Capitolul 1

1.1. Conceptul de calitatea vieţii

Conceptul de calitatea vieţii este rezultatul raportării

condiţiilor de viaţă şi a activităţilor care compun existența umană,
la necesităţile și aspiraţiile ființei umane. C. Zamfir (1998, p. 79)
spune despre calitatea vieţii că „se referă atât la evaluarea
globală a vieţii (cât de bună, satisfăcătoare este viaţa pe care
diferitele persoane, grupuri sociale, colectivităţi o duc), cât şi la
evaluarea diferitelor condiţii sau sfere ale vieţii.”
Deci, calitatea vieţii impune asigurarea condițiilor optime
de viață pentru cetăţeni. Desigur creșterea continuă a calității
vieții a fost urmărită încă din anii 60 ca urmare a apariției
„Mişcării pentru indicatori sociali.” Aceste programe
socioeducaţionale şi de mediu au propus folosirea unor indicatori
care să verifice eficiența acestora cu privire la calitatea vieţii.
Termenul de calitate conform DEX (2009, P.135),
reprezintă ”totalitatea însușirilor și laturilor esențiale în virtutea
cărora un lucru este ceea ce este, deosebindu-se de celelalte
lucruri”. Datorită faptului că în ţara noastră au existat mai puţine
preocupări pentru cercetarea calităţii vieţii, însăşi conceptul
propriu-zis este încă înţeles în mod diversificat.
1

Astfel, în Dicţionarul de economie politică (1974, p. 89),

se precizează:

„Calitatea vieţii reprezintă totalitatea condiţiilor care

asigură integritatea vieţii biologice, satisfacerea carenţelor de
ordin socio - economic legate de nivelul de trai material şi
spiritual, care să permită echilibrul şi desăvârşirea continuă a
personalităţii umane.”

Alte definiții date calității vieții sunt:

• „Entitate vagă şi eterică, ceva de care mulţi vorbesc, dar

nimeni nu ştie prea clar ce să facă cu ea” (A. Campbell et
al. 1976, p. 133 ).
• „Cel mai multidisciplinar termen aflat în uzul curent”
(M. Farquhar, 1995, p. 502).
• „Calitatea vieţii este măsura în care o persoană este
capabilă să-şi realizeze securitatea vieţii proprii,
încrederea în forţele proprii şi şansa de a-şi folosi
capacităţile fizice şi intelectuale pentru realizarea
scopurilor personale în viaţă” (C.L. Engquist, 1979, p.
97).

2
 • „Calitatea vieţii este gradul de satisfacere a nevoilor
umane în domeniile fizic, psihic, social, material,
structural şi profesional” (J.O. Hörnquist , 1989, p. 58).
• „Calitatea vieţii este sentimentul de bunăstare ce derivă
din satisfacţia sau insatisfacţia cu domeniile vieţii
considerate importante de către persoana respectivă”
(C.E. Ferrans,1990, p. 293).
• O definiţie este propusă de D.A. Revicki şi R.M. Kaplan
(1993, p. 477 ): „calitatea vieţii reflectă preferinţele
pentru anumite stări ale sănătăţii, ce permit ameliorări
ale morbidităţii şi mortalităţii şi care se exprimă printrun
singur indice ponderat - ani de viaţă standardizaţi în
funcţie de calitatea vieţii”.
Aceste definiții ne conving că există mai multe interpretări
privind însemnătatea conceptului de calitatea a vieții. Ca o
explicație ar fi faptul că în literatura românească sunt puține
lucrări care descriu acest concept și impactul pe care-l au
activitățile de educație fizică și sport asupra calității vieții.
Calitatea vieții, conform OMS (Organizația Mondială a
Sănătații) se referă la „percepția individului despre existența sa
în contextul culturii și a sistemului de valori în care trăiește”,
ținând seama de obiectivele sale. În mod general, calitatea vieţii
având în vedere nivelul de trai cuprinde următoarele componente:
• Accesul la cultură (factori de influență a calității
serviciilor);

3
• Școli (factori de influență a calității serviciilor );
• Săli de spectacol (factori de influență a calității
serviciilor);
• Biblioteci (factori de influență a calității serviciilor);
• Locul de muncă (factori de influență);
• Familia (factori de influență);
• Sănătatea fizică (factori de influență);
• Sănătatea psihică a persoanei (factori de influență);
• Speranța de viață (factori de influență);
• Nivelul de independență (factori de influență);
• Nivelul de libertate (factori de influență);
• Serviciile adaptate (factori de influență);
• Capacitățile financiare (factori de influență);
• Independență politică (factori de influență);
• Independență economică (factori de influență);
• Bunăstarea socială a individului;
• Independență socială (factori de influență);
• Relația individului cu mediul înconjurător (factori de
influență);
• Posibilitatea de a practica sporturi (de echipă sau
individuale) (factori de influență);
• Posibilitatea de a practica activităţi de timp liber (inclusiv
sporturile pentru toţi);
• Accesul la procurarea materialelor bibliografice.

4
 În sens restrâns dimensiunile calităţii vieţii sunt sistematizate
astfel conform DEC (1974, p. 89) :

1. Calitatea mediului înconjurător;

2. Calitatea mediului social;
3. Calitatea mediului de muncă;
4. Calitatea mediului de familie.

1.Calitatea mediului înconjurător cuprinde: - relaţia

om/natură, mediul ereditar, mediul natural, mediul geografic,
starea de sănătate, potenţialul bio-psiho-social, capacitatea
biomotrică, capacitatea psiho-socială.

2.Calitatea mediului social cuprinde: - nivelul de trai,

condiţiile de viaţă, resursele financiare, resursele materiale,
nivelul de pregătire, relaţii sociale, activitate politică, educaţia
morală, spiritualitatea, educaţie fizică şi sportivă, educaţia
ecologică.

3.Calitatea mediului de muncă este dată de: - programul

de muncă, orarul, timpul liber, hobby-uri.

4.Calitatea mediului de familie vizează: - părinţii, copiii,

fraţii, rudele apropiate, vecinii apropiaţi, prietenii, relaţii, afaceri
şi tot ce aparţine de familie.

Trebuie să subliniem faptul că dezvoltarea omului modern

constă în formarea sa din punct de vedere fizic, psihic, intelectual,

5
estetic, moral și social, în raport cu cerinţele lumii contemporane
şi cu aptitudinile sale, contribuind la dezvoltarea socială.
G. Lucuţ şi S. M. Rădulescu (2000), precizează că folosirea
indicatorilor sociali este o „veritabilă ‚mişcare’ ştiinţifică, dar şi
instrumentală, determinată de insatisfacţia crescândă faţă de
supralicitarea rolului economicului în activitatea de evaluare a
bunăstării care defineşte o anumită naţiune, în raport cu ignorarea
evaluărilor făcute chiar de factorul uman acestei bunăstări. O
asemenea mişcare, care s-a generalizat curând în lumea
analiştilor, a determinat trecerea de la estimarea strictă a
performanţelor economice, la evaluarea, în egală măsură, a
factorilor economici şi a celor sociali, de la măsurarea
componentelor obiective la cea a componentelor subiective,
concretizate de aspiraţiile şi satisfacţiile oamenilor, de la accentul
pus pe elementele cantitative la accentul pus pe cele calitative”
În țara noastră conceptul de calităţii vieţii a devenit
cunoscut în anii ’70-’80, prin critica performanţelor umane
scăzute din societatea socialistă şi ca încercare de presiune asupra
acestuia de a lua mai mult în considerare nevoile şi aspiraţiile
populaţiei (Zamfir, C., 1993).
Tot sociologul C. Zamfir, stabilea în 1976 două categorii
principale de indicatori sociali:
• de stare - „măsurători ale diferitelor caracteristici ale
sistemelor sociale: natalitatea, mobilitatea socială,
criminalitatea, pregătirea profesională, fluctuaţia etc.”

6
 • de satisfacţie – „măsurători ale gradului în care indivizii
participanţi la respectivul sistem social sunt sau nu
satisfăcuţi cu diferitele caracteristici ale acestuia
(satisfacţia privind condiţiile fizice ale locului de muncă,
colegii, şeful sau satisfacţia privind condiţiile de locuit
etc.”
O importanţă deosebită se acordă bunăstării resurselor
umane, care cuprinde mai multe dimensiuni, pe lângă cele
evidente ale sănătăţii şi educaţiei populaţiei. Lucuţ şi Rădulescu,
2002 apud. Y. Nuyens (1972) descriu patru dimensiuni ale
bunăstării:

1. bunăstarea fizică şi psihică (starea de sănătate), aflată în

raporturi directe cu satisfacerea trebuinţelor materiale şi
spirituale ale indivizilor sau grupurilor de populaţie
2. bunăstarea ecologică (sanogeneza mediului ambiant),
aflată într-o relaţie armonioasă cu un mediu optim de viaţă
(habitat, mediu natural, amenajarea teritoriului)
3. bunăstarea socială, rezultată din bunele relaţii între
diversele grupuri sociale şi din „sănătatea” structurilor
sociale
4. bunăstarea culturală, definită de participarea, în măsură
satisfăcătoare, a indivizilor la cultură.
Dobândirea calității vieții prin activitățile sportive este una
din laturile importante ale societății contemporane, în care

7
progresul științific depășește în unele cazuri capacitatea de
adaptare a individului. Printr-o educație permanentă pentru o
viaţă activă se dobândește această calitate.
După V. Oprișan, (2002, p. 47), ”comportamentul
consumatorului de sport este influențat de factori care țin de
mediu sau de individ și care se află permanent în interacțiune”.
Educaţia pentru petrecerea timpului liber prin activități
sportiv-recreative trebuie realizată încă de la vârstă mică, de către
instituţiile cu atribuții în acest sens: grădinițe, şcoli, facultăţi, cât
şi de ONG-uri şi societăți civile recunoscute.

1.2. Calitatea mediului înconjurător

Mediul reprezintă ansamblul condiţiilor naturale,

materiale şi sociale care determină nivelul de existență al omului
şi îi conferă acestuia multiple posibilităţi de dezvoltare
psihosocială. Este cadrul natural în care omul îşi desfăşoară viaţa
şi cuprinde totalitatea condiţiilor geo - climaterice, care îi
influenţează dezvoltarea, creșterea şi maturizarea biologică pe de
o parte, iar pe de altă parte cuprinde felul de a trăi raportat la
meserie, vestimentaţie, alimentaţie etc. Mediul în care trăiește
omul cuprinde: apa, aerul, alimentele, solul, locuințele, într-un
cuvânt tot ceea ce ne înconjoară și contribuie la desăvârșirea
individului. Mediul natural cu toate frumusețile sale reprezintă o
resursă de bază a turismul care poate contribui la menținerea

8
calității mediului. Zona turistică este o sursă nelimitată de
valorificare, de practicare a diferitelor activități: plimbări,
drumeții, excursii, activități practice utilitare etc. Sunt atât
influențe ale mediului intern, cât şi influenţe ale mediului extern
asupra omului.

Putem definii mediul extern ca fiind

totalitatea influenţelor din afară care se răsfrâng asupra omului
de-a lungul întregii sale vieți, iar mediul intern ca totalitatea
influenţelor care se exercită din viaţa intrauterină şi care nu pot fi
neglijate.

Educația pentru mediul înconjurător

îmbunătățește calitatea vieții în sensul că individul își
gospodărește mult mai eficient resursele. Există situații în care
omul a produs modificări majore asupra mediului înconjurător,
conducând la dispariția anumitor specii de floră și faună. În multe
zone au fost defrișate suprafețe însemnate de păduri, solul a fost
secătuit de resurse, iar industria și agricultura deversează în ape
mari cantități de reziduri, care conduc la distrugerea habitatului.
Poluarea a început să devină alarmantă în metropolele urbane
odată cu dezvoltarea tehnologică.

Activitățile sportive practicate în aer liber sunt

recomandate de toţi specialiştii, datorită faptului că valorifică
benefic factorii naturali: aer, apă, soare care contribuie la călirea

9
şi refacerea organismului. Educaţia fizică şi sportul, în mediul
natural, creează condiţii optime de petrecere a timpului liber în
mod recreativ, de refacere a capacităţii de muncă, precum şi de
socializare a indivizilor. Toți cetăţenii trebuie educați să respecte
natura, să îmbine mişcarea cu educaţia civică și ecologia pentru a
avea un mediu curat şi sigur. O educaţie pentru o viaţă activă, la
vârsta copilăriei, influenţează în mod pozitiv adultul la un stil de
viaţă sănătos.

Activităţile în aer liber sunt la îndemâna oricărui cetăţean,

popularitatea lor crescând de la an la an datorită educaţiei pentru
activităţi de timp liber, dar şi specificului țării, un judeţ montan
va avea întotdeauna o diversitate de activități fizice. Condiţiile
geo-climaterice specifice permit practicarea mişcării în orice
anotimp, iar sporturile de sezon au devenit o tradiţie și o practică
la îndemâna oricui.

1.3. Calitatea mediului social

De-a lungul vieții omul este supus şi determinărilor de

ordin social care au un impact mult mai puternic asupra
dezvoltării psiho - individuale. Din punct de vedere al devenirii
fiinţei umane, mediul social este definit ca fiind ansamblul

10
influenţelor ce decurg din interacţiunea omului cu condiţiile
economice, politice şi culturale, care îşi lasă amprenta asupra
dezvoltării sale. Comportamentul omului reflectă cultura socială
care se transmite la nivelul gândirii şi acţiunilor sale, dar totodată
asigură și promovarea ei de la o generaţie la alta. După H.
Hannoun apud I. Dumitru (1992, p.34) ”cultura socială este
produs al mediului social, concretizat în anumite structuri”.

Influenţele exercitate de mediul social asupra cetățeanului

sunt de două feluri:

• directe, ca urmare a comportării celorlalţi membrii ai

societății din care face parte. Individul respectă și aplică
anumite reguli pe parcursul vieţii, iar limbajul este folosit
ca mijloc de dezvoltare al culturii și de comunicare a
cunoștințelor acumulate;
• indirecte, prin membrii de familie care sunt puntea de
legătură între acesta şi realitatea existentă, dar și ei sunt
influenţaţi în comportamentul lor de cultura grupului
căruia aparţin.
Calitatea mediului social este dată de indicatorii sociali
care au valori modeste la noi în țară, iar în unele cazuri
predomină valorile negative: relațiile dintre oameni, schimbări ale
societății, siguranța indivizilor etc. Societatea noastră apare mai
degrabă ca una de tip conflictual, mai ales în zona politicului, dar

11
sunt nelipsite și conflictele sociale, cum ar fi: săraci-bogați,
angajatori-salariați. Există posibilitate redusă a indivizilor de a se
afirma în viață, iar succesul poate fi asigurat de talent și ambiție,
dublat de o muncă enormă și noroc. Indivizii nu sunt mulțumiți
cu viața pe care o duc, iar optimismul în această privință are
cotele cele mai de jos. Populația apreciază negativ modul în care
este condusă țara, iar condițiile de viață sunt foarte scăzute.
Aceste condiții materiale au o influență și asupra celorlalte
domenii ale vieții: educația, sănătatea, timpul liber sau bunăstarea
aspirantă. Locuința este un element de bază al nivelului de trai,
deoarece este o necesitate a omului privind nevoia de adăpost sau
de existență a unei familii. Capacitatea populației de a investi în
sănătate și educație este scăzută, iar acestea sunt valori importante
ale unei vieți de calitate.

Se constată că activitățile de timp liber pentru creșterea

calității vieții sunt puțin dezvoltate și valorificate deoarece
societatea sau grupul din care fac parte: nu au o cultură pentru
asta, nu au tradiție, nu au habitus. Deci, într-un cuvânt nu există
preocupări și trebuie să luăm măsuri de culturalizare, promovare
a mișcării și explicare a necesităților acesteia.

Subliniem faptul că educația fizică și sportul au efecte

benefice asupra sănătății sociale și sunt încadrate în toate
componentele calității vieții.

12
1.4. Calitatea mediului de muncă

Calitatea mediului profesional urmărește 2 aspecte principale, pe

de o parte calitatea vieții profesionale care ia în considerare
condițiile în care își desfășoară activitatea de muncă cetățenii, iar
pe de altă parte gradul de satisfacție al cetățenilor asupra
propriilor profesii.
Condițiile spațiului de lucru trebuie să respecte anumite
standarde, pornind de la suprafața alocată fiecărui post, la nivelul
de iluminat, aparatura cu care operează indivizii, orarul de lucru
zilnic, siguranța și sănătatea asigurată la locul de muncă.
Condiţiile de muncă trebuie modernizate în continuu
folosind aparate de ultimă generaţie pentru atingerea obiectivelor
propuse, iar șomajul trebuie redus pe cât posibil.
Gradul de satisfacere al cetățenilor asupra propriilor profesii
implică gradul de mulțumire, bucuria și plăcerea pentru meseria
aleasă, dorința de a se autoperfecționa și nivelul de retribuire al
muncii prestate. Trebuie să existe relații de colaborare, bazate pe
principiul respectului reciproc, într-un cuvânt atmosferă
favorabilă pentru a performa.
Succesul în muncă este dat de echipă, cu satisfacerea
tuturor părţilor interesate clienţi, colaboratori şi angajaţi. Calitatea
managementului organizațional contribuie la menţinerea imaginii

13
acesteia în domeniul de activitate. Aceasta presupune calitate-
mediu-securitate-sănătate în muncă, un principiu indispensabil
care conştientizează angajaţii privind climatul din interiorul
organizaţiei.

Fiecare manager trebuie să aibă în vedere următoarele

activități:

- Protecţia angajaţilor la toate locurile de muncă;

- Instruirea profesională a tuturor angajaţilor pentru
eficientizarea activităţii;
- Protecţia mediului, sănătatea şi securitatea în muncă;
- Respectarea programului zilnic de lucru de 8 ore;
- Asigurarea resurselor necesare pentru menţinerea şi
îmbunătăţirea continuă a sistemelor de management a
calităţii mediului, sănătăţii, securităţii în muncă o cerinţă
importantă pentru orice instituţie, dar care contribuie la
îmbunătăţirea calităţii vieţii prin promovarea valorilor
societății moderne.
-
1.5. Calitatea mediului familial

Calitatea vieţii aşa cum a fost definită în literatura de

specialitate, este rezultatul raportului dintre condiţiile de viaţă şi

14
activităţile care compun viaţa umană, la cerințele şi aspiraţiile
ființei umane.

Tematica calităţii vieţii s-a dezvoltat rapid în anii '60, în

ţările dezvoltate. După C. Zamfir (1998, p. 79) principalele tipuri
de indicatori ai calităţii vieţii sunt:

Indicatori ai stării diferitelor componente ale vieţii

umane;
Indicatori ai necesităţilor/aspiraţiilor;
Indicatori complecși rezultaţi din raportarea stării
la necesităţi;
Indicatori ai calităţii percepute a vieţii -
determinarea modului în care membrii unei
colectivităţi evaluează ei însăşi calitatea
diferitelor componente ale vieţii lor;
Indicatori ai unor simptome critice ale calităţii
vieţii.
Expresia de calitate a vieții urmărește atât evaluarea
generală a vieţii, cât şi evaluarea anumitor condiții: calitatea
muncii, calitatea mediului înconjurător, calitatea vieţii de familie.
Încă din 1871, la Frederic Le Play apare conceptul de calitate a
vieţii de familie, în abordările sale despre problemele familiei.
Calitatea vieţii de familie este o latură importantă a calităţii vieţii,
deziderat validat și de: A. Withey (1976), Bawling (1995),
Ferrans (1996) etc.

15
 Când ne referim la calitatea vieţii de familie avem în
vedere climatul din sânul familiei, relațiile din interiorul acesteia,
bunăstarea financiară şi cea legată de sănătate, emoţională,
relaţionare socială. Familia este domeniul cel mai important
oferind cea mai mare liniște și mulțumire.
Domeniul calităţii vieţii de familie se împarte în:

¬ Subdomeniul calităţii economice: populaţia, mediul

natural, aşezările umane, locuinţe, resurse pentru nivelul de trai,
venituri, consumuri, servicii către populaţie, învăţământul,
cultura, etc.;

¬ Subdomeniul calităţii sociale: familia, persoana,

calitatea vieţii de muncă, calitatea vieţii sociale, timp liber şi
asistenţă socială.

În delimitarea componentelor calităţii vieţii s-a respectat

principiul independenţei locale, astfel că fiecare dimensiune are o
relevanţă semnificativă, (L. Andrei şi E. M. Biji, 2003, p. 28).
Pentru evaluarea calităţii vieţii de familie trebuie să se aibă în
vedere indicatorii sociali combinați cu cei economici, adică:

• veniturile şi bunăstarea familiei, trebuințele familiei,

mediul de muncă şi condiţiile asigurate;
• habitatul şi condiţiile de locuit, forma de învăţământ şi
educaţie, climatul familiei;

16
• siguranţa familiei, timpul liber pentru cultură, odihnă,
sport, activităţi în aer liber;.

• mulțumirea faţă de veniturile familiei, luând în calcul

trebuințele, standardele;

- satisfacţia profesională şi a locului de muncă; -

satisfacția faţă de timpul petrecut cu familia;
- satisfacţia personală privind petrecerea timpul.

Capitolul 2

17
 Conceptul sport pentru toţi

2.1. Timp liber

Timpul este definit în DEX (2009, p. 1126) ca fiind

“durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde
deșfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere
succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz”.
Conceptul buget de timp reprezintă modalităţi de
distribuire a timpului de către anumite persoane, grupuri,
colectivităţi umane într-un interval de timp bine determinat.

Bugetul de timp se compune din: timpul de muncă şi

timpul liber şi este studiat atât de sociologi, psihologi, pedagogi,
cât şi de medici. Ca metode de înregistrare a bugetului de timp
liber folosim:

-(auto)înregistrarea regimului de activităţii zilnice într-un

interval de timp;

- observaţia directă pe bază de protocol;

- participarea la viaţa socială (grup, familie, echipă);

- interviu, sondaj de opinie.

Societatea contemporană făcând legătura cu calitatea
vieţii, a promovat şi dezvoltat conceptul de timp liber ca

18
reprezentând perioada de timp care se desfăşoară în afara
activităţii profesionale. În timpul liber tendinţa este ca omul
modern să practice activităţi casnice, anumite sporturi, să se
cultive, să se odihnească sau să-şi satisfacă alte hobby-uri
personale.

Timpul liber înglobează o serie întreagă de activităţi pe

care individul trebuie să le desfăşoare, pentru a se odihni, pentru a
se distra, fie pentru a se integra în social, iar participarea este
liberă. În această perioadă un accent deosebit se pune pe
practicarea activităţilor recreative pentru creşterea calităţii vieţii.
Colibaba-Evuleţ, D. Bota, I. (1998, p.87 ) consideră că în
orice joc există o „zonă de instrucţie” prin care se poate modela
gândirea, capacitatea de investigaţie, de însuşire de cunoştinţe,
deprinderi şi priceperi, care la rândul ei, se interferează cu
„zona satisfacerilor ludice”. Conexiunile apărute între aceste
zone, au determinat apariţia şi consolidarea aşa numitelor „jocuri
didactice sau educative” şi de timp liber.
Deci, timpul liber este produs al societăţii moderne care
implică o diviziune a timpului în funcţie de tipurile de activităţi
realizate: muncă, odihnă, odihnă activă, activităţi de timp liber,
repaus total, pauză de prânz (legată de timpul de muncă),
deplasări, mese, îngrijirea copiilor (bolnavilor, bătrânilor),
sarcini obşteşti, îndatoriri casnice, liber propriu zis.

19
 Se urmăreşte:
• Autorealizarea, educaţia, destinderea
echilibrul psihic.
• Societatea oferă activităţi de timp liber.
• Cetăţeanul alege ce-l interesează şi ce-l motivează: -
„Activităţile de loisir” - petrecerea plăcută a timpului
liber în scop de relaxare, destindere sau odihnă.

- „Loisir” - intervalul de timp rămas pentru a face

ceva.

Se cunoaște aspectul că cetățenii suferă din cauza stresului

cotidian determinat de tot felul de activități, ca de exemplu
meseria, relaţii tensionate la muncă, familia, probleme financiare,
sănătate precară, poluare, etc. Din această cauză, conștientizarea
pentru petrecerea timpului liber prin activităţi fizice devine tot
mai importantă, responsabilitatea fiind atât a instituţiilor statului
răspunzătoare de sănătate, sport, tineret, şcoli, cât şi a ONGurilor.
Această educaţie pentru mișcare se aplică continuu la
nivel internațional, în care o bună parte din populaţie, pe grupuri,
familii, prietenii, etc., practică în mod organizat, diferite activităţi
fizice.

În acest context, funcţiile timpului liber sunt pe de o parte

psiho-sociale: relaxare, divertisment, culturalizare, iar pe de altă
parte sociale: socializare, terapeutică, economică, simbolică.

20
 Așa cum am arătat recreerea fizică este partea activă a
timpului liber și are ca scop realizarea unei bunăstări fizice și
psihice a individului.

Referindu-ne la maniera în care îşi petrec timpul liber

cetăţenii din țara noastră, pot afirma că, alimentaţia, mişcarea şi
turismul sunt sinonime cu starea de sănătate, ceea ce reprezintă
şi primul obiectiv al educaţiei fizice şi sportului, dar şi un element
esenţial al dezvoltării calităţii vieţii.

Sportul în timpul liber este o activitatea voluntară, un drept al

fiecărui cetățean de a efectua o activitate fizică fără a urmări
performanța.

Are următoarele finalităţi: dobândirea unui mod de viaţă

sănătos; dezvoltare armonioasă; integrare socială;
păstrarea valorilor morale, ale fair-play-ului;
capacitatea de a acţiona în grup sau individual;
respectul faţă de sine, faţă de ceilalţi inclusiv faţă de
grupuri minoritare;
formarea spiritului de răspundere şi toleranţă;
recreerea, calitatea vieţii; tabere şi concedii de
odihnă; pescuitul, vânătoarea;
turismul - activitate care valorifică exerciţiile aplicative
şi diferite mijloace de deplasare în scopul cunoaşterii
mediului înconjurător şi al relaxării active a omului în

21
 aer liber (plimbări, drumeţii, excursii, expediţii,
cicloturism, sporturi nautice, escalade, schi, dansuri
populare, dansuri moderne, sporturi tradiţionale etc.).

2.2. Sport pentru toţi

Sportul pentru toți este, fără îndoială, alături de alte

concepte, cum ar fi: timp liber, calitatea vieții, starea de sănătate,
ș.a., „o inovație“ a dezvoltării lumii contemporane. Organizarea și
desfășurarea acestor activități sunt realizate independent de către
fiecare cetățean în parte. Totuși, în sistemul de organizarea a
sportului românesc s-au înființat organisme și structuri
operaționale care se ocupă de organizarea și desfășurarea întregii
activități la nivel național, județean sau/și local.

Sportul, în înţelesul său cel mai general este mişcare - act

motric, apărut ca o necesitate încă din antichitate, s-a transformat
odată cu evoluţia omului, fiind pe rând mijloc de supravieţuire,
expansiune, distracţie, educaţie, comerţ, profesie. Ideea de sport
îşi are originea în Grecia antică, iar pentru bărbat, femeie, copil,
tânăr, vârstnic oferă posibilitatea de a se autoperfecţiona
indiferent de profesie sau poziţia ocupată în societate.
Sportul este definit în Charta europeană a sportului ca o
„activitate mai mult sau mai puţin organizată de practicare a

22
exerciţiilor fizice sub toate aspectele, care provoacă o stare de
bine psiho-fizică, ridică gradul de sănătate al populaţiei,
contribuie la ridicarea nivelului calităţii vieţii, are rol de
socializare şi poate să producă performanţe sportive la diferite
niveluri de participare“. Toate documentele semnate de miniştrii
sportului din ţările UE reliefează importanţa „implicării
autorităţilor administrative (administraţia locală şi centrală) în
susţinerea activităţilor sportive, conform legilor şi ordonanţelor
elaborate în concordanţă cu normativele ONU, UNESCO“, pentru
creşterea calităţii vieţii cetăţenilor. A. Puiu, (2003, p. 27)
precizează că: „într-o societate modernă, care tinde să devină din
ce în ce mai sedentară, sportul este un factor de prim plan, de
competiție internațională, dar și unul social. “ Sporturile se
clasifică în:
1. sport de înaltă performanţă; 2.
sport de performanţă;
3. sport pentru copii şi juniori;
4. sport adaptat - terapie şi performanţă;
5. sport pentru toţi.
Sintagma, Sportul pentru toţi apare pentru prima dată în
anul 1900 fiind folosită de baronul Pierre de Coubertain care a
definit foarte clar diferitele forme de activitate fizică:

- Sport pentru toţi;

- Sport competitiv;

23
 - Sport de elită.

Sport pentru toţi - Consiliul Europei denumește sportul

pentru toți un ansamblu foarte variat de activități
fizice/corporale, dedicate tuturor oamenilor (indiferent de
caracteristici personale, individuale) pentru a fi practicate
pe toată durata vieții lor, în scopul ameliorării calității
vieții.
„Proclamat în 1975, conceptul de sport pentru toți este
expresia fundamentală a filosofiei Consiliului Europei
despre sport. A cuprins întreaga Europă și este completat
de utilizarea crescândă a EUROFIT, o metodă ușoară de
măsurare a aptitudinilor fizice ale copiilor și
adulților.“( Consiliul Europei și Sportul, 1967-1996, p.
14).
Consiliul Europei şi Sportul a iniţiat, în anul 1966,
promovarea conceptului sportul pentru toţi. El are rolul de a
atrage, prin multiple metode de popularizare, cât mai mulţi
oameni, tineri sau vârstnici, la practicarea exerciţiului fizic sau a
unor sporturi, respectiv cele mai cunoscute şi preferate de
populaţie (fotbal, înot, volei, baschet, popice, atletism, fotbal
etc.).
În strategia europeană pentru sportul pentru toţi se
menționează necesitatea practicării zilnice a educaţiei fizice sau a
unui sport, iar atunci când timpul liber permite participarea la

24
activităţi de destindere sau recreere, prin excursii, sau vizite la
obiective culturale, istorice, economice. Implică numeroase forme
de cercetare din care nu trebuie să lipsească rolul familiei, rolul
şcolii, primăriilor, cadrelor didactice, baza materială, echipamente
sportive etc.
La persoanele în vârstă, Consiliul Europei şi Sportul
promovează pentru îmbunătăţirea stării de sănătate fizică şi
psihică, activităţi de socializare, contacte între diferite grupuri,
plimbări în aer liber la munte sau la mare, practicarea unor
sporturi uşoare cu avizul medicului de familie.
Un alt obiectiv al sportului pentru toţi este implicarea
femeilor în sport, fie în mod activ, fie în conducerea asociaţiilor
sau cluburilor sportive.
Un obiectiv principal este „determinarea copiilor să
practice exerciţiul fizic sau sportul“ în mod activ şi regulat atât pe
durata şcolii, a vacanţelor, dar mai ales în viaţa adultă.
Programul SPRINT este un program de asistenţă, rezultat
din Charta Europeană a Sportului, care se ocupă de statele noi
membre din centrul şi estul Europei, printre care şi România, care
doresc democratizarea şi modernizarea politicilor sportive,
structurile şi managementul şi să iniţieze un mediu sportiv, după
regulile activităţilor asociative.
Conceptul de Sport pentru toţi este expresia fundamentală
a încrederii în sport a Consiliului Europei. Acesta a stat la baza
unui proces de democratizare în Europa de vest şi acum câştigă

25
teren pe întreg continentul, iar metoda EUROFIT se folosește cu
eficienţă maximă, pentru măsurarea aptitudinilor fizice ale
copiilor şi adulţilor. Prin sport pentru toţi se acţionează şi
împotriva laturii negative a sportului, în special dopajul şi
violenţa folosind instrumente legislative cu caracter obligatoriu,
sau alte reglementări internaţionale.
Motivarea cetățenilor și diversificarea posibilităților de
activități fizice şi sportive sunt metodele prin care populaţia ţării,
în marea ei majoritate, poate fi determinată să profite de efectele
benefice ale mișcării la orice vârstă. Se recomandă, în primul
rând, abordarea persoanelor motivate, dar sedentare sau a celor
care nu urmează un program constant de mişcare, de exercițiu
fizic, întocmirea unui calendar şi program de activităţi fizice,
adaptat pentru categorii de tineri sau vârstnici.
Unii autori folosesc expresia de „activitate fizică sportivă
pentru fiecare” considerând că exprimă mai clar domeniul de
practicare de:
- cât mai multă mişcare;
- în cât mai multe locuri;
- de cât mai multe persoane.
În viziunea Consiliului Europei, sportul pentru toţi
reprezintă toate formele de activitate fizică dedicate tuturor
oamenilor pentru a fi practicate pe tot parcursul vieții, printr-o
participare organizată sau independentă. Obiectivele urmărite
sunt:

26
 exprimarea sau îmbunătăţirea condiţiei fizice și a stării
mentale de bine;
dezvoltarea relaţiilor sociale; obţinerea de
rezultate în întreceri de orice nivel.
Deci este sigur că, viziunea Consiliului Europei în ceea ce
priveşte sportul pentru toţi are:
în primul rând un rol de promovare a sănătăţii şi stării
de bine;
în al doilea rând un rol de integrare socială a cetăţenilor;
în al treilea rând, menirea sportului pentru toţi este
aceea de a oferi cadrul în care cetățenii concurează
între ei, pentru a se distra, destinde şi recrea.

2.3. Funcţiile sportului pentru toți

Funcţia de socializare
Socializarea este un ansamblu de procese care acționează
asupra individului și prin care acesta înglobează normele şi
valorile societăţii în care conviețuiește.
După R. Boudon, (1997) socializarea constă în ”
încorporarea regulilor, legilor, obiceiurilor, normelor unei
societăţi, ea are ca scop de a-i permite individului să posede un
ansamblu de cunoştinţe comune şi să contribuie la învăţarea

27
regulilor sociale exterioare de către individ şi la consolidarea
solidarităţii dintre grupurile sociale”.
Procesul de socializare are doua etape: prima socializare,
care are loc în copilărie şi socializarea secundară, pe tot parcursul
vieții sociale a individului.
Fenomenul sportiv favorizează procesul de socializare, iar
grupul, echipa sportivă continuă socializarea din familie. Astfel, o
structură sportivă este considerată ca o a doua familie, unde se
pot forma legături sociale. Aderarea la aceste asociaţii sau grupuri
sportive se pot celebra în cadrul unor ceremonii speciale,
importante în perpetuarea grupului.
Sociomotricitatea după M., Epuran et al.,(2001) „se referă
la modalităţile în care se exprimă relaţiile în condiţiile activităţii
motrice, care este ea însăşi foarte diferită de la sport la sport”.
Învăţarea sociomotrică se referă la
dobândirea modalităţilor de a comunica cu membrii grupului prin
mişcare, iar învăţarea socială se referă la învăţarea conduitelor în
grup, adică la însuşirea deprinderilor şi priceperilor de conduită
tactică.
Componentele sociomotricităţii sunt:
• lucrul în grup,
• lucrul pentru grup,
• cooperare pentru organizarea acţiunilor,
• ajutorarea partenerilor,
• respectarea regulilor,

28
 • primirea şi acceptarea de responsabilităţi,
• asumarea de responsabilităţi,
• evaluarea partenerilor,
• evaluarea adversarilor,
• respectarea adversarului,
• identificarea părţilor bune şi a slăbiciunilor adversarului,
• utilizarea caracteristicilor adversarului pentru a-l învinge.
Sportul contribuie la integrarea socială a indivizilor în
societate, iar structurile sportive joacă un rol integrator pentru
sportivi.
Dimensiunile integrării sociale după J.C. Callede (1985):
1. Integrarea normativă, în conformitate cu conduita sportivă
adaptată normelor colective;
2. Integrarea comunicativă, constând în schimburile de
semne din cadrul grupului;
3. Integrarea culturală care desemnează concordanţa dintre
normele unei culturi comune;
4. Integrarea funcţională, care caracterizează gradul de
interdependenţă dintre elementele structurii:
antrenamente, jucători, transferurile de jucători pentru
înnoirea echipei.

Mobilitatea socială determină modificarea poziţiei sociale

a unui individ sau grup de indivizi într-o societate ierarhizată.

29
Aceasta asigură circularea indivizilor în interiorul unei ierarhii de
statusuri sociale şi de categorii sociale.
Sunt două tipuri de mobilitate socială verticală:
1. Mobilitatea intra generaţie, care stă la baza carierei
profesionale a indivizilor de-a lungul vieţii lor sociale şi
care determină trecerea dintr-o categorie socială în alta,
2. Mobilitatea inter generaţie, care determină analiza
carierei profesionale în concordanță cu a părinţilor şi
determină trecerea unui individ din grupul social de
origine familia, în alt grup social, cel de apartenenţă.
„Această verticalitate reclamă două direcţii opuse:
mobilitatea ascendentă, care presupune ascensiunea pe scara
socială şi mobilitatea descendentă, care presupune regresia pe
scară socială. Apare și aspectul de contra - mobilitate, care
presupune schimbarea poziţiei sociale de mai multe ori în viaţă,
în sensuri diferite, și de asemenea mobilitatea structurală, care
corespunde evoluţiei structurilor sociale ale unei societăţi date
(J.C. Drouin, 1997)”.
Mobilitatea socială la sportivi este o mobilitate
ascendentă, adică o ascensiune socială. În alt sens, reuşita
sportivă implică ascensiunea în elita sportivă. Factorii biologici şi
psihologici ai reuşitei sportive au fost studiaţi şi sunt cunoscuţi de
către antrenori, iar factorii sociologici sunt mai puţin cunoscuţi.
În fiecare ţară, anumiţi factori sociali, precum clasa
socială de apartenenţă a sportivilor, influenţează reuşita sportivă,

30
iar trecerea la elita sportivă are şi cauze sociale. Studii făcute
relevă faptul că nu toţi sportivii au aceleaşi şanse sociale de a
accede la elita sportivă, chiar dacă din punct de vedere biologic şi
psihologic este aceiași șansă de a deveni campioni.
În Germania, lucrurile sunt un pic diferite: clasele
superioare sunt supra reprezentate în cadrul elitei sportive, dar
sunt mai puţin reprezentate în ceea ce priveşte sportul olimpic
decât sportivii proveniţi din clasa de mijloc.
Cercetătorul finlandez L. Laasko (1980) precizează că la
nivelul elitei internaţionale clasa de mijloc este mai bine
reprezentată decât la nivel naţional, datorită dorinţei de
autorealizare, iar sportul poate fi un mijloc.
Numeroşi cercetători au arătat că originea socială joacă un
rol important în reuşita sportivă şi socială a sportivilor de mare
performanţă, adică elita sportivă nu provine din toate mediile
sociale.

Funcţia culturală
Termenul de cultură are mai multe semnificaţii și anume
de civilizaţie care semnifică progresul umanităţii, apoi poate fi
vorba de ideal în strânsă legătură cu statul şi cu naţiunea şi în
ultimul rând, poate fi analizat dintr-o perspectivă antropologică,
desemnând ansamblul credinţelor, practicilor, moduri de a gândi
şi a acţiona specifice unui tip de societate.

31
 E. B. Taylor (1871) defineşte cultura „un vast ansamblu
complex care conţine cunoştinţele, credinţele, arta, morala, legile,
obiceiurile şi toate aptitudinile şi obişnuinţele dobândite de om în
calitatea sa de membru al unei societăţi“.
Sensul dat de E. Durkheim culturii este cel al unui
ansamblu de moduri de a gândi, simţii şi acţiona, împărtăşite de
către persoane diferite cu scopul constituirii acestora într-o
colectivitate specifică.
Dar o cultură se naşte într-o legătură socială şi se dezvoltă
prin interacţiuni umane, lucru care se întâmplă şi la sport,
producător de culturii sportive.
Sunt legături între tehnicile corporale şi practicile
culturale ale unei societăţi anume, iar antropologul Marcel Mauss
(1934) a subliniat această legătură, demonstrând „că modul în
care un individ aleargă, înoată, dansează, se luptă este în strânsă
legătură cu societatea unde se practică aceste activităţi. Pentru el,
tehnicile corporale fiind “modul în care oamenii din fiecare
societate ştiu să se folosească de corpul lor, într-o manieră
tradiţională”.
Sociologul francez Pierre Parlebas analizează şi el
legătura dintre practica sportivă dintr-o anumită societate dată şi
cultura acestei societăţi, însă dintr-o altă perspectivă. El preferă
termenul de joc sportiv mai curând decât cel de sport la fel ca şi
cel de cultură în locul civilizaţiei şi lansează termenul de
etnomotricitate, pe care-l defineşte ca “spaţiul şi natura practicilor

32
motrice privite din unghiul raportului cu cultura şi cu mediul
social în sânul cărora s-au dezvoltat”. Aceste jocuri sunt
considerate universale însă pot varia în funcţie de fiecare
societate în parte, variabila interculturală, dar pot varia şi în
cadrul aceleiaşi societăţi, în funcţie de locul geografic, grupul
social de apartenenţă, profesie, variabila intraculturală.
J. P. Clement, membru al echipei lui P. Bourdieu la fel ca
şi C. Pociello, a dus mai departe analizele şi a efectuat o anchetă
comparativă a trei sporturi de lupta: judo, aikido şi lupte şi le-a
legat de alte activităţi culturale şi a demonstrat că în cadrul
acţiunii motrice, maniera de a lupta, implicarea corpul în lupta,
confruntarea cu adversarul, diferă de la un sport la altul. De
asemenea, analiza stilurilor de viaţă a sportivilor de la cele trei
discipline arată că anumiţi luptători preferă contactul dur şi
colectiv în timp ce alţii pun accent pe fineţe şi exprimare. Iar în
plan sociocultural, el observă existenţa diferenţelor practicilor
culturale între luptători şi cei de la aikido, datorită originii lor
sociale diferite: luptătorii provin din mediile populare, citesc un
singur ziar, în timp ce karatiştii citesc ziare de un nivel mai
ridicat, mai multe cărţi şi reviste pe an.
Toate aceste abordări ale echipei lui Bourdieu sunt
combătute de R. Thomas care consideră că practica sportivă nu e
determinată doar de clasele sociale, ci şi de alte variabile cum ar
fi vârsta şi dă exemplul joggingului: pentru a practica acest sport
nu e nevoie de un capital economic important, şi totuşi această

33
activitate e privilegiată de către clasele superioare şi
argumentează că paralela între practica sporturilor individuale şi
ascensiunea pe scara socială nu se realizează întotdeauna.
Sportul este practicat în diverse moduri în funcţie de propria
cultură a grupurilor sociale.
În jurul fotbalului s-a creat o cultură a suporterului de
fotbal, cel care face deosebirea între simplul suporter şi fanul
adevărat, ei sunt grupaţi în multiple subgrupuri, fiecare
reprezentaţi de semne distincte, iar aceste grupări reprezintă un
fenomen de contra - cultură.

Funcţia igienică

Funcţiile fizice ale sportului sunt cele mai evidente pentru

majoritatea practicanţilor, a părinţilor şi chiar a spectatorilor
pentru că acționează direct asupra corpului.
Sănătatea individului înseamnă absenţa bolii, dar și
aspectele psihice, starea de bine, de relaxare. Starea de linişte,
autocontrol şi relaxare sunt regăsite în discipline precum
gimnastica de întreţinere, aerobic, aerobic dans, tae-bo, pilates,
fitball, etc. Centrele de fitness au ca scop menținerea stării de
sănătate, îmbunătăţirea condiţiei fizice şi psihice, pe lângă alte
efecte căutate cum ar fi scăderea în greutate, tonifierea, relaxarea,
etc.

34
 Efectele sportului asupra sănătăţii sunt în general motivul
prin care societatea îi găseşte sportului utilitatea sa practică cea
mai importantă.
Când statisticile naţionale de sănătate publică relevă un
procent crescut al populaţiei obeze sau suferinde de diverse boli
(diabet, etc) de diferite vârste, însă în special cea şcolară,
programele naţionale prevăd şi activităţile fizice ca un mijloc
eficient în programele de prevenire şi combatere.

Funcţia agonistică

Agonismul provine de la cuvântul grec.-âgon, care

înseamnă luptă, iar în traducere sportivă înseamnă competiţie,
confruntarea cu un adversar, cu un record, cu natura sau cu sine
însuşi.
Agresivitatea este motorul agonismului, iar dorinţa de
afirmare personală şi autorealizare a indivizilor
este o caracteristică a societăţii contemporane în care sportul
reprezintă un mijloc de dobândire a lor.
Originea agonistică a sportului modern porneşte de la
luptele şi războaiele istorice. In Grecia antică, Jocurile Olimpice
conţineau probe războinice: pugilatul, aruncarea discului,
pancraţiul. In Evul mediu, turnirurile erau jocuri fizice violente,
efectuate cu ocazia sărbătorilor. In folclorul şi cultura fiecărui

35
popor există jocuri tradiţionale de luptă, care au fost primele
forme de luptă sportivă organizate şi există diferenţe între ele în
funcţie de cultura populară
Agonismul poate fi văzut din mai multe puncte de vedere
după Antonelli& Salvini, 1978, apud M., Epuran:
Existenţial: forma elevată a întrecerii dintre oameni, fără
ostilitate, cu respectarea libertăţii adversarului.
Sociologic: joc efectuat cu scopul recompensării eficienţei
Psihodinamic: atestarea valorii sale prin învingerea
adversarilor care nu sunt văzuţi ca obstacole ci ca şi
puncte de referinţă
Pedagogic: evitarea frustrărilor care
alimentează agresivitatea
Agonismul îi permite individului construcţia propriei
identităţi, a sinelui prin compararea şi confruntarea cu ceilalţi,
„copilul caută această siguranţă prin cooperare în reuşita şi
acceptarea socială, iar adultul, pentru a-şi compensa insuficienţa
vitală“ (Epuran,M., 2006).
În cadrul confruntării sportive, victoriile sunt cele care
ajută la construcţia sinelui şi stimei de sine, însă şi eşecurile,
înfrângerile îşi au rolul lor în prevenirea unei supraestimări sau a
formării unei stime de sine supraevaluate care uneori se
dovedeşte ineficientă şi nerealistă cu situaţia dată.
Funcţia hedonistă

36
 Aspectul hedonist al sportului şi al activităţilor fizice se
referă la plăcerea pe care o determină practicanţilor de efort fizic,
cum ar fi:
- Plăcerea efortului greu, a durerii şi a oboselii;
- Atingerea limitelor fizice şi depăşirea lor;
- Capacitatea de orientare şi coordonare a corpului şi
membrelor;
- Controlul poziţiilor, încordarea musculară, corelarea
respiraţiei cu contracţia musculară; - Senzaţiile:
Relaxarea, detensionarea acompaniată uneori de euforie
sunt elementele unei stări de bine generale realizate prin efortul
propriu al fizicului şi psihicului.
Practicanţii anumitor sporturi ştiu în mod sigur ce-i
motivează şi care este atracţia permanentă care-i face să fie într-o
continua căutare a acestor senzaţii şi plăceri. Mai presus decât
combativitatea şi competitivitatea, de sentimentul de a învinge un
adversar, cei care practică aceste sporturi sunt numiţi hedonişti,
adică procurarea plăcerii fizice şi psihice reprezintă motivul
practicării sportului sau sporturilor respective.
In general, aceste sporturi sunt practicate în exterior, iar
natura, ambianţa, atmosfera, altitudinea, clima, temperatura sunt
elementele componente cu care se lucrează. Dacă cei de la
jocurile sportive caută plăcerea ludică, cei de la sporturile
individuale sunt axaţi mai mult pe plăcerea fizică.
Funcţia estetică

37
 Prin estetică se înţelege percepţia subiectivă a anumitor
acte, acţiuni motrice cu ajutorul simţurilor care generează o
reacţie afectivă. Aceasta determină spectacolul sportiv, dar nu
poate fi redusă doar la acest lucru. Sportul poate fi definit din
acest punct de vedere ca şi „momente de frumuseţe“ în care
sportivii nu doar se interesează despre arta sportului, ci tocmai
aceasta caută: ridicarea sportului practicat de către ei la rang de
artă, de perfecţiune umană.
Sportul este o estetică trăită, care produce plăcere sau
suferinţă corpului aflat în plină acţiune de încordare sau relaxare
musculară cu scopul realizării unei armonii interioare. Există
discipline care se află la graniţa dintre sport şi artă (baletul,
dansul) iar în anumite sporturi predomină funcţia artistică (patinaj
artistic, gimnastică, artistică, gimnastică ritmică sportivă).
Sublimul este atins când anumite gesturi şi acţiuni
sportive depăşesc frumosul şi sfera umanului şi când sportivul se
învinge pe sine însuşi şi condiţiile potrivnice. Sublimul reprezintă
intensitatea frumuseţii, văzută ca şi o valoare estetică. Însă nu
doar frumosul este generator de sublim ci şi alte valori precum
bunătatea, generează aceste sentimente. Fair-playul în anumite
condiţii sportive este generator de sublim.
Sportul este o reprezentare a destinului în care omul se
transformă puţin câte puţin iar uneori, sportivii sunt actorii unei
drame în cazul înfrângerii, chiar dacă meciul a fost foarte frumos.

38
 Prin funcţia estetică se creează o legătură cu arta, iar
diferitele domenii cum sunt cele de teatru, film, literatură, pictură,
sculptură sunt realizate cu tematică sportivă.

2.4. Sportul pentru toţi în țara noastră

În România s-a promovat un concept al sportului pentru

toţi care să definească: atât rolul şi locul în cadrul activităţilor
sociale, cât şi dreptul de practicare al fiecărei persoane, dar şi
atingerea obiectivelor acestui domeniu.
Legea educației fizice și sportului nr.69 /2000 definește
sportul pentru toți ca fiind ”un complex de activități bazate pe
practica liberă a exercițiului fizic într-un mediu curat și sigur,
individual sau în grup, organizat sau independent.”
A., Dragnea şi S. Mate-Teodorescu (2002. p. 34) definesc
sportul pentru toţi ca fiind o activitate diversificată,
competiţională sau necompetiţională, accesibilă unor largi
categorii de persoane, desfăşurată în cadru instituţionalizat sau
nu, cu scopul păstrării capacităţilor biologice şi psihice, integrării
socio-culturale şi petrecerii recreative a timpului liber.
Sportul pentru toţi este o activitate socială de interes
naţional:

39
 o bazată pe libera alegere de practicare a activităţilor
sportive, de către orice persoană;

o care satisface nevoile, capacităţile şi preferinţele

fiecăruia;
o care se desfășoară în cadru organizat sau în mod
independent;

o într-un mediu curat şi sigur, iar rezultatul final

trebuie să fie sănătatea, recreerea şi starea de bine,
individuală şi socială.

Sportul pentru toţi cuprinde conform A. Nicu (1993, p 43):

o Sporturi de întreținere; o Sporturi de timp liber; o
Sporturi în condiții speciale; o Sporturi în familie;
o Sporturi pentru vârstnici.
1. Sporturile de întreţinere care au drept scop menținerea
condiţiei fizice, sănătăţii, compoziţiei corporale, recuperarea
activă, înlăturarea efectelor negative ale stresului profesional.

2. Sporturile de timp liber care pot fi practicate independent

sau organizat, au scop de destindere în timpul programului sau
recreativ după programul de muncă.

3. Sporturile în condiţii speciale desfăşurate în penitenciare,

cazărmi, orfelinate, şcoli speciale şi au rol de integrare socială,

40
potolire a conflictelor, potolire a instinctelor, consum de energie,
înlăturarea monotoniei.

4. Sporturile în familie practicate în funcţie de tradiţii şi

preferinţe (handbal, baschet, înot, schi, cicloturism etc.).
5. Sporturile pentru vârstnici cu rol de menţinere a sănătăţii,
capacității fizice, a socializării.

În concluzie sportul pentru toţi:

Are ca obiectiv principal motivaţia şi satisfacerea

trebuinţelor.
Trebuie să existe continuitate pentru a obţine efectele
scontate.
Are priorităţi privind vârsta, sexul, particularităţile
individuale.
Permite activităţi de relaxare, distracţie şi socializare.

Așa, după cum se vede problema organizării și desfășurării

sportului pentru toți este una din atribuțiile importante ale
Guvernului, ale instituțiilor centrale și locale, ale structurilor
sportive, ale ONG-urilor cu atribuții în acest sens.

Se urmărește identificarea problemele majore ale

sistemului de organizare și desfășurare a activităţilor specifice
sportului pentru toţi, în vederea îmbunătăţirii continue a acestuia.

41
Abordarea pleacă de la identificarea motivaţiilor şi trebuinţelor
reclamate de diferitele grupuri de interese (copii, şcolari, studenţi,
funcţionari, muncitori, intelectuali, etc.), pentru practicarea
activităţi sportive în timpul liber, contribuind astfel la creşterea
calităţii vieţii.
Pe de altă parte trebuie o documentare serioasă și
pertinentă a motivelor care stau la baza activităților de loisir
pentru a dezvolta programe care să atragă cât mai mulți
participanți.
Sportul pentru toţi este o activitate practică importantă,
produsă de societatea modernă ca răspuns compensatoriu al
solicitărilor tot mai intense la care este supusă personalitatea
umană. În aceste condiţii s-a constat că activităţile angrenate în
această practică exercită o seamă de funcţii foarte importante
pentru menţinerea în stare activă a potenţialului biologic,
psihologic şi social al tuturor cetăţenilor.

Activitățile specifice sportului pentru toţi exercită asupra

personalităţii umane următoarele tipuri de efecte:

biomotrice (sănătate, condiţie fizică, refacere,

compoziţie corporală, motricitate);

psihosociale (motivaţii şi trebuinţe cum ar fi nevoia

de mişcare, de relaxare, de destindere, de

42
 divertisment, de culturalizare, de (auto)educaţie
etc.);

sociale (socializare, potolirea instinctelor, evitarea

monotoniei, potolirea conflictelor etc.).

Scopul programului sportul pentru toţi este de cultivare a

sportului pentru sănătate, educaţie şi recreere ca parte
integrantă a modului de viaţă în vederea creşterii calităţii vieţii
cetăţenilor.

Obiectivul principal al sportului pentru toţi este reprezentat

de încurajarea practicării individuale şi continue a sportului de cât
mai mulţi cetăţeni, prin crearea unui cadru social şi organizatoric
complex şi favorizant, susţinut de organele guvernamentale în
parteneriat cu organizaţiile neguvernamentale, care vor acţiona
pentru stimularea şi sprijinirea practicării activităţilor fizice şi
sportive de către toate categoriile de cetăţeni, fără nici o
discriminare, în mod liber şi voluntar, independent sau în cadru
organizat, în vederea menţinerii unei bune stări de sănătate şi a
consolidării socializării cetăţenilor.

În contrast cu situaţia existentă în celelalte ţari dezvoltate

ale UE, în România, aceste activităţi sunt încă slab popularizate şi
valorificate în scopuri benefice. Acest neajuns poate fi corectat cu
ajutorul unui proiect strategic de îmbunătăţire continuă a acestor
activităţi, care să contribuie în mod efectiv la creşterea calităţii

43
vieţii identificabilă prin prisma celor 4 elemente distincte: mediul
înconjurător (relaţia om-mediu), mediu social (educaţia sportivă
şi relaţii sociale), mediul profesional şi mediul familial.

Inventarul ramurilor sau formelor de practicare a

activităţilor specifice sportului pentru toţi ne arată că acestea sunt:
- sporturi şi activităţi de întreţinere a stării de sănătate şi a
condiţiei fizice - sporturi de timp liber (loisir) în scop
recreativ;
- sporturi în condiţii speciale de desfăşurare (de încarcerare,
în contextul exercitării unor anumite profile profesionale
ş.a);
- sporturi în familie;
- sporturi şi activităţi pentru persoanele de vârsta a treia.

Reguli pentru sportul pentru toți:

o Obiectivul principal este motivația și satisfacerea
trebuințelor; o Continuitate pentru a obține efectele
scontate; o Priorități privind vârsta, sexul,
particularitățile individuale etc.;
La copii sportul reglează creșterea corporală,
asigură o dezvoltare fizică armonioasă, reglează
marile funcțiuni biologice, fiziologice și psihice

44
 (intelectuale, afective, volitive);

La adolescenți și tineri asigură o bună condiție

fizică, înlătură stresul și favorizează socializarea;

La adulți încetinește îmbătrânirea fizică și psihică și

le creează o stare de optimism.

o Permite activități de relaxare, distracție și socializare.

Conţinuturile programului sportul pentru toți sunt
mijloacele prin care se realizează obiectivele acestui program și
anume:

petrecerea timpului liber sub forma practicării activităţilor

motrice pentru menţinerea sănătăţii şi prevenirea
îmbolnăvirilor;
dezvoltarea motricităţii; evitarea consumului de
droguri - campanie antidrog; dezvoltarea calităţilor
morale şi de voinţă; stimularea team-work-ului;
atragerea cetăţenilor şi implicarea activă a acestora în
desfăşurarea activităţilor fizice ca participant sau
susţinător;
promovarea sportului pentru sănătate şi în mass-media;
desfăşurarea unei activităţi în folosul comunităţii şi
dezvoltarea spiritului de apartenenţă la grup/echipă.

45
 Deci, sportul pentru toţi se bazează pe ideea că sănătatea, bucuria
de viaţă, integrarea socială a fiecărui individ, dobândite prin
sportul practicat la orice vârstă, în funcţie de posibilităţi şi
preferinţe, sunt valori cu multiple valențe ale societății
contemporane, cu beneficii individuale.

Recunoaşterea tot mai largă (UE, UNESCO, OMS) a

rolului sportului în creşterea calităţii vieţii, face ca tot mai mulţi
cetăţeni să fie interesaţi de abordarea unui stil de viaţă sănătos
prin petrecerea timpului liber în mod plăcut, recreativ şi util.
Sportul pentru toţi are ca elemente principale:
¬ participarea activă a populaţiei de toate vârstele la
activităţi sportive în scopul ameliorării indicilor de sănătate
a populaţiei şi integrare socială;
¬ creşterea numărului de practicanţi, cu precădere.
Un reviriment al practicării pe scară largă a activităților
sportive a fost înființarea Federației Române Sportul pentru Toți,
în conformitate cu statutele pe care le deține „este o activitate
socială de interes național: bazată pe libera alegere de practicare a
activităților fizice și sportive, de către orice persoană; în funcție
de nevoile, capacitățile și preferințele fiecăruia; în cadru organizat
sau în mod independent; într-un mediu curat și sigur”, iar
rezultatul trebuie să fie sănătatea și starea de bine, individuală și
socială. ( Statut Federația Română Sportul pentru Toți).

46
 Activităţile sportive de timp liber şi de recreere trebuie să
ocupe un loc aparte în regimul de viaţă zilnic al cetăţenilor,
indiferent de motivul pentru care este realizată mişcarea.
Activităţile sportive destinate publicului larg, contribuie la
menţinerea şi întărirea sănătăţii, prevenirea deficienţelor de
postură, satisfac nevoia de mişcare şi participare la viaţa socială.
Creşterea alarmantă a obezității infantile se datorează în
mare măsură lipsei activităților fizice, deși şcoala are menirea de
a forma tineri cu deprinderi şi cunoştinţe de practicare
independentă a exerciţiilor fizice, pe de o parte, iar pe de altă
parte insuficienţei numărului de programe adaptate vârstei,
sexului, nivelului de pregătire şi preferinţelor indivizilor.
De asemenea, dorim să scoatem în evidență că: oferta de
proiecte în ceea ce priveşte sportul este şi ea cu mult sub cea
prezentă în statele europene. Se văd totuşi schimbări de nivel
legislativ în ultimii ani în ceea ce privește activităţile sportive, fie
că e vorba de cluburi de fitness, săli de aerobic, cluburi de tenis
sau terenuri sintetice de jocuri acestea cunosc o oarecare
dezvoltare. Desigur, categoriile sociale care apelează la sport ca
loisir sunt cele mai avantajate, iar cele care practică sportul de
performanţă fac acest lucru uneori din dorința de a se realiza, şi
nu pe principiul „mens sana in corpore sano”. Persoanele care
aleg sporturile costisitoare, cum ar fi tenisul de câmp sau schiul,
sunt în special oameni cu venituri care-și permit să le practice,
deşi e foarte greu să avem o evidenţă.

47
 În condiţiile actuale, noţiunea de calitate concepută doar
ca o adaptare la standarde trebuie redimensionată astfel încât să se
alinieze necesităţilor şi aşteptărilor cetăţenilor. Se remarcă
preferinţele practicanţilor sportului de loisir ca fiind orientate spre
activităţi diverse, sportiv-recreative, desfăşurate într-un spaţiu cât
mai puţin poluat, într-un mediu curat şi sigur.
Trebuie să analizăm situaţia sportului pentru toţi şi a indicatorilor
activităţii sportive de timp liber, pe baza principiului
managementului sportiv, adică orientare spre client, spre
beneficiar.

2.5. Educația sportivă

Considerăm că educaţia este un pion important în

asigurarea unei vieți mai bune, dacă se realizează prin programe
ce cuprind valorile educaţiei moderne. Astfel, în planul educaţiei
s-au manifestat două direcţii: „îmbogăţirea conţinutului prin
promovarea ,,noilor educaţii,” (G. Văideanu, 1996, p. 75), care
corespund unor trebuinţe de ordin socio-pedagogic şi exprimarea
unor noi orientări în conceperea şi realizarea educaţiei,
promovarea conceptului de ,,educaţie permanentă”.
Educația este noțiunea superioară conceptului de educație
sportivă, din care decurg orientările specifice, înțeleasă ca

48
”fenomen social fundamental de transmitere a experienței de
viață a generațiilor adulte și a culturii către generațiile de copii
și tineri, abilități pentru integrarea lor în societate”(DEX., 2009,
p. 343), sau mai aplicat domeniului nostru, ca ”activitatea
psihosocială de formare-dezvoltare a personalității în vederea
integrării sociale”( E. Noveanu, D. Potolea, 2007, p. 337), ce are
în vedere finalitățile la nivel de proces și la nivel de sistem ce pot
fi atinse în forme angajate într-un context deschis.
Educația sportivă este definită ca: activitate care
valorifică, mijloacele, formele și caracteristicile educaționale ale
sportului în vederea perfecționării și întreținerii biologice și
spirituale a omului și a integrării lui sociale. (A. Nicu, coord.,
1974, p. 114).
Cuvântul educațional al acestei activități o așează pe
același palier cu educația fizică. Prin efectul și valorile acesteia,
educația sportivă generează comportamente specifice culturii
sportive.
Educaţia fizică este acea latură a educaţiei prin care se
urmăreşte realizarea unei armonii între corp și spirit, între
elementele biologice şi cele psihice ale personalităţii umane.
Dispune de multiple mijloace și metode care contribuie la
realizarea obiectivelor fiecărei categorii de vârste și acționează
global în scop educativ, recreativ, sanogenetic. Exercițiul fizic și
sportul se practică sub diferite forme încă de la naștere până la
bătrânețe, realizând un mod de viață sănătos.

49
 Potrivit idealului educaţional, dezvoltarea fizică şi psihică
armonioasă constituie o componentă indispensabilă a
personalităţii individului. Principalul scop pe care trebuie să-l
aibă educaţia fizică şi sportul îl constituie dezvoltarea calităţilor
morale şi de voinţă, menţinerea şi întărirea sănătăţii, formarea şi
perfecţionarea deprinderilor de a practica sistematic exerciţiile
fizice şi sportul, în vederea sporirii capacităţii de muncă şi creaţie.
Consiliul internațional al științei sportului și educației
fizice militează pentru o viață activă a cetățenilor pe parcursul
întregii vieți. Se urmărește implementarea acestei idei în toate
organizațiile, dar și asigurarea programelor privind sănătatea prin
mișcare.
Organizația mondială a sănătății a inițiat programul Viață
activă în anul 1998 explicând importanța practicării sistematice a
mișcării pentru sănătate, pentru creșterea calității vieții, dublată
de o alimentație sănătoasă.
Activitatea sportivă este componentă de bază a activităţii
umane, accesibilă tuturor vârstelor şi sexelor, ce constă într-un
ansamblu de mijloace şi metode specifice educaţiei fizice şi
sportului, care contribuie la dezvoltarea capacității motrice, la
întărirea şi menţinerea sănătăţii, la creşterea armonioasă a
individului, la obţinerea unor rezultate sportive.
Activităţile fizice şi sportul prezintă conţinuturi şi sarcini
specifice, ce influenţează individul, din punct de vedere fizic,
motric, intelectual, estetic şi moral. Datorită marii lui

50
accesibilităţi, sportul pentru toţi se practică sub cele mai diferite
forme, însoţind omul de la naştere până la bătrâneţe, favorizând
integrarea socială a oamenilor indiferent de rasă, cultură sau
orientare politică, creând astfel un stil de viaţă sănătos. Exerciţiul
fizic şi sportul sunt factori de adaptare a cetăţenilor la condiţiile
vieţii moderne, fiind forme de educaţie pentru sănătate.
Cercetările au arătat că mişcarea, practicată pe termen lung,
îmbunătăţeşte sănătatea fizică şi mentală, având o contribuţie
pozitivă în procesul de învăţare şi dezvoltare a personalităţii,
reduce riscul apariţiei afecţiunilor medicale.
”Lipsa de activitate fizică, alimentația tip fast food conduc
la excesul de greutate, favorizează apariţia obezităţii şi a unor
afecţiuni cronice, care afectează calitatea vieţii, pun în pericol
viaţa persoanelor şi creează probleme economiei şi bugetului
alocat sănătăţii” (Cartea Albă privind Sportul, Comisia
Comunităţilor Europene, 2007).
a) Exerciţiul fizic şi sportul contribuie la:

• Întărirea stării de sănătate, petrecerea plăcută a

timpului liber, destindere fizică și psihică,
refacerea, călirea organismului;
• Însuşirea şi perfecţionarea continuă a unui sistem
complex de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi
practice (tehnice, organizatorice, administrative,
igienice, medicale, economice, manageriale etc.);

51
 • Cultivarea unor trăsături de caracter ale
personalităţii umane, implicarea în celelalte
componente educaţionale.

b) Educaţia intelectuală: - contribuie la cunoaşterea

şi preţuirea valorilor istorice, culturale, tehnologice, economice,
naturale ale ţării sau judeţului vizitat; dezvoltarea spiritului de
observaţie; operativitatea şi creativitatea gândirii; memoria
vizuală; fair-play-ul.

c) Educația tehnologică sau politehnică - formează

cetățenii pentru acțiune, pentru a fi apți să explice cunoașterea
științifică în acțiune.

c) Educaţia morală: - contribuie la dezvoltarea

patriotismului; simţului responsabilităţii şi datoriei; spiritului de
echipă şi disciplină.
d) Educaţia estetică: - contribuie la dezvoltarea
gustului
pentru frumos; simţului estetic şi armonios.

e) Noile educaţii: - contribuie la dezvoltarea

educaţiei ecologice, respectului pentru natură şi mediul
înconjurător; educaţiei pentru pace şi cooperare între popoare
dezvoltarea pentru democraţie şi pentru sănătate; pentru mass-
media.

52
 f) Educaţia prospectivă: interculturală; integrată
pentru persoane cu dizabilităţi; pentru cetăţeni supradotaţi;
permanentă şi de la distanţă.

Activitatea sportivă este act de creaţie valorică, deci act de

cultură, ce îşi aduce o contribuţie la educaţia culturală prin
promovarea frumuseţii corpului, prin expresivitatea mişcărilor şi
prin calitatea relaţiilor interumane. Putem aprecia că dezvoltarea
culturii universale s-a realizat şi prin îmbogăţirea culturii fizice,
care presupune un ansamblu de idei, convingeri, obiceiuri,
instituţii, discipline ştiinţifice, opere artistice etc. Educaţia fizică,
și sportul sunt elemente dominante ale civilizaţiei contemporane,
factori activi în dezvoltarea progresului uman, în perfecţionarea
personalităţii umane, iar olimpismul este o expresie tipică a
progresului uman prin sport.

2.6. Activități sportive de timp liber

Sportul de timp liber este o formă a sportului pentru toţi,

practicată în mod organizat sau independent, individual sau în
grup, în scop recreativ, educativ sau profilactic. Nivelul de trai al
cetățenilor influențează practicarea sportului în țara noastră.
Nivelul de trai reprezintă “gradul de satisfacere a necesităţilor

53
populației umane și este sinonim cu “standardul de viaţă”. Un
nivel de trai scăzut nu aduce nici prea multă diversitate în
petrecerea timpului liber. Lucrurile se prezintă însă diferit pentru
tinerii statelor dezvoltate.
Din acest context, practicarea sportului nu pare să fie o
prioritate a românilor. Oferta de servicii în ceea ce priveşte
sportul este şi ea cu mult sub cea prezentă în statele mai
dezvoltate, dar sunt îmbunătăţiri din punct de vedere legislativ în
ceea ce priveşte activităţile sportive.
Practicarea sportului de către indivizi contribuie la
depășirea limitelor organismului pe de o parte, iar pe de altă parte
îi ține departe de viciile societății.
Activitățile sportive de timp liber contribuie la formarea
personalității prin valori cum ar fi: respectul faţă de parteneri şi
adversari, toleranţa, fairplay-ul, socializarea, lucrul în echipă,
respectarea regulilor şi a vieţii de grup. Să menţionăm că
activităţile sportive sunt foarte potrivite pentru atingerea
obiectivelor de combatere a oricărei forme de discriminare.
Sportul, în înţelesul său cel mai general este mişcare, act
motric, născut ca o necesitate încă de la începuturile fiinţei
umane, se transformă odată cu evoluţia omului, fiind rând pe rând
mijloc de supravieţuire, expansiune, distracţie, educaţie, comerţ
sau profesie etc.

54
 Activitatea sportivă își are originea în cultura vechii
Grecii, iar pentru bărbat, femeie, copil oferă posibilitatea de a se
autoperfecţiona indiferent de profesie.
Activităţile sportive de timp liber şi de recreere trebuie să
ocupe un loc aparte în regimul de viaţă zilnic al cetăţenilor,
indiferent de motivul pentru care este realizată mişcarea. Se știe
faptul că tot mai mulţi cetățeni suferă din cauza stresului cotidian
cauzat de tot felul de factori, precum profesia, relaţii tensionate în
muncă, familia, probleme financiare, sănătate precară, poluare,
etc. Dacă privim rolul sportului de loisir în viaţa societăţii, trebuie
să-l privim ca pe o activitate cu finalitate în sănătate, în care
motivaţia intrinsecă este de fapt plăcerea, recreerea, refacerea.
Sportul de timp liber este destinat tuturor categoriilor de
cetăţeni, indiferent de vârstă, sex, grad de sănătate şi poate
îmbrăca diverse forme: sport amator, de compensaţie, de
competiţie, pentru elite, pentru copii şi tineri, în întreprinderi, în
familie, pentru persoane cu dizabilităţi, de timp liber pentru toată
viaţa, de masă, pentru vârstnici, profesionist, şcolar, universitar,
recreativ sau de vacanţă. Deci, într-un cuvânt totul este sport, dar
una este sportul cu caracteristicile de întrecere şi performanţă şi
altele sunt activităţile de joacă ale copiilor, exerciţiile de
întreţinere, gimnastica compensatorie sau activităţile de recreere.
Altfel spus, recreerea fizică este partea activă a timpului liber
care are drept scop realizarea unei bunăstări fizice şi psihice a
individului.

55
 Recreerea prin activităţi sportive este în primul rând o
activitate voluntară, fără a urmării performanţa, iar activităţile de
destindere prin jocuri sportive sunt determinate de alegerea
fiecăruia şi se desfăşoară fără încrâncenare, chiar dacă creează
sentimentul de întrecere.
Fiecare cetățean participă la aceste activităţi pentru binele
lui şi satisfacţia participării, în cele din urmă se văd câştigurile în
sănătate atât pe plan individual, cât şi social.
Promovarea programelor care vizează sportul în timpul
liber şi alte tipuri de activităţi motrice constituie, aşadar, o nevoie
a societăţii, preocupată de îmbunătăţirea calităţii vieţii.
Termenul de motivaţie determină în
general comportamentul unui om, iar în cazul nostru motivaţia
reprezintă ceea ce stă la baza individului de a practica activitatea
sportivă în timpul liber.
„Motivaţia este totalitatea mobilurilor interne ale
conduitei, înnăscute sau dobândite, conştiente sau inconştiente,
simple trebuinţe biologice sau idealuri abstracte” (P.
PopescuNeveanu, 1978, p.633).
Motivele practicării și desfăşurării activităţilor sportive
sunt:
– trebuinţa de mişcare al cărei efect asigură dezvoltarea
psihomotrică a individului,
– dorinţa de mişcare care apare la cei care practică
regulat sportul;

56
 – emulaţia, adrenalina, gustul riscului;
Aceste categorii de motive determină individul să
practice sistematic și voluntar activităţile sportive, dar reușita
este dată și de factorii genetici, cum ar fi aptitudinile.
Cetățenii practică sportul din diferite motive, dar
majoritatea se referă la faptul că sportul oferă satisfacțiile cele
mai dorite, iar cele mai importante motive sunt (Thompson,
1994):
1.Afirmarea de sine - prin activitate sportivă individul
are posibilitatea de a se cunoaşte, de a-și depăşi limitele, ceea ce
contribuie la definirea sa ca fiinţă umană.
2.Tendinţele sociale - adică nevoia de a se identifica cu un
grup, unde colaborarea este importantă și se realizează atât prin
antrenamente comune, cât şi în cadrul întrecerilor.
3.Interesul pentru competiţie - la baza căruia stă dorința
de a obține succesul sau de a trăi la întensitate maximă întrecerea.
4.Dorinţa de a câştiga - reprezintă cel mai important motiv
de practicare a educației fizice și sportului, determinat de
motivația de a fi cel mai bun.
5.Căutarea compensaţiei - dacă nu reușește într-un anumit
sector de activitate, din dorința de a se afirma, individul se
direcționează spre un alt domeniu unde speră să obțină succes.
6.Nevoia de mişcare - este o trebuință importantă a ființei
umane care contribuie atât la menținerea sănătății și dezvoltarea

57
fizică armonioasă, cât și la creșterea capacității motrice a
individului.
7.Agresivitatea şi combativitatea - constau în dorința de
a-și măsura forțele cu adversarii de întrecere şi de a se depăşi pe
ei însuși.
8.Gustul riscului - este de asemenea un factor motivațional
al mișcării, unde situațiile neprevăzute joacă un rol foarte
important.
Direcţiile strategice pe care trebuie să le avem în vedere
pentru o mai bună motivare sunt:
– Diversificarea conţinuturilor programelor sportive de
timp liber, îmbinând exerciţii accesibile, lipsite de
monotonie cu întreceri care stimulează spiritul
competitiv;
– Folosirea unor tehnici specifice bazate pe finalitățile
activităților sportive de loisir și anume: dezvoltarea
fizică armonioasă, menţinerea unei bune stări de
sănătate, creșterea calității vieții, care să crească
interesul;
– Promovarea şi susţinerea instructorilor specializaţi,
dar şi a animatorilor sportivi în toate bazele sportive;
– Organizarea unor dezbateri publice cu factorii
implicaţi: furnizorii și beneficiarii de servicii sportive;
– Editarea de materiale informative cu conținut specific:

58
 pliante, afişe, fluturaşi, broșuri etc;
– Realizarea unor campanii publicitare în mass-media
cu accent pe rolul sportului în sănătate, în dezvoltarea
fizică armonioasă a copilului;
– Participarea activă a populaţiei de toate vârstele la
activităţile sportive în mod organizat sau independent,
individual sau în grup în scop profilactic, educativ,
recreativ şi social;
– Lansarea unor oferte atractive de activităţi sportive
pentru cuprinderea unui număr cât mai mare de
cetăţeni;
– Creşterea numărului de baze sportive moderne care să
ofere condiţii optime de pregătire, atât în mediul urban
cât şi în mediul rural;
– Activităţi cultural-sportive organizate de către
autorităţile locale, care să trezească interes pentru
publicul larg, dar şi mediatizarea acestora pentru a se
cunoaște beneficiile sportului;
– Obligarea legislativă a administraţiei publice de a
susţine activităţile sportive;
– Implicarea femeilor în sport, fie în mod activ, fie în
conducerea asociaţiilor sau cluburilor sportive; –
Promovarea tehnicilor moderne de refacere.
Este important să se contureze un calendar sportiv, cu un
program de activități sportive variate, specifice tuturor

59
categoriilor de vârstă și sex. Bazele sportive, materialele și
instalațiile trebuie să asigure condiții optime pentru practicarea
mișcării, iar costurile să fie atractive. Instructorii sportivi să aibă
o pregătire în concordanță nevoile actuale și trebuințele
beneficiarilor.
Conform unei cercetări în 2010, românii sunt mult sub media
europeană la capitolul activităţi fizice, indiferent că este vorba de
frecvenţa cu care fac exerciţii ori de scopul pentru care aleg să
facă sport. Cam 90% din români aleg ca după o zi de muncă să
petreacă timpul rămas liber în faţa televizorului.
Activitățile sportive de timp liber oferă multe beneficii
atât asupra calităţii vieţii, cât şi asupra organismului uman.
• reduce riscul morţii premature;
• reduce riscul apariţiei bolilor de inimă, a diverselor forme
de cancer şi a două tipuri de diabet;
• previne apariţia problemelor de tensiune;
• ajută la menţinerea greutăţii corporale şi reduce riscul
apariţiei obezităţii;
• reduce riscul apariţiei osteoporozei;
• ajută la o mai bună socializare şi înlătură
comportamentele antisociale;
• o metoda de relaxare prin reducerea stresului, depresiei şi
anxietăţii.
Sportul a devenit unul dintre cele mai semnificative
fenomene sociale.

60
 Capitolul 3

Programe sportive de timp liber

Sportul este prezent în societatea românească sub forma unor

evenimente cultural-sportive și este asigurat de către o
multitudine de organizatori şi profesionişti, în spaţiul public, mai
mult decât în cel privat.
Progresele tehnice şi economice, realizate de vreo zece
ani, antrenează o evoluţie a valorilor sociale de libertăţi,
individualism şi comportament, care trebuie să determine o
practică de modalităţi sportive de petrecere a timpului liber mai
importantă.
Contextul politic specific fenomenelor socio-economice şi
culturale care au avut loc până în 1990 nu au favorizat formarea
unor mentalităţi şi deprinderi ale timpului liber. Participarea la
sport a rămas departe de a deveni o cultură, un mod de petrecere a
timpului liber, deşi anumite forme de activităţi (serbări sportive,
festivaluri) au promovat nu numai competiţia sportivă, ci au
încurajat toate formele de exprimare artistică (dans, muzică şi

61
arte) şi totodată modalităţile de conservare a jocurilor naţionale şi
tradiţiilor sportive.
Deşi existau preocupări pentru atragerea participanţilor şi
asigurarea condiţiilor, diversificarea formelor, crearea de dotări
(dezvoltarea de programe sportive la locul de muncă, înfiinţarea
de centre pentru servicii sportive, constituirea asociaţiilor de
cartier, accesul gratuit pentru elevi şi studenţi pe bazele sportive),
numărul persoanelor care participau la aceste acţiuni sportive era
mic, pe de o parte din cauza caracterului forţat şi obligatoriu, iar
pe de altă parte din cauza nivelului scăzut de cultură sportivă.
Evenimentele socio-economice şi culturale de după 1990
în România, deşi au avut un impact pozitiv asupra mişcării
sportive de masă, nu au reuşit să formeze o mentalitate privind
timpul liber şi sportul. Participarea la activităţi fizice sportive este
departe de a fi o caracteristică a timpului liber, un mod de viaţă
activ, voluntar.
Activităţile sportive de loisir sunt susţinute de documentele
educaţiei formale din România, dar și de documentele europene
cu privire la politicile sociale. Guvernul României a iniţiat şi
promovat programe care au condus la construcţia a 400 de săli de
sport, mini-terenuri de cartier, pentru a facilita accesul populaţiei
la mişcare. Există de asemenea, mai ales în mediul urban, extrem
de multe iniţiative private care oferă servicii în domeniul
sportului (săli de fitness, aerobic etc.).

62
 3.1. Turismul

Termenul ”turism” provine din cuvântul englez ”to tour”

având semnificația de excursie, a apărut în Anglia în secolul al
XVIII-lea și se trage din cuvântul francez ”tour”, adică drumeție,
călătorie în aer liber, în scopul recreerii, socializării, destinderii.
În DEX, 2009, turismul este definit ca fiind activitatea cu
caracter recreativ sau sportiv, constând din parcurgerea pe jos
sau cu diferite mijloace de transport a unei regiuni pitorești sau
interesante dintr-un anumit punct de vedere. Turistul este definit
ca o persoană care călătorește minim 24 de ore în afara orașului
de domiciliu.
Din punctul nostru de vedere turismul este activitatea care
valorifică exercițiile aplicative și diferite mijloace de deplasare în
scopul cunoașterii mediului înconjurător și al relaxării active a
omului în aer liber și în timpul său liber.
S-a dezvoltat continuu în condițiile actuale ale societății
moderne, în scopul destinderii, recreerii, socializării, dar și
menținerii și îmbunătățirii stării de sănătate. Familiarizează
participanții cu multe cunoștințe necesare practicării turismului și
anume: deprinderi de orientare în teren, cunoașterea regulilor și
normelor turistice și de ocrotire a naturii, a noțiunilor de prim
ajutor etc..

63
 Practicarea turismului este o activitate de timp liber care
urmărește obiective instructiv-educative bine definite:
• însușirea și perfecționarea continuă a priceperilor și
deprinderilor practice cu caracter utilitar care asigură
participarea la diferite forme de turism. Acestea sunt de
natură managerială, tehnică, organizatorică, igienică,
medicală, financiară etc.;
• întărirea continuă a stării de sănătate, destinderea prin
asigurarea confortului fizic și psihic, călirea organismului,
petrecerea plăcută a timpului liber;
• cultivarea unor trăsături de personalitate, implicarea
tuturor componentelor educaționale:
- educația intelectuală;
- educația morală; - educația estetică; -
noile educații.

Educația intelectuală urmărește cunoașterea și prețuirea

valorilor istorice, culturale, economice și naturale ale țării sau a
unor localități vizate. Se dezvoltă spiritul de observație,
creativitatea gândirii intuitive, memoria vizuală, auditivă și
chinestezică, percepțiile rapide și imaginația motrică.
Educația morală are in vedere dezvoltarea patriotismului
local, a simțului responsabilității și datoriei, spiritul și disciplina
de echipă.

64
 Educația estetică dezvoltă gustul pentru frumos, simțul
estetic și armonia corporală, iar noile educații au în vedere
educația ecologică, educația pentru democrație, pentru sănătate,
pentru cooperare, pentru mass-media.
Formele de practicare a turismului:
1. Plimbarea care este importantă pentru menținerea formei
fizice a indivizilor. Se poate efectua zilnic cu o durată de
până la 4 ore și este accesibilă tuturor categoriilor de
cetățeni, dar mai ales copiilor și persoanelor de vârsta a
III-a. Se poate face pe toată perioada anului și este la
îndemâna fiecărei persoane.

2. Drumeția reprezintă parcurgerea în mers a unui traseu cu

o distanță cuprinsă între 3 și 25 de km și /sau o durată
între 1-17 ore de deplasare pe un traseu bune determinat și
pregătit dinainte în funcție de mai mulți factori și anume:
geografici, meteorologici pe de o parte, iar pe de altă parte
în funcție de nivelul de pregătire fizică și de instruire al
participanților. Educă cetățenii în spiritul colectivului, al
subordonării intereselor de grup, formează deprinderi de
igienă de comportament în grup.

3. Excursia are un rol important în educare și formarea

cetățenilor indiferent de vârstă și constă în parcurgerea
unui traseu pe jos sau cu ajutorul mijloacelor de transport

65
 pentru traseele mai lungi sau cu o durată cuprinsă între
112 zile. Se stabilește din dinainte traseul cu forma
itinerariului, mijloacele de transport, popasurile sau
opririle prevăzute pe toată durata, locațiile de cazare și
servire a mesei. În același timp se identifică obiectivele
turistice instructiv-educative și activitățile culturalsportive
ce se organizează de-a lungul acestei activități de timp
liber.

4. Expediția este o activitate turistică complexă în care

obiectivele operaționale turistice propuse spre a fi
realizate determină componența grupului, precum și o
serie de măsuri specifice acestor activități sportive. Din
punct de vedere al managementului logistic avem nevoie
de materiale adecvate care constau în: transport,
echipamente, asistență medicală. În funcție de scopul
urmărit expedițiile pot fi de: explorare, ecologice, de
cercetare, de amenajare a unor trasee turistice sau zone de
agrement. Sunt organizate de regulă în perioada vacanței
de vară, dar pot fi desfășurate pe tot parcursul anului.

5. Ca forme speciale de practicare a turismului avem:

cicloturismul între 1-12 zile, turismul nautic de la 1-7 zile,
parcursuri pe schiuri, toate având un punct fix de cazare.

66
Cerințe și norme de conduită impuse de organizare unei
activități turistice:

• Organizatorul sau conducătorul grupului trebuie să

fie o persoană cu multă experiență, inițiată în astfel de
activități, având calitatea de ghid sau monitor. Are
atribuții de organizare, supraveghere și conducere a
grupului turistic pe parcursul întregii acțiuni,
răspunzând de securitatea și sănătatea participanților
la traseu.

Etapele necesare desfășurării unei activități turistice:

• Etapa I-a – pregătirea activității cuprinde:
- Documentare asupra traseului, zonei turistice, cazare,
masă, puncte de alimentare, existența marcajelor,
eventuale pericole,
- Alegerea traseului și întocmirea programului de
activitate zilnică cu stabilirea detaliilor de: dată, oră,
loc de adunare, distanțele de parcurs pe ore sau zile,
etapele turistice, popasurile, echipamentele și
materialele necesare în funcție de anotimp, durată,
preț.
- Popularizarea acțiunii prin afișe, bannere, anunțuri în
mass-media.

67
 - Constituirea grupului de participanți, repartizarea
responsabilităților individuale și de grup, precizarea
detaliilor cu privire la ținuta vestimentară,
echipament, cazare, alimente, trusă medicală.
• Etapa a II-a - desfășurarea activității constă în:
- Verificarea echipamentului necesar, precizarea
echipelor de deplasare precum și a eventualelor
situații speciale sau chiar pericole care pot apărea pe
toată durata acțiunii.
- Parcurgerea traseului trebuie să se facă într-o manieră
adecvată, facilitând atingerea obiectivelor stabilite de
către toți participanții.
- Evitarea zonelor dificile, cu obstacole, greu de
traversat și comportamentelor care pot dăuna sănătății
sau vieții participanților.
• Etapa a III-a - finalizarea acțiunii
- Valorificarea experienței câștigate și diseminarea ei
prin expuneri, mese rotunde, expoziții fotografice,
albume, filme documentare sau înregistrări video.

• Cerințe pentru reușita acțiunii

o Stabilirea unor obiective instructive, educative și

formative bine determinate;

68
 o Alegerea traseului corect în funcție de: condiția
fizică a participanților, cunoștințele și deprinderile
utilitare ale acestora, anotimp sau zonă geografică.
Gradul de dificultate și accesibilitatea lui să
permită parcurgerea cu ușurință de către toată
echipa;
o Formarea grupului în funcție de dificultatea
traseului pentru cei care practică turism montan;
o Popularizarea formelor de practicare a turismului
pentru atragerea unui număr cât mai mare de
participanți la astfel de mișcare;
o Elaborarea unui plan d e activități bine structurat
pentru asigurarea unui calendar
sistematic, continuu și gradat de activități
turistice.

• Cerințe și norme de conduită pentru participanți

Stare de sănătate bună certificată de medic cu aviz

medical;
Disciplină de grup în ceea ce privește punctualitatea,
respectarea programului, a conducătorului de grup
și a recomandărilor făcute de acesta;
Participare voluntară, activă și conștientă la
desfășurarea întregii acțiuni;

69
 Îndeplinirea cu responsabilitate a sarcinilor
încredințate în cadrul grupului.
• Cunoștințe de specialitate

- În toate formele de organizare a turismului apar

situații sau evenimente mai dificile care pot fi ușor
depășite dacă sunt anticipate și dacă participanții au
un nivel bun de cunoștințe, priceperi și deprinderi
utilitare cu care să soluționeze cu succes. Acestea sunt
legate de principalele etape sau momente ale unei
activități de genul acesta enumerate mai sus.

Astfel, la etapa I de pregătire a activității pentru alcătuirea

grupelor și sarcinilor individuale se cere:
- nivel de pregătire fizică adecvată, experiență practică
anterioară, nivel de cunoștințe și priceperi cu care sunt
înzestrați participanții, motivație;
- stabilirea unor funcții în cadrul grupului, cu
deschizător și închizător de formație, cu casier,
asistent sau medic, fotograf, tehnician, bucătar;

Planul acțiunii trebuie să cuprindă:

- obiectivele, lungimea, durata traseului stabilit;

70
- dacă deplasarea se face pe jos sau cu mijloace de
deplasare, respectiv materialele necesare deplasării:
autobuz, biciclete, bărci, schiuri etc.;
- echipamentul pentru fiecare grupă să fie complet, fără
să lipsească ceva din ce ar trebui la un moment dat:
corturi, alimente, lanternă, materiale sportive, topor,
fluier, hartă, trusă medicală etc.
- echipamentul individual să fie împachetat în rucsac
astfel încât să fie ușor de manevrat și mai ales să fie
transportat cu ușurință. Acesta constă în:
îmbrăcăminte, încălțăminte, rucsaci, saci de dormit,
veselă, ochelari de soare, bidon cu apă, medicamente,
obiecte de igienă personală etc.

Pentru organizarea deplasării trebuie avute în vedere

următoarele:

- stabilirea direcției de deplasare,

- stabilirea semnalelor de adunare, de oprire și de
odihnă, - stabilirea mijloacelor de orientare în pădure,
prin munți, în ape,
- stabilirea conținutului activității în timpul opririi,
- stabilirea formației de deplasare cu nominalizarea
deschizătorului și închizătorului de grup,

71
- stabilirea modului de deplasare în situații speciale:
prin mlaștini, cursuri de apă, locuri înzăpezite.

Amenajarea locului de popas, adăpost sau de campare

constă în :
- instalarea și adunarea cortului,
- improvizarea unui adăpost dacă este nevoie,
- amenajarea locului pentru păstrarea alimentelor, -
aprinderea și stingerea focului,
- adăpostirea în caz de intemperii: viscol, furtună,
- organizarea instalațiilor pentru pregătirea hranei,
- igiena locul de popas,
- respectarea mediului înconjurător și a principiilor
ecologice pe tot parcursul deplasării.

Orientarea în teren trebuie să se facă conform celor

stabilite pe baza:
- marcajelor, semnelor și hărților turistice,
- obiectivelor și semnelor topografice de orientare în
traseu,
- stabilirii direcției de deplasare cu ajutorul busolei și a
punctelor cardinale,
- stabilirii locului de staționare și a direcției de
deplasare fără ajutorul busolei pe bază de ceas, soare,
vegetație, cunoștințe meteorologice.

72
 Primul ajutor și transportul accidentaților trebuie acordat
cu responsabilitate și calm, de către cadrul medical
prezent în echipă pentru:
- accidente corporale, întinderi, entorse, fracturi,
- epuizare fizică,
- alte accidente precum mușcături de șarpe, câine,
păianjen, viespe, căpușe, degerături, leșinuri sau
hipotermii.

La organizarea locului de campare, unde trebuie așezate

corturile, trebuie să se aibă în vedere următoarele: -
terenul să nu fie accidentat pentru a putea poziționa și
instala corturile,
- stabilirea regulilor de igienă minimă,
- tehnica de montare și strângere a corturilor.

Turismul nautic este o formă specială de practicare a

turismului, însăși denumirea impune condiții speciale de
cunoaștere a tehnicii vâslitului și înotului, de manevrare a
ambarcațiunilor, echipament specific și tehnici de salvare
de la înec.

Turismul pe biciclete constă într-un minim de cunoștințe și

deprinderi privind montarea, demontarea și repararea

73
 bicicletei, cunoștințe despre tehnica deplasărilor și
formația acestora, cunoașterea și aplicarea regulilor de
circulație privind deplasare participanților.

Turismul pe schiuri necesită un echipament strict care este

destul de costisitor și cunoașterea tehnicilor de deplasare
pe teren plat, în pădure sau în munți.

Turismul individual este autoorganizat, autocondus și

autoadministrat. Traseele alese trebuie să fie ușoare, să
asigure securitate și reușita acțiunii. Poate fi practicat
numai de persoane cu experiență vastă, deprinderi și
priceperi de cunoaștere si autoorganizare a unor astfel de
activități.

3.2. Programe moderne pentru întreţinerea

sănătăţi

Programele moderne pentru întreţinerea sănătăţi sunt un

mijloc de practicare a educației fizice și sportului în timpul liber
și nu numai. Au prins contur rapid și în țara noastră prin formele
de practicare variate. Exprimă prin mișcări stări sufletești, dând
corpului reprezentări diferite, ceea ce uneori tind spre artă. Unele

74
se desfășoară pe muzică și au un ritm aparte, iar altele se execută
sub formă de complex de exerciții, dar beneficiul este același
sănătatea fizică și psihică a indivizilor. Sunt un mod petrecere a
timpului liber plăcut și recreativ și care contribuie la:
- Formarea și dezvoltarea capacității fizice a organismului;
- Dezvoltare fizică armonioasă a corpului;
- Menținerea și îmbunătățirea stării de sănătate;
- Dezvoltarea estetică, artistică, a indivizilor;
- Formarea unor trăsături de personalitate și calități psihice;
Un om sănătos, armonios cu o senzație permanentă de satisfacție
poate ajunge în situația în care, din punct de vedere psihic și fizic,
este echilibrat.
În lucrarea de față dorim să prezentăm pe scurt programe
moderne de timp liber pentru întreținerea sănătății și anume: Dans
aerobic, Step aerobic, Bosu,Tae -bo Kick Boxing, Fitball, Pilates,
Stretching.

• Aerobic dans

Dansul aerobic este diferit de aerobicul clasic, fiind o

formă de a face mișcare pe muzică. Îmbină elementele specifice
dansului modern: piruete, sărituri, pași de dans, mișcări de brațe,
mișcări de șold, într-un anumit ritm, cu o coregrafie potrivită și
muzică adecvată. Poate fi executat de toți cetățenii care doresc să
aibă un corp antrenat și o ținută corectă în viața cotidiană.

75
Finalitățile acestui tip de program sunt bucuria și starea de bine
pe care o transmite, contribuind astfel la menținerea și
îmbunătățirea sănătății.
Jane Fonda, celebra actriță americană, inspirându-se din metoda
Dr. Cooper, pune bazele gimnasticii aerobice de întreținere,
intervenind cu idei proprii bazate pe stretching folosind exerciții
accesibile și din gimnastica Yoga, gimnastica medicală, precum
și variații de pași de dans și elemente de balet clasic.

Jane Fonda s-a preocupat și de caracterul dansului modern, cu

variații de pași de dans și de caracter, pași stilizați în forme
aerobice punând accent pe săltări. Privind aptitudinile
psihomotrice pe care le dezvoltă prin sistemul său, Jane Fonda
pune accentul pe mobilitate-elasticitate, pe detentă și în mai mică
măsură pe coordonare și viteză. În schimb dezvoltă rezistența
generală a organismului prin travaliu muscular în lecții
desfășurate continuu fără timpi morți angrenând în paralel cu
mișcările, sistematic respirația ritmică.
Jane Fonda chiar în lucrările sale recunoaște că nu se
erijează ca o veritabilă specialistă în domeniu, dar s-a documentat
fiind interesată în special în perioada când urma să devină mamă.
Astfel, a început să practice personal mișcarea și a creat acest
sistem de gimnastică aerobică de întreținere pe care l-a predat în
studiourile sale particulare, pentru formarea condiției fizice a
cursanților.

76
 Rapid gimnastica aerobică câștigă teren și fiind ”en vogue” se
practică cu entuziasm în: Franța, Bulgaria, Ungaria, Italia,
Olanda, Belgia, Elveția, având un număr mare de amatori și în
România.

• Kangoo Jumps

Kangoo poate fi definit ca un nou program de aerobic, care

utilizează ghete de antrenament Kangoo Jumps. Acest program se
bazează pe diferite tehnici de săritură, de natură funcţională,
motivaţională şi eficientă, contribuind la prevenirea afecţiunilor
mecanice şi biologice.
Kangoo a fost special dezvoltat în scopul protejării împotriva
loviturilor, datorită arcurilor eliptice şi a benzilor de fixare care
contracarează forţa orientată spre sol printr-o forţă de sens opus.
Kangoo mai prezintă şi efecte de întărire a sistemului
imunitar, inimii şi plămânilor. Exerciţiile efectuate prin utilizarea
acestui produs determină arderea unei cantităţi de calorii cu 25%
mai mari, în timp ce riscul afectării articulaţiilor şi coloanei
vertebrale scade cu 80%, în comparaţie cu alte tipuri de exerciţii
fizice.
Utilizarea Kangoo poate fi de folos atât sportivilor, cât şi
persoanelor iubitoare de sporturi, în procesul de reabilitare şi în
prevenirea accidentărilor rezultate în urma practicării activităţilor
sportive.

77
 • Stepp aerobic

A apărut acum 25 de ani, dar este și astăzi foarte popular.

Este o activitate recreativă cu mișcări lente și controlate. Stepp
aerobic folosește o platformă numită stepper, care are o înălțime
cuprinsă între 8-16 cm. Diferența față de aerobicul clasic constă
în faptul că folosește exerciții combinate din poziție verticală,
efectuate pe stepper care este o băncuță dintr-un material
antiderapant, într-un ritm specific și pe o muzică adecvată.
Mișcarea de bază este asemănătoare cu urcatul pe scări,
ceea ce nu obosește la fel de mult ca exercițiile clasice de aerobic,
dar obține rezultate similare. Este deschis tuturor categoriilor de
cetățeni, mai puțin celor cu afecțiuni cardiace, respiratorii sau cu
probleme de articulații. Poate fi practicat de toate persoanele care
doresc să slăbească și să-și mențină forma sportivă. Se recomandă
și femeilor însărcinate .Toți pașii sunt executați, în funcție de
coregrafie folosind pășirea pe step și înapoi de pe step pe podea.
Exercițiile specifice sunt combinații de mișcări de ridicare,
întoarceri, și sărituri repetate. De-a lungul ședinței se lucrează
mult și cu brațele, mai ales prin tehnicile mai noi în care se
folosesc și alte accesorii care cresc intensitatea efortului. Se

78
lucrează în grup, iar tehnica pașilor este simplă, prin pășire se
ridică genunchi la piept și se menține spatele drept.
Avantaje:
Poate fi practicat la orice vârstă și de persoane cu
orice greutate;
Scăderea în greutate apare relativ repede;
Se poate lucra și acasă;
Îmbunătățește rezistența fizică;
Reduce stresul cotidian;
Dezvoltă toate grupele musculare;
Echivalează cu joggingul.
Reguli pentru evitarea accidentelor:
- Încălțămintea să fie potrivită, în așa fel încât să
amortizeze șocurile la sărituri, urcări și coborâri;
- Stepperul trebuie să fie bine fixat pe sol, la distanță
potrivită față de celelalte și înălțime adecvată tipului de
exerciții;
- Urcarea pe stepper se face în mod natural, fără a călca
apăsat, cu toată laba piciorului în interiorul stepperului.

• Street dansul

Termenul de “Street dance” este în general folosit pentru a

descrie dansurile hip hop şi funk ce au apărut în Statele Unite în

79
anii '70 şi care sunt într-o continuă creştere şi dezvoltare în
cultura hip hop de astăzi. Aceste feluri de dans sunt foarte
populare astăzi, atât ca exerciţiu fizic practicat sub formă de
competiţii, cât și ca practică în studiourile de dans şi în alte
spaţii. Termenul apare ca o denumire generală ce denotă mai
multe stiluri de dans care se practică în spații deschise publice, în
cluburi sau școli.
Street dansul, de foarte puțin timp apare în forţă și în România.
La început sub formă de concursuri programate între şcoli, sau
festivaluri în prezența unor jurii din țară sau din străinătate.
După Eduard Andreianu: Street dansul „nu s-a născut
nicăieri şi este acasă oriunde în lume”.
În majoritatea situațiilor mișcările au un caracter social și asigură
pe de o parte interacțiunea între dansatori, iar pe de altă parte
interacțiunea dansatorilor cu publicul larg, de toate vârstele, fiind
un adevărat spectacol care încântă privirea.
Street dance este mai degrabă o stare decât un stil. „Este
mişcarea pe care o faci împins de muzică, nu contează din ce stil
de dans face parte", explică Enciclopediile și este născut spontan
din cultura unui popor.
Se presupune că primele manifestări de tip street dance au aparut
la începutul anilor "70, odată cu explozia funk-ului, când dansul a
căpătat două dimensiuni care îi lipseau: improvizaţia şi
competiţia. Din funk au apărut apoi noile stiluri: breakdancing,
hip hop dance, celebrul „robot", tutting-ul si uprock-ul.

80
 Hip-hop dance-ul are astăzi zeci de stiluri consacrate în tot
atâtea zone şi doar câteva „internaţionalizate": krumping, harlem
shake, snap dance, clown walk, crip walk, etc.
Cele mai cunoscute din stilurile de dans ce se practică în zilele
noastre, precum breakdance, popping sau locking au început să
apară în jurul anilor 1970, hip hop new style şi house dance în
jurul anilor 1980 în New York şi Los Angeles, iar electro dance a
apărut în 2000 în Franţa.
Deşi la început fiecare stil a apărut şi s-a dezvoltat separat unul
de celălalt, astăzi, toate sunt asociate mişcării hip hop deoarece au
în comun mai multe elemente de street dance.
Scena street dance-ul este mereu în schimbare cu noi stiluri
apărând mereu, inspirate din muzica hip hop. Acestea se întâmplă
datorită simplităţii elementelor ce definesc unele stiluri de dans.
Spre exemplu, krumping-ul îl putem regăsi mult mai uşor în
rândul adepţilor culturii street dance şi nu numai, cei care nu au o
forţă corporală foarte mare, faţă de breakdance unde se cere o
musculatură dezvoltată pentru executarea unor elemente numite
power moves. Accesibilitatea breakdance-ului este una mai
restrânsă dar mult mai atractivă în rândul tinerilor.
De asemenea, se obişnuieşte ca mişcări caracteristice de street
dance să fie îmbinate cu alte forme mai tradiţionale de dans, dând
astfel naştere unor stiluri precum lyrical hip hop (mişcări mai
fluide şi cu interpretări teatrale) şi street jazz (un hibrid între hip
hop modern şi jazz dance). Aceste stiluri sunt în general

81
concentrate pe coregrafii şi mai puţin pe improvizaţie sau battle-
uri şi nu sunt considerate street dance pur, ci o variantă
alternativă a tradiţionalelor stilurilor de studio dance.
Baza street dance-ului rămâne însă breakdance-ul,
considerat până astăzi ca piatra de temelie a culturii hip-ho
Fie că e vorba de apărarea unui colţ de stradă în faţa
„invadatorilor" din blocul vecin, fie că se înfruntă două şcoli, se
cucereşte o domnişoară „de-a locului" sau, pur şi simplu, se caută
un statut de lider, în orice zonă urbana din lume este nevoie de o
confruntare.
Pe vremea când singurele arme din cartierele americane erau
deţinute de Panterele Negre (cel mai mare grup separatist al
persoanelor de culoare din America, un grup radical
afroamerican, activ în anii 1960-1970) şi de poliţişti, oamenii
obişnuiţi aveau de ales între încăierări şi dans. În timp, a învins
dansul, dovada stând în raportul dintre cluburile de noapte şi
spitalele de urgenţă şi au început să scadă numărul persoanelor
rănite.
Mai întâi cu importuri de mişcări din luptele-dans braziliene
(capoiera), apoi din alte arte marţiale, dar şi din dansurile de
societate, dansurile moderne şi cele sportive, apoi cu mişcări
originale pentru fiecare curent, street dance-ul a ajuns la o
complexitate greu de imaginat. Într-o confruntare, unul dintre
dansatori, cel care dă tonul în „battle", îşi dovedeste cunoştinţele
din diverse stiluri, care trebuie să fie perfect adaptate la muzică,

82
iar oponentul trebuie să-i răspundă fie cu aceeaşi măsură, fie cu o
provocare suplimentară, adăugând mişcări din alte stiluri.
Adepţii street dance-ului adoptă o cultură în care este dezvoltat
simţul pentru pace şi dragoste faţă de semeni. Este o modalitate
pentru tineri de a-şi manifesta trăirile şi tensiunile aşa cum vor ei
fără un control din partea părinţilor.

• Bosu

Bosu reprezintă acronimul de la Both Sides Up, este o

tehnică relativ nouă care s-a răspândit rapid în sălile de fitness.
Un program de pregătire recreativ care îmbină mișcările de
aerobic clasic executate pe o jumătate de minge cu o parte
concavă și una dreaptă, având diametrul de 65 cm. La început a
fost folosită pentru recuperarea sportivilor de performanță după
accidente, dar s-a trecut rapid la antrenamente individuale și în
grup pentru toți practicanții. Asigură menținerea echilibrului fizic
și tonifierea musculaturii la toate categoriile de beneficiari,
indiferent de vârstă. Contribuie la dezvoltarea rezistenței locale și
a întregii musculaturi a corpului.
Programul Bosu este binevenit atât pentru sportivii de
performanță, cât și pentru începători. Toate exercițiile se lucrează
pe sferă, folosind ambele parți sub formă de antrenamente cardio
cu mișcări din articulații: sărituri, fandări, urcat pe minge, în

83
funcție de tipul exercițiilor. Înainte de antrenamentul Bosu trebuie
o încălzire prealabilă, iar la începători folosesc exerciții simple cu
menținerea echilibrului în sprijin la perete.

Tehnicile Bosu se bazează pe stimularea Sistemului

Nervos Central și constau în salturi, fandări, sărituri, toate
executate într-un ritm rapid, fără pauze mari între repetări.
Exercițiile sunt considerate cele mai eficiente pentru musculatura
abdominală. Toate se lucrează pe sferă cu muzică ritmată,
solicitând astfel toate grupele musculare. Folosește exerciții cu
ridicare de greutăți, exerciții de echilibru și exerciții cu greutatea
corporală din diferite poziții. Are cele mai bune rezultate, într-un
timp foarte scurt.

Beneficii:
Asigură echilibrul corporal;
Îmbunătățirea tonusului muscular și a echilibrului;
Dezvoltă capacitatea motrică a organismului;
Reduce stresul;
Benefic în recuperările după accidente.

• Tae-bo

84
 Programul sportiv tae-bo este relativ nou, a deveni popular
în jurul anilor 1990 și este practicat de peste 2 milioane de
oameni în SUA, pentru că la un antrenament se elimină între 500-
800 calorii. Îmbină exerciții din arte marțiale (tehnici de
autoapărare) cu antrenamente de aerobic, exerciții de fitness și
lovituri de box. Activitățile sportive de timp liber prin tae-bo sunt
dinamice, se execută pe muzică folosind tehnici de lovire atât cu
brațele, cât și cu picioare și au o coregrafie specifică. Vizează în
același timp mai multe grupe musculare, contribuind astfel la
dezvoltarea fizică armonioasă și creșterea capacității de efort a
organismului.
Se recomandă cetățenilor cu o pregătire fizică generală
bună, datorită intensității efortului. Este practicat de persoanele
care doresc să piardă rapid din greutate, folosind exerciții cu grad
mare de dificultate, care conțin sărituri și loviri de la diferite
distanțe. Pentru mulți beneficiari este o provocare, iar pentru a
asigura confortul fizic și psihic al indivizilor trebuie să se execute
de trei ori pe săptămână și să alterneze antrenamentele grele cu
cele ușoare. Accentul se pune pe dezvoltarea calităților motrice
combinate, adică rezistență în regim de viteză, rezistență în regim
de forță și forță în regim de viteză.
Contribuie la
- menținerea și îmbunătățirea stării de sănătate;
- dezvoltarea calităților psihice;
- stimulează dezvoltarea condiției fizice;

85
 - asigură un tonus muscular optim;
- educă marile funcțiuni ale organismului: circulația și
respirația;
- întărește sistemul osos și crește masa musculară,
eliminând celulita.
După ce s-au învățat tehnicile specifice se poate lucra și
de acasă, neavând nevoie de un echipament special. Se
recomandă ca persoanele sedentare și cele supraponderale să-l
execute încet folosind exerciții ușoare, înlănțuite metodic, altfel
pot apărea riscuri în privința îmbunătățirii sănătății.

• Kick boxing

Este un program eficient de fitness total. A apărut pentru

prima dată în Japonia în jurul anilor 60, apoi în SUA și Europa,
dar de-a lungul timpului a devenit o metodă extrem de populară
de a avea un corp antrenat și puternic. Este un antrenament
complex care folosește exerciții cu grad mare de dificultate.
Combină mișcările de aerobic cu cele de box și arte marțiale,
contribuind în mod special la dezvoltarea condiției fizice și a
masei musculare.
Tehnicile de cardio kick boxing nu trebuie confundate cu
antrenamentele de performanță care prevăd și un adversar. La
kick boxing comparativ cu tae-bo ritmul este mai ridicat,

86
folosește mișcări explozive pe o muzică antrenantă. Trebuie
alternate perioadele de lucru intens cu cele de intensitate mai
mică, care sunt mai puțin solicitante. Mișcările cu picioarele și
pumnii combinate cu aerobic și mișcări de autoapărare, asigură
un exercițiu ideal pentru beneficiarii care caută un antrenament
dificil.

Avantaje:
a. Se practică pentru menținerea condiției fizice cu beneficii
vizibile pentru corp;
- îmbunătățește tonusul muscular,
- îmbunătățește activitatea cardiacă și respiratorie,
- crește robustețea fizică, - dezvoltă capacitatea motrică,
- dezvoltă trăsături de personalitate.

b. Se practică pentru învățarea autoapărării tehnică care

respectă un cod etic de comportament în societate;
c. Se practică și ca sport de performanță full contact.

• Fitball

Este o metodă de a face mișcare în timpul liber care

conține atât exerciții statice, cât și exerciții dinamice efectuate cu
ajutorul unei mingi speciale. Este un program dinamic și eficient
pentru că dezvoltă capacitatea de efort a organismului,

87
mobilitatea articulară și tonusul muscular. Mingile folosite sunt
de diferite mărimi, cu diametrul cuprins între 35- 85 cm, cu o
structură elastică moale și se aleg în funcție de înălțimea fiecărui

88
practicant, cu cât înălțimea este mai mare cu atât mingea trebuie
să aibă un diametru mai mare. Mingea aleasă trebuie să
folosească structurii corpului, în așa fel încât când se stă pe ea
unghiurile care se formează între picioare și bazin sau între
genunchi și glezne să fie de 90 grade.
Exercițiile efectuate diferă în funcție de zona care se
lucrează și de intensitatea antrenamentului. Folosirea mingii la
programul fitball contribuie la adoptarea poziției corecte în
timpul executării exercițiilor. Mingiile pe care se lucrează preiau
o parte din greutatea corpului, articulațiile fiind mai mobile.
Este recomandat pentru orice vârstă, și chiar pentru
persoane cu afecțiuni dorsale sau boli neurologice. Folosește un
număr mare de grupe musculare datorită pozițiilor adoptate. Se
pot executa exerciții din culcat, așezat sau chiar sărit pe minge,
ceea ce diversifică programul de pregătire, făcându-l atractiv și
distractiv. Exercițiile executate din diferite poziții implică multe
grupe musculare pentru că trebuie păstrat și echilibrul pe minge.

Beneficiile exercițiilor de fitball:

• Îmbunătățesc capacitatea fizică a organismului;
• Dezvoltă rezistența articulară, forța și
mobilitatea;

-
89
 • Asigură o postură corectă a corpului; • Asigură
controlul greutății;
Aspecte privind practicarea programelor de fitball:
- mijloc rapid de remodelare a corpului;
- previn apariția osteoporozei; asigură o ardere rapidă a
țesutului adipos;
- contribuie la eliminarea celulitei;
- protejează articulațiile genunchilor și gleznelor în timpul
execuției;
- previn apariția deficiențelor coloanei vertebrale și a
deficiențelor de postură.

• Pilates

Tehnica Pilates a fost propusă de Joseph Pilates în secolul

al XX-lea și vizează îmbunătățirea tonusului muscular al
organismului punând accent pe activarea și conectarea celor mai
puternice părți ale corpului, respectiv centrul corpului numit și
centru energetic. Metodele sunt folosite atât de către antrenori, cât
și de kinetoterapeuți și se studiază la marile universități din lume.
Folosește exerciții simple, dar musculatura se antrenează lucrând
intens și în același timp mai multe grupe musculare.

90
 Filosofia Pilates se bazează pe ideea că pentru atingerea
unei sănătăți optime trebuie avută în vedere ființa umană în
totalitatea ei, adică minte, corp, spirit. Folosește mintea pentru a
controla musculatura în timpul execuției, iar metoda este o
exersare conștientă.
Programul Pilates cuprinde un sistem de exerciții fizice
pentru musculatura abdominală, musculatura spatelui, regiunea
fesieră, zona șoldurilor, musculatura membrelor inferioare, cu
corpul în diferite poziții. Nu urmărește părți ale corpului slabe pe
care să acționeze ulterior pentru dezvoltare. Abordarea părților
slabe se face prin acest centru energetic, care este întărit. Cu
ajutorul acestor exerciții corpul devine mai puternic, iar coloana
vertebrală revine la starea ei naturală și suplă. În timpul
exercițiilor de Pilates mișcarea dinspre centru executată cu
precizie și coordonare este asociată cu o respirație adecvată și
prelungă.
Tehnica Pilates este diferențiată de exercițiile fizice prin
2 aspecte:
1. Are anumite principii de care ține cont:
- centrul energetic;
- controlul;
- concentrarea minții;
- precizia execuției; - fluența mișcărilor;

-
91
 - respirația adecvată.
2. Accentul este pus pe centrul energetic al organismului,
adică zona dintre mușchiul diafragmă, pelvis și tors,
numită ”the powerhouse”.
Ca motivație există mai multe aspecte pentru care
cetățenii să practice exercițiile de Pilates:
- Stimulează marile funcțiuni ale organismului;
- Controlează greutatea corporală și masa musculară;
- Rezolvă problemele apărute la coloana vertebrală;
- Redefinesc corpul;
- Asigură confortul psihic;
- Îmbunătățește echilibrul, coordonarea, mobilitatea și
suplețea;
Încetinește procesul de îmbătrânire.
Programele de pilates se adresează tuturor categoriilor
de cetățeni, femei, bărbați, sportivi, sedentari, precum și
persoanelor cu probleme medicale. Pentru cei care practică deja o
formă de exerciții fizice, alternarea cu exercițiile de pilates
îndepărtează rutina și aduce un plus de echilibru, stabilitate și
postură organismului. La persoanele de vârsta a III-a practicarea
exercițiilor de pilates conferă mobilitate, tonicitate și suplețe
corpului, fiind întotdeauna executate controlat. Tehnica este
aceiași pentru bărbați și femei, ceea ce face diferența între un
program pentru bărbați și unul pentru femei este complexul de
92
exerciții executat. Se mulează pe particularitățile fiecărui
practicant, vârstă, tonus, sănătate, postură, corelate cu o tehnică
de respirație corectă, fiind o provocare pentru un corp și o minte
sănătoasă

• Stretching

Este o metodă simplă care folosește exercițiile de

întindere musculară, la îndemâna oricui, pentru că se poate
practica în orice spațiu. Exercițiile de stretching se efectuează pe
grupe musculare și dezvoltă în mod special mobilitatea și suplețea
articulară. Un program de mișcare ideal pentru persoane stresate
și obosite. Se recomandă ca vârstnicii și copiii să evite anumite
exerciții care suprasolicită.
Programul stretching cuprinde 2 tipuri de exerciții:
dinamice și statice. Exercițiile de stretching dinamic sunt folosite
și de sportivii de performanță la începutul antrenamentelor. Cu
ajutorul lor se face trecerea de la starea de repaus la starea efort
înlăturând riscul apariției accidentelor. Asigură pregătirea fizică
și psihică a organismului pentru efort intensificând circulația. În
funcție de antrenamentul realizat se poate începe cu tehnici de
abordare cardio sau tehnici de încălzire prin întindere musculară
-
93
și articulară cu mișcări specifice. La sfârșitul antrenamentelor se
poate face o revenire prin stretching static denumită tehnica cool
down, care este diferită de procesul de încălzire și are o durată de
5 minute. La finalul antrenamentelor, mișcările de stretching au
rolul de a detensiona musculatura.
Avantajele acestui tip de program sportiv sunt
reprezentate de faptul că folosește întinderea și relaxarea
musculară după efort. O ședință de stretching este de minim 20
de minute, iar fiecare exercițiu se execută de 3-5 ori, cu trei
antrenamente pe săptămână. Are efecte benefice pentru toate
categoriile de practicanți datorită efortului constant cu mișcări
lente, folosind menținerea în poziții controlate și un fond muzical
adecvat. Se poate executa și la birou pentru ameliorarea durerii
spatelui și a tensiunii musculare la persoanele care lucrează mult
la calculator.
În timpul unui exercițiu musculatura trece prin 3 tipuri de
efort: contracție – întindere – relaxare, conferind starea de bine.
Beneficii:
- Îmbunătățește forma fizică;
- Stimulează marile funcțiuni ale organismului;
Îmbunătățește tonusul muscular;
- Asigură mobilitate articulară și elasticitatea ligamentelor;
- Fortifică sistemul osos.
Ce trebuie să ști despre stretching:
94
• Mediul în care se realizează ședința trebuie să fie relaxant
cu muzică potrivită;
• Necesită o încălzire prealabilă;
• Se execută încet cu mușchii bine întinși, între 2-5 repetări;
• Respirația trebuie să fie corectă, inspirația să fie adâncă pe
nas și expirația de două ori prelung pe gură;
• Concentrarea este foarte importantă pentru că este pusă la
treabă și mintea;
• Ordinea de execuție se face trecând de la partea superioară
spre cea inferioară, cu 1-2 exerciții pentru fiecare grupă
musculară;
• După exerciții executate la sol revenirea nu se face brusc;
• Nu se forțează articular, progresul
este lent.

-
95
 3.3. Jocuri dinamice, competiţii tradiţionale

Jocurile dinamice au o pondere deosebită în conținutul

activităților sportive de timp liber, fiind o metodă recreativă
foarte atractivă. Termenul de joc dinamic provine de la cuvântul
latin ”jocus” și cuvântul francez ”dinamique”.
În sensul general conform DEX. (2009) jocul reprezintă ”
o competiție sportivă de echipă, căreia îi este proprie lupta
sportivă (baschet, fotbal etc.), mod specific de a se comporta întro
întrecere sportivă”.
Ideea de joc se asociază cu noțiunea de copil , ceea ce determină
o altă definiție a jocului ca: ”activitate specifică copilăriei, dar
încă de la vârstă fragedă până la bătrânețe, omul se joacă din
motive interioare ( trebuințe, porniri, nevoi etc.) și/sau motive
exterioare (care împing spre acțiuni diferite)” – ( Colibaba, E., D.,
ȘI Bota, I., 1998). Nevoia de joc, distracții și activități recreative
este prezentă și la adulțicare, print-o organizare judicioasă a
timpului liber găsesc loc și pentru asta.
Gh. Mitra și A. Mogoș (1981) clasifică jocurile în:
• Jocuri dinamice sau de mișcare;
• Jocuri pregătitoare pentru diferite ramuri de sport;
• Jocuri sportive organizate pe bază de regulament.
Caracteristicile jocurilor după Epuran, M., și Horghidan,
V., (1994) sunt:
96
 1. Activitate naturală, determinată de trebuințele de
manifestare a calităților ființei umane;
2. Activitate spontană, determinată de trebuințe și
tendințe umane;
3. Activitate atractivă, care produce stări afective
pozitive;
4. Activitatea dezinteresată, în vederea trăirii
bucuriei activității autonome și gratuite;
5. Activitatea recreativă compensatoare, prin care
omul caută destindere și distracție;
6. Activitate totală care solicită funcțiile cognitive,
psihice, afective, volitive, motrice.
O latură importantă a jocurilor dinamice este aceea că se
desfășoară sub formă de competiție urmărind dezvoltarea fizică
armonioasă, dezvoltarea capacității motrice, menținerea formei
sportive în special, pentru realizarea unui mod de viață sănătos.
Sunt practicate de toți cetățenii, indiferent de vârstă deoarece au
în conținutul lor elemente din diferite ramuri și probe sportive și
contribuie la formarea spiritului de echipă și a capacității de
organizare. Există multiple posibilități de organizare, atât în aer
liber în cadrul natural, cât și în interior într-un spațiu restrâns.
Datorită complexității lor, jocurile dinamice au efecte
benefice asupra organismului uman, contribuind la dezvoltarea
trăsăturilor de personalitate: cinste, respect, recunoașterea
97
adversarului, creativitate, curaj, atenție, dârzenie, perseverență
etc.
Au multiple valențe formative asupra practicanților motiv
pentru care trebuie să fie prezente atât în lecția de educație fizică
și sport, cât și în activitățile sportive de timp liber. Caracterul
aplicativ al jocurilor este dat de calitățile motrice și de faptul că
folosesc o serie de deprinderi utilitare din viața cotidiană. Au un
regulament bine stabilit și se desfășoară în condiții mereu
schimbătoare. Regulile asigură elementele cele mai constante din
timpul unui joc, care presupune manifestare creatoare și folosirea
inițiativei personale pentru realizarea câștigului. Dezvoltarea
deprinderilor și priceperilor motrice de bază și aplicativ-utilitare,
precum și a deprinderilor și priceperilor motrice specifice unor
probe și ramuri sportive, dar și a calităților motrice contribuie la
menținerea unei sănătăți optime.

Obiectivele jocurilor dinamice:

- îmbunătățesc capacitatea motrică a indivizilor; -
satisfac trebuințele de recreere și destindere prin
crearea stării de bine;
- asigură o competiție permanentă cu reguli
impuse; - satisfac nevoile de a acționa în grup sau
individual în spiritul echipei;
- combat sedentarismul și obezitatea;
98
 - activează marile funcțiuni ale organismului; -
dezvoltă trăsăturile de personalitate.

Cerințe metodice pentru organizarea unui joc dinamic:

a) Selectarea jocului și alegerea spațiului de desfășurare;
b) Procurarea și pregătirea materialelor necesare;
c) Organizarea participanților cu distribuirea sarcinilor și
explicarea regulamentului;
d) Desfășurarea jocului;
e) Încheierea jocului și desemnarea câștigătorilor.
Caracteristica de bază a jocurilor dinamice este
întrecerea, care duce la atingerea obiectivelor și a câștigului.

Întrecerile sportive sunt o formă simplă de recreere și distracție

care se combină foarte bine cu particularitățile de vârstă ale
participanților. Urmăresc îmbunătățirea deprinderilor motrice ale
participanților, cultivând respectul față de adversari și
coechipieri, atât în situația de învingător, cât și în calitatea de
învins., fair-play-ul. Pe perioada întrecerilor coechipierii pot să
se încurajeze și să-și manifeste satisfacția reușitei.

Pentru o bună desfășurare a întrecerilor trebuie să se

precizeze:
- Locul de plecare;

99
 - Momentul în care se pleacă, adică semnalul de start;
- Consecințele nerespectării regulilor ( reluarea întrecerii
sau pierderea întrecerii).
Întrecerile sportive sunt mijloace operaționale prezente atât în
lecția de educație fizică, cât și în activitățile extracurriculare.
Dezvoltă spiritul de competitivitate, asigurând relații de
colaborare, în spiritul regulilor pe care le acceptă și la
respectă.
Forma principală și cea mai răspândită a întrecerii sportive
dintre participanți este concursul.

Competiţii tradiţionale

Competiția conform DEX (2009) reprezintă ”concurs,

luptă între două sau mai multe persoane sau state, organizații,
care urmăresc același avantaj sau același rezultat, 2 concurs,
întrecere, reuniune constând din luptă pentru întâietate în una sau
mai multe probe sportive”. Competiția este esența sportului
Competiția tradițională este un ansamblu de concursuri
sportive între persoane sau echipe, care respectă anumite
obiceiuri, desfășurate pe mai multe reuniuni sau etape.
Competiția tradițională în sens general
cuprinde manifestările sportive în centrul cărora deși se află

100
compararea performanțelor sportive, predomină manifestările
tradiționale.
Funcțiile competiției tradiționale:
• Funcții generale:
- funcția culturală;
- funcția comercială;
- funcția de comunicare socială; - funcția de politică
sportivă.
• Funcții speciale:
- funcția de instruire sportivă;
- funcția educativă
Termenul de competiție tradițională este deseori utilizat
ca sinonim cu termenul de ”concurs tradițional”
Noțiunea de competiție tradițională este întâlnită în
toate domeniile vieții publice sau private, când performanța este
comparată și este vorba de victorie sau înfrângere.
3.4. Activităţi sportive recreative

• Paintball

„Jocul de paintball este o activitate sportivă de timp liber,

deschisă tuturor categoriilor sociale, copii, femei, bărbați,
vârstnici etc. A apărut la începutul anilor 1990 și s-a dezvoltat
rapid în peste 40 de țări, devenind o adevărată industrie. Este un

101
sport de echipă distractiv care se desfășoară în aer liber. Combină
recreerea cu plăcerea pentru natură, aventură și spirit competitiv.
Terenul de joc de suprafață mare, este prevăzut cu
obstacole diferite: cazemate, puncte de trecere, copaci. Jocul are
la bază o strategie de război care se bazează pe ingeniozitatea
participanților. Jucătorii folosesc puști cu bile umplute cu vopsea,
iar în momentul în care au lovit aceste bile se sparg și vopseaua
se împrăștie, echipa având posibilitatea să vadă dacă a țintit.
Arbitrajul este asigurat de:
- 1 judecător care dă semnalul de start, întrerupere sau
oprire a jocului,
- Arbitru care este atât oficial cât și antrenorul fiecărei
echipe. El comunică judecătorului când jocul poate începe
și semnalizează orice incident apărut pe parcursul jocului.

Regulamentul cuprinde:
Zona de siguranță – suprafață de joc în care competitorii
își pot da jos ochelarii de protecție să-și încarce armele.
Se află în afara spațiului de joc.
Zona de joc – spațiul pe care se practică jocul. Pe acest
spațiu se poartă echipament de protecție.

102
 Dead zone – zona în care trebuie să stea jucătorii eliminați
până la sfârșitul jocului. Acesta se află pe suprafața de
joc.
Căpitanul – fiecare echipă are nominalizat un conducător.
Terenul de joc:
Toți participanții la joc poartă obligatoriu ochelarii de
protecție când se află în câmpul de joc, iar jocul este în plină
desfășurare sau când sunt în zona în care se trage. Echipamentul
este completat cu o mască de față și un sistem de protecție a
urechilor. Nerespectarea acestor condiții duce la eliminare.
Dacă un jucător este lovit el trebuie să strige ”mort”
pentru a-i anunța pe toți participanții că este eliminat. Un jucător
este eliminat când este marcat cu vopsea în orice parte a
echipamentului.
Când jocul este pregătit de start arbitrul ridică mâna
dreaptă și anunță judecătorul care folosește un semnal de
trompetă ce marchează începerea jocului. Pe teren se află un
număr de jucători anunțat dinainte, iar dacă o echipă are mai
puțini poate începe jocul așa. Jocurile nu se amână pentru
întârzieri sau defecțiuni la echipamente. Orice jucător care
părăsește zona echipei sale sau zona de start la început de joc este
eliminat.
Este obligatoriu ca după ce a fost lovit un jucător să se
strige ”verificare vopsea” pentru a vedea cine a fost atins.
103
 Atitudinea agresivă sau încercarea de a pune mâna pe
arma adversarului se penalizează cu eliminare. Împușcarea
intenționată a unui arbitru sau spectator se sancționează cu
eliminare. Împușcările de la distanțe mici și în zone neprotejate
sunt interzise.
Dacă în timpul jocului masca de față a unui jucător este
dată la o parte accidental, acesta este obligat să se arunce la
pământ cu fața sau capul acoperit și să strige ”opriți jocul”. Toată
lumea trebuie să oprească jocul imediat în astfel de situații, iar în
caz de accidente arbitrul oprește jocul.
Dacă un jucător este atins el trebuie să ridice arma și să
părăsească zona de joc. Jucătorii eliminați nu au voie să comunice
cu coechipierii, nu pot pasa echipamentul sau muniția unor
coechipieri pentru că sunt eliminați și ei.
Spectatorii nu au voie să dea informații despre situația din
teren, iar dacă se întâmplă acest lucru duce la penalizarea cu
puncte a echipei care a fost ajutată.
Verificarea vopselei:
Verificarea vopselei poate fi cerută de către orice jucător
activ, iar timpul de joc nu este oprit pentru această operațiune. Un
jucător care cere verificarea propriei vopsele rămâne în joc până
când un arbitru efectuează verificarea.
Strategii și steaguri:

104
 Steagul poate fi transmis între jucători, dar nu poate fi dat
de la un jucător eliminat la unul activ. Steagul trebuie să fie văzut
de arbitrii și de toți jucătorii din teren și poate fi purtat în mână
sau în jurul gâtului. Dacă jucătorul cu steagul este eliminat, atunci
steagul este returnat.
Semnalul pentru sfârșitul jocului poate fi dat dacă:
- Se ridică steagul,
- Timpul de joc a expirat,
- Se aude fluierul de sfârșit al jocului dat de judecător,
atunci arbitrul ridică mâna dreaptă,
- Toate focurile încetează, iar jucătorii blochează țevile
puștilor.

• Mountain- bike

Este o formă de a face plimbări pe bicicletă, o modalitate

de a practica sportul în timpul liber, pe trasee deferite, care au
grade de dificultate diferite, folosind terenuri accidentate, drumuri
forestiere, sau chiar stânci. Este un mijloc recreativ la îndemâna
cetățenilor, care oferă bucuria sportului pe două roți în atmosfera
specială a mediului înconjurător, stimulează adrenalina.

105
 Acest tip de turism se practică în grup și folosește o bicicletă
specială numită mountain bicycle. Practicarea ciclismului montan
necesită un echipament special atât pentru sezonul de vară, cât și
pentru sezonul de iarnă. Beneficiarii trebuie să aibă un control
foarte bun asupra bicicletei pentru că se practică în locuri departe
de lumea cotidiană, iar în cazul în care bicicleta se strică pot
apărea probleme. Iubitorii de ciclism se pot bucura de frumusețea
naturii în orice anotimp. Peisajele de pe traseele alese sunt unice,
iar cadrul natural asigură o relaxare totală.
S-a dezvoltat rapid și în țara noastră, având un număr din
ce în ce mai mare de participanți. Drumețiile pe bicicletă mențin o
stare optimă de sănătate contribuind și la tonifierea musculaturii
corpului, încurajează cetățenii să practice un sport, promovează
mișcarea pentru sănătate, turismul și ecologia. Este ușor de
practicat fiind deschis tuturor categoriilor de cetățeni pe trasee
diferite.
Beneficii:
- Asigură nun mod de viață sănătos;
- Promovează turistic zonele;
- Îmbogățește condiția fizică;
- Menține forma sportivă;
- Protejează natura;
- Îmbunătățește activitatea aparatului cardiovascular și
respirator.
106
 • Escalada

Este o activitate sportiv - recreativă de timp liber, care are

ca scop depășirea de către participanți a obstacolelor naturale sau
artificiale ale unui traseu abrupt. În accepțiunea largă a cuvântului
escalada presupune urcarea unor trasee scurte cu grad de
dificultate mare.
Reprezintă cățărarea pe un perete de stâncă și aici vorbim
de escaladă naturală sau un panou artificial folosind doar propriile
forțe.
A căpătat o dezvoltare rapidă în ultimii ani, pereți
artificiali există în toată țara, în zonele în care se pot desfășura
activități recreative.
Activitatea de escaladă îmbină bucuria mișcării cu
experiența inedită, dezvoltând caracterul și personalitatea. Te
ajută să capeți încredere în forțele proprii, fiind într-o permanență
provocare cu mediul natural, iar satisfacțiile sunt nebănuite.
Poate fi practicată de oricine indiferent de vârstă, greutate sau
înălțime.
Oferă un mod de petrecere a timpului liber recreativ și
plăcut în aer liber și dezvoltă anumite trăsături de personalitate:

107
motivația, încrederea în sine, tăria de caracter, dorința de
autodepășire, perseverența și responsabilitatea.
Exersarea se poate executa atât pe stânci, cât și pe panouri
artificiale special concepute. Tehnica folosită este cățărarea care
permite participanților să aleagă cel mai bine activitatea care li se
potrivește. Dificultatea unui traseu este dată în mod general de
lungimea acestuia, de obstacolele întâlnite și de condițiile meteo.
În această practică sportivă pot apărea riscurile pentru accidente
și de aceea este nevoie de o bună pregătire fizică, psihică, de
tehnică de specialitate și echipamente specifice. Fiecare
participant trebuie să fie bine instruit, să-și asume întreaga
responsabilitate, ca să se poată bucura de frumusețile naturale
astfel.
Cățărarea pe un panou de stâncă se poate face folosind
crăpăturile sau imperfecțiunile rocilor, pe când la un panou
artificial se face folosind prizele existente, de diferite forme și
poziționate la anumite distanțe.
Panourile de escaladă artificiale sunt prevăzute cu pitoane,
pentru priza de mână sau de picior. Autotracțiunea la coardă este
avantajoasă față de tracțiunea directă la piton prin economia de
forță care se realizează. Folosirea scărițelor este necesară în
pasajele artificiale ale traseelor extreme. Trebuie avut în vedere
ca această scăriță să fie depărtată de perete cu piciorul întins,
pentru a putea băga celălalt picior mai ușor. Escalada se
108
efectuează alternativ, fiecare participant parcurgând câte o
lungime a traseului. Se impune un control medical amănunțit
înainte de a începe această activitate.

Materiale necesare:
• Coardă care are o anumită durată în funcție de numărul
de cățărări;
• Încălțămintea care trebuie să aibă o talpă flexibilă, cu o
bună aderență la stâncă și mulată pe laba piciorului;
• Hamul trebuie să fie confecționat din chingă de cel puțin
5 cm lățime , iar acestea variază în funcție de lungimea
taliei.
• Optul de rapel este folosit ca dispozitiv de frânare prin
frecare la coborâre;
• Carabinierele care trebuie să fie din duraluminiu; •
Casca este foarte importantă pentru protecție;
• Săculețul cu carbonatul de magneziu care asigură
aderența;
• Buclele care folosesc la prelungirea lanțului de
asigurare; dispozitivul gri gri cea mai sigură metodă de
asigurare.

Reguli pentru o escaladă reușită:

109
 Porțiunea ce trebuie escaladată trebuie examinată înainte
pentru stabilirea locului de odihnă și a eventualelor
riscuri;
Fiecare priză trebuie încercată dacă rezistă;
Escalada trebuie să se desfășoare calm, cu un anumit ritm;
Siguranța unei prize nu depinde de mărimea ei;
Persoana care escaladează trebuie să aibă în permanență
teri puncte de sprijin;
Escaladarea să se facă cu economie de forță , având în
vedere efortul mare de pe traseu;
Escaladarea se face pe picioare care preiau greutatea
corpului;
Escaladarea se face cu picioarele depărtate pentru a realiza
siguranța;
Escaladarea se adaptează la forma traseului și a
obstacolelor de pe traseu.

Bibliografie

1. Anghelache, C., Isaic-Maniu, A., Mitruţ, C., Voineagu, V.,

(2006), Studiu privind calitatea vieţii în România, ICCV,
București.
2. Bălașa, A., (2000), Diagnoza calității vieții populației vârstnice,
în revista Calitatea vieții, XII, Nr. 1-4.

110
3. Balint, G., (2007), Activități sportiv recreative și de timp liber,
Editura Pim, Iași.
4. Bourdieu, P. (1984). Questions de sociologie. Paris: Minuit.
5. Boudon, R. (1997). La distinction. Critique sociale du
judgement. Paris: Les Editions de Minuit.
6. Brustad, R.J. (1992). “Integrating socialisation influences into the
study of children’s motivation in sport”. Journal of Sport &
Exercise Psychology, 14.
7. Callède, J.P. (1987). L’Esprit sportif. Essai sur le développement
associatif de la culture sportive. Bordeaux: Ed. de la MSHA.
Presses Universitaires de Bordeaux.
8. Campbell, A., Converse, PE., Rodgers, WL.,(1976) Calitatea
vieții americane, New York, Sage.
9. Cârstea, GH., (2000), Teoria educaţiei fizice şi sportului, Editura
An-Da, Bucureşti.
10. Cârstea, G. (1982). Sociologia sportului. Note de curs. Bucureşti.
11. Charta Europeană a Sportului.
12. Colibaba-Evuleţ, D., Bota, I., (1998), Jocuri sportive-teorie şi
metodică, Editura Aladin, Bucureşti.
13. Colibaba-Evuleţ, D., Dacica L., Bichescu A., (2010) Strategic
Development Project for Specific Activities of „the Sport for all”
in Caraş-Severin County, American Journal of Environmental
Sciences.
14. Consiliul Europei şi Sportul, (2000), Texte de politică europeană
pentru sport, (traducere), Editura CCPS, Bucureşti.
15. Dacica, L., (2012), Contribuția activităților specifice sportului
pentru toți la creșterea calității vieții cetățenilor din județul
Caraș-Severin, Editura Neutrino, Reșița.

111
16. Dacica, L., (2013), Managementul sportului pentru toți, Editura
de Vest, Timișoara.
17. Dicționarul explicativ al limbii române (1998), ediția a II-a,
Editura Univers Enciclopedic, București.
18. Dicţionarul explicativ al limbii române (2009), ediţia a III-a, Ed.
Univers Enciclopedic, București.
19. Dicționar de economie politică (1974), Editura Politică,
București.
20. Dragnea A., Mate-Teodorescu, S., (2002), Teoria sportului,
Editura Fest, București.
21. Dragnea A., coord, (2006), Educaţie fizică şi sport, teorie şi
didactică, Editura FEST, Bucureşti.
22. Dougherty, N., Bonanno, D., (1999), Public – Relations – Relaţii
publice-obiective, în Buletin Informativ, Nr. 526-528, Cap. X,
Editura CCPS, Bucureşti.
23. Epuran, M., (1992) Metodologia cercetării activităților
corporale, ANEFS Bucureşti.
24. Epuran, M., (2005) Psihologia vârstelor, a jocurilor şi
activităţilor de timp liber, Universitatea Bacău, Facultatea de
Educaţie Fizică şi Sport, cursuri de masterat.
25. Farquhar, M., (1995)Difinitions of Quality of Life: a Taxonamy, in
„Journal of Advanced Nursing“, vol. 22, No 3..
26. Federatia Română Sportul pentru Toţi,(1992) Statut.
27. Federatia Română Sportul pentru Toţi, (2009), Reuniunea
Naţională Sportul pentru Toţi – un alt mod de viaţă, Focşani.
28. Ferrans, C.E., (1990), Quality of life: conceptual issues, Seminars
in Oncolagy Nursing, 6, An International Journal.
29. Hannoun, H., (1995), Comprendre de l education.introduction a la
philosophie de education Paris: Nathan.

112
30. Hofstede, G., (1980), Cultures Consequences: International
difference in work related values, Beverlyhills, California.
31. Hornquist, (1989), J. O., Quality of life - concept and assessment,
Seand J. Soc.Med.
32. Hosu. I. (coord.). (2002). Youth issues and challenges in South-
Eastern Europe. Cluj-Napoca: Civitas Foundation for Civil
Society.
33. Ionescu, A., Mazilu, V., (1971), Exercițiul fizic în slujba
sănătății, Editura Stadion, București.
34. Liu, B. C., (1975), Quality of Life: Concept, Measure and
Results, în Revista The Aamerican Journal of Economics and
Sociology, vol. 34, nr. 1, january.
35. Lucuţ, G., Rădulescu, S.M., (2000), Calitatea vieţii şi indicatorii
sociali, Editura Lumina Lex, Bucureşti.
36. Lupu, I., (2004), Calitatea vieţii în sănătate. Definiţii şi
instumente de evaluare, Editura Tiparg, Iași.
37. Mărginean, I., (coord.), (2002), Calitatea vieţii în România,
Editura Expert, Bucureşti.
38. Mincu, I., (1977), Ghidul terapeutic al obezității, Edit.
SportTurism București.
39. Mincu, I., Hâncu, N., (1993), Obezitatea, Editura Medicală,
București.
40. Nicu, A., (1993), Antrenamentul sportiv modern, Editura Editis,
Bucureşti.
41. Nicu, A., colab., (1974), Terminologia educației fizice și
sportului, Editura Stadion, București.
42. Niculescu, M., Georgescu, L., Marinescu, A., (2006), Condiţia
fizică şi starea de sănătate, Editura Universitaria Craiova.
43. Noveanu, E., Potolea, D., coord., 2007, Științele educației:
dicționar enciclopedic, vol. I, Editura Sigma, București.
113
44. Organizația Mondială a Sănătății (1949), Statutul.
45. Ota, A., (2006), Exerciţii fizice pentru viaţa activă - Activităţi
motrice de timp liber, Editura Cartea Universitară, Bucureşti.
46. Popescu-Neveanu, P., (1978), Dicționar de psihologie, Editura
Albatros, București.
47. Rață, G., (2007), Strategii de gestionare a timpului liber, Editura
Pim Iași.
48. Rădoi, M., Dacica, L., Bichescu, A., (2011), The role of
extracurricular sport-recreative activities in the education and
formation of young people, 3rd Annual International Conference:
Physical Education, Sport and Health, Piteşti apărut în Buletin
Științific seria Educație Fizică și Sport nr. 15 (1/2011).
49. Reece, C., O’Grady, (1984), Business, World New York: John
Wiley.
50. Remans, A., Delforge, M., (1997), Sport structures in Europe,
Cleaning House, Brussels, Belgium.
51. Revicki D.A., Kaplan R.M., (1993), Relation ships between
psychometric and utility- based approaches to themeasurementsof
health- related quality of life”Quqlity of life Research.
52. Rotariu, T. (1994). Metode şi tehnici de cercetare sociologică.
Cluj-Napoca: Universitatea Babeş-Bolyai
53. Rotariu, T. (2003). Demografie şi sociologia populaţiei.
Fenomene demografice. Iaşi: Ed. Polirom
54. Rotariu, T., Iluţ, P. (coord.) (1996). Sociologie. Cluj-Napoca, Ed.
Mesagerul.
55. Taylor, F.W., (1996), La direction scientifique des entreprinces,
edit. Dunod, Paris.
56. Thomas, R. (2002). Sociologie du sport. Paris: Presses
Universitaires de France.

114
57. Thompson, R.A., (1994), Emotional regulation: A theme in
search of definition, Monographs of the society to Research in
Child Development.
58. Zamfir, C. (1993). „Calitatea vieţii”. În C. Zamfir, L. Vlăsceanu
(coord.). Dicţionar de sociologie. Bucureşti: Ed. Babel.
59. Zamfir. C., Vlăsceanu, E., (1998) Dicţionar de sociologie, Editura
Babel, București.
60. Zamfir. C., (2007), Enciclopedia dezvoltării sociale, Editura
Polirom București.

61. *** (2003). România: Raport de Evaluare a Sărăciei (2 vol.),

octombrie, raport nr. 26169 – RO, Document al Băncii Mondiale
62. *** (1996). Semnificaţia sportului pentru societate. Impactul
sportului asupra sănătăţii. Bucureşti: CCPS

115
 Cuprins

Capitolul 1....................................................................................1
1.1. Conceptul de caliate a vieții......................................................1
1.2. Calitatea mediului înconjurător.................................................8
1.3. Calitatea mediului social.........................................................10
1.4. Calittea mediului de muncă.....................................................12
1.5. Calitatea mediului familial.......................................................14
Capitolul 2..................................................................................17

2.1. Timp liber.............................................................................17

2.2. Sport pentru toți....................................................................21
2.3. Funcţiile sportului pentru toți……………………………...26
2.4. Sportul pentru toți în țara noastră.........................................37
2.5. Educația sportivă..................................................................46
2.6. Activități sportive de timp liber............................................51

Capitolul 3 Programe sportive de timp liber..........................58

3. 1.Turismul…………………………………………………
….59

116
 3.2. Programe moderne pentru întreținerea
sănătății…………...70
3.3. Jocuri dinamice, competiții
tradiționale………...................89
3.4. Activități sportive
recreative…………………………….....94

Bibliografie…………………………………………………...102

117