PLAN DE LECŢIE

LA MANAGEMENTUL PRODUCŢIEI INDUSTRIALE

Tema 1 ÎNTREPRINDEREA ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ

Şedinţa 1 ROLUL ÎNTREPRINDERII ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ

În economia de piaţă întreprinderea (firma) este situată în prim-planul activităţii

economice, potrivit premisei că dacă aceasta desfăşoară activităţi eficiente toţi cei implicaţi –
inclusiv economia naţională – sunt afectaţi pozitiv.
Potenţialul şi calitatea rezultatelor unei economii naţionale, depind în măsură decisivă de
capacitatea de a determina crearea şi funcţionarea unui număr cât mai mare de firme, care să
furnizeze produse şi servicii de bună calitate, la costuri şi preţuri reduse şi în cantităţile cerute de
piaţa externă şi internă.
Întreprinderea reprezintă colectivitatea de oameni, organizată potrivit anumitor cerinţe
juridice, economice şi tehnologice, care concepe şi desfăşoară un complex de procese de muncă ce
se concretizează în produse şi servicii destinate să satisfacă nevoile şi dorinţele consumatorilor, în
vederea obţinerii unui venit net sau profit, de regulă, cât mai mare.
Firmele se organizează în toate domeniile de activitate: industrie, agricultură, construcţii,
transporturi etc., având drept obiectiv obţinerea de profit de către cei care le-au înfiinţat. Deci,
întreprinderea sau firma are o sferă de cuprindere mult mai largă; ea nu se rezumă numai la
domeniul economic, obiectul său de activitate putând să fie în orice segment social, cu condiţia să
se aibă în vedere obţinerea de către întreprinzători a unui venit net sau profit.
În funcţie de profilul activităţii întreprinderii, produsele executate se pot prezenta sub
formă de bunuri materiale pentru consum productiv (materii prime şi materiale, energie,
echipamente de producţie etc.) sau individual (bunuri alimentare, de larg consum, de folosinţă
îndelungată ş.a.), lucrări (tehnologice, de montaj, de reparaţii sau de altă natură) şi servicii
(personale, de afaceri, publice sau pentru alte necesităţi).
În condiţiile economiei de piaţă, la baza activităţii întreprinderii stau următoarele principii
de funcţionare:
- principiul eficienţei de funcţionare;
- principiul autonomiei funcţionale şi financiare;
- principiul desfăşurării activităţilor în funcţie de cerinţele pieţei (ale clienţilor);
- principiul concurenţei.
Pornind de la scopul fundamental al unei întreprinderi, de a satisface o cerere pentru a
obţine profit, rezultă că pentru a fi competitivă înseamnă a identifica cât se cere?, a stabili cum şi
unde se cere? şi, foarte important, a anticipa la ce preţ se cere?
Plecându-se de aici, apreciem că obiectivele fundamentale (generale) ale unei întreprinderi
pot fi:
1. Organizarea activităţii prin care să se asigure satisfacerea întocmai a cererii.
Asta înseamnă că declanşarea activităţii să fie posibilă şi să se facă în funcţie de semnalul
pieţei din aval (de desfacere).
2. Reducerea costurilor (creşterea profitului).
Când apreciem reducerea costurilor ca obiectiv fundamental avem în vedere mutaţiile
(sfidările) ce caracterizează mediul ambiant al firmei, astfel:
- din ce în ce mai mult preţul este impus de către piaţă, şi, deci, obţinerea profitului
necesită obţinerea produselor la un cost sub preţ;
- obţinerea produselor la un cost redus creează o marjă mare de dezvoltare a diferitelor
politici de preţ în vederea creşterii atuurilor concurenţiale;
- nu întotdeauna maximizarea profitului este avantajoasă. Maximizarea profitului poate fi
privită în mărime absolută sau relativă (rată a profitului). Astfel, o rată de profitabilitate ridicată va

NECLASIFICAT
1 din 3
DOCUMENT DE ÎNVĂŢĂMÂNT
stimula apariţia de potenţiali concurenţi, care vor determina creşterea concurenţei şi, deci,
diminuarea costurilor concurenţiale;
- sunt din ce în ce mai rare întreprinderile care deţin poziţie de monopol şi produsele
(creatoare de imagine sau valorificatoare) care pot să impună un anumit preţ pe piaţă, fiind în
majoritatea cazurilor „primitoare de preţ”. De remarcat că respectarea acestui obiectiv nu înseamnă
diminuarea calităţii, ci o situare sub costurile concurenţei. Astfel, diminuarea calităţii are efecte
dezastruoase, având în vedere că din ce în ce mai mult aceasta este criteriul esenţial în alegerea
(cumpărarea), dar, pe de altă parte, şi creşterea exagerată a profitabilităţii stimulează concurenţa.
3. Reducerea timpului de livrare (a timpului necesar onorării comenzii). Respectarea unui
asemenea principiu are ca efect diminuarea producţiei pe stoc, concomitent cu o creştere a
flexibilităţii ofertei, fără diminuarea eficienţei economice legată de lotizarea producţiei.
4. Creşterea fiabilităţii şi calităţii producţiei. Respectarea acestui principiu presupune
creşterea fiabilităţii funcţionării sistemului de producţie şi, pe aceasta bază, respectarea obligaţiilor
al termen, concomitent cu oferirea unor produse de calitate. Calitatea trebuie înţeleasă ca o aşteptare
a clientului, aprecierea nivelului de calitate făcând-o piaţa şi nu propria noastră plăcere. Totodată,
calitate înseamnă mai bun decât ceea ce există pe piaţă, altfel s-ar putea să nu fie recunoscută sau să
nu poată fi cumpărată.
5. Creşterea flexibilităţii producţiei. Existenţa acestui obiectiv înseamnă aparent o reducere
a avantajelor creşterii seriilor de fabricaţie (minimizarea costurilor). Respectarea acestui obiectiv
presupune însă găsirea acelor soluţii prin care să fie posibilă „producţia la comandă în condiţiile
producţiei de masă”. Aceasta înseamnă standardizarea reperelor (diversificarea prin montaj),
standardizarea operaţiilor, reducerea timpilor de pregătire-încheiere etc.
6. Creşterea gradului de integrare şi motivare a personalului. Respectarea acestui obiectiv
este esenţială în condiţiile mutaţiilor sociologice, ce se manifestă la nivelul comunităţilor umane, şi
psihologice, ce se regăsesc la nivelul individului. Asistăm astfel la o diversificare a sistemului de
nevoi, a sistemului de valori. Aceasta înseamnă că pornind de la caracteristicile culturii manageriale
(naţionale, dar şi microeconomice) să se găsească sisteme adecvate de motivare a personalului, de
regăsire a aspiraţiilor sale prin obiectivele întreprinderii.
Întreprinderile, organizate în orice domeniu de activitate, au în comun câteva reguli ţi
constrângeri elementare, şi anume:
- pentru a produce, întreprinderea trebuie să utilizeze factori de producţie;
- factorii de producţie nu sunt inepuizabili şi trebuie utilizaţi cât mai bine;
- pentru a supravieţui şi a se dezvolta, întreprinderea trebuie să fie rentabilă;
- activitatea economico-financiară, în ansamblul său, trebuie condusă bine.
Întreprinderile (firmele) au în cadrul economiei un dublu rol: economic şi social.
a) Rolul economic se poate concretiza în aceea că:
- întreprinderile atrag şi combină factorii de producţie. Managerii caută să obţină cel mai
bun rezultat la cel mai mic cost şi în acest scop ei acţionează permanent pentru optimizarea
combinării factorilor de producţie pe care îi deţin;
- întreprinderile au ca finalitate a activităţii lor executarea de bunuri şi servicii.
Managerul firmei urmăreşte să producă la costuri minime, reanalizând şi reînnoind
permanent factorii şi combinarea lor, în funcţie de situaţia pieţelor de aprovizionare şi desfacere;
- întreprinderile distribuie veniturile, ceea ce corespunde acţiunilor specializate de
remunerare a factorilor de producţie utilizaţi.
b) Rolul social al firmelor este determinat de faptul că acestea sunt agenţi economici, a
căror activitate nu poate fi studiată decât în contextul social existent. Firma există prin indivizi,
respectiv prin salariaţii săi, şi consumatorii bunurilor oferite pe piaţă, faţă de care manifestă un rol
social specific, respectiv.
- faţă de salariaţi, care îşi consacră o mare parte din viaţă lor cotidiană muncii în
întreprindere şi care trebuie să găsească aici condiţii favorabile atât din punct de vedere al muncii,
cât şi al salarizării lor. Prin politica lor, managerii firmei trebuie să favorizeze promovarea
personalului şi participarea lui la reciclarea impusă de modernizarea tehnicii şi tehnologiei;
NECLASIFICAT
2 din 3
DOCUMENT DE ÎNVĂŢĂMÂNT
 - faţă de consumatori, firma trebuie să caute cea mai bună adaptare a bunurilor şi
serviciilor produce la solicitarea clienţilor; ea trebuie să furnizeze o informaţie completă şi obiectivă
asupra produselor sale pin politici de publicitate şi reclamă adecvate.
Înfiinţarea şi funcţionarea oricărei întreprinderi presupun existenţa concomitentă a unor
componente de bază, care o definesc ca o entitate distinctă, cu funcţionalitate proprie.
Prima componentă este cuplul produse-pieţe. Acesta se concretizează în portofoliul
produselor executate şi oferite de întreprindere şi pieţele cărora le sunt destinate produsele
respective. Fiecare cuplu produse-pieţe defineşte un anumit domeniu (sector) de activitate a
întreprinderii. O întreprindere poate să-şi desfăşoare activitatea într-un anumit domeniu sau mai
multe domenii, uneori înrudite sau complementare, alteori complet diferite. În legătură cu această
componentă pot fi identificaţi doi factori esenţiali ai mediului de competiţie:
- clienţii, care solicită produsele executate de întreprindere, pentru satisfacerea anumitor
nevoi primare şi cerinţe proprii;
- concurenţii (competitorii), care sunt angrenaţi în acelaşi domeniu de activitate şi oferă pe
pieţele respective produse similare sau de substituţie.
A doua componentă necesară pentru constituirea şi funcţionarea unei întreprinderi o
reprezintă investitorii de capital. Aceştia, în scopul obţinerii unui profir scontat, îşi riscă capitalul
investit şi îşi asigură puterea de decizie formală la nivelul întreprinderii. Prin intermediul acestei
componente se pot individualiza patronatele şi asociaţiile de investitori, ca factori ai infrastructurii
sectoriale, care influenţează într-o oarecare măsură activitatea întreprinderilor din unele domenii.
Cea de-a treia componentă este reprezentată de salariaţii întreprinderii, atât cei care
asigură managementul ei („gulere albe”) cât şi cei acre sunt implicaţii în realizarea proceselor de
execuţie („gulere albastre”). Aceştia, în schimbul salariului primit, al condiţiilor de muncă asigurate
şi al altor elemente de motivare materială sau morală, îşi pun la dispoziţia întreprinderi capacitatea
lor fizică şi intelectuală, abilităţile profesionale, experienţa, talentul etc. Referitor la această
componentă, se pot identifica alţi factori ai infrastructurii sectoriale, cu o influenţă notabilă asupra
activităţii întreprinderilor din anumite sectoare: sindicatele şi asociaţiile profesionale.

NECLASIFICAT
3 din 3
DOCUMENT DE ÎNVĂŢĂMÂNT