Articulatia coxofemurala(soldul)

Articulatia coxofemurala este o articulatie sinoviala sferoida ce leaga capul femural de

osul coxal (bazin). Oasele de la acest nivel se articuleaza in cavitatea articulara. Aceasta este
acoperita cu un strat de cartilaj hialin, cartilaj articular, care acopera oasele cu un strat neted,
reducand in acest fel frictiunea din timpul miscarilor si de asemenea amortizeaza si socurile.
Articulatia coxofemurala este o articulatie sferoida, adica suprafata sferica a osului,
femurului in acest caz, se adapteaza unei cavitati concave si profunde, in forma de „ceasca” a
celuilalt os, osul iliac in cazul de fata.
Acetabulul este cavitatea delimitata de osul ilion, ischion si pubis si este locul in care
se articuleaza capul rotunjit al femurului. Acetabulul limiteaza amplitudinea miscarilor, prin
adancimea lui, conferind in acelasi timp o forta deosebita articulatiei. I se descrie pe latura
anterioara incizura acetabulara care formeaza un orificiu (foramen) care reprezinta locul de
trecere pentru nervi si vase sanguine (manunchi vasculo-nervos).
Elementele articulatiei coxofemurale:
1.Capsula articulara
- este foarte densa si foarte rezistenta
- se intinde de la nivelul circumferintei acetabulului pana la colul femural
- este alcatuita din fibre circulare si longitudinale care formeaza un colier in jurul colului
femural, cunoscut drept zona orbiculara.
- fibrele sale sunt consolidate prin intermediul a trei ligamente: ligamentul femural,
ligamentul pubo-femural si ligamentul ischio-femural.
2.Ligamentele
- ligamentul ilio-femural este portiunea ingrosata a capsulei articulare, care se intinde de la
spina iliaca a osului iliac pana la linia inter-trohanterica femurala, linie care separa cele doua
trohantere.
- ligamentul pubo-femural este o alta parte ingrosata a capsulei articulare care se intinde de la
nivelul partii pubiene a circumferintei acetabulului pana la colul femural.
- ligamentul ischio- femural leaga peretele ischiatic al acetabulului de colul femural
- ligamentul capului femural: are aspectul unei benzi triunghiulare plate, intinsa de la nivelul
cavitatii acetabulului pana la fateta capului femural: foveea capitis.
- ligamentul transversal al acetabulului este foarte rezistent, sustinand labrumul acetabular si
este legat de ligamentul capului femural si de capsula articulara.
3.Labrumul acetabular
- este un inel alcatuit din cartilaj fibros si fixat pe circumferinta acetabulului.
Rezistenta capsulei articulare si modul in care femurul este inserat in acetabul, inclusiv
muschii care il inconjoara au ca efect o stabilitate extraordinara a articulatiei coxofemurale.
Sunt permise miscari in trei planuri, ca urmare a formei sferoide a acestei articulatii:
- flexia
- extensia
- abductia
- rotirea
Aceste miscari sunt insa limitate in amplitudine in functie de adancimea acetabulului.

Elementele osoase implicate in articulatie:

Articulatia soldului (coxo-femurala) leaga capul femural de osul coxal (bazin)
Scheletul bazinului este alcatuit din osul coxal, osul sacru si coccis.
Osul coxal este un os lat avand aspect de patrulater neregulat, fiind comparat cu o elice.
Fiecare os coxal este format din trei oase unite printr-un cartilaj. Aceste trei oase sunt:ilion,
ischion si pubis.
Gaura obturata este delimitata de catre ramurile ischionului si ale pubisului. Corpurile
celor trei oase se întâlnesc la nivelul acetabulului, unde liniile lor de sutura au aspectul unui
„Y”.
Partea superioara a acetabulului corespunde ilionului, cea inferioara corespunde
ischionului si cea anterioara corespunde pubisului.
 Femurul este singurul os al coapsei, este un os lung, format dintr-un corp numit diafiza si
doua extremitati numite epifize, una proximala si alta distala.
Stabilitatea articulatiei coxo-femurale este intarita de muschii care ataseaza femurul
proximal la pelvis. Acesti muschi sunt grupati dupa functia lor: muschii fesieri (superficial,
mediu, profund si piriform) sunt responsabili de abductie si rotatie interna a articulatiei, grup
rotator extern: muschii obturator intern si extern, muschiul gemen, si patrat femural. Adductia
este realizata de muschii adductor si pectinus.
Articulatia genunchiului
Articulaţia genunchiului (trohleoartroză) este cea mai mare articulaţie a corpului omenesc,
căreia i se acordă o atenţie deosebită datorită următoarelor aspecte:
 este mai puţin acoperită şi protejată de părţi moi;
 este solicitată foarte mult în statică şi locomoţie, ceeace determină uzura mai
accentuată a elementelor sale;
 numeroaselor implicaţii în patologie;
Articulaţia prezintă următoarele componente:

A. suprafeţele articulare:

 epifiza inferioară a femurului având următoarele particularităţi :

o este reprezentată de cei doi condili femurali;
o fiecare condil este orientat oblic , axul său de rotaţie fiind oblic;
o condilul medial este mai proeminent şi se găseşte pe un plan inferior celui
lateral;
o raza de curbură a celor doi condili descreşte dinainte-înapoi, suprafaţa
articulară a condililor apărând ca o curbă spirală;
o condilul medial este mai îngust şi mai lung decât condilul lateral;
o cei doi condili diverg dinainte-înapoi, diametrul transversal al extremităţii
inferioare a femurului fiind mai mare posterior decât anterior;
 epifiza superioară a tibiei – prezintă două fose articulare (cavităţi glenoide) separate
prin eminenţa intercondiliană (spina tibiei) ;
 patela (rotula) ;
B.meniscurile intraarticulare - sunt două fibrocartilaje dezvoltate la periferia fiecărei fose
articulare tibiale; ele contribuie la o mai bună concordanţă între suprafeţele articulare;

C.mijloacele de unire:

 capsula articulară – uneşte cele trei oase: femurul, tibia şi patela;

 ligamentul patelei (ligamentul rotulian);
 ligamentele posterioare reprezentate de:
o ligamentul popliteu oblic sau tendonul recurent al muşchiului
semimembranos;
 o ligamentul popliteu arcuat;
 ligamentul colateral peroneal (fibular);
 ligamentul colateral tibial;
 ligamentele încrucişate:
o ligamentul încrucişat antero-extern;
o ligamentul încrucişat postero-intern;
 formaţiuni aponevrotice de întărire a capsulei:
o fascia genunchiului;
o expansiunea cvadricipitală consolidată pe marginile patelei de retinaculele
medial şi lateral ale patelei.

Articulatia gleznei sau talocrurala

Articulația talocrurală sau articulația gleznei (Articulatio talocruralis) este o
articulație sinovială de tip ginglim (articulație trohleană), situată în regiunea gleznei
membrului inferior, care leagă oasele gambei (tibia și fibula), prin intermediul talusului, de
scheletul piciorului. Această articulație joacă un rol primordial în mersul omului, asigurând
statica și mișcarea membrului inferior, în stațiunea bipedă. Zilnic solicitată, ea este cea mai
predispusă articulație la entorse, cel mai adesea la entorsele laterale ca urmare a unei
inversiuni forțate a piciorului.
Suprafețele articulare sunt în număr de două: suprafața articulară gambieră (tibia și
fibula) și suprafața articulară tarsiană (talusul); ele sunt acoperite cu un strat de cartilaj hialin.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de o capsulă articulară întărită pe laturi de două
ligamente colaterale puternice, ligamentul colateral lateral și ligamentul colateral medial, care
mențin în contact cele două suprafețe articulare.
Ligamentul colateral lateral al articulației talocrurale este așezat pe fața laterală a
articulației, pe care o întărește. Acest ligament radiază de la maleola laterală a fibulei la
oasele tarsiene învecinate, talus și calcaneu, și este format din fibre grupate în trei fascicule
distincte, denumite în raport cu situația lor: fasciculul anterior sau ligamentul talofibular
anterior, fasciculul mijlociu sau ligamentul calcaneofibular, fasciculul posterior sau
ligamentul talofibular posterior.
Ligamentul colateral medial al articulației talocrurale este un ligament compus aflat
pe partea medială a articulației. Are forma unui evantai sau a unei lame triunghiulare și de
aceea se mai numește și ligament deltoidian al articulației talocrurale. Își are originea superior
pe marginile și pe vârful maleolei mediale a tibiei și de acolo se răspândește în evantai în jos
la oasele tarsiene posterioare (talus, calcaneu, navicular). În constituția lui intră două straturi:
superficial (ligamentul deltoidian propriu-zis) și profund. I se descriu patru părți sau
fascicule: tibiotalar anterior, tibionavicular, tibiocalcanean și tibiotalar posterior

Suprafetele articulare
Scripetele astragalian și cu cele două fețe maleolare sunt acoperite de un strat gros de
cartilaj hialin, a cărui grosime maximă (2 mm) se află la nivelul șanțului scripetelui și pe
povârnișul medial.
 Fiecare din cele două suprafețe articulare descrise mai sus pot fi considerate ca
reprezentând un segment de circumferință. Dar ele sunt inegale: suprafața gambieră
reprezintă a patra sau a cincea parte dintr-o circumferință; suprafața talară reprezintă a treia
parte dintr-o circumferință. În consecință scoaba tibiofibulară este mai redusă sagital decât
scripetele talusului și, prin urmare, totdeauna va rămâne o parte a acestui scripete în afara
contactului cu tibia.
Cele două segmente de circumferință nu sunt reprezentate de câte un arc de cerc
regulat, ci se formează fiecare prin reunirea mai multor arcuri de cerc cu raze diferite.
Aceasta are importanță în elucidarea mișcărilor acestei articulații. Suprafața trohleară a
talusului este mai lungă antero-posterior, decât suprafața tibiofibulară, permițând astfel
mișcări ample de flexie dorsală și plantară a piciorului

Suprafața gambieră
Suprafața gambieră sau tibiofibulară este reprezentată de extremitățile distale
(inferioare) ale ale tibiei și fibulei, care realizează o formațiune comparabilă cu o scoabă,
formată în sus de fața articulară inferioară a tibiei, iar pe lături de fețele articulare ale
maleolelor medială (de pe tibie) și laterală (de pe fibulă).
Rezultă astfel o suprafață articulară concavă, în sens transversal, acoperită în toată
întinderea sa de un strat de cartilaj hialin gros de 1,5-2 mm. În scoabă pătrunde trohleea
talusului, care dă articulației o mai mare soliditate.
Față articulară inferioară a tibiei (Facies articularis inferior tibiae) este
dreptunghiulară și prezintă o concavitate sagitală, care descrie un arc de circa 80° și o
convexitate transversală ușoară, cu o creasta antero-posterioară cu vârful rotunjit. Față
articulară a maleolei mediale a tibiei (Facies articularis malleoli medialis tibiae) se află în
continuitate cu față articulară inferioară a tibiei și formează cu ea un unghi obtuz deschis în
jos și lateral; ea este convexă și triunghiulară.
Față articulară a maleolei laterale a fibulei (Facies articularis malleoli lateralis
fibulae) este convexă și triunghiulară
Suprafața articulară tarsiană
Suprafața articulară tarsiană este formată de trohleea talusului, care este o
proeminență articulară voluminoasă cu trei fețe: fața superioară a trohleei talusului, fața
maleolară medială și fața maleolară laterală.
Fața superioară a trohleei talusului mai largă în partea anterioară decât în cea
posterioară, descrie un arc de circa 120° și are forma unui scripete convex în sens antero-
posterior și ușor concav în sens transversal, mai mult lung decât lat. Elementele acestui
scripete sunt următoarele: două povârnișuri inegale (cel mai mare fiind cel lateral), un șanț
antero-posterior și două margini, dintre care cea laterală este mai înaltă.
Fața superioară a trohleei talusului se articulează cu fața articulară inferioară a tibiei.
Fața maleolară laterală a talusului se articulează cu fața articulară a maleolei laterale
a fibulei. Ea este concavă și triunghiulară, cu vârful în jos și baza în sus, care se continuă cu
procesul lateral al talusului curbat spre exterior.
Fața maleolară medială a talusului este ușor excavată și are forma unei virgule
culcate, care are capul înainte și coada înapoi. Ea se articulează cu față articulară a maleolei
mediale a tibiei.

Aioanei Cristian KMS 1.9