Cum să învăț?

Cel mai de preţ aspect al învăţării e acela că nimeni nu poate să ţi-o ia. B. B. King

Învățarea este unul dintre aspectele definitorii ale ființei umane. Învățarea înseamnă schimbare.
Învățarea schimbă stuctura fizică a creierului și determină organizări și reorganizări ale acestuia.
Învățarea se întâmplă mereu, conștient și inconștient. O experiență de învățare reală, ne schimbă
profund…

Un studiu referitor la eficiența trainingului organizațional, studiu condus de Cross în 2002, arată că
doar 10-20% din cunoștințele și abilitățile deprinse în cadrul trainingurilor sunt transferate în
practică, la locul de muncă. Organizațiile investesc bugete în învățarea formală, în condițiile în care se
pare că învățarea informală (learning by doing) este responsabilă de aproape 80% din ceea ce știu
angajații (Aries de Geus), iar aceasta se întâmplă ad-hoc, fără design și fără strategie. Una dintre
dificultățile programelor de training este faptul că atunci când facem design de training ne focusăm
preponderent pe conținutul ce îl vom livra și uităm să ne gândim la cum anume învață participanții.

Întrebarea care apare este ce anume ne motivează să învățăm real, de profunzime, să preluăm
informații, concepte, idei, teorii și să le aplicăm în practică, iar pentru a găsi răspunsuri am schimbat
rolul de trainer cu cel de participant la training. După câteva traininguri la sală, câteva online și o
serie de prezentări TED, am ajuns la concluzia că, pe termen lung, nu ne motivează nimic din exterior
să intrăm în procese reale de învățare! Învățarea înseamnă conținut nou, ambiguitate, anxietate.
Învățarea doare. Creierul uman este un mare hedonic. Îi place zona de confort, să trăiască pe pilot
automat, preferă lucrurile cunoscute chiar dacă nu îi sunt favorabile, celor necunoscute. Se pare că la
nivelul creierului zonele care se activează atunci când contemplăm ceva ce nu vrem să facem sau ne
e groază/ teamă să începem, sunt aceleași zone asociate cu durerea fizică. Vestea bună este că, după
ce începem să facem acel lucru (de exemplu să învățăm), neuro-disconfortul scade destul de repede.

Singurul lucru care ne motivează să învățăm este asumarea acestui proces. Învățarea este până la
urmă un proces de asumare responsabilă. Motivația pentru învățare este personală, intrinsecă.

Cu aceste idei în minte, provocarea noastră ca și companie de training este imensă. Tocmai de aceea,
pentru a ne face bine munca, unul dintre scopurile noastre este să ajungem la fiecare om din sala de
training și să îl atragem spre învățare, să-l incităm, să îl ajutăm să găsească acel „ceva” pentru el în
procesul de învățare. Andragogia, știința învățării la adult, dezvoltată de Knowles în 1984 descrie 4
principii care pot fi de folos în stimularea motivației intrinseci la adultul care învață:
Adultul are nevoie să fie implicat în planificarea și evaluarea proceselor lui de învățare – aceasta
înseamnă să organizăm analize de nevoi reale, cu accent pe dificultățile pe care le întâmpină adultul
în viața personală și/sau profesională, să organizăm follow-up-uri cu focus pe aspectele care au creat
dificultăți în aplicarea practică, după training.

Experiențele (inclusiv greșelile) oferă baza pentru activitățile de învățare – vorbim azi despre
trainingul experiențial (ce se bazeaza pe descoperire), despre blended learning (un training hibrid
între livrarea la sală și instrucțiuni online de realizare direct la locul de muncă), despre on-the job
training sau învățare de tip 70-20-10 (unde 70% din aspectele de învățat se realizează în mediul
organizațional, 20% – față în față și doar 10% se livrează la sală).

Adulții sunt interesați să învețe ceea ce este imediat relevant pentru viața lor sau pentru locul de
munca.

Învățarea la adult e nevoie să fie centrată pe problemă și nu pe conținut (Kearsley, 2010) – pentru
adult nu e suficient doar să știe, ci să știe de ce e important să știe, ce poate face cu ceea ce știe.

Și totuși, ceea ce motivează cel mai mult este răspunsul la întrebarea „Învăț, și? Ce câștig eu din
asta?” (What’s in it for me?)

Până în anii ’80, oamenii de știință credeau că structura creierului este una flexibilă în copilărie și că,
odată dezvoltată, această structură suferă foarte puține modificări. Unele teorii susțineau că numărul
de neuroni pe care îi avem în creier la intrarea în tinerețe rămâne același (în cel mai bun caz) pe tot
parcursul vieții. Azi se știe faptul că avem un creier cu capacități enorme de schimbare. Capacitatea
umană de a procesa informații în general, informații noi, complexe și variate, este surprinzătoare.
Capacitatea creierului de a acționa și reacționa în modalități noi, schimbate, la informația pe care o
are de procesat, se numește neuroplasticitate.

Există multe motive pentru care merită să învățăm, însă mai jos am ales două – unul legat de prezent,
altul legat de viitor:

Un creier antrenat să învețe real și conștient, un creier plastic, va fi mult mai flexibil în abordarea
situațiilor dificile, noi, ambigue, va lua decizii mult mai adaptate, va tinde să se adapteze și să învețe
din lucrurile care i se întâmplă, indiferent care sunt acestea, și mai puțin să controleze lucrurile
pentru a i se întâmpla ce vrea el. Iar asta ne va schimba starea de bine – vom fi mai puțin anxioși și
vom trăi mai cu plăcere lucrurile noi/ schimbările care apar în viață, le vom putea lua ca experiențe
de viață.

Atunci când învățăm real, în creier au loc procese de neurogeneză (se produc neuroni noi) și
sinapsogeneză (se organizează rețele neuronale noi). Asta ne poate proteja de bolile vârstei a treia.
Un creier cu un număr mare de neuroni, obișnuiți să învețe, să culeagă și să prelucreze informație va
îmbătrâni mai încet. Și până la urmă, când articulațiile ne lasă, coloana vertebrală îmbătrânește,
partea din noi care poate rămâne activă este creierul.

Câteva recomandări care ne pot ajuta în procesele de învățare reală:

Focusați-vă pe informația de învățat, fiți „aici și acum”, în contact real cu informația. Amintiți-vă că
cele mai multe dificultăți de învățare nu sunt datorate faptului că nu ne putem aminti ceva, ci
faptului că nu am colectat informația prin mai multe canale, nu am reflectat asupra ei, nu o avem.

Implicați-vă în procesarea cât mai personală a informației. Asta înseamnă să căutăm semnificația,
înțelesul, relevanța pentru noi a informației respective. Simpla citire a unui paragraf sau ascultarea
unei prezentări nu ne garantează colectarea de informație. Reflectarea asupra acelei informații este
ceea ce contează – „Noi nu învățăm din experiență, ci din reflectarea asupra experienței” (John
Dewey).

Căutați exemple proprii, din experiența personală, puncte de vedere proprii. Un studiu realizat în
1986 de Mantyla a arătat că participanții care au generat puncte de vedere proprii pe baza
informației de învățat au reținut-o în procent de 36% mai mulți decât cei care au folosit exemplele
generate de alții.

Căutați imaginea de ansamblu și firul roșu al unui material de învățat. Până în anii ’90, cuprinsul
cărților era poziționat la final. Probabil mulți din cei care își trăiau adolescența și tinerețea în acei ani
au auzit că o carte se începe cu finalul – nu ca să o citești invers, cum înțelegeau unii, ci pentru că
finalul îți poate putea oferi șansa să îți faci o imagine de ansamblu și un fir roșu al conținutului cărții.
Azi cuprinsul e mutat la început (stilul american), așa încât putem începe o carte… cu începutul.

Testați-vă cât de frecvent puteți. Contraintuitiv, în 2006, Roediger și Karpicke arătau că a citi un pasaj
și apoi a te forța să reproduci ceea ce ai citit acolo (în special dacă o faci cu voce tare) ajută mai mult
în procesul de memorare și învățare decât să citești de mai multe ori același pasaj. Asta înseamnă că
întrebarea „De câte ori ai citit lecția?” poate fi înlocuită cu o întrebare mult mai orientată spre
învățare: „Spune-mi cu cuvintele tale – ce ai înțeles din ceea ce ai citit?”.

Și câteva recomandări legate de context:

Dormiți suficient. În timpul învățării, consumăm multe resurse și eliberăm toxine care inundă
creierul. Somnul este procesul ce „curăță” toxinele eliberate de creier peste zi și organizează
materialul învățat. Un somn de 6 ore ne poate oferi șansa nu doar de a reorganiza materialul învățat
(o reorganizare inconștientă care se întâmplă în timpul somnului), ci și de a „face curat” în creier, prin
îndepărtarea acestor neuro-toxine.

Faceți mișcare fizică. În timpul învățării unul dintre procesele care au loc la nivel cerebral este
sinapsogeneza. Mișcarea fizică menține și fixează dendritele noi și sinapsele nou formate în timpul
învățării.

În loc de încheiere, vă invit să vă acordați timp după orice proces de învățare (prezentare, training,
sedință, citit etc.) și să răspundeți la următoarele întrebări:

1. Care sunt maxim 4 aspecte noi pe care le-am reținut?

2. Ce legătură au ele cu ceea ce știam înainte? Ce perspectivă nouă aduc? Ce întăresc din
perspectivele mele vechi?

3. Ce îmi propun să fac altfel/nou de acum înainte? (poate fi un singur lucru)

4. Cu ce stare de spirit merg mai departe? Ce impact a avut ce am învățat asupra valorilor și
convingerilor mele?

Bibliografie

Erika Andersen (2016). Learning how to learn, Harvard Business Review;

Debora S. Herold (2016). Remembering to Learn: Five Factors for Improving Recall;

Britt Andreatta – The Neuroscience of Learning;

Henry L. Roediger & Jeffrey D. Karpicke (2006). Test-Enhanced Learning – Taking Memory Tests
Improves Long-Term Retention, Psychological Science;

Timo Mantyla (1986). How do you cues, dissertation examination;

Malcolm Knowles (1984). The Adult Learning Theory – Andragogy, eLearning Industry.com

foto via negativespace