TSTM Tema11 Multiplexarea fluxurilor PDH

1. Ierarhia sistemelor de transmisiune PDH

Sunt standardizate trei ierarhii PDH, în care ca semnal primar este considerat semnalul
transmis cu viteza de 64kb/s, ce corespunde semnalului unui canal telefonic. Acest canal destinat
pentru transmiterea semnalului cu viteza 64kb/s se numește canal digital de bază (DS0 – semnal
digital de nivel 0).

Ierarhia japoneză

×24 ×3 DS4
DS1 ×4 DS2 ×5 DS3
1,544Mb/s 6,312Mb/s 32,064Mb/s 97,728
Mb/s
×4

Ierarhia americană
DS4
DS0 ×24 DS1 ×4 DS2 ×7 DS3 ×6
64kb/s 1,544Mb/s 6,312Mb/s 44,736Mb/s 274,176
Mb/s
×3
×3
Ierarhia europeană

E1 ×4 E2 ×4 E3 ×4 E4 E5
×30 ×4
2,048Mb/s 8,448Mb/s 34,368Mb/s 139,264 564,992
Mb/s Mb/s

Figura 11.1. Schema ierarhiei PDH

Ierarhia americană - utilizată în SUA și Canada posedă patru trepte cu coeficienți de

multiplexare 24, 96, 672 și 4032 pentru canalul digital de baza DS0. Vitezele de transmisiune pentru
fiecare treaptă de ierarhie sunt prezentate în figură (precum și pentru celelalte ierarhii).
Ierarhia Japoneză – utilizată în Japonia posedă 4 trepte cu coeficienții de multiplexarea 24, 96,
480 și 1440 pentru canalele DS0.
Ierarhia europeană – utilizată în Europa și America de Sud, posedă 5 trepte cu coeficienți de
multiplexare 30, 120, 480,1920, 7680 a canalelor DS0.
În figura 11.1 sunt indicate prin linii întrerupte căile posibile de interconectare a diferitor
ierarhii pleziocrone cu coeficienți de multiplexare diferiți.

2. Principii și metode de multiplexare

Sistemele de transmisiune multiplex sunt construite pe principiul ierarhic. Fluxul digital

generat de sistemul de transmisiune multiplex de un anumit nivel ierarhic se obține prin multiplexarea
fluxurilor digitale generate de sistemele de transmisiuni de nivel ierarhic anterior. Numărul de fluxuri
multiplexate se determină de coeficientul de multiplexare (vezi punctul 1).
Multiplexarea se efectuează prin înscrierea la transmisie a fiecărui flux în unitățile de memorie
separate și citirea în continuare pe rând, bit cu bit din elementele de memorie într-un flux comun
formând astfel un flux agregat. Durata bitului în fluxul agregat este mai mica proporțional cu
coeficientul de multiplexare. La recepție se efectuează procedura inversă: din fluxul agregat pe rând
bit cu bit se citesc biții fluxurilor multiplexate, durata cărora se mărește până la valoarea inițială, și se
transmit la ieșirile corespunzătoare. In sistemele de transmisiune sincrone (SDH) se utilizează
multiplexarea bait cu bait.
Multiplexarea bit cu bit a două fluxuri într-un flux agregat este prezentată în figura 11.2, iar în
figura 11.3 este prezentată arhitectura elementului de memorie pentru un flux primar. Elementul de
memorie pentru al doilea flux are fix aceeași arhitectură. Ieșirile elementelor de memorie se unesc
împreună, formând ieșirea multiplexorului. Momentele de timp de citire din fiecare element de
memorie sunt deplasate în timp cu mărime de un interval de ceas (tact) a fluxului agregat.

Figura 11.2. Principiul de multiplexare a fluxurilor digitale

Figura 11.3. Înscrierea și citirea fluxului informațional din memorie

SFC – selectorul impulsurilor de ceas,

EM – element de memorie.

În punctul de recepție fluxurile se demultiplexează in fluxuri inițiale în selectorul de timp.

3. Multiplexarea sincronă

Multiplexarea sincronă înseamnă multiplexarea semnalelor PDH ce se transmit cu viteze egale

(toate semnalele multiplexate). Multiplexarea sincronă se divizează în multiplexare sincronă (viteza
semnalelor multiplexate sunt egale) și multiplexarea sincronă-sinfazică - fazele semnalelor (începutul
de referință - de obicei începutul cadrului) coincid pentru toate semnalele multiplexate. În cazul
multiplexării sincrone (nu sinfazică) este necesar de introdus un semnal de sincronizare în canalul de
agregare (canal de ieșire unde este deja este efectuată multiplexarea PDH). De obicei se utilizeaz ă
multiplexarea bit cu bit. S-a determinat ca pentru a transmite 64 biți de informație este necesar de
introdus 2 biți de serviciu, astfel viteza de citire din memorie devine mai mare de cât viteza de înscrie
și trebuie sa se respecte condiția (64 + 2) ⁄64 = 𝑓𝑐 ⁄𝑓î, unde f c este frecvența de citire, f î – frecvența
de înscriere în memorie. Astfel, (64 + 2) ⁄64 = 33 ⁄32 , adică

𝑓𝑐 33 32
= sau 𝑇𝑐 = ( ) 𝑇î .
𝑓î 32 33

Pentru a efectua multiplexarea fluxurile se înscriu în memorie cu frecvența f î, iar se citesc cu

frecvența f c, aceasta permite de a introduce semnalul de serviciu.

Figura 11.4 Introducerea semnalelor de serviciu în fluxul multiplex

Cum este prezentat în figura 11.4, după fiecare 64 biți se transmit 2 biți de serviciu pentru
fiecare flux PDH multiplexat. Aceasta impune de a citi și a transmite informația înscrisă în memorie
mai rapid de cât o înscriem, pentru a putea transmite informația de serviciu. Exemplul prezentat
corespunde multiplexării a 4 fluxuri E1 (PCM-30) in fluxul E2 (PCM-120). În momentul transmiterii
a biților A și B nu se aplică impulsuri de citire din memorie, astfel se introduce o deplasare temporală
tdepl. . Schema multiplexorului este prezentată în figura 11.5.

Figura 11.5 Arhitectura multiplexorului de fluxuri primare sincrone

FP – flux primar,
FA – flux agregat (multiplexat),
M – memorie, SFT selector frecvențe de ceas (tact),
G1, G2 – generator,
CF – convertor de frecvență,
TS – formator semnalului de citire din memorie,
TxSS – emițător informație de sincronizare și de serviciu.

Frecvența de transmisiune a semnalului agregat este f ta=4·(33/32)·f t și corespunzător, dacă

frecvența de transmisiune a semnalului primar este 2048 kb/s, atunci frecvența de transmisiune a
semnalului agregat va fi 4·(33/32)·2048 = 8448 kb/s. Viteza de transmisiune a informației de serviciu
în fluxul agregat va fi 4·(33/32)·2048 - 4·2048 = 256 kb/s.
În punctul de recepție se efectuează procedura inversă – demultiplexarea. Principiul de
demultiplexare și arhitectura demultiplexorului sunt inverse celor analizate.

4. Multiplexarea asincronă

În cazul când este necesar de multiplexat fluxuri care sunt generate de echipamente care se
sincronizează de la generatoarele interne cu o instabilitate de frecvență – fluxuri pleziocrone,
multiplexarea sincronă nu mai poate fi utilizată. În acest caz se utilizează multiplexarea asincronă.
Deoarece fluxurile multiplexate posedă viteze de transmisiuni diferite (in jurul 2048kb/s),
apare necesitatea de a egala vitezele de transmisiune prin introducerea unor inserări sau extragerea
biților informaționali. Fără aceasta nu este posibilă multiplexarea fluxurilor primare și transmiterea
informației de sincronizare. La recepție înserările se scot și se restabilește viteza de transmisiune a
fluxurilor primare asemănătoare cu cele de la emisie.
Introducerea inserărilor în fluxuri primare mai lente se numește ajustarea pozitivă a vitezei de
transmisiune, iar scoaterea a biților informaționali se numește ajustarea negativă a vitezei de
transmisiune. Când se efectuează ambele proceduri se numește ajustarea bilaterală a vitezei de
transmisiune. Sunt posibile 2 cazuri când viteza de transmisiune este mai mică sau mai mare decât
nominalul (valoarea normată).
Viteza de citire din memorie este mai mică decât viteza normată. Durata timpului de
înscriere Tî’ a fluxului informațional este mai mare decât timpul de înscriere nominal Tî cu mărimea
δt, proces ilustrat în rândul de sus a diagramei din figura 11.6. Ca rezultat apare o neuniformitate de
timp Δt=nδt, care peste un anumit timp atinge valoarea critică Δtcr= Tî. Rândul de jos din figură
ilustrează procesul de citire a fluxului informațional, durata de citire fiind Tc=(32/33)Tî. În unitatea
de memorie sunt prevăzute două celule de memorie pentru formarea deplasării de timp pentru
transmiterea a biților A și B după transmiterea a 64 biți informaționali. Când neuniformitatea de timp
atinge valoarea critică, în consecutivitate de biți se introduce un bit de inserare, care compensează
neuniformitatea de timp, adică oprirea procesului de citire pe durata egală cu Tc. Aceasta fiind
ajustarea pozitivă a vitezei de transmisiune.
 Fig.11.6. Multiplexarea asincronă cu ajustarea pozitivă a frecvenței

Viteza de citire din memorie este mai mare decât viteza normată. Viteza fluxului
informațional este mai mare decât viteza nominală, astfel durata de înscriere Tî” este mai mică decât
Tî cu valoarea de δt, proces ilustrat în rândul de sus a diagramei din figura 11.7. Ca rezultat apare o
neuniformitate negativă de timp Δt=-nδt, care când atinge valoarea critică Δtcr=-Tî se compensează
prin lipsa de citire a bitului B din memorie, proces ilustrat în rândul de jos a diagramei din figura 11.7.
Aceasta fiind ajustarea negativă a vitezei de transmisiune.

Fig.11.7 Multiplexarea asincronă cu ajustarea negativă a frecvenței

Ajustarea negativă a frecvenței n-are avantaje față de ajustarea pozitivă, dar realizarea este mai
complicată. Din acest considerent ajustarea negativă a frecvenței separat nu se realizează. În
echipament se implementează de obicei numai un tip de ajustare (în echipamentul european este
implementată numai ajustarea pozitivă) dar sunt cazuri când se implementează ambele pozitivă și
negativă în echipamentul utilizat în punctele de interconectare a echipamentului tehnologiilor
pleziocrone și sincrone.