze la o audiere.

Necesitatea consemnării personale a celor declarate se justifică pentru a

prîntâmpina o eventuală retractare a celor declarate în legătură cu faptele, aspectele
și împrejurările pe care le cunoaște și le-a relatat deja.”23

În Noul Cod penal există instituția martorului cu identitate protejată, a cărui

audiere se face sub o altă identitate, tocmai pentru ca suspecții, pe perioada
cercetărilor și mai apoi inculpații, să nu aibă cunoștință de identitatea reală a
persoanei care a relatat faptele ilegale ale acestora. Audierea unui martor cu
identitate protejată este, de obicei, realizată direct de către procuror.

14.2.4. Ascultarea conspirată

Pornind de la necesitatea aflării adevărului într-o cauză penală, forțele

polițienești din întreaga lume au dezvoltat diferite metode pentru a determina
oamenii să se îndepărteze de lumea infracțională, pe de o parte, iar pe de altă parte,

23
Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu – Bazele muncii informative, Editura Ministerului
de Interne, 1997, pag. 18

216
să colaboreze cu poliția pentru demantelarea unor structuri infracționale bine
închegate.

O astfel de metodă este cea ascultării conspirate.

„Ascultarea conspirată este o metodă a muncii informative care constă în

audierea unei persoane în legătură cu o faptă aparentă, dar care, în realitate, nu
prezintă interes operativ, urmărindu-se consemnarea de către aceasta, în termeni
preciși, a unor alte aspecte concrete ce interesează efectiv poliția, evitându-se
posibilitatea retractării ulterioare a faptelor consemnate.

O astfel de metodă se aplică în situațiile în care sunt semnalate informativ

persoanele care au cunoștință efectiv de fapte și împrejurări ce interesează poliția,
dar care, din anumite motive (rudenie, prietenie cu supecții sau implicarea proprie
în fapta infracțională) nu vor declara adevărul atunci când vor fi chemate în mod
oficial în fața organului de urmărire penală.

Ascultarea conspirată se deosebește de de cea secretă prin următoarele:

- Persoana ce va fi ascultată poate fi invitată la poliție în mod oficial,

fără a se urmări ca despre acest fapt să nu cunoască alte persoane;
- Ascultarea propriu-zisă se face în mod direct, neinsistându-se pe
necesitatea păstrării secretului;
- Cele discutate se consemnează într-o declarație care respectă
regulile procedurale.”24

Această metodă operativă este similară, oarecum, cu testul vârf de tensiune

folosit în tehnica poligraf. Această metodă, a vârfului de tensiune, constă în
adresarea de întrebări despre fapta penală investigată, în paralel cu o faptă similară,
24
Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu – Bazele muncii informative, Editura Ministerului
de Interne, 1997, pag. 18 – 19

217
dar ipotetică. Important în acest test, este aceea că întrebările referitoare la fapta
ipotetică sunt folosite pe post de întrebări de control, iar dacă reacțiile subiectului
sunt mai puternice pe fapta inventată, atunci subiectul este sincer.

14.2.5. Verificarea în secret

În construcția probatoriului unui dosar penal, există uneori momente în care

anchetatorii trebuie să întreprindă și acțiuni care să nu fie cunoscute decât de către
ei înșiși. Asta deoarece grupările infracționale ar avea răgazul de a scăpa de
probele care i-ar putea incirmina.

Avem în vedere:

- Droguri;
- Înscrisuri;
- Bunuri furate;
- Urme biologice etc.

„Verificarea în secret este o operațiune efectuată în secret de către ofițerul

operativ, personal sau prin intermediul unui agent, cu scopul de a stabili existența
și localizarea certă a unor bunuri, înscrisuri sau alte obiecte ce pot fi folosite ca
probe după trecerea la realizarea materialului informativ.

Această activitate se organizează în baza unor informații deja existente în

legătură cu posibila existență a unor documente și obiecte ce ar putea fi folosite ca
material probator dar, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile trecerii la realizarea

218
materialului informativ (de exemplu nu se știe cine le-a furat sau le-a ascuns), se
impune instituirea unui anumit control informativ asupra acestora.” 25

14.2.6. Verificarea conspirată

Nu întoteauna totul este exact ceea ce pare a fi. Așa este și munca de poliție,
care uneori trebuie să recurgă la stratageme pentru a-și putea atinge obiectivele.

„Verificarea conspirată este o metodă a muncii informative care constă în

localizarea existenței unor obiecte și înscrisuri ce prezintă interes operativ, în
locurile semnalate informativ, recurgându-se la un pretext oficial care se referă
aparent la soluționarea altor probleme sau situații.

Spre deosebire de verificarea în secret, în cazul verificării conspirate,

prezența unei persoane străine la locul în care sunt depozitate obiectele
(înscrisurile) ce prezintă interes operativ nu crează pentru suspecți nicio
suspiciune.

De regulă, pentru efectuarea unei unei verificări bine conspirate, se recurge

la folosirea unei alte metode – combinația informativ-operativă – și se apelează la
sursa de informare a cărui prezență la locul respectiv nu crează pentru suspecți
niciun motiv de îngrijorare.”26

Spre exemplu, un procuror DIICOT, a avut nevoie să cunoască modul de

organizare al unei anumite închisori pentru a putea derula o acțiune operativă în
25
Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu – Bazele muncii informative, Editura Ministerului
de Interne, 1997, pag. 19
26
Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu – Bazele muncii informative, Editura Ministerului
de Interne, 1997, pag. 20

219
acel stabiliment. Pentru aceasta a profitat de ziua porților deschise și a intrat ca
orice vizitator, punând întrebări gardienilor și celorlalți responsabili ai închisorii pe
care i-a întâlnit în acea zi.

Documentarea a fost foarte bine realizată și a dus la arestarea mai multor

cadre care derulau activități infracționale în incinta închisorii (trafic de droguri,
introducerea de obiecte interzise în închisoare – telefoane – etc.).

14.2.7. Ridicarea conspirată a obiectelor și

înscrisurilor

În activitatea lor, polițiștii trebuie să dea dovadă uneori de talente actoricești

pentru a-și îndeplini misiunile operative. Despre așa ceva este vorba și atunci când
trebuie să intre în posesia unor bunuri (obiecte sau înscrisuri), iar proprietarul sau
posesorul lor să nu bănuiască adevărata intenție a polițistului.

„Ridicarea conspirată a obiectelor (înscrisurilor) ce prezintă interes operativ

constă în preluarea, în mod aparent oficial, a unor obiecte sau documente de la
deținătorii cu orice titlu, folosindu-se în acest scop o legendă care să le creeze
acestora convingerea că măsura întreprinsă nu are nicio legătură cu activitatea lor
infracțională.

La această metodă se recurge în situația în care nu sunt îndeplinite condițiile

trecerii la realizarea maerialului informativ, implicit la cercetarea directă a
infractorilor și se aplică pentru a evita distrugerea sau dispariția acestor probe
veritabile.

220
 Ridicarea conspirată se face fie de organul de poliție în baza unei legende
temeinice, fie prin implicarea unei surse de informare (de la compartimentul de
contabilitate în cazul documentelor, sau un împrumut de folosință în cazul
obiectelor).”27

14.2.8. Fotocopierea în secret a unor

înscrisuri

Chiar dacă uneori suntem uimiți de ingeniozitatea și abilitatea lui James

Bond de a obține informații în tot felul de ipostaze, care mai de care mai
periculoase sau mai dificile, trebuie să știți că multe situații au fost copiate din
viața reală. O astfel de acțiune este și cea a fotocopierii în secret a unor înscrisuri
importante pentru anchetă.

„Metoda se definește prin titlu și se folosește în cazurile în care documentele

ce constituie mijloace de probă nu pot fi ridicate conform regulilor procesuale, dar
pot fi distruse de persoanele lucrate informativ.

Fotocopierea se obține prin activitatea nemijlocită a ofițerului de poliție sau

prin intermediul unei surse de informare și se folosește ca atare atât ca sursă de noi
informații, cât și ca material de cercetare penală după care se trece la realizarea
materialului informativ.” 28

27
Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu – Bazele muncii informative, Editura Ministerului
de Interne, 1997, pag. 20
28
Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu – Bazele muncii informative, Editura Ministerului
de Interne, 1997, pag. 21

221
 Este evident că pentru această activitate sunt obligatorii dotările cu tehnică
de fotocopiere performantă care să poată fi folosită pe parcursul derulării misiunii
specifice.

14.2.9. Combinația informativă

Aici intervine abilitatea și flerul polițistului în coordonarea și manipularea

unei situații concrete în care sunt implicate mai multe persoane care tebuie să
ajungă la o finalitate prevăzută de ofițerul de poliție.

„Combinația informativă este o metodă de muncă folosită în activitatea

informativă pe care o desfășoară organele de poliție și constă în crearea pe cale
artificială a condițiilor favorabile necesare realizării sarcinilor stabilite în cauzele
aflate în lucru.

În fapt, combinația se realizează printr-un ansamblu de măsuri informativ-

operativeelaborate după o concepție tactică determinată în mod concret, bazată pe
exploatarea unor circumstanțe în care se desfășoară atât activitatea infracțională,
cât și cea informativă.” 29

29
Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu – Bazele muncii informative, Editura Ministerului
de Interne, 1997, pag. 21

222
15. Investigația ca metodă de lucru pentru polițiștii de ordine publică

Investigația este o activitate subsecventă culegerii de informații. Astfel,

pentru orice date sau informații obținute, culese din teren, este nevoie de efectuarea
unor activități specifice de investigare.

Investigația este o activitate specifică mai multor domenii de activitate în

care se folosesc date și informații despre oameni și despre activitățile acestora. Cu
alte cuvinte, investigația este prezentă în toate domeniile în care există o
interacțiune nemijlocită cu omul.

15.1. Aspecte generale ale investigației

Întotdeauna activitățile investigative au fost și sunt reglementate.

Reglementările pot fi cutumiare sau normative, prin legi, metodologii, proceduri.

Spre exemplu, în activitatea religioasă, investigațiile și informațiile obținute

în urma acestora sunt reglemetate de cutumele implementate și unanim acceptate în
sânul bisericii. Încălcarea tainei spovedaniei, spre exemplu, nu incumbă nicio
răspundere materială sau penală din partea preotului care ar încălca-o. Ar suporta
oprobriul public și canoanele bisericești, dar din punct de vedere legal, nu există
nicio posibilitate de tragere la răspundere pentru așa ceva.

223
 În alte domenii de activitate, cum sunt jurnalismul, medicina sau psihologia,
activitățile investigative sunt reglementate de legi specifice. Deja, avem mai multe
domenii de activitate reglementate legal, ceea ce înseamnă că încălcarea
prevederilor stipulate în textele de lege vor conduce automat la suportarea
consecințelor din partea celor care le încalcă.

Investigațiile jurnalistice, care au căpătat un avânt după anul 1990, sunt

tributare prevederilor Legii 544/2001, actualizată în anul 2016. De multe ori,
investigațiile jurnalistice concură cu cele polițienești. Susținem acest lucru
deoarece, în goana lor după tiraj și audiență, jurnaliștii sunt interesați să obțină cât
mai multe date și infromații din anchetă sau care ar putea explica ceea ce a stat la
baza unei anume fapte, sau unei anume întâmplări.

În activitățile medicale, investigațiile sunt tributare procedurilor interne, care

trebuie să respecte prevederile Legii 306 din 2004, cu actualizările și completările
ulterioare. Medicii și-au dezvoltat procedee investigative specifice domeniului de
specializare. Astfel, avem investigații chirurgicale, stomatologice, ortopedice etc.

Activitatea de psihologie din România este reglementată prin Legea 213 din
anul 2004. Respectarea confidențialității, una dintre cele mai importante
specificități ale muncii și activității psihologului, este stipulată la art. 4, alin. 2 din
Legea 213 din 2004, confidențialitatea actului psihologic este protejată prin lege
și este o obligație a fiecărui psiholog.

Revenind la investigație, pentru psihologi ea este prevăzută la art. 5, lit. b)

din același text de lege care prevede că psihologul are atribuții în investigarea și
recomandarea căilor de soluționare a problemelor psihologice.

Din punct de vedere psihologic, investigația este considerată ca fiind

„parcurgerea într-o anumită ordine a unei suite de demersuri și operații care
224
conduc împreună spre atingerea obiectivelor (...) sau în vederea efectuării unei
cercetări, acțiuni etc., ale unor evenimente, ale adevărului din acestea.”30

De asemenea, psihologia își definește și metodele de investigații, precum și

caracteristicile fiecărei metode de investigație în parte, oferind și o descriere a
fiecărei metode în parte. „Metodele de investigații sunt relativ numeroase:
observația, interviul, biografia, introspecția, chestionarele, testele, metoda analizei
produselor activității, fie că e vorba de produse de tipul celor implicate în
randamentul școlar, în procesele producerii de bunuri (deci în procesul muncii) fie
ale activității creatoare. Introspecția sau autoanaliza ca metodă este suspectată de
subiectivism.” 31

Un aspect extrem de important este acela al congruenței sau suprapunerii pe

multiple planuri a activității polițienești, cu cea psihologică. Ne referim aici la
faptul că ambele tipuri de activități au ca element central al activității lor OMUL.
Aici avem în vedere toate manifestările pe care omul le are în diferitele sale
moduri de manifestare sau de raportare la sine, la alți oameni sau la lume și viață.

De aceea, chiar și pașii prevăzuți în definiția investigației psihologice poate

reprezenta un moment de început pentru abordarea investigațiilor în munca de
poliție. Este evident că și polițistul, în activitatea sa, trebuie să parcurgă într-o
anumită ordine o serie de demersuri și operații care să îl conducă (prin punerea cap
la cap a datelor și informațiilor obținute) la atingerea obiectivelor (identificarea
autorului unei infracțiuni).

De asemenea, polițistul efectuează cercetări ale unor fapte penale sau

contravenționale pentru aflarea adevărului în ceea ce privește modul în care au fost

30
Coordonator Ursula Șchiopu – Dicționar de psihologie, Editura Babel, București, 1997, pag. 446
31
Coordonator Ursula Șchiopu –Dicționar de psihologie, Editura Babel, București, 1997, pag. 446

225
comise, autorul care a comis fapta, victimele faptei penale, existența unor martori,
dar și dacă au existat terțe persoane care au ajutat la comiterea faptei ilegale.

Așadar, aceste metode de investigați, precum și scopul final al efectuării

investigațiilor este comun atât psihologului, cât și polițistului, numai că diferă
domeniul în care își desfășoară activitatea cei doi profesioniști.

În ceea ce privește metodele de investigație folosite în psihologie, o mare

parte a acestora pot fi extrapolate și în munca polițiștilor. Este nevoie de astfel de
translații, în principal pentru a înțelege resorturile care fundamentează anumite
comportamente umane mai puțin dezirabile, cum sunt cele infracționale sau
contravenționale.

Ne referim aici la observație, la interviu, la biografie, dar și la metoda

analizei produselor activității, efectuată pe cele trei paliere: produsele de tipul celor
implicate în performanța educativă, cele implicate în procesele producerii de
bunuri (deci în procesul muncii) și cele care susțin activitățiile creatoare. Aceste
metode corespund întru totul intereselor și scopurilor muncii de poliție pentru
decodarea mecanismelor care au stat în spatele manifestărilor concrete ale unei
persoane.

Este adevărat că introspecția sau autoanaliza nu poate fi adoptată ca metodă

de investigație pentru polițiști, nu numai pentru că această metodă este suspectată
de subiectivism, dar și pentru că polițistul nu este calificat să deceleze sau să
interpreteze informațiile împărtășite de o persoană în urma parcurgerii unui proces
introspectiv. În aceeași ordine de idei, nu este productiv nici din punctul de vedere
al gestionării cazurilor ca polițistul să recurgă la o asemenea abordare pentru a
investiga un caz.

226
 Pe de altă parte, polițistul este presat de timp pentru rezolvarea cazului,
deoarece interesul social este acela de a nu lăsa în libertate un infractor (sau a nu
identifica un infractor sau contravenient), indiferent de gradul de periculozitate al
acestuia, tocmai pentru a proteja comunitatea de manoperele ilicite ale acestuia.

Referitor la celelalte metode investigative folosite de psihologi,

chestionarele, testele, sau probele proiective, aici avem de-a face cu instrumente
specializate de lucru ale psihologului, deci ele nu pot fi utilizate (aplicate, analizate
și interpretate) decât de persoane specializate în această muncă.

Acum vom dezvolta metodele de investigație prezentate anterior, astfel încât

ele să fie pe deplin înțelese.

Observația este definită de dicționarul limbii române ca fiind „cercetare,

observare, examinare a unui obiect, a unui proces; supraveghere medicală a unui
bolnav. 2. Remarcă, obiecție critică, mustrare, dojană.” 32 Avem de-a face cu o
activitate complexă prin care spiritul uman iscodește ceea ce se întâmplă în jurul
său pentru a obține răspunsuri.

Nu este important dacă acele răspunsuri sunt sau nu pe placul celui care s-a
angajat în această întreprindere, ci, mai importantă, este aflarea adevărului.

Din punct de vedere strict psihologic, observația este un „proces

senzoriointelectiv, de percepere dirijată verbal și interpretată conceptual prin care
se efectuează cunoașterea în confruntare directă cu obiecte și situații concrete;
metodă de explorări atente a faptelor obiective într-un anumit scop și prin
mobilizarea cunoștințelor anterioare. În observație se reunesc percepția și
înțelegerea. Este o activitate perceptivă autoreglată și conștientizată. De aceea
observația ca percepere persistentă, sistematică și primintelectivă se situează la un
32
Vasile Breban –Mic dicționar al limbii române, Editura Enciclopedică, București, 1997, pag. 436

227
nivel înalt superior percepției spontane și accidentale și depinde, calitativ, într-o
mai mare măsură de inteligență decât de acuitatea senzorială.” 33

Interviul este acea activitate prin care polițistul pune întrebări și obține
răspunsuri de la o persoană despre care se consideră că deține date și/sau informații
utiule unei anchete sau activități polițienești. Această activitate se poate derula pe
stradă, într-un magazin, la locuința persoanei, sau chiar într-un local de alimentație
publică. Interviul poate fi realizat total descoperit, astfel încât persoana
intervievată să știe că discută cu un polițist și cunoaște scopul purtării acelei
conversații; conspirat, atunci când subiectul nu cunoaște scopul pentru care este
intervievat, dar are cunoștință despre faptul că discută cu un polițist; și acoperit,
când persoana nu cunoaște nici faptul că cel cu care discută este un polițist și nici
scopul pentru care se poartă acea discuție.

Se observă că am folosit termenul de interviu și nu acela de interogatoriu,

care este altceva și care se derulează în alte condiții (la sediul de poliție, în camera
de anchetă, este vizat un anume caz penal etc.)

Biografia se referă de fapt, la cercetarea sau verificarea biografiei unei

persoane. Această activitate este realizată de către psihologi cu ajutorul interviului,
iar metoda se mai numește și anamneză. Este adevărat că atunci când psihologul
are acces la bază de date (medicală, școlară etc.) această metodă este mult mai
eficientă decât simpla anamneză.

Metoda analizei produselor activității:

- produse implicate în performanța educativă, este asemănătoare

cu analiza biografiei unei persoane, numai că aici este avută în
vedere o perioadă relativ scurtă de timp și se axează pe
33
Paul Popescu-Neveanu – Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București, 1978, pag. 493

228
 performanțele sau contraperformanțele școlare ale persoanei
vizate;
- produse implicate în procesele producerii de bunuri (deci în
procesul muncii)
- produse care susțin activitățiile creatoare

15.2. Specificul investigației polițienești

Manualele de specialitate ale poliției consideră că investigația este acea parte

a muncii de poliție prin care polițistul înteprinde măsurile necesare obținerii de
informații utile prin mai multe mijloace:

- prin discuții directe, nemijlocite cu persoane care pot furniza acele

informații utile, sau informații care pot facilita accesul polițistului
la informațiile utile. Este exact ceea ce în psihologie este
considerat interviul;
- prin observarea nemijlocită a comportamentului unor persoane
care au legătură cu interesele judiciare ale poliției și, implicit a
polițistului care își desfășoară activitatea pe acea linie de muncă.
Observația este folosită în special în activitățile de pândă și filaj,
pentru a fixa în vederea probării comportamentului unei persoane,
sau a modului de operare a acesteia;
- prin accesarea unor arhive, statistici, evidențe, altele decât cele
deținute și administrate de poliție. Psihologii numesc această
metodă studierea biografiei, doar că polițiștii au posibilitatea să

229
 acceseze baze de date mult mai complexe și mai bine întocmite
decât ceea ce pot face psihologii.

Investigația, ca activitate de sine stătătoare, poate fi executată de către

ofițerul care investighează o anumită faptă și care este interesat, din punct de
vedere profesional, să acceseze acele informații sau să verifice o informație pe care
o deține deja. Atunci când situația o impune, investigația poate fi realizată și de un
ofițer specializat pe investigații, care îndeplinește această sarcină în urma unei
solicitări exprese din partea structurii care cercetează o anumită cauză (penală sau
contravențională).

Ofițerii de poliție care își desfășoară activitatea în structurile de ordine

publică efectuează, de obicei, investigații simple, cărora li se mai spune și la
vedere. Asta deoarece polițistul de ordine publică este cunoscut de către
interlocutor, de multe ori acesta fiind echipat în uniforma de serviciu.

Ofițerii specializați ca investigatori efectuează investigații conspirate

deoarece persoana care furnizează informațiile nu are cunoștință despre faptul că
interlocutorul său este polițist și nu cunoaște nici scopul concret urmărit de
investigator în problematica abordată.

Mijloacele investigative sunt parte a muncii informative care corespund

intereselor operative, indiferent de domeniul de activitate al polițiștilor care recurg
la ele. Munca investigativă este cea care oferă date și informații despre faptele
penale investigate, despre identitatea celor care au comis acele fapte investigate,
despre acei subiecți care sunt înclinați sau au tendințe infracționale, despre
activitățile concrete ale unor suspecți, dar și despre autorii de infracțiuni dați în
urmărire care au fost reperați în anumite locații.

230
 Trebuie să precizăm faptul că activitatea poliției este preponderent
investigativă, ceea ce înseamnă că cel mai adesea, pentru soluționarea cauzelor în
care lucrează, polițiștii vor recurge la metodele specifice de investigație pentru a-și
rezolva pozitiv cazuistica.

Investigația este definită ca fiind o „cercetare amănunțită pentru a afla

ceva”34 deci, din simpla definiție a acestei activități, constatăm faptul că polițistul
trebuie să fie foarte atent, iar activitatea în sine trebuie să fie extrem de detaliată și
de minuțioasă pentru a se ajunge la un rezultat corect fundamentat din punct de
vedere profesional.

În munca de poliție, investigația este o activitate suportivă/completivă a

cercetărilor și/sau verificărilor informative sau penale care ajută la identificarea
datelor de interes operativ referitoare la persoane, la locuri sau la faptele cercetate.
Aceste investigații pot fi făcute, așa cum am mai precizat, într-un mod conspirat
sau la vedere.

În mod normal, pentru toate cauzele aflate în atenția poliției se efectuează

investigații. Interesează modul în care s-a comis o infracțiune, diferitele persoane
care ar fi putut participa la acea faptă, factorii favorizanți care au facilitat ajungerea
la scopul ilicit dorit de infractor. De aici rezultă că datorită eficienței sale,
investigația este frecvent folosită de polițiști în activitățile lor.

Pentru a sublinia importanța investigației, vom arăta că aceasta este folosită

atât în activitățile preventive, cât și în cele de documentare a faptelor penale și de
identificare a făptașilor, dar și în activitatea de recrutare a informatorilor, de
verificare a sincerității acestora. În același registru se înscriu și investigațiile făcute
cu ocazia stabilirii provenienței unor bunuri sau stabilirii identității unor cadavre.

34
Vasile Breban – Mic dicționar al limbii române, Editura Enciclopedică, București, 1997, pag. 309

231
Asta înseamnă că la cercetarea la fața locului, investigația este folosită intens
pentru aflarea informațiilor despre tot ce poate reprezenta interes în cauză:
persoane, locuri, obiecte, acțiuni etc.

O altă zonă, în care se folosește îndeosebi investigația acoperită, este cea a

muncii de combatere a crimei organizate. Ne referim aici la toate etapele acestor
activități, începând de la stabilirea zonelor în care se consumă droguri, ajungând la
consumatori, iar apoi la furnizori și la importatori.

15.3. Criteriile de clasificare ale investigației

Așa cum arată și Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil
Munteanu (1997), investigația poate fi clasificată având în vedere câteva criterii.

Acestea sunt:

„ – după subiect, investigațiile se pot efectua în legătură cu obiective,

locuri, medii, persoane, fapte, stări de fapte, bunuri și evenimente de interes
polițienesc;

– după scop, investigațiile se efectuează pentru identificarea unor

persoane sau bunuri, pentru completarea sau verificarea unor informații, pentru a
documenta un fapt, o problemă sau un eveniment;

232
 – după conținut35, investigația îmbracă o verietate de forme, în funcție de
întinderea datelor pe care polițistul trebuie să le obțină din teren. În acest sens, se
disting următoarele investigații:

a) investigația simplă (sumară) când se urmăresc anumite aspecte din

activitatea persoanei36;
b) investigația tematică vizează obținerea de informații cu privire la un
anumit domeniu de activitate sau cu privire la activitatea infracțională
dintr-un anumit loc de interes operativ37;
c) investigația complexă prin acest fel de investigație se urmărește obținerea
unor informații foarte variate prin care să se asigure cunoașterea sub toate
aspectele a persoanei, evenimentului, locurilor, sau mediului vizat.

– după modul de executare – investigația poate fi: deschisă

(neconspirată); semiconspirată și acoperită (conspirată).

a) investigația deschisă se realizează prin contactul direct al lucrătorului de

poliție cu sursele de informare, prin declinarea calității sale și abordarea
deschisă a problemelor care-l interesează. Acest tip de investigație se
practică într-o gamă restrânsă de situații cum ar fi: cu ocazia cercetării la
fața locului, în cazul dispariției persoanelor în împrejurări suspecte,
pentru identificarea unor persoane, cadavre sau obiecte etc.;
b) investigația semiconspirată – se realizează prin conspirarea calității de
polițist a celui ce efectuează investigația38 sau prin conspirarea scopului

35
Exemplu – datele de identitate, activitatea acesteia într-o perioadă de timp, bunurile pe care le dețin etc.
36
Ibidem.
37
Exemplu – identificarea hoților din buzunare care frecventează gara de Nord, stabilirea modului de acostare a
victimelor unui asemenea gen de infracțiuni etc.
38
Lucru care se realizează foarte greu întrucât polițistul are calitatea de funcționar public, fiindu-i cunoscută
calitatea.

233
 urmărit prin investigație. Acest tip de investigație este folosit în mod
frecvent de către lucrătorii formațiunilor informativ-operative;
c) investigație acoperită39 – se realizează prin conspirarea calității, a
obiectului și scopului urmărit. Asemenea investigații sunt făcute de către
funcționari aparținând de <<Direcția Supravegheri Operative și
Investigații>> din cadrul I.G.P. numai la cererea expresă a unităților și
formațiunilor de poliție.” 40

15.4. Particularitățile investigației polițienești

Mergând mai departe, trebuie să arătăm că investigația are câteva elemente

care o individualizează, în funcție de particularitățile fiecărei activități în parte.
Avem în vedere atât investigația propriu-zisă, cât și caracteristicile fiecărei fapte
care este supusă investigației.

Aceste elemente constitutive ale investigației sunt: „

- subiectul investigației îl constituie obiectivul, lucrul, bunul,

mediul, persoana, fapta sau evenimentul în legătură cu care se
efectuează investigația;
- obiectul investigației îl constituie informațiile, datele sau indiciile
referitoare la subiectul investigației, care urmează a fi obținute sau
clarificate pe parcursul efectuării acestei activități;

39
Investigația acoperită – I.G.P., vol. 1, col. dr. Traian Dima, Editura M.I., 1994
40
Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu – Bazele muncii informative, Editura Ministerului
de Interne, 1997, pag. 49-50

234
 - conținutul investigației datele obținute de investigator și
consemnarea acestora în mod fidel în raportul sau nota de
investigații;
- sursele folosite în procesul efectuării investigației.

În timpul efectuării investigației se folosesc toate categoriile de surse despre

care polițistul are cunoștință și pe care le poate contacta pentru a-i furniza
informații legate de subiectul investigației. Sunt folosite în procedee sursele
ocazionale, cele oficiale și, în limita posibilităților, cele organizate în agentură.

Sursele ocazionale sunt acele persoane fizicecunoscute și contactate în mod

legendat și ocazional în scopul culegerii și verificării unor informații. Sursele
ocazionale sunt căutate la domiciliul persoanei investigate, la locul de muncă al
acesteia sau în locurile și mediile de interes polițienesc. Ele sunt identificate în faza
de pregătire a investigației sau în momentul efectuării acesteia. O parte din aceste
surse pot fi folosite și ca martori după începerea urmăririi penale. Astfel de surse se
aleg din rândul administratorilor de bloc, responsabililor de scară, deținătorilor
cărților de imobil sau din rândul vecinilor sau relațiilor aparținând persoanei
investigate. Ca surse ocazionale se mai pot folosifactorii poștali, încasatorii
RENEL, rezerviștii M.I. sau M.Ap.N., sau alte persoane care datorită profesiei au
posibilitatea de a posedaanumite informații care au valoare operativă.

Sursele oficiale sunt instituții de stat, politice sau administrative, precum și

persoane învestitecu astfel de funcții, care datorită scopului pentru care au fost
înființate posedă date sau informații care sunt de folos activității unităților și
formațiunilor de poliție.

Principalele surse oficiale folosite pe parcursul efectuării investigațiilor sunt

următoarele:

235
 - evidențele poliției, plus celelalte evidențe ale M.I.;
- evidențele Ministerului Public;
- evidențele Ministerului Justiției;
- evidențele penitenciarelor;
- evidențele Ministerului Apărării Naționale;
- evidențele organelor de stat, instituțiilor sau societăților private;
- arhivele.

Surse calificate sau organizate în rețele de agenți sunt persoane anume alese
și instruite care colaborează în mod secret și organizat cu polițistul în scopul
culegerii și transmiterii de informații necesare prevenirii și descoperirii
infracțiunilor ori pentru supravegherea informativă a suspecților. Aceste surse pot
fi folosite pe parcursul efectuării investigației în măsura în care au posibilități de a
se informa cu privire la obiectivul investigat. Astfel de surse pot fi contactate chiar
în timpul desfășurării investigației, însă numai cu respectarea regulilor de
conspirativitate.”41

Observați că în literatura de specialitate se indică inclusiv ocupația

persoanelor care se recomandă a fi contactate pe perioada efectuării investigațiilor.
Aceste recomandări sunt făcute în urma activității din teren, care pe parcursul
timpului, a relevat faptul că astfel de persoane răspund mai promt și mai detaliat
solicitărilor făcute de polițiști.

Pe de altă parte, comportamentul acestor persoane este mai ușor predictibil

decât al altora, care au avut preocupări sau profesiuni diferite de cele arătate în
materialul anterior. Asta nu înseamnă că în anumite investigații nu pot fi recrutați
medici ca surse, ori profesori. Abilitățile profesionale ale polițistului se remarcă

41
Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu – Bazele muncii informative, Editura Ministerului
de Interne, 1997, pag. 50 – 52

236
atunci când acesta își capacitează acele persoane ca surse informative, care dețin
date și informații viabile cazului cercetat, indiferent de vârstă, sex, orientare
religioasă sau profesie.

Tocmai de aceea, este de dorit ca în fiecare investigație să fie cooptate acele

persoane care pot fi utile, prin calificarea profesională și cunoștințele lor,
verificărilor efectuate.

15.5. Etapele investigației polițienești

Investigațiile se efectuează respectând câteva etape. Aceste etape sunt:

1. pregătirea investigației;
2. desfășurarea investigației;
3. finalizarea investigației.

Pentru o bună înțelegere a pașilor prezentați, vom recurge la o detaliere a

acestora, astfel încât la finalul prezentării să aveți o imagine clară și de ansamblu a
fiecărei etape în parte. Vom începe cu prima etapă, respectiv pregătirea
investigației.

„În general, investigația polițienească se dispune și se efectuează în trei

modalități și anume:

- în baza ordinului dat de către șefii ierarhici ai ofițerului

investigator;
- din propria inițiativă a ofițerului care are spre soluționare cauza în
care se efectuează investigația;

237
 - la cerere42 în scris prin care se solicită Direcției de Supravegheri
Operative și Investigații din cadrul I.G.P. investigația acoperită.
Acest gen de investigații se solicităpentru soluționarea unor cauze
complexe, ori pentru documentarea activității infracționale a unor
grupuri de infractori periculoși.

În faza de pregătire a investigației, ofițerul investigator întreprinde

următoarele activități:

- identifică persoana, obiectivul, locul sau mediul în care va efectua

investigația;
- stabilește natura informațiilor ce vor fi căutate cu ocazia
investigației;
- verifică în evidențele poliției, dacă persoana ce urmează a fi
investigată este cunoscută în astfel de evidențe;
- stabilește sursele de care s-ar putea folosi pentru a obține datele și
informațiile ce prezintă interes;
- stabilește dacă investigația ce urmează a fi realizată este simplă sau
complexă;
- stabilește sau crează legenda pe baza căreia va efectua investigația;
- atunci când este cazul43 își procură legitimația de acoperire a
calității pe care și-o va atribui cu ocazia efectuării investigației;
- se documentează cu privire la domeniul sau profesia acoperită prin
legitimația de acoperire;
- contactează subofițerul sectorist sau șeful postului de poliție pentru
a obține anumite date sau informații deținute de către aceștia cu

42
Pe baza unui formular tipizat întocmit de către Direcția de Supravegheri Operative și Investigații
43
Când se efectuează investigația acoperită

238
 privire la obiectiv ori pentru a primi anumite recomandări cu
privire la sursele ce pot fi contactate;
- verifică cinstea și corectitudinea persoanelor ce vor fi folosite ca
surse ocazionale și natura relațiilor acestora cu subiectul
investigației;
- identifică persoanele care vor fi contactate cu ocazia investigației;
- când este necesară contactarea directă a persoanei investigate se va
stabili modul în care se va realiza acest lucru și legenda pe baza
căreia se vor purta discuțiile;
- în anumite situații44se va întocmi un plan în baza căruia se va
efectua investigația. Acesta va cuprinde sinteza activităților
pregătitoare și în mod concret măsurile ce vor fi realizate de
fiecare investigator.”45

Cea de-a doua etapă, desfășurarea investigației, are propriile-i caracteristici

pe care le vom dezvălui în continuare.

„După epuizarea fazei de pregătire și după ce au fost studiate ultimele

materiale obținute cu privire la obiectiv, ofițerul se va deplasa în teren (domiciliu,
reședință, loc de muncă), unde va studia posibilitățile de contactare a surselor
ocazionale și folosirea situației concrete existente la fața locului în momentul
efectuării investigației.

Desfășurarea investigației, cuprinde totalitatea activităților realizate de către

ofițer, în scopul culegerii informațiilor de care are nevoie, ori pentru lămurirea
aspectelor specifice cauzei concrete aflate în lucru.

44
Cauze complexe, infractori periculoși sau când se folosesc mai mulți investigatori.
45
Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu – Bazele muncii informative, Editura Ministerului
de Interne, 1997, pag. 53 – 54

239
 Pentru ca investigația să se desfășoare în bune condiții și să se atingă scopul
propus, va trebui să se respecte întocmai principiile de bază ale muncii
informative, în special respectarea legii și a drepturilor omului, principiul
conspirativității, utilității sociale etc.

Succesul culegerii unor informații depind în mare măsură de o serie de

calități pe care trebuie să le aibă ofițerul investigator. Printre aceste calități necesită
a fi menționate următoarele:

- ușurința de a intra în relații cu persoane necunoscute;

- modul inteligent de a purta discuțiile cu aceștia pentru a obține în
mod conspirat informațiile de care are nevoie;
- să fie sociabil, respectuos, perspicace și să manifeste prezență de
spirit pentru a rezolva orice situație nou apărută;
- să aibă răbdare și tact, să nu se arate prea entuziasmat atunci când
sursa relatează aspecte care prezintă interes.

Pe timpul efectuării investigației46se recomandă a nu se nota aspectele

relatate de sursă – acestea trebuie memorate pentru a îndepărta orice îndoială sau
suspiciune din partea acestuia. Legendele folosite vor trebui să fie cât mai
verosimile și să aibă la bază stări de fapt existente în cartierul sau imobilul în care
locuiește persoana vizată.

Baza discuțiilor purtate de ofițer cu sursele stabilite o constituie legenda cu

ajutorul căreia își conspiră scopul sau persoana care face obiectul investigației.
Față de aceste persoane, ofițerul va trebui să fie amabil, respectuos, să le asculte cu
atenție, chiar dacă nu relatează aspecte legate de obiectivul investigației.

46
În special în cazul investigației semiconspirate sau conspirate

240
 Pentru a obține informațiile reale și concrete, investigatorul trebuie să fie
foarte abil, să dea dovadă de mult calm și bunăvoință, să nu recurgă la provocări
sau la sugestionarea celor contactați. În același timp, nu trebuie să se lase influențat
de persoanele care manifestă sentimente de protecție, compasiune sau dimpotrivă,
sentimente de ură și răzbunare față de cel investigat.”47

Ultima etapă a investigației polițienești este finalizarea investigației, cu toate

consecințele și măsurile ce se impun în urma adunării, sintetizării și coagulării
informațiilor din teren.

„Pe parcursul efectuării investigației, lucrătorul operativ intră în posesia unei

multitudini de date și informații, referitoare la problema sau persoana ce a
constituit obiectul investigației. Aceste informații au valoare operativă dacă se
confirmă în urma verificărilor, dacă sunt coroborate cu unele aspecte deja
verificate și dacă contribuie la aflarea adevărului.

Investigatorul va elimina datele și informațiile lipsite de valoare operativă

sau care nu au legătură cu activitatea organelor de poliție. Va exploata de urgență
informațiile obținute, în funcție de momentul operativ (organizarea de acțiuni
pentru capturarea urmăriților, percheziții domiciliare pentru ridicarea corpurilor
delicte, organizarea prinderii în flagrant etc.).

La încheirea investigației, în funcție de modul de executare (descoperită,

semiconspirată sau acoperită), ofițerul va materializa în scris rezultatul acesteia,
într-un raport de investigație sau notă de investigații (în condițiile în care aceasta a
fost efectuată de către ofițeri din cadrul serviciului specializat 48).

Raportul de investigație trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

47
Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu – Bazele muncii informative, Editura Ministerului
de Interne, 1997, pag. 54 – 55
48
Direcția de Supravegheri Operative și Investigații

241
 - să cuprindă informații clare și cât mai precise în legătură cu
subiectul investigației;
- datele și faptele stabilite să fie redactate în înlănțuirea lor
cronologică, într-un limbaj simplu, evitându-se expresiile sau
termenii care ar putea denatura înțelegerea faptelor;
- relatarea informațiilor să fie corectă și obiectivă;
- dacă informațiile obținute au fost verificate prinmai multe surse,
acestea vor fi redactate fidel (fără eliminări sau adăugiri);
- se vor menționa elementele de detaliu ce pot completa ansamblul
problemelor ajungând la interpretarea corectă a faptelor și
împrejurărilor;
- se vor evita deducțiile, aprecierile sau presupunerile, pentru a nu da
naștere la confuzii;
- se vor consemna și informațiile obținute cu privire la alte persoane
sau cauze ce prezintă interes pentru munca de poliție;
- în anumite situații (investigații deschise sau semiconspirate), în
conținutul raportului vor fi menționate și sursele ocazionale care au
furnizat informațiile, persoane care ar putea fi folosite ca martori în
faza actelor premergătoare sau după începerea urmăririi penale.

Condițiile de formă. Este un document care are un caracter secret, deci va fi

înregistrat cu acest caracter la secretariatul unității,sau va purta numărul cauzei
când obiectul investigației îl constituie o faptă sau un eveniment.

(...)

Raportul de investigație se semnează și se datează de către cel care a efectuat

activitatea respectivă.

242
 Nota de investigații se întocmește în aceleași condiții ca și raportul, cu
respectarea următoarelor precizări:

- în conținut nu se vor nominaliza sursele ocazionale;

- nota va fi semnată de către șeful formațiunii specializate49;
- se redactează în două exemplare, din care unul se trimite
solicitantului, iar cel de-al doilea exemplar se păstrează în arhiva
serviciului respectiv50.

Atât rapoartele cât și notele se păstrrează, după caz, la domeniul cauzei sau
la mapa suspectului. După soluționarea cauzelor acestea se distrug sau rămân la
urma dosarului de urmărire penală.”51

Chiar dacă în rândurile de mai sus se face referire strictă la ofițerii din
structura specializată a Inspectoratului General al Poliției Române și anume
Direcția de Operațiuni Speciale, în ceea ce privește raportul sau nota – raport de
investigații, aceasta trebuie întocmită și de către ofițerul poliției de ordine publică
ce își desfășoară activitatea în structurile urbane sau rurale, după caz. Scopul
acestui raport este acela de a materializa într-o formă legală atât activitatea
polițistului, cât și datele și informațiile obținute de către acesta în activitatea din
teren.

În ceea ce privește verificarea informațiilor din mai maulte surse și

redactarea fidelă a celor obținute de la fiecare sursă în parte, trebuie avut în vedere
ca ofițerul de poliție să nu deconspire sursa atunci când investigația a fost
semiconspirată sau conspirată. Totuși, de multe ori, chiar și atunci când
49
Nota de investigații este semnată de șeful serviciului specializat deoarece acest serviciu lucrează sub acoperire.
50
Cel de-al doilea exemplar se arhivează, deoarece în eventualitatea cererii unei investigații (cu privire la aceeași
persoană), lucrătorul desemnat să o efectueze, să intre în posesia datelor deja existente, eventual să folosească, să
contacteze sursele ocazionale folosite anterior.
51
Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu – Bazele muncii informative, Editura Ministerului
de Interne, 1997, pag. 55 – 57

243
investigația a fost una descoperită, este preferabil să nu se deconspire datele de
identificare sau identitatea sursei, decât atunci când aceasta acceptă să depună
formal mărturie în cauză. Pentru aceasta se pot folosi pseudonime care să nu aibă
nicio legătură cu numele real al subiectului.

În ceea ce privește clasificarea raportului final de către ofițerul de poliție de

ordine publică, acesta îl va clasifica la nivelul pe care îl consideră necesar având în
vedere cauza pe care a investigat-o. Un aspect de remarcat, este acela că polițistul
nu va putea clasifica documentul decât pe treapta maximă de clasificare la care are
el acces (adică polițistul care întocmește documentul).

Redactarea documentului va trebui să respecte toate specificațiile unui

document care are o anumită clasă de secretizare aflate în vigoare. În general toate
documentele se întocmesc în dublu exemplar, unul va fi trimis cu dosarul cauzei,
iar cel de-al doilea va rămâne în arhiva structurii de ordine publică în care își
desfășoară activitatea ofițerul care a întocmit acel document.

15.6. Particularitățile investigației polițienești

Ca particularități ale investigației, vom aminti:

- efectuarea investigației în obiective, locuri și medii de interes operativ;

- efectuarea investigației în mediul rural sau în locuri izolate;
- efectuarea investigației cu ocazia cercetării la fața locului

244
 15.6.1. Investigația polițienească în diferite obiective

Vom începe cu prima particularitate și anume efectuarea investigației în

obiective, locuri și medii de interes operativ.

„Obiectivele de interes operativsunt agenții economici care produc,

transportă sau mânuiesc bunuri sau valori ce pot fi sustrase sau distruse.

Locuri de interes operativ – pentru poliție sunt acele locuri din afara
obiectivelor în care se săvârșesc în mod frecvent infracțiuni, unde se valorifică sau
se consumă bunuri rezultate din infracțiuni sau care sunt frecventate în mod
obișnuit de elemente infractoare.

Mediile de interes operativ–categorii de persoane cărora le este specific un

anumit mod de viață și care se îndeletnicesc cu săvârșirea unui anumit gen de
infracțiuni.

Efectuarea investigațiilor în obiectivele economicese realizează de către

ofițerii operativi pentru atingerea următoarelor scopuri:

- Stabilirea activității ilicite a unei persoane sau grup de persoane

care frecventează sau desfășoară activitatea în obiectivul respectiv;
- Identificarea locurilor favorabile săvârșirii de infracțiuni sau alte
fapte antisociale;
- Stabilirea cauzelor și condițiilor care favorizează săvârșirea de
infracțiuni;
- Pregătirea controalelor economice ce se vor realiza în anumite
sectoare de activitate;

245
 - Stabilirea prezenței sau absenței de la serviciu sau domiciliu a unei
persoane suspecte;
- Identificarea persoanelor suspecte care își desfășoară activitatea în
obiectivul respectiv;

Particularitățile investigației în obiective sunt următoarele:

- În obiective nu se pot realiza investigații acoperite 52;

- Accesul ofițerului investigator, în obiectivul respectiv se face
numai cu aprobarea conducerii sau a liderului de sindicat;
- Pot fi consultate o serie de evidențe specifice (personal, state de
salarii, fișă de pontaj, condică de prezență, cărți de muncă etc.).

Dacă obiectivul respectiv este supravegheat de un ofițer al poliției

(combaterea criminalității economico-financiare) acesta va fi consultat, cerându-i-
se relații despre obiectiv. Prezența în obiectiv a ofițerului respectiv nu surprinde pe
nimeni, el trebuie consultat anterior efectuării investigației din mai multe
considerente și anume:

- Are acces la anumite evidențe existente în obiectiv;

- Cunoaște persoanele suspecte;
- Are rețea proprie în cadrul obiectivului respectiv etc.

Cu privire la locurileși mediile de interes operativ, investigațiile au ca scop:

- Identificarea și delimitarea în teren a locului respectiv;

- Cum se poate face accesul în locul respectiv (căile de acces, dacă
locul respectiv este asigurat cu pază, cu ce anume se poate face
accesul);

52
Acoperirea calității de ofițer de poliție se realizează foarte greu în astfel de cazuri.

246
 - Stabilirea activităților ilicite, care se comit cu regularitate în aceste
locuri;
- Ce moduri de operare folosesc infractorii pentru comiterea
infracțiunilor;
- Identificarea persoanelor suspecte care frecventează locul
respectiv;
- Obținerea de informații cu privire la infracțiunile săvârșite
(identificarea martorilor).

Informațiile se culeg prin metoda în lanț53, folosindu-se în acest sens, surse

proprii, dar și cele ocazionale.”54

Infiltrarea pentru o investigație acoperită trebuie să respecte reglementările

în vigoare. Materialul prezentat anterior se raporta la legislația valabilă în anul
1997, deci o parte dintre prevederile de atunci nu mai sunt în vigoare și azi.

15.6.2. Investigația polițienească în mediul rural

Cea de-a doua particularitare, este dată de zonele rurale, îndeosebi, în care se
desfășoară această activitate investigativă de către poliție. Investigațiile efectuate în
zonele rurale sunt îngreunate de relațiile personale dintre oamenii care locuiesc la
sate. Avem în vedere atât relațiile de prietenie, cât, mai ales, pe cele de înrudire și
de afini care se stabilesc adesea, dar și foarte puternic în zonele rurale.

53
Informațiile se culeg din om în om (prin contactarea mai multor surse ocazionale prezente în locul respectiv).
54
Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu – Bazele muncii informative, Editura Ministerului
de Interne, 1997, pag. 58 – 59

247
 „Spre deosebire de investigația efectuată în aglomerările urbane, unde
condițiile de păstrare a conspirativității sunt mult mai bune, investigația efectuată
în mediul rural sau locuri izolate se realizează în condiții mai dificile din
următoarele considerente:

- În aceste localități nu se află toate evidențele care pot fi folosite pe

parcursul investigației;
- Cetățenii din aceste locuri se cunosc foarte bine între ei;
- Relațiile de rudenie și prietenie sunt mult mai numeroase;
- Locuitorii din mediul rural sunt mai greu de atras într-o discuție cu
o persoană străină;
- Secretul discuțiilor se păstrează foarte greu;
- Prezența în localitate a ofițerului de poliție este foarte repede
sesizată, cetățenii fiind mult mai curioși.

Aceste dificultăți pot fi înlăturate printr-o mai bună pregătire a investigației

și prin folosirea lucrătorilor de la postul de poliție. Lucrătorii postului de poliție
cunosc foarte bine populația și natura relațiilor existente între membrii comunității.
Ei pot recomanda anumite surse ocazionale și persoanele care nu trebuie contactate
pe parcursul efectuării investigației, precum și fapte sau stări de fapte ce pot fi
folosite cu legendă.

Multe din datele și informațiile, necesar a fi obținute prin investigație, sunt

furnizate de către aceștia. Subofițerii postului de poliție cunosc foarte bine
topografia locurilor izolate, căile de acces către acestea, vecinii și persoanele care
le frecventează.

248
 În afară de lucrătorii postului de poliție în mediul rural mai pot fi folosite ca
surse, funcționari ai administrației locale, cadrele didactice sau alte persoane cu
atribuții publice 55

În general, tebuie să se încerce folosirea ca surse acele persoane care au

activități ce presupun multe legături cu oamenii din zona de interes, chiar dacă ei
sunt angrenați în activități private.

15.6.3. Investigația polițienească la fața locului

Cea de-a treia particularitate, cea mai frecventă, de altfel, pentru polițiștii
care își desfășoară activitatea în structurile de ordine publică, este cea în care
investigația este făcută odată cu cercetarea la fața locului, cu ocazia unor
evenimente operative. Avem în vedere aici toată panoplia evenimentelor operative
care se pot întâmpla, pornind de la cele rutiere, trecând pe la cele judiciare, de
natură economică, încălcarea regimului armelor și munițiilor și ajungând până la
cele de crimă organizată sau corupție, în care sunt implicate forțele de ordine
publică atât în mediul urban, cât și în cel rural. Este adevărat că evenimentele de
crimă organizată sau de corupție sunt fapte, respectiv evenimente, care se petrec
mai rar în mediul rural.

„Investigațiile se realizează în legătură cu o infracțiune comisă într-un

anumit loc și în care, de cele mai multe ori, autorii sunt neidentificați. Cu ocazia
cercetării la fața locului se realizează investigația directă (deschisă) și prin
contactul direct al investigatorului cu sursele (cetățenii) intră în posesia datelor ce

55
Medici, farmaciști, factori poștali, ingineri etc.

249
îi sunt necesare pentru soluționarea cauzei. În acest sens, ofițerul investigator își
declină calitatea și scopul urmărit.

Acest gen de investigație se efectuează, pentru a se obține date și informații

cu privire la:

- Împrejurările în care s-a comis fapta;

- Persoana autorului;
- Modul de operare folosit de infractori;
- Obiectele folosite la săvârșirea infracțiunii;
- Obiectele care au fost sustrase;
- Persoana vătămată (traseul parcurs, relații, familie etc.);
- Persoana care a pătruns în câmpul infracțiunii;
- Persoane ce pot fi ascultate ca martori;
- Traseul parcurs de victimă și autori;
- Mijloacele folosite de infractori;
- Investigația se va extinde (va fi continuată) în împrejurimi, până
unde sunt epuizate posibilitățile de a mai obține date de interes
pentru cauză.

De asemenea, se vor efectua investigații și pe traseul parcurs de câinele de

serviciu, în vederea identificării de obiecte abandonate sau de persoane suspecte
care locuiesc pe acest traseu.

Metoda folosită de ofițerul investigator pentru culegerea informațiilor este

metoda în lanț (din om în om).

În funcție de complexitatea cazului (evenimentului), de probelemele

urmărite, se constituie echipe de investigatori care vor putea acoperi o zonă mult
mai întinsă, iar volumul de informații obținute va fi mult mai mare.
250
 În aceste situații, contactarea surselor se va face cu cele apropiate de
persoană, eveniment, faptă – către exterior, mergându-se până la epuizarea tuturor
posibilităților de a mai obține date sau informații cu valoare operativă.

În afară de sursele ocazionale se vor contacta și sursele aflate în legătura

ofițerului, surse ce vor fi instruite ce anume informații prezintă interes în legătură
cu obiectivul investigației.

Când este cazul, pot fi folosite fotografii ale persoanelor sau obiectelor ce
urmează a fi identificate, eventual sursele sunt instruite cu privire la caracteristicile
de individualizare ale anumitor bunri, obiecte etc.”56

Cercetarea la fața locului este o activitate complexă, coordonată de procuror

și la care, de obicei, alături de polițiștii specializați (investigații criminale, rutieră,
investigarea fraudelor, arme, explozivi și substanțe periculoase etc.) participă și
specialistul criminalist în cecetarea la fața locului. Prin urmare, putem considera că
cercetarea la fața locului este cea mai complexă investigație efectuată de poliție.

56
Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu – Bazele muncii informative, Editura Ministerului
de Interne, 1997, pag. 60 – 62

251
16. Abaterile disciplinare

Pentru prezentarea modului de cercetare a abaterilor disciplinare, am preluat

o parte a procedurii de cercetare disciplinară în vigoare la nivelul Academiei e
Poliție „Alexandru Ioan Cuza” în anul 2017. Menționăm că în debutul
subcapitolului 23.1., sunt prezentate actele normative care reglemeantează această
activitate.

În cadrul acestor acte normative pot fi identificate și abaterile disciplinare

propriu-zise aplicabile polițiștilor. Noi am preferat să detaliem această procedură
pentru ca viitorii ofițeri să aibă un cadru în care să găsească modalitatea în care se
efectuează o cercetare prealabilă.

Procedura de cercetare disciplinară din cadrul Academiei de Poliție

„Alexandru Ioan Cuza” are exact același suport legislativ ca orice altă procedură
de aceeași natură din Ministerul Afacerilor Interne, deci etapele sunt identice.

16.1. Documente de referinţă (reglementări) aplicabile activităţii

procedurate

Legislaţie, reglementări în domeniul controlului intern și reglementări interne

ale entităţii publice
- Constituţia României;
- Codul penal;

252
 - Codul de procedură penală;
- Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 188 din 08.12.199, privind Statutul funcţionarilor publici cu
modificările şi completările ulterioare;
- Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Academiei;
- Fişele postului;
- Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, cu modificările şi
completările ulterioare;
- Codul de etică şi deontologie al poliţistului, aprobat prin H.G. nr. 991/2005;
- H.G. nr. 725/2015 pentru stabilirea normelor de aplicare a cap. IV din Legea
nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, referitoare la acordarea recompenselor şi
răspunderea disciplinară a poliţiştilor;
- H.G. nr. 294 /2007 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Poliţie
"Alexandru Ioan Cuza" din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor
- O.m.a.i. nr. 190/2004 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de
primire, evidenţă, examinare şi soluţionare a petiţiilor, precum şi de primire a
cetăţenilor în audienţă în structurile M.A.I., cu modificările şi completările
ulterioare;
- O.m.a.i. nr. 138 /2016 privind organizarea şi executarea controalelor în
Ministerul Afacerilor Interne;
- O.m.a.i. nr. 577 din 8 august 2008 privind programul de lucru al poliţiştilor,
formele de organizare a acestuia şi acordarea repausului săptămânal;
- Regulamentul de Ordine Interioară (ROI) al Academiei;
- Lege nr. 544/2001privind liberul acces la informaţiile de interes public;
- Instrucţiuni nr. 114 din 22 iulie 2013 privind răspunderea materială a
personalului pentru pagubele produse Ministerului Afacerilor Interne;

253
 - O.m.a.i. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în
unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne.

16.2. Definiţii şi abrevieri ale termenilor utilizaţi în procedura

formalizată

- 7.1 Definiţii ale termenilor

Nr. Termenul Definiţia şi/sau după caz, actul care defineşte

termenul
crt.

1 actele cercetării orice act încheiat în cadrul procedurii disciplinare

2 conducătorii entităţilor şefi şi comandanţi ai entităţilor MAI

MAI

3 structură de control direcţia, serviciul, biroul sau compartimentul care

are atribuţii de control, organizat(ă) la nivelul unei
entităţi MAI, cu excepţia Corpului de control al
ministrului

4 persoana în drept persoana competentă să acorde recompense, să

aplice atenţionări fără parcurgerea procedurii
disciplinare sau să dispună cercetarea prealabilă

5 poliţistul desemnat poliţistul care efectuează cercetarea prealabilă,

potrivit art. 59 alin. (3)-(5) din Statut

254
 poliţistul asistent poliţistul care, la cererea poliţistului cercetat, îl
asistă în cadrul procedurii disciplinare, în condiţiile
art. 58^3 alin. (4) şi (5) din Statut

16.3. Descrierea procedurii

Procedura de cercetare prealabilă are mai multe etape. Acestea vor fi

prezentate în subcapitolele următoare.

16.3.1. Generalităţi

Procedura disciplinară se realizează cu respectarea principiilor, garanţiilor,

regulilor şi competenţelor prevăzute în cap. IV din Legea nr. 360/2002 privind
Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare (denumit în
continuare Statut) şi a prevederilor H.G. nr. 725/2015 pentru stabilirea normelor
de aplicare a cap. IV din Statut (denumită în continuare Hotărâre).
Sancţiunile disciplinare se stabilesc şi se dispun numai în condițiile
parcurgerii procedurii disciplinare, respectiv după cercetarea prealabilă şi
consultarea Consiliului de disciplină, cu excepţia sancţiunilor prevăzute la art. 58
alin. (1) lit. a) şi b), din Statut, care se pot aplica fără consultarea consiliului.
Procedura disciplinară este iniţiată prin declanşarea cercetării prealabile,
presupune sesizarea şi consultarea Consiliului de disciplină, după caz, şi se
finalizează prin soluţionarea definitivă a cauzei.

255
 Cercetarea prealabilă reprezintă ansamblul măsurilor cu caracter procedural
desfăşurate în scopul stabilirii existenţei/inexistenţei abaterii disciplinare, cu
privire la aspectele ce au fost sesizate sau despre care s-a luat la cunoştinţă în mod
direct, la cauzele şi împrejurările concrete în care acestea s-au produs.
Procedura disciplinară nu este publică și se desfăşoară cu respectarea
dispoziţiilor legale referitoare la informaţiile clasificate şi la protecţia datelor cu
caracter personal.

16.3.2. Documente utilizate

Pe parcursul cercetării disciplinare personalul desemnat utilizează legislația

specifică domeniului supus verificării, ordine și reglementări elaborate la nivelul
MAI și documente de reglementare a activității structurilor existente la nivelul
Academiei.

Actele care se întocmesc în dosarul de cercetare prealabilă sunt:

a) materialul de sesizare;
b) actele de cercetare prealabilă (procese-verbale, dovezi, adrese, rapoarte,
declarații, citații, expertize, constatări tehnico-științifice, etc.);
c) proiectul raportului de cercetare prealabilă;
d) raportul de cercetare prealabilă;
e) adresa de înaintare a dosarului la structura de resurse umane.

16.3.3. Circuitul documentelor

256
 Toate documentele elaborate cu ocazia etapei premergătoare activității de
control cât și pe parcursul efectuării controlului se înregistrează la nivelul Biroului
Control Intern/Secretariatului Academiei/SMRU/structuri emitente, după caz.

16.3.4. Resurse necesare

Orice activitate, inclusiv cea de cercetare prealabilă necesită suportul

logistic al unor resurse clar identificate.

16.3.4.1. Resurse materiale

În funcție de structura supusă activității de control, personalul care

efectuează cercetarea prealabilă va utiliza resursele materiale puse la dispoziția
structurilor din care fac parte.

16.3.4.2. Resurse umane

Personalul desemnat conform Statutului și actului administrativ emis de

conducerea Academiei.

16.3.4.3. Modul de lucru

Planificarea operaţiunilor şi acţiunilor activităţi

257
 16.4. Declanșarea cercetării prealabile

(1) Persoana prevăzută la art. 59 alin (2) din Statut, care a luat cunoştinţă,
printr-un act de sesizare, în scris, de existența unor indicii privind comiterea unei
abateri disciplinare, poate să dispună, prin rezoluţie, declanşarea cercetării
prealabile;
(2) Actele de sesizare ce pot fi depuse împotriva poliţiştilor îmbracă forme
diverse: petiţii, documente confidenţiale emise de structurile abilitate, rapoartele
din oficiu ale şefilor ierarhici ai poliţistului / personalului, documenteprimite de la
diferite instituţii, rapoarte cu rezultatul verificărilor determinate de sesizări la
adresa personalului întocmite la nivelul structurilor de control, note motivate,
întocmite în condițiile art. 25 alin (1) din Hotărâre, (formular nr. 1), rapoarte de
control întocmite în condițiile art. 594 din Statut, etc.;
(3) Cercetarea prealabilă se efectuează, cu respectarea termenelor prevăzute
la art. 60 alin. (1) din Statut, la nivelul unităţii conduse de persoana care a dispus-o,
de către poliţişti anume desemnaţi din cadrul acesteia, prin dispoziție scrisă a
persoanei în drept;

(4) Poliţiştii desemnaţi cu efectuarea cercetării prealabile și cei desemnaţi să

ajute în efectuarea cercetării prealabile se nominalizează numai din rândul
poliţiştilor care au calitatea de organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare sau
care au studii juridice şi, de regulă, sunt cel puţin egali în grad sau în funcţie cu
poliţistul cercetat, ținându-se cont de incompatibilitățile prevăzute la art. 59 alin (4)
din Statut, coroborate cu art. 17 din Hotărâre.

(5) În cazul săvârşirii unor abateri disciplinare grave care aduc atingere
imaginii şi credibilităţii instituţiei, precum şi profesiei de poliţist, cercetarea
prealabilă se dispune şi se efectuează imediat după constatarea faptei.

258
16.5. Etapele și cronologia desfășurării cercetării prealabile

Etapele sunt:

- Verificarea existenței situațiilor de incompatibilitate;

- Documentare asupra metrialelor de sesizare;
- Citarea;
- Prezentarea actelor cercetării;
- Termenele de dispunere a sancțiunilor disciplinare;
- Suspendarea și încetarea suspendării acțiunii disciplinare;
- Disjungerea procedurii cercetării disciplinare;
- Extinderea procedurii disciplinare;
- Administrarea probatoriului;
- Proiectul raportului de cercetare prealabilă;
- Raportul de cercetare prealabilă;
- Valorificarea rezultatelor activității;
- Prezentarea dosarului persoanei care a dispus cercetarea prealabilă;

16.5.1. Verificarea existenței situațiilor de incompatibilitate

Polițistul desemnat are obligaţia să verifice respectarea prevederilor art. 59

alin (4) din Statut, coroborate cu art. 17 din Hotărâre, iar în cazul existenței uneia
din situațiile de incompatibilitate, să formuleze de îndată cerere de abținere
(formular nr 2);

259
 Poliţistul cercetat poate să formuleze cerere de recuzare (formular nr 3) a
poliţistului aflat în situaţiile prevăzute la art. 59 alin (4) din Statut, coroborate cu
art. 17 din Hotărâre, de îndată ce are cunoştinţă despre existenţa vreuneia dintre
acestea;

Cererea de abţineresau de recuzare, temeinic motivată, se face în scris, se

depune la secretariatul unităţii la nivelul căreia se efectuează cercetarea
prealabilă, se analizează şi se soluţionează în termen de două zile lucrătoare de
către persoana în drept;

În vederea soluţionării cererii, structura de resurse umane întocmeşte un

referat pe care îl prezintă persoanei în drept;

Persoana în drept se poate sesiza şi din oficiu cu privire la existenţa uneia

dintre situaţiile prevăzute la art. 59 alin (4) din Statut, coroborate cu art. 17 din
Hotărâre;

Persoana în drept dispune, prin rezoluţie, respingerea cererii ca neîntemeiată

sau admiterea acesteia, iar până la soluţionarea cazului de abţinere sau de
recuzare, poliţistul desemnat nu mai poate îndeplini acte de cercetare;

Poliţistul va fi înlocuit prin act administrativ al persoanei în drept, atunci

când din motive întemeiate, altele decât cele de abţinere sau recuzare, nu îşi
poate desfăşura activitatea în cadrul procedurii disciplinare, precum şi în situaţia
admiterii cererii de abţinere sau de recuzare. În această situaţie, persoana în drept
indică actele îndeplinite de poliţist care rămân valabile.

260
16.5.2. Documentarea asupra materialelor de sesizare

Polițistul desemnat întocmește adresă de solicitare a materialului de sesizare

și a celorlalte documente de interes în soluționarea cauzei, la structura care le are în
gestiune/deținere la momentul declanșării cercetării prealabile;

Polițistul desemnat se documentează asupra conținutului materialului de

sesizare și a celorlalte documente de interes în soluționarea cauzei și își planifică
activitățile pe care urmează să le desfășoare pe timpul cercetării prealabile, în
vederea administrării probatoriului și parcurgerii tuturor etapelor procedurale.

16.5.3. Citarea

După declanșarea cercetării prealabile, verificarea existenței situațiilor de

incompatibilitate și documentarea asupra materialului de sesizare, polițistul
desemnat citează polițistul cercetat, în condițiile art. 8, 9 și10 din Hotărâre
(formular nr. 4);

Citarea se face, de regulă, prin înştiinţare scrisă cu semnătură de primire,

înmânată la sediul unităţii în care îşi desfăşoară activitatea poliţistul cercetat, însă
în situaţia prevăzută la art. 8 alin. (2) lit. c) şi d) din H.G. nr. 725/2015, poliţistul
desemnat încheie un proces-verbal în care consemnează informaţii privind
obţinerea acordului poliţistului cercetat şi modalitatea în care se va realiza citarea.
Procesul-verbal se semnează şi de poliţistul cercetat (formular nr. 5).

261
 Dacă poliţistul cercetat nu se prezintă în mod nejustificat, cercetarea
prealabilă se continuă de drept, încheindu-se un proces-verbal (formular nr. 6);

Prezenţa poliţistului cercetat în faţa poliţistului desemnat înlătură orice viciu

de procedură legat de citarea acestuia.

16.5.4. Prezentarea actelor cercetării

Cu ocazia prezentării la prima citare, polițistul desemnat îi aduce la

cunoștința poliţistului cercetat drepturile prevăzute la art. 58^ 3 din Statut,
coroborate cu art. 13 și 14 din Hotărâre, actul administrativ de declanşare a
cercetării prealabile, materialul de sesizare care stă la baza declanşării cercetării
disciplinare, solicitându-i rapoarte scrise cu privire la faptele cercetate ce pot
constitui abateri disciplinare, întocmind în acest sens un proces-verbal, semnat de
ambii polițiștiși, după caz, de asistent (formular nr. 7);

În vederea studierii celorlalte acte ale cercetării, poliţistul cercetat poate

formula o cerere scrisă, adresată poliţistului desemnat, care se înregistrează la
secretariatul unităţii la nivelul căreia se desfăşoară procedura disciplinară; în
situaţia în care actele solicitate în vederea studierii conţin informaţii clasificate,
poliţistul care a depus cererea (poliţistul cercetat/poliţistul asistent), trebuie să facă
dovada îndeplinirii condiţiilor privind accesul la informaţii clasificate, emisă de
Structura de Securitate competentă;

Poliţistul desemnat ia măsuri pentru ca în termen de cel mult 5 zile lucrătoare

de la înregistrarea cererii să permită poliţistului cercetat să consulte, în întregime,

262
actele întocmite/administrate până la data înregistrării acestei cereri, în cadrul
cercetării prealabile;

Polițistul desemnat trebuie să țină cont de prevederile art. 14 alin (2) din
Hotărâre, potrivit cărora, în exercitarea dreptului la apărare al poliţistului cercetat,
poliţistul asistent are drepturile prevăzute la art. 14 alin (1) lit. a) - d) din același
act normativ, cu excepţia întocmirii în nume personal a declaraţiilor şi rapoartelor
poliţistului cercetat;

De asemenea, polițistul desemnat are obligația de a verifica eligibilitatea

polițistului asistent, prevăzute la art. 58^3 alin (5) din Statut, iar în cazul existenței
vreuneia din situațiile stipulate în articolul menționat, întocmește un proces-verbal
în care va constata faptul că polițistul asistent nu își poate desfășura activitatea în
această calitate (formular nr. 8);

Poliţistul desemnat întocmeşte un proces-verbal (formular nr. 9), în care

consemnează condiţiile în care a fost asigurat accesul la actele cercetării, inclusiv
situaţiile în care au fost realizate şi predate fotocopii ale unor acte ale cercetării.
Procesul-verbal se prezintă pentru semnare poliţiştilor care au accesat actele
cercetării (polițist cercetat și, după caz, polițist asistent). În procesul-verbal se
consemnează şi situaţiile în care consultarea actelor cercetării sau doar a unora
dintre acestea nu a fost posibilă din cauza neîndeplinirii condiţiilor privind accesul
la informaţii clasificate ori neprezentării poliţistului cercetat.

16.5.5. Termenele de dispunere a sancțiunii disciplinare

263
 Cercetarea prealabilă se efectuează cu respectarea termenelor prevăzute la art.
60 alin. (1) din Statut, în sensul căsancţiunile disciplinare se dispun în termen de
cel mult 6 luni de la data la care persoana prevăzută la art. 59 alin. (2) a luat
cunoştinţă despre comiterea faptei, dar nu mai târziu de un an de la data
săvârşirii acesteia;

Termenul de 6 luni este termen de prescripţie, iar termenul de un an este

termen de decădere.

16.5.6. Suspendarea şi încetarea suspendării procedurii disciplinare

Termenul de prescripție de 6 luni, prevăzut la art. 60 alin. (1) din Statut se

suspendă în situațiile stipulate la art. 60 alin. (2) şi art. 625 din Statut, și anume:

- de la data sesizării, în condiţiile legii, a organelor de urmărire penală şi

până la data soluţionării definitive a cauzei, dacă pentru fapta care constituie
abatere disciplinară s-a dispus sesizarea organelor de urmărire penală;

- de la data la care poliţistul se află în concedii sau învoiri plătite, în

condiţiile legii, este trimis în misiuni ori de la data suspendării raporturilor de
serviciu şi până la data reluării activităţii sau, după caz, încheierii misiunii;

- în cazul în care, pe parcursul cercetării disciplinare, există suspiciuni

rezonabile cu privire la săvârşirea unor infracţiuni, poliţistul desemnat să efectueze
cercetarea prealabilă întocmește un proces-verbal de sesizare din oficiu, în
conformitate cu prevederile art. 292 C. proc. pen, în vederea sesizării organelor de
urmărire penală competente, în condiţiile art. 61 din Legea nr. 135/2010 privind

264
Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare. În acest caz,
procedura disciplinară pentru aceste fapte se suspendă până la soluţionarea
definitivă a cauzei penale;

Suspendarea procedurii disciplinare se constată de către polițistul desemnat

prin întocmirea unui proces-verbal (formular nr. 10), ce se prezintă spre aprobare
persoanei care a dispus cercetarea;

Încetarea suspendării şi reluarea procedurii disciplinare se constată de către

polițistul desemnat prin întocmirea unui proces-verbal (formular nr. 11), ce se
prezintă spre aprobare persoanei care a dispus cercetarea.

16.5.7. Disjungerea procedurii disciplinare

Disjungerea unei cauze, se realizează în situaţia în care cercetarea prealabilă

se efectuează pentru abateri săvârşite de mai mulţi poliţişti și mai multe fapte, iar
pentru unul/unii dintre aceştia ori pentru o/unele fapte a intervenit una dintre
situaţiile de suspendare, cauza se poate disjunge, urmând ca procedura disciplinară
să continue pentru ceilalţi poliţişti ori celelalte fapte, după caz;

Disjungerea cercetării prealabile se constată de către polițistul desemnat prin

întocmirea unui proces-verbal (formular nr. 12), ce se prezintă spre aprobare
persoanei care a dispus cercetarea.

265
16.5.8. Extinderea procedurii disciplinare

Dacă în cadrul desfăşurării procedurii disciplinare sunt identificate şi alte

abateri disciplinare se dispune extinderea cercetării acestora;

Extinderea cercetării prealabile se constată de către polițistul desemnat prin

întocmirea unui proces-verbal (formular nr. 13), ce se prezintă spre aprobare
persoanei care a dispus cercetarea; în acest caz va fi citat polițistul (formular
nr.16 – adaptat,la motivul citării se va consemna extinderea cercetării pentru alte
fapte), ocazie cu care situația de extindere a cercetărilor va fi adusă la cunoștința
polițistului cercetat, pe bază de proces-verbal (formular nr. 15– adaptat, în care
se va aduce la cunoștința polițistului cercetat a situația extinderii).

16.5.9. Administrarea probatoriului

Polițistul desemnat procedează la administrarea probatoriului, fiind

obligat să strângă probele, atât în favoarea cât şi în defavoarea poliţistului cercetat,
probecare pot conduce la aflarea adevărului cu privire la existenţa sau inexistenţa
abaterii disciplinare, gravitatea şi condiţiile care au cauzat sau favorizat săvârşirea
acesteia, să evalueze şi să se pronunţe motivat, prin proces-verbal, (formular nr.
14) cu privire la pertinenţa, concludenţa şi utilitatea probelor solicitate de către
poliţistul cercetat;

Pe timpul cercetării prealabile, cu respectarea prevederilor legale, se pot

desfăşura următoarele activităţi: verificarea unor înscrisuri, inclusiv privind
activitatea desfăşurată anterior de poliţistul cercetat; constatarea, la faţa locului, a
266
unor situaţii de fapt; inventarieri, audieri de martori, controale financiar-contabile,
expertize, ridicări de înscrisuri, precum şi alte activităţi necesare lămurii cauzei;
activitățile vor fi consemnate, după caz, în procese-verbale (formular nr. 15);
Ascultarea poliţistului cercetat, înregistrarea cererilor/rapoartelor scrise ale
acestuia şi consemnarea susţinerilor sale sunt activități obligatorii în cursul
procedurii disciplinare, ce revin în sarcina polițistului desemnat, care va proceda în
acest sens la citarea polițistului cercetat (formular nr. 16) ori de câte ori este
nevoie, până la finalizarea cercetării;
Prevederile art. 11 din Hotărâre se aplică în mod corespunzător, în sensul că
în caz de neprezentare a polițistului cercetat, în urma citării sale, procedura
continuând de drept, polițistul desemnat încheind un proces-verbal (formular nr.
6).

16.5.10. Proiectul raportului de cercetare prealabilă

La terminarea verificărilor, poliţistul desemnat întocmeşte un proiect de

raport de cercetare prealabilă în conformitate cu prevederile art. 59^1 alin. (2)
din Statut (formular nr. 17) şi procedează la citarea polițistului cercetat
(formular nr. 18), ocazie cu care o fotocopie a proiectului i se înmânează sau,
după caz, în situaţia în care documentul conţine informaţii clasificate, se aduce la
cunoştinţa acestuia; proiectul va fi semnat de către polițistul desemnat, polițistul
cercetat și, după caz, de către asistent; înmânarea proiectului raportului de
cercetare prealabilă va fi consemnată într-o dovadă semnată de polițiștii în cauză
(formular nr. 19);

267
 Cu această ocazie, în termen de 3 zile lucrătoare de la data înmânării
documentului sau, după caz, de la data aducerii la cunoştinţă, poliţistul cercetat
poate formula obiecţii şi solicita noi probe în apărare. Rezultatul analizei şi,
după caz, al verificărilor se consemnează în proiectul raportului de cercetare
prealabilă;

Prevederile art. 11 din Hotărâre se aplică în mod corespunzător, în sensul că

în caz de neprezentare a polițistului cercetat, în urma citării sale, procedura
continuând de drept, polițistul desemnat încheind un proces-verbal (formular nr.
6).

16.5.11. Raportul de cercetare prealabilă

Poliţistul desemnat întocmeşte raportul de cercetare prealabilă în

conformitate cu prevederile art. 59^2 din Statut(formular nr. 20), care va
cuprinde în mod obligatoriu:

a) numărul actului administrativ prin care a fost desemnat cu efectuarea

cercetării prealabile;

b) descrierea faptei sesizate şi persoanele implicate;

c) procedeele şi modalităţile de verificare;

d) concluziile privind existenţa sau inexistenţa aspectelor sesizate şi a

vinovăţiei poliţistului cercetat;

268
 e) prevederile legale încălcate de poliţist şi încadrarea juridică a faptelor
reţinute, cu indicarea probelor şi a dovezilor pe care se întemeiază;

f) motivele privind respingerea cererilor sau a probelor propuse în apărare de

către poliţistul cercetat;

g) cauzele şi condiţiile care au generat şi favorizat comiterea abaterilor;

h) alte date şi elemente apreciate ca necesare, după caz.

În termen de 2 zile lucrătoare de la data finalizării raportului, întocmit în

condițiile art. 59^1alin (3), coroborate cu art. 59^2 din Statut, se va proceda la
citarea polițistului cercetat (formular nr. 21) ocazie cu care o fotocopie a
raportului se înmânează poliţistului cercetat sau, după caz, în situaţia în care
documentul conţine informaţii clasificate, se aduce la cunoştinţa acestuia; raportul
va fi semnat de către polițistul desemnat, polițistul cercetat și, după caz, de către
asistent; activitatea de înmânare, respectiv aducere la cunoștință a raportului de
cercetare prealabilă se va consemna într-o dovadă semnată de polițiștii în cauză
(formular nr. 19);

Prevederile art. 11 din Hotărâre se aplică în mod corespunzător, în sensul că

în caz de neprezentare a polițistului cercetat, în urma citării sale, procedura
continuând de drept, polițistul desemnat încheind un proces-verbal (formular nr.
6).

16.5.12. Valorificarea rezultatelor activităţii

Constituirea dosarului de cercetare prealabilă

269
 În cadrul procedurii disciplinare, poliţistuldesemnat constituie dosarul de
cercetare prealabilă, care, conform art. 24 din Hotărâre, cuprinde toate
documentele întocmite în cadrul operaţiunilor administrative aferente procedurii de
cercetare prealabilă, după cum urmează:

a) materialul de sesizare a faptei care face obiectul cercetării prealabile;

b) copia actului administrativ prin care s-a declanşat procedura

disciplinară şi, după caz, a actelor administrative de înlocuire a poliţistului
desemnat;

c) proiectul raportului de cercetare prealabilă, respectiv raportul de

cercetare prealabilă;

d) toate actele întocmite/administrate în perioada desfăşurării cercetării

prealabile;

e) opis privind documentele existente în dosarul de cercetare prealabilă.

În situaţia în care doi sau mai mulţi poliţişti sunt cercetaţi pentru fapte
săvârşite în comun, li se vor întocmi dosare separate cu un singur raport de
cercetare prealabilă (două sau mai multe exemplare în funcție de numărul
polițiștilor cercetați), cu excepţia cazului în care cei doi provin din unităţi diferite,
când vor fi întocmite rapoarte separate.

16.5.13. Prezentarea dosarului persoanei care a dispus cercetarea

prealabilă

270
 În termen de 2 zile lucrătoare, de la luarea la cunoștință a raportului de
cercetare prealabilă,întocmit în condițiile art. 59^1alin. (3), coroborate cu art.
59^2 din Statut, semnat de către ofițerul desemnat, ofițerul cercetat, precum și,
după caz, de către asistent,raportulva fi prezentat, împreună cu dosarul de
cercetare constituit, persoanei în drept (șefului care a dispus cercetarea), în
vederea dispunerii unei măsuri din cele prevăzute la art. 59^3din Statut, și anume:

a)clasarea dosarului, în cazul inexistenţei faptei, constatării nevinovăţiei

poliţistului cercetat, prescrierii faptei sau în situaţia încetării raporturilor de
serviciu ale poliţistului cercetat;

b)restituirea motivată a dosarului pentru completarea cercetării prealabile,

caz în care persoana în drept trebuie să indice, în scris, motivele care justifică
măsura;

c)aplicarea măsurii prevăzute la art. 58^1 (“atenționare”) sau, după caz,

a unei sancţiuni disciplinare dintre cele prevăzute la art. 58 alin. (1) lit. a) şi
b);

d)sesizarea şi consultarea consiliului.

În cazul rezoluționării raportului de cercetare prealabilă, de către

persoana în drept, cu măsura de la art. 593 lit. b) din Statut, polițistul desemnat
va completa cercetarea prealabilă, cu actele indicate în rezoluție, reluând
activitățile procedurale ce se impun, după caz (administrarea unor noi probe,
întocmirea proiectului și raportului de cercetare), cu aplicarea corespunzătoare a
procedurii de aducere la cunoștința polițistului cercetat actelor întocmite, urmând
ca la terminarea cercetării să prezinte din nou dosarul persoanei care a dispus-o, în
conformitate cu prevederile art. 59^3 din Statut).

271
 În situațiile rezoluționării raportului de cercetare prealabilă, de către
persoana în drept, cu una din măsurile prevăzute la art. art. 59^3 lit. a), c) sau
d) din Statut, ofițerul desemnat trimite dosarul de cercetare prealabilă, pe bază de
adresă scrisă, (formular nr. 22) la structura de resurse umane competentă, pentru
continuarea procedurii disciplinare, până la emiterea actului privind dispunerea
măsurii.

16.6. Conduita polițistului desemnat

Polițistul desemnat este obligat să respecte principiul prezumției de

nevinovăție, asigurând exercitarea deplină și efectivă a drepturilor constituționale
și 272nhumane272n ce revin atât persoanei cercetate, cât și celorlalte părți din
272nhuman, să manifeste un comportament exemplar, 272nhumane272nalism,
integritate morală, conștiinciozitate, respect, autocenzură, imparțialitate, să
dovedească stăpânire de sine, capacitate de comunicare și abilități de gestionare a
situațiilor;

Polițistului desemnat îi este interzis să aplice, să încurajeze și să tolereze acte

de tortură, tratamente și pedepse 272nhumane sau degradante, constrângere
fizică și psihică.

16.7. Dispunerea măsurilor

272
 În urma încheierii unei cercetări prealalbile se pot dispune măsuri atunci
când au fost constatate abateri ale polițistului de la normele și reglementările în
vigoare. Aceste măsuri sunt:

16.7.1. Atenţionarea

Atenţionarea poliţistului se dispune în scris, are caracter administrativ-

preventiv şi nu produce consecinţe asupra raportului de serviciu;

Persoana în drept dispune atenţionarea poliţistului atunci când consideră că

aplicarea măsurii administrativ-preventive este proporţională cu gravitatea faptei şi
suficientă pentru atingerea scopului răspunderii disciplinare;
Atenţionarea poliţistului constă în atragerea atenţiei cu privire la fapta
săvârşită şi la luarea unor măsuri de îndreptare, respectiv în indicarea faptului că
poate fi sancţionat disciplinar pentru fapte ce constituie abateri disciplinare;
În cazul atenţionării, pentru aceeaşi faptă nu mai poate fi dispusă o sancţiune
disciplinară.

16.7.2. Dispunerea sancțiunii disciplinare

Sancţiunea disciplinarăse stabileşte şi se dispune numai după cercetarea

prealabilă şi după consultarea Consiliului, cu excepţia mustrării scrise şi a
diminuării salariului funcţiei de bază cu 5-20% pe o perioadă de 1-3 luni, când
persoana în drept poate decide aplicarea sancţiunii fără consultarea Consiliului;

273
 La stabilirea sancţiunii se ţine seama de activitatea desfăşurată anterior, de
împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârşită, de cauzele, gravitatea şi
consecinţele acesteia, de gradul de vinovăţie a poliţistului, precum şi de
preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise;

Sancţiunile disciplinare se dispun prin act administrativ al persoanei

prevăzute la art. 59 alin. (2) din Statut, care a dispus efectuarea cercetării
prealabile;

Actul administrativ prin care se dispune sancţionarea / atenționarea /

clasarea poliţistului se emite în termen de cel mult 30 de zile de la finalizarea
cercetării disciplinare; emiterea actului de dispunere a sancțiunii se va realiza
înăuntrul termenelor prevăzute la art. 60 alin. (1) din Statut;

Actul administrativ de sancţionare / atenționare / clasare se comunică

poliţistului, prin grija structurii de resurse umane competente.

16.8. Calculul termenelor

La calculul termenelor privind depunerea sau comunicarea unor

documente în cadrul procedurii disciplinare se ia în considerare data depunerii
documentului la secretariatul unităţii, la oficiul poştal sau la serviciul de curierat
rapid ori la un serviciu specializat de comunicare.

16.9. Responsabilităţi:

274
 Pentru fiecare activitate desfășurată, un polițist trebuie să fie însărcinat
pentru a avea o evidență clară asupra activităților desfășurate de fiecare polițist în
parte.

16.9.1. Șeful unității:

- Dispune declanșarea cercetării prealabile;

- Semnează dispoziţia de desemnare a poliţistului care efectuează cercetarea
prealabilă;
- Se sesizează din oficiu cu privire la existenţa uneia din incompatibilităţile prev.
la art. 59, alin. (4) din Statut coroborat cu prev. art. 17 din H.G. 725/2015;
- Dispune cu privire la cererile de abţinere/recuzare primite;
- Analizează şi, după caz, semnează documentele supuse aprobării de către
poliţistul desemnat cu cercetarea prealabilă;
- Urmăreşte ca actele întocmite de către poliţistul desemnat cu cercetarea
prealabilă să respecte termenele prevăzute în Statut;

16.9.2. Poliţistul desemnat cu cercetarea prealabilă:

- Verifică dacă nu este incompatibil să efectueze cercetarea prealabilă;

- Cu excepţia actelor administrative emise de şeful unităţii, a cererii de
recuzare şi a referatului întocmit de structura de resurse umane în cazul
abţinerii/recuzării, întocmeşte toate documentele prevăzute în prezenta procedură;

275
 - Respectă termenele, etapele şi utilizează formularele prevăzute în cadrul
prezentei proceduri;
- Administrează probatoriul necesar aflării adevărului cu privire la
existenţa sau inexistenţa abaterii disciplinare;
- Verifică nivelul de acces la informaţii clasificate al poliţistului cercetat
respectiv poliţistului asistent;
- Prezintă raportul de cercetare prealabilă persoanei care a dispus
cercetarea;
- Pe timpul efectuării cercetării prealabile, în relaţia cu poliţistul cercetat,
asigură respectarea principiilor care stau la baza efectuării procedurii disciplinare,
în conformitate cu prevederile art. 58^2 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul
poliţistului;
- Respectă prevederile din H.G. nr. 991/2005 pentru aprobarea Codului de
etică şi deontologie al poliţistului.

16.9.3. Poliţistul desemnat să ajute în efectuarea cercetării prealabile:

Desfășoară acte de verificare în cadrul procedurii disciplinare, sub

coordonarea polițistului desemnat cu cercetarea prealabilă, în conformitate cu
prevederile prezentei proceduri.

16.9.4. Poliţistul cercetat:

276
 Pe timpul cercetării prealabile, în relaţia cu poliţistul desemnat să efectueze
cercetarea, respectă prevederile Codului de etică şi deontologie al poliţistului;

16.9.5. Structura de resurse umane:

Întocmeşte actul administrativ de numire/înlocuire a poliţistului desemnat cu

cercetarea prealabilă;

Întocmeşte referatul necesar rezoluţionării cererilor de abținere/recuzare;

16.9.6. Alte responsabilităţi:

Şeful Biroului Control Intern verifică respectarea procedurii şi a

variantei/variantelor revizuite în cadrul activităţilor de control efectuate;

Persoanele care utilizează această procedură aplică ediţia în vigoare a

procedurii;

Prezenta procedură nu exclude şi nu limitează obligaţia personalului implicat

în aceste activităţi de a-şi însuşi şi respecta actele normative/dispoziţiile în vigoare,
precum şi prevederile din Regulamentul de organizare şi funcţionare şi din Fişa
postului.

277
 Bibliografie

1. Coordonator Ursula Șchiopu – Dicționar de psihologie, Editura Babel,

București, 1997;
2. Doru Galan, Mădălin Olteanu – Arte marțiale operative; manual
orientativ de autoapărare, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2016;
3. Ion Chipăilă, Ion Dascălu, Marian Dragne, Emanoil Munteanu –
Bazele muncii informative, Editura Ministerului de Interne, 1997;
4. Joe Navaro cu dr. Marvin Karlins– Secretele comunicării nonverbale,
Editura Meteor Press, București, 2008;
5. Marius-Florin Mihăilă – Comportamentul non-verbal. Facilitator sau
trădător al comunicării?, Editura Sitech, Craiova, 2017;
6. Paul Popescu-Neveanu – Dicționar de psihologie, Editura Albatros,
București, 1978;
7. Peter Collet – Cartea gesturilor. Cum putem citi gândurile oamenilor
din acțiunile lor, Editura Trei, București, 2011;
8. Vasile Breban – Mic dicționar al limbii române, Editura
Enciclopedică, București, 1997

Legislație

278
1. Constituţia României;
2. Codul penal;
3. Codul de procedură penală;
4. Legea nr.60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice,
modificată şi completată;
5. Legea nr. 61/1991, republicată, privind sancţionarea faptelor de încălcare a
unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice;
6. Legea nr. 14 din 1992, privind organizarea și funcționarea Serviciului
Român de Informații;
7. Legea 31 din 1994, privind aderarea României la Acordul European
referitor la transportul rutier internațional al mărfurilor periculoase
(A.D.R.);
8. Legea nr. 1 din 1998, privind organizarea și funcționarea Serviciului de
Informații Externe;
9. Legea 544 din 2001, actualizată în anul 2016, privind liberul acces la
informațiile de interes public;
10. Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, cu modificările
ulterioare;
11. Legea nr. 218/2002, privind organizarea și funcționarea Poliției
Române;
12. Legea nr. 182 din 2002, privind protecția informațiilor clasificate;
13. Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi
protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare;
14. Legea 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie;
15. Legea 213 din 2004, privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept
de liberă practică;

279
16. Legea 272 din 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor
copilului;
17. Legea nr. 295 din 2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor,
republicarea 2 din Monitorul Oficial, Partea I, nr. 425 din 10.06.2014.
18. Legea 306 din 2004, privind exercitarea profesiei de medic, precum și
organizarea și funcționarea Colegiului Medicilor;
19. Legea 346 din 2006, privind organizarea și funcționarea Ministerului
Apărării Naționale;
20. H.G. nr. 301/11.04.2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor
şi protecţia persoanelor;
21. HG nr. 585 din 13 iunie 2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale
de protecţie a informaţiilor clasificate în România cu modificările şi
completările ulterioare;
22. Ordonanţa Guvernului României nr.2/12.07.2001 privind regimul juridic
al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr.180/2002 cu modificările ulterioare;
23. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 23/2008;
24. Ordinul M.A.I.nr. 60 din 2 martie 2010 privind organizarea şi
executarea activităţilor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice,
modificat prin O.M.A.I. 26/ 01.04.2015;
25. Instrucţiunile MAI nr. 9/27.03.2013 privind efectuarea analizelor de risc
la securitatea fizică a unităţilor ce fac obiectul Legii 333/2003 privind paza
obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor;
26. Dispoziția Inspectorului General al Poliției Române nr. 643 din data de
05.12.2005;

280
27. Dispoziţia IGPR nr. 123/2012 privind stabilirea Concepţiei unitare de
organizare, funcţionare şi acţiune de ordine publică ale Poliţiei Române;
28. Dispoziţia IGPR nr.207/2006 pentru punerea în aplicare a Concepţiei
unitare privind modul de acţiune al efectivelor de poliţie pentru preluarea
şi rezolvarea evenimentelor semnalate prin SNUAU 112;
29. Dispoziţia IGPR nr. 643/2005 pentru aprobarea Manualului de bune
practici de intervenţie pentru poliţistul de ordine publică;
30. Manualul poliţistului de proximitate;

281