Inspectoratul General Al Poliției Române Direcția de Investigații Criminale

INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE
DIRECȚIA DE INVESTIGAȚII CRIMINALE
GHIDUL POLIȚISTULUI
DE INVESTIGAȚII CRIMINALE
Vol. 1
Editura Ministerului Afacerilor Interne

București – 2019
1
2
CUPRINS
Prefață ......................................................................................................... 9
Investigarea și cercetarea infracțiunilor contra patrimoniului
CAPITOLUL 1. Organizarea şi desfăşurarea activităţilor

specifice structurilor din cadrul Poliţiei Române pentru
prevenirea şi combaterea infracţiunilor de tâlhărie ........................................ 11
1.1. Considerații generale .................................................................................................. 11
1.2. Organizarea și funcționarea structurilor care desfăşoară
activităţi pe linia combaterii infracţiunilor de tâlhărie .......................................... 13
1.3. Atribuţiile poliţiştilor care desfăşoară activităţi specifice de
combatere a infracţiunilor de tâlhărie ............................................................................ 16
1.4. Considerații privind metodele şi modurile de operare pe care le
folosesc infractorii la comiterea infracţiunilor de tâlhărie ................................... 20
1.5. Activităţi investigative şi de cercetare penală, desfăşurate în
vederea identificării autorilor faptelor de tâlhărie .................................................. 23
1.6. Activităţi desfăşurate pentru prevenirea infracţiunilor de
tâlhărie .......................................................................................................................................... 34

specifice structurilor de investigaţii criminale pentru
prevenirea şi combaterea furturilor de autovehicule, a
traficului intern şi internaţional cu autovehicule furate, precum
şi a altor infracțiuni având ca obiect autovehicule achiziţionate
în sistem leasing sau închiriate în regim rent-a-car .......................................... 38
2.1. Organizarea şi funcţionarea formaţiunilor ce desfăşoară
activităţi pe linia furturilor şi traficului cu autovehicule furate ......................... 38
prevenire şi combatere a furturilor şi traficului cu autovehicule
furate .............................................................................................................................................. 40
2.3. Activităţi de cercetare desfăşurate în vederea identificării
autorilor faptelor de furt şi trafic cu autovehicule furate .................................... 45
3
2.4. Urmărirea, descoperirea, clarificarea situaţiei juridice a
autovehiculelor reclamate furate din România şi revocarea
urmăririi acestora ..................................................................................................................... 49
2.5. Specificul activităţilor de urmărire, descoperire şi clarificarea
situaţiei juridice a autovehiculelor achiziționate în sistem leasing şi
rent-a-car, ce fac obiectul infracţiunilor de înşelăciune, abuz de
încredere sau altor infracțiuni............................................................................................. 53
2.6. Specificul activităţilor de urmărire, descoperire şi clarificare a
situaţiei juridice a autovehiculelor reclamate ca fiind furate din
străinătate ..................................................................................................................................... 56
2.7. Descrierea unor activităţi specifice ce se desfăşoară pentru
clarificarea situaţiei juridice a autovehiculelor reclamate ca fiind
furate ............................................................................................................................................. 61
2.8. Activităţi desfăşurate pentru prevenirea furturilor şi traficului
cu autovehicule furate ........................................................................................................... 70

specifice structurilor din cadrul Poliţiei Române pentru
prevenirea şi combaterea furturilor din locuințe și societăți
comerciale ................................................................................................. 73
3.1. Considerații generale privind fenomenul furturilor din locuinţe
și societăţi comerciale ................................................................................................. 73
3.2. Principalele moduri de operare folosite de infractori pentru
comiterea furturilor din locuinţe și societăţi comerciale ....................................... 75
3.3. Organizarea activităţilor specifice pentru prevenirea și
combaterea furturilor din locuinţe și societăţi comerciale ................................... 79
3.4. Principalele activități desfășurate de poliţiştii sesizați de
comiterea unei infracţiuni de furt ..................................................................................... 84
3.5. Prinderea în flagrant ...................................................................................................... 89
Cooperarea internațională
CAPITOLUL 4. Cooperarea judiciară și polițienească

internațională...................................................................................................... 94
4.1. Competența structurilor de investigații criminale privind
urmărirea penală ....................................................................................................................... 96
4.2. Forme de cooperare judiciară internațională în materie penală ............. 100
4.2.1. Transferul de procedură ............................................................................ 100
4
4.2.2. Comisia rogatorie internațională .......................................................... 103
4.2.3. Ordinul european de anchetă ................................................................. 105
4.2.4. Echipele comune de anchetă (JIT) ...................................................... 107
4.2.5. Supravegherea transfrontalieră ............................................................. 111
4.3. Cooperarea polițienească internațională ........................................................... 114
4.3.1. Cererea de asistență polițienească internațională ......................... 114
4.3.2. Schimbul de date și informații operative ......................................... 117
4.3.3. Soluționarea petițiilor și a mesajelor conținând
elemente de extraneitate ..................................................................................................... 119
4.3.4. Activități pentru localizarea minorilor care fac obiectul
Convenției asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de
copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980 ......................................................... 120
4.3.5. Cooperarea cu EUROPOL (Agenția UE pentru
cooperare în materie de aplicare a legii) .................................................................... 122
4.3.6. Gestionarea semnalărilor primite de la autoritățile
străine .......................................................................................................................................... 129
Investigații financiare în cauze penale
CAPITOLUL 5. Investigații financiare în vederea dispunerii

măsurilor asigurătorii, confiscărilor și stabilirea profilului
financiar al persoanelor cercetate pentru infracțiuni judiciare ......... 131
5.1. Noțiune .............................................................................................................................. 131
5.2. Cadru legal ...................................................................................................................... 132
5.3. Obiectivele investigațiilor financiare ................................................................. 132
5.4. Baze de date și instituții de la care se pot solicita informații
utile investigației financiare ............................................................................................. 135
5.5. Procedura de obţinere a datelor şi informaţiilor de la entităţi
financiare nebancare: Facebook, Google, PayPal, Western Union,
MoneyGram, American Express, WhatsApp .......................................................... 139
Analiza comportamentală
CAPITOLUL 6. Activitatea de analiză comportamentală și

„criminal profiling” în domeniul investigării infracțiunilor în
Poliția Română ............................................................................................................................ 150
6.1. Domenii de aplicare .................................................................................................... 150
6.2. Mod de lucru .................................................................................................................. 152
6.3. Cerințele tehnice ale înregistrărilor video ce pot fi analizate
comportamental ..................................................................................................................... 156
5
Patrimoniul cultural național
CAPITOLUL 7. Prevenirea și cercetarea infracțiunilor în

domeniul protejării patrimoniului cultural național .................................... 160
7.1. Legislația incidentă ..................................................................................................... 160
7.2. Bunurile culturale mobile ........................................................................................ 164
7.3. Monumentele istorice ................................................................................................ 165
CAPITOLUL 8. Principalele activități ce se desfășoară pentru
prevenirea și cercetarea infracțiunilor în domeniul protejării
patrimoniului cultural național ............................................................. 168
CAPITOLUL 9. Cercetarea infracțiunilor ce se pot comite în

domeniul protejării patrimoniului cultural național .................................... 170
9.1. Cercetarea infracţiunilor de furt care aduc atingere
patrimoniului cultural naţional ....................................................................................... 170
9.2. Cercetarea infracțiunilor de detecții și furt de bunuri
arheologice ............................................................................................................................... 172
9.3. Cercetarea infracţiunilor de export/import ilegal de bunuri
culturale mobile .................................................................................................................... 173
9.4. Cercetarea infracţiunilor de distrugere .............................................................. 174
9.5. Cercetarea infracţiunii de executare de falsuri după bunuri
culturale mobile clasate ...................................................................................................... 174
CAPITOLUL 10. Cooperarea interinstituțională, baze de date

disponibile, evidența și analiza muncii pe linia prevenirii și
combaterii infracțiunilor la regimul protejării patrimoniului
cultural național .................................................................................................................. 175
Infracțiuni cu mobil discriminatoriu
CAPITOLUL 11. Investigarea infracțiunilor cu mobil

discriminatoriu ....................................................................................................... 177
11.1. Noțiuni generale și definiții .................................................................................. 177
11.2. Infracțiunile motivate de ură în legislația penală din România ........... 178
11.3. Discursul motivat de ură în legislația penală din România ................... 181
11.4. Particularități ale cercetării infracțiunilor cu mobil
discriminatoriu ............................................................................................................................... 183
6
Investigarea infracțiunilor informatice
CAPITOLUL 12. Aspecte practice în investigarea

infracțiunilor informatice .............................................................................................. 188
12.1. Principalele moduri de operare utilizate în comiterea
infracțiunilor informatice aflate în competența structurilor de
investigații criminale ........................................................................................................... 188
infracțiunilor informatice aflate în competența altor structuri de
poliție .......................................................................................................................................... 189
12.3. Activități principale de efectuat la primirea sesizării ............................... 190
12.4. Aspecte ce trebuie urmărite cu ocazia audierii persoanei
vătămate ......................................................................................................... 191
12.5. Principalele activități investigative ................................................................... 191
12.6. Cum se găsește antetul de e-mail (HEADER) în funcție de
clientul de e-mail ................................................................................................................... 194
12.7. Date de contact și instrumente de verificare ................................... 196
12.8. Obținerea de date de la furnizorii de servicii din străinătate ........... 197
Alte activități procedurale și investigative
CAPITOLUL 13. Aspecte practice privind percheziția ............................. 203

13.1. Percheziția domiciliară ......................................................................................... 203
13.2. Percheziția corporală ............................................................................................... 207
13.3. Percheziția unui vehicul ......................................................................................... 208
13.4. Percheziția informatică ........................................................................................... 211
13.5. Ridicarea de înscrisuri și obiecte ....................................................................... 213
CAPITOLUL 14. Aspecte practice privind audierea minorilor ........... 214

14.1. Particularități ale ascultării minorului în funcție de vârstă ................... 214
14.2. Particularități ale ascultării minorului-victimă a unei
infracțiuni .................................................................................................................................. 217
14.3. Particularități ale ascultării martorului minor .............................................. 220
14.4. Particularități ale ascultării minorului aflat în conflict cu legea
penală ......................................................................................................................................... 220
14.5. Practică CEDO ........................................................................................................... 222
7
Organizarea și desfășurarea activităților efectuate de către polițiști în
cazul infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale
CAPITOLUL 15. Activitatea de constatare, cercetare și

investigare ............................................................................................................................... 225
15.1. Sesizarea evenimentelor ......................................................................................... 225
15.2. Luarea primelor măsuri .......................................................................................... 226
15.3. Cercetarea la fața locului ...................................................................................... 228
15.4. Examinarea medico-legală/fizică a persoanei ............................................. 228
15.5. Efectuarea investigațiilor ....................................................................................... 229
15.6. Audierea ......................................................................................................................... 230
15.7. Alte activități ce se efectuează ........................................................................... 233
15.8. Activităţi investigative și informative în vederea identificării
autorului ..................................................................................................................................... 233
15.9. Măsuri de asistare a victimelor ........................................................................... 234
Anexe
Anexa 1 .................................................................................................................................... 235

Anexa 2 ...................................................................................................................................... 237
Anexa 3 .................................................................................................................................... 239
Anexa 4 ...................................................................................................................................... 240
Anexa 5 .................................................................................................................................... 241
Anexa 6 .................................................................................................................................... 242
Anexa 7 ...................................................................................................................................... 243
Anexa 8 .................................................................................................................................... 244
Anexa 9 .................................................................................................................................... 246
Anexa 10 ................................................................................................................................... 247
Anexa 11 ................................................................................................................................... 249
Anexa 12 .................................................................................................................................. 250
Anexa 13 .................................................................................................................................. 252
Anexa 14 .................................................................................................................................. 253
Anexa 15 .................................................................................................................................. 254
Anexa 16 .................................................................................................................................. 255
8
PREFAȚĂ
„Nu te obosi să fii mai bun decât contemporanii sau

predecesorii tăi! Încearcă să fii mai bun decât tine însuți!”
William Faulkner
În contextul unei legislații penale și procesual penale tot mai fluide,

precum și al unei dinamici negative de personal înregistrată în ultimii ani,
considerăm necesar ca poliția judiciară, din care cu mândrie facem parte și
noi, polițiștii de investigații criminale, să-și dezvolte continuu nivelul de
pregătire profesională, pentru a face față tuturor provocărilor.
Prezentul ghid a fost elaborat de Direcția de Investigații Criminale,
pentru a contribui la creșterea nivelului de pregătire profesională a
polițiștilor din cadrul tuturor structurilor de investigații criminale, fiind o
însumare de noțiuni, elemente procedurale și metodologice menite să
călăuzească activitățile investigative specifice liniilor de muncă date în
competență.
Totodată, lucrarea își propune să faciliteze înțelegerea, însușirea și
aplicarea unitară în activitatea profesională a procedurilor, metodologiilor
și bunelor practici existente în domeniu, în contextul apariției continue de
noi moduri de operare ale infractorilor, unele chiar „de import”.
Pregătirea profesională continuă și riguroasă, precum și
cooperarea deja caracteristică structurilor de investigații criminale
reprezintă răspunsul consistent pe care trebuie să-l dăm infracționalității,
deseori cu prețul multor ore de muncă desfășurate peste program, în
weekenduri și sărbători legale petrecute la serviciu.
9
10
INVESTIGAREA ȘI CERCETAREA
INFRACȚIUNILOR CONTRA PATRIMONIULUI
CAPITOLUL 1
Organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice
structurilor din cadrul Poliţiei Române pentru prevenirea
şi combaterea infracţiunilor de tâlhărie
1.1. Considerații generale

Infracțiunea de tâlhărie este privită de legea penală ca o infracțiune
contra patrimoniului.
Infracțiunile contra patrimoniului sunt acele infracțiuni care au ca
obiect juridic relaţii sociale de ordin patrimonial. Legea penală apără, în
general, toate relațiile de ordin patrimonial, incriminând și sancţionând
faptele îndreptate împotriva acestora, prevăzând un regim sancționator
sever.
Ca infracţiune contra patrimoniului, tâlhăria constituie cea mai
gravă formă sub care se poate comite fapta de furt. Elementul circumstanțial
de calificare este îndreptat împotriva persoanei; această interferență între
relaţii sociale diferite – pe de o parte, relaţii privind patrimoniul, iar pe de
altă parte relaţii referitoare la persoană – creează anumite implicații în sfera
altor infracțiuni, fapt ce a determinat incriminarea tâlhăriei ca infracţiune
distinctă, de sine stătătoare.
În Codul penal, infracțiunea de tâlhărie are următorul cuprins:

ART. 233 – Tâlhăria – Furtul săvârșit prin întrebuințarea de
violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență
sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor
astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea
urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea se
pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor
drepturi.
11
ART. 234 – Tâlhăria calificată – (1) Tâlhăria săvârșită în
următoarele împrejurări:
a) prin folosirea unei arme ori substanțe explozive, narcotice sau
paralizante;
b) prin simularea de calități oficiale;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) în timpul nopții;
e) într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport;
f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional, se pedepsește cu
închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tâlhăria săvârşită în condiţiile art. 229 alin. (3)1 se pedepseşte
cu închisoarea de la 5 la 12 ani.
(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează tâlhăria care a avut ca
urmare vătămarea corporală.
ART. 236 – Tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei –

Dacă faptele prevăzute în art. 233-235 au avut ca urmare moartea victimei,
pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
Spre deosebire de alte infracţiuni care aduc atingere avutului,

existenţa infracţiunii de tâlhărie presupune şi întrebuinţarea de violenţe,
ameninţări sau alte forme de constrângere care pot leza şi integritatea fizică
sau psihică a persoanei prejudiciate material.
Scopul principal urmărit de către făptuitor este comiterea furtului,
violenţa sau ameninţarea constituind doar un mijloc pentru realizarea acestui
1
Art. 229 alin. 3 – Furtul calificat – (3) Furtul privind următoarele categorii de bunuri:
a) ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze
naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă;
b) componente ale sistemelor de irigaţii;
c) componente ale reţelelor electrice;
d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau
alte situaţii de urgență publică;
e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente de cale
ferată, rutiere, navale sau aeriene ori în caz de dezastru;
f) instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi componente
ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente;
g) bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe
drumurile publice;
h) cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicații, precum şi
componente de comunicaţii.
12
scop. De aceea, legiuitorul a inclus tâlhăria în categoria infracţiunilor contra
patrimoniului şi nu în categoria infracţiunilor contra persoanei.
Deci, furtul constituie acţiunea principală, de bază, în structura
tâlhăriei, iar folosirea violenţei, a ameninţărilor sau a altor forme de
constrângere constituie acţiunea adiacentă (secundară), de particularizare a
acţiunii principale.
Gravitatea deosebită a acestei infracţiuni, gradul de pericol social al
acestei fapte rezidă din încălcarea concomitentă a două categorii de norme
juridice: pe de o parte, normele care protejează viaţa, integritatea corporală
şi sănătatea persoanei, iar pe de altă parte, normele care asigură existenţa şi
dezvoltarea avutului.
Întrebuinţarea actelor de constrângere sporește gradul de pericol
social al tâlhăriei, întrucât, prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori
prin punerea victimei în starea de inconştienţă sau neputinţa de a se apăra, se
anihilează opoziția victimei, violența servind ca mijloc pentru comiterea
furtului, păstrarea bunului furat, înlăturarea urmelor infracţiunii sau scăparea
făptuitorului.
Tâlhăria se consideră ca fiind tentativă sau consumată după cum
infracţiunea principală – furtul – a rămas în faza tentativei ori s-a consumat.
1.2. Organizarea și funcționarea structurilor care desfăşoară

activităţi pe linia combaterii infracţiunilor de tâlhărie
Competenţa materială a structurilor care desfăşoară activităţi
specifice de prevenire şi combatere a infracţiunilor de tâlhărie se stabileşte,
de regulă, după cum urmează:
a) Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului
General al Poliţiei Române poate prelua, cu acordul unităţii de Parchet
competente, cauze privind infracţiuni de tâlhărie, astfel:
 cu moduri de operare deosebite ori comise de grupări
infracționale;
 cu prejudicii importante;
 săvârşite pe raza mai multor unităţi teritoriale de poliţie.
b) Serviciile de investigaţii criminale din cadrul Direcţiei Generale
de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi inspectoratelor de poliţie judeţene au
în competenţă infracţiunile de tâlhărie:
 comise prin ameninţare cu arme letale sau neletale;
 asupra băncilor sau altor instituţii unde se mânuiesc valori
monetare ori care vizează bancomate;
13
 asupra autovehiculelor specializate în transporturi de astfel de
valori şi a persoanelor fizice ce au ca atribuţiuni de serviciu transportul sau
distribuirea valorilor monetare;
 cu alte moduri de operare deosebite ori comise de grupări
infracționale;
 care au produs consecinţe deosebit de grave;
 care au avut ca urmare moartea victimei (acestea sunt cercetate
la nivelul Serviciului Omoruri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a
Municipiului Bucureşti, iar la nivelul inspectoratelor judeţene – de către
birourile/compartimentele de combatere a infracţiunilor contra persoanei,
din cadrul serviciilor de investigații criminale).
c) Structurile de investigaţii criminale din cadrul polițiilor
municipiilor, oraşelor, secţiilor de poliţie şi secţiilor regionale de poliţie
transporturi au în competenţă toate celelalte infracţiuni de tâlhărie,
repartizate de regulă pe principiul competenţei teritoriale.
d) Structurile de investigaţii criminale din cadrul polițiilor
municipiilor şi oraşelor au în competenţă infracţiunile de tâlhărie săvârşite
în mediul rural, comise în locuinţă şi societăţi comerciale de infractori ce
acţionează mascaţi, înarmaţi sau imobilizează victimele prin legare.
e) Structurile de ordine publică din mediul rural (secții de poliție
rurală/poliții comunale/posturi de poliție comunală) instrumentează
infracțiunile de tâlhărie comise în mediul rural, altele decât cele prevăzute
la lit. b) – d), săvârșite prin amenințare sau întrebuințarea de violențe.
Prin mod de operare deosebit se înțelege modalitatea concretă de

comitere a faptei de tâlhărie, precizată și în textul art. 234 din Codul penal,
în următoarele condiții:
a) prin folosirea unor mijloace de impunere a forței (arme letale sau
neletale ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante);
b) prin utilizarea unor metode de inducere în eroare a victimei, de
provocare a unei temeri deosebite sau folosirea violenței excesive
(simularea de calităţi oficiale, autori mascați, deghizați sau travestiți ori
fapta comisă în timpul nopții, doi sau mai mulți autori împreună,
imobilizarea victimei prin legare);
c) obiectivul vizat și prejudiciul deosebit (bănci, case de schimb
valutar și amanet, unităţi sau instituții unde se mânuiesc importante valori
monetare sau autospeciale de transport valori, reprezentanţe auto, staţii de
14
comercializare carburanți, sediile unor instituţii în care sunt amplasate
case de bani, bancomate, sau alte valori importante, săli de jocuri de noroc
sau case de pariuri, oficii poștale și factori poștali, locuinţe);
d) alte situații neprevăzute, ori când unele din condițiile descrise mai
sus sunt întrunite cumulativ.
În cadrul documentării grupurilor infracționale, structurile de

investigaţii criminale pot prelua spre instrumentare dosare penale de la alte
subunităţi, cu acordul unităţii de Parchet competente.
Înregistrarea și repartizarea cauzelor penale privind infracțiunile de
tâlhărie se fac cu respectarea Ordinului comun al Ministerului Afacerilor
Interne nr. 56/2014 și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie nr. 12/C/2014, privind înregistrarea, evidenţa unitară, circuitul
sesizărilor penale şi coordonarea administrativă a activităţilor dispuse
organelor de poliţie de către procuror.
Directorul general al Poliţiei Municipiului Bucureşti, inspectorii-șefi
ai inspectoratelor de poliţie judeţene și șefii secțiilor regionale de poliție
transporturi pot stabili, prin dispoziţie, măsurile organizatorice necesare
prevenirii şi combaterii infracţiunilor de tâlhărie, inclusiv în ceea ce
priveşte competenţa de investigare şi cercetare, cu respectarea prevederilor
regulamentelor de organizare şi funcţionare ale unităţilor pe care le conduc,
ale Ordinului comun al MAI nr. 56/2014 și PÎCCJ nr. 12/C/2014, precum și
ale Dispoziției IGPR nr. 23/2015, actualizate.
Șefii unităților de poliție vor avea în vedere ca, prin modul de
repartizare a dosarelor penale având ca obiect infracțiuni de tâlhărie, să
asigure specializarea polițiștilor din subordine pe această linie de muncă,
având în vedere, în principal, aptitudinile și experiența acestora, specificul
fiecărui caz în parte, numărul de cauze penale aflate în lucru și gradul lor de
complexitate, posibile cazuri de incompatibilitate sau conflict de interese,
precum şi alte situaţii deosebite. În acest sens, la nivelul serviciilor de
investigații criminale, secțiilor de poliție din cadrul DGPMB, polițiilor
municipiilor-reședință de județ și secțiilor regionale de poliție transporturi se
va organiza linia de muncă combaterea infracțiunilor de tâlhărie.
La polițiile municipiilor-reședință de județ, în cadrul cărora
funcționează secții de poliție, problematica pe această linie de muncă este
necesar să fie gestionată la Biroul de Investigații Criminale din cadrul
Poliției Municipale.
15
Se va evita repartizarea unor dosare privind infracțiuni de
complexitate redusă polițiștilor specializați pe linia de muncă combaterea
infracțiunilor de tâlhărie din cadrul serviciilor de investigații criminale,
secțiilor de poliție din cadrul DGPMB și birourilor de investigații criminale
din cadrul polițiilor municipiilor-reședință de județ, astfel încât activitățile
investigative și de cercetare desfășurate de către aceștia să aibă ca prioritate
prevenirea și combaterea infracțiunilor de tâlhărie.
Dispozițiile interne nu pot limita dreptul procurorului de a dispune,
după necesitate, ca, într-o cauză în care cercetarea penală trebuie efectuată
de către unul dintre organele de cercetare ale poliției judiciare, aceasta să fie
efectuată de un alt asemenea organ.
1.3. Atribuțiile polițiștilor care desfăşoară activităţi specifice de

combatere a infracţiunilor de tâlhărie
La nivelul Direcţiei de Investigaţii Criminale, poliţiştii care
desfăşoară activităţi specifice de combatere a infracţiunilor de tâlhărie au
următoarele atribuţii principale:
a) analizează situaţia operativă la nivelul Poliţiei Române, pentru a
fi în măsură să propună şi să execute activităţi concrete de prevenire şi
combatere a infracţiunilor de tâlhărie;
b) acordă sprijin de specialitate structurilor de investigaţii criminale
din subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române pe linia prevenirii
şi combaterii infracţiunilor de tâlhărie;
c) studiază cazuistica pe linia de muncă, stabileşte cauzele şi
condiţiile favorizante, propune măsuri de îmbunătățire a activității în
domeniu, pentru identificarea, cunoașterea, supravegherea şi documentarea
persoanelor care pregătesc ori au săvârșit acest gen de infracţiuni;
d) desfăşoară activităţi specifice pentru culegerea de informații,
valorificarea calificată, legală, temeinică şi operativă a acestora, stabilind
sau propunând metode şi mijloace specifice de documentare, în conformitate
cu reglementările legale în domeniu, aflate în vigoare;
e) efectuează evaluări dispuse de conducerea Ministerului Afacerilor
Interne sau a Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi din
proprie iniţiativă, prezentând concluzii şi propunând măsuri pentru
eficientizarea activităţilor;
f) desfăşoară activităţi pentru soluţionarea dosarelor penale aflate în
lucru, acordă sprijin în cazuri deosebite aflate în lucru la unităţile teritoriale,
urmărind permanent executarea măsurilor stabilite;
16
g) derulează activităţi investigative și de cercetare în vederea
culegerii de date necesare soluţionării cauzelor penale privind fapte de acest
gen;
h) realizează schimb de informaţii cu structurile centrale ale
Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului General al
Poliţiei de Frontieră, Direcției Generale de Protecție Internă şi Serviciului
Român de Informaţii, precum şi cu autoritățile judiciare ale altor state,
Centrul Regional SELEC, prin intermediul ofițerilor de legătură ai polițiilor
străine şi atașații de afaceri interne acreditați la Bucureşti, precum și cu
atașații români acreditați în alte state;
i) elaborează studii, analize, sinteze şi alte materiale referitoare la
criminalitatea în domeniile de responsabilitate, organizează convocări şi
simpozioane, urmărește atragerea tuturor factorilor cu responsabilități în
domeniu şi a societății civile în lupta contra fenomenului infracțional
specific.
Activitatea de combatere a infracţiunilor de tâlhărie la nivelul

Direcţiei de Investigaţii Criminale se evaluează după următorii indicatori:
a) calitatea activităţilor de cercetare în documentarea autorilor şi
suspecților în cauzele penale privind infracţiuni de tâlhărie, atât în
desfășurarea activității proprii, cât şi în sprijinul structurilor teritoriale,
eficienţa identificării autorilor în dosarele penale cu autori neidentificați;
b) calitatea şi volumul activităţii informative desfăşurate în cauzele
penale proprii sau în acţiunile informative deschise (informații, solicitări
către structuri de suport, utilizare și materializare suport operațional), în
vederea identificării autorilor în dosarele penale în care derulează activităţi
directe ori prin delegare;
c) modul de realizare a unor studii, sinteze și alte materiale privind
criminalitatea în domeniu, a analizei evoluţiei fenomenului infracţional pe
această linie, de organizare şi conducere a activităţilor pentru identificarea,
cunoaşterea, supravegherea şi documentarea autorilor şi suspecţilor în
cauzele penale privind infracţiuni de tâlhărie;
d) eficienţa şi volumul activităţilor de evaluare, sprijin şi coordonare
a structurilor teritoriale, aportul avut la soluţionarea cazurilor date în atenţie
ori monitorizare.
Cu ocazia evaluărilor, se ţine cont şi de activităţile desfăşurate
pentru combaterea infracțiunilor contra patrimoniului ori pentru
documentarea grupurilor infracționale date în competenţă.
17
La nivelul serviciilor de investigaţii criminale din cadrul DGPMB și
IPJ, poliţiştii care desfăşoară activităţi specifice de prevenire şi combatere a
infracţiunilor de tâlhărie au următoarele atribuţii principale:
a) analizează situaţia operativă la nivelul unităţii, pentru a fi în
măsură să propună şi să execute activităţi concrete de prevenire şi
combatere a infracţiunilor de tâlhărie;
b) acordă sprijin de specialitate structurilor de investigaţii criminale
din subordine pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor de tâlhărie;
c) studiază cazuistica pe linia de muncă, stabilesc cauzele şi
condiţiile favorizante, persoanele pretabile la comiterea infracţiunilor de
tâlhărie, asigurând documentarea calificată a acestora;
d) desfăşoară activităţi specifice pentru culegerea de informaţii,
e) efectuează evaluări dispuse de conducerea Direcţiei Generale de
Poliţie a Municipiului Bucureşti sau a Inspectoratelor Judeţene de Poliţie,
precum şi din proprie iniţiativă, prezentând concluzii şi propunând măsuri
pentru eficientizarea activităţilor;
f) desfăşoară activităţi pentru soluţionarea dosarelor penale aflate în
lucru, acordă sprijin în cazuri deosebite aflate în lucru la unităţile din
subordine, urmărind permanent executarea măsurilor stabilite;
g) asigură realizarea unui sistem eficient de culegere a informaţiilor
în vederea anihilării grupurilor specializate în comiterea infracţiunilor de
tâlhărie;
h) efectuează schimb de informaţii cu structurile teritoriale ale
Ministerului Afacerilor Interne, precum şi cu structurile teritoriale ale
Serviciului Român de Informaţii, în vederea prevenirii şi combaterii
infracţiunilor de tâlhărie;
i) cooperează cu structurile de ordine publică şi cu celelalte structuri
operative care, prin natura atribuțiilor de serviciu, desfăşoară activităţi
directe în teren, pe raza de competenţă, în vederea prevenirii şi combaterii
infracţiunilor de tâlhărie, participând, ori de câte ori situaţia operativă o
impune, la instruirea agenților de siguranţă publică şi a lucrătorilor de la
posturile de poliţie comunală, cu privire la problematica şi dinamica
infracțiunilor de tâlhărie;
18
j) derulează activităţi investigative şi de cercetare în vederea
culegerii de date necesare soluţionării cauzelor aflate în instrumentare proprie;
k) organizează, periodic sau când situaţia impune, atât pe timp de zi,
cât şi pe timp de noapte, acțiuni în vederea identificării autorilor, cu
participarea efectivelor de ordine publică sau ale altor structuri;
l) organizează şi coordonează activitatea de cercetare la faţa locului
în cazul producerii unor infracţiuni grave, cu moduri de operare deosebite,
conducând nemijlocit munca unor echipe complexe de cercetare.
La nivelul celorlalte structuri de investigaţii criminale din cadrul

DGPMB și IPJ, poliţiştii care desfăşoară activităţi specifice de prevenire şi
combatere a infracţiunilor de tâlhărie au următoarele atribuţii principale:
a) studiază cazuistica pe linia de muncă, stabilesc cauzele şi
condiţiile favorizante, persoanele pretabile la comiterea infracţiunilor de
tâlhărie ce intră în competenţa lor, asigurând supravegherea acestora;
b) desfăşoară activităţi calificate pentru soluţionarea dosarelor
penale aflate în instrumentare proprie, furnizează date şi informaţii pentru
identificarea autorilor în dosarele penale privind fapte comise pe raza de
competenţă aflate în lucru la structurile specializate din cadrul eșaloanelor
superioare;
c) desfăşoară activităţi specifice pentru culegerea de informaţii,
d) participă la instruirea polițiștilor structurilor de ordine publică,
poliţie rutieră şi a celorlalte structuri operative care, prin natura atribuțiilor
de serviciu, desfăşoară activităţi în teren;
e) derulează activităţi investigative și de cercetare în vederea
culegerii de date necesare soluţionării cauzelor aflate în instrumentare
proprie;
f) organizează, periodic sau ori de câte ori situaţia o impune, atât pe
timp de zi, cât şi pe timp de noapte, acţiuni în vederea identificării autorilor
infracţiunilor de tâlhărie, cu participarea efectivelor de ordine publică sau
ale altor structuri;
Activitatea de combatere a infracţiunilor de tâlhărie la nivelul

structurilor de investigaţii criminale, prevăzute mai sus, va fi evaluată după
următorii indicatori:
a) calitatea activităţilor de cercetare în documentarea autorilor şi
suspecţilor în cauzele penale privind infracţiuni de tâlhărie, atât în
desfăşurarea activităţii proprii, cât şi în sprijinul structurilor ierarhic
19
superioare, eficienţa identificării autorilor în dosarele cu autori
neidentificați;
b) procentul de identificare a autorilor în faptele cu autor
neidentificat – raport dintre numărul infracțiunilor cu urmărirea penală
continuată „față de suspect” și numărul infracțiunilor sesizate;
c) numărul și valoarea operativă a rapoartelor informative, notelor şi
referinţelor implementate în sistemul de analiză a informațiilor, pe această
linie de muncă;
d) eficienţa şi volumul activităţilor de prevenire și combatere
concretizate prin rapoarte de analiză operaţională solicitate şi realizate, în
cadrul activităților specifice de documentare.
Cu ocazia evaluărilor, se ţine cont şi de activităţile desfăşurate pe
alte linii de muncă date în competenţă. De asemenea, se vor avea în vedere
și datele rezultate din analiza situației operative, existente pe raza de
competență.
1.4. Considerații privind metodele şi modurile de operare pe

care le folosesc infractorii la comiterea infracţiunilor de tâlhărie
Din punct de vedere poliţienesc, trebuie cunoscute în special:
 modurile de operare;
 persoanele pretabile;
 locurile unde se comit cel mai frecvent tâlhării.
În scopul executării cu eficienţă a unor măsuri specifice pentru
prevenirea şi combaterea tâlhăriilor, se impune a fi cunoscut modul în care
acţionează infractorii la săvârşirea acestora, persoanele pretabile să comită
infracțiuni de tâlhărie, locurile unde se comit cel mai frecvent aceste fapte.
Evolutiv, infracţiunile de tâlhărie se comit cu o frecvenţă medie, iar
prin efectele şi consecinţele grave pe care le produc au un impact negativ
asupra populaţiei şi prezintă următoarele caracteristici principale:
a) sunt comise cu preponderență în mediul urban, marile oraşe fiind
„locul ideal” al infractorilor care comit astfel de fapte;
b) se evidențiază numărul mare al infracţiunilor de tâlhărie săvârşite
prin smulgerea de obiecte, în special a bijuteriilor şi telefoanelor mobile;
c) cei mai mulţi făptuitori acţionează la „adăpostul întunericului”,
în locuri ori în locuinţe izolate, de regulă asupra unor persoane în vârstă sau
care trăiesc singure;
d) ţinta principală a autorilor unor astfel de fapte o reprezintă, în
general, persoanele cunoscute că dețin sume mari de bani ori alte valori
(oameni de afaceri, medici, avocaţi, colecţionari etc.);
20
e) multe cazuri de furt s-au transformat în tâlhării, autorii
nerenunţând la intenţiile infracţionale atunci când au fost surprinşi de
proprietari sau paznici în locuinţe ori societăţi comerciale;
f) o parte dintre tâlhăriile comise au îmbrăcat forme grave, respectiv
organizarea în grup a infractorilor, atacarea victimelor după o cunoaştere
prealabilă și folosirea armelor de foc ori narcoticelor etc.
Din analiza cazuisticii înregistrate la nivelul Poliţiei Române a

rezultat că majoritatea tâlhăriilor au fost săvârşite prin următoarele moduri
de operare:
a) atacarea autovehiculelor specializate care transportă valori
monetare;
b) exercitarea de violențe, în scopul sustragerii de sume de bani,
asupra persoanelor care mânuiesc sau transportă valori monetare importante
(casieri, vânzători, patroni, factori poştali, funcţionari bancari, loto,
salariaţi la staţiile de distribuție carburanți etc.);
c) acțiuni cu violență asupra unor oameni de afaceri, despre care
autorii află că au asupra lor sume mari de bani ori bunuri de valoare;
d) identificarea, urmărirea şi atacarea persoanelor care efectuează
tranzacţii monetare la diverse unități bancare ori case de schimb valutar și
amanet sau care, în locuri publice, expun neintenţionat la vedere sume mari
de bani;
e) agresarea şi deposedarea de sume de bani ori alte bunuri și valori
a taximetriştilor şi a celor care conduc autovehicule destinate transportului
de mărfuri în localităţi sau în afara acestora;
f) agresarea și imobilizarea în locuinţele lor, a persoanelor despre
care autorii au „informaţii” că deţin bunuri sau valori deosebite (tâlhării
comise „la pont”);
g) violențe și amenințări asupra persoanelor în holul, liftul sau scara
blocurilor;
h) smulgerea bijuteriilor, telefoanelor mobile, a genţilor şi poșetelor
aflate în posesia persoanelor de sex feminin;
i) atacarea victimelor care dorm în corturi, în autovehicule staţionate
pe timpul nopţii în parcări situate în localităţi ori în afara acestora;
j) deposedarea de bunuri și sume de bani prin constrângeri, loviri
sau alte violențe ori amenințări ale copiilor şi tinerilor în apropierea şcolilor,
cinematografelor, cluburilor, în parcuri sau terenuri de joacă;
21
k) abordarea și întrebuințarea de violențe și amenințări în scopul
sustragerii de bani sau alte bunuri de la copii neînsoţiţi, persoane în vârstă,
cele aflate sub influenţa alcoolului sau în stare de ebrietate pe stradă, în
parcuri etc.;
l) aducerea unor victime în stare de inconştienţă sau neputinţă de a
se apăra ori a-şi exprima voinţa, apoi deposedarea lor de bani, valori și
bunuri personale;
m) acostarea viitoarelor victime în gări, aerogări, staţii de metrou sau
alte mijloace de transport în comun etc. şi, sub pretextul găzduirii ori
conducerii acestora la adresele căutate ori la alte destinații, deposedarea
acestora de bani sau alte valori, în locurile favorabile;
n) atacarea personalului angajat al caselor de schimb valutar și
amanet, magazinelor de bijuterii, caselor de pariuri ori sălilor de jocuri de
noroc, chioşcurilor, prin folosirea armelor albe sau de foc, a violenței ori
amenințărilor etc.;
o) agresarea şi deposedarea persoanelor care poartă asupra lor arme
şi muniţii (paznici, militari, pădurari etc.);
p) imobilizarea paznicilor de la diverse obiective economice ori a
altor persoane aflate în interiorul acestora, pentru a sustrage bunuri sau
diverse valori;
q) folosirea de violențe sau amenințări pentru deposedarea de bani
sau alte valori, de regulă în marile aglomerări urbane, a conducătorilor auto
aflaţi în trafic, în zonele semaforizate sau ale staţiilor de distribuire a
carburanţilor, prin provocarea unor defecţiuni la sistemul de rulaj al
autoturismelor în scopul distragerii atenției (înţeparea roţilor, avarierea
intenţionată a unor părţi din autoturisme etc.);
r) recurgerea la violenţe sau ameninţări de către spărgătorii de
locuinţe care au fost surprinşi asupra faptei, pentru a-şi asigura scăparea ori
a păstra bunurile sustrase;
s) prin uzurparea de calităţi oficiale, de regulă cea de poliţist, autorii
folosindu-se de legitimaţii false, uniforme, staţii emisie-recepţie, bastoane
reflectorizante, girofaruri etc.
Modurile de operare au cunoscut, în ultimii ani, evoluții

semnificative. Astfel, infractorii sunt bine organizaţi, acţionează în grup şi
mascaţi, iar pentru deplasare folosesc autoturisme de mare putere, pe care le
sustrag şi le aplică alte numere de înmatriculare. Totodată, a crescut
agresivitatea autorilor, tâlharii folosind frecvent bâte, săbii, cuţite, arme de
22
foc, substanţe iritant-lacrimogene, provocând victimelor vătămări corporale
grave, iar în unele cazuri chiar moartea.
În atenția structurilor de investigații criminale pe această linie sunt:

a) persoane care au suferit condamnări pentru comiterea de tâlhării
ori alte infracțiuni cu violență;
b) persoane incluse în cercurile de bănuiți în cauzele penale cu autori
neidentificați privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie ori care sunt
urmărite, în baza legii, pentru astfel de fapte;
c) persoane despre care s-au obținut date că au comis ori pregătesc
săvârșirea unor astfel de fapte;
d) tinerii și minorii (cu vârsta între 14-18 ani), cu educaţie şi
instruire deficitară, având un comportament deviant pe fond violent, precum
și consumatorii de droguri, cămătarii, recuperatorii și șantajiștii;
e) persoane fără ocupaţie provenite din familii dezorganizate, care
nu posedă o locuinţă şi trăiesc pe străzi, în canale, în zona gărilor, a staţiilor
de metrou, în locuinţe dezafectate etc.;
f) persoane constituite în „găşti de cartier” sau grupuri infracţionale,
adepte ale unor curente antisociale şi care, din teribilism, comit astfel de
fapte fără a conştientiza urmările grave ale actelor săvârşite.
Majoritatea infracțiunilor de tâlhărie sunt săvârșite în locuri publice

cum ar fi: stradă, parcuri, locuri de agrement, scări de bloc, lifturi, în zona
localurilor publice (restaurante, baruri, bodegi, cafenele etc.).
Profitând de măsurile minime de siguranță luate de unii agenți

economici, infractorii acționează cu preponderență în casele de schimb
valutar, casele de amanet, depozitele de mărfuri și chiar în locuințele
persoanelor fizice. De asemenea, tâlharii mai acționează și în zonele unde se
valorifică produsele infracțiunilor sau celor interzise la deținere, precum și
în locuințele sau locurile unde se organizează ilegal jocuri de noroc.
1.5. Activităţi investigative şi de cercetare penală, desfăşurate în

vederea identificării autorilor faptelor de tâlhărie
Documentarea activităţii infracţionale a infractorilor-tâlhari se
realizează de către structurile de investigaţii criminale în principal prin:
 verificări în bazele de date ale Poliţiei (evidenţa informatizată a
persoanelor, paşapoarte, poliţia de frontieră, urmăriri, încarcerări, cazier,
23
autovehicule ş.a.), precum şi în unele evidenţe mai vechi existente la
subunităţile de poliţie;
 folosirea surselor umane de informații;
 schimbul de date şi informaţii cu toate structurile specializate ale
MAI/IGPR, (DGPI, CCPI ș.a.) ori cu alte instituţii (SRI, SPP, Ministerul
Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor ş.a.);
 investigaţii şi supravegheri operative;
 verificări în programul de analiză a informaţiilor şi realizarea unor
analize operaționale și hărţi relaţionale;
 folosirea mijloacelor moderne de investigare şi de cercetare
calificată prevăzute de Codul de procedură penală;
 audieri de persoane;
 exploatarea unor materiale apărute în mass-media ori pe internet etc.;
 alte activități procedurale.
Urmărirea penală în cazul infracţiunilor de tâlhărie se efectuează de
către organele de cercetare ale poliţiei judiciare sub supravegherea
procurorului sau de către acesta, în cazul faptelor date obligatoriu în
competenţa sa.
Dispoziţiile procurorului, privind activităţile ce urmează a fi
executate în dosarele penale privind astfel de fapte, sunt obligatorii,
indiferent de prevederile unor dispoziţii interne.
Din practică, a rezultat că, în toate cazurile, organele de poliţie sunt
primele sesizate despre săvârşirea unor asemenea fapte, astfel că, potrivit
dispozițiilor legale, acestea au obligația de a efectua activităţi ce nu suferă
amânare, precum: primirea sesizării, cercetarea la fața locului, investigaţii,
obținerea de informaţii, identificări de martori etc.
Principalele activități desfășurate de polițiști în cazul infracțiunilor

de tâlhărie sunt:
a) Primirea sesizării cu privire la săvârșirea infracțiunii, în
conformitate cu prevederile art. 288 din CPP. Aspecte importante ce trebuie
avute în vedere:
 orice polițist din structurile Poliției Române este obligat să
primească orice plângere sau denunț prin care se sesizează o faptă de
tâlhărie ori să se sesizeze din oficiu, în condițiile legii;
 obţinerea unor date de la victimă ori denunțător, cât mai
complete, cu privire la evenimentul sesizat;
24
 raportarea de îndată șefului, adjunctului său ori polițistului ce
asigură continuitatea la conducerea unităţii de poliţie, care, în funcție de
datele oferite de victimă, va iniţia măsuri urgente de alertare a forţelor
aflate în teren, deplasarea la faţa locului a echipei operative şi, în funcţie de
posibilităţi, va dispune blocarea zonei sau locului unde se bănuieşte că se
găsesc infractorii;
 declanşarea acţiunii „NĂVODUL”, când sunt date că autorii au
dispărut prin folosirea unor autovehicule, dispunerea de filtre pe căile de
ieşire din localitate sau judeţ, iar, de la caz la caz, se solicită sprijinul
poliţiilor din judeţele limitrofe.
De regulă, sesizarea în cazul infracţiunilor de tâlhărie se primeşte de
la victime, rude, cunoştinţe, vecini, ori alte persoane care află despre
eveniment, sau de la unități sanitare unde au fost internate victimele, la
Centrul Operațional sau la organul de poliţie pe raza căruia s-a săvârșit
infracțiunea. Imediat după sesizare, polițistul de la Centrul Operațional sau
de la camera ofițerului de serviciu care a primit-o, nu cunoaşte toate
amănuntele privitoare la caz şi nu poate prevedea cum se va soluţiona
acesta. Ca urmare, este necesar să îşi noteze o serie de date ce pot avea o
importanţă vitală în desfăşurarea ulterioară a cercetărilor: data şi ora primirii
sesizării, mijlocul prin care s-a făcut aceasta (radio, telefon, prezenţa
persoanei la sediul Poliţiei sau orice alt mijloc), numele şi adresa celui care
a făcut sesizarea, locul săvârşirii faptei, numărul victimelor, starea urmelor
şi a altor mijloace de probă, date despre autori (dacă se cunosc), măsurile
luate pentru identificarea şi prinderea acestora. Toate aceste date sunt
consemnate în „fişa de eveniment” sau registrul de cazuri de către polițistul
care primeşte sesizarea. De toate aceste date se va ține seama pentru
constituirea echipei de cercetare la fața locului, în ceea ce privește numărul
membrilor acesteia, componența, dotarea ș.a.
După primirea sesizării, ofiţerul de serviciu dispune o verificare a
sesizării prin poliţiştii unității/subunității pe raza căreia s-a săvârșit
infracțiunea.
După confirmarea sesizării, acesta întreprinde măsuri de anunţare şi
deplasare la faţa locului a echipei de cercetare a Poliţiei. Ofiţerul care a
primit sesizarea poate solicita întreprinderea unor măsuri urgente, ce nu
suferă amânare, lucrătorilor de poliţie sosiți primii la faţa locului.
Aceste măsuri trebuie să se refere în principal la salvarea victimelor,
paza locului faptei, conservarea urmelor şi a altor mijloace materiale de
probă, identificarea martorilor, identificarea şi reţinerea autorilor etc.
25
b) Raportarea evenimentului, astfel:
 raportarea reprezintă o necesitate de cunoaștere la toate
nivelurile a evenimentelor grave, pentru a se interveni cu operativitate în
rezolvarea acestora;
 solicitarea și participarea obligatorie la cercetarea la fața locului
a grupei operative a serviciilor de investigaţii criminale și criminalistic, în
cazul sesizării unor infracțiuni de tâlhărie cu moduri de operare deosebite;
 raportarea evenimentelor în cazurile de tâlhărie comise prin
moduri de operare deosebite se va face cu maximă operativitate, după ce, în
prealabil, polițistul care a primit sesizarea procedează la verificarea
acesteia prin dirijarea polițiștilor din dispozitivul de ordine publică sau
prin grupa operativă.
O altă sarcină ce revine lucrătorilor de poliţie, care iau cunoştinţă
primii despre săvârşirea evenimentului, este aceea de a raporta pe cale
ierarhică, paralel cu celelalte măsuri privind asigurarea locului faptei,
conservării urmelor etc.
Raportarea evenimentului nu trebuie privită ca pe o cerință a unui șef
de a cunoaște ce evenimente se produc pe raza de competență, aceasta
reprezentând o necesitate de cunoaștere la toate nivelurile a evenimentelor
grave, pentru a se putea interveni cu operativitate în rezolvarea acestora. În
acest sens, putem exemplifica aprobarea de către comanda unității a
intervenției cu unități speciale de restabilire a ordinii publice sau de sesizare
a echipei complexe de cercetare în cazul săvârșirii unor infracțiuni grave.
În cazul sesizării infracțiunilor de tâlhărie cu moduri de operare
deosebite, în care infractorii acționează mascați ori prin folosirea de arme de
foc, se vor sesiza și polițiștii din cadrul serviciilor de investigaţii criminale
și criminalistic din DGPMB/IPJ.
Totodată, se va avea în vedere și faptul că, la nivelul serviciilor de
investigaţii criminale, se documentează activitatea unor grupuri de
infractori, iar prin cunoașterea de către polițiștii ce le supraveghează a
faptelor penale comise cu moduri de operare, se pot face conexiuni între
fapte și autori. Importantă în acest sens este și participarea la cercetare a
polițiștilor din cadrul serviciilor de investigaţii criminale, încă de la sesizare.
Raportarea evenimentelor în astfel de cazuri se va face cu maximă
operativitate, după ce, în prealabil, polițistul care a primit sesizarea
procedează la verificarea ei prin dirijarea polițiștilor din dispozitivul de
ordine publică sau grupa operativă. Prin verificarea sesizării se evită
raportarea ca eveniment grav a unor fapte minore, ceea ce implică
26
organizarea unor activități și luarea unor măsuri complexe, constatându-se
ulterior că nu era necesar a fi luate.
De operativitatea cu care execută aceste sarcini ofiţerul ce a fost
sesizat despre comiterea unei infracţiuni de tâlhărie, depinde de multe ori
succesul cercetării la faţa locului, evitându-se astfel riscul dispariţiei sau
distrugerii urmelor existente, conducând uneori chiar la identificarea şi
prinderea autorilor la scurt timp după comitere. De aceea, polițiștii ce
execută servicii pe unitate sunt obligaţi să cunoască în amănunţime aceste
activităţi, iar în cazul în care sunt sesizaţi despre săvârşirea unei tâlhării, să
le execute întocmai.
c) Cercetarea la fața locului

 efectuarea cercetării la faţa locului cu profesionalism şi cu
respectarea normelor criminalistice în vigoare, pentru identificarea,
prelevarea, fixarea şi ridicarea urmelor găsite în câmpul infracţional;
 efectuarea acestei activități imediat după sesizarea cazului şi,
dacă este posibil, cu participarea victimei, pentru ca locul săvârşirii
infracţiunii să nu suporte modificări, iar victima este cea mai în măsură să
arate cum a fost agresată, deplasarea autorului (autorilor) în câmpul
infracţional, locul concret şi împrejurările în care a fost comisă fapta;
 prelevarea și ridicarea tuturor categoriilor de urme, având în
vedere specificul infracţiunilor de tâlhărie, în situații în care, pentru
înfrângerea rezistenţei victimei, mai ales când există o împotrivire
semnificativă din partea acesteia, autorul (autorii), pe lângă urmele de
violenţă lăsate pe corpul victimei şi uneori distrugerea în parte a
vestimentaţiei acesteia, creează şi o serie de alte urme traseologice,
digitale, dentare, biologice etc., iar victima poate să-i producă leziuni
autorului, să-i rupă vestimentaţia, să-i smulgă fire de păr, nasturi sau alte
obiecte, care pot fi găsite la faţa locului;
 căutarea, ridicarea și fixarea tuturor categoriilor de urme, cu
respectarea strictă a normelor criminalistice, având în vedere faptul că pot
fi găsite obiecte ori instrumente folosite de autor (autori) la agresarea şi
imobilizarea victimei, la deschiderea uşilor sau alte operaţiuni necesare
pentru găsirea bunurilor ori valorilor pe care le-au sustras, acte şi alte
înscrisuri pierdute ori abandonate de aceştia;
 folosirea câinelui de urmă, atunci când situaţia o va impune şi
permite această activitate.
27
Cercetarea la fața locului este un act procedural indispensabil în
cercetarea infracțiunilor de tâlhărie prin rezonanța sa ulterioară în
soluționarea cauzei penale.
Ca și în cazul altor infracțiuni, cercetarea faptelor de tâlhărie are
drept scop elucidarea unor aspecte de natură să servească la conturarea unor
elemente constitutive ale infracțiunii, participanții, împrejurările în care a
fost săvârșită etc.
Prin „locul săvârșirii faptei” trebuie să se înțeleagă nu numai locul
propriu-zis de unde au fost sustrase bunurile, ci și căile de acces, itinerarul
parcurs de făptuitori la venirea sau la plecarea din câmpul infracțional, locul
în care s-au exercitat violențele sau amenințările, precum și locul în care au
fost ascunse bunurile.
În faza statică a cercetării se procedează la examinarea atentă a
locului faptei, atât în ansamblul său, cât şi pe zonele mai importante, fără a
aduce nicio modificare acestuia. Condiţia ideală pentru examinarea unui loc
este de a avea un singur om şi cel mai bine pregătit/calificat care să pătrundă
în locul faptei şi să se poarte ca un „cercetaş”. Acesta va umbla foarte atent,
fiind conştient de fiecare mişcare pe care o face şi el va cerceta sistematic
locul de la început la sfărşit, fără a omite un singur amănunt. În cursul
acestei prime orientări, „cercetaşul” se va decide în privinţa metodei folosite
de autori, cum au intrat în câmpul infracțional, mişcările lor în cursul
prezenţei la fața locului şi modul de ieşire. Tot cu această ocazie, se
stabileşte şi se marchează traseul de acces pentru membrii echipei de
cercetare precum şi locul de unde se va începe prelucrarea cu câinele de
urmărire a urmelor de miros. Cercetarea în faza statică se finalizează prin
fixarea poziţiei obiectelor din câmpul infracţional, fixare ce se realizează
prin fotografiere, filmare ori înregistrare pe bandă video.
Investigarea în faza dinamică a locului faptei este cea mai complexă
etapă, la ea participând toți membrii echipei.
Cu ocazia cercetării dinamice se procedează la examinarea
amănunţită a fiecărui obiect presupus purtător de urme sau care a servit la
săvârşirea infracţiunii, fiind permisă atingerea sau schimbarea poziţiei lor. O
atenţie deosebită este acordată descoperirii, fixării și ridicării urmelor
infracţiunii, potrivit tipului şi naturii acesteia (urme de mâini, de picioare,
biologice, urme ale instrumentelor folosite pentru agresarea sau
imobilizarea victimei, microurme etc.), în această categorie incluzând şi
mijloacele materiale de probă. Se va acorda atenție și „împrejurărilor
negative” care, printre altele, pot fi și rezultatul unor încercări de simulare a
tâlhăriei în scopul disimulării altor infracțiuni mai grave.
28
Tot în faza cercetării dinamice se execută fotografiile de detaliu,
măsurătorile fotografice bidimensionale, se definitivează schiţa locului
faptei, toate rezultatele cercetării urmând a fi consemnate în procesul-verbal
încheiat de polițistul din cadrul structurii de investigații criminale.
De asemenea, în procesul-verbal de cercetare la fața locului, va fi
consemnat și rezultatul investigațiilor efectuate în zona comiterii faptei, dar
și pe traseul urmat de victimă și autori. În cadrul acestei activități, se va avea
în vedere identificarea de martori, obținerea semnalmentelor autorilor, a
vestimentației acestora, a mijloacelor de transport cu care se deplasează,
precum și a oricărei informații care să conducă la identificarea acestora.
d) Audierea persoanei vătămate și a martorilor

 se va desfășura acordându-se o atenţie deosebită descrierii
semnalmentelor autorilor, a modului de acţiune a acestora la săvârşirea
faptei, prezentării în amănunţime a bunurilor şi valorilor sustrase, indicării
martorilor şi altor mijloace de probă;
 audierea cu multă răbdare şi tact, de către polițiști bine pregătiţi
profesional şi cu experienţă în cercetarea acestor fapte, a victimelor, în
special în situaţiile când, după comiterea tâlhăriilor, acestea sunt încă sub
stare de şoc, groază, spaimă şi durere fizică, fapt pentru care nu-şi amintesc
sau omit aspecte importante;
 audierea şi consemnarea declaraţiilor martorilor se va face, ca şi
în cazul victimelor, cu indicarea cât mai exactă a modului în care au
procedat autorii la săvârşirea faptei, a semnalmentelor acestora, a
bunurilor şi valorilor pe care le-au văzut că au fost sustrase, a
autoturismelor sau altor vehicule (când este cazul) cu care s-au deplasat
făptuitorii etc.;
 prezentarea albumelor cu fotografii judiciare, precum şi a
persoanelor introduse în aplicaţia NBIS, potrivit modului de operare și
realizarea portretului-robot;
 cu ocazia ascultării părții vătămate și a martorilor se procedează
la prezentarea, pentru recunoaștere, a albumelor foto aflate la nivelul
unității de poliție, cât și a persoanelor implementate în sistemul NBIS
introduse ca fiind autori sau suspecți de comiterea unor fapte de tâlhărie;
 va fi întocmit portretul-robot al autorilor, în cazul în care acest
lucru este posibil.
Aceasta este o activitate importantă în identificarea autorilor unei
infracțiuni de tâlhărie, întrucât se pot obține, astfel, date cu privire la
numărul și descrierea autorilor, modul de operare, obiectele sustrase etc.
29
La ascultarea victimei unei tâlhării trebuie să se țină seamă de starea
de tulburare psihică, din cauza căreia se ajunge uneori la exagerări privind
numărul autorilor, înfățișarea sau constituția fizică a agresorilor. De
asemenea, nu trebuie exclusă nici împrejurarea ca victima să nu își
amintească nimic din ce s-a întâmplat, din cauza stării de șoc ori a faptului
că și-a pierdut cunoștința încă din primul moment al agresiunii.
Pentru identificarea autorilor, polițiștii vor avea în vedere, cu prilejul
ascultării persoanei vătămate și a martorilor, și prezentarea pentru
recunoaștere. În acest sens, atât martorilor, cât și victimei, le vor fi
prezentate albumele foto aflate la nivelul unității de poliție, cât și persoanele
implementate în sistemul NBIS. În cazul în care este posibil, va fi întocmit
portretul-robot al autorilor.
e) Solicitarea examinării din punct de vedere medico-legal

Aceasta se face pentru persoana vătămată, precum şi autor, după caz.
 trebuie să se efectueze în timp util, în vederea constatării urmelor
de violenţă de pe corpul victimelor așa cum au fost produse, pentru a se
putea face dovada agresării fizice și, în funcție de numărul de zile de
îngrijiri medicale și leziunile provocate, se va face încadrarea juridică a
faptei;
 relevarea şi descrierea urmelor de pe corpul victimelor, fixarea
lor prin fotografiere, întocmirea unui proces-verbal şi a planşei foto,
întrucât există posibilitatea identificării autorilor sau a obiectelor care
le-au creat;
 examinarea autorilor ce au excoriaţii sau plăgi pe corp, produse
de victime prin acţiunile lor de autoapărare.
f) Efectuarea de investigații și verificări

 activități inerente și metode principale folosite de poliţiştii de
investigaţii criminale, plecând de la concluziile desprinse cu ocazia
cercetării locului faptei, coroborate cu datele rezultate în urma audierii
victimelor şi martorilor, a constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor
dispuse în cauză trebuie să conducă la identificarea autorilor;
 investigațiile inițiale se vor efectua în zona comiterii faptei,
concomitent cu cercetarea la fața locului, având ca obiectiv identificarea
de martori care să confirme săvârșirea faptei în condițiile prezentate de
victimă, obținerea datelor despre autori, numărul acestora, descrierea
semnalmentelor, a vestimentației, a mijloacelor auto cu care se deplasează,
dacă sunt cunoscuți în zonă, alte date de interes operativ pentru
soluționarea cauzei;
30
 se vor efectua investigații pe traseul parcurs de victimă și autori,
avându-se în vedere în acest sens toate locațiile identificate, respectiv:
cluburi, baruri, chioșcuri, alte unități economice ori obiective asigurate cu
agenți de pază, camere de supraveghere ale unor obiective, instituții publice
sau locuințe particulare etc.;
 reluarea verificărilor și investigațiilor în zona comiterii faptei,
ulterior cercetării la fața locului și a obținerii semnalmentelor autorilor,
avându-se în vedere o rază mai mare de acțiune și aceleași obiective;
 extinderea verificărilor și investigațiilor în locurile şi mediile
frecventate de persoanele pretabile la săvârşirea de tâlhării, precum şi cu
privire la persoanele incluse în cercul de bănuiți, în situaţia în care
victimele şi martorii nu au avut posibilitatea să furnizeze date suficiente.
Activitatea este una dintre cele mai importante, întrucât, în cadrul
acesteia, vor fi identificați martorii, se pot obține semnalmentele autorilor,
pot fi identificate mijloacele de transport cu care se deplasează aceștia,
precum și alte date referitoare la împrejurările comiterii faptelor și la
identitatea autorilor.
Investigațiile inițiale se vor efectua în zona comiterii faptei,
concomitent cu cercetarea la fața locului și au ca obiect identificarea de
martori care să confirme săvârșirea faptei în condițiile prezentate de victimă,
precum și obținerea datelor despre autori. Referitor la autori, se va urmări
obținerea de date privind numărul acestora, descrierea semnalmentelor, a
vestimentației, a mijloacelor auto cu care se deplasează, dacă sunt cunoscuți
în zonă etc.
Totodată, vor fi efectuate investigații pe traseul parcurs de victimă și
autori, avându-se în vedere, în acest sens: barurile, chioșcurile, societățile
comerciale și obiectivele asigurate cu agenți de pază, camerele de
supraveghere a unor obiective etc.
Ulterior cercetării la fața locului și obținerii semnalmentelor
autorilor, vor fi reluate verificările și investigațiile în zona comiterii faptei,
avându-se în vedere o rază mai mare de acțiune și aceleași obiective (baruri,
societăți comerciale asigurate cu pază etc.).
g) Dispunerea expertizelor şi constatărilor tehnico-ştiinţifice

Acestea se fac pentru toate obiectele, instrumentele, înscrisurile şi
alte categorii de urme găsite şi ridicate de la faţa locului, în mod obligatoriu,
în funcţie de natura lor și pot fi:
 Expertiza traseologică – se dispune în cazul folosirii armelor de
foc, a altor arme albe sau a instrumentelor de spargere;
31
 Expertiza dactiloscopică – se dispune în cazul ridicării de urme
digito-palmare;
 Expertiza biocriminalistică – se dispune în cazul abandonării de
obiecte de către autori sau al recoltării de probe biologice;
 Expertiza balistică – se dispune în cazul folosirii armelor de foc.
h) Punerea în urmărire a obiectelor sustrase, a semnalmentelor

autorilor şi a autoturismelor folosite de aceştia;
i) Valorificarea tuturor categoriilor de urme ridicate de la faţa
locului;
j) Verificarea şi cercetarea suspecţilor indicaţi de persoana vătămată
şi a celor incluşi în cercul de suspecţi format;
k) Efectuarea de percheziţii corporale şi domiciliare precum și
verificări la casele de amanet unde pot fi valorificate obiectele sustrase;
l) Efectuarea de confruntări şi recunoaşteri din grup sau după planşe
foto;
m) Verificări în programul de analiză a informaţiilor şi realizarea
unor analize operaționale și hărţi relaţionale;
n) Folosirea mijloacelor de supraveghere tehnică, în conformitate cu
prevederile Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, precum și a
altor metode investigative şi de cercetare calificată, conform dispozițiilor
legale, aflate în vigoare;
o) Alte activităţi specifice, în funcţie de rezultatele obţinute în cursul
verificărilor.
În situaţia în care, ca urmare a desfășurării acestor activități, nu s-au

obținut date care să conducă la identificarea autorilor, investigațiile și
verificările vor fi orientate spre persoanele suspecte de a comite astfel de
fapte. În acest sens, se vor executa activități specifice, în conformitate cu
prevederile OMAI nr. S/120/2011 și Dispoziției IGPR nr. S/53/09.09.2013
pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare la nivelul Poliţiei
Române a OMAI nr. S/120 din 16.06.2011 privind organizarea şi
desfăşurarea activităţii informative.
De asemenea, în cazul tâlhăriilor comise în mod repetat într-o
anumită zonă și perioadă de timp, se vor organiza acțiuni de prevenire și
prindere în flagrant a autorilor.
Având în vedere gravitatea faptelor de tâlhărie și impactul pe care îl
au asupra opiniei publice și mass-mediei, șeful structurii de investigaţii
criminale, împreună cu polițiștii care desfășoară activități pe această linie,
32
vor analiza periodic stadiul cercetărilor în cauzele privind acest gen de
infracțiuni, stabilind activitățile ce urmează a fi desfășurate pentru
identificarea autorilor. În cadrul analizei cauzelor cu autori necunoscuți, vor
fi elaborate ipotezele, va fi întocmit cercul de bănuiți și vor fi stabilite
măsurile pentru verificarea acestora.
Ipotezele vor fi elaborate pe baza datelor obținute cu ocazia
activităților de cercetare, iar cercurile de bănuiți vor cuprinde persoanele
suspecte de a comite tâlhării care corespund semnalmentelor furnizate de
victime sau martori, au fost semnalate în zona comiterii faptei în timpul
critic, sunt cunoscute că săvârșesc tâlhării cu mod de operare asemănător,
folosesc autoturisme ca cele indicate de victime sau martori, locuiesc în
zona unde a condus câinele de urmă, atunci când s-a folosit etc. De
asemenea, vor fi incluse în cercul de suspecţi și persoanele indicate de
sursele proprii sau sursele ocazionale despre care s-au obținut informaţii că
au valorificat bunuri provenite în urma săvârșirii infracțiunii, au afirmat în
anumite medii că au săvârșit fapta, posedă arme ca cele folosite de autori etc.
Pentru obținerea unor probe concrete, în cadrul supravegherii
persoanelor incluse în cercul de bănuiți, pe lângă activitățile specifice, se
vor executa și următoarele activități:
 interceptarea convorbirilor telefonice și a celor purtate în mediul
ambiental, după caz;
 efectuarea de percheziții la persoanele care au valorificat
bunurile provenite din infracțiune și audierea acestora cu privire la
proveniența lor;
 prezentarea pentru recunoaștere a bănuiților, atât persoanei
vătămate, cât și martorilor;
 efectuarea de controale la casele de amanet unde s-au valorificat
bunurile;
 valorificarea imaginilor obținute de la camerele de supraveghere,
prin expertizarea acestora și compararea cu persoanele bănuite;
 cercetarea directă a suspecților, în cazul în care s-au obținut
suficiente probe care să conducă la arestarea acestora, sau după prinderea
în flagrant, în timpul săvârșirii unei alte fapte.
Activitățile prezentate constituie principalele metode folosite de
polițiști pentru identificarea și prinderea autorilor ce comit infracțiuni de
tâlhărie, acestea fiind orientate în special de datele obținute cu ocazia audierii
victimelor și martorilor, precum și de rezultatul cercetării la fața locului.
În vederea documentării şi probării activităţilor infracţionale
desfăşurate de persoanele bănuite de comiterea unor astfel de fapte, poliţiştii
33
specializaţi vor desfăşura, după caz, şi alte activităţi, în baza unui plan de
cercetare și investigare, întocmit în conformitate cu prevederile Ordinului
comun IGPR/PÎCCJ, urmărind administrarea de probe şi mijloace materiale
de probă în conformitate cu prevederile Codului Penal și Codului de
procedură penală.
1.6. Activităţi desfăşurate pentru prevenirea infracţiunilor de

tâlhărie
Activităţile de prevenire a faptelor de tâlhărie vor fi desfăşurate la
nivel național de Direcția de Investigații Criminale, Direcția de Ordine
Publică și Direcția Transporturi, în cooperare cu Institutul de Cercetare și
Prevenire a Criminalității și Centrul de Informare și Relații Publice, iar la
nivel teritorial de către structurile corespondente, în cadrul activităţilor
zilnice, care implică inclusiv activități specifice de menţinere a ordinii şi
liniştii publice.
Campaniile de prevenire se stabilesc în raport de situația operativă
înregistrată, atât la nivel național cât și teritorial, în domeniul prevenirii și
combaterii infracțiunilor de tâlhărie, în vederea conștientizării populației
asupra riscurilor și vulnerabilităților la care se expune. Pentru ca activitatea
de prevenire să fie eficientă, se impune elaborarea de analize tactice
periodice (lunare/trimestriale/semestriale/anuale) care să cuprindă concluziile
desprinse din analiza situației operative, existente pe această linie de muncă.
Pentru prevenirea infracţiunilor de tâlhărie, poliţiştii de investigaţii
criminale, ce îşi desfăşoară activitatea pe această linie de muncă, vor
desfăşura următoarele activităţi:
a) identificarea şi cunoaşterea locurilor favorabile şi a mediilor
pretabile săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie şi comunicarea acestora
structurilor de ordine publică în vederea organizării activităţilor preventive;
b) identificarea şi supravegherea operativă a persoanelor care au
comis ori sunt suspecte de săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie;
c) organizarea şi executarea de acţiuni în locurile favorabile
comiterii tâlhăriilor pentru prinderea în flagrant a autorilor de infracţiuni;
d) efectuarea de verificări şi investigaţii în zonele şi mediile cu
potenţial crimonogen;
e) identificarea grupărilor de infractori, documentarea şi
supravegherea permanentă şi temeinică a activităţii infracţionale a acestora;
f) constituirea unor aplicații informatice ori registre de date privind
persoanele pretabile și cele cercetate/condamnate pentru astfel de fapte şi
ţinerea acestora în actualitate pentru o exploatare eficientă;
34
g) centralizarea informaţiilor, în colaborare cu structurile de analiză
a informaţiilor, în vederea elaborării şi exploatării eficiente a pachetelor
analitice, hărţilor relaţionale şi analizelor operaţionale;
h) analiza cauzelor cu autori neidentificaţi, gruparea lor după moduri
de operare şi alte similitudini, a informaţiilor şi datelor obţinute din
investigaţii sau alte surse, pentru realizarea unei documentări a fenomenului
infracţional din domeniu şi dispunerea de măsuri corespunzătoare;
i) mediatizarea intensă a cauzelor soluţionate privind tâlhării,
conform prevederilor legale în vigoare, cu accent pe prezentarea
infractorilor care le-au săvârşit, a cauzelor şi condiţiilor care le-au generat şi
favorizat;
Pentru prevenirea infracţiunilor de tâlhărie poliţiştii din cadrul
structurilor de ordine publică din mediul urban şi rural vor desfăşura
următoarele activităţi:
a) exploatarea datelor transmise de structurile de investigaţii
criminale, referitoare la zonele de risc criminogen cu ocazia întocmirii
Planului de ordine şi siguranţă publică al localităţii;
comis ori sunt suspecte de săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie ce au
domiciliul în mediul rural;
c) cooperarea cu toate instituţiile abilitate ale statului, în vederea
desfăşurării activităţilor de pregătire antiinfracţională;
d) îndrumarea şi conştientizarea populaţiei, împreună cu structurile
de cercetare şi prevenire a criminalităţii, precum şi cele de comunicare şi
relaţii publice, prin orice mijloace şi în special mass-media, asupra
necesităţii semnalării imediate la unităţile de poliţie a cazurilor de tâlhării,
evitarea factorilor de risc, însuşirea modalităţilor de autoprotecţie şi a
modului de acţiune în situaţiile în care unele persoane sunt victime ale
acestor infracţiuni;
e) efectuarea unor controale în vederea verificării sistemelor de pază
ale unităţilor beneficiare, potrivit reglementărilor legale în vigoare;
f) aplicarea permanentă a programelor comune cu structurile de
prevenire a criminalităţii, pentru creşterea gradului de siguranţă a
cetăţeanului şi a gradului de protecţie a patrimoniului public şi privat.
Structurile de investigaţii criminale, împreună cu structurile

teritoriale de analiză a informaţiilor, vor întocmi analize tactice periodice, în
funcție de situația operativă înregistrată, care vor cuprinde în principal:
35
zonele criminogene, intervalul orar în care se comit aceste fapte, modurile
de operare folosite, măsurile stabilite pentru prevenirea si combaterea
acestui gen de infracțiuni.
Concluziile rezultate din analizele tactice întocmite vor fi transmise
şi structurilor de ordine publică din mediul urban şi rural şi
serviciilor/birourilor judeţene de poliţie transporturi pentru a fi avute în
vedere la desfăşurarea unor activităţi specifice din competenţa acestora.
În funcţie de evoluţia situaţiei operative, a concluziilor desprinse din
analizele tactice întocmite, în baza planurilor aprobate de conducerea
unităţilor de poliţie, periodic vor fi organizate acţiuni cu participarea tuturor
structurilor care au în competenţă prevenirea şi combaterea infracţiunilor de
acest gen, urmărindu-se prinderea în flagrant a celor care săvârşesc astfel de
fapte şi prevenirea comiterii acestui gen de infracţiuni.
În scopul cunoaşterii, prevenirii şi combaterii infracţiunilor de
tâlhărie, comise cu moduri de operare deosebite ori de către grupări
infracționale, poliţiştii specializaţi din structurile de investigații criminale
desfășoară activități informative în conformitate cu ordinele și dispozițiile
ce reglementează acest domeniu și precizările Direcției de Investigații
Criminale.
Pentru asigurarea cunoaşterii permanente a situaţiei operative, a
activităţilor de prevenire şi combatere desfăşurate, ofiţerii desemnaţi să
lucreze pe linia de muncă „combaterea tâlhăriilor” vor deschide mape
documentare sau mape ale liniei de muncă, după caz, ce vor cuprinde
următoarele documente:
a) evidenţa tâlharilor, albume foto şi suport audio-video cu aceştia;
b) planuri de măsuri privind prevenirea şi combaterea infracţiunilor
de tâlhărie cu termene şi responsabilităţi, sinteze referitoare la îndeplinirea
lor;
c) situaţia nominală a obiectivelor, locurilor şi mediilor favorabile
comiterii de tâlhării şi modul de acoperire cu surse de informare;
d) informări către instituţiile abilitate ale statului;
e) materiale de analiză şi studiu privind starea infracţională;
f) rapoarte de analiză şi sinteză a cazurilor mai deosebite trimise
organelor ierarhic superioare;
g) materiale documentare folosite în emisiunile de radio şi
televiziune, presă, reviste, cu exemple de infractori care au comis tâlhării cu
moduri de operare deosebite, cu prejudicii mari, în mod repetat şi constituiți
în grup;
36
h) analizele periodice privind activitatea pe această linie;
i) materiale pentru pregătirea specifică (teme, articole apărute în
presă, traduceri etc.);
j) acte normative, metodologii, ordine şi instrucţiuni de linie.
Conducerile Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti

și inspectoratelor judeţene de poliţie, prin serviciile de investigații criminale,
vor analiza periodic situaţia operativă existentă şi rezultatele obţinute pe
această linie, în funcţie de ele stabilind măsurile ce vor fi întreprinse pentru
prevenirea şi combaterea acestor infracţiuni.
În scopul creşterii nivelului de pregătire şi perfecţionării metodelor
şi mijloacelor specifice de muncă, al generalizării experienţei pozitive,
poliţiştii care au în responsabilitate instrumentarea dosarelor penale privind
infracţiunile de tâlhărie trebuie să-şi însuşească prevederile actelor
normative în vigoare incidente acestui domeniu, precum şi ale
documentelor interne de lucru.
Toate structurile Poliţiei Române au obligaţia de a acorda sprijin
structurilor de investigaţii criminale, conform competenţelor, în activitatea
de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional din domeniul prezentat
mai sus.
37
CAPITOLUL 2
structurilor de investigaţii criminale pentru prevenirea
şi combaterea furturilor de autovehicule, a traficului intern
şi internaţional cu autovehicule furate, precum şi a altor
infracțiuni având ca obiect autovehicule achiziţionate
în sistem leasing sau închiriate în regim rent-a-car
2.1. Organizarea şi funcţionarea formaţiunilor ce desfăşoară

activităţi pe linia furturilor şi traficului cu autovehicule furate
Structurile Poliţiei Române constituite pentru desfăşurarea
activităţilor specifice de prevenire şi combatere a furturilor şi traficului cu
autovehicule furate sunt organizate şi funcţionează la nivelul:
a) Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului
General al Poliţiei Române;
b) Serviciului Furturi de Autovehicule din cadrul Direcţiei Generale
de Poliţie a Municipiului Bucureşti;
c) Serviciilor de investigaţii criminale din cadrul inspectoratelor de
poliţie judeţene.
La nivelul structurilor de investigaţii criminale din cadrul
municipiilor, oraşelor sau secţiilor de poliţie, activităţile specifice de
prevenire şi combatere a furturilor şi traficului cu autovehicule furate se
desfăşoară, după caz, prin intermediul birourilor sau compartimentelor de
investigații criminale, în cadrul liniilor de muncă.
Aceste structuri specializate pentru prevenirea şi combaterea
furturilor şi traficului cu autovehicule furate, desfăşoară activităţi specifice
în vederea strângerii probelor necesare cu privire la existenţa faptelor,
identificarea autorilor şi stabilirea răspunderii acestora, referitor la:
a) infracţiunile de furt şi tâlhărie ce au ca obiect autovehicule;
b) infracţiunile de înşelăciune, abuz de încredere și alte infracțiuni
având ca obiect autovehicule achiziţionate în sistem leasing sau închiriate în
sistem rent-a-car;
38
c) infracţiunile de înşelăciune, fals şi uz de fals, ce au ca obiect
înmatricularea sau punerea în circulaţie a unui autovehicul reclamat ca furat
din România sau din afara graniţelor naţionale;
d) comisiile rogatorii/ordinele europene de anchetă primite de la alte
organe judiciare din ţară sau străinătate, ce au ca obiect infracţiunile
prevăzute la lit. a)-c).
Prin excepţie de la prevederile anterioare (lit. a), în cazul
infracţiunilor ce au ca obiect troleibuze, tractoare rutiere, motociclete,
ATV-uri, mijloace care, în conformitate cu prevederile art. 6, pct. 6 din
OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, nu sunt considerate autovehicule, în
cazul sesizărilor având ca obiect plăcuţe de înmatriculare a autovehiculelor,
precum şi al infracţiunilor de furt având ca obiect autovehicule cu o valoare
mai mică de 10.000 de euro, competenţa de investigare şi cercetare revine
după cum urmează:
a) structurilor teritoriale de investigaţii criminale competente – în
cazul inspectoratelor de poliţie judeţene;
b) secţiilor de poliţie – în cazul Direcţiei Generale de Poliţie a
Municipiului Bucureşti.
Prevederile nu se aplică infracţiunilor de furt având ca obiect
autovehicule cu o valoare mai mică de 10.000 de euro comise pe raza de
competență a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Directorul general a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului
Bucureşti şi şefii inspectoratelor de poliţie judeţene stabilesc prin dispoziţie
măsurile organizatorice necesare prevenirii şi combaterii furturilor şi
traficului de autovehicule furate, cu respectarea prevederilor regulamentelor
de organizare şi funcţionare ale unităţilor pe care le conduc şi ale Ordinului
Comun al Ministerului Afacerilor Interne nr. 56/2014 și al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 12/C/2014.
În situaţia în care, la nivelul inspectoratului judeţean de poliţie, se
dispune ca întreaga problematică privind furturile de autovehicule să fie
gestionată de către Serviciul de Investigaţii Criminale, toate dosarele penale
vor fi instrumentate la nivelul acestui serviciu.
În cazul în care, la nivelul inspectoratului judeţean de poliţie, se
dispune ca problematica privind furturile de autovehicule să fie gestionată
de către toate structurile de investigaţii criminale, în funcţie de competenţa
materială şi teritorială, la serviciile de investigaţii criminale din cadrul
39
inspectoratelor judeţene de poliţie vor fi instrumentate dosarele penale
privind următoarele infracţiuni:
a) furt sau tâlhărie comise pe teritoriul de competenţă, ce privesc
autovehicule cu valoare mai mare de 10.000 de euro;
b) furt sau tâlhărie comise în afara graniţelor naţionale şi traficul
internaţional de autovehicule;
c) infracţiunile de înşelăciune, abuz de încredere și alte infracțiuni
având ca obiect autovehicule achiziţionate în sistem leasing sau închiriate în
sistem rent-a-car;
d) infracţiuni comise de grupuri infracţionale pe această linie.
Prevederile de mai sus nu pot fi interpretate în sensul limitării
dreptului procurorului de a dispune, după necesitate, ca într-o cauză în care
cercetarea penală trebuie efectuată de către unul dintre organele de cercetare
ale poliţiei judiciare, aceasta să fie efectuată de un alt asemenea organ.

prevenire şi combatere a furturilor şi traficului cu autovehicule furate
La nivelul Direcţiei de Investigaţii Criminale, poliţiştii care
desfăşoară activităţi specifice de prevenire şi combatere a furturilor şi
traficului cu autovehicule au următoarele atribuţii principale:
a) coordonează, îndrumă şi monitorizează activităţile întreprinse de
unităţile din teritoriu, participând direct la elaborarea de planuri de măsuri
specifice şi de punere în aplicare a acestora, urmărindu-se identificarea,
prinderea şi trimiterea făptuitorilor în faţa instanţelor de judecată în vederea
tragerii la răspundere penală;
b) analizează permanent situaţia operativă la nivelul Poliţiei
Române, pentru a fi în măsură să propună şi să execute activităţi concrete de
prevenire şi combatere a furtului şi traficului cu autovehicule, contribuind la
îmbunătăţirea activităţii şi creşterea performanţelor unităţilor din teritoriu;
c) acordă sprijin de specialitate structurilor de investigaţii criminale
din subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române, pe linia
prevenirii şi combaterii furtului şi traficului cu autovehicule furate, putând
prelua în lucru şi instrumentare directă, cu aprobarea unităţii de parchet de
supraveghere, cauzele complexe cu infractori străini şi autohtoni, constituiţi
în grupări care îşi desfăşoară activităţile infracţionale pe teritoriul mai
multor state şi la nivel naţional pe raza mai multor unităţi administrativ-
teritoriale, ori care, la comiterea şi valorificarea produsului infracţiunii,
tranzitează mai multe judeţe;
40
d) soluţionează comisiile rogatorii internaţionale/ordinele europene
de anchetă în legătură cu furtul şi traficul cu autovehicule furate, ce
presupun efectuarea de acte procedurale pe raza de competenţă a mai multor
inspectorate de poliţie judeţene;
e) studiază cazuistica pe linia de muncă, stabilesc cauzele şi
condiţiile favorizante, persoanele pretabile la comiterea furturilor şi
traficului cu autovehicule furate, asigurând supravegherea calificată a
acestora;
f) desfăşoară activităţi specifice pentru culegerea de informaţii,
sau propunând metodele şi mijloacele de supraveghere şi documentare,
lucrează în grupuri regionale pentru documentarea activităţii infracţionale a
unor filiere transnaţionale de traficanţi de autovehicule furate;
g) efectuează controale tematice dispuse de conducerea Ministerului
Afacerilor Interne sau a Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum
şi din proprie iniţiativă, prezentând concluzii şi propunând măsuri pentru
h) desfăşoară activităţi calificate pentru soluţionarea dosarelor
penale aflate în lucru, acordă sprijin şi îndrumare în cazuri deosebite aflate
în lucru la unităţile teritoriale, urmărind permanent executarea măsurilor
stabilite;
i) derulează împreună cu specialiști criminaliști activităţi de
cercetare criminalistică şi de investigaţii, atât la locul comiterii furtului, cât
şi la locul de abandon al autovehiculului furat, în vederea culegerii de date
necesare soluţionării cauzei (circumstanţele comiterii furtului,
semnalmentele făptuitorilor, identificarea acestora etc.);
j) realizează schimb de informaţii cu structurile centrale ale
Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului General al
Poliţiei de Frontieră, Direcţiei Generale de Protecţie Internă şi Serviciului
Român de Informaţii, precum şi cu autorităţile judiciare ale altor state, prin
intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, Centrului
Regional de Combatere a Criminalităţii Transfrontaliere pentru Sud-Estul
Europei (SELEC), ofiţerii de legătură ai poliţiilor străine acreditaţi la
Bucureşti şi ataşaţii de afaceri interne români acreditaţi în statele UE;
k) acordă drepturi de interogare şi actualizare a bazei de date
„FurtAuto 2.3.3.0” privind autovehiculele reclamate furate din ţară ori
comunicate ca fiind reclamate furate în străinătate; verifică, prin sondaj, la
41
unităţile de poliţie din teritoriu, modul de exploatare şi soluţionare a
interogărilor acesteia, urmărind utilizarea aplicaţiei în scop strict
profesional;
l) cooperează cu Regia Autonomă „Registrul Auto Român” căreia îi
transmite, cu sprijinul Direcţiei de Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei,
situaţia autovehiculelor furate şi a celor revocate pentru actualizarea bazelor
de date, identificarea şi indisponibilizarea celor cu numărul de identificare al
vehiculului sau seria motor modificate ori substituite;
m) cooperează cu instituţiile statului cu atribuţii în domeniul
indigenizării autovehiculelor care provin din străinătate (Direcţia pentru
Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Direcţia Regim
Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Autoritatea
Naţională a Vămilor etc.), pentru a crea un cadru adecvat pentru
identificarea şi prevenirea apariţiei unor noi moduri de eludare a legislaţiei
în domeniu;
n) colaborează cu reprezentanţele din România ale constructorilor de
autovehicule străine, precum şi cu producătorii autohtoni;
o) colaborează cu persoane juridice interesate în prevenirea şi
combaterea furturilor şi traficului cu autovehicule (societăţi asigurătoare,
societăţi specializate în paza bunurilor mobile prin sisteme GPS ori de
marcare în vederea identificării tip data-dot, cu societăţile de dezmembrare
a vehiculelor scoase din uz etc.);
p) desfăşoară, împreună cu reprezentanţii Inspectoratului General al
Poliţiei de Frontieră, acţiuni pentru combaterea traficului transfrontalier cu
autovehicule furate, precum şi pentru reţinerea autorilor acestui gen de fapte
antisociale care încearcă să părăsească teritoriul naţional;
q) elaborează studii, analize, sinteze şi alte materiale referitoare la
criminalitatea în domeniile de responsabilitate, organizează convocări şi
simpozioane, vizează atragerea tuturor factorilor cu responsabilităţi în
domeniu şi a societăţii civile în lupta contra fenomenului infracţional
specific, generalizează experienţa pozitivă, promovează metode noi de
muncă şi acţionează pentru perfecţionarea pregătirii profesionale de
specialitate a poliţiştilor de la unităţile teritoriale.
La nivelul Serviciului Furturi de Autovehicule din cadrul Direcţiei

Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi al serviciilor de investigaţii
criminale din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, poliţiştii specializaţi
42
care desfăşoară activităţi de prevenire şi combatere a furturilor şi traficului
cu autovehicule furate au următoarele atribuţii principale:
a) analizează trimestrial situaţia operativă la nivelul Direcţiei
Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau a inspectoratului de poliţie
judeţean, pentru a fi în măsură să propună şi să execute activităţi concrete de
prevenire şi combatere a furtului şi traficului cu autovehicule furate. Un
exemplar al materialului întocmit, împreună cu măsurile dispuse, va fi
înaintat în format electronic la IGPR – Direcţia de Investigaţii Criminale;
b) primesc, investighează, desfăşoară activităţi de cercetare în
cazurile în care sunt sesizaţi referitor la traficul cu autovehicule furate şi
primesc, înregistrează şi instrumentează plângerile privind furturile de
autovehicule comise în raza de competenţă, efectuând toate activităţile
procedurale;
c) acordă sprijin de specialitate formaţiunilor de investigaţii
criminale din subordine pe linia prevenirii şi combaterii furtului şi traficului
cu autovehicule furate;
d) îndeplinesc activităţi în cadrul comisiilor rogatorii, în legătură cu
furtul şi traficul cu autovehicule furate, ce presupun efectuarea de acte
procedurale pe raza de competenţă;
e) studiază cazuistica pe linia de muncă în vederea stabilirii cauzelor
şi condiţiilor favorizante, respectiv pentru identificarea autorilor de astfel de
fapte;
f) efectuează controale dispuse de conducere a inspectoratelor
judeţene de poliţie, prezentând concluzii şi propunând măsuri pentru
g) desfăşoară activităţi calificate pentru soluţionarea dosarelor
penale aflate în lucru, acordă sprijin şi îndrumare în cazuri deosebite aflate
în lucru la unităţile din subordine;
h) asigură realizarea de verificări şi controale la:
1. societăţi comerciale specializate în reparaţii auto şi orice alte
locuri în care se prestează servicii în domeniul auto, indiferent de forma de
organizare juridică;
2. societăţi comerciale specializate în intermedierea vânzării de
autovehicule folosite, subansamble şi piese auto;
3. societăţi comerciale specializate în dezmembrarea vehiculelor
scoase din uz;
4. sediul reprezentanţelor Regiei Autonome „Registrul Auto
Român”, pentru depistarea autovehiculelor ce prezintă modificări ale
43
seriilor de individualizare şi a persoanelor care prezintă acte de proprietate
falsificate;
5. târgurile de maşini sau locurile unde se oferă, spre vânzare
autovehicule second-hand sau subansamble rezultate din dezmembrarea
acestora;
i) colaborează cu serviciile publice comunitare regim permise de
conducere şi înmatriculare a vehiculelor, reprezentanţele Regiei Autonome
„Registrul Auto Român” şi cu reprezentanţele societăţilor importatoare de
autovehicule în vederea depistării celor înmatriculate cu acte false, care
prezintă modificări ale numerelor de identificare, cât şi a persoanelor ce
solicită indigenizarea maşinilor cu acte de provenienţă false;
j) implementează în aplicaţia „Furt Auto” toate autovehiculele ce fac
obiectul cercetărilor/verificărilor la nivelul formaţiunii;
k) transmit către serviciile de cazier judiciar, statistică şi evidenţă
operativă situaţia autovehiculelor indisponibilizate şi a celor restituite în
vederea evidenţierii statistice corecte periodice la nivel naţional;
l) efectuează schimb de date şi informaţii cu structurile centrale şi
teritoriale ale Inspectoratului General al Poliţiei Române respectiv cu
structurile specializate al Ministerului Afacerilor şi Interne (Poliţia de
Frontieră Română, Direcţia Generală de Protecţie Internă, Direcţia Regim
Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor) şi ale altor institutii
de aplicare a legii cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii
criminalităţii;
m) cooperează cu formaţiunile de ordine publică şi poliţie rutieră în
vederea prevenirii şi combaterii furturilor şi traficului cu autovehicule furate
de pe raza de competenţă;
n) clarifică situaţia juridică a autovehiculelor abandonate, procedând
la revocarea urmăririi în aplicaţia „Furt Auto”, când autovehiculul recuperat
este furat din raza proprie de competenţă sau, după caz, anunţă de îndată
unitatea competentă, când autovehiculul este reclamat furat din raza altui
judeţ/municipiului Bucureşti;
o) derulează activităţi investigative, de cercetare penală, atât la locul
comiterii furtului, cât şi la locul de abandon al autovehiculului reclamat
furat, în vederea identificării autorilor;
p) organizează, periodic sau când situaţia impune, atât pe timp de zi
cât şi pe timp de noapte, acţiuni în vederea identificării autorilor furturilor
de autovehicule şi reţinerii în trafic a autovehiculelor reclamate ca fiind
furate din ţară sau din străinătate, la care atrag şi efective ale altor structuri;
44
q) angrenează şi colaborează cu autorităţile locale şi cu persoane
juridice interesate (societăţi specializate în domeniul monitorizării
autovehiculelor prin sistem GPS, societăţi de asigurări) în scopul prevenirii
şi combaterii furturilor şi traficului de autovehicule;
r) colaborează cu structurile teritoriale ale Poliţiei de Frontieră
Române şi organizează, în comun, în condiţiile stabilite de aquis-ul
comunitar, acţiuni de verificare a autovehiculelor care tranzitează România
prin punctele de frontieră internă sau externă ale Uniunii Europene.
La nivelul structurilor de investigaţii criminale din cadrul

inspectoratelor de poliţie judeţene, poliţiştii care desfăşoară activităţi
specifice de prevenire şi combatere a furturilor şi traficului cu autovehicule
furate au următoarele atribuţii principale:
a) desfăşoară activităţi pentru soluţionarea dosarelor penale aflate în
instrumentare proprie, furnizează date şi informaţii pentru identificarea
autorilor în dosarele penale privind fapte comise pe raza de competenţă
aflate în lucru la structurilor specializate din cadrul eşaloanelor superioare;
b) conlucrează cu formaţiunile de ordine publică şi poliţie rutieră
pentru prevenirea şi combaterea furturilor şi traficului cu autovehicule furate
de pe raza de competenţă;
c) derulează activităţi investigative, de cercetare penală, atât la locul
comiterii furtului, cât şi la locul de abandon al autovehiculului reclamat
furat, în vederea identificării autorilor;
d) organizează periodic sau când situaţia impune, atât pe timp de zi,
cât şi pe timp de noapte, acţiuni în vederea identificării autorilor furturilor
de autovehicule şi reţinerii în trafic a autovehiculelor reclamate ca fiind
furate din ţară sau din străinătate, la care atrag şi efective ale altor structuri.
2.3. Activităţi de cercetare desfăşurate în vederea identificării

autorilor faptelor de furt şi trafic cu autovehicule furate
Poliţiştii cu atribuţii specifice de prevenire şi combatere a furturilor
şi traficului cu autovehicule desfăşoară activităţi vizând, în special,
următoarele aspecte:
a) culegerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor privind
infracţiunile ce le sunt date în competenţă;
b) supravegherea persoanelor suspecte despre care se deţin date şi
informaţii că au săvârşit sau pregătesc comiterea de infracţiuni din
competenţa acestora;
45
c) analizarea fenomenului infracţional şi organizarea măsurilor de
prevenire şi combatere ce se impun;
d) colaborarea cu poliţiile altor state pentru verificarea informaţiilor
obţinute despre persoane ce au comis fapte de acest gen şi autovehicule
furate, precum şi alte activităţi privind cooperarea judiciară internaţională
în domeniu;
e) utilizarea aplicaţiei informatice „Furt Auto” şi accesarea, în
condiţiile legii, a celorlalte baze de date ale Poliţiei Române;
f) soluţionarea petiţiilor referitoare la problematica din competenţă;
g) soluţionarea lucrărilor cu caracter general ce privesc depistarea
autovehiculelor furate.
Urmărirea penală în cazul faptelor privind furtul şi traficul cu
autovehicule furate se efectuează de către organele de cercetare ale poliţiei
judiciare, sub supravegherea procurorului sau de către acesta, în cazul
faptelor date obligatoriu în competenţa sa.
Dispoziţiile procurorului privind activităţile ce urmează a fi
executate în dosarele penale sunt obligatorii, indiferent de prevederile
procedurilor de lucru sau alte dispoziţii interne.
Înregistrarea cauzelor penale privind furturile şi traficul de
autovehicule furate se face cu respectarea prevederilor:
a) Ordinului comun nr. 56/2014 – 12/C/2014 al Ministrului
Administraţiei şi Internelor și al Procurorului General al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru aprobarea normelor
metodologice privind înregistrarea, evidenţa unitară, circuitul sesizărilor
penale şi coordonarea administrativă a activităţilor dispuse organelor de
poliţie de către procuror, cu modificările şi completările ulterioare;
b) Dispoziţia inspectorului general al Poliţiei Române nr. 76 din
22.12.2014 privind activitatea de înregistrare a dosarelor penale şi a
dispoziţiilor procurorului;
c) Dispoziţia inspectorului general al Poliţiei Române nr. 23 din
04.03.2015, completată și actualizată, document organizatoric ce va sta la
baza specializării polițiștilor din Poliția Română în efectuarea activităților
de constatare a infracțiunilor, de identificare a autorilor și de cercetare
penală, în raport de tipul infracțiunilor și modul de comitere a acestora.
În cazul sesizărilor telefonice efectuate prin sistemul „112”,
poliţistul care primeşte sesizarea desfăşoară următoarele activităţi:
a) întocmeşte fişa de eveniment;
46
b) suplimentar faţă de datele cuprinse în fişa de eveniment, notează
şi principalele date de identificare ale autovehiculului;
c) dispune, în condiţiile stabilite de reglementările în domeniu,
declanşarea activităților de urmărire a autoturismului de către toţi poliţiştii
operativi care acţionează în teren;
d) raportează evenimentul ofiţerului care asigură conducerea unităţii;
e) întreprinde măsuri de verificare a sesizării, de anunţare şi
deplasare la faţa locului a echipei de cercetare a poliţiei;
f) solicită poliţiştilor sosiţi primii la faţa locului întreprinderea
măsurilor urgente ce nu suferă amânare, referitoare la salvarea victimelor,
paza locului faptei, conservarea urmelor şi a altor mijloace materiale de
probă, identificarea martorilor, identificarea şi reţinerea autorilor etc.
Sesizările privind furtul unui autovehicul depuse la sediul structurii
de poliţie vor fi preluate de poliţiştii specializaţi ori de către cei din cadrul
grupei operative a formaţiunii de investigaţii criminale sau de la secţia de
poliţie rurală, care vor desfăşura în mod obligatoriu următoarele activităţi:
a) primirea, verificarea şi consemnarea sesizării;
b) ascultarea persoanei vătămate;
c) raportarea evenimentului către ofiţerul aflat la conducerea
subunităţii;
d) deplasarea la locul comiterii infracţiunii împreună cu specialistul
criminalist pentru efectuarea cercetării la faţa locului, activitate ce va fi
materializată prin întocmirea procesului-verbal de cercetare la faţa locului;
e) efectuarea de investigaţii şi verificări în zona comiterii faptei,
audierea martorilor oculari;
f) implementarea datelor autovehiculului reclamat ca furat în
aplicaţia „Furt Auto”;
g) solicită declanşarea acţiunii de depistare a autoturismului furat, în
condiţiile stabilite de reglementările în vigoare;
h) comunicarea evenimentului unităţilor de poliţie limitrofe;
i) solicitarea dării în consemn a autovehiculului de către
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, ori de câte ori prin modul de
comitere a infracţiunii, din datele rezultate din investigaţii sau
caracteristicile autovehiculului se conturează ipoteza că acesta ar putea fi
trecut peste graniţele interne sau externe ale spaţiului comunitar;
j) obţinerea copiilor după documentele autovehiculului (de exemplu,
certificat de înmatriculare, carte de identitate, poliţă de asigurare tip
47
CASCO) şi actele de identitate ale persoanei vătămate (carte sau buletin de
identitate, paşaport);
k) în situaţia în care există suspiciuni referitoare la veridicitatea
documentelor sau a cheilor de contact ale autovehiculului reclamat ca furat,
se va proceda la ridicarea acestora pe bază de proces-verbal, în vederea
expertizării ulterioare.
Poliţiştii vor urmări ca sesizările referitoare la furturile de
autovehicule, precum şi declaraţiile persoanelor vătămate să cuprindă
următoarele elemente :
a) datele de identitate ale reclamantului şi ale proprietarului (atunci
când este o altă persoană fizică sau juridică);
b) titlul sub care este deţinut autovehiculul reclamat ca furat;
c) principalele date de identificare ale autovehiculului (marcă,
model, tip, serie şasiu, serie motor, culoare, an fabricaţie, caracteristicile
subansamblelor interioare şi exterioare, numărul şi data înmatriculării),
precum şi particularităţile ori modificările aduse faţă de formula
constructivă standard;
d) momentul în care s-a constatat dispariţia autovehiculului şi, în
funcţie de acesta, fixarea exactă a locului şi a intervalului de timp în care s-a
comis furtul;
e) descrierea amănunţită a împrejurărilor cunoscute referitoare la
modul în care s-a săvârşit furtul, precum şi precizarea persoanelor bănuite
de către aceasta;
f) modul de asigurare a autovehiculului împotriva furtului cu
dispozitive mecanice sau electronice, precizând cu aceeaşi ocazie şi dacă
este asigurat în regim „CASCO”;
g) dacă autovehiculul este prevăzut cu sistem de localizare prin GPS
sau telefon, iar în caz pozitiv, partea vătămată să solicite localizarea sau
interceptarea acestora;
h) evaluarea de către partea vătămată a prejudiciului suferit;
i) precizarea că solicită eliberarea unei dovezi din care să reiasă că a
reclamat infracţiunea de furt.
Poliţistul căruia i-a fost repartizat dosarul penal în vederea
continuării cercetărilor va desfăşura următoarele activităţi:
a) verificarea şi completarea documentelor întocmite de poliţistul
care a efectuat cercetările cu ocazia primirii sesizării;
b) verificarea competenţei de cercetare a infracţiunii sesizate;
48
c) verificări şi investigaţii în zona comiterii faptei pentru
identificarea şi valorificarea imaginilor surprinse de eventualele sisteme de
supraveghere video;
d) dispunerea expertizelor şi constatărilor tehnico-ştiinţifice, după
caz;
e) punerea în urmărire a obiectelor sustrase, altele decât
autovehiculul, a semnalmentelor autorilor şi a autovehiculelor folosite de
aceştia;
f) valorificarea urmelor ridicate de la faţa locului;
g) verificarea suspecţilor indicaţi de persoana vătămată şi a celor
incluşi în cercul de suspecţi format;
h) întocmirea actelor în vederea continuării urmăririi penale;
i) efectuarea de confruntări şi recunoaşteri din grup;
j) verificarea cheilor prin reprezentantul constructorului în România,
sau asigurator, după care, dacă instrumentarea cauzei nu necesită alte
activităţi, acestea vor fi restituite persoanei vătămate.
Activităţile prevăzute mai sus, constituie principalele modalităţi
folosite de poliţişti pentru identificarea şi prinderea autorilor ce comit fapte
de furt şi trafic cu autovehicule furate, acestea fiind orientate în special de
datele obţinute cu ocazia audierii victimelor şi a martorilor şi de rezultatul
cercetării la faţa locului.
desfăşurate de persoanele suspecte de comiterea unor asftel de fapte,
poliţiştii specializaţi din cadrul structurilor de investigaţii criminale vor
desfăşura, după caz, şi alte activităţi (de exemplu, percheziţii, interceptări
telefonice sau în mediul ambiental etc.), urmărind administrarea de probe şi
mijloace materiale de probă în conformitate cu prevederile Codului de
procedură penală.
2.4. Urmărirea, descoperirea, clarificarea situaţiei juridice a

autovehiculelor reclamate furate din România şi revocarea urmăririi
acestora
Urmărirea autovehiculelor furate din România se dispune de către
poliţistul din cadrul structurii de investigaţii criminale sau de la secţia
de poliţie rurală care a primit sesizarea şi a efectuat primele cercetări,
prin implementarea tuturor datelor de identificare ale autovehiculului
reclamat furat în aplicaţia informatică „Furt Auto”, unde se va menționa,
49
în mod obligatoriu, numărul de înregistrare al lucrării/dosarului penal,
unitatea/subunitatea de poliţie care a dispus implementarea.
Implementarea datelor autovehiculului în aplicaţia informatică „Furt
Auto” se execută direct, în cazul în care poliţistul are acces de implementare
a autovehiculelor furate sau de către un poliţist anume desemnat în acest
scop (de exemplu, lucrători din cadrul structurii dispecerat, din cadrul
Serviciului de Investigaţii Criminale etc.).
Poliţistul căruia i-a fost repartizată sesizarea spre soluţionare va
verifica dacă datele autovehiculului furat au fost implementate în aplicaţia
informatică „Furt Auto”, precum şi corectitudinea datelor implementate, iar
în cazul constatării unor erori va lua măsuri de remediere a acestora.
Poliţiştii care depistează un autovehicul care figurează în bazele de
date ca fiind furat din România, vor executa următoarele activităţi:
a) asigură paza autovehiculului şi iau măsuri de conservare a urmelor
şi probelor descoperite la faţa locului, până la sosirea echipei de cercetare;
b) identifică persoanele aflate în autovehicul, conform art. 31
alin. (1), lit. a) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea
Poliţiei Române, cu modificările şi completările ulterioare, iar în situaţia în
care nu este găsită nicio persoană, procedează la efectuarea de verificări şi
investigaţii, în vederea stabilirii aparţinătorilor acestuia;
c) conduc la sediul poliţiei ocupanţii autovehiculului, pentru
desfăşurarea activităţilor ce se impun în acest context;
d) raportează evenimentul în vederea anunţării, de îndată, a
unităţii/subunităţii de poliţie de pe raza căreia s-a furat autovehiculul.
În cazul depistării unui autovehicul furat pe raza de competenţă a
structurii de investigaţii criminale care instrumentează cauza, cercetarea
criminalistică a acestuia se execută de către poliţiştii din cadrul formaţiunii
criminalistice împreună cu poliţistul din cadrul structurii specializate.
Cercetarea criminalistică în afara orelor de program se va efectua de
către poliţiştii de la grupa operativă.
(2) Cercetarea criminalistică a autovehiculelor urmărite de alte
unităţi de poliţie se efectuează de către specialistul criminalist, împreună cu
lucrătorul de la structura specializată pe raza căreia a fost depistat
autovehiculul, după informarea în prealabil a formaţiunii care are în lucru
dosarul penal, urmând ca toate actele întocmite şi autovehiculul să fie
predate poliţiştilor din cadrul acesteia ori persoanei indicate prin comisie
rogatorie de către poliţistul care are în lucru cauza.
50
Este interzisă efectuarea unor acte procedurale în vederea clarificării
situaţiei juridice a unui autovehicul urmărit de alt organ de poliţie, în afara
celui care instrumentează dosarul penal, cu excepţia cazului când acest lucru
este solicitat prin comisie rogatorie sau actele sunt dispuse de procuror,
potrivit legii.
Dacă autovehiculul este găsit sau localizat în afara graniţelor ţării,
poliţistul care instrumentează cauza va sesiza imediat procurorul ce
supraveghează activitatea de cercetare penală sau are în lucru dosarul, în
vederea întocmirii şi transmiterii comisiei rogatorii/ordinului european de
anchetă/ordinului de indisponibilizare, conform prevederilor Legii
nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală,
republicată.
În cazul depistării autovehiculelor furate, poliţistul care
instrumentează cauza, pe baza probatoriului administrat, va demara
procedurile legale în vederea:
a) predării autovehiculului către proprietar/persoana vătămată;
b) în cazul în care proprietatea asupra autovehiculului furat este
revendicată de două sau mai multe persoane, procedează la
indisponibilizarea acestuia şi înaintează de îndată dosarul penal la unitatea
de Parchet care supraveghează cauza, împreună cu un referat de expunere a
situaţiei de fapt, pentru a dispune.
Dacă autovehiculul reclamat ca furat din România a fost înmatriculat
prin falsificarea elementelor de identificare sau a documentelor, poliţistul
care instrumentează cauza se va sesiza cu privire la aceste infracţiuni prin
extinderea cercetărilor şi va executa inclusiv următoarele activităţi:
a) ridicarea tuturor documentelor prezentate la depistare pentru
autovehiculul în cauză;
b) solicitarea, în original, de la Serviciul Public Comunitar Regim
Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor, a tuturor documentelor ce au stat la
baza înmatriculării autovehiculului în cauză;
c) solicitarea, în original, de la Registrul Auto Român, a tuturor
documentelor ce au stat la baza autentificării autovehiculului în cauză;
d) dispunerea expertizelor şi constatărilor tehnico-ştiinţifice
necesare;
e) solicitarea unităţii de Parchet competente pentru a dispune cu
privire la anularea înmatriculării autovehiculului şi stabilirea situaţiei
juridice a acestuia;
51
f) informarea, în scris, a Direcţiei Regim Permise de Conducere şi
Înmatriculare a Vehiculelor, cu privire la faptul că autovehiculul respectiv a
fost înmatriculat cu documente de provenienţă false sau prin falsificarea
elementelor de identificare;
g) orice alte activităţi procedurale care să conducă la identificarea şi
tragerea la răspundere penală a autorilor.
Autovehiculul faţă de care s-a luat măsura indisponibilizării va fi
predat formaţiunii care administrează camera de corpuri delicte, în condiţiile
prevăzute de cadrul normativ în vigoare privind introducerea, scoaterea,
evidenţa şi conservarea autovehiculelor indisponibilizate la camerele de
corpuri delicte.
După predarea autovehiculelor la camera de corpuri delicte, toate
dispoziţiile procurorului sau ale instanţei de judecată referitoare la acestea
vor fi puse în aplicare de către formaţiunea care gestionează camera de
corpuri delicte, cu sprijinul, după caz, al formaţiunii care are sau a avut în
lucru dosarul penal.
Solicitarea revocării urmăririi autovehiculelor reclamate furate de pe
raza de competenţă a structurilor de investigaţii criminale din subordinea
Inspectoratului General al Poliţiei Române se face numai de către poliţiştii
din cadrul unității/subunităţii care instrumentează dosarul penal, în
următoarele cazuri:
a) cu ocazia restituirii autovehiculului către proprietar/persoana
vătămată;
b) după dispunerea restituirii autovehiculului de către unitatea de
Parchet/instanţa de judecată;
c) când s-a constatat existenţa unei cauze de nepedepsire şi
autovehiculul nu face obiectul altei infracţiuni;
d) când în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Revocarea urmăririi autovehiculelor reclamate furate din România şi
găsite pe teritoriul altui stat se va efectua numai după repatrierea şi
restituirea acestora către proprietar/persoana vătămată.
Menţiunea revocării urmăririi în aplicaţia informatică „Furt Auto” se
efectuează obligatoriu de către formaţiunea care a procedat la
implementarea acestora în aplicaţie.
În situaţii speciale (de exemplu: defecţiuni tehnice ale reţelei
metropolitane, imposibilitatea accesării bazelor de date etc.) se poate
solicita ca menţiunile privind urmărirea sau revocarea autovehiculelor
reclamate ca furate să fie implementate de către Direcţia de Investigaţii
Criminale din cadrul IGPR.
52
2.5. Specificul activităţilor de urmărire, descoperire şi
clarificarea situaţiei juridice a autovehiculelor achiziţionate în sistem
leasing şi rent-a-car, ce fac obiectul infracţiunilor de înşelăciune, abuz
de încredere sau altor infracțiuni
Sesizările privind infracţiunile de înşelăciune sau abuz de încredere
având ca obiect autoturisme achiziţionate în sistem leasing sau închiriate în
regim rent-a-car vor fi instrumentate de către poliţiştii specializaţi din
structurile de investigaţii criminale ale Poliţiei Române, urmărindu-se în
principal realizarea următoarelor activităţi:
a) primirea şi verificarea sesizării, care trebuie să cuprindă toate
elementele prevăzute de art. 288 și următoarele din CPP;
b) verificarea competenţei de cercetare a infracţiunii sesizate;
c) verificarea condiţiilor de admisibilitate a plângerii prealabile, în
special cu privire la termenul legal de depunere a acestora în cazul
infracţiunilor de abuz de încredere;
d) verificarea documentelor care în mod obligatoriu trebuie să
însoţească sesizarea, respectiv:
 contractul de leasing sau de închiriere, în xerocopie conformă cu
originalul;
 procesul-verbal de predare a autovehiculului către utilizator/
locatar sau orice alt document prin care se face dovada primirii autovehiculului;
 documentul prin care a fost reziliat contractul de leasing sau de
închiriere a autovehiculului;
 documentul prin care se atestă că utilizatorul a fost înştiinţat
despre rezilierea contractului (confirmarea de primire pentru
corespondenţa cu conţinut declarat ori notificarea prin executor
judecătoresc sau printr-o instituţie financiară nebancară);
 documentul prin care s-a încercat reintrarea în posesie de către
societatea de leasing sau reprezentanţii convenţionali ai acesteia, respectiv
care să ateste iniţierea procedurii de executare silită;
 delegaţie din partea societăţii de leasing (pentru reprezentanţii
acesteia) sau procură specială – pentru reprezentanţii convenţionali;
 documentele de identificare ale autovehiculului ce face obiectul
contractului de leasing sau rent-a-car;
 graficul plăților efectuate si prejudiciul creat de către utilizator;
 orice alte documente care pot fi utile cauzei.
e) dispunerea implementării datelor autovehiculului ce face obiectul
sesizării în aplicaţia „Furt Auto”, numai după acordarea numărului unic de
către unitatea de Parchet, cu menţiunea că „autovehiculul nu este furat, face
53
obiectul infracţiunilor de înşelăciune sau abuz de încredere”,
consemnându-se în mod obligatoriu numărul de înregistrare al dosarului
penal, unitatea/subunitatea de poliţie, gradul, numele şi prenumele, numărul
de telefon personal şi de la serviciu al poliţistului care instrumentează
dosarul;
f) verificări şi investigaţii privind utilizatorul persoană juridică/
fizică;
g) dispunerea expertizelor şi constatărilor tehnico-ştiinţifice cu
privire la înscrisurile care au stat la baza încheierii contractului de
leasing/rent-a-car despre care există suspiciuni de fals;
h) obţinerea graficului plăţilor efectuate şi a prejudiciului creat de
către utilizator;
i) se va urmări ca sesizarea să conţină menţiunea că societatea
proprietară a autovehiculului a fost înştiinţată cu privire la obligaţia ce-i
revine, ca în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data recuperării
acestuia, să informeze în scris despre acest fapt unitatea de poliţie la care se
află în lucru cauza, iar totodată să solicite revocarea urmăririi bunului.
În situaţia când societatea de leasing sau rent-a-car anexează
înscrisuri cu ocazia depunerii plângerii, din care rezultă că autovehiculul
este înmatriculat/propus la înmatriculare pe teritoriul altui stat, fără acordul
său, organele de poliţie urmează să procedeze la înregistrarea lucrării în
evidenţa cauzelor penale, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile anterior
menţionate, solicitând statului respectiv prin canalele oficiale de comunicare
date despre aspectele semnalate, va dispune implementarea autovehiculului
în aplicaţia „Furt Auto”, în situaţia când acestea se confirmă.
desfăşurate de persoanele care fac obiectul sesizarii unor asftel de fapte
penale, poliţiştii specializaţi din cadrul structurilor de investigaţii criminale
nu se vor limita doar la activităţile descrise anterior, urmărind administrarea
tuturor probelor şi mijloacelor materiale de probă necesare, în conformitate
cu prevederile Codului de procedură penală.
Poliţiştii care depistează în cadrul activităţilor curente de serviciu un
autovehicul ce figurează în bazele de date ca fiind urmărit şi face obiectul
sesizării penale formulată conform menţiunilor anterioare, vor executa
următoarele activităţi:
a) raportează evenimentul şi informează de îndată
unitatea/subunitatea care a dispus urmărirea, despre depistarea
autovehiculului;
b) asigură paza autovehiculului până la sosirea echipei de cercetare;
54
c) identifică şi audiază, în condiţiile legii, persoanele aflate în
autovehicul, iar în cazul în care în acesta nu este găsită nicio persoană, se va
proceda la efectuarea de verificări şi investigaţii în vederea stabilirii
identităţii persoanelor care l-au deţinut;
d) în baza comisiei rogatorii transmise urgent (prin fax sau e-mail)
de către unitatea/subunitatea care instrumentează dosarul penal, procedează
la indisponibilizarea autovehiculului, efectuând orice act procedural dispus
prin aceasta, ulterior documentaţia fiind transmisă unităţii/subunităţii care
instrumentează dosarul penal;
e) autovehiculul indisponibilizat va fi predat poliţiştilor din cadrul
unităţii/subunităţii care instrumentează dosarul penal ori persoanei indicate
de către aceştia prin comisie rogatorie.
În cazul în care proprietatea asupra autovehiculului indisponibilizat
este revendicată de două sau mai multe persoane, poliţistul care
instrumentează cauza înaintează de îndată dosarul penal la unitatea de
parchet competentă, împreună cu un referat de expunere a situaţiei de fapt,
precum şi eventualele solicitări de restituire ale părţilor, pentru a dispune în
conformitate cu prevederile art. 255/CPP.
Autovehiculul faţă de care s-a luat măsura indisponibilizării, iar
unitatea de parchet competentă a dispus prin ordonanţă păstrarea acestuia de
către unitatea de poliţie care are în instrumentare dosarul penal, va fi predat
formaţiunii care administrează camera de corpuri delicte, în condiţiile
reglementărilor în vigoare.
Dacă autovehiculul este găsit sau localizat în afara graniţelor ţării,
poliţistul care instrumentează cauza va sesiza imediat procurorul ce
supraveghează activitatea de cercetare penală sau are în lucru dosarul, în
vederea întocmirii şi transmiterii ordinului european de anchetă, comisiei
rogatorii sau a ordinului de indisponibilizare, conform prevederilor Legii
nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală,
republicată, informând totodată şi proprietarul în vederea efectuării de către
acesta a demersurilor necesare la autorităţile statului unde a fost găsit sau
localizat autoturismul pentru restituirea acestuia.
În vederea administrării unui probatoriu complet în cauză vor fi
solicitate, prin canalele de comunicare ale Centrului de Cooperare
Poliţienească Internaţională, autorităţilor altor state, date privind
împrejurările depistării sau localizării autovehiculelor, datele de identificare
ale persoanelor care au avut legătură cu acestea, precum şi orice alte date
considerate a fi necesare pentru soluţionarea cauzei.
55
Dacă autovehiculul care face obiectul acestor sesizări este
înmatriculat pe numele altui proprietar, poliţistul care instrumentează cauza,
efectuează şi următoarele activităţi:
a) ridică toate documentele deţinute de actualul proprietar pentru
autovehiculul în cauză;
b) solicită, în original, de la Serviciul Public Comunitar Regim
Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor, toate documentele ce au stat la baza
înmatriculării autovehiculului în cauză;
c) solicită, în original, de la Registrul Auto Român, toate
documentele ce au stat la baza autentificării autovehiculului în cauză;
d) dispune expertizele sau constatările tehnico-ştiinţifice necesare;
e) solicită unităţii de parchet competente pentru a dispune cu privire
la anularea înmatriculării autovehiculului şi stabilirea situaţiei juridice a
acestuia;
f) alte activităţi procedurale care să conducă la identificarea şi
tragerea la răspundere penală a autorilor.
Solicitarea revocării urmăririi autovehiculelor care fac obiectul acestui
capitol din aplicaţia „Furt Auto” se face în condiţiile prevăzute anterior.
2.6. Specificul activităţilor de urmărire, descoperire şi clarificare

a situaţiei juridice a autovehiculelor reclamate ca fiind furate din
străinătate
Sesizarea organelor de poliţie privind implicarea persoanelor în
traficul internaţional de autovehicule furate din străinătate sau în legătură cu
existenţa pe teritoriul României a unui autovehicul reclamat ca furat din
străinătate şi urmărit internaţional se poate realiza prin următoarele
modalităţi:
a) sesizarea din oficiu, în urma activităţilor curente desfăşurate sau
pe baza informărilor transmise de la structuri specializate;
b) sesizări primite de la celelalte instituţii ale statului care au atribuţii
în ceea ce priveşte înmatricularea şi punerea în circulaţie a autovehiculelor
care provin din străinătate;
c) pe calea mesajelor internaţionale, ordinelor europene de anchetă
sau comisiilor rogatorii.
Toate sesizările privind autovehiculele reclamate ca fiind furate din
străinătate sunt instrumentate de către serviciul specializat din cadrul
Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau compartimentul
specializat din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale.
56
Urmărirea autovehiculelor reclamate ca fiind furate din
străinătate sau care fac obiectul unor infracţiuni comise pe teritoriul altor
state se dispune de către autorităţile judiciare ale statului unde a fost
săvârşită infracţiunea.
În cazul în care poliţiştii români depistează un autovehicul urmărit
de autorităţile altui stat, vor executa următoarele activităţi specifice:
a) sesizarea formaţiunii specializate în prevenirea şi combaterea
traficului internaţional cu autovehicule furate pe raza căreia a fost depistat
acesta;
b) asigurarea pazei autovehiculului, a protejării şi conservării
urmelor şi probelor existente la faţa locului, până la sosirea poliţiştilor
specializaţi;
c) legitimarea persoanelor aflate în autovehicul;
d) conducerea administrativă a ocupanţilor autovehiculului, în
situaţia în care sunt incidente prevederile art. 31 alin. (1), lit. b) din Legea
nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, cu
modificările şi completările ulterioare (de exemplu, aceştia refuză
legitimarea/se prezintă cu o identitate falsă, încearcă să fugă sau să
distrugă probele).
În cazul în care depistarea autovehiculului s-a făcut ca urmare a
desfăşurării unor activităţi procedurale într-un alt dosar penal, autovehiculul
respectiv, împreună cu copii ale actelor întocmite, va fi transmis serviciului
specializat din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti
sau compartimentului specializat din cadrul Serviciului de Investigaţii
Criminale competent, cu aprobarea procurorului care supraveghează cauza.
Verificarea unui autovehicul, pentru a se stabili dacă este urmărit ca
furat din afara graniţelor naţionale, se va efectua în aplicaţiile „Interpol” şi
„Sistemul Informatic Schengen (SIS)”. În aplicaţia Poliţiei Române „Furt
Auto” se vor regăsi numai autovehiculele urmărite ca furate de pe teritoriul
naţional.
Solicitarea de date suplimentare privind un autovehicul urmărit ca
furat din afara graniţelor naţionale se va efectua prin:
a) CCPI – Biroul SIRENE sau Biroul Naţional Interpol;
b) CCPI – Punctul Naţional Focal, sens în care se adresează solicitări
scrise pentru ofiţerii de legătură ai poliţiilor naţionale din statele membre
UE, acreditaţi la Bucureşti sau ataşaţilor de afaceri interne ai României
acreditaţi în statele UE.
Revocarea urmăririi internaţionale a unui autovehicul furat din afara
graniţelor naţionale se dispune şi se efectuează numai de către autorităţile
judiciare ale statului care a dispus punerea sa în urmărire.
57
Vor fi înregistrate în evidenţa lucrărilor penale sesizările din oficiu,
plângerile sau denunţurile ce au ca obiect:
a) depistarea unui autovehicul reclamat furat din străinătate pentru
care conducătorul acestuia deţine acte false;
b) transmiterea, de către Serviciul public comunitar regim permise şi
înmatriculare a vehiculelor, a unor acte ce au stat la baza înmatriculării unui
autovehicul furat din străinătate;
c) plângerea unei persoane care a achiziţionat un autovehicul
reclamat furat din străinătate prin inducerea în eroare asupra provenienţei
acestuia, sau prin prezentarea unor documente false;
d) depistarea unui autovehicul reclamat furat din străinătate, când
există date şi indicii cu privire la faptul că acesta face obiectul şi al unei
infracţiuni săvârşite pe teritoriul României.
Vor fi înregistrate în evidenţa delegărilor penale, cu menţiunea
„CRI” sau „OEA”, delegările ce au ca obiect comisiile rogatorii
internaţionale sau ordinele europene de anchetă privind autovehicule
reclamate furate din străinătate.
Vor fi înregistrate în evidenţa lucrărilor cu caracter general sesizările
ce au ca obiect:
a) informările transmise de alte state privind localizarea unui
autovehicul reclamat furat pe teritoriul de competenţă;
b) depistarea unui autovehicul reclamat furat din străinătate, fără a fi
constatată vreo infracţiune săvârşită pe teritoriul României în legătură cu
acesta.
Se interzice ridicarea în vederea indisponibilizării a unui autovehicul
în orice situaţie, dacă:
a) acesta nu face obiectul unui dosar penal;
b) acesta nu face obiectul unei cereri de asistenţă judiciară
internaţională în materie penală (transmisă autorităţilor române sub forma
comisiei rogatorii/ordinului european de anchetă sau ordinului de
indisponibilizare), în conformitate cu prevederile Legii nr. 302/2004 privind
cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată.
În cazurile în care autovehiculele reclamate ca fiind furate din
străinătate fac obiectul unui dosar penal în România, acestea vor fi
indisponibilizate de organele de cercetare penală care instrumentează cauza.
În cadrul cererilor de asistenţă judiciară internaţională în materie
penală, se va proceda la indisponibilizarea autovehiculelor, cu avizul
procurorului de supraveghere.
58
În situaţia în care, după înmatricularea cu acte false, autovehiculul
reclamat ca fiind furat din străinătate este revândut şi înmatriculat de o
persoană de bună-credinţă, cu aprobarea procurorului şi la cererea acesteia,
autovehiculul poate fi lăsat în custodia actualului posesor, situaţia juridică
urmând a fi clarificată de către unitatea de Parchet sau instanţa de judecată
competentă.
În cazul în care autovehiculul urmărit de alt stat nu face obiectul
unui dosar penal sau al unei cereri de asistenţă judiciară internaţională în
materie penală, poliţistul desemnat să efectueze verificări pentru clarificarea
situaţiei juridice a acestuia, va executa următoarele activităţi:
a) întocmirea unui proces-verbal1 de depistare sau preluare a
autovehiculului de la poliţiştii care l-au depistat, document ce va cuprinde,
în principal, următoarele menţiuni:
 data, locul şi ora depistării;
 datele de identitate ale persoanelor aflate în autovehicul;
 unitatea/instituţia care a făcut sesizarea (Regia Autonomă „Registrul
Auto Român”, Serviciul public comunitar regim permise şi înmatriculare a
vehiculelor etc.) şi persoana care a constatat acest fapt;
 consemnarea declaraţiei, pe scurt, a conducătorului autovehiculului
sau a persoanei la care a fost depistat, cu privire la provenienţa acestuia;
 informarea persoanei la care a fost depistat autovehiculul despre
faptul că acesta face obiectul unor cercetări pe teritoriul altui stat, având
obligaţia de a pune la dispoziţia organelor de poliţie toate datele solicitate.
b) audierea persoanei2 la care a fost depistat autovehiculul cu privire
la modul de intrare în posesie, actele deţinute, precum şi cu privire la alte
date care să conducă la clarificarea situaţiei juridice a bunului;
c) verificarea autovehiculului în bazele de date şi a menţiunilor
existente în acestea;
d) înştiinţarea organului judiciar care a dispus urmărirea
autovehiculului, prin IGPR – CCPI (Biroul Naţional Interpol sau Biroul
SIRENE), cu privire la depistarea acestuia şi solicitarea transmiterii de date
suplimentare, conform Legii nr. 141/2010 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea Sistemului Informatic Naţional de Semnalări şi participarea
1
Procesul-verbal se încheie în două exemplare, din care unul va fi înmânat persoanei la
care a fost depistat autovehiculul.
2
Cu ocazia audierii, se va menţiona că persoana respectivă a fost înştiinţată că în cazul în
care înstrăinează autovehiculul inducând în eroare pe cumpărător, ştiind că acesta face
obiectul unei infracţiuni, va fi cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.
59
României la Sistemul de Informaţii Schengen, respectiv a comisiei rogatorii
internaţionale/ordinului european de anchetă sau a ordinului de
indisponibilizare, conform Legii nr. 302/2004, republicată;
e) verificarea, împreună cu specialistul criminalist, a seriilor de
identificare a autovehiculului şi încheierea unui proces-verbal în acest sens3;
f) ridicarea în vederea expertizării a documentelor prezentate şi care
prezintă suspiciuni de falsificare;
g) audierea tuturor persoanelor identificate pe parcursul verificărilor,
care pot da relaţii utile cauzei;
h) verificarea tuturor datelor obţinute în cauză, care pot conduce la
clarificarea situaţiei juridice a autovehiculului;
i) efectuarea, în conformitate cu legislaţia română, a tuturor
verificărilor solicitate de organul judiciar care a dispus urmărirea
autovehiculului.
În cazul indisponibilizării unui autovehicul, poliţistul specializat va
executa următoarele activităţi:
a) întocmirea unui proces-verbal în care se vor consemna
următoarele menţiuni:
 baza legală în temeiul căreia se indisponibilizează autovehiculul;
 datele de identificare ale autovehiculului, precum şi ale persoanelor
depistate împreună cu acesta;
 descrierea documentelor care se ridică odată cu indisponibilizarea
autovehiculului;
 informarea persoanei la care a fost depistat autovehiculul despre
faptul că acesta face obiectul unei infracţiuni şi urmează a se efectua
cercetări, având obligaţia de a pune la dispoziţia organelor de cercetare
toate datele solicitate;
b) împreună cu specialistul criminalist efectuează cercetarea
criminalistică a autovehiculului şi solicită, după caz, identificarea acestuia la
reprezentanţele Regiei Autonome „Registrul Auto Român”;
c) dispunerea unor constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize ce vor
avea ca obiect autovehiculul sau documentele ridicate cu ocazia
indisponibilizării;
d) înştiinţarea organului judiciar care a dispus urmărirea
autovehiculului cu privire la depistare, măsurile dispuse şi prevederile
legislaţiei române cu privire la restituire;
3
Se interzice în toate cazurile ca, în actele ce se vor depune la dosarul cauzei, să se
menţioneze locul unde au fost fixate elementele de identificare a autovehiculului.
60
e) predarea autoturismului către formaţiunea care gestionează
camera de corpuri delicte;
f) efectuarea altor verificări şi a actelor procedurale care să conducă
la clarificarea cauzei.
În cazul în care s-a dispus restituirea autovehiculului, se va solicita
luarea măsurilor de preluare a acestuia, de către partea căreia i-a fost
restituit.
Predarea autovehiculului reclamat ca fiind furat din străinătate,
depistat pe teritoriul României, se face către autoritatea judiciară din acel
stat, în baza cererii de asistenţă judiciară internaţională în materie penală, cu
respectarea prevederilor Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală, republicată.
Se interzice predarea, de către organele judiciare din România, a
autovehiculului reclamat ca fiind furat din străinătate, proprietarului de drept
sau altei persoane fizice sau juridice, în afara cazului când aceasta se solicită
în mod expres prin ordinul european de anchetă, comisia rogatorie sau se
dispune de către procuror, potrivit legii.
Sunt exceptate de la prevederile anterioare, autovehiculele furate din
afara graniţelor naţionale care au fost depistate abandonate şi pentru care nu
există un dosar penal în România.
La structurile specializate în combaterea furturilor şi a traficului cu
autovehicule furate din străinătate din cadrul serviciilor de investigatii
criminale, precum şi la Serviciul Furturi de Autovehicule din cadrul
DGPMB, se înfiinţează Registrul de evidenţă a autovehiculelor identificate
pe teritoriul de competenţă, urmărite ca furate din afara graniţelor
naţionale, document neclasificat, ce se înregistrează la secretariatul
formaţiunii şi care prezintă rubricaţia specificată în modelul prevăzut în
ANEXA 1 („Fişa autovehiculului furat identificat”).
Registrul poate fi întocmit şi în format electronic. Datele ce fac
obiectul registrului se consemnează de către personalul desemnat de şeful
subunităţii.
2.7. Descrierea unor activităţi specifice ce se desfăşoară pentru

clarificarea situaţiei juridice a autovehiculelor reclamate ca fiind furate
Stabilirea identităţii autovehiculului se face prin examinare directă
de către poliţiştii specializaţi ai formaţiunilor de investigaţii criminale,
împreună cu cei din formaţiunile criminalistice, încheindu-se proces-verbal
în acest sens, la care se ataşează planşa foto executată cu această ocazie.
61
În cazul identificării unor modificări ale seriilor autovehiculului sau
când există suspiciuni că acestea au fost modificate se va dispune, după caz,
constatarea tehnică, de către reprezentanţele Regiei Autonome „Registrul
Auto Român”, şi a expertizei tehnico-ştiinţifice criminalistice metalografice.
În situaţia în care autovehiculul are elementele de identitate
modificate, iar identificarea celor originale nu se poate realiza, stabilirea
identităţii acestuia se realizează prin corespondenţă cu fabricantul sau cu
reprezentanţa acestuia în România, pe baza seriei cutiei de viteze, seriei de
motor sau altor elemente de identificare.
În identificarea unui autovehicul se va ţine cont de toate datele
existente în materialele de specialitate emise de către Europol (Euvid).
Identificarea unui autovehicul după alte elemente (coduri ascunse,
coduri de bare, colante, cod PKN etc.) se va face prin corespondenţă cu
fabricantul, derulată prin intermediul unei comunicări oficiale (cu sprijinul
Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, SELEC, ofiţerilor de
legătură ai poliţiilor străine acreditaţi în România, ataşaţilor de afaceri
interne străini, ofiţerilor de legătură şi ataşaţilor de afaceri interne ai
României în străinătate).
Stabilirea modului în care s-a comis furtul autovehiculului şi a fost

reclamată fapta penală la autorităţile statului care a solicitat urmărirea
internaţională a acestuia se realizează în cadrul cooperării poliţieneşti
internaţionale.
De regulă, comunicarea se realizează prin intermediul Centrului de
Cooperare Poliţienească Internaţională (Biroul Naţional Interpol şi SIRENE)
şi numai în situaţii deosebite, impuse de realizarea momentului operativ,
mesajul se transmite prin ofiţerul de legătură al poliţiei statului respectiv sau
ofiţeri de legătură ori ataşaţi de afaceri interne români acreditaţi în
străinătate.
Se va urmări să se stabilească dacă furtul a fost reclamat înainte sau
după data înmatriculării în România, precum şi momentul intrării în posesie
a deţinătorului faţă de data când a fost reclamat furtul.
Mesajul transmis prin canalele oficiale este necesar să cuprindă
următoarele date:
a) solicitarea datelor referitoare la data comiterii furtului şi a
organului judiciar care a înregistrat sesizarea;
b) modul în care a fost identificat autovehiculul în România;
62
c) deţinătorul actual al autovehiculului şi dacă faţă de autovehicul s-a
luat măsura ridicării sau indisponibilizării;
d) modul în care acesta a fost traficat în România şi ce persoane sunt
implicate în indigenizarea sa (dacă se cunosc, iar în caz negativ se
menţionează expres acest lucru);
e) dacă autovehiculul face parte dintr-un lot mai mare de
autovehicule traficate pe aceeaşi filieră şi care este modul de operare folosit,
precum şi persoanele identificate ca făcând parte din grup;
f) solicitarea informării persoanei vătămate sau a societăţii de
asigurare cu privire la identificarea autovehiculului în vederea efectuării
urgente a demersurilor necesare pentru restituirea acestuia, în conformitate
cu Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv comunicarea prevederilor
Legii nr. 28/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în
vederea îmbunătăţirii activităţii de valorificare a bunurilor sechestrate sau,
după caz, intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului;
g) gradul profesional, numele şi prenumele poliţistului care
instrumentează cauza şi modalităţile în care poate fi contactat (telefon, fax,
e-mail etc.).
În realizarea corespondenţei internaţionale se va avea în vedere
respectarea strictă a principiului nedublării căii de comunicare.
Stabilirea modului în care autovehiculul a fost omologat din punct

de vedere tehnic şi certificat ca autentic de către Regia Autonomă „Registrul
Auto Român” se realizează prin solicitarea adresată acestei instituţii de
punere la dispoziţia organului de poliţie a înscrisurilor care au fost depuse
de către deţinătorul autovehiculului cu ocazia solicitării notei de constatare
şi certificării de autenticitate a autovehiculului şi a documentelor însoţitoare
ale acestuia, precum şi a raportului de verificare întocmit.
La solicitarea informaţiilor, se vor avea în vedere următoarele
aspecte:
a) nota de constatare se emite pentru a se realiza vămuirea
autovehiculului în situaţiile în care acesta provine din spaţiul extracomunitar
şi pentru certificarea autenticităţii, indiferent de ţara de provenienţă, după
care se eliberează cartea de identitate a vehiculului;
b) activitatea de certificare a autenticităţii se efectuează de către
Regia Autonomă „Registrul Auto Român”, la înmatricularea în România,
pentru toate vehiculele rutiere, cu excepţia celor noi, celor destinate
competiţiilor sportive şi a vehiculelor istorice.
63
În examinarea înscrisurilor ridicate de la această instituţie se vor
urmări, în principal, următoarele aspecte:
 datele de identitate ale proprietarului, precum şi ale persoanei care
a prezentat efectiv vehiculul pentru verificare care sunt înscrise în raportul
de verificare tehnică ori pe cel de certificare a autenticităţii;
 numărul de înmatriculare cu care a fost prezentat autovehiculul
(este trecut pe raportul de verificare sau se poate identifica din examinarea
înregistrării video care se efectuează în cadrul procedurii certificării de
autenticitate);
 numele şi prenumele persoanei care a ridicat cartea de identitate a
vehiculului, precum şi autenticitatea semnăturii acesteia de pe raportul de
verificare tehnică şi contractul de vânzare-cumpărare prezentat;
 verificarea autenticităţii înscrisurilor care atestă provenienţa
autovehiculului, depuse cu ocazia omologării tehnice. Acest lucru se
realizează prin corespondenţă cu autorităţile statului emitent, pornind de la
seria şi numărul de identificare a înscrisului, datele menţionate în acesta,
verificarea datelor stipulate în contractul de vânzare-cumpărare, comparaţia
datei şi locului în care s-a încheiat acesta cu datele înscrise în paşaportul
părţilor etc.;
 verificarea autenticităţii traducerilor, a încheierilor de
autentificare a semnăturii traducătorului efectuată de notar, a procurii
notariale întocmite în vederea prezentării la Regia Autonomă „Registrul
Auto Român” a autovehiculului şi verificarea datelor la care acestea au fost
efectuate în raport cu data prezentării la instituţia menţionată;
 verificarea concordanţei între datele înscrise pe biletul de intrare
în reprezentanţa Regiei Autonome „Registrul Auto Român”, datele
menţionate pe raportul de omologare, certificatul de autenticitate şi
înregistrarea video efectuată cu ocazia certificării, unde se va examina cu
atenţie cum se prezenta seria de identificare la momentul efectuării acestei
activităţi.
Stabilirea modului în care un vehicul provenind din spaţiul

extracomunitar a fost supus procedurii de vămuire (indigenizare) de către
Autoritatea Naţională a Vămilor, se realizează prin solicitarea adresată
acestei instituţii de punere la dispoziţia organului de poliţie a înscrisurilor
care au fost depuse de către deţinătorul autovehiculului cu ocazia solicitării
vămuirii acestuia.
64
La solicitarea informaţiilor, se vor avea în vedere următoarele:
a) faptul că, de la data de 01.01.2007, sunt supuse vămuirii numai
autovehiculele provenind din statele ce nu sunt membre ale Uniunii
Europene, cât şi faptul că, pentru obţinerea acestor acte, este necesar să se
indice seria şi numărul chitanţei vamale şi punctul vamal unde s-a realizat
vămuirea;
b) faptul că evidenţa autovehiculelor vămuite nu se ţine după
numărul de înmatriculare sau seria de identificare a acestora, iar chitanţa
vamală se găseşte la dosarul primei înmatriculări definitive în circulaţie în
România.
 autenticitatea chitanţei vamale care a fost prezentată la
înmatriculare în ceea ce priveşte seria şi numărul de înregistrare, datele
înscrise în aceasta, corespondenţa între numele şi codul lucrătorului vamal
care a îndeplinit procedura de vămuire;
 datele de identitate ale persoanei care a solicitat vămuirea
autovehiculului, corespondenţa acestora cu cele existente în chitanţa vamală,
contractul de vânzare-cumpărare şi procura notarială (unde este cazul);
autovehiculului depuse cu ocazia vămuirii. Acest lucru se realizează prin
corespondenţă cu autorităţile statului emitent, pornind de la seria şi numărul
de identificare al înscrisului, datele menţionate în acesta, verificarea datelor
stipulate în contractul de vânzare-cumpărare, comparaţia datei şi locului în
care s-a încheiat acesta cu datele înscrise în paşaportul părţilor etc.;
 autenticitatea scrisului şi a semnăturii persoanei care solicită
indigenizarea, existente pe cererea de vămuire, precum şi a semnăturii
existente pe chitanţa vamală şi contractul de vânzare-cumpărare;
notariale întocmite în vederea prezentării la Autoritatea Naţională a Vămilor
a autovehiculului şi verificarea datelor la care acestea au fost efectuate în
raport cu data prezentării la instituţia menţionată;
În situaţia când indigenizarea autovehiculului s-a realizat în regim
de scutire de taxe vamale se va verifica autenticitatea dovezilor eliberate de
către instituţiile statului şi dacă persoana în cauză a eludat acest beneficiu al
legii.
65
Se va verifica autenticitatea semnăturilor şi scrisului, existente pe
actele depuse la instituţiile cu atribuţii în indigenizarea autovehiculului,
folosindu-se în acest sens scripte de comparaţie (în cazul cetăţenilor
repatriaţi dosarul de repatriere existent la Direcţia pentru Evidenţa
Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, cererile şi dosarele
persoanelor cu handicap, luptător în Revoluţie, diplomaţi etc.).
Stabilirea modului în care autovehiculul a fost înmatriculat în

România prin Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a
Vehiculelor/Serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi
înmatriculare a vehiculelor, se realizează prin solicitarea adresată acestor
instituţii de a pune la dispoziţia organului de poliţie înscrisurile care au fost
prezentate de către deţinător sau împuternicitul acestuia prin procură
notarială specială în vederea înmatriculării în circulaţie a autovehiculului.
La solicitarea informaţiilor, se vor avea în vedere atât înmatriculările
provizorii, cât şi cele definitive, indiferent de numărul acestora, pentru a se
putea stabili turnusul autovehiculului.
 datele de identitate ale persoanei care a solicitat înmatricularea
autovehiculului, corespondenţa acestora cu cele existente în contractul de
vânzare-cumpărare şi procura notarială (unde este cazul);
 autenticitatea scrisului şi a semnăturii persoanei care solicită
înmatricularea, existente pe cererea de înmatriculare şi contractul de
vânzare-cumpărare;
autovehiculului, depuse cu ocazia înmatriculării. Acest lucru se realizează
fie prin corespondenţă cu autorităţile statului emitent, pornind de la seria şi
numărul de identificare al înscrisului, datele menţionate în acesta,
verificarea datelor stipulate în contractul de vânzare cumpărare, fie prin
efectuarea unei constatări sau expertize tehnico-ştiinţifice;
notariale întocmite în vederea solicitării înmatriculării în circulaţie a
autovehiculului şi verificarea datelor la care acestea au fost efectuate în
raport cu data prezentării la Direcţia Regim Permise de Conducere şi
Înmatriculare a Vehiculelor/Serviciile publice comunitare regim permise de
conducere şi înmatriculare a vehiculelor.
66
Înmatricularea sau punerea în circulaţie a autovehiculelor reclamate
furate din străinătate se face în conformitate cu prevederile art. 21, alin. (3)
din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe
drumurile publice, aprobat prin HG nr. 1391/2006, cu modificările şi
completările ulterioare.
Pentru autovehiculele reclamate ca fiind furate din străinătate şi
înmatriculate în România care nu au fost indisponibilizate, poliţistul
specializat din structura de investigaţii criminale care instrumentează cauza,
va efectua următoarele activităţi:
a) dispune, prin rezoluţie, Serviciului Public Comunitar Regim
Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor unde s-a efectuat
ultima înmatriculare, aplicarea menţiunilor prevăzute la art. 21, alin. (3) din
Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe
drumurile publice, aprobat prin HG nr. 1391/2006, cu modificările şi
completările ulterioare (vezi modelul prevăzut în ANEXA 2);
b) înaintează certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a
vehiculului la Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi
înmatriculare a vehiculelor competent, pentru a se face în acestea menţiunea
„Autovehicul declarat furat din (ţara) la data de .......”, împreună cu
rezoluţia prin care s-a dispus măsura respectivă;
c) se va cere Serviciului public comunitar regim permise de
conducere şi înmatriculare a vehiculelor ca, după efectuarea menţiunilor, să
restituie certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a vehiculului
unităţii de poliţie care a emis rezoluţia şi totodată să efectueze menţiunile ce
se impun în Sistemul Naţional de Evidenţe Auto;
d) certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate a vehiculului se
predau de către poliţistul care are cauza în lucru numai proprietarului
autovehiculului, ocazie cu care se întocmeşte un proces-verbal în care i se
aduc la cunoştinţă prevederile art. 255, alin. (2) din Codul de procedură
penală, prevederile art. 21, alin. (4) din Regulamentul de aplicare a
OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin
HG nr. 1391/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi
menţiunea că, dacă pe viitor acesta doreşte să înstrăineze sub orice titlu
autovehiculul, trebuie să comunice despre aceasta procurorului care are în
supraveghere cauza.
În situaţia expirării inspecţiei tehnice periodice (ITP) la un asemenea
autovehicul, proprietarul acestuia se poate adresa cu o solicitare scrisă
67
formaţiunii de investigaţii criminale specializate în raza căreia îşi are
domiciliul, solicitând deblocarea temporară în vederea efectuării ITP,
solicitare care va fi soluţionată în termen de 30 zile. Activitatea de verificare
a autovehiculelor în vederea efectuării ITP, se va realiza numai la
reprezentanţele RAR.
Este interzisă deblocarea temporară a unui autovehicul urmărit ca
furat/deturnat, în vederea efectuării ITP, dacă acesta nu are aplicate în
certificatul de înmatriculare şi în cartea de identitate a vehiculului
menţiunile prevăzute la art. 21, alin. (3) din Regulamentul de aplicare a
OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin HG
nr. 1391/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Dacă formaţiunile de investigaţii criminale specializate solicită
efectuarea unei asemenea activităţi prin intermediul Direcţiei de Investigaţii
Criminale, la adresa prin care se solicită deblocarea temporară în vederea
efectuării ITP vor fi anexate copii de pe certificatul de înmatriculare şi
cartea de identitate a vehiculului.
În cazul în care proprietarul unui asemenea autovehicul doreşte să-l
înstrăineze, acesta se va adresa cu o cerere Parchetului unde dosarul penal
este în supraveghere, în care va preciza în mod expres faptul că doreşte să
înstrăineze autovehiculul către o altă persoană care a luat la cunoştinţă
despre faptul că autovehiculul este urmărit ca furat/însuşit pe nedrept din alt
stat şi că aceasta este de acord ca autovehiculul să fie înmatriculat pe
numele său cu menţiunile prevăzute la art. 21, alin. (3) din Regulamentul de
aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,
aprobat prin HG nr. 1391/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
În situaţia în care unitatea de Parchet sau instanţa de judecată
dispune predarea autovehiculului către persoana vătămată, reprezentantul
acesteia sau organele judiciare din statul care a solicitat urmărirea, se va lua
măsura transmiterii către Serviciul public comunitar regim permise de
conducere şi înmatriculare a vehiculelor a unei solicitări de radiere,
solicitare căreia i se vor anexa, în copie, dispoziţia procurorului sau a
instanţei de judecată şi actul de predare a autovehiculului.
Dacă instanţele de judecată, dispun prin hotârâri definitive cu
privire la situaţia juridică a autovehiculelor furate din străinătate, o copie de
pe hotărâre se comunică de către poliţistul care instrumentează dosarul, la
Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor,
solicitându-se ştergerea menţiunilor din Sistemul Naţional de Evidenţe Auto.
68
Autovehiculelor urmărite ca furate/însuşite pe nedrept din afara
graniţelor naţionale, care nu sunt înmatriculate în România, le pot fi aplicate
prevederile art. 21, alin. (3) din Regulamentul de aplicare a OUG
nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin HG
nr. 1391/2006, cu modificările şi completările ulterioare, numai prin
ordonanţă/rezoluţie a unităţii de Parchet care are în supraveghere dosarul
penal. Deblocarea temporară a acestora la RAR se efectuează prin
intermediul Direcției de Investigații Criminale, în baza unei adrese la care se
anexează o copie a ordonanţei sau rezoluţiei procurorului.
Pentru autovehiculele urmărite ca furate/însuşite pe nedrept din afara
graniţelor naţionale, depistate pe teritoriul naţional se va completa „Fişa
autovehiculului furat identificat” (vezi ANEXA 1), care va fi transmisă la
IGPR – Direcția de Investigații Criminale, în format electronic, în termen de
cel mult 24 de ore de la data identificării.
În situaţia predării unui autovehicul către deţinătorul din România
sau proprietarul din străinătate, se va completa ,,Fişa autovehiculului furat
restituit” (vezi ANEXA 3), care, în termen de cel mult 24 de ore de la data
predării autovehiculului, va fi transmisă de asemenea la IGPR – Direcția de
Investigații Criminale, în format electronic.
Simultan cu transmiterea fişelor la IGPR – Direcția de Investigații
Criminale, datele din cuprinsul acestora, vor fi implementate obligatoriu şi
în aplicaţia informatică iPol a UCAI prin interfaţa „R.I.”, la rubrica „Note”.
Predarea şi păstrarea autovehiculelor indisponibilizate se face
potrivit normelor privind organizarea şi funcţionarea camerelor de corpuri
delicte.
Restituirea autovehiculului către oricare dintre părţi se dispune în
conformitate cu art. 255 din Codul de procedură penală, numai de către
procurorul care efectuează supravegherea activităţii de cercetare penală în
cauză, prin ordonanţă sau rezoluţie, ori de către instanţa de judecată.
Partea care solicită restituirea autovehiculului va fi îndrumată să
depună cererea însoţită de înscrisurile doveditoare la unitatea de parchet în
care îşi desfăşoară activitatea procurorul care are cauza în supraveghere.
Cererea de restituire se poate depune şi la unitatea de poliţie care
instrumentează cauza, poliţistul urmând să o înainteze în termen de 48 de
ore procurorului care efectuează supravegherea activităţii de cercetare penală.
În cazul în care procurorul dispune pe parcursul urmăririi penale
restituirea unui autovehicul indisponibilizat, predarea acestuia se efectuează
69
de către poliţistul gestionar al camerei de corpuri delicte şi cel al structurii
de investigaţii criminale specializate, dovada de predare întocmindu-se în 3
exemplare, din care originalul se anexează la dosarul penal.
În situaţia în care instanţa de judecată dispune printr-o hotărâre
definitivă şi irevocabilă restituirea unui autovehicul indisponibilizat,
predarea acestuia se efectuează de către poliţistul gestionar al camerei de
corpuri delicte.
2.8. Activităţi desfăşurate pentru prevenirea furturilor şi

traficului cu autovehicule furate
Activităţile de prevenire a faptelor de furt şi trafic cu autovehicule
furate vor fi coordonate de către structurile de investigaţii criminale ce au în
competenţă cercetarea faptelor penale de acest gen. Ele vor fi executate în
colaborare cu structurile de ordine publică, cele de poliţie rutieră şi analiză a
informaţiilor, precum şi cu sprijinul altor formaţiuni cu atribuţii în domeniul
prevenirii criminalităţii.
Activităţile de prevenire se vor executa luând în considerare situaţia
operativă de pe raza de competenţă şi în baza analizelor tactice întocmite la
nivelul formaţiunilor de analiză a informaţiilor.
În funcţie de evoluţia situaţiei operative, de concluziile desprinse din
analizele tactice întocmite, pe baza planurilor aprobate de conducerea
unităţii de Poliţie, periodic vor fi organizate acţiuni cu participarea tuturor
formaţiunilor care au în competenţă prevenirea şi combaterea infracţiunilor,
urmărindu-se prinderea în flagrant a celor care săvârşesc astfel de fapte,
prevenirea acestui gen de infracţiuni, identificarea şi clarificarea situaţiei
juridice a autovehiculelor furate din alte state etc.
Pentru cunoaşterea situaţiei operative, la nivelul Direcţiei de
Investigaţii Criminale, al serviciilor de investigaţii criminale din cadrul
inspectoratelor judeţene de poliţie şi al Serviciului Furturi Auto din cadrul
DGPMB, lunar se vor întocmi situaţii cuprinzând evoluţia fenomenului
infracţional, iar trimestrial se va întocmi analiza situaţiei operative, ocazie
cu care vor fi identificate neajunsurile constatate şi se vor propune măsuri de
eficientizare a activităţii.
Poliţiştii specializaţi de la nivelul serviciilor de investigaţii criminale
(Serviciului Furturi de Autovehicule din cadrul DGPMB), vor solicita
periodic structurilor de profil analize tactic care vor cuprinde, în principal:
zonele criminogene, intervalul orar în care se comit astfel de fapte, mărcile
de autovehicule vizate de infractori, modurile de operare folosite etc.
70
Concluziile rezultate din analizele tactice vor fi transmise
formaţiunilor de investigatii criminale, celor de ordine publică şi poliţie
rutieră, precum şi secţiilor de poliţie rurală, pentru a fi avute în vedere în
cadrul activităţilor curente.
Şefii formaţiunilor de ordine publică şi de poliţie rutieră se vor
informa zilnic cu privire la autovehiculele furate de pe raza de competenţă şi
vor instrui sub acest aspect efectivele din subordine care execută activităţi
de patrulare.
În cadrul activităţilor de patrulare, efectivele de ordine publică şi
cele de poliţie rutieră vor avea în vedere identificarea şi verificarea
autovehiculelor abandonate, depistarea şi oprirea celor pentru care s-a
declanşat urmărirea, verificarea autovehiculelor care nu sunt înmatriculate
în România şi implementarea acestora în progamul de analiză a
informaţiilor, precum şi identificarea ori transmiterea informaţiilor privind
existenţa atelierelor de reparaţii auto şi a centrelor de dezmembrare
neautorizate.
Pentru prevenirea furturilor şi a traficului cu autovehicule furate,

poliţiştii de investigaţii criminale ce îşi desfăşoară activitatea pe această
linie de muncă vor efectua în principal următoarele activităţi:
a) identificarea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor ce
comit infracţiuni de acest gen;
b) supravegherea liberaţilor din penitenciar care au fost condamnaţi
pentru săvârşirea unor asemenea infracţiuni;
c) actualizarea bazelor de date privind elementele infractoare pentru
o exploatare eficientă;
d) implementarea informaţiilor în programul de analiză a
informaţiilor şi întocmirea unor analize tactice privind fenomenul
infracţional;
e) analiza cauzelor cu autori neidentificaţi, gruparea lor după moduri
de operare şi alte similitudini, a informaţiilor şi datelor obţinute din
investigaţii sau alte surse, pentru realizarea unei documentări pe ansamblul
fenomenului infracţional şi dispunerea de măsuri corespunzătoare;
f) analiza fenomenului infracţional şi desfăşurarea activităţilor de
documentare generală şi supraveghere informativă a persoanelor şi
grupurilor de infractori ce comit astfel de fapte;
g) mediatizarea cazurilor rezolvate cu ocazia participării la emisiuni
radio sau televizate, sau publicării unor articole de presă.
71
Pentru prevenirea infracţiunilor de furt şi trafic cu autovehicule
furate, poliţiştii din cadrul structurilor de ordine publică din mediul
urban şi rural vor desfăşura în principal următoarele activităţi:
a) amplasarea dispozitivelor de ordine şi siguranţă publică în zonele
cu risc criminogen, în funcţie de efectivele aflate la dispoziţie;
b) interceptarea şi controlul autovehiculelor pentru care s-a declanşat
urmărirea, legitimarea persoanelor aflate în acestea şi luarea măsurilor
legale;
c) exploatarea datelor transmise de structurile de investigaţii
criminale, referitoare la zonele de risc criminogen, cu ocazia întocmirii
d) furnizarea unor date şi informaţii de interes operativ cu privire la
persoane suspecte de a comite astfel de fapte;
e) supravegherea liberaţilor din penitenciar ce locuiesc în mediul
rural care au fost condamnaţi pentru infracţiuni de furt şi trafic cu
autovehicule;
f) sprijin informativ pentru documentarea generală sau supravegherea
informativă desfăşurată de poliţiştii de investigaţii criminale (de exemplu:
furnizarea de date şi informaţii referitoare la liberaţii din penitenciar sau
alte persoane sau grupuri de persoane suspectate de pregătirea sau
săvârşirea de infracţiuni de furt şi trafic cu autovehicule furate);
g) identificarea autovehiculelor abandonate şi comunicarea datelor
formaţiunilor de investigatii criminale competente.
Pentru prevenirea infracţiunilor de furt şi trafic cu autovehicule

furate, poliţiştii din cadrul structurilor de poliţie rutieră vor desfăşura în
principal următoarele activităţi:
a) amplasarea în zonele cu risc criminogen, funcţie de efectivele
aflate la dispoziţie;
b) interceptarea şi controlul autovehiculelor pentru care s-a declanşat
urmărirea, legitimarea persoanelor aflate în acestea şi luarea măsurilor
legale;
c) furnizarea unor date şi informaţii de interes operativ cu privire la
persoane suspecte de a comite astfel de fapte;
d) identificarea autovehiculelor abandonate şi comunicarea datelor
formaţiunilor de investigaţii criminale competente.
72
CAPITOLUL 3
structurilor din cadrul Poliţiei Române pentru prevenirea
şi combaterea furturilor din locuințe și societăți comerciale
3.1. Considerații generale privind fenomenul furturilor din

locuințe și societăți comerciale
Furtul este infracţiunea cu cea mai mare frecvenţă, prin care se
aduce atingere atât avutului public, cât şi privat, deci a patrimoniului în
general, fiind incriminată şi pedepsită în art. 228-229 (furtul și furtul
calificat), art. 230 (furtul de folosință), art. 231 (plângerea prealabilă și
împăcarea) din Codul penal.
Trendul înregistrat demonstrează periculozitatea socială a acestui tip
de infracțiuni, dar și importanța pe care trebuie să o acorde Poliţia prevenirii
și combaterii acestora.
S-a constatat că furturile din locuință creează asupra victimelor un
puternic impact emoțional, nu doar prin prisma bunurilor și valorilor
sustrase, ci și prin cea a faptului că persoane străine au pătruns în intimitatea
căminului lor.
Din punctul de vedere al structurilor de Poliție, furturile din locuințe
și societăți comerciale comise prin modurile de operare spargere/efracție și
folosirea de chei potrivite ori mincinoase prezintă un pericol social ridicat,
nu numai din cauza relațiilor sociale lezate, ci și din cauza frecvenței
comiterii, bunurilor vizate și nu în ultimul rând, din cauza greutăților
întâmpinate în activitatea de identificare și probare a vinovăției autorilor,
precum și de recuperare a prejudiciului creat.
Alte caracteristici definitorii ale fenomenului infracțional privind
furturile din locuințe și societăți comerciale, comise prin spargere/efracție și
folosirea de chei potrivite ori mincinoase, în afara frecvenței comiterii:
 autorii preferă marile aglomerări urbane, întrucât șansele de a
atrage atenția eventualilor martori sunt mai reduse față de comunitățile
restrânse; majoritatea infractorilor care domiciliază în localități mici
migrează către marile orașe unde își stabilesc reședința ori fac naveta;
73
 criminalitatea itinerantă se întâlnește frecvent în cazul
infractorilor spărgători (infractori voiajori); sunt situații când comit fapte și
în alte localități față de cele obișnuite lor, în funcție de sezon, existând și
tendința acestora de a se deplasa, în acest sens, în stațiunile turistice
cunoscute, unde comit spargeri în hoteluri, moteluri, case de vacanță, cabane
turistice sau alte locuri de cazare sau de agrement;
 există tendința de organizare în grup a infractorilor spărgători și
atragerea tot mai frecventa a persoanelor fără antecedente penale la
săvârșirea spargerilor de locuințe, din ce în ce mai puțini infractori
acționează solitar;
 activitatea de culegere sau cumpărare a informațiilor (ponturilor)
privind persoanele care dețin valori deosebite este o preocupare din ce în ce
mai frecventă a spărgătorilor, fiind vizate sume de bani, bijuterii, opere de
artă, dar și aparatură electronică sau electrocasnică performantă; aceștia
cumpără ponturile de la alți infractori, de la prostituatele pe care le
frecventează, de la persoane care au acces în locuința sau imobilul în care se
află locuința vizată, care oferă informații voit sau întâmplător, în cadrul unor
discuții cu alte persoane etc., dar obțin informații și direct, prin recunoașteri
efectuate în teren. Totodată, în ultima perioadă de timp, având în vedere
dezvoltarea exponențială a rețelelor de socializare gen Facebook, Twitter,
Instagram, autorii de furturi din locuință își culeg informațiile despre
potențiala victimă direct din postările acestora, prin care prezintă diferite
aspecte din viața personală, locuință, bunurile de valoare deținute, intenția
de a părăsi domiciliul în vacanță sau cu afaceri etc.
 în majoritatea cazurilor infractorii realizează o planificare
minuțioasă a acțiunilor infracționale prin efectuarea de recunoașteri repetate
la fața locului, pentru a stabili căile favorabile de acces, existența bunurilor
și valorilor urmărite, modalitatea de pătrundere în interior, programul
persoanelor vizate și al vecinilor, existența sistemelor de pază și alarmare
etc.; de asemenea, pregătesc mijloacele de transport ce urmează a fi folosite,
sculele și dispozitivele necesare, precum și modalitățile de valorificare a
bunurilor furate, stabilindu-se pentru fiecare membru al grupării de
spărgători sarcini precise;
 infractorii acționează, în cazul spargerilor de locuințe, tot mai
frecvent ziua, când proprietarii nu sunt acasă, iar cu ocazia spargerilor de
societăți comerciale, noaptea sau în weekend;
 existența unor posibilități multiple de valorificare a bunurilor ce
provin din infracțiuni: majoritatea bijuteriilor furate sunt comercializate prin
74
casele de amanet ori sunt vândute unor bijutieri, care le topesc și le
reprelucrează. De asemenea, prin intermediul unor comercianți veroși, au
fost organizate adevărate rețele de valorificare a operelor de arta ce provin
din infracțiuni, clienții acestora fiind de regulă persoane potente din punct
de vedere financiar și social, colecționari particulari etc; aparatura
electronică și de tehnică de calcul este vândută unor persoane ce se ocupă de
comercializarea acestui gen de bunuri, second-hand, ori unor persoane
dornice de chilipiruri, care cumpără bunuri la prețuri mult mai mici decât
cele de pe piața legală. Totodată, în ultimul interval de timp, a luat amploare
comerțul online, prin intermediul site-urilor de specialitate, a tuturor
categoriilor de bunuri, noi sau second-hand, bunuri ce provin din comiterea
de furturi din locuințe sau societăți comerciale.
3.2. Principalele moduri de operare folosite de infractori pentru

comiterea furturilor din locuințe și societăți comerciale
Principalele moduri de operare folosite de infractorii spărgători
presupun efracția, escaladarea sau folosirea de chei potrivite (contrafăcute
ori cele originale). De multe ori infractorii, pentru comiterea unui furt,
folosesc moduri de operare complexe (de exemplu, în cazul unui furt din
seif/casă de bani, folosesc un mod de operare pentru a pătrunde în
locuință/societatea comercială, iar pentru deschiderea seifului/casei de
bani alt mod de operare).
Modurile de operare cel mai frecvent folosite de spărgători

Moduri de operare ce presupun efracția:
a) când acționează asupra ușilor de acces:
 forțarea ușilor sau a încuietorilor, prin folosirea unor instrumente
de spargere (răngi, leviere, șurubelnițe mecanice etc.);
 ruperea butucului yalei tip butuc îngropat, cu „ruptorul”
(instrument confecționat artizanal) sau prin folosirea unei chei reglabile
(instrument de serie);
 extragerea butucului yalei aplicate, cu prese cu gheare
extractoare, ori șurub autofiletant, special confecționate (artizanal);
 torsionarea butucului yalei cu o șurubelniță în forma literei „T” ;
 forțarea prin folosirea unor cricuri, pentru depărtarea ușii de toc;
 lărgirea tocului ușii cu instrument special confecționat denumit
„buldozer”;
75
 decuparea blatului ușilor metalice cu aparatul de sudură
oxiacetilenic portabil, cu polizorul unghiular (flex) ori cu gura de lup
(„balerină”);
 tăierea încuietorilor (lacăte, belciuge, lanțuri) sau a grilajelor
metalice cu ajutorul unor instrumente pentru tăiat metale (clește de fierar
betonist, bomfaier, daltă ș.a.);
 folosirea forței fizice pentru forțarea ușii de acces ori a unor
mijloace ocazionale găsite la fața locului (bară de metal, târnăcop ș.a.).
b) când infractorii acționează asupra ferestrelor sau vitrinelor:

 forțarea ferestrelor cu instrumente anterior pregătite (levier, rangă,
scoabă, șurubelniță mecanică etc.);
 forțarea ferestrelor cu mijloace ocazionale găsite la fata locului;
 forțarea ferestrei prin folosirea forței fizice;
 spargerea geamului cu sau fără amortizarea zgomotului;
 spargerea geamului vitrinelor prin aruncarea cu piatra de la
distanță, așteptarea unui timp pentru a se asigura că nu intervine nicio
persoană/autoritate, după care furtul este comis;
 scoaterea geamului din cercevele sau scoaterea ferestrei cu tot cu
toc din zid;
 smulgerea sau tăierea grilajelor metalice ale ferestrelor.
c) alte moduri de operare ce presupun efracția:

 spargerea caselor de bani, dulapurilor și fișetelor metalice, prin:
 decuparea pereților cu flacără oxiacetilenică sau polizorul unghiular
(flexul);
 decuparea pereților cu gura de lup („balerină”);
 tăierea cu bomfaierul sau polizorul unghiular (flexul) a buloanelor de
la balamale, a zăvoarelor (în cazul dulapurilor metalice);
 smulgerea tablei din nituri;
 străpungerea pereților casei de bani în jurul încuietorilor cu
bormașina electrică.
De multe ori, infractorii, pentru a nu pierde mult timp la locul faptei,
sustrag seifurile/casele de bani ca atare, folosind chingi de prindere, lize
(cărucioare) sau forța fizică, pentru a le căra.
 spargerea zidului, planșeului sau a podelei, folosind diverse
instrumente ca târnăcop, dorn, ciocan, rangă ori udarea peretelui cu acid
acetic (oțet), pentru înmuierea mortarului dintre cărămizi;
76
 spargerea sau forțarea chepengurilor;
 anihilarea sistemelor de alarmă prin:
 blocarea sistemului acustic cu spumă poliuretanică;
 smulgerea sistemului acustic din locul unde este prins și
scurtcircuitarea prin introducerea într-un vas cu apă (găleată, chiuvetă,
cadă ș.a.);
 întreruperea curentului electric, prin tăierea firelor;
 bruierea cu aparate electronice specifice.
Moduri de operare ce presupun escaladarea:

 escaladarea ferestrelor de la parterul imobilelor sau de la etajele
inferioare;
 escaladarea balcoanelor (atât la etajele inferioare, cât și la cele
superioare, din balcon în balcon);
 escaladarea pereților clădirilor prin folosirea unor elemente de
structură sau ornamentale ale acestora ori ale clădirilor învecinate;
 escaladarea unor copaci din imediata apropiere a clădirilor, ce
permite accesul pe ferestre, balcoane, guri de aerisire ș.a.;
 escaladarea de pe terasele blocurilor cu ajutorul frânghiilor
(coardelor de alpinist) ori profitându-se de existența unor elemente de
structură ale clădirii (ghene de gunoi, balcoane, grinzi etc.) sau aplicate pe
fațada acestora (de exemplu,. aparate de aer condiționat);
Moduri de operare în cazul folosirii fără drept de chei adevărate

(originale) sau contrafăcute (mincinoase):
 folosirea cheilor originale la care autorii au avut acces profitând
de diverse împrejurări;
 folosirea unor instrumente lamelare (de forma cheilor „cu
amprentă”), de serie (destinate persoanelor autorizate pentru deblocări de
uși) sau confecționate artizanal, pe care este aplicată folie din aluminiu –
mod de operare întâlnit foarte des în ultima perioadă;
 folosirea unor dispozitive special confecționate, de serie
(destinate lăcătușilor) sau confecționate artizanal, pentru deschiderea
încuietorilor cu verturi și cheie tip fluture (cu barbă dublă), tip Mottura
(tipul de încuietoare ce era considerată impenetrabilă până de curând,
folosită inițial la încuietorile pentru seifuri);
77
 folosirea unor dispozitive pe bază de vibrații, care blochează
verturile (știfturile) interioare ale yalelor pe poziția deschis;
 pentru deschiderea broaștelor yale tip butuc îngropat și a unor
lacăte, confecționarea și folosirea unei chei contrafăcute, denumită
„pontoarcă”;
 procurarea și folosirea unor colecții de chei pentru principalele
tipuri de încuietori și, prin încercări repetate, găsirea cheii care se potrivește
(de unde și denumirea de „chei potrivite”);
 folosirea unor șperacle „pas-par-tout” ori a unor chei cu „bărbia
lată”;
 folosirea unor instrumente gen igliță (de obicei de serie, special
destinate folosirii de către persoane autorizate pentru deblocări uși) pentru
deschiderea yalelor (de „dat la pricepere”, în limbajul hoților);
 efectuarea unor mulaje (pe plastilină, ceară, gips stomatologic
etc.) după cheile originale la care au avut acces autorii sau complicii
acestora.
Referitor la instrumentele de serie precizate mai sus, s-a constatat că
acestea se pot achiziționa din magazine online de specialitate, iar pe site-uri
precum Youtube sunt postate filme ce conțin veritabile lecții privind modul
de folosire a acestora.
Modurile de operare care pun cele mai multe probleme din punct de
vedere al investigării sunt cele din categoria „chei potrivite”, dat fiind că
victima furtului pătrunde în locuință după comiterea acestuia, de foarte
multe ori fără să realizeze că i-a fost spartă, constatarea furtului fiind făcută
uneori la interval mare de timp, uneori chiar și de ordinul săptămânilor,
lunilor, interval în care au fost șterse urme ale infracțiunii sau nu mai sunt la
dispoziție elemente importante pentru anchetă (de exemplu, înregistrări ale
unor camere de supraveghere) ce puteau duce, coroborate cu alte probe, la
prinderea autorului/autorilor.
În multe cazuri, victima, dat fiind că nu constată urme de efracție,
dar constată lipsa unor valori, acuză de comiterea furtului persoane
apropiate (membri ai familiei, bona, menajera etc.) care au avut acces în
locuință sau au deținut cheile originale.
Organele de cercetare, în foarte multe cazuri de acest tip, fac eforturi
suplimentare, în primă fază chiar pentru a stabili dacă a fost un furt cu
modul de operare descris sau o situație diferită.
78
3.3. Organizarea activităților specifice pentru prevenirea și
combaterea furturilor din locuințe și societăți comerciale
Activitatea de prevenire și combatere a furturilor comise prin
spargere şi folosirea de chei potrivite ori mincinoase cuprinde totalitatea
măsurilor luate de unităţile de Poliţie pentru:
 descurajarea persoanelor predispuse la comiterea unor astfel de
infracțiuni, prin tragerea la răspundere penală a celor care au comis astfel de
fapte;
 identificarea cu operativitate a autorilor furturilor din locuințe sau
societăți comerciale;
 recuperarea prejudiciului cauzat prin infracțiune;
 pregătirea antiinfracțională a populației.
Aspecte ce urmează a fi comunicate cetățenilor cu ocazia

activităților de prevenire a furturilor din locuințe și societăți comerciale:
 achiziționarea/montarea ușilor de acces confecționate din
materiale rezistente la solicitări mecanice, pentru a susține cu fermitate
sistemul/sistemele de închidere (pe ușă ca atare sau tocul acesteia);
 ancorarea fermă în perete a tocului ușii de acces, de preferat cu
armătură metalică, cel puțin în zona sistemelor de asigurare;
 balamalele să fie confecționate din materiale rezistente la acțiuni
mecanice, cu o bună fixare în toc și ușă;
 montarea a două sau a mai multor sisteme de asigurare, eventual
cu închidere în mai multe puncte, prevăzute cu chei ce nu pot fi ușor
multiplicate, cu șilduri antiefracție, care să nu permită forțarea lor. De
preferat ca încuietorile să fie de tipuri diferite, pentru întârzierea pătrunderii
potențialilor spărgători în incinta vizată sau descurajarea acestora în a
comite fapta (fiind necesară din partea acestora folosirea unor tipuri
diferite de instrumente, o specializare mai largă etc.);
 înlocuirea sistemelor de închidere cu unele de generație nouă, dat
fiind că apar inovații ale acestora, care au un plus de securitate;
 orice încuietoare devenită nefuncțională sau de la care s-au
pierdut cheile va fi înlocuită în cel mai scurt timp;
 în cazul în care se optează pentru grilaje metalice (la uși sau
ferestre), acestea să fie bine încastrate în zid și confecționate din materiale
rezistente la acțiuni mecanice și termice;
 montarea unui sistem de alarmare și supraveghere video în
locuință, eventual conectat la un dispecerat de monitorizare; în cazul
79
sistemului de supraveghere video, se va lua în calcul posibilitatea ca acesta
să salveze înregistrările, în mod automat, și pe un server extern locuinței,
online, pentru a se evita pierderea acestora prin furtul de către autori a
dispozitivului de stocare local;
 interzicerea accesului în locuință și refuzul de a oferi relații
despre sine sau vecini, persoanelor străine care pretind că reprezintă diverse
instituții, dar care nu se pot legitima;
 evitarea postării pe rețelele de socializare de fotografii sau alt tip
de date referitoare la interiorul locuințelor, bunurile de valoare deținute sau
din care să reiasă intenția de a părăsi domiciliul pentru o perioadă mai mare
de timp (vacanță, afaceri), programul zilnic sau faptul că se află în anumite
locații etc.
 evitarea păstrării în locuință a unor sume mari de bani sau a unor
cantități mari de bijuterii ori alte obiecte de valoare;
 instruirea unor vecini/cunoscuți de încredere, de a înlătura pliantele
cu publicitate de pe uși sau din cutiile poștale, întrucât prezența acestora ar
putea duce la ideea că proprietarul nu este la domiciliu, pliantele fiind uneori
puse chiar de autorii furtului, tocmai în ideea verificării acestui aspect;
 pentru cei care locuiesc la bloc, se vor avea în vedere, în plus:
 montarea unui interfon/videofon la intrarea în scară;
 montarea unui sistem de supraveghere video în zona exterioară
imobilului și în spațiile comune ale acestuia;
 asigurarea unei bune iluminări la intrările în blocuri și pe holuri,
inclusiv prin instalarea unui sistem automat de detecție a mișcării;
 instalarea unui sistem de control al accesului la intrarea în
imobil, inclusiv pază umană;
 asigurarea închiderii corespunzătoare a ușilor de la subsoluri,
terase sau intrările suplimentare;
 dispozitivul de amortizare montat la ușa de la intrare să asigure o
închidere completă a acesteia;
 închiderea ferestrelor, în special pentru apartamentele situate la
etajele inferioare, chiar dacă lipsa de la domiciliu va fi și numai pentru
câteva ore.
 pentru locuințe la curte:
 sistem de supraveghere video exterior care să înregistreze tot
perimetrul curții;
 protecție perimetrală prin intermediul senzorilor de mișcare, care
să avertizeze cu privire la orice pătrundere a persoanelor străine în curte;
80
 prezența unui câine de pază;
 evitarea depozitării în curte, la vedere, a unor ambalaje de la
obiecte de valoare;
 pentru firme (societăți comerciale):
 instalarea unor sisteme de restricționare și control al accesului;
 asigurarea suplimentară a camerelor pentru depozitarea valorilor;
 casele de bani destinate depozitării monetare nu vor fi amplasate
în încăperea/zona unde se lucrează cu publicul;
 accesul în camerele amenajate pentru operațiuni cu valori nu se
va face direct din stradă;
 montarea unui sistem de supraveghere și înregistrare video, cu
rezoluție optimă;
 conectarea sistemului de alarmă la un dispecerat de monitorizare ș.a.
 pentru derutarea spărgătorilor:
 la părăsirea locuinței pe timpul nopții, pornirea iluminatului într-
una sau mai multe încăperi sau lăsarea în funcțiune a unui aparat radio;
 în cazul absenței îndelungate de la domiciliu, instruirea unor
vecini/cunoscuți de încredere de a proceda astfel încât să nu fie simțită
lipsa proprietarilor (ridicarea corespondenței de la cutia poștală ori a celei
lăsate în ușă, deschiderea unor geamuri etc.);
 montarea unor întrerupătoare automate, care la diverse intervale
de timp să pornească /să oprească automat iluminatul locuinței;
 acordarea unei atenții sporite mesajelor postate pe rețelele de
socializare. Ca o modalitate de inducere în eroare a autorilor de spargeri,
la părăsirea domiciliului pentru o perioadă mai mare, postarea unor mesaje
din care să reiasă că vor organiza activități care implică prezența lor în
locuință (de exemplu, așteptarea unor prieteni care vor sta împreună cu ei
pentru o perioadă etc.).
Cu ocazia activităților întreprinse de Poliție pe linia pregătirii
antiinfracționale a populației, se vor promova toate aceste măsuri, ce pot
reduce simțitor riscul de a deveni victime ale spărgătorilor de locuințe.
Activitățile structurilor de investigații criminale pentru

prevenirea și combaterea furturilor din locuințe și societăți comerciale
Pentru asigurarea cunoașterii permanente a situației operative, a
activităților de prevenire și combatere desfășurate, polițiștii desemnați să
lucreze pe linia de muncă combaterea furturilor din locuințe și societăți
comerciale pot deschide mape documentare sau mape ale liniei de muncă.
81
Principalele activități specifice structurilor de investigații criminale,
privind prevenirea furturilor din locuințe și societăți comerciale, precum și
de supraveghere și documentare a acestei linii de muncă, sunt:
 cunoașterea situației operative, a nivelului și tendințelor
fenomenului infracțional, pe această bază, alegerea și perfecționarea celor
mai adecvate forme și metode de muncă;
 verificarea operativă a tuturor informațiilor primite. Verificarea
trebuie făcută chiar dacă la prima vedere informațiile nu par a avea o
valoare operativă deosebită.
Verificările, cu operativitate, a tuturor datelor, informațiilor sau

sesizărilor privind persoanele semnalate se realizează prin:
 acțiuni, controale, verificări și investigații în locurile frecventate
de persoanele predispuse la săvârșirea de furturi, în locurile unde se comit în
mod repetat astfel de infracțiuni ori se valorifică bunuri ce pot proveni din
infracțiuni;
 investigații și verificări privind persoanele despre care se dețin
date că găzduiesc astfel de infractori, la domiciliile infractorilor cunoscuți,
la hoteluri, pensiuni și alte locuri de cazare unde există date că ar locui
temporar posibili autori ai acestui gen de fapte;
 verificarea periodică a situației liberaților din penitenciare, a
tinerilor externați din școlile de reeducare;
 verificarea modului în care familiile dezorganizate, cunoscute ca
având carențe în procesul educativ al minorilor, au dat curs recomandărilor
făcute pentru prevenirea comiterii unor fapte antisociale de către copiii lor;
 cercetarea infractorilor depistați, pentru a identifica noi
participanți ori alte persoane din anturajul acestora, pretabile a comite
infracțiuni, în vederea luării măsurilor preventive sau supraveghere;
 perfecționarea conlucrării între toate structurile de poliție;
 colaborarea permanentă cu alte structuri ale MAI (DGPI, IGPF,
IGI) cu alte instituții ale statului (unități de Parchet, penitenciare, instituții
de învățământ, administrațiile locale ș.a.), cu reprezentanți unor agenții
economice și cu cetățenii, în general.
Identificarea persoanelor predispuse la comiterea unor astfel de
infracțiuni
În activitatea de identificare se vor avea în vedere următoarele
criterii:
 existența antecedentelor penale;
 comportamentul în penitenciare;
82
 comportamentul după liberare;
 existența unor date din care rezultă prezența în anturajul unor
spărgători;
 existența unor semnalări de la cetățeni sau a unor informații
obținute cu ocazia cercetării unor infractori;
 depistarea persoanei cu ocazia unor activități curente desfășurate
de poliție în diverse locuri și găsirea asupra sa de scule și instrumente ce pot
fi folosite la comiterea de spargeri;
 existența unor informații despre unele persoane, din care rezultă
că dețin sau au valorificat bunuri provenite din spargeri.
Persoanele aflate în atenția Poliției

În activitatea de identificare a persoanelor suspecte pe linia furturilor
din locuințe și societăți comerciale prezintă, în general, interes, următoarele
categorii de persoane:
 recidiviștii, foști condamnați pentru săvârșirea unor asemenea
infracțiuni;
 alte persoane cu antecedente penale despre care s-au primit
informații că pregătesc ori comit furturi din locuințe și societăți comerciale,
prin spargeri sau folosirea de chei potrivite ori mincinoase;
 persoane al căror anturaj, mod de viață, preocupări și deplasări, le
predispun la săvârșirea unor infracțiuni de acest gen;
 prostituate sau proxeneți, ori alți infractori care întrețin legături cu
cetățeni străini, cu oameni de afaceri, cu alte persoane ce dețin bunuri si
valori importante, persoane „potente financiar”, cunoscându-se multe situații
când aceștia vând ponturile altor infractori sau comit chiar ei faptele;
 minori fugiți de la domiciliu sau de la școală și care au un
comportament deviant;
 infractori voiajori cunoscuți, plecați de la domiciliu ori depistați
în alte localități precum și legăturile acestora.
Alte activități:
 prinderea cu operativitate a persoanelor urmărite pentru comiterea
de spargeri, întrucât în mentalitatea acestora există ideea de a comite
spargeri până când vor fi prinși, spunând că „tot se duc la pușcărie”;
 întărirea și perfecționarea sistemelor de securitate, pază și
alarmare la magazine, muzee, biserici, mănăstiri deținătoare de opere de
83
artă, case de schimb valutar și amanet, ori în alte locații unde se află bunuri
artistice de valoare, unele făcând parte din patrimoniul cultural-național;
 desfășurarea unor acțiuni permanente pentru îngustarea și
lichidarea canalelor de valorificare a bunurilor provenite din furturi (prin
case de amanet, târguri, piețe ș.a.). De asemenea, este indicat să se verifice
și persoanele care, în mod repetat, oferă spre vânzare, prin anunțuri pe
internet, bunuri susceptibile a proveni din infracțiuni.
Pentru supravegherea și documentarea persoanelor suspecte de a
comite astfel de fapte, se pot executa activități specifice, în conformitate cu
prevederile ordinelor și dispozițiilor în vigoare, privind organizarea și
desfășurarea activității informative.
3.4. Principalele activități desfășurate de polițiștii sesizați de

comiterea unei infracțiuni de furt
a) Primirea sesizării cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de furt,
în conformitate cu prevederile art. 288 din CPP. Aspecte importante:
 raportarea de îndată șefului, adjunctului său ori polițistului ce
asigură continuitatea la conducerea unității de poliție, care, în funcție de
datele oferite de persoana vătămată și de martorii oculari, cu privire la
infractori, semnalmentele acestora, bunurile furate, direcția în care au
dispărut ori locul unde se află, va iniția măsuri urgente de alertare a forțelor
de poliție aflate în teren, deplasarea la fața locului a echipei operative și, în
funcție de posibilități, se va dispune blocarea zonei sau locului unde se
bănuiește că se găsesc infractorii;
 atunci când infractorii au dispărut prin folosirea unor
autovehicule, acestea sunt puse imediat în urmărire, executându-se filtre pe
căile de ieșire din localitate sau județ, prin solicitarea declanșării acțiunii
cunoscute sub denumirea „Năvodul”, iar – de la caz la caz – se poate solicita
și ajutor de la unitățile de poliție din județele limitrofe.
b) Cercetarea la fața locului în cazul infracțiunilor de furt

Având în vedere formele în care se prezintă infracțiunea de furt,
varietatea modalităților de comitere, frecvența cu care se săvârșesc și
prejudiciile cauzate, poliția, în calitate de organ de cercetare penală, are
obligația să analizeze în detaliu fiecare cauză în parte, să stabilească
problemele pe care trebuie să le lămurească cercetarea și, pe această bază, să
desfășoare activitățile specifice pentru administrarea probelor.
84
Categorii de urme care se întâlnesc mai frecvent în câmpul
infracțional în cazul unui furt din locuință/societate comercială:
 urme ale instrumentelor de spargere (urme de lovire, de apăsare,
de frecare, de tăiere etc.), vizibile la nivel macro (cu ochiul liber) sau micro
(în analize de laborator). Urmele de spargere pot fi create de răngi, leviere,
șurubelnițe, ruptoare, chei reglabile, chei contrafăcute, „gura de lup”, clește,
daltă sau în interiorul sistemelor de asigurare, pe diferite componente ale
acestora, create de instrumentele folosite la descuierea lor;
 urme create prin transferul de materie dintre instrumentul de
spargere și obiectul asupra căruia a fost folosit acesta (tocul ușii/ferestrei,
sistemul de închidere etc.) și invers, de exemplu, urme de vopsea sau chiar
din materialul din care este confecționat obiectul;
 urme de încălțăminte;
 urme biologice, în principal importante pentru stabilirea
ADN-ului. Tipurile de probe biologice ce pot fi supuse analizei ADN sunt:
sânge sau pete de sânge, urină sau salivă, materii fecale, țesuturi biologice
sau celule transferate pe diferite obiecte (prin frecare, atingere etc.), fire de
păr cu folicul, țesut osos etc.
 urme de ureche;
 urme papilare;
 diverse alte urme create de obiecte purtate de autori (de exemplu,
mănuși).
Ridicarea, ambalarea si conservarea urmelor biologice se va face cu
respectarea strictă a prevederilor dispozițiilor IGPR în domeniu.
c) Probleme pe care polițiștii trebuie să le lămurească, urmare a
sesizării unei infracțiuni de furt:
1. Locul și timpul săvârșirii furtului:
dintre cele două aspecte, timpul comiterii faptei este cel mai
important în investigarea acestui tip de infracțiuni, întrucât, în majoritatea
cazurilor, locul este cunoscut. Totuși, lămurirea cât mai în detaliu a
aspectelor privind zonele în care a/au acționat autorul/autorii în câmpul
infracțional, ne poate aduce clarificări și probe importante în anchetă;
în funcție de momentul comiterii faptei, se poate stabili un traseu
de venire/plecare a autorilor la/de la locul faptei și, ulterior, lărgirea ariei de
investigații, pentru obținerea de noi probe (înregistrări ale camerelor de
supraveghere, martori oculari, obiecte abandonate pe traseu etc.);
 locul comiterii furtului oferă cele mai multe posibilități pentru
identificarea, relevarea, fixarea și ridicarea urmelor și a mijloacelor
materiale de probă, interpretarea și valorificarea acestora;
 cunoașterea locului și timpului săvârșirii faptei constituie un
indiciu pentru formarea cât mai corectă a cercului de bănuiți;
85
 pornind de la locul comiterii furtului se creează posibilitatea –
prin activitățile ulterioare – să se verifice declarațiile martorilor și ale
persoanei vătămate (dacă aceștia aveau posibilitatea să perceapă cele
relatate, sinceritatea lor);
 cunoscându-se locul și timpul săvârșirii infracțiunii se dă
posibilitatea polițistului să stabilească activitățile desfășurate de autor/autori
în perioada critică, iar prin activitățile specifice întreprinse să înlăture
alibiurile invocate de aceștia;
 pot fi efectuate corelări cu alte furturi comise în locuri şi perioade
de timp asemănătoare;
 stabilirea corectă a locului şi timpului comiterii faptei va
determina încadrarea juridică, corespunzătoare, a infracțiunii;
 stabilirea locului şi timpului comiterii furtului oferă posibilitatea
evidențierii cauzelor, condițiilor şi împrejurărilor care au determinat sau
favorizat săvârșirea faptelor şi, în consecință, facilitează luarea măsurilor
corespunzătoare de prevenire, pe viitor.
2. Activitățile concrete desfășurate de autori în câmpul infracțiunii

Lămurirea acestei probleme reprezintă una din sarcinile esențiale ale
cercetării, întrucât furturile pot fi comise printr-o multitudine de modalități.
În acest context, cercetarea trebuie să clarifice activitățile desfășurate
de făptuitori în câmpul infracțiunii, modul prin care s-a realizat ajungerea
acestora în locul în care se aflau bunurile sau valorile însușite, inclusiv
mijloacele folosite în acest scop.
3. Bunurile, valorile care au fost sustrase şi persoana prejudiciată

Cunoașterea bunurilor sustrase este necesară pentru:
 implementarea acestora în aplicaţia „Obiecte”, în funcție de
caracteristicile de identificare;
 identificarea lor asupra făptuitorilor sau a altor persoane care au
intrat în posesia lor;
 posibilitatea restabilirii situaţiei anterioare, prin restituirea
bunurilor persoanelor vătămate;
 dacă pretenţiile civile formulate sunt justificate ori cei păgubiţi
încearcă să obţină o despăgubire mai mare decât li s-ar cuveni de drept;
 corecta individualizare a faptei, cauzelor, condiţiilor şi
împrejurărilor care au favorizat săvârşirea furtului;
 asigurarea unei încadrări juridice corespunzătoare a faptei;
86
 posibilitatea efectuării de verificări şi investigaţii în rândul
persoanelor care cumpără astfel de bunuri sau în locurile de comercializare a
acestora, inclusiv în mediul online;
 cunoaşterea persoanei prejudiciate şi a membrilor familiei
acesteia (ocupaţie, anturaj, preocupări, locuri frecventate) oferă poliţiştilor
posibilitatea de a extinde cercul de suspecţi, prin selecţia persoanelor din
rândul celor cu care membrii familiei au intrat în contact direct ori indirect.
4. Făptuitorii şi contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii de furt

Această problemă se pune mai mult în cazul infracţiunilor de furt
săvârşite de grupuri de persoane.
Pe lângă problemele legate de numărul făptuitorilor şi contribuţia
acestora la săvârşirea furturilor (autor, complice, instigator, tăinuitor),
organul de cercetare penală mai trebuie să stabilească dacă sunt întrunite
condiţiile legale pentru a li se reţine în sarcină şi infracţiunea de constituire
de grup infracțional organizat.
5. Destinaţia bunurilor şi valorilor sustrase şi recuperarea

prejudiciului cauzat:
 recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiune reprezintă o
sarcină importantă pe care organele de cercetare penală trebuie să o trateze
prin prisma a cel puţin două aspecte: acela al obligaţiei legale şi cel al
întăririi probatoriului;
 după efectuarea cercetării la faţa locului, persoana vătămată este
audiată amănunţit cu privire la faptă, identitatea autorilor, bunurile furate,
precum şi caracteristicile de individualizare ale acestora, perioada critică etc.
d) Alte activităţi ce vor fi executate:

 identificarea persoanelor care au avut acces în câmpul infracţiunii
şi prezentarea acestora lucrătorului criminalist, pentru efectuarea
amprentărilor de excludere a urmelor papilare ridicate de la faţa locului;
 atunci când a reţinut semnalmentele autorilor, persoanei
vătămate/martorului i se prezintă albumele cu fotografii ale infractorilor
cunoscuţi, precum şi persoanele aflate în aplicaţia NBIS, în funcţie de
modul de operare folosit;
 în situaţia în care se obţin datele necesare, se întocmeşte
portretul-robot şi se înaintează celorlalte unităţi de poliţie (în funcţie de
particularităţile cazului, acesta poate fi difuzat de mass-media);
87
 atunci când informaţiile şi datele obţinute prin cercetarea la faţa
locului şi din efectuarea primelor investigaţii şi verificări conduc spre
anumite persoane suspecte, se iau măsuri urgente de depistare şi conducere
a acestora la sediul poliţiei, pentru cercetări;
 audierea martorilor;
 prezentarea pentru recunoaştere din grup sau după fotografie a
autorului/autorilor;
 efectuarea de percheziții corporale, domiciliare, ale autoturismelor
sau percheziţii ale sistemelor informatice;
 efectuarea de investigaţii în zona comiterii faptei sau pe traseul
urmat de autori;
 ridicarea de bunuri,valori sau înscrisuri;
 dispunerea de constatări și expertize criminalistice (dactiloscopice
pentru urmele papilare, traseologice pentru urmele instrumentelor de
spargere, analiza ADN în cazul urmelor biologice, fizico-chimice în cazul
urmelor materiale);
 realizarea unei colaborări permanente cu unităţile de Poliţie
limitrofe sau alte unităţi de Poliţie ce au în lucru fapte cu mod de operare
asemănător sau comise de către aceiaşi autori;
 realizarea de analize operationale și hărţi relaţionale cu privire la
modurile de operare şi cercurile de suspecţi;
 efectuarea de interceptări ale convorbirilor efectuate de către
persoanele suspecte, supravegheri audio-video în mediu ambiental, în
conformitate cu prevederile CPP;
 atunci când se înregistrează mai multe fapte la anumite intervale
de timp se impune obținerea listingurilor de telefonie pe raza celulelor
telefonice care acoperă zonele respective și înaintarea rezultatelor către
structurile de analiză a informațiilor, în vederea întocmirii de analize, care
ulterior urmează a fi exploatate.
e) Elaborarea ipotezelor de lucru şi formarea cercului de bănuiţi
Se va ţine seama de următoarele aspecte:
 rezultatul cercetării la faţa locului;
 modul de operare folosit;
 timpul şi locul săvârşirii infracţiunii;
 traseul pe care a condus câinele de serviciu;
 constatările şi expertizele criminalistice;
 informaţiile obţinute prin audierea victimei, martorilor şi altor
persoane;
88
 datele rezultate din verificări şi investigaţii;
 informaţiile primite de la sursele umane, ocazionale sau profilate
sau unităţi specializate în culegerea de informaţii.
3.5. Prinderea în flagrant

Prinderea în flagrant de organele de poliție
În vederea constatării în flagrant a furturilor din locuințe și societăți
comerciale, trebuie să se desfășoare o temeinică activitate pregătitoare.
În practică, este oportună şi necesară constatarea infracțiunii în
flagrant și se dispun măsuri în consecință, în următoarele situații:
a) Atunci când într-o anumită zonă și interval orar sunt comise
furturi din locuințe sau societăți comerciale, cu frecvență ridicată. În acest
caz, acțiunile se vor desfășura în baza analizelor tactice întocmite de
structurile de analiză a informaților, avându-se în vedere: frecvenţa acestor
fapte într-un anumit loc şi timp, împrejurările în care se comit, modul de
operare al făptuitorilor, numărul lor, profilul victimelor, bunurile urmărite
de autori, activităţile pe care le întreprind înainte şi după săvârşirea
infracţiunii.
b) În situația în care există date și informații cu privire la săvârșirea
unor infracțiuni de acest gen, de către infractori sau grupuri de infractori, iar
documentarea activității infracționale a acestora nu poate fi făcută prin alte
mijloace. În această a doua situație, vor fi avute în vedere datele obținute
despre suspecți, privitoare la: domiciliu, reședință, locuri frecventate,
antecedente penale, moduri de operare folosite, eventuali complici etc.; ca
mod de lucru, este de preferat ca supravegherea să se execute cu sprijinul
structurilor de supravegheri operative.
Activităţile preliminare constatării infracţiunii flagrante:

 Cunoaşterea unor date despre făptuitor şi activitatea pe care o
desfăşoară
Datele despre persoană şi activitatea acesteia trebuie cunoscute
pentru a se stabili profilul moral al făptuitorului, dacă are antecedente
penale, poziţia avută cu ocazia cercetărilor anterioare în care a fost implicat,
comportament, caracter, temperament. De asemenea, trebuie cunoscute
locurile şi mediile pe care le frecventează, legăturile infracţionale, mijloace
de transport folosite, telefoane pe care le utilizează, anturajul în compania
căruia este văzut, viciile, modul de viaţă, perioadele când lipseşte de la
89
domiciliu. Cunoscând datele despre făptuitor şi activitatea pe care o
desfăşoară, organul de urmărire penală are posibilitatea să stabilească
modalităţile concrete în care trebuie să acţioneze pentru întreruperea
activităţii ilicite.
 Stabilirea mijloacelor tehnice
Organul de urmărire penală trebuie să aibă în vedere şi mijloacele
tehnice pe care le va folosi în cadrul acestei activităţi – tehnica de
înregistrare și supraveghere audio-video și înregistrare disimulată etc. Cu
ocazia stabilirii mijloacelor tehnice ce vor fi folosite, se va avea în vedere
obținerea mandatelor de supraveghere tehnică, conform prevederilor din
CPP.
 Stabilirea efectivelor care vor acţiona, a dotării şi a atribuţiilor
fiecărui participant
Datele despre numărul autorilor, mijloacele de transport folosite de
aceștia, modurile de operare şi altele, rezultate din verificările întreprinse,
dau posibilitatea stabilirii necesarului de forţe care vor acţiona în vederea
constatării infracţiunii flagrante. De cele mai multe ori, pe lângă efectivele
făcând parte din cadrul structurii de investigații criminale, se impune
participarea și a unor echipe specializate de filaj și prindere în flagrant.
Totodată, cu ocazia instructajelor se va stabili rolul fiecărui polițist în cadrul
acțiunii, precum și activitățile pe care le va desfăşura.
 Stabilirea modului de acţiune
În raport de împrejurările şi condiţiile în care se preconizează că se
va desfăşura activitatea infracțională, se stabilește modul de acţiune,
momentul declanşării acesteia, activităţile ce vor fi desfăşurate pe timpul
constatării infracţiunii flagrante și imediat după aceasta. Trebuie să se
acorde o atenţie deosebită stabilirii modului de acţiune şi momentului
intervenţiei, pentru că de felul cum sunt rezolvate aceste probleme depinde
succesul sau insuccesul activităţii.
De regulă, realizarea flagrantului se poate face:
 înainte de consumarea actului infracțional;
 pe parcursul comiterii faptei (prezintă risc maxim pentru
polițiști);
 după săvârșirea infracțiunii.
În cazul furturilor din locuințe și societăți comerciale, cel mai indicat
este să se acționeze după săvârșirea infracțiunii, la ieșirea din imobilul unde
se află locuința spartă. Dacă nu se reușește acest lucru, un alt moment
propice este atunci când autorii ajung la autoturismul cu care se deplasează,
dar nu trebuie lăsați să îl pornească, existând riscul să fugă.
90
Activități și acte premergătoare și de cercetare penală efectuate de
polițiști cu ocazia prinderii în flagrant a autorilor de furturi din locuinţe
 în momentul intervenției, după declinarea calității de polițiști, și
de cele mai multe ori concomitent, membrii echipei de prindere în flagrant
vor proceda la imobilizarea, izolarea și asigurarea integrității fizice a
autorilor (față de eventualele agresiuni din partea persoanelor păgubite,
martorilor și „opiniei publice”);
 stabilirea identității autorilor și martorilor; identificarea se face în
baza unor acte de identitate (CI, BI, pașaport, permis conducere auto ş.a.),
iar în lipsa acestora a datelor declarate de aceștia, care obligatoriu se verifică
apoi în baza de date privind evidența informatizată a persoanei;
 percheziția corporală a autorilor la locul prinderii, precum și a
bagajelor și mijloacelor de transport ale acestora, pentru a identifica obiecte
furate, instrumente de spargere, telefoane mobile, arme cu care pot riposta și
documente de identificare;
 un membru al echipei de flagrant, concomitent cu aceste activități,
va lua măsuri pentru anunțarea evenimentului, în scopul constituirii echipei
de cercetare la fața locului, care se va deplasa în cel mai scurt timp la locul
faptei;
 deoarece, de cele mai multe ori, păgubiții nu sunt la domiciliu
când se realizează prinderile în flagrant, se vor lua măsuri pentru înștiințarea
acestora (de cele mai multe ori se obțin date de la vecini despre numerele de
telefon, locuri de muncă, rude apropiate, prieteni etc.) și asigurarea
prezenței lor la fața locului; în situația în care prezența acestora nu este
posibilă din diverse cauze (se află în străinătate sau la distanțe mari de
locuință, internați în spital ș.a.) se va asigura prezența unor rude apropiate
sau a persoanelor în grija cărora a fost lăsată locuința;
 efectuarea cercetării la fața locului este obligatorie în cazul
furturilor din locuințe și societăți comerciale, chiar dacă autorii au fost prinși
în flagrant; nu este obligatorie prezența autorilor cu ocazia cercetării la fața
locului, aceștia putând fi conduși la sediul organului de poliție, separați în
încăperi diferite și puși sub pază; procesul-verbal de cercetare la fața locului
și celelalte acte întocmite (planșe foto, schițe ș.a.) vor constitui anexe ale
procesului-verbal de prindere în flagrant;
 un membru al echipei de flagrant va rămâne cu echipa de
cercetare la fața locului și îi va acorda sprijin, fiind în măsură să furnizeze
detalii despre modul cum au acționat autorii, traseul parcurs de aceștia până
91
când au fost prinși etc. Traseul va fi cercetat cu atenție, existând
posibilitatea ca autorii să fi abandonat obiecte corp-delict;
 ceilalți membri ai echipei de flagrant se vor deplasa, împreună cu
martorii oculari și autorii (dacă nu au fost transportați între timp), la sediul
organului de poliție;
 verificarea în regim de urgență a autorilor în cazierul judiciar;
 după terminarea cercetării la fața locului și întocmirea procesului
verbal va fi invitată la sediul organului de poliție și persoana vătămată (în
lipsa acesteia, persoanele care o reprezintă, care au participat la CFL)
pentru a participa la activitățile ce se derulează;
 întocmirea procesului verbal de prindere în flagrant. Procesul-
verbal va fi semnat de polițiștii din componența echipei de flagrant, martori
(dacă au existat) și de suspecți (dacă aceștia refuză să semneze, se va
consemna acest fapt). Procesul-verbal de prindere în flagrant constituie act
de sesizare din oficiu, urmând procedura înregistrării în evidența cauzelor
penale;
 în funcție de rezultatul cercetării la fața locului și de categoriile de
urme ridicate de la locul faptei, precum și instrumentele de spargere ridicate
la percheziția corporală și controlul bagajelor autorilor, se vor dispune
constatări tehnico-științifice criminalistice;
 audierea persoanei vătămate, iar în situația în care dorește să
participe în procesul penal ca parte civilă, va menționa acest aspect în
declarație;
 audierea martorilor;
 întocmirea actelor procedurale în conformitate cu prevederile
Codului de procedură penală, referitoare la urmărirea penală, propuneri
măsuri preventive etc.
Prinderea în flagrant de către cetățeni

Prinderile în flagrant se realizează, de regulă, așa cum am arătat, de
către organele poliție, dar se întâlnesc situații când infractorii sunt prinși și
de alte persoane. Sunt frecvente cazurile în care persoanele păgubite, vecinii
acestora ori alte persoane surprind infractorii în timpul comiterii furturilor
din locuințe și societăți comerciale. De asemenea, s-au înregistrat cazuri
când aceștia au fost prinși de personalul societăților de pază.
În astfel de situații, organele de poliție trebuie să se deplaseze la
locul prinderii pentru a prelua suspectul, a desfășura activitățile care se
impun și a întocmi actele corespunzătoare, care în mare parte sunt aceleași
ca cele prezentate mai sus.
92
Dacă suspectul a fost adus la sediul poliției de către persoanele care
l-au prins, se va întocmi un proces-verbal și li se va cere persoanelor
respective să relateze tot ce cunosc.
Este indicat ca relatările să fie făcute în altă încăpere decât cea în
care se află persoana suspectă. În permanență, până la efectuarea
percheziției corporale, este indicat ca autorul să nu rămână singur cu
lucrătorii de poliție. În situația în care martorii afirmă că acesta avea asupra
sa şi alte obiecte, care au dispărut pe timpul cât a fost condus la sediul
poliţiei, se va încerca recuperarea acestora, refăcând drumul parcurs. Dacă
autorul a fost adus cu un autovehicul, în prezenţa martorilor se va face un
control în interiorul acestuia, întrucât infractorii caută să scape de obiectele
sau înscrisurile ce ar putea să-i incrimineze. Se va întocmi un nou
proces-verbal în care se va menționa locul pe care a stat cel în cauză şi locul
unde s-au găsit obiectele sau înscrisurile. În acest document se vor insera şi
declarațiile celorlalți ocupanți ai autovehiculului din care să rezulte că
obiectele respective nu le aparțin şi că nici nu le-au văzut în autovehicul
înainte de a fi introdus suspectul.
Dacă sunt mai mulți suspecți, înainte de a fi ascultați, aceștia vor fi
separați.
O echipă operativă se va deplasa la locul faptei, pentru efectuarea
cercetării la fața locului. Suspectul va fi condus la fața locului numai atunci
când există șansa să fie recunoscut și de alți martori.
După efectuarea cercetării, dacă există nepotriviri între depozițiile
martorilor și declarația suspectului se va trece la efectuarea confruntărilor.
În situaţia în care persoanele vătămate sau martorii au prins numai
unul din suspecţi, identificarea celorlalţi devine o activitatea prioritară,
întrucât cei scăpaţi vor căuta să distrugă urmele ori să ascundă bunurile în
alte locuri decât cele cunoscute de suspectul capturat. Dacă se reuşeşte
identificarea, o altă echipă va pleca în teren pentru a-i prinde şi conduce la
sediul poliţiei.
93
COOPERAREA INTERNAȚIONALĂ
CAPITOLUL 4
Cooperarea judiciară și polițienească internațională
Prezentul capitol constituie o imagine de ansamblu a cadrului

specific care reglementează organizarea şi desfăşurarea activităţii de
combatere a infracţiunilor comise de cetăţenii români în străinătate, din
competenţa materială a formaţiunilor de investigaţii criminale, denumită în
continuare criminalitate itinerantă/transfrontalieră.
Structurile de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Române,
constituite pentru desfăşurarea activităţilor specifice de prevenire şi
combatere a criminalităţii itinerante/transfrontaliere, sunt organizate şi
funcţionează astfel :
a) la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române: Direcţia de
Investigaţii Criminale, prin Serviciul Asistenţă Judiciară şi Poliţienească
Internaţională;
b) la nivelul unităţilor teritoriale de poliţie prin:
 serviciile de investigaţii criminale din cadrul Direcţiei Generale de
Poliţie a Municipiului Bucureşti şi din cadrul inspectoratelor de poliţie
judeţene, unde există poliţişti care, potrivit competenţelor, desfăşoară
activităţi pe linia combaterii criminalităţii itinerante/transfrontaliere;
 structurile de investigaţii criminale existente la nivelul subunităţilor
teritoriale ale Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi
inspectoratelor de poliţie judeţene, unde există poliţişti care, potrivit
competenţelor, au cunoştinţe şi responsabilităţi pe linia combaterii
criminalităţii itinerante/transfrontaliere.
La nivel central, activitatea Serviciului Asistenţă Judiciară şi
Poliţienească Internaţională este coordonată de către directorul adjunct al
Direcţiei de Investigaţii Criminale, desemnat în acest sens. Activitatea
formaţiunilor/poliţiştilor din cadrul structurilor teritoriale care, potrivit
competenţelor, desfăşoară activităţi pe linia criminalităţii
itinerante/transfrontaliere, este coordonată de către şefii structurilor de
investigaţii criminale.
94
În activitatea de prevenire şi combatere a criminalităţii
itinerante/transfrontaliere sunt avute în atenţie persoanele care:
a) sunt semnalate de autorităţile altor state ca fiind suspecte de
pregătirea sau comiterea de infracţiuni ori sunt cercetate sau condamnate de
autoritățile străine;
b) se deplasează în mod frecvent în străinătate, fără a fi cunoscute că
desfăşoară activităţi în baza unor contracte de muncă sau sunt cunoscute ca
fiind fără ocupaţie;
c) sunt identificate în anturajul unor suspecţi de comiterea de
infracţiuni în străinătate;
d) utilizează în mod curent sau frecvent autovehicule înmatriculate
în străinătate;
e) deţin, folosesc sau comercializează bunuri de provenienţă
nejustificată, susceptibile a proveni din comiterea de infracţiuni în
străinătate.
În activitatea de prevenire şi combatere a criminalităţii
itinerante/transfrontaliere sunt avute în atenţie bunurile care:
a) sunt semnalate de către autoritățile străine că au fost sustrase sau
au fost folosite pentru săvârșirea de infracțiuni;
b) nu sunt însoţite de documente de provenienţă şi pot fi identificate,
atât pe baza unor elemente de individualizare, cât şi prin alte mijloace
(verificarea unor înscrisuri referitoare la destinatar şi expeditor în cazul
transporturilor internaţionale, etichetelor aplicate pe produse generice –
articole de îmbrăcăminte, încălţăminte etc.);
c) sunt comercializate prin oferte de vânzare, postate pe site-uri de
internet, în special de persoane fizice, fără a fi însoţite de acte de
provenienţă;
d) sunt oferite spre vânzare în locuri publice sau în alte locaţii
identificate pentru acest gen de activităţi;
e) pot fi folosite la comiterea de infracţiuni atât în ţară, cât şi în
străinătate.
În îndeplinirea sarcinilor şi atribuţiunilor profesionale, polițiștii

Serviciului Asistenţă Judiciară şi Poliţienească Internaţională și polițiștii de
linie din cadrul structurilor teritoriale au în responsabilitate următoarele
domenii de referință:
 soluționarea dosarelor penale, privind cetățeni români care comit
infracțiuni în străinătate, din competența structurilor de investigații criminale
(în cercetare proprie sau în baza delegărilor unităților de Parchet);
95
 asistenţa judiciară internaţională în materie penală (soluționare
cereri de comisie rogatorie internațională și ordine europene de anchetă);
 asistenţa poliţienească internaţională (soluționare cereri de
asistență polițienească internațională și schimb de mesaje operative);
 asistenţă pentru soluţionarea cererilor de localizare minori (răpiri
parentale – Convenția de la Haga din 1980);
 asigurarea cooperării prin Oficiul European de Poliție EUROPOL
și coordonarea la nivel național a activităților specifice priorității
„Combaterea infracţiunilor contra patrimoniului comise în mod organizat
de grupările infracţionale de criminalitate itinerantă”.
În exercitarea sarcinilor specifice liniei de muncă a criminalităţii

itinerante/transfrontaliere, poliţiştii de investigaţii criminale desfăşoară
activităţi:
a) de urmărire penală în dosare penale, potrivit competenţelor
unităţilor din care fac parte;
b) de urmărire penală în baza delegării dispuse de procuror, în dosare
penale în care competenţa de urmărire penală aparţine acestuia;
c) pentru soluţionarea unor ordine europene de anchetă, comisii
rogatorii internaţionale şi/sau altor cereri de asistenţă judiciară
internaţională, în baza delegării dispuse de procuror;
d) pentru soluţionarea cererilor de asistenţă poliţienească
internaţională primite de la autorităţile străine sau formularea de astfel de
cereri către acestea;
e) pentru localizarea minorilor care fac obiectul Convenției de la
Haga din anul 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de
copii, la cererea Ministerului Justiției;
f) pentru soluţionarea unor petiţii care privesc elemente de
extraneitate sau aspecte de criminalitate transfrontalieră din competenţa
materială a structurilor de investigaţii criminale;
g) pentru soluţionarea unor lucrări care sunt repartizate spre
soluţionare în mod curent.
4.1. Competența structurilor de investigații criminale privind

urmărirea penală
Poliţiştii de investigaţii criminale primesc plângeri şi/sau denunţuri
ori se sesizează din oficiu de comiterea unor infracţiuni din competenţa
materială proprie, stabilită potrivit regulamentului de organizare şi
funcţionare al unităţii din care fac parte şi a ordinului comun în vigoare,
96
privind înregistrarea, evidenţa unitară, circuitul sesizărilor penale și
coordonarea administrativă a activităților dispuse organelor de poliție către
procuror, încheiat între MAI (nr. 56/10.04.2014) şi PÎCCJ (12/C2014).
Actele de sesizare vor viza:

 infracţiunile săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetățean
român sau de o persoană juridică română, dacă pedeapsa prevăzută de legea
română este detenţiunea pe viaţă ori închisoarea mai mare de 10 ani;
 infracţiunile săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean
român sau de o persoană juridică română, dacă fapta este prevăzută ca
infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită ori dacă a fost
comisă într-un loc care nu este supus jurisdicţiei niciunui stat.
Punerea în mişcarea a acţiunii penale se face cu autorizarea
prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
în a cărei rază teritorială se află Parchetul mai întâi sesizat sau, după caz, a
procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie. Termenul în care procurorul poate emite autorizarea este de până la
30 de zile de la data solicitării autorizării şi poate fi prelungit, în condiţiile
legii, fără ca durata totală să depăşească 180 de zile;
 infracţiunile săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean
străin sau o persoană fără cetăţenie, contra statului român, contra unui
cetăţean român ori a unei persoane juridice române. În acest caz, punerea în
mişcare a acţiunii penale se face cu autorizarea prealabilă a procurorului
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi numai
dacă fapta nu face obiectul unei proceduri judiciare în statul pe teritoriul
căruia s-a comis;
 infracţiunile săvârşite în afara teritoriului ţării de un cetăţean
străin sau o persoană fără cetăţenie, care se află de bunăvoie pe teritoriul
României, în următoarele cazuri:
– s-a săvârşit o infracţiune pe care statul român şi-a asumat obligaţia să
o reprime în temeiul unui tratat internaţional, indiferent dacă este prevăzută
sau nu de legea penală a statului pe al cărui teritoriu a fost comisă;
– s-a cerut extrădarea sau predarea infractorului şi aceasta a fost
refuzată, cu excepția cazului în care, potrivit legii statului în care s-a
săvârşit infracţiunea, există o cauză care împiedică punerea în mişcare a
acţiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei
sau când pedeapsa a fost executată ori este considerată ca executată.
97
Competenţa în cazul infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului
României, în faza de sesizare și de urmărire penală, revine structurii de
investigaţii criminale din cadrul unităţii de poliţie pe raza căreia se află
locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul
inculpatului persoană juridică.
Dacă suspectul sau inculpatul nu locuieşte sau, după caz, nu are
sediul în România, iar infracţiunea este de competenţa judecătoriei,
cercetarea revine poliţiştilor din cadrul serviciilor de investigaţii criminale
ale Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau Poliţiei
Sectorului 2 – Bucureşti sau, după caz, celor din cadrul birourilor de
investigaţii criminale ale secţiilor de poliţie de pe raza sectorului 2 din
municipiul Bucureşti, conform dispoziţiilor procurorilor din cadrul
Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 – Bucureşti care exercită
supravegherea urmăririi penale ori efectuează urmărirea penală.
Dacă suspectul sau inculpatul nu locuieşte sau, după caz, nu are
sediul în România, iar competenţa nu revine Parchetului de pe lângă
Judecătoria Sectorului 2 – Bucureşti, după materie şi calitatea persoanei,
dispoziţiile anterioare se aplică structurilor de poliţie corespondente, aşa
cum este prevăzut în Codul de procedură penală român.
În cazul infracţiunilor săvârşite pe nave maritime sau aeronave,
competența revine, la nivelul Poliţiei Române, poliţiştilor din cadrul
structurilor de poliţie transporturi.
Plângerea poate fi primită direct de poliţist, prin poştă sau prin orice
alt mijloc electronic de comunicare, de la persoane fizice sau juridice,
precum şi direct de la autorităţile unor state străine sau din România.
Conform prevederilor art. 289, alin. (2) din CPP, plângerea trebuie
să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea şi
domiciliul petiţionarului ori, pentru persoane juridice, denumirea, sediul,
codul unic de înregistrare, codul de identificare fiscală, numărul de
înmatriculare în Registrul Comerţului sau de înscriere în Registrul
Persoanelor Juridice şi contul bancar, indicarea reprezentantului legal ori
convenţional, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, precum şi
indicarea făptuitorului şi a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute.
Plângerile primite la nivelul unităţilor de poliţie, care nu cuprind
elementele prevăzute mai sus sau în care descrierea faptei este incompletă
sau neclară, se restituie petiţionarului pe cale administrativă, în termen de 5
zile, cu indicarea elementelor care lipsesc.
98
Plângerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul
trebuie să fie special, iar procura rămâne ataşată plângerii.
Dacă este făcută în scris, plângerea trebuie semnată de persoana
vătămată sau de mandatar.
Plângerea în formă electronică îndeplineşte condiţiile de formă
numai dacă este certificată prin semnătură electronică, în conformitate cu
prevederile legale.
Plângerea formulată oral se consemnează într-un proces-verbal de
către organul care o primeşte.
Plângerea se poate face şi de către unul dintre soţi pentru celălalt soţ
sau de către copilul major pentru părinţi. Persoana vătămată poate să declare
că nu îşi însuşeşte plângerea.
Pentru persoana lipsită de capacitatea de exerciţiu, plângerea se face
de reprezentantul său legal. Persoana cu capacitate de exerciţiu restrânsă
poate face plângere cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de legea civilă.
În cazul în care făptuitorul este persoana care reprezintă legal sau
încuviinţează actele persoanei vătămate, sesizarea organelor de urmărire
penală se face din oficiu.
Plângerea greşit îndreptată la organul de urmărire penală sau la
instanţa de judecată se trimite, pe cale administrativă, organului judiciar
competent.
În cazul în care plângerea este întocmită de către o persoană care
locuieşte pe teritoriul României, cetăţean român, străin sau persoană fără
cetăţenie, şi prin aceasta se sesizează săvârşirea unei infracţiuni pe teritoriul
unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat să
primească plângerea şi să o transmită organului competent din ţara pe
teritoriul căreia a fost comisă infracţiunea. Regulile privind cooperarea
judiciară în materie penală se aplică în mod corespunzător.
În conformitate cu prevederile art. 30 din normele metodologice ale
Ordinului comun MAI-PÎCCJ, în cazul sesizărilor privind săvârșirea unor
infracțiuni pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, organele de
cercetare penală ale poliției judiciare procedează la înregistrarea actului de
sesizare, în baza rezoluțiilor șefilor unităților de poliție, în registrele cu
caracter penal.
După înregistrare, sesizările de mai sus se trimit prin adresa
Parchetului care supraveghează activitatea în condițiile art. 8 din normele
metodologice ale ordinului comun, fără solicitarea numărului unic, în
vederea transmiterii acestora potrivit regulilor privind cooperarea judiciară
în materie penală.
99
În situația în care aceste sesizări privesc fapte cărora li se aplică
prevederile art. 9 din Codul penal și art. 42 din Codul de procedură penală,
referitoare la personalitatea legii penale și competența în cazul infracțiunilor
săvârșite în afara teritoriului României, se procedează potrivit regulilor
generale privind înregistrarea sesizărilor penale.
Se va urmări pe cât posibil ca sesizările astfel transmise să conţină şi
datele de contact ale petiţionarului (număr de telefon, e-mail), precum şi
eventuale adrese unde acesta locuieşte fără forme legale.
Sesizările din oficiu ale poliţiştilor de investigaţii criminale cu
privire la infracţiuni săvârşite de cetăţeni români în străinătate se pot face
inclusiv pe baza datelor din conţinutul documentelor ce stau la baza
schimbului de informaţii poliţieneşti cu autorităţile străine, primite prin alte
structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (de exemplu, Direcţia
Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Direcţia
Evidenţa Populaţiei şi Administrarea Bazelor de Date) sau alte instituţii
(de exemplu, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiţiei).
4.2. Forme de cooperare judiciară internațională în materie

penală
Formele de cooperare judiciară internaţională în materie penală
(transferul de proceduri în materie penală, asistenţa judiciară în materie
penală sau alte forme de cooperare judiciară internaţională în materie
penală) pot fi iniţiate şi utilizate direct de procurorii de caz sau la cererea
poliţiştilor de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Judiciare, care vor
formula propuneri către unitatea de Parchet ce efectuează supravegherea
urmăririi penale, printr-un referat motivat.
4.2.1. Transferul de procedură

Potrivit Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală, republicată, autorităţile judiciare române
pot solicita autorităţilor competente ale altui stat iniţierea unei proceduri
penale sau continuarea acesteia, atunci când exercitarea de către statul străin
solicitat serveşte intereselor unei bune administrări a justiţiei sau
favorizează, în caz de condamnare, reintegrarea socială şi când sunt
incidente unul sau mai multe din următoarele cazuri:
a) persoana cercetată are reşedinţa obişnuită în statul solicitat;
b) persoana cercetată este cetăţean al statului solicitat sau dacă
acesta este statul său de origine;
100
c) persoana cercetată execută sau urmează să execute o pedeapsă
privativă de libertate în statul solicitat;
d) persoana cercetată face obiectul, în statul solicitat, al unei
cercetări penale pentru aceeaşi faptă sau fapte conexe;
e) transferul este justificat prin interesul de a descoperi adevărul şi,
mai ales, dacă elementele de probă cele mai importante se găsesc în statul
solicitat;
f) executarea unei eventuale hotărâri de condamnare în statul
solicitat este susceptibilă să amelioreze posibilităţile de reintegrare socială a
condamnatului;
g) prezenţa persoanei cercetate la audieri, în procedurile penale
instrumentate de autorităţile judiciare române, nu poate fi asigurată, chiar şi
atunci când ar exista posibilitatea audierii prin videoconferinţă, însă poate fi
asigurată în statul solicitat;
h) o eventuală hotărâre de condamnare nu ar putea fi pusă în
executare în România, chiar şi atunci când ar exista posibilitatea formulării
unei cereri de extrădare sau emiterii unui mandat european de arestare, statul
solicitat fiind în măsură să o facă;
i) inculpatul a fost condamnat definitiv în România, sunt incidente
unul sau mai multe din cazurile prevăzute la lit. a)-h), iar statul român nu
poate pune în executare hotărârea de condamnare, chiar având deschisă
calea extrădării sau a mandatului european de arestare, iar statul solicitat nu
acceptă, ca principiu, executarea unei hotărâri străine de condamnare sau a
refuzat punerea în executare a hotărârii de condamnare date de instanţa
străină.
Poliţiştii care instrumentează un dosar penal în care apreciază că este
necesară solicitarea transferului procedurii penale vor propune procurorului
care exercită supravegherea urmăririi penale iniţierea acestei proceduri.
La propunerea procurorului care efectuează sau supraveghează
urmărirea penală sau din oficiu, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de
lege, instanţa dispune, prin încheiere motivată, transferul procedurii penale.
În situaţia transferului urmăririi penale, propunerea procurorului care
efectuează sau supraveghează urmărirea penală se soluţionează în camera de
consiliu.
Atunci când infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul României,
cererile de preluare a urmăririi penale sau a judecăţii se soluţionează, după
caz, de parchetele de pe lângă curţile de apel sau curţile de apel în
101
circumscripţia cărora se află locul unde a fost săvârşită fapta sau a fost
identificată persoana cercetată ori locuieşte persoana vătămată. Atunci când
infracţiunea a fost săvârşită în străinătate, cererile de preluare a urmăririi
penale sau a judecăţii se soluţionează, după caz, de parchetul de pe lângă
curtea de apel sau curtea de apel în a cărui circumscripţie locuieşte
făptuitorul. Dacă acesta nu are domiciliul şi nici nu locuieşte în România,
soluţionarea cererii este de competenţa Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel Bucureşti sau a Curţii de Apel Bucureşti, după caz. Cererile de
preluare a urmăririi penale care privesc fapte care, potrivit legii, sunt de
competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
Organizată şi Terorism sau a Direcţiei Naţionale Anticorupţie se
soluţionează de către acestea.
Cererea statului străin de preluare sau iniţiere a procedurilor penale
se respinge dacă exercitarea urmăririi penale este contrară principiului non
bis in idem sau dacă, la data menţionată pe cerere, prescripţia răspunderii
penale este împlinită potrivit legii române.
Totodată, cererea statului străin de preluare sau iniţiere a

procedurilor penale poate fi respinsă, în tot sau în parte, în următoarele
cazuri:
a) motivul pe care se bazează cererea nu este justificat;
b) făptuitorii sunt necunoscuţi;
c) persoana cercetată nu are reşedinţa obişnuită în România;
d) persoana cercetată nu este cetăţean român şi nu avea reşedinţa
obişnuită pe teritoriul României în momentul săvârşirii faptei;
e) infracţiunea în legătură cu care se solicită urmărirea are un
caracter politic sau este o infracţiune pur militară ori pur fiscală;
f) există motive serioase să se creadă că cererea de urmărire penală
este determinată de considerente de rasă, naţionalitate sau opinii politice;
g) legea penală română este deja aplicabilă faptei şi, potrivit acestei
legi, răspunderea penală este prescrisă la momentul primirii cererii;
h) urmărirea penală este contrară angajamentelor internaţionale ale
României;
i) urmărirea penală este contrară principiilor fundamentale ale ordinii
juridice române;
j) faţă de împrejurările cauzei, preluarea urmăririi penale nu este
oportună.
102
4.2.2. Comisia rogatorie internațională
Comisia rogatorie internaţională în materie penală este acea formă
de asistenţă judiciară care constă în împuternicirea pe care o autoritate
judiciară dintr-un stat o acordă unei autorităţi din alt stat, mandatată să
îndeplinească, în locul şi în numele său, unele activităţi judiciare privitoare
la un anumit proces penal.
Obiectul cererii de comisie rogatorie îl constituie cu precădere:
a) localizarea şi identificarea persoanelor şi obiectelor; audierea
suspectului, inculpatului, persoanei vătămate, părţii civile, părţii
responsabile civilmente, martorilor şi experţilor, precum şi confruntarea;
percheziţia, ridicarea de obiecte şi înscrisuri, sechestrul şi confiscarea
specială sau extinsă; cercetarea la faţa locului şi reconstituirea; expertizele;
transmiterea de informaţii necesare într-un anumit proces, interceptarea
convorbirilor, examinarea documentelor de arhivă şi a fişierelor specializate
şi alte asemenea acte de procedură;
b) transmiterea mijloacelor materiale de probă;
c) comunicarea de documente sau dosare.
Dacă statul solicitant doreşte ca martorii sau experţii să depună
jurământ, va cere aceasta în mod expres, iar statul român va da curs acestei
cereri în situaţiile în care legea internă română nu se opune.
Statul român va transmite numai copii sau fotocopii certificate de pe
documentele sau dosarele cerute. Dacă statul solicitant cere în mod expres
transmiterea documentelor originale, se va da curs, în măsura posibilului,
acestei cereri.
Dacă statul solicitant solicită în mod expres, statul român îl va
informa despre data şi locul îndeplinirii comisiei rogatorii. Autorităţile şi
persoanele în cauză, menţionate de statul solicitant, vor putea să asiste şi să
colaboreze la efectuarea comisiei rogatorii, în limitele permise de legea
română. Dispoziţiile se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care
asistenţa este solicitată de autorităţile judiciare române.
În dosarele de urmărire proprie, dacă se constată că pentru
clarificarea unor aspecte sau administrarea unor probe este necesară
solicitarea autorităţilor unui alt stat, poliţiştii de investigaţii criminale din
cadrul poliţiei judiciare vor formula o cerere către procurorul care exercită
supravegherea urmăririi penale printr-un referat motivat. În aceste cazuri,
referatul va fi însoţit şi de proiectul de cerere de comisie rogatorie
internaţională.
103
Comisiile rogatorii internaţionale/ordinele europene de anchetă
primite prin intermediul unităţilor de Parchet se înregistrează la nivelul
unităţilor de poliţie în registrul delegări penale, cu menţiunea „CRI” sau
„OEA”, după caz.
Structurile de investigaţii criminale care primesc delegări de la
unitățile de Parchet în comisii rogatorii internaţionale/ordine europene de
anchetă comunică lunar, structurilor de cazier judiciar, statistică şi evidenţe
operative, evidenţa (dinamica) acestor lucrări.
Polițiștii de investigații criminale delegați să desfășoare activități în
comisii rogatorii internaţionale/ordine europene de anchetă vor îndeplini
strict sarcinile menționate în ordonanțele de delegare ale procurorilor, chiar
dacă în cuprinsul cererii sunt solicitate şi alte activităţi.
Comisiile rogatorii internaţionale/ordinele europene de anchetă care
nu sunt însoţite de ordonanţe prin care procurorul dispune efectuarea
anumitor acte de urmărire penală se soluţionează sub toate aspectele
prevăzute în conţinutul cererii, conform competenţelor materiale şi
teritoriale.
În situaţia în care comisiile rogatorii internaţionale/ordinele
europene de anchetă nu sunt însoţite şi de traducerea autorizată în limba
română, procurorul dispune măsurile necesare traducerii acestora de către un
traducător autorizat.
În situaţia în care poliţistul apreciază că pentru soluţionarea
comisiilor rogatorii internaţionale/ordinelor europene de anchetă se impune
desfăşurarea şi a altor activităţi, sesizează procurorul competent, pentru a
dispune.
Activităţile ce fac obiectul comisiilor rogatorii
internaţionale/ordinelor europene de anchetă a căror efectuare necesită
avizul sau autorizarea autorităţii judiciare române competente, vor fi
desfăşurate numai după obţinerea acestora, chiar dacă autorităţile străine
solicitante anexează la cerere şi avize sau autorizaţii ale autorităţilor din
statul respectiv.
Toate activităţile desfăşurate în comisiile rogatorii
internaţionale/ordinele europene de anchetă vor respecta prevederile penale
şi procedural-penale comunicate în conţinutul cererii de autoritatea
solicitantă, astfel încât acestea să nu contravină legislaţiei interne
corespondente.
Documentele întocmite cu ocazia efectuării activităţilor solicitate în
comisiile rogatorii internaţionale/ordinele europene de anchetă se întocmesc
104
astfel încât să îndeplinească cerinţele de formă şi fond prevăzute de
legislaţia ambelor state (solicitant şi român).
Se recomandă ca, pentru facilitarea exploatării documentelor astfel
întocmite de către autorităţile statului solicitant, acestea să fie redactate, în
măsura posibilităţilor, în format electronic (de exemplu, în cazul audierii de
persoane) ori – în cazul în care acestea sunt consemnate olograf (de
exemplu, în cazul perchezițiilor domiciliare) – să fie însoţite, în măsura
posibilităţilor, de transcrierea lor (dactilografiere), acestea din urmă nefiind
necesar a fi semnate ca şi originalele.
Documentele şi informaţiile primite de la statul solicitat nu se vor
folosi decât în scopul îndeplinirii obiectului comisiei rogatorii/ordinului
european de anchetă.
Poliţiştii români pot, fără cerere prealabilă, să transmită autorităţilor
competente ale unui stat străin informaţiile obţinute în cadrul unei anchete,
atunci când consideră că acestea ar putea ajuta statul destinatar să iniţieze o
procedură penală sau când informaţiile ar putea conduce la formularea unei
cereri de asistenţă judiciară.
Cu această ocazie se va avea în vedere că, potrivit legii, autorităţile
române pot impune anumite condiţii privitoare la modul de utilizare a
informaţiilor astfel transmise, caz în care statul destinatar este obligat să
respecte condiţiile impuse.
Transmiterea spontană de informaţii care fac obiectul unei anchete
penale de către organele de cercetare ale poliţiei judiciare se poate face,
după caz, prin:
a) Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, cu acordul sau
din dispoziţia procurorului care exercită supravegherea urmăririi penale;
b) Unitatea de parchet la care este înregistrat dosarul de către
procuror.
Organele de cercetare ale Poliţiei Judiciare vor desfăşura activităţile
dispuse prin ordonanţă de către procuror în dosarele penale privind
infracţiuni săvârşite de cetăţeni români în străinătate sau în comisii rogatorii
internaţionale/ordine europene de anchetă, cu respectarea termenelor
stabilite şi prevederilor procedural-penale în vigoare.
4.2.3. Ordinul european de anchetă

Ordinul european de anchetă este o decizie judiciară emisă sau
validată de o autoritate judiciară a unui stat membru, în scopul ducerii la
îndeplinire a uneia sau mai multor măsuri de anchetă specifice într-un alt
105
stat membru, în vederea obţinerii de probe sau în vederea transmiterii
probelor care se află deja în posesia autorităţii competente din statul de
executare. Ordinul european de anchetă include orice măsură de anchetă, cu
excepţia instituirii unei echipe comune de anchetă şi a strângerii de probe în
cadrul unei echipe comune de anchetă, instituită potrivit prevederilor art. 13
din Convenţia cu privire la asistenţa judiciară reciprocă în materie penală
între statele membre ale Uniunii Europene şi în Decizia-cadru 2002/465/JAI
a Consiliului, cu excepţia cazului în care scopul este aplicarea art. 13, alin.
(8) din Convenţie şi art. 1, alin. (8) din Decizia-cadru.
Ordinul european de anchetă poate fi emis:

a) în cadrul procedurilor penale iniţiate de o autoritate judiciară sau
care pot fi iniţiate în faţa unei autorităţi judiciare cu privire la o infracţiune,
în conformitate cu legislaţia statului emitent;
b) în cadrul procedurilor iniţiate de autorităţi administrative cu
privire la fapte care constituie încălcări ale normelor de drept şi care sunt
sancţionate în legislaţia naţională a statului emitent şi în care decizia poate
da naştere unei acţiuni în faţa unei instanţe competente, în special în materie
penală;
c) în cazul procedurilor iniţiate de autorităţi judiciare cu privire la
fapte care constituie încălcări ale normelor de drept şi care sunt sancţionate
în legislaţia naţională a statului emitent, în cazul în care decizia autorităţilor
menţionate poate da naştere unei acţiuni în faţa unei instanţe competente, în
special în materie penală;
d) în legătură cu procedurile prevăzute la lit. a), b) şi c), care privesc
infracţiuni sau încălcări ale legii, ce pot angaja răspunderea unei persoane
juridice sau pot conduce la aplicarea de pedepse unei persoane juridice în
statul emitent.
Cereri care nu pot forma obiectul ordinului european de anchetă:
a) constituirea echipelor comune de anchetă și strângerea de probe în
cadrul acestora;
b) notificarea de acte procedurale;
c) indisponibilizarea în vederea confiscării şi confiscarea;
d) schimbul de informații din cazierele judiciare;
e) transferul procedurilor penale;
f) soluționarea conflictelor de jurisdicție;
g) denunțul în vederea urmăririi penale;
h) supravegherea transfrontalieră;
i) cererea de conservare.
106
Condiţii pentru emiterea ordinului european de anchetă:
a) măsura este necesară şi proporţională, faţă de scopul procesului
penal;
b) măsura poate fi dispusă potrivit legii române;
c) formular completat şi semnat de autoritatea emitentă, cu
descrierea faptei şi a măsurilor de anchetă solicitate;
d) transmitere prin orice mijloace care permit o urmă scrisă.
Motive de nerecunoaştere şi neexecutare:

a) există o imunitate sau un privilegiu;
b) protejarea intereselor fundamentale în materie de siguranță
națională;
c) ordinul european de anchetă a fost emis în cadrul unor proceduri
privind fapte care nu constituie infracţiuni și măsura de investigare nu ar fi
autorizată în temeiul dreptului statului executant într-o cauză internă
similară;
d) executarea ordinului european de anchetă ar fi contrară
principiului ne bis in idem;
e) ordinul european de anchetă se referă la o infracțiune care,
aparent, a fost comisă în afara teritoriului statului emitent și integral sau
parțial pe teritoriul statului executant, iar fapta în legătură cu care a fost
emis ordinul european de anchetă nu constituie o infracțiune în statul
executant.
4.2.4. Echipele comune de anchetă (Joint Investigation Team-JIT)

Echipa comună de anchetă este un instrument de cooperare
internațională bazat pe un acord între autoritățile competente, atât cele
judiciare (judecători, procurori, judecători de instrucție), cât și cele de
aplicare a legii, din două sau mai multe state, stabilită pe o perioadă limitată
și în scopuri specifice, în vederea desfășurării anchetelor penale într-unul
sau mai multe din statele membre implicate. În comparație cu formele
tradiționale de cooperare polițienească și judiciară, echipele comune de
anchetă au următoarele avantaje :
 echipele comune de anchetă permit colectarea directă și schimbul
direct de informații și de probe, fără necesitatea de a utiliza mijloacele
tradiționale de asistență judiciară reciprocă (AJR). Informațiile și probele
colectate în conformitate cu legislația statului în care operează echipa pot fi
partajate pe baza (unică) a acordului privind echipa comună de anchetă;
107
 membrii detașați ai echipei (și anume cei care provin dintr-un alt
stat decât cel în care operează echipă comună de anchetă) au dreptul de a fi
prezenți și de a participa, în limitele prevăzute de legislația națională și/sau
prevăzute de către conducătorul echipei comune de anchetă, în măsuri de
anchetă desfășurate în afara statului lor de origine.
Din aceste motive, echipă comună de anchetă constituie un
instrument de cooperare foarte eficient și eficace, care facilitează
coordonarea anchetelor și a urmăririlor penale realizate în paralel în mai
multe state.
Cadrul juridic al UE pentru constituirea unui JIT între statele
membre este prevăzut la articolul 13 din Convenția cu privire la asistența
judiciară reciprocă în materie penală din 2000, precum și în Decizia-cadru
privind echipele comune de anchetă din 2002. Până în prezent, toate statele
membre au pus în aplicare unul sau ambele temeiuri juridice.
Echipele comune de anchetă pot fi, de asemenea, instituite în temeiul
altor instrumente internaționale, în special cu și între autoritățile competente
ale statelor din afara UE.
Următoarele instrumente includ un temei juridic pentru constituirea
unei echipe comune de anchetă:
 Acordul între UE și Republica Islanda și Regatul Norvegiei
privind aplicarea anumitor dispoziții ale Convenției din 29 mai 2000 privind
asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale
Uniunii Europene și ale protocolului din 2001 la aceasta;
 articolul 5 din Acordul privind asistența judiciară reciprocă între
UE și SUA;
 articolul 27 din Convenția privind cooperarea polițienească în
Europa de Sud-Est (PCC-SEE) 6, aplicabil între mai multe state membre
(Austria, Bulgaria, Ungaria, România, Slovenia) și țări din Balcani (Albania,
Bosnia și Herțegovina, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Serbia);
 articolul 20 din Cel de-al doilea protocol adițional la Convenția
europeană cu privire la asistența judiciară reciprocă în materie penală;
 articolul 9 din Convenția Organizației Națiunilor Unite contra
traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope;
 articolul 19 din Convenția Organizației Națiunilor Unite
împotriva criminalității transnaționale organizate (UNTOC);
 articolul 49 din Convenția Organizației Națiunilor Unite
împotriva corupției (UNCAC);
 acordurile bilaterale între statele implicate.
108
Instrumentele UE descriu două situații specifice în care poate fi
constituită o echipă comună de anchetă:
 când în cadrul anchetării unor fapte penale într-un stat membru
este necesar să fie efectuate cercetări dificile și care implică mobilizarea
unor mijloace importante, care privesc și alte state membre;
 când mai multe state membre desfășoară anchetarea unor fapte
penale, în care circumstanțele cazului fac necesară o acțiune coordonată și
concertată în respectivele statele membre.
În afară de cerințele legale, atunci când se evaluează necesitatea unei
echipe comune de anchetă, mai sunt luate în calcul și considerentele de
ordin practic, printre care: complexitatea și caracterul sofisticat al
rețelei/activităților infracționale care fac obiectul anchetei, numărul și
complexitatea măsurilor de anchetă care urmează să fie realizate în statele
implicate și gradul de conectare al anchetei între statele implicate.
În marea majoritate a cazurilor pentru care sunt constituite echipe
comune de anchetă, sunt în curs de desfășurare anchete paralele în statele în
cauză. Cu toate acestea, anchetele pot să nu fie întotdeauna deschise în toate
statele în cauză, în situația în care este luată în considerare o echipă comună
de anchetă (ci doar într-unul sau mai multe dintre acestea). În astfel de
situații, primul pas este, adesea, acela de a declanșa deschiderea anchetelor
naționale în celelalte state implicate.
În cazul în care una sau mai multe țări doresc să adere la echipa
comună de anchetă într-o etapă ulterioară, este întotdeauna posibil să se
modifice acordul inițial.
Un model de acord1 a fost elaborat pentru a facilita constituirea
echipelor comune de anchetă.
După ajungerea la un acord, în principiu, de constituire a unei echipe
comune de anchetă, Eurojust poate oferi asistență în elaborarea acordului și
discutarea, prin intermediul membrilor naționali ai statelor membre
implicate, a clauzelor necesare pentru a suplimenta modelul de acord sau
pentru a se abate de la acesta.
Pe durata echipei comune de anchetă, acordul inițial poate fi
modificat de comun acord între părți, în cazul în care este necesară
modificarea conținutului (de exemplu, modificări legate de infracțiunile
anchetate, implicarea unei noi părți, componența echipei, scopul sau
prelungirea duratei).
1
Acest document poate fi descărcat, în toate limbile oficiale și în format editabil, de pe
site-urile Eurojust și Europol.
109
Fiecare parte la acordul privind echipa comună de anchetă numește
următoarele persoane:
 conducătorul/conducătorii echipei comune de anchetă,
însărcinat/însărcinați în special cu supravegherea activităților, în cazul în
care echipa își desfășoară activitatea pe teritoriul respectivului stat. De
obicei, legislațiile naționale prevăd ce autoritate este competentă să
stabilească o echipă comună de anchetă (după caz, în urma unui mecanism
de autorizare) și ce autoritate este competentă să acționeze în rolul de
conducător al echipei comune de anchetă;
 membrii echipei comune de anchetă – în cele mai multe cazuri,
reprezentanţi ai unor autorități de aplicare a legii – care vor realiza măsuri
de anchetă/activități operaționale. Atunci când sunt prezenți și participă la o
anchetă în afara țării lor de origine, membrii desemnați acționează în calitate
de membri detașați ai echipei comune de anchetă.
Instrumentele aplicabile includ următoarele principii privind
operațiunile echipei comune de anchetă:
 activitățile echipei comune de anchetă se derulează în
conformitate cu legislația statului în care aceasta își desfășoară activitatea
(denumit în continuare „statul în care se desfășoară operațiunile”) și sub
supravegherea conducătorului echipei comune de anchetă numit de statul
respectiv;
 membrii detașați au dreptul să fie prezenți în cursul anchetei, cu
excepția cazului în care conducătorul echipei comune de anchetă din statul
în care se desfășoară operațiunile decide altfel, din motive specifice;
 membrii detașați pot fi mandatați de conducătorul echipei comune
de anchetă să efectueze măsuri de anchetă, cu consimțământul statului în
care se desfășoară operațiunile și al statului care i-a detașat;
 membrii detașați au dreptul să împărtășească echipei informațiile
disponibile în statul care i-a detașat. În cazul în care este necesar, aceștia pot
solicita autorităților competente din statul respectiv să efectueze anchete în
conformitate cu condițiile prevăzute de legislația națională a acestora într-un
caz național.
Utilizarea informațiilor schimbate în cadrul unui JIT (și care nu ar fi
putut fi obținute în alt mod) este limitată de o regulă de specialitate: în
principiu, astfel de informații pot fi utilizate (numai) pentru scopurile pentru
care a fost constituită echipa. Cu toate acestea, echipa poate fi de acord cu o
utilizare pe scară mai largă a informațiilor, de exemplu, în acordul privind
echipa comună de anchetă.
110
Membrii detașați sunt tratați, în exercitarea funcțiilor lor în statul în
care se desfășoară operațiunile, ca funcționari ai statului respectiv, în ceea
ce privește infracțiunile comise împotriva acestora sau de către aceștia.
Pentru a-și atinge scopurile, echipa comună de anchetă necesită
coordonarea eficientă a procedurilor interne și planificarea de măsuri de
anchetă/urmărire penală. Coordonarea și planificarea facilitează, de
asemenea, cererile de sprijin financiar, care se bazează pe o estimare a
costurilor activităților operaționale planificate.
Reuniunile periodice, în special cele susținute de Eurojust și
Europol, sunt utilizate ca instrumente de planificare. Concluziile acestor
reuniuni reflectă măsurile luate.
O echipă comună de anchetă este constituită pentru o durată limitată,
care poate fi prelungită. dacă este necesar, astfel cum se convine de către
parteneri. Partenerilor li se recomandă să se consulte și să se coordoneze în
timp util cu privire la o eventuală prelungire, pentru a evita discontinuitățile
cadrului de cooperare. Deciziile unilaterale de a părăsi o echipă comună de
anchetă în curs trebuie să fie evitate, dacă este posibil.
Evaluarea echipei comune de anchetă de către actorii implicați este
de o importanță crucială pentru îmbunătățirea cunoștințelor și îmbunătățirea
funcționării acestui instrument. Un formular de evaluare privind echipa
comună de anchetă a fost elaborat pentru a ajuta specialiștii în acest proces.
În cazul în care echipa comună de anchetă urmează să expire, specialiștii
sunt încurajați să efectueze această evaluare în comun, în mod ideal în
cadrul unei reuniuni speciale. Evaluarea este necesară pentru echipele
comune de anchetă care au primit sprijin financiar din partea Eurojust.
4.2.5. Supravegherea transfrontalieră

Agenţii unui stat străin, care, în cadrul unei anchete judiciare,
supraveghează pe teritoriul acelui stat o persoană ce se presupune că a
participat la săvârşirea unei infracţiuni care dă loc la extrădare sau o
persoană faţă de care sunt motive serioase să se creadă că poate duce la
identificarea sau localizarea persoanei menţionate mai sus, sunt autorizaţi să
continue această supraveghere pe teritoriul statului român, în baza unei
cereri de asistenţă judiciară prezentate în prealabil. La cerere, supravegherea
poate fi exercitată de autorităţile române competente.
Cererea de asistenţă judiciară va fi adresată Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi va cuprinde toate informaţiile pertinente
111
în cauză, în conformitate cu prevederile convenţiei aplicabile. Prin
autorizaţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va putea
stabili anumite condiţii.
Atunci când, din considerente de urgenţă, autorizarea prealabilă a
statului român nu poate fi solicitată, agenţii străini care acţionează în cadrul
anchetei judiciare aflate în faza de urmărire penală sunt autorizaţi să
continue pe teritoriul României supravegherea unei persoane bănuite că a
comis una dintre faptele enumerate mai jos, în condiţiile următoare:
a) trecerea frontierei va fi comunicată imediat, în timpul
supravegherii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
precum şi structurii Poliţiei de Frontieră constituite în cadrul punctului de
trecere a frontierei;
b) o cerere de asistenţă judiciară care expune motivele ce justifică
trecerea frontierei fără autorizaţie prealabilă, va fi transmisă fără întârziere.
Supravegherea prevăzută anterior nu se poate desfăşura decât în
condiţiile următoare:
a) agenţii de supraveghere trebuie să respecte dispoziţiile prezentului
articol şi ale legii române;
b) sub rezerva anumitor situaţii expres prevăzute, pe timpul
supravegherii, agenţii au asupra lor un document care să ateste că le-a fost
acordată permisiunea;
c) agenţii de supraveghere trebuie să fie permanent în măsură să
justifice calitatea lor oficială;
d) agenţii de supraveghere pot purta armamentul din dotare în timpul
supravegherii, cu excepţia cazului când prin autorizaţie, Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a prevăzut altfel; utilizarea lui este
interzisă, cu excepţia cazului de legitimă apărare;
e) pătrunderea în domiciliul unei persoane şi în alte locuri
inaccesibile publicului este interzisă;
f) agenţii de supraveghere nu pot nici reţine, nici aresta persoana
supravegheată;
g) despre orice operaţiune de supraveghere se va întocmi un raport
către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care va cere
inclusiv prezentarea în persoană a agenţilor care au efectuat supravegherea;
h) autoritatea statului căruia îi aparţin agenţii ce au efectuat
supravegherea, la cererea autorităţii competente române, poate asista la
ancheta subsecventă operaţiunii, inclusiv la procedurile judiciare;
112
i) autorităţile statului căruia îi aparţin agenţii de supraveghere, la
cererea autorităţilor române, contribuie la desfăşurarea în bune condiţii a
anchetei ce urmează operaţiunii la care au participat, inclusiv la procedurile
judiciare.
Supravegherea în situaţii de excepţie nu poate avea loc decât pentru
una dintre următoarele fapte:
a) omor şi omor calificat;
b) infracţiuni grave de natură sexuală, inclusiv violul şi abuzul
sexual asupra minorilor;
c) distrugere şi distrugere calificată, săvârşită prin incendiere,
explozie sau prin orice asemenea mijloc;
d) contrafacerea şi falsificarea mijloacelor de plată;
e) furt şi tâlhărie în formă calificată, precum şi primirea de bunuri
furate;
f) delapidare;
g) lipsire de libertate în mod ilegal;
h) infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, folosirea
serviciilor unei persoane exploatate, pornografie infantilă;
i) infracţiuni privind traficul de droguri sau precursori;
j) infracţiuni privitoare la nerespectarea regimului armelor şi
muniţiilor, materiilor explozive, materialelor nucleare şi al altor materii
radioactive;
k) transport ilegal de deşeuri toxice şi dăunătoare;
l) trafic de migranţi, facilitarea şederii ilegale în România;
m) şantaj.
Supravegherea va înceta dacă autorizaţia nu a fost obţinută în termen

de 5 ore de la trecerea frontierei de stat, precum şi la cererea Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Supravegherea transfrontalieră poate fi declanşată de poliţiştii
români de investigaţii criminale în cadrul unei proceduri penale în scopul
supravegherii pe teritoriul altui stat a unei persoane ce se presupune că a
participat la săvârşirea unei infracţiuni care dă loc la extrădare sau a unei
persoane faţă de care sunt motive serioase să se creadă că poate duce la
identificarea sau localizarea persoanei menţionate anterior.
Această activitate se realizează prin agenţi români autorizaţi să
continue această supraveghere pe teritoriul unui stat străin, în baza unei
cereri de asistenţă judiciară prezentate în prealabil sau cu sprijinul
autorităţilor competente din statul vizat.
113
Activitatea se va desfăşura în baza unei autorizaţii obţinute de la
instanţa competentă, la propunerea procurorului de caz, pentru
interceptarea/supravegherea ambientală a persoanei suspecte în vederea
obţinerii de capturi audio-video, cererea de asistenţă judiciară fiind trimisă
de procurorul de caz la Biroul SIRENE din cadrul CCPI (tel.: 021/335 16 83
sau interior MAI: 01/13751).
Agenţii români care efectuează activităţile propriu-zise de
supraveghere sunt poliţiştii din cadrul structurilor de operaţiuni speciale,
coordonarea lor şi contactul operativ cu autorităţile corespondente străine
din statul vizat făcându-se la nivelul Poliţiei Române prin Biroul SIRENE
din cadrul CCPI.
În activitatea de supraveghere transfrontalieră cu statele UE
învecinate României, sunt aplicabile prevederile Legii nr. 101/03.06.2010
pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul
Republicii Bulgaria privind cooperarea poliţienească transfrontalieră în
materie penală, semnat la Vidin la 19 mai 2009 și a Acordului dintre
Guvernul României si Guvernul Republicii Bulgaria privind înfiinţarea și
funcţionarea Centrului comun de contact de cooperare poliţienească şi
vamală, semnat la Vidin la 19 mai 2009 şi Legii nr. 311/06.10.2009 pentru
ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii
Ungare privind colaborarea în domeniul prevenirii şi combaterii
criminalităţii transfrontaliere, semnat la Szeged la 21 octombrie 2008.
După caz, pentru celelalte state ale UE, se vor invoca prevederile
Convenţiei de aplicare a Acordului Schengen din 14.06.1985,
în conformitate cu prevederile Titlului III, capitolul 1, art. 40 și a Legii
nr. 141/2010 privind înființarea, organizarea și funcționarea SINS și
participarea României la SIS.
4.3. Cooperarea polițienească internațională

4.3.1. Cererea de asistență polițienească internațională
Cererile de asistenţă poliţienească internaţională se formulează atât
în cazul trimiterii, cât şi al primirii lor, cu respectarea prevederilor OUG
nr. 103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării poliţieneşti
internaţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
Se va avea în vedere că, potrivit legii, în cazul activităţilor de
cooperare poliţienească desfăşurate în cursul procesului penal, dispoziţiile
privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală prevalează
dispoziţiilor OUG nr. 103/2006.
114
Autoritatea centrală din România pentru activităţile specifice de
cooperare şi asistenţă poliţienească internaţională este Centrul de Cooperare
Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei
Române.
Potrivit legii, CCPI reuneşte următoarele canale de cooperare:
Interpol, Europol, Biroul SIRENE, asigurând totodată legătura operaţională
cu Centrul SELEC, precum şi cu ataşaţii de afaceri interne şi ofiţerii de
legătură, atât români acreditaţi în străinătate, cât şi străini acreditaţi în
România.
Schimbul de date şi informaţii operative se realizează între
autorităţile române competente sau străine, prin intermediul CCPI, în baza
cererii de asistenţă.
Autorităţile române competente pot, fără cerere de asistenţă
prealabilă, să transmită autorităţilor competente străine date şi informaţii
operative, atunci când se consideră că acestea ar putea ajuta la prevenirea,
descoperirea sau combaterea criminalităţii.
De regulă, cererile de asistenţă poliţienească se primesc/transmit la
CCPI în scris (pe suport de hârtie) sau electronic – fax: 021.3123600,
e-mail: ccpi@mai.gov.ro.
Cererea de asistenţă poliţienească internaţională întocmită în scris
cuprinde, potrivit legii, următoarele elemente:
a) autoritatea de la care emană cererea şi destinatarul cererii;
b) data şi numărul de înregistrare al lucrării;
c) obiectul şi scopul cererii, precum şi modul de utilizare a
informaţiei;
d) datele persoanelor implicate, menţionate în conformitate cu
documentele lor de identitate naţionale sau internaţionale, dacă sunt
cunoscute;
e) caracterul de urgenţă şi nivelul de clasificare;
f) descrierea faptelor săvârşite, încadrarea juridică a acestora,
conform legislaţiei în vigoare, şi/sau prezentarea faptelor de natură penală
despre care există date şi informaţii că sunt pregătite sau comise;
g) ofiţerul de caz şi coordonatele acestuia.
În caz de urgenţă, cererea de asistenţă poate fi transmisă verbal la
CCPI prin intermediul dispeceratului acestei structuri (021.3140540 sau
int. MAI: 01/13710), urmând ca, în termen de cel mult 24 de ore, autoritatea
solicitantă să o confirme şi în scris.
115
Cererile de asistenţă poliţienească internaţională transmise verbal
vor cuprinde aceleaşi elemente, menţionate mai sus.
Modalităţile de transmitere a cererilor de asistenţă trebuie să asigure
respectarea dispoziţiilor legale privind protecţia informaţiilor clasificate,
precum şi a celor referitoare la protecţia datelor cu caracter personal.
În situaţii deosebite, determinate de necesitatea asigurării rapidităţii
schimbului de date şi informaţii sau a păstrării confidenţialităţii acţiunilor
desfăşurate, solicitarea poate fi adresată direct autorităţii competente,
române sau străine, după caz, situaţie în care autoritatea română competentă
va informa CCPI în termen de 24 de ore de la primirea, respectiv
transmiterea cererii de asistenţă. În acest sens, poliţiştii de investigaţii
criminale pot transmite cereri prin ofiţerii de legătură sau atașații de afaceri
interne străini acreditaţi în România sau prin intermediul atașaților de
afaceri interne români aflaţi în misiune în străinătate sau pot da curs unor
solicitări directe în cadrul corespondenţei efectuate cu aceştia atunci când
coordonatele de contact sunt cunoscute în mod cert şi mijloacele de
comunicare asigură păstrarea confidenţialităţii informaţiilor schimbate.
Despre efectuarea verificărilor se informează telefonic (dacă nu se prevede
altfel) polițiștii Serviciului Asistenţă Judiciară şi Poliţienească Internaţională
din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale şi în scris CCPI.
CCPI se informează o singură dată cu privire la obiectul schimbului
de date, modul de corespondenţă, poliţiştii care sunt în contact direct,
numărul de lucrare, orice alte informaţii relevante pentru CCPI, astfel încât
orice corespondenţă viitoare pe acelaşi caz să nu fie dublată sau să fie
direcţionată către poliţiştii implicaţi în caz.
Cererile de asistenţă poliţienească internaţională primite de la
autorităţile străine vor fi soluţionate la nivelul structurilor de investigaţii
criminale numai în ceea ce priveşte solicitările ce vizează atribuţiile din
regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii solicitate.
Dacă datele sau informaţiile solicitate ori obţinute de la un alt stat
membru al Uniunii Europene sau de la un stat terţ sunt supuse principiului
specialităţii, transmiterea acestora către autoritatea competentă dintr-un stat
membru al Uniunii Europene nu se poate face decât cu acordul statului
membru sau al statului terţ care le-a comunicat.
Autorităţile române competente sunt obligate să respecte condiţiile
impuse de către autorităţile competente ale statelor membre ale UE în
legătură cu datele şi informaţiile operative transmise de către acestea.
116
Orice schimb de date şi informaţii se materializează în documente
operative (clasificate sau neclasificate) şi se aduce la cunoştinţa şefului
ierarhic.
4.3.2. Schimbul de date și informații operative

În cazul în care autoritatea română solicitată nu poate avea acces la
datele şi informaţiile solicitate în cadrul asistenţei poliţieneşti internaţionale
decât în temeiul unei autorizaţii din partea unei autorităţi judiciare,
autoritatea română solicită autorizarea autorităţii judiciare competente
pentru a avea acces la informaţiile solicitate şi pentru a le transmite (de
exemplu, informaţii privind date bancare, date deţinute de operatorii
societăţilor de telefonie şi internet etc.). Nu pot face obiectul acestor cereri
activităţile care sunt prevăzute în Legea nr. 302/2004 şi care se vor solicita
în cadrul cererilor de asistenţă judiciară internaţională în materie penală.
În acest scop, poliţiştii vor prezenta, pe bază de adresă înregistrată în
evidenţa lucrărilor diverse/cu caracter general, o copie a cererii de asistenţă
poliţienească internaţională procurorului din cadrul unităţii de Parchet
competente, conform prevederilor procedural-penale româneşti, căruia i se
solicită avizarea solicitării sau promovarea acesteia spre autorizare instanţei
competente.
În adresa de înaintare se va invoca prevederea din art. 23 alin. (3)
din OUG nr. 103/2006, precum şi orice altă prevedere legală care
reglementează domeniul de referinţă unde este stipulată necesitatea
avizării/autorizării cererii de furnizare a informaţiilor ce fac obiectul
solicitării.
După obţinerea datelor şi informaţiilor în aceste condiţii şi
soluţionarea cererii de asistenţă poliţienească internaţională se va informa în
scris şi unitatea de Parchet care a avizat/promovat solicitarea.
Transmiterea datelor şi informaţiilor operative, solicitate de
autorităţile competente din statele membre ale UE, referitoare la
infracţiunile prevăzute la art. 96 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, dacă aceste date sau informaţii
operative sunt conţinute într-un sistem de evidenţă automat accesibil direct
autorităţilor române competente, se face în termen de:
a) 8 ore –în cazul cererilor urgente;
b) 3 zile – în cazul cererilor urgente, dacă transmiterea datelor sau a
informaţiilor operative solicitate în termen de 8 ore implică un efort
disproporţionat;
c) o săptămână – în cazul cererilor fără caracter de urgenţă.
117
În situaţia în care cererile de date şi informaţii operative se referă la
alte fapte decât infracţiunile prevăzute la art. 96, alin. (1) din Legea
nr. 302/2004 ori dacă aceste date sau informaţii operative nu figurează
într-un sistem de evidenţă automat accesibil direct autorităţilor române
competente, termenul de transmitere este de 14 zile.
Dacă datele sau informaţiile solicitate potrivit prevederilor alin. (1)
sau (2) nu pot fi transmise cu respectarea acestor termene, autoritatea
competentă solicitantă va fi informată prin intermediul formularului
prevăzut în anexa nr. 1 a OUG nr. 103/2006 care se completează de către
lucrătorii CCPI.
În cazul acestor date şi informaţii, transmiterea cererii de asistenţă se
face prin orice mijloace în măsură să producă un document scris şi în
condiţii care să permită autorităţilor destinatare să le stabilească
autenticitatea.
În cazul formulării, de către poliţiştii români de investigaţii
criminale, de cereri de asistenţă poliţienească internaţională, se vor solicita
doar acele date şi informaţii operative care sunt necesare şi nu se vor stabili
termene mai scurte decât cele care corespund scopului solicitării.
Datele şi informaţiile operative primite de la autorităţile competente
ale statelor membre ale Uniunii Europene nu pot fi utilizate decât pentru
scopurile în care au fost solicitate ori pentru prevenirea sau îndepărtarea
unui pericol grav şi iminent la adresa ordinii şi siguranţei publice.
Datele şi informaţiile operative primite potrivit prevederilor de mai
sus pot fi prelucrate în alte scopuri decât cele pentru care au fost solicitate
iniţial numai cu acordul prealabil al autorităţii solicitate.
Poliţiştii de investigaţii criminale pot refuza transmiterea de date şi
informaţii operative:
a) dacă există motive pentru a presupune că furnizarea:
 ar aduce atingere securităţii naţionale;
 ar periclita buna desfăşurare a unei investigaţii poliţieneşti sau a
procesului penal;
 ar pune în pericol viaţa ori integritatea fizică a unei persoane;
 ar implica un efort disproporţionat sau ar fi fără relevanţă în raport
cu scopurile pentru care au fost solicitate datele şi informaţiile operative;
b) dacă pedeapsa prevăzută de legea penală română pentru
infracţiunea la care se face referire în cerere este închisoarea de până la
un an.
118
Autorităţile române competente refuză comunicarea de date şi
informaţii operative dacă autoritatea judiciară competentă nu a autorizat
accesul la informaţiile solicitate şi nici transmiterea acestora în situaţia în
care sunt incidente dispoziţiile art. 23, alin. (3) din OUG nr. 103/2006.
Poliţiştii de investigaţii criminale transmit date şi informaţii
operative autorităţilor competente din statele membre ale Uniunii Europene,
fără a fi necesară o cerere prealabilă, atunci când, pe baza unor motive de
fapt, se consideră că acestea ar putea contribui la descoperirea, prevenirea şi
cercetarea infracţiunilor prevăzute în art. 96, alin. (1) din Legea
nr. 302/2004.
Comunicarea datelor şi informaţiilor operative în acest caz se
limitează la ceea ce se consideră a fi relevant şi necesar pentru a se atinge
scopul transmiterii.
4.3.3. Soluționarea petițiilor și a mesajelor conținând elemente de

extraneitate
Înregistrarea, verificarea şi soluţionarea petiţiilor se vor face cu
respectarea prevederilor Ordinului MAI nr. 190 din 22.04.2004.
Având în vedere specificul corespondenţei – acest tip de petiţii,
necesită, de regulă, un interval de timp mai mare pentru soluționare – dacă
rezolvarea unei astfel de lucrări nu se poate finaliza în termenul legal
(incluzând şi perioada de prelungire), la epuizarea acestuia se poate formula
răspuns către petent, cu indicarea activităţilor desfăşurate şi menţiunea că
urmează a se reveni cu informaţii suplimentare.
Lucrarea aflată în această fază se poate clasa la secretariat, unde se
va arhiva separat, până la primirea tuturor documentelor şi formularea unui
răspuns final petentului, acestea, la rândul lor, conexându-se la petiţia iniţială.
În cazul petiţiilor primite prin mijloace electronice de comunicare
identificate, se vor efectua verificări în funcţie de conţinutul acestora şi se
va trimite un răspuns prin acelaşi mijloc de comunicare, fără ca acesta să
conţină referiri sau trimiteri directe la informaţii confidenţiale sau date cu
caracter personal, indiferent dacă petentul poate fi identificat din conţinutul
mesajului.
Dacă se solicită astfel de informaţii, în răspunsul către petent se va
indica unitatea de Poliţie unde se poate prezenta personal pentru a obţine
datele solicitate sau, după caz, coordonatele unităţii competente unde poate
formula o petiţie în scris, cu menţionarea datelor de identificare şi adresei de
răspuns.
119
4.3.4. Activități pentru localizarea minorilor care fac obiectul
Convenției asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii,
adoptată la Haga, la 25 octombrie 1980
Activitățile de localizare a minorilor care fac obiectul răpirilor
internaţionale conform Legii nr. 100 din 16.09.1992 pentru aderarea
României la Convenţia asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de
copii, adoptată la Haga la data de 25 octombrie 1980 sunt prevăzute în
Protocolul de cooperare în vederea facilitării aplicării Convenției, încheiat
între Ministerul Afacerilor Interne (nr. 5/31.03.2015) și Ministerul Justiției
(nr. 35564/24.04.2015).
Atribuțiile ce revin Ministerului Justiției, în calitatea sa de autoritate
centrală romană pentru aducerea la îndeplinirea obligațiilor stabilite prin
Convenția de la Haga din 1980, sunt îndeplinite de Direcția Drept
Internațional și Cooperare Judiciară, prin Serviciul de Cooperare Judiciară
Internațională în Materie Civilă și Comercială.
Serviciul menționat solicită în scris, de urgență, Inspectoratului
General al Poliției Române, localizarea atât a minorului despre care există
indicii că a fost deplasat sau reținut ilicit pe teritoriul României, cât și a
persoanei care a deplasat copilul din statul reședinței sale obișnuite sau care
îl reține în mod ilicit.
De asemenea, acest serviciu poate solicita sprijinul IGPR în vederea
localizării minorului pe teritoriul României, după caz, atât pe durata
soluționării de către instanța de judecată a cererii formulate în temeiul
Convenției de la Haga din 1980, cât și în etapa punerii în executare a
hotărârii judecătorești.
Ministerul Afacerilor Interne a desemnat Inspectoratul General al
Poliţiei Române și structurile sale subordonate să îndeplinească atribuțiile
prevăzute în protocol.
Atribuțiile ce revin IGPR, pentru localizarea copilului și a persoanei
care 1-a deplasat sau reținut ilicit pe teritoriul României sunt îndeplinite de
Direcția de Investigații Criminale, prin Serviciul Asistență Judiciară și
Polițienească Internațională sau, după caz, de către structurile de investigații
criminale din cadrul unităților teritoriale aflate în subordinea IGPR, acestea
având obligația de a transmite datele și informațiile pe care le dețin sau le
pot obține pentru localizarea copilului și a persoanei care 1-a deplasat sau
reținut ilicit pe teritoriul României.
120
Cererile de asistență privind localizări/relocalizări de minori
formulate de Ministerul Justiției se înregistrează la nivel central, la Direcția
de Investigații Criminale – Serviciul Asistență Judiciară Polițienească
Internațională și se soluționează, de regulă, prin intermediul serviciilor de
investigații criminale din cadrul DGPMB și IPJ sau, după caz, al altor
structuri operative ale Poliției Române, care sunt obligate să răspundă de
îndată solicitării direcției de specialitate.
Transmiterea cererilor de asistență structurilor teritoriale de
investigatii criminale sau altor structuri operative ale Poliției Române și
declanșarea procedurii de investigare se face în scris (poștă, fax, e-mail) sau
telefonic, de către ofițerii Direcției de Investigații Criminale, prin
contactarea polițiștilor în a căror rază de competență teritorială se află
locația unde s-ar afla copilul și persoana care l-a deplasat sau reținut ilicit pe
teritoriul României, menționată în conținutul solicitării Ministerului
Justiției.
Rezultatele activităților investigative și ale verificărilor efectuate se
materializează în documente (adrese, procese-verbale, rapoarte) ce se
transmit, în cel mai scurt timp posibil, Direcției de Investigații Criminale,
acestea stând la baza formulării răspunsului către departamentul de
specialitate din cadrul Ministerului Justiției.
Excepție de la această regulă fac cazurile urgente, când răspunsul
Direcției de Investigații Criminale poate fi formulat și pe baza unei
comunicări telefonice a structurilor teritoriale, urmate de transmiterea
documentului scris.
Adresa privind răspunsul comunicat Ministerului Justiției se
transmite în scris, prin poștă, fax sau e-mail, în funcție de gradul de urgență
al solicitării.
Răspunsurile transmise Ministerului Justiției se întocmesc fără
indicarea datelor poliţiştilor care au soluționat cazul sau au desfășurat
activități de căutare în vederea localizării minorilor.
Atribuțiile polițiștilor de investigații criminale, atât la nivel central,
cât și teritorial, se limitează la obținerea de date și informații cu privire la
situația de fapt, fără luarea unor măsuri coercitive.
În vederea localizării minorului și a persoanei care l-a deplasat sau
reținut ilicit pe teritoriul României, polițistul are în vedere stabilirea adresei
unde minorul locuiește cu sau fără forme legale și, după caz, unitatea de
învățământ sau alte instituții pe care acesta le frecventează.
121
Localizarea minorului și a persoanei care 1-a deplasat sau reținut
ilicit pe teritoriul României nu este urmată de supravegherea acestuia sau a
însoțitorului/însoțitorilor săi.
Activitățile polițistilor se desfășoară pe baza datelor indicate de
Ministerul Justiției prin serviciul de specialitate, pentru declanșarea
procedurii de investigare fiind necesară indicarea cel puțin a unei locații
unde minorul s-ar afla. În măsura în care datele indicate de Ministerul
Justiției privesc doar identitatea persoanei la care s-ar găsi copilul, se
efectuează verificări în bazele de date privind evidența persoanelor, în
scopul identificării adresei la care se va desfășura investigarea pentru
localizarea copilului.
Localizarea efectivă a unui copil ce face obiectul prevederilor
Convenției de la Haga din 1980 poate fi făcută prin constatarea directă a
polițiștilor solicitați, caz în care aceasta va fi considerată ca fiind veridică și
suficientă, fără a necesita dovezi suplimentare.
Având în vedere că toate cererile de localizare sunt înregistrate la
nivelul Direcției de Investigații Criminale, situația lunară a acestor lucrări va
fi întocmită de serviciul de profil.
4.3.5. Cooperarea cu Europol (Agenția UE pentru cooperare în

materie de aplicare a legii)
Legea nr. 56/2018 este instrumentul juridic care stabilește limitele și
formele cooperării autorităților publice din România cu Agenția Uniunii
Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol),
cunoscută în cercurile europene și sub denumirea Oficiul European de
Poliție.
Unitatea Națională Europol din cadrul Inspectoratului General al
Poliției Române – Centrul de Cooperare Polițienească Internațională este
desemnată ca unitate națională în concepția Regulamentului Europol, sens în
care sprijină cooperarea dintre autoritățile naționale și Europol în calitate de
punct unic de legătură, îndeplinind următoarele atribuții principale:
 furnizează către Europol informațiile necesare pentru îndeplinirea
obiectivelor prevăzute în Regulamentul Europol, inclusiv informațiile
referitoare la formele de criminalitate a căror prevenire sau combatere este
considerată prioritară de către Uniunea Europeană, primite din partea
autorităților române competente;
 asigură disponibilitatea neîntreruptă a canalului de comunicare cu
Europol;
122
 răspunde solicitărilor de date și informații și de consiliere primite
de la Europol, în situațiile în care datele sunt disponibile direct la nivelul
Uniunii Naționale Europol;
 transmite solicitările de date și informații și de consiliere primite
de la Europol autorităților naționale, în situațiile în care datele nu sunt
disponibile direct la nivelul Unității Naționale Europol;
 actualizează datele și informațiile furnizate Europol;
 adresează Europol, la cererea unei autorități române competente,
solicitări de consiliere, de date și informații, precum și de analiză;
 participă la activități de pregătire organizate de autoritățile
române competente în vederea creșterii gradului de informare cu privire la
activitățile Europol;
 asigură respectarea dispozițiilor legale privind transmiterea
datelor și informațiilor către Europol, în condițiile legale;
 efectuează schimb de informații cu ofițerii de legătură la Europol
ai celorlalte state membre, inclusiv cu privire la infracțiuni care nu sunt de
competența Europol, în condițiile legislației din domeniul cooperării
polițienești și judiciare internaționale.
Ministrul Afacerilor Interne, la propunerea inspectorului general al
Inspectoratului General al Poliției Române, numește ofițerii de legătură la
Europol din rândul ofițerilor de poliție care sunt trimiși în misiune
permanentă în străinătate, în funcții asimilate atașaților de afaceri interne, cu
statut diplomatic.
Principală atribuție a ofițerilor de legătura la EUROPOL este
acordarea de asistență în ceea ce privește schimbul de informații între
EUROPOL și Unitatea Națională Europol sau autoritățile române competente,
precum și între Unitatea Națională Europol și unitățile naționale ale statelor
membre sau ale statelor terțe care au încheiat un acord cu EUROPOL.
Unitatea Națională Europol furnizează Europol datele și informațiile
disponibile:
a) ca răspuns la solicitările de date și informații și de consiliere
primite de la Europol;
b) din proprie inițiativă;
c) ca urmare a cererii unei autorități române competente.
Autoritățile române competente pot furniza date și informații direct
Europol numai în situații deosebite, determinate de necesitatea asigurării
rapidității schimbului de date și informații. Orice contact direct cu EUROPOL
se desfășoară cu informarea concomitentă a Unității Naționale Europol.
123
Unitatea Națională Europol și autoritățile române competente care
furnizează date și informații Europol stabilesc, la momentul furnizării,
scopul sau scopurile în care acestea pot să fie prelucrate.
Unitatea Națională Europol sau autoritățile române competente pot
indica, la momentul furnizării datelor și informațiilor către Europol,
următoarele tipuri de restricții:
a) interzicerea utilizării datelor și informațiilor furnizate în cadrul
unui proces penal fără acordul prealabil al furnizorului datelor;
b) interzicerea furnizării datelor și informațiilor către una, mai multe
sau toate entitățile terțe prevăzute de Regulamentul Europol, fără acordul
prealabil al furnizorului;
c) interzicerea furnizării datelor și informațiilor către unul, mai multe
sau toate statele membre, precum și către personalul Europol, respectiv către
Eurojust și Oficiul European de Luptă Antifraudă, fără acordul prealabil al
furnizorului;
d) ștergerea datelor și informațiilor înainte de termenul pentru
ștergere automată;
În sistemul informaţional Europol se introduc date referitoare la:
a) persoane cu privire la care se efectuează investigaţii poliţieneşti
sau care sunt cercetate în cadrul unui proces penal, pentru săvârşirea ori
participarea la săvârşirea unor infracţiuni de competenţa Europol, sau care
au fost condamnate pentru o astfel de infracţiune;
b) persoane cu privire la care există date sau indicii temeinice din
care rezultă că acestea intenţionează să săvârşească o infracţiune de
competenţa Europol.
Obiectivul EUROPOL constă în sprijinirea şi consolidarea activităţii
autorităţilor competente ale statelor membre şi a cooperării reciproce a
acestora, în vederea prevenirii şi a combaterii criminalităţii organizate, a
terorismului şi a altor forme grave de criminalitate care afectează două sau
mai multe state membre.
Europol are constituită o reţea care asigură legătura dintre toate
statele membre și un număr din ce în ce mai mare de ţări din afara UE și
părţi terţe, cu care Europol a încheiat acorduri de cooperare.
Datele care se referă la persoane pot include numai următoarele

elemente:
 numele de familie, numele dinaintea căsătoriei, prenumele şi
pseudonimul sau orice alt nume de împrumut;
 data şi locul naşterii;
 naţionalitatea;
 sexul;
124
 locul de reşedinţă, profesia şi locul unde se află persoana
respectivă;
 numărul cardului de securitate socială, permisul de conducere,
actele de identitate şi datele care figurează în paşaport; şi
 după caz, alte caracteristici care pot fi utile pentru identificare,
inclusiv orice caracteristici fizice obiective specifice care nu pot face
obiectul unei schimbări, precum datele dactiloscopice şi profilul ADN
(stabilite din partea necodată a AND-ului).
Sistemul informaţional Europol poate fi utilizat și pentru

prelucrarea următoarelor elemente care privesc persoanele:
 infracţiuni, infracţiuni presupuse, precum şi locul, data săvârşirii
acestora şi modul în care au fost săvârşite;
 mijloacele care au fost sau pot fi utilizate în scopul săvârşirii
respectivelor infracţiuni, inclusiv informaţii referitoare la persoane juridice;
 departamentele care răspund de caz şi numerele dosarelor
pregătite de acestea;
 suspiciunea de apartenenţă la o organizaţie criminală;
 condamnări, în cazul în care acestea privesc infracţiuni de
competenţa Europol;
 partea care introduce datele.
În cazul în care informaţiile se referă la una sau mai multe infracţiuni
conexe, datele stocate în sistemul informaţional Europol sunt marcate în
mod corespunzător, astfel încât să permită unităţilor naţionale şi Europol să
facă schimb de informaţii privind infracţiunile conexe respective.
Pentru a-și consolida poziţia de platformă pentru domenii de
specialitate și pentru a facilita schimbul de cunoștinţe și comunicarea cu
diferite comunităţi de experţi, Europol a creat Platforma Europol pentru
Experţi (EPE). Viziunea acestei platforme este de a reprezenta un mediu
sigur pentru specialiștii din diverse domenii ale aplicării legii, oferindu-le
posibilitatea de a face schimb, în cadrul comunităţilor respective, de
cunoștinţe, bune practici și date fără caracter personal privind criminalitatea.
Această platformă a fost creată nu numai pentru publicarea de
documente, ci și pentru a încuraja utilizatorii autorizaţi să coopereze online,
prin intermediul unei serii de instrumente de colaborare.
Europol a pregătit crearea unor platforme pentru experţi, vizând, în
special:
 tâlhăriile la magazinele de bijuterii;
 furturile din bancomate prin folosirea de materiale explozibile;
125
 furturile din locuințe;
 furturile din buzunare;
 grupările infracționale formate din bande de motocicliști;
 exploatarea sexuală a copiilor;
 supravegherea transfrontalieră și livrările controlate;
 criminalitatea informatică (I-FOREX);
 investigarea omuciderilor;
 răpirea, luarea de ostatici și șantajul;
 falsificarea banilor și frauda legată de cardurile de plată
(PaySafe);
 protecţia martorilor.
Una dintre cele mai vechi rețele de experți în zona combaterii
infracțiunilor contra patrimoniului, respectiv „DIAMOND” – combaterea
grupărilor organizate de criminalitate itinerantă care comit tâlhării la
magazinele de bijuterii este susținută de Europol – Proiectul de Analiză
FURTUM fiind preluat de la INTERPOL.
În prezent sunt identificate 10 priorități pentru ciclul de politici al
UE, care sunt abordate în cadrul a 12 planuri anuale operaționale (OAP),
după cum urmează:
 Cybercrime (infracțiuni cibernetice);
 Exploatarea sexuală a minorilor;
 Fraude prin intermediul mijloacelor electronice de plată;
 Traficul de droguri (cannabis, cocaină, heroină);
 Substanțe noi psihoactive și droguri sintetice;
 Facilitarea imigrației ilegale;
 Infracțiuni contra patrimoniului;
 Infracțiuni financiare și spălarea banilor;
 Traficul de ființe umane;
 Fraude intracomunitare;
 Traficul de persoane;
 Traficul ilegal de armament.
Pentru susținerea activităților desfășurate la nivelul statelor membre
pentru îndeplinirea obiectivelor identificate la nivelul oficicului, au fost
create și sunt operaționale mai multe proiecte de analiză a informațiilor
specifice fiecărui domeniu al luptei contra grupărilor organizate de
criminalitate transfrontalieră.
126
De interes pentru structurile de investigații criminale din România
sunt:
 Proiectul de Analiză a Informațiilor „FURTUM”
Targetarea grupărilor de criminalitate itinerantă implicate în
comiterea de infracțiuni contra proprietății, în mod organizat (furturi
calificate din bancomate prin folosirea de substanțe explozive, din locuințe,
de metale, tâlhării cu moduri de operare deosebite, înșelăciuni, furturi din
buzunare – inclusiv de carduri bancare și efectuarea de retrageri
neautorizate ,,shoulder surfing” etc.). Poliţia Română este reprezentată de
ofițerii Direcției de Investigații Criminale.
A.P. FURTUM s-a dovedit a fi un suport permanent al structurilor
operative din statele europene, în combaterea grupărilor organizate de
criminalitate transfrontalieră, atât prin sprijinirea organizării de întâlniri
operaționale între anchetatorii din statele implicate și gestionarea fluxurilor
de informații în cazurile supuse dezbaterilor, precum și prin participarea
efectivă cu analiști și birouri mobile la acțiuni comune vizând destructurarea
de astfel de grupări.
 Proiectul de Analiză a Informațiilor ASSET RECOVERY
(identificarea produsului infracțiunilor aflate în atenția Europol, pe baza
mandatului său și a priorităților SOCTA), care se referă la stabilirea și
consolidarea parteneriatelor operaționale și strategice.
 Proiectul de Analiză a Informațiilor MONITOR (combaterea
grupărilor infracționale organizate de motocicliști).
EUROPOL – Cooperarea polițienească la nivel strategic/

operativ
Prin Concepția privind modul de desfășurare a activităților specifice
Proiectului EMPACT, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne s-au stabilit,
printre altele, ca la nivelul IGPR/IGPF să fie create echipe mixte de suport
EMPACT, formate din personal din cadrul structurilor Aparatului Central al
MAI/IGPR/IGPF, cu atribuții pe linie de afaceri europene/relații
internaționale, financiar, logistică, resurse umane (pe linie de
formare/pregătire) și implementare a proiectelor, în scopul sprijinirii
driverilor, co-driverilor, participanților, Unității Naționale CEPOL, pentru
organizarea unor activități/acțiuni și gestionarea unitară și eficientă a
fondurilor alocate de către Europol/CEPOL.
Direcția de Investigații Criminale, prin prisma rolului activ în
combaterea grupărilor organizate de criminalitate itinerantă, specializate în
127
comiterea de infracțiuni contra patrimoniului în străinătate (furturi din
locuințe și societăți comerciale, tâlhării și furturi calificate pe timp de
noapte la magazinele de bijuterii și ceasuri de lux, furturi din buzunare,
furturi de metale, furturi din tiruri aflate în mers, respectiv staționare,
furturi din bancomate etc. – comise cu moduri de operare deosebite), deține
calitatea de co-driver EMPACT-Prioritatea Infracțiuni contra Patrimoniului
(OPC), A.P. FURTUM, fiind parte activă importantă a acestui grup de
lucru.
În calitate de co-driver al priorității EMPACT-OPC, în cadrul
lucrărilor pentru proiectul ,,Operational Action Plan 2019”, Direcția de
Investigații Criminale a susținut activitățile aprobate de conducerea Poliției
Române, din postura de lider/co-lider de acțiune, participant, respectiv:
 co-lider al acțiunii O.A. 1.1. privind crearea imaginii de
ansamblu și investigarea grupărilor de criminalitate itinerantă, specializate
în comiterea de furturi din bancomate, tâlhării la magazinele de bijuterii,
furturi din locuințe, furturi calificate din societăți comerciale aflate pe
teritoriul statelor Uniunii Europene;
 lider al acțiunii 4.2. de susținere a cooperării polițienești
internaționale cu țările non-EU din zona Balcanică, sens în care Direcția de
Investigații Criminale a evidențiat necesitatea continuării consolidării
legăturilor cu autoritățile polițienești din Republica Moldova; astfel
România deține calitatea de lider al O.A. în relația cu țările non-EU, însă cu
responsabilități distincte, împărțite cu Franța, Germania, Spania și Belgia;
astfel, România va contribui împreună cu statele membre ale grupului de
lucru EMPACT-OPC la întărirea cooperarii cu autoritățile de aplicare a legii
din Republica Moldova;
 lider al acțiunii în conexiune cu investigațiile financiare, asupra
grupărilor de criminalitate itinerantă specializate în comiterea de infracțiuni
contra patrimoniului, privind necesitatea identificării modalităților existente,
la nivelul țărilor de origine a autorilor, pentru recuperarea prejudiiilor create
prin comiterea de infracțiuni, respectiv deschiderea de investigații paralele
pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare a banilor;
 co-lider în cadrul acțiunii din cadrul Proiectului ISF SPECTRE,
la care România, prin intermediul Direcţiei de Investigaţii Criminale, este
parte cu drepturi depline; activitățile de achiziționare din fondurile UE de
mijloace tehnice, ce urmează a fi folosite în activitățile investigativ-
operative.
128
În scopul atingerii obiectivelor acțiunilor operaționale, prevăzute în
planurile operaționale anuale, întocmite la nivel european, prin intermediul
Direcției de Investigații Criminale, cu avizarea A.P. FURTUM din cadrul
EUROPOL, se pot solicita echipamente operative, întâlniri operative, suport
CHIS – pentru informatori profilați, cu îndeplinirea următoarele condiții:
 investigarea unei grupări organizate de criminalitate itinerantă,
specializată în comiterea de infracțiuni contra patrimoniului, utilizând
moduri de operare deosebite;
 comunicarea între statele implicate să fie efectuată prin
intermediul canalului SIENA (CCPI – Unitatea Națională Europol), cu
informarea A.P. Furtum din cadrul Europol (de exemplu, în adresa înaintată
către CCPI – Unitatea Națională Europol, se va menționa statul către care
se solicită transmiterea mesajului, precum și diseminarea către A.P.
FURTUM, spre informare);
 transmiterea către Europol, prin intermediul Direcției de
Investigații Criminale, a formularului de suport.
4.3.6. Gestionarea semnalărilor primite de la autoritățile străine

Polițiștii de la nivelul serviciilor de investigații criminale din cadrul
DGPMB și IPJ responsabili de linia de muncă combaterea criminalităţii
itinerante au atribuții și cu privire la actualizarea și consultarea aplicației
„ITINERANT-SEMNALĂRI”.
Aplicația are ca obiect gestionarea comunicărilor din cadrul
asistenţei internaţionale judiciare şi poliţieneşti transmise structurilor de
investigaţii criminale, precum şi a unor date structurate privind persoane,
grupuri şi autovehicule conţinute de acestea.
Baza legală care reglementează, din punct de vedere juridic,
funcţionarea acestui sistem informatic, se fundamentează pe Legea
nr. 302/2004 – Cooperare juridică internaţională penală, OUG nr. 103/2006
– Cooperare poliţienească internaţională, pe reglementările cu privire la
prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date,
precum şi pe cadrul legal al prelucrării datelor cu caracter personal de către
structurile/unităţile Ministerului Afacerilor Interne în activităţile de
prevenire, cercetare şi combatere a infracţiunilor, de menţinere şi asigurare a
ordinii publice.
Aplicaţia web este concepută şi realizată pentru documentarea
informativă a poliţiştilor români operativi din cadrul structurilor de
129
investigaţii criminale, în principal cu atribuţii în combaterea criminalităţii
itinerante/transfrontaliere, la nivelul cărora s-au alocat atât la nivel central,
cât și teritorial, într-un număr limitat, usere şi parole pentru consultare şi
după caz, editare de date.
În utilizarea aplicaţiei, pot fi introduse şi consultate date
referitoare la:
1. identitatea persoanei şi, în măsura posibilităţilor operative,
fotografia acesteia (cu criteriu de căutare obligatoriu şi eliminatoriu: CNP);
2. date privind modalitatea de obţinere a informaţiilor privind
persoana (sursa: asistenţă poliţinească/judiciară, comunicări ale MAE sau
alte instituţii, activităţi informative proprii, activităţi operative etc.) cu
evidenţierea emitentului, numărului şi datei de înregistrare a documentului
(de exemplu, lucrare, adrese etc.) şi a poliţistului de caz (iniţiale şi telefon –
de preferat interior);
3. ţara de destinaţie unde s-a semnalat activitatea infracţională;
4. fapta semnalată (constituind criteriu de căutare faptele predefinite
stabilite conform competenţelor materiale ale structurilor
implicate/partenere, pe baza câmpului principal privind fapta şi a
subcâmpurilor privind modul de operare);
5. conţinutul informaţiilor deţinute, obţinute sau primite.
6. legăturile infracţionale (apartenenţa la un grup infracţional).
În funcţie de criteriile de căutare se pot efectua interogări selective,
conform necesităţilor operative pentru poliţiştii utilizatori, în mod direct sau
prin intermediul UCAI, în cazul întocmirii unor pachete analitice.
Orice interogare efectuată de către un utilizator al aplicaţiei, pentru
poliţiştii altor structuri operative, se face cu consemnarea structurii
respective şi a numelui poliţistului solicitant.
Datele cu caracter personal implementate în această aplicaţie sunt
stocate pentru o perioadă de 10 ani, termen prevăzut în art. 52 alin. 5 din
Regulile Interpol de Prelucrare a Datelor, intrate în vigoare începând cu
01.07.2012.
Documentarea va fi strict pentru uz poliţienesc, aplicaţia neputând
stoca sau genera rapoarte ce produc consecinţe juridice asupra entităţilor
introduse în aceasta prin implementarea metadatelor din conţinutul
semnalărilor.
130
INVESTIGAȚII FINANCIARE ÎN CAUZE PENALE
CAPITOLUL 5
Investigații financiare în vederea dispunerii măsurilor
asigurătorii, confiscărilor și stabilirea profilului financiar al
persoanelor cercetate pentru infracțiuni judiciare1
5.1. Noțiune
Investigațiile financiare sunt instrumente ce au la bază colectarea și
corelarea unor informații juridice, economice și financiare, în scopul
probării existenței unor infracțiuni din domeniul economico-financiar și care
nu ar fi fost altfel descoperite, precum și în scopul urmăririi, identificării și
sechestrării, în vederea confiscării produsului infracțional sau recuperării
prejudiciilor cauzate.
Astfel, investigațiile financiare sunt investigații paralele cu
investigațiile penale, având dublu scop, în sensul că se pot concentra
simultan, atât pe infracțiunea care a generat profituri ilicite, cât și pe analiza
fluxurilor financiare.
De asemenea, investigațiile financiare sunt parte a unor abordări
proactive ce au ca scop identificarea, traseul și indisponibilizarea produselor
infracțiunii, în lipsa acestei abordări fiind posibilă dispariția sau injectarea
acestor produse în economia legală ori utilizarea lor în vederea comiterii
altor infracțiuni.
Totodată, acest tip de cercetare va permite combinarea expertizei
juridice și financiare, într-o abordare complementară, astfel încât
informațiile financiare colectate în cadrul anchetelor financiare vor putea fi
utilizate eficient pentru a proba infracțiunea din care au provenit fondurile
supuse confiscării speciale sau confiscării extinse.
Rezultatul investigației financiare va fi concretizat într-un proces-
verbal, care urmează a fi utilizat ca mijloc de probă, având scopul de a
1
Temă realizată cu sprijinul și în baza documentelor puse la dispoziție de ofiţerii
Serviciului Coordonare Investigații Financiare din cadrul Direcției de Investigare a
Criminalității Economice.
131
simplifica înțelegerea de către organele de anchetă a fluxurilor financiare, a
funcționării organizațiilor criminale și, nu în ultimul rând, a exploatării
situației de fapt în întregime, într-o formă logică și secvențială.
5.2. Cadrul legal

 Nota interpretativă a Recomandării nr. 30 a Grupului de Acțiune
Financiară (GAFI)2 care a operaționalizat noțiunea de investigație financiară
ca fiind o condiție sine qua non pentru recuperarea produsului infracțiunii;
 Raportul final al Institutului Basel cu tema Îmbunătăţirea
capacităților investigative ale autorităţilor din România pentru confiscarea
şi recuperarea produselor infracţiuni (2013) care prezintă o potențială
soluție în domeniul identificării bunurilor provenite din săvârșirea de
infracțiuni, respectiv specializarea unor investigatori financiari în cadrul
Poliției Judiciare;
 Legea nr. 318/2015 și HG nr. 358/2016, ambele referitoare la
înființarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate
(ANABI), care implică adoptarea unor măsuri specifice de specializare a
unor lucrători, în vederea asigurării contribuției instituționale la îndeplinirea
obiectivelor în domeniul de referință;
 Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului
din 3 aprilie 2014 privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și
produselor infracționale săvârșite în Uniunea Europeană. Aceasta implică
dezvoltarea capacitaților structurilor de aplicare a legii de a depista, urmări
și sechestra banii și bunurile care reprezintă produsul infracțional; o astfel
de dezvoltare presupune abordarea sistematică a investigațiilor financiare, în
special în domeniul criminalității economico-financiare;
 Codul penal și Codul de procedură penală;
 Legea nr. 656/2002 privind combaterea și prevenirea spălării
banilor;
 Programul de Guvernare 2017-2020 care prevede ca prioritate
la nivelul Poliției Române evaluarea și recuperarea prejudiciilor de către
stat.
5.3. Obiectivele investigaţiilor financiare
Spre deosebire de investigația penală, investigația financiară nu se
restrânge doar la autorii faptei și participanți ci se extinde automat și la un
cerc de terțe persoane, rezultat din investigația financiară, care poate
conduce la beneficiarul real, cu rol în luarea deciziilor.
2
Organism interguvernamental care stabilește standardele internaționale, dezvoltă și
promovează politici de combatere a spălării banilor și finanțării terorismului
132
I. Realizarea profilului financiar, ca formă de analiză menită să
identifice averea nejustificată sau un stil de viață disproporționat față de
venitul justificat licit, context în care, pentru fiecare activ sau pasiv, se vor
determina: data dobândirii/efectuării, persoana de la care a fost dobândit
bunul sau pentru care s-a efectuat cheltuiala (inclusiv scopul acesteia),
modul în care a fost folosită suma obținută, modalitatea de plată (numerar,
ordin de plată, scrisoare de credit, acreditiv), sursa din care provin
bunurile, care au fost garanțiile folosite și, mai ales, dacă există documente
care dovedesc aceste elemente.
Profilul financiar presupune analiza comparativă a următoarelor
elemente:
a. Venituri reale (active și cheltuieli) dobândite/efectuate în perioada
de referință:
 Bunuri imobile (case, terenuri etc.) și mobile (autoturisme,
avioane, iahturi etc.) dobândite;
 Depozite bancare;
 Acțiuni, părți sociale și obligațiuni deținute;
 Numerar găsit cu ocazia perchezițiilor domiciliare;
 Sume de bani depuse în contul bancar;
 Cheltuieli efectuate (credite acordate, creditări societăți, excursii,
obiecte de artă, bijuterii etc.);
 Împrumuturi acordate;
 Rate împrumuturi sau ipoteci;
 Cheltuieli pe gospodărie;
 Datorii achitate către terți;
 Transferuri realizate către terți;
 Asigurări de viață, de bunuri, de sănătate și pensii private;
 Taxe de studii;
 Taxe și impozite prime de asigurări;
 Transferuri externe;
 Donații acordate.
b. Venituri din surse licite în perioada de referință:
 Salarii;
 Remunerații sau indemnizații ale membrilor consiliului de
administrație, administrator sau cenzor;
 Fructele produse de anumite categorii de bunuri (chirii, dobânzi);
 Venituri din dividende;
133
 Drepturi litigioase;
 Venituri din activități independente;
 Venituri din activități agricole, piscicultură, silvicultură;
 Cadouri;
 Moșteniri;
 Câștiguri din jocuri de noroc;
 Drepturi de proprietate intelectuală;
 Venituri provenite din activități comerciale desfășurate de
persoane fizice sau asocieri fără personalitate juridică;
 Venituri din pensii;
 Venituri din profesii liberale.
Pot fi cuprinse în declarațiile de avere în cazul funcționarilor publici

sau în fișa fiscală de venituri impozabile pentru celelalte categorii.
Pentru fiecare activ/cheltuială se vor determina: data
dobândirii/efectuării, persoanele de la care a fost dobândit sau pentru care
s-au făcut cheltuielile, scopul acestora, modalitatea de plată și sursa din care
provin sumele, care au fost garanțiile folosite și orice alte documente care
dovedesc aceste elemente.
Diferența dintre veniturile reale și veniturile licite poate constitui
obiectul confiscării extinse.
II. Identificarea produselor provenite din activități infracționale

sau a altor bunuri aparținând suspectului, inculpatului, persoanei
responsabile civilmente ori altor persoane în proprietatea/posesia/detenția
cărora se află, în vederea luării de măsuri asigurătorii, conform art. 249/CPP
și care pot face obiectul confiscării speciale, confiscării extinse, care pot
servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare
ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.
III. Determinarea sferei persoanelor în proprietatea/posesia/

deținerea cărora s-ar afla ascuns sau disimulat produsul infracțiunii aflate în
cercetare, cu mențiunea că întinderea investigațiilor financiare trebuie să
vizeze toate bunurile mobile și imobile ale suspecților/inculpaților sau altor
persoane (pentru cazurile în care măsurile asigurătorii urmează a fi luate în
scopul confiscării speciale sau confiscării extinse).
134
IV. Demonstrarea infracțiunii de spălare a banilor și, după caz, a
infracțiunii-predicat care a generat fondurile supuse spălării, prin
identificarea și documentarea fluxurilor financiare în activități criminale,
respectiv legătura dintre sursa de fonduri și beneficiari.
5.4. Baze de date şi instituţii de la care se pot solicita informaţii

utile investigaţiei financiare
Relevanța accesării de baze de date și solicitării de date și informații
de la diverse persoane juridice se stabilește în raport cu particularitățile
tipologiei fraudei de investigat.
Pot fi solicitate și accesate informații din următoarele surse online:
 declarații.integritate.eu – declarații de avere și interese;
 http://www.mfinante.ro/agenticod.html – indicatori financiari ai
societăților comerciale;
 http://www.e-licitatie.ro – achiziții publice;
 lis-global@google.com – Google-Legal Investigations Support
Online Service (solicitări în limba engleză);
 http://www.facebook.com/records/ – date de utilizator ale
conturilor cu mențiunea că Facebook conservă datele despre cont pentru o
perioadă de 90 de zile, în așteptarea solicitărilor prin comisie rogatorie;
 PAYPAL, Western Union și Ebay – pot fi expediate solicitări prin
intermediul portalului de aplicare a legii.
Pot fi solicitate informații patrimoniale de la următoarele instituții:

 Agenția Națională de Administrare Fiscală – date privind
declarații fiscale, controale ANAF, informații privind venituri din cedarea
folosinței bunurilor, din profesii libere, din drepturi de proprietate
intelectuală, silvicultură, activități agricole, transferul titlurilor de valoare, al
căror cuantum anual rezultă din Declarația 200; declarații privind veniturile
realizate din străinătate – Declarația 201; declarație informativă privind
venituri persoane fizice impozitate la sursă, cu mențiunea că, începând cu
data de 01.01.2017, nu se mai declară veniturile din salarii și impozitul pe
veniturile din salarii – Declarația informativă 205; declarația anuală de
venit pentru asociere fără personalitate juridică – Declarația 204; declarația
informativă privind impozitul reținut la sursă/veniturile scutite, pe
beneficiarii de venit nerezidenți – Declarația informativă 207; declarația
privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual din
veniturile din salarii și din pensii – Declarația 230; deciziile de impunere
135
anuale pentru veniturile realizate în România de persoanele fizice sunt acte
administrative cu caracter executoriu;
 Direcția Generală de Informații Fiscale, care poate furniza:
a) lista titulari persoane fizice și juridice sau orice alte entități fără
personalitate juridică ce deschid ori închid conturi bancare, precum și date
de identitate ale persoanelor care dețin dreptul de semnătură pentru
conturile deschise de acestea;
b) lista persoanelor care închiriază casete de valori (cu contract valabil
la data de 31.03.2016 sau ulterior) precum și încetarea contractului de
închiriere;
c) rapoartele de tranzacții cu numerar și transferuri externe, care se
raportează către ONPCSB;
d) rapoarte de tranzacții suspecte care se raportează către ONPCSB;
 Administrațiile financiare locale sau regionale;
 Direcții de Taxe și Impozite Locale – dețin informații privind
autoturismele sau bunurile imobile deținute de o persoană fizică sau juridică
pentru care există rol fiscal deschis și se plătesc taxe și impozite locale;
 DRPCIV – deține informații privind autoturisme deținute de
persoane fizice sau juridice;
 Baza de date CEDAM, gestionată de Autoritatea de
Supraveghere Financiară, în care figurează toate asigurările obligatorii de
răspundere civilă auto RCA încheiate pe teritoriul României și, de
asemenea, se poate vizualiza și asiguratorul care a emis polița sau eventuale
daune au fost plătite de asigurator în baza poliței;
 DEPABD din cadrul MAI, care oferă informații referitoare la
datele de identificare ale persoanei, istoricul domiciliilor și al reședințelor,
istoricul de stare civilă;
 Direcția Generală a Vămilor care oferă informații privind
operațiuni de import și export;
 Banca Națională a României prin Centrala Riscului de Credit –
situația împrumuturilor;
 Instituții bancare care pot oferi dosare de deschidere cont
(eventual cu indicarea sursei fondurilor și beneficiarul real al conturilor),
specimene de semnătură, documente depuse pentru solicitarea unui credit
bancar, date de identificare ale persoanelor cărora le-au fost eliberate carduri
suplimentare, token-uri, Digipass-uri și seriile acestora, declarația privind
136
persoane împuternicite pe cont, declarații privind proveniența sumelor
depuse în numerar, respectiv destinația sumelor de bani retrase în numerar;
 Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării
Banilor privind informații legate de eventuale analize financiare realizate
unor diferiți subiecți;
 Inspectoratul General pentru Imigrări din cadrul Ministerului
Afacerilor Interne – informații legate de situația unor cetățeni străini, care
nu sunt cetățeni europeni;
 ANCPI – informații referitoare la bunuri imobile;
 Inspecția Muncii – deține date cu privire la angajați și angajatori
– poate furniza informații privind existența unor persoane care sunt angajate
doar, scriptic, pentru a se crea impresia unei societăți care desfășoară
activități comerciale și, totodată, informații privind obținerea unor venituri
ce pot fi utilizate pentru stabilirea proporției dintre veniturile
legitime/ilegitime ale unei persoane în procedura confiscării extinse;
 Casa Națională de Asigurări de Sănătate sau Casa Națională
de Pensii Publice care pot oferi date despre declarațiile depuse privind
contribuțiile la fondul de pensii, șomaj și asigurări de sănătate;
 Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare3 – conține un
sistem de evidență a priorității ipotecilor mobiliare și de publicitate,
structurat pe persoane și bunuri;
 Registrul Național al Fiduciilor, găzduit actualmente de Arhiva
Electronică de Garanții Reale Mobiliare;
 Depozitarul Central și societățile de servicii de investiții
financiare (SSIF) furnizează informații referitoare la acțiunile deținute de o
persoană fizică sau juridică;
 Autoritatea Națională Navală furnizează informații referitoare
la ambarcațiunile înmatriculate pe numele unei persoane fizice sau juridice
și istoricul înmatriculărilor;
 Autoritatea Aeronautică Civilă Română furnizează informații
referitoare la aeronavele pe numele unei persoane fizice sau juridice și
istoricul înmatriculărilor;
 Oficiul Român pentru Drepturi de Autor (ORDA) furnizează
informații despre drepturile de autor și drepturile conexe;
 INFONOT – entitate cu personalitate juridică, înființată și
organizată sub autoritatea Uniunii Naționale a Notarilor Publici din
3
http://www.mj.romarhiva.ro/Webarchive2014/SearchInscriere.aspx
137
România, înființată la data de 01.05.2013, având drept scop administrarea
registrelor naționale notariale, în care figurează înregistrate
procurile/mandatele date în scopul încheierii de acte și îndeplinirii de
proceduri notariale, precum și actele de revocare ale acestora, precum și
testamentele în formă autentică, inclusiv cu privire la sume de bani, valori
sau titluri de valoare depuse la instituțiile specializate de credit. De la
intrarea în vigoare a noului Cod Civil, în registru sunt cuprinse și donațiile
încheiate prin contract sau prin ofertă de donație urmată de acceptare.
De asemenea, se înscriu, începând din luna august 2013, cererile
creditorilor cu privire la creanțele pe care le au față de o persoană fizică;
 Inspectoratul de Stat în Construcții – furnizează informații
privind autorizațiile de construcție emise pe numele unor persoane fizice;
 APDRP – aplicație de regăsire a datelor din bazele de date ale
Agenţiei pentru Finanţarea Investițiilor Rurale (sesiuni depunere
proiecte, beneficiari, debite);
 APIA - aplicație de regăsire a datelor din bazele de date ale
Agenţiei de Plăți şi Intervenţie pentru Agricultură (fermieri, plăți
fermieri);
 Sistemul Informatic Integrat.
În domeniul identificării bunurilor care pot face obiectul măsurilor
asigurătorii în cursul procedurilor judiciare penale, al confiscării speciale
sau extinse, doar în cauze penale ce au ca element specific extraneitatea, se
poate solicita sprijinul Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor
Indisponibilizate care, pe acest segment, are următoarele atribuţii:
a) cooperează cu oficiile de recuperare a creanțelor sau cu
autorităţile cu atribuţii similare din alte state membre ale Uniunii Europene,
prin asigurarea schimbului de date şi informaţii, în vederea îndeplinirii
funcţiei prevăzute la art. 3, lit. a;
b) cooperează cu autorităţile şi instituţiile publice române
competente prevăzute la art. 4 alin. (1), în vederea identificării şi urmăririi
bunurilor care pot face obiectul măsurilor asigurătorii în cursul procedurilor
judiciare penale, al confiscării speciale sau extinse, prin transmiterea datelor
şi informaţiilor la care are acces direct sau indirect;
c) asigură reprezentarea României la nivelul Rețelei de Interagenţii
Camden pentru Recuperarea Creanțelor (CARIN) şi schimbă date şi
informaţii în acest scop, inclusiv la nivelul altor reţele similare.
138
5.5. Procedura de obţinere a datelor şi informaţiilor de la entităţi
financiare nebancare: Facebook, Google, PayPal, Western Union,
MoneyGram, American Express, WhatsApp
Utilizarea serviciilor de internet pentru săvârşirea infracţiunilor a
devenit tot mai frecventă în ultima perioadă de timp, prestatorii de servicii
fiind puşi în situaţia de a fi singurii capabili să ofere informaţii despre
autorii infracţiunilor.
Astfel, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze penale, în cadrul
investigaţiilor se pot solicita date şi informaţii către:
FACEBOOK/INSTAGRAM, GOOGLE, PAYPAL, EBAY, WESTERN
UNION, MONEYGRAM, AMERICAN EXPRESS, WHATSAPP,
BOOKING, UBER etc.
FACEBOOK
Date şi informaţii oferite de Facebook:
 nume, prenume – furnizat de utilizator;
 e-mail alternativ, adresa IP creare cont;
 număr de telefon;
 ultimele adrese IP utilizate pentru a se accesa contul;
Solicitările scanate se trimit prin intermediul paginii de internet:
https://www.facebook.com/records/
139
140
141
142
Conservarea datelor solicitate se trimite prin același portal de LE.
Facebook conservă datele despre cont pentru o perioadă de 90 de zile, în
așteptarea solicitărilor prin comisie rogatorie. Dacă utilizatorul a șters
contul, informațiile nu mai pot fi obținute ulterior.
Solicitările trimise către Facebook trebuie să includă numele
autorității emitente, numele, adresa de e-mail de serviciu, număr de telefon
al unității emitente, al procurorul de caz sau al polițistului de caz, adresa de
e-mail sau ID-ul contului:
 http://www.facebook.com/profile.php?id=1000000XXXXXXXX
 http://www.facebook.com/username
În solicitare este necesar să se facă menţiunea ”Due to the fact that
this is an ongoing investigation we request not to notify the subjects” pentru
ca Facebook să nu notifice utilizatorul cu privire la datele solicitate de
organele de anchetă despre contul de utilizator în cauză.
Dacă organul de cercetare penală caută informații despre un
utilizator Facebook, iar acel utilizator își dă acordul pentru a-i fi accesat
contul sau a fi obținute informații despre contul său, ar fi de preferat ca
utilizatorul să fie îndrumat să obțină chiar el acele informații din contul său.
Pentru conținutul contului, cum ar fi mesajele, fotografiile,
videoclipurile și postările Timeline, utilizatorii pot accesa funcția
„Descărcați informațiile dvs.” din Facebook din setările contului.
Utilizatorii pot vizualiza, de asemenea, adresele IP recente în setările
contului, sub „Setări de securitate”> „Unde te-ai autentificat”.
Solicitările pot fi trimise către Facebook prin următoarele canale:
 PORTAL ONLINE: facebook.com/records
 ADRESA E-MAIL: records@fb.com
 POŞTA: Facebook Ireland Ltd | 4 Grand Canal Square | Dublin
2, Ireland, cu mențiunea: Facebook Security, Law Enforcement Response
Team.
GOOGLE
Solicitările pot fi trimise către compania Google folosind
următoarele date de identificare:
 Google Inc. – Google Legal Investigations Support Online Service
 Adresa: 1600 Amphitheatre Parkway Mountain View, CA 94043
 Phone Number: 650-253-3425
 Fax Number: 650-649-2939
143
 E-mail: lis-global@google.com
 Note(s): Custodian of Records
 Fax: 650-249-3429
Solicitarea trebuie efectuată de către unitatea de Parchet, tradusă
în limba engleză şi poate fi trimisă şi la adresa de mail:
lis-global@google.com.
144
PAYPAL
Solicitările pot fi expediate prin intermediul portalului pentru

agențiile de aplicare a legii. Poliţiştii și procurorii pot solicita informații în
dosare penale, în formă letrică, ce urmează a fi scanată și expediată prin
intermediul portalului. Documentul trebuie să conţină sigla unității, adresa,
semnătura reprezentatului legal al unității de Parchet sau Poliție, datele de
identificare ale solicitantului, adresa, telefon, email și fax, cât mai multe
informații despre suspect, ce tip de informații se solicită.
Date de contact:
 PayPal Holdings Inc.
 Lawenforcement@paypal.com
 https://safetyhub.paypalcorp.com/AIP/portal/home.do
145
146
147
WESTERN UNION
Solicitările către Western Union se trimit prin poștă la adresa:
Western Union Payment Services Ireland LTD – Sucursala România,
mun. Bucureşti, str. Dionisie Lupu, nr. 33, cod poştal 020021, sector 1.
Răspunsul se primește tot prin poștă.
Date care pot fi obținute de la Western Union: lista detaliată a
transferurilor, suma, MTCN, data, ora, datele de identificare ale
expeditorului, datele de identificare ale destinatarului (nume, prenume,
adresa, serie CI, număr de telefon), datele cardurilor de credit asociate
transferului, datele de identificare ale agenților WU de unde s-au
expediat/ridicat sumele de bani.
MONEYGRAM
Solicitările către MoneyGram se trimit scanate pe email către: Keith
Sharp – Director:
 Global Security And Investigations
 E-mail: ksharp@moneygram.com
 1st Floor, Senator House, 85 Queen Victoria Street, London,
EC4V 4AB.
AMERICAN EXPRESS
Solicitările către American Express se trimit la: Global Security
Investigations, Central & Eastern Europe
 ☎ +40722549688,
 ✉ Lucian.G.Grosu@aexp.com.
WHATSAPP
Solicitările adresate către WhatsApp se transmit prin intermediul
portalului pentru agențiile de aplicare a legii:
https://www.whatsapp.com/records/login.
148
149
ANALIZA COMPORTAMENTALĂ
CAPITOLUL 6
Activitatea de analiză comportamentală și „criminal profiling”
în domeniul investigării infracțiunilor în Poliția Română
În conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1), punctul 15 din Legea

nr. 218/2002, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei
Române, Serviciul de Analiză Comportamentală (SAC) din cadrul Direcției
de Investigații Criminale efectuează investigații și întocmește rapoarte de
evaluare a comportamentului infracţional ori a personalității criminale,
activităţi denumite generic analize comportamentale.
Personalul serviciului este compus din ofițeri specializați în
investigarea infracțiunilor grave contra persoanei și ofițeri licențiați în
psihologie și sociologie, ei fiind desemnați ca organe de cercetare penală ale
Poliției Judiciare.
Definiții
Analiza comportamentală este domeniul de investigație psiho-
judiciară ce constă în realizarea profilului psihocomportamental al
subiecților procesuali (suspect, inculpat, persoană vătămată, martor) priviți
în interacțiunea lor pe continuumul definit de conduitele ante-delictum, în
timpul comiterii infracțiunii și post-delictum.
Criminal profiling este o tehnică specifică analizei comportamentale
prin care se identifică trăsăturile majore de personalitate, respectiv
trăsăturile comportamentale ale unui individ, având la bază evaluarea
psihologică a locului faptei, a leziunilor provocate victimei, precum și a
altor informații de interes polițienesc.
6.1. Domenii de aplicare

Domeniile de aplicare ale analizei comportamentale și tehnicii
criminal profiling sunt:
a) Infracțiunile de omor/omor calificat sau tentativele la astfel de
infracțiuni comise de către autori neidentificați, asupra uneia sau mai multor
150
victime, susceptibile a face parte dintr-o serie, ori presupunând pătrundere în
locuința victimei/victima luată cu forța dintr-un loc public, aparent
întîmplătoare, fără motivație, sexual orientate, recunoscute/suspectate ca
făcând parte dintr-o serie și în care apar (separat sau cumulat) elemente de:
 mutilare a cadavrului – multiple leziuni traumatice grave la nivel
facial, nejustificate;
 depesare (tăiere în bucăți) a cadavrului;
 distrugere a cadavrului – prin utilizarea de acizi, dispozitive ș.a.;
 tortură – chinuirea victimei prin provocarea de arsuri, piquerism,
mici tăieturi corporale, electrocutare, asfixii cu pungi pe cap sau strangulări
parțiale, stropire cu acid, injectarea cu substanțe, întinderea ligamentelor sau
fracturarea oaselor, smulgerea unghiilor, înecarea parțială, expunerea la
temperaturi extreme ș.a.;
 acțiuni ante- și/sau post-mortem asupra victimei: otrăvire, aducere
în stare de inconștiență prin utilizarea unor substanțe, urinarea sau
defecarea, așezarea cadavrului într-o poziție umilitoare, degradantă sau cu o
simbolistică particulară, inscripții pe cadavru, necrofilie, decapitarea,
mușcături și sucțiuni vizibile, canibalism, decuparea de țesuturi, inserții de
obiecte străine în orificiile corporale, toaletarea victimei, îmbrăcarea
victimei;
 ablația unor membre sau organe;
 aspectul particular al scenei crimei: regizarea, curățarea locului
faptei de urme materiale și biologice, lăsarea de mesaje sau inscripții,
discordanță între gravitatea leziunilor cadavrului și cantitatea de sânge
descoperită la fața locului, incendierea, ascunderea cadavrului etc.;
 multitudine și/sau varietate de arme utilizate de infractor;
 utilizarea kitului de viol – lațuri, sfori, bandă adezivă, căluș,
prezervativ, alte instrumente de neutralizare a victimei.
b) Violuri, agresiuni sexuale comise de către autori neidentificați,
cu modalități deosebite de comitere (violență excesivă, piquerism,
introduceri de obiecte străine în orificiile corporale, folosirea kitului de viol
etc.), susceptibile sau nu a face parte dintr-o serie, precum și acte sexuale cu
minori acostați în locuri publice.
c) Infracțiuni de amenințare, șantaj sau răpiri de persoane, comise
de autori neidentificați, cu moduri de operare deosebite (autori multipli,
răpire din locuință sau din instituții publice, prin utilizarea internetului,
folosirea de arme de foc, solicitarea de răscumpărări etc.) sau asupra
persoanelor minore;
151
d) Incendieri susceptibile a face parte dintr-o serie;
e) Dispariții de persoane în împrejurări suspecte (când se
suspectează existența unui interes criminal pentru dispariţia persoanei).;
f) Cazuri de trăgător izolat, tip „lone wolf” sau „active shooter”,
care deschide focul asupra unor persoane sau grupuri de persoane, în mod
nejustificat, chiar fără a formula revendicări sau fără a avea motivații
religioase, culturale sau politico-sociale.
6.2. Mod de lucru

În cazurile selectate de unitățile teritoriale de Poliție sau Parchet,
organele de urmărire penală dispun prin ordonanță efectuarea analizei
comportamentale și o înaintează SAC, însoțită de întregul dosar penal scanat
(în format electronic, pe suport optic), fiind deosebit de importante
următoarele:
a) procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică
aferentă;
b) toate fotografiile și înregistrările video efectuate la fața locului și
cu ocazia expertizării medico-legale;
c) schițe/hărți;
d) raportul de expertiză medico-legală;
e) expertize criminalistice, tehnico-științifice etc.;
f) elemente de victimologie (vârstă, sex, nivel de studii, ocupație,
situație familială, fotografii recente, preocupări, calitatea relațiilor cu cei
din jur și cu persoane străine, vicii, antecedente penale/medicale,
evenimente recente în viața personală, vulnerabilități, turnusul ultimelor 48
de ore pentru fiecare victimă);
g) înregistrări video ale audierilor de persoane, reconstituiri etc.;
h) oricare alte materiale necesare înțelegerii cauzei.
În funcție de fiecare caz în parte, SAC poate solicita organelor de
urmărire penală și alte înscrisuri/înregistrări ori date, considerate a fi
necesare pentru finalizarea analizei comportamentale.
Echipa desemnată din cadrul SAC, pentru documentarea și

întocmirea raportului de analiză comportamentală, va desfășura, după caz,
următoarele activități:
a) deplasarea la fața locului și analizarea acestuia (în cazul
infracțiunilor abia sesizate sau a celor aflate în desfășurare, deplasarea la
fața locului se va realiza cu celeritate);
152
b) studierea materialelor puse la dispoziție (întreg dosarul cauzei);
c) lămurirea unor aspecte medico-legale cu medicul care a efectuat
expertizarea victimei;
d) lămurirea unor aspecte cu alți specialiști;
e) realizarea de interviuri psihologice cu persoane bănuite, suspecți
sau inculpați în cauză;
f) intervievarea victimei și/sau a apropiaților acesteia;
g) realizarea de interviuri în comunitate cu privire la victimă și/sau
autor/autori;
h) analizarea calitativă a datelor și a informațiilor colectate;
i) solicitarea de opinii-expert pentru clarificarea unor situații
particulare;
j) identificarea eventualelor conexiuni cu alte cauze soluționate sau
rămase în lucru la nivelul unităților teritoriale;
k) întocmirea raportului de analiză psihologică a comportamentului
infracțional;
l) revizuirea raportului de analiză psihologică a comportamentului
infracțional, în cazul în care sunt furnizate noi elemente investigative;
m) evaluarea calitativă a raportului de analiză psihologică a
comportamentului infracțional prin cunoașterea personalității autorului
infracțiunii, după identificarea și arestarea acestuia.
În cauzele în care unitățile teritoriale solicită sprijin de specialitate

pentru realizarea strategiilor de intervievare a unor subiecți procesuali,
echipa desemnată din cadrul SAC întreprinde următoarele activități:
I. Pentru audierea persoanelor incluse în cercul de bănuiți:
 colectarea datelor comportamentale despre persoanele în cauză (în
special a celor cu potențial incriminatoriu);
 analizarea/realizarea de înregistrări audio-video privind
comportamentul bănuitului;
 evaluarea datelor colectate și a relevanței lor pentru desfășurarea
interviului;
 invitarea bănuitului la sediul unității teritoriale și aplicarea
metodelor și tehnicilor psihologice de evaluare a comportamentului;
 întocmirea raportului de analiză comportamentală, cu precizarea
strategiilor de interviu recomandate;
 asistarea anchetatorului, după caz, în timpul desfășurării
interviului.
153
II. Pentru audierea persoanelor suspectate a fi nesincere, care
induc în eroare organele de urmărire penală sau care împiedică înfăptuirea
actului de justiție (false mărturisiri, denunțuri false, martori mincinoși):
 colectarea datelor comportamentale ce dispun de potențial
incriminatoriu privind persoana/persoanele indicate de unitatea teritorială;
 analizarea/realizarea de înregistrări audio-video privind
comportamentul subiectului;
 evaluarea datelor colectate și a relevanței lor pentru desfășurarea
interviului;
 invitarea subiectului la sediul unității teritoriale și aplicarea
metodelor și tehnicilor psihologice de evaluare a declarațiilor acestuia;
 coroborarea datelor rezultate din analiza declarațiilor cu cele
deținute și verificate de ofițerul de caz;
 întocmirea raportului cu recomandările de strategii de interviu,
care va cuprinde elemente de biografie personală, vulnerabilități, reacții la
conținuturile cu potențial incriminatoriu, mecanismele psihice de apărare și
modalitățile practice de aflare a adevărului;
 asistarea anchetatorului, după caz, în timpul desfășurării
interviului.
Pentru realizarea profilului psihologic și stabilirea nivelului de risc al
amenințărilor îndreptate împotriva unei persoane sau instituții/organizații,
echipa desemnată din cadrul SAC procedează astfel:
a) evaluează și analizează datele privind:
 obiectul amenințării (ce se solicită, ce se amenință);
 ținta amenințării;
 modul de transmitere și conținutul amenințării;
 mobilul aparent;
 succesiunea temporală a acțiunilor criminale aparente sau
inaparente;
 contextul în care apare amenințarea;
 comportamentele criminale asociate obiectului amenințării.
b) întocmește raportul de analiză comportamentală, care va cuprinde:
 trăsăturile psiho-comportamentale ale autorului/autorilor amenințării;
 evaluarea gradului de risc cu privire la punerea în
executare/escaladarea amenințărilor formulate.
Înainte de dispunerea ordonanței de efectuare a unei analize

comportamentale, organele de urmărire penală se vor consulta telefonic cu
specialiștii SAC cu privire la oportunitatea sau posibilitatea realizării unei
analize comportamentale în cauza respectivă.
154
De asemenea, trebuie precizat că ofițerii din cadrul SAC inițiază, cu
sprijinul structurilor teritoriale, propriile documentări în vederea întocmirii
unor analize comportamentale/„criminal profiling”, în cazurile în care
constată posibile conexiuni între mai multe infracțiuni comise pe raza
aceleiași unități teritoriale sau a mai multora.
Pentru cazurile sesizate și aflate în lucru la unitățile teritoriale, în
care inițiativa de implicare a SAC aparține acestuia, ofițerii serviciului
întocmesc o notă de fundamentare, după caz, pentru motivarea necesității
efectuării analizei comportamentale în cazurile respective și o înaintează
unității/unităților teritoriale care, în cazul obținerii avizului
procurorului/procurorilor de caz, vor transmite către SAC materialele
precizate mai sus, în vederea realizării analizei comportamentale.
În cauzele cu autor necunoscut rămase în lucru la unitățile de
Poliție/Parchet, în care anterior a întocmit analize comportamentale sau
„criminal profiling”, SAC poate formula propuneri în domeniul strategiilor
mediatice, prin întocmirea unei note care va cuprinde:
 obiectivele specifice ce pot fi urmărite în cadrul unei potențiale
strategii media;
 instrumentele optime de sensibilizare a populației, pentru
atingerea obiectivelor specifice.
Sintetic
Rezumativ, aportul concret al analizei comportamentale și al tehnicii
„criminal profiling”, în cadrul investigării uneia dintre infracțiunile
precizate anterior, constă în a furniza organelor de urmărire penală date
psiho-comportamentale și alte aspecte psiho-judiciare de interes, în ceea ce
priveşte:
a) identificarea trăsăturilor majore de personalitate, respectiv
comportamentale, ale autorilor necunoscuți, subiecților procesuali principali
sau ale altor subiecți procesuali;
b) furnizarea de sugestii pentru anchetă și strategii de interogatoriu
(audierea persoanelor din cercul de bănuiți, a persoanelor suspectate a fi
nesincere, care induc în eroare organele de urmărire penală sau care
împiedică înfăptuirea actului de justiție);
c) evaluarea nivelului de risc al amenințărilor îndreptate împotriva
unei persoane sau instituții/organizații, prin analizarea documentelor sau a
înregistrărilor ce le conțin;
155
d) formularea de propuneri în domeniul strategiilor mediatice pentru
cazurile rămase cu autor necunoscut și în care s-au întocmit anterior analize
comportamentale sau „criminal profiling”.
Limite
Trebuie precizat că analiza comportamentală nu înlocuiește
procedurile investigative, nu rezolvă cazul în mod solitar și nu poate emite
raționamente asupra unui caz în care datele sunt inexistente/insuficiente. De
aceea, analiza comportamentală reprezintă doar un instrument psiho-judiciar
în mâna investigatorilor.
Este foarte important de reținut că validitatea raportului de analiză
comportamentală este dată de momentul când acesta este livrat, deoarece
momentul apariției unor date noi poate afecta conținutul acestuia, ipotezele
sau sugestiile investigative formulate.
Pentru cazurile în care se solicită ofițerilor SAC efectuarea unor
analize comportamentale, iar materialele puse la dispoziție în acest sens nu
pot fi valorificate ori sunt insuficiente, ofițerii SAC vor declina solicitarea
motivat, în scris.
6.3. Cerințele tehnice ale înregistrărilor video ce pot fi analizate

comportamental
În multe cazuri, comportamentul nesincer al unor persoane audiate în
cauze penale nu poate fi detectat prin testarea la poligraf, din diferite cauze:
persoanele refuză sau nu pot fi supuse testului (de exemplu, minori, femei
gravide, persoane cu afecțiuni psihice notorii etc.).
De asemenea, la unele testări poligraf nu se pot decela concluzii
certe cu privire la comportamentul simulat pe timpul răspunsurilor la
întrebările relevante cauzei, din varii motive.
În astfel de situații, organele de urmărire penală resimt necesitatea
aplicării altor mijloace pentru a se putea edifica referitor la sinceritatea
persoanelor cercetate.
Serviciul de analiză comportamentală a fost solicitat în asemenea
cazuri, punându-i-se la dispoziție, spre analizare, înregistrări video ale
interogatoriilor diferitelor categorii de persoane: suspecți/inculpați, persoane
vătămate, martori etc.
Realizarea analizei comportamentale în astfel de situații este
condiționată de modalitatea și calitatea realizării înregistrării audio-video
din timpul audierilor.
156
Astfel, este necesar ca filmarea persoanei audiate să se facă de
aproape, pentru a se putea focusa imaginea pe partea superioară a corpului
(întreaga față, bust, membre superioare) și pentru a fi inteligibile relatările
libere sau răspunsurile la întrebări ale persoanelor chestionate. Ideal ar fi ca
înregistrarea să se realizeze cu două camere video, cea de-a doua să
cuprindă întreg corpul persoanei audiate (semiprofil), pentru a putea
înregistra mișcările întregului corp.
Pentru corecta înțelegere a celor de mai sus, exemplificăm cu
imagini surprinse în înregistrări incorect și respectiv corect efectuate:
a) exemple de înregistrări video ce NU POT fi supuse analizei
comportamentale:
b) exemple de înregistrări video ce POT fi supuse analizei

comportamentale:
157
Analiza comportamentală realizată în urma exploatării înregistrărilor
video, prin observarea comportamentului subiectului atât din punct de
vedere verbal, cât și nonverbal, are drept scop detectarea concordanțelor
sau neconcordanțelor între unul și celălalt, bazată pe presupunerea că
existența concordanței între cele două tipuri de comportament este
compatibilă cu o persoană onestă și, invers, existența neconcordanțelor între
comportamentul verbal și cel nonverbal este considerată incompatibilă unui
discurs onest.
IMPORTANT! Rapoartele de analiză comportamentală în astfel de
cauze nu vor concluziona că persoana respectivă minte sau este sinceră, ci
vor concluziona că există sau nu există concordanță între mesajele rostite de
subiecți și comportamentul lor nonverbal.
De asemenea, mai trebuie spus că scopul final al analizei din
perspectiva comportamentului nonverbal implicat este să stabilească dacă
emoțiile prezentate de subiect sunt în concordanță sau nu cu cele așteptate
de la o persoană aflată în situația sa, fapt ce se bazează pe următorul fenomen:
– fiecare situație implică în mod intrinsec o emoție în concordanță cu
semnificația personală a acestei situații. Spre exemplu, în cazul unui individ
confruntat cu un eveniment tragic, cum ar fi moartea unei persoane iubite,
emoția concordantă ar fi tristețea pentru pierderea suferită, în timp ce în
cazul confruntării cu un eveniment pozitiv, emoția concordantă ar fi bucuria,
ca emoție de bază. Această emoție aflată în concordanță cu situația dată
reprezintă emoție așteptată.
În mod involuntar, fiecare persoană pusă în fața unei anumite situații
își exprimă propria emoție prin comunicare verbală și nonverbală, cum ar fi
expresii faciale, gesturi, posturi, intonația emoțională din timpul vorbirii etc.
Emoția afișată (exteriorizată) de o persoană poate sau nu să corespundă cu
emoția care se așteaptă de la ea, într-o situație dată.
Spre exemplu, emoția de bucurie, pe care o mamă care o afișează la
vestea morții fiului ei ar fi în discordanță cu sentimentul de tristețe presupun
158
la o astfel de pierdere. Emoția pe care persoana o afișează într-o anumită
situație reprezintă emoție prezentată.
În funcție de implicarea proprie în cadrul confruntării cu situația
uciderii unei persoane, este determinată o serie de emoții așteptate:
Are Deține Este

participație informații acuzat EMOȚIE
directă la despre de AȘTEPTATĂ
crimă crimă crimă
Distanțare – evitarea
responsabilității;
E1 DA DA DA
simulează că nu
știe/înțelege.
simulează că nu
E2 NU DA DA
știe/înțelege.
Teamă – în cazul în care
este constrâns.
Tristețe – pentru
pierdere;
Mânie – pentru că nu a
E3 NU NU DA fost găsit vinovatul;
Indignare – pentru
acuzarea sau cercetarea
sa injustă.
E4 DA DA NU
simulează că nu
știe/înțelege.
E5 NU DA NU
simulează că nu
știe/înțelege.
Tristețe – pentru
pierdere;
E6 NU NU NU
Mânie – pentru că nu a
fost găsit vinovatul.
159
PATRIMONIUL CULTURAL NAȚIONAL
CAPITOLUL 7
Prevenirea și cercetarea infracțiunilor în domeniul protejării
patrimoniului cultural național
7.1. Legislația incidentă

I. Instrumente juridice internaţionale la care România este parte:
a) Legea nr. 79/1993 pentru aderarea României la Convenţia asupra
măsurilor ce urmează a fi luate pentru interzicerea şi împiedicarea
operaţiunilor ilicite de import, export şi transfer de proprietate al bunurilor
culturale, adoptată de Conferința Generală a Organizaţiei Națiunilor Unite
pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură la Paris, la 14 noiembrie 1970, publicată
în Monitorul Oficial nr. 268 din 19 noiembrie 1993;
b) Legea nr. 149/1997 pentru ratificarea Convenţiei UNIDROIT
privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal, adoptată la Roma, la
24 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial nr. 176 din 30 iulie 1997;
c) Legea nr. 150/1997 privind ratificarea Convenţiei europene pentru
protecţia patrimoniului arheologic (revizuită), adoptată la La Valetta, la
16 ianuarie 1992, publicată în Monitorul Oficial nr. 175 din 29 iulie 1997;
d) Legea nr. 157/1997 privind ratificarea Convenţiei pentru protecţia
patrimoniului arhitectural al Europei, adoptată la Granada, la 3 octombrie
1985, publicată în Monitorul Oficial nr. 274 din 13 octombrie 1997;
e) Legea nr. 451/2002 pentru ratificarea Convenţiei europene a
peisajului, adoptată la Florenţa, la 20 octombrie 2000, publicată în
Monitorul Oficial nr. 536 din 23 iulie 2002;
f) Legea nr. 410/2005 privind acceptarea Convenţiei pentru
salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, adoptată la Paris, la
17 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 17 din 9 ianuarie 2006;
g) Legea nr. 99/2007 privind acceptarea Convenţiei asupra
protecţiei patrimoniului cultural subacvatic, adoptată la Paris, la 2 noiembrie
2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 276 din 25 aprilie 2007;
h) Decretul nr. 187/1990 pentru acceptarea Convenţiei privind
protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural, adoptată de Conferinţa
160
generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură
la 16 noiembrie 1972, publicat în Monitorul Oficial nr. 46 din 31 martie
1990;
i) Decretul nr. 605/1957 privind ratificarea Convenției pentru
protecția bunurilor culturale în caz de conflict armat și aderarea la
Protocolul acestei convenții, încheiate la Haga, la 14 mai 1954, publicat în
Buletinul Oficial nr. 6 din 28 ianuarie 1958;
j) Legea nr. 285/2006 privind ratificarea celui de-al doilea Protocol
la Convenţia de la Haga din 1954, pentru protecţia bunurilor culturale în caz
de conflict armat, adoptat la Haga, la 26 martie 1999, publicată în Monitorul
Oficial nr. 621 din 18 iulie 2006;
n) Regulamentul (CE) nr. 116/2009 al Consiliului din 18 decembrie
2008 privind exportul bunurilor culturale, publicat în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene nr. 39 din 10 februarie 2009;
o) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr.1081/2012 al
Comisiei din 9 noiembrie 2012 pentru Regulamentul (CE) nr. 116/2009 al
Consiliului privind exportul bunurilor culturale, publicat în Jurnalul Oficial
al Uniunii Europene nr. 324 din 22 noiembrie 2012;
p) Directiva 2014/60/UE a Parlamentului European și a Consiliului
din 15 mai 2014 privind restituirea obiectelor culturale care au părăsit ilegal
teritoriul unui stat membru și de modificare a Regulamentului (UE)
nr. 1024/2012, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 159 din
28 mai 2014.
II. Acte normative privind protejarea patrimoniului cultural naţional

mobil:
a) Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul
Oficial nr. 505 din 15 iulie 2011;
b) Legea nr. 82/1991 a contabilităţii republicată în Monitorul Oficial
nr. 454 din 18 iunie 2008;
c) Legea nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase
pentru producerea obiectelor de cult, publicată în Monitorul Oficial nr. 244
din 1 octombrie 1992, cu modificările și completările ulterioare;
d) Legea nr. 16/1996 privind Arhivele Naţionale, republicată în
Monitorul Oficial nr. 293 din 22 aprilie 2014;
e) Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural
naţional mobil, republicată în Monitorul Oficial nr. 259 din 09 aprilie
2014;
161
f) Legea nr. 334/2002 privind legea bibliotecilor, republicată în
Monitorul Oficial nr. 132 din 11 februarie 2005;
g) Legea nr. 311/2003 a muzeelor şi a colecţiilor publice, republicată
în Monitorul Oficial nr. 207 din 24 martie 2014;
h) Hotărârea Guvernului nr. 1546/2003 pentru aprobarea Normelor
de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate, publicată în
Monitorul Oficial nr. 58 din 23 ianuarie 2004;
i) Hotărârea Guvernului nr. 1420/2003 pentru aprobarea Normelor
privind comerţul cu bunuri culturale mobile, publicată în Monitorul Oficial
nr. 900 din 16 decembrie 2003;
j) Hotărârea Guvernului nr. 518/2004 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind exportul definitiv sau temporar al bunurilor culturale
mobile, publicată în Monitorul Oficial nr. 370 din 28 aprilie 2004, cu
modificările și completările ulterioare;
k) Hotărârea Guvernului nr. 216/2004 pentru aprobarea Normelor
privind autorizarea laboratoarelor şi a atelierelor de conservare şi restaurare,
publicată în Monitorul Oficial nr. 196 din 5 martie 2004;
l) Hotărârea Guvernului nr. 886/2008 pentru aprobarea Normelor de
clasare a bunurilor culturale mobile, publicată în Monitorul Oficial nr. 647
din 11 septembrie 2008.
III. Acte normative privind protejarea patrimoniului arheologic:

a) Ordonanţa Guvernului nr. 43/2000 privind protecţia patrimoniului
arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional,
republicată în Monitorul Oficial nr. 951 din 24 noiembrie 2006 cu
b) Ordonanţa de Urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul
ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei
sălbatice, publicată în Monitorul Oficial nr. 442 din 29 iunie 2007;
c) Ordinul Comun MAI, MEC, MCC, MApN nr. 251/409/2275/M
115 din 31 mai 2004 pentru aprobarea Normelor tehnice privind deţinerea şi
comercializarea detectoarelor de metale, publicat în Monitorul Oficial
nr. 704 din 4 august 2004.
IV. Acte normative privind protejarea patrimoniului cultural naţional

imobil:
a) Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice,
republicată în Monitorul Oficial nr. 938 din 20 noiembrie 2006, cu
162
b) Hotărârea Guvernului nr. 493/2004 pentru aprobarea
Metodologiei privind monitorizarea monumentelor istorice înscrise în Lista
patrimoniului mondial şi a Metodologiei privind elaborarea şi conţinutul-
cadru al planurilor de protecţie şi gestiune a monumentelor istorice înscrise
în Lista patrimoniului mondial, publicată în Monitorul Oficial nr. 380 din
30 aprilie 2004;
c) Ordonanţa Guvernului nr. 47/2000 privind stabilirea unor măsuri
de protecţie a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului
mondial, publicată în Monitorul Oficial nr. 45 din 31 ianuarie 2000,
aprobată cu modificări şi completări de Legea nr. 564/2001 publicată în
Monitorul Oficial nr. 695 din 1 noiembrie 2001;
d) Ordonanţa Guvernului nr. 21/2006 privind regimul concesionării
monumentelor istorice, publicată în Monitorul Oficial nr. 83 din 30 ianuarie
2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 454/2006, publicată în
Monitorul Oficial nr. 1004 din 18 decembrie 2006;
e) Ordinul MCC nr. 2684 din 18 iunie 2003 privind aprobarea
Metodologiei de întocmire a Obligaţiei privind folosinţa monumentului
istoric şi a conţinutului acesteia, cu modificările ulterioare, publicat în
Monitorul Oficial nr. 448 din 24 iunie 2003;
f) Ordinul MCC nr. 2237 din 27 aprilie 2004 privind aprobarea
Normelor metodologice de semnalizare a monumentelor istorice, rectificat
(vezi rectificarea nr. 2237/2004), publicat în Monitorul Oficial nr. 220 din
16 martie 2005;
g) Ordinul MCC nr. 2314/2004 privind aprobarea Listei
Monumentelor Istorice, actualizată, și a Listei monumentelor istorice
dispărute, publicat în Monitorul Oficial nr. 646 din 16 iulie 2004,
reactualizat;
h) Ordinul MCC nr. 2183/2007 privind aprobarea Metodologiei
pentru evaluarea financiară a prejudiciului adus patrimoniului cultural
naţional imobil – monument istoric sau sit arheologic;
i) Ordinul MCC nr. 2260/2008 privind aprobarea Normelor
metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, publicat în
Monitorul Oficial nr. 540 din 17 iulie 2008.
V. Alte reglementări cu referire la protejarea monumentelor istorice:

a) Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de
construcţii, republicată în Monitorul Oficial nr. 933 din 13 octombrie 2004
cu modificările și completările ulterioare;
163
b) Legea nr. 5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de
amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate,
publicată în Monitorul Oficial al României nr. 152 din 12 aprilie 2000.
7.2. Bunurile culturale mobile

Patrimoniul cultural naţional, conform prevederilor Legii
nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil,
republicată și actualizată, ale Ordonanţei Guvernului nr. 43/2000 privind
protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca
zone de interes naţional, republicată şi ale Legii nr. 422/2001 privind
protejarea monumentelor istorice, republicată, este alcătuit din:
a) bunuri culturale mobile;
b) monumentele istorice şi
c) situri arheologice.
Bunurile culturale mobile cu valoare istorică, arheologică,
documentară, etnografică, artistică, ştiinţifică şi tehnică, literară,
cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă, cartografică şi
epigrafică, reprezentând mărturii materiale ale evoluţiei mediului natural şi
ale relaţiilor omului cu acesta, ale potenţialului creator uman şi ale
contribuţiei româneşti, precum şi a minorităţilor naţionale la civilizaţia
universală, se clasifică în următoarele categorii:
a) bunuri arheologice şi istorico-documentare;
b) bunuri cu semnificaţie artistică;
c) bunuri cu semnificaţie etnografică;
d) bunuri de importanţă ştiinţifică şi
e) bunuri de importanţă tehnică.
Bunurile aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil fac parte,
în funcţie de importanţa sau de semnificaţia lor istorică, arheologică,
documentară, etnografică, artistică, ştiinţifică şi tehnică, literară,
cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă, cartografică şi
epigrafică, de vechimea, unicitatea sau raritatea lor, din:
 tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil, denumit în
continuare tezaur, alcătuit din bunuri culturale de valoare excepţională
pentru umanitate;
 fondul patrimoniului cultural naţional mobil, denumit în
continuare fond, alcătuit din bunuri culturale cu valoare deosebită pentru
România.
164
Bunurile culturale mobile pot fi proprietate publică sau privată a
statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale sau proprietate privată a
persoanelor fizice şi a persoanelor juridice de drept privat.
Asupra bunurilor culturale mobile se poate/pot constitui, potrivit
formei de proprietate, în condiţiile legii, un drept de administrare sau alte
drepturi reale, după caz.
Protejarea patrimoniului cultural naţional mobil este realizată prin
intermediul autorităţilor administraţiei publice, al unor instituţii specializate,
cum sunt muzeele, colecţiile publice, casele memoriale, arhivele şi
bibliotecile, al cultelor religioase şi instituţiilor ecleziastice, precum şi al
organizaţiilor neguvernamentale cu activitate în domeniu.
Ministerului Culturii şi Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor
coordonează activităţile specifice din domeniul patrimoniului cultural
naţional mobil.
EXCEPŢIE face Fondul Arhivistic Naţional al României aflat în
administrarea Arhivelor Naţionale, precum şi în cele ale direcţiilor judeţene
ale Arhivelor Naţionale, constituite în conformitate cu prevederile Legii
Arhivelor Naţionale nr. 16/1996.
7.3. Monumentele istorice

Monumentele istorice sunt bunuri imobile, construcţii şi terenuri
situate pe teritoriul României, semnificative pentru istoria, cultura şi
civilizaţia naţională şi universală, iar în acest sens Legea nr. 422/2001
republicată stabileşte următoarele categorii de monumente istorice – bunuri
imobile situate suprateran, subteran sau subacvatic:
a) monument – construcţie sau parte de construcţie, împreună cu
instalaţiile, componentele artistice, elementele de mobilare interioară sau
exterioară care fac parte integrantă din acestea, precum şi lucrări artistice
comemorative, funerare, de for public, împreună cu terenul aferent delimitat
topografic, care constituie mărturii cultural-istorice semnificative din punct
de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios,
social, ştiinţific sau tehnic;
b) ansamblu – grup coerent din punct de vedere cultural, istoric,
arhitectural, urbanistic ori muzeistic de construcţii urbane sau rurale care,
împreună cu terenul aferent, formează o unitate delimitată topografic ce
constituie o mărturie cultural-istorică semnificativă din punct de vedere
arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios,
social, ştiinţific sau tehnic;
165
c) sit – teren delimitat topografic, cuprinzând acele creaţii umane în
cadru natural care sunt mărturii cultural-istorice semnificative din punct de
vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic,
religios, social, ştiinţific, tehnic sau al peisajului cultural.
Bunurile de patrimoniu arheologic sunt parte integrantă a
patrimoniului cultural naţional şi pot fi clasate şi protejate drept bunuri de
patrimoniu cultural naţional mobil, drept situri arheologice sau ca
monumente istorice, conform legii.
Monumentele istorice aparţin fie domeniului public sau privat al
statului, al judeţelor, oraşelor sau comunelor, fie sunt proprietate privată a
persoanelor fizice sau juridice.
Monumentele istorice proprietate publică a statului sau a unităţilor
administrativ-teritoriale sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile.
Aceste monumente istorice pot fi date în administrare instituţiilor publice,
pot fi concesionate, date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică
sau închiriate, în condiţiile legii, cu avizul Ministerului Culturii, sau, după
caz, al serviciilor publice deconcentrate ale aceluiași minister.
Monumentele istorice aparţinând domeniului privat pot face obiectul
circuitului civil în condiţiile stabilite de lege.
Monumentele istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau
juridice de drept privat pot fi vândute, numai în condiţiile exercitării
dreptului de preemţiune al statului român, prin Ministerul Culturii pentru
monumentele istorice clasate în grupa A, sau prin serviciile publice
deconcentrate ale Ministerului Culturii, pentru monumentele istorice clasate
în grupa B, ori al unităţilor administrativ-teritoriale, după caz, potrivit legii,
sub sancţiunea nulităţii absolute a vânzării.
Paza, întreţinerea, conservarea, consolidarea, restaurarea şi punerea
în valoare prin mijloace adecvate a monumentelor istorice revin, după caz,
proprietarilor sau titularilor altor drepturi reale asupra acestora, în
conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
În cazul în care un monument istoric nu are proprietar cunoscut,
obligaţiile decurgând din legislaţia specifică revin autorităţii administraţiei
publice locale din unitatea administrativă pe al cărei teritoriu este situat
monumentul istoric sau autorităţilor administraţiei publice centrale.
Conform legii, statul garantează şi asigură protejarea monumentelor
istorice.
166
Ministerul Culturii este autoritatea administraţiei publice centrale de
specialitate care elaborează strategiile şi normele specifice de protejare a
monumentelor istorice, urmăreşte şi asigură aplicarea lor.
Autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate, instituţiile
de specialitate subordonate acestora şi autorităţile administraţiei publice
locale colaborează şi răspund, după caz, de activitatea de protejare a
monumentelor istorice.
Autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate şi
instituţiile din subordinea acestora, precum şi autorităţile administraţiei
publice locale cooperează cu proprietarii monumentelor istorice, persoane
fizice sau juridice, cu deţinătorii şi administratorii acestora, precum şi cu
instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale din domeniul protejării
monumentelor istorice şi îi sprijină în condiţiile legii.
Ministerul Culturii reprezintă statul român în relaţiile interne şi
internaţionale care au ca obiect patrimoniul cultural naţional.
167
CAPITOLUL 8
Principalele activități ce se desfășoară pentru prevenirea și
cercetarea infracțiunilor în domeniul protejării
Pentru prevenirea infracţiunilor din domeniul protejării

patrimoniului cultural naţional (PCN), poliţiştii de investigaţii criminale
specializaţi/responsabili în acest domeniu vor efectua următoarele activităţi:
a) identificarea, cunoașterea şi supravegherea locurilor, mediilor și
zonelor de risc, precum și a persoanelor pretabile săvârşirii infracţiunilor din
domeniul protejării patrimoniului cultural naţional;
b) organizarea şi executarea de acţiuni în locurile favorabile
comiterii faptelor la regimul protejării patrimoniului cultural naţional pentru
prinderea în flagrant a autorilor de infracţiuni;
c) mediatizarea intensă a infracțiunilor din domeniu soluţionate,
conform prevederilor legale în vigoare, cu accent pe prezentarea profilului
infractorilor care le-au săvârşit, a cauzelor şi condiţiilor care le-au generat şi
favorizat, fără a se descrie modul de operare în amănunt;
d) efectuarea de activități polițienești specifice în zonele şi mediile
cu potenţial crimonogen, în baza planurilor de acțiune;
e) identificarea grupurilor de infractori, documentarea şi
supravegherea permanentă a activităţii infracţionale a acestora;
f) colaborarea permanentă între polițiștii cu atribuții pe linia
protejării PCN pentru documentarea și supravegherea persoanelor pretabile
a săvârși astfel de fapte, persoane care se deplasează pe raza mai multor
unități teritoriale;
g) centralizarea informaţiilor, în colaborare cu formaţiunile de
analiză a informaţiilor, în vederea elaborării pachetelor analitice.
Pentru prevenirea infracţiunilor din domeniul protejării
patrimoniului cultural naţional, poliţiştii din cadrul structurilor de ordine
publică din mediul urban şi rural vor desfăşura următoarele activităţi:
a) exploatarea datelor transmise de structurile de investigaţii
criminale, referitoare la zonele de risc criminogen cu ocazia întocmirii
comis ori sunt suspecte de săvârşirea infracţiunilor din domeniul protejării
patrimoniului cultural naţional ce au domiciliul în mediul rural;
168
c) cooperarea cu instituţiile abilitate ale statului, în vederea
desfăşurării activităţilor de pregătire antiinfracţională;
d) îndrumarea şi conştientizarea populaţiei, împreună cu
formaţiunile de cercetare şi prevenire a criminalităţii, precum şi cele de
comunicare şi relaţii publice, prin orice mijloace şi în special mass-media,
asupra necesităţii semnalării imediate la unităţile de poliţie a cazurilor de
infracțiuni la regimul protejării patrimoniului cultural naţional, evitarea
factorilor de risc;
e) efectuarea de controale în vederea verificării sistemelor de pază
ale unităţilor beneficiare, potrivit reglementărilor legale în vigoare;
f) aplicarea permanentă a programelor comune cu structurile de
prevenire a criminalităţii, pentru creşterea gradului de protecţie a
patrimoniului cultural public şi privat;
g) alte activități de interes operativ în funcție de datele existente la
nivel local.
Activităţile de prevenire a faptelor din domeniul protejării

patrimoniului cultural naţional vor fi desfăşurate în principal de structurile
de ordine şi siguranţă publică la nivelul secţiilor de poliţie rurală/posturi de
poliţie, posturilor de poliţie transporturi feroviare, navale sau aeriene, în
cadrul activităţilor zilnice de menţinere a ordinii şi liniştii publice.
Aceste activităţi vor fi executate în colaborare cu structurile de
investigaţii criminale specializate în prevenirea şi combaterea faptelor din
domeniul protejării patrimoniului cultural naţional, în baza informaţiilor şi
datelor transmise de acestea.
Structurile de investigaţii criminale, împreună cu structurile
teritoriale de analiză a informaţiilor vor întocmi analize tactice care vor
cuprinde, în principal, zonele criminogene, intervalul orar în care se comit
aceste fapte, modurile de operare folosite, măsurile stabilite pentru
prevenirea și combaterea acestui gen de fapte.
Concluziile rezultate din analizele tactice întocmite vor fi transmise
şi structurilor de ordine publică din mediul urban şi rural şi
serviciilor/birourilor judeţene de poliţie transporturi pentru a fi avute în
vedere la desfăşurarea unor activităţi specifice din competenţa acestora.
În funcţie de evoluţia situaţiei operative, a concluziilor desprinse din
analizele tactice întocmite, pe baza planurilor aprobate de conducerea
unităţilor de poliţie, periodic vor fi organizate acţiuni cu participarea tuturor
formaţiunilor care au în competenţă prevenirea şi combaterea infracţiunilor,
urmărindu-se prinderea în flagrant a celor care săvârşesc astfel de fapte şi
prevenirea acestui gen de infracţiuni.
169
CAPITOLUL 9
Cercetarea infracțiunilor ce se pot comite în domeniul
protejării patrimoniului cultural național
Urmărirea penală în cazul infracţiunilor din domeniul protejării

patrimoniului cultural naţional se efectuează de Poliţie sub supravegherea
procurorului sau după caz, de către polițiștii delegați în cazul în care dosarul
se află în ancheta proprie a procurorului.
9.1. Cercetarea infracţiunilor de furt care aduc atingere

patrimoniului cultural naţional
În cazul furtului de bunuri culturale mobile clasate în patrimoniul
cultural național (tezaur sau fond), Codul penal prevede la art. 229 alin. (2),
lit. a) încadrarea la infracțiunea de furt calificat (verificarea bunurilor
clasate, în scopul stabilirii apartenenței acestuia la una dintre cele două
categorii juridice protejate de lege, se face în Inventarul bunurilor culturale
mobile clasate in patrimoniul cultural național care poate fi accesat la
adresa http://clasate.cimec.ro/Clasate.asp).
În cazul în care bunul cultural mobil nu este clasat, dar este
susceptibil de clasare (susceptibilitatea de clasare se stabilește de către un
expert autorizat de Ministerul Culturii, la solicitarea organului de urmărire
penală), se recomandă încadrarea faptei la furt și ulterior, după declanșarea
procedurii de clasare, schimbarea încadrării juridice în furt calificat. În
conformitate cu prevederile Legii nr. 182/2000 privind protejarea
patrimoniului cultural naţional mobil, republicată și actualizată, declanșarea
procedurii de clasare a bunurilor culturale mobile se face din oficiu pentru
bunurile culturale mobile ce fac obiectul declanșării unei cercetări penale –
art. 11, alin. (1), lit. k), iar pe timpul acestei proceduri bunul se află sub
regimul de protecție prevăzut pentru bunurile clasate în categoria tezaur –
art. 17 din același act normativ.
Cercetarea infracțiunilor se va face ca și în cazul unei infracțiuni de

furt sau furt calificat, dar se vor avea în vedere următoarele:
 descrierea amănunţită a acestora, menţionând dacă fac parte din
patrimoniul cultural naţional (în funcţie de situaţie şi de complexitatea
170
cazului se asigură prezenţa la faţa locului a specialistului din cadrul
structurilor deconcentrate ale Ministerului Culturii);
 obţinerea fotografiilor acestora;
 stabilirea valorii estimative a acestora şi persoana fizică sau
juridică ce se constituie parte civilă în procesul penal.
Bunurile culturale mobile furate sau dispărute vor fi descrise într-o

fișă-tip, conform normelor internaționale în vigoare (ID Object) și vor fi
puse în urmărire națională și internațională, luându-se următoarele măsuri:
a) vor fi implementate în baza de date „Obiecte”, precum și în baza
de date „SMI – BC” (Sistemul de management al informațiilor pentru
bunurile culturale), la nivelul fiecărei unităţi de poliţie ce are în lucru cauza
penală;
b) un exemplar al fișei-tip întocmită pentru fiecare bun cultural furat
sau dispărut, fotografii ale acestuia, precum și date sumare privind cauza
penală vor fi transmise Direcţiei de Investigaţii Criminale, solicitându-se
punerea în urmărire naţională şi internaţională. Direcţia de Investigaţii
Criminale va transmite datele referitoare la bunurile culturale mobile furate
sau dispărute structurii specializate din cadrul IGPR – Direcția Comunicații
și Tehnologia Informațiilor, pentru a fi publicate pe pagina web a Poliţiei
Române (http://www.politiaromana.ro/obiecte).
Datele de identificare ale bunurilor furate sau dispărute, însoţite de
imagini în format electronic, vor fi implementate de către lucrători
specializați din cadrul DIC în baza de date „PSYCHE” (Protection System
for Cultural Heritage), administrată de OIPC INTERPOL;
c) dacă, după soluţionarea dosarului penal, bunurile culturale mobile
clasate sau susceptibile a fi clasate în patrimoniul cultural naţional nu au fost
recuperate, poliţiştii cu atribuţii pe linia protejării patrimoniului cultural
naţional, vor întocmi un dosar de urmărire a bunurilor, care va conţine
următoarele:
 referatul întocmit de organul de cercetare penală;
 date referitoare la punerea acestora în urmărire naţională şi
internaţională;
 fotografiile bunurilor;
 actele întocmite în timpul executării activităţilor propuse pentru
descoperirea bunurilor (procese-verbale, declaraţii ale persoanelor audiate,
răspunsuri la diverse adrese trimise către instituţii cărora li s-a solicitat
171
sprijinul, precum şi rezultate ale investigaţiilor efectuate, cu referire la
aceste bunuri sau persoane bănuite, planşe fotografice, rapoarte de
expertiză).
Activităţile de urmărire vor fi desfăşurate până când bunurile sunt
recuperate, dosarul de urmărire urmând a fi clasat la secretariatul unităţii.
Investigaţiile şi verificările cu privire la bunurile furate sau dispărute
vor fi efectuate în locurile şi mediile frecventate de elementele pretabile la
săvârşirea de astfel de infracţiuni, precum şi în:
 evidenţele Institutului de Memorie Culturală (inclusiv în
evidențele online, care se regăsesc pe pagina web: www.cimec.ro) și a
serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii;
 evidenţele parohiilor, protopopiatelor, eparhiilor, mitropoliilor şi
episcopiilor din structura Patriarhiei Române;
 mediul online.
În cursul urmăririi penale, după identificarea bunurilor culturale

urmărite se va dispune prin ordonanţă efectuarea unor expertize
muzeografice pentru a se stabili dacă bunul identificat este unul și același cu
cel care face obiectul dosarului (bunul pus în urmărire), precum și
autenticitatea acestuia.
Expertiza muzeografică va fi întocmită de un expert acreditat de
Ministerul Culturii (lista experților este disponibilă pe pagina de web:
http://cimec.ro/scripts/RegistruExperti/PatrimoniulMobil/sel.asp).
În cazul în care vor fi identificate bunuri culturale asupra cărora
există suspiciuni că provin din comiterea de infracţiuni, datele referitoare la
acestea vor transmise direct celorlalte unități teritoriale de către serviciul de
investigaţii criminale competent, pentru efectuarea de verificări în
evidenţele proprii fiecărei unități. De asemenea, polițiștii care desfășoară
activități pe linia protejării PCN vor efectua verificări directe și în baza de
date „PSYCHE”.
9.2. Cercetarea infracţiunilor de detecţii şi furt de bunuri

arheologice
Cercetarea la faţa locului va include ridicarea de urme, probe şi
mijloace de probă, în colaborare cu specialiști din cadrul instituţiilor
abilitate (direcţii pentru cultură şi patrimoniu naţional, muzee, institute de
cercetare de profil), cărora le revine şi sarcina de a identifica zona ca făcând
parte dintr-un sit arheologic protejat de lege în care s-a intervenit, și care va
172
întocmi un raport de constatare ce va fi pus la dispoziţia organelor de
cercetare penală.
În cazul constatării infracţiunii de furt de bunuri culturale mobile din
situri arheologice prin efectuarea de săpături neautorizate, este necesar a fi
analizată oportunitatea efectuării de cercetări și sub aspectul comiterii
infracțiunilor de distrugere şi/sau export ilegal cu bunuri culturale mobile,
prin prisma concursului de infracțiuni.
9.3. Cercetarea infracţiunilor de export/import ilegal de bunuri

culturale mobile
În colaborare cu Poliţia de Frontieră Română şi acolo unde este
cazul, cu autorităţile vamale, sunt declanşate procedurile de dare în consemn
pentru verificare la ieşirea/intrarea din/în ţară a exporturilor/importurilor
efectuate de persoanele fizice sau juridice avute în vedere.
În condiţiile confirmării sesizării şi identificării subiectului în
punctele de trecere a frontierei de către organele abilitate, activităţile se vor
derula împreună cu reprezentanţi ai direcţiilor pentru cultură şi patrimoniu
naţional, astfel:
a) bunurile culturale mobile supuse exportului/importului ilegal şi
asupra cărora există suspiciuni sunt ridicate în vederea continuării
cercetărilor, determinării şi expertizării de către experţi acreditaţi de
Ministerul Culturii, fiind depuse în custodie la instituţii publice specializate,
iar în baza unei ordonanţe a unităţii de parchet sau a instanţei, acestea vor fi
confiscate;
b) verificarea bunurilor culturale mobile supuse exportului/importului
şi a persoanelor fizice sau juridice aflate în legătură cu activitatea de
export/import ilegal cu bunuri culturale mobile;
c) identificarea persoanelor de la care au fost achiziţionate;
d) identificarea destinatarilor declaraţi ai exportului/importului de
bunuri culturale mobile şi documentarea acestora prin intermediul Centrului
de Cooperare Poliţienească Internaţională sau prin alte instituţii/organisme
internaţionale de cooperare (Centrul de Aplicare a Legii din Sud-Estul
Europei – SELEC; ofiţerii de legătură străini acreditaţi în România);
e) pentru bunurile în cauză (descrise conform standardelor
internaţionale – ID Object şi însoţite de imagini în format electronic) se vor
efectua verificări în bazele de date administrate de Poliţia Română
173
(„Obiecte” şi „SMI-BC”) şi cea a OIPC Interpol, dar şi în bazele de date ale
Ministerului Culturii.
9.4. Cercetarea infracţiunilor de distrugere

În cazul infracţiunilor de distrugere, se vor avea în vedere măsuri
specifice pentru cercetarea distrugerii de bunuri culturale, respectiv a
distrugerii de monumente istorice (inclusiv situri arheologice). Vor fi
efectuate următoarele activităţi specifice:
 cercetarea locului faptei, ce se va materializa într-un proces-
verbal, la care se anexează obligatoriu planşa fotografică şi după caz filmare
video;
 dispunerea unei expertize, prin ordonanţă a organului de urmărire
penală de constatare tehnico-ştiinţifică, pentru a se stabili prejudiciul cauzat,
starea de degradare a bunului cultural, respectiv a monumentului istoric în
cauză, activitatea fiind realizată de un expert sau colectiv de experţi
acreditaţi de Ministerul Culturii.
9.5. Cercetarea infracţiunii de executare de falsuri după bunuri

culturale mobile clasate
Vor fi efectuate următoarele activităţi specifice:
 cercetarea locului faptei, ce se va materializa într-un proces-
verbal, la care se anexează obligatoriu planşa fotografică şi după caz filmare
video;
 dispunerea de expertize sau constatări tehnico-științifice, prin
ordonanţă a organului de urmărire penală, în vederea stabilirii tehnicii de
lucru, naturii şi vechimii vopselei, a pânzei sau a ramei, semnăturii
autorului, datării;
 identificarea atelierului în care a fost realizat falsul.
174
CAPITOLUL 10
Cooperarea interinstituțională, baze de date disponibile,
evidența și analiza muncii pe linia prevenirii
și combaterii infracțiunilor la regimul protejării
Cooperarea interinstituţională
Polițiștii care desfășoară activități pe linia protejării patrimoniului
cultural național cooperează permanent, conform competențelor, cu
instituțiile de aplicare a legii din România, precum și cu organizațiile
internaționale cu activitate în domeniul de referință, după cum urmează:
 Ministerul Public – http://www.mpublic.ro;
 Ministerul Afacerilor Externe – http://www.mae.ro;
 Ministerul Culturii – http://www.cultura.ro;
 Patriarhia Română – Secretariatul de Stat pentru Culte –
http://culte.gov.ro;
 Ministerul Afacerilor Interne – Inspectoratul General al Poliției de
Frontieră – https://www.politiadefrontiera.ro;
 Inspectoratul General al Jandarmeriei Române –
http://www.jandarmeriaromana.ro;
 ANAF – Direcția Generală a Vămilor – https://www.customs.ro;
 Inspectoratul de Stat în Construcții – https://www.isc.gov.ro;
 ONG-urile cu activitate în domeniu.
Baze de date utile

În activitatea de documentare și de cercetare a faptelor, care aduc
atingere patrimoniului cultural național, pot fi utilizate mai multe baze de
date administrate de instituții de aplicare a legii, astfel:
 Standard internaţional de identificare a bunurilor de artă,
anticariat şi antichităţi – http://cimec.ro/Metodologice/ObjectID.html;
 bunurile culturale mobile clasate – http://clasate.cimec.ro/
Clasate.asp;
175
 experți patrimoniu mobil – http://cimec.ro/scripts/RegistruExperti/
PatrimoniulMobil/sel.asp;
 specialiști patrimoniu – http://cimec.ro/scripts/MuzeeSpeciaisti/sel.asp;
 muzee și colecții – http://ghidulmuzeelor.cimec.ro/;
 lista monumentelor istorice – https://patrimoniu.ro/monumente-
istorice/lista-monumentelor-istorice;
 Lista Patrimoniului Mondial UNESCO din România –
http://cimec.ro/Monumente/unesco/UNESCOro/fastvers.htm;
 Lista Patrimoniului Arhitectural Creştin din România –
http://cimec.ro/scripts/Monumente/Biserici/sel.asp;
 repertoriul arheologic național – http://ran.cimec.ro/;
 Registrul arheologilor din România – http://acera.cimec.ro/
RegistruArheologi.aspx;
 Zone naturale protejate de interes naţional şi monumente ale
naturii (Anexa I din Legea 5/2000) – http://cimec.ro/Monumente/
ParcuriNaturale/ZoneProtejate.htm;
 Institutul Național al Patrimoniului – https://patrimoniu.ro;
 Inventarul elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial –
https://patrimoniu.ro/patrimoniu-imaterial/inventarul-elementelor-vii-de-
patrimoniu-cultural-imaterial;
 Poliția Română – https://www.politiaromana.ro/ro/obiecte-furate;
 Interpol – https://www.interpol.int/Crimes/Cultural-heritage-crime;
 UNESCO World Heritage Centre – https://whc.unesco.org/.
Evidența și analiza muncii

Rezultatele obținute pe linia protejării patrimoniului cultural național
sunt centralizate și raportate, doar de către polițistul cu atribuții pe linia
protejării patrimoniului cultural național, trimestrial, structurilor de cazier
judiciar, statistică și evidență operativă. Totodată, acesta va efectua și
analiza activităților și rezultatelor obținute pe această linie de muncă.
176
INFRACȚIUNI CU MOBIL DISCRIMINATORIU
CAPITOLUL 11
Investigarea infracțiunilor cu mobil discriminatoriu
11.1. Noțiuni generale și definiții

Infracţiunile motivate de ură („hate crimes”) reprezintă un
termen-umbrelă care se referă la toate acele infracţiuni comise de făptuitor pe
baza unei motivaţii discriminatoare denumită mobil sau prejudecată. Dacă un
sistem de justiție penală nu folosește conceptul de „infracțiune motivată de
ură”, mobilul nu este recunoscut ca fiind un element esențial al infracțiunii.
Chiar dacă nu este menţionată expres în legislaţia naţională,
categoria de infracţiuni motivate de ură (denumite în continuare IMU) ajută
practicienii şi teoreticienii din domeniul dreptului penal să abordeze un tip
de infracțiuni pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi
organizaţiile internaționale le-au evidenţiat ca având un impact negativ
deosebit asupra societăţilor democratice.
Termenii și expresiile de mai jos au semnificația acordată acestora în

prezentul ghid, cu excepția cazului în care norma juridică dispune, în mod
expres, altfel:
Infracțiune cu mobil discriminatoriu – faptă prevăzută de legea
penală care:
 cuprinde în conținutul constitutiv condiția de a fi săvârșită cu un
mobil discriminatoriu;
 nu cuprinde în conținutul său condiția de la punctul anterior, însă
mobilul discriminatoriu rezultă fie din susținerile victimei, fie din indicatorii
de discriminare.
Mobil discriminatoriu – impulsul psihic care l-a determinat pe
făptuitor în săvârșirea faptei și care constă în alegerea subiectului pasiv al
infracțiunii pe baza unei caracteristici protejate.
Caracteristică protejată – însușire proprie subiectului pasiv al
infracțiunii, dintre cele enumerate la art. 77 lit. h) C. pen.: rasă, naţionalitate,
etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică,
177
avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau
infecţie HIV/SIDA ori pentru alte împrejurări de acelaşi fel, considerate de
făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte.
Comunitate protejată – o categorie de persoane care dețin una sau
mai multe dintre caracteristicile protejate.
Indicatori de discriminare – circumstanțe specifice victimei,
făptuitorului, locului, modului și timpului săvârșirii faptei care pot conduce
la presupunerea rezonabilă a existenței unui mobil discriminatoriu. În unele
circumstanțe, chiar absența unui motiv aparent poate constitui un indicator
de discriminare. Exemple de indicatori: diferenţe de ordin rasial, etnic,
sexual şi cultural între infractor şi persoana vătămată, comentarii, afirmaţii
scrise, gesturi, desene, marcaje, simboluri şi graffiti etc.
Victima – subiectul pasiv al unei infracțiuni cu mobil
discriminatoriu, indiferent de calitatea procesuală pe care o are.
Definițiile termenilor și expresiilor nu trebuie interpretate ca
protejând exclusiv minoritățile, ci sunt aplicabile în egală măsură și
persoanelor ce fac parte din categorii majoritare sau percepute ca fiind
majoritare.
Potrivit concepției generale despre infracțiunile motivate de ură,
infractorul acționează din ură sau ostilitate pentru o anumită caracteristică a
victimei, cum ar fi culoarea pielii, etnia, naționalitatea sau religia acesteia.
Uneori infractorul își alege ca țintă bunuri asociate cu persoanele care au în
comun acea caracteristică, cum ar fi un lăcaș de cult. Totuși aceasta nu este
o cerință pentru toate legile privind infracțiunile motivate de ură. Unele legi
privind infracțiunile motivate de ură cer numai ca infractorul să își fi ales în
mod intenționat victima în baza unei caracteristici protejate a acesteia.
11.2. Infracţiunile motivate de ură în legislaţia penală din

România
Legislaţiile penale ale statelor tratează diferit infracţiunile motivate
de ură, în funcţie de caracteristicile sistemelor de drept penal în discuţie.
Diferenţele se referă, între altele, la abordarea IMU ca infracţiuni de sine
stătătoare sau ca temei pentru majorarea pedepsei, precum şi la numărul de
caracteristici protejate recunoscute expres de lege ca făcând parte din
motivaţia discriminatoare.
Motivaţia discriminatoare în săvârşirea infracţiunilor a fost introdusă
pentru prima dată ca circumstanţă agravantă în cadrul legal penal din
România prin intermediul Legii nr. 278/2006 care a completat prevederile
178
Codului penal în vigoare la momentul respectiv. Noul cod penal a păstrat
această abordare juridică şi, în plus, a deschis lista de criterii care pot fi luate
în considerare la stabilirea motivaţiei discriminatoare. Pe lângă circumstanţa
agravantă, componenta de discriminare se regăseşte şi în textul unor
infracţiuni de sine stătătoare din Codul penal sau în alte legi penale speciale.
În prezent, cadrul juridic penal din România abordează infracţiunile
motivate de ură din două perspective:
1. Aplicarea la infracțiunea de bază a circumstanţelor agravante,
prevăzute de art. 77, lit. h) din Codul penal: „săvârşirea infracţiunii pentru
motive legate de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare
sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă,
dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA ori pentru
alte împrejurări de acelaşi fel, considerate de făptuitor drept cauze ale
inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte”.
Efectul aplicării circumstanţelor agravante este prevăzut mai departe
în art. 78 Cod penal, astfel: „(1) În cazul în care există circumstanţe
agravante, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă
maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un
spor până la 2 ani, care nu poate depăşi o treime din acest maxim, iar în
cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul
special.
(2) Majorarea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată,
indiferent de numărul circumstanţelor agravante reţinute.”
Prevederile art. 77, lit. h pot fi aplicate la aproape orice infracțiune,
transformând-o astfel din infracțiune obișnuită într-una motivată de ură.
2. Infracţiuni de sine stătătoare prevăzute în Codul penal şi în alte
legi speciale. Există infracţiuni în structura cărora intră deja o parte sau toate
motivele prevăzute de art.77 lit, h) din Codul penal sau care sunt deja
definite ca o variantă agravată a unei infracţiuni de bază, din cauza prezenţei
unuia sau mai multora dintre criteriile protejate.
În acest sens, pot fi considerate ca fiind motivate de ură următoarele

infracțiuni:
I. prevăzute de Codul penal:
 Incitarea la ură sau discriminare, prev. și ped. de art. 369;
 Abuzul în serviciu, varianta agravată, prev. și ped. art. 297 alin. (2);
 Tortura pe un motiv bazat pe orice formă de discriminare, prev.
și ped. (art. 282 alin.(1), lit.d);
179
 Împiedicarea exercitării libertății religioase, prev. și ped. de art.
381, în anumite situaţii şi/sau cu reţinerea circumstanţei agravante;
 Profanarea lăcaşurilor sau a obiectelor de cult, în anumite
situaţii şi/sau cu reţinerea circumstanţei agravante prev. și ped. de art. 382;
 Profanarea de cadavre sau morminte, prev. și ped. de art. 383, în
anumite situaţii şi/sau cu reţinerea circumstanţei agravante.
II. prevăzute de legi speciale:
 Legea nr. 157/2018 din 2 iulie 2018 privind unele măsuri pentru
prevenirea şi combaterea antisemitismului:
Art. 3: Fapta persoanei de a promova, în public, în orice mod, idei,
concepţii sau doctrine antisemite.
Art. 4: Distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, prin orice
mijloace, de materiale antisemite constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la un an la 5 ani.
Art. 5:
– alin. (1): Confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în
vederea răspândirii de simboluri antisemite.
– alin (2): utilizarea în public a simbolurilor antisemite.
Art. 6:
– alin. (1): iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit,
aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii.
 OUG nr. 31 din 13 martie 2002 privind interzicerea organizaţiilor
şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului
persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii:
Art. 3: iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist
ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de
grup.
Art. 4:
– alin. (1): confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în
vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe;
– alin. (2): utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste
sau xenofobe.
– alin. (2^1): distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, în orice
mod, prin intermediul unui sistem informatic, de materiale rasiste şi
xenofobe;
Art. 5: Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor
vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de
180
crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau
doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
Art. 6
– alin. (1): negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau
minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a
holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la 3 ani sau cu amendă;
– alin. (2): negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau
minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a genocidului,
a crimelor contra umanităţii şi a crimelor de război, astfel cum sunt definite
în dreptul internaţional, în Statutul Curţii Penale Internaţionale şi în Carta
Tribunalului Militar Internaţional înfiinţat prin Acordul de la Londra, la
data de 8 august 1945, şi recunoscute ca atare printr-o hotărâre definitivă a
Curţii Penale Internaţionale, a Tribunalului Militar Internaţional înfiinţat
prin Acordul de la Londra, la data de 8 august 1945, a Tribunalului Penal
Internaţional pentru fosta Iugoslavie, a Tribunalului Penal Internaţional
pentru Rwanda sau a oricărui altui tribunal penal internaţional înfiinţat
prin instrumente internaţionale relevante şi a căror competenţă este
recunoscută de statul român, ori a efectelor acestora.
– alin.(3) săvârşirea faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) prin intermediul
unui sistem informatic.
Art. 6^1: Ameninţarea unei persoane sau a unui grup de persoane, prin
intermediul unui sistem informatic, cu săvârşirea unei infracţiuni pentru
care maximul pedepsei prevăzute de lege este închisoarea de cel puţin 5 ani,
pe motiv de rasă, culoare, ascendenţă sau origine naţională ori etnică sau
în considerarea religiei, dacă aceasta este folosită ca pretext pentru oricare
dintre motivele arătate.
11.3. Discursul motivat de ură în legislaţia penală din România

Recomandarea (97)20 a Comitetului de Miniştri al Consiliului
Europei, definește discursul motivat de ură („hate speech”) astfel: „toate
formele de exprimare care propagă, incită, promovează sau justifică ura
rasială, xenofobia, antisemitismul sau alte forme de ură bazate pe
intoleranţă, inclusiv intoleranţa care se exprimă sub formă de naţionalism
agresiv şi de etnocentrism, de discriminare şi ostilitate faţă de minorităţi,
imigranţi şi persoane provenite din imigraţie”.
Discursul motivat de ură este tratat diferit în ţările membre ale
Consiliului Europei, neexistând o definiţie general acceptată şi cu forţă
181
obligatorie pentru acest concept. Dacă folosim accepţiunea din
Recomandarea (97)20 pentru a compara discursul de ură cu infracţiunile
motivate de ură, observăm că discursul de ură nu este prin definiţie o
infracţiune, dar poate deveni, în anumite contexte.
Transpus în legislația penală română, discursul motivat de ură este
incriminat în general de art. 369 din Codul Penal: Incitarea publicului, prin
orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de
persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
În funcție de context, pot fi încadrate în sfera discursului motivat de
ură și infracțiunile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 157/2018 din 2 iulie
2018 sau art. 5 și art. art. 6^1 din OUG nr. 31 din 13 martie 2002.
În cazul instrumentării infracțiunilor de acest gen principala
problemă o constituie delimitarea dintre discursul motivat de ură și
libertatea de exprimare. Cu acest aspect ne confruntăm mai ales în cazul
instrumentării unor sesizări privind anumite postări în mediul online, care au
un caracter public. Pentru încadrarea acestora ca fapte cu caracter
contravențional sau penal considerăm că sunt utile următoarele precizări:
Prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, România a ratificat Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a
protocoalelor adiţionale (denumită în continuare Convenție).
Conform Convenției, libertatea de exprimare constituie unul dintre
fundamentele esențiale ale unei societăți, una dintre condițiile primordiale
ale evoluției sale și ale dezvoltării fiecărei persoane. Sub rezerva art. 10
alin. 2 din Convenție1, aceasta este aplicabilă nu numai în ceea ce privește
«informațiile» sau «ideile» acceptate ori considerate drept inofensive sau
neimportante, ci și pentru cele care ofensează, șochează sau ofensează statul
sau orice segment al populației. Acest lucru este impus de pluralism,
toleranță și mentalitate deschisă, fără de care nu există o «societate
democratică». Asta înseamnă, printre altele, că orice «formalitate»,
«condiție», «restricție» ori «pedeapsă» aplicată în acest domeniu trebuie să
fie proporțională cu scopul legitim urmărit. (Handyside împotriva Regatului
Unit hotărârea din 7 decembrie 1976, pct. 49).
1
Exercitarea acestor libertăţi [de exprimare] ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi
poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care,
într-o societate democratică, reprezintă măsuri necesare pentru securitatea naţională,
integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor,
protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica
divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea
puterii judecătoreşti
182
Portalurile online de știri care, în scopuri comerciale și profesionale,
oferă o platformă pentru comentarii generate de utilizatori își asumă
„îndatoriri și responsabilități” asociate libertății de exprimare, în
conformitate cu art. 10 alin. 2 din Convenție, în cazul în care utilizatorii
răspândesc un discurs de incitare la ură sau comentarii care constituie o
instigare directă la violență.
Fără îndoială că orice afirmație îndreptată împotriva valorilor
fundamentale ale Convenției va fi scoasă, conform art. 172, de sub protecția
conferită de art. 10 + libertatea de exprimare. (Cauza Seurot împotriva
Franței, decizia privind admisibilitatea din 18 mai 2004).
Pe scurt, în activitatea de stabilire a încadrării unui discurs, postări,
afirmații etc. făcute în spațiul public în limitele libertății de exprimare
trebuie avute în vedere prevederile celor două articole din Convenție,
menționate mai sus, art. 10 – libertatea de exprimare și art.17 – interzicerea
abuzului de drept.
Discursul de ură devine relevant în discuţia despre infracţiunile
motivate de ură şi atunci când îl privim din perspectiva materialului
probator. Dovezile privind discursul de ură exprimat de către făptuitor în
legătură cu săvârşirea unei anumite infracţiuni pot ajuta organele de
urmărire penală sau instanţa să reţină şi aplicarea circumstanţei agravante de
la art. 77, lit. h) din Codul penal sau să circumscrie faptele ca fiind
infracţiuni motivate de ură de sine stătătoare în Codul Penal.
11.4. Particularități ale cercetării infracțiunilor cu mobil

discriminatoriu
A. Principii
În toate cazurile de investigare a infracțiunilor motivate de ură,
organele de urmărire penală vor acționa potrivit următoarelor principii:
Legalitatea – în exercitarea funcției de urmărire penală în cadrul
procesului penal, organele de urmărire penală sunt obligate să respecte legea
și drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor.
Aflarea adevărului – în aplicarea prezentei dispoziții, organele de
urmărire penală trebuie să acorde o atenție deosebită cercetărilor referitoare
2
Interzicerea abuzului de drept: nicio dispoziţie din prezenta Convenţie nu poate fi
interpretată ca autorizând unui stat, unui grup sau unui individ, un drept oarecare de a
desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau
libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie, sau de a aduce limitări acestor drepturi şi
libertăţi, decât cele prevăzute de această Convenţie
183
la stabilirea pe bază de probe a mobilului faptei, fie că acesta a fost reclamat
de însăși victimă, fie că acesta a rezultat din prezența unor indicatori de
discriminare.
Confidențialitatea – organul de urmărire penală va acorda o atenție
deosebită păstrării confidențialității asupra datelor pe care le află despre
victimă pe parcursul desfășurării urmăririi penale.
Nediscriminarea – organul de urmărire penală va exercita
activitățile prevăzute de prezenta metodologie în mod imparțial, fără a fi
influențat de apartenența participanților la procesul penal la vreuna dintre
categoriile protejate.
Cooperarea interinstituțională – organele de urmărire penală au un
rol activ de cooperare cu alte instituții ale statului ce au competențe în
privința prevenirii și combaterii discriminării.
Transparența și parteneriatul cu societatea – organele de urmărire
penală trebuie să manifeste deschidere față de organizațiile societății civile
care reprezintă interesele comunităților protejate.
B. Sesizarea și înregistrarea
Organul de urmărire penală poate fi sesizat cu privire la săvârșirea
unei infracțiuni cu mobil discriminatoriu în oricare dintre modurile
prevăzute de art. 288 și următoarele din Codul de procedură penală.
Înregistrarea, circuitul sesizărilor penale și coordonarea
administrativă a activităților se vor face în conformitate cu prevederile
Ordinului comun pentru aprobarea Normelor metodologice privind
înregistrarea, evidența unitară, circuitul sesizărilor penale și coordonarea
administrativă a activităților dispuse organelor de poliție de procuror
înregistrat la PÎCCJ cu nr.12/C/2014 și la MAI sub nr. 56/10.04.2014.
C. Primul contact cu victimele și desfășurarea procedurii penale

Organele de poliţie, inclusiv cele care nu sunt desemnate organe de
cercetare ale Poliţiei Judiciare şi mai ales cei care intră primii în contact cu
victimele trebuie să le trateze respectuos, cu înţelegere şi simpatie, să inspire
încredere victimelor şi potenţialilor martori. Este necesar să se încurajeze
comunicarea şi să se explice victimelor că problema sesizată este tratată
serios şi cu profesionalism. De asemenea, pot fi îndrumate către asociaţiile
de protecţie a victimelor sau diverse organizații non-guvernamentale,
fundații etc. care au expertiză în domeniu.
Organele judiciare trebuie să înţeleagă şi să cunoască specificul
infracțiunilor cu mobil discriminatoriu, şi anume că unii oameni sunt
184
victime numai pentru ceea ce reprezintă, iar infracţiunea are un impact
emoțional sever asupra lor.
Trebuie să fie asigurată confidențialitatea datelor cu caracter
personal, aspect care îmbunătățește încrederea în actul de justiţie.
Organele de urmărire penală au obligaţia de a asigura măsurile de
protecţie prevăzute de Convenția europeană pentru protecția drepturilor
omului și a libertăților fundamentale și jurisprudența Curții Europene a
Drepturilor Omului privind nediscriminarea indiferent dacă persoana
vătămată le invocă sau nu.
Pe parcursul urmăririi penale, organele judiciare vor depune
diligenţe, ori de câte ori victima a indicat incidenţa mobilului
discriminatoriu ori existenţa lui este suspectată ori dedusă din alți indicatori
de discriminare, pentru a stabili probatoriu acest mobil.
În acest sens, pot constitui indicatori de discriminare:
a) referinţe despre victimă: aceasta este o persoană care aparţine
unei comunități protejate;
b) referinţe despre autor: modul de acţiune este cunoscut autorităţilor
ca fiind specific grupurilor care comit infracțiuni cu mobil discriminatoriu,
acesta a mai fost implicat în astfel de incidente sau este membru al unei
grupări care promovează ura, de extremă dreapta, naţionaliste etc.;
c) circumstanţe în legătură cu comportamentul autorului: anumite
cuvinte rostite la locul faptei, comentarii, gesturi, semne, simboluri, graffiti
sau desene la locul faptei;
d) circumstanţe în legătură cu ţinta infracţiunii: fapta a avut loc în
cimitire sau alte spaţii de întâlnire comune pentru persoanele care aparţin
anumitor grupuri minoritare;
e) circumstanţe în legătură cu locul sau momentul comiterii faptei:
aceasta coincide cu o sărbătoare sau o dată relevantă pentru victimă sau s-a
săvârşit într-un loc care este general cunoscut sau perceput ca zonă
aparţinând sau fiind frecventată de un anumit grup minoritar;
f) victima sau martorii au perceput fapta ca fiind motivată de
prejudecăţi;
g) absenţa unui motiv (chiar aparent).
Cercetarea menită să stabilească mobilul necesită o activitate atentă
din partea organelor de urmărire penală, putând implica discuţii cu prietenii,
vecinii, familia, colegii de serviciu ai autorului, efectuarea de percheziţii,
solicitări de informaţii din partea furnizorilor de internet, obţinerea de date
din mediile grupurilor extremiste etc.
185
Indicatorii și activitățile menționate la alineatele anterioare nu sunt
limitative, organul de urmărire penală având la dispoziție orice măsură
permisă de legea procesual penală pentru a stabili adevărul cu privire la
mobilul infracțiunii.
D. Relaționarea cu victima
În cursul procesului penal, victima se bucură de toate drepturile
prevăzute de legislația procesual penală, în funcție de calitatea procesuală pe
care o are.
Pe parcursul urmăririi penale, organele judiciare vor încuraja
participarea victimei la proceduri şi vor lua măsurile apreciate ca necesare,
în limitele şi în condițiile legii procesual penale, pentru a comunica
persoanei vătămate stadiul anchetei şi a asigura acesteia consultarea
dosarului. Pentru a minimiza o posibilă victimizare secundară, se va acorda
protecția cuvenită victimei prin limitarea numărului de audieri şi prezențe în
fața autorităților judiciare.
Este recomandabil să nu se recurgă la efectuarea de confruntări între
victimă şi autor decât cu precauție şi după o analiză temeinică, pentru a se
evita victimizarea pe mai departe a persoanei vătămate.
Victimele unor astfel de infracțiuni sunt prezumate a fi persoane
vulnerabile și beneficiază de drepturile prevăzute de art. 113, 124-130 din
Codul de procedură penală.
În majoritatea cauzelor CEDO privind România remarcăm faptul că
hotărârile vizează, în special cazuri de agresiune fizică comise dintr-un
motiv bazat pe ură.
În cazul instrumentării unui dosar penal ce vizează o agresiune fizică
(lovire sau alte violențe, vătămare corporală etc.) se vor avea în vedere
următoarele:
 asistarea persoanei vătămate în vederea formulării plângerii într-o
manieră clară şi detaliată, cu indicarea tuturor împrejurărilor care pot
concura la stabilirea situaţiei de fapt şi identificarea autorilor;
 audierea detaliată a persoanei vătămate pentru obţinerea de
informaţii care să permită evidenţierea circumstanţelor şi motivelor care o
determină să considere că atacul a fost săvârșit sub imperiul unui mobil
discriminatoriu. Încurajarea persoanei vătămate să precizeze cuvintele
exacte, ameninţările, alte gesturi sau atitudini ale autorului. Obţinerea unei
descrieri cât mai amănunţite a autorului, inclusiv informaţii referitoare la
obiectele de vestimentaţie, simboluri, semne, monograme, tatuaje etc.;
186
 îndrumarea persoanei vătămate către serviciile de medicină legală
în vederea examinării fizice;
 acţionarea cu celeritate pentru identificarea martorilor, mai ales a
celor imparţiali;
 obţinerea de imagini şi înregistrări video, atunci când faptele s-au
petrecut în loc public supravegheat;
 stabilirea faptului dacă a existat sau nu o provocare din partea
persoanei vătămate;
 stabilirea profilului victimei: dacă face parte din asociaţii sau
grupuri ale minorităţilor de diferite tipuri, obţinerea de informaţii din social
media, acces la dispozitivele electronice, culegere de informaţii privind
mediul de viaţă.
Victima va fi informată, în condițiile legii, cu privire la desfășurarea
procesului penal. Ori de câte ori s-a dispus o soluţie de netrimitere în
judecată şi se apreciază că subzistă indicii ale unei conduite ce poate atrage
o altă formă de răspundere decât cea penală, procurorul va dispune sesizarea
autorităţilor sau instituţiilor publice competente să investigheze cazul din
această perspectivă şi să aplice sancţiuni, dacă este cazul, în special a
Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
În cursul urmăririi penale, dacă există îndoieli asupra încadrării
infracțiunii în sfera celor motivate de ură, organele de urmărire penală pot
solicita lămuriri în acest sens Consiliului Naţional pentru Combaterea
Discriminării.
E. Considerații finale
Pentru investigarea cu celeritate a acestui gen de cauze, este necesar
să acordăm o atenție deosebită pregătirii profesionale și specializării
polițiștilor în domeniu. Infracțiunile motivate de ură pot fi investigate de
către orice polițist care are calitatea de organ de cercetare al poliției
judiciare.
În prezent nu există o colectare a datelor privind IMU, însă este în
curs de elaborare o machetă cu indicatorii statistici care va deveni
funcțională începând cu anul 2020.
187
INVESTIGAREA INFRACȚIUNILOR INFORMATICE
CAPITOLUL 12
Aspecte practice în investigarea infracțiunilor informatice

infracțiunilor informatice aflate în competența structurilor de
investigații criminale
 Furt/pierderi carduri bancare sau alte instrumente de plată
electronice1 – de obicei urmate de tranzacții frauduloase: cumpărături sau
retrageri de bani de la bancomate2 (inclusiv acces ilegal la un sistem
informatic);
 Vânzări fictive – postarea de anunțuri de vânzare on-line. După
convingerea cumpărătorilor să transfere sumele de bani solicitate, bunurile
nu mai sunt livrate3;
1
Instrument de plată electronică - un instrument care permite titularului să efectueze,
retrageri de numerar, încărcarea și descărcarea unui instrument de monedă electronică,
precum și transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate și executate de către instituții
financiare. – art. 180 Cod penal.
2
Folosirea la bancomat a unui card bancar autentic, fără acordul titularului său, în scopul
efectuării unor retrageri de numerar, constituie infracţiunea de efectuare de operaţiuni
financiare în mod fraudulos (art. 250 alin. 1 Cod penal) în concurs ideal cu infracţiunea de
acces, fără drept, la un sistem informatic comisă în scopul obţinerii de date informatice
prin încălcarea măsurilor de securitate (art. 360 alin. 1, 2, 3 Cod penal) – Decizia ÎCCJ
nr. 15/2013 – RIL.
3
Vânzările fictive de bunuri on-line, realizate prin intermediul platformelor specializate în
tranzacţionarea de bunuri on-line, care cauzează un prejudiciu persoanelor vătămate
induse în eroare prin introducerea de date informatice cu privire la existenţa bunurilor și
determinate, în acest mod, să plătească preţul unor bunuri inexistente, întrunesc elementele
constitutive ale infracţiunii de fraudă informatică prevăzută în art. 49 din Legea
nr. 161/2003 (art. 249 NCP). În acest caz nu sunt întrunite și elementele constitutive ale
infracţiunii de înșelăciune, întrucât infracţiunea de fraudă informatică reprezintă o
variantă a infracţiunii de înșelăciune săvârșită în mediul virtual, iar art. 49 din Legea
nr. 161/2003 constituie norma specială în raport cu art. 215 C. pen. (art. 244 NCP), care
constituie norma generală, fiind aplicabilă exclusiv norma specială. – ICCJ – Secţia
penală, decizia nr. 2106 din 14 iunie 2013.
188
 TSF (Tech Support Fraud) – persoane ce pretind că oferă suport
tehnic în numele unei companii-furnizor de tehnologie (de exemplu
Microsoft) escrochează persoane care utilizează dispozitive de tip computer,
laptop etc. Victimele sunt abordate din senin sub pretextul nevoii urgente de
reparare a unei false probleme tehnice identificate la dispozitivul folosit și,
sub imperiul impresiei de urgență create, oferă infractorului acces la distanță
la calculator (în majoritatea cazurilor prin Team Viewer). Infractorii
operează prin rețele globale de call-center și intermediari și folosesc
modalități de abordare diverse: apeluri pe telefon (de regulă fix), pop-up-uri,
e-mail, social media și online chat.
 Fraude prin abonamente – convingerea victimelor prin
intermediul unui sistem informatic, să achiziționeze diferite
abonamente/prestări servicii, oferite în mod fictiv;
 Romance Scam – se creează, prin intermediul unui sistem
informatic o legătură emoțională între victime și suspecți, victimele fiind
convinse să trimită diferite sume de bani sau valori;
 Scrisoare nigeriană – transmiterea unor informații false sau
fictive prin intermediul unor mesaje electronice prin care victima este
înștiințată că a moștenit sume mari de bani sau prin care se solicită sprijin în
transferarea unor sume mari de bani. Ulterior sunt solicitate diferite
comisioane plătite în conturi controlate de către autori;
 CEO Fraud – reprezentanții unor companii sunt contactați prin
diferite metode de către persoane care pretind că au funcții de conducere în
acele companii și solicită transferul unor sume de bani în conturi bancare
controlate de către autori;
 Business Email Compromise/Man in the Middle/Invoice fraud –
compromiterea schimbului de mesaje electronice care are loc de obicei între
două persoane juridice, fiind transmisă ulterior o factură în care este
menționat un cont bancar controlat de către autori, pentru efectuarea unor
tranzacții care par legitime pentru persoanele vătămate.

infracțiunilor informatice aflate în competența altor structuri de poliție
 PHISHING – activitate prin care se obțin datele confidențiale
ale cardului bancar (cod PIN, numărul cardului sau codul de securitate) sau
detalii conturi/parole folosindu-se mesaje electronice sau identități false în
procesul de comunicare cu victimele;
189
 Compromitere baze de date cu cărți de credit – vânzare date
carduri și diferite tranzacții frauduloase (cumpărături, pariuri etc.);
 SKIMMING – preluarea datelor unui card bancar folosit într-o
tranzacție legitimă, fiind utilizate diferite metode (utilizarea unor dispozitive
de citire a cardului, fotografierea numărului cardului sau a codului de
securitate) – ATM/POS4;
 ATM MALWARE – program malițios prin care este compromis
sistemului de operare al bancomatului, urmată de o comandă pentru
scoaterea banilor;
 BLACK BOX ATTACK – compromiterea legăturii dintre
sistemul de operare al bancomatului și caseta de bani, urmată de o comandă
pentru scoaterea banilor;
 BIN ATTACK – infractorii au realizat programe care generează
numere de card folosind BIN (primele 6 cifre de pe orice card). Numerele
de card generate sunt verificate prin efectuarea de tranzacții on-line (BIN
attack). Infractorii nu cunosc dacă numerele de card sunt valide sau dacă nu
au fost blocate și nici data de expirare a cardului. Un BIN attack poate fi
identificat prin aceea că există un număr mare de tranzacții respinse, pentru
sume mici, la interval de câteva secunde. În cazul în care un emitent nu
folosește generarea aleatorie a numărului cardului, este posibil ca un
atacator să obțină un număr de card bun și să genereze numere de card
valide.5
12.3. Activități principale de efectuat la primirea sesizării

a) Plângere penală/denunț/PV de consemnare a sesizării orale;
(ANEXELE 4 și 5)
b) Ordonanță de începere a urmăririi penale; (ANEXA 6)
c) Declarație persoană vătămată;
d) Declarație martor;
4
Montarea la bancomat a dispozitivelor autonome de citire a benzii magnetice a cardului
autentic și a codului PIN aferent acestuia (skimmere, minivideocamere sau dispozitive tip
tastatură falsă) constituie infracţiunea prevăzută de art. 365 alin. 2 Cod penal – Decizia
ÎCCJ nr. 15/2013 – RIL.
5
Folosirea la bancomat a unui card bancar falsificat, pentru retrageri de numerar
constituie infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prevăzută de
art. 250 alin. 1 Cod penal, în concurs ideal cu infracţiunea de acces, fără drept, la un
sistem informatic comisă în scopul obţinerii de date informatice prin încălcarea măsurilor
de securitate, prevăzută de art. 360 alin. 1, 2, 3 Cod penal și cu infracţiunea de falsificare
a instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 311 alin. 1, 2 Cod penal – Decizia
ÎCCJ nr. 15/2013 – RIL..
190
e) Acord de titular cont. Acesta va fi întocmit în limba română și în
limba engleză, dacă banca este cu sediul în străinătate. Exemplarul original
va fi trimis băncii, iar un al doilea exemplar (sau o fotocopie) se va anexa la
dosarul cauzei. (ANEXA 7)
12.4. Aspecte ce trebuie urmărite cu ocazia audierii persoanei

vătămate
a) modalitatea de luare la cunoștință a tranzacțiilor frauduloase;
b) perioada tranzacțiilor frauduloase;
c) locul de săvârșire a tranzacțiilor frauduloase (ATM/POS/
ONLINE);
d) date cu privire la cardul bancar;
e) număr card și banca emitentă;
f) tipul cardului (credit/debit, contactless, Mastercard/VISA);
g) dacă acesta a fost furat sau pierdut;
h) dacă a încredințat cardul sau datele cardului bancar altei persoane
(nume, prenume, nr. card, cod CVV, cod PIN, data expirării);
i) dacă acesta este înrolat în sistemul 3D Secure6;
j) modalitatea de utilizare a acestuia (retrageri de la ATM-uri,
tranzacții la POS-uri, tranzacții online) cu indicarea locurilor de utilizare
(în România sau în afara țării);
k) prejudiciul creat și dacă se constituie parte civilă;
l) mijloace de probă: extras de cont, refuz la plată, SMS-uri etc.
12.5. Principalele activități investigative

a) solicitarea de date de la banca emitentă a cardului (cu acordul
titularului) sau de la orice unitate bancară, pentru exploatarea altor date
furnizate sau obținute în cursul anchetei (deținător cont bancar, documente
folosite la deschidere, extras de cont bancar, IP-uri folosite la on-line
banking, imagini la deschidere cont bancar și la retrageri);
6
3D Secure este un sistem antifraudă dezvoltat de Visa și MasterCard care permite
creșterea securității tranzacțiilor on-line, prin solicitarea unei parole la fiecare plată
on-line. În caz de pierdere sau furt, cardul înrolat la 3D Secure nu poate fi folosit de terțe
persoane pentru cumpărături on-line. Condiții funcționare serviciu: 1– clientul trebuie să
dețină un număr de telefon mobil valid în sistemul băncii; 2– site-ul pe care se efectuează
tranzacțiile să respecte la rândul său standardul de securitate 3D Secure, respectiv să
afișeze logo-ul „Verified by Visa” sau „Mastercard Secure Code”.
191
b) în cazul descoperirii unor dispozitive de tip skimming, se dispune
efectuarea unei constatări de către specialiști din cadrul Institutului Național
de Criminalistică (INC) – ANEXA 8;
c) solicitarea de informații de la procesatorii de plăți7 (Emag –
ANEXA 9, Fashiondays, Foodpanda);
d) solicitarea de informații de la firmele de transport (copii conforme
cu originalul, ale tuturor documentelor întocmite cu ocazia efectuării
expedițiilor; adresele de depunere/ridicare a coletelor identificate); date de
contact privind atât expeditorul, cât și destinatarul (număr de telefon, adresă
de e-mail, adresă de domiciliu/livrare); înregistrări sistem de supraveghere
video/convorbiri telefonice;
e) obținere full-header mesaje electronice (se obțin de la mesajul
original primit de victimă de la autori, în format electronic);
f) analiză full-header prin diferite aplicații on-line în vederea aflării
adresei IP8;
7
Procesatorul de plăți este un serviciu e-commerce care autorizează plățile pentru
afacerile și magazinele on-line. Acesta criptează informațiile confidențiale (numele,
prenumele, numărul cărții de credit etc.), asigurându-se că datele sunt transmise în
siguranță între client și vânzător în trei etape: (1) procesatorul preia datele confidențiale
(număr de card de credit, CVV etc.), iar apoi le trimite către banca cu care lucrează; (2)
banca validează (execută transferul) sau invalidează tranzacția (fonduri insuficiente, card
expirat) și trimite un cod de răspuns către procesator; (3) procesatorul trimite un răspuns
către aplicația vânzătorului, care îi afișează aceste informații clientului. Date și informații
ce pot fi obținute de la procesatorii de carduri: tranzacțiile efectuate prin intermediul unui
card bancar/datele de identificare ale acestuia dintr-o anumită perioadă; datele de
identificare (reale sau fictive) ale persoanelor care au plasat comenzi/realizat tranzacții
(nume, prenume, date CI, domiciliu/reședință); telefoane de contact și adrese de e-mail;
adrese de livrare a bunurilor achiziționate; adresele de IP utilizate pentru realizarea
tranzacțiilor; alte informații în baza unor date existente (nume prenume persoană
vătămată, alte numere de carduri, adrese cunoscute, diverse adrese de mail etc.).
8
Adresa IP/IP Address (Internet Protocol Address): acest număr este unul utilizat în
exclusivitate de către toate echipamentele ce țin de tehnologia informației (imprimante,
routere, modemuri, calculatoare etc.) ce le permite să se identifice și să comunice între ele
într-o rețea de calculatoare. Adresa IP Dinamică (Dynamic IP Address): Reprezintă o
Adresă IP ce nu este statică și se poate schimba oricând fiind destinată echipamentelor ce
nu necesită conexiune permanentă la Internet/Rețea. Această adresă IP iți este alocată de
către furnizorul tău de acces la internet (ISP) sau de către un Server DHCP. Aceste IP-uri
sunt destinate unui număr mare de clienți ce nu necesită să aibă aceeași adresă IP mereu,
din mai multe motive. Calculatorul tău va prelua automat o adresa IP când se conectează
la rețeaua respectivă fără să fie nevoie să cunoști detaliile rețelei respective privind
configurarea. Această adresă IP poate fi alocată oricui utilizează o conexiune dial-up,
conexiuni Wireless și conexiuni de mare viteză (Hight Speed Internet). O adresă IP statică
este necesară în cazul unui server email sau a unui server web.
192
g) verificări cu privire la IP (https://centralops.net/co/) pentru a afla
9
ISP (Internet Service Provider):
 ISP din România – obținerea datelor generate sau prelucrate de
către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice (art. 152/CPP);
se autorizează de către judecătorul de drepturi și libertăți, la solicitarea
organului de urmărire penală; procedură des utilizată pentru toate tipurile
de date;
 ISP din altă jurisdicție – conservarea datelor de către compania
care este deținătoarea IP-ului (cui i-a fost alocat, modalitatea de plată, date
de contact client și eventuale mesaje electronice, posibil conținut date
informatice) se dispune de procuror (la propunerea organului de poliție –
vezi ANEXA 10), pe o perioada de maxim 60 de zile, poate fi prelungită pe
30 de zile/în termenul de 60 de zile procurorul, cu autorizarea judecătorului,
poate solicita transmiterea sau dispune ridicarea datelor – rețeaua 24/7 –
DIICOT și DCCO – puncte de contact la nivelul României;
h) comisie rogatorie internațională/ordinul european de anchetă
(Legea nr. 302/2004 art. 2681 – art. 26825) – se întocmește de procuror pe
baza referatului organului de cercetare penală. Avantaje: timp scurt de
recunoaștere, execuție. După recunoaștere se execută fără a fi necesare alte
formalități – platforma European Judicial Network https://www.ejn-
crimjust.europa.eu/ejn/ ;
i) obținerea de date10 de la furnizorii de servicii din străinătate prin
intermediul platformelor dedicate pentru LE (Law Enforcement), mail sau
9
Internet Service Provider (furnizor de servicii de internet): 1) orice persoană fizică sau
juridică ce oferă utilizatorilor posibilitatea de a comunica prin intermediul sistemelor
informatice; 2) orice altă persoană fizică sau juridică ce prelucrează sau stochează date
informatice pentru persoanele prevăzute la pct. 1 și pentru utilizatorii serviciilor oferite de
acestea – art. 35 alin. 1, lit. e din Legea nr. 161/2003.
10
Date – referitoare la utilizatori (subscriber information) – date referitoare la utilizatori
se înțelege orice informație care poate conduce la identificarea unui utilizator, incluzând
tipul de comunicație și serviciul folosit, adresa poștală, adresa geografică, numere de
telefon sau alte numere de acces și modalitatea de plată a serviciului respectiv, precum și
orice alte date care pot conduce la identificarea utilizatorului – art. 35 alin. 1, lit. g din
Legea 161/2003;
– referitoare la traficul informațional (traffic data) – orice date informatice
referitoare la o comunicare realizată printr-un sistem informatic și produse de acesta, care
reprezintă o parte din lanțul de comunicare, indicând originea, destinația, ruta, ora, data,
mărimea, volumul și durata comunicării, precum și tipul serviciului utilizat pentru
comunicare – art. 35 alin. 1, lit. f din Legea 161/2003;
– referitoare la conținut (content data) – datele informatice referitoare la conținutul
comunicației, cum ar fi înțelesul comunicației sau mesajul sau informația transmisă prin
comunicație – art. 229 din Protocolul explicativ al Convenției de la Budapesta.
193
poștă: Facebook, Google, PayPal, Ebay, Western Union, MoneyGram,
American Express, WhatsApp, Booking.com, Uber, Microsoft;
j) în cazul modurilor de operare în care se folosesc pagini web
clonate sau cu denumiri asemănătoare paginilor web reale (SKIMMING,
E-COMMERCE) se verifică URL-ul paginii (https://centralops.net/co/ sau
alte aplicații online) pentru a se afla furnizorul de servicii de găzduire web11.
Ulterior se solicită de la furnizor comunicarea sau conservarea datelor
informatice.
k) interceptarea comunicațiilor sau a oricărui tip de comunicare la
distanță efectuate printr-un sistem informatic (art. 138 alin. 1, lit. b / CPP) –
este necesar să se identifice sistemul informatic ce urmează a fi interceptat
(număr de identificare și adresa de IP de la care se comunică). Nu este
posibilă interceptarea comunicațiilor de la o adresă de e-mail – adresa de
e-mail nu este un sistem informatic. În prezent datele comunicate prin
serviciile de comunicare VoIP12 sunt criptate și nu pot fi decriptate;
l) pătrunderea într-un sistem informatic direct sau de la distanță,
prin intermediul unor programe specializate ori prin intermediul unei rețele,
pentru obținerea de date informatice. (art. 138 alin. 1, lit. b/CPP). Accesul
se face pentru identificarea unor date existente.
12.6. Cum se găsește antetul de e-mail (HEADER) în funcție de

clientul de e-mail
GMAIL
 Open the email message.
 Click the down arrow adjacent to the Reply link in the upper-right
corner of the email message
 Click Show Original.
 Copy and paste the header information into the Email Header
Analysis Engine, and click Submit header for analysis
11
Furnizorul de servicii de găzduire web (web hosting) asigură clientului său spațiu de
memorare pe un server conectat la internet și, de obicei, aflat fizic într-un centru de calcul.
Furnizorul de astfel de servicii alocă fiecărui site găzduit și câte un nume de domeniu, o
pagină unică, cu denumirea pe care fiecare client și-o alege. Totodată îi pune la dispoziție
nu numai spațiu de stocare necesar acelei pagini de internet dar și un întreg server
(virtual) inclusiv sistemul său de operare.
12
VoIP – Voice over Internet Protocol reprezintă rutarea apelurilor de voce peste Internet,
folosind orice rețea de tip IP. Mai este cunoscut ca Telefonie IP sau Telefonie Internet.
194
HOTMAIL
 Login to your Hotmail account.
 Click on Options tab on the top navigation bar
 Click on the Mail Display Settings link
 Change the Message Headers option to Full
 Click the OK button
 Copy and paste the header information into the Email Header
Analysis Engine, and click Submit header for analysis
MICROSOFT OUTLOOK 2010

 Click the File
 Click Properties
 Locate Internet Headers (bottom of the popup window)
 Highlight, copy and paste everything from the Message Source
window (Ctrl-A, Ctrl-C) into the Email Header Analysis Engine, and click
Submit header for analysis
MICROSOFT EXCHANGE
 To get the complete headers and message source using Microsoft
Exchange Click the File menu
 Click Properties
 Click the Details tab
 Click Message Source
 Highlight, copy and paste everything from the Message Source
window (Ctrl-A, Ctrl-C) into the Email Header Analysis Engine, and click
Submit header for analysis
YAHOO MAIL
 Log into your Yahoo! Mail account.
 Click the Mail Options link on the left-hand navigation bar.
 Click the General Preferences link on the right.
 Locate the Show Headers heading and select All
 Click the "Save" button to put your new settings into effect.
APPLE MAIL 2.x

 Select the message that you would like to extract the headers of.
 Press SHIFT-COMMAND-H (Shift Ctrl H) to toggle full headers
for the message. Or you can click VIEW in the menu bar, click MESSAGE,
click LONG HEADERS.,/strong>
 Click the General Preferences link on the right.
195
OUTLOOK.COM (Hotmail)
 Select the message that you would like to extract the headers of.
 Once you are inside the email click on the three dots at the top of
the screen (to the right of Categories).
 On the dropdown menu click on View Message Source, you will
then be presented with the full email headers.
12.7. Date de contact și instrumente de verificare

PROCESATORI PLĂŢI:
 www.euplatesc.ro – S.C. EuroPayment Services S.R.L. –
București, str. Mizil, nr. 2C, bl. Socum, et. 1, sector 3
 www.librapay.ro – S.C. LIBRA INTERNET BANK S.A. –
București, str. Pierre de Coubertain, nr.3-5, Office Building, etaj 1, sector 2
 www.netopia-system.com – S.C. NETOPIA S.R.L. – București,
str. Pierre de Coubertain nr. 3-5, etaj 4, sector 2
 PayU – S.C. PayU Payments S.A. – București, str. Dr. Nicolae
Staicovici, nr. 2, Clădirea Opera Center II, etaj 6, sector 5 (vezi ANEXA 11)
 RomCard – S.C. ROMCARD S.A. – București, str. Vasile Milea,
nr. 2H, sector 6
 www.foodpanda.ro – SC. FOODPANDA RO SRL – Bucureşti,
str. Luncani nr. 2A, sector 1
SERVICII DE CURIERAT:
 UPS – UPS ROMANIA SRL – Otopeni, str. Aurel Vlaicu,
nr. 11C, Aeroportul Internațional Henri Coandă, județul Ilfov
 FAN Courier – SC FAN Courier Express SRL – Şos. de Centură
nr. 32, Stefăneștii de Jos, Ilfov
 DHL – DHL EXPRESS ROMANIA – Municipiul București,
Calea Floreasca, nr. 169A, cladirea A, etaj 8, sector 1
 TNT – TNT ROMANIA SRL – București, șos. București –
Ploiești, nr.172-176, Platinum Business and Convention Center, Clădirea B,
Etaj 2, Sector 1
 URGENT CARGUS – URGENT CARGUS – Oraș Măgurele,
str.Atomiștilor, nr.99 /115, Corp C1, jud.Ilfov
ADRESE CORESPONDENŢĂ FURNIZORI DE SERVICII:

 UBER – lert@uber.com (un model de solicitare este prezentat în
ANEXA 12)
 GOOGLE – lis-global@google.com
 FACEBOOK şi INSTAGRAM – https://www.facebook.com/
records/login/
196
 AMAZON – le-enquiries@amazon.co.uk
 PayPal – https://safetyhub.paypalcorp.com
 EBAY – https://lers.corp.ebay.com
 WhatsApp – https://www.whatsapp.com/records/login
 BOOKING.COM – https://www.booking.com/content/law-
enforcement-request
 STARS DOUGLAS GB – https://www.pokerstars.com; https://
www.pokerstars.ro
(un model de solicitare este prezentat în ANEXA 13)
ANALIZĂ FULL HEADER:

 https://www.iptrackeronline.com/email-header-analysis.php
 https://www.whatismyip.com/email-header-analyzer/
 https://mailheader.org/
 https://mxtoolbox.com/EmailHeaders.aspx
 https://www.whatismyip.com/email-header-analyzer/
 https://www.gaijin.at/en/tools/e-mail-header-analyzer
CARDURI BANCARE:
 https://binlist.net/
 http://binchecker.com/
 https://www.exactbins.com/bin-lookup
PAGINI DE INTERNET:
 https://www.whoishostingthis.com
 https://www.rotld.ro/whois/
ADRESE IP:
 https://www.ripe.net/
 https://www.infobyip.com/ipbulklookup.php
 https://centralops.net/co/
 https://dawhois.com/
 https://metrics.torproject.org/exonerator.html
12.8. Obținerea de date de la furnizorii de servicii din străinătate
FACEBOOK (un model de solicitare este prezentat în ANEXA 14)
Solicitările pot fi trimise prin:
 Portal on-line: https://www.facebook.com/records – se trimit
solicitările scanate
 Adresă email: records@fb.com
 Poștă: Facebook Ireland Ltd | 4 Grand Canal Square | Dublin 2,
Ireland, cu mențiunea: „Facebook Security, Law Enforcement Response Team”
197
Facebook furnizează următoarele date cu privire la utilizatorul
contului: nume, prenume – furnizat de utilizator, e-mail alternativ, adresa IP
creare cont, număr de telefon, ultimele adrese IP utilizate pentru a se accesa
contul.
Pentru conținut este necesară o cerere de conservare a datelor
informatice (se trimite prin același portal de LE; Facebook conservă datele
despre cont pentru o perioadă de 90 de zile, în așteptarea solicitărilor prin
comisie rogatorie; dacă utilizatorul a șters contul, informațiile nu mai pot fi
obținute ulterior).
Solicitările de urgență se transmit prin același portal LE, numai în

anumite condiții:
 există un pericol iminent referitor la vătămarea corporală sau viața
unei persoane;
 există un pericol iminent referitor la vătămarea unui copil.
Date obligatorii: starea de fapt concretă (Facebook nu răspunde

la solicitări făcute „vag”), denumirea autorității emitente, numele, adresa
de email de serviciu, număr de telefon al unității emitente, al procurorul de
caz sau al polițistului de caz, adresa de email sau ID-ul contului.
ATENȚIE! Facebook notifică utilizatorul cu privire la cererea de
informații, astfel încât, în solicitare este NECESAR să se precizeze: ”Due to
the fact that this is an ongoing investigation we request not to notify the
subjects.”
GOOGLE (un model de solicitare este prezentat în ANEXA 15)

Solicitările pot fi trimise la: Google, Inc.; Google Legal
Investigations Support Online Service
 Adresa: 1600 Amphitheatre Parkway Mountain View, CA 94043
 Phone Number: 650-253-3425
 Fax Number: 650-649-2939
 Email: lis-global@google.com – Solicitare din partea unității de
parchet în limba engleză
 Note(s): Custodian of Records
 Fax: 650-249-3429
PAYPAL
Date de contact: PayPal Holdings, Inc.
 Lawenforcement@paypal.com
 https://safetyhub.paypalcorp.com/AIP/portal/home.do
198
Solicitările către PAYPAL pot fi expediate prin intermediul
portalului pentru agențiile de aplicare a legii.
Pot solicita informații în dosare penale polițiștii și procurorii.
Condiții:
 dosar penal;
 solicitare în formă letrică ce urmează a fi scanată și expediată prin
intermediul portalului care să conțină:
a) sigla unității, adresa;
b) semnătura reprezentatului legal al unității de Parchet sau Poliție;
c) datele de identificare ale solicitantului, adresa, telefon, e-mail și fax;
d) cât mai multe informații despre suspect;
e) ce tip de informații se solicită (date de identificare ale titularului
contului PayPal; nume, prenume, data nașterii, e-mail, număr de telefon,
date cu privire la conturile și cardurile atașate contului PayPal; modificările
datelor de identificare efectuate pe cont; balanța tranzacțiilor financiare;
lista detaliată a tranzacțiilor financiare; lista detaliată ce conține adresele
IP/data/ora a conectărilor la cont; conturi asociate).
WESTERN UNION
Solicitările către Western Union se trimit prin poștă la adresa:
Western Union Payment Services Ireland LTD – Sucursala România,
str. Dionisie Lupu nr 33, cod poștal 020021 Sector 1, București, România
Răspunsul se primește tot prin poștă.
Date care pot fi obținute de la Western Union:
 lista detaliată a transferurilor: suma, MTCN, data, ora;
 datele de identificare ale expeditorului;
 datele de identificare ale destinatarului (nume, prenume, adresa,
serie CI, nr. telefon);
 datele cardurilor de credit asociate transferului;
 datele de identificare ale agenților WU de unde s-au
expediat/ridicat sumele de bani.
MONEYGRAM
Solicitările către Money Gram se trimit scanate pe email către:
 Keith Sharp – Director Global Security And Investigations
MoneyGram International
 E-mail: ksharp@moneygram.com – 1st Floor, Senator House, 85
Queen Victoria Street, London, EC4V 4AB
199
MICROSOFT CORPORATION și SKYPE COMMUNICATIONS
SARL
Cererea se trimite:
 Pentru date Microsoft: msnwwcc@microsoft.com, în engleză (un
model de solicitare este prezentat în ANEXA 16);
 Pentru date Skype: lerm@skype.net, în engleză, franceză sau
germană.
În cazul infracțiunilor săvârșite prin modul de operare Tech Support

Fraud, persoana vătămată poate furniza personal organelor de cercetare
penală, informații cu privire la istoricul de căutare pe internet, Remote
Access Desktop Applications (RDP) folosite (TeamViewer, GoTo/LogMeIn,
Supremo etc.), tranzacționarea de criptomonedă etc., date pe care le obține
prin rularea pe computer a instrumentelor care se găsesc la adresele:
 https://techscam.cybertoolbox.kapo.zh.ch/ - Swiss tool in English
 https://www.zik-nds.de/microsoftsupporttool/ – German tool,
collects less data
Pentru România, toate datele se obțin doar prin procedura ordinului
european de anchetă (MLA – Mutual Legal Assistance) sau comisiei
rogatorii internaţionale, care se fac cu autoritățile din statul unde se află
stocate datele13.
Pentru a evita pierderea datelor informatice ce urmează a fi solicitate
prin intermediul ordinului european de anchetă, precum și în vederea
stabilirii locației serverului unde sunt stocate, se impune înaintarea unei
solicitări de conservare a acestora de către Microsoft, cererea putând fi
formulată chiar și de către polițistul de caz.
Cererea de conservare trebuie să specifice natura infracțiunii care
este investigată și datele ce se solicită a fi conservate și trebuie să cuprindă
adresa de e-mail a unității de poliție /parchet solicitante, numărul de telefon
și adresa poștală.
Microsoft nu poate aproba cereri informale sau solicitări verbale.
Toate solicitările trebuie să fie transmise în mod formal – semnat, datat, cu
antetul autorității solicitante.
De asemenea, trebuie să se menționeze că se va urma procedura
MLA (în răspunsul primit se va indica și unde se află datele, pentru a putea
aplica procedura în relația cu statul relevant).
13
Microsoft stochează datele în servere situate pe teritoriile mai multor țări.
200
Toate căutările pentru date vor fi efectuate pe baza următorilor
identificatori:
Identificatori Microsoft
 Adresă de email/Cont Microsoft (MSA);
 Număr de telefon;
 Numărul cardului de credit;
 Gamertag XBOX, Serial Number sau cardul 5x5.
Identificatori Skype
 Nume de utilizator/ID Skype;
 Număr Skype însoțit de CID sau PUID, perioada de timp
specifică de utilizare;
 Număr format în rețeaua publică de telefonie care este însoțit de
o data anume, moment și durata convorbirii;
 Numărul cardului de credit;
 Număr de comandă Skype.
Tipuri de date pe care le poate furniza Microsoft
Corporation/Skype:
Date cont Microsoft:
 detalii de înregistrare (informație capturată la momentul
înregistrării contului);
 informații de facturare (poate include adrese și instrumente de plată);
 tranzacții;
 jurnale IP (adrese IP capturate la momentul autentificării
utilizatorului la un anume serviciu);
 e-mail alternative și/sau Alias-uri;
 servicii utilizate.
Date serviciu e-mail:
utilizatorului la serviciul de email);
 headers e-mail;
 conținut e-mail;
 contacte e-mail.
Date serviciu XBOX:
 serial number sau Gamertag;
201
utilizatorului la serviciul de XBOX);
 istoric modificări Gamertag;
 contacte XBOX;
 istoric joc online XBOX;
 comunicări stocate.
Date serviciu OneDrive:

utilizatorului la OneDrive);
 fișiere stocate;
 jurnale ale tranzacțiilor.
Date Skype:
 adresa de facturare (adresa de facturare furnizată de utilizator);
 metoda de plată/instrument de plată folosit;
 istoricul achizițiilor (înregistrări de tranzacții);
utilizatorului la serviciul Skype);
 istoric numere Skype (lista de numere Skype a unui utilizator);
 înregistrări Skype OUT (istoric înregistrări detaliate ale
apelurilor pentru apelurile plasate în rețeaua publică de telefonie – PSTN);
 înregistrări Număr Skype (istoric înregistrări detaliate ale
apelurilor pentru apelurile primite de la rețeaua publică de telefonie –
PSTN14);
 înregistrări SMS (istoric înregistrări detaliate SMS);
 înregistrări e-mail (istoricul înregistrărilor activităților de
modificare a e-mailului);
 lista de contacte Skype/Lista de prieteni asociată numelui de
utilizator;
 discuții Skype/conținut media asociat numelui de utilizator.
14
PSTN – Public Switched Telephone Network reprezintă o rețea de telefonie bazată pe
comutație de circuite (ciruit-switched telephone network), în același fel în care Internet-ul
reprezintă rețeaua IP bazată pe schimbul de pachete. La început o rețea de linii analogice,
în prezent PSTN este aproape integral digitală și include atât telefoane mobile, cât și
telefoane fixe.
202
ALTE ACTIVITĂȚI PROCEDURALE
ȘI INVESTIGATIVE
CAPITOLUL 13
Aspecte practice privind percheziția
13.1. Percheziția domiciliară (art. 157-164/CPP)

Percheziția se efectuează cu respectarea demnității, fără a constitui
ingerință disproporțională în viața privată și se dispune în următoarele cazuri
sau condiții:
 dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei
infracțiuni de către o persoană;
 dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la deținerea unor
obiecte sau înscrisuri ce au legătură cu o infracțiune pentru care a fost
începută urmărirea penală;
 dacă se presupune că, având în vedere cele de mai sus, percheziția
poate conduce la descoperirea și strângerea probelor cu privire la infracțiune
sau la conservarea urmelor săvârșirii infracțiunii sau la prinderea suspectului
sau inculpatului.
Prin domiciliu se înțelege o locuință sau orice spațiu delimitat în
orice mod ce aparține ori este folosit de o persoană fizică sau juridică.
Percheziția domiciliară poate fi dispusă în cursul urmăririi penale, la
cererea procurorului, de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța
căruia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la
instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află
sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau care
supraveghează urmărirea penală.
Aspecte practice ale procedurii judiciare în materie:

 Obligativitatea începerii urmăririi penale in rem înainte de
solicitarea unui mandat de percheziție (percheziția se desfășoară în cadrul
procesual-penal).
 Verificarea adreselor la care se va efectua percheziția domiciliară
trebuie realizată efectiv, la fața locului, în mod conspirat și se va stabili dacă
203
la acea adresă locuiesc persoane cu calități speciale (procurori, judecători,
precum și persoanele prevăzute de art. 40 din CPP), pentru care este
necesară o autorizație specială.
 Descrierea locului unde urmează a se efectua percheziția, iar dacă
sunt suspiciuni rezonabile cu privire la existența sau posibilitatea transferării
probelor, datelor sau persoanelor căutate în locuri învecinate, descrierea
acestor locuri; dacă nu se poate stabili cu certitudine numărul imobilului, se
vor determina coordonatele GPS ale acestuia și vor fi menționate în
cuprinsul referatului.
 Se vor culege date și informații despre persoanele care locuiesc la
adresă (de exemplu, dacă dețin arme sau substanțe periculoase, dacă fac
parte dintr-un grup infracțional, dacă sunt periculoase prin modul de
manifestare, comportament, dacă dețin câini din rase periculoase).
 Indiferent de surse, informațiile trebuie verificate sub aspectul
veridicității, dar și al raporturilor existente între cei ce le furnizează și
persoanele la care se referă.1
 Referatul cu propunere de efectuare a percheziției domiciliare
trebuie motivat, în sensul de a detalia argumentele pentru care se solicită
efectuarea acesteia și cu privire la obiectele și înscrisurile care se caută
(indicarea probelor sau a datelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă
cu privire la săvârșirea unei infracțiuni ori cu privire la deținerea
obiectelor sau înscrisurilor ce au legătură cu infracțiunea pentru care s-a
început urmărirea penală).
Perioada pentru care se emite mandatul de percheziție nu poate fi
mai mare de 15 zile.
Mandatul de percheziție domiciliară poate fi folosit o singură dată.
Percheziția este procedeul probatoriu prin care sunt căutate în
vederea ridicării, obiectele și înscrisurile care pot fi folosite ca probe în
procesul penal.
Percheziția domiciliară poate fi efectuată la domiciliul sau reședința
suspectului, inculpatului, dar și în alte locuințe/spații aparținând altor
persoane (rude ale suspectului/inculpatului, martori).
IMPORTANT! Se va verifica aspectul ca adresa scrisă în mandatul
de percheziție să fie aceeași cu cea la care va trebui efectuată percheziția.
Percheziția domiciliară nu poate fi începută înainte de ora 06.00 sau
după ora 20.00, cu excepția infracțiunilor flagrante sau când percheziția
1
Marin Ruiu, Criminalistică – elemente de tactică criminalistică, Editura Universul
Juridic, București, 2017, pag. 236.
204
urmează să se efectueze într-un local deschis publicului la acea oră;
percheziția care este începută între orele 06.00-20.00 poate fi continuată și
în timpul nopții.
Textul constituțional interzice efectuarea percheziției în timpul
nopții, exceptând doar infracțiunea flagrantă (art. 27, alin. 4 din
Constituție).
Înainte de începerea percheziției, organul judiciar se legitimează și
înmânează o copie a mandatului emis de judecător persoanei la care se
efectuează percheziția, reprezentantului acesteia sau unui membru al
familiei, iar în lipsă, oricărei alte persoane cu capacitate deplină de exercițiu
care cunoaște persoana la ce se va efectua percheziția și, dacă este cazul,
custodelui.
Se vor asigura intrările și ieșirile din imobil pentru a evita fuga unor
persoane sau aruncarea/distrugerea unor bunuri.
Procesul-verbal de percheziție trebuie să cuprindă activitățile
desfășurate cu ocazia efectuării percheziției domiciliare:
a) numele, prenumele şi calitatea celui care îl încheie;
b) numărul şi data mandatului de percheziţie;
c) locul unde este încheiat;
d) data şi ora la care a început şi ora la care s-a terminat efectuarea
percheziţiei, cu menţionarea oricărei întreruperi intervenite;
e) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa persoanelor ce au fost
prezente la efectuarea percheziţiei, cu menţionarea calităţii acestora;
f) efectuarea informării persoanei la care se va efectua percheziţia
cu privire la dreptul de a contacta un avocat2 care să participe la percheziţie;
g) descrierea amănunţită a locului şi condiţiilor în care înscrisurile,
obiectele sau urmele infracţiunii au fost descoperite şi ridicate, enumerarea
şi descrierea lor amănunţită, pentru a putea fi recunoscute; menţiuni cu
privire la locul şi condiţiile în care suspectul sau inculpatul a fost prins;
h) obiecţiile şi explicaţiile persoanelor care au participat la
efectuarea percheziţiei, precum şi menţiunile referitoare la înregistrarea
audiovideo sau fotografiile efectuate;
2
Dacă se solicită prezenţa unui avocat, începerea percheziţiei este amânată până la
sosirea acestuia, dar nu mai mult de două ore de la momentul la care acest drept este
comunicat, luându-se măsuri de conservare a locului ce urmează a fi percheziţionat. În
cazuri excepţionale, ce impun efectuarea percheziţiei de urgenţă, sau în cazul în care
avocatul nu poate fi contactat, percheziţia poate începe şi înainte de expirarea termenului
de două ore.
205
i) menţiuni despre obiectele care nu au fost ridicate, dar au fost
lăsate în păstrare;
j) menţiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale.
Cu ocazia ridicării telefoanelor mobile, acestea vor fi trecute pe
„modul avion” pentru a evita modificarea sau ștergerea datelor din telefon,
de la distanță, (dacă telefonul mobil este închis, există posibilitatea de a fi
modificate/șterse date și informații prin accesarea acestuia de la distanţă).
În procesul-verbal se vor scrie cu atenție, datele de identificare ale
bunurilor electronice ce vor fi ridicate (în cazul telefoanelor mobile se va
specifica dacă acestea conțin cartele telefonice sau alte medii de stocare) și
se vor nota codurile IMEI, IMSI și de deschidere a acestora (dacă codul este
reprezentat de un desen, se va trasa modelul desenului); dacă o cartelă
telefonică are cod de acces, se va menționa și acesta. Aceste date vor fi utile
pentru efectuarea percheziției informatice.
Atunci când la efectuarea percheziției participă și un specialist
criminalist, este important să se efectueze fotografii de detaliu asupra
elementelor de identificare a bunurilor electronice.
După identificare, obiectele sau înscrisurile se prezintă persoanei de
la care sunt ridicate şi persoanelor prezente, pentru a fi recunoscute şi a fi
însemnate de către acestea spre neschimbare, după care se etichetează şi se
sigilează.
Dacă la percheziție se găsesc arme, acestea vor fi verificate sub
aspectul legalității deținerii (verificarea se va face în aplicația Registrul
Național al Armelor Integrat – RNAi, care este gestionată de Direcția Arme,
Explozivi și Substanțe Periculoase și serviciile subordonate).
Obiectele sau înscrisurile a căror circulație sau deținere sunt
interzise sau cu privire la care există suspiciunea că pot avea o legătură cu
săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare
din oficiu, se ridică întotdeauna.
Dacă în imobilul percheziționat există minori aflați în creșterea
și educarea majorilor sau persoane aflate în supravegherea/îngrijirea
acestora, se vor înștiința instituțiile competente (de exemplu, direcțiile de
asistență socială și protecția copilului).
Minorii pot fi încredințați unei persoane responsabile sau rude ale
acestora.
Procesul-verbal de percheziție se semnează pe fiecare pagină și la
sfârșit de cel care îl încheie, de persoana la care s-a efectuat percheziția, de
avocatul acesteia dacă a fost prezent precum și de alte persoane care au fost
prezente la efectuarea percheziției;
206
O copie a procesului-verbal se lasă persoanei la care s-a efectuat
percheziția sau de la care s-au ridicat obiectele și înscrisurile ori uneia dintre
persoanele care au participat la percheziție.
Locul în care se desfășoară percheziția, precum și persoanele sau
obiectele găsite pe parcursul percheziționării, pot fi fotografiate sau
înregistrate audio-video.
Înregistrarea audio-video sau fotografiile efectuate sunt anexate
procesului-verbal de percheziție și fac parte integrantă din acesta.
13.2. Percheziția corporală (art. 165-166/CPP)

Percheziția corporală presupune examinarea corporală externă a
unei persoane, a cavității bucale, a nasului, a urechilor, a părului, a
îmbrăcămintei, a obiectelor pe care o persoană le are asupra sa sau sub
controlul său, la momentul efectuării percheziției.
Aceasta poate fi dispusă de organele de cercetare penală, de procuror
sau de judecător.
În cazul infracțiunilor flagrante, percheziția corporală poate fi
efectuată și înainte de începerea urmăririi penale astfel, potrivit
art. 310/CPP, orice persoană (inclusiv autoritățile cu atribuții în asigurarea
ordinii și securității publice) are dreptul să îl prindă pe făptuitor. Dacă
făptuitorul a fost prins în condițiile alin. (1), persoana care l-a reţinut
trebuie să îl predea de îndată, împreună cu corpurile delicte, precum şi cu
obiectele şi înscrisurile ridicate, organelor de urmărire penală, care
întocmesc un proces-verbal.
Percheziția corporală poate fi efectuată de către organele judiciare
sau orice autoritate cu atribuții în asigurarea ordinii și securității publice
doar în cazul în care există o suspiciune rezonabilă că prin efectuare acesteia
vor fi descoperite:
 urme ale infracțiunii;
 corpuri delicte;
 alte obiecte ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în
cauză.
Particularități
 Înainte de începerea percheziției, persoanei percheziționate i se
solicită predarea de bunăvoie a obiectelor căutate. Dacă obiectele căutate
sunt predate, nu se mai efectuează percheziția, cu excepția cazului când se
consideră util să se procedeze la aceasta, pentru căutarea altor obiecte sau
urme.
207
 Percheziția corporală trebuie efectuată cu respectarea demnității
umane.
 Percheziția corporală se efectuează de o persoană de același sex
cu persoana percheziționată.
 Organele de cercetare penală ale Poliției Judiciare au obligația de
a menționa în procesul-verbal de percheziție, motivele care au determinat
luarea acestei măsuri (justificarea activității).
Aspecte practice ale procedurii judiciare în materie

 Spre deosebire de percheziția domiciliară, percheziția corporală se
poate face oricând (inclusiv noaptea), indiferent de natura infracțiunii cu
privire la care există suspiciunea că a fost comisă (flagrantă sau nu);
 Percheziția corporală nu trebuie confundată cu procedeul
probatoriu al examinării fizice care constă în examinarea externă și internă a
corpului unei persoane, precum și prelevarea de probe biologice;
examinarea fizică poate fi realizată fie cu consimțământul prealabil scris al
celui examinat, fie ca urmare a autorizării procedeului probatoriu de
judecătorul de drepturi și libertăți, în cazul în care persoana examinată
refuză să își dea consimțământul3.
 Potrivit art. 92 alin. (1), lit. b) din CPP, „în cursul urmăririi
penale, avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să asiste la
efectuarea oricărui act de urmărire penală, cu excepţia percheziţiei
corporale sau a vehiculelor în cazul infracţiunilor flagrante”.
 Pentru a preveni riscul contaminării prin înțepare cu seringile care
se pot găsi la consumatorii de droguri sau în alte corpuri contondente,
percheziția corporală se poate efectua prin examinare tactilă.
 În situația în care percheziția corporală nu se poate face de către
un polițist de același sex, se va solicita persoanei percheziționate, să prezinte
conținutul genții (poșetei), să se descheie la palton, pardesiu și să scoată din
buzunare obiectele pe care le deține asupra sa, fără a se examina tactil
persoana în cauză.
13.3. Percheziția unui vehicul (art. 167/CPP)

Percheziţia unui vehicul constă în examinarea exteriorului ori
interiorului unui vehicul sau a altui mijloc de transport ori a componentelor
acestora. Se efectuează în condiţiile prevăzute la art. 165 alin. (2)/CPP.
3
Mihail Udroiu, Procedură penală. Partea generală, ediția a 3-a, revizuită și adăugită,
Editura C.H. Beck, București, 2016, pag. 354 și 356.
208
Prevederile referitoare la cazurile şi condiţiile în care se efectuează
percheziţia corporală, precum și cele referitoare la măsurile ce pot fi luate
față de obiectele ori înscrisurile ridicate, se aplică și acestei forme de
percheziție.

 Percheziția unui vehicul se dispune în baza unei ordonanțe
întocmită de organul de cercetare penală, de procuror sau de judecător.
 În cazul în care autoturismul se află în curtea imobilului pentru
care există mandat de percheziție domiciliară, se va efectua percheziția
vehiculului fără a fi necesară dispunerea acestei activități prin ordonanță și
fără a se întocmi un proces-verbal distinct de cel de percheziție domiciliară.
 Poate fi efectuată de organele judiciare sau de orice autoritate cu
atribuții în asigurarea ordinii și securității publice.
 Percheziția are ca scop verificarea detaliată a vehiculului (inclusiv
a portbagajului), în scopul4:
– descoperirii persoanelor ascunse în vehicul, în vederea sustragerii
urmăririi sau executării unei pedepse;
– descoperirea persoanelor răpite sau sechestrate, a evadaților,
dezertorilor etc.;
– identificarea bunurilor care provin din infracțiuni sau care au servit
la săvârșirea acestora.

 Bara de protecție, motorul, contraaripile, anvelopele și capacele
roților, sistemul de aerisire, interioarele portierelor, puntea, stâlpii laterali
pentru susținerea plafonului, plafonul, habitaclul vehiculului, rezervorul de
benzină, portbagajul etc.
 Printre locurile utilizate frecvent ca ascunzători pentru obiecte de
genul bijuteriilor, armelor, drogurilor, obiectelor de artă sau cult, se numără
tapițeria scaunelor, a banchetelor și portierelor, rezervorul de benzină,
elementele de caroserie, farurile etc.
 Ca posibile locuri de ascundere în automarfare sunt importante:
spațiul de încărcătură, podeaua și pereții ce pot fi dublați, rezervorul de
combustibil, cabina șoferilor, locul de prindere a remorcii de autocar.
4
Marin Ruiu, Criminalistică – elemente de tactică criminalistică, Editura Universul
Juridic, București, 2017, pag. 255.
209
 Trebuie analizate cu atenție, elementele de fapt considerate indicii
de suspiciune, precum semne evidente ale reparațiilor recente: vopsea
proaspăt aplicată, urme de sudură, șuruburi noi – porțiuni ruginite artificial,
suspensie nefiresc de joasă, geamuri care nu se deschid5.
 După efectuarea percheziției asupra vehiculului, organul judiciar
va întocmi un proces-verbal în care va consemna activitățile desfășurate și
obiectele ridicate (dacă este cazul), în vederea continuării cercetărilor.
 În cazul în care, organul judiciar a descoperit obiecte, înscrisuri
sau alte bunuri care au servit la comiterea infracțiunilor sau care sunt
provenite din aceasta, are obligația să ridice bunurile ce pot servi ca mijloc
de probă. Dacă organul judiciar deține indicii temeinice cu privire la
folosirea vehiculului la comiterea infracțiunii, are obligația să ridice
vehiculul în vederea luării măsurii confiscării speciale6.
 Vehiculele vor fi verificate în aplicația „FurtAuto” (care deține
evidența informatică a furturilor de autovehicule și a furturilor de plăci
de înmatriculare).
Deosebiri între instituțiile controlului corporal/al vehiculelor și

percheziția corporală/a vehiculului
Controlul corporal/al vehiculelor

Art. 31 alin. (1), lit. f) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi
funcţionarea Poliţiei Române prevede că, în realizarea atribuţiilor ce îi revin,
potrivit legii, poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice şi are
următoarele drepturi şi obligaţii principale: „să efectueze, cu respectarea
dispoziţiilor legale, controale ale persoanelor şi bagajelor, precum şi ale
vehiculelor aflate în circulaţie, atunci când există indicii temeinice cu
privire la săvârşirea unor infracţiuni sau posibile acţiuni teroriste”.
Acestea sunt măsuri polițienești cu caracter preventiv și se execută în teren
de către polițiști, ori de câte ori apreciază că situația o impune, dar cu
respectarea drepturilor și libertăților cetățenești.
Percheziția corporală/a vehiculului

Sunt prevăzute în art. 165, art. 166 și art. 167 din Codul de
Procedură Penală.
Au loc în cadrul procesual-penal, fiind procedee probatorii, iar
bunurile ridicate pot fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal.
5
şi 6 – Marin Ruiu, Criminalistică – elemente de tactică criminalistică, Editura Universul
Juridic, București, 2017, pag. 255-257.
210
Se dispun prin ordonanță întocmită de organele de cercetare penală,
de procuror sau de judecător.
13.4. Percheziția informatică (art. 168-168/CPP)

Ce este percheziția informatică?
Este un procedeu probatoriu ce constă în cercetarea unui sistem
informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice, în vederea
descoperirii și strângerii probelor existente pe acestea7.
De cine se dispune percheziția informatică?

Competența funcțională
În cursul urmăririi penale, judecătorul de drepturi și libertăți de la
instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau
de la instanța corespunzătoare în grad aceleia în a cărei circumscripție se
află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau
supraveghează urmărirea penală poate dispune efectuarea unei percheziții
informatice, la cererea procurorului, atunci când pentru descoperirea și
strângerea probelor este necesară cercetarea unui sistem informatic sau a
unui suport de stocare a datelor informatice.
Condițiile în care se poate dispune percheziția informatică8:

 Dacă există o suspiciune rezonabilă că prin realizarea acestui
procedeu probatoriu, pot fi descoperite, ridicate sau conservate probe aflate
într-un sistem informatic sau pe un suport de stocare a datelor informatice,
cu privire la săvârșirea infracțiunii pentru care a fost începută urmărirea
penală, iar obținerea probelor este necesară (și proporțională) pentru buna
desfășurare a procesului penal.
 Nu se poate dispune înainte de începerea urmăririi penale sau în
faza camerei preliminare (nu se administrează probatoriu).
 Nu este necesar ca organul de urmărire penală să fi dispus în
prealabil, continuarea urmăririi penale față de suspect sau punerea în
mișcare a acțiunii penale.
Judecătorul dispune prin încheiere admiterea cererii, atunci când este
întemeiată, încuviințarea efectuării percheziției informatice și emite de
îndată mandatul de percheziție.
Precizăm că în Codul de procedură penală nu este prevăzută o
limitare în timp pentru punerea în executare a mandatului de percheziție
7
Mihail Udroiu, Procedură penală. Partea generală, ediția a 3-a, revizuită și adăugită,
Editura C.H. Beck, București, 2016, pag. 373.
8
Ibidem, p. 373.
211
informatică, însă judecătorul de drepturi și libertăți, odată cu emiterea
mandatului, stabilește și termenul de punere în executare.
În vederea executării percheziției dispuse, pentru asigurarea
integrității datelor informatice stocate pe obiectele ridicate, procurorul
dispune efectuarea de copii, potrivit art. 168, alin. (9)/CPP.
Percheziția se efectuează de un specialist care funcționează în cadrul
organelor judiciare sau din afara acestora, în prezența procurorului sau a
organului de cercetare penală, precum și a suspectului sau inculpatului,
dispozițiile art. 159 alin. (10) și (11) aplicându-se în mod corespunzător.
Percheziția informatică poate fi efectuată doar în baza unui mandat
de percheziție emis de judecătorul de drepturi și libertăți. Obținerea
acordului scris al persoanei căreia aparțin bunurile ce urmează a fi
percheziționate, nu ține loc de mandat și nu este în măsură să permită
efectuarea acestui procedeu!
În urma efectuării percheziției informatice se întocmește un proces-
verbal, conform art. 168 alin. (13) din CPP.
ATENŢIE! Pentru accesul în telefon (la mesaje, contacte sau alte
tipuri de date) sau în alte dispozitive electronice este nevoie de mandat de
percheziție.
Completarea mandatului de percheziție informatică

Conform art. 168 alin. (8) din CPP, în cazul în care, cu ocazia
efectuării percheziţiei unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a
datelor informatice, se constată că datele informatice căutate sunt cuprinse
într-un alt sistem informatic ori suport de stocare a datelor informatice şi
sunt accesibile din sistemul sau suportul iniţial, procurorul dispune de îndată
conservarea, copierea datelor informatice identificate şi va solicita de
urgenţă completarea mandatului, dispoziţiile alin. (1)-(7) aplicându-se în
mod corespunzător.
În cazul în care ridicarea obiectelor care conţin date informatice
(sisteme informatice sau suporturi de stocare a datelor informatice) ar
afecta grav desfăşurarea activităţii persoanelor care deţin aceste obiecte,
procurorul poate dispune prin ordonanţă efectuarea de copii, care servesc ca
mijloc de probă, conform art. 168 alin. (10) din Codul de procedură penală.
Îndreptarea erorii materiale

În cazul în care se constată că un element de identificare a unui bun
ce face obiectul percheziției informatice, a fost scris greșit în mandatul de
percheziție, se va întocmi un proces-verbal de îndreptare a erorii materiale,
în baza art. 278 alin. (3) din CPP (în cuprinsul procesului-verbal se va
212
menționa că în baza art. 278 din CPP, s-a procedat la îndreptarea erorii
materiale identificate în referatul organului de cercetare penală al Poliţiei
Judiciare, fiind menționate corect elementele de identificare ce au fost
scrise greșit). La rândul său, procurorul de supraveghere va întocmi un
proces-verbal de îndreptare a erorii materiale și împreună cu procesul-verbal
întocmit de organele de poliție, le va depune la instanța care a emis
mandatul de percheziție. Judecătorul de drepturi și libertăți va dispune prin
încheiere îndreptarea erorii materiale.
13.5. Ridicarea de înscrisuri și obiecte (art. 169-171/CPP)

Noul Cod de procedură penală stipulează la art. 169, obligația
pozitivă a organelor de urmărire penală, de a ridica obiectele și înscrisurile
ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal.
În continuare, potrivit art. 170 alin. (1) din Noul Cod de procedură
penală, „în cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la
pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni şi sunt temeiuri de a se crede că
un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de probă în cauză, organul de
urmărire penală sau instanţa de judecată poate dispune persoanei fizice sau
juridice în posesia căreia se află să le prezinte şi să le predea, sub luare de
dovadă.”
În conformitate cu dispozițiile art. 171 din Noul Cod de procedură
penală, „dacă obiectul sau înscrisul cerut nu este predat de bunăvoie,
organul de urmărire penală, prin ordonanţă, sau instanţa de judecată, prin
încheiere, dispune ridicarea silită (………)”. Conținutul ordonanței
organului de urmărire penală este prevăzut în alin. (3) al acestui articol.
Alin. (2) al aceluiași articol prevede că „împotriva măsurii dispuse
potrivit alin. (1) sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia se poate
face plângere de către orice persoană interesată. Dispoziţiile art. 250 se
aplică în mod corespunzător”.
Din lecturarea dispozițiilor menționate, apreciem că legiuitorul a
reglementat două modalități de ridicare a înscrisurilor, folosind termenul de
„a dispune” în ambele situații, termen a cărui semantică este „de a da
dispoziții, a ordona”.
Astfel, se va întocmi întotdeauna ordonanță, cu respectarea
prevederilor art. 171 alin. (3) din Noul Cod de procedură penală, iar un
extras din aceasta va fi înmânat persoanei care este obligată să predea
înscrisurile. De asemenea, se poate întocmi o adresă în cuprinsul căreia se
va face mențiune că ridicarea înscrisurilor a fost dispusă prin ordonanță și se
vor preciza date din cuprinsul acesteia.
213
CAPITOLUL 14
Aspecte practice privind audierea minorilor1
La redactarea acestei teme s-a avut în vedere, în cea mai mare parte,
Protocolul de interviu National Institute of Child Health and Human
Development (NICHD)2, în prezent, protocolul de interviu cel mai validat, la
nivel internațional de comunitatea științifică, din punct de vedere al
rezultatelor obținute în urma aplicării lui (acuratețea informațiilor obținute
prin mărturia copiilor-victime, protecția copiilor în ceea ce privește riscul
re-traumatizării copilului pe durata audierii, gradul important de depistare
a mărturiilor false din partea copilului). Acest protocol este menit să
încurajeze utilizarea întrebărilor deschise, mai susceptibile să ducă la
obținerea de răspunsuri sub forma unei relatări verbale, fiind adoptate astfel,
ca linii directoare practice, recomandări susținute pe scară largă de cercetări.
Protocolul NICHD a fost folosit și adaptat în mai multe instanțe și este
sprijinit de cercetări pe teren bazate pe peste 40.000 de interviuri, realizate
în Statele Unite, Marea Britanie, Israel și Canada.
Înainte de a proceda la audierea copilului, organul de urmărire
penală ar trebui să culeagă toate informațiile referitoare la persoana
copilului, la mediul social din care provine, la situația școlară, la capacitatea
fizică și psihică a acestuia, la trecutul infracțional, la relațiile cu comunitatea
din care face parte.3
14.1. Particularități ale ascultării minorului în funcție de vârstă

În scopul realizării unei audieri eficace, aceasta va trebui să se
raporteze la vârsta copilului.
1
La realizarea acestui capitol au fost folosite, pe lângă materialele citate în conţinutul lui
și următoarele lucrări:
– Ghid de audiere a minorului în proceduri judiciare realizat de Asociația Alternative
Sociale și Institutul Național al Magistraturii – Editura Hamangiu, 2009
– Ghid metodologic privind audierea minorilor victime ale violenței 2017 – realizat în
cadrul proiectului «Model de intervenție multidisciplinară și intersectorială pentru un
răspuns coordonat și eficient la nevoile copiilor victime ale violenței în familie».
2
http://nichdprotocol.com/ - Protocolul NICHD în cea mai recentă versiune tradusă în
limba română
3
Ansamblul Regulilor minime ale Naţiunilor Unite cu privire la administrarea justiţiei pentru
minori (Regulile de la Beijing), adoptate de ONU prin Rezoluţia 40/33 din 29 nov. 1985.
214
O caracteristică a vârstei de 2-3 ani a copilului este negativismul,
adică tendința acestuia de a spune în mod curent „nu”. În această perioadă
este, practic, imposibilă realizarea audierii, din cauza nivelului de dezvoltare
psihologică (limbaj, memorie, gândire, atenție) a copilului.
Informațiile furnizate verbal, comportamental sau prin desen de către
copiii aparținând acestei vârste nu pot avea semnificația juridică decât a
unor indicii probatorii.4 Abia după vârsta de 4 ani copilul reține voluntar
informațiile, până la 4 ani memoria este mecanică și involuntară.
De la vârsta de 4 ani sau chiar mai mici, copiii știu că intenția de a
induce pe cineva în eroare este greșită, la această etapă de vârstă copiii mici
condamnă minciuna mai mult decât copiii mai mari sau decât adulții. Din
aceste motive copiii de la această vârstă au fost denumiți „fanatici ai
adevărului”.5 Această perioadă este caracterizată și de un grad ridicat de
sugestibilitate, adică copiii sunt ușor de convins de persoanele din jurul lor.
Cercetările au arătat că sub presiunea persoanelor percepute ca
autoritare copiii își schimbă adesea declarațiile.6
Până la vârsta de 8 ani, copiii consideră minciună orice afirmație falsă,
indiferent dacă persoana care a spus-o știa că este falsă sau nu. Aceasta arată că
nu este luată în considerație intenția, ci doar informația în sensul de adevărat
sau fals. De la vârsta de 8 ani majoritatea copiilor, ca și în cazul adulților, nu
consideră o persoană că este mincinoasă dacă știu că acea persoană dă
informații false fără să vrea. La această vârstă copilul face distincția dintre
adevăr și minciună și prezintă o sugestibilitate ceva mai redusă decât în
perioadele de dezvoltare anterioară, dar sugestibilitatea nu dispare ceea ce
duce la ideea că, în timpul audierii, nu trebuie folosite întrebări care să conțină
răspunsul deoarece i se poate induce o realitate distorsionată.7
În perioada pubertății (10-14 ani) scade sugestibilitatea în favoarea
afectivității. În această etapă a dezvoltării, copilul este afectat de
sensibilitate, caracterizat de o conduită contradictorie, prezintă uneori
tendințe spre mitomanie din dorința de a se impune pe plan social și de a-și
exagera eul.8
4
Anca Munteanu, Psihologia copilului şi a adolescentului, Editura Eurobit, Timişoara,
2007, p. 179.
5
Gary T. Marx, 1986, ”When a Child Informs Parents”, New York Times, 22 august 1986
apud Paul Ekman, 2009, De ce mint copiii? Cum pot încuraja părinţii sinceritatea, Editura
Trei, Bucureşti.
6
Thomas D.Lyon, Speaking with Children: Advice from Invistigative Interviewers,
National Association of Counsel for Children, Denver, 2005, pp. 65-82.
7
A. Memon, & R. Vartoukian, The Effects of Repeated Questioning on Young Children’s
Eyewitness Testimony, în British Journal of Psychology, 87, 1996, pp. 403-415.
8
2007, pp. 263-266.
215
În audierea copiilor din această perioadă a vârstei trebuie să se țină
cont de dorința acestora de bravură, iar ascultarea acestora este de preferat să
se facă, dacă este posibil, singur și pe neașteptate, ținând-se seama că o relatare
detaliată poate să provină și din sugestiile care i le poate induce o persoană
apropiată și de încredere.9 Datorită faptului că la această vârstă copiii au un
puternic spirit critic, iar acesta facilitează relatarea cu multă ușurință a
evenimentelor traumatizante, cum ar fi cele de violență domestică sau cele
referitoare la viața sexuală, informațiile dobândite deseori de la anturaj
facilitează relatarea de atitudini sau fapte privitoare la aspecte intime.10
În perioada adolescenței (14-18 ani), influența anturajului este de
85%, iar restul revine familiei și școlii. Deseori apare imitația persoanelor
pe care le admiră, a persoanelor pe care ei le consideră lideri și pe care
doresc să-i substituie. În cursul audierii trebuie să se aibă în vedere că
procesul de formare a declarațiilor este asemănător adulților (percepție,
decodare, memorare, reactivare), însă va fi marcat de următorii factori:
sugestibilitatea ridicată (din acest motiv redarea liberă trebuie urmată de
întrebări directe, simple, neechivoce) și lipsa experienței de viață coroborată
cu nivelul scăzut de cunoștințe.11 Cu toate acestea, întrebările ce se
adresează minorului trebuie să fie precise, clare și scurte. Adresarea de
întrebări complicate, care să reclame mai multe răspunsuri independente
poate conduce la răspunsuri numai cu privire la o parte a întrebării, iar la
cealaltă parte este posibil ca minorul să uite să răspundă sau chiar să se
eschiveze a formula un răspuns.
La audierea copilului aflat în proceduri penale se pot utiliza patru
tipuri de întrebări care vor fi selectate și în raport de vârsta copilului,
nivelul de înțelegere, mediul socio-cultural din care provine12:
 Întrebări deschise care au ca finalitate obținerea de date precise
din partea copilului prin reamintire liberă, diminuând posibilitatea
interpretărilor subiective. Întrebările deschise au un caracter neutru și
conferă posibilitatea copilului de a se concentra asupra evenimentului pe
care urmează să-l descrie, asupra a ceea ce s-a întâmplat, facilitând
9
Radu Moisescu, Lucian Mursa, Minorul învinuit sau inculpat în faza de urmărire penală
în Ghid de practici instituţionale în instrumentarea cauzelor cu minori, Asociaţia
Alternative Sociale, Iaşi, 2005, pp. 91-94.
10
2007, p. 146.
11
Richard M. Lernre, et.al., Handbook of Psychology, Developmental Psychology, Volume
6, John Wiley & Sons Inc., New Jersy, p. 327.
12
Thomas D.Lyon, Speaking with Children: Advice from Invistigative Interviewers,
National Association of Counsel for Children, Denver, 2005, pp. 4-7.
216
completitudinea informației furnizate. Exemple de întrebări deschise: Poți
să-mi spui mai multe despre…?; Poți să-mi explici mai multe despre…?;
Ai menționat faptul că ..., îți mai aduci aminte ceva legat de acest
eveniment? Adresarea întrebărilor deschise este recomandată copiilor mai
mari de 10 ani.
 Întrebări specifice care se concentrează pe aspectele particulare,
determinante ale relatării copilului și clarifică elementele distorsionate,
făcând diferența dintre reamintirea liberă și recunoaștere. În reamintirea
liberă copilul este invitat să spună ce s-a întâmplat, iar în recunoaștere
copilului i se oferă opțiuni, iar acesta alege varianta corectă. De aici înainte
copilul afirmă sau neagă ceea ce i se spune. Exemple de întrebări specifice:
Unde? Când? Ce? Cine? De ce? Este recomandabil ca întrebarea specifică
De ce? să fie folosită pe un ton neutru pentru a suprima riscul de a induce
copilului sentimentul de incriminare, blamare sau acuzare etc. Acestea sunt
recomandate copiilor cu vârste mai mici, sub 10 ani.
 Întrebări închise pot fi utilizate în momentul în care primele
două tipuri de întrebări au eșuat în clarificarea sau recunoașterea unor
elemente semnificative din declarația copilului. Utilizarea acestora trebuie
limitată din cauza potențialului redus de a determina obținerea de informații
suplimentare și riscului asociat de alterare a informației prin restrângerea
artificială a variantelor de răspuns. Folosirea acestui tip de întrebări atrage
riscul ca răspunsul da sau nu să nu reflecte realitatea, copilul poate fi tentat
să ghicească răspunsul pe care nu și-l aduce aminte exact sau crede că acesta
este răspunsul așteptat de polițist. Cercetările spun despre copiii mici că se
simt obligați să aleagă unul dintre răspunsuri și au tendința de a alege ultima
opțiune.
 Întrebările sugestive nu trebuie folosite decât în situația în care
celelalte tipuri de întrebări nu au relevat elementele constitutive ale
conținutului declarației. Folosirea acestora trebuie evitată deoarece răspunsul
lor este implicit, fiind prin urmare contestabil. Exemplu: I-ai furat casetofonul
din mașină, așa-i?, Te bătea des, nu-i așa?. Ele pot fi adresate atunci când se
verifică în ce măsură minorul este sigur pe răspunsurile pe care le-a dat la
întrebarea adresată anterior sau când se verifică sinceritatea acestuia.
14.2. Particularități ale ascultării minorului-victimă a unei

infracțiuni
În legislația românească, principalele acte normative care
reglementează drepturile copiilor și protecția acestora în cursul procedurilor
217
judiciare sunt: Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea
drepturilor copilului, Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru
asigurarea protecției victimelor infracțiunilor, Legea nr. 217/2003
pentru prevenirea și combaterea violenței în familie și Codul de procedură
penală.
În conformitate cu dispozițiile art. 113 alin. (5)/CPP, la audiere,
persoana vătămată vulnerabilă (copiii sunt prezumați persoane vulnerabile)
poate fi însoțită, la cererea sa, de către reprezentantul său legal și de către o
altă persoană desemnată de către persoana vătămată, cu excepția cazului în
care organul judiciar decide motivat în sens contrar.
Prin urmare, persoana vătămată minoră poate fi audiată în prezența
unuia dintre părinți, a altui reprezentant legal sau a unei persoane desemnate
de aceasta.
În general, prezența persoanelor de încredere facilitează comunicarea
cu copilul, având rolul de a asigura echilibrul emoțional al copilului. În
unele cazuri în care celălalt părinte este agresorul sau când sentimentul de
pudoare pe care îl poate manifesta copilul ce a fost victima unei fapte de o
anumită natură (de exemplu, infracțiuni de natură sexuală) sau teama că
părinții îl vor pedepsi pentru cele întâmplate, fac ca audierea acestuia în
prezența părinților, să fie nerecomandabilă, existând riscul real ca minorul
să se închidă în sine și să nu mai răspundă la întrebări.
Dacă nu este oportun ca la audiere să participe unul dintre părinți,
dispoziția legală impune obligația ca minorul să fie întrebat despre persoana
în care aceasta are încredere.
Alegerea persoanei potrivite are o mare importanță, întrucât prezența
sa îi dă încredere copilului.
În situația în care copilul a fost agresat de un membru al familiei, iar
acesta nu indică o altă persoană de încredere, audierea se va efectua în
prezența reprezentanților din cadrul autorităților tutelare teritoriale,
evitându-se prezența membrilor familiei care au interes ca minorul să nu
declare adevărul și pot influența astfel mărturia acestuia.
Consecințele traumei asupra copilului sunt multiple, una dintre ele
fiind disocierea. Aceasta se manifestă printr-o serie de atitudini și
comportamente care ar putea surprinde persoana care-l audiază pe copil. De
exemplu, anestezia emoțională se traduce prin lipsa simțirii, de către copil, a
durerii pe care cei din jurul lui se așteptau ca acesta să o simtă, adică
nemanifestarea vreunei emoții cu privire la evenimentul traumatic și
consecințele acestuia asupra sa. Amnezia temporară poate fi o altă
manifestare a disocierii traumatice. Copilul-victimă, în general, nu își aduce
218
aminte aspecte ale episodului traumatic cu toate că uneori are imagini foarte
clare și puternic încărcate emoțional din timpul incidentului traumatic13.
Audierea victimei minore trebuie să aibă loc cu prima ocazie, acesta
fiind momentul începerii cercetării penale. Ea trebuie să fie concepută și
realizată astfel încât să evite necesitatea unor audieri suplimentare. O a doua
audiere va fi necesară numai în cazul în care apar informații sau împrejurări
noi cu privire la caz.
Este cu desăvârșire INTERZIS ca anchetatorul să-i dezvăluie
copilului ce au declarat alte persoane, sau să introducă informații concrete
despre fapta care nu a fost dezvăluită de acesta.
Scopul audierii este de a obține o relatare liberă și spontană a
evenimentului, într-o manieră deschisă și non sugestivă. Copilul este
încurajat să descrie evenimentele cu propriile cuvinte.
Anchetatorul poate influența, atât conștient, cât și inconștient,
răspunsurile copilului. Pentru a evita acest lucru, este indicat ca pe parcursul
audierii, anchetatorul să aibă o atitudine stimulatoare, dar neutră, fără a afișa
diverse reacții emoționale. Trebuie evitate sugestiile de orice fel, gesturile
sau expresiile care aprobă sau resping afirmațiile copilului, cum ar fi
încruntarea, ironiile, lipsa de atenție, nervozitatea, precum și manifestările
de satisfacție sau mulțumire.
Potrivit dispozițiilor art. 111, alin. (6), lit. a)/CPP, audierea se
efectuează în incinte concepute sau adaptate acestui scop, care să asigure un
mediu securizat și prietenos.
În prezent, astfel de săli, denumite AUDIS, realizate în cadrul
proiectului «AUDIS: pentru o mai bună audiere a minorilor în România!»
se află în cadrul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului
(DGASPC) din județele Dolj și Cluj și în cadrul parchetelor de pe lângă
tribunalele din București, Craiova și Cluj.
Statul are o obligație pozitivă de a adopta orice măsuri permise de
lege pentru protejarea eficientă a minorilor pe parcursul audierii acestora.
Astfel, art. 113, alin. (2) din CPP, așa cum a fost modificat prin OUG
nr. 18/2016, instituie o prezumție legală de vulnerabilitate, care poate
justifica inclusiv instituirea unei măsuri de protecție pentru victimele-copii
(potrivit art. 2, paragraful 1, lit. c) din Directiva 2012/29/UE, copil
înseamnă orice persoană care are vârsta mai mică de 18 ani; aceeași
prezumție de vulnerabilitate este instituită și în privința martorilor minori
(art. 130 din CPP), în timp ce, potrivit art. 124, alin. (4) din CPP, „audierea
martorului minor trebuie să evite producerea oricărui efect negativ asupra
stării psihice a acestuia”.
13
Frank Parkinson, Post-Trauma Stress, Sheldon Press, 1993, pp. 38-55.
219
14.3. Particularități ale ascultării martorului minor
Procedeele tactice ale audierii martorilor-copii diferă în funcție de
vârsta la care sunt ascultați, de stadiul dezvoltării lor psihosomatice, precum
și de particularitățile cauzei.14
Stabilirea capacității copilului de a fi martor (profilul intelectual și
emoțional) urmărește demonstrarea abilității copilului de a percepe
informațiile, de a le corela cu alte informații, de a și le aminti și a le
comunica într-un context general, ținându-se cont de vârsta acestuia, de
mediul emoțional care-i condiționează relația cu lumea externă, de calitatea
și natura relațiilor familiare.
Credibilitatea este noțiunea (diferită de credibilitatea
probelor/mărturiei) referitoare la modul în care copilul a trăit și a procesat
incidentul, astfel încât să-l poată relata cu sinceritate, fără distorsionarea
faptelor și fără minciuni.
În practica ÎCCJ s-a arătat că „primele declarații de martor sunt cele
mai credibile, întrucât acestea nu sunt distorsionate de evenimente externe
care pot altera amintirea incidentului. Examinarea modului în care au
apărut primele relatări este întotdeauna oportună, pentru a putea exclude
posibilitatea prezenței unor amintiri false”.
Martorilor sub 14 ani, care conform legii nu pot fi trași la răspundere
penală pentru declarații mincinoase ori pentru refuzul de a face declarații, trebuie
să li se explice importanța declarațiilor lor și necesitatea de a arăta adevărul.
Potrivit art. 124 alin. 5 din CPP, martorii care nu au împlinit 14 ani
nu depun jurământ, dar li se atrage atenția să spună adevărul.
14.4. Particularități ale ascultării minorului aflat în conflict cu

legea penală
Vârsta și discernământul reprezintă criteriile de distingere dintre
minorii care răspund penal și cei care nu răspund penal, în cazul în care au
săvârșit fapte prevăzute de legea penală.
Copilul care nu a împlinit 14 ani beneficiază de prezumția legală
absolută referitoare la lipsa răspunderii din punct de vedere juridic. În acest
context, neputând fi pusă față de acesta în mișcare acțiunea penală, apare ca
inutilă (și de altfel, nelegală), efectuarea în continuare a urmăririi penale.
Minorii care nu răspund penal, dar săvârșesc fapte prevăzute de
legea penală, cad sub incidența dispozițiilor prevăzute de Legea
nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. În
14
D.T. Toma, Psihologia martorului şi tactica ascultării, Editura Focus, București, 2005, p.73.
220
capitolul V din această lege, intitulat „Protecția copilului care a săvârșit o
faptă penală și nu răspunde penal”, se prevăd măsurile care pot fi luate de
către comisia pentru protecția copilului, respectiv plasamentul și
supravegherea specializată.
Cu toate acestea, copilul va da declarații cu privire la fapta reținută
în sarcina sa. Faptul că nu răspunde penal și că nu îi va putea fi aplicată o
pedeapsă sau o măsură disciplinară, nu absolvă organul de urmărire penală
de obligativitatea respectării tuturor cerințelor referitoare la audierea
minorilor, luând în considerare, în special vârsta copilului.
Formal, ascultarea inculpatului copil nu diferă de cea a inculpatului
major, fazele ascultării fiind aceleași, ele reieșind din dispozițiile art. 107
din CPP.
Regula specială, prevăzută de art. 505 alin. (1) din CPP, este aceea a
citării persoanelor expres nominalizate, respectiv părinții ori după caz
tutorele, curatorul sau persoana în îngrijirea căruia se află temporar minorul,
precum și direcția de asistență socială și protecție copilului din localitatea
unde se desfășoară audierea și că, numai în mod excepțional, se poate
deroga de la această regulă, dacă ar fi contrară interesului superior al
copilului sau s-ar periclita, în mod substanțial, pe baza unor circumstanțe
obiective, procedurile penale (prin Decizia nr. 400 din 10.05.2018, CCR a
constatat că dispozițiile art. 505, alin. (2) din CPP, precum și sintagma
„care nu a împlinit 16 ani” din cuprinsul art. 505, alin. (1) din CPP sunt
neconstituționale).
Spre deosebire de prezența apărătorului, obligatorie conform art. 90
din CPP, neprezentarea persoanelor legal citate la ascultarea sau
confruntarea minorului nu împiedică efectuarea acestor acte.
Conform art. 15 din Ansamblul regulilor minime ale Națiunilor
Unite cu privire la administrarea justiției pentru minori (Regulile de la
Beijing), „părinții sau tutorele pot participa la procedură și pot fi rugați de
autoritatea competentă s-o facă, în interesul minorului. Autoritatea
competentă poate să le refuze această participare dacă aceasta are motive
să creadă că excluderea acestora de la proces este în interesul minorului”.
Conform acestui text, dreptul la participare a părinților sau a tutorelui, așa
cum este enunțat în art.15.2., trebuie considerat ca o asistență generală
psihologică și afectivă a minorului, dar se întâmplă ca părinții sau tutorele să
joace un rol negativ în timpul audierii, când, de exemplu manifestă o
atitudine ostilă la adresa minorului, de unde și dispozițiile privind posibila
lor excludere.
221
Pentru cazul în care între cele declarate de inculpați există
contraziceri și se impune efectuarea unei confruntări în care inculpatul-copil
va fi în opoziție cu coinculpații majori, pregătirea acestei activități necesită
în primul rând cântărirea aspectelor de natură psihologică în amănunt,
alături de pregătirea obișnuită a unei confruntări. În practică, există cazuri
când inculpații solicită confruntări cu persoanele vătămate, cu martorii sau
chiar cu ceilalți inculpați, mai ales copii. În principiu, aceștia mizează pe
faptul că, într-o discuție directă și contradictorie, datorită temerilor
provocate de prezența inculpatului-major, persoanele confruntate vor reveni
sau măcar vor nuanța, în special referitor la persoana sa, declarațiile inițiale.
Acesta este motivul pentru care astfel de confruntări apar ca fiind nu doar
inutile soluționării cauzei, dar pot fi și traumatizante în perspectiva ajungerii
în faza contradictorie (orală) a procesului penal.
14.5. Practică CEDO

În cazul persoanelor vulnerabile, din categoria cărora fac parte și
copii, autoritățile trebuie să acorde o atenție particulară situației acestora și
să le asigure victimelor o protecție sporită având în vedere capacitatea
acestora și voința lor de a se plânge autorităților, care pot fi deseori
diminuate.
Astfel, statul român a fost condamnat pentru încălcarea articolelor 3
și 8 din Convenție (a se vedea M și C împotriva României, CAS și CS
împotriva României, RIP și DLP împotriva României – toate având ca
obiect infracțiuni sexuale ale căror victime au fost minori), întrucât
autoritățile nu au folosit toate opțiunile disponibile pentru a efectua o
anchetă efectivă ignorându-și astfel obligațiile pozitive asumate în privința
protecției minorilor.
În mod concret, Curtea a criticat organele judiciare naționale pentru
că au acordat o importanță sporită unor aspecte izvorâte tocmai din
vulnerabilitatea acestei categorii de victime (că au relatat cu întârziere
evenimentele petrecute; că familiile victimelor au sesizat autoritățile după
un interval oarecare de la data luării la cunoștință; că impedimentele
anchetei sunt deosebite prin prisma vârstei minorilor agresați sexual –
examinări medicale efectuate cu dificultate, declarații ezitante sau
contradictorii etc.), întemeindu-și soluțiile de netrimitere în judecată ori
achitare pe asemenea împrejurări, nefiind conștiente de fragilitatea deosebită
a persoanelor tinere, de factorii psihologici speciali care pot să apară în
222
astfel de cazuri de abuzuri sexuale comise asupra minorilor, de
particularitățile care pot explica ezitările victimelor în reclamarea faptelor
ori cu ocazia descrierii acestora.
În concluzie, ascultarea unui copil constituie un act procedural

care transpune, în practică, dreptul fundamental al copilului de a fi
implicat și de a-și exprima opinia, în orice proces decizional care îl
privește. Aceasta determină totodată, obținerea informațiilor relevante
pentru justa evaluare a măsurii care se impune a fi luată față de un copil, în
situația concretă, asigurând astfel respectarea și realizarea deplină a tuturor
celorlalte drepturi ale copilului. Realizată de un polițist specializat,
preocupat de prezervarea interesului superior al copilului, ascultarea se va
constitui într-o experiență netraumatizantă pentru copil, indiferent dacă el
este subiectul procedurii sau parte a sa sau dacă are doar calitatea de martor.
În acest sens este necesară o abordare psihologică, de natură a
reflecta caracteristicile esențiale de vârstă ale copilului care interesează
procesul judiciar și care reclamă un tratament adecvat, necesar în
operațiunea de audiere a copilului. O relevanță deosebită o are procedeul
tehnic al audierii, al cărui scop este de a facilita comunicarea între copil și
organul judiciar în vederea decelării realității celor afirmate, distingând între
fabulație/minciună – adevăr, întrebări/atitudini care facilitează dialogul și
cele care închid, blochează ori deviază răspunsurile ce pot fi date de copil.
223
ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA
ACTIVITĂȚILOR EFECTUATE DE POLIȚIȘTI
ÎN CAZUL INFRACŢIUNILOR CONTRA
LIBERTĂŢII ŞI INTEGRITĂŢII SEXUALE
Actul de justiţie modern şi eficient impune folosirea pe scară din ce

în ce mai largă a celor mai avansate metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice,
precum şi cunoaşterea legislaţiei în vigoare, în activitatea de prevenire şi
combatere a infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, infracţiuni
cuprinse în Codul penal (Titlul I, capitolul VIII) şi structurate pe articole:
1) Violul (art. 218/CP) – raportul sexual, actul sexual oral sau anal
cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se
apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare;
2) Agresiunea sexuală (art. 219/CP) – actul de natură sexuală, altul
decât cele prevăzute în art. 218, cu o persoană, săvârşit prin constrângere,
punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau
profitând de această stare;
3) Actul sexual cu un minor (art. 220/CP) – raportul sexual, actul
sexual, oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau
anală comise cu un minor cu vârsta între 13 şi 15 ani;
4) Coruperea sexuală a minorilor (art. 221/CP) – comiterea unui
act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220, împotriva unui
minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, precum şi determinarea minorului
să suporte sau să efectueze un astfel de act;
5) Racolarea minorilor în scopuri sexuale (art. 222/CP) – fapta
persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a împlinit vârsta de
13 ani să se întâlnească, în scopul comiterii unui act dintre cele prevăzute în
art. 220 sau art. 221, inclusiv atunci când propunerea a fost făcută prin
mijloace de transmitere la distanţă;
6) Hărţuirea sexuală (art. 223/CP) – pretinderea în mod repetat de
favoruri de natură sexuală în cadrul unei relaţii de muncă sau al unei relaţii
similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situaţie
umilitoare.
Infracţiunile contra libertăţii şi integrităţii sexuale sunt de competenţa
organelor de cercetare penală ale Poliţiei Judiciare, cu excepţia violului care a
avut ca urmare moartea victimei (art. 218 alin. 4) şi a agresiunii sexuale
urmate de moartea victimei (art. 219 alin. 3), când competenţa de cercetare
revine procurorului (art. 56 alin. 3, lit. c din Codul de procedură penală).
224
CAPITOLUL 15
Activitatea de constatare, cercetare şi investigare
15.1. Sesizarea evenimentelor

Ofiţerul ori dispecerul de serviciu sesizat cu privire la producerea
unui eveniment sau săvârşirea unei infracţiuni ia următoarele măsuri:
 notează data, ora exactă și modalitatea prin care s-a primit
sesizarea;
 identifică persoana care a făcut sesizarea şi din ce loc s-a făcut;
 solicită informaţii despre locul sau adresa unde se afirmă că a avut
loc fapta;
 verifică prin orice mijloace veridicitatea celor sesizate;
 dirijează forţele din teren către locul producerii evenimentului
pentru ca acestea să întreprindă primele măsuri până la sosirea echipei de
cercetare;
 informează şi solicită, după caz, sprijinul serviciilor de ambulanţă,
inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă şi altele;
 solicită persoanei care face sesizarea informaţii privind autorul:
semnalmente, dacă se află încă la faţa locului sau dacă a fugit (în ce direcţie,
cu ce vehicul etc.);
 verifică competenţa;
 raportează imediat şefului unităţii de poliţie sau înlocuitorului la
conducere conţinutul sesizării şi măsurile luate şi execută dispoziţiile
acestuia privind constituirea echipei de cercetare, iar în cazul infracţiunilor
în care competenţa de urmărire penală revine procurorului anunţă şi
procurorul de serviciu, furnizându-i datele din conţinutul sesizării;
 pe durata cercetării la faţa locului, ţine legătura cu echipa de
cercetare şi răspunde la solicitările acesteia cu privire la verificarea de
persoane sau obiecte; de asemenea, cooperează cu alte unităţi de poliţie sau
organe cu atribuţii de cercetare penală, în funcţie de natura evenimentului.
225
Persoana care sesizează evenimentul se poate prezenta personal la
unitatea de Poliţie, caz în care ofițerul de serviciu este obligat să procedeze
la legitimarea ei și la primirea sesizării scrise sau întocmirea unui
proces-verbal de consemnare a sesizării pe care le înaintează de îndată
şefului unităţii sau înlocuitorului la conducere.
Sesizarea trebuie să cuprindă:
 data și ora comiterii faptei;
 locul comiterii faptei;
 persoanele implicate;
 fapta/faptele comise;
 modul de comitere al faptei/faptelor;
 semnalmentele autorului/autorilor, precum și traseul urmat de
acesta atât înainte, cât și după comiterea faptei;
 date cu privire la martori;
 date cu privire la mijloacele materiale de probă.
Atunci când competenţa de cercetare aparţine exclusiv procurorului,

acesta va fi înştiinţat IMEDIAT pentru a dispune cu privire la activităţile
care trebuie efectuate.
15.2. Luarea primelor măsuri

Ofițerii și agenții de poliție ajunşi primii la locul producerii
evenimentului ori săvârşirii faptei iau următoarele măsuri:
a) participă la acordarea primului ajutor și la salvarea victimelor;
b) raportează evenimentul la dispeceratul unităţii/subunităţii pe a
cărei rază de competenţă s-a produs, despre măsurile luate și cele care se
impun;
c) stabilesc perimetrul iniţial al câmpului infracţional şi iau măsuri de
semnalizare, de avertizare şi de pază, procedând la notarea şi marcarea
poziţiei iniţiale, în cazul în care survin schimbări;
d) protejează, fixează şi ridică probele care sunt în pericol de a fi
distruse, modificate ori alterate de condiţiile atmosferice existente sau de
către alte persoane. În condiţii meteo nefavorabile deviază apa, acoperă
urmele, acţionând cu precauţie pentru a nu lăsa propriile urme care vor
putea acoperi sau distruge pe cele relevante;
e) nu permit accesul niciunei persoane neautorizate în câmpul
infracţional;
f) notează ora la care au ajuns la faţa locului şi ora la care fapta a fost
comisă, atunci când este posibil;
226
g) notează persoanele prezente la locul faptei în momentul ajungerii
lor, datele de identificare ale martorilor şi ale altor persoane care au pătruns
în locul faptei, în vederea eliminării urmelor neconcludente;
h) identifică martorii oculari şi procedează la investigarea sumară a
acestora cu privire la date despre producerea evenimentului;
i) procedează la organizarea urmăririi şi reţinerii autorului, atunci
când există indicii privind identitatea acestuia, precum şi la transmiterea
semnalmentelor la unitatea/subunitatea de poliţie;
j) separă autorul de martori;
k) instruiesc martorii să nu discute despre evenimentul produs, cu alte
persoane sau între ei, prevenind astfel distorsionarea faptelor prin
sugestionare, iar dacă este posibil separă principalul martor de restul
martorilor;
l) nu furnizează date despre eveniment, mass-media sau altor
persoane, cu excepţia celor îndreptăţite potrivit legii/atribuţiilor funcţionale.
Responsabilitatea primului poliţist care intervine la faţa locului

încetează atunci când echipa de cercetare ajunge la faţa locului, iar șeful
echipei preia oficial responsabilitatea cercetării.
Primul poliţist la faţa locului trebuie să prezinte şefului echipei
verbal şi ulterior în scris, în termen de cel mult 24 de ore, toate măsurile pe
care le-a întreprins până în acel moment, care a fost scopul şi rezultatul
acestora, dacă locul faptei a suferit modificări sau nu şi în ce constau
acestea, precum şi părerile profesionale pe care acesta şi le-a format. Dacă
este necesar, primul poliţist la faţa locului trebuie să îl sprijine pe şeful
echipei de cercetare sau pe membrii echipei pe întreaga durată a cercetării.
Nu se va permite accesul în câmpul infracțional, al ofiţerilor şi
agenţilor de poliţie, precum şi a oricăror alte persoane, indiferent de calitate,
funcţie sau grad, care nu au sarcini în legătură cu cercetarea la faţa locului
sau cu salvarea victimelor.
Atunci când sesizarea se referă la săvârşirea infracţiunilor a căror
urmărire penală este de competenţa obligatorie a procurorului (violului care
a avut ca urmare moartea victimei şi a agresiunii sexuale urmate de
moartea victimei), până la sosirea acestuia, ofiţerii şi agenţii de poliţie vor
efectua cercetarea numai în cazuri urgente ori dacă există pericol de
dispariţie, degradare sau modificare a urmelor, după ce în prealabil s-a
discutat cu procurorul de caz şi se întocmeşte un proces-verbal în acest sens.
227
15.3. Cercetarea la faţa locului
Se va efectua în conformitate cu prevederile art. 192 din Codul de
procedură penală și ale Ordinului comun 182/2009, privind cercetarea la
fața locului, în vederea descoperirii tuturor categoriilor de urme, având în
vedere că echipa de cercetare la faţa locului este condusă de şeful echipei
care răspunde de întreaga activitate desfăşurată şi care are următoarele
atribuţii:
a) conduce şi coordonează activitatea de cercetare la faţa locului;
b) stabileşte momentul începerii şi cel al finalizării activităţilor
specifice cercetării la faţa locului, după consultarea cu ceilalţi membri ai
echipei; de asemenea, decide amânarea/întreruperea/reluarea cercetării la
faţa locului;
c) verifică dacă au fost luate primele măsuri de către primii polițiști
sosiți la fața locului, corectitudinea/oportunitatea acestora şi, după caz,
dispune completarea lor;
d) solicită prezenţa la faţa locului a unor specialişti/experţi din alte
domenii ori a unui personal suplimentar din cadrul forţelor de ordine publică
pentru protejarea locului faptei şi a membrilor echipei sau pentru activităţi
extinse şi conexe cercetării la faţa locului;
e) asigură prezenţa la locul faptei a specialiştilor criminalişti şi a
martorilor asistenţi, precum și a victimei (în cazul în care este posibil), care
are posibilitatea să arate cum a fost declanşată agresiunea, mişcarea
autorului în câmpul infracţiunii, locul concret şi împrejurările în care s-a
produs fapta;
f) primeşte de la responsabilul cu activităţi criminalistice probele şi
mijloacele materiale de probă colectate cu ocazia cercetării de la faţa
locului, atât la finalizarea cercetării, cât şi după încheierea examinărilor
suplimentare în laborator;
g) întocmeşte şi redactează procesul-verbal de cercetare la faţa
locului în urma consultării cu membrii echipei;
h) este managerul de caz şi gestionarul probelor.
15.4. Examinarea medico-legală/fizică a persoanei

Victima va fi prezentată medicului legist de gardă, după obţinerea în
prealabil a consimţământului scris, în vederea examinării acesteia, pentru a
se răspunde la următoarele întrebări:
 dacă pe corp se observă leziuni (urme de violență);
 cauza, natura şi dispunerea leziunilor;
 numărul leziunilor;
228
 data producerii și succesiunea leziunilor;
 mecanismul de producere a leziunilor, obiectul vulnerant;
 dacă victima este virgină sau dacă prezintă urme de deflorare
recentă;
 dacă victimei i-a fost pusă în pericol viața ori leziunile au cauzat
vreuna din consecințele prevăzute la art. 194 alin. 1, lit. a) - d) din CP,
precum și numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării.
Până la întocmirea raportului de expertiză medico-legală de către
medicul legist, se vor solicita concluzii provizorii, care vor fi ataşate la
dosarul cauzei.
15.5. Efectuarea investigaţiilor

 Se vor stabili camerele video existente la locul comiterii faptei,
precum și pe traseul urmat de victimă anterior comiterii faptei; se va dispune
ridicarea imaginilor surprinse, cu menționarea obligatorie a eventualului
decalaj orar (dacă există), dintre ora reală și cea afișată pe înregistrarea
video.
 Vor fi avute în vedere declaraţiile persoanelor vătămate și a
martorilor referitoare la direcţia urmată de către autor înainte și după
săvârşirea faptei, fiind investigate toate traseele posibile urmate de către
acesta, în vederea identificării de camere de supraveghere video, ridicării şi
stocării înregistrărilor pentru valorificarea ulterioară a acestora.
 Identificarea martorilor sau a altor persoane care pot oferi date cu
privire la modul în care a fost acostată victima, marca și tipul autoturismelor
utilizate, precum și numerele de înmatriculare ale autoturismului pe care l-a
folosit autorul (când este cazul).
 Se va investiga zona adiacentă comiterii faptei, fără să se
excludă nicio locaţie – de regulă, se au în vedere locurile şi mediile
frecventate de persoanele pretabile să comită infracţiuni contra libertăţii şi
integrităţii sexuale (parcuri şi grădini publice, şantiere, case părăsite,
cantoane, imobile în construcţie, terenuri virane, drumuri publice, linii de
centură, zonele din imediata apropiere a gărilor, autogărilor, discotecilor
sau locurilor de agrement etc.).
 La fiecare locaţie se va stabili şi nota: cine locuieşte efectiv, cine
este prezent la momentul investigaţiei, cine era prezent la data şi ora critică,
ce anume cunoaşte fiecare (date de identificare, nr. de telefon fix/mobil, loc
de muncă, adrese FFL). Dacă lipsesc persoane, acestea vor fi contactate
ulterior – datorită importanţei sale, această activitate va fi efectuată fără
grabă şi se va nota, în amănunt, tot ce cunoaşte fiecare persoană în parte.
229
 După terminarea investigaţiei, toate datele obţinute cu această
ocazie vor fi consemnate într-un proces-verbal de investigaţii.
 Obținerea datelor de trafic și de localizare prelucrate de către
furnizorii de rețele publice de comunicații electronice ori furnizorii de
servicii de comunicații electronice destinate publicului privind coordonatele
geografice aferente zonei comiterii faptei pentru perioada de interes.
 Efectuarea portretului-robot al autorului în baza semnalmentelor
furnizate de victimă și martorii oculari.
15.6. Audierea
Se recomandă ca audierile să nu fie făcute la locul faptei în
momentul efectuării cercetării la faţa locului, întrucât acolo nu există
condiţiile necesare realizării.
În cazul în care atât victima, cât şi autorul au fost identificaţi, prima
măsură care trebuie luată când aceste persoane vor fi aduse la sediu este să
fie puse în camere diferite, pentru a evita orice contact între ele.
Audierea persoanei vătămate

Audierea persoanei vătămate se va face în conformitate cu
prevederile art. 111 din Codul de procedură penală. De asemenea, polițiștii
de investigații criminale vor avea în atenție și următoarele aspecte:
 la ascultarea victimei se va ţine seama de starea de şoc a acesteia,
fiind posibil să nu-şi amintească sau să omită aspecte importante pentru
rezolvarea cauzei, în special dacă este audiată imediat după producerea
agresiunii;
 înregistrarea prin mijloace tehnice audio sau audio/video se
efectuează când organul de urmărire penală consideră necesar sau atunci
când persoana vătămată solicită în mod expres, iar înregistrarea este
posibilă;
 dacă autorul nu a fost identificat, se va insista pe trăsăturile
fizionomiei acestuia şi se va întocmi portretul-vorbit de către victimă sau
eventuali martori identificaţi cu ocazia investigaţiilor;
 se va proceda la prezentarea pentru recunoaştere a persoanelor cu
mod de operare similar, înregistrate video sau aflate în evidenţa NBIS și
efectuarea recunoaşterii din grup a autorului, cât mai operativ posibil şi cu
respectarea regulilor procesual penale. Aceasta se impune pentru că, prin
scurgerea timpului, se instalează un proces obiectiv de uitare din partea
victimei, iar autorul îşi poate schimba fizionomia;
230
 pe tot timpul audierii se va menţine controlul vizual asupra
interogatului – se vor avea în atenţie manifestările care pot indica stresul
celui interogat: evitarea privirii anchetatorului, mişcarea necontrolată a
mâinilor sau a picioarelor, răguşeală, roşeaţă sau paloarea feţei, mişcările
„mărului lui Adam”, uscarea buzelor şi uscarea gurii;
 se vor studia în permanenţă mişcările şi gesturile ce ţin de
limbajul trupului; astfel, acoperirea gurii cu mâna, frecarea cu mâna sub nas,
frecarea mâinilor pe picioare, frecarea ochilor cu mâna, trasul de guler (în
sensul că interogatul se trage singur de guler) pot indica faptul că minte; pe
de altă parte, ţinerea mâinilor încrucişate, ţinerea degetelor de la mâini
încleştate (unele în altele), încrucişarea picioarelor, încrucişarea gleznelor
(gest însoţit frecvent de aşezarea pumnilor pe genunchi sau de apucarea
strânsă cu amândouă mâinile a braţului scaunului) pot indica faptul că
interogatul nu vrea să coopereze.
Audierea minorilor1
Atunci când persoana vătămată sau partea civilă este o persoană
lipsită de capacitate de exercițiu ori cu capacitate de exercițiu restrânsă
audierea se va face în prezența unui avocat (art. 93 alin. 4 din CPP).
Audierea martorului-minor în vârstă de până la 14 ani are loc în
prezența unuia dintre părinți, a tutorelui sau a persoanei ori a
reprezentantului instituției căreia îi este încredințat minorul spre creștere sau
educare (art. 124 alin. 1 din CPP).
Asistența juridică a suspectului sau inculpatului este obligatorie
atunci când acesta este minor, internat într-un centru de detenție ori într-un
centru educativ, când este reținut sau arestat, chiar în altă cauză, când față de
acesta s-a dispus măsura de siguranță a internării medicale, chiar în altă
cauză, precum și în alte cazuri prevăzute de lege (art. 90 lit. b din CPP).
Dacă se consideră necesar, la cerere sau din oficiu, organul de
urmărire penală sau instanța dispune ca la audierea martorului minor să
asiste un psiholog (art. 124 alin. 3 din CPP).
1
Audierea minorului, indiferent dacă se află în postura de victimă, autor de fapte penale
sau martor, necesită o abordare aparte, atât în ceea ce privește locația în care are loc
audierea, cât mai ales în ceea ce privește desfășurarea propriu-zisă a acesteia. Pentru un
plus de informație cu privire la aceste aspecte recomandăm a se studia și lucrarea „Ghid
metodologic privind audierea minorilor victime ale violenței”, ce se găsește în format .pdf
la adresa: http://www.fonpc.ro/downloads/programe/model-interventie-multidisciplinara/
Ghid_audierea_minorilor_victime_violenței.pdf
231
Etapele audierii
I. Pregătirea audierii
a) construirea relației de încredere între copil și organul de urmărire
penală care îl audiază;
b) decelarea definiției dintre adevăr și minciună (stabilirea
capacității copilului de a face diferența dintre adevăr și minciună);
c) ascultarea activă – sugestii care pot facilita ascultarea activă a
copilului audiat:
d) ascultarea întregii expuneri, chiar dacă există intenția de a o refuza;
e) repetați ideilor principale ale expunerii copilului;
f) fiți flexibili și obiectivi, nu criticați și nu vă lansați în
argumentații inutile;
g) nu vă grăbiți să dați sfaturi;
h) empatizarea cu victima;
i) pauza de narațiune – nevoia de pauze de narațiune în timpul
audierii copilului apare cu precădere în situația audierii copilului-victimă.
Pe măsură ce sunt exploatate abuzurile fizice, psihice și sexuale pe care
copilul-victimă le-a suferit este posibil ca acesta să fie cuprins de sentimente
și emoții apărute ca urmare a evenimentelor dureroase.
II. Audierea propriu-zisă
a) relatarea liberă – presupune relatarea liberă și fără întreruperi, de
către copil a evenimentului cu propriul său limbaj și în mod spontan;
b) manifestarea interesului față de declarația copilului.
III. Adresarea întrebărilor
Deși reactualizarea liberă realizată de copii este acurată, adesea ea
este incompletă și din acest motiv, este necesară utilizarea întrebărilor.
Sugestii de adresabilitate a întrebărilor:
 limbajul folosit trebuie să fie simplu și adaptat nivelului de
înțelegere a copilului;
 întrebările trebuie adresate pe un ton sportiv, cu o tonalitate
adecvată (evitarea tonului critic sau care reflectă neîncrederea);
 ritmul de formulare a întrebărilor trebuie să-i permită copilului să
înțeleagă ce anume i se cere și să i se dea timpul necesar de a-și recupera
informația din memorie și de a-și formula răspunsul;
 fiecare întrebare trebuie să aibă relevanță și un scop precis;
 întrebările trebuie să fie scurte, clare, evitându-se inserarea a două
întrebări într-o singură propoziție ori într-o construcție gramaticală complexă;
 evitarea jargonului profesional care poate crea neînțelegeri sau
confuzii;
232
 în situația în care copilul audiat este victima unei infracțiuni,
adresarea întrebărilor nu trebuie să aibă ca efect retraumatizarea copilului.
Dacă unui copil i se repetă o întrebare, de mai multe ori, el își va
schimba răspunsul dat inițial deoarece poate gândi că primul răspuns a fost
greșit sau nu a fost plăcut organului de urmărire penală care îl audiază.
15.7. Alte activităţi ce se efectuează
Pentru stabilirea probatoriului în cauză, având în vedere urmele şi
mijloacele materiale de probă descoperite la locul faptei ori cu ocazia
desfăşurării altor activităţi de urmărire penală, pot fi dispuse mai multe
expertize sau constatări:
a) expertiză/constatare dactiloscopică pentru examinarea urmelor
papilare;
b) expertiză/constatare traseologică, în cazul urmelor de
încălţăminte, al urmelor lăsate de instrumente ori al urmelor lăsate de
mijloacele de transport;
c) expertiză genetică, pentru stabilirea persoanelor de la care au
provenit urmele de natură biologică;
d) efectuarea de percheziţii la domiciliul suspectului, în vederea
găsirii obiectelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte pe care le-a purtat în ziua
comiterii infracţiunii (descrise de victimă), cât şi a autoturismului (în cazul
în care autorul a transportat victima cu maşina sau infracţiunea s-a
consumat în interiorul autoturismului, întrucât pot rămâne o serie de urme
biologice – spermă, sânge, fire de păr etc., care dau posibilitatea
identificării acestuia);
e) percheziții informatice;
f) recunoaștere din grup sau de pe planșa fotografică;
g) testarea poligraf;
h) dacă suspectul nu poate fii depistat, darea acestuia în urmărire în
vederea căutării, localizării şi prinderii, în scopul aducerii în faţa organelor
de urmărire penală;
i) dispunerea unor analize complementare, în funcție de natura speței.
15.8. Activităţi investigative și informative în vederea

identificării autorului
În cauzele rămase cu autori neidentificaţi se întocmesc planuri de
cercetare şi investigare, în conformitate cu Ordinul Comun al Ministerului
Afacerilor Interne şi al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie nr. 56/10.04.2014 şi se formează cercul de bănuiţi.
Ipotezele vor fi elaborate pe baza datelor cu valoare operativă
obţinute în cauză.
233
În stabilirea cercului de bănuiţi vor fi luate în considerare
următoarele categorii de persoane:
 cu antecedente penale, cunoscute cu mod de operare similar sau
chiar infractori primari, mai ales din rândul celor fără ocupaţie şi al tinerilor
semnalaţi informativ că săvârşesc fapte de acest gen, cu o educaţie deficitară
sau cu comportament deviant şi/sau violent;
 care au victima în îngrijire, ocrotire, educare, pază sau tratament;
 care lucrează în puncte izolate de lucru (muncitori necalificaţi de
pe şantiere, crescători de animale etc.);
 bolnavi cu tulburări neuro-psihice;
 care corespund semnalmentelor stabilite în cauză ori prezentate,
chiar şi incert, de către victimă;
 indicate ca suspecţi de faptul că sunt purtătorii unor reacţii
specifice de apărare (escoriaţii, haine rupte, pete de sânge);
 la domiciliul cărora a condus câinele de urmă;
 care au părăsit nejustificat domiciliul după eveniment sau care nu
justifică timpul în perioada comiterii faptei (se vor avea în vedere şi cei care
justifică timpul cu lux de amănunte, în mod nefiresc de exact).
15.9. Măsuri de asistare a victimelor

Poliţiştii au un rol de prim ordin în organizarea sprijinului de care
are nevoie victima, întrucât poliţia este de multe ori prima care ia contact cu
aceasta.
Victimele pot avea nevoie de timp înainte de a se hotărî cu privire la
ceea ce au de făcut. Dacă victima are nevoie de mai mult timp pentru a decide
în cunoştinţă de cauză cu privire la depunerea unei plângeri este bine să i se
acorde acest timp, fiindcă va reduce riscul unei noi traume. Trebuie avut însă
în vedere că examinarea victimei de către medicul legist și prelevarea de
probe biologice de la aceasta ar trebui să se facă în cel mai scurt timp de la
comiterea faptei, pentru a împiedica distrugerea acestor probe.
Victimei trebuie să i se acorde dreptul la asistenţă medicală,
psihologică şi juridică în conformitate cu legislaţia în vigoare
În ceea ce priveşte asistenţa psihologică primară, aceasta va fi
asigurată de către ofiţerul psiholog de unitate, care oferă sprijin moral
victimei şi îi apără interesele.
Victima va fi informată cu privire la drepturile acordate prin lege,
inclusiv la formalităţile juridice şi administrative, precum şi corecta
reprezentare a intereselor sale în cadrul procesului penal.
234
ANEXE
ANEXA 1
ANTET
Nr. ____________din _____________
FIŞA AUTOVEHICULULUI FURAT IDENTIFICAT
1. Marca şi tipul autovehiculului

2. Seria de şasiu (dacă a fost modificată se va menționa atât cea falsă, cât
şi cea originală când s-a realizat identificarea, precum şi modul de
contrafacere)
3. Numărul de înmatriculare cu care a fost identificat şi ridicat
autovehiculul şi țara unde este înmatriculat (dacă numărul este fals se va
menționa acest lucru)
4. Data identificării autovehiculului
5. Modul în care a fost identificat autovehiculul (se va menționa expres
dacă autovehiculul a fost identificat de structura de investigații criminale sau
alte structuri ale IGPR, ori de IGPF, RAR, Serviciile de Înmatriculare etc.)
6. Datele de identificare ale persoanei în posesia căreia a fost identificat
autovehiculul
7. Datele de identificare ale proprietarului român al autovehiculului
(când este cazul)
8. Datele de identificare ale persoanei de la care a fost cumpărat
autovehiculul
9. Data la care autovehiculul a fost indisponibilizat.
235
10. Modalitatea de indisponibilizare (custodia poliției, custodia
deținătorului cu mențiunile prevăzute de OUG nr. 195/2002 şi HG
nr. 1391/2006, custodia altei persoane)
11. Țara unde a fost reclamat furtul
12. Data reclamării furtului (dacă se cunoaşte)
13. Baza de date sau autoritatea care a comunicat furtul (eASF, SINS,
Ofițeri de legătură)
14. Numărul de înregistrare al dosarului (lucrării) şi unitatea de
parchet care supraveghează dosarul
15. Gradul, numele şi prenumele polițistului care are dosarul
(lucrarea) în instrumentare
16. Gradul, numele şi prenumele polițistului care a indisponibilizat
autovechiculul şi unitatea/formațiunea din care face parte
236
ANEXA 2
ANTET
Nr. ____________din _____________
REZOLUŢIE
Anul ______, luna_________, ziua______, în _______________.
(Gradul, numele şi prenumele)_________din
cadrul______________________
(Unitatea)____________________________________________________.
Examinând actele premergătoare întocmite în lucrarea cu nr. de mai
sus, ce are ca obiect autovehiculul marca____________________, seria de
şasiu _______________________, înmatriculat cu nr.___________, aflat în
posesia numitului ___________, fiul lui____________ şi al_____________,
născut la data de ______________, în localitatea ________________,
domiciliat în __________________________________, posesor al CI
seria_____, nr.___________, eliberat la data de________ de
către_______________, CNP____________________.
CONSTAT URMĂTOARELE:
Autovehiculul în cauză figurează reclamat furat la data de ________

din (ŢARA)___________, urmărit internaţional conform mesajului Biroului
Naţional Interpol nr._________, din data de ________ sau al Biroului
SIRENE _________________, nr._________________.
În prezent autovehiculul se află în posesia numitului
___________________, care declară că l-a dobândit în următoarele condiţii:
_____________________________________________________________
___________________________________________________________.
Autovehiculul a fost omologat tehnic la data de_____________, de
către Reprezentanţa RAR________________, care a emis cartea de
237
identitate a vehiculului seria ___, nr.___________ şi înmatriculat pentru
prima dată la data de ___________, cu nr. ______________, ulterior acesta
a mai fost înmatriculat cu numerele ___________________.
La această dată este în circulaţie conform certificatului de
înmatriculare seria ____ nr._______________.
Având în vedere faptul că faţă de autovehiculul în cauză s-a dispus
măsura lăsării în custodia deţinătorului până la finalizarea cercetărilor,
întrucât_______________________________________________________
______________________________, în temeiul art. 21 alin. (3) din
Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002, aprobat prin HG
nr. 1391/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
DISPUN:
1. Înmatricularea în circulaţie a autovehiculului marca ___________,

serie de şasiu___________________, aflat în posesia numitului (ei)
_______________, cu menţiunea: „Vehicul reclamat furat la data de
___________________ din ţara ____________________”.
2. Efectuarea menţiunilor „Vehicul reclamat furat la data de
________________ din ţara ______________” în certificatul de
înmatriculare şi cartea de identitate a autovehiculului marca
_____________, seria de şasiu___________________, nr. de înmatriculare
aflată în posesia numitului (ei) ________________________________.
3. Măsura dispusă va fi pusă în aplicare de către Serviciul Public
Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor
_____________________, sens în care se trimit acestei unităţi cartea de
identitate a vehiculului seria ___ nr. __________ şi certificatul de
înmatriculare seria _____ nr. ____________, ambele în original.
ORGAN DE CERCETARE AL POLIŢIEI JUDICIARE
238
ANEXA 3
ANTET
Nr. ____________din _____________
FIŞA AUTOVEHICULULUI FURAT RESTITUIT
1. Unitatea de Parchet sau Instanţa de judecată care a dispus restituirea.
2. Numărul de înregistrare al documentului prin care s-a dispus

restituirea şi data emiterii.
3. Datele persoanei fizice sau juridice, căreia i s-a restituit

autovehiculul.
4. Data la care autovehiculul a fost restituit.
5. Datele de identificare ale persoanei care a preluat autovehiculul de la

unitatea de poliţie.
239
ANEXA 4
SESIZARE/PLÂNGERE
Subsemnatul …………......................…………, fiul lui …..........…..

și al …...............…, domiciliat în .........………………………………........,
posesor CI seria …....... nr. ……….......... , CNP ………………………..., vă
aduc la cunoștință următoarele:
La data de …………., în urma verificării extrasului de cont, am
constatat faptul că, prin utilizarea datelor cardului bancar cu nr. XXXX
XXXX XXXX XXXX, emis de către Banca ...................................., în
perioada ZZ.LL.AAAA – ZZ.LL.AAAA, au fost efectuate mai multe
tranzacții online frauduloase către comerciantul ......................, în valoare de
aproximativ ..................... lei.
Având în vedere că nu am autorizat tranzacțiile mai sus-menționate,
solicit identificarea și tragerea la răspundere penală a autorilor.
Mă constitui parte civilă în procesul penal cu suma de …………. lei.
În probațiune, anexez prezentei următoarele:
– extras de cont din care rezultă tranzacțiile frauduloase;
– refuzurile la plată depuse la Banca …………………...
Data: telefon: ____________________

__________ e-mail: ____________________
semnătură: ____________________
240
ANEXA 5
ANTET
Număr unic: __________/P/____________
PROCES-VERBAL
de consemnare a plângerii orale/denunțului oral
Anul ………. luna ……….. ziua ……..
.......................................................... – organ de cercetare penală al

poliției judiciare din cadrul …………………………………..
În conformitate cu prevederile art. 289 alin. 6 C.proc.pen. (art. 290
alin. 2 C. proc. pen.), constat următoarele:
Azi, data de mai sus, orele ......, la sediul organului de cercetare
penală s-a prezentat …...................................................…...., domiciliat(ă) în
………………………..............................................................................,
CNP ………………………………, în calitate de (persoană vătămată,
mandatar, reprezentant legal, denunțător).
Persoana în cauză a sesizat faptul că ...........................................
..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
...........................................................................................
De asemenea, persoana în cauză nu a putut să prezinte o plângere
scrisă întrucât ...............................................................................
Drept pentru care am încheiat prezentul proces-verbal într-un singur
exemplar.
ORGAN CP PERSOANĂ VĂTĂMATĂ/DENUNȚĂTOR
241
ANEXA 6
ANTET
Număr unic: __________/P/____________
ORDONANŢĂ
de începere a urmăririi penale
Anul ……… luna ……… ziua ……
..................................................... – organ de cercetare penală al

poliției judiciare din cadrul .......…………………………………………..
Examinând plângerea/denunțul formulat de ………., din dosarul
penal cu numărul de mai sus,
C O N S T A T:
Din cuprinsul actului de sesizare rezultă că la data de ………, din

contul cardului cu nr. XXXX XXXX XXXX XXXX, emis de către Banca
………, au fost efectuate ….. tranzacții online către comerciantul YYYYYY,
în valoare de ………, fără autorizarea titularului cardului, persoana
vătămată ……… .
Văzând că actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege.
În temeiul art. 305 alin. (1) și (2) C.proc.pen.,
D I S P U N:
Începerea urmăririi penale în cauză, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos,
prevăzută de art. 250 alin. (1) și (2) C.pen.
ORGAN DE CERCETARE PENALĂ AL POLIȚIEI JUDICIARE
242
ANEXA 7
ACORDUL TITULARULUI
Subsemnatul ____________________________, titular al cardului

cu nr. _______________, emis de către Banca ____________________, în
conformitate cu art. 113, alin. 2, lit. a din OUG nr. 99/2006*, declar că sunt
de acord ca organele de cercetare penală din cadrul ……………………….,
să solicite și să obțină toate informațiile cu privire la tranzacțiile frauduloase
efectuate cu cardul mai sus-menționat.
DATA SEMNĂTURA
*potrivit art. 113 alin. 2, lit. a din OUG nr. 99/2006: „informațiile de natura secretului
bancar pot fi furnizate, în măsura în care acestea sunt justificate de scopul pentru care au
fost cerute ori furnizate, în următoarele situații:
a) la solicitarea titularului de cont sau a moștenitorilor acestuia, inclusiv a
reprezentanților legali și/sau statutari, ori cu acordul expres al acestora.”
CONSENT OF THE HOLDER
The undersigned ______________________, holder of the card with

no. ____________________, issued by the Bank of _______________, in
accordance with art. 113, para. 2, lit. a) of the OUG No. 99/2006 *,
declare that I agree that the criminal investigation bodies of the General
Inspectorate of the Romanian Police – …………………, request and obtain
all information on fraudulent transactions with the card mentioned above.
DATE SIGNATURE
* According to Art. 113, para. 2, lit. of the OUG No. 99/2006: ' Bank secrecy information
may be provided, insofar as they are justified by the purpose for which they were requested
or provided, in the following situations: (a) At the request of the account holder or its heirs,
including legal and/or statutory representatives, or with their express consent. '
243
ANEXA 8
ANTET
Număr unic: __________/P/____________
ORDONANȚĂ
Anul _______ luna _______ ziua ______
_____________________ – organ de cercetare penală al poliției

judiciare din cadrul ___________________________________________.
Examinând dosarul penal cu numărul de mai sus,
C O N S T A T:
Stare de fapt ___________________________________________

_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
Astfel, din ATM-ul ___________, din partea de citire a cardurilor, a
fost extras un dispozitiv metalic cu dimensiunile de 200x50x1,5 mm, pe
care sunt montate circuite electronice.
Din primele informații obținute de către organele de poliție rezultă
că persoane neidentificate au încercat fără succes la datele de ___________
și ________ să extragă dispozitivul artizanal din ATM, precum și faptul că
lampa ATM-ului era confecționată artizanal, lipită cu silicon transparent și
conectată la alimentarea sistemului.
În vederea continuării în bune condiții a urmăririi penale, pentru
lămurirea urgentă a unor aspecte ale cauzei, se impune efectuarea unei
constatări de către specialiști din cadrul Institutului Național de
Criminalistică, al Inspectoratului General al Poliției Române, motiv pentru
care,
În temeiul art. 172 alin. 9 și 10 C. proc. pen.,
244
D I S P U N:
1. Efectuarea unei constatări de către specialiști din cadrul

INSTITUTULUI NAȚIONAL de CRIMINALISTICĂ, al
Inspectoratului General al Poliției Române, cu scopul de a se stabili
următoarele:
 ce reprezintă dispozitivele puse la dispoziție și la ce pot fi
utilizate;
 dacă dispozitivele electronice pot fi folosite ca și cititor de
carduri;
 dacă dispozitivele au memorie internă și dacă în memoria acestora
se regăsesc numere de carduri bancare sau alte date. În caz afirmativ, datele
astfel obținute vor fi puse la dispoziție în format letric;
 data ultimei utilizări a dispozitivelor, respectiv dacă există numere
de carduri care au fost șterse din memorie;
 dacă la nivelul IGPR – INC au mai fost efectuate și alte constatări
tehnico-științifice cu dispozitive asemănătoare, având aceleași caracteristici
tehnice ale circuitelor electronice.
2. Pentru efectuarea acestei constatări se pun la dispoziție
următoarele:
– un plic din hârtie de culoare galbenă sigilat care conține un
dispozitiv metalic cu dimensiunile de 200x50x1,5 mm pe care sunt montate
circuite electronice și o lampă ATM-ului care prezintă urme de
confecționare artizanală.
3. Se stabilește termen pentru depunerea raportului de constatare la
data de _____________.
245
ANEXA 9
ANTET
Număr unic: __________/P/____________
ORDONANȚĂ
Anul ________ luna _________ ziua _______
__________________________________ – organ de cercetare
penală al poliției judiciare din ____________________________________.
Examinând dosarul penal cu numărul de mai sus, privind săvârșirea
infracțiunii de „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos”,
prevăzută și pedepsită de art. 250 alin. 1 și 2 din Codul penal,
C O N S T A T:
În data de ______, pe site-ul www.emag.ro a fost plasată o comandă
în valoare de ______ prin folosirea cardului cu nr. xxxx xxxx xxxx xxxx
emis de Banca ________ pe numele _________ – C.N.P. ____________.
Față de cele mai sus expuse, în temeiul art. 170 alin. 1, alin. 2 lit. a)
Cod procedură penală,
DISPUN:
Prezentarea și predarea de către S.C. DANTE INTERNATIONAL
S.A. (www.emag.ro) cu sediul în orașul Voluntari, șos. București Nord,
nr. 15-23, Clădirea Swan Office, județul Ilfov, a următoarelor date și informații:
 adresa IP, adresa de e-mail, numele titularului comenzii, numărul de
telefon, adresa comunicată pentru livrarea bunurilor, precum și orice alte
date privind comanda online efectuată prin folosirea cardului sus-menționat;
 adresa de livrare a produselor și copii ale documentelor de expediție, cu
indicarea șoferului livrator, a societății livratoare și a datelor de contact ale
acestora;
 dacă produsul a fost ridicat de la sediu, imaginile surprinse de camerele de
supraveghere la momentul respectiv;
 dacă tranzacția nu a fost finalizată, motivul pentru care aceasta a fost
respinsă;
 dacă au existat alerte de fraudă privind tranzacțiile, datele complete
referitoare la aceste alerte;
 orice alte detalii utile soluționării cauzei.

246
ANEXA 10
ANTET
Număr unic: __________/P/____________
REFERAT
Anul _______ luna _________ ziua ______
___________________________ – organ de cercetare penală al

poliției judiciare din cadrul ___________________________________.
Examinând actele de urmărire penală din dosarul cu numărul de mai
sus privind _________________________________________________
_____________________________________________________________
____________________________________________________________
EXPUN URMĂTOARELE:
Prin ordonanța din data de _________ s-a dispus începerea urmăririi
penale pentru infracțiunea de _________________ prevăzută de
art. _____________, constând în aceea că ________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
____________________________________________________________.
Prin ordonanța din data de ______________ s-a dispus efectuarea în
continuare a urmăririi penale față de suspectul ___________________
(dacă este cazul)
Prin ordonanța din data de __________________ s-a pus în mișcare
acțiunea penală împotriva inculpatului ________________________ pentru
săvârșirea infracțiunii de ________________________, prevăzută de art.
__________________. (dacă este cazul)
Din probatoriul administrat rezultă că următoarele date informatice
sau datele referitoare la traficul informațional care au fost stocate prin
247
intermediul sistemului informatic ______________ (se individualizează
datele informatice și sistemul informatic), se află în posesia sau sub
controlul furnizorului de servicii de comunicații electronice destinate
publicului/furnizorul de rețele publice de comunicații electronice
__________________ (va fi indicat furnizorul de servicii).
Văzând că există pericolul pierderii sau modificării datelor
informatice mai sus-menționate,
În temeiul art. 154 alin (1) și (2) C. proc. pen. (sau după caz art. 154
1
alin.7 C. proc. pen.)
P R O P U N:
Conservarea datelor informatice ___________________ și a datelor
privind traficul informațional ___________________ deținute de persoana
____________________/ furnizorul de servicii de comunicații electronice
destinate publicului ______________________ / furnizorul de rețele
publice de comunicații electronice _________________________, cu
domiciliu/sediul în ___________________________________________, în
posesia căruia se află datele informatice _________________________/ori
le are sub control, pe o durată de ____________, începând cu data de
____________, până la data de ___________ inclusiv.
Obligarea persoanei ___________________/furnizorului de servicii
de comunicații electronice destinate publicului _______________/furnizorul
de rețele publice de comunicații electronice __________________________
să conserve imediat datele informatice pe care le deține și să le mențină
integritatea, în condiții de confidențialitate.
248
ANEXA 11
ANTET
Număr unic: __________/P/____________
Către,
S.C. PayU Payments S.A.
București, str. Dr. Nicolae Staicovici, nr.2,
Clădirea Opera Center II, etaj 6, Sector 5
În interesul cercetărilor ce se efectuează de către această unitate de

poliție în dosarul penal cu numărul de mai sus privind săvârșirea infracțiunii
de „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos”, prevăzută și
pedepsită de art. 250 alin. 1 şi 2 din Codul penal, în conformitate cu
prevederile art. 169 şi 170 din Codul de procedură penală, vă rugăm să ne
sprijiniți în obținerea de date (telefoane de contact, adrese de e-mail, adrese
de contact/livrare, adrese de IP etc.) referitoare la toate operațiunile
efectuate pe internet din data de 01.10.2018 până în prezent, în care au
fost indicate ca adrese de e-mail și numere de telefon, următoarele:
Adrese e-mail Numere de telefon
Cauza se află în instrumentarea ___________________________,

telefon _______________, interior ________, mobil __________________,
e-mail: ______________________________________________ .
INSPECTOR-ȘEF/DIRECTOR
249
ANEXA 12
ROMANIA
MINISTRY OF INTERNAL AFFAIRS
GENERAL INSPECTORATE OF THE ROMANIAN POLICE
DIRECTORATE FOR CRIMINAL INVESTIGATIONS
Bucharest, 13-15 Ștefan cel Mare Road, 2th District
Phone: + 4021-208.25.25; Fax: +4021-316.46.98,
e-mail – judiciar@politiaromana.ro
Confidential data operator no. 64
Ref. no.: _____________
Date: _____________
Pages: 1
To: UBER B.V.

Vijzelstraat 68, 1017 HL Amsterdam, The Netherlands
Subject: Credit card frauds
In March 2019, Romanian authorities started an investigation over

several fraudulent transactions made online with the credit card no. xxxx
xxxx xxxx xxxx to several online merchants from Romania.
During the investigation, we confirmed that the suspects are also
using UBER accounts to travel, and they are fraudulently using credit cards
details to pay the services.
Pursuant the above-mentioned facts this is an emergency request for
relevant data, to identify all the network members, we kindly ask you to
provide us the following details:
– all the UBER accounts registered using the following phone numbers:
0744.xxx.xxx, 0722.xxx.xxx and 0766.xxx.xxx;
– all the details about the identified accounts including e-mail address,
name of the order’s owner;
– all the credit cards that are linked to the identified accounts;
– all the details about the transactions made through these accounts,
including I.P. addresses, service type and route of travel;
– any other data about these accounts that could be relevant to the
investigation.
The case was registered at The Public Prosecutor’s Office attached
to the District 1 Court Bucharest case no. 123/P/2019 – fraudulent credit
card transactions – art. 250 from Romanian Penal Code.
250
Officer/agent in charge: _________________________________
within Directorate for Criminal Investigations – Judicial Delegations
Service, contacts: telephone: _______________________ or e-mail:
____________@politiaromana.ro .
Thank you for your support.
Best regards,
HEAD OF DIRECTORATE
The data and information comprised in this message are for police and law enforcement
agencies use only and are not in any circumstances to be disclosed to any other party
without our approval.
When answering, please quote our ref. no. above.
251
ANEXA 13
ROMANIA
Phone: + 4021-2082525; Fax: 021/316.46.98,
Ref. no.: ____________
Date: ____________
Pages: 1
To: STARS DOUGLAS GB (www.pokerstars.com,
www.pokerstars.ro) compliance@pokerstars.com
Subject: Credit card frauds
Our unit is running a group of criminals specialized in internet
frauds.
To identify all the perpetrators, we kindly ask you to provide the
following details:
– all the transactions made with the credit card no. XXXX XXXX
XXXX XXXX to the websites www.pokerstars.com and www.pokerstars.ro
in the period ______________;
– the account details used to make the transactions, including I.P.
addresses, e-mail address, name of the order’s owner, phone number,
address communicated to deliver goods;
– any other data about these transactions that could be relevant to the
investigation.
We also attach to this request a statement from the owner of the
mentioned credit card, where he agrees that our investigation unit can
receive data about his credit card transactions.
Officer in charge: _____________________ within Directorate for
Criminal Investigations – Judicial Delegations Service, contacts: telephone:
_______________ or e-mail: ___________@politiaromana.ro.
Best regards,
HEAD OF DIRECTORATE
252
ANEXA 14
RO M ANI A
PUBLIC MINISTRY
PROSECUTOR’s OFFICE ATTACHED
TO THE DISTRICT COURT 1 BUCHAREST
Bucharest, 1-3 Scaune Street, 3th District
Phone: 021/3139826; Fax: 021/3139840; E-mail: pj_sector_1@mpublic.ro
Personal data processing Operator No. 3127
___________________________________________________________________
Case No. ________/P/_____ April 01, 2019
To FACEBOOK Ireland Ltd

4 Grand Canal Square
Dublin 2
Ireland
ATTN: Security Department
The facts:
In February 2019, the Romanian authorities started an investigation
over a cyber fraud.
During the prosecution, we determined that the suspects had created
and used to mislead victims, the following Facebook account:
– "SALVATI COPIII" – https://www.Facebook.com/salvati.copii
The case was registered in the Prosecutor's Office Attached to the
District Court 1 Bucharest, case no. ____/P/_____, in which research is
carried out, in accordance with article 249 of the Romanian Criminal Code –
cyber fraud (punishable by no less than 2 years and no more than 7 years of
imprisonment).
Pursuant the above mentioned fact, this is an emergency request for
relevant data (subscribers information, secondary e/mails, IPs used to access
this account from its creation, activities occurred, log-in and log-out
information) to this ongoing investigation, regarding the Facebook account
mentioned above, which are necessary to continue the investigation.
Due to the fact this is an ongoing investigation we request not to
notify the subjects.
A prosecutor’s order was issued to receive above mentioned data.
The case is investigated by prosecutor ________________________
( ______@mpublic.ro) and by police agent/officer ____________________
( __________@politiaromana.ro).
Sincerely,
HEAD PROSECUTOR
253
ANEXA 15
RO M ANI A
PUBLIC MINISTRY
PROSECUTOR’s OFFICE ATTACHED
TO THE BUCHAREST TRIBUNAL
Bucharest, 1-3 Scaune Street, 3th District
Phone: 021/2066260; Fax: 021/3149200; E-mail: pt_bucuresti@mpublic.ro
Personal data processing Operator No.
___________________________________________________________________
Case No. _____/P/____ April 01, 2019
To GOOGLE, Inc.
1600 Amphitheatre Parkway, Mountain View, CA 94043, USA
Fax: +001 650 649 2939
ATTN: Google Legal Investigations Support Online Services
The facts:
In February 2019, the Romanian authorities started a criminal
investigation in a case about fraudulent transactions made online to the
merchant www.amazon.co.uk with the card no. 1234 56XX XXXX XXXX
that belongs to the victim __________________, CNP (personal code
number) __________________.
During this investigation we have identified that the suspects used
the email address ___________@gmail.com in order to succeed fraudulent
transactions.
The case was registered in the Prosecutor's Office Attached to the
Bucharest Tribunal, case no. ________/P/_______, in which research is
carried out, in accordance with article 250 and 360 of the Romanian
Criminal Code.
Pursuant the above mentioned fact, this is an emergency request for
relevant data (subscribers information, creation IP, Google services list,
secondary e-mails, means and sources of payments, related accounts by
secondary e-mails, log-in and log-out information, archive of messages,
etc.) to this ongoing investigation, regarding the email account
__________@gmail.com.
Due to the fact this is an ongoing investigation we request not to
notify the subjects.
The case is investigated by prosecutor ________________
(_________@mpublic.ro) and by police agent/officer ____________
(__________@politiaromana.ro).
Respectfully,
HEAD PROSECUTOR
254
ANEXA 16
ROMANIA
Phone: + 4021-2082525; Fax: 021/316.46.98,
Ref. no.: ____________
Date: ____________
Pages: 1
To: Microsoft Corp., One Microsoft Way 98052, Redmond,
Washington, U.S www.microsoft.com)/ sau
To: Skype Communications SARL, 23-29 Rives de Clausen,
L-2165 Luxemburg
Subject: Preservation data request regarding [crime description]
Facts:
[……]
During this investigation it was found that the suspects used the
following data/services in order to achieve fraudulent transactions […], as
follows:
[identifier]
[identifier]
The case was registered within the Prosecutor's Office Attached to […],
case no. […].
We kindly ask you to preserve the following data regarding the accounts
[…] and […]:
– [data]
– [data]
Due to the fact that this is an ongoing investigation we request you not
to notify the subjects.
Sincerely yours,
HEAD OF DIRECTORATE
255
Operaţiuni editoriale: Editura M.A.I.
Tiparul: Tipografia M.A.I.
256

Inspectoratul General Al Poliției Române Direcția de Investigații Criminale

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Inspectoratul General Al Poliției Române Direcția de Investigații Criminale

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE

DIRECȚIA DE INVESTIGAȚII CRIMINALE

Editura Ministerului Afacerilor Interne

Investigarea și cercetarea infracțiunilor contra patrimoniului

CAPITOLUL 1. Organizarea şi desfăşurarea activităţilor

CAPITOLUL 2. Organizarea şi desfăşurarea activităţilor

CAPITOLUL 3. Organizarea şi desfăşurarea activităţilor

CAPITOLUL 4. Cooperarea judiciară și polițienească

Investigații financiare în cauze penale

CAPITOLUL 5. Investigații financiare în vederea dispunerii

CAPITOLUL 6. Activitatea de analiză comportamentală și

CAPITOLUL 7. Prevenirea și cercetarea infracțiunilor în

CAPITOLUL 9. Cercetarea infracțiunilor ce se pot comite în

CAPITOLUL 10. Cooperarea interinstituțională, baze de date

Infracțiuni cu mobil discriminatoriu

CAPITOLUL 11. Investigarea infracțiunilor cu mobil

CAPITOLUL 12. Aspecte practice în investigarea

Alte activități procedurale și investigative

CAPITOLUL 13. Aspecte practice privind percheziția ............................. 203

CAPITOLUL 14. Aspecte practice privind audierea minorilor ........... 214

CAPITOLUL 15. Activitatea de constatare, cercetare și

Anexa 1 .................................................................................................................................... 235

„Nu te obosi să fii mai bun decât contemporanii sau

În contextul unei legislații penale și procesual penale tot mai fluide,

1.1. Considerații generale

În Codul penal, infracțiunea de tâlhărie are următorul cuprins:

ART. 236 – Tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei –

Spre deosebire de alte infracţiuni care aduc atingere avutului,

1.2. Organizarea și funcționarea structurilor care desfăşoară

Prin mod de operare deosebit se înțelege modalitatea concretă de

În cadrul documentării grupurilor infracționale, structurile de

1.3. Atribuțiile polițiștilor care desfăşoară activităţi specifice de

Activitatea de combatere a infracţiunilor de tâlhărie la nivelul

La nivelul celorlalte structuri de investigaţii criminale din cadrul

Activitatea de combatere a infracţiunilor de tâlhărie la nivelul

1.4. Considerații privind metodele şi modurile de operare pe

Din analiza cazuisticii înregistrate la nivelul Poliţiei Române a

Modurile de operare au cunoscut, în ultimii ani, evoluții

În atenția structurilor de investigații criminale pe această linie sunt:

Majoritatea infracțiunilor de tâlhărie sunt săvârșite în locuri publice

Profitând de măsurile minime de siguranță luate de unii agenți

1.5. Activităţi investigative şi de cercetare penală, desfăşurate în

Principalele activități desfășurate de polițiști în cazul infracțiunilor

c) Cercetarea la fața locului

d) Audierea persoanei vătămate și a martorilor

e) Solicitarea examinării din punct de vedere medico-legal

f) Efectuarea de investigații și verificări

g) Dispunerea expertizelor şi constatărilor tehnico-ştiinţifice

h) Punerea în urmărire a obiectelor sustrase, a semnalmentelor

În situaţia în care, ca urmare a desfășurării acestor activități, nu s-au

1.6. Activităţi desfăşurate pentru prevenirea infracţiunilor de

Structurile de investigaţii criminale, împreună cu structurile

Conducerile Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti

2.1. Organizarea şi funcţionarea formaţiunilor ce desfăşoară

2.2. Atribuţiile poliţiştilor care desfăşoară activităţi specifice de

La nivelul Serviciului Furturi de Autovehicule din cadrul Direcţiei

La nivelul structurilor de investigaţii criminale din cadrul

2.3. Activităţi de cercetare desfăşurate în vederea identificării

2.4. Urmărirea, descoperirea, clarificarea situaţiei juridice a

2.6. Specificul activităţilor de urmărire, descoperire şi clarificare

2.7. Descrierea unor activităţi specifice ce se desfăşoară pentru

Stabilirea modului în care s-a comis furtul autovehiculului şi a fost

Stabilirea modului în care autovehiculul a fost omologat din punct