CURS 1 + 2.

MEDICINĂ LEGALĂ an universitar 2019 – 2020 ciclul I

TEMA: INTRODUCERE ÎN MEDICINA LEGALĂ. NOȚIUNI FUNDAMENTALE

Medicina legală este o știință care soluționează probleme de natură medicală și biologică ce apar în
procesul investigării infracțiunilor comise contra sănătății, demnității și vieții persoanelor.
A apărut din necesitatea de a explica diferite fenomene medicale și biologice ce apar în practica organelor de
drept.
Obiectivele de cercetare în medicina legală:
 persoanele vii;
 cadavrele umane;
 documentele medicale (fișă medicală a bolnavului de staționar, ambulatoriu, consultații etc.) și
nemedicale (proces-verbal de cercetare la fața locului, proces-verbal de audiere a martorului, etc.);
 corpurile delicte de natură biologică (sânge, salivă, transpirație, spermă, lapte, alte fluide biologice, fire de
păr, fragmente și urme de țesuturi);

Organizarea Serviciului de Medicină Legală în R. Moldova

Centrul de Medicină Legală (activează în baza Regulamentului Centrului de Medicină Legală, aprobat prin
Hotărârea de Guvern nr.58 din 04.02.2010);
Centrul de Medicină Legală este o instituţie publică, pe lângă Ministerul Sănătăţii, de expertiză judiciară
specializată în domeniul medicinii legale;
Centrul are misiunea de a contribui la înfăptuirea justiţiei prin efectuarea expertizelor şi constatărilor medico-
legale;

Bazele procesuale ale expertizei medico-legale

 Codul de procedură penală
 Codul penal
 Codul de procedură civilă
 Legea cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului judicial
 Legea ocrotirii sănătăţii
 Alte acte normative naționale
 Normele dreptului internaţional
Expertul este persoana numită pentru a efectua investigaţii, care nu este interesată în rezultatele cauzei
penale şi care, aplicând cunoştinţele speciale din domeniul ştiinţei, tehnicii, artei şi din alte domenii, prezintă
rapoarte în baza acestora (art.88 CPP);
 Expert medico-legal:
► titular
► delegat (ad hoc);

Expertul este obligat (art.88 CPP):

❶ să facă în raportul său concluzii obiective şi întemeiate asupra întrebărilor ce i se pun pentru a fi elucidate;
❷ să refuze de a face concluzii dacă întrebarea pusă depăşeşte cadrul cunoştinţelor lui de specialitate sau
dacă materialele ce i s-au pus la dispoziţie nu sunt suficiente pentru prezentarea concluziilor;
❸ să se prezinte la chemarea organului de urmărire penală sau a instanţei;
❹ să-şi aprecieze obiectiv capacitatea şi competenţa sa pentru elaborarea concluziilor respective;
❺ să comunice, la cererea organului de urmărire penală sau a instanţei despre experienţa sa profesională şi
despre relaţiile sale cu persoanele participante în cauza dată;

1
CURS 1 + 2. MEDICINĂ LEGALĂ an universitar 2019 – 2020 ciclul I

❻ să se supună dispoziţiilor legale ale organului de urmărire penală sau ale instanţei;
❼ să nu divulge circumstanţele şi datele ce i-au devenit cunoscute în urma efectuării expertizei sau în urma
participării la şedinţa de judecată închisă;
❽ are și alte obligații prevăzute de lege;

Expertul are dreptul (art.88 CPP):

 să ia cunoştinţă de materialele cauzei penale;
 să ceară să i se pună la dispoziţie materiale suplimentare necesare pentru prezentarea concluziilor;
 să participe, cu aprobarea organului de urmărire penală sau a instanţei, la audieri şi la alte acţiuni
procesuale ce ţin de obiectul expertizei;
 să prezinte concluzii nu numai referitor la întrebările puse, ci şi la alte circumstanţe ce ţin de competenţa
sa şi care au fost constatate în urma investigaţiilor efectuate;
 are și alte drepturi prevăzute de lege;

 Expertiza judiciară și expertiza extrajudiciară – a se vedea notițe de curs

 Clasificarea expertizelor judiciare – a se vedea notițe de curs

TEMA: TANATOLOGIE MEDICO – LEGALĂ

Tanatologia (gr. thanatos = moarte; logos = știință) medico-legală este partea medicinei legale care
studiază fenomenele şi problemele ce preced instalarea morţii organismului uman, ale morţii propriu-zise, cu
mijloace de investigaţie specifice.

Ramuri ale tanatologiei medico – legale

1.Tanatosemiologia – metodele de examinarea a cadavrelor pentru stabilirea procesului de moarte reală și

trierea cazurilor medico-legale;

2.Tanatomorfologia – modificările macroscopice și microscopice produse de moarte;

3.Tanatochimia – stabilește modificările chimice în funcție de durata scursă de la momentul morții;

4.Tanatoetiologia – stabilește felul și modalitatea morții, cauza medicală a morții și circumstanțele apariției
acesteia;

5.Tanatogeneza – mecanismul de producere a morții;

6.Tanatocronologia – stabilește perioada morții și modificările evolutive ulterioare în timp;

7.Tanatopatologia – manifestările și mecanismele sindroamelor tanatogeneratoare și a stările preterminale;

8.Tanatopraxia – metodele de conservare artificială a cadavrelor;

2
CURS 1 + 2. MEDICINĂ LEGALĂ an universitar 2019 – 2020 ciclul I

MOARTEA. ETAPELE MORȚII

MOARTEA – reprezintă încetarea ireversibilă a funcțiilor vitale (respirație, circulație și sistem nervos
central) cu încetarea consecutivă a proceselor metabolice.

ETAPELE MORȚII

Moartea organismului este un proces care se desfăşoară în timp, în etape succesive, deoarece nu toate
celulele corpului mor în acelaşi timp.

Se consideră moartea celulei momentul în care, datorită hipoxiei (scăderea cantităţii de oxigen la nivel
celular) prelungite consecutivă opririi circulaţiei, apar modificări structurale ireversibile la nivelul structurilor
celulare ce fac imposibilă funcţionarea celulei.

Celulele sunt cu atât mai sensibile la hipoxie cu cât sunt mai nou apărute filogenetic; astfel, primele celule
care mor sunt neuronii, celulele cele mai diferenţiate şi mai sensibile la hipoxie.

Între viaţă şi moartea biologică (reală) există stadii intermediare, numite stări terminale.

AGONIA (gr. agonos = luptă) – reprezintă trecerea de la viaţă la moartea clinică în care funcţiile vitale
sunt subliminale (există subnivele de eficienţă).

Etapele agoniei

1. euforică: agitaţie, logoree, mişcări necontrolate, tahipnee cu respiraţie superficială, aritmie cardiacă cu
scăderea amplitudinii pulsului;

2. scăderea funcţiilor de relaţie: respiraţii superficiale, rapide, cu perioade de apnee, aritmii cardiace, puls
diminuat ca amplitudine şi frecvenţă, facies hipocratic, privire fixă, transpiraţii reci, extremităţi cianotice;

3. pierderea contactului cu realitatea imediată, retrăiri onirice;

4. corp imobil, extremităţi reci, dispariţia progresivă a simţurilor (primul dispare văzul, ultimul auzul).

Formele clinice ale agoniei

 agonie cu delir - stări de agitaţie cu episoade delirante până la acte de violenţă; se întâlneşte în boli febrile,
unele forme de meningoencefalită;

 agonia lucidă - în decese prin afecţiuni cardio-vasculare;

 agonia alternantă - episoade alternante cu stări de luciditate se întâlneşte în boli psihice grave, boli acute.

Durata agoniei, depinde de cauza decesului:

 fulgerătoare - zdrobirea craniului şi a conţinutului, pentru un timp persistă manifestări postvitale, decapitare,
intoxicaţii supraacute;

3
CURS 1 + 2. MEDICINĂ LEGALĂ an universitar 2019 – 2020 ciclul I

 scurtă (minute) - asfixii mecanice, intoxicaţii acute;

 lungă (ore, zile) - în afecţiuni cronice.

Agonia poate fi precedată de o fază preagonală, care se manifestă din punct de vedere clinic, prin
nelinişte şi agitaţie, însoţite sau nu de obnubilare (pierderea parțială sau totală a cunoștinței).

MOARTEA CLINICĂ

Reprezintă etapa de trecere de la viaţă la moartea biologică şi este caracterizată prin dispariţia funcţiilor
respiratorii, cardiace (de obicei prima dispare funcţia respiratorie) şi a vieţii de relaţie. În această etapă
reanimarea este posibilă, ceea ce duce la concluzia că termenul de “moarte” este greşit folosit în acest context,
având în vedere că este un fenomen ireversibil.

Durata “morţii” clinice este de aproximativ 5 minute, iar după această perioadă apar modificări
structurale ireversibile ale neuronilor corticali, instalându-se moartea cerebrală.

MOARTEA CEREBRALĂ

Moartea cerebrală (corticală) se caracterizează prin:

- încetarea activităţii corticale;
- traseu izoelectric pe electroencefalogramă
Apariţia leziunilor morfologice ireversibile ale neuronilor corticali face inutilă (dar nu imposibilă)
reanimarea funcţiilor cardiace şi respiratorii, datorită instalării stării de decerebrare. Instalarea acestei etape este
echivalentă, din punct de vedere legislativ, cu moartea individului.
Instalarea morţii cerebrale permite, din punct de vedere legal, prelevarea organelor pentru transplant.
Coma depăşită (supravieţuire artificială), se caracterizează prin:
- moarte corticală cu menţinerea funcţiilor vegetative (se realizează numai în secţii de terapie intensivă);
- din punct de vedere clinic şi paraclinic: absenţa reflexelor nervilor cranieni, abolirea respiraţiei spontane (uneori
activitatea cardiacă continuă să existe), absenţa activităţii cerebrale electroencefalogramei (chiar după stimuli
dureroşi sau luminoşi) şi presiuni parţiale ale oxigenului aproape egale între sângele arterial şi venos la nivelul
creierului.

MOARTEA BIOLOGICĂ (REALĂ)

Urmează după moartea clinică şi se caracterizează prin încetarea proceselor metabolice celulare, cu
modificări structurale ireversibile, consecutive lipsei de oxigen; în această etapă apar semnele morţii reale şi
pentru un timp persistă manifestări postvitale.

MOARTEA APARENTĂ (VITA MINIMA)

Este o stare rar întâlnită şi se caracterizează prin:

- anestezie;

- abolirea reflexelor osteotendinoase;

- imobilitate corporală completă;

-funcţie respiratorie şi cardio-circulatorie foarte reduse, astfel încât nu pot fi evidenţiate prin metodele de
investigaţie clasică (palpare, auscultaţie).

4
CURS 1 + 2. MEDICINĂ LEGALĂ an universitar 2019 – 2020 ciclul I

Datorită acestor caracteristici, moartea aparentă poate fi confundată uneori cu moartea reală şi sunt
cazuri celebre citate în istorie despre asemenea situaţii.

CLASIFICAREA MEDICO–LEGALĂ A MORȚII

MOARTEA VIOLENTĂ

- urmare a acţiunii brutale asupra organismului a unor factori traumatici externi de natură mecanică, fizică,
chimică, biologică sau psihică.

În această categorie se poate încadra și moartea prin inhibiție:

 Prin acțiunea unui factor extern de intensitate foarte scăzută asupra unei zone reflexogene, prin declanșarea
unui reflex inhibitor (de exemplu: traumatismul minor în regiunea laterală a gâtului – zona sinocarotidiană);

 Cazuri foarte rare: sub aspect judiciar (sinucidere, omucidere, accident, euthanasie, execuție, suicid asistat
medical);

MOARTEA NEVIOLENTĂ

- moarte neviolentă - datorită unor cauze intrinseci organismului :

- moarte patologică - urmare a diferitelor boli cronice/acute;

- moarte naturală - nerecunoscută de toţi autorii, apare la vârste foarte avansate, autopsia nu demonstrează
existenţa unei cauze tanatogeneratoare;

Diagnosticul morții

În diagnosticarea morţii se utilizează semne de:

- orientare, cu o valoare relativă = semnele clinice semnele negative de viaţă);

- certitudine = modificările cadaverice (semnele morţii reale).

Semnele negative de viață sau semnele clinice (de orientare)

1) lipsa respiraţiei evidenţiată prin:

- inspecţie - absenţa mişcărilor respiratorii;

- auscultare - absenţa murmurului vezicular;

- cu ajutorul unui fulg de pană în dreptul narinelor;

- cu ajutorul unei oglinzi în faţa orificiului nazal şi bucal;

- cu ajutorul unui vas cu apă aşezat pe torace.

2) lipsa activităţii cardio-circulatorii, evidenţiată prin:

- lipsa pulsului;
5
CURS 1 + 2. MEDICINĂ LEGALĂ an universitar 2019 – 2020 ciclul I

- la auscultare - lipsa zgomotelor cardiace;

- traseul plat al electrocardiogramei;

- transluminarea mâinii - degetele devin opace;

- la incizia pielii - lipsa hemoragiei;

- la ligatura degetului - lipsa cianozei;

- în puncţia cardiacă, lipsa sângerării pe ac, imobilitatea acului;

3) lipsa activităţii sistemului nervos central:

- lipsa reflexelor- ultimul dispare reflexul cornean (dispare în coma profundă);

- traseu EEG plat.

4) alte semne:

- semnul arsurii la aplicarea flăcării pe tegument (în cazul morţii aparente se formează o flictenă cu lichid
înconjurată de o reacţie inflamatorie; în cazul morţii reale se formează o proeminenţă epidermică uscată fără
înroşirea tegumentului din jur);

- lipsa chemosisului conjunctival la aplicarea de eter pe conjunctiva oculară.

O mare parte dintre semnele negative de viaţă sunt prezente şi în timpul “morţii” clinice.

Semnele morții reale (de certitudine)

Pot fi clasificate în:

- modificări precoce, care intervin în primele 24 de ore;

- modificări tardive, care intervin după 24 de ore.

MODIFICĂRILE CADAVERICE PRECOCE

1) Răcirea cadavrului

Este determinată de oprirea circulaţiei şi a proceselor metabolice, urmată de pierderea căldurii în mediul
înconjurător.

Aceasta se întâmplă în condiţiile în care temperatura mediului înconjurător este mai mică decât
temperatura corpului. De fapt, odată cu încetarea termoreglării, cadavrul devine un corp inert din punct de
vedere termic ce tinde să ajungă la temperatura mediului în care se găseşte.

Când temperatura mediului înconjurător este de 15°C – 20°C, răcirea cadavrului se face cu 1°C/oră în
primele 4 ore, iar apoi cu 2°C/oră. Chiar dacă gradientul de temperatură între cadavru şi mediul înconjurător
reduce în timp, răcirea este mai rapidă după primele ore deoarece, cu timpul, încetează procesele metabolice ce
se desfăşoară şi cu producere de căldură.

6
CURS 1 + 2. MEDICINĂ LEGALĂ an universitar 2019 – 2020 ciclul I

Răcirea se face mai rapid la nivelul zonelor descoperite şi mai lent la nivelul plicilor. După 10 – 12 ore de la
moarte, temperatura intrarectală este de 20°C, ceea ce reprezintă un semn sigur de moarte. Pierderea căldurii
(prin iradiere, conducţie, convecţie) se face de la suprafaţa corpului spre interior.

Importanţă medico-legală - răcirea cadavrului constituie pentru medicina legală un semn al morţii reale şi
duce la stabilirea datei morţii (valoare relativă).

2) Deshidratarea cadavrului

Este consecinţa încetării circulaţiei sangvine şi consecutivă evaporării apei. Deshidratarea se

caracterizează prin apariţia pergamentărilor - piele cartonată, întărită, uneori cu discretă depresionare.

Deshidratarea cadavrului începe:

a) în zonele cu epidermă subţire: buze, vârful degetelor, scrot; pielea se usucă, se întăreşte, devine gălbuie,
apoi brun-maronie, pergamentoasă;

b) în zonele lezate (excoriaţii ale stratului cornos al pielii):

- leziuni traumatice cu caracter vital (excoriaţii, plăgi şanţ de spânzurare);

- leziuni tegumentare produse postmortem (de exemplu la transportul cadavrului).

Pentru diferenţierea pergamentării leziunilor produse în timpul vieţii de cele postmortem se practică o
incizie cu bisturiul: prezenţa unui infiltrat sanguin ce nu dispare prin spălare sau după fixare cu formol
demonstrează caracterul vital al leziunii examinate.

c) la nivelul ochilor se observă :

- pierderea luciului sclerelor, după câteva ore, la cadavrele cu ochii deschişi

- opacifierea corneei; în unghiul extern al ochiului, atunci când fanta palpebrală rămâne întredeschisă, apar zone
triunghiulare sau ovalare, albicioase numite petele Liarché.

- înmuierea globilor oculari urmare a scăderii tensiunii intraoculare.

Deshidratarea cadavrului duce la scăderea masei acestuia cu cca. 10 grame/kg. corp pe zi în condiţii de
temperatură şi umiditate normale (20°C, 15% umiditate).

Importanţă medico-legală - semn de moarte reală, dar cu valoare mai scăzută în aprecierea datei
instalării decesului.

3) Lividitățile cadaverice

Au aspectul unor zone violacei cu apariţie şi evoluţie în mai multe faze:

a) Hipostaza: apare după 2 - 16 ore postmortem şi se caracterizează prin apariţia de pete imprecis
delimitate, roşii-violacei, la început mici, apoi confluente în zone declive, necompresate. La digitopresiune, aceste
pete dispar, iar apoi reapar rapid. La modificarea poziţiei cadavrului, petele roşii dispar din poziţia iniţială pentru a
reapare în noile zone declive.

7
CURS 1 + 2. MEDICINĂ LEGALĂ an universitar 2019 – 2020 ciclul I

b) Difuziunea - apare după 15 - 24 de ore după moarte; în acest stadiu, petele violacei sunt extinse, confluente,
apar şi pe părţile laterale ale cadavrului. Nu dispar la digitopresiune, ci pălesc doar şi nu dispar la modificarea
poziţiei cadavrului, dar apar altele şi în noile zone declive.

c) Imbibiţia - apare după mai mult de 18 - 24 de ore şi coincide cu începutul putrefacţiei; în această fază hemoliza
este completă, petele sunt extinse, intens colorate, nu dispar la digitopresiune sau la modificarea poziţiei
cadavrului şi nici nu se formează în noile zone declive.

Importanţă medico-legală

- cel mai precoce şi sigur semn de moarte reală;

- permit stabilirea datei morţii (timpul scurs de la instalarea morţii);

- indicator al poziţiei cadavrului până la momentul examinării medico-legale (eventuala modificare a poziţiei);

- pot da indicaţii privind cauza morţii, în funcţie de culoare şi intensitate.

Astfel se descriu:

- lividităţi roşii-carmin în cazul morţii prin intoxicaţie cu monoxid decarbon, acid cianhidric/cianuri, hipotermie;

- lividităţi vinete, cianotice în asfixii mecanice;

- lividităţi cafenii în intoxicaţii cu hemolitice, methemoglobinizante;

- lividităţi absente sau de intensitate minimă în cașexii, colaps, hemoragii.

4) Rigiditatea cadaverică

Reprezintă modificarea cadaverică datorată de contractura musculară cu înţepenirea (blocarea) articulaţiilor.

Apare după o primă perioadă de relaxare a musculaturii (1-2 ore postmortem) fiind consecinţa: creşterii acidului
lactic muscular, anaerobiozei cu coagularea consecutivă a proteinelor musculare, scăderii ATP-ului muscular şi
scăderii cantităţii de apă prin deshidratare.

Fazele rigidităţii sunt:

a) faza de instalare: de la 2 la 12 ore post mortem, ordinea de instalare fiind cranio-caudală iar în cazul
membrelor dinspre caudal spre distal (legea lui Nysten). Rigiditatea în această fază apare la 2-3 ore la musculatura
feţei şi gâtului, la 6-12 ore la membrele superioare şi trunchi, fiind predominantă la flexori şi la articulaţiile mici;

b) faza de stare: între 12-24 ore după instalarea morţii; în acest stadiu rigiditatea învinsă mecanic nu se
reinstalează;

c) faza de rezoluţie: după 24-48 ore rigiditatea dispare în ordinea instalării, fiind completă în 3-7 zile postmortem.

Instalarea, caracterele şi evoluţia rigidităţii cadaverice pot fi influenţate de diverşi factori :

 rigiditatea rapidă apare în cazul toxicelor convulsivante (stricnină, cianuri), intoxicaţiilor cu pesticide, bolilor
convulsivante. Este descrisă
8
CURS 1 + 2. MEDICINĂ LEGALĂ an universitar 2019 – 2020 ciclul I

rigiditatea de decerebrare (rigiditatea cataleptică sau spasmul cadaveric) care imprimă cadavrului poziţia avută în
momentul morţii; apare în decapitare, zdrobirea capului, leziuni medulare sau bulbare;

 rigiditatea târziu instalată poate apare în intoxicaţii cu ciuperci, fosfor, în anemii. Rigidităţile nu apar sau au
rezoluţie rapidă în stări septice.

 temperatura crescută grăbeşte instalarea şi rezoluţia rigidităţilor, cea scăzută încetineşte instalarea şi
prelungeşte durata rigidităţii;

 rigiditatea este influenţată de mediu (cald, umed, rece) şi de volumul de masă musculară a cadavrului
(dezvoltată, slabă).

Importanţă medico-legală: semn de moarte reală, indică timpul scurs de la deces, păstrează poziţia
cadavrului după deces şi uneori poate oferi indicii asupra cauzei medicale a morţii.

MODIFICĂRILE CADAVERICE TARDIVE

1) Putrefacția

Este un proces de natură microbiană prin care substanţe organice (mai ales proteinele) sunt descompuse
în substanţe anorganice. Semnele de putrefacţie devin manifeste (vizibile) la 24 - 72 de ore postmortem.

Putrefacţia începe la nivelul intestinului unde există bacterii saprofite. Flora intestinală duce la formarea
de hidrogen sulfurat care difuzează prin pereţii intestinului în peretele abdomenului, se combină cu hemoglobina
rezultând un produs de culoare verde (sulf hemoglobina) cu apariţia petei verzi de putrefacţie; iniţial în fosa iliacă
dreaptă (cecul fiind voluminos este mai aproape de peretele abdominal), apoi în fosa iliacă stângă coloraţia verde
cuprinde întregul abdomen şi baza toracelui.

În cazul unei plăgi suprainfectate sau colecţie purulentă (abces, flegmon, piotorax), pata verde se
localizează de la început în jurul acestora. În septicemii, putrefacţia este rapidă, coloraţia apărând difuză la nivelul
pielii şi a organelor interne.

Sângele aflat în venele superficiale, hemolizat şi putrefiat, difuzează prin peretele vascular producând
colorarea tegumentului adiacent reţelei venoase în cafeniu-murdar cu dezvoltarea aşa numitei circulaţii postume,
cu aspect arborescent caracteristic

În evoluţia putrefacţiei, prin degajarea de gaze, apar: umflarea cadavrului, tumefierea feţei, care devine
de nerecunoscut, emfizemul subcutanat şi visceral, flictene care conţin gaz şi lichid tulbure, sângele devine
spumos. Aceasta este faza gazoasă a putrefacţiei.

Prin presiunea exercitată de gaze asupra organelor interne apar:

- expulzia de materii fecale şi urină;

- eliminarea de conţinut gastric prin gură şi nas;

- eliminarea prin căile respiratorii superioare a unei spume roşiatice;

- în cazul femeilor gravide - expulzia fătului din uter (“naştere în sicriu”);

9
CURS 1 + 2. MEDICINĂ LEGALĂ an universitar 2019 – 2020 ciclul I

Faza gazoasă este urmată de faza de lichefiere şi topire a organelor. Cartilajele laringiene şi traheale se
separă între ele, suturile craniene se desfac, părţile scheletului se separă unele de altele (în condiţii obişnuite de
înhumare a unui cadavru, scheletizarea are loc în 7-10 ani). Temperatura crescută şi excesul de O2 favorizează
putrefacţia.

Categorii de criterii pentru aprecierea datei morţii:

1) Studiul morfologiei cadaverice:

semnele morţii reale devin manifeste în 3-6 h, dezvoltare completă în 12-24 ore;

Cele mai importante sunt LIVIDITATEA și RIGIDITATEA.

Astfel, în funcţie de timpul scurs de la instalarea morţii se constată:

 1-3 ore: - începe răcirea cadavrului (cu 1 – 3° C);

- apar lividităţile cadaverice ce dispar la digitopresiune;

- rigiditate cadaverică la muşchii feţei şi la articulaţiile temporo-mandibulare;

 3-6 ore: - începe deshidratarea, aspect opalescent al corneei, apariţia pergamentării pe scrot;

- lividităţi extinse, dar dispar la digitopresiune;

- rigiditate cadaverică la cap şi gât, incipientă la membrele superioare;

- autoliza - începe în mucoasa gastrică, rinichi, glandele suprarenale;

6-12 ore: - lividităţi extinse, dispar la digitopresiune;

- rigiditatea cuprinde membrele inferioare;

12-24 ore: - lividităţile nu dispar la digitopresiune;

- rigiditatea se generalizează, nu se reface după manopere mecanice.

24-72 ore: - lividităţile nu dispar la digitopresiune;

- apare putrefacţia: pată verde iliacă dreaptă (după 36 ore);

 >72 ore: - evoluţia putrefacţiei este dependentă de factorii de mediu şi de factori individuali:

- putrefacţia începe la 24 ore;

- mumificarea începe la 30 de zile şi este completă după mai mult de 2 luni;

- adipoceara începe la 30 de zile şi este completă după mai mult de 6 luni;

2) Studiul modificărilor oculare:

- foarte utilizate cu indicii destul de importante;

10
CURS 1 + 2. MEDICINĂ LEGALĂ an universitar 2019 – 2020 ciclul I

- apariţia petei Liarché (6-8 h);

- persistenţa reflexului pupilar (4 ore la atropină, 8 ore la pilocarpină).

 STUDIU INDEPENDENT:
CONSERVATIVELE:

- Mumificarea naturală;

- Adipoceara;

- Lignifierea;

- Pietrificarea (mineralizarea);

- Înghețarea naturală;

11