CALEA SERBAN VODA- ISTORIC CLADIRI

Ulterior, această arteră devine "Podul lui Şerban Vodă", după cum menţionează un
document din secolul XVIII, dar denumirea este mai veche, ea datorându-se, foarte probabil,
domnitorului Radu Şerban (1602-1611), dat fiind că acesta a construit şi podul peste
Dâmboviţa, de unde începea această stradă. Perioada sa de "glorie" a durat până în 1797,
când domnii numiţi de Poartă nu mai intrau în oraş pe aici, ci pe Podul Mogoşoaiei.

Şi totuşi această perioadă a continuat, aici aflându-se unele dintre cele mai vechi şi
interesante mărturii arhitectonice, între care şi o casă de târgoveţ, construită la sfârşitul
secolului XVIII, dar şi alte construcţii bisericeşti şi de învăţământ.

Una din cele mai mari biserici ortodoxe

…a Bucureştilor, în momentul de faţă, este Biserica "Sf. Spiridon Nou". Iniţial, în perioada
1767-1788, pe această stradă, a fost construită de către domnul Scarlat Ghica o mănăstire
care a fiinţat până în 1852, când, cu acordul domnitorului Barbu Ştirbei şi al Mitropolitului
Nifon al Ungrovlahiei, s-a hotărât construirea pe acel loc a unei catedrale. Într-adevăr, prin
dimensiuni (41 m lungime, 38 m înălţime) şi stilul său arhitectural (împletire de neogotic cu
romanic), locaşul merită această denumire. Impresia de somptuozitate este dată şi de
interiorul bisericii, cu un iconostas de mari dimensiuni, ca şi de candelabrele şi ferestre cu
vitralii. Pictura a fost realizată de Gh. Tattarescu, dar ea este, din păcate, într-o stare
precară, ceea ce nu se poate spune despre întreaga clădire, restaurată în dese rânduri. Se
pare că, la un moment dat, şi această biserică s-a aflat pe lista de demolări a lui Ceauşescu,
dar s-a reuşit salvarea sa prin eforturile Patriarhiei.

Tot pe Calea Şerban Vodă se află şi "Adormirea Maicii Domnului", a cărei construcţie începe
la sfârşitul secolului XIX.

Focare ale învăţământului românesc

Dată fiind poziţia sa privilegiată, a fost normal ca pe această arteră să apară unele din cele
mai vechi şi prestigioase instituţii ale învăţământului din Capitală. Cel mai vechi edificiu,
datând din 1864, adăposteşte "Şcoalele primare Ienachiţă Vacarescu".
Necesităţile învăţământului modern au făcut necesară şi înfiinţarea' în 1892, a Colegiului
naţional "Gheorghe Şincai", construcţia fiind ridicată în perioada 1920-1925. Funcţionarea
sa nu s-a făcut fără dificultăţi, căci, o vreme, datorită problemelor financiare ale vremii,
profesorii săi au predat pe bază de…voluntariat. Treptat, această şcoală şi-a dobândit o
poziţie de prestigiu între instituţiile de învăţământ ale Capitalei, aici susţinând cursuri unii
din intelectualii noştri de prestigiu, precum Eugen Lovinescu, George Călinescu sau
Alexandru Graur.

"Adaptări" forţate

În ciuda faimei acestei artere, clădirile cele mai vechi ale Căii Şerban Vodă, mai ales pe
porţiunea sa dinspre Dîmboviţa, nu se află în cea mai bună stare, deşi este vorba de case
vechi de peste 100 ani, care, nu ştim din ce motive, nu figurează pe Lista monumentelor
istorice. Nu numai prin vechimea lor, dar şi prin stilul arhitectural, caracteristic perioadei, şi
aceste case ar merita un asemenea…privilegiu. De fapt, aici, în loc de restaurări, au avut loc
"adaptări" forţate, dictate mai ales de motive comerciale.

O clădire interesantă, din fericire restaurată, este aceea în care s-a născut unul din
întemeietorii uneia din cele mai moderne metode terapeutice, psihodrama, şi al sociologiei
de grup, Iacob Levy Moreno (1889-1974).

De la Cimitirul "Serban Vodă" la Crematoriul "Cenuşa"

Ciclul existenţei se încheie şi pe Calea Şerban Vodă…

În capătul arterei, se află un spaţiu funerar pe a cărui poartă poate fi încă citită inscripţia:
"Cimitirul Şerban Vodă", cunoscut drept cimitirul Bellu, după numele baronului Barbu Bellu,
care a donat terenul unde, în 1858, s-a deschis acest cimitir. În momentul de faţă, acesta a
fost înscris în "Piaţa Eroilor Revoluţiei".

Dar până acolo se mai află, în zona în care Calea Şerban Vodă îşi schimbă sensul, devenind o
arteră largă, un alt "popas funerar", Crematoriului "Cenuşa", inaugurat, după proiectul
arhitectului Duiliu Marcu, în 1925, la vremea aceea una din primele asemenea construcţii
din Europa. De fapt, funcţionarea sa, începând din anii 1950, a corespuns şi unor
necesităţi…politice, dat fiind că aici se aflau urnele unora din cei mai importanţi ilegalişti şi
activişti, demnitari ai regimului comunist, un adevărat "panteon" al "eroilor PCR", de care
prea puţini îşi mai amintesc astăzi