CENTRUL DE EXCELENŢĂ ÎN MEDICINĂ ŞI FARMACIE „RAISA PACALO”

CATEDRA DISCIPLINE FUNDAMENTALE

Lecţia ştiinţifică
Farmacologia generală.
Farmacocinetica. Farmacodinamia.

Chişinău
 PLANUL:

1. Notiuni de farmacocinetică si farmacodinamică. Membranele biologice. Tipuri de transport

a substantelor medicamentoase prin membranele celulare.
2. Căile de administrare a medicamentelor. Biotransformarea medicamentelor. Căile de
eliminare a medicamentelor din organism.
3. Notiune de receptori. Actiunea topică (locală) si resorbtivă (sistemică). Notiune de agonisti
si antagonisti.
4. Notiune de doză. Tipurile de doză. Fenomenul de cumulatie, toleranta. Dependenta
medicamentoasă. Sindromul de abstinenţă. Tahifilaxia.
5. Fenomenul de lipsă si fenomenul de suspendare (rebound). Notiune de sinergizm si
antagonism. Notiune de sensibilizare.
6. Actiunea teratogenă. Efecte embriotoxice si fetotoxice.

BIBLIOGRAFIA:

1. D.A. Harchevici - Manual Farmacologie şi receptură, Moscova 2010.

2. V.M. Vinogradov - Manual Farmacologie şi receptură, Sanct- Peterburg 2002
3. Sava Nicolai - Manual Farmacologie, Chişinău 2013.
4. Matcovschi C., Manual de receptură, ediţia a IV, revizuită şi completată, Chişinău, 2013.
5. Matcovschi C.,Ghid farmacologic, ediţia a IV-a, revizuită şi completată, Chişinău, 2013.
6. Nicolai Sava, Scutar C., Cekman I., Farmacologie, Chişinău, C.E.P; Medicină, 2013.
 TEMA: Farmacologia generală. Farmacocinetica. Farmacodinamia.
Farmacologia generala – un compartiment al farmacologiei, care descrie principiile generale de interactiune a
medicamentelor cu organizmul bolnavului
o Farmacocinetica – care studiază legitătile absorbţiei, distributiei, metabolizării si eliminării
medicamentelor.
o Farmacodinamia – studiaza efectele medicamentelor, locul si mecanizmul actiunii lor.
In calea lor spre locul de actiune substantele medicamentoase sunt obligate sa penetreze diferite membrane
biologice. Membrana celulara este alcătuita dintr-un strat bimolecular de fosfolipide, care este
impermiabila pentru substante hidrosolubile si permiabilă pentru substantele liposolubile. Din punct de
vedere practic un interes deosebit prezintă urmatoarele membrane biologice:
-mucoasa tubului digestiv (mucoasa stomacului, intestinului, cavitatii bucale)
-pielea
-placenta
-peretele capilarelor
-bariera hematoencefalică – reprezintă bariera dintre sînge si lichidul interstiţial al creerului. In urma
stărilor patologice (traume cranio-cerebrale, meningite) permeabilitatea barierei hematoencefalice creşte.

Tipurile de transport prin membranele biologice.

1. difuzia pasiva – se realizeaza în sensul gradientului de concentraţie. Astfel usor se absorb substantele
lipofile (nepolare).
2. filtraţia – se efectuiază la nivelul porilor membranei pentru moleculele hidrofile mici, apa si unii ioni în
senul gradientului de concentrare.
3. transport activ- subst. medic. sunt transportate prin membrana celulară cu ajutorul unui sistem transportor
împotriva gradientului de concentratie ‚necesitînd consum de energie .Astfel se absorb moleculele
hidrofile, aminoacizii, pirimidinele
4. transportul facilitat - de asemenea se efectuează cu participarea unui sistem transportor , dar în sensul
gradientului de concentraţie, economisindu-se astfel energie.
5. pinocitoza – cantonarea unor particule cu dimensiuni mari intr-o invaginaţie membranară, transformata
ulterior în veziculă, care apoi elibereaza continutul în citoplazmă. Astfel se absorb unele proteine ,
hormoni polipeptidici.
Căile de administrare a medicamentelor:
I Enterala (prin tubul digestiv)

1 internă
2 sublingvală
3 bucală
4 rectală
II Externă

1 nazală
2 conjunctivală
3 inhalatorie
4 cutanată
5 vaginală, uretrala
Calea orală reprezintă modalitatea cea mai frecvent utilizată, datorită comoditătii si posibilitătii de
autoadministrare. Absorbtia medicamentelor dupa administrarea per os are loc la nivelul stomacului,
intestinului subtire si gros. Aceasta cale nu se utilizează in caz de: comă (bolnavi inconştienţi), vomă
incoercibilă, crize convulsive, la sugari. Pe aceasta cale nu se administreaza:

o substantele medicamentoase care nu se absorb din tubul digestiv (streptomicina).

o medicamente cu structură polipeptidica (heparina, insulina, hormonii)
Absorbtia medicamentelor din intestinul subtire are loc relativ lent si depinde de starea functionala a mucoasei
intestinului, motilitatea si PH mediului. Din intestinul subtire prin vena portă substantele medicamentoase
nimeresc in ficat unde partial se inactivează si numai apoi nimeresc in circuitul sistemic.
Biodisponibilitatea – este parametrul farmacocinetic, exprimat prin cantitatea de substanta medie
nemodificata, care a patruns in circuitul sistemic fata de (in raport) cu doza initială a preparatului.
Biodisponibilitatea substantei la administrarea orala este relativă (mai mică de 100%) iar la administrarea
intravenoasa este absoluta (100%).

Calea sublingvala - deoarece mucoasa sublingvală este bine vascularizată substantele medicamentoase
nimeresc in venele sublingvale – vena cava superioara - circuitul sistemic, astfel ocolind filtrul (pasajul)
hepatic. Astfel pot fi administrate nitroglicerina, nifedipina.

Avantajele acestei cai :

o absorbtia rapida si latenţa scurta (deaceea este utilizata in caz de urgenţă)

o evită degradarea (inactivarea) medicamentelor de catre sucurile digestive
o ocoleşte bariera hepatica
Calea rectala – substantele medicamentoase se absorb in venele hemoroidale inferioare si medii - in vena cava
inferioara – circuitul sistemic,ocolind astfel bariera hepatica.

o Se foloseşte la copii, bolnavi inconstienti sau cu vărsături, sau la bolnavii cu leziuni buco-faringo-
o esofagiene, si la cei care nu suportă medicamentele (analgezice antipiretice, antivomitive)
Caile parenterale. Au urmatoarele avantaje:

o obtinerea rapida a efectelor farmaceutice

o se utilizeaza in cazul bolnavilor inconstienti
o este posibilă administrarea medicamentelor care degradează la administrarea lor pe calea orala.
Dezavantajele:

o necesitatea personalului medical calificat si a instrumentelor.

o pericolul introducerii infectiei
o dureri in locul injectiei
o necesitatea respectarii unor standarte:sterilitate apirogenitate.
Biotransformarea medicamentelor.

Biotransformarea reprezinta un complex de transformari fizico-chimice si biochimice ale medicamentelor in

urma carora compusii liposolubili sunt transformati in metaboliti mai polari, hidrosolubili, ce se elimina usor
prin urina si nu sunt reabsorbiti. Cu alte cuvinte are loc inactivarea medicamentelor (dezintoxicarea). Acest
proces se petrece in ficat (sistemul microsomal ce contine fermenti) si are loc in 2 etape :

o I etapa cuprinde reactii de oxidare, reducere si hidroliza.

o II etapa cuprinde reactii de conjugare cu acidul glucuronic
Caile de eliminare a medicamenteor:

 renala (cu urina)

 digestiva (cu bila, masele fecale)
 salivara (cu saliva)
 respiratorie (eter.,protoxid de azot,ftorotanul)
 cu laptele matern.
 cutanata (cu transpiratia)
Substantele medicamentoase, care au patruns in organism interactioneaza cu structuri biologice
macromoleculare denumite receptori, prin intermediul carora se realizeaza actiunea specifica a medicamentelor.
In calitate de receptori substantele medicamentoase folosesc proteine reglatoare, sisteme enzimatice,unele
organite celulare. Numarul receptorilor de pe suprafata celulara este mare formînd un „cîmp informational” a
celulei prin care ea primeste semnale chimice, care regleaza diferite functii. Rolul semnalelor chimice il joaca
mediatorii (acetilcolina, adrenalina,histamina,serotonina); hormonii. Corespunzător acestor mediatori receptorii
se numesc: colinoreceptori; adrenoreceptori ;receptori histaminici; serotoninici. Substantele medicamentoase
care reproduc efectele fiziologice ale mediatorilor se numesc agonisti (stimulatori, mimetice) cu indicarea
tipului de receptori (adrenomimetice; colinomimetice). Substantele medicamentoase , care blocheaza
interactiunea mediatorilor cu receptorii lor se numesc antagonisti (blocatori, litici). De exemplu:
adrenoblocante, colinoblocante.

Actiunea topică (locala) – se manifesta la locul de administrare a medicamentului si rezulta din contactul
direct al preparatului cu tesuturile. Ea este caracteristică pentru unguente, pudre,linimente,supozitorii.Unele
medicamente insa se pot absorbi in patul sangvin la administrare locala (unguent de nitroglicerina).

Actiunea resorbtiva (sistemica)- se instaleaza dupa reabsorbtia medicamentului in singe si distribuirea lui la
nivelul organelor si tesuturilor,unde declanşeaza efecte farmacologice.

Doza este cantitatea de medicament administrata cu scop terapeutic sau profilactic. Se exprima in unitati
metrice (gram, mg), de volum (ml, picaturi) si UA. Stabilirea dozei se face in functie de virsta, greutatea
corpului si sexul bolnavului, de natura maladiei. Deosebim urmatoarele tipuri de doza:

1.doza terapeutica minima – cantitatea minima de medicament, care provoca efectul terapeutic minim.
2.doza terapeutica maxima – cantitate maxima de medicament care exercita cel mai exprimat efect terapeutic,
3.fara a provoca efecte toxice.
2.doza toxica – cantitatea de medicament care depaseste doza terapeutica maxima si la care apar reactii toxice.
3.doza letala – cantitatea minimă de medicament, care provoaca moartea individului.
4.doza partiala - cantitatea de substanta administrata la o priza.
5.doza nictemerala – suma dozelor partiale administrate timp de 24 de ore.
6.doza totala (de cura) - suma dozelor partiale de pe durata curei de tratament.
7.doza de întretinere – doza administrata pentru mentinerea unei concentratii stabile a preparatului in sînge si
a efectului terapeutic eficient.
Cumulatia poate fi :

1. de ordin material – acumularea cantitativă a preparatului în sînge în rezultatul diminuării excreţiei,

dereglării funcţiilor renale şi hepatice
2. de ordin funcţional – se manifesta prin sporirea efectului farmacolog la administrarea repetata a aceleeasi
doze de medicament. Cumularea este caracteristica pentru glicozizii cardiaci, barbiturice, psihotrope.
Toleranta se manifesta prin scaderea sau disparitia efectului terapeutic la utilizarea repetata a preparatelor
dupa o perioada de timp indelungata.

Tahifilaxia se manifesta prin reducerea rapida si progresiva a efectului farmacologic pina la disparitia lui ca
urmare a folosirii repetate a unor medicamente dupa un interval scurt de timp.

Dependenta medicamentoasă prezinta o necesitate patologica de a repeta utilizarea medicamentelor in scopul

ameliorarii dispozitiei precum si inlaturarii senzatiilor neplacute (dureri cardiace, bronhospazm, frica de
moarte). Dependenta poate fi psihica si fizica. Dependenta psihica se caracterizeaza prin necesitatea
administrarii repetate a drogului sau alcoolului, in scopul crearii senzatiei desatisfactie si stimulare psihica
(euforie), inlaturarii starii de discomfort. Dependenta fizica se manifesta prin sindromul de abstinenta si se
manifesta nu numai prin discomfort psihic emotional , dar si prin dereglari somatice (convulsii, aritmii) uneori
chiar pina la moarte.

Sindromul de suspendare (rebound) – dupa intreruperea brusca a tratamentului cu unele medicamente

administrate timp indelungat are loc acutizarea maladiei in comparatie cu perioada de pina la tratament. De
exemplu clofelina se utilizeaza in HTA şi in cazul intreruperii bruste a tratamentului cu acest preparat, survine
cresterea sporita a HTA pina la puseuri hipertensive.

Sindromul de lipsa (anulare)- consta in suprimarea functiilor fiziologice, ca rezultat al folosirii repetate a unor
preparate de exemplu hormonii glucocorticoizi. Intreruperea bruscă a tratamentului cu glucocorticoizi se
soldeaza cu insuficienta acuta a corticosuprarenalelor.

Sinergismul apare la asocierea a doua sau mai multe medicamente, in rezultatul cărora obtinem un efect egal
sau mai mare decit suma efectelor preparatelor administrate concomitent. Sinergism (de la grecescul syn –
împreună, erg - lucru ) – la asocierea a 2 sau mai multe substanţe medicamentoase se obţine un efect
farmacologic mai pronunţat, decît efectul fiecărei substanţe în parte.

Deosebim sinergism aditiv sau de sumaţie – la asocierea a 2 sau mai multe substanţe medicamentoase se
obţine un efect general care este egal cu suma efectelor, fiecărei substanţe medicamentoase în parte. Sumarea
se observă la administrarea în organism a substanţelor medicamentoase care influenţează asupra unora şi
aceloraşi substraturi (receptori, celule). De exemplu se sumează efectele vasoconstrictorii şi hipertensive a
noradrenalinei şi mezatonului, care acţionează asupra alfa – adrenoreceptorilor vaselor periferice.
Sinergismul superaditiv sau de potenţare – la asocierea a 2 sau mai multe substanţe medicamentoase se obţine
un efect farmacologic global care este mai mare decît suma efectelor fiecărei substanţe în parte. De exemplu
clorpromazina (antipsihotic) intensifică acţiunea anestezicelor generale, ceea ce permite de a micşora doza
acestora din urmă. Fenomenul de sinergism frecvent se utilizează în practica medicală, deoarece acesta permite
obţinerea efectului farmacologic dorit la administrarea cîtorva substanţe medicamentoase în doze mai mici şi
riscul apariţiei efectelor adverse se micşorează.
Antagonismul – consta in diminuarea sau anularea efectelor farmacologice ale unei substante ca urmare a
asocierii cu o alta substanta medicamentoasa, care actioneaza in sens opus. Antagonizm (de la grecescul anti –
contra, agon - luptă) – diminuarea sau anularea efectului farmacologic a unei substanţe medicamentoase de altă
substanţă la utilizarea lor concomitentă. Fenomenul de antagonizm este utilizat pentru tratament intoxicaţiilor
şi pentru înlăturarea reacţiilor nedorite a substanţelor medicamentoase.
Sensibilizarea – se dezvolta la primul contact (prima administrare) al medicamentului cu organismul,in
rezultatul caruia se formeaza Ac. si numai la a doua administrare poate sa apara reactia alergica la preparatul dat
(eruptii cutanate,dermatite,spazm bronsic).

Actiunea teratogenă – poseda unele medicamente, care fiind administrate in timpul sarcinii pot influenta
negativ asupra embrionului, ce duce la nasterea copiilor cu diverse anomalii. I trimestru de sarcina ( primele 3-8
saptamini) - perioada de organogeneză este cel mai periculos in privinta actiunii teratogene.

Efecte embriotoxice – actiune toxica a medicamentelor in primele 12 saptamini de sarcina, in termenii mai
tardivi de sarcina – efecte fetotoxic