Economie

Student:

Anul 1. Gr: 313

Alfred Marshall

1
 Alfred Marshall (1842- 1924), unul din cei mai mari economişti ai timpului său, este
considerat pe drept părintele economiei engleze. Opera sa magnum, Principles of
economics1890, aduce în discuţie conceptele de cerere şi ofertă, de utilitate marginală şi costuri
de producţie într-un tot unitar coerent, fiind cartea de economie dominantă în Anglia pentru o
bună perioadă de timp.

În demersul său teoretic, Marshall are în vedere realitatea individuală, motiv pentru care
face apel la psihologie, cât şi la realitatea socială prin luarea în consideraţie a sistemului
instituţional.1

Prin lucrările sale vrea să ne spună că economia politică trebuie să fie o ştiinţă a acţiunii
după care să se ghideze politicile economice în vederea realizării prosperităţii şi bunăstării
individului, iar pe economiştii timpului dar şi cei care îi vor urma să nu se folosească în
demonstraţiile lor de abstracţiuni, ci să formuleze raţionamente cât mai uşor de înţeles folosind
exemple reale, nu ipotetice.

Principalele probleme care l-au preocupat pe Marshall au fost : modul cum se formează
preţul şi distribuţia veniturilor, ocupându-se în detaliu de analiza fundamentelor valorii. A
întreba dacă valoarea este determinată de utilitate sau de costul de producţie, după Marshall, este
ca şi cum ai discuta dacă lama superioară sau inferioară a unui foarfece este aceea care taie
hârtia.2

Deşi a crescut într-o suburbie a Londrei, performanţele obţinute la şcoală l-au determinat
să urmeze o carieră academică la Cambridge, specializându-se în economie politică. A dorit să
îmbunătăţească rigorile matematice ale economiei şi să facă din ea o materie mult mai exactă.
Dar, cu toate acestea nu a lăsat matematica să umbrească economia, în cărţile sale lăsând cifrele
şi notiţele matematice şi schemele în notele de subsol. Studenţii săi de la Cambridge au devenit
figuri dominante în economie- J.M.Keynes, A.C.Pigou- lăsând ca moştenire economia ca o
profesie respectată, academică şi fundamentată ştiinţific.

Contribuţia cea mai importantă a lui Afred Marshall la dezvoltarea gândirii economice
este cea din domeniul teoriei valorii şi a preţului. Dacă la predecesorii săi neoclasici, Jevons şi
Menger, inovaţia constă în faptul că teoriile lor se bazează pe conceptul de utilitate, la Marshall
inovaţia constă în distincţia dintre “perioadele scurte” şi “perioadele lungi”. Pentru a ajunge la o

1
Todosia Mihai, "Doctrine economice", Editura Uiversităţii "Al. Ioan Cuza", Iaşi, 1992, p. 112

2
Ibidem, p.113
2
concluzie satisfăcătoare, în analiza sa, Marshall pune, pentru început, semnul identităţii între
“valoare” şi “valoarea de schimb”, dar şi “între valoare” şi “preţ”.3

Ceea ce face Marshall este să dea fiecărei orientări dreptate. Punctul de plecare al
demersului său îl constituie următorul citat: “Noi găsim la fel de rezonabilă disputa, dacă lama
de sus sau cea de jos a unei foarfece taie o bucată de hârtie, ca şi pe aceea dacă valoarea este
guvernată de utilitate sau de costul de producţie. Este adevărat că dacă o lamă este fixă şi o
tăietură este efectuată prin mişcarea celeilalte, putem afirma, cu certitudine, că tăietura este
făcută de cea de-a doua; dar afirmaţia nu este tocmai exactă şi poate fi acceptată doar atât timp
cât pretinde a fi mai degrabă o apreciere obisnuită şi nu una strict ştiinţifică supra realităţii”.4
În felul acesta pe termen scurt: “când un lucru deja produs trebuie vândut, preţul pe care
oamenii vor fi dispuşi să-l plătească pe el va fi guvernat de dorinţa lor de a-l obţine şi de
cantitatea pe care şi-o pot permite să o plătească pentru acesta”.5

ECHILIBRUL ECONOMIC MARSHALLIAN

Fără a ajunge la o concepţie complet originală, Marshall a studiat problema echilibrului

economic bazându-se pe analiza schimbului. El este cel care a studiat mecanismul de formare a
preţurilor pe termen scurt, mediu şi lung.

Astfel pe termen scurt, pe piaţă manifestându-se o ofertă rigidă, o dată cu modificarea

cererii, preţul urcă sau coboară şi se stabileşte, în funcţie de preţ, cantitatea de echilibru a
bunurilor vândute şi cumpărate.

3
Popescu Gheorghe , „Evoluţia gândirii economice”, Editia a II-a, Editura Academiei Române în colaborare cu
Editura “Cartin Pex”, Cluj – Napoca, 2004, pag. 538
4
Alfred Marshall, „ Principles of Economics”,vol. I, Fifth edition, MacMillan, London, 1907, pag. 350

3
 P O

C2

P2

C1

Q1 = Q 2 Q
P1

Astfel, pe termen scurt capacitatea de adaptare a producătorilor la fluctuaţiile cererii este

nulă. Curba ofertei este o dreaptă verticală (oferta rigidă) şi orice modificare a cererii acţionează
exclusiv asupra nivelului preţului de echilibru. Acesta nu depinde de costul de producţie, ci de
stocul de marfă disponibil şi de cerere.6

O
P

P2 C2

P1
Q1 Q2 Q

Studiind în continuare echilibrul economic, Marshall observă faptul că oferta se

adaptează la cerere, fapt ce se produce datorită existenţei unor factori variabili. Productivitatea
lor marginală, care este descrescândă, antrenează creşterea costului marginal şi implicit a curbei
ofertei. Orice modificare a cererii produce o modificare a ofertei şi a preţului. Astfel, preţul de
echilibru depinde de cerere şi de costul de producţie.
6
Popescu Gheorghhe, „Evolutia gândirii economice”, Editura “Cartin Pex”, Cluj – Napoca, 2004,pag. 554;
4
 P

C2

C1 O

P2 Q1 Q2 Q

Dar ce se întâmplă când perioada ce trebuie analizată se măreşte? În acest caz numărul
P1
factorilor variabili sporeşte, capacitatea de adaptare a ofertei la cerere creşte şi ea, toate acestea
fac ca curba ofertei să slăbească.

Pe termen mediu, modificarea cerereii acţionează mai puţin asupra preţului şi mai mult
asupra cantităţii, preţul fiind înfluenţat, într-o măsură mai mare de evoluţia costurilor de
producţie.

Pe perioade lungi, tendinţele de creştere şi descreştere ale costului marginal se

compensează integral. Costul tinde spre costul mediu (unitar). Curba ofertei este o dreaptă
orizontală şi orice manifestare a cererii acţionează asupra cantităţi de echilibru. 7 În acest caz,
preţul va depinde de costul de producţie şi numai de el.

7
Popescu Gheorghhe „Evolutia gândirii economice”, Editura “Cartin Pex”, Cluj – Napoca, 2004, pag. 555;
5
 P C O

Echilibrul pe termen scurt, în care

cererea are rol determinant

P
C O
Echilibrul pe „termne mediu”, în
care oferta şi cererea au rol
„combinat”

P C O
Echilibrul pe „termen lung”, în
care oferta are rol determinant

Termenii pe care Marshall încearcă să îi contureze şi să-i explice sunt „cantitatea de

echilibru” şi „preţul de echilibru”. Aceşti doi termeni sunt analizaţi în cadrul unui echilibru
stabil. Iată ce observă Marshall: „când cererea şi oferta sunt în echilibru, cantitatea de mărfuri
produsă într-o unitate de timp poate fi numită cantitate de echilibru şi preţul la care se vinde
poate fi numit preţ de echilibru”8

În situaţia în care preţul tinde să se stabilizeze la nivel minim, iar cantitatea de bunuri este
vândută şi cumpărată la nivelul ei maxim se produce echilibrul stabil. „Un astfel de echilibru
este stabil; dacă preţul se deplasează de la această poziţie, el va reveni, aidoma unui pendul

8
Alfred Marshall, op. cit., pag. 345;
6
care oscilează în jurul punctului minim. Preţul cererii este mai mare decât preţul ofertei pentru
cantităţile inferioare celei de echilibru şi invers ”9

În continuare voi vorbi despre cum se ajunge la echilibru: „când preţul cererii este mai
mare decât preţul ofertei, cantitatea produsă tinde să crească. Dacă preţul cererii este mai mare
decât preţul ofertei pentru cantităţi inferioare celei de echilibru, atunci producţia va creşte.
Dacă preţul cererii este mai mare decât preţul ofertei pentru cantităţile inferioare celui de
echilibru, este cert că va fi mai mic pentru cantităţile mai mari; atunci producţia va scadea. În
felul acesta se ajunge la echilibrul stabil.” 10

Dacă se întâmplă ca în acest echilibrul stabil să se producă modificări, ca de exemplu

anumiţi factori modifică producţia, pe piaţă vor acţiona anumiţi indicatori care au drept scop
restabilirea echilibrului.

P
C O

o`
c
E

c`
Preţul
o
cererii

0 Q1 QE Q2 Q
Preţul

ofertei
Diagrama echilibrului stabil al lui Marshall spune că dacă preţul cererii (c) se situează
deasupra preţului ofertei, şi în stânga preţul de echilibru (E), atunci oferta va creşte de la Q1 la
QE. Dar dacă preţul cererii (c`) se situează la dreapta şi sub punctul de echilibru (E), atunci
oferta va scădea de la Q2 la QE.

9
Alfred Marshall, op. cit., pag. 345;

10
Idem , pp. 345 -346;
7
 În cazul echilibrului stabil cantităţile de produse şi preţurile lor sunt fixe.11

Matematic, calculele făcute de Marshall pentru atingerea stării de echilibru, vizează

termeni ca cost total (CT) care este format din costul fix (CF), indiferent de volumul producţiei
(QT) şi costul variabil (CV), care sporeşte sau scade o dată cu producţia.

CT  C F  CV şi succesiv vom avea: CU  CT QT costul total mediu (unitar);

C fm  C F QT costul fix mediu; C vm  CV QT costul variabil mediu;

C u  C fm  C vm costul mediu (unitar); C m  CT QT costul marginal.

Cm

Cu

Cfm

Cvm
P3

P2 Din grafic se observă că, curba Cm taie curbele Cmv în punctele lor de minim. Minimul

curbei Cu reprezintă pentru bunul produs, preţ întreg al rentabilităţii (P2) sub care întreprinderea
înregistrează pierderi, iar minimul curbei Cvm reprezintă preţul întreg al opririi producţiei (P1)
12
sub care întreprinderea nu poate să-şi acopere nici cel puţin costurile. Chiar dacă înregistrează
pierderi
P1 întreprinderea este stimulată să producă, întrucât dacă ar opri producţia pierderea ei ar fi
şi mai mare.

11
Popescu Gheorghe, „Evoluţia gândirii economice”, Editura “Cartin Pex”, Cluj – Napoca, 2004, pag. 556;

12
Popescu Gheorghe ,„Evoluţia gândirii economice”, Editura “Cartin Pex”, Cluj – Napoca, 2004, pag. 556;
8
 Ceea ce ar trebui determinat acum este dacă producţia optimă pentru care diferenţa
pozitivă dintre încasările totale (YT = PUQT) şi costurile totale (CT = CUQT) tind spre
maxim.13

 max   YT  CT  max (60)

Maximizarea profitului total presupune :

Ym  C m sau Ym  C m , (61)

unde Ym  Y Q  Y T = venitul marginal. Deci profitul total al unei firme producătoare este
'

maxim dacă venitul ei marginal este egal cu costul marginal (pentru orice nivel al acestora
superior costului mediu (unitar)).

După cum reiese din formula profitul total al firmei producătoare este maxim dacă venitul ei
marginal este egal cu costul marginal. 14

Deci, optimul producătorului se realizează pentru producţia totală Q3 şi pentru preţul unitar de
vânzare P3 , deoarece aici firma va avea un profit total maxim.

P
Cm(Q)

P3

P2

P1
13
Idem , pag. 556;

14
Ion Ignat, Gheorghe Luţac, Ion Pohoaţă Pascariu Gabriela, “Economie politică”, Ediţia a II-a, Editura Economică,
2002,Ppp.
0 74-80 ;
9
 În condiţiile concurenţei perfecte preţul de piaţă este independent de cantitatea produsă
iar venitul marginal este egal cu preţul unitar :

P u  C m  QT  (62) sau

Ym  C m  Pu (63)

În condiţiile date mai sus firma trebuie să-şi sporească producţia de la Q1 la Q2 şi apoi la
Q3 , unde preţul său unitar devine egal cu costul său unitar (punct situat deasupra costului total
mediu)15. Tot în acest punct se obţine profitul total maxim şi se atinge starea de echilibru.

CONCLUZII

Prin analiza echilibrului economic Marshall se dovedeşte inferior lui Walras. Metoda sa
constă în a studia echilibrele parţiale care se combină într-un echilibru complex.16

Marshall a sintetizat principalele realizări ale liberalismului neoclasic (marginalist) ţinând

seama de unele dintre criticile îndreptate asupra lui şi extinzând aplicarea lui şi la domeniul
comerţului internaţional. A. Marshall a continuat încercările de reconciliere între vechea şi noua
teorie clasică (începute de Jevons) în lucrarea „Principii de Economie”.
Marshall a considerat că nu este necesar să se vorbească prea mult despre izvorul valorii.
A întreba dacă valoarea este determinată de utilitate sau de costul de producţie – după Marshall –
este, după cum am mai spus, ca şi cum ai discuta dacă lama superioară sau inferioară a unui
foarfece este aceea care taie hârtia. „Ar fi interesant să se ştie care din cele două lame ale unui
foarfece taie o bucată de stofă, cea de sus sau cea de jos. Aşa cum nu se poate spune care din
acestea taie stofa, tot aşa nu se poate spune cine determină valoarea, utilitatea sau costurile”.
Atunci când studiază mecanismul de formare a preţurilor, Marshall face distincţie între
perioada scurtă şi lungă de timp. Pentru perioade scurte, Marshall apreciază că se verifică teoria
valorii – utilitate conform căreia cererea determină în mod hotărâtor valoarea şi preţurile. Cu cât
va fi mai scurtă perioada de timp, concluzionează Marshall, cu atât va trebui să ţinem seama de
influenţa cererii asupra valorii, respectiv a preţului, şi, dimpotrivă, cu cât va fi mai lungă această

15
Ion Ignat, Gheorghe Luţac, Ion Pohoaţă Pascariu Gabriela: “Economie politică” Ediţia a II-a, Editura Economică,
2002, pp. 74-80
16
Todosia Mihai: "Doctrine economice", Editura Uiversităţii "Al. Ioan Cuza", Iaşi, 1992, p. 112
10
perioadă, cu atât mai importantă va fi influenţa exercitată de costul de producţie asupra valorii,
respectiv preţului.
În jurul personalităţii lui Marshall s-a format o adevărată şcoală neoclasică – Şcoala de la
Cambridge – care a extins considerabil aria de investigare a economiei de piaţă, referindu-se
printre altele şi la „economia bunăstării”, precum şi la unele disfuncţionalităţi ale economiei
moderne de piaţă.

11