Sunteți pe pagina 1din 1

NAE IONESCU

Nae Ionescu s-a născut la Brăila pe data de 4 iunie 1890 (pe stil vechi). Urmează studiile
primare, gimnaziale și liceale în orașul natal. În timpul liceului, se apropie de cercul socialist și
îl cunoaște pe Panait Istrati. Este exmatriculat din liceul Nicolae Bălcescu din Brăila în ultimul
an de studiu, se spune că pentru republicanism național. Termină studiile medii la alt liceu. Își
continuă studiile la Facultatea de Litere și Filosofie din București, ale cărei cursuri le încheie
în 1912, cu specializare în filosofie. În anul 1912 este numit profesor la Liceul Matei
Basarab din București. După o vreme în care colaborează la Studii filosofice sau la Noua
Revistă Română, pleacă în Germania, la Göttingen, în vederea desăvârșirii studiilor. Aici îl
prinde Primul Război Mondial. Revine în România și își satisface stagiul militar la Brăila. Pe 25
noiembrie 1915 se căsătorește cu Elena Margareta Fotino. În ianuarie 1916 pleacă
în Germania, împreună cu soția, pentru continuarea studiilor. Intrarea României în război, în
luna august 1916, îl surprinde acolo. Este închis în lagărul de prizonieri de la Celle-
Schloss, Hanovra, de unde va fi eliberat în august 1917. Primul său fiu, Radu, se naște în lagăr,
la începutul anului 1917. Al doilea fiu, Răzvan, i se naște în luna iunie a anului 1918. În 1919 își
susține doctoratul în filosofie la Universitatea din München, cu profesorul Bäumker, cu
teza: Die Logistik als Versuch einer neuen Begründung der Mathematik(Logistica ca o nouă
încercare de definire a matematicii). Revine în țară în același an dedicându-se carierei
didactice și jurnalistice. Convingerile sale politice de dreapta vor face să fie de mai multe ori
arestat și închis. Bolnav de inimă, moare la 15 martie 1940, în vila sa de la Băneasa, în
prezența Cellei Delavrancea.
Este cunoscut și pentru legăturile sale romantice cu câteva dintre femeile celebre ale vremii,
printre care Maruca Cantacuzino-Enescu (soția muzicianului George Enescu), Elena Popovici-
Lupa și pianista Cella Delavrancea.
Biografia sa este legată de două clădiri istorice existente și azi, amintite de către elevii săi în
memoriile lor: vila Marucăi Cantacuzino de la Sinaia (azi Muzeul „George Enescu” de la
Cumpătu) și „Vila de la Băneasa” (azi sediul unei societății comerciale de pe Str. Ion-Ionescu
de la Brad din București). Despre această proprietate se spune că ar fi primit-o în dar de la
bunul său prieten, industriașul Nicolae Malaxa, care i-a și construit-o. După moartea lui Nae
Ionescu, vila de la Băneasa a fost confiscată și a servit ca reședință de protocol a
Mareșalului Ion Antonescu.

S-ar putea să vă placă și