Documente de la Ştefan cel Mare. Observaţii pe marginea unor menţiuni
vechi

«Documents d’Étienne le Grand. Observations en marge de quelques mentions
anciennes»

by Ştefan S. Gorovei

Source:
Annals of Putna (Analele Putnei), issue: 2 / 2010, pages: 81­88, on www.ceeol.com.
ŞTEFAN S. GOROVEI

DOCUMENTE DE LA ŞTEFAN CEL MARE.

OBSERVAŢII PE MARGINEA UNOR MENŢIUNI VECHI

În ultimii ani, repertoriul documentelor emise de cancelaria lui Ştefan cel

Mare s-a îmbogăţit, în chip fericit, atât cu acte originale (dintre cele aflate în arhive
greceşti1), cât şi cu excerpte (menţiuni lipsite de dată), din documente ulterioare2.
Fără să modifice evaluările cantitative şi procentuale formulate în cercetarea
etapelor acestei mari domnii3, identificarea acestor documente este de o importanţă
covârşitoare, pentru cunoaşterea mai deplină atât a „producţiei” cancelariei
domneşti, cât şi a prosopografiei şi genealogiei epocii respective4.

1
Petronel Zahariuc, Florin Marinescu, Două documente de la Ştefan cel Mare şi câteva
informaţii despre boierii vremii sale, în Ştefan cel Mare la cinci secole de la moartea sa, volum editat
de Petronel Zahariuc şi Silviu Văcaru, Iaşi, 2003, p. 163–182: documente din 30 aprilie 1478 (original,
inedit in extenso) şi 12 martie 1488 (original, cunoscut anterior după o traducere cu omisiuni) –
ambele din arhiva Moruzi (Atena); Petronel Zahariuc, Florin Marinescu, Noi documente de la Ştefan
cel Mare şi de la înaintaşii săi, în AP, IV, 2008, 1, p.173–196: documente din 11 mai 1482 (original,
inedit), 26 februarie 1491 (original, inedit), 22 martie 1500 (original, inedit) şi 10 martie 1502
(original, inedit, o copie publicată fraudulos în 2006) – toate din arhiva Mănăstirii Vatoped (Muntele
Athos). Dumitru Agache, Hrisoave inedite de la Ştefan cel Mare şi destinul unor sate din Moldova,
Iaşi, 2006, a dat, în pofida titlului, doar trei documente de la acest domn, nici unul original; din acest
volum – pentru care cf. recenzia d-lui Petronel Zahariuc în SMIM, XXV, 2007, p. 241–252 – rămâne
documentul din 1497 martie 6 (I/1, p. 73–75; copie din secolul al XIX-lea după o traducere din 1706).
2
Cătălina Chelcu, Marius Chelcu, „Din uric de la bătrânul Ştefan voievod”. Întregiri
documentare, în Ştefan cel Mare la cinci secole de la moartea sa, p. 107–161: 319 menţiuni. Autorii
au pus în practică o sugestie pe care am formulat-o încă din 1978, când am propus ca „în viitoarele
volume de suplimente – care în mod inevitabil se vor alcătui într-un viitor nu foarte îndepărtat – să fie
incluse şi menţiunile de documente vechi, consemnate, fără data emiterii, în acte ulterioare; în felul
acesta, foarte multe ştiri referitoare la o epocă, dar aflate în documente redactate mult mai târziu, ar fi
redate epocii lor, îmbogăţind informaţia; astfel, pentru domnia lui Alexandru cel Bun se cunosc 90 de
documente incluse în D.R.H., A, vol. I, iar prin excerptarea unor asemenea menţiuni numai din
volumele colecţiei D.I.R., au apărut nu mai puţin de 180 documente emise de Alexandru cel Bun şi
care nu au mai ajuns până la noi” (cf. AIIAI, XV, 1978, p. 677). Cu privire chiar la această domnie, o
cercetare recentă a identificat 86 de menţiuni – cf. Marius Chelcu, Menţiuni documentare privitoare
la acte emise de cancelaria lui Alexandru cel Bun, în In honorem Ioan Caproşu. Studii de istorie,
volum îngrijit de Lucian Leuştean, Maria Magdalena Székely, Mihai-Răzvan Ungureanu, Petronel
Zahariuc, Iaşi, 2002, p. 110–130.
3
Ştefan S. Gorovei, Maria Magdalena Székely, Princeps omni laude maior. O istorie a lui
Ştefan cel Mare, carte tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei
şi Rădăuţilor, Sfânta Mănăstire Putna, 2005, p. 250–251.
4
Anterior, un număr de 23 de documente din domnia lui Ştefan cel Mare – originale (trei,
din Grecia), rezumate şi menţiuni – semnalate în diferite publicaţii, au fost înregistrate de Valentin A.

„Analele Putnei”, VI, 2010, 2, p. 81–88.

Access via CEEOL NL Germany

82 ŞTEFAN S. GOROVEI

Menţiunile care urmează, culese din documente inedite sau publicate,

merită atenţia specialistului fie prin elementele noi (dată de lună şi zi, numele
vânzătorului) pe care le conţin faţă de cele cunoscute deja, fie prin sugestiile pe
care le oferă; cel puţin două privesc documente necunoscute.
Este evident că, în secolul al XVIII-lea, scriitorii unor acte, precum cărţile
de judecată sau hotarnicele, rezumau documentele vechi extrăgând, fiecare, ceea ce
socotea important pentru actul pe care trebuia să-l redacteze; aşa se întâmplă că
uneori acelaşi document vechi ne apare cunoscut prin rezumate diferite, dar care se
completează reciproc. În asemenea cazuri, ar fi bine să se editeze toate rezumatele
din care se poate „reconstrui”5, cât de cât, conţinutul documentului vechi.
1. 13 martie 1459 (6967)
„Un uric di arată hotariul Hliniţăi dispre a Draciniţăi, di la Măriia Sa
răpoosatul Ştefan v(oie)voda, velet #y'xz mart. 13”.
Menţiune într-un document din 23 iunie 1762, fost în arhiva Metohului
Sfântului Mormânt din Constantinopol6, azi în colecţiile Fundaţiei E.L.I.A. din
Atena7.
Se referă, oare, această menţiune la acelaşi uric, cunoscut deja sub forma
unei menţiuni încă şi mai sumare, fără data de lună şi zi8 – „Un uric pe Hlineşti,
din leat 6967 ot Ştefan vodă” – care s-a aflat într-un „izvod de urice şi alte scrisori
de moşii” ale lui Miron Costin, din 17149 ? Satul Hliniţa a fost, în adevăr, în
stăpânirea cronicarului10, care, aflându-se în Polonia, l-a zălogit lui Turculeţ. Prin
judecată la vremea lui Grigore vodă Ghica (1726–1733, 1735–1741, 1747–1748), a
fost obţinut de Aristarh (Hrisoscoleu), care a dovedit că moşia fusese „a maicii
dumnealui, dată zăstre de răposatul Duca vodă”11; ca atare, la împărţeala moşiilor
costineşti în 174212, Hliniţa nu mai este menţionată. Uricul lui Ştefan cel Mare a

Constantinov, Un repertoriu-supliment (1436–1636) la Documenta Romaniae Historica, seria A.

Moldova, în IN, serie nouă, VIII–IX, 2002–2003, p. 281–282, nr.6–28.
5
V., în acest sens, Melentina Bazgan, Reconstituirea unui document de la Ştefan cel Mare,
în AR, serie nouă, CLV, 1995, I, 1, p. 147–150.
6
Paul Mihailovici [= Paul Mihail], Regestele actelor moldoveneşti din arhiva de la
Constantinopol a Sf. Mormânt, în „Revista Societăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti”, XXIV, 1934,
p. 389, nr. 317.
7
Cf. Maria Magdalena Székely, Ştefan S. Gorovei, Documente regăsite dintr-o arhivă
pierdută, în SMIM, XX, 2002, p. 45–51.
8
DRH, A, II (1449–1486), volum întocmit de Leon Şimanschi în colaborare cu Georgeta
Ignat şi Dumitru Agache, Bucureşti, 1986, p. 116, nr. 80.
9
N. Iorga, Studii şi documente cu privire la istoria românilor, VI, Bucureşti, 1904, p. 151.
10
Cf. şi Paul Păltănea, Familia cronicarului Miron Costin şi risipirea moşiilor prin
descendenţi, I, în ArhGen, IV (IX), 1997, 3–4, p. 145–156, şi II, în ArhGen, V (X), 1998, 1–2,
p. 87–106.
11
N. Iorga, Documente privitoare la familia Callimachi, I, Bucureşti, 1902, p. 435.
12
Miron Costin, Opere complete, ed. V. A. Urechiă, I, Bucureşti, 1886, p. 211–212.
 DOCUMENTE DE LA ŞTEFAN CEL MARE 83

fost în mâinile lui Turculeţ, trecând apoi la Aristarh Hrisoscoleu13. În 1751, acesta
din urmă a dat Hliniţa lui Şerban Flondor fost medelnicer, în schimb pentru un sfert
din Văscăuţi14, documentele satului trecând astfel în arhiva Flondoreştilor. Şerban
Flondor a prezentat uricul cu prilejul hotărniciei din 1762. Apoi, i s-a pierdut urma.
Acest uric trebuie să fi fost deosebit de interesant, întrucât ambele sate – şi
Hliniţa şi Draciniţa – au făcut parte, în vechime, din ocolul Şipinţilor
(Şipeniţului), posibilă supravieţuire a acelei Terra Sepenicensis menţionată de
cronicarul polon Jan Długosz pentru mijlocul veacului al XIV-lea. Din acest ocol
au fost desprinse de Iancu vodă Sasul, care, având nevoie de bani, a împrumutat
100 de ughi de la călugării Probotei, dându-le, în schimb, la 22 august 1582, cele
două sate15. Ulterior, în împrejurări pe care nu le cunosc, Hliniţa a ajuns la Miron
Costin, care stăpânea şi satele Şipinţi (Şipeniţ) şi Lujeni. Însă, precum am
menţionat, asupra Hliniţei avea drepturi şi Gheorghe vodă Duca.
La capătul acestei analize, se poate conchide că menţiunea cu data
completă din hotarnica de la 1762 şi menţiunea publicată în DRH se referă la
acelaşi document. Cum hotarnica din 1762, al cărei original se află la fundaţia
E.L.I.A., era cunoscută şi la noi, după un rezumat publicat încă în 1939 de Teodor
Balan16, e de mirare doar că data de lună şi zi a uricului lui Ştefan cel Mare lipseşte
din forma publicată în DRH.
Întrucât la 1762 s-au căutat hotarele după uricul din 1459, găsindu-se mai
multe pietre vechi – ceea ce înseamnă că aceleaşi puncte s-au aflat şi în documentul
emis de cancelaria lui Ştefan cel Mare – dau, în anexă, textul întreg al acestei
hotarnice, scrisă într-o limbă foarte bizară17, dar importantă pentru ceea ce se
numeşte toponimie minoră18.
2–3. 1471 (6979)
„Un ispisoc vechiu de la Ştefan vodă, din leat #y'oq, întru care scrie că au
cumpărat Ştefan globnic jumătate de sat din Boldăşi ce iaste între Soloanţă şi [...]
alt ispisoc de la Ştefan vodă, din leat #y'oq, întru care scrie că au miluit pe sluga
Boldăş cu satul Cârsteşti i Boldăşeşti dentre Soloanţe, unde i-au fost şi casele, în
gura părăului Muncel, care iaste în malul Solonţului Mic, dar nu arată nici un
ispisoc să treacă peste Solonţul Mare”.
Rezumate în actul din 1 august 1786, fost în arhiva Metohului Sfântului
Mormânt din Constantinopol19, azi în colecţiile Fundaţiei E.L.I.A. din Atena.

13
Teodor Balan, Documente bucovinene, V, Cernăuţi, 1939, p. 76.
14
Ibidem, p. 74–75, nr. 44.
15
Ibidem, I, Cernăuţi, 1933, p. 84–85, nr. 31.
16
Ibidem, p.75.
17
Pentru transcriere, v. Anexa, nota 1.
18
După rezumatul tipărit de Teodor Balan, aceste numiri au fost preluate de Nicolai
Grămadă, Toponimia minoră a Bucovinei, I, f. l., 1996, p. 265 (pentru Draciniţa) şi 297 (pentru Hliniţa).
19
Paul Mihailovici, op. cit., p. 395, nr. 418.
84 ŞTEFAN S. GOROVEI

În DRH este publicat următorul rezumat: „Un ispisoc din anul 6979
<1471> noiemvrie 2, de la domnul Stefan v(oie)vod, întăritori lui Danciul Boldăş
pe drepti ocine de miluire ci i-au dat, satile lui, anume satul Cristeştii, pe Calnaş,
cum şi la gura pârâului Muncelului, unde dă în Solonţul, ca să-ş(i) facă
descălicătură de sat, şi giumătate de poiană în Muncel, cum şi poeniţa Calului. Iar
hotarul acestor sate şi pustietăţi şi a poenilor, despre toate părţile să fii după vechiul
hotar, până unde s-au apucat din vechi”20. Cred că acest rezumat corespunde celui
de-al doilea ispisoc menţionat în actul din 1786; cele două forme se completează
reciproc. Cel dintâi, însă, pare a fi necunoscut. Este, însă, ciudat faptul că în
domnia lui Petru Rareş, la 5 februarie 1528, un anume Şteful globnic cumpără de la
Gavril Dinga o jumătate din Boldăşeşti, o jumătate din Muncelul lui Boldăş şi nouă
ogoare sub pădure şi lângă Măsteacări. Gavril Dinga le stăpânea şi el prin
cumpărare21. Cum văleaturile zly (7036=1528) şi y'oq (6979=1471) nu se pot
confunda şi nici numele lui Petru voievod nu se poate confunda cu acela al lui
Ştefan voievod, menţionarea celui dintâi ispisoc este inexplicabilă. Dacă a existat,
cu adevărat, încă un document dat de Ştefan cel Mare pentru satul respectiv (chiar
cu un conţinut diferit), el a putut să aibă aceeaşi dată de lună şi de zi ca şi celălalt
(sau una apropiată).
4. 17 ianuarie 1491 (6999)
„Un uric vechiu de la Ştefan vodă, din velet 6999 ghenar 17, scriind că au
cumpărat un Toader Pleşan un sat pe Simila, unde au şăzut Mihai, mai sus de
Bălacea, de la Stana, fata lui Dragomir Caşotă, şi de la alte rude a Stanei, ci-i arată
la uric”.
Rezumat într-un document din 1757, transcris în Condica documentelor ce
adeverează ghenealoghia familiei Miclescu..., în posesia d-lui Radu Miclescu
(Călineşti)22.
Documentul a fost indicat ca necunoscut: cred, însă, că este identic cu
acela publicat de Ion Bogdan – cu data ianuarie 16 – după o carte de judecată din
1803, când a avut loc un proces între răzeşii Pleşeni şi Vasile Miclescu: „ispisoc
sârbesc de la domnul Ştefan voevod din anul 6999, ghenar 16, de când sunt trecuţi
312 ani, prin care au întărit stăpânirea din vechiul uric pe un sat pe Simila, unde au
fost Mihaiu, din sus de Bălace, ce a cumpărat Toader Pleşan drept 100 zloţi
tătăreşti. Iar hotarul acelui sat să fie precum au umblat din vac”23. Elementul nou,
în rezumatul din condica de la Călineşti (din care lipseşte preţul vânzării !), îl

20
DRH, II, p. 264, nr. 178.
21
DIR, A, XVI/1, Bucureşti, 1953, p. 246–247, nr. 218.
22
Andrei Pippidi, Genealogia familiei Miclescu, după un izvor necunoscut, în ArhGen, VI
(XI), 1999, 1–4, p. 166.
23
Ion Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare, I, Bucureşti, 1913, p. 455; reluat în DIR,
A, XV/2, Bucureşti, 1954, p. 154, nr. 139; DRH, A, III (1487–1504), volum întocmit de C. Cihodaru,
I. Caproşu şi N. Ciocan, Bucureşti, 1980, p. 169, nr. 85.
 DOCUMENTE DE LA ŞTEFAN CEL MARE 85

constituie vânzătorii: „Stana, fata lui Dragomir Caşotă, şi [...] alte rude a Stanei”.
Or, din aceeaşi lună ianuarie 1491 mai sunt două documente în care apare aceeaşi
Stana Caşotă cu rudele ei. Primul e acela din 7 ianuarie, prin care se întăresc
urmaşilor lui Bratul Viteazul – între care şi Stana, fiica lui Dragomir Caşotă, cu
nepoţii ei, Ion şi Fedca, fiii lui Mircea Caşotă – satele „Brătuleştii şi Fedeleşanii şi,
la Cârligătura, Goeştii şi Vârstaţii”24. Al doilea e chiar din aceeaşi zi, 16 ianuarie, şi
consemnează vânzarea unui sat „pe Simila, unde a fost Balaci”, de către nepoţii lui
Grozea Caşotă, între care regăsim pe „Stana, fiica lui Dragomir Caşotă, şi nepoţii ei
de frate, Ion şi Fedca, fiii lui Mircea Caşotă; cumpărătorul (pentru 130 de zloţi
tătăreşti) este pan Moghilă ceaşnicul25.
Indiferent de data de zi (16 sau 17 ianuarie) a celui de-al treilea act,
cunoscut numai din rezumate şi pe care îl discut aici, trebuie să se observe că
într-un răstimp scurt (10 sau 11 zile) aceleaşi persoane apar reglând situaţia unor
proprietăţi: pe de o parte, prin confirmarea stăpânirii indivize în satele Brătuleşti,
Fedeleşani, Goeşti şi Vârstaţi, în calitate de urmaşi ai lui Bratul Viteazul
(întemeietorul Brătuleştilor !)26 şi, pe de altă parte, prin vânzarea a două sate pe
Simila – „unde a fost Balaci” şi „unde a fost Mihaiu, din sus de Bălace” (evident,
acelaşi Balaci) –, în calitate de urmaşi ai lui Grozea Caşotă. Ceea ce sporeşte
interesul este faptul că, tot atunci, la 17 ianuarie 1491, Dragolea, fiica lui Dragomir
de la Cobâle, a vândut satul Ceretiani la Cobâle (cu 133 de zloţi tătăreşti) fraţilor
Petrea şi Ion27 şi, îndată după aceasta, în aceeaşi zi, a vândut (cu 140 de zloţi
tătăreşti) lui Cozma uşarul un alt sat, tot la Cobâle, „anume Călieneştii, unde a fost
casa tatălui ei Dragomir”, cu menţiunea că privilegiul acestuia din urmă se afla
acum „în mâinile lui Pătru şi ale lui Ion din Ceretiiani”28. Este o simplă
coincidenţă, sau a fost ceva care a determinat asemenea vânzări ?

24
DRH, cit., p. 168, nr. 84. V. şi comentariul lui Ion Bogdan, op. cit., p. 446, la acelaşi
document (Brătuleştii şi Fedeleşanii erau în ţinutul Romanului).
25
DRH, cit., p. 174, nr. 87.
26
Despre aceste sate şi stăpânii lor, urmaşii lui Bratul Viteazul, cf. Mihai Costăchescu,
Satul Goeşti. Schiţă istorică, în IN, III, 1923, p. 31–46. Autorul se întreba (p. 35) din ce cauză la
întărirea celor patru sate (7 ianuarie) nu apar toţi urmaşii lui Grozea Caşotă (arătaţi, la 16 ianuarie, ca
vânzători ai satului de pe Simila); cred că explicaţia e simplă: în satele de la Cârligătura şi Roman
aveau moştenire urmaşii lui Bratul Viteazul, între care se aflau şi unii dintre urmaşii lui Grozea
Caşotă, anume fiii şi nepoţii lui Dragomir Caşotă. Aceasta înseamnă că Bratul Viteazul nu a fost el
însuşi din neamul Caşotă, cum a presupus Mihai Costăchescu (loc. cit.), ci probabil o fiică a sa a fost
măritată cu Dragomir Caşotă. Satul Goeşti a aparţinut mai târziu familiei cronicarului Grigore Ureche
şi aici s-a născut, în 1884, Mihai Costăchescu.
27
DRH, cit., p. 180–181, nr. 90.
28
Ibidem, p. 177–180, nr. 89. Originalul acestui document a făcut parte din arhiva
Metohului Sfântului Mormânt din Constantinopol, unde a fost descoperit de părintele Paul Mihail,
care l-a şi publicat sub formă de traducere – cf. Paul Mihailovici, Documente moldoveneşti găsite la
Constantinopol (1462–1755), în CI, VIII–IX, 1932–1933, 3, p. 4–6; ulterior a ajuns la Biblioteca
Academiei Române, sub cota Peceţi, nr. 595 (azi, la DANIC, sub cota Peceţi II, nr. 595). Face parte,
desigur, dintre acelea „repatriate” de descoperitorul lor (cf. supra, nota 6).
86 ŞTEFAN S. GOROVEI

5–6. 12 ianuarie 1495 (7003)

„Veleat 7003 (1495) ghenar 12. Ispisoc sârbesc di la Ştefan voievod,
tălmăcit de Gheorghi Vloghie [sic], cu care au miluit pe Mâne şi pe Dumitru cu
giumătate de silişte pe Bârlad, anume Călienii, partea din sus”.
„Un uric de la Ştefan vodă din 7003, scriind pe giumătate di sat di Călieni
pi Bârlad, partea din gios, nepomenind ţinutul”.
Menţiuni într-un opis de acte din 1820, DANIC, Documente istorice (foste
Bibl. Acad.), CXXXVI/141, publicate de d-l Ion T. Sion29.
În DRH, este publicat un rezumat – „Uric de la Ştefan vod(ă) cel Bun, din
veletul 7003 <1495>, în care uric scrie pe giumătate de sat de Chiliiani, pe Bârlad,
parte de gios”30 – care trebuie raportat, desigur, la ceea ce aici este nr.6.
D-l Sion presupune că avem de-a face cu două documente, fiecare
reprezentând întărirea câte unei jumătăţi din satul Călieni unor stăpâni diferiţi,
ambele emise la Vaslui în ianuarie 1495, în aceeaşi zi sau în două zile succesive,
citând exemple similare. Presupunerea este întru totul îndreptăţită. În acest caz,
dată fiind semnificaţia prezenţei domnului la Vaslui în ianuarie 1495 şi a emiterii
mai multor acte acolo în răstimp de două săptămâni, se poate presupune că
beneficiarii întăririlor domneşti aparţineau unor familii „care dăduseră jertfe în
înfruntările din ianuarie 1475 sau care fuseseră păgubite grav în acele
împrejurări”31.

29
Ion T. Sion, Ion tălmaci – tulpină a unui bogat arbore genealogic, în ArhGen, VI (XI),
1999, 1–4, p. 236 şi 237.
30
DRH, cit., p. 278, nr. 148, cu indicaţia că rezumatul a fost scos din copia de secol XIX a
unui document din 14 august 1722, de la Bibl. Acad., CXXXIX/30. Respectiva copie a fost publicată
integral în Documente istorice tecucene, II. Secolul al XVIII-lea, identificare, selecţie, transcriere,
cuvânt înainte şi indice de Ştefan Andronache, Tecuci, 2001, p. 47–49, nr. 39. Fragmentul care
interesează are, aici, următoarea formă: „un uric de la Ştefan vodă cel Bun din vele<a>tul 6990
<1482>, în care uric înscrie pe giumătate de sat de Chiliiani, pe Bârlad, parte<a> din gios, iar la ce
ţănut nu pomineşte, nici lăngă care sat”. E foarte ciudat să aflăm, în această ediţie, văleatul 6990
(y’c), care în nici un caz nu se poate confunda cu 7003 (zg) ! Actul din 1722 face deosebire între
două sate, arătând că în uricul lui Ştefan cel Mare „scrie Chilieni pe Bărlad, iar nu Călieni, de la
ţinutul Tecuciului” (p. 48).
31
Ştefan S. Gorovei, Maria Magdalena Székely, Princeps omni laude maior, p. 303. V. şi
Maria Magdalena Székely, „Aceşti pani au murit în război cu turcii”, în AP, II, 2006, 1–2, p. 136. La
documentele din această categorie, publicate în DRH, III, se mai adaugă şi acela din 12 martie 1495,
privind stăpâniri din ţinutul Covurluiului şi cunoscut numai dintr-o menţiune târzie (semnalat de Paul
Păltănea în AIIAI, XXII, 1985, 2, p. 789; cf. şi Valentin A. Constantinov, op. cit., p. 282, nr. 26).
 DOCUMENTE DE LA ŞTEFAN CEL MARE 87

ANEXA1

1762 (7270) iunie 23. Hotarnica satului Draciniţa, din ţinutul Cernăuţilor.

† Din luminata poroncă Mării Sali preînălţatului stăpănului / nostru, Măriia Sa Ion
Gligorii Theodor v(oie)voda, jăluind Mă/rii Sali svinţiia sa, părintele Hrisant, egumenu ot
Mănăstire / Pobrata, că ar fi avănd strămbătati pentru o moşăe din / ţănutul Cernăuţului,
anume Dracenăţă, că ar fi împresu/rănd hotarul Hlinniţii pe hotaru Draceniţăi şi alte hotară /
di pen pregiur, şă poroncindu-ne Mării Sa ca s(ă) mergem la acel / satu Dracinăţă, să luoăm
sama pe scrisor(i) şi s(ă) hotărăm, / dici noi, di pi luminată poroncă, am făcut ştire
răze/şălor şă înpregiuraşălor şă a oamini bătrăni, şă fiind / dum(nealui) Şărban Flondur
med(elnicer) ot Hlinnăţă, am întrebat pe svănţă/ia sa, părinteli egum(e)n Hrisant a
Mănăsteari Pobratii, / căt şi pe dum(nealui) med(elnicerul) Şărban Flondur ot Hlinnăţă, şi
ni-au ară/tat dum(nealui) un uric di arată hotariul Hlinniţăi dispre / a Draciniţăi di la Măriia
Sa răpoosatul Ştefan v(oie)voda, / velet #y'xz mart. 13. Şă după arătare ureacului pe
semnea / vichi, am purces din Poiana Spasca pen codru, păn zare / dialului, pi din sus di
Livenţi, tot pe zare dialului, pănă / la o scursură ce să chiamă Pădurice Lungă, unde dă
părăul Lucăului în apa Hlinniţii şă s-au pus şă o piatră, şă piatra // aceast(a) caută pisti
părăul Hlinniţii. Şă supti luncă s-au pus altă / piatră dispre cămpu şă caută piatră dreptu la o
pia/tră vichi, ce est(e) între nişti rogoază, pă şes, şă s-au găsăti / piatra ruptă şă am pus lăngă
rădăcina ei altă piatră. / Şă dă acolo, dreptu spre apus, s-au mai aflat o piatră / vechiă, din
sus de drum, între nişte scursur(i). Şă di acolo drept / s-au mai aflat o piatră vechi în dial,
diasupra redului / ce est(e) diasupra părăului ce să chiamă Măslău. Din piatra cea / vechi,
am luat pravăţul spre apus, drept pesti părău Măslăului, / pă podişu, s-au pus o piatră. Şă di
acolo drepti în zare / dialului s-au pus o piatră, şă caută drept la un stijar cu / buur. Şă di
acolo drept la vali, pisti Rudca şă pi zari / dialului, şă în dial s-au pus o piatră. Şă di acolo
dreptu / la o piatră vechi, ce estia dispre hotaru Bărbăştilor, / care să adunăă în capeti hotaru
Draceniţăi i a Hlinniţii / şi a Bărbeştilor şă rămăne hotaru Hlinniţii dispre / Prut, iar a
Draceniţăi hotar dispre amiazăză. Şă de / aceia piatră în sus, pe cununa dialului, alăture cu
ho/taru Bărbeştilor, şă di acolo pe podişu în sus, dia/supra părăului Lăpuşna s-au pus o
piatră. Şă di acolo dreptu // la un stijar care s-au făcut buur, şă di acolo zare dialului / spre
amiazăză, pe zare dialului, diasupra părăului, drepti mănăstirii lui Calmuţchii, s-au pus o
piatră. / Şă di acolo pi zaria dialului, pănă la o cunună, s-au pus / buur într-un stijar. Şă di
acolo la nişte lozăi în vali, / asupra părăului Trosenăţului, s-au pus o piatră unde ră/măne
hotar Bărbăştilor. Şă di acolo în gios părăul / Trostineţului, alăture cu hotaru Costeştilor, în
gios, pără / la o mlaştină ce să chiamă Palatină, dreptu unui pis/că ci est(e) di astă parti di
Trostinăţi, pe hotaru / Dracineţălor. Şă di acolo am lăsat hotaru Dracină/ţului şă am purces
pesti părăul Trostinăţului în hotaru / Costiştilor, avănd a lua Svănt(a) Mănăstiri Pobrata / a
patra parte dă sat deă Costişti. Şă di acolo / spre amizăză, pesti părăul Trostineţului la
hotaru / Costiştilor drept la vali s-au pus o piatră. Şă di acolo / drept pesti un părău unde
şede Dratva ...2, pi po/dişu în dial, s-au pus o piatră. Şă di acolo drept la vali, /pără diasupra
unui părău, s-au pus piatră, şă caută / la părău ci vini di la Costeşti. Şă di acolo pi părău în
gios, // şă unde cade în părău Cabenii, şă di acolo în gios părău Ca/bănului, unde să tălneşti
cu părăul Trostinăţului, şă rămăn / Costiştii, şă purcede iar Dracinăţa pi părău Cabănăi, /
unde dă în apa Hlinnăţăi. Care aceast(ă) parti din tot satul, satu Costiştii, ce esti a Svăntii
Mănăstirii Pobrata, dată / danie di la Mării Sa răpoosatul Ilieşu v(oie)voda, şă / s-au lipit la
88 ŞTEFAN S. GOROVEI

hotaru Draciniţăi şi s-au închiet hotarăli / înpregiur cămpului păn la apa Hlinniţăi. Dar
nefiind / dum(nealui) Băldiman dispre hotaru Bobiştilor, să s(e) îndrepti / hotaru Dracinăţăi
cu a Bobiştilor, au rămas neho/tărăt pănă să vor tălne şă să s(e) îndrepti pi scrisori / şă
atunci s-a hotără cu semne. Şă într-acesti semne, ci / arat(ă) mai sus, să închie şă satu
Harasiuca cu Draci/niţa şă cu a patra parti di Costişti, însă poiana / Spasca, di pi uricul ci
arată mai sus, au rămas toat(ă) / pi hotaru Hlinnăţii.
Şă precum am aflat, am făcut şă noi / aceast(ă) mărturie, ca s(ă) fii di credinţă, şă
s-au dat la Svănt(a) / Mănăstire Pobrata şă s-au dat asemini şă la hotaru Hlin(i)ţii.
L(e)t #zs@o iun(ie) 23.
...............3.
Ioniţ(ă) Strişca biv vel căp(i)t(an), hot(arnic)
Ştefan Zota (?) căp(i)t(an), hot(arnic)
Şerban Flondor b(i)v v(el) med(elnice)ră ot Gliniţă4.

Orig. hârtie (22 x 34,2 cm); difolio; filigran; cerneală neagră.

Ediţii: Teodor Balan, Documente bucovinene, V, Cernăuţi, 1939, p. 75, rez. (după Arh. St.
Cernăuţi, pachetul Hliniţa), cu menţionarea următoarelor semnături: Coste vameşul hotarnic, Ioniţă
Strâşca vel căpitan hotarnic, Hrisanft egumen, Ştefan Tabără căpitan hotarnic.

____________________
1
În transcriere, am respectat toate particularităţile de exprimare ale celui care a scris actul.
Semnul / marchează capătul rândului, iar // marchează sfârşitul paginii.
2
Ilizibil.
3
Semnătură indescifrabilă (v. la Ediţii).
4
Scris de om bătrân. Şerban Flondor moare la 1768 (Teodor Balan, op. cit., p.76).

Documents d’Étienne le Grand.

Observations en marge de quelques mentions anciennes
(Résumé)

Ces dernières années, le répertoire des documents émis par la chancellerie

princière au temps d’Étienne le Grand (1457–1504) s’est enrichi de quelques
pièces originales; on a ajouté aussi plusieurs mentions (surtout non-datés) de
documents perdus, puisées dans des actes ultérieurs au règne de ce prince. Les
observations de l’auteur portent sur six mentions de documents du temps d’Étienne
le Grand, qui peuvent corriger ou compléter certaines informations concernant
l’histoire de quelques villages moldaves et de leurs anciens propriétaires.

Mots-clefs: Étienne le Grand, documents, mentions, villages, propriétaires.