TSTM Tema 10 Sincronizarea în sisteme digitale de telecomunicații.

1. Necesitatea sincronizării în sisteme digitale de telecomunicații

După cum a fost menționat anterior toate procesele de prelucrare a semnalelor în

sistemele digitale de telecomunicații, din care fac parte și sistemele de transmisiune, sunt strict
reglementate în timp. Consecutivitatea (ordinea) de prelucrare a semnalelor în echipamentul
terminal se dirijează de echipamentul generator (echipamentul care generează semnale de
sincronizare).
Echipamentul generator asigură formarea și distribuirea a succesiunii de impulsuri, ce
gestionează cu procesele de discretizare, codare, introducerea semnalelor de serviciu în poziții
anumite în structura cadrului de transmisiune.
În telecomunicații sunt cunoscute 4 tipuri de sincronizare:
1. Sincronizare de ceas (de bit, tact);
2. Sincronizare de fază;
3. Sincronizarea de cadru (multicadru);
4. Sincronizarea în timp.
Sincronizarea de ceas asigură acordarea după frecvență a tuturor generatoarelor a tuturor
dispozitivelor digitale ce funcționează în rețea. Dacă în toate dispozitivele vitezele de
transmisiune cu o precizie înaltă sunt egale cu vitezele de recepție, atunci la transmisia
informației nu vor apărea pierderi de informație provocate de scăparea periodică a biților.
Exemplu -- pentru E1 f=2048 kHz ± 102 Hz.
Sincronizarea de fază - asigură corespunderea fazelor a semnalelor recepționat și
transmis. Acest tip de sincronizare este important pentru funcționarea proceselor interne în
sistemele de transmisiune.
De exemplu, sincronizarea de fază se utilizează pentru aplicarea impulsului de strobare
spre unitatea de calcul a regeneratorului, astfel încât momentul de luare a deciziei în regenerator
să corespundă cu maximul amplitudinii semnalului (impulsului) recepționat.
Sincronizarea de cadru presupune determinarea semnalului de sincronizare de cadru
(eticheta de timp a cadrului) cu scopul asigurării funcționării corecte a selectorului temporal la
recepție, ce asigură accesul la componentele cadrului.
Sincronizarea în timp asigură setarea unui timp comun pentru toate dispozitivele în rețea.
Acest tip de sincronizare presupune utilizarea sistemei globale de coordonare a timpului UTC
(Coordinated Universal Time). De obicei se utilizează în sisteme de protecție a informației, dar
se utilizează și pentru sincronizarea frecvenței.

2. Sincronizarea de ceas

Sincronizarea de ceas se împarte în:

1. Sincronizare independentă – pleziocronă. Se utilizează în rețele în cazul când nu este
posibilă utilizarea unei sincronizări centralizate de la un singur generator.
2. Sincronizare forțată. Se utilizează în rețelele SDH unde este cerința ca echipamentul să
fie sincronizat după un generator comun.
3. Sincronizare reciprocă. Acest tip de sincronizare este destul de complicată și se utilizează
pentru îmbunătățirea calității generatorului primar.

1
 Echipamentul generator este implementat în toate sistemele de telecomunicații și poate
funcționa în mai multe regimuri:
 Cu sincronizare internă – se asigură funcționarea de la un generator separat cu stabilitatea
relativă Δf/f 0(τ)=±10-5…10-6.
 Cu sincronizarea externă – se utilizează un generator extern cu o stabilitate înaltă de
exemplu pe baza de rubidiu cu stabilitatea relativă Δf/f 0(τ)±10-11.
 Cu sincronizare după semnal extern – se ajustează frecvența generatorului intern prin
intermediul ajustării automate a fazei frecvenței după un semnal extern. De obicei este
semnal de 2MHz sau 2,048MHz.
Toate generatoarele interne se realizează după schema prezentată în figura 10.1.

f0

Figura 10.1 Generator intern

Prezintă o buclă de reacție pozitivă, care este alcătuită din amplificator de putere,
limitator de amplitudine și un dispozitiv de selecție, care poate fi un contur oscilant sau un filtru,
adică se realizează un oscilator clasic.
Generatorul cu sincronizare externă se realizează după schema prezentată în figura 10.2.

Intrare Ieșire
DF FTD GDT
fin f0
Bucla RAFG f0

Figura 10.2. Generator cu sincronizare externă

DF – detector de fază
FTD – formator a tensiunii de dirijare
GDT – generator dirijat de tensiune

Funcționarea: GDT generează un semnal cu frecvență f determinată de obicei, de

generatorul de cuarț, de exemplu cu f=2,048MHz. La intrare se aplică semnalul de sincronizare
extras din semnalul E1 (sincronizarea generatorului emițătorului) de exemplu f in = 2048020Hz.
Detectorul de fază compară f cu f in și determină ca frecvențele se deosebesc cu 20 Hz, si
generează un semnal ce caracterizează diferența data. FTD recepționând semnalul de diferență a
frecvențelor generează o tensiune de diferență care se aplică la GDT. GDT se ajustează astfel în
cât frecvența semnalului generat să tindă spre f in, adică f≈f in, ideal când f=f in, ceia ce practic este
imposibil. Procesul dat se realizează în continuu.
În cazul când generatorul trebuie să funcționeze în regim autonom bucla RAFG (reglarea
automată a frecvenței generatorului) și la ieșire se generează semnalul cu frecvența determinată
de generatorul pe rezonatorul de cuarț.

2
 În cazul sincronizării externe se deconectează nu numai bucla RAF dar și GDT,
rămânând în funcțiune numai formatorul impulsurilor de ceas (nu este arătat in figură).

3. Sincronizarea de cadru
Semnalul de sincronizare de cadru prezintă un cuvânt de cod, ce se află într-o poziție
fixată rigid in structura de ciclu. Permanența structurii și periodicitatea repetării sunt criteriile,
după care se determină semnalul de sincronizare cadru și determinarea ordinii amplasării a
datelor în fluxul de biți de informație.
Sistemele de sincronizare trebuie să corespundă cerințelor:
 Timpul mediu de păstrare a regimului de sincronizare între două pierderi consecutive a
sincronizării trebuie să fie maximal.
 Timpul mediu de restabilire a sincronizării după pierderea sincronizării trebuie sa fie
minimal.
 Numărul de biți in semnalul de sincronizare și frecvența de repetare a lor trebuie să fie
minimale (se micșorează debitul de date la creșterea numărului de biți de sincronizare).
Pentru determinarea cuvântului de cod de sincronizare fluxul de biți se verifică bit cu bit
pentru depistarea sincronizării. Când se găsește cuvântul de cod de sincronizare peste anumit
interval de timp (durata de repetare) se verifică dacă cuvântul de cod de sincronizare se repetă.
După determinarea a câtorva repetări consecutive se consideră că a fost depistat semnalul de
sincronizare. Verificarea repetată se efectuează cu scopul excluderii sincronizării false când biții
ce transportă informația utilizator coincide cu cuvântul de sincronizare falsă.
Receptorul semnalelor de sincronizare de cadru.

Semnal de grup (fluxul)

Detector fanion
Registru Avariere sincronizare multicadru
De la
.... receptorul
Avariere sincronizare cadru semnalelor de
Decodificator sincronizare
Blocarea multicadru
circuitelor de SAU
acordare e
Setarea generatorului

a f
ȘI 1 G
c
NU Acumulator ieșire r1
<<-1>> b
Anulare
d
ȘI 2 Acumulator intrare r2
Anulare
Analizator Unitatea de calcul

Controlul fazei a semnalului de sincronizare

Figura 10.3 Receptorul semnalelor de sincronizare de cadru

3
 Se cunosc mai multe cazuri de funcționare.
1. Regim de sincronizare. În acest moment de timp la intrarea detectorului (în semnalul de
grup) se transmite cuvântul just de sincronizare. La ieșirea detectorului (punctul a) se formează
„1”. În același moment de timp generatorul de asemenea generează cuvântul de semnalizare
(sincronizare), și se marchează prin „1” la ieșire (punctul b). La ieșirile analizatorului (se
determină dacă este în sincronism – da și nu este nu) se fumează „0” în punctul c (nu este în
sincronism) și „1” în punctul d (este în sincronism). Dacă astfel de situație se menține în mai
mult timp de recepție corectă a cuvintelor de sincronizare, acumulatorul de intrare în sincronism
(cu coeficientul de umplere r2) este plin, iar acumulatorul de ieșire din sincronism (cu
coeficientul de umplere r1) este descărcat deoarece se resetează când se umple acumulatorul de
intrare. Astfel în punctele e și f se instalează „0”. (e=„0” nu este avariere de sincronizare, f=„0” –
indică ca generatorul trebuie să conține funcționarea).
În cazul când se determină un cuvânt de sincronizare fals (o combinație de biți de
informație ce coincide (emitează) cu cuvântul de sincronizare) la ieșirea detectorului se formează
„1”, dar în punctul b este „0”, este „0” și în punctele c și d. Sistemul de sincronizare rămâne în
regimul anterior (nu-și schimbă regimul).
2. Întreruperea sincronizării de scurtă durată. Se caracterizează prin faptul ca se pierde
recepționarea cuvântului de sincronizare. În acest caz detectorul nu determină semnalul de
sincronizare și în punctul a se formează „0” (chiar dacă real se transmite semnalul de
sincronizare care nu a fost depistat). În punctul c se obține „1” și acumulatorul de ieșire din
sincronizare începe să se umple. În punctul d se formează „0”, ca urmare de la ieșirea
acumulatorului de intrare în sincronism semnalul „Anulare” (resetare) nu se aplică. La
întreruperea scurtă a sincronizării numărul de cuvinte de sincronizare distorsionate concomitent
nu este mare și nu depășește capacitatea r1 a acumulatorului. Recepția următorului semnal de
sincronizare formează „1” în punctul d, se incrementează conținutul acumulatorului intrare în
sincronism, ca urmare se umple și semnalul de la ieșirea lui anulează (resetează) acumulatorul de
ieșire din sincronism. Starea de sincronism se păstrează.
3. Întreruperea sincronizării de lungă durată. În acest caz semnalul de sincronizare nu se
determină mai mult de r1 ori. Acumulatorul de ieșire din sincronism se umple și la ieșirea lui în
punctul e se formează „1” ce semnifică avarierea de pierdere a sincronizării de cadru și se
interzice transmisiunea semnalelor de serviciu (pentru evitarea interpretării incorecte de către
CTA). Din acest moment se începe un proces nou de căutare a semnalelor de sincronizare din
fluxul de biți recepționat. Când se determină cuvântul de sincronizare în fluxul de biți la ieșirea
detectorului (punctul a) se formează „1”. În punctul f se obține „1” (deoarece în punctele a și e
este „1” și comparatorul îndeplinește funcția logică ȘI), care se aplică la generator și instalează
în generator începutul cadrului par (momentul formării cuvântului de sincronizare – semnalul de
sincronizare). Concomitent acest „1” anulează ultima celulă a acumulatorului de ieșire din
sincronism (r1-1). În punctele e și f se formează „0” și anulează acumulatorul de intrare în
sincronism (r2=0). Se începe procesul de verificare a acestui cuvânt de sincronizare dacă este
just. Dacă cuvântul de sincronizare depistat a fost fals, atunci peste o perioadă de transmisiune
(peste un cadru) semnalul de sincronizare nu se va repeta, atunci în punctul a se va forma „0” și
în punctul b – „1”, în punctul c – „1” și acumulatorul de ieșire din sincronizare se incrementează
și după r1 astfel de repetări se va umple. Procesul de căutare a sincronizării continuu și procesul
descris se repetă.

4
 4. Intrare în sincronism. Dacă semnalul de sincronizare depistat (descris in întreruperea
sincronizării de lungă durată) este just, atunci peste o perioadă de transmisiune (1 cadru) a
semnalului de sincronizare, în punctele a și b se formeaza„1” și acumulatorul de intrare în
sincronism începe să se umple. Peste r2 repetări a acestui proces acumulatorul de intrare în
sincronism se umple, se anulează acumulatorul de ieșire din sincronism (r1=0) și sistemul se află
în regim de sincronism. În acest moment se scot semnalele din circuitele de blocare a
dispozitivelor și a semnalizării de avariere.
În cazul când se utilizează sincronizarea multicadru atunci se lansează și procesul de
sincronizare multicadru după sincronizarea cadru, căutând în fiecare cadru semnalul de
sincronizare multicadru („0” în pozițiile P 1, …, P 4 a IC16 a PCM30). Procesul este asemănător
procesului de sincronizare de cadru.