Ap Ii Curs - Drept Administrativ - Id Odina - 2020

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca
Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative și ale Comunicării

Departamentul de Administrație și Management Public
ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ
Învățământ la distanță
DREPT ADMINISTRATIV
LECTOR univ.dr. ODINA NICOLETA
2020
CUPRINS
Unitate Titlul Pagina

de
învăţar
e
INTRODUCERE 5
1. ADMINISTRAŢIE ŞI DREPT ADMINISTRATIV 7
1.1 Obiectivele unităţii de învăţare Nr.1 7
1.2 Administraţia 7
1.3 Teste de evalure 1 a unităţii de învăţare Nr.1 10
1.4 Dreptul administrativ 10
1.6 Rezumat 12
1.7 Bibliografia unităţii de învăţare 12
2. TEORIA GENERALĂ A PERSOANELOR 13
2.1 Obiectivele unităţii de învăţare Nr.2 13
2.2 Noţiunea de persoană juridică 13
2.4 Persoanele juridice de drept privat 14
2.5 Test de autoevaluare 2 a unităţii de învăţare Nr.2 18
2.6 Persoanele juridice de drept public 18
2.7 Test de autoevaluare 3 a unităţii de învăţare Nr.2 19
2.8 Rezumat 19
2.9 Bibliografia unităţii de învăţare 19
3. PRINCIPIILE ORGANIZĂRII ADMINISTRAŢIEI PUBLICE 20
3.1. Obiectivele unităţii de învăţare Nr.3 20
3.2. Centralizarea, descentralizarea şi deconcentrarea 20
3.3. Teste de evalure 1 a unităţii de învăţare Nr.3 24
3.4. Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006 24
3.5. Test de autoevaluare 2 a unităţii de învăţare Nr.3 26
3.6. Tutela administrativă 27
3.8. Rezumat 30
3.9. Bibliografia unităţii de învăţare 30
4. GUVERNUL 31
4.2. Rolul şi funcţiile Guvernului 31
4.4. Organizarea şi funcţionarea Guvernului 35
4.6. Răspunderea Guvernului 39
4.8. Rezumat 41
2
TEMA DE CONTROL NR. 1 (TC1) 42
5. MINISTERELE 43
5.2. Organizarea şi conducerea ministerelor 43
5.4. Atribuţiile miniştrilor 45
5.6. Rezumat 46
6. PREFECTUL ŞI INSTITUŢIA PREFECTULUI 47
6.2. Prefectul – reprezentantul Guvernului în judeţ şi în municipiul 47
Bucureşti
6.4. Colegiul prefectural, cancelaria prefectului şi oficiile prefecturale 51
6.6. Rezumat 52
7. ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ 53
7.2. Principiile administraţiei publice locale 53
7.4. Autorităţile administraţiei publice locale 54
7.6. Rezumat 61
8. CONSILIILE LOCALE ŞI PRIMARUL 62
8.2. Consiliile locale 63
8.4. Primarul 74
8.6. Rezumat 77
9. ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ JUDEŢEANĂ 78
9.2. Consiliul judeţean 78
9.4. Preşedintele consiliului judeţean 82
9.6. Secretarii unităţilor administrativ-teritoriale 84
9.8. Rezumat 85
10. NOŢIUNEA DE FUNCŢIE ŞI FUNCŢIONAR PUBLIC 86
3
10.2. Consideraţii generale 86
10.4. Drepturile şi îndatoririle funcţionarilor publici 90
10.6. Rezumat 93
TEMA DE CONTROL NR.2 (TC2) 94
11. CARIERA FUNCŢIONARILOR PUBLICI 95
11.2. Recrutarea funcţionarilor publici 95
11.4. Promovarea funcţionarilor publici şi dosarul professional al 105
funcţionarilor publici
11.6. Rezumat 108
TEMA DE CONTROL NR.3 (TC3) 109
12. MODIFICAREA, SUSPENDAREA ŞI ÎNCETAREA 110
RAPORTULUI JURIDIC DE SERVICIU
12.2. Modificarea raportului de serviciu 110
12.4. Suspendarea raportului de serviciu 114
12.6. Încetarea raportului de serviciu 116
12.8. Rezumat 119
13. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI 120
13.2. Răspunderea disciplinară 120
13.4. Răspunderea contravenţională, civilă şi penală a fucţionarilor publici 123
13.6. Rezumat 124
14. AGENŢIA NAŢIONALĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI 125
14.2. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici – organ de specialitate al 125
administraţiei publice centrale
14.4. Evidenţa funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici 127
14.6. Rezumat 129
TC TC 1 ADMINISTRAȚIA CENTRALĂ - PRESEDINTELE ȘI GUVERNUL;
4
mandat, acte, atribuții
TC 2 ADMINISTRAȚIA LOCALĂ; aspecte generale privind structura și actele
administrației locale; Reglementari actuale privind funcționarii publici
Introducere
Cursul Drept administrativ, ofera studentilor o sursa utila de formare si informare in vederea
utilizarii corecte a disciplinei Drept administrativ, analiza diverselor aspecte ale disciplinei Drept
administrativ ca si in aceea a pregatirii corecte a propriului demers didactic la disciplina Drept
administrativ.
Obiectivele cursului
Dupa finalizarea cursului, cursantii vor fi capabili sa:
 utilizaze corect limbajul impus de disciplina Drept administrativ;
 delimiteze corect obiectul de studiu, domeniul de cercetare, obiectivele si
metodologia implicata de disciplina Drept administrativ ;
 aplice tipurile de analiza specifice pe diverse situatii ;
 valorifice informatiile transmise prin acest material pentru dezvoltarea
competentelor proprii
Competente conferite
 Competente cognitive
- cunoaşterea autorităţilor administraţiei de stat
 Competente practic-aplicative
- rezolvarea unor speţe
 Competente de comunicare si relationare
- însuşirea limbajului specific legislației administrative (cod
administrativ, acte normative ale diferitelor autorități administrative etc.)
Cerinte preliminare
Este necesara actualizarea tuturor cunostintelor la disciplina Drept administrativ
acumulate pe parcursul studiilor anterioare ;
Este necesara actualizarea legislației în materie de exemplu, Codul administrativ din
03.07.2019 cu completările și modificările ulterioare, cum ar fi :
- Ordonanța de urgență nr. 63/2019 pentru completarea art. 61 alin. (2) din Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ
- Ordonanța de urgență nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru
modificarea și completarea unor acte normative
- Ordonanța de urgență nr. 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităților
administrației publice locale cuprinse în perioada 2016-2020, unele măsuri pentru
organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum și modificarea Ordonanței de urgență
a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ etc.
5
Resurse si mijloace de lucru
Parcurgerea unitatilor de invatare necesita existenta unor mijloace sau
instrumente speciale (laborator, software etc.).
Metoda este cea a studiului individul ; Studiu individual pe baza suportului de
curs, a sintezelor și a prezentărilor de pe pagina platformei TEAMS /Moodle,
combinata cu metodele folosite in timpul activitatilor tutoriale (activitati
desfasurate in grupe, invatarea prin cooperare, metode care vor putea fi utilizate
si in propria activitate didactica, ulterioara absolvirii studiilor de licenta).
Structura cursului
Cursul este structurat pe 14 unitati de invatare UI pentru fiecare fiind indicat
timpul alocat studiului individual.
Sunt propuse 2-3 Teme de control, plasate dupa anumite unitati de invatare, a
caror rezolvare se realizeaza strict conform indicatiilor profesorului (ca manual
scris/ca manual tehnoredactat) date de catre studenti tutorelui sau incarcat de
catre studenti pe platforma e-learning, pana la o data prestabilita, predandu-se
conform termenelor propuse in cadrul unitatilor respective (calendarului
disciplinei). Rezultatele obtinute la temele de control vor fi transmise la maxim
doua saptamani dupa predarea fiecaru material. Rezolvarea acestor teme este
obligatorie (nepredarea atragand nefinalizrea notei ce reprezinta 30% din nota
finala la aceasta disciplina)
Fiecare UI este structurata astfel :

 Titlul unitatii de invatare
 Cuprins
 Obiectivele unitatii de invatare;
 Conţinutul unităţii (sinteze teoretice, exemple) ;
 Test de evalure la fiecare UI;
 Rezumat ;
 Bibliografia unitatii de invatare.
Durata medie de studiu individual

Se estimeaza 2 ore ( ca fiind necesare pentru parcurgerea unei unitati de invatare,
pentru cele 14 unitati de invatare vor fi alocate 28 ore de studiu individual (SI).
Recomandare : benzile goale (din stanga in special) pot fi folosite pentru adnotari
facute in timpul studiului, in vederea dezbaterii in cadrul tutorialelor a
eventualelor nelamuriri.
Evaluarea
Componenta notei finale :
 Ponderea evaluarii finale 70% (forma - scris) ; testul va contine pe langa
subiectele propriu-zise un subiect eliminatoriu a carui cerinta va consta din
(ceva specific disciplinei);
 Ponderea evaluarii pe parcurs (temele de control 30%)
6
Unitatea de invatare nr.1.
ADMINISTRAŢIE ŞI DREPT ADMINISTRATIV

Cuprins
1.1 Obiectivele unitatii de invatare Nr.1 2

1.2 Administraţia 2
1.3 Teste de evalure 1 a unitatii de invatare Nr.1
1.4 Dreptul administrativ 4
1.5 Teste de evalure 2 a unitatii de invatare Nr.1 4, 5
1.6 Rezumat 5
1.7 Bibliografia unitatii de invatare 5
1.1. Principalele obiective ale unitatii de invatare nr.1 UI 1

 Noţiunea de administraţie ;
 Rolul administraţiei ;
 Scopul administraţiei – interesul public ;
 Puterea publică ;
 Administraţia, în ansamblul activităţilor publice ;
 Definiţia dreptului administrativ ;
 Obiectul dreptului administrativ ;
 Caracterul autonom al dreptului administrativ ;
 Dreptul administrativ şi ştiinţa administraţiei.
Durata medie de parcurgere a primei unitati de invatare este de 2 ore
1.2 Administraţia
Noţiunea de În limbajul curent, cuvântul administraţie1 desemnează atât o activitate, adică faptul
1
Etimologic, cuvântul administraţie provine din limba latină şi este format din prepoziţia ad = a, către şi minister =
servitor, supus mai mic. De aici cuvântul legat administer apare atât într-o semnificaţie directă: ajutor al cuiva, slujitor,
7
administraţie de a administra (în sens material) cât şi organele care desfăşoară această activitate
(sensul organic). În aceste două sensuri, cuvântul administraţie se foloseşte atât
pentru treburile publice cât şi pentru afacerile private 2; de exemplu, unul din
organele de conducere ale societăţilor comerciale poartă denumirea de consiliu de
administraţie.
În sens material sau funcţional cuvântul administraţie vizează activităţile
plasate sub responsabilitatea autorităţilor publice şi care au ca scop satisfacerea
interesului general. De exemplu, în sens funcţional spunem că primarul şi consiliul
local se ocupă de administraţia locală.
Această definiţie3 foarte generală ridică două probleme importante. În primul
rând nu se prezintă o listă a acestor activităţi, iar în al doilea rând nu se precizează
regimul juridic aplicabil acestor activităţi, adică fie un regim de drept comun fie un
ansamblu de procedee juridice specifice, derogatorii de la dreptul comun.
În sens organic prin administraţie înţelegem ansamblul mijloacelor umane şi
materiale puse în serviciul autorităţilor administrative.
Sunt necesare câteva precizări:
- şi organismele private pot fi însărcinate cu activităţi de interes general şi ca
urmare supuse unor reguli derogatorii de la dreptul comun;
- aceeaşi persoană de drept public poate avea atât o funcţie administrativă dar
şi o funcţie de altă natură ( politică în cazul Guvernului);
- cuvântul administraţie poate fi folosit şi pentru a desemna diverse organe
publice (administraţia drumurilor, administraţia finanţelor publice).
În sens restrâns, în mod curent cuvântul administraţie se foloseşte pentru a
desemna administraţia publică, înţelegându-se prin aceasta un ansamblu de organe
prin care sunt conduse şi executate treburi publice. Din această perspectivă
administraţia este concepută pe de o parte diferită de activitatea particularilor, iar pe
de altă parte distinctă de celelalte forme de activitate publică: activitatea legislativă şi
justiţia.
Rolul Funcţia de a administra este legată de puterea executivă.

administraţiei Hauriou distingea în cadrul puterii executive două tipuri de activităţi:
“Funcţia administrativă constă esenţial în satisfacerea nevoilor cotidiene ale
publicului iar funcţia guvernamentală în a rezolva afacerile excepţionale care
interesează din punct de vedere public şi de a veghea la marile interese naţionale”4.
A administra înseamnă în primul rând a emite acte juridice, mai ales decizii.
De la originile sale romane şi creştine administraţia a conservat ideea că exercitarea
executant, cât şi într-o semnificaţie figurativă de unealtă, instrument. Plecându-se de la sensul etimologic, s-a ajuns la o
primă semnificaţie a noţiunii de administraţie = serviciul celui mai mic, a celui supus; activitate subordonată, sub
comandă. – Antonie Iorgovan, Tratat de drept administraiv, vol. I, ediţia a IV-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2005,
pag. 3.
2
Littré definea administraţia ca gestiunea afacerilor publice, Jean Michele de Forges, Droit administratif, Presses
Universitaires de France, Paris, 1991, p.5.
3
Profesorul Vedel propune o definiţie mai precisă : “ansamblul activităţilor guvernului şi autorităţilor descentralizate
străine conducerii relaţiilor internaţionale şi raporturilor dintre puterile publice, care se exercită sub un regim de putere
publică”. J. M. de Forges, op. cit., p. 8.
4
J. M. de Forges, op. cit., p.6.
8
activităţii este necesară pentru a impune tuturor căutarea, găsirea binelui comun, a
interesului general. A administra înseamnă deci a emite norme (pentru aplicarea
legilor), decizii individuale sau colective pentru a asigura ordinea socială.
Activitatea administraţiei constă de asemenea în furnizarea unor prestaţii de
interes general: protecţia persoanelor şi a bunurilor (prin armată, poliţie), servicii
sociale (sănătate, cultură, învăţământ), servicii economice şi financiare (baterea
monedei, furnizarea energiei) etc. Acest aspect al funcţiei administrative este mai
mult sau mai puţin dezvoltat în funcţie de concepţiile politice şi filozofice
dominante: când liberale (privatizarea serviciilor publice) când socialiste (extinderea
sectorului public).
Scopul Ca orice activitate umană, şi administraţia şi activitatea particularilor urmăresc un
administraţiei scop folosind anumite mijloace. Iniţiativa privată poate asigura satisfacerea anumitor
– interesul nevoi datorită diviziunii muncii şi schimburilor. Dar sunt şi alte nevoi care nu pot fi
public satisfăcute pe această cale, nevoi comune tuturor membrilor colectivităţii şi care
exced prin amploarea lor posibilităţile oricărui particular, cum ar fi, nevoia de
apărarea naţională. Aceste nevoi care nu pot fi satisfăcute de iniţiativa privată şi care
sunt vitale pentru toată populaţia constituie domeniul propriu al administraţiei, fiind
în sfera interesului public.
Interesul general este referinţa, obiectivul şi măsura tuturor activităţilor
publice5 .
Într-o societate democratică, autorităţile rezultate în urma sufragiului
universal, potrivit Constituţiei, sunt desemnate pentru a defini interesul general,
adică sensul acţiunii administrative.
Acţiunea particularilor urmăreşte un avantaj personal: profit material, reuşită
sau în cazul celor dezinteresaţi realizarea unui ideal. De multe ori există coincidenţă
între scopul astfel urmărit şi binele tuturor. Dar, coincidenţa nu este neapărat
necesară. Brutarul asigură satisfacerea necesarului de pâine care este importantă
pentru colectivitate dar nu a ales această meserie pentru a da mâncare oamenilor.
Scopul său legitim este de a putea trăi vânzând pâine.
Administraţia acţionează dezinteresat, scopul său este interesul general, sau
într-o perspectivă filozofică, binele comun.
Puterea
publică Raporturile dintre particulari se bazează pe egalitate juridică, nici o voinţă juridică
nu este superioară alteia. Din aceste motive actul care caracterizează raporturile
dintre persoanele private este contractul, adică acordul de voinţă.
Administraţia trebuie să satisfacă interesul general. De aceea, administraţia a
primit dreptul de a învinge rezistenţele6: deciziile sale sunt obligatorii fără a avea
asentimentul celor interesaţi iar administraţia poate în ciuda opoziţiei lor să le
execute.
Prin putere publică înţelegem ansamblul de prerogative acordate
administraţiei care-i permit să facă să prevaleze interesul general dacă se află în
conflict cu interesele particularilor.
Administraţia Participarea diverselor organe publice la treburile administrative variază în

, în ansamblul funcţie de regimul politic. Dar, în orice regim există organe de pregătire şi de
5
6
Jean Rivero, Jean Waline, Droit administratif, 16 e édition, Dalloz, Paris, 1996, p.10.
9
activităţilor execuţie puse în slujba acţiunii administrative formate mai ales din profesionişti şi
publice organe de direcţie supremă şi de control a căror membri cumulează funcţii
administrative cu alte activităţi publice mai ales politice, cum este cazul primului-
ministru.
În toate regimurile găsim în fruntea administraţiei organe care au un caracter
constituţional şi o origine politică. În regimurile parlamentare fondate pe o separaţie
nuanţată a puterilor, executivul şi mai ales Guvernul este plasat în fruntea
administraţiei.
Parlamentul joacă un rol esenţial în viaţa administraţiei: adoptă legi cu privire
la structura administraţiei, la scopul şi mijloacele acesteia, îi aprobă anual bugetul
necesar, controlează Guvernul etc.
Definim administraţia ca fiind o activitate prin care autorităţile publice
urmăresc, folosind la nevoie prerogative de putere publică, satisfacerea nevoilor
publice7.
1.3. Test de autoevaluare 1.1

Test de autoevaluare 1.1
1. Ce înţelegeţi prin « administraţie » în sens organic şi în sens restrâns ?
2. În ce constă funcţia administrativă şi funcţia guvernamentală ?
3. Ce înţelegeţi prin putere publică ?
1.4 Dreptul administrativ

Participarea diverselor organe publice la treburile administrative variază în
funcţie de regimul politic. Dar, în orice regim există organe de pregătire şi de
execuţie puse în slujba acţiunii administrative formate mai ales din profesionişti şi
organe de direcţie supremă şi de control a căror membri cumulează funcţii
administrative cu alte activităţi publice mai ales politice, cum este cazul primului-
ministru.
În toate regimurile găsim în fruntea administraţiei organe care au un caracter
constituţional şi o origine politică. În regimurile parlamentare fondate pe o separaţie
nuanţată a puterilor, executivul şi mai ales Guvernul este plasat în fruntea
administraţiei.
Parlamentul joacă un rol esenţial în viaţa administraţiei: adoptă legi cu privire
la structura administraţiei, la scopul şi mijloacele acesteia, îi aprobă anual bugetul
necesar, controlează Guvernul etc.
Definim administraţia ca fiind o activitate prin care autorităţile publice
urmăresc, folosind la nevoie prerogative de putere publică, satisfacerea nevoilor
publice8.
Doctrina Pentru Leon Duguit dreptul administrativ este dreptul serviciului public, iar
clasică a pentru Maurice Hauriou este dreptul puterii publice 9 . Aceste două teze sunt
dreptului considerate ca şi doctrine clasice ale dreptului administrativ. Teoria serviciului
administrativ public defineşte dreptul administrativ plecând de la obiectul său: gestionarea
7
J. Rivero, J. Waline, op. cit., p.12.
8
9
10
activităţilor de interes general. Teoria puterii publice are în vedere mijloacele juridice
ale acţiunii administraţiei, procedee care sunt în exclusivitate ale autorităţilor publice.
În anii ’50 profesorul Vedel a fundamentat doctrina bazelor constituţionale
ale dreptului administrativ10.
Definiţia Se spune că dreptul administrativ este “un drept de persoane inegale11”.
dreptului Această formulă împrumutată de la Hauriou, traduce una din caracterele
administrativ fundamentale ale dreptului administrativ care-l opune dreptului civil.
Unul din fundamentele dreptului civil îl constituie egalitatea juridică a
subiectelor de drept, în vreme ce raporturile de drept administrativ sunt de cele mai
multe ori inegale. Această inegalitate priveşte atât relaţiile dintre stat şi celelalte
persoane publice care într-o formă sunt subordonate statului cât şi relaţiile dintre
persoanele publice şi persoanele private.
Ca urmare, era nevoie de un drept administrativ 12 pentru a se aplica
raporturilor sociale unde părţile nu sunt pe picior de egalitate13.
Putem înţelege dreptul administrativ ca fiind dreptul administraţiei şi în acest
sens orice ţară civilizată are un drept administrativ 14 pentru că are în mod necesar un
ansamblu de reguli care reglementează activitatea administraţiei.
În ceea ce ne priveşte definim dreptul administrativ ca fiind un ansamblu de
reguli juridice distincte de cele ale dreptului privat care reglementează activitatea
administrativă a autorităţilor publice.
Obiectul Dreptul administrativ studiază organizarea şi activitatea a ceea ce numim în
dreptului mod curent administraţie.
administrativ Ca urmare, se ocupă de studiul organizării administrative a ţării, întrucât
administraţia ne apare ca un ansamblu de autorităţi şi de organe care aparţin fie
statului, fie autorităţilor locale.
Întrucât orice administraţie este şi o activitate menită să satisfacă interesele
generale, dreptul administrativ studiază şi activitatea administraţiei, inclusiv
activitatea juridică.
Caracterul Dreptul administrativ este mai întâi autonom în raport cu dreptul privat,
autonom al distinct şi diferit de acesta.
dreptului Dreptul civil este moştenitorul unei lungi tradiţii. Noţiunile fundamentale
administrativ utilizate de cei care au redactat Codul civil au făcut obiectul unor elaborări care duc
adesea la dreptul roman. De aici precizia care permite, plecând de la definiţii clare un
raţionament riguros15.
Dreptul administrativ a prins formă în sec. al XIX-lea, mai exact la sfârşitul
acestui secol şi multe noţiuni fundamentale rămân imprecise. Evoluţia accelerată a
civilizaţiei a determinat ridicarea multor probleme care au făcut ca dreptul
administrativ să se ocupe mai mult de multiplele probleme pe care viaţa le ridică
decât de clarificarea unor noţiuni.
Aceasta înseamnă că multe reguli de drept administrativ sunt izvorâte din
jurisprudenţă. Judecătorul de contencios administrativ aplică înainte de toate actele
10
11
Jean-Marie Auby (sous la direction de), Droit public, 2e édition, Collection Collectivités Territoriales, Ed.
Économica, 1989, p.220.
12
Potrivit formulei lui P. Weil, existenţa dreptului administrativ este un fel de “miracol”, J. M. Auby, op. cit., p.218.
13
Concepţiei franceze a unui drept administrativ autonom i s-a opus mult timp concepţia anglo-saxonă potrivit căreia şi
administraţia şi agenţii săi trebuiau supuşi regulilor de drept comun.
14
Georges Vedel, Pierre Delvolvé, Droit administratif, Presses Universitaires de France, 8e édition, Paris, 1982, p.97.
15
11
normative dar, în absenţa unui Cod administrativ a fost necesară stabilirea unor
principii fundamentale în domenii foarte importante, cum ar fi responsabilitatea
statului, contractele administrative sau crearea unor categorii juridice necesare.
În hotărârea Blanco16 se statuează că responsabilitatea administraţiei “nu
poate fi condusă de principii care sunt stabilite în Codul civil pentru raporturile dintre
particulari” ci “are regulile sale specifice care variază urmărind nevoile serviciului şi
necesitatea de a concilia drepturile statului cu drepturile private”.
Dreptul administrativ este autonom în raport cu celelalte ramuri ale dreptului
public, mai ales în raport cu dreptul constituţional fiind însă aşezat “pe baze
constituţionale” (teza decanului Vedel).
Dreptul Dreptul administrativ are legătură cu ştiinţa administraţiei care are ca obiect
administrativ studiul diverselor metode de organizare a administraţiei.
şi ştiinţa Regulile dreptului administrativ presupun un număr de opţiuni fundamentale
administraţiei privind fie relaţiile administraţiei cu particularii fie cele mai bune metode de
gestionare a activităţii administraţiei.
Problema de a şti dacă este mai bine să se încredinţeze puterea de decizie unui
serviciu care are sediul la Bucureşti sau reprezentanţilor locali nu ţine de drept ci de
politica administrativă. Soluţia odată consacrată printr-un text capătă forţă juridică.
Ştiinţa administraţiei are un obiect mai mare decât dreptul administrativ şi
trebuie să explice organizarea administraţiei, eficienţa acesteia.
1.5. Test de autoevaluare 1.2

1. Când a apărut dreptul administrativ ?
2. Definiţi dreptul administrativ.
3. Ce studiază dreptul administrativ ?
1.6.Rezumat
Unitatea de invatare Nr.1. prezinta notiunile de administraţie şi drept administrativ.
1.7.Bibliografia Unitatii de invatare Nr.1

1.Ana Vasile, Drept administrativ, Ediţia a II-a, Editura Augusta, Artpress,
Timişoara, 2007 ;
2.Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, 2 vol., Editura All Beck, Bucureşti,
2004;
3.Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. I, II, ediţia a IV-a, Editura All
Beck, Bucureşti, 2005 ;
4.Anton Trăilescu, Drept administrativ, Tratat elementar, Editura All Beck,
Bucureşti, 2002.
16
M. Long, P. Weil, G. Braibant, P. Delvolvé, B. Genevois, Les grands arrêtes de la jurisprudence administrative,
Sirey, 9e édition, 1990, p.15-22.
12
Unitatea de invatare nr.2
TEORIA GENERALĂ A PERSOANELOR DE DREPT PUBLIC

Cuprins
2.1 Obiectivele unitatii de invatare Nr.2
2.2 Noţiunea de persoană juridică
2.4 Persoanele juridice de drept privat
2.5 Test de autoevaluare 2 a unitatii de invatare Nr.2
2.6 Persoanele juridice de drept public
2.8 Rezumat
2.9 Bibliografia unitatii de invatare

 Noţiunea de persoană juridică ;
 Distincţia dintre persoanele fizice şi persoanele juridice ;
 Distincţia dintre persoanele juridice de drept privat şi persoanele juridice
de drept public ;
 Persoanele juridice de drept privat ;
 Înfiinţarea persoanelor juridice de drept privat ;
 Cadrul legal privind asociaţiile şi fundaţiile ;
 Relaţiile dintre autorităţile publice şi persoanele juridice de drept privat;
 Persoanele juridice de drept public.
2.2 Noţiunea de persoană juridică

Noţiunea de persoană juridică nu este caracteristică dreptului administrativ
dar, aici are o importanţă aparte.
În drept se consideră că orice grupuri de persoane sunt unice, distincte de
membrii care le compun şi sunt titulare de drepturi şi obligaţii. Aceste grupuri sunt
denumite persoane juridice pentru a le diferenţia de persoanele fizice.
Marcel Waline vede în persoana juridică “un centru de interese juridic
protejate”17.
Personalitatea juridică conferă grupărilor ca şi persoane juridice (ori subiecte
de drept) permanenţă şi unitate. Acţionarii unei societăţi, aderenţii unui sindicat nu
sunt aceiaşi în timp, societatea ori sindicatul rămân juridic identici; acţionarii şi
17
J. Rivero, M. Waline, op. cit., p.35.
13
sindicalişti pot fi cu miile în vreme ce societatea ori sindicatul sunt persoane juridice
unice.
Civilizaţia contemporană, esenţial umanistă, face să coincidă, în principiu,
calitatea de om cu cea de subiect de drept. Personalitatea juridică consacră existenţa
subiectelor de drept care nu sunt fiinţe umane.
Calitatea de subiect de drept este o calitate abstractă.
În raporturile de drept administrativ, dacă cei administraţi sunt fie o persoană
fizică fie o persoană juridică de drept privat, întotdeauna o persoană juridică
reprezintă administraţia; funcţionarii publici acţionează în numele şi în contul
acesteia, a statului sau a colectivităţii locale. Orice raport de drept administrativ
presupune în mod necesar existenţa cel puţin a unei persoane de drept public. În
dreptul privat o asemenea prezenţă nu este necesară.
1. Persoana juridică scapă precarităţii persoanei fizice; durata sa nu este
Distincţia limitată prin moarte naturală.
dintre 2. Persoana fizică este liberă de a urmări orice scop licit ; persoana juridică nu
persoanele poate acţiona decât în funcţie de scopul pentru care a fost creată (principiul
fizice şi specialităţii persoanelor juridice care le interzice să facă activităţi care nu au legătură
persoanele cu obiectul lor de activitate).
juridice 3. Intervenţia unei autorităţi publice, în principiu stabileşte existenţa persoanei
juridice fie direct, fie fixând condiţiile în care particularii pot crea o persoană juridică
de un anumit tip (societăţi, asociaţii).
2.3 Testul de evaluare 1

1. Pe cine reprezintă persoana juridică în raporturile de drept administrativ?
2. Cum acţionează persoana juridică ?
3. Cum stabileşte intervenţia unei autorităţi publice existenţa persoanei juridice ?
Raspunsul se gaseste in anexa 3, pag. 131
2.4 Persoanele juridice de drept privat
Caracteristicil Persoanele juridice de drept privat au în comun următoarele

e persoanelor caracteristici:
juridice de - crearea lor rezultă în principiu din iniţiativa privată, legea fixând numai
drept privat condiţiile înfiinţării lor;
- există libertate în ceea ce priveşte înfiinţarea lor, cât şi libertate în ceea
ce priveşte apartenenţa la un grup; nimeni nu este ţinut să adere şi nimeni nu
poate fi constrâns să rămână în cadrul unui grup;
- capacitatea lor variază în funcţie de natura lor şi este limitată la actele
de drept privat;
- cu excepţia unor statute particulare, care le fac să participe la activitatea
administraţiei nu dispun de prerogative de putere publică şi nu pot impune
14
obligaţii terţilor fără consimţământul acestora.
Înfiinţarea
persoanelor A. Prin act de dispoziţie:
juridice de 1. În baza Legii nr. 15/199018 s-au înfiinţat societăţile comerciale, prin
drept privat transformarea fostelor unităţi economice de stat; cele de interes republican s-au
reorganizat prin hotărâre a Guvernului iar cele de interes local, prin decizia
organului administraţiei publice locale.
2. Fundaţiile înfiinţate prin lege sau hotărâre a Guvernului

Deşi regula este că organele legislative şi executive dispun numai
înfiinţarea persoanelor juridice de stat19 s-au creat persoane juridice cu caracter
privat şi prin decret-lege20 sau hotărâre a Guvernului fiind vorba despre
Fundaţiile pentru tineret şi Fondul Libertatea.
2.1. Fundaţiile pentru tineret

Prin Decretul-lege nr. 150/1990 privind înfiinţarea fundaţiilor pentru
tineret21 în judeţe şi în municipiul Bucureşti s-au înfiinţat fundaţiile pentru
tineret, considerate persoane juridice de utilitate publică (art. 1).
Fundaţiile pentru tineret au fost înfiinţate în scopul administrării
patrimoniului propriu în folosul tuturor tinerilor şi a organizaţiilor de tineret.
Menţionăm că patrimoniul s-a constituit din bunurile, inclusiv fondurile băneşti,
care au aparţinut fostelor organizaţii ale tineretului comunist din judeţe şi din
municipiul Bucureşti, precum şi din donaţii şi alte surse.
În actul de înfiinţare al acestor fundaţii se prevedea că organele de
conducere sunt consilii formate din reprezentanţi ai tuturor organizaţiilor de
tineret legal constituite la nivel de judeţ şi al municipiului Bucureşti, cu excepţia
celor care aparţin partidelor şi formaţiunilor politice. De asemenea se deleagă
dreptul fiecărei fundaţii, mai exact consiliului fundaţiei de a-şi aproba propriul
regulament privind organizarea, funcţionarea şi reprezentarea fundaţiilor în
raporturile cu organele de stat şi terţele persoane.
Un aspect important care a fost scăpat din vedere de legiuitor în 1990
este cel referitor la stabilirea organelor abilitate să exercite supravegherea şi
controlul acestor fundaţii, pentru ca într-adevăr acestea să-şi realizeze scopul
pentru care au fost create, şi anume, administrarea patrimoniului în folosul
tuturor tinerilor.
18
Legea privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale.
19
Teofil Pop, op. cit., pag. 192.
20
Prin Decretul-lege nr. 139/11.05.1990 privind camerele de comerţ şi industrie din România (publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 12 mai 1990) s-a creat Camera de Comerţ şi Industrie a României ca o
organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, cu caracter autonom. Camerele de comerţ şi industrie teritoriale se
înfiinţează din iniţiativa comercianţilor şi dobândesc personalitate juridică pe data înfiinţării de către Guvern. În Franţa,
camerele de comerţ, iniţial au fost considerate stabilimente publice mixte (T.C. 24.02.1992, Miotto) ca apoi să fie
considerate stabilimente publice administrative, unele servicii putând avea şi caracter industrial şi comercial (T.C.
18.12.1995, Préfet de la region Ille de France. (Andrè de Laubadére, Jean-Claude Venezia şi Yves Gaudement,
Traité de droit administratif, Libraine générale de droit et de jurisprudence, E.J.A., Paris, 1996, pag. 279 şi
următoarele).
21
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75/1990.
15
2.2. Fondul Libertatea
Prin Decretul-lege nr. 124/1990 privind instituirea Fondului
„Libertatea”22 se înfiinţează o fundaţie de utilitate publică, cu personalitate
juridică, şi anume Fondul Libertatea. Veniturile acesteia s-au constituit din
sumele băneşti depuse în conturi pentru ajutorarea României.
Se poate observa că, spre deosebire de o fundaţie constituită în baza
Legii nr. 21/1924, unde iniţiativa aparţine unei singure persoane fizice ori
persoane juridice de a constitui un patrimoniu sau a unei fundaţii ce se poate
constitui în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 (una sau mai multe
persoane), în cazul Fondului Libertatea, iniţiativa aparţine statului, iar
patrimoniul se constituie prin aportul mai multor persoane fizice ori persoane
juridice. Fiind înfiinţată de stat, Guvernul este cel care stabileşte prin hotărâre
repartizarea pe categorii de cheltuieli a veniturilor, consiliul de administraţie
stabilind numai condiţiile în care se efectuează şi cuantumul acestora.
Administrarea fundaţiei era realizată de un consiliu de administraţie
numit de Biroul executiv al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională. Spre
deosebire de fundaţiile pentru tineret, în acest caz sunt prevederi referitoare la
control şi anume, controlul de gestiune se realizează de corpul de control
economico-financiar al primului-ministru.
B. Prin act de constituire consimţit de părţile interesate (contract sau

asociere)23
1. Societăţile comerciale cu capital privat sau mixt înfiinţate în baza Legii nr.
31/1990 privind societăţile comerciale;
2. Asociaţiile şi fundaţiile înfiinţate în baza Ordonanţei Guvernului nr.
26/2000.
Cadrul legal Legea nr. 21/1924 reglementa numai regimul juridic al persoanelor
privind juridice de drept privat, mai exact al asociaţiilor şi fundaţiilor (aşezăminte fără
asociaţiile şi scop lucrativ sau patrimonial) create şi organizate de particulari; asociaţiilor şi
fundaţiile fundaţiilor create de stat nu li se aplica prevederile acestei legi.
În Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 nu se mai specifică că asociaţiile şi
fundaţiile pot fi constituite numai de particulari ci, de persoane fizice şi persoane
juridice care urmăresc desfăşurarea unor activităţi de interes general sau în
interesul unor colectivităţi locale, ori, după caz, în interesul lor personal
nepatrimonial. Aceasta înseamnă că alături de persoanele fizice, şi persoanele
juridice pot să constituie asociaţii şi fundaţii, adică atât persoanele juridice de
drept privat cât şi cele de drept public, întrucât în lege nu se mai face nici o
distincţie ci se foloseşte noţiunea generică de persoană juridică.
1. Asociaţiile
În art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 asociaţia este definită ca
fiind subiectul de drept constituit din trei sau mai multe persoane care, pe baza
unei înţelegeri, pun în comun şi fără drept de restituire contribuţia materială,
cunoştinţele sau aportul lor în muncă pentru realizarea unor activităţi de interes
general al unor colectivităţi sau, după caz, în interesul lor, personal
22
Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54/1990.
23
Mircea Mureşan, Drept civil, Persoanele, Editura Cordial Lex, Cluj Napoca, 1994, pag. 177.
16
nepatrimonial.
Din definiţie se poate observa că se are în vedere orice manifestare a
persoanelor de a se asocia pentru a-şi realiza unele obiective: apărarea anumitor
interese, realizarea unui interes privat sau public.
Spre deosebire de vechea reglementare când era necesar un număr de cel
puţin 20 de persoane pentru a se constitui o asociaţie, prin Ordonanţa Guvernului
nr. 26/2000 numărul se reduce la cel puţin trei persoane. Prin aceasta s-a urmărit
o mai bună participare a cetăţenilor la viaţa asociativă facilitându-se procedura
constituirii asociaţiei, la fel ca şi în legislaţia franceză (de fapt, credem că acest
act normativ este în mare parte inspirat după Legea relativă la contractul de
asociaţie din Franţa (1901)24 unde asociaţia se poate constitui din cel puţin două
persoane. Necesitatea simplificării procedurii de constituire a asociaţiilor şi
fundaţiilor a fost şi o cerinţă impusă de Comunitatea Europeană 25 aceasta
explicând şi faptul că s-a recurs la adoptarea actului normativ prin ordonanţă de
Guvern.
Până la apariţia Legii din 1924, personalitatea juridică se dobândea
numai prin lege; nu existau în acest sens prevederi legale, ci numai o tradiţie
întărită de convingerea doctrinei şi de practica jurisprudenţei 26. Sub regimul
Legii 21 acordarea personalităţii adică, recunoaşterea asociaţiei nu se mai făcea
de puterea legiuitoare ci de puterea judecătorească27.
Pentru a putea dobândi personalitate juridică, în actuala reglementare se
prevede că asociaţia trebuie să se înscrie în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor
care se află la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul.
Cererea de înscriere trebuie să fie însoţită de actul constitutiv, de statutul
asociaţiei (prezentate în formă autentică sub sancţiunea nulităţii absolute) şi de
acte doveditoare ale sediului şi patrimoniului. Ca o noutate, la autentificarea
actului constitutiv şi a statutului asociaţiei, este necesară prezentarea dovezii
eliberată de Ministerul Justiţiei privind disponibilitatea denumirii noii asociaţii.
Persoanele fizice se pot asocia şi fără a constitui o persoană juridică, în
virtutea dreptului constituţional la asociere, dacă realizarea scopului propus
permite aceasta.
Dovada personalităţii juridice se face cu certificatul de înscriere.
Asociaţia îşi poate constitui şi filiale, care sunt entităţi cu personalitate
juridică, prin hotărârea autentificată a adunării generale a asociaţiei, iar
personalitatea juridică se dobândeşte de la data înscrierii filialei în registrul
asociaţiilor şi fundaţiilor.
În situaţia în care pentru a desfăşura anumite activităţi asociaţia are
nevoie de autorizaţie administrativă prealabilă, nu va putea iniţia aceste activităţi
sub sancţiunea dizolvării pe cale judecătorească, decât după obţinerea
autorizaţiei respective.
24
Publicată în J.O. 2 et rectif. 5 juill 1901.
25
Cu ocazia participării la un seminar care a avut loc în mai 1999 la Bouvinne în Franţa, domnul Daniel Zielinsky care
răspundea de organizaţiile neguvernamentale pe lângă Consiliul Europei a criticat legislaţia românească, mai exact
Legea nr. 21/1924, subliniind necesitatea modificării acesteia în sensul simplificării procedurii de constituire a
asociaţiilor şi fundaţiilor.
26
Alexandresco în C. Hamangiu. I. Rosetti – Bălănescu, Al. Băicoianu, op. cit., pag. 517 şi următoarele.
27
A. Rădulescu, Curs de drept civil, ediţia a III-a, 1935, editat după note stenografice luate de I.C. Vasilescu, avocat,
pag. 140.
17
2. Fundaţia
Fundaţia este subiectul de drept înfiinţat de una sau mai multe persoane
care, pe baza unui act juridic între vii ori pentru cauză de moarte, constituie un
patrimoniu afectat, în mod permanent şi irevocabil, realizării unui scop de
interes general sau, după caz, al unor colectivităţi.
Sub imperiul Legii nr. 21/1924 în practică s-au ivit probleme în legătură
cu patrimoniul fundaţiilor, care potrivit art. 66 trebuia să fie suficient pentru
realizarea scopului propus. Curtea Supremă de Justiţie a respins cererea
fundaţiilor pentru acordarea personalităţii juridice dacă din momentul
constituirii şi stabilirii obiectivelor din statut, persoana nu avea constituit un
patrimoniu corespunzător pentru realizarea scopurilor fundaţiei28.
Fundaţia dobândeşte personalitate juridică prin înscrierea sa în Registrul
asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie
teritorială îşi are sediul. Cererea de înscriere trebuie să fie însoţită de actul
constitutiv şi de statutul fundaţiei în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii
absolute, precum şi de acte doveditoare ale sediului şi patrimoniului iniţial. La
fel ca şi asociaţia, şi fundaţia poate să-şi constituie filiale.
Consiliul director este organul de conducere şi de administrare care
asigură realizarea scopului şi obiectivelor fundaţiei şi se compune din cel puţin
trei membri propuşi de fondator (fondatori) la momentul constituirii fundaţiei.
Comisia de cenzori, alcătuită dintr-un număr impar de membri, asigură controlul
financiar intern.
3. Recunoaşterea utilităţii publice asociaţiilor şi fundaţiilor

După modelul francez, o asociaţie sau o fundaţie poate fi recunoscută de
Guvernul României ca fiind de utilitate publică dacă sunt îndeplinite cumulativ
următoarele condiţii: a) activitatea se desfăşoară în interes general sau al unor
colectivităţi, după caz; b) funcţionează de cel puţin trei ani; c) prezintă un raport
de activitate din care să rezulte desfăşurarea unei activităţi anterioare
semnificative, prin derularea unor programe ori proiecte specifice scopului său,
însoţit de situaţiile financiare anuale şi de bugetele de venituri şi cheltuieli pe
ultimii trei ani anteriori datei depunerii cererii privind recunoaşterea statutului de
utilitate publică; d) valoarea activului patrimonial pe fiecare an în parte este cel
puţin egală cu valoarea patrimoniului iniţial.
Recunoaşterea utilităţii publice înseamnă, printre altele, dreptul de a i se
atribui în folosinţă gratuită bunuri proprietate publică, acordarea de subvenţii,
etc.
2.5 Test de autoevaluare 2

1. Care sunt fundaţiile înfiinţate prin hotărâre a Guvernului ?
2. Prin ce acte pot fi înfiinţate persoanele juridice de drept privat?
3. Care sunt caracteristicile persoanelor juridice de drept privat ?
28
De ex., Fosta Curte Supremă de Justiţie, secţia civilă, decizia civilă nr. 2634/1998 în Revista Dreptul nr. 4/1998, pag.
151 şi decizia nr. 3543 din 7.10.1998, în Buletinul jurisprudenţei pe anul 1998, Argessis, 1999, pag. 46 şi următoarele.
18
2.6 Persoanele juridice de drept public
Caracteristicil Persoanele juridice de drept public se caracterizează prin următoarele:

e persoanelor - crearea lor nu este niciodată rezultatul iniţiativei private, ci al unei
juridice de autorităţi publice;
drept public - particularii nu au dreptul să adere la ele;
- scopurile urmărite nu sunt de natură privată; întotdeauna urmăresc
satisfacerea unor interese generale;
- dispun de prerogative de putere publică.
Realizarea administraţiei este încredinţată persoanelor fizice (miniştri, şefi de
serviciu, funcţionari) şi persoanelor juridice care pot avea atât un statut public
cât şi privat.
Personalitatea juridică apare ca o comoditate temeinică 29 care permite să
se confere drepturi şi obligaţii unei entităţi distincte de elementele ce o compun.
Personalitatea juridică poate fi conferită unui grup de indivizi care are
nevoie pentru a atinge anumite scopuri de interes comun să dispună de un
patrimoniu şi să îndeplinească acte ale vieţii juridice. În dreptul privat răspund la
aceste obiective societăţile, asociaţiile.
În dreptul public, persoanele juridice care corespund acestei preocupări
sunt:
1. Statul care are o vocaţie administrativă generală adică, poate interveni
în toate domeniile acţiunii administraţiei şi exercită o competenţă la nivel
naţional.
2. Unităţile administrativ-teritoriale: comunele, oraşele şi judeţele.
3. Instituţiile publice care au o competenţă particulară specifică.
Intervenţia lor este limitată la un anumit domeniu ; de exemplu, o universitate
are competenţă numai în domeniul învăţământului şi al cercetării. Spre deosebire
de stat şi de colectivităţile locale, instituţiile publice sunt guvernate de principiul
specialităţii care limitează intervenţiile la domeniile pe care legea le atribuie.
Persoanele juridice de drept public, ca şi persoanele juridice de drept
privat acţionează prin intermediul organelor lor, individuale ori colegiale.
Sunt posibile mai multe clasificări ale autorităţilor administrative. Se pot
distinge autorităţi naţionale care pot lua decizii aplicabile pe întreg teritoriul
ţării, autorităţi locale şi autorităţi specializate supuse principiului specialităţii
funcţionale.
Sunt autorităţi administrative individuale toţi agenţii administraţiei care
pot lua în numele lor decizii executorii (Preşedintele României, primul ministru,
prefectul, primarul).
Sunt autorităţi administrative colegiale toate consiliile şi comisiile care
29
19
pot lua deliberări executorii.

Test de autoevaluare 2.3 –
1. Prin ce se caracterizează persoanele juridice de drept public ?
2. Care sunt persoanele juridice în dreptul public ?
2.7 Rezumat
Unitatea de invatare Nr.2. prezinta teoria generală a persoanelor.
2.8.Bibliografia Unitatii de invatare Nr.2

Timişoara, 2007 ;
2004;
Bucureşti, 2002.
20
Unitatea de invatare nr.3
PRINCIPIILE ȘI TEORIA GENERALA A ORGANIZĂRII ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
Cuprins
3.2 Centralizarea, descentralizarea şi deconcentrarea
3.4. Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006
3.5. Test de autoevaluare 2 a unitatii de invatare Nr.3
3.6 Tutela administrativă
3.8 Rezumat

 Precizări prealabile ;
 Centralizare politică şi deconcentrare administrativă ;
 Descentralizare politică şi descentralizare administrativă ;
 Deconcentrare şi putere ierarhică ;
 Descentralizarea administrativă ;
 Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006 ;
 Regulile procesului de descentralizare ;
 Cadrul instituţional al procesului de descentralizare ;
 Tutela administrativă ;
 Administraţia de stat ;
 Administraţia de stat centrală.
3.2 Centralizarea, descentralizarea şi deconcentrarea
Precizări Prestarea serviciilor de interes general este repartizată între stat – expresie a
prealabile colectivităţii naţionale şi colectivităţile locale învestite cu personalitate juridică,
însărcinate să reprezinte interesele locale.
Există deci, o administraţie de stat, plasată sub autoritatea directă a Guvernului a
cărui organe se ramifică pe întreg teritoriul ţării şi o administraţie locală care
acţionează în numele persoanelor juridice corespunzătoare.
21
Cu privire la organizarea administraţiei pot exista două soluţii:
- centralizare când se concentrează toate treburile administraţiei de pe teritoriul
naţional în mâinile statului printr-o administraţie ierarhizată şi unificată;
- descentralizare când se rezervă colectivităţilor locale sarcina de a-şi rezolva
propriile nevoi.
Nici centralizarea şi nici descentralizarea nu au fost iniţial concepte juridice, ci
tendinţe de politică administrativă, legate de istorie, de regimul constituţional şi de
necesităţile practice.
Centralizarea defineşte pe de o parte o soluţie pentru problema raporturilor dintre
stat şi colectivităţile locale şi pe de altă parte o metodă de organizare
administrativă a statului.
În forma sa cea mai riguroasă centralizarea nu recunoaşte colectivităţilor locale
voinţă juridică30; statul, singura persoană publică pentru întreg teritoriul naţional
îşi asumă singur, prin agenţii săi, satisfacerea tuturor nevoilor de interes general.
Centralizarea nu exclude împărţirea teritoriului în circumscripţii mai mari ori mai
mici. Nu trebuie să confundăm circumscripţiile destinate să permită o implantare
naţională a serviciilor statului pe întreg teritoriu şi colectivităţile locale, dotate cu o
voinţă juridică proprie.
1. Centralizarea – sistem de organizare administrativă a statului

Administraţia de stat este riguros ierarhizată. Puterea de decizie este concentrată în
vârful ierarhiei, în mâinile ministrului. Eşaloanele subordonate numai transmit şi
execută. Astfel, prin centralizare o voinţă unică plecând de la centru, se transmite
până la ultimii reprezentanţi ai statului.
2. Deconcentrarea – modalitate de centralizare

Unor agenţi ai statului li se dă puterea de a rezolva în teritoriu unele probleme
care nu trebuie să ajungă până la ministru. Numim deconcentrare acest transfer, la
un agent local al statului, a puterii de decizie. Întotdeauna statul decide, dar nu la
Bucureşti ci în teritoriu.
Constituţia României şi Legea administraţiei publice locale demonstrează voinţa
de a rupe cu trecutul puterilor publice, alegerea ireversibilă în favoarea
descentralizării. Pe planul structurii teritoriale sunt două administraţii,
administraţia de stat şi administraţia locală.
Centralizare
politică şi Centralizarea politică este sistemul aplicat într-un ansamblu plasat sub
deconcentrare autoritatea unei singure Constituţii, unui singur legislativ şi unei singure organizări
administrativă judiciare. Se opune federalismului unde chiar dacă există un guvern central,
fiecare entitate teritorială care compune federaţia are propria sa Constituţie,
propria legislaţie şi propria organizare judiciară. Aceasta nu împiedică existenţa
simultană a unei Constituţii federale, legislativ federal şi chiar a unui organ
judiciar federal suprem.
Oricare ar fi sistemul constituţional, şeful de stat sau de Guvern nu poate să
ia toate deciziile administrative. Ca urmare sunt prevăzute două tehnici:
- prima constă în a permite şefului de stat ori de Guvern să delege putere de
decizie subordonaţilor, cel puţin în anumite domenii sau pentru măsuri mai puţin
30
J. Rivero, M. Waline, op. cit., p.276.
22
importante;
- a doua, constă în atribuirea anumitor competenţe subordonaţilor prin acte
normative. Această tehnică se numeşte deconcentrare administrativă.
Descentralizare
politică şi Descentralizarea se bazează pe recunoaşterea de către puterea centrală, a
descentralizare unor interese distincte de cele ale Guvernului. Entităţi teritoriale, profesionale sau
administrativă altele primesc de la stat dreptul de a administra propriile lor probleme şi sunt în
acest scop dotate cu personalitate juridică ceea ce le permite să dispună de
mijloace financiare şi mai ales de personal necesar.
Din punct de vedere juridic, descentralizarea se distinge de federalism
întrucât colectivităţile descentralizate spre deosebire de statele membre ale unei
federaţii, nu au nici o putere de auto-organizare. Existenţa şi competenţele lor le
sunt acordate de Constituţie ori de legiuitor.
Un sistem administrativ este mai mult ori mai puţin descentralizat: fie
numărul colectivităţilor descentralizate este mai mic sau mai mare, fie
competenţele lor sunt mai mult ori mai puţin numeroase, fie libertatea lor de
acţiune în exercitarea competenţelor este mai mică ori mai mare.
Descentralizarea administrativă se caracterizează şi prin faptul că
autorităţile descentralizate sunt întotdeauna plasate sub supravegherea puterii
centrale sau a reprezentanţilor săi. Tocmai de aceea, într-un stat unitar, chiar
foarte descentralizat, justiţia este singurul serviciu public care trebuie cu orice preţ
să rămână un atribut al statului, chiar dacă colectivităţile autonome sunt dotate cu
o putere de reglementare generală.
Menţionăm că federalismul şi descentralizarea nu se opun neapărat; statele
membre ale unei federaţii sunt adesea ele însele descentralizate, compuse din
colectivităţi teritoriale care se bucură de o anumită autonomie administrativă.
Deconcentrare Deconcentrarea priveşte raporturile dintre autorităţile centrale şi locale ale

şi putere uneia şi aceleiaşi puteri publice şi constă în creşterea atribuţiilor reprezentanţilor
ierarhică locali ai puterii centrale pentru a descongestiona activitatea puterii centrale. De
exemplu, creşterea atribuţiilor prefectului prin transferarea unor atribuţii care
anterior au aparţinut miniştrilor.
Deconcentrarea este utilă din două puncte de vedere: descongestionează
activitatea organelor centrale şi creşte autoritatea reprezentanţilor locali ai
statului.
Deconcentrarea, denumită de Eisenmann “centralizare de autoritate
ierarhică” este necesară pentru a evita asfixia generală 31. Adică, în vârful
circumscripţiilor administrative - porţiuni din teritoriul naţional servind ca şi cadru
de acţiune diferitelor servicii de stat şi care nu beneficiază de personalitate juridică
- este plasat un reprezentant al puterii centrale care poate lua decizii proprii pentru
a rezolva anumite probleme.
Deconcentrarea este o tehnică de organizare care constă în a da importante
puteri de decizie agenţilor puterii centrale plasaţi în vârful diverselor
circumscripţii administrative ori a diverselor servicii.
Deconcentrarea şi descentralizarea au semnificaţii politice şi practice
31
Jean-Francois Auby, Les services publics locaux, Presses Universitaires de France, Paris,1982, p.246.
23
diferite. Deconcentrarea nu este decât o tehnică de comandament care nu are
valoare democratică pentru că lasă toată administraţia în mâinile puterii centrale
ori agenţilor săi. Descentralizarea are valoare democratică pentru că problemele
celor interesaţi sunt rezolvate de reprezentanţii lor.
Avantajele deconcentrării sunt evidente : pe de o parte guvernul este mai
puţin ocupat cu problemele de interes local, iar pe de altă parte reprezentanţii
statului în teritoriu pot fi mai bine în contact cu nevoile reale ale celor administraţi,
dar sunt subordonaţi guvernului (subordonare ierarhică).
Puterea ierarhică nu este proprie numai deconcentrării; ea este necesară în
interiorul oricărei organizaţii unde persoane fizice sunt plasate sub autoritatea altor
persoane fizice. De aici rezultă în dreptul administrativ mai multe consecinţe:
- nu este nevoie de un text special pentru a supune un funcţionar puterii
ierarhice a altuia. Puterea ierarhică rezultă de drept dintr-o situaţie de fapt şi care
este organizarea ierarhică a unui serviciu administrativ: un şef de birou este în
această calitate învestit cu putere ierarhică asupra subordonaţilor, şi el la rândul
său este subordonat directorului;
- nu se poate renunţa ori refuza exercitarea controlului ierarhic asupra
subordonaţilor;
- se exercită spontan în cadrul muncii normale.
Organele administrative centrale dispun în mod tradiţional de două drepturi
esenţiale cu privire la actele organelor ierarhic inferioare.
Primul se exercită a priori înainte ca organul ierarhic inferior să acţioneze,
pe calea circularelor, notelor. Prin aceasta organul ierarhic superior nu se poate
substitui organului ierarhic inferior şi nu-i poate reduce acestuia libertatea de
acţiune întrucât i se dau numai directive generale.
Cel de-al doilea se exercită a posteriori, de îndată ce organul ierarhic
inferior a decis şi depinde de natura actului în cauză. Dacă este vorba de un act
normativ, există posibilitatea de a-l modifica, înlocui sau anula32. Acelaşi lucru şi
dacă este vorba de un act individual care nu crează drepturi. Dar, dacă este vorba
de un act individual creator de drepturi, în profitul unuia ori mai multor particulari,
principiul stabilităţii situaţiilor juridice se opune, anularea actului de către
superiorul ierarhic fiind posibilă numai pentru o cauză de ilegalitate.
Prerogativele de care dispune în mod obişnuit organul ierarhic superior în
cazul deconcentrării sunt foarte importante: puterea de a învesti şi dezînvesti;
dreptul de a lua decizii disciplinare.
Descentralizare
a administrativă Termenul de descentralizare se aplică unei colectivităţi locale care se
administrează ea însăşi, îşi gestionează singură propriile probleme, situaţie pe care
unele vocabulare le exprimă mai bine (“selfgovernment”, “selbstverwaltung”,
“auto-administration”)33. Ideea unei anumite autonomii locale este la baza
descentralizării.
Se constată existenţa unei solidarităţi de interese34 a colectivităţilor locale,
32
De exemplu, Guvernul poate anula ordinele cu caracter normativ ale prefectului, la propunerea Ministerului
Administraţiei şi Internelor, dacă le consideră nelegale ori netemeinice.
33
J. M. Auby, op. cit., p.116.
34
Ibidem., p.117.
24
întrucât există interese locale distincte de nevoile generale comune tuturor
locuitorilor teritoriului naţional. De exemplu, alături de serviciile poştale care
interesează toţi locuitorii ţării, există nevoi particulare ale unui oraş (servicii
publice locale: transport local, alimentare cu apă, etc.).
Dacă acest fapt de solidaritate este recunoscut şi consacrat prin lege, care
dă colectivităţilor locale personalitate juridică pentru a-şi exprima şi administra
propriile nevoi, suntem în prezenţa unor colectivităţi descentralizate.
Recunoaşterea personalităţii juridice constituie în planul dreptului principiul
fundamental al descentralizării.
Pentru a-şi rezolva problemele, colectivitatea descentralizată posedă un
patrimoniu propriu, bunuri materiale, personal, buget, este subiect de drepturi şi
obligaţii, poate sta în justiţie. Toate acestea sunt distincte de bunurile, personalul,
bugetul, drepturile şi obligaţiile statului.
Domeniul problemelor locale este stabilit prin lege. Legea administraţiei
publice locale, Legea-cadru a descentralizării repartizează competenţele între
comune, oraşe şi judeţe.
Pentru ca descentralizarea să fie reală pe plan politic, trebuie ca autorităţile
locale să aibă reprezentanţi din unitatea administrativ-teritorială respectivă şi nu ai
puterii centrale.
Alegerea de către locuitorii unităţii administrativ-teritoriale a
reprezentanţilor lor constituie în democraţie procedeul realizării descentralizării
administrative. O autoritate este descentralizată dacă este aleasă (primar, consilii
locale) şi centralizată dacă este numită de puterea centrală (prefect, director al unui
serviciu public deconcentrat). Prin alegeri se permite colectivităţii locale să se
administreze ea însăşi prin propriile sale organe.
Condiţiile descentralizării sunt următoarele:
1. Constituantul ori legiuitorul să recunoască existenţa anumitor interese
generale, dar de o arie mai restrânsă.
2. Distincţie între masa mare de nevoi pe care administraţia trebuie să le
satisfacă, între ceea ce interesează ansamblul populaţiei (toţi românii au nevoie să
fie apăraţi) şi ceea ce este specific unei colectivităţi (aducerea apei într-o localitate,
o linie de autobuz între centru şi un cartier).
3. Recunoaşterea personalităţii juridice colectivităţilor locale ceea ce
antrenează autonomia financiară fără care nu poate fi pusă problema administrării
problemelor locale.
În cazul descentralizării, decizia nu este luată în numele şi în contul statului
ci în numele şi în contul unei colectivităţi locale, de un organ care emană de la ea
însăşi ceea ce înseamnă apropierea administraţiei de cei administraţi.

1. Ce înţelegeţi prin descentralizare ?
2. Care sunt condiţiile descentralizării ?
25
3.4 Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006
Legea nr. 195/200635 stabileşte principiile, regulile şi cadrul instituţional

care reglementează procesul de descentralizare administrativă şi financiară.
În înţelesul acestei legi, termenii de deconcentrare, descentralizare şi
delegare au următoarele accepţiuni :
- deconcentrare – redistribuirea de competenţe administrative şi financiare
de către ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale către propriile structuri de specialitate din teritoriu ;
- delegare – exercitarea de către autorităţile administraţiei publice locale sau
de către alte instituţii publice a unor competenţe în numele unei autorităţi a
administraţiei publice centrale, în limitele stabilite de către aceasta ;
- descentralizare – transferul de competenţă administrativă şi financiară de
la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice locale sau
către sectorul privat.
Principiile pe baza cărora se desfăşoară procesul de descentralizare sunt
următoarele :
a) principiul subsidiarităţii, care constă în exercitarea competenţelor de către
autoritatea administraţiei publice locale situată la nivelul administrativ cel mai
apropiat de cetăţean şi care dispune de capacitate administrativă necesară ;
b) principiul asigurării resurselor corespunzătoare competenţelor transferate ;
c) principiul responsabilităţii autorităţilor administraţiei publice locale în
raport cu competenţele ce le revin, care impun obligativitatea realizării standardelor
de calitate în furnizarea serviciilor publice şi de utilitate publică;
d) principiul asigurării unui proces de descentralizare stabil, predictibil,
bazat pe criterii şi reguli obiective, care să nu constrângă activitatea autorităţilor
administraţiei publice locale sau să limiteze autonomia locală financiară;
e) principiul echităţii, care implică asigurarea accesului tuturor cetăţenilor la
serviciile publice şi de utilitate publică ;
f) principiul constrângerii bugetare, care interzice utilizarea de către
autorităţile administraţiei publice centrale a transferurilor speciale sau a subvenţiilor
pentru acoperirea deficitelor finale ale bugetelor locale.
Regulile Guvernul, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei

procesului de publice centrale transferă competenţe pe care le exercită în prezent, autorităţilor
descentralizar administraţiei publice locale de la nivelul judeţelor, comunelor sau oraşelor, după
e caz, respectând principiul subsidiarităţii şi următoarele criterii : a) economiile de
scară ; b) aria geografică a beneficiarilor.
Transferul de competenţe se face concomitent cu asigurarea resurselor
necesare exercitării acestora. Exercitarea competenţelor se face numai după
transmiterea resurselor financiare necesare.
Finanţarea competentelor delegate este asigurată în totalitate de către
35
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453/25.05.2006.
26
administraţia publică centrală.
Etapele transferului de competenţe sunt următoarele :
a) Guvernul, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei
publice centrale elaborează strategiile privind transferul competenţelor către
autorităţile administraţiei publice locale şi proiectele de acte normative pentru
punerea în aplicare a acestora ;
b) Guvernul, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei
publice centrale identifică resursele necesare şi costurile integrale aferente
competenţelor care sunt transferate, precum şi sursele bugetare pe baza cărora sunt
finanţate. Resursele astfel identificate sunt transferate autorităţilor administraţiei
publice locale, în condiţiile legii ;
c) Guvernul, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei
publice centrale asigură, în colaborare cu structurile asociative ale autorităţilor
administraţiei publice locale, corelarea pe termen lung între responsabilităţile
transferate şi resursele aferente, astfel încât să acopere variaţiile de cost în furnizarea
serviciilor publice şi de utilitate publică descentralizate.
Cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor sprijină fundamentarea şi

instituţional al implementarea politicii de descentralizare a Guvernului prin :
procesului de - elaborarea strategiei şi a politicilor generale de descentralizare ;
descentralizar - coordonarea tehnică şi modernizarea procesului de descentralizare ;
e - elaborarea politicii de descentralizare financiară şi fiscală, în colaborare cu
Ministerul Finanţelor Publice ;
- furnizarea de expertiză şi asistenţă tehnică de specialitate ministerelor şi
celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, în vederea
elaborării şi implementării strategiilor de descentralizare sectorială ;
- colectarea şi gestionarea, în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice, cu
ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu
autorităţile administraţiei publice locale, precum şi cu alte autorităţi şi instituţii
publice, a datelor statistice necesare fundamentării şi estimării impactului politicilor
de descentralizare ;
- elaborarea, analizarea şi actualizarea, în colaborare cu ministerele, celelalte
organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi structurile asociative ale
autorităţilor administraţiei publice locale, a standardelor de cost şi de calitate
corespunzătoare anumitor servicii publice şi de utilitate publică descentralizate ;
- monitorizarea îndeplinirii de către autorităţile administraţiei publice locale
a standardelor de calitate în furnizarea serviciilor publice şi de utilitate publică
descentralizate.
Pentru coordonarea generală a procesului de descentralizare funcţionează
Comitetul tehnic interministerial pentru descentralizare, condus de ministrul
administraţiei şi internelor, în calitate de coordonator al reformei administraţiei
publice.

1. Definiţi termenii de deconcentrare, descentralizare şi delegare în accepţiunea Legii nr.
195/2006.
27
2. Care sunt principiile pe baza cărora se desfăşoară procesul de descentralizare ?
3. Care este prima etapă a transferului de competenţe în cadrul procesului de descentralizare ?
3.6 Tutela adminstrativă
Termenul de tutelă care în dreptul familiei se referă la ocrotirea legală a

minorilor lipsiţi de ocrotirea părintească a servit tradiţional în dreptul
administrativ pentru a desemna supravegherea, dar mai ales controlul de
legalitate exercitat de către agenţii statului asupra activităţii organelor altor
persoane publice, sau mai exact asupra colectivităţilor locale.
Descentralizarea este o formă de autonomie, dar nu de independenţă.
Autoritatea descentralizată este supusă unui anumit control exercitat asupra sa de
puterea centrală, adesea de reprezentanţii locali ai puterii centrale.
Descentralizarea este fondată pe principiul libertăţii consiliilor locale de a
rezolva problemele locale. Dar, într-un stat unitar, menţinerea egalităţii între toţi
cetăţenii şi salvarea intereselor generale ale colectivităţii naţionale implică
aplicarea principiului complementar de control care se efectuează de delegatul
Guvernului asupra activităţii aleşilor locali.
Toate formele de descentralizare administrativă se caracterizează prin
existenţa unei puteri de control al organelor statului asupra colectivităţilor
descentralizate, numite tradiţional tutelă administrativă.
Distincţia dintre tutela administrativă şi controlul ierarhic este delicată dar
importantă pentru că arată diferenţa dintre descentralizare şi deconcentrare.
Controlul ierarhic este cel pe care un şef îl exercită asupra subordonaţilor,
de exemplu, ministrul exercită controlul ierarhic asupra tuturor funcţionarilor din
minister.
În cazul tutelei administrative nu există subordonaţi; controlul nu se
prezumă ci se exercită numai în cazul şi în formele prevăzute de lege.
Controlul de tutelă administrativă respectă dreptul de iniţiativă al
autorităţilor controlate şi se referă exclusiv la respectarea legalităţii.
Caracteristici a) Este o atribuţie a statului. Constituţia şi Legea nr. 215/2001 exclude

generale ale orice tutelă administrativă a unei colectivităţi locale asupra alteia. Autoritatea de
controlului de tutelă este întotdeauna, în principiu o autoritate a statului; la noi, potrivit
tutelă Constituţiei este încredinţată prefectului.
administrativ Se poate considera că acest control exercitat de stat asupra actelor
ă autorităţilor locale are o formă atenuată întrucât legea nu dă prefectului dreptul de
a anula el însuşi un act ilegal; el dispune totuşi de dreptul de a sesiza o altă
autoritate – judecătorul, în vederea anulării actului ilegal.
b) Se exercită asupra persoanelor juridice de drept public.
28
c) Trebuie să se concilieze cu libertatea recunoscută colectivităţilor locale.
În cazul centralizării aşa cum am văzut, subordonarea este regula şi controlul se
exercită fără text, şi poate merge până la modificarea ori anularea actului.
Faţă de autoritatea descentralizată, libertatea este regula, controlul
excepţia. Un text trebuie să prevadă care este autoritatea care exercită în contul
statului controlul şi să fixeze întinderea acestuia.
Administraţia Realizarea administraţiei presupune o împărţire a teritoriului care să

de stat permită asigurarea satisfacerii nevoilor de interes general.
Organizarea administrativă a României, ca toate statele moderne cunoaşte
o amenajare complexă unde pot fi făcute mai multe distincţii: administraţie
centrală şi administraţie teritorială, administraţie de stat şi administraţie locală.
Administraţia de stat se constituie din toate autorităţile administrative care
ţin de puterea executivă şi serviciile de care ele dispun.
Pentru a exercita atribuţiile, autorităţile administraţiei de stat dispun de
mijloace şi servicii care sunt organizate la nivel central - pentru cele importante la
Bucureşti iar pentru alte servicii în cadrul circumscripţiilor, cel mai important
fiind judeţul, atunci când vorbim de servicii deconcentrate ale statului.
1. Administraţia de stat şi administraţia descentralizată se suprapun

pe aceleaşi porţiuni de teritoriu şi la aceiaşi cetăţeni. Orice teritoriu al unei
colectivităţi teritoriale coincide cu o circumscripţie a administraţiei de stat:
comuna, oraşul, judeţul desemnează în acelaşi timp o colectivitate locală şi
circumscripţii ale administraţiei de stat.
Administraţia de stat se caracterizează prin următoarele:
1. Distincţia dintre organele care-şi asumă în diverse domenii direcţia
supremă şi organele de pregătire şi execuţie. Prima este încredinţată miniştrilor,
reprezentanţi ai puterii executive care cumulează funcţii administrative cu alte
atribuţii de ordin politic ca şi membri ai Guvernului. Pregătirea şi executarea
deciziilor lor sunt asigurate de un personal exclusiv administrativ care constituie
“administraţia” în sensul curent al termenului.
2. Principiul organizării ministeriale: toate serviciile care satisfac nevoi
similare ori conexe sunt reunite în cadrul aceluiaşi departament ministerial, sub
autoritatea unui şef ierarhic unic – ministrul. Fac excepţie un anumit număr de
servicii subordonate direct primului-ministru.
Fiecare minister cuprinde pe de o parte organe plasate pe lângă ministru,
pentru pregătirea deciziilor sale (administraţia centrală) şi servicii repartizate pe
întreg teritoriul ţării (servicii deconcentrate).
3. Din punct de vedere juridic, administraţia de stat este una şi se exercită
în numele şi în contul unei singure persoane juridice – statul.
Persoană publică generală prin excelenţă care poate dispune de toate
competenţele administrative imaginabile, statul cuprinde servicii centrale şi
servicii locale deconcentrate.
2. Administraţia centrală şi administraţia teritorială

Administraţia centrală este constituită din ansamblul autorităţilor care
formează puterea executivă şi care alături de rolul lor politic, exercită şi un rol
administrativ, fiind în vârful administraţiei ţării.
29
Dar, administraţia unui stat de o anumită dimensiune necesită şi o
amenajare în teritoriu; ţara este împărţită în circumscripţii administrativ-
teritoriale (judeţe) unde îşi desfăşoară activitatea reprezentanţi ai statului
(prefecţi, şefi de servicii deconcentrate).
Administraţia teritorială este necesară pentru că practic este imposibil ca
activitatea administraţiei să fie asigurată în totalitate din capitală, de către
autorităţile centrale. Este necesar ca reprezentanţi ai acesteia să asigure în diferite
părţi ale ţării, cu mijloace puse la dispoziţia lor, realizarea acţiunilor şi politicilor
administrative; pentru aceasta există servicii deconcentrate ale statului.
3. Administraţia de stat şi administraţia locală

Administraţia de stat, constituită din administraţia centrală şi serviciile
deconcentrate ale administraţiei centrale (direcţii judeţene), administrează
interesele comune ale tuturor cetăţenilor potrivit orientărilor şi principiilor
definite de stat.
Administraţia locală urmăreşte necesităţile proprii ale colectivităţilor
locale aşa cum sunt apreciate a fi satisfăcute.
Circumscripţiile teritoriale servesc ca şi cadru geografic atât unei
administraţii de stat cât şi unei administraţii locale. Nu întotdeauna este separaţie
completă între persoanele care reprezintă administraţia de stat şi cei care
reprezintă colectivitatea locală. Desigur, serviciile deconcentrate se ocupă numai
de administraţia de stat iar consiliile judeţene sau locale nu intervin decât în
administraţia locală.
Dar, primarul în localitate cumulează două calităţi: este reprezentant al
localităţii dar în aceeaşi măsură şi al statului pentru anumite servicii.
4. Administraţia generală şi administraţiile specializate

Anumite autorităţi administrative au o competenţă generală: Guvernul,
primarul, iar anumite autorităţi administrative au o competenţă limitată la o
activitate determinată, situaţie în care vorbim de o administraţie specializată -
ministerele.
La vârf administraţia specializată este reprezentată de miniştri.
Administraţia
de stat Organele centrale ale administraţiei de stat sunt de două feluri: pe de o
centrală parte organe cu competenţă generală - Preşedintele României şi Guvernul care
sunt plasaţi în vârful administraţiei şi pe de altă parte organe specializate pe un
anumit tip de servicii.
În afară de aceste structuri clasice s-au creat şi organisme care scapă
subordonării ierarhice datorită misiunii care le este încredinţată şi anume
autorităţi administrative independente.
Autorităţile administraţiei centrale au competenţă pe întreg teritoriul ţării
şi au pe de o parte o funcţie politică şi pe de altă parte o funcţie administrativă.
Cea de-a doua funcţie este de a administra direct prin decizii aplicabile pe întreg
teritoriu ţării ori de a dirija acţiunea autorităţilor plasate în fruntea serviciilor
deconcentrate ale statului şi de a controla autorităţile locale.
Preşedintele şi Guvernul sunt cele două autorităţi administrative centrale.
Guvernul, este un organ constituţional central al regimului parlamentar
30
distinct de Preşedintele României.
Situate practic toate în Bucureşti, administraţiile centrale nu au
personalitate juridică distinctă de cea a statului: este principiul unităţii
personalităţilor juridice ale statului36.

1. Ce înţelegeţi prin termenul de tutelă administrativă ?
2. Care sunt cele trei caracteristici generale ale controlului de tutelă
administrativă ?
3. Prin ce se caracterizează administraţia de stat ?
3.8 Rezumat
Unitatea de invatare Nr.3. prezinta principiile organizării administraţiei publice.
3.8 Bibliografia Unitatii de invatare Nr.3

Timişoara, 2007 ;
2004;
Bucureşti, 2002.
Unitatea de invatare nr. 4
GUVERNUL
Cuprins
4.2 Rolul şi funcţiile Guvernului
36
31
4.4 Organizarea şi funcţionarea Guvernului
4.6 Răspunderea Guvernului
4.8 Rezumat

 Rolul şi funcţiile Guvernului ;
 Investitura Guvernului ;
 Componenţa Guvernului ;
 Organizarea şi funcţionarea Guvernului ;
 Atribuţiile Guvernului ;
 Actele Guvernului ;
 Răspunderea Guvernului.
4.2 Rolul şi funcţiile Guvernului
Conform art. 102 alin. 1 din Constituţie, Guvernul, potrivit programului său
de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a
ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.
Pentru realizarea Programului de guvernare Guvernul exercită următoarele
funcţii : a) funcţia de strategie, prin care se asigură elaborarea strategiei de punere în
aplicare a Programului de guvernare ; b) funcţia de reglementare, prin care se asigură
elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar în vederea realizării obiectivelor
strategice ; c) funcţia de administrare a proprietăţii statului, prin care se asigură
administrarea proprietăţii publice şi private a statului, precum şi gestionarea
serviciilor pentru care statul este responsabil ; d) funcţia de reprezentare, prin care se
asigură, în numele statului român, reprezentarea pe plan intern şi extern ; e) funcţia
de autoritate de stat, prin care se asigură urmărirea şi controlul aplicării şi respectării
reglementărilor în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, precum şi
în domeniile economic şi social şi al funcţionării instituţiilor şi organismelor care îşi
desfăşoară activitatea în subordinea sau sub autoritatea Guvernului.
În realizarea funcţiei sale de conducere generală a administraţiei publice
Guvernul exercită controlul ierarhic asupra ministerelor, organelor de specialitate din
subordinea sa, precum şi asupra prefecţilor.
În exercitarea controlului ierarhic Guvernul are dreptul să anuleze actele
administrative ilegale sau inoportune emise de autorităţile administraţiei publice din
subordinea sa, precum şi ale prefecţilor.
32
Investitura Învestitura Guvernului poate fi definită ca reprezentând complexul de acte şi
Guvernului fapte juridice, precum şi procedurile corespunzătoare, cerute de Constituţie, pentru a
ne afla în prezenţa unei echipe guvernamentale legale şi legitime37.
Procedura de învestitură a Guvernului cuprinde patru etape38: 1)desemnarea
candidatului pentru funcţia de prim-ministru; 2) solicitarea de candidatul la funcţia de
prim-ministru a votului de încredere; 3) acordarea votului de încredere; 4) numirea
Guvernului de către şeful statului.
1* Desemnarea candidatului pentru funcţia de prim-ministru
Procedura de a constitui Guvernul începe cu desemnarea de către Preşedintele
României a unui candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării
partidului care are majoritatea absolută în Parlament, iar dacă nu există o asemenea
majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament39.
În această perioadă Preşedintele României organizează consultări politice cu
partidele reprezentate în Parlament întrucât este nevoie de majoritatea parlamentară
pentru a sprijini candidatul la funcţia de prim-ministru.
Candidatul la funcţia de prim-ministru poate fi un om politic sau poate fi o
persoană neînregimentată politic, adică un specialist.
2* Solicitarea de către candidatul la funcţia de prim-ministru a votului de
încredere
Candidatul pentru funcţia de prim-ministru are la dispoziţie 10 zile de la
desemnare pentru a solicita votul de încredere Parlamentului asupra programului şi a
întregii liste a Guvernului.
Pentru aceasta, au loc consultări politice între candidatul pentru funcţia de
prim-ministru şi partidul sau partidele care au susţinut desemnarea sa, pentru a putea
întocmi lista întregului Guvern precum şi programul de guvernare.
3* Acordarea votului de încredere
Votul de încredere se acordă de Parlament cu votul majorităţii deputaţilor şi
senatorilor, în urma dezbaterii programului şi a listei Guvernului.
Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în
şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii
deputaţilor şi senatorilor.
Dacă Parlamentul nu acordă votul de învestitură, reîncepe procedura, prin
organizarea de către Preşedintele României de noi consultări politice pentru a
desemna un alt candidat la funcţia de prim-ministru.
4* Numirea Guvernului de către şeful statului
Potrivit art. 85 din Constituţie, Preşedintele României numeşte Guvernul pe
baza votului de încredere acordat de Parlament.
Primul-ministru, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului, depun individual
37
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, ediţia a III-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2001, pag. 367.
38
Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Vasilescu, Ioan Vida, Constituţia
României, comentată şi adnotată,Regia Autonomă “Monitorul Oficial” Bucureşti, 1992, p.227 şi următoarele.
39
Într-o opinie se consideră că la desemnarea domnului Boc nu s-au respectat dispoziţiile constituţionale întrucât nu s-au
consultat toate partidele parlamentare; acestea au fost consultate când s-a desemnat primul candidat la funcţia de prim-
ministru şi care şi-a depus mandatul încredinţat de Preşedinte înainte de a se fi prezentat în faţa Parlamentului pentru
solicitarea votului de investitură. "De data aceasta însă, deşi în opinia noastră Preşedintele României ar fi avut obligaţia
constituţională a unei noi consultări a tuturor partidelor parlamentare – în speţă a unui alt partid politic şi a unei
formaţiuni politice – fiind vorba despre o nouă desemnare, a unui alt candidat la funcţia de prim-ministru, omite să o
realizeze, aspect sesizat de reprezentanţii celor două structuri politice intrate în opoziţie, dar şi de o parte a mass-
media."- Dana Apostol Tofan, Neconstituţionalitatea Guvernului în exerciţiu, Curierul Judiciar, nr. 2/2009, p. 93.
33
în faţa Preşedintelui României jurământul prevăzut în Constituţie la art. 82 pentru
Preşedintele României40.
Guvernul şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul, de la data

depunerii jurământului până la data validării alegerilor parlamentare generale.
În cazul încetării mandatului său, în condiţiile prevăzute de Constituţie, până
la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, Guvernul continuă să
îndeplinească numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru
administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi. În această perioadă
Guvernul nu poate emite ordonanţe şi nu poate iniţia proiecte de lege.
Componenţa Potrivit art. 102 alin. 3 din Constituţie, Guvernul este alcătuit din prim-
Guvernului ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică.
În Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului
României şi a ministerelor41 se prevede că Guvernul României este alcătuit din
primul-ministru şi miniştri.
Legea nr. 90/2001 a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul
administraţiei centrale.
Din Guvern pot face parte: un viceprim-ministru, miniştri de stat, precum şi
miniştri-delegaţi, cu însărcinări speciale pe lângă primul-ministru, prevăzuţi în lista
Guvernului prezentată Parlamentului pentru acordarea votului de încredere”42.
Condiţiile necesare pentru a fi membru al Guvernului

Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetăţenia română şi
domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit
condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate
prevăzute de lege.
Incompatibilităţi ale funcţiei de membru al Guvernului

Potrivit art. 105 din Constituţie, funcţia de membru al Guvernului este
incompatibilă cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de
deputat sau senator. De asemenea, ea este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de
reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial.
Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.
Constatarea stării de incompatibilitate se face de primul-ministru, care va
40
Art. 82 alin.2 “Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului
român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor,
suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”.
41
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164/2.04.2001
42
Se consideră că art. 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2008 prin care s-a înfiinţat postul de viceprim-
ministru este neconstituţional. “Cu atât mai gravă ni se pare inventarea unei asemenea funcţii printr-o ordonanţă de
urgenţă, ce încalcă în mod vădit conţinutul art. 115 alin. 6 din Constituţie, potrivit căruia „ordonanţele de urgenţă nu pot
fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile,
libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor
bunuri în proprietate publică”. Prin dispoziţiile mai sus evocate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2008 este
afectat textul constituţional privitor la structura Guvernului şi implicit regimul juridic aplicabil Guvernului, ce intră în
opinia noastră, în sfera „instituţiilor fundamentale ale statului” la care se referă art. 115 alin. 6 din Constituţie”. – Dana
Apostol Tofan, Neconstituţionalitatea Guvernului în exerciţiu în Curierul Judiciar nr. 2/2009, p. 95-96.
34
dispune măsurile necesare pentru încetarea acesteia.
Potrivit Legii nr. 161/200343 funcţia de membru al Guvernului este
incompatibilă cu:
a) orice altă funcţie publică de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de
senator ori a altor situaţii prevăzute de Constituţie;
b) o funcţie de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu
scop comercial;
c) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director,
administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile
comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele
financiare, precum şi la instituţiile publice;
d) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor
sau asociaţilor la societăţile comerciale;
e) funcţia de reprezentant al statului în adunările generale ale societăţilor
comerciale;
f) funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor
autonome, companiilor şi societăţilor naţionale;
g) calitatea de comerciant persoană fizică;
h) calitatea de membru al unui grup de interes economic;
i) o funcţie publică încredinţată de un stat străin, cu excepţia acelor funcţii
prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte.
În mod excepţional, Guvernul poate aproba participarea unui membru al
Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau persoanelor în funcţiile asimilate
acestora, ca reprezentanţi ai statului în adunarea generală a acţionarilor ori ca membri
în consiliul de administraţie al regiilor autonome, companiilor sau societăţilor
naţionale, instituţiilor publice ori al societăţilor comerciale, inclusiv băncile sau alte
instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, de interes strategic sau în
cazul în care un interes public impune aceasta.
Membrii Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat şi persoanele care
îndeplinesc funcţii asimilate acestora pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul
didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice.
Încetarea funcţiei de membru al Guvernului

Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, revocării, a
43
Legea privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în
mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
35
pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului şi a demiterii.
Demisia din funcţia de membru al Guvernului se anunţă public, se prezintă în
scris primului-ministru şi devine irevocabilă din momentul în care s-a luat act de
depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii.
Revocarea din funcţia de membru al Guvernului se face de Preşedintele
României, prin decret, la propunerea primului-ministru.
Revocarea are loc în caz de remaniere guvernamentală.
Remanierea guvernamentală reprezintă înlocuirea44 unor membri ai
Guvernului cu alte persoane care nu se regăsesc pe lista iniţială aprobată de
Parlament, prin acordarea votului de încredere. Aceasta nu poate interveni cu privire
la primul-ministru, încetarea activităţii sale atrăgând căderea întregului cabinet 45.
Potrivit Constituţiei46 dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau
compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României poate revoca şi numi pe unii
membri ai Guvernului numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea
primului-ministru.
În cazul în care încetarea calităţii de membru al Guvernului intervine ca
urmare a demisiei, a pierderii drepturilor electorale, a incompatibilităţii, a decesului
şi în alte situaţii prevăzute de lege, Preşedintele României, la propunerea primului-
ministru, ia act de aceasta şi declară vacantă funcţia de membru al Guvernului.
În cazul în care un membru al Guvernului a fost condamnat penal printr-o
hotărâre judecătorească definitivă sau averea sa a fost declarată, în tot sau în parte, ca
fiind dobândită în mod ilicit, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, el este
demis de Preşedintele României, la propunerea primului-ministru.

1. Ce funcţii are Guvernul?
2. Care sunt cele patru etape ale procedurii de investitură a Guvernului?
3. Ce persoane pot fi membri ai Guvernului?
4.4 Organizarea şi funcţionarea Guvernului
44
Interimatul funcţiei de ministru se referă la situaţia în care conducerea unui minister este exercitată, pentru o perioadă
de cel mult 45 de zile, de un alt membru al Guvernului decât ministrul titular, a cărui funcţie a încetat în condiţiile art.
106 din Constituţie, sau care este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile. Având în vedere rolul miniştrilor care,
potrivit art. 46 din Legea nr. 90/2001, exercită conducerea ministerelor şi le reprezintă „în raporturile cu celelalte
autorităţi publice, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie”, ceea ce impune
continuitate în activitatea acestora, instituţia interimatului oferă soluţia constituţională pentru asigurarea acestei
continuităţi până la identificarea şi propunerea de către primul-ministru a unor înlocuitori pentru exercitarea funcţiilor de
ministru devenite vacante. Această procedură este compatibilă cu mandatul acordat de Parlament prin votul de
învestitură, fiind menită să asigure buna funcţionare a Guvernului, în vederea realizării atribuţiilor acestuia. – Decizia
Curţii Constituţionale nr. 1560/2009, Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824/30.11.2009.
45
Dana Apostol Tofan, Consideraţii în legătură cu posibilitatea revocării primului-ministru, Dreptul nr. 2/2000, p. 53-
60.
46
Art. 85 alin. 2 şi 3.
36
Statutul Primul-ministru este în acelaşi timp o autoritate politică şi o autoritate
primului- administrativă care conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor
ministru acestuia, respectând atribuţiile ce le revin.
Primul-ministru reprezintă Guvernul în relaţiile acestuia cu Parlamentul,
Preşedintele României, Curtea Supremă de Justiţie, Curtea Constituţională, Curtea
de Conturi, Consiliul Legislativ, Ministerul Public, celelalte autorităţi şi instituţii
publice, partidele şi alianţele politice, sindicatele, cu alte organizaţii
neguvernamentale, precum şi în relaţiile internaţionale.
Primul-ministru este vicepreşedintele Consiliului Suprem de Apărare a
Ţării şi exercită toate atribuţiile care derivă din această calitate.
Primul-ministru numeşte şi eliberează din funcţie :
- conducătorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului, cu
excepţia persoanelor care au calitatea de membru al Guvernului;
- secretarul general şi secretarii generali adjuncţi ai Guvernului, în cazul
utilizării acestor funcţii ;
- personalul din cadrul Cancelariei Primului-Ministru ;
- secretarii de stat ;
- alte persoane care îndeplinesc funcţii publice, în cazurile prevăzute de
lege.
Primul-ministru prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului rapoarte şi
declaraţii cu privire la politica Guvernului care se dezbat cu prioritate şi răspunde
la întrebările ori interpelările care îi sunt adresate de către deputaţi sau senatori.
Poate desemna un membru al Guvernului să răspundă la întrebările şi interpelările
adresate Guvernului de către deputaţi sau senatori, în funcţie de domeniul de
activitate ce formează obiectul interpelării.
Primul-ministru contrasemnează decretele prezidenţiale care se referă la
atribuţiile Preşedintelui României în domeniul politicii externe47, în domeniul
apărării48, în situaţii excepţionale49, în cazul în care conferă decoraţii şi titluri de
onoare, acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral sau acordă graţierea
individuală.
Actele care nu trebuie contrasemnate sunt cele care privesc numirea
Guvernului, mesajele care se adresează Parlamentului cu privire la principalele
probleme politice ale naţiunii, dizolvarea Parlamentului, numirea în funcţii
publice.
47
Art. 91 alin. 1 şi 2 din Constituţie: "Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de
Guvern şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Preşedintele, la propunerea Guvernului
acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea
rangului misiunilor diplomatice”.
48
Art. 92 alin. 2 şi 3 din Constituţie, Preşedintele României “ poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului,
mobilizarea parţială ori generală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale hotărârea Preşedintelui se supune
ulterior aprobării Parlamentului în cel mult 5 zile de la adoptare. În caz de agresiune armata îndreptată împotriva ţării,
preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţa Parlamentului, printr-
un mesaj. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii”.
49
Art. 93 din Constituţie “Preşedintele României, instituie, potrivit legii starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga
ţară sau în unele localităţi şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea
acesteia”.
37
După cum se observă, cea mai mare parte a actelor care nu trebuie
contrasemnate au un caracter mai mult politic decât administrativ.
Contrasemnătura are drept consecinţă asumarea responsabilităţii politice a
actelor de către primul-ministru pentru a răspunde mai ales în faţa Parlamentului.
Actele primului-ministru sunt contrasemnate de miniştrii însărcinaţi cu
executarea lor, adică de cei care au competenţă pentru a semna ori contrasemna
măsuri care privesc executarea actului.
Aparatul de Pentru a-şi exercita atribuţiile, în aparatul de lucru50 al Guvernului

lucru al funcţionează :
Guvernului a) Cancelaria Primului-Ministru, structură cu personalitate juridică ;
b) Secretariatul General al Guvernului, structură cu personalitate juridică ;
c) Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul, structură cu personalitate
juridică ;
d) Departamentul pentru Relaţii Interetnice, structură fără personalitate
juridică ;
e) Aparatul de lucru al ministrului de stat pentru coordonarea activităţilor
din domeniile apărării naţionale, integrării europene şi justiţiei, structură fără
personalitate juridică.
Cancelaria Primului-Ministru este coordonată direct de primul-ministru.
Este condusă de şeful cancelariei, care are rang de ministru şi calitatea de
ordonator principal de credite.
Conducerea compartimentelor din cadrul Cancelariei Primului-Ministru se
asigură, după caz, de personal cu funcţii de conducere sau de demnitari.
Personalului Cancelariei Primului-Ministru nu i se aplică prevederile Legii
privind statutul funcţionarilor publici, cu excepţia celui preluat potrivit
prevederilor legale.
Organizarea şi funcţionarea Cancelariei Primului-Ministru se aprobă prin
decizie a primului-ministru.
Secretariatul General al Guvernului asigură derularea operaţiunilor
tehnice aferente actelor de guvernare şi rezolvarea problemelor organizatorice,
juridice, economice şi tehnice ale activităţii Guvernului, precum şi reprezentarea
Guvernului în faţa instanţelor judecătoreşti.
Secretariatul General al Guvernului este condus de ministru pentru
conducerea Secretariatului General al Guvernului, ajutat de unul ori mai mulţi
secretari de stat, numiţi prin decizie a primului ministru.
Funcţionarea Şedinţele Guvernului se convoacă şi sunt conduse de primul-ministru.

Guvernului Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se
dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării,
asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.
Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă.
Guvernul se întruneşte în şedinţe săptămânal sau ori de câte ori este
nevoie.
În cadrul şedinţelor Guvernului se dezbat probleme ale politicii interne şi
externe a ţării, precum şi aspecte privind conducerea generală a administraţiei
50
Hotărârea Guvernului nr. 404/2004 privind organizarea şi funcţionarea aparatului de lucru al Guvernului, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267/26.03.2004.
38
publice, adoptându-se măsurile corespunzătoare.
La şedinţele Guvernului pot participa, în calitate de invitaţi, conducători ai
unor organe de specialitate din subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ai
unor autorităţi administrative, precum şi orice alte persoane a căror prezenţă se
apreciază a fi utilă, la solicitarea primului-ministru.
Dezbaterile din şedinţele Guvernului şi modul de adoptare a actelor
acestuia, precum şi a oricăror alte măsuri stabilite se înregistrează pe bandă
magnetică şi se consemnează în scris în stenograma şedinţei, certificată de
ministrul delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului şi
păstrată, conform legii, în cadrul Secretariatului General al Guvernului.
Atribuţiile
Guvernului Legea privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a
ministerelor stabileşte următoarele atribuţii:
a) exercită conducerea generală a administraţiei publice ;
b) iniţiază proiecte de lege şi le supune spre adoptare Parlamentului;
c) emite puncte de vedere asupra propunerilor legislative, iniţiate cu
respectarea Constituţiei, şi le transmite Parlamentului, în termen de 60 de zile de
la data solicitării. Nerespectarea acestui termen echivalează cu susţinerea implicită
a formei iniţiatorului ;
d) emite hotărâri pentru organizarea executării legilor, ordonanţe în
temeiul unei legi speciale de abilitare şi ordonanţe de urgenţă potrivit
Constituţiei ;
e) asigură executarea de către autorităţile administraţiei publice a legilor şi
a celorlalte dispoziţii normative date în aplicarea acestora ;
f) elaborează proiectele de lege a bugetului de stat şi a bugetului
asigurărilor sociale de stat şi le supune spre adoptare Parlamentului ;
g) aprobă strategiile şi programele de dezvoltare economică a ţării, pe
ramuri şi domenii de activitate ;
h) asigură realizarea politicii în domeniul social potrivit Programului de
guvernare ;
i) asigură apărarea ordinii de drept, a liniştii publice şi siguranţei
cetăţeanului, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, în condiţiile
prevăzute de lege ;
j) aduce la îndeplinire măsurile adoptate, potrivit legii, pentru apărarea
ţării, scop în care organizează şi înzestrează forţele armate ;
k) asigură realizarea politicii externe a ţării şi, în acest cadru, integrarea
României în structurile europene şi internaţionale ;
l) negociază tratatele, acordurile şi convenţiile internaţionale care
angajează statul român ; negociază şi încheie, în condiţiile legii, convenţii şi alte
înţelegeri internaţionale la nivel guvernamental ;
m) conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe
centrale de specialitate din subordinea sa ;
n) asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului ;
o) înfiinţează, cu avizul Curţii de Conturi, organe de specialitate în
subordinea sa ;
p) cooperează cu organismele sociale interesate în îndeplinirea atribuţiilor
sale ;
39
r) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau care decurg din
rolul şi funcţiile Guvernului.
Actele
Guvernului Potrivit Constituţiei, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe în prezenţa
majorităţii membrilor săi. Hotărârile şi ordonanţele se adoptă prin consens. Dacă
nu se realizează consensul, hotărăşte primul-ministru.
Hotărârile şi ordonanţele Guvernului se semnează de primul-ministru, se
contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică
în Monitorul Oficial al României, Partea I. Nepublicarea atrage inexistenţa
hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai
instituţiilor interesate.
1. Hotărârile Guvernului se emit pentru organizarea executării legilor,

ceea ce înseamnă că trebuie să fie conforme cu acestea. Pot avea caracter
normativ sau individual.
Curtea Constituţională a statuat că noţiunea de organizare a executării legii
din cuprinsul art. 108 alin. 2 al Constituţiei are un sens mai larg decât cel privind
aplicarea legii, şi anume, prin hotărâri ale Guvernului pot fi dispuse măsuri
organizatorice, financiare, instituţionale pentru ducerea la îndeplinire a
dispoziţiilor legii51. Se consideră că întotdeauna Guvernul va ţine să reglementeze,
în baza legii, relaţiile sociale care se formează în domeniul executării legii
respective. Nimic nu va împiedica însă Parlamentul să reglementeze şi aceste
relaţii, votând o lege cu foarte multe detalii legate de executarea ei, îngustând
astfel sfera de intervenţie a Executivului52.
Hotărârea Guvernului este un act administrativ şi ca urmare poate fi
atacată la instanţa de contencios administrativ în baza art. 52 din Constituţie.
2. Ordonanţele Guvernului se emit în temeiul unei legi speciale de

abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta, fiind expresia unei
competenţe legislative delegate.
Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a
emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la
care se pot emite ordonanţe.
Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării
Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de
abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.
Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii
extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a
51
Curtea Constituţională, Decizia nr. 51 din 12 februarie 2004 (Monitorul Oficial al României, nr. 186 din 3 martie
2004).
52
Cristian Ionescu, Unele reflecţii pe marginea art. 74 din Constituţia României, republicată, Revista de drept public, nr.
2/2010, pag. 3.
40
motiva urgenţa în cuprinsul acestora53.
Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre
dezbatere în procedura de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după
publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în
sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de
la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată
nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite
celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă. Ordonanţa de
urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea
membrilor fiecărei camere.
Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor
constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului,
drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie 54, drepturile
electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate
publică.
Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping
printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat
potrivit legii.
Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este
cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de
aplicare a ordonanţei.

1. Pe cine numeşte şi eliberează din funcţie Primul-ministru ?
2. Enumeraţi atribuţii ale Guvernului.
3. De cine se semnează hotărârile şi ordonanţele Guvernului ?
4.6 Răspunderea Guvernului
53
După revizuirea Constituţiei, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă (OUG nr. 100/2004 privind trecerea unor
terenuri forestiere din proprietatea publică a statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în
proprietatea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor). Legea de aprobare a acesteia a fost atacată la Curtea Constituţională
care a statuat că atât legea de aprobare cât şi ordonanţa de urgenţă sunt neconstituţionale întrucât, situaţia extraordinară a
cărei reglementare nu putea fi amânată nu a fost motivată ci doar proclamată (Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 511/16.06.2005).
54
Drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor români nu pot fi afectate pe calea unor ordonanţe de urgenţă aşa
cum este cea prin care se interzice cumulul pensiei cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională desfăşurată în
cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice. Curtea Constituţională face de asemenea precizarea că „prin constatarea
neconstituţionalităţii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 230/2008 Guvernul nu este împiedicat să promoveze, cu
respectarea dispoziţiilor constituţionale, a principiilor neretroactivităţii legii, nediscriminării şi egalităţii în drepturi şi a
celorlalte norme şi principii prevăzute de Constituţie, măsurile necesare cu privire la cazurile şi condiţiile în care pensia
poate fi cumulată cu veniturile realizate din muncă”– Decizia Curţii Constituţionale nr. 82 din 15 ianuarie 2009. Curtea
Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi constată că Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 230/2008 pentru modificarea unor acte normative în domeniul pensiilor din sistemul public,
pensiilor de stat şi al celor de serviciu este contrară art. 115 alin. 6 din Constituţie. - (Monitorul Oficial al României nr.
33/16.01.2009).
41
Răspunderea
politică Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa
activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi
membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia55.
Răspunderea politică a Guvernului constă în demiterea sa ca urmare a
retragerii încrederii acordate de către Parlament, prin adoptarea unei moţiuni de
cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Moţiunea de cenzură poate
fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor; se
dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor
două Camere.
Guvernul îşi poate angaja răspunderea56 în faţa Camerei Deputaţilor şi a
Senatului, în şedinţa comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică
generală ori a unui proiect de lege57.
Dacă moţiunea de cenzură depusă în termen de 3 zile de la prezentarea
programului, a declaraţiei de politică generală ori a proiectului de lege este votată,
Guvernul este demis.
Dacă Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat modificat sau
completat cu amendamentele acceptate de Guvern se consideră adoptat, iar
aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie
pentru Guvern.
Răspunderea Răspunderea penală este personală şi priveşte pe fiecare membru al

penală Guvernului în parte, pentru faptele comise în exercitarea funcţiei sale.
Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să
ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în
exerciţiul funcţiei lor58.
Dezbaterea propunerii de începere a urmăririi penale în Camera
55
Art. 109 alin.1 din Constituţie.
56
Art. 114 din Constituţie.
57
Curtea Constituţională a reţinut „că acceptarea ideii potrivit căreia Guvernul îşi poate angaja răspunderea asupra unui
proiect de lege în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, ar echivala cu transformarea acestei autorităţi în
autoritate publică legiuitoare, concurentă cu Parlamentul în ceea ce priveşte atribuţia de legiferare. Or, o astfel de
interpretare dată dispoziţiilor art. 114 din Legea fundamentală este în totală contradicţie cu cele statuate de Curtea
Constituţională în jurisprudenţa sa şi, prin urmare, în contradicţie cu prevederile art. 147 alin. 4 din Constituţie, care
consacră obligativitatea erga omnes a deciziilor Curţii Constituţionale, şi încalcă în mod flagrant dispoziţiile art. 1 alin. 4
şi art. 61 alin. 1 din Constituţie. Din această perspectivă, Curtea constată că angajarea răspunderii Guvernului asupra
proiectului Legii educaţiei naţionale, în condiţiile în care proiectul de lege se afla în proces de legiferare la Senat, în
calitate de Cameră decizională, a declanşat un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament,
întrucât prin exercitarea de către Guvern a unei competenţe, cu nerespectarea cadrului constituţional care o
circumstanţiază, s-a încălcat competenţa Parlamentului de unică autoritate legiuitoare”. – Decizia nr. 1431/2010,
58
Art. 109 alin.2 din Constituţie.
42
Deputaţilor sau în Senat se face pe baza raportului întocmit de o comisie
permanentă care, în cadrul competenţei sale, a efectuat o anchetă privitoare la
activitatea desfăşurată de Guvern sau de un minister ori de o comisie specială de
anchetă constituită în acest scop.
La dezbaterile din cele două Camere ale Parlamentului prezenţa celui în
cauză este obligatorie. Lipsa nejustificată a membrului Guvernului nu împiedică
desfăşurarea lucrărilor.
În situaţia în care cel în cauză se află în imposibilitate obiectivă de a se
prezenta, Camera Deputaţilor sau Senatul, cu prilejul dezbaterilor, va fixa un nou
termen.
Cel în cauză are dreptul să îşi expună punctul de vedere cu privire la fapta
ce constituie obiectul cererii de a fi urmărit penal, precum şi asupra cererii de
ridicare a imunităţii parlamentare, atunci când este cazul.
În exercitarea dreptului de a cere urmărirea penală a unui membru al
Guvernului, Preşedintele României, la propunerea comisiei speciale instituie
pentru analiza sesizărilor cu privire la săvârşirea unei infracţiuni în exerciţiul
funcţiei de către membrii Guvernului, adresează ministrului justiţiei o cerere în
acest scop, pentru a proceda potrivit legii.
Urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în
exerciţiul funcţiei lor se efectuează, după caz, de către Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către Direcţia Naţională Anticorupţie, iar
judecarea acestora, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit legii.
În cazul în care s-a cerut urmărirea penală împotriva unui membru al
Guvernului, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestuia din
funcţie.
În cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată a unui membru al
Guvernului, ministrul justiţiei sau, după caz, primul-ministru comunică
Preşedintelui României data la care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, în vederea suspendării din funcţie a acestuia.
În caz de infracţiuni flagrante, membrii Guvernului pot fi reţinuţi şi
percheziţionaţi. Ministrul Justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele
Camerei din care face parte membrul Guvernului sau, după caz, pe Preşedintele
României.
În situaţia în care cel în cauză este ministrul justiţiei, sesizarea se face de
către primul-ministru.
Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare,
persoanele trimise în judecată sunt considerate nevinovate.
Hotărârea definitivă de condamnare a unui membru al Guvernului se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Membrul Guvernului, condamnat printr-o hotărâre judecătorească
definitivă, va fi demis din funcţie de Preşedintele României, la propunerea
primului-ministru.
Răspunderea Persoana care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat,

disciplinară subsecretar de stat, sau funcţii asimilate acestora, este obligată să nu emită un act
administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la
luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice de autoritate, care produce un
folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I. Aceste
43
obligaţii nu privesc emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative.
Încălcarea acestor obligaţii constituie abatere administrativă, dacă nu este
o faptă mai gravă, potrivit legii.
Actele administrative emise sau actele juridice încheiate prin încălcarea
acestor obligaţii sunt lovite de nulitate absolută.
Verificarea sesizărilor privind încălcarea acestor obligaţii se face de către
Corpul de control al primului-ministru, care dispune, prin decizie asupra măsurilor
ce se impun.
Dacă din verificările efectuate de către Corpul de control al primului-
ministru rezultă că cel în cauză a realizat foloase materiale prin săvârşirea abaterii
administrative, primul-ministru dispune, după caz, sesizarea organelor de urmărire
penală competente sau a comisiilor competente de cercetare a averii.
Decizia primului-ministru poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti –
Secţia de contencios administrativ, în termen de 15 zile de la comunicare.
Hotărârea curţii de apel este supusă recursului.
Hotărârea judecătorească irevocabilă sau, după caz, decizia primului-
ministru, neatacată în termenul de 15 zile, se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
Persoana care a săvârşit o abatere administrativă constatată potrivit legii,
este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie publică de membru al
Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat, funcţii asimilate acestora, pentru
o perioadă de 3 ani de la data publicării hotărârii judecătoreşti sau, după caz, a
deciziei primului-ministru.

1.În ce constă răspunderea politică a Guvernului ?
2. Cine poate cere urmărirea penală a membrilor Guvernului ?
3. De cine este demis din funcţie un membru al Guvernului comndamnat printr-o
hotărâre judecătorească definitivă ?
4.8 Rezumat
Unitatea de invatare Nr.4. prezinta Guvernul.

Timişoara, 2007 ;
2004;
Bucureşti, 2002.
44
TEMA DE CONTROL NR. 1 (TC1)
TC 1. ADMINISTRAȚIA CENTRALĂ -
PRESEDINTELE ȘI GUVERNUL; mandat, acte,
atribuții
45
MINISTERELE
Cuprins
5.2 Organizarea şi conducerea ministerelor
5.4 Atribuţiile miniştrilor
5.6 Rezumat
5.1. Principalele obiective ale unitatii de invatare nr.5UI 5

 Organizarea ministerelor ;
 Conducerea ministerelor ;
 Atribuţiile miniştrilor.
5.2 Organizarea şi conducerea ministerelor

Dimensiunea ministerelor şi numărul acestora este variabil în funcţie de
guvernare. Numărul ministerelor nefiind fixat prin lege, multe servicii pot fi fie
regrupate pentru a constitui un departament ministerial sau pot fi legate de alte
ministere.
În practică, necesităţile politice joacă un rol esenţial în stabilirea numărului de
miniştri în funcţie de persoanele pe care şeful Guvernului consideră că sunt utile
pentru o asemenea funcţie.
De asemenea, unele servicii în cadrul unui minister pot fi regrupate sub
autoritatea unui secretar de stat, membru al Guvernului.
Ministerele sunt organe de specialitate ale administraţiei publice centrale care
realizează politica guvernamentală în domeniile lor de activitate. Ele se organizează
şi funcţionează numai în subordinea Guvernului, potrivit prevederilor legale.
46
Ministerele sau alte organe de specialitate organizate în subordinea
Guvernului sunt conduse de miniştri, în urma acordării votului de încredere de către
Parlament.
Miniştrii răspund de întreaga activitate a ministerului în faţa Guvernului,
precum şi, în calitate de membri ai Guvernului, în faţa Parlamentului.
Organizarea Rolul, funcţiile, atribuţiile, structura organizatorică şi numărul de posturi ale

ministerelor ministerelor se stabilesc în raport cu importanţa, volumul, complexitatea şi specificul
activităţii desfăşurate şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Fiecare departament ministerial este specializat într-un anume sector.
Ministrul este în vârful ierarhiei administrative a administraţiei sale şi are o
competenţă generală de direcţie şi de organizare a departamentului ministerial care îi
este încredinţat.
În fiecare minister se va organiza cabinetul ministrului, cu personal propriu,
căruia nu i se aplică prevederile Legii privind statutul funcţionarului public.
Ministerele pot avea în subordinea lor servicii publice, care funcţionează în
unităţile administrativ-teritoriale.
Înfiinţarea sau desfiinţarea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi
ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale, obiectul de
activitate, structura organizatorică, numărul şi încadrarea personalului, criteriile de
constituire a compartimentelor şi funcţiile de conducere ale acestora se aprobă prin
ordin al ministrului, respectiv al conducătorului organului de specialitate în
subordinea căruia aceste servicii sau organe îşi desfăşoară activitatea.
Ministrul numeşte şi eliberează din funcţie conducătorii organelor de
specialitate din subordinea ministerului.
Conducătorii serviciilor publice deconcentrate se numesc şi se eliberează din
funcţie de către ministru, cu avizul consultativ al prefectului.
Conducerea Conducerea ministerelor se exercită de miniştri.

ministerelor Ministrul reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu
persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie.
Miniştrii nu sunt numai oameni politici ci şi responsabili administrativi, de
cel mai înalt nivel.
Desemnarea miniştrilor are un caracter politic datorită naturii funcţiei şi
anume aceea de a organiza şi conduce activitatea serviciilor încredinţate, în sensul
politicii stabilite de Guvern, sub controlul Parlamentului. Aceştia sunt învestiţi în
dublă calitate: - ca membri ai Guvernului, participă la acţiunile colegiale ale acestuia
având şi un rol politic şi ca şefi ai departamentelor ministeriale care sunt autorităţi ale
administraţiei centrale – aspect care interesează dreptul administrativ.
Toţi miniştrii sunt egali, nu există raporturi de subordonare între aceştia. În
practică acest principiu al egalităţii miniştrilor este afectat în profitul ministrului
finanţelor59 întrucât acesta pregăteşte bugetul, controlează cheltuielile.
59
47
1. Ce sunt ministerele ?
2. Pe cine numeşte şi eliberează din funcţie ministrul ?
3. Ce persoane pot fi miniştri.
5.4 Atribuţiile miniştrilor
Atribuţii a) organizează, coordonează şi controlează aplicarea legilor, ordonanţelor

generale ale şi hotărârilor Guvernului, a ordinelor şi instrucţiunilor emise potrivit legii, cu
miniştrilor: respectarea limitelor de autoritate şi a principiului autonomiei locale a instituţiilor
publice şi a agenţilor economici ;
b) elaborează şi avizează proiecte de lege, ordonanţe, hotărâri ale
Guvernului, în condiţiile stabilite prin metodologia aprobată de Guvern ;
c) acţionează pentru aplicarea strategiei proprii a ministerului, integrată
celei de dezvoltare economico-socială a Guvernului ;
d) fundamentează şi elaborează propuneri pentru bugetul anual, pe care le
înaintează Guvernului ;
e) urmăresc proiectarea şi realizarea investiţiilor din sistemul ministerului,
în baza bugetului aprobat ;
f) reprezintă interesele statului în diferite organe şi organisme
internaţionale, în conformitate cu acordurile şi convenţiile la care România este
parte şi cu alte înţelegeri stabilite în acest scop, şi dezvoltă relaţii de colaborare cu
organe şi organizaţii similare din alte state şi cu organizaţii internaţionale ce
interesează domeniul lor de activitate;
g) iniţiază şi negociază, din împuternicirea Preşedintelui României sau a
Guvernului, în condiţiile legii, încheierea de convenţii, acorduri şi alte înţelegeri
internaţionale sau propun întocmirea formelor de aderare la cele existente;
h) urmăresc şi controlează aplicarea convenţiilor şi acordurilor
internaţionale la care România este parte şi iau măsuri pentru realizarea condiţiilor
în vederea integrării în structurile europene sau în alte organisme internaţionale;
i) coordonează şi urmăresc elaborarea şi implementarea de politici şi
strategii în domeniile de activitate ale ministerului, potrivit strategiei generale a
Guvernului;
j) avizează, în condiţiile legii, înfiinţarea organismelor neguvernamentale
şi cooperează cu acestea în realizarea scopului pentru care au fost create;
k) colaborează cu instituţiile de specialitate pentru formarea şi
perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului din sistemul lor;
l) aprobă, după caz, editarea publicaţiilor de specialitate şi informare.
Miniştrii îndeplinesc în domeniul lor de activitate şi alte atribuţii specifice
stabilite prin acte normative.
Ministrul conduce aparatul propriu al ministerului, stabilit prin hotărâre a
48
Guvernului, numeşte şi eliberează din funcţie personalul acestuia.
În exercitarea atribuţiilor ce îi revin ministrul emite ordine şi instrucţiuni,
în condiţiile legii.

1. Există raporturi de subordonare între miniştri ?
2. Ce acte emite ministrul ?
3. Enumeraţi cinci atribuţii ale miniştrilor.
5.6 Rezumat
Unitatea de invatare Nr.5. prezinta ministerele.

Timişoara, 2007 ;
2004;
Bucureşti, 2002.
49
PREFECTUL ŞI INSTITUŢIA PREFECTULUI

Cuprins
6.1. Obiectivele unităţii de învăţare Nr.6
6.2. Prefectul – reprezentantul Guvernului în judeţ şi în municipiul Bucureşti
6.3. Teste de evalure 1 a unităţii de învăţare Nr.6
6.4. Colegiul prefectural, cancelaria prefectului şi oficiile prefecturale
6.5. Test de autoevaluare 2 a unităţii de învăţare Nr.6
6.6. Rezumat
6.7. Bibliografia unităţii de învăţare

 Prefectul – reprezentantul Guvernului în judeţ şi în municipiul Bucureşti ;
 Incompatibilităţi ;
 Atribuţiile prefectului ;
 Colegiul prefectural ;
 Actele prefectului ;
 Cancelaria prefectului şi oficiile prefecturale ;
 Controlul de tutelă administrativă exercitat de prefect.
6.2 Prefectul – reprezentantul Guvernului în judeţ şi în municipiul Bucureşti
Judeţul este cadrul geografic al serviciilor deconcentrate ale statului. În

vârful acestor servicii este plasat un reprezentant al statului – prefectul. El
conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe
ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Se consideră că prefectul este un personaj care reprezintă singur în judeţ
guvernul în general şi fiecare minister în particular. Se susţine de asemenea, că
prefectul are o dublă dimensiune, politică şi tehnică. Pe de o parte este
reprezentantul „puterii”, iar pe de altă parte este depozitarul autorităţii statului în
50
judeţ60.
Prefectul este garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local.
Miniştrii şi conducătorii celorlalte organe ale administraţiei publice
centrale din subordinea Guvernului pot delega prefectului unele dintre atribuţiile
lor de conducere şi control cu privire la activitatea serviciilor publice
deconcentrate din subordine.
Pentru exercitarea de către prefect a prerogativelor care îi revin potrivit
Constituţiei şi altor legi se organizează şi funcţionează instituţia prefectului, sub
conducerea prefectului. Aceasta este o instituţie publică cu personalitate juridică,
cu patrimoniu şi buget propriu.
Capacitatea juridică de drept public ale instituţiei prefectului se exercită în
exclusivitate de către prefect.
Exercitarea drepturilor şi asumarea obligaţiilor civile ale instituţiei
prefectului se realizează de către prefect ori de către o persoană anume desemnată
prin ordin al acestuia.
Sediul instituţiei prefectului, denumit prefectură, este în municipiul
reşedinţă de judeţ, într-un imobil proprietate publică a statului, a judeţului sau a
municipiului, după caz.
Pentru municipiul Bucureşti, respectiv judeţul Ilfov, sediul instituţiei
prefectului este în municipiul Bucureşti.
Activitatea prefectului se întemeiază pe principiile : a) legalităţii,
imparţialităţii şi obiectivităţii ; b) transparenţei şi liberului acces la informaţiile de
interes public ; c) eficienţei ; d) responsabilităţii ; e) profesionalizării ; f) orientării
către cetăţean.
Pentru îndeplinirea atribuţiilor şi prerogativelor care îi revin potrivit legii,
prefectul este ajutat de 1 subprefect. Prefectul municipiului Bucureşti este ajutat de
3 subprefecţi.
Atribuţiile subprefectului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului61.
60
Emil Bălan, Drept administrativ şi procedură administrativă, Editura universitară, Bucureşti, 2002, pag. 101.
61
În Hotărârea Guvernului nr. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi
instituţia prefectului, sunt prevăzute pentru subprefecţi următoarele atribuţii principale : 1) cu privire la exercitarea, în
numele prefectului, a conducerii serviciilor publice : a) analizarea activităţii desfăşurate de serviciile publice
deconcentrate, de serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple şi de serviciile publice
comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor şi elaborarea de propuneri pentru îmbunătăţirea
activităţii acestora, pe care le înaintează prefectului ; b) examinarea, împreună cu conducătorii serviciilor publice
deconcentrate şi cu autorităţile administraţiei publice locale, a stadiului de execuţie a unor lucrări şi acţiuni care se
derulează în comun ; c) consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate cu privire la ordinele prefectului
prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate, potrivit legii ; d) asigurarea transmiterii ordinelor
prefectului având ca obiect stabilirea de măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate către conducătorul instituţiei
ierarhic superioare serviciului public deconcentrat, prin grija personalului din cadrul instituţiei prefectului ; e)
asigurarea examinării proiectelor bugetelor, precum şi a situaţiilor financiare privind execuţia bugetară întocmite de
serviciile publice deconcentrate, conform procedurii stabilite, după caz, prin ordin al ministrului ori al conducătorului
organului administraţiei publice centrale organizat la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, în vederea emiterii
avizului prefectului ; f) întocmirea proiectului regulamentului de funcţionare a colegiului prefectural, cu respectarea
prevederilor regulamentului-cadru ; g) dispunerea măsurilor în vederea organizării şedinţelor colegiului prefectural,
stabilirea, după consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate, a ordinii de zi şi a listei invitaţiilor, pe care
le înaintează prefectului ; h) urmărirea modului de îndeplinire a hotărârilor luate în cadrul colegiului prefectural, şi
formularea de propuneri în cazul nerespectării acestora, pe care le înaintează prefectului ; i) gestionarea şi urmărirea
măsurilor dispuse de către prefect în calitate de preşedinte al comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, precum şi a
hotărârilor luate în cadrul comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă. 2) cu privire la conducerea operativă a
instituţiei prefectului : a) asigurarea conducerii operative a instituţiei prefectului, cu excepţia cancelariei prefectului ; b)
51
Prefectul şi subprefectul fac parte din categoria înalţilor funcţionari publici.
Ei nu pot fi membri ai unui partid politic sau ai unei organizaţii căreia îi este
aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice, potrivit legii, sub sancţiunea
destituirii lor din funcţia publică.
Incompatibilităţ Funcţia de prefect şi subprefect este incompatibilă cu:

i a) calitatea de deputat sau senator;
b) funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al
municipiului Bucureşti;
c) funcţia de consilier local sau consilier judeţean;
d) o funcţie de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor
cu scop comercial;
e) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director,
administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile
comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi
cele financiare, precum şi la instituţiile publice;
f) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale
acţionarilor sau asociaţilor la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte
instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la alte
instituţii publice;
g) funcţia de reprezentant al statului în adunările generale ale societăţilor
comerciale inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi
cele financiare, precum şi la alte instituţii publice;
h) funcţia de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale
regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale;
elaborarea proiectului regulamentului de organizare şi funcţionare a instituţiei prefectului, pe care îl supune spre
aprobare prefectului ; c) asigurarea elaborării proiectului ordinului prefectului privind înfiinţarea şi organizarea oficiilor
prefecturale şi transmiterea acestuia către Ministerul Administraţiei şi Internelor ; d) asigurarea transmiterii către
persoanele interesate a ordinelor prefectului cu caracter individual ; e) primirea, distribuirea corespondenţei şi urmărirea
rezolvării acesteia în termenul legal ; f) elaborarea de studii şi rapoarte cu privire la aplicarea actelor normative în
vigoare, pe care le prezintă prefectului ; g) asigurarea transmiterii ordinelor prefectului cu caracter normativ către
Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi publicarea în monitorul oficial al judeţului ori al municipiului
Bucureşti, după caz ; h) îndrumarea metodologică a secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale şi ai subdiviziunilor
administrativ-teritoriale ale municipiilor, cu excepţia secretarului general al judeţului, respectiv al municipiului
Bucureşti ; i) gestionarea şi urmărirea îndeplinirii măsurilor dispuse de către prefect cu privire la realizarea sarcinilor
rezultate din actele normative în vigoare ; j) stabilirea şi urmărirea modului de realizare a fluxului de informare-
documentare în domeniile de activitate specifice instituţiei prefectului ; k) înaintarea către prefect de propuneri cu privire
la organizarea şi desfăşurarea circuitului legal al lucrărilor, informarea documentară, primirea şi soluţionarea petiţiilor,
precum şi la arhivarea documentelor ; l) acordarea de consultanţă autorităţilor administraţiei publice locale privind
proiectele acordurilor de colaborare, cooperare, asociere, înfrăţire şi aderare, iniţiate de acestea ; m) verificarea
documentaţiei şi aplicarea apostilei pe actele oficiale administrative întocmite pe teritoriul României, care urmează să
producă efecte juridice pe teritoriul unui stat semnatar al Convenţiei cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării
actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin Ordonanţa Guvernului nr.
66/1999, aprobată prin Legea nr. 52/2000, cu modificările ulterioare ; n) aprobarea eliberării de extrase sau copii de pe
acte din arhiva instituţiei prefectului, cu excepţia celor care conţin informaţii clasificate ca secrete de stat sau de
serviciu ; o) asigurarea secretariatului comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra
terenurilor, în calitate de secretar al comisiei judeţene ; p) exercitarea atribuţiilor rezultate ca urmare a aplicării actelor
normative cu caracter reparatoriu şi convocarea în şedinţe lunare a comisiilor care au ca obiect punerea în aplicare a
acestor legi. Ordinele prefectului sunt contrasemnate de către subprefectul care are sarcina de a le pune în aplicare.
Atribuţiile care revin fiecărui subprefect se stabilesc prin ordin al prefectului.
52
i) calitatea de comerciant persoană fizică;
j) calitatea de membru al unui grup de interes economic;
k) o funcţie publică încredinţată de un stat străin, cu excepţia acelor funcţii
prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte.
Prefecţii şi subprefecţii pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul
didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice.
Persoana care exercită una dintre funcţiile publice de autoritate este
obligată, la data depunerii jurământului sau, după caz, la data numirii în funcţie, să
declare că nu se află în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.
Atribuţiile În calitate de reprezentant al Guvernului, prefectul îndeplineşte

prefectului următoarele atribuţii principale :
a) asigură, la nivelul judeţului sau, după caz, al municipiului Bucureşti,
aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor, a ordonanţelor şi a hotărârilor
Guvernului, a celorlalte acte normative, precum şi a ordinii publice ;
b) acţionează pentru realizarea în judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti,
a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare şi dispune măsurile necesare
pentru îndeplinirea lor, în conformitate cu competenţele şi atribuţiile ce îi revin,
potrivit legii ;
c) acţionează pentru asigurarea climatului de pace socială, menţinerea unei
comunicări permanente cu toate nivelurile instituţionale şi sociale, acordând o
atenţie constantă prevenirii tensiunilor sociale ;
d) stabileşte, împreună cu autorităţile administraţiei publice locale,
priorităţile de dezvoltare teritorială ;
e) verifică legalitatea actelor administrative ale consiliului judeţean, ale
consiliului local sau ale primarului;
f) asigură, împreună cu autorităţile şi organele abilitate, ducerea la
îndeplinire, în condiţiile stabilite prin lege, a măsurilor de pregătire pentru situaţii
de urgenţă;
g) dispune, în calitate de preşedinte al Comitetului judeţean pentru situaţii
de urgenţă, măsurile care se impun pentru prevenirea şi gestionarea acestora şi
foloseşte în acest sens sumele special prevăzute în bugetul propriu cu această
destinaţie ;
h) utilizează, în calitate de şef al protecţiei civile, fondurile special alocate
de la bugetul de stat şi baza logistică de intervenţie în situaţii de criză, în scopul
desfăşurării în bune condiţii a acestei activităţi ;
i) dispune măsurile corespunzătoare pentru prevenirea infracţiunilor şi
apărarea drepturilor şi a siguranţei cetăţenilor, prin organele legal abilitate ;
j) asigură realizarea planului de măsuri pentru integrare europeană;
k) dispune măsuri de aplicare a politicilor naţionale hotărâte de Guvern şi
a politicilor de integrare europeană;
l) hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu instituţii
similare din ţară şi din străinătate, în vederea promovării intereselor comune;
m) asigură folosirea, în condiţiile legii, a limbii materne în raporturile
dintre cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale şi serviciile publice
deconcentrate în unităţile administrativ-teritoriale în care aceştia au o pondere de
peste 20%.
Prefectul îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege şi de celelalte acte
53
normative, precum şi însărcinările stabilite de Guvern.
Prefectul poate verifica măsurile întreprinse de primar ori de preşedintele
consiliului judeţean în calitatea lor de reprezentanţi ai statului în unitatea
administrativ-teritorială şi poate sesiza organele competente în vederea stabilirii
măsurilor necesare, în condiţiile legii.
Actele Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, prefectul emite ordine cu

prefectului caracter individual sau normativ, în condiţiile legii.
Ordinele prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate
sunt emise după consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale
ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din
subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale.
Ordinele prefectului sunt contrasemnate de către subprefect care are
sarcina de a le pune în aplicare.
Ordinele cu caracter normativ emise de prefect se publică, potrivit legii.
Ordinul prefectului, care conţine dispoziţii normative, devine executoriu
numai după ce a fost adus la cunoştinţă publică. Ordinul prefectului, cu caracter
individual, devine executoriu de la data comunicării către persoanele interesate.
Ordinele cu caracter normativ se comunică de îndată Ministerului
Administraţiei şi Internelor care poate propune Guvernului anularea ordinelor
emise de prefect dacă le consideră nelegale ori netemeinice.
Controlul de Prefectul poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ un act al

tutelă consiliului judeţean, al consiliului local sau al primarului, în cazul în care
administrativă consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.
exercitat de În exercitarea atribuţiei cu privire la verificarea legalităţii actelor
prefect administrative ale consiliului judeţean, ale consiliului local sau ale primarului,
prefectul, cu cel puţin 10 zile înaintea introducerii acţiunii în contenciosul
administrativ, va solicita autorităţilor care au emis actul, cu motivarea necesară,
reanalizarea actului socotit nelegal, în vederea modificării sau, după caz, a
revocării acestuia.
Acţiunea introdusă de către prefect pentru anularea unui act administrativ
al autorităţilor administraţiei publice locale socotit nelegal este scutită de taxa de
timbru şi se judecă în regim de urgenţă.
Controlul de tutelă administrativă realizat de prefect are două consecinţe:
- obligaţia pentru prefect de a verifica legalitatea actelor care trebuie
transmise acestuia.
- posibilitatea de a sesiza instanţa de contencios administrativ, care este
singura competentă să se pronunţe cu privire la legalitatea unui act luat de
autorităţilor publice locale.
Transmiterea, a cărei dovadă se poate face prin toate mijloacele este primul
pas spre un proces care conduce fie la clasarea actului considerat legal fie la
sesizarea instanţei de contencios administrativ dacă se presupune că actul este
ilegal.
Sarcina de a transmite actele emise de consiliul judeţean, consiliul local
şi de primar revine secretarului judeţului, comunei, oraşului ori municipiului.
Pentru verificarea legalităţii actelor administrative adoptate sau emise de
autorităţile administraţiei publice locale, structurile de specialitate ale instituţiei
54
prefectului au următoarele atribuţii principale:
a) ţin evidenţa actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile
administraţiei publice locale şi transmise prefectului în vederea verificării
legalităţii, asigură păstrarea acestora, precum şi evidenţa acţiunilor şi dosarelor
aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti;
b) examinează sub aspectul legalităţii, în termenele prevăzute de lege,
actele administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice
locale;
c) verifică legalitatea contractelor încheiate de autorităţile administraţiei
publice locale, asimilate potrivit legii actelor administrative, ca urmare a sesizării
prefectului de către persoanele care se consideră vătămate într-un drept sau interes
legitim;
d) propun prefectului sesizarea, după caz, a autorităţilor emitente, în
vederea reanalizării actului considerat nelegal, sau a instanţei de contencios
administrativ, cu motivarea corespunzătoare;
e) întocmesc documentaţia, formulează acţiunea pentru sesizarea
instanţelor judecătoreşti şi susţin în faţa acestora acţiunea formulată, precum şi
căile de atac, atunci când este cazul;
f) elaborează rapoarte şi prezintă informări prefectului cu privire la actele
verificate;
g) întocmesc documentaţia şi reprezintă prefectul şi instituţia prefectului în
faţa instanţelor judecătoreşti de orice grad, precum şi a altor autorităţi sau instituţii
publice.

1. Din ce categorie de funcţionari publici fac parte prefectul şi subprefectul ?
2. Enumeraţi cinci atribuţii ale prefectului.
3. Ce acte emite prefectul ?
6.4 Colegiul prefectural, cancelaria prefectului şi oficiile prefecturale
Colegiul În fiecare judeţ funcţionează un colegiu prefectural compus din prefect,

prefectural subprefect şi conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale
celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului,
care îşi au sediul în judeţul respectiv.
La lucrările colegiului prefectural pot fi invitate şi alte persoane a căror
prezenţă este considerată necesară.
Colegiul prefectural se convoacă de către prefect cel puţin o dată pe lună
şi oricând se consideră că este necesar.
Atribuţiile colegiului prefectural privesc armonizarea activităţii serviciilor
55
publice deconcentrate care au sediul în judeţul respectiv, precum şi
implementarea programelor, politicilor, strategiilor şi planurilor de acţiune ale
Guvernului la nivelul judeţului sau al localităţilor acestuia şi sunt reglementate
prin hotărâre a Guvernului.
Cancelaria În cadrul instituţiei prefectului se organizează şi funcţionează cancelaria

prefectului şi prefectului.
oficiile Cancelaria prefectului este un compartiment organizatoric distinct, care
prefecturale cuprinde următoarele funcţii de execuţie de specialitate specifice : directorul
cancelariei, 2 consilieri, un consultant şi secretarul cancelariei.
Prefectul poate organiza, prin ordin, în cadrul numărului de posturi şi al
fondurilor aprobate anual, oficii prefecturale. În municipiul Bucureşti se pot
organiza oficii prefecturale în fiecare sector.
Ordinul prefectului de înfiinţare şi organizare a oficiilor prefecturale se
emite numai cu avizul conform al Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Oficiile prefecturale fac parte integrantă din instituţia prefectului.

1. Din cine este compus colegiul prefectural ?
2. Care sunt atribuţiile colegiului prefectural ?
3. Prin ce act se înfiinţează şi se organizează oficiile prefecturale?
6.6 Rezumat
Unitatea de invatare Nr.6. prezinta prefectul şi instituţia prefectului.

Timişoara, 2007 ;
2004;
Bucureşti, 2002.
56
ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ
Cuprins
7.2. Principiile administraţiei publice locale
7.4. Autorităţile administraţiei publice locale
7.6. Rezumat

 Principiile administraţiei publice locale ;
 Unităţile administrativ-teritoriale ;
 Competenţele autorităţilor administraţiei publice locale ;
 Aleşii locali ;
 Incompatibilităţi privind aleşii locali ;
 Drepturile aleşilor locali ;
 Obligaţiile aleşilor locali ;
 Răspunderea aleşilor locali ;
 Registrul de interese .
7.2 Principiile administraţiei publice locale
Administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se organizează şi

funcţionează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale,
deconcentrării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice
locale, legalităţii şi al consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de
interes deosebit.
Autonomia Conceptul de autonomie locală este definit în Carta europeană a

locală autonomiei locale62 ca fiind dreptul şi capacitatea efectivă ale autorităţilor
administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în cadrul legii, în
nume propriu şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă a treburilor
publice.
Acest concept este definit şi în Legea nr. 215/2001, având un conţinut
aproape identic cu cel al textului din Carta europeană a autonomiei locale. Astfel,
potrivit acestei legi prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă
62
Adoptată la Strasburg la 15.10.1985 şi ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 199/1997, Publicată în
Monitorul Oficial nr. 331/26.11.1997.
57
a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în
numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice,
Autonomia locală este numai administrativă şi financiară, fiind exercitată
pe baza şi în limitele prevăzute de lege63.
Autonomia locală priveşte organizarea, funcţionarea, competenţele şi
atribuţiile, precum şi gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparţin comunei,
municipiului sau judeţului, după caz.
Principiul Principiul descentralizării serviciilor publice constă în transferul de

descentralizării competenţă administrativă şi financiară de la nivelul administraţiei publice
centrale la nivelul administraţiei publice locale sau către sectorul privat.
Principiul Principiul deconcentrării serviciilor publice constă în redistribuirea de

deconcentrării competenţe administrative şi financiare de către ministere şi celelalte organe de
specialitate ale administraţiei publice centrale către propriile structuri de
specialitate din teritoriu.

1. Definiţia conceptul de autonomie locală.
2. În ce constă principiul descentralizării serviciilor publioce ?
3. În ce constă principiul deconcentrării serviciilor publice ?
7.4 Autorităţile administraţiei publice locale
Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală

sunt:
- consiliul local, consiliul judeţean, Consiliul General al Municipiului
Bucureşti, consiliile locale ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale
municipiilor – ca şi autorităţi deliberative;
- primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, ai subdiviziunilor
administrativ-teritoriale ale municipiilor, primarul general al municipiului
Bucureşti şi preşedintele consiliului judeţean – ca şi autorităţi executive.
Raporturile dintre autorităţile administraţiei publice locale din comune,
63
În unele ţări, anumite niveluri ale colectivităţilor locale dispun de o putere legislativă proprie ori delegată. Este cazul
comunităţilor autonome spaniole, anumitor regiuni britanice (precum Scoţia, Ţara Galilor, Irlanda de Nord) şi regiunilor
italiene – Narcis Profiroiu, Alina Profiroiu „Practica descentralizării pe plan european şi în România. O perspectivă
comparativă” – Economie şi administraţie locală, nr. 8/2006, p. 36.
58
oraşe şi municipii şi autorităţile administraţiei publice de la nivel judeţean se
bazează pe principiile autonomiei, legalităţii, responsabilităţii, cooperării şi
solidarităţii în rezolvarea problemelor întregului judeţ.
În relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice locale şi consiliul
judeţean, pe de o parte, precum şi între consiliul local şi primar, pe de altă
parte, nu există raporturi de subordonare.
Unităţile Comunele, oraşele, municipiile şi judeţele sunt unităţi administrativ-

administrativ- teritoriale în care se exercită autonomia locală şi în care se organizează şi
teritoriale funcţionează autorităţi ale administraţiei publice locale.
Comunele pot fi formate din unul sau mai multe sate.
Unele oraşe pot fi declarate municipii, în condiţiile legii.
Unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public,
cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte
juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală şi ale
conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităţile
bancare. Unităţile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor şi
obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care
aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din
raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii.
În justiţie, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz,
de primar sau de preşedintele consiliului judeţean
Competenţele Prin competenţă se înţelege ansamblul atribuţiilor stabilite de Constituţie şi

autorităţilor de legile care conferă autorităţilor administrative drepturi şi obligaţii de a
administraţiei duce în nume propriu, în realizarea puterii publice şi sub propria
publice locale responsabilitate, o activitate de natură administrativă.
În vederea asigurării serviciilor publice de interes local, autorităţile
administraţiei publice locale exercită, în condiţiile legii, competenţe exclusive,
competenţe partajate şi competenţe delegate.
Competenţele delegate sunt competenţele atribuite prin lege
autorităţilor administraţiei publice locale, împreună cu resursele financiare
corespunzătoare, de către autorităţile publice centrale, pentru a le exercita în
numele şi în limitele stabilite de către acestea.
Competenţele exclusive sunt competenţele atribuite prin lege
autorităţilor administraţiei publice locale de realizarea cărora acestea sunt
responsabile.
Competenţele partajate sunt competenţele exercitate de către
autorităţile administraţiei publice locale, împreună cu alte niveluri ale
administraţiei publice (judeţean sau central), cu o separare clară a finanţării şi a
puterii de decizie pentru fiecare responsabil în parte.
Autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor şi
oraşelor exercită competenţe partajate cu autorităţile administraţiei publice
centrale privind:
a) alimentarea cu energie termică produsă în sistem centralizat;
b) construirea de locuinţe sociale şi pentru tineret;
c) învăţământul preuniversitar de stat, cu excepţia învăţământului
59
special;
d) ordinea şi siguranţa publică;
e) acordarea unor ajutoare sociale persoanelor aflate în dificultate;
f) prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă la nivel local;
g) serviciile de asistenţă medico-socială adresate persoanelor cu
probleme sociale;
h) serviciile de asistenţă socială cu caracter primar pentru persoane cu
dizabilităţi;
i) serviciile publice comunitare pentru evidenţa persoanelor;
j) administrarea infrastructurii de transport rutier de interes local la
nivelul comunelor;
k) alte competenţe stabilite potrivit legii.
Autorităţile administraţiei publice de la nivelul comunelor şi oraşelor
exercită competenţe partajate cu autorităţile administraţiei publice de la nivelul
judeţelor, în cazul furnizării unor servicii de utilităţi publice prin intermediul
operatorilor regionali.
Autorităţile administraţiei publice de la nivelul judeţelor exercită
competenţe partajate cu autorităţile de la nivelul administraţiei publice centrale
privind:
a) administrarea infrastructurii de transport rutier de interes judeţean;
b) învăţământul special;
c) serviciile de asistenţă medico-socială adresate persoanelor cu
probleme sociale;
d) serviciile de asistenţă socială cu caracter primar şi specializate pentru
protecţia copilului;
e) serviciile de asistenţă socială specializate pentru persoane cu
dizabilităţi;
f) serviciile publice comunitare pentru evidenţa persoanelor;
g) alte competenţe stabilite potrivit legii.
Autorităţile administraţiei publice locale exercită competenţe delegate
de către autorităţile administraţiei publice centrale privind plata unor alocaţii şi
a unor indemnizaţii pentru copii şi adulţi cu dizabilităţi.
Aleşii locali Aleşii locali sunt preşedintele consiliului judeţean, primarul, consilierii
locali şi consilierii judeţeni. Este asimilat aleşilor locali şi delegatul sătesc. În
asigurarea liberului exerciţiu al mandatului lor aceştia îndeplinesc o funcţie de
autoritate publică, beneficiind de dispoziţiile legii penale cu privire la
persoanele care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat64.
Locuitorii satelor care nu au consilieri locali aleşi în consiliile locale
sunt reprezentaţi la şedinţele de consiliu de un delegat sătesc.
Acesta este ales pe perioada mandatului consiliului local de către o
adunare sătească, constituită din câte un reprezentant al fiecărei familii,
convocată şi organizată de primar şi desfăşurată în prezenţa primarului sau
viceprimarului.
64
Codul european de conduită privind integritatea politică a reprezentanţilor aleşi locali şi regionali, dezbătut la
Congresul Puterilor locale şi Regionale din Europa şi adoptat la 17.06.1999 defineşte „ reprezentantul ales „ ca fiind
orice responsabil politic care exercită un mandat local sau regional conferit prin alegeri directe (prin vot universal) sau
individual (alegerea unei persoane în funcţii executive de către un consiliu local ori regional).
60
La discutarea problemelor privind satele respective delegaţii săteşti vor
fi invitaţi în mod obligatoriu. Votul acestora are caracter consultativ.
Participarea aleşilor locali la activitatea autorităţilor administraţiei publice
locale are caracter public şi legitim, fiind în acord cu interesele generale ale
colectivităţii în care îşi exercită mandatul.
În exercitarea mandatului, aleşii locali se află în serviciul colectivităţii
locale şi sunt responsabili în faţa acesteia. Libertatea de opinie şi de acţiune în
exercitarea mandatului alesului local este garantată.
Aleşii locali nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru opiniile politice
exprimate în exercitarea mandatului.
Reţinerea, arestarea sau trimiterea în judecată penală ori
contravenţională a aleşilor locali, precum şi faptele săvârşite care au determinat
luarea măsurilor se aduc la cunoştinţă atât autorităţii administraţiei publice din
care fac parte, cât şi prefectului, în termen de cel mult 24 de ore, de către
organele care au dispus măsurile respective.
Pe întreaga durată a mandatului, aleşii locali se consideră în exerciţiul
autorităţii publice şi se bucură de protecţia prevăzută de legea penală. De
aceeaşi protecţie juridică beneficiază şi membrii familiei – soţ, soţie şi copii –
în cazul în care agresiunea împotriva acestora urmăreşte nemijlocit exercitarea
de presiuni asupra alesului local în legătură cu exercitarea mandatului său.
Consilierii se pot constitui în grupuri, în funcţie de partidele sau
alianţele politice pe ale căror liste au fost aleşi, dacă sunt în număr de cel puţin
3.
Incompatibilităţ Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al

i privind aleşii municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este
locali incompatibilă cu :
a) funcţia de consilier local ;
b) funcţia de prefect sau subprefect ;
c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de
muncă, indiferent de durata acestuia ;
d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director
manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau
orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale., inclusiv
băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la
regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile
naţionale, precum şi la instituţiile publice ;
e) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale
acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială ;
f) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în
adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de
reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de
interes naţional ;
g) calitatea de comerciant persoană fizică ;
h) calitatea de membru al unui grup de interes economic ;
i) calitatea de deputat sau senator ;
j) funcţia de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat sau o altă
funcţie asimilată acestora ;
61
k) orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate, în ţară sau în
străinătate, cu excepţia funcţiei de cadru didactic sau a funcţiilor în cadrul unor
asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale.
Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului
Bucureşti nu pot deţine, pe durata exercitării mandatului, funcţia de consilier
judeţean.
Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului
Bucureşti pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării
ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice.
Funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu :
a) funcţia de primar sau viceprimar ;
b) funcţia de prefect sau subprefect ;
c) calitatea de funcţionar public angajat cu contract individual de
muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu
al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv ;
d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director
manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administraţie sau
cenzor la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes local înfiinţate
sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului judeţean respectiv
sau la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes naţional care îşi au
sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă ;
e) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale
acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială de interes local ori la o
societate comercială de interes naţional care îşi are sediul sau care deţine filiale
în unitatea administrativ-teritorială respectivă ;
f) funcţia de reprezentant al statului la o societate comercială care îşi
are sediul ori care deţine filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă ;
g) calitatea de deputat sau senator ;
h) funcţia de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat şi funcţiile
asimilate acestora.
O persoană nu poate exercita în acelaşi timp un mandat de consilier
local şi un mandat de consilier judeţean.
Calitatea de ales local este incompatibilă şi cu calitatea de acţionar
semnificativ la o societate comercială înfiinţată de consiliul local, respectiv de
consiliul judeţean.
Incompatibilitatea există şi în situaţia în care soţul sau rudele de gradul
I ale alesului local deţin calitatea de acţionar semnificativ la o societate
comercială înfiinţată de consiliul local, respectiv de consiliul judeţean.
Drepturile Pe timpul exercitării mandatului de primar, viceprimar, preşedinte sau

aleşilor locali vicepreşedinte al consiliului judeţean se suspendă contractul de muncă sau
actul de numire al acestora în cadrul unei instituţii ori autorităţi publice,
respectiv la regii autonome sau la societăţi comerciale cu capital integral ori
majoritar de stat sau ale unităţilor administrativ-teritoriale.
Sunt exceptate de la suspendarea contractului de muncă sau a actului de
numire cadrele didactice, cercetătorii ştiinţifici, ziariştii cu atestat
profesional, oameni de cultură şi artă.
62
Aleşii locali au dreptul de iniţiativă în promovarea actelor administrative.
Pentru participarea la lucrările consiliului şi ale comisiilor de specialitate,
consilierii au dreptul la o indemnizaţie de şedinţă. Preşedinţilor şi
vicepreşedinţilor consiliilor judeţene nu li se acordă indemnizaţie de şedinţă.
Indemnizaţia de şedinţă pentru membrii consiliului care participă la
şedinţele ordinare ale consiliului şi ale comisiilor de specialitate va fi în
cuantum de până la 5% din indemnizaţia lunară a primarului, preşedintelui
consiliului judeţean sau primarului general al municipiului Bucureşti, după
caz.
Numărul maxim de şedinţe pentru care se poate acorda indemnizaţia, este de
o şedinţă de consiliu şi 1-2 şedinţe de comisii de specialitate pe lună. Plata
indemnizaţiilor de şedinţă se efectuează exclusiv din veniturile proprii ale
bugetelor locale, respectiv judeţene.
Consilierii au dreptul la decontarea cheltuielilor pe care le-au făcut în
exercitarea mandatului, în condiţiile legii. Aceleaşi drepturi se aplică, în
mod corespunzător şi delegatului sătesc.
Primarii şi viceprimarii, precum şi preşedinţii consiliilor judeţene au dreptul
la o indemnizaţie lunară, stabilită potrivit legii. De asemenea, ei au dreptul
la decontarea, în condiţiile legii, a cheltuielilor legate de exercitarea
mandatului.
Aleşii locali beneficiază de plata cursurilor de pregătire, formare şi
perfecţionare profesională organizate de instituţii specializate, în decursul
mandatului, conform hotărârii consiliului local sau judeţean.
Obligaţiile Aleşii locali, în calitate de reprezentanţi ai colectivităţilor locale, au

aleşilor locali îndatorirea de a participa, pe durata mandatului, la exercitarea funcţiilor
administraţiei publice locale din care fac parte sau pe care le reprezintă, cu
buna-credinţă şi fidelitate faţă de ţara şi de colectivitatea care i-a ales.
Consilierii locali şi consilierii judeţeni sunt obligaţi să respecte Constituţia
şi legile ţării, precum şi regulamentul de funcţionare a consiliului, să se
supună regulilor de curtoazie şi disciplină şi să nu folosească în cuvântul lor
sau în relaţiile cu cetăţenii expresii înjurioase, ofensatoare ori calomnioase.
Aleşii locali sunt obligaţi să menţioneze expres situaţiile în care interesele
lor personale contravin intereselor generale. În cazurile în care interesul
personal nu are caracter patrimonial, consiliile locale pot permite
participarea la vot a consilierului.
Aleşii locali sunt obligaţi la probitate şi discreţie profesională.
Aleşii locali sunt obligaţi să dea dovada de cinste şi corectitudine; este
interzis alesului local să ceară, pentru sine sau pentru altul, bani, foloase
materiale sau alte avantaje.
Aleşii locali au obligaţia de a aduce la cunoştinţa cetăţenilor toate faptele şi
actele administrative ce interesează colectivitatea locală.
63
Aleşii locali au îndatorirea de a se perfecţiona în domeniul administraţiei
publice locale, urmând cursurile de pregătire, formare şi perfecţionare
organizate în acest scop de instituţiile abilitate.
Răspunderea Aleşii locali răspund, în condiţiile legii, administrativ, civil sau penal, după
aleşilor locali caz, pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin.
Consilierii răspund în nume propriu, pentru activitatea desfăşurată în
exercitarea mandatului, precum şi solidar, pentru activitatea consiliului din
care fac parte şi pentru hotărârile pe care le-au votat.
În procesul-verbal al şedinţei consiliului va fi consemnat rezultatul votului,
iar, la cererea consilierului, se va menţiona în mod expres votul acestuia.
Încălcarea de către consilieri a prevederilor Legii administraţiei publice
locale şi ale regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului atrage
aplicarea următoarelor sancţiuni:
a) avertismentul;
b) chemarea la ordine;
c) retragerea cuvântului;
d) eliminarea din sala de şedinţe;
e) excluderea temporară de la lucrările consiliului şi ale comisiei de
specialitate;
f) retragerea indemnizaţiei de şedinţă, pentru 1-2 şedinţe.
Avertismentul şi eliminarea din sala de şedinţe se aplică de către
preşedintele de şedinţă, iar celelalte sancţiuni se aplică de către consiliu,
prin hotărâre.
Pentru aplicarea sancţiunilor, cazul se va transmite comisiei de specialitate
care are în obiectul de activitate şi aspectele juridice, aceasta prezentând un
raport întocmit pe baza cercetărilor efectuate, inclusiv a explicaţiilor
furnizate de cel în cauză.
Registrul de Aleşii locali sunt obligaţi să îşi facă publice interesele personale printr-o
interese declaraţie pe propria răspundere, depusă în dublu exemplar la secretarul
comunei, oraşului, municipiului, sectorului municipiului Bucureşti, respectiv la
secretarul judeţului sau al municipiului Bucureşti, după caz.
Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au
posibilitatea să anticipeze ca o decizie a autorităţii publice din care fac parte
ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru:
a) soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv;
b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament,
indiferent de natura acestuia;
c) o societate comercială la care deţin calitatea de asociat unic, funcţia de
64
administrator sau de la care obţin venituri;
d) o altă autoritate din care fac parte;
e) orice persoană fizică sau juridică, alta decât autoritatea din care fac parte,
care a făcut o plată către aceştia sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale
acestora;
f) o asociaţie sau fundaţie din care fac parte.
Registrul de interese are caracter public, putând fi consultat de către orice
persoană, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces
la informaţiile de interes public.

1. Care sunt autorităţile deliberative ?
2. Care sunt autorităţile executive ?
3. Enumeraţi incompatibilităţi ale funcţiei de preşedinte al consiliului judeţean.
7.6 Rezumat
Unitatea de invatare Nr.7. prezintă principiile administraţiei publice locale şi
autorităţile administraţiei publice locale.

Timişoara, 2007 ;
2004;
Bucureşti, 2002.
65
CONSILIILE LOCALE ŞI PRIMARUL

Cuprins
8.2. Consiliile locale
8.4. Primarul
8.6. Rezumat

 Componenţa consiliului local ;
 Alegerea consilierilor locali ;
 Constiturea consiliilor locale ;
 Durata mandatului consiliului local ;
 Funcţionarea consiliului local ;
 Actele consiliului local ;
 Atribuţiile consiliului local ;
 Dizolvarea consiliului local ;
 Statutul primarului ;
 Alegerea primarului ;
 Durata mandatului primarului ;
 Atribuţiile primarului ;
 Actele primarului .
8.2 Consiliile locale
66
Componenţa Consiliile locale sunt compuse din consilieri locali aleşi prin vot universal, egal,
consiliului local direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de Legea privind alegerile
locale.
Numărul membrilor fiecărui consiliu local se stabileşte prin ordin al
prefectului, în funcţie de numărul locuitorilor comunei, oraşului sau municipiului,
raportat la Institutul Naţional de Statistică la data de 1 ianuarie a anului în curs
sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care precede alegerile, după cum urmează:
Numărul locuitorilor comunei, Numărul consilierilor
oraşului sau ai municipiului Se poate modifica în fcț.
de legislație, de ex:
Până la 3.000 9
Între 3.001 şi 5.000 11
Între 5.001 şi 10.000 13
Între 10.001 şi 20.000 15
Între 20.001 şi 50.000 17
Între 50.001 şi 100.000 19
Între 100.001 şi 200.000 21
Între 200.001 şi 300.000 23
Între 300.001 şi 400.000 25
Peste 400.000 27
Consiliul General al Municipiului Bucureşti este compus din 31 de

consilieri locali.
Numărul membrilor consiliilor locale ale sectoarelor municipiului
Bucureşti se stabileşte în funcţie de numărul locuitorilor sectoarelor respective.
Alegerea Legea nr. 67 din 2004 reglementează regimul alegerilor pentru autorităţile
consilierilor administraţiei publice locale, consilii locale, consilii judeţene, primari şi
locali preşedinţi de consilii judeţene.
Consiliile locale şi consiliile judeţene, precum şi primarii şi preşedinţii de
consilii judeţene se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
Consiliile locale şi consiliile judeţene se aleg pe circumscripţii electorale, pe
baza scrutinului de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale.
Primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti,
primarul general al municipiului Bucureşti şi preşedinţii consiliilor judeţene se
aleg pe circumscripţii electorale, prin scrutin uninominal.
Vicepreşedinţii consiliilor judeţene, precum şi viceprimarii se aleg prin vot
indirect de către consiliile judeţene, respectiv consiliile locale.
1. Eligibilitate
Au dreptul de a fi aleşi consilieri, primari şi preşedinţi de consilii judeţene
cetăţenii cu drept de vot care au împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta
de cel puţin 23 de ani şi dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice,
potrivit art. 40 alin. 3 din Constituţia României, republicată.
Pot candida numai persoanele care au domiciliul pe teritoriul unităţii
67
administrativ-teritoriale în care urmează să fie alese.
La sectoarele municipiului Bucureşti pot candida şi pot fi alese persoanele care
au domiciliul în municipiul Bucureşti, indiferent de sector.
2. Depunerea candidaturilor
Candidaturile pentru consiliile locale şi consiliile judeţene, preşedinţi de
consilii judeţene, precum şi cele pentru primari se propun de partidele politice
sau alianţele politice constituite potrivit Legii partidelor politice nr. 14/2003.
Se pot depune candidaturi şi de către alianţele electorale constituite în
condiţiile legii, de către organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor
naţionale, precum şi candidaturi independente. Listele de candidaţi pentru
alegerea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene trebuie întocmite astfel încât
să asigure reprezentarea ambelor sexe.
Alianţele electorale se pot constitui între partide politice sau alianţe politice la
nivel judeţean ori local. Un partid politic nu poate face parte, la acelaşi nivel,
decât dintr-o singură alianţă electorală.
Într-o circumscripţie electorală, partidele politice din alianţele politice pot
participa la alegeri fie pe liste proprii, fie pe listele alianţei. Partidele politice
din alianţele electorale participă la alegeri numai pe listele alianţei.
O persoană poate candida pentru un singur consiliu local şi un singur consiliu
judeţean şi numai pentru o singură funcţie de primar sau de preşedinte de
consiliu judeţean.
O persoană poate candida, în acelaşi timp, pentru funcţia de consilier local, de
consilier judeţean, de primar şi de preşedinte de consiliu judeţean.
Propunerile de candidaţi pentru consilierii locali, consilierii judeţeni, pentru
primari şi pentru preşedinţi de consilii judeţene se fac pe circumscripţii
electorale şi se depun la birourile electorale de circumscripţie cel mai târziu cu
30 de zile înainte de data alegerilor.
3. Circumscripţiile electorale
Pentru alegerea consiliilor locale şi a primarilor, fiecare comună, oraş,
municipiu, subdiviziune administrativ-teritorială a municipiului constituie o
circumscripţie electorală.
Pentru alegerea consiliilor judeţene şi a Consiliului General al Municipiului
Bucureşti, fiecare judeţ, respectiv municipiul Bucureşti, constituie o
circumscripţie electorală. Numerotarea circumscripţiilor electorale judeţene şi a
municipiului Bucureşti se face prin hotărâre a Guvernului.
4. Secţiile de votare
Secţiile de votare se organizează după cum urmează:
a) în localităţile urbane, câte o secţie de votare la 1.000-2.000 de locuitori;
b) în comune, câte o secţie de votare la 500-2.000 de locuitori, de regulă în
fiecare sat; pot fi organizate secţii de votare şi în satele sau în grupurile de sate
cu populaţie de până la 500 de locuitori.
68
5. Listele electorale
Listele electorale permanente se întocmesc şi se actualizează de primar
împreună cu serviciile de evidenţă a persoanei. Listele electorale permanente îi
cuprind pe toţi cetăţenii cu drept de vot care au domiciliul în localitatea pentru
care se întocmeşte lista.
În termen de 10 zile de la stabilirea datei alegerilor, potrivit prevederilor legale,
primarul este obligat să pună la dispoziţie partidelor politice, alianţelor politice
şi alianţelor electorale, la cererea şi pe cheltuiala acestora, copii de pe listele
electorale permanente, precum şi de pe listele electorale suplimentare.
Cetăţenii au dreptul să verifice înscrierile făcute în listele electorale
permanente. Întâmpinările împotriva omisiunilor, înscrierilor greşite sau
oricăror erori din liste se fac în scris şi se depun la primar.
Primarul este obligat să se pronunţe, în scris, în cel mult 3 zile de la
înregistrarea întâmpinării.
Împotriva soluţiei date de primar se poate face contestaţie în termen de 24 de
ore de la comunicare. Contestaţia se soluţionează în termen de cel mult 3 zile
de la înregistrare, de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află
localitatea. Hotărârea judecătorească este definitivă şi irevocabilă şi se
comunică persoanei interesate şi primarului în termen de 24 de ore de la
pronunţare.
La cererea cetăţenilor cu drept de vot, care şi-au stabilit cu cel puţin 3 luni
înaintea scrutinului reşedinţa în circumscripţia electorală în care au loc alegeri,
aceştia sunt înscrişi de către primar într-o listă electorală suplimentară, pe baza
actului de identitate.
Primarul comunică biroului electoral de circumscripţie numărul de alegători
rezultat din listele electorale permanente, în termen de 24 de ore de la
constituirea acestora. Numărul definitiv de alegători se comunică de către
primar biroului electoral de circumscripţie cu 5 zile înaintea datei alegerilor, pe
baza datelor cuprinse în copiile de pe listele electorale permanente şi din lista
suplimentară.
6. Birourile electorale
Pentru organizarea şi desfăşurarea operaţiunilor electorale se înfiinţează, în
condiţiile legii: Biroul Electoral Central, birouri electorale judeţene, birouri
electorale de circumscripţie şi birouri electorale ale secţiilor de votare.
Birourile electorale sunt alcătuite numai din cetăţeni cu drept de vot. Candidaţii
nu pot fi membri ai birourilor electorale.
În realizarea atribuţiilor ce revin birourilor electorale, membrii acestora exercită
o funcţie ce implică autoritatea de stat. Exercitarea corectă şi imparţială a
acestei funcţii este obligatorie.
Birourile electorale de circumscripţie comunală se constituie din 7 membri,
69
cele ale oraşelor, municipiilor şi subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale
municipiilor, din 9 membri, iar cel al municipiului Bucureşti şi cele ale
judeţelor, din 15 membri.
Birourile electorale de circumscripţie au următoarele atribuţii:
a) urmăresc aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la alegeri în circumscripţia
electorală în care funcţionează;
b) verifică dacă listele electorale permanente au fost actualizate şi veghează la
întocmirea copiilor de pe listele electorale permanente şi la organizarea secţiilor
de votare;
c) înregistrează listele de candidaţi şi candidaturile independente pentru
consiliile locale, precum şi candidaturile pentru primar şi constată rămânerea
definitivă a acestora;
d) comunică biroului electoral de circumscripţie judeţeană, respectiv a
municipiului Bucureşti, denumirea partidelor politice, alianţelor politice,
alianţelor electorale şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor
naţionale, care au depus liste complete de candidaţi;
e) fac publicaţiile şi afişările necesare cu privire la listele de candidaţi şi
candidaturile independente pentru consilieri şi la candidaturile pentru funcţia de
primar;
f) stabilesc, pe baza numărului de alegători înscrişi în listele electorale
permanente, numărul de susţinători necesar pentru depunerea candidaturilor
independente;
g) distribuie birourilor electorale ale secţiilor de votare buletinele de vot,
ştampila de control şi ştampilele cu menţiunea „votat”;
h) rezolvă întâmpinările referitoare la propria lor activitate şi contestaţiile cu
privire la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare;
i) biroul electoral de circumscripţie comunală, orăşenească, municipală,
respectiv de sector al municipiului Bucureşti, totalizează voturile exprimate şi
stabileşte rezultatul alegerilor pentru circumscripţia electorală în care
funcţionează; eliberează consilierilor şi primarului aleşi certificatul doveditor al
alegerii;
k) organizează, dacă este cazul, desfăşurarea celui de-al doilea tur de scrutin
pentru primari;
l) comunică date cu privire la alegeri şi rezultatul acestora, prin biroul electoral
de circumscripţie judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, Biroului
Electoral Central şi Guvernului şi aduc la cunoştinţa populaţiei din cuprinsul
circumscripţiei electorale, prin orice mijloc de publicitate, rezultatul alegerilor;
m) primesc de la birourile electorale ale secţiilor de votare şi predau
judecătoriilor, în a căror rază teritorială funcţionează, buletinele de vot
întrebuinţate şi necontestate, precum şi pe cele anulate, listele electorale
utilizate, ştampilele şi celelalte materiale necesare votării.
Birourile electorale ale secţiilor de votare sunt constituite dintr-un preşedinte,
70
un înlocuitor al acestuia şi 3-5 membri.
Birourile electorale ale secţiilor de votare au următoarele atribuţii:
a) primesc de la primari copiile de pe listele electorale permanente şi listele
electorale suplimentare şi asigură condiţiile necesare în vederea verificării
acestora de către alegători;
b) primesc de la birourile electorale de circumscripţie buletinele de vot pentru
alegătorii care urmează să voteze la secţia respectivă, ştampila de control şi
ştampilele cu menţiunea „votat”;
c) predau cu proces-verbal biroului electoral de circumscripţie buletinele de vot
întrebuinţate şi necontestate şi pe cele anulate, listele electorale utilizate,
ştampilele şi celelalte materiale necesare votării.
Biroul Electoral Central este alcătuit din 7 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie, preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente şi 11
reprezentanţi ai partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale.
Biroul Electoral Central are următoarele atribuţii:
a) urmăreşte întocmirea de către primari a copiilor de pe listele electorale
permanente;
b) asigură publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a denumirii şi
a semnelor electorale ale partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor
electorale şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, legal
constituite, care au dreptul să participe la alegerea autorităţilor administraţiei
publice locale, şi comunică lista tuturor birourilor electorale de circumscripţie,
imediat după constituirea acestora;
c) urmăreşte şi asigură respectarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale
privitoare la alegeri pe întregul teritoriu al ţării; asigură interpretarea unitară a
prevederilor acestora;
d) rezolvă întâmpinările referitoare la propria sa activitate şi contestaţiile cu
privire la modul de constituire, componenţa şi activitatea birourilor electorale
de circumscripţie judeţeană şi a municipiului Bucureşti;
e) primeşte şi soluţionează orice contestaţie cu privire la organizarea şi
desfăşurarea alegerii autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi cele
date în competenţa birourilor electorale de circumscripţie sau a instanţelor
judecătoreşti;
f) centralizează, pe baza comunicărilor primite de la birourile electorale de
circumscripţie judeţeană şi a municipiului Bucureşti, numărul de liste complete
depuse de către partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi
organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi comunică
Societăţii Române de Televiziune şi Societăţii Române de Radiofuziune situaţia
centralizată, în termen de 24 de ore de la întocmire;
g) primeşte procesele-verbale întocmite de birourile electorale de circumscripţie
judeţeană şi a municipiului Bucureşti, împreună cu procesele-verbale conţinând
rezultatul alegerilor, întocmite de birourile electorale de circumscripţie
71
comunală, orăşenească, municipală şi de sector al municipiului Bucureşti;
totalizează rezultatele la nivel naţional, pe partide politice, alianţe politice,
alianţe electorale şi pe candidaţi independenţi, separat pentru consiliile locale,
consiliile judeţene, primari şi preşedinţi de consilii judeţene şi asigură
publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea I şi în presă;
h) soluţionează sesizările privitoare la frauda electorală, putând dispune
anularea alegerilor dintr-o circumscripţie electorală, în cazul în care constată,
pe baza probelor administrate, că votarea şi stabilirea rezultatului alegerilor au
avut loc prin fraude de natură a modifica atribuirea mandatelor în
circumscripţia electorală respectivă; în astfel de cazuri, dispune repetarea
scrutinului, care are loc în termen de cel mult două săptămâni de la constatarea
fraudei.
i) îndeplineşte orice alte atribuţii care îi sunt stabilite prin lege.
Constituirea Constituirea consiliilor locale se face în termen de 25 de zile de la data

consiliilor desfăşurării alegerilor. Convocarea consilierilor locali aleşi şi validaţi în funcţie se
locale face de către prefect, în maximum 5 zile de la pronunţarea hotărârii de validare, în
condiţiile legii. La şedinţa de constituire participă prefectul sau reprezentantul său,
precum şi primarul sau, după caz, candidatul declarat câştigător la alegerile pentru
funcţia de primar.
Şedinţa se desfăşoară în condiţii legale dacă participă cel puţin majoritatea
consilierilor locali aleşi şi validaţi. În cazul în care nu se poate asigura această
majoritate, şedinţa se va organiza, în aceleaşi condiţii, peste 3 zile, la convocarea
prefectului. Dacă nici la a doua convocare reuniunea nu este legal constituită, se
va proceda la o nouă convocare de către prefect, peste alte 3 zile, în aceleaşi
condiţii.
În situaţia în care consiliul local nu se poate reuni nici la a treia convocare
din cauza absenţei nemotivate a consilierilor locali, instanţa va declara vacante,
prin hotărâre, locurile consilierilor locali aleşi care au lipsit la oricare dintre cele 3
convocări. Sesizarea instanţei se face de către prefect în maximum 3 zile de la
data şedinţei, pe baza procesului-verbal al şedinţei, întocmit de secretarul unităţii
administrativ-teritoriale. Hotărârea se pronunţă în maximum 3 zile de la primirea
sesizării din partea prefectului şi poate fi atacată cu recurs la instanţa competentă.
În cazul în care locurile declarate vacante, potrivit procedurii de mai sus, nu pot fi
ocupate cu supleanţii înscrişi pe listele de candidaţi respective, potrivit legii, se
organizează alegeri parţiale pentru completare, în termen de 90 de zile.
Lucrările şedinţei de constituire sunt conduse de cel mai în vârstă consilier
local, ajutat de cei mai tineri 2 consilieri locali, cu asistenţa de specialitate a
secretarului unităţii administrativ-teritoriale, care întocmeşte şi procesul-verbal al
şedinţei.
Absenţa consilierilor locali de la şedinţa de constituire este considerată
motivată dacă se face dovada că aceasta a intervenit din cauza unei boli sau a unor
evenimente de forţă majoră care au făcut imposibilă prezenţa acestora.
Consilierii locali ale căror mandate au fost validate depun în faţa
consiliului local următorul jurământ în limba română: „Jur să respect Constituţia şi
legile ţării şi să fac, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea
72
pentru binele locuitorilor comunei (oraşului, municipiului, judeţului)… . Aşa să-
mi ajute Dumnezeu!”
Consilierii locali care refuză să depună jurământul sunt consideraţi
demisionaţi de drept.
Jurământul poate fi depus şi fără formula religioasă.
Consiliul local se declară legal constituit dacă majoritatea consilierilor
locali validaţi au depus jurământul. Constituirea consiliului local se constată prin
hotărâre, adoptată cu votul majorităţii consilierilor locali validaţi.
Durata Consiliul local se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit,
mandatului prin lege organică, în caz de război sau catastrofă.
consiliului local Consiliul local îşi exercită mandatul de la data constituirii până la data
declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales.
Consiliul local ales în cursul unui mandat, ca urmare a dizolvării
consiliului local, încheie mandatul precedentei autorităţi a administraţiei publice
locale.
Consiliul local ales în urma organizării unor noi unităţi administrativ-
teritoriale sau în urma dizolvării unor consilii, îşi exercită mandatul numai până la
organizarea următoarelor alegeri locale generale.
Suspendarea mandatului de consilier local

Mandatul de consilier local se suspendă de drept numai în cazul în care
acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică de îndată
de către instanţa de judecată prefectului, care, prin ordin, constată suspendarea
mandatului.
Suspendarea durează până la încetarea arestării preventive. Ordinul de
suspendare se comunică de îndată consilierului local.
În cazul în care consilierul local al cărui mandat a fost suspendat a fost
găsit nevinovat, acesta are dreptul la despăgubiri, în condiţiile legii.
Funcţionarea Consiliul local se întruneşte în şedinţe ordinare, lunar, la convocarea

consiliului local primarului.
Consiliul local se poate întruni şi în şedinţe extraordinare, la cererea
primarului sau a cel puţin unei treimi din numărul membrilor consiliului.
Convocarea consiliului local se face în scris, prin intermediul secretarului
unităţii administrativ-teritoriale, cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor ordinare sau
cu cel puţin 3 zile înainte de şedinţele extraordinare. Odată cu notificarea
convocării, sunt puse la dispoziţie consilierilor locali materialele înscrise pe
ordinea de zi.
Şedinţele consiliului local se desfăşoară legal în prezenţa majorităţii
consilierilor locali în funcţie.
Prezenţa consilierilor locali la şedinţă este obligatorie. Cazurile în care
absenţa este motivată se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a
consiliului local. Consilierul local care absentează nemotivat de două ori
consecutiv este sancţionat, în condiţiile regulamentului de organizare şi
funcţionare a consiliului local.
Şedinţele consiliului local sunt conduse de un preşedinte de şedinţă, ales
73
Şedinţele consiliului local sunt publice.
Lucrările şedinţelor se desfăşoară în limba română. În consiliile locale în
care consilierii locali aparţinând unei minorităţi naţionale reprezintă cel puţin o
cincime din numărul total, la şedinţele de consiliu se poate folosi şi limba maternă.
În aceste cazuri se va asigura, prin grija primarului, traducerea în limba română. În
toate cazurile, documentele şedinţelor de consiliu se întocmesc în limba română.
Dezbaterile din şedinţele consiliului local, precum şi modul în care şi-a exercitat
votul fiecare consilier local se consemnează într-un proces-verbal, semnat de
preşedintele de şedinţă şi de secretarul unităţii administrativ-teritoriale.
Preşedintele de şedinţă, împreună cu secretarul unităţii administrativ-
teritoriale, îşi asumă, prin semnătură, responsabilitatea veridicităţii celor
consemnate.
La începutul fiecărei şedinţe, secretarul supune spre aprobare procesul-
verbal al şedinţei anterioare. Consilierii locali au dreptul ca, în cadrul şedinţei, să
conteste conţinutul procesului-verbal şi să ceară menţionarea exactă a opiniilor
exprimate în şedinţa anterioară.
Procesul-verbal şi documentele care au fost dezbătute în şedinţă se depun
într-un dosar special al şedinţei respective, care va fi numerotat, semnat şi sigilat
de preşedintele de şedinţă şi de secretar, după aprobarea procesului-verbal.
În termen de 3 zile de la terminarea şedinţei, secretarul unităţii
administrativ-teritoriale afişează la sediul primăriei şi, după caz, pe pagina de
internet a unităţii administrativ-teritoriale o copie a procesului-verbal al şedinţei.
La lucrările consiliului local pot asista şi lua cuvântul, fără drept de vot,
prefectul, preşedintele consiliului judeţean sau reprezentanţii acestora, deputaţii şi
senatorii, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului, secretarii şi subsecretarii de
stat, şefii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe
centrale din unităţile administrativ-teritoriale, în problemele ce privesc domeniile
de responsabilitate a acestor servicii, precum şi persoanele interesate, invitate de
primar.
Actele În exercitarea atribuţiilor ce îi revin consiliul local adoptă hotărâri, cu votul

consiliului local majorităţii membrilor prezenţi, în afară de cazurile în care legea sau regulamentul
de organizare şi funcţionare a consiliului cere o altă majoritate.
Consiliul local poate stabili ca unele hotărâri să fie luate prin vot secret.
Hotărârile cu caracter individual cu privire la persoane vor fi luate întotdeauna
prin vot secret, cu excepţiile prevăzute de lege. Procedurile de votare vor fi
stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local.
Proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilieri locali, de primar,
viceprimar sau de cetăţeni. Redactarea proiectelor se face de cei care le propun, cu
sprijinul secretarului unităţii administrativ-teritoriale şi al serviciilor din cadrul
aparatului de specialitate al primarului.
Hotărârile consiliului local se semnează de preşedintele de şedinţă, ales în
condiţiile legii, şi se contrasemnează, pentru legalitate, de către secretar. În cazul
în care preşedintele de şedinţă lipseşte sau refuză să semneze, hotărârea consiliului
local se semnează de 3-5 consilieri locali.
Atribuţiile Consiliul local are iniţiativa şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate
consiliului local problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în
competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale65.
74
Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuţii :
1. atribuţii privind organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al
primarului, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local şi ale societăţilor
comerciale şi regiilor autonome de interes local. În exercitarea atribuţiilor de mai
sus, consiliul local:
a) aprobă statutul comunei, oraşului sau municipiului, precum şi
regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local ;
b) aprobă, în condiţiile legii, la propunerea primarului, înfiinţarea,
organizarea şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului, ale
instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, precum şi reorganizarea şi statul
de funcţii ale regiilor de interes local ;
c) exercită, în numele unităţii administrativ-teritoriale, toate drepturile şi
obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute la societăţi comerciale sau regii
autonome, în condiţiile legii.
2. atribuţii privind dezvoltarea economico-socială şi de mediu a comunei,
oraşului sau municipiului. În exercitarea acestor atribuţii, consiliul local :
a) aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite,
modul de utilizare a rezervei bugetare şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar;
b) aprobă, la propunerea primarului, contractarea şi/sau garantarea
împrumuturilor, precum şi contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de
titluri de valoare în numele unităţii administrativ-teritoriale, în condiţiile legii ;
c) stabileşte şi aprobă impozitele şi taxele locale, în condiţiile legii ;
d) aprobă, la propunerea primarului, documentaţiile tehnico-economice
pentru lucrările de investiţii de interes local, în condiţiile legii ;
e) aprobă strategiile privind dezvoltarea economică, socială şi de mediu a
unităţii administrativ-teritoriale ;
f) asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile necesare implementării şi
conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare
europeană în domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor pentru serviciile
furnizate cetăţenilor.
3. atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al comunei,
oraşului sau municipiului ; în exercitarea cărora, consiliul local :
a) hotărăşte darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor
proprietate publică a comunei, oraşului sau municipiului, după caz, precum şi a
serviciilor publice de interes local, în condiţiile legii ;
b) hotărăşte vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate
privată a comunei, oraşului sau municipiului, după caz, în condiţiile legii ;
c) avizează sau aprobă, în condiţiile legii, documentaţiile de amenajare a
teritoriului şi urbanism ale localităţilor ;
d) atribuie sau schimbă, în condiţiile legii, denumiri de străzi, de pieţe şi de
obiective de interes public local.
65
Dispoziţiile Legii nr. 215/2001 au stabilit limitativ atribuţiile autorităţilor administrative, consiliile locale având
calitatea de autorităţi deliberative cărora le lipseşte capacitatea de reprezentare în relaţiile cu alte autorităţi
administrative sau în justiţie. Potrivit art. 67 din Legea nr. 215/2001 primarul este acela care reprezintă unitatea
administrativ-teritorială în raporturile cu terţii. Prevederile din legile speciale ce conferă calitatea procesuală unor
entităţi fără personalitate juridică sunt de strictă interpretare, mărginită de un cadru procesual specific acestor
reglementări. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia comercială, decizia nr. 1103 din 18 martie 2008) – Revista
„Dreptul” nr. 3/2009, p. 239.
75
4. atribuţii privind gestionarea serviciilor furnizate către cetăţeni. În
exercitarea acestor atribuţii, consiliul local:
a) asigură, potrivit competenţelor sale şi în condiţiile legii, cadrul necesar
pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind:
- educaţia;
- serviciile sociale pentru protecţia copilului, a persoanelor cu handicap, a
persoanelor vârstnice, a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie
socială;
- sănătatea;
- cultura;
- tineretul;
- sportul;
- ordinea publică;
- situaţiile de urgenţă;
- protecţia şi refacerea mediului înconjurător;
- conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi
de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice şi rezervaţiilor naturale;
- dezvoltarea urbană;
- evidenţa persoanelor;
- podurile şi drumurile publice;
- serviciile comunitare de utilitate publică: alimentare cu apă, gaz natural,
canalizare, salubrizare, energie termică, iluminat public şi transport public local,
după caz;
- serviciile de urgenţă de tip salvamont, salvamar şi de prim ajutor ;
- activităţile de administraţie social-comunitară ;
- locuinţele sociale şi celelalte unităţi locative aflate în proprietatea unităţii
administrativ-teritoriale sau în administrarea sa ;
- punerea în valoare, în interesul comunităţii locale, a resurselor naturale de
pe raza unităţii administrativ-teritoriale ;
- alte servicii publice stabilite prin lege.
b) hotărăşte acordarea unor sporuri şi altor facilităţi, potrivit legii,
personalului sanitar şi didactic;
c) sprijină, în condiţiile legii, activitatea cultelor religioase;
d) poate solicita informări şi rapoarte de la primar, viceprimar şi de la şefii
organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local;
e) aprobă construirea locuinţelor sociale, criteriile pentru repartizarea
locuinţelor sociale şi a utilităţilor locative aflate în proprietatea sau în
administrarea sa ;
f) poate solicita informări şi rapoarte specifice de la primar şi de la şefii
organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local.
5. atribuţii privind cooperarea interinstituţională pe plan intern şi extern,
atribuţii în exercitarea cărora, consiliul local:
a) hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane
juridice române sau străine, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor
acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local;
b) hotărăşte, în condiţiile legii, înfrăţirea comunei, oraşului sau
municipiului cu unităţi administrativ-teritoriale din alte ţări;
c) hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte unităţi
76
administrativ-teritoriale din ţară sau din străinătate, precum şi aderarea la asociaţii
naţionale şi internaţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea
promovării unor interese comune.
Consiliul local poate conferi persoanelor fizice române sau străine cu
merite deosebite titlul de cetăţean de onoare al comunei, oraşului sau municipiului,
în baza unui regulament propriu. Prin acest regulament se stabilesc şi condiţiile
retragerii titlului conferit.
Consiliul local îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege.
Dizolvarea
consiliului local Consiliul local se dizolvă de drept sau prin referendum local. Consiliul
local se dizolvă de drept :
a) în cazul în care acesta nu se întruneşte timp de două luni consecutive ;
b) în cazul în care nu a adoptat în 3 şedinţe ordinare consecutive nici o
hotărâre ;
c) în situaţia în care numărul consilierilor locali se reduce sub jumătate
plus unu şi nu se poate completa prin supleanţi.
Primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale sau orice
altă persoană interesată sesizează instanţa de contencios administrativ cu privire la
cazurile prevăzute mai sus. Instanţa analizează situaţia de fapt şi se pronunţă cu
privire la dizolvarea consiliului local. Hotărârea instanţei este definitivă şi se
comunică prefectului.
Consiliul local poate fi dizolvat prin referendum local, organizat în
condiţiile legii. Referendumul se organizează ca urmare a cererii adresate în acest
sens prefectului de cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi
pe listele electorale ale unităţii administrativ-teritoriale.
Cheltuielile pentru organizarea referendumului se suportă din bugetul
local.
Referendumul local este organizat, în condiţiile legii, de către o comisie
numită prin ordin al prefectului, compusă dintr-un reprezentant al prefectului, câte
un reprezentant al primarului, al consiliului local şi al consiliului judeţean şi un
judecător de la judecătoria în a cărei jurisdicţie se află unitatea administrativ-
teritorială în cauză. Secretariatul comisiei este asigurat de instituţia prefectului.
Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate
plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. Activitatea consiliului
local încetează înainte de termen dacă s-au pronunţat în acest sens cel puţin
jumătate plus unu din numărul total al voturilor liber exprimate.
Stabilirea datei pentru organizarea alegerii noului consiliu local se face de
Guvern, la propunerea prefectului. Alegerile se organizează în termen de
maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii
judecătoreşti prin care s-a constatat dizolvarea consiliului local sau, după caz, de la
validarea rezultatului referendumului.
Până la constituirea noului consiliu local, primarul sau, în absenţa acestuia,
secretarul unităţii administrativ-teritoriale va rezolva problemele curente ale
comunei, oraşului sau municipiului, potrivit competenţelor şi atribuţiilor ce îi
revin, potrivit legii.

77
1. Care este durata mandatului consiliului local ?
2. Ce acte adoptă consiliul local ?
3. Enumeraţi cinci atribuţii ale consiliului local.
8.4 PRIMARUL
Statutul Potrivit Legii nr. 215/2001 primarul este o autoritate executivă şi

primarului îndeplineşte o funcţie de autoritate publică.
În exercitarea atribuţiilor de autoritate tutelară şi de ofiţer de stare civilă, a
sarcinilor ce îi revin din actele normative privitoare la recensământ, la
organizarea şi desfăşurarea alegerilor, la luarea măsurilor de protecţie civilă,
precum şi a altor atribuţii stabilite prin lege, primarul acţionează şi ca
reprezentant al statului în comuna sau în oraşul în care a fost ales.
În această calitate, primarul poate solicita, prin intermediul prefectului, în
condiţiile legii, sprijinul şefilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor
şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din
unităţile administrativ-teritoriale, dacă sarcinile ce îi revin nu pot fi rezolvate prin
aparatul de specialitate.
Primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte
autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum şi
în justiţie66.
Semnul distinctiv al primarului este o eşarfă în culorile drapelului naţional
al României.
Eşarfa va fi purtată, în mod obligatoriu, la solemnităţi, recepţii, ceremonii
publice şi la celebrarea căsătoriilor.
Modelul eşarfei se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.
Primarul şi viceprimarii67 formează “municipalitatea”68.
Alegerea Primarul este ales în condiţiile Legii nr. 67/2004 pentru alegerea
primarului autorităţilor administraţiei publice locale.
Validarea alegerii primarului se face de către judecătoria în raza căreia se
află unitatea administrativ-teritorială, de către un judecător desemnat de
preşedintele instanţei. Cererea de validare a primarului se depune în termen de 3
zile de la data rezultatelor alegerilor, în condiţiile legii.
66
De fiecare dată când acţiunea în justiţie vizează hotărâri ale consiliului local, existând şi capete de cerere de ordin
patrimonial, în litigiu alături de consiliul local trebuie să stea şi primarul, având în vedere dispoziţiile art. 67 şi 68 lit. l
din Legea nr. 215/2001 (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia comercială, decizia nr. 920 din 5 martie 2010). –
Revista „Dreptul”, p. 265.
67
Comunele, oraşele şi municipiile au câte un primar şi un viceprimar; municipiile reşedinţă de judeţ şi sectoarele
municipiului Bucureşti au câte un primar şi 2 viceprimari.
68
78
Rezultatul validării sau invalidării alegerii primarului se aduce la
cunoştinţa prefectului şi se prezintă în şedinţa de constituire a consiliului local
sau, după caz, într-o şedinţă extraordinară, de către un judecător desemnat de
preşedintele judecătoriei.
În caz de invalidare a alegerii primarului, Guvernul, la propunerea
prefectului, va stabili data alegerilor. Aceasta se organizează în termen de
maximum 90 de zile de la data invalidării sau, după caz, de la data rămânerii
definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti, în condiţiile legii.
Durata Mandatul primarului este de 4 ani şi se exercită până la depunerea

mandatului jurământului de către primarul nou ales. Mandatul primarului poate fi prelungit,
primarului prin lege organică, în caz de război, calamitate naturală, dezastru sau sinistru
deosebit de grav.
Mandatul primarului încetează de drept în condiţiile legii statutului
aleşilor locali, precum şi în următoarele situaţii :
a) dacă acesta se află în imposibilitatea exercitării funcţiei datorită unei
boli grave, certificate, care nu permite desfăşurarea activităţii în bune condiţii
timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic ;
b) dacă acesta nu îşi exercită, în mod nejustificat, mandatul timp de 45 de
zile consecutiv. În aceste cazuri de încetare a mandatului, prefectul, prin ordin, ia
act de încetarea mandatului primarului.
Ordinul prefectului poate fi atacat de primar la instanţa de contencios
administrativ în termen de 10 zile de la comunicare.
Instanţa de contencios administrativ este obligată să se pronunţe în termen
de 30 de zile. În acest caz procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea
primei instanţe este definitivă şi irevocabilă.
Data organizării alegerilor pentru funcţia de primar se stabileşte de
Guvern, la propunerea prefectului. Acestea se organizează în termen de
maximum 90 de zile de la data expirării termenului în care ordinul prefectului
poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ sau de la data pronunţării
hotărârii instanţei, în condiţiile legii.
Mandatul primarului încetează ca urmare a rezultatului unui referendum
local având ca obiect demiterea acestuia, organizat în condiţiile legii.
Referendumul pentru încetarea mandatului primarului se organizează ca
urmare a cererii69 adresate în acest sens prefectului de locuitorii comunei,
oraşului sau municipiului, ca urmare a nesocotirii de către acesta a intereselor
generale ale colectivităţii locale sau a neexercitării atribuţiilor ce îi revin, potrivit
legii, inclusiv a celor pe care le exercită ca reprezentant al statului.
Organizarea referendumului trebuie să fie solicitată, în scris, de cel puţin
25% dintre locuitorii cu drept de vot. Acest procent trebuie să fie realizat în
fiecare dintre localităţile componente ale comunei, oraşului sau municipiului.
Mandatul primarului se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a
fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către
instanţa de judecată prefectului, care, prin ordin, constată suspendarea
mandatului.
69
Cererea va cuprinde motivele ce au stat la baza acesteia, numele şi prenumele, data şi locul naşterii, seria şi numărul
buletinului sau ale cărţii de identitate şi semnătura olografă ale cetăţenilor care au solicitat organizarea referendumului.
79
Ordinul de suspendare se comunică de îndată primarului. Suspendarea
durează până la încetarea arestării preventive.
Dacă primarul suspendat din funcţie a fost găsit nevinovat, acesta are
dreptul, în condiţiile legii, la plata drepturilor salariale corespunzătoare perioadei
în care a fost suspendat.
În caz de vacanţă a funcţiei de primar, precum şi în caz de suspendare din
funcţie a acestuia, atribuţiile ce îi sunt conferite prin lege vor fi exercitate de drept
de viceprimar sau, după caz, de unul dintre viceprimari, desemnat de consiliul
local cu votul secret al majorităţii consilierilor locali în funcţie.
În situaţia în care sunt suspendaţi din funcţie, în acelaşi timp, atât
primarul, cât şi viceprimarul, consiliul local deleagă un consilier local care va
îndeplini atât atribuţiile primarului, cât şi pe cele ale viceprimarului, până la
încetarea suspendării.
Dacă devin vacante, în acelaşi timp, atât funcţia de primar, cât şi cea de
viceprimar, consiliul local alege un nou viceprimar.
Atribuţiile Primarul îndeplineşte următoarele categorii principale de atribuţii :

primarului a) atribuţii exercitate în calitate de reprezentant al statului, în condiţiile
legii ;
b) atribuţii referitoare la relaţia cu consiliul local ;
c) atribuţii referitoare la bugetul local ;
d) atribuţii privind serviciile publice asigurate cetăţenilor ;
alte atribuţii stabilite prin lege.
a) Ca reprezentant al statului, primarul îndeplineşte funcţia de ofiţer de
stare civilă şi de autoritate tutelară şi asigură funcţionarea serviciilor publice
locale de profil, atribuţii privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor,
referendumului şi a recensământului. Primarul îndeplineşte şi alte atribuţii
stabilite prin lege.
b) În relaţia cu consiliul local, primarul :
- prezintă consiliului local, în primul trimestru, un raport anual privind
starea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale ;
- prezintă, la solicitarea consiliului local, alte rapoarte şi informări ;
- elaborează proiectele de strategii privind starea economică, socială şi de
mediu a unităţii administrativ-teritoriale şi le supune aprobării consiliului local ;
c) În exercitarea atribuţiilor referitoare la bugetul local, primarul :
- exercită funcţia de ordonator principal de credite;
- întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere al exerciţiului
bugetar şi le supune spre aprobare consiliului local ;
- iniţiază, în condiţiile legii, negocieri pentru contractarea şi emiterea de
titluri de valoare în numele unităţii administrativ-teritoriale ;
- verifică, prin compartimentele de specialitate, corecta înregistrare fiscală
a contribuabililor la organul fiscal teritorial, atât a sediului social principal, cât şi
a sediului secundar.
d) În exercitarea atribuţiilor privind serviciile publice asigurate
cetăţenilor, primarul :
- coordonează realizarea serviciilor publice de interes local, prestate prin
intermediul aparatului de specialitate sau prin intermediul organismelor
prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local ;
80
- ia măsuri pentru prevenirea şi, după caz, gestionarea situaţiilor de
urgenţă ;
- ia măsuri pentru organizarea executării şi executarea în concret a
activităţilor de interes local;
- ia măsuri pentru asigurarea inventarierii, evidenţei statistice, inspecţiei şi
controlului efectuării serviciilor publice de interes local, precum şi a bunurilor din
patrimoniul public şi privat al unităţii administrativ-teritoriale;
- numeşte, sancţionează şi dispune suspendarea, modificarea şi încetarea
raporturilor de serviciu, sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condiţiile legii,
pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate, precum şi pentru
conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de interes local;
- asigură elaborarea planurilor urbanistice prevăzute de lege, le supune
aprobării consiliului local şi acţionează pentru respectarea prevederilor acestora;
- emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege
şi alte acte normative;
- asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile necesare conformării cu
prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în
domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate
cetăţenilor.
Actele În exercitarea atribuţiilor sale, primarul emite dispoziţii cu caracter

primarului normativ sau individual. Acestea devin executorii numai după ce sunt aduse la
cunoştinţa publică sau după ce au fost comunicate persoanelor interesate, după
caz.
Dispoziţiile primarului se comunică în mod obligatoriu prefectului
judeţului, în cel mult 5 zile lucrătoare de la semnarea lor.

1. Enumeraţi cinci atribuţii ale primarului.
2. Ce acte emite primarul ?
3. Care este durata mandatului primarului ?
8.6 Rezumat
Unitatea de invatare Nr.8. prezinta consiliile locale şi primarul.
81
Timişoara, 2007 ;
2004;
Bucureşti, 2002.
ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ JUDEŢEANĂ

Cuprins
9.2. Consiliul judeţean
9.4. Preşedintele consiliului judeţean
9.6. Secretarii unităţilor administrativ-teritoriale
9.8. Rezumat

 Componenţa consiliului judeţean ;
 Durata mandatului consiliului judeţean ;
 Atribuţiile consiliului judeţean ;
 Funcţionarea consiliului judeţean ;
 Actele consiliului judeţean ;
 Statutul preşedintelui consiliului judeţean ;
 Atribuţiile preşedintelui consiliului judeţean ;
 Actele preşedintelui consiliului judeţean ;
 Secretarii unităţilor administrativ-teritoriale.
9.2 Consiliul judeţean
Judeţul, în acelaşi timp unitate administrativ-teritorială şi colectivitate

descentralizată, ocupă în tradiţia administrativă românească un loc important.
Pe plan juridic, judeţul are o dublă natură. Această colectivitate este pe de
82
o parte circumscripţie a statului care are în frunte prefectul, reprezentantul puterii
centrale, iar pe de altă parte este o colectivitate locală care se administrează liber
printr-un consiliu ales.
Consiliul judeţean are sediul în municipiu reşedinţă de judeţ, acesta având
un rol simbolic important.
Vom prezenta succesiv cele două organe prin care se exercită administraţia
judeţului: consiliul judeţean – autoritate deliberativă şi preşedintele său –
autoritate executivă, cu precizarea că nu vom mai relua constituirea consiliului
judeţean întrucât legea prevede aceeaşi procedură ca şi la constituirea consiliului
local.
Componenţa Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice locale, constituită
consiliului la nivel judeţean, pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale, orăşeneşti şi
judeţean municipale, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean.
Consiliul judeţean este compus din consilieri judeţeni, aleşi prin vot
universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile legii.
Numărul membrilor fiecărui consiliu judeţean se stabileşte prin ordin al
prefectului, în funcţie de numărul locuitorilor judeţului, raportat de Institutul
Naţional de Statistică la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de
1 iulie a anului care precede alegerile, după cum urmează :
Numărul locuitorilor judeţului Numărul consilierilor

- până la 350.000 31
- între 350.001 şi 500.000 33
- între 500.001 şi 650.000 35
- peste 650.000 37
Durata Consiliul judeţean se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi
mandatului prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.
Consiliul judeţean îşi exercită mandatul de la data constituirii până la data
declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales.
Atribuţiile Consiliul judeţean îndeplineşte următoarele categorii principale de

consiliului atribuţii :
judeţean 1. atribuţii privind organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al
consiliului judeţean, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean şi ale
societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes judeţean .
În exercitarea acestor atribuţii consiliul judeţean :
- alege, din rândul consilierilor judeţeni, 2 vicepreşedinţi ;
- hotărăşte înfiinţarea sau reorganizarea de instituţii, servicii publice şi
societăţi comerciale de interes judeţean, precum şi reorganizarea regiilor autonome
de interes judeţean, în condiţiile legii ;
- aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului judeţean,
organigrama, statul de funcţii, regulamentul de organizare şi funcţionare ale
aparatului de specialitate, precum şi ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes
judeţean şi ale societăţilor şi regiilor autonome de interes judeţean ;
- exercită, în numele judeţului, toate drepturile şi obligaţiile
corespunzătoare participaţiilor deţinute la societăţi comerciale sau regii autonome,
în condiţiile legii ;
- numeşte, sancţionează şi dispune suspendarea, modificarea şi încetarea
83
raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condiţiile legii,
pentru conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean.
2. atribuţii privind dezvoltarea economico-socială a judeţului .
În exercitarea acestor atribuţii, consiliul judeţean:
- aprobă, la propunerea preşedintelui consiliului judeţean, bugetul propriu
al judeţului, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare şi contul de
încheiere a exerciţiului bugetar;
- aprobă, la propunerea preşedintelui consiliului judeţean, contractarea
şi/sau garantarea împrumuturilor, precum şi contractarea de datorie publică locală
prin emisiuni de titluri de valoare în numele judeţului, în condiţiile legii ;
- stabileşte impozite şi taxe judeţene, în condiţiile legii ;
- adoptă strategii, prognoze şi programe de dezvoltare economico-socială şi
de mediu a judeţului, pe baza propunerilor primite de la consiliile locale ; dispune,
aprobă şi urmăreşte, în cooperare cu autorităţile administraţiei publice locale
comunale şi orăşeneşti interesate, măsurile necesare, inclusiv cele de ordin
financiar, pentru realizarea acestora ;
- stabileşte, pe baza avizului consiliilor locale ale unităţilor administrativ-
teritoriale implicate, proiectele de organizare şi amenajare a teritoriului judeţului,
precum şi de dezvoltare urbanistică generală a acestuia şi a unităţilor
administrativ-teritoriale componente ; urmăreşte modul de realizare a acestora, în
cooperare cu autorităţile administraţiei publice locale comunale, orăşeneşti sau
municipale implicate ;
- aprobă documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările de investiţii de
interes judeţean, în limitele şi în condiţiile legii.
3. atribuţii privind gestionarea patrimoniului judeţului.
În exercitarea atribuţiilor privind gestionarea patrimoniului judeţului,
consiliul judeţean :
- hotărăşte darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor
proprietate publică a judeţului, după caz, precum şi a serviciilor publice de interes
judeţean, în condiţiile legii ;
- hotărăşte vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate
privată a judeţului, după caz, în condiţiile legii ;
- atribuie, în condiţiile legii, denumiri de obiective de interes judeţean.
4. atribuţii privind gestionarea serviciilor publice din subordine.
În exercitarea acestor atribuţii, consiliul judeţean :
- asigură, potrivit competenţelor sale şi în condiţiile legii, cadrul necesar
pentru furnizarea serviciilor publice de interes judeţean privind:
a) educaţia;
b) serviciile sociale pentru protecţia copilului, a persoanelor cu handicap, a
persoanelor vârstnice, a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie
socială;
c) sănătatea;
d) cultura;
e) tineretul;
f) sportul;
g) ordinea publică;
h) situaţiile de urgenţă;
i) protecţia şi refacerea mediului înconjurător;
84
j) conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi
de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice şi rezervaţiilor naturale;
k) evidenţa persoanelor;
l) podurile şi drumurile publice;
m) serviciile comunitare de utilitate publică de interes judeţean, precum şi
alimentarea cu gaz metan;
n) alte servicii publice stabilite prin lege.
- sprijină, în condiţiile legii, activitatea cultelor religioase ;
- emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege ;
- acordă consultanţă în domenii specifice, în condiţiile legii, unităţilor
administrativ-teritoriale din judeţ, la cererea acestora.
5. atribuţii privind cooperarea interinstituţională ;
În exercitarea acestor atribuţii, consiliul judeţean :
- hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane
juridice române ori străine, inclusiv cu parteneri din societatea civilă, în vederea
finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de
interes public judeţean ;
- hotărăşte, în condiţiile legii, înfrăţirea judeţului cu unităţi administrativ-
teritoriale din alte ţări ;
- hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte unităţi
administrativ-teritoriale din ţară ori străinătate, precum şi aderarea la asociaţii
naţionale şi internaţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea
promovării unor interese comune.
6. alte atribuţii prevăzute de lege.
Funcţionarea Consiliul judeţean se întruneşte în şedinţă ordinară în fiecare lună, la

consiliului convocarea preşedintelui consiliului judeţean. Se poate întruni şi în şedinţe
judeţean extraordinare ori de câte ori este necesar, la cererea preşedintelui sau a cel puţin
unei treimi din numărul membrilor consiliului ori la solicitarea prefectului,
adresată preşedintelui consiliului judeţean, în cazuri excepţionale care necesită
adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor
calamităţilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizotiilor, precum şi
pentru apărarea ordinii şi liniştii publice.
Convocarea consiliului judeţean se face în scris, prin intermediul
secretarului general al judeţului, cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor ordinare sau
cu cel puţin 3 zile înaintea celor extraordinare.
În caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor
locuitorilor judeţului convocarea consiliului judeţean se face de îndată.
În invitaţia la şedinţă se vor preciza data, ora, locul desfăşurării şi ordinea
de zi a acesteia.
În situaţia în care preşedintele consiliului judeţean se află în imposibilitatea
de a convoca consiliul în şedinţă ordinară, aceasta se va face de către
vicepreşedintele desemnat să exercite atribuţiile preşedintelui, în condiţiile legii.
Ordinea de zi a şedinţei consiliului judeţean se aduce la cunoştinţa
locuitorilor judeţului prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate.
În judeţele în care cetăţenii unei minorităţi au o pondere de peste 20% din
numărul locuitorilor ordinea de zi se aduce la cunoştinţă publică şi în limba
maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţilor respective.
85
În toate cazurile convocarea se consemnează în procesul-verbal al şedinţei.
Şedinţele consiliului judeţean se desfăşoară în prezenţa majorităţii
consilierilor judeţeni în funcţie.
Prezenţa consilierilor judeţeni la şedinţă este obligatorie. Cazurile în care
se consideră că absenţă este determinată de motive temeinice se vor stabili prin
regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului judeţean. În situaţia în care
un consilier judeţean absentează de două ori consecutiv fără motive temeinice, el
poate fi sancţionat în condiţiile regulamentului de organizare şi funcţionare a
consiliului judeţean.
Actele În exercitarea atribuţiilor ce îi revin consiliul judeţean adoptă hotărâri cu
consiliului votul majorităţii membrilor prezenţi, în afară de cazurile în care legea sau
judeţean regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului cere o altă majoritate.
Proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilieri judeţeni, de preşedintele
consiliului judeţean, de vicepreşedinţii consiliului judeţean sau de cetăţeni.
Redactarea proiectelor se face de către cei care le propun, cu sprijinul secretarului
unităţii administrativ-teritoriale şi al serviciilor din cadrul aparatului de specialitate
al consiliului judeţean.
Hotărârile se semnează de preşedinte sau, în lipsa acestuia, de
vicepreşedintele consiliului judeţean care a condus şedinţa şi se contrasemnează de
secretarul judeţului.
Hotărârile consiliului judeţean se comunică în mod obligatoriu prefectului
judeţului.

1. Din ce este compus consiliul judeţean ?
2. Enumeraţi cinci atribuţii ale consiliului judeţean.
3. Ce acte adoptă consiliul judeţean ?
9.4 Preşedintele consiliului judeţean
Statutul Preşedintele consiliului judeţean este şeful administraţiei publice judeţene,

preşedintelui care personalizează colectivitatea judeţeană, ocupând un rol esenţial în sânul
consiliului acesteia. Dispune de o administraţie proprie fiind şeful aparatului propriu al
judeţean consiliului judeţean.
Preşedintele consiliului judeţean reprezintă judeţul în relaţiile cu celelalte
autorităţi publice, cu persoanele fizice şi juridice române şi străine, precum şi în
justiţie.
Preşedintele răspunde în faţa consiliului judeţean de buna funcţionare a
administraţiei publice judeţene.
Preşedintele consiliului judeţean răspunde de buna funcţionare a
86
aparatului de specialitate al consiliului judeţean, pe care îl conduce. Coordonarea
unor compartimente din aparatul de specialitate poate fi delegată prin dispoziţie a
preşedintelui consiliului judeţean, vicepreşedinţilor sau altor persoane, în
condiţiile legii.
Preşedintele consiliului judeţean asigură respectarea prevederilor
Constituţiei, punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a
hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor consiliului judeţean, precum
şi a altor acte normative.
Atribuţiile Preşedintele consiliului judeţean îndeplineşte, în condiţiile legii,

preşedintelui următoarele categorii principale de atribuţii:
consiliului 1) atribuţii privind funcţionarea aparatului de specialitate al consiliului
judeţean judeţean, a instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean şi a societăţilor
comerciale şi regiilor autonome de interes judeţean. În exercitarea acestor
atribuţii, preşedintele consiliului judeţean:
a) întocmeşte şi supune spre aprobare consiliului judeţean regulamentul
de organizare şi funcţionare a acestuia, organigrama, statul de funcţii şi
regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului de specialitate, precum şi
ale instituţiilor şi serviciilor de interes judeţean şi ale societăţilor comerciale şi
regiilor autonome de interes judeţean;
b) numeşte, sancţionează şi dispune suspendarea, modificarea şi încetarea
raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condiţiile legii,
pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate al consiliului judeţean.
2) atribuţii privind relaţia cu consiliul judeţean. În exercitarea acestor
a) conduce şedinţele consiliului judeţean şi dispune măsurile necesare
pentru pregătirea şi desfăşurarea în bune condiţii a acestora:
b) prezintă consiliului judeţean, anual sau la cerere, rapoarte cu privire la
modul de îndeplinire a atribuţiilor sale şi a hotărârilor consiliului judeţean;
c) propune consiliului judeţean numirea, sancţionarea, modificarea şi
încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în
condiţiile legii, pentru conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de interes
judeţean.
3) atribuţii privind bugetul propriu al judeţului. În exercitarea acestor
a) exercită funcţia de ordonator principal de credite;
b) întocmeşte proiectul bugetului judeţului şi contul de încheiere a
exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului judeţean, în condiţiile şi
la termenele prevăzute de lege;
c) urmăreşte modul de realizare a veniturilor bugetare şi propune
consiliului judeţean adoptarea măsurilor necesare pentru încasarea acestora la
termen;
d) iniţiază, cu aprobarea consiliului judeţean, negocieri pentru
contractarea de împrumuturi şi emisiuni de titluri de valoare în numele judeţului.
4) atribuţii privind relaţia cu alte autorităţi ale administraţiei publice
locale şi serviciile publice. În exercitarea acestor atribuţii, preşedintele consiliului
judeţean:
a) îndrumă metodologic, prin aparatul de specialitate al consiliului
87
judeţean, activităţile de stare civilă şi autoritate tutelară desfăşurate în comune şi
oraşe;
b) poate acorda, fără plată, prin aparatul de specialitate al consiliului
judeţean, sprijin, asistenţă tehnică, juridică şi de orice altă natură consiliilor locale
sau primarilor, la cererea expresă a acestora;
5. Atribuţii privind serviciile publice de interes judeţean. În exercitarea
acestor atribuţii, preşedintele consiliului judeţean:
a) coordonează realizarea serviciilor publice şi de utilitate publică de
interes judeţean prestate prin intermediul aparatului de specialitate al consiliului
judeţean sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice şi de
utilitate publică de interes judeţean;
b) ia măsuri pentru organizarea executării şi executarea în concret a
activităţilor serviciilor publice;
c) ia măsuri pentru evidenţa, statistica, inspecţia şi controlul efectuării
serviciilor publice şi de utilitate publică de interes judeţean, precum şi a bunurilor
din patrimoniul public şi privat al judeţului;
d) emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege
sau prin hotărâre a consiliului judeţean;
e) coordonează şi controlează organismele prestatoare de servicii publice
şi de utilitate publică de interes judeţean înfiinţate de consiliul judeţean şi
subordonate acestuia;
f) coordonează şi controlează realizarea activităţilor de investiţii şi
reabilitare a infrastructurii judeţene.
Preşedintele consiliului judeţean poate delega vicepreşedinţilor, prin
dispoziţie, atribuţiile privind serviciile publice de interes judeţean.
Actele În exercitarea atribuţiilor sale preşedintele consiliului judeţean emite

preşedintelui dispoziţii cu caracter normativ sau individual. Acestea devin executorii numai
consiliului după ce sunt aduse la cunoştinţa publică sau după ce au fost comunicate
judeţean persoanelor interesate, după caz.

1. Ce fel de autoritate a administraţiei publice este preşedintele consiliului
judeţean ?
2. Ce acte emite preşedintele consiliului judeţean ?
3. Enumeraţi cinci atribuţii ale preşedintelui consiliului judeţean.
9.6 Secretarii unităţilor administrativ - teritoriale

Fiecare unitate administrativ-teritorială şi subdiviziune administrativ-
teritorială a municipiilor are un secretar salarizat din bugetul local. Secretarul
comunei, oraşului, municipiului, judeţului şi al subdiviziunii administrativ-
teritoriale a municipiilor este funcţionar public de conducere, cu studii superioare
juridice sau administrative. Secretarul se bucură de stabilitate în funcţie şi nu
poate fi membru al unui partid politic, sub sancţiunea destituirii din funcţie.
88
De asemenea, nu poate fi soţ, soţie sau rudă de gradul întâi cu primarul
sau cu viceprimarul, respectiv cu preşedintele sau vicepreşedintele consiliului
judeţean, sub sancţiunea eliberării din funcţie.
Recrutarea, numirea, suspendarea, modificarea, încetarea raporturilor de
serviciu şi regimul disciplinar ale secretarului unităţii administrativ-teritoriale se
fac în conformitate cu prevederile legislaţiei privind funcţia publică şi
funcţionarii publici.
Atribuţiile Secretarul unităţii administrativ-teritoriale îndeplineşte, în condiţiile legii,

secretarului următoarele atribuţii:
unităţii a) avizează, pentru legalitate, dispoziţiile primarului şi ale preşedintelui
administrativ- consiliului judeţean, hotărârile consiliului local, respectiv ale consiliului judeţean;
teritoriale b) participă la şedinţele consiliului local, respectiv ale consiliului
judeţean;
c) asigură gestionarea procedurilor administrative privind relaţia dintre
consiliul local şi primar, respectiv consiliul judeţean şi preşedintele acestuia,
precum şi între aceştia şi prefect;
d) organizează arhiva şi evidenţa statistică a hotărârilor consiliului local şi
a dispoziţiilor primarului, respectiv a hotărârilor consiliului judeţean şi a
dispoziţiilor preşedintelui consiliului judeţean;
e) asigură transparenţa şi comunicarea către autorităţile, instituţiile
publice şi persoanele interesate a actelor, în condiţiile Legii nr. 544/2001 privind
liberul acces la informaţiile de interes public;
f) asigură procedurile de convocare a consiliului local, respectiv a
consiliului judeţean, şi efectuarea lucrărilor de secretariat, comunică ordinea de
zi, întocmeşte procesul-verbal al şedinţelor consiliului local, respectiv ale
consiliului judeţean, şi redactează hotărârile consiliului local, respectiv ale
consiliului judeţean;
g) pregăteşte lucrările supuse dezbaterii consiliului local, respectiv a
consiliului judeţean, şi comisiilor de specialitate ale acestuia;
h) alte atribuţii prevăzute de lege sau însărcinări date de consiliul local, de
primar, de consiliul judeţean sau de preşedintele consiliului judeţean, după caz.

1. Ce acte contrasemnează secretarul judeţului ?
2. Enumeraţi cinci atribuţii ale secretarului unităţii administrativ-teritoriale.
3. Cine poate fi secretarul comunei, oraşului, municipiului şi al judeţului ?
9.8 Rezumat
Unitatea de invatare Nr.9. prezinta autorităţile administraţiei publice judeţene.
89

Timişoara, 2007 ;
2004;
Bucureşti, 2002.
NOŢIUNEA DE FUNCŢIE ŞI FUNCŢIONAR PUBLIC

Cuprins
10.1 Obiectivele unităţii de învăţare Nr.10
.
10.2 Consideraţii generale
.
10.3 Teste de evalure 1 a unităţii de învăţare Nr.10
.
10.4 Drepturile şi îndatoririle funcţionarilor publici
.
10.5 Test de autoevaluare 2 a unităţii de învăţare Nr.10
.
10.6 Rezumat
.
10.7 Bibliografia unităţii de învăţare
.

 Consideraţii generale ;
 Conflictul de interese privind funcţionarii publici ;
 Incompatibilităţi ;
 Drepturile funcţionarilor publici ;
 Îndatoririle funcţionarilor publici
10.2 Consideraţii generale
90
Funcţionarul
public În organele administraţiei publice centrale şi cele ale administraţiei publice
locale îşi desfăşoară activitatea atât funcţionari publici cât şi personal
contractual70. Legea nr. 188/199971 se aplică numai funcţionarilor publici şi numai
regimul juridic care se aplică acestora se studiază la dreptul administrativ.
Funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie
publică. Persoana care a fost eliberată din funcţia publică şi se află în corpul de
rezervă al funcţionarilor publici îşi păstrează calitatea de funcţionar public.
Totalitatea funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor administrative
autonome şi din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică
centrală şi locală constituie corpul funcţionarilor publici.
Pot beneficia de statute speciale72 funcţionarii publici care îşi desfăşoară
activitatea în cadrul următoarelor servicii publice:
a) structurile de specialitate ale Parlamentului României;
b) structurile de specialitate ale Administraţiei Prezidenţiale;
c) structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ;
d) serviciile diplomatice şi consulare;
e) autoritatea vamală;
f) poliţia şi alte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor;
g) alte servicii publice stabilite prin lege.
Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele
condiţii:
a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care
candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică;
g) îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice;
h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra
umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu
serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie
sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu
exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
70
Personalul contractual salariat este personalul din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice, care
desfăşoară activităţi de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire, pază,
precum şi alte categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. Persoanele care ocupă aceste funcţii
nu au calitatea de funcţionar public şi li se aplică legislaţia muncii.
71
Legea privind statutul funcţionarilor publici.
72
Prin statutele speciale se pot reglementa: a) drepturi, îndatoriri şi incompatibilităţi specifice; b)
funcţii publice specifice. În cazul statutelor speciale aplicabile serviciilor diplomatice şi consulare,
precum şi a poliţiştilor şi altor structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, dispoziţiile
speciale pot reglementa şi prevederi cu privire la carieră.
91
i) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul
individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
j) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin
lege.
Funcţia publică Funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor,

stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de
către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile
administrative autonome.
Activităţile desfăşurate de funcţionarii publici, care implică exercitarea
prerogativelor de putere publică, sunt următoarele:
a) punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative:
b) elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice
autorităţii sau instituţiei publice, precum şi asigurarea avizării acestora;
c) elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor, a programelor, a
studiilor, analizelor şi statisticilor necesare realizării şi implementării politicilor
publice, precum şi a documentaţiei necesare executării legilor, în vederea realizării
competenţei autorităţii sau instituţiei publice;
d) consilierea, controlul şi auditul public intern;
e) gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare;
f) colectarea creanţelor bugetare;
g) reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile
acesteia cu persoane fizice şi persoane juridice de drept public sau privat, din ţară
şi străinătate, în limita competenţelor stabilite de conducătorul autorităţii sau
instituţiei publice, precum şi reprezentarea în justiţie a autorităţii sau instituţiei
publice în care îşi desfăşoară activitatea;
h) realizarea de activităţi în conformitate cu strategia de informatizare a
administraţiei publice.
Principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice sunt:
legalitate, imparţialitate şi obiectivitate;
transparenţa;
eficienţă şi eficacitate;
d) responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale;
orientare către cetăţean;
stabilitate în exercitarea funcţiei publice;
subordonare ierarhică.
Conflictul de
interese privind Funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre
funcţionarii următoarele situaţii:
publici a) este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea
deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter
patrimonial;
b) participă în cadrul aceleiaşi comisii, constituite conform legii, cu
funcţionari publici care au calitatea de soţ sau rudă de gradul I;
c) interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot
influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice.
În cazul existenţei unui conflict de interese, funcţionarul public este obligat
92
să se abţină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei
decizii şi să-l informeze de îndată pe şeful ierarhic căruia îi este subordonat direct.
Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu
imparţialitate a funcţiei publice în termen de cel mult 3 zile de la data luării la
cunoştinţă.
Incompatibilităţ
i Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie
publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică.
Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte
activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează:
a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice;
b) în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepţia cazului în care
funcţionarul public este suspendat din funcţia publică, în condiţiile legii, pe durata
numirii sale;
c) în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu
scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociaţii familiale sau
ca persoană fizică autorizată;
d) în calitate de membru al unui grup de interes economic.
Funcţionarii publici care, în exercitarea funcţiei publice, au desfăşurat
activităţi de monitorizare şi control cu privire la societăţi comerciale sau alte
unităţi cu scop lucrativ nu pot să-şi desfăşoare activitatea şi nu pot acorda
consultanţă de specialitate la aceste societăţi timp de 3 ani după ieşirea din corpul
funcţionarilor publici.
Funcţionarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce
priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia publică pe care o exercită.
În cadrul cabinetului demnitarului, la încheierea mandatului demnitarului,
cu excepţia cazului în care funcţionarul public este suspendat din funcţia publică,
funcţionarul public este reîncadrat în funcţia publică deţinută sau într-o funcţie
similară.
Nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul în care funcţionarii
publici respectivi sunt soţi sau rude de gradul I, precum şi în cazul raporturilor
ierarhice directe dintre un demnitar şi funcţionarul public soţ sau rudă de gradul I.
Persoanele care se află în astfel de situaţii, vor opta, în termen de 60 de zile, pentru
încetarea raporturilor ierarhice directe sau renunţarea la calitatea de demnitar.
Situaţiile privind neîncetarea raporturile ierarhice directe se constată de
către şeful ierarhic superior al funcţionarilor publici respectivi, care dispune
încetarea raporturilor ierarhice directe dintre funcţionarii publici soţi sau rude de
gradul I, sau, după caz, de către primul-ministru, ministru sau prefect, care dispune
încetarea raporturilor ierarhice directe dintre demnitar şi funcţionarul public soţ
sau rudă de gradul I.
Funcţionarii publici pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic,
al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice.
În situaţia funcţionarilor publici care desfăşoară activităţi în domeniul
didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice, documentele care
alcătuiesc dosarul profesional sunt gestionate de către autoritatea sau instituţia
publică la care aceştia sunt numiţi.
Funcţionarul public poate candida pentru o funcţie eligibilă sau poate fi
93
numit într-o funcţie de demnitate publică.
Raportul de serviciu al funcţionarului public se suspendă:
a) pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă
nu este ales;
b) până la încetarea funcţiei eligibile sau a funcţiei de demnitate publică, în
cazul în care funcţionarul public a fost ales sau numit.
Funcţionarii publici pot fi membri ai partidelor politice legal constituite.
Funcţionarilor publici le este interzis să fie membri ai organelor de
conducere ale partidelor politice şi să exprime sau să apere în mod public poziţiile
unui partid politic.
Funcţionarii publici care, potrivit legii, fac parte din categoria înalţilor
funcţionari publici nu pot fi membri ai unui partid politic, sub sancţiunea
destituirii din funcţia publică.

1. Ce este funcţionarul public ?
2. Definiţi funcţia publică.
3. Enumeraţi principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice.
10.4 Drepturile şi îndatoririle funcţionarilor publici
Drepturile
funcţionarilor 1. Dreptul la opinie al funcţionarilor publici este garantat.
publici Este interzisă orice discriminare între funcţionarii publici pe criterii
politice, de apartenenţă sindicală, convingeri religioase, etnice, de sex, orientare
sexuală, stare materială, origine socială sau de orice altă asemenea natură.
2. Funcţionarul public are dreptul de a fi informat cu privire la deciziile
care se iau în aplicarea Legii privind statutul funcţionarilor publici şi care îl
vizează în mod direct.
3. Dreptul de asociere sindicală este garantat funcţionarilor publici.
Funcţionarii publici pot, în mod liber, să înfiinţeze organizaţii sindicale,
să adere la ele şi să exercite orice mandat în cadrul acestora.
În situaţia în care înalţii funcţionari publici sau funcţionarii publici de
conducere sunt aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, aceştia
au obligaţia ca în termen de 15 zile de la alegerea în organele de conducere ale
organizaţiilor sindicale să opteze pentru una dintre cele două funcţii. În cazul în
94
care funcţionarul public optează pentru desfăşurarea activităţii în funcţia de
conducere în organizaţiile sindicale, raporturile de serviciu ale acestuia se
suspendă pe o perioadă egală cu cea a mandatului în funcţia de conducere din
organizaţia sindicală.
Funcţionarii publici se pot asocia în organizaţii profesionale sau în alte
organizaţii având ca scop protejarea intereselor profesionale.
4. Funcţionarilor publici le este recunoscut dreptul la grevă, în condiţiile
legii.
Funcţionarii publici care se află în grevă nu beneficiază de salariu şi alte
drepturi salariale pe durata grevei.
5. Pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un
salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) spor pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în
condiţiile legii.
Salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile
legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.
6. Funcţionarii publici care, potrivit legii, sunt obligaţi să poarte uniformă
în timpul serviciului o primesc gratuit.
7. Durata normală a timpului de lucru pentru funcţionarii publici este, de
regulă, de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână.
Pentru orele lucrate din dispoziţia autorităţii sau instituţiei publice peste
durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori declarate
zile nelucrătoare funcţionarii publici de execuţie au dreptul la recuperare sau la
plata majorată cu un spor de 100% din salariul de bază. Numărul orelor plătite cu
sporul de 100% nu poate depăşi 360 într-un an.
8. Funcţionarii publici pot fi aleşi sau numiţi într-o funcţie de demnitate
publică, în condiţiile legii.
Înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici de conducere pot fi numiţi
în funcţii de demnitate publică numai după încetarea, în condiţiile legii, a
raporturilor de serviciu.
Înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici de conducere pot candida
pentru funcţii de demnitate publică numai după încetarea, în condiţiile legii, a
raporturilor de serviciu.
9. Funcţionarii publici au dreptul, în condiţiile legii, la concediu de
odihnă, la concedii medicale şi la alte concedii.
10. Funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la
o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se
impozitează separat.
11. În perioada concediilor de boală, a concediilor de maternitate şi a
celor pentru creşterea şi îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta şi
nu pot fi modificate decât din iniţiativa funcţionarului public în cauză.
12. Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să asigure funcţionarilor
publici condiţii normale de muncă şi igienă, de natură să le ocrotească sănătatea
şi integritatea fizică şi psihică.
95
13. Funcţionarii publici beneficiază de asistenţă medicală, proteze şi
medicamente, în condiţiile legii.
14. Funcţionarii publici beneficiază de pensii, precum şi de celelalte
drepturi de asigurări sociale de stat, potrivit legii.
În caz de deces al funcţionarului public, membrii familiei, care au, potrivit
legii, dreptul la pensie de urmaş, primesc pe o perioadă de 3 luni echivalentul
salariului de bază din ultima lună de activitate a funcţionarului public decedat.
În cazul în care decizia pentru pensia de urmaş nu a fost emisă din vina
autorităţii sau a instituţiei publice în termen de 3 luni de la data decesului,
aceasta va achitata în continuare drepturile cuvenite până la emiterea deciziei
pentru pensia de urmaş.
15. Funcţionarii publici beneficiază în exercitarea atribuţiilor lor de
protecţia legii.
Autoritatea sau instituţia publică este obligată să asigure protecţia
funcţionarului public împotriva ameninţărilor, violenţelor, faptelor de ultraj
cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea funcţiei publice sau în legătură cu
aceasta. Pentru garantarea acestui drept, autoritatea sau instituţia publică va
solicita sprijinul organelor abilitate, potrivit legii.
Măsurile speciale de protecţie pentru funcţionarii publici cu atribuţii de
control şi inspecţie, executare silită a creanţelor bugetare, precum şi pentru alte
categorii de funcţionari publici care desfăşoară activităţi cu grad ridicat de risc
profesional se stabilesc prin acte normative, la propunerea Agenţiei Naţionale a
Funcţionarilor Publici sau de către autorităţi şi instituţii publice, cu avizul
Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Autoritatea sau instituţia publică este obligată să îl despăgubească pe
funcţionarul public în situaţia în care acesta a suferit, din culpa autorităţii sau a
instituţiei publice, un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuţiilor de
serviciu.
Îndatoririle
funcţionarilor
publici 1. Funcţionarii publici au obligaţia să îşi îndeplinească cu profesionalism,
imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de
la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori
prestigiului corpului funcţionarilor publici.
Funcţionarii publici răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuţiilor ce
le revin din funcţia publică pe care o deţin, precum şi a atribuţiilor ce le sunt
delegate.
Funcţionarii publici de conducere sunt obligaţi să sprijine propunerile şi
iniţiativele motivate ale personalului din subordine, în vederea îmbunătăţirii
activităţii autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea,
precum şi a calităţii serviciilor publice oferite cetăţenilor.
2. Funcţionarii publici au îndatorirea de a respecta normele de conduită
profesională şi civică prevăzute de lege73.
3. Funcţionarilor publici le este interzisă să ocupe funcţii de conducere în
structurile sau organele de conducere, alese sau numite, ale partidelor politice,
73
Din Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, Publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 57/23.02.2004 ; fosta lg a statutului funcționarilor publici ; actualul cod administrativ
96
definite conform statutului acestora, ale organizaţiilor cărora le este aplicabil
acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice sau ale fundaţiilor ori asociaţiilor
care funcţionează pe lângă partidele politice.
Înalţilor funcţionari publici le este interzis să facă parte din partide
politice, organizaţii cărora le este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor
politice sau din funcţiile ori asociaţiile care funcţionează pe lângă partidele
politice.
Funcţionarii publici au obligaţia ca, în exercitarea atribuţiilor ce le revin,
să se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor şi
preferinţelor lor politice, să nu favorizeze vreun partid politic sau vreo
organizaţie căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi partidelor politice.
4. Funcţionarul public este obligat să se conformeze dispoziţiilor primite
de la superiorii ierarhici.
Funcţionarul public are dreptul să refuze, în scris şi motivat, îndeplinirea
dispoziţiilor primite de la superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale. Dacă cel
care a emis dispoziţia o formulează în scris, funcţionarul public este obligat să o
execute, cu excepţia cazului în care aceasta este vădit ilegală. Funcţionarul public
are îndatorirea să aducă la cunoştinţă superiorului ierarhic al persoanei care a
emis dispoziţia, astfel de situaţii.
5. Funcţionarii publici au obligaţia să păstreze secretul de stat, secretul de
serviciu, precum şi confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau
documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei publice, în condiţiile
legii, cu excepţia informaţiilor de interes public.
6. Funcţionarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte, direct
sau indirect, pentru ei sau pentru alţii, în considerarea funcţiei lor publice, daruri
sau alte avantaje.
7. La numirea într-o funcţie publică, precum şi la încetarea raportului de
serviciu, funcţionarii publici sunt obligaţi să prezinte, în condiţiile legii,
conducătorului autorităţii sau instituţiei publice declaraţia de avere. Declaraţia de
avere se actualizează anual, potrivit legii.
8. Funcţionarii publici au obligaţia de a rezolva, în termenele stabilite de
către superiorii ierarhici, lucrările repartizate.
Funcţionarilor publici le este interzis să primească direct cereri a căror
rezolvare intră în competenţa lor sau să discute direct cu petenţii, cu excepţia
celor cărora le sunt stabilite asemenea atribuţii, precum şi să intervină pentru
soluţionarea acestor cereri.
9. Funcţionarii publici au obligaţia să respecte întocmai regimul juridic al
conflictului de interese şi al incompatibilităţilor, stabilite potrivit legii.

1. Din ce este compus salariul unui funcţionar public ?
2. Funcţionarii publici au dreptul la grevă ?
3. Funcţionarii publici au dreptul să ocupe funcţii de conducere în structurile sau
organele de conducere, alese sau numite ale partidelor politice ?
97
10 .6 Rezumat
Unitatea de invatare Nr.10. prezinta noţiunea de funcţie şi funcţionar public.

Timişoara, 2007 ;
2004;
Bucureşti, 2002.
TEMA DE CONTROL NR. 2 (TC2)
TC 2 ADMINISTRAȚIA LOCALĂ; aspecte generale privind

structura și actele administrației locale; Reglementari actuale privind
funcționarii publici
98
CARIERA FUNCŢIONARILOR PUBLICI

Cuprins
.
11.2 Recrutarea funcţionarilor publici
.
.
11.4 Promovarea funcţionarilor publici şi dosarul professional al funcţionarilor
. publici
.
11.6 Rezumat
.
.

 Recrutarea funcţionarilor publici ;
 Defăşurarea concursurilor ;
 Recrutarea înalţilor funcţionari publici ;
 Nuimirea funcţionarilor publici ;
 Perioada de stagiu ;
 Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor
publici ;
 Promovarea funcţionarilor publici;
 Dosarul professional al funcţionarilor publici.
11.2 Recrutarea funcţionarilor publici
Principiile care stau la baza organizării şi dezvoltării carierei 74 în funcţia

publică sunt următoarele:
a) competenţa, principiu potrivit căruia persoanele care doresc să acceadă sau
să promoveze într-o funcţie publică trebuie să deţină şi să confirme cunoştinţele
74
A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1209/2003 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici,
99
şi aptitudinile necesare exercitării funcţiei publice respective;
b) competiţia, principiu potrivit căruia confirmarea cunoştinţelor şi aptitudinilor
necesare exercitării unei funcţii publice se face prin concurs sau examen;
c) egalitatea de şanse, prin recunoaşterea vocaţiei la carieră în funcţia publică a
oricărei persoane care îndeplineşte condiţiile stabilite potrivit legii;
d) profesionalismul, principiu potrivit căruia exercitarea funcţiei publice se face
cu respectarea principiilor prevăzute de lege;
e) motivarea, principiu potrivit căruia, în vederea dezvoltării carierei,
autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să identifice şi să aplice, în
condiţiile legii, instrumente de motivare morală şi materială a funcţionarilor
publici, precum şi să sprijine iniţiativele privind dezvoltarea profesională
individuală a acestora;
f) transparenţa, principiu potrivit căruia autorităţile şi instituţiile publice au
obligaţia de a pune la dispoziţie tuturor celor interesaţi informaţiile de interes
public referitoare la cariera în funcţia publică.
Recrutarea în vederea intrării în corpul funcţionarilor publici se face prin
concurs, în limita funcţiilor publice vacante rezervate în acest scop prin planul
de ocupare75 a funcţiilor publice.
Concursul are la bază principiile competiţiei deschise, transparenţei, meritelor
profesionale şi competenţei, precum şi cel al egalităţii accesului la funcţiile
publice pentru fiecare cetăţean care îndeplineşte condiţiile legale.
Anunţul privind concursul se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a
III-a, şi într-un cotidian de largă circulaţie, cu cel puţin 30 de zile înainte de
data desfăşurării concursului. În mod excepţional, termenul de 30 de zile poate
fi redus, în condiţiile legii, pentru concursul organizat în vederea ocupării
funcţiilor publice de execuţie temporar vacante.
Pentru participarea la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea
funcţiilor publice de conducere, candidaţii trebuie să fi absolvit studii de masterat
sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în
specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.
Concursul de recrutare pentru funcţiile publice vacante din autorităţile şi
instituţiile publice din administraţia publică este organizat, în condiţiile legii,
astfel:
a) de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pentru funcţiile
publice de conducere din următoarele domenii: protecţia copilului, evidenţa
informatizată a persoanei, audit public intern, financiar-contabilitate, urbanism şi
arhitectură, resurse umane, integrare europeană, pentru secretarii unităţilor
administrativ-teritoriale, precum şi pentru funcţiile publice de execuţie din
domeniul auditului public intern;
75
Planul de ocupare a funcţiilor publice se elaborează anual, cu consultarea sindicatelor reprezentative ale funcţionarilor
publici, astfel:
a) de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite,
pentru autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică centrală;
b) de către primar, sau, după caz, de către preşedintele consiliului judeţean, prin aparatul propriu de specialitate,
pentru autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică locală.
100
b) de către autorităţi şi instituţii publice, pentru ocuparea funcţiilor publice
vacante. În această situaţie, autorităţile şi instituţiile publice din administraţia
publică locală au obligaţia de a informa Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici
înainte cu 10 zile de demararea procedurii de organizare şi desfăşurare a
concursurilor. În situaţia în care Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici
constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale privind organizarea şi desfăşurarea
concursurilor dispune amânarea sau suspendarea organizării şi desfăşurării
concursului.
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate delega autorităţilor sau
instituţiilor publice, în condiţiile legii, competenţa de a organiza concursuri de
recrutare pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere generale şi specifice.
Organizarea Condiţiile de desfăşurare a concursului se publică prin grija autorităţii sau

concursurilor instituţiei publice organizatoare, în Monitorul Oficial al României, Partea a-III-a,
pentru ocuparea cu cel puţin 30 de zile înainte de data desfăşurării concursului. Condiţiile de
funcţiilor participare şi condiţiile de desfăşurare a concursului, bibliografia şi alte date
publice necesare desfăşurării concursului se afişează la sediul autorităţii sau instituţiei
publice organizatoare a concursului şi, dacă autoritatea sau instituţia publică are
pagină de Internet, se publică pe această pagină.
La concursurile organizate pentru recrutarea funcţionarilor publici pot
participa persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.
Pentru participarea la concursurile organizate pentru intrarea în corpul
funcţionarilor publici, candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile minime de
vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice prevăzute în
fişa postului pentru care candidează, astfel:
a) minimum 7 ani pentru funcţiile publice din categoria înalţilor funcţionari
publici, cu posibilitatea reducerii acestei perioade în condiţiile legii;
b) minimum 5 ani pentru funcţiile publice de conducere, cu excepţia
funcţiilor publice de şef birou, şef serviciu, secretar al comunei, precum şi a
funcţiilor publice specifice asimilate acestora;
c) minimum 2 ani pentru funcţiile publice de conducere de şef birou, şef
serviciu, secretar al comunei, precum şi pentru funcţiile publice specifice asimilate
acestora;
d) minimum 5 ani pentru funcţiile publice de execuţie de grad profesional
„superior”;
e) minimum 3 ani pentru funcţiile publice de execuţie de grad profesional
„principal”;
f) minimum 1 an, 8 luni, respectiv 6 luni, în funcţie de nivelul studiilor
absolvite, pentru funcţiile publice de execuţie de grad profesional „asistent”.
Concursul constă în trei etape, după cum urmează:
- selectarea dosarelor de înscriere;
- proba scrisă;
- interviu.
În vederea participării la concurs, candidaţii depun un dosar de înscriere.
Pot susţine proba scrisă şi interviul candidaţii ale căror dosare de înscriere au fost
selectate de către comisia de concurs, în condiţiile legii.
Proba scrisă constă în redactarea unei lucrări sau rezolvarea unor teste grilă
în prezenţa comisiei de concurs.
101
Probele de concurs, respectiv proba scrisă şi interviul, se notează cu puncte
de la 1 la 100.
Promovarea fiecărei probe se face ca urmare a obţinerii punctajului minim
de 50 de puncte pentru fiecare dintre proba scrisă şi interviu. Punctajul final
necesar pentru promovarea concursului este de minimum 100 de puncte şi se
obţine prin cumularea punctajului obţinut la proba scrisă şi interviu.
Sunt declaraţi admişi candidaţii care au promovat cele două probe.
Promovarea probei scrise este obligatorie pentru susţinerea interviului.
Recrutarea
funcţionarilor Concursul organizat pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere
publici de către vacante, cu excepţia funcţiilor publice de conducere de şef serviciu şi şef birou se
Agenţia organizează de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici trimestrial, în limita
Naţională a funcţiilor publice de conducere vacante stabilite în planul de ocupare a funcţiilor
Funcţionarilor publice, sau, în cazul vacantării acestor funcţii publice, în cursul anului.
Publici Comisia de concurs se constituie prin ordin al preşedintelui Agenţiei
Naţionale a Funcţionarilor Publici şi este formată din 5 membri, desemnaţi cu
respectarea următoarelor condiţii:
a) 3 sunt funcţionari publici din cadrul autorităţii sau instituţiei publice în
al cărui stat de funcţii figurează funcţia publică scoasă la concurs;
b) 2 sunt funcţionari publici din cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor
Publici, dintre care cel puţin unul deţine o funcţie publică echivalentă cu funcţia
publică pentru care se organizează concursul.
Comisia de soluţionare a contestaţiilor este formată din 5 membri,
desemnaţi cu respectarea prevederilor legale.
Recrutarea Comisia de concurs se constituie prin act administrativ al conducătorului

funcţionarilor autorităţii sau al instituţiei publice în al cărui stat de funcţii sunt prevăzute funcţiile
publici de către publice vacante. Comisia de concurs este formată din 5 membri, desemnaţi cu
autorităţile şi respectarea următoarelor condiţii:
instituţiile a) cel puţin 3 sunt funcţionari publici, dintre care cel puţin unul deţine o
publice funcţie publică echivalentă cu funcţiile publice pentru care se organizează
concursul;
b) un membru este reprezentant al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor
Publici.
Membrii comisiei de concurs trebuie să aibă:
a) cunoştinţele necesare evaluării probelor de concurs;
b) experienţă în evaluarea cunoştinţelor şi aptitudinilor candidaţilor,
specifice procesului de recrutare.
Comisia de concurs are următoarele atribuţii principale:
a) selectează dosarele de concurs ale candidaţilor;
b) stabileşte subiectele pentru proba scrisă;
c) stabileşte planul interviului şi realizează interviul;
d) notează pentru fiecare candidat fiecare probă a concursului;
e) transmite compartimentelor de resurse umane, prin secretariatul
comisiei, rezultatele concursului pentru a fi comunicate candidaţilor.
Comisia de soluţionare a contestaţiilor este formată din 5 membri,
desemnaţi cu respectarea prevederilor legale.
102
Comisia de soluţionare a contestaţiilor are următoarele atribuţii principale:
a) soluţionează contestaţiile depuse de candidaţi cu privire la notarea
fiecărei probe a concursului;
b) transmite, prin secretariatul comisiei, compartimentelor de resurse
umane rezultatele contestaţiilor pentru a fi comunicate candidaţilor.
Desfăşurarea Pe baza avizului Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, înainte cu cel

concursurilor puţin 30 de zile de la data susţinerii concursului, autoritatea sau instituţia publică
este supusă organizatoare a concursului are următoarele obligaţii:
legislației în să constituie comisia de concurs şi comisia de soluţionare a contestaţiilor;
vigoare și poate b) să publice condiţiile de desfăşurare a concursului în Monitorul Oficial al
suporta României, Partea a III-a;
modificări c) să afişeze la sediul autorităţii sau instituţiei publice şi să publice, dacă
legislative este cazul, pe pagina de Internet a autorităţii sau instituţiei publice organizatoare
condiţiile de desfăşurare a concursului, condiţiile de participare la concurs,
bibliografia şi actele solicitate candidaţilor pentru dosarul de înscriere.
Procedura de În vederea participării la concurs, actualmente în termen de 20 de zile de la

desfăşurare a data publicării anunţului, candidaţii depun la secretariatul comisiei de concurs
concursului: în dosarul de concurs, care va conţine în mod obligatoriu:
regim actual a) copia actului de identitate;
și b) formularul de înscriere ;
conform noului c) copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor
cod specializări;
administrativ (în d) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinţă care să ateste
viitor) vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate;
e) cazierul judiciar;
f) adeverinţa care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;
g) copia fişei de evaluare a performanţelor profesionale individuale sau,
după caz, recomandarea de la ultimul loc de muncă.;
h) declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste că nu a
desfăşurat activităţi de poliţie politică.
Copiile actelor enumerate mai sus se prezintă însoţite de documentele
originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretariatul
comisiei de concurs, sau în copii legalizate.
În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de
depunere a dosarelor, comisia de concurs are obligaţia de a selecta dosarele de
concurs pe baza îndeplinirii condiţiilor de participare la concurs.
Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afişează, cu menţiunea
„admis” sau „respins”, la sediul autorităţii ori instituţiei publice organizatoare a
concursului, în termen de 5 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depune a
dosarelor.
Subiectele pentru proba scrisă se stabilesc pe baza bibliografiei de concurs,
astfel încât să reflecte capacitatea de analiză şi sinteză a candidaţilor, în
103
concordanţă cu nivelul şi specificul funcţiilor publice pentru care se organizează
concursul. Pentru ocuparea aceleiaşi funcţii publice, subiectele vor fi identice în
cadrul aceluiaşi concurs.
Comisia de concurs va stabili subiectele şi va alcătui seturile de subiecte
pentru proba scrisă, înainte cu două ore de începerea acestei probe.
După verificarea identităţii candidaţilor, ieşirea din sală a acestora atrage
eliminarea din concurs, cu excepţia situaţiilor de urgenţă în care aceştia pot fi
însoţiţi de unul dintre membrii comisiei de concurs sau de persoanele care asigură
supravegherea.
Comisia de concurs stabileşte modul de acordare a punctajului pentru
proba scrisă, care se afişează la finalizarea acestei probe, la locul desfăşurării
concursului.
Interviul se susţine, de regulă, nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data
susţinerii probei scrise.
Fiecare membru al comisiei de concurs poate adresa întrebări candidatului.
Nu se pot adresa întrebări referitoare la opiniile politice ale candidatului,
activitatea sindicală, religie, sex, stare materială şi origine socială.
Întrebările şi răspunsurile la interviu se consemnează în anexa la procesul-
verbal întocmit de secretariatul comisiei de concurs, semnată de membrii comisiei
şi de candidat.
Cunoaşterea limbilor străine se poate testa în cadrul probei scrise şi,
eventual, al interviului.
La finalizarea fiecărei probe a concursului se întocmeşte câte un proces-
verbal. La finalizarea concursului se întocmeşte un proces-verbal care să conţină
modul de desfăşurare a concursului şi rezultatele obţinute de candidaţi, semnat de
membrii comisiei de concurs.
Notarea Notarea probei scrise sau a interviului se face, de regulă, în termen de 48

probelor şi de ore, dar nu mai târziu de 3 zile de la data susţinerii probei.
comunicarea Acordarea punctajului pentru fiecare probă se face pe baza mediei
rezultatelor aritmetice a punctajelor acordate de fiecare membru al comisiei de concurs.
Lucrările scrise se corectează sigilate.
Lucrările scrise care prezintă însemnări în scopul identificării candidaţilor
se anulează şi nu vor mai fi notate. Menţiunea „anulat” se va face atât pe lucrare,
cât şi pe borderoul de notare şi pe centralizatorul nominal, consemnându-se în
procesul-verbal.
Lucrările scrise, după notarea de către fiecare membru al comisiei de
concurs, se desigilează.
Punctajele finale ale concursului, în ordine descrescătoare, vor fi înscrise
într-un centralizator nominal în care se va menţiona, pentru fiecare candidat,
punctajul obţinut la fiecare dintre probele concursului, în vederea unor eventuale
contestaţii. Centralizatorul nominal se semnează pe fiecare pagină de fiecare
dintre membrii comisiei de concurs.
104
Soluţionarea După afişarea rezultatelor obţinute la concurs, candidaţii nemulţumiţi pot
contestaţiilor face contestaţie, în termen de 24 de ore de la data afişării punctajelor pentru
fiecare probă a concursului, la sediul autorităţii sau instituţiei publice
organizatoare a concursului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.
Comunicarea rezultatelor la contestaţiile depuse se face prin afişare la
sediul autorităţii sau instituţiei organizatoare a concursului, imediat după
soluţionarea contestaţiilor.
În cazul respingerii contestaţiei candidatul se poate adresa instanţei de
contencios administrativ, în condiţiile legii.
Recrutarea Recrutarea înalţilor funcţionari publici se face prin concurs.

înalţilor Concursul pentru recrutarea înalţilor funcţionari publici se organizează, de
funcţionari regulă, anual, iar pentru funcţiile publice vacante în cursul anului se poate
publici organiza şi trimestrial.
Comisia de concurs pentru recrutarea înalţilor funcţionari publici este
formată din 5 personalităţi recunoscute ca specialişti în administraţia publică,
numite prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului administraţiei şi
internelor.
Comisia de soluţionare a contestaţiilor este formată din 5 personalităţi
desemnate în condiţiile legii.
Prin concurs se testează:
a) nivelul cunoştinţelor generale teoretice şi practice în domeniul
administraţiei publice;
capacitatea de analiză şi sinteză;
c) capacitatea de a fundamenta o viziune strategică a deciziilor;
d) exercitarea controlului decizional;
previzionarea impactului deciziilor;
f) nivelul cunoştinţelor generale în domeniul instituţiilor comunitare;
g) nivelul cunoaşterii uneia dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene.
Numirea
funcţionarilor Numirea în funcţiile publice din categoria înalţilor funcţionari publici se
publici face în conformitate cu dispoziţiile legale.
Numirea în funcţiile publice de conducere pentru care se organizează
concurs, în condiţiile legii, de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, se
face prin actul administrativ emis de conducătorii autorităţilor sau instituţiilor
publice din administraţia publică centrală şi locală, la propunerea Agenţiei
Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Numirea în funcţiile publice pentru care se organizează concurs, în
condiţiile legii, de către autorităţi şi instituţii publice, cu avizul Agenţiei Naţionale
a Funcţionarilor Publici, se face prin actul administrativ emis de conducătorii
autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală.
Actul administrativ de numire are forma scrisă şi trebuie să conţină temeiul
legal al numirii, numele funcţionarului public, denumirea funcţiei publice, data de
105
la care urmează să exercite funcţia publică, drepturile salariale, precum şi locul de
desfăşurare a activităţii.
Fişa postului aferentă funcţiei publice se anexează la actul administrativ de
numire, iar o copie a acesteia se înmânează funcţionarului public.
La intrarea în corpul funcţionarilor publici, funcţionarul public depune
jurământul de credinţă76 în termen de trei zile de la emiterea actului de numire în
funcţia publică definitivă.
Depunerea jurământului de credinţă se consemnează în scris. Refuzul
depunerii jurământului se consemnează în scris şi atrage revocarea actului
administrativ de numire în funcţia publică. Obligaţia de organizare a depunerii
jurământului aparţine persoanei care are competenţa legală de numire.
Perioada de
stagiu Perioada de stagiu este etapa din cariera funcţionarului public cuprinsă
între data numirii ca funcţionar public, în urma promovării concursului de intrare
în corpul funcţionarilor publici, şi data numirii ca funcţionar public definitiv.
Perioada de stagiu are ca obiect verificarea aptitudinilor profesionale în
îndeplinirea atribuţiilor şi responsabilităţilor unei funcţii publice, formarea practică
a funcţionarilor publici debutanţi, precum şi cunoaşterea de către aceştia a
specificului administraţiei publice şi a exigenţelor acesteia.
Parcurgerea perioadei de stagiu este obligatorie şi efectivă, cu excepţia
situaţiilor prevăzute de lege.
Perioada de stagiu este de 12 luni pentru funcţionarii publici din clasa I, 8
luni pentru cei din clasa a II-a şi 6 luni pentru cei din clasa a III-a, calculată de la
data numirii ca funcţionari publici debutanţi.
Perioada de stagiu se desfăşoară pe baza unui program aprobat de
conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, la propunerea conducătorului
compartimentului în care urmează să îşi desfăşoare activitatea funcţionarul public
debutant şi a compartimentului de resurse umane.
Prin programul de desfăşurare a perioadei de stagiu se stabilesc
următoarele:
a) alocarea a două ore zilnic din timpul normal de lucru studiului
individual;
b) planificarea activităţilor ce urmează să fie desfăşurate, în funcţie de
nivelul cunoştinţelor teoretice şi a deprinderilor practice dobândite pe parcursul
perioadei de stagiu;
c) cursurile de pregătire la care trebuie să participe funcţionarul public
debutant.
În scopul cunoaşterii specificului activităţii autorităţii sau instituţiei
publice, funcţionarului public debutant i se va asigura posibilitatea de a asista la
îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii publici definitivi din
cadrul altor compartimente. Această activitate se va desfăşura în coordonarea
funcţionarului public sub a cărui îndrumare îşi desfăşoară activitatea şi nu poate
depăşi un sfert din durata perioadei de stagiu.
76
“Jur să respect Constituţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect şi fără părtinire
legile ţării, să îndeplinesc conştiincios îndatoririle ce îmi revin în funcţia publică în care am fost numit, să păstrez
secretul profesional şi să respect normele de conduită profesională şi civică. Aşa să-mi ajute Dumnezeu „ . Forma
religioasă de încheiere va respecta libertatea convingerilor religioase.
106
Funcţionarul public debutant este obligat să îşi organizeze o evidenţă
proprie a pregătirii profesionale pe care o efectuează potrivit prevederilor legale.
Pe parcursul perioadei de stagiu, activitatea funcţionarului public debutant
se desfăşoară sub îndrumarea unui funcţionar public definitiv, de regulă din cadrul
aceluiaşi compartiment, denumit îndrumător. Acesta este numit de conducătorul
autorităţii sau instituţiei publice, de regulă, la propunerea conducătorului
compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public debutant.
La terminarea perioadei de stagiu, activitatea funcţionarilor publici
debutanţi este evaluată.
Reguli specifice aplicabile funcţionarilor publici debutanţi

Funcţionarul public debutant are următoarele drepturi specifice:
a) să fie sprijinit şi îndrumat în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu pe
parcursul perioadei de stagiu;
b) să i se stabilească atribuţii de serviciu al căror nivel de dificultate şi
complexitate să crească gradual pe parcursul perioadei de stagiu;
c) să i se asigure timpul necesar pregătirii individuale, în scopul dobândirii
cunoştinţelor teoretice şi a deprinderilor practice necesare exercitării unei funcţii
publice şi să participe la formele de pregătire profesională organizate pentru
funcţionarii publici debutanţi;
d) să i se asigure, prin grija autorităţii sau instituţiei publice, accesul la
sursele de informare utile perfecţionării sale.
Funcţionarul public debutant are următoarele îndatoriri specifice:
a) să îşi perfecţioneze pregătirea profesională teoretică şi să îşi însuşească
deprinderile practice necesare exercitării unei funcţii publice;
b) să îl consulte pe îndrumător pentru realizarea lucrărilor repartizate de
conducătorul compartimentului;
c) să participe la manifestări ştiinţifice şi profesionale, în vederea
desăvârşirii pregătirii profesionale;
d) să participe la formele de pregătire organizate pentru funcţionarii publici
debutanţi.
Raportul de serviciu al funcţionarului public debutant nu poate fi modificat
pe parcursul perioadei de stagiu.
Evaluarea Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor

performanţelor publici se face anual.
profesionale În cadrul procesului de evaluare a performanţelor profesionale ale
individuale ale funcţionarilor publici se stabilesc cerinţele de formare profesională a funcţionarilor
publici Procedura de evaluare a performanţelor profesionale individuale se aplică
fiecărui funcţionar public, în raport cu realizarea obiectivelor individuale stabilite
în baza atribuţiilor prevăzute în fişa postului.
Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor
publici se realizează prin raportarea criteriilor de performanţă la gradul de
îndeplinire a obiectivelor individuale prevăzute pentru perioada evaluată.
Obiectivele individuale trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:
a) să fie specifice activităţilor care presupun exercitarea prerogativelor de
putere publică;
107
b) să fie cuantificabile – să aibă o formă concretă de realizare;
c) să fie realiste – să poată fi aduse la îndeplinire în termenele de realizare
prevăzute şi cu resursele alocate;
d) să fie flexibile – să poată fi revizuite în funcţie de modificările
intervenite în priorităţile autorităţii sau instituţiei publice.
Criteriile de performanţă pe baza cărora se face evaluarea performanţelor
individuale ale funcţionarilor publici se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei
Naţionale a Funcţionarilor Publici. Ordinul se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarului
public se realizează de către evaluator. Are calitatea de evaluator:
a) funcţionarul public de conducere care coordonează compartimentul în
cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public de execuţie sau care
coordonează activitatea acestuia;
b) funcţionarul public de conducere ierarhic superior potrivit structurii
organizatorice a autorităţii sau instituţiei publice, pentru funcţionarul public de
conducere;
c) înaltul funcţionar public, pentru funcţionarii publici de conducere din
subordine sau pentru funcţionarii publici de execuţie, atunci când aceştia îşi
desfăşoară activitatea în cadrul unor compartimente care nu sunt coordonate de un
funcţionar public de conducere, respectiv demnitarul, pentru funcţionarii publici
care sunt în subordinea directă a acestuia;
d) primarul, pe baza propunerii consiliului local, pentru secretarul
comunei, oraşului şi al subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiilor;
Procedura de evaluare se realizează în următoarele 3 etape:
completarea raportului de evaluare de către evaluator;
interviul;
contrasemnarea raportului de evaluare.
Calificativul final al evaluării, de regulă, se stabileşte pe baza notei finale,
după cum urmează:
între 1,00 – 1,50 – nesatisfăcător;
între 1,51 – 2,50 – satisfăcător;
între 2,51 – 3,50 – bun:
între 3,51 – 4,50 – foarte bun;
între 4,51 – 5,00 – excepţional.
Interviul, ca etapă a procesului de evaluare, reprezintă un schimb de
informaţii care are loc între evaluator şi funcţionarul public, în cadrul căruia:
a) se aduc la cunoştinţă funcţionarului public evaluat consemnările făcute
de evaluator în raportul de evaluare;
b) în cazul în care între funcţionarul public evaluat şi evaluator există
diferenţe de opinie asupra consemnărilor făcute, comentariile funcţionarului public
se consemnează în raportul de evaluare. Evaluatorul poate modifica raportul de
evaluare dacă se ajunge la un punct de vedere comun;
c) se consemnează şi se datează raportul de evaluare de către evaluator şi
de funcţionarul public evaluat.
Raportul de evaluare se înaintează contrasemnatarului. Are calitatea de
contrasemnatar:
a) funcţionarul public ierarhic superior evaluatorului, potrivit structurii
108
organizatorice a autorităţii sau instituţiei publice. În mod excepţional, în cazul în
care, potrivit structurii organizatorice a autorităţii sau instituţiei publice, nu există
un funcţionar public ierarhic superior evaluatorului, va fi desemnat contrasemnatar
funcţionarul public care deţine cea mai înaltă funcţie publică din autoritatea sau
instituţia publică respectivă, iar atunci când nu este posibil, contrasemnatar va fi
adjunctul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice;
b) prefectul, pentru secretarul comunei, oraşului şi al subdiviziunii
administrativ-teritoriale a municipiilor.
Raportul de evaluare poate fi modificat conform deciziei
contrasemnatarului în următoarele cazuri:
aprecierile consemnate nu corespund realităţii;
b) între evaluator şi funcţionarul public evaluat există diferenţe de opinie
care nu au putut fi soluţionate de comun acord.
Raportul de evaluare modificat se aduce la cunoştinţă funcţionarului
public.
Funcţionarii publici nemulţumiţi de rezultatele evaluării pot să îl conteste
la conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.
Contestaţia se formulează în termen de 5 zile calendaristice de la luarea la
cunoştinţă de către funcţionarul public evaluat a calificativului acordat şi se
soluţionează în termen de 15 zile calendaristice de la data expirării termenului de
depunere a contestaţiei.
Rezultatul contestaţiei se comunică funcţionarului public în termen de 5
zile calendaristice de la soluţionarea contestaţiei.
Funcţionarul public nemulţumit de modul de soluţionare a contestaţiei se
poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii.

1. Care sunt principiile care stau la baza organizării şi dezvoltării carierei în
funcţia publică ?
2. Ce este perioada de stagiu ?
3. Ce îndatoriri specifice are funcţionarul public debutant ?
11.4 Promovarea funcţionarilor publici şi dosarul professional al funcţionarilor publici
Promovarea
funcţionarilor În carieră, funcţionarul public poate promova în funcţia publică şi poate
publici avansa în treptele de salarizare, în condiţiile legii. Promovarea în clasă,
promovarea în grade profesionale şi avansarea în trepte de salarizare nu sunt
condiţionate de existenţa unui post vacant.
109
Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei
funcţii publice superioare.
Promovarea în gradul profesional imediat superior celui deţinut de
funcţionarul public se face prin concurs sau examen, organizat anual, prin
transformarea postului ocupat de funcţionarul public ca urmare a promovării
concursului sau examenului. Fişa postului funcţionarului public care a promovat
în funcţia publică se completează cu noi atribuţii şi responsabilităţi.
Examenul de promovare în gradul profesional se organizează de
autoritatea sau instituţia publică, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor
Publici, în limita funcţiilor publice rezervate promovării, cu încadrarea în
fondurile bugetare alocate.
Pentru a participa la examenul de promovare în gradul profesional imediat
superior celui deţinut, funcţionarul public trebuie să îndeplinească cumulativ
următoarele condiţii:
a) să aibă cel puţin 4 ani vechime în gradul profesional al funcţiei publice
din care promovează;
b) să aibă cel puţin 2 ani vechime în treapta de salarizare din care
avansează;
c) să fi obţinut cel puţin calificativul „bine” la evaluarea performanţelor
individuale în ultimii 2 ani;
d) să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată în
condiţiile legii.
Funcţionarii publici care nu îndeplinesc condiţiile de vechime prevăzute
pentru promovarea în gradul profesional imediat superior celui deţinut pot
participa la concursul organizat, în condiţiile legii, în vederea promovării rapide
în funcţia publică.
Pentru a participa la concursul de promovare într-o funcţie publică de
conducere, funcţionarii publici trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele
condiţii:
a) să fie absolvenţi de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul
administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare
exercitării funcţiei publice;
b) să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
c) să îndeplinească cerinţele specifice prevăzute în fişa postului;
d) să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege;
e) să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată în
condiţiile legii.
În urma dobândirii unei diplome de studii de nivel superior în
specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea, funcţionarii publici de execuţie au
dreptul de a participa la examenul organizat pentru ocuparea unei funcţii publice
într-o clasă superioară celei în care sunt încadraţi, în condiţiile legii.
Promovarea se face prin transformarea postului ocupat de funcţionarul
public ca urmare a promovării examenului.
Dosarul
profesional al În vederea gestiunii unitare şi coerente, la nivelul autorităţilor şi
funcţionarilor instituţiilor publice, a evidenţei dosarelor profesionale 77, fiecărui funcţionar i se
publici atribuie un număr de referinţă. Numărul de referinţă este numărul sub care
110
funcţionarul public este înregistrat în registrul de evidenţă a funcţionarilor publici
şi se regăseşte în formularul A al dosarului profesional al acestuia.
Dosarul profesional se întocmeşte în termen de 10 zile de la intrarea în
corpul funcţionarilor publici.
Dosarul profesional conţine actele administrative şi documentele care
evidenţiază cariera funcţionarului public de la naşterea raporturilor de serviciu
până la încetarea acestora, în condiţiile legii.
Dosarul profesional cuprinde date cu caracter personal şi profesional.
Datele cu caracter personal cuprinse în dosarul profesional sunt:
a) numele, prenumele şi, după caz, numele deţinut anterior;
b) data şi locul naşterii;
c) codul numeric personal;
d) adresa de domiciliu şi, după caz, reşedinţa;
e) numărul de telefon personal şi, după caz, de serviciu;
f) numele, prenumele şi numărul de telefon ale persoanei de contact,
pentru situaţii de urgenţă, în situaţia în care se consideră necesar;
g) numele şi prenumele soţului/soţiei, precum şi numele, prenumele şi
data naşterii copiilor minori ai funcţionarului public respectiv;
h) situaţia serviciului militar, dacă este cazul.
Datele cu caracter profesional cuprinse în dosarul profesional se referă
la:
- pregătirea profesională;
- experienţa în muncă;
- activitatea desfăşurată în cadrul autorităţii sau instituţiei publice;
- situaţia disciplinară;
- activitatea desfăşurată în afara autorităţii sau instituţiei publice.
Dosarul profesional cuprinde în mod obligatoriu:
a) copie de pe cartea de identitate sau buletin;
b) copii de pe actele de stare civilă;
c) copie de pe livretul militar, dacă este cazul;
d) adeverinţă medicală care să ateste o stare de sănătate corespunzătoare
exercitării funcţiei publice;
e) copii de pe actele de studii;
f) copii de pe certificatele de participare la cursurile de instruire sau
perfecţionare;
g) copie de pe carnetul de muncă şi/sau copie de pe fila din registrul
general de evidenţă a salariaţilor şi/sau copie de pe fila sau filele din registrul de
evidenţă a funcţionarilor publici;
h) recomandări de la locurile de muncă anterioare;
i) cazierul administrativ, dacă este cazul;
j) cazierul judiciar;
k) actul administrativ de numire şi documentul care atestă depunerea
jurământului;
l) fişa postului;
m) actul administrativ prin care a fost modificat raportul de serviciu;
n) cererile de suspendare a raportului de serviciu, actul administrativ de
77
A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 432/2004 privind dosarul profesional al funcţionarilor publici, Publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341/2004, cu modificările ulterioare.
111
aprobare/constatare a suspendării, actul administrativ prin care se dispune
reluarea activităţii;
o) actele administrative care atestă modificările salariale;
p) actele administrative de desemnare în comisii, colective de lucru mixte;
q) actul administrativ prin care se stabileşte participarea la activităţi în
cadrul unor proiecte/programe;
r) actul administrativ de încetare a raportului de serviciu;
s) declaraţie pe propria răspundere a titularului dosarului că nu a
desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite de lege;
ş) cererile de concediu pentru ultimii 3 ani;
t) raportul de evaluare pentru ultimii 5 ani;
ţ) declaraţia de avere, actualizată în condiţiile legii;
u) declaraţia de interese, actualizată în condiţiile legii.
Funcţionarul public are obligaţia de a aduce la cunoştinţă persoanei care
are atribuţii cu privire la evidenţa personalului, modificările privind domiciliul
sau, după caz, reşedinţa, precum şi schimbările intervenite în starea civilă, în
termen de 5 zile de la producerea acestor modificări.
Documentele se îndosariază în dosarul profesional în ordinea cronologică
a emiterii acestora.

1. Ce înţelegeţi prin promovare ?
2. Cum se face promovarea în grad profesional superior ?
3. Ce cuprinde dosarul profesional?
11 .6 Rezumat
Unitatea de invatare Nr.11. prezinta cariera funcţionarilor publici.

Timişoara, 2007 ;
2004;
Bucureşti, 2002.
112
TEMA DE CONTROL NR. 3 (TC3 facultativ)
PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN ; MODIFICARI ACTUALE

/ LA ALEGERE CU O ALTA TEMA la latitudinea studentului
113
MODIFICAREA, SUSPENDAREA ŞI ÎNCETAREA RAPORTULUI DE SERVICIU

Cuprins
.
12.2 Modificarea raportului de serviciu
.
.
12.4 Suspendarea raportului de serviciu
.
.
12.6 Încetarea raportului de serviciu
.
.
12.8 Rezumat
.
.
 Delegarea ;
 Detaşarea ;
 Transferul ;
 Mutarea în cadrul altui compartiment al autorităţii sau instituţiei publice ;
 Suspendarea raportului de serviciu ;
 Suspendarea raportului de serviciu la iniţiativa funcţionarului public ;
 Încetarea de drept a raportului de serviciu ;
 Încetarea raportului de serviciu ca urmare a eliberării din funcţia publică ;
 Încetarea raportului de serviciu ca urmare a destituirii ;
 Încetzarea raportului de serviciu ca urmare a demisiei.
114
12.2 Modificarea raportului de serviciu
Raporturile de serviciu se nasc şi se exercită pe baza actului administrativ
de numire, emis în condiţiile legii.
Exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă
nedeterminată.
Prin excepţie, funcţiile publice de execuţie temporar vacante pe o perioadă
de cel puţin o lună pot fi ocupate pe perioadă determinată, astfel:
a) prin redistribuirea funcţionarilor publici din corpul de rezervă care
îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice respective;
b) prin numire pe perioadă determinată, prin concurs în condiţiile legii, în
situaţia în care în corpul de rezervă nu există funcţionari publici care să
îndeplinească cerinţele specifice pentru a fi redistribuiţi în conformitate cu
dispoziţiile prevăzute de lege. Persoana numită în aceste condiţii dobândeşte
calitatea de funcţionar public numai pe această perioadă şi nu beneficiază la
încetarea raportului de serviciu de dreptul de a intra în corpul de rezervă al
Mobilitatea în cadrul corpului funcţionarilor publici se realizează prin
modificarea raporturilor de serviciu, astfel:
a) pentru eficientizarea activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice;
în interes public;
c) în interesul funcţionarului public, pentru dezvoltarea carierei în funcţia
publică.
Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici de execuţie
şi funcţionarilor publici de conducere are loc prin:
a) delegare;
b) detaşare;
c) transfer;
d) mutarea în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate
juridică a autorităţii sau instituţiei publice;
e) exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere.
Dacă mobilitatea funcţionarilor publici de execuţie şi a funcţionarilor
publici de conducere se dispune în interes public, în condiţiile legii, funcţionarii
publici nu pot refuza aplicarea măsurilor privind detaşarea sau mutarea în cadrul
altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii sau
instituţiei publice, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, sub sancţiunea
eliberării din funcţia publică. În aceste cazuri, modificarea raportului de serviciu se
dispune de către persoana care are competenţă de numire în funcţia publică, cu
avizul sau la solicitarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Delegarea Delegarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care

este încadrat funcţionarul public, pe o perioadă de cel mult 60 de zile
calendaristice într-un an.
Funcţionarul public poate refuza delegarea dacă se află în una dintre
următoarele situaţii:
a) graviditate;
b) îşi creşte singur copilul minor;
c) starea sănătăţii, dovedită cu certificat medical, face contraindicată
115
delegarea.
Delegarea pe o perioadă mai mare de 60 de zile calendaristice în cursul
unui an calendaristic se poate dispune numai cu acordul scris al funcţionarului
public.
Pe timpul delegării funcţionarul public îşi păstrează funcţia publică şi
salariul, iar autoritatea sau instituţia publică care îl deleagă este obligată să suporte
costul integral al transportului, cazării şi al indemnizaţiei de delegare.
Detaşarea Detaşarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care

urmează să îşi desfăşoare activitatea funcţionarul public, pentru o perioadă de cel
mult 6 luni. În cursul unui an calendaristic un funcţionar public poate fi detaşat
mai mult de 6 luni numai cu acordul său scris.
Detaşarea se poate dispune dacă pregătirea profesională a funcţionarului
public corespunde atribuţiilor şi responsabilităţilor funcţiei publice, cu respectarea
categoriei, clasei şi gradului profesional al funcţionarului public. Detaşarea se
poate dispune şi pe o funcţie publică de conducere, cu aplicarea dispoziţiilor
legale, dacă funcţionarul public îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în
specialitatea studiilor şi dacă nu există în cadrul autorităţii sau instituţiei publice
funcţionari publici care să exercite cu caracter temporar funcţia publică.
Funcţionarul public poate fi detaşat pe o funcţie publică inferioară, numai cu
acordul său scris.
Funcţionarul public poate refuza detaşarea dacă se află în una dintre
următoarele situaţii:
a) graviditate;
b) îşi creşte singur copilul minor;
c) starea sănătăţii, dovedită cu certificat medical, face contraindicată
detaşarea;
d) detaşarea se face într-o localitate în care nu i se asigură condiţii
corespunzătoare de cazare;
e) este singurul întreţinător de familie;
f) motive familiale temeinice justifică refuzul de a da curs detaşării.
Pe perioada detaşării funcţionarul public îşi păstrează funcţia publică şi
salariul. Dacă salariul funcţiei publice pe care este detaşat este mai mare, el are
dreptul la acest salariu. Pe timpul detaşării în altă localitate autoritatea sau
instituţia publică beneficiară este obligată să-i suporte costul integral al
transportului, dus şi întors, cel puţin o dată pe lună, al cazării şi al indemnizaţiei de
detaşare.
Transferul Transferul poate avea loc după cum urmează:

a) în interesul serviciului;
b) la cererea funcţionarului public.
Transferul se poate face într-o funcţie publică pentru care sunt îndeplinite
condiţiile specifice prevăzute în fişa postului.
Transferul în interesul serviciului se poate face numai cu acordul scris al
funcţionarului public transferat. În cazul transferului în interesul serviciului în altă
localitate, funcţionarul public transferat are dreptul la o indemnizaţie egală cu
salariul net calculat la nivelul salariului din luna anterioară celei în care se
transferă, la acoperirea tuturor cheltuielilor de transport şi la un concediu plătit de
116
5 zile. Plata acestor drepturi se suportă de autoritatea sau instituţia publică la care
se face transferul, în termen de cel mult 15 zile de la data aprobării transferului.
Transferul în interesul serviciului se face într-o funcţie publică de aceeaşi
categorie, clasă şi grad profesional cu funcţia publică deţinută de funcţionarul
public sau într-o funcţie publică de nivel inferior.
Transferul la cerere se face într-o funcţie publică de aceeaşi categorie,
clasă şi grad profesional sau într-o funcţie de nivel inferior, în urma aprobării
cererii de transfer a funcţionarului public de către conducătorul autorităţii sau
instituţiei publice la care se solicită transferul. În acest caz, transferul poate avea
loc numai între autorităţi sau instituţii publice din administraţia publică centrală,
între autorităţi administrative autonome ori, după caz, între autorităţi sau instituţii
publice din administraţia publică locală.
În cazul funcţionarilor publici de conducere transferul se poate realiza pe
funcţii publice de conducere ale căror atribuţii sunt similare cu atribuţiile funcţiei
publice de pe care se efectuează transferul, cu respectarea prevederilor legale.
Autorităţile sau instituţiile publice au obligaţia de a asigura publicitatea
funcţiilor publice vacante care pot fi ocupate prin transfer la cerere. În situaţia în
care doi sau mai mulţi funcţionari publici solicită ocuparea unei funcţii publice
vacante prin transfer la cerere, selecţia se face pe bază de interviu.
Mutarea în Mutarea definitivă în cadrul altui compartiment poate avea loc în

cadrul altui următoarele situaţii:
compartiment al a) când se dispune de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în
autorităţii sau care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public, pe o funcţie publică vacantă de
instituţiei aceeaşi categorie, clasă şi grad profesional sau cu repartizarea postului
publice corespunzător funcţiei publice deţinute, cu respectarea pregătirii profesionale a
funcţionarului public şi a salariului acestuia. În acest caz este necesar acordul scris
al funcţionarului public;
b) la solicitarea justificată a funcţionarului public, cu aprobarea
conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, pe o funcţie publică de aceeaşi
categorie, clasă şi grad profesional, cu respectarea pregătirii profesionale a
funcţionarului public;
c) în alte situaţii prevăzute de dispoziţiile legale78.
Mutarea temporară în cadrul altui compartiment se dispune motivat, în
interesul autorităţii sau instituţiei publice, de către conducătorul autorităţii sau
instituţiei publice, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an, cu respectarea
pregătirii profesionale şi a salariului pe care îl are funcţionarul public.
Mutarea temporară sau definitivă în cadrul altui compartiment poate fi
solicitată de funcţionarul public în cazul în care starea sănătăţii, dovedită cu
certificat medical, nu îi mai permite desfăşurarea activităţii în acel compartiment.
Mutarea se poate face pe o funcţie publică corespunzătoare, dacă funcţionarul
public în cauză este apt profesional să îndeplinească noile atribuţii care îi revin.
Dacă mutarea se dispune în altă localitate, funcţionarul public beneficiază
78
Eliberarea dintr-o funcţie publică de conducere, care s-a desfiinţat ca urmare a reorganizării instituţiei publice, şi
numirea într-o funcţie publică de execuţie corespunzătoare, nu echivalează cu o modificare a raportului de serviciu,
astfel că, în această situaţie, îndeplinirea condiţiei acordului scris al funcţionarului public nu mai este necesară. În speţă,
reclamantul a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director executiv al instituţiei publice (desfiinţată) şi
« mutat » într-o funcţie publică în cadrul aceleiaşi instituţii. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios
administrativ şi fiscal, Decizia nr. 712 din 02.03.2006), Revista „Dreptul” nr. 1/2007, p. 247.
117
de drepturile prevăzute de lege.
Funcţionarul public poate refuza mutarea în cadrul altei structuri a
autorităţii sau instituţiei publice în altă localitate, dacă se află într-una dintre
situaţiile prevăzute de lege.
Exercitarea cu Aceasta se realizează prin promovarea temporară a unui funcţionar public

caracter care îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea acestei funcţii publice şi care
temporar a unei nu are în cazierul administrativ sancţiuni disciplinare neradiate în condiţiile legii.
funcţii publice Dacă funcţia publică este vacantă, măsura prevăzută mai sus se dispune de
de conducere către persoana care are competenţa numirii în funcţia publică, pe o perioadă de
maximum 6 luni într-un an calendaristic, astfel:
a) cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, pentru funcţiile
din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală;
b) cu obligaţia înştiinţării înainte cu cel puţin 10 zile a Agenţiei Naţionale a
Funcţionarilor Publici, pentru funcţiile publice din cadrul autorităţilor şi
instituţiilor publice din administraţia publică locală. În situaţia în care Agenţia
Naţională a Funcţionarilor Publici constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale
privind exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere,
dispune neefectuarea măsurii sau, după caz, încetarea acesteia.
În mod excepţional, perioada de 6 luni poate fi prelungită cu maximum 3
luni, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, dacă autoritatea sau
instituţia publică a organizat concurs de recrutare sau promovare şi funcţia publică
nu a fost ocupată, în condiţiile legii.
Dacă funcţia publică este temporar vacantă, exercitarea cu caracter
temporar a funcţiei publice de conducere se dispune de către persoana care are
competenţa numirii în funcţia publică, până la data încetării suspendării din funcţia
publică, a detaşării titularului funcţiei publice sau, după caz, a radierii din cazierul
administrativ al titularului funcţiei publice a sancţiunii disciplinare de retrogradare
în treptele de salarizare sau retrogradarea în funcţia publică pe o perioadă de până
la un an.
Dacă salariul corespunzător funcţiei publice pe care o exercită cu caracter
temporar este mai mare, funcţionarul public are dreptul la acest salariu.

1. Pe ce perioadă se poate dispune delegarea unui funcţionar public ?
2. Pe ce perioadă se poate dispune detaşarea unui funcţionar public ?
3. În ce condiţii poate avea loc transferul ?
12.4 Suspendarea raportului de serviciu
118
Suspendarea Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public
de drept a se află în una dintre următoarele situaţii:
raportului de a) este numit sau ales într-o funcţie de demnitate publică, pentru perioada
serviciu respectivă, cu excepţiile prevăzute de lege;
b) este încadrat la cabinetul unui demnitar;
c) este desemnat de către autoritatea sau instituţia publică să desfăşoare
activităţi în cadrul unor misiuni diplomatice ale României ori în cadrul unor
organisme sau instituţii internaţionale, pentru perioada respectivă;
d) desfăşoară activitate sindicală pentru care este prevăzută suspendarea,
în condiţiile legii;
e) efectuează stagiul militar, serviciul militar alternativ, este concentrat
sau mobilizat;
f) este arestat preventiv;
g) efectuează tratament medical în străinătate, dacă funcţionarul public nu
se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, precum şi
pentru însoţirea soţului sau, după caz, a soţiei ori a unei rude până la gradul I
inclusiv, în condiţiile legii;
h) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, pe o
perioadă mai mare de o lună, în condiţiile legii;
i) carantina, în condiţiile legii;
j) concediu de maternitate, în condiţiile legii;
k) este dispărut, iar dispariţia a fost constatată prin hotărâre
judecătorească irevocabilă;
l) forţă majoră;
m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei
infracţiuni de natura celor prevăzute de lege;
n) pe perioada cercetării administrative, în situaţia în care funcţionarul
public care a săvârşit o abatere disciplinară poate influenţa cercetarea
administrativă, la propunerea motivată a comisiei de disciplină.
În termen de 15 zile calendaristice înainte de data încetării motivului de
suspendare de drept, dar nu mai târziu de data luării la cunoştinţă de motivul
încetării suspendării de drept, funcţionarul public este obligat să informeze în
scris persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică despre
acest fapt. Neinformarea persoanei care are competenţă legală de numire în
funcţia publică atrage încetarea de drept a raportului de serviciu al funcţionarului
public, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
Persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică are
obligaţia să asigure, în termen de 5 zile de la expirarea termenului prevăzut de
lege, condiţiile necesare reluării activităţii de către funcţionarul public.
Suspendarea Raportul de serviciu se suspendă la iniţiativa funcţionarului public în

raportului de următoarele situaţii:
serviciu la a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în
iniţiativa cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani, în condiţiile legii;
funcţionarului b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani
119
public sau, în cazul copilului cu handicap pentru afecţiunile intercurente, până la
împlinirea vârstei de 18 ani;
c) desfăşurarea unei activităţi în cadrul unor organisme sau instituţii
internaţionale, în alte situaţii decât cele prevăzute de lege;
d) pentru participare la campania electorală;
e) pentru participarea la grevă, în condiţiile legii.
Raportul de serviciu se poate suspenda la cererea motivată a
funcţionarului public, pentru un interes personal legitim, în alte cazuri decât cele
prevăzute de lege, pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 ani.
Cererea de suspendare a raportului de serviciu se face în scris, cu cel puţin
15 zile calendaristice înainte de data când se solicită suspendarea, cu excepţia
situaţiei de participare la grevă, când cererea de suspendare se face cu 48 de ore
înainte de declanşarea grevei.
Suspendarea raportului de serviciu se constată în cazurile prevăzute de
lege, precum şi în alte cazuri reglementate prin legi speciale, respectiv se aprobă
în cazul cererii motivate a funcţionarului public, pentru un interes personal
legitim, prin act administrativ al persoanei care are competenţa numirii în funcţia
publică.
Reluarea activităţii se dispune prin act administrativ al persoanei care are
competenţa legală de numire în funcţia publică.
Actul administrativ prin care se constată, respectiv se aprobă suspendarea
raportului de serviciu, precum şi cel prin care se dispune reluarea activităţii de
către funcţionarul public se comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor
Publici, în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii.
Pe perioada suspendării raportului de serviciu autorităţile şi instituţiile
publice au obligaţia să rezerve postul aferent funcţiei publice. Ocuparea acestuia
se face, pe o perioadă determinată, în condiţiile legii. Pe perioada suspendării,
raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici nu pot înceta şi nu pot fi
modificate decât din iniţiativa sau cu acordul funcţionarului public în cauză.
Perioada suspendării raporturilor de serviciu se consideră vechime în
funcţia publică numai pentru cazurile prevăzute de lege.

1. Enumeraţi care sunt situaţiile în care se suspendă raportul de serviciu la
iniţiativa funcţionarului public.
2. Enumeraţi trei situaţii în care se suspendă de drept raportul de serviciu.
12.6 Incetarea raportului de serviciu

Încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici se face prin act
administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică
şi are loc în următoarele condiţii:
a) de drept;
b) prin acordul părţilor, consemnat în scris;
c) prin eliberare din funcţia publică;
120
d) prin destituire din funcţia publică;
e) prin demisie.
Încetarea de Raportul de serviciu încetează de drept:

drept a a) la data decesului funcţionarului public;
raportului de b) la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de declarare a
serviciu morţii funcţionarului public;
c) dacă funcţionarul public nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile
privind cetăţenia română şi domiciliul în România, capacitatea deplină de
exerciţiu şi nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru funcţia
publică;
d) la data împlinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a
stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, după caz, la data comunicării
deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, pensionare anticipată, pensionare
anticipată parţială ori invaliditate a funcţionarului public, potrivit legii;
e) ca urmare a constatării nulităţii absolute a actului administrativ de
numire în funcţia publică, de la data la care nulitatea a fost constatată prin
hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă;
f) când funcţionarul public a fost condamnat printr-o hotărâre
judecătorească definitivă pentru o faptă prevăzută de lege sau prin care s-a dispus
aplicarea unei sancţiuni privative de libertate, la data rămânerii definitive şi
irevocabile a hotărârii de condamnare;
g) ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau funcţiei, ca măsură de
siguranţă ori ca pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive a
hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus interdicţia;
h) la data expirării termenului în care a fost ocupată pe perioadă
determinată funcţia publică.
Constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face, în
termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea lui, prin act administrativ al
persoanei care are competenţă legală de numire în funcţia publică. Actul
administrativ prin care s-a constatat încetarea de drept a raporturilor de serviciu se
comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în termen de 10 zile
lucrătoare de la emiterea lui.
Încetarea Persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică va

raportului de dispune eliberarea din funcţia publică prin act administrativ, care se comunică
serviciu ca funcţionarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere, în următoarele
urmare a cazuri:
eliberării din a) autoritatea sau instituţia publică şi-a încetat activitatea ori a fost mutată
funcţia într-o altă localitate, iar funcţionarul public nu este de acord să o urmeze;
publică b) autoritatea sau instituţia publică îşi reduce personalul ca urmare a
reorganizării activităţii, prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public;
c) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia publică ocupată
de către funcţionarul public a unui funcţionar public eliberat sau destituit nelegal
ori pentru motive netemeinice, de la data rămânerii definitive şi irevocabile a
hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea;
d) pentru incompetenţă profesională, în cazul obţinerii calificativului
„nesatisfăcător” la evaluarea performanţelor profesionale individuale;
121
e) funcţionarul public nu mai îndeplineşte condiţiile specifice pentru
ocuparea funcţiei publice;
f) starea sănătăţii fizice sau/şi psihice a funcţionarului public, constatată
prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, nu îi mai permite
acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare funcţiei publice deţinute;
g) ca urmare a refuzului neîntemeiat al înaltului funcţionar public de
acceptare a numirii în condiţiile legii;
În cazul eliberării din funcţia publică, autoritatea sau instituţia publică este
obligată să acorde funcţionarilor publici un preaviz de 30 de zile calendaristice.
În perioada de preaviz, persoana care are competenţa legală de numire în
funcţia publică poate acorda celui în cauză reducerea programului de lucru, până
la 4 ore zilnic, fără afectarea drepturilor salariale cuvenite.
În cazurile în care autoritatea sau instituţia publică şi-a încetat activitatea,
urmare a cererii de reintegrare în funcţia publică a unui funcţionar public destituit
nelegal şi a îndeplinirii condiţiilor specifice pentru ocuparea funcţiei publice,
dacă nu există funcţii publice vacante corespunzătoare în cadrul autorităţii sau
instituţiei publice, autoritatea sau instituţia publică are obligaţia de a solicita
Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în perioada de preaviz, lista funcţiilor
publice vacante. În cazul în care există o funcţie publică vacantă corespunzătoare,
identificată în perioada de preaviz, funcţionarul public va fi transferat în interesul
serviciului sau la cerere.
Funcţionarul public de conducere are prioritate la ocuparea unei funcţii
publice vacante de nivel inferior.
În caz de reorganizare a autorităţii sau instituţiei publice, funcţionarii
publici vor fi numiţi în noile funcţii publice sau, după caz, în noile compartimente
în următoarele cazuri:
a) se modifică atribuţiile aferente unei funcţii publice mai puţin de 50%;
b) sunt reduse atribuţiile unui compartiment;
c) este schimbată denumirea fără modificarea în proporţie de peste 50% a
atribuţiilor aferente funcţiei publice;
d) este schimbată structura compartimentului. Aplicarea acestor prevederi
se face cu respectarea următoarelor criterii:
- categoria, clasa şi, după caz, gradul profesional ale funcţionarului public;
- îndeplinirea criteriilor specifice stabilite pentru funcţia publică;
- pregătirea profesională;
- să fi desfăşurat activităţi similare.
În cazul în care există mai mulţi funcţionari publici, se organizează
examen de către autoritatea sau instituţia publică.
Reducerea unui post este justificată dacă atribuţiile aferente acestuia se
modifică în proporţie de peste 50% sau dacă sunt modificate condiţiile specifice
de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii.
În cazul reorganizării activităţii prin reducerea posturilor, autoritatea sau
instituţia publică nu poate înfiinţa posturi similare celor desfiinţate pentru o
perioadă de un an de la data reorganizării.
Încetarea Destituirea din funcţia publică se dispune, în condiţiile legii, prin act
raportului de administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia
serviciu ca publică, ca sancţiune disciplinară aplicată pentru motive imputabile
122
urmare a funcţionarului public, în următoarele cazuri:
destituirii a) pentru săvârşirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei abateri
disciplinare care a avut consecinţe grave;
b) dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar funcţionarul public
nu acţionează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile calendaristice de
la data intervenirii cazului de incompatibilitate.
Actul administrativ privind destituirea din funcţia publică se comunică
funcţionarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii.
Comunicarea actului administrativ trebuie să se facă anterior destituirii din
funcţia publică.
Încetarea Funcţionarul public poate să comunice încetarea raporturilor de serviciu

raportului de prin demisie, notificată în scris persoanei care are competenţa legală de numire în
serviciu ca funcţia publică. Demisia nu trebuie motivată şi produce efecte după 30 de zile
urmare a calendaristice de la înregistrare.
demisiei La încetarea raportului de serviciu funcţionarul public îşi păstrează
drepturile dobândite în cadrul carierei, cu excepţia cazului în care raportul de
serviciu a încetat din motive imputabile acestuia.

1. Care sunt condiţiile în care poate înceta raporturilor de serviciu ?
2. În ce cazuri se poate dispune destituirea din funcţia publică?
12 .8 Rezumat
Unitatea de invatare Nr.12. prezinta modificarea, suspendarea şi încetarea raportului
juridic de serviciu.

Timişoara, 2007 ;
2004;
Bucureşti, 2002.
123
RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI
Cuprins
.
13.2 Răspunderea disciplinară
.
.
13.4 Răspunderea contravenţională, civilă şi penală a fucţionarilor publici
.
.
13.6 Rezumat
.
.

 Răspunderea disciplinară ;
 Sancţiunile disciplinare;
 Procedura aplicării şi contestării sancţiunilor disciplinare;
 Radierea sancţiunilor disciplinare;
 Răspunderea contravenţională;
 Răspunderea civilă;
 Răspunderea penală.
124
13.2. Răspunderea disciplinară
Răspunderea disciplinară este una din formele răspunderii administrative

care intervine în cazul în care funcţionarul public a săvârşit o abatere disciplinară.
Încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor
corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită
profesională şi civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinară şi atrage
răspunderea disciplinară a acestora.
Constituire abateri disciplinare următoarele fapte:
a) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;
b) neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor;
c) absenţe nemotivate de la serviciu;
d) nerespectarea în mod repetat a programului de lucru;
e) intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara
cadrului legal;
f) nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu
acest caracter;
g) manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei
publice în care îşi desfăşoară activitatea;
h) desfăşurarea în timpul programului de lucru a unor activităţi cu caracter
politic;
i) refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu;
j) încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi,
conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici;
k) alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din
domeniul funcţiei publice şi funcţionarilor publici.
Sancţiunile Sancţiunile disciplinare sunt:

disciplinare a) mustrare scrisă;
b) diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3
luni;
c) suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, după caz,
de promovare în funcţia publică pe o perioadă de la 1 la 3 ani;
d) retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea în funcţia
publică pe o perioadă de până la un an;
e) destituirea din funcţia publică.
Procedura Pentru analizarea faptelor sesizate ca abateri disciplinare şi propunerea

aplicării şi sancţiunii disciplinare aplicabile funcţionarilor publici din autorităţile sau
contestării instituţiile publice se constituie comisii de disciplină79.
sancţiunilor Din comisia de disciplină face parte şi un reprezentant al organizaţiei
disciplinare sindicale reprezentative sau, după caz, un reprezentant desemnat prin votul
79
A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1210/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a
comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
757/29.10.2003.
125
majorităţii funcţionarilor publici pentru care este organizată comisia de disciplină,
în cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau funcţionarii publici nu sunt
organizaţi în sindicat.
La individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi
gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, gradul
de vinovăţie şi consecinţele abaterii, comportarea generală în timpul serviciului a
funcţionarului public, precum şi de existenţa în antecedentele acestuia a altor
sancţiuni disciplinare care nu au fost radiate în condiţiile legii.
Sancţiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la data
sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu
mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii abaterii disciplinare.
În cazul în care fapta funcţionarului public a fost sesizată ca abatere
disciplinară şi ca infracţiune, procedura angajării răspunderii disciplinare se
suspendă până la dispunerea neînceperii urmăririi penale, scoaterii de sub urmărire
penală ori încetării urmăririi penale sau până la data la care instanţa judecătorească
dispune achitarea sau încetarea procesului penal.
Pe perioada cercetării administrative, în situaţia în care funcţionarul public
care a săvârşit o abatere disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă,
conducătorul autorităţii sau instituţiei publice are obligaţia de a interzice accesul
acestuia la documentele care pot influenţa cercetarea sau, după caz, de a dispune
mutarea temporară a funcţionarului public în cadrul altui compartiment sau altei
structuri a autorităţii ori instituţiei publice.
Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa
instanţei de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după
caz, a ordinului sau dispoziţiei de sancţionare.
Pentru evidenţierea situaţiei disciplinare a funcţionarului public, Agenţia
Naţională a Funcţionarilor Publici va elibera un cazier administrativ, conform
bazei de date pe care o administrează.
Cazierul administrativ este un act care cuprinde sancţiunile disciplinare
aplicate funcţionarului public şi care nu au fost radiate în condiţiile legii.
Cazierul administrativ este necesar în următoarele cazuri:
a) desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia de concurs
pentru recrutarea funcţionarilor publici;
b) desemnarea unui funcţionar public în calitatea de preşedinte şi membru
în comisia de disciplină;
c) desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia paritară;
d) ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor
funcţionari publici sau categoriei funcţionarilor publici de conducere;
e) în orice alte situaţii prevăzute de lege.
Cazierul administrativ este eliberat la solicitarea:
a) funcţionarului public interesat;
b) conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară
activitatea;
c) preşedintelui comisiei de disciplină;
d) altor persoane prevăzute de lege.
Radierea Sancţiunile disciplinare se radiază de drept, după cum urmează:

sancţiunilor a) în termen de 6 luni de la aplicare, mustrarea scrisă;
126
disciplinare b) în termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost
aplicate pentru sancţiunile disciplinare de: diminuare a drepturilor salariale cu 5-
20% pe o perioadă de până la 3 luni; suspendarea dreptului de avansare în gradele
de salarizare sau, după caz, de promovare în funcţia publică pe o perioadă de la 1
la 3 ani şi retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea în funcţia
publică pe o perioadă de până la un an;
c) în termen de 7 ani de la aplicare, pentru sancţiunea disciplinară de
destituire din funcţia publică.
Radierea sancţiunilor disciplinare în termen de 6 luni de la aplicare şi
respectiv în termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate
se constată prin act administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei
publice.

1. Ce fapte constituie abateri disciplinare ?
2. Ce este abaterea disciplinară ?
3. Care sunt sancţiunile disciplinare ?
13.4 Răspunderea contravenţională, civilă şi penală a fucţionarilor publici
Răspunderea
contravenţional Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici se angajează în
ă cazul în care aceştia au săvârşit o contravenţie în timpul şi în legătură cu
sarcinile de serviciu.
Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare
a sancţiunii funcţionarului public se poate adresa cu plângere la judecătoria în a
cărei circumscripţie îşi are sediul autoritatea sau instituţia publică în care este
numit funcţionarul public sancţionat.
Răspunderea
civilă Răspunderea civilă a funcţionarului public se angajează:
a) pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau
instituţiei publice în care funcţionează;
b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat
necuvenit;
c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică, în calitatea
de comitent, unor terţe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti
definitive şi irevocabile.
Repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice pentru
pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în
127
care funcţionează şi pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au
acordat necuvenit se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau
instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de
30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui
angajament de plată80, iar pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia
publică, în calitatea de comitent, unor terţe persoane, în temeiul unei hotărâri
judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Răspunderea Răspunderea funcţionarului public pentru infracţiunile săvârşite în

penală timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă
se angajează potrivit legii penale.
În cazul în care funcţionarul public este trimis în judecată pentru
săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra
autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea
justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu
intenţie, persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică va
dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine.
Dacă instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului
penal, suspendarea din funcţia publică încetează, iar funcţionarul public
respectiv îşi va relua activitatea în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi
achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.
În situaţia în care nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea
răspunderii penale, iar fapta funcţionarului public poate fi considerată abatere
disciplinară, va fi sesizată comisia de disciplină competentă.
De la momentul începerii urmăririi penale, în situaţia în care
funcţionarul public poate influenţa cercetarea, persoana care are competenţa
numirii în funcţia publică are obligaţia să dispună mutarea temporară a
funcţionarului public în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără
personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice.

1. Când se angajează răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici ?
2. Enumeraţi situaţiile pentru care se angajează răspunderea civilă a
13 .6 Rezumat
80
Curtea constituţională a statuat în sensul că în cazul pagubelor produse patrimoniului autorităţii sau instuituţiei publice
în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public este prevăzută calea emiterii unui ordin sau unei dispoziţii de
imputare sau, după caz, a asumării de către cel în cauză a unui angajament de plată. Aceasta este o modalitate specifică,
mult mai simplificată şi operativă, de acoperire a unui prejudiciu, explicabilă prin raportul specific de autoritate existent
între conducătorul autorităţii sau instituţiei publice şi funcţionarul supus rigorilor unui statut special, care îl deosebeşte
de persoana angajată în baza unui contract de muncă. – Decizia nr. 481/2005, Publicată în Monitorul Oficial al
României, nr. 952 din 26 octombrie 2005).
128
Unitatea de invatare Nr.13. prezintă răspunderea juridică a funcţionarilor publici.

Timişoara, 2007 ;
2004;
Bucureşti, 2002.
AGENŢIA NAŢIONALĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI

Cuprins
.
14.2 Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici – organ de specialitate al
. administraţiei publice centrale
.
14.4 Evidenţa funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici
.
.
14.6 Rezumat
.
.

 Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici – organ de specialitate al
administraţiei publice centrale ;
 Evidenţa funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici;
 Redistribuirea funcţionarilor publici.
129
10.2 Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici – organ de specialitate al administraţiei

publice centrale
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici81 are personalitate juridică şi
este condusă de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, numit de către primul-
ministru, la propunerea ministrului administraţiei şi internelor. În exercitarea
atribuţiilor care îi revin, preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici
emite ordine cu caracter normativ şi individual.
Atribuţiile
Agenţiei Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici are următoarele atribuţii:
Naţionale a a) elaborează politicile şi strategiile privind managementul funcţiei publice
Funcţionarilor şi al funcţionarilor publici;
Publici b) elaborează şi avizează proiecte de acte normative privind funcţia publică
şi funcţionarii publici;
c) monitorizează şi controlează modul de aplicare a legislaţiei privind
funcţia publică şi funcţionarii publici în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice;
d) elaborează reglementări comune, aplicabile tuturor autorităţilor şi
instituţiilor publice, privind funcţiile publice, precum şi instrucţiuni privind
aplicarea unitară a legislaţiei în domeniul funcţiei publice şi al funcţionarilor
publici;
e) elaborează proiectul legii privind stabilirea sistemului unitar de
salarizare pentru funcţionarii publici;
f) stabileşte criteriile pentru evaluarea activităţii funcţionarilor publici;
g) centralizează propunerile de instruire a funcţionarilor publici, stabilite ca
urmare a evaluării performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor
publici;
h) colaborează cu Institutul Naţional de Administraţie la stabilirea tematicii
specifice programelor de formare specializată în administraţia publică şi de
perfecţionare a funcţionarilor publici;
i) întocmeşte şi administrează baza de date cuprinzând evidenţa funcţiilor
publice şi a funcţionarilor publici;
j) aprobă condiţiile de participare şi procedura de organizare a recrutării şi
promovării pentru funcţiile publice pentru care organizează concurs, avizează şi
monitorizează recrutarea şi promovarea pentru celelalte funcţii publice, în
condiţiile legii;
k) realizează redistribuirea funcţionarilor publici cărora le-au încetat
raporturile de serviciu din motive neimputabile lor;
l) acordă asistenţă de specialitate şi coordonează metodologic
compartimentele de resurse umane din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice
centrale şi locale;
m) participă la negocierile dintre organizaţiile sindicale reprezentative ale
81
A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1000/2006 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a
Funcţionarilor Publici, Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 698/15.08.2006.
130
funcţionarilor publici şi Ministerul Administraţiei şi Internelor;
n) colaborează cu organisme şi cu organizaţii internaţionale din domeniul
său de activitate;
o) elaborează anual, cu consultarea autorităţilor şi instituţiilor publice,
Planul de ocupare a funcţiilor publice, pe care îl supune spre aprobare Guvernului;
p) întocmeşte raportul anual cu privire la managementul funcţiilor publice
şi al funcţionarilor publici, pe care îl prezintă Guvernului82;
q) constată contravenţii şi aplică sancţiuni, în condiţiile legii.
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici îndeplineşte orice alte atribuţii
stabilite prin lege.
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici are legitimare procesuală activă
şi poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă cu privire la:
a) actele prin care autorităţile sau instituţiile publice încalcă legislaţia
referitoare la funcţia publică şi funcţionarii publici, constatate ca urmare a
activităţii proprii de control;
b) refuzul autorităţilor şi instituţiilor publice de a aplica prevederile legale
în domeniul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici.
Actul atacat este suspendat de drept.
Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici poate sesiza şi
prefectul în legătură cu actele ilegale emise de autorităţile sau instituţiile publice
locale.

1. Ce acte emite preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici ?
2. Enumeraţi atribuţii ale Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
14.4 Evidenţa funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici
Evidenţa Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici administrează evidenţa

82
Raportul anual cu privire la managementul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici, care se întocmeşte de Agenţia
Naţională a Funcţionarilor Publici şi se prezintă Guvernului, trebuie să cuprindă şi următoarele date: a) numărul şi
obiectul sesizărilor privind cazurile de încălcare a normelor de conduită profesională; b) categoriile şi numărul de
funcţionari publici care au încălcat normele de conduită morală şi profesională; c) cauzele şi consecinţele nerespectării
prevederilor codului de conduită; d) evidenţierea cazurilor în care funcţionarilor publici li s-a cerut să acţioneze sub
presiunea factorului politic ; e) recomandările propuse; f) autorităţile sau instituţiile publice care nu au respectat
recomandările. Agenţia Nnaţională a Funcţionarilor Publici poate să prezinte în raportul anual, în mod detaliat, unele
cazuri care prezintă un interes deosebit pentru opinia publică.
131
funcţiilor naţională a funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici, pe baza datelor transmise
de autorităţile şi instituţiile publice.
publice şi a
Evidenţa funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici se ţine în cadrul
funcţionarilor fiecărei autorităţi sau instituţii publice, potrivit formatului stabilit de către
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Autorităţile şi instituţiile publice au
publici
obligaţia de a transmite Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici toate
informaţiile cuprinse în evidenţa funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici din
cadrul acestora.
În scopul asigurării gestionării eficiente a resurselor umane, precum şi
pentru urmărirea carierei funcţionarului public, autorităţile şi instituţiile publice
întocmesc dosarul profesional pentru fiecare funcţionar public.
Autorităţile şi instituţiile publice răspund de întocmirea şi actualizarea
dosarelor profesionale ale funcţionarilor publici şi asigură păstrarea acestora în
condiţii de siguranţă.
În cazurile de transfer sau de încetare a raporturilor de serviciu,
autoritatea sau instituţia publică păstrează o copie a dosarului profesional şi
înmânează originalul funcţionarului public, pe bază de semnătură.
Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a comunica Agenţiei
Naţionale a Funcţionarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare, orice
modificare intervenită în situaţia funcţionarilor publici.
Persoanele care au acces la datele cuprinse în evidenţa naţională a
funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici, precum şi la dosarul profesional al
funcţionarului public au obligaţia de a păstra confidenţialitatea datelor cu caracter
personal, în condiţiile legii.
La solicitarea funcţionarului public, autoritatea sau instituţia publică este
obligată să elibereze un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta,
vechimea în muncă, în specialitate şi în funcţia publică.
Redistribuirea Redistribuirea funcţionarilor publici se face de către Agenţia Naţională a

funcţionarilor Funcţionarilor Publici, astfel:
publici a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice din aceeaşi localitate sau
dintr-o localitate aflată la o distanţă de până la 50 km de localitatea de domiciliu;
b) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice din alt judeţ sau aflate la
o distanţă mai mare de 50 de km de localitatea de domiciliu, la cererea
funcţionarului public.
Redistribuirea funcţionarilor publici se face într-o funcţie publică de
aceeaşi categorie, clasă şi grad profesional cu funcţia publică deţinută de
funcţionarul public.
Redistribuirea se poate face şi într-o funcţie publică inferioară vacantă, cu
acordul scris al funcţionarului public.
Redistribuirea într-o funcţie publică de conducere se face într-o funcţie
publică de aceeaşi categorie, clasă şi grad profesional cu funcţia publică deţinută
de funcţionarul public sau, după caz, într-o funcţie publică inferioară vacantă, cu
acordul scris al funcţionarului public numai dacă funcţionarul public a îndeplinit
atribuţii similare cu atribuţiile funcţiei publice de pe care se efectuează
redistribuirea.
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici va asigura redistribuirea pe
funcţii publice temporar vacante, ca urmare a suspendării titularului pe o perioadă
132
de cel puţin o lună, a funcţionarilor publici din corpul de rezervă care îndeplinesc
condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice respective. În cazul în care
există mai mulţi funcţionari publici care îndeplinesc condiţiile specifice pentru
ocuparea funcţiei publice respective, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici
organizează, în colaborare cu autoritatea sau instituţia publică în cadrul căreia se
află funcţia publică vacantă, o testare profesională pentru selectarea
funcţionarului public care urmează să fie redistribuit.
Redistribuirea funcţionarilor publici din corpul de rezervă se dispune prin
ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice au obligaţia de a numi
funcţionarii publici redistribuiţi cu caracter permanent sau temporar.
În cazul în care conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice refuză
încadrarea funcţionarilor publici redistribuiţi cu caracter permanent sau temporar,
funcţionarul public se poate adresa instanţei de contencios administrativ
competente.

1. Cine administrează evidenţa naţională a funcţiilor publice şi a funcţionarilor
publici ?
2. Unde se face redistribuirea funcţionarilor publici?
3. Cine dispune redistribuirea funcţionarilor publici din corpul de rezervă?
14 .6 Rezumat
Unitatea de invatare Nr.14 prezintă Agenţia Naţională a Funcţionarilor publici.

Timişoara, 2007 ;
2004;
Bucureşti, 2002.
5.Nicoleta Odină, Curs de drept administrativ, I și II UEMR, (fornat electonic),
2020.
Legislație: Codul administrativ din 03.07.2019 cu completările și modificările

ulterioare :
- Ordonanța de urgență nr. 63/2019 pentru completarea art. 61 alin. (2) din
133
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ
- Ordonanța de urgență nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și
pentru modificarea și completarea unor acte normative
- Ordonanța de urgență nr. 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităților
administrației publice locale cuprinse în perioada 2016-2020, unele măsuri
pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum și modificarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ
etc.
Bibliografie generală consultativă

Bibliografie
1. Ana Vasile, Drept administrativ, Ediţia a II, Editura Augusta, Artpress, Timişoara, 2007;
2. Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. I, II, Ediţia a IV-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2005;
3. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, vol. I, Ed. 2, Editura CH Beck, Bucureşti, 2008;
4. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, vol. II, Ed. 2, Editura CH Beck, Bucureşti, 2008;
7. Anton Trăilescu, Drept administrativ, Tratat elementar, Editura CH Beck, Bucureşti, 2010;
8. Emil Bălan, Procedura administrativă, Editura Universitară, Bucureşti, 2005;
9. Emil Bălan, Dreptul administrativ al bunurilor, Editura CH Beck, Bucureşti, 2007;
10. Verginia Vedinaş, Drept administrativ, Ed. a VII-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012;
11. Nicoleta Odină, Curs de drept administrativ, I și II UEMR, (format electonic ID), 2020.
Legislație: Codul administrativ din 03.07.2019 cu completările și modificările ulterioare:

- Ordonanța de urgență nr. 63/2019 pentru completarea art. 61 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului
nr. 57/2019 privind Codul administrativ
- Ordonanța de urgență nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor
acte normative
- Ordonanța de urgență nr. 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităților administrației publice locale
cuprinse în perioada 2016-2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum și
modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ etc.
134

Ap Ii Curs - Drept Administrativ - Id Odina - 2020

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ap Ii Curs - Drept Administrativ - Id Odina - 2020

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca

Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative și ale Comunicării

LECTOR univ.dr. ODINA NICOLETA

Unitate Titlul Pagina

Fiecare UI este structurata astfel :

Durata medie de studiu individual

ADMINISTRAŢIE ŞI DREPT ADMINISTRATIV

1.1 Obiectivele unitatii de invatare Nr.1 2

1.1. Principalele obiective ale unitatii de invatare nr.1 UI 1

Durata medie de parcurgere a primei unitati de invatare este de 2 ore

Rolul Funcţia de a administra este legată de puterea executivă.

Administraţia Participarea diverselor organe publice la treburile administrative variază în

1.3. Test de autoevaluare 1.1

1.4 Dreptul administrativ

1.5. Test de autoevaluare 1.2

1.7.Bibliografia Unitatii de invatare Nr.1

TEORIA GENERALĂ A PERSOANELOR DE DREPT PUBLIC

2.1. Principalele obiective ale unitatii de invatare nr.2 UI 2

Durata medie de parcurgere a primei unitati de invatare este de 2 ore

2.2 Noţiunea de persoană juridică

2.3 Testul de evaluare 1

2.4 Persoanele juridice de drept privat

Caracteristicil Persoanele juridice de drept privat au în comun următoarele

2. Fundaţiile înfiinţate prin lege sau hotărâre a Guvernului

2.1. Fundaţiile pentru tineret

B. Prin act de constituire consimţit de părţile interesate (contract sau

3. Recunoaşterea utilităţii publice asociaţiilor şi fundaţiilor

2.5 Test de autoevaluare 2

Caracteristicil Persoanele juridice de drept public se caracterizează prin următoarele:

2.7 Test de autoevaluare 3

2.8.Bibliografia Unitatii de invatare Nr.2

PRINCIPIILE ȘI TEORIA GENERALA A ORGANIZĂRII ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

3.1. Principalele obiective ale unitatii de invatare nr.3 UI 3

Durata medie de parcurgere a primei unitati de invatare este de 2 ore

3.2 Centralizarea, descentralizarea şi deconcentrarea

1. Centralizarea – sistem de organizare administrativă a statului

2. Deconcentrarea – modalitate de centralizare

Deconcentrare Deconcentrarea priveşte raporturile dintre autorităţile centrale şi locale ale

3.3 Testul de evaluare 1

Legea nr. 195/200635 stabileşte principiile, regulile şi cadrul instituţional

Regulile Guvernul, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei

Cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor sprijină fundamentarea şi

3.5 Testul de evaluare 2

3.6 Tutela adminstrativă

Termenul de tutelă care în dreptul familiei se referă la ocrotirea legală a

Caracteristici a) Este o atribuţie a statului. Constituţia şi Legea nr. 215/2001 exclude

Administraţia Realizarea administraţiei presupune o împărţire a teritoriului care să

1. Administraţia de stat şi administraţia descentralizată se suprapun

2. Administraţia centrală şi administraţia teritorială

3. Administraţia de stat şi administraţia locală

4. Administraţia generală şi administraţiile specializate

3.7 Test de autoevaluare 3

3.8 Bibliografia Unitatii de invatare Nr.3

Unitatea de invatare nr. 4

4.1. Principalele obiective ale unitatii de invatare nr.4 UI 4

Durata medie de parcurgere a primei unitati de invatare este de 2 ore

4.2 Rolul şi funcţiile Guvernului

Guvernul şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul, de la data

Condiţiile necesare pentru a fi membru al Guvernului

Incompatibilităţi ale funcţiei de membru al Guvernului

Încetarea funcţiei de membru al Guvernului

4.3 Testul de evaluare 1

4.4 Organizarea şi funcţionarea Guvernului