Sunteți pe pagina 1din 71

Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

Octavian Bejan
Valeriu Bujor

CARACTERIZARE CRIMINOLOGICĂ
A TIPURILOR DE CRIMINALITATE
(note de curs)

Chișinău, 2013
Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

TABLA DE MATERII

TEMA NR. 1: CARACTERIZARE GENERALĂ A TIPURILOR DE CRIMINALITATE ......... 3


TEMA NR. 2: CRIMINALITATEA RECIDIVIȘTILOR .............................................................. 7
TEMA NR. 3: CRIMINALITATEA PROFESIONALĂ .............................................................. 11
TEMA NR. 4: CRIMINALITATEA DE VIOLENȚĂ ................................................................. 15
TEMA NR. 5: CRIMINALITATEA ORGANIZATĂ .................................................................. 19
TEMA NR. 6: TRAFICUL DE FIINȚE UMANE ........................................................................ 23
TEMA NR. 7: TRAFICUL DE DROGURI .................................................................................. 27
TEMA NR. 8: CORUPȚIA ........................................................................................................... 31
TEMA NR. 9: CRIMINALITATEA ECONOMICĂ .................................................................... 35
TEMA NR. 10: CRIMINALITATEA MINORILOR ................................................................... 39
TEMA NR. 11: CRIMINALITATEA PRIMARĂ ........................................................................ 43
TEMA NR. 12: CRIMINALITATEA CONTRA PROPRIETĂȚII .............................................. 47
TEMA NR. 13: CRIMINALITATEA DE GRUP ......................................................................... 51
TEMA NR. 14: CRIMINALITATEA INFORMATICĂ .............................................................. 55
TEMA NR. 15: CRIMINALITATEA TRANSNAȚIONALĂ ȘI TRANSFRONTALIERĂ ....... 59
SUBIECTE PENTRU SEMINARII .............................................................................................. 63
LITERATURA UTILIZATĂ ........................................................................................................ 64
DATE DESPRE PROFESOR ....................................................................................................... 67

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 2


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

TEMA NR. 1: CARACTERIZARE GENERALĂ A


TIPURILOR DE CRIMINALITATE

1. Noțiunea de tip de criminalitate


2. Interacțiunea și întrepătrunderea între diverse tipuri de criminalitate

1. Noțiunea de tip de criminalitate

Deși este un fenomen unitar, criminalitatea poate îmbrăca o diversitate con-


siderabilă de forme de manifestare. Forma de manifestare a criminalității poate să
difere de la o crimă la alta sau de la un grup mai mic sau mai mare de crime. For-
mele de manifestare ale criminalității care caracterizează grupuri mari de crime au
fost denumite în criminologie drept tipuri de criminalitate.

Tipul de criminalitate constituie o formă particulară de ma-


nifestare a criminalităţii într-un număr semnificativ de cazuri
individuale avînd o trăsătură distinctivă comună.

Printre tipurile de criminalitate desprinse în criminologie se numără crimina-


litatea recidiviştilor, criminalitatea primară, criminalitatea profesională, crimina-
litatea juvenilă, criminalitatea bărbaţilor, criminalitatea femeilor, criminalitatea
urbană, criminalitatea rurală, criminalitatea de violenţă, corupţia, criminalitatea de
grup, criminalitatea economică, criminalitatea penitenciară, criminalitatea informa-
tică, criminalitatea de serviciu, criminalitatea cupidă, terorismul, criminalitatea
gulerelor albe, criminalitatea transnaţională, criminalitatea transfrontalieră sau
criminalitatea organizată.
Un tip de criminalitate este întotdeauna delimitat după o trăsătură distinctivă
proprie unui ansamblu de manifestări criminale individuale. De exemplu, sexul

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 3


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

masculin al criminalului este acea caracteristică care deosebeşte o serie de mani-


festări criminale de altele, pentru criminalitatea urbană aceasta este locul mani-
festării unor comportamente criminale, pentru criminalitatea de recidivă ea constă
în persistenţa conduitelor criminale manifestate de unii indivizi, în timp ce în cazul
criminalităţii de violenţă este vorba despre modul de manifestare a comportamen-
tului criminal.
Interesul faţă de cunoaşterea diverselor tipuri de criminalitate este alimentat
de trei raţiuni fundamentale:
1) influenţarea caracterului criminalităţii, în sensul minimalizării distruc-
tivităţii ei sociale, datorită stăpînirii celor mai distrugătoare manifes-
tări criminale;
2) restrîngerea amplorii criminalităţii ca urmare a impactului exercitat
asupra manifestărilor care cunosc o escaladare pronunţată;
3) posibilitatea de a acţiona izolat asupra unor factori determinanţi ai
criminalităţii.

2. Interacțiunea și întrepătrunderea între


diverse tipuri de criminalitate

Întrucît includ trăsături ale unui fenomen unitar – criminalitatea, tipurile de


criminalitate nu există sub formă pură, separate unele de altele, ci se întrepătrund
într-un mod indisolubil.
Există 3 moduri de interacțiune între diverse tipuri de criminalitate: •
constitutivă, • genetică și • situațională.
Există o interacțiune constitutivă în cazul în care un tip de criminalitate se
suprapune în mod obligatoriu cu alt tip de criminalitate. De exemplu, criminalitatea
transnațională se întrepătrunde cu criminalitatea de grup, pentru că ea presupune
săvîrșirea crimelor de către cel puțin două persoane a două state diferite, sau
criminalitatea rurală este întreţesută cu criminalitatea bărbaților, pentru că o parte
dintre crimele săvîrşite în mediul sătesc au drept autor persoane de sex masculin.
Putem vorbi despre o interacțiune genetică în situația în care un tip de
criminalitate generează alt tip de criminalitate. Astfel, recidiviştii sunt deosebit de

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 4


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

activi în antrenarea minorilor în activităţi criminale, ceea ce înseamnă că prevenirea


criminalităţii de recidivă îşi va lăsa amprenta asupra criminalităţii juvenile.
O interacțiune situațională există în cazul în care un tip de criminalitate se
întrepătrunde cu un alt tip de criminalitate numai în unele cazuri, care pot să existe,
dar pot să nu existe. De exemplu, criminalitatea transnațională se poate întrețese cu
criminalitatea transfrontalieră, căci un grup criminal format din cetățeni ai unor
state diferite își pot desfășura activitatea criminală pe teritoriul a cîteva state.
Ceea ce este însă pentru un tip de criminalitate o însuşire esenţială, pentru
criminalitate în totalitate nu constituie decît o caracteristică particulară. Din aceste
considerente, factorul care generează un tip de criminalitate are calitatea de cauză
în raport cu acest tip de criminalitate şi calitatea de condiţie în raport cu crimina-
litatea în general, determinîndu-i doar o formă particulară de existenţă.
Din interconexiunea diverselor tipuri de criminalitate se nasc dificultăţi
majore în cercetarea și analiza lor criminologică izolată. În schimb, măsurile de
prevenire a unui tip de criminalitate se răsfrîng benefic asupra altora. De exemplu,
reducerea criminalităţii urbane va avea repercursiuni inerente asupra criminalităţii
bărbaţilor. Deopotrivă, măsurile de prevenire a criminalității organizate acţionează
concomitent asupra violenţei criminale, care serveşte drept mijloc important în
această activitate criminală, la fel cum măsurile de prevenire a corupţiei au im-
plicaţii asupra criminalităţii economice, favorizată puternic de practicile de corupţie
din instituţiile publice.
O bună cunoaştere a interdependenţelor atît constitutive, cît şi genetice
permite elaborarea unor măsuri de influenţă complexă şi aplicarea lor bine
orientată. De aceea, criminologul care va planifica activităţile de prevenire, ținînd
cont de acest specific al tipurilor de criminalitate, va spori eficiența activității
anticrimă.

Lectură recomandată
1. Bejan Octavian, Dicţionar de criminologie, Chişinău, 2009, articolul „Tip
de criminalitate”.
2. Долгова А.И., глава 16 «Криминологические проблемы выделения и
изучения отдельных видов преступлении», în Криминология, 3-е
издание, Издательство «Норма», Москва, 2005.

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 5


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

Întrebări de verificare
1. Ce este un tip de criminalitate?
2. Ce tipuri de criminalitate există?
3. Cum este delimitat un tip de criminalitate?
4. De ce este importantă cunoașterea criminologică a tipurilor de criminalitate?
5. Ce moduri de interacțiune există între diverse tipuri de criminalitate?

___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 6


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

TEMA NR. 2: CRIMINALITATEA RECIDIVIȘTILOR

1. Esența criminalității recidiviștilor


2. Caracterizare criminologică a criminalității recidiviștilor
3. Personalitatea criminalului recidivist
4. Cauza și condițiile criminalității recidiviștilor

1. Esența criminalității recidiviștilor

Criminalitatea recidiviștilor este numită și criminalitate de recidivă. Terme-


nul de recidivă provine de la latinescul recidivus, avînd semnificaţia de repetare a
unui fenomen după dispariţia lui aparentă.

Criminalitatea recidiviștilor constituie o formă particulară


de manifestare a criminalităţii, care constă în continuarea
comportamentului criminal în pofida tragerii la răspundere
penală.

În criminologie se face distincţie între recidiva simplă, survenită o singură


dată, şi recidiva repetată, săvîrşită în repetate rînduri.
Diferă şi recidiva legală, definită de normele penale (care variază de la un
stat la altul şi de la o perioadă la alta) de accepţiunea criminologică a recidivei.
De asemenea, în criminologie este utilizat termenul de recidivă penitenciară,
care desemnează recidiva săvîrşită după sau în timpul executării unei pedepse
privative de libertate.
Desprinderea criminalităţii recidiviştilor într-un tip de criminalitate distinct
este determinată de existenţa unui fenomen criminal specific – persistenţa conduitei
criminale manifestate de unii indivizi în pofida oprobiului social şi măsurilor de
influenţă aplicate. Această persistenţă a unor comportamente criminale nu numai
reprezintă o ameninţare permanentă pentru societate, ci şi suscită îngrijorare prin
Octavian Bejan | NOTE DE CURS 7
Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

imposibilitatea de a o preveni, altfel decît prin izolare socială – recluziune, deşi


criminalii recidivişti sunt cunoscuţi, iar comportamentul lor previzibil, adică există
posibilitatea unei influenţe directe.

2. Caracterizare criminologică a criminalității recidiviștilor

Datorită forţei deosebite a orientării asociale a recidiviştilor, criminalitatea


de recidivă constituie nucleul criminalităţii.
Proporţia criminalităţii recidiviştilor în criminalitatea generală este de ¼,
adică 25% din crimele înregistrate sunt săvîșite de recidiviști.
În structura criminalităţii recidiviştilor predomină furturile, violenţa cupidă
(jafuri, tîlhării etc.) şi huliganismul, cu o pondere de aproximativ 2/3.
Agravarea comportamentului criminal o dată cu săvîrşirea unor fapte crimi-
nale repetate este prezentă în cazurile în care prima condamnare survine la vîrsta de
minor şi tinde să se atenueze pe măsura înaintării în vîrstă, îndeosebi după 45 de
ani.
O altă regularitate proprie acestui tip de criminalitate rezidă în tendinţa reci-
divei de a deveni cupidă şi mai puţin violentă, din cauza pedepselor aspre stabilite
pentru crimele de violenţă, profitabilităţii reduse, probabilităţii sporite de demas-
care, precum şi pierderea capacităţilor fizice ca urmare a îmbătrînirii.

3. Personalitatea criminalului recidivist

Majoritatea recidiviştilor îşi încep activitatea criminală la vîrsta de minor sau


imediat după atingerea majoratului.
Criminalii recidivişti sunt, de regulă, membri activi ai lumii interlope, cunosc
argoul, simbolurile, normele şi valorile criminale, respectă ierarhia mediului cri-
minal şi sunt propagatori consecvenţi ai tradiţiilor criminale.
Recidiviştii se caracterizează prin dispreţ faţă de normele şi uzanţele sociale,
precum şi prin orientare spre soluţionarea violentă a conflictelor şi divergenţelor cu
alţi membri ai societăţii.
Deosebit de activ se manifestă criminalii recidiviști în determinarea altor
persoane, în special a minorilor şi tinerilor, la fapte criminale şi integrarea lor în
Octavian Bejan | NOTE DE CURS 8
Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

mediul criminal, din care cauză criminalitatea recidiviştilor, deopotrivă cu crimina-


litatea profesională, formează sursa internă de reproducere a criminalităţii.
De altfel, tocmai criminalii recidivişti formează mediul criminal şi cel
limitrof acestuia, uzînd de serviciile întreţinătorilor de spelunci, ale revînzătorilor
de bunuri dobîndite ilicit, ale prostituatelor etc.

4. Cauza și condițiile criminalității recidiviștilor

Pentru înțelegerea sistemului de determinare a criminalităţii recidiviştilor,


este necesar să se facă distincţie între fenomenele şi procesele care au loc:
1) anterior primei condamnări penale sau a altor măsuri cu caracter juri-
dic aplicate în legătură cu fapta dată (dar care continuă ori reapar
ulterior);
2) preponderent în timpul executării pedepsei penale (sau aplicării altor
măsuri juridice, înlocuitoare);
3) în perioada postpenitenciară.
Printre factorii determinanți ai criminalității recidiviștilor se află:
 incapacitatea unor indivizi de a se impune să muncească onest;
 lipsa unei reacții timpurii la conduita asocială a unor indivizi (nu
muncea, se deda bețiilor, săvîrșea ilegalități mărunte etc.);
 preferarea modului de viață criminal de către unii indivizi;
 stabilirea unor pedepse blînde pentru crimele săvîrșite de recidiviștii
cu o orientare criminală înrădăcinată.

Lectură recomandată
1. Bujor Valeriu și Bejan Octavian, Criminalitatea recidiviştilor, Editura
„Lyceum”, Chişinău, 1998.
2. Bejan Octavian, Dicţionar de criminologie, Chişinău, 2009, articolul
„Criminalitatea recidiviștilor”.

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 9


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

Întrebări de verificare
1. Ce este criminalitatea recidiviștilor?
2. Care este diferența dintre recidiva criminologică, legală și penitenciară?
3. Ce fel de crime săvîrșesc criminalii recidiviști?
4. Ce trăsături caracterizează criminalul recidivist?
5. Care sunt factorii determinanți ai criminalității recidiviștilor?

___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 10


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

TEMA NR. 3: CRIMINALITATEA PROFESIONALĂ

1. Esența criminalității profesionale


2. Personalitatea criminalului profesionist
3. Cauza și condițiile criminalității profesionale

1. Esența criminalității profesionale

Deşi fenomenul îşi are obîrşia într-un trecut îndepărtat, termenul de criminal
profesionist se pare că a fost utilizat pentru prima dată în secolul al XIX-lea de
către şeful siguranţei franceze François Vidocq.

Criminalitatea profesională constituie o formă particulară


de manifestare a criminalităţii care constă în asigurarea
existenţei pe cale criminală, ceea ce înseamnă că pentru
criminalii profesionişti activitatea criminală constituie sursa
definitorie de existenţă.

Potrivit criminologului rus A. I. Gurov, profesionalismul criminal posedă


următoarele trăsături distinctive:
 activitate criminală permanentă (îndeletnicire criminală);
 gen identic de activitate criminală (specializare);
 anumite cunoştinţe, priceperi şi deprinderi (calificare);
 crimele constituie o sursă de bază a veniturilor;
 integrare în mediul criminal.
Activitate criminală permanentă înseamnă că pentru criminalul profesionist
săvîrşirea crimelor formează o îndeletnicire continuă, doar necesitatea de a dispărea
din vizorul poliţiei îl poate determina să îşi întrerupă provizoriu ocupaţia criminală.
Profesionalismul criminal presupune, ca şi orice altă îndeletnicire profesio-
nală, o specializare în săvîrşirea anumitor tipuri de crime (furturi de buzunar, fur-

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 11


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

turi din apartamente, furturi de autoturisme, escrocherii etc.), iar crimele de alt tip
sunt accidentale sau servesc drept mijloc de realizare a acţiunilor criminale de bază
sau de tăinuire a lor.
Criminalii profesionişti se caracterizează printr-o înaltă măiestrie de săvîrşire
a crimelor în care s-au specializat, cunoştinţele lor în materie fiind exacte, iar
deprinderile şi priceperile cizelate pînă la perfecţiune, astfel încît să-şi poată atinge
obiectivele criminale şi să asigure imposibilitatea demascării lor.
Deşi criminalii profesionişti se pot angaja formal la serviciu sau iniţiază acti-
vităţi legale cu scopul de a-şi camufla adevărata lor ocupaţie, sursa lor principală de
existenţă o constituie mijloacele provenite din activitatea criminală.
Unii dintre ei trăiesc izolat şi în anonimat, majoritatea însă sunt membri ai
lumii interlope: adoptă norme şi valori criminale de viaţă, întreţin legături per-
manente cu ceilalţi exponenţi ai mediului criminal, sunt încadraţi în ierarhiile cri-
minale, precum şi cunosc argoul şi semnificaţia simbolurilor lumii interlope.
Criminalitatea profesională se întrepătrunde cu criminalitatea recidiviştilor
prin faptul că unii criminali profesionişti devin recidivişti, iar cu criminalitatea
organizată prin faptul că nucleul acesteia din urmă cunoaşte o profesionalizare
criminală.
De rînd cu criminalitatea recidiviştilor, criminalitatea profesională formează
acea componentă a criminalităţii care îi asigură capacitatea de reproducere şi auto-
generare.

2. Personalitatea criminalului profesionist

Orientările valorice principale, care determină stereotipizarea comportamen-


tului criminalilor profesionali în relaţiile interpersonale, sunt legate de:
 conturarea preferinţei pentru activitatea criminală; divizarea partici-
panţilor la relaţiile din orice sferă în „ai săi” şi „străini”;
 poziţia de alienare şi ostilitate faţă de persoanele care au o conduită
licită, excepţie făcînd un cerc restrîns de oameni apropiaţi, relaţiile cu
care sunt bazate pe tăinuirea ocupaţiei adevărate sau pe „neamestecul”
mutual tacit în chestiunea sursei veniturilor;
 permanenta hotărîre de a crea sau folosi situaţii prielnice pentru urmă-
torul epizod din activitatea criminală (caracterul latent al motivaţiei, al
Octavian Bejan | NOTE DE CURS 12
Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

procesului deliberativ şi al realizării respectivei variante de comporta-


ment);
 orientarea spre respectarea normelor şi exigenţelor subculturii crimi-
nale (tradiţiilor şi obiceiurilor criminale) în corespundere cu locul său
în ierarhie;
 grija pentru menţinerea şi îmbunătăţirea „formei” criminale, ca
garanţie a dobîndirii venitului şi asigurare a securităţii (acest fapt nu
exclude apariţia la un anumit moment a încrederii în superioritate şi
nepedepsire, fapt care înlesneşte demascarea acestuia).
Spre deosebire de criminalul recidivist, criminalul profesionist dispune de
suficient autocontrol pentru a-și dezvolta abilitățile criminale și a desfășura în mod
sistematic și suficient de organizat o activitate criminală profesională.

3. Cauza și condițiile criminalității profesionale

Factorii determinanți ai criminalității profesionale includ:


 incapacitatea unor indivizi de a se impune să muncească onest;
 lipsa unei reacții timpurii la conduita asocială a unor indivizi (nu
muncea, se deda bețiilor, săvîrșea ilegalități mărunte etc.);
 influența nefastă a mediului criminalilor profesioniști;
 preferarea modului de viață criminal de către unii indivizi;
 capacitatea insuficientă a organelor anticrimă de a recunoaște
criminalii profesioniști și a le contracara activitatea criminală;
 stabilirea unor pedepse blînde pentru crimele săvîrșite de criminalii cu
o orientare criminală înrădăcinată.

Lectură recomandată
1. Bujor Valeriu și Bejan Octavian, Criminalitatea profesională, Editura
„Lyceum”, Chişinău, 1999.
2. Bejan Octavian, Dicţionar de criminologie, Chişinău, 2009, articolul
„Criminalitatea profesională”.

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 13


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

Întrebări de verificare
1. Ce este criminalitatea profesională?
2. Care sunt trăsăturile definitorii ale profesionalismului criminal?
3. Care este legătura dintre criminalitatea profesională și recidiviștilor?
4. Care trăsături caracterizează criminalul profesionist?
5. Care sunt factorii determinanți ai criminalității profesionale?

___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 14


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

TEMA NR. 4: CRIMINALITATEA DE VIOLENȚĂ

1. Esența violenței criminale


2. Personalitatea criminalului violent

1. Esența violenței criminale

Pentru a dezvălui geneza violenţei în societatea umană, legităţile ei, factorii


care îi determină manifestarea în diferite sisteme sociale și pentru a elabora politici
eficiente de stopare şi minimizare a violenţei, este necesar a-i cunoaşte esenţa.
Ca orice fenomen social, violenţa se distinge prin anumite caracteristici can-
titative şi calitative, manifestîndu-se în raporturile sociale. Subiecţi ai actului de
violenţă pot să fie indivizi izolaţi, grupuri sociale sau state.
Sub aspectul exterior, violenţa reprezintă influenţa unui subiect asupra altuia,
un act de aplicare a forţei (puterii), deşi actul de violenţă nu se reduce numai la
acţiuni precum aplicarea forţei sau ameninţarea cu o asemenea aplicare. Actul de
violenţă nu poate să fie redus numai la coerciţie, el poate îndeplini şi funcţia de
reprimare sau chiar de nimicire a obiectului violenţei. Suntem în prezența violenței
în cazul în care influenţa asupra altui subiect (obiectul actului de violenţă) se
înfăptuieşte ilegal și contrar voinţei acestuia, sau voinţa şi dorinţa obiectului este
ignorată, negată. De aceea, violenţa nu poate fi legitimă, legitimă poate fi doar
aplicarea forţei.
Dincolo de conținutul său negativ, violenţa, în calitate de fenomen social,
trebuie să fie privită şi din punctul de vedere al funcţiei ei informaţionale, de
semnalare a contradicţiilor şi disfuncţiilor dintr-o societate concretă. Violenţa se
materializează prin acte de cruzime săvîrşite de indivizi concreţi, ultimii fiind un
produs al societăţii, o reflecţie a modului de viaţă şi a valorilor din societate.
Acestea rezultă din faptul că modelul respectiv de comportament şi de aplicare a
violenţei, ca modalitate de realizare a intereselor şi de satisfacere a necesităţilor, se
interiorizează în procesul de socializare a individului, devenind o reacţie de
adaptare a individului la condiţiile respective de viaţă.
Octavian Bejan | NOTE DE CURS 15
Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

Violenţa criminală poate să servească drept unul dintre cei mai importanţi
indicatori care caracterizează o societate. Fiecare societate se deosebește prin
nivelul și specificul de manifestare a acestui fenomen, fapt care se află în funcţie
directă de structura, particularităţile naţionale şi culturale ale societății. Prezenţa
unui anumit nivel de violenţă în societate este un fenomen normal, subliniind că
depăşirea nivelului respectiv va manifesta tendinţe nefavorabile într-o asemenea
structură socială, iar atunci cînd creşterea violenţei depăşeşte cu mult creşterea
populaţiei se atestă procese distructive în societate.
Violenţa formează rezultatul combinat al unor factori sociali și biologici
(genetici), ale căror începuturi se trag din vremuri străvechi. Apărută în materia
biologică, moştenită, violenţa se manifestă într-un mediu calitativ nou, cel social. Şi
dacă o orînduire socială contribuie la apariţia, de exemplu, a comportării altruiste,
apoi alta, dimpotrivă, favorizează manifestarea violenţei. Într-un cuvînt, din
arsenalul genetic al omului în fiecare epocă istorică se realizează nu întregul
potenţial genetic, ci numai acea parte a lui, care corespunde condiţiilor sociale
formate la etapa şi locul respectiv. Așa ceva se întîmplă, probabil, deoarece în viaţă
întotdeauna sunt solicitate acele calităţi care permit organismului să se adapteze la
condiţiile concrete ale mediului şi, deci, în cele din urmă, la formarea personalităţii,
asupra comportamentului căreia o influență considerabilă o exercită condiţiile
sociale. De sistemul și orînduirea socială depind raporturile existente între indivizii
care formează o societate.
Cea mai potrivită definire a valorilor care caracterizează o societate o
constituie starea membrilor ei, adică valoarea fiecărui individ, viaţa şi sănătatea,
onoarea şi demnitatea lui. Frecvenţa înaltă sau redusă de săvîrşire a crimelor de
mare violență, alături de alţi indici, cum ar fi productivitatea muncii, nivelul
mortalității şi durata medie de viaţă, procesele migratoare, nivelul sinuciderilor,
narcomaniei, alcoolismului etc., permit a compara structura socială, existentă la
etapa actuală în diverse societăţi sau în una şi aceiaşi societate, dar în perioade
diferite, din punctul de vedere al stării indivizilor din structura socială respectivă.
Violența criminală se caracterizează prin impulsivitate, prin imprevizibi-
litatea săvîrşirii acţiunii, prin lipsa, de regulă, a unui motiv vădit, precum şi prin
situativitate. Aceste caracteristici sunt în concordanţă cu funcţia criminalităţii
violente: a da frîu liber energiilor degajate de dezorganizarea personalităţii, care, la
rîndul ei, se află în relație cu dezorganizarea comunităţilor sociale. Violenţa crimi-
nală, ca şi criminalitatea în genere, fiind una dintre patologiile sociale, pune în
Octavian Bejan | NOTE DE CURS 16
Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

pericol însăşi existenţa sistemului social, introducînd în el elemente care îl dezor-


ganizează şi îl dezechilibrează, subminînd cele mai importante condiţii de existenţă
ale societăţii. Totodată, ea are drept funcţie indicarea contradicţiilor şi disfuncţiilor
din viaţa organismului social, fiind unul dintre indicii care reflectă starea societăţii
la etapa respectivă de dezvoltare istorică.

2. Personalitatea criminalului violent

De regulă, criminalii violenți sunt persoane cu un nivel scăzut de instruire și


educație. Este și firesc, căci cu cît o persoană posedă mai multă inteligență, cu atît
el vede mai multe posibilități de a-și realiza interesele, fără a recurge la forța brută.
Pe de altă parte, buna educație îl determină pe individ să se abțină de la manifestări
brutale, care contravin normelor de bună purtare.
Totuși, la violență criminală se dedau și persoanele cu un nivel ridicat de
inteligență, deși astfel de cazuri sunt relativ mai rare. Unul dintre factorii determi-
nanți îl constituie temperamentul persoanelor. Colericii și sangvinicii sunt mai
predispuși, din punct de vedere biologic, spre comportamente violente în compa-
rație cu flegmaticii și melancolicii. Ei au un sistem fulgerător de reacție, ceea ce
înseamnă un control diminuat al creierului asupra actelor de conduită. Este necesar
a preciza că o serie de factori sociali pot să atenueze astfel de manifestări chiar și în
rîndul colericilor, cum ar fi modul de educare, intoleranța anturajului față de astfel
de manifestări sau lipsa unor factori externi perturbatori (provocatori).

Lectură recomandată
1. Bujor Valeriu, Noţiunea de violenţă în dreptul penal şi în criminologie,
Legea şi viaţa, anul 1995, nr. 4.
2. Bujor Valeriu, Cu privire la esenţa violenţei, în „Probleme actuale privind
infracţionalitatea: anuar științific”, ediția I-a, Academiei de Poliţie „Ștefan
cel Mare” și Asociația Tinerilor Juriști Cercetători, Chişinău, 2000.
3. Бужор Валерий, Молдавское общество и криминальное насилие.
Revista de criminologie, drept penal şi criminalistică, anul 2006, nr. 3-4.

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 17


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

Întrebări de verificare
1. Cine poate să fie subiect al actelor de violență?
2. Ce este violență?
3. Care este diferența dintre violență și forță?
4. Ce denotă prezența violenței în societate?
5. Care trăsături caracterizează criminalul violent?

___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 18


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

TEMA NR. 5: CRIMINALITATEA ORGANIZATĂ

1. Esența criminalității organizate


2. Obiectul de activitate al criminalității organizate
3. Cauza și condițiile criminalității organizate

1. Esența criminalității orgnizate

Criminalitatea organizată este una dintre formele cele mai periculoase ale
criminalității din Republica Moldova.

Criminalitatea organizată constituie o formă particulară de


manifestare a criminalităţii, care constă într-o activitate
criminală orientată spre dobîndirea de profituri consistente pe
calea producerii sau oferirii de produse şi servicii ilicite,
răspunzînd unei cereri considerabile existente în societate.

Principalele trăsături ale crimei organizate sunt:


1) producere sau oferire (desfacere) a unor produse sau servicii ilicite
(prostituţie, droguri, armament etc.);
2) activitate criminală în grup (stabil şi numeros);
3) diviziune pronunţată a activităţii criminale;
4) ierarhizare strictă a grupului criminal;
5) norme de conduită şi valori criminale exact definite şi riguros aplicate;
6) profesionalizare criminală.
Esenţa crimei organizate constă în dobîndirea unor profituri exorbitante sau,
cel puţin, consistente pe calea acordării de produse şi servicii ilicite. Anume această
caracteristică trebuie să fie considerată drept trăsătură definitorie primordială,
invariabil prezentă, indiferent de formele particulare pe care le ia fenomenul crimei
organizate.

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 19


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

Crima organizată reprezintă cel mai periculos tip de criminalitate care


afectează societatea modernă, fiind inerent societății capitaliste.
După cum observă Valeriu Bujor, crima organizată, în calitate de fenomen
social, nu provine nici din criminalitatea obişnuită, nici din cea de grup şi nici din
activitatea unor grupuri criminale organizate; ea reprezintă un fenomen sui generis
şi nu poate fi organizată, ea ,,se naşte” şi ,,se organizează” de sine stătător în condi-
ţii sociale determinat.
Crima organizată constă în desfăşurarea sistematică a unei activităţi crimi-
nale, de regulă bine organizată, de producere sau oferire a unor produse sau servicii
ilicite (droguri, prostituţie, camătă etc.) persoanelor solicitante. Producerea sau
oferirea unor produse sau servicii ilicite formează conţinutul activităţii criminale
proprie acestui tip de criminalitate. Ea nu constituie o invenţie a unor indivizi
hotărîţi să se pricopsească în acest fel, ci este un răspuns la o cerere reală existentă
în societate. Aşa se face că în societate sunt interzise, din diverse motive, o serie de
produse sau practici (droguri, pornografie, jocuri de noroc, prostituţie etc.) rîvnite
de un grup, mai extins sau mai restrîs, de persoane. Procurarea acestor produse şi
servicii devine astfel imposibilă, în timp ce necesitatea şi, deci, cererea lor rămîne
activă. Se găsesc însă indivizi dispuşi să le ofere cu preţul încălcării legii, pentru a
se îmbogăţi. Şi cu cît cererea e mai mare şi mai variată, iar veniturile încasate ca
urmare a satisfacerii ei sunt mai ridicate, cu atît mai puternic se dezvoltă şi crima
organizată.
O dată apărută, crima organizată poate să se dezvolte pînă în faza în care
capătă surse interne de reproducere şi propagare. Astfel, veniturile enorme dobîn-
dite şi frenezia căpătuirii îi determină pe cei implicaţi în crima organizată să îşi
extindă şi diversifice activitatea criminală, antrenîndu-se şi în alte iligalități, cum ar
fi economia subterană, fraudele financiare sau concurenţa neloială. Exponenţii
crimei organizate încearcă să investească şi în economia legală, să îşi legalizeze
veniturile, să obţină autoritate şi prestigiu social, fără a renunţa totuşi la apucăturile
lor criminale, prin care fapt provoacă o contaminare criminală a sferei licite.
Cu scopul de a realiza cu succes activitatea criminală de bază, a asigura
securitatea grupului şi a-și proteja afacerile, sunt săvîrşite şi crime secundare (cola-
terale), precum: asasinate, incendieri, răpiri, acte de corupere, şantaj etc.
Criminalitatea organizată se poate manifesta atît sub forme individuale, cît şi
sub forme de grup, cele mai frecvente de altfel.

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 20


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

2. Obiectul de activitate al criminalității organizate

Crima organizată are drept obiect de activitate: traficul de droguri; servicii


sexuale (prostituţie, pornografie, pedofilie etc.); jocurile de noroc; traficul de braţe
de muncă; traficul de fiinţe umane (sclavie, organe umane etc.); traficul de băuturi
alcoolice şi produse de tutungerie; traficul de armament şi substanţe explozibile;
camătă; traficul de substanţe radioactive; migraţia ilegală; traficul de autoturisme;
traficul de opere de artă etc.
Obiectul de activitate al crimei organizate variază în funcție de condițiile
sociale, deşi unele dintre ele cunosc o solicitare relativ stabilă (prostituţia, jocurile
de noroc sau camăta).

3. Cauza și condițiile criminalității organizate

Cauza criminalităţii organizate consistă în existenţa unei cereri sociale


puternice la anumite produse şi servicii nesatisfăcute, datorită prohibiţiei juridice
instituite asupra lor.
Acţiunea cauzei este favorizată de două condiţii principale: (1) posibilitatea
obţinerii unor profituri exorbitante prin comercializarea unor astfel de produse sau
servicii, care formează o motivație deosebit de puternică, și (2) riscul relativ redus
de a fi demascat şi inacceptabil de aspru sancţionat pentru o această activitate
criminală.

Lectură recomandată
4. Bejan Octavian, Spre o definire criminologică exactă a criminalităţii orga-
nizate, Revista naţională de drept, anul 2002, nr. 9.
5. Bujor Valeriu, Referinţe vizând esenţa criminalităţii organizate, Legea și
viața, anul 2008, nr. 2.
6. Бужор В.Г., Наступит ли в Молдове царство «крестных отцов» или
еще раз об организованной преступности, Закон и жизнь, 1992 г., № 4.

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 21


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

Întrebări de verificare
1. Ce este criminalitatea organizată?
2. Care sunt trăsăturile distinctive ale criminalității organizate?
3. Care este esența criminalității organizate?
4. Care sunt obiectele de activitate ale crimei organizate?
5. Care sunt cauza și condițiile criminalității organizate?

___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 22


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

TEMA NR. 6: TRAFICUL DE FIINȚE UMANE

1. Esența traficului de ființe umane


2. Mecanismul traficului de ființe umane

1. Esența traficului de ființe umane

Traficul de ființe umane este manifestarea cea mai răspîndită a criminalității


organizate din Republica Moldova.

Traficul de fiinţe umane constituie o formă particulară de


manifestare a criminalităţii organizate, care constă în comer-
ţul cu oameni sau cu organe şi ţesuturi ale acestora, cu scopul
de a extrage profituri considerabile, speculînd o anumită cere-
re existentă în societate.

În calitate de formă particulară a crimei organizate, traficul de ființe umane


posedă trăsăturile caracteristice tipului dat de criminalitate, are o esenţă identică şi
se supune legilor de existenţă proprii fenomenului din care face parte.
Dincolo de însuşirile generale, traficul de fiinţe umane se distinge însă prin
anumite particularităţi. Traficul de fiinţe umane constă în comerţul ilicit cu oameni
sau cu anumite organe şi ţesuturi ale lor, adică, într-un schimb de obiecte prin
cumpărarea şi vînzarea lor, în care unul dintre ele îl constituie fiinţa umană, iar
celălalt – mijloacele pecuniare sau alte obiecte acceptate.
Trăsăturile principale ale traficului de fiinţe umane, sunt, practic, aceleaşi
proprii crimei organizate, şi anume: (1) comerţ cu fiinţe umane, inclusiv cu orga-
nele şi ţesuturile lor; (2) activitate criminală în grup (stabil şi numeros); (3) divizi-
une pronunţată a activităţii criminale; (4) ierarhizare strictă a grupului criminal; (5)
norme de conduită şi valori criminale exact definite şi riguros aplicate; (6) profesio-
nalizare criminală.

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 23


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

Esenţa traficului de fiinţe umane constă în dobîndirea unor profituri exorbi-


tante sau, cel puţin, consistente pe calea comerţului cu oameni, inclusiv cu organele
şi ţesuturile lor. Această caracteristică trebuie să fie considerată drept trăsătură
definitorie primordială, invariabil prezentă, indiferent de formele particulare pe
care le îmbracă fenomenul traficului de fiinţe umane.
Iniţierea unei astfel de activităţi criminale nu provine din imaginaţia unor inşi
hotărîţi să se căpătuiască cu tot dinadinsul pe calea crimelor. Ea se naşte, legic, ca
răspuns la o anumită cerere în acest sens şi poate să devină un fenomen social
propriu-zis, aşa cum s-a şi întîmplat în Europa ultimului deceniu. Această cerere a
apărut în virtutea relaţiilor şi proceselor sociale formate, la un moment dat, dar a
fost puternic condiţionată de afluxul necontrolat de braţe de muncă ieftine. Ea viza,
în principal: cererea la braţe de muncă ieftine pentru munca la negru; cererea la
femei şi copii pentru industria sexului; cererea la organe şi ţesuturi umane; cererea
la unelte umane pentru anumite activităţi criminale (furturi de buzunar, furturi din
autoturisme etc.).
Traficul de fiinţe umane are drept obiect de activitate: femei şi fete pentru
industria sexului; copii în scop de adopţie; bătrîni, copii, infirmi etc. în scop de
cerşit; copii pentru comiterea de infracţiuni; femei, bărbaţi şi copii pentru munca
forţată sau sclavie; organe şi ţesuturi umane sau persoane în scopul prelevării
acestora etc. În jurul acestor obiecte de activitate criminală se constituie forme
distincte ale traficului de fiinţe umane.
Pericolele pentru care comerţul cu fiinţe umane este socialmente interzis
sunt, în principal, următoarele: (1) comerţul cu fiinţe umane reprezintă un act
profund inuman, de natură a promova un tip de relaţii sociale care suscită dispreţul,
alienarea şi învrăjbirea între oameni; (2) comportă o violare gravă a drepturilor şi
libertăţilor omului; (3) amplifică fenomenul criminalităţii organizate şi, în genere,
criminalitatea; (4) alimentează o serie de comportamente socialmente indezirabile
(cerşetoria, pedofilia etc.).

2. Mecanismul traficului de ființe umane

Profitînd, cu o uimitoare abilitate, de condiţiile propice oferite de societate,


traficul de fiinţe umane se dezvoltă continuu şi devine o activitate criminală com-
plexă, bine organizată şi lucrativă.
Octavian Bejan | NOTE DE CURS 24
Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

Activitatea criminală de acest gen este practicată de persoane particulare, dar


mai ales de grupări criminale, care pot fi astfel clasificate: (1) grupuri criminale
mari; (2) reţele criminale, adică verigi relativ independente (indivizi sau grupuri
mici de criminali), care cooperează episodic, fără să formeze grupuri criminale
unitare şi stabile; (3) grupuri criminale mici; (4) persoane particulare.
Mecanismul traficului de fiinţe umane include etapele de realizare a activi-
tăţii criminale, actorii implicaţi şi filierele utilizate în acest scop, şi anume:
1) recrutarea potenţialelor victime,
2) transportarea victimelor,
3) vînzarea-cumpărarea victimelor.
În cadrul fiecărei dintre etapele menţionate există cîteva subetape, cum ar fi:
organizarea activităţii criminale, alegerea şi verificarea traseului – formarea filierei,
colectarea informaţiei despre potenţialele victime şi beneficiari, tăinuirea (adăpos-
tirea) persoanelor traficate, perfectarea actelor, prostituarea forţată etc.
În mecanismul traficului de fiinţe umane sunt implicaţi mai mulţi actori, în
funcţie de sarcina care îi revine traficantului concret. Actorii principali sunt: capul,
racolatorul, însoţitorul, patronul şi victima. Pe lîngă actorii principali, în traficul de
fiinţe umane sunt implicaţi, de asemenea, şi o seamă de actori secundari. Dintre
aceştia fac parte: informatori, lucrători ai misiunilor diplomatice însărcinaţi cu
perfectarea vizelor, poliţişti, vameşi, demnitari corupţi etc. Filierele constau din
traseul, bine pus la punct şi asigurat, parcurs de victimele traficului de fiinţe umane
din ţara de origine prin ţara (eventual ţările) de tranzit spre ţările de destinaţie.

Lectură recomandată
1. Bejan Octavian și Botnaru Gheorghe, Traficul de fiinţe umane, Editura
„Pontos”, Chişinău, 2002.
2. Botnaru Gheorghe, Bujor Valeriu și Bejan Octavian, Caracterizare
criminologică şi juridico-penală a traficului de fiinţe umane, Centrul de
Prevenire și Asistență Criminologică și Universitatea „Alecu Russo”,
Chişinău, 2008.

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 25


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

Întrebări de verificare
1. Ce este traficul de ființe umane?
2. Care sunt trăsăturile distinctive ale traficului de ființe umane?
3. Care este esența traficului de ființe umane?
4. Care sunt pericolele sociale ale traficului de ființe umane?
5. Care este mecanismul de traficare a ființelor umane?

___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 26


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

TEMA NR. 7: TRAFICUL DE DROGURI

1. Esența traficului de droguri


2. Pericolul și consecințele sociale ale traficului de droguri
3. Cauza și condițiile traficului de droguri

1. Esența traficului de droguri

Traficul de droguri este o formă a criminalității organizate, care se manifestă


și în Republica Moldova.

Traficul de droguri constituie o formă particulară de mani-


festare a criminalităţii organizate, care constă în cultivarea,
fabricarea, transportarea, depozitarea sau comercializarea
ilegală a substanțelor narcotice, cu scopul de a extrage profi-
turi considerabile, speculînd o anumită cerere existentă în
societate.

În calitate de formă particulară a crimei organizate, traficul de droguri


posedă trăsăturile caracteristice tipului dat de criminalitate, are o esenţă identică şi
se supune legilor de existenţă proprii fenomenului din care face parte.
Dincolo de însuşirile generale, traficul de droguri se distinge însă prin
anumite particularităţi.
Trăsăturile principale ale traficului de droguri, sunt, practic, aceleaşi proprii
crimei organizate, şi anume: (1) comerţ cu narcotice sau substanțe psihotrope; (2)
activitate criminală în grup (stabil şi numeros); (3) diviziune pronunţată a activităţii
criminale; (4) ierarhizare strictă a grupului criminal; (5) norme de conduită şi valori
criminale exact definite şi riguros aplicate; (6) profesionalizare criminală.
Esenţa traficului de droguri constă în dobîndirea unor profituri exorbitante
sau, cel puţin, consistente pe calea comerţului cu droguri. Această caracteristică
trebuie să fie considerată drept trăsătură definitorie primordială, invariabil prezentă,
Octavian Bejan | NOTE DE CURS 27
Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

indiferent de formele particulare pe care le îmbracă fenomenul traficului de


droguri.

2. Pericolul și consecințele sociale ale traficului de droguri

Consecinţele dezastruoase pe care le provoacă traficul de droguri sunt carac-


teristice, de fapt, pentru criminalitatea organizată în general, și anume: alimentarea
unor conduite socialmente indezirabile sau ilegale (consumul de droguri, practi-
carea prostituţiei etc.; deţinerea în sclavie, utilizarea ilicită (grefare, cercetare etc.) a
organelor şi ţesuturilor umane etc.); comiterea de asasinate, răpiri, incendieri şi a
altor infracţiuni grave în cursul activităţii criminale de bază; provocarea corupţiei,
la toate nivelurile de decizie administrativă; oferirea suportului financiar diverselor
grupări teroriste şi insurecţioniste; implicarea în activitatea economică ilegală
(subterană) şi legală, utilizînd metode criminale şi agresive de promovare a intere-
selor proprii; crearea şi întreţinerea (cu premeditare) a unui climat social de
intimidare, dezlănţuind puternice sentimente de groază şi insecuritate etc.
Periculozitatea deosebită a criminalităţii organizate, inclusiv a traficului de
droguri, provine în principal de la două caracteristici ale ei: (1) odată generată de
anumiţi factori sociali, crima organizată capătă o forţă interioară de propagare,
prin care tinde neîncetat să se extindă, inclusiv să penetreze instituţiile sociale şi
publice. Astfel, ea încearcă insistent, dincolo de activitatea criminală de bază şi
veniturile substanţiale cu care s-a pricopsit, să acumuleze putere economică, să
procure influenţă politică, să se asigure cu imunitate (impunitate) faţă de organele
de drept şi, în genere, să se impună în societate; (2) criminalitatea organizată nu
doar aduce atingere unor relaţii sociale, ea loveşte, prin tendinţele sale de penetrare
a instituţiilor sociale şi politice, în chiar pilonii societăţii, încercînd s-o domine.
Crima organizată se dezvoltă (autorii ei preferă să opereze), în special, în
ţările al căror sistem legislativ în materie este slab sau pedepsele prevăzute sunt
mici, care se confruntă cu războaie civile, activităţi teroriste, instabilitate politică,
conflicte etnice, cele care nu pot asigura controlul guvernamental asupra unor părţi
din teritoriul naţional, care sunt măcinate de corupţie ori în care sistemele de
control vamal, financiar şi judiciar nu funcţionează cu eficienţa corespunzătoare.

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 28


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

Sunt cunoscute cazuri în care criminalitatea organizată izbuteşte să concrea-


scă strîns cu chiar corpul social (Columbia, Afganistan sau regiunea transnistrea-
nă).
Criminalitatea organizată cunoaște o dezvoltare atît de puternică în țările
capitaliste, încă permite instaurarea criminalului deasupra omului. Membrii grupă-
rilor de crimă organizată își pot permite să ucidă orice membru al societății, pentru
că societatea capitalistă este incapabilă să le anihileze. Fiind neprotejați, membrii
societății trăiesc permanent cu frica în sîn și nu riscă să îi înfrunte pe criminali.
Întrucît traficanții de droguri nu pot să existe fără consumatorii de stupefi-
ante, aceștia din urmă contribuie în mod indirect, dar decisiv la producerea mon-
struozităților săvîrșite de traficanți (asasinate, agresări fizice, șantaj, drogare silită
etc.), ceea ce este valabil pentru toți beneficiarii de servicii și produse ilicite (pros-
tituție, pedofilie, armament etc.).

2. Cauza și condițiile traficului de droguri

Cauza traficului de droguri consistă în existenţa unei cereri sociale puternice


la substanțe narcotice și psihotrope nesatisfăcută, datorită prohibiţiei juridice
instituite asupra lor.
Acţiunea cauzei este favorizată de două condiţii principale: (1) posibilitatea
obţinerii unor profituri exorbitante prin comercializarea drogurilor, care formează o
motivație deosebit de puternică, și (2) riscul relativ redus de a fi demascat şi
inacceptabil de aspru sancţionat pentru o această activitate criminală.
Persistenţa factorilor indicaţi determină implacabil dăinuirea sau chiar
proliferarea acestui fenomen social morbid.

Lectură recomandată
1. Bercheșan Vasile și Pletea Constantin, Drogurile și traficanții de droguri,
Editura „Paralela 45”, Pitești, 1998.
2. Bomba drogurilor, Editura „Humanitas”, București, 1991.
3. Ziegler Jean, Seniorii crimei organizate, Editura „Antet”, 1998.

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 29


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

Întrebări de verificare
1. Ce este traficul de droguri?
2. Care sunt trăsăturile distinctive ale traficului de droguri?
3. Care este esența traficului de droguri?
4. Care este rolul consumatorilor în existența traficului de droguri?
5. Care sunt cauza și condițiile traficului de droguri?

___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 30


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

TEMA NR. 8: CORUPȚIA

1. Esența corupției
2. Ipostazele corupției
3. Cauza și condițiile corupției

1. Esența corupției

Corupția reprezintă actualmente manifestarea criminală dominantă și cea mai


distrugătoare din Republica Moldova.

Corupția constituie o formă particulară de manifestare a cri-


minalității care constă în folosirea atribuţiilor de serviciu în
interes personal, ceea ce afectează sau chiar paralizează
funcţionarea normală a instituţiilor, organizaţilor şi întreprin-
derilor, din care cauză este perturbată însăşi viaţa socială.

Fenomenul corupţiei se compune dintr-un anumit gen de comportamente


proprii persoanelor din cadrul unor instituţii, organizaţii sau întreprinderi care
dereglează buna lor funcţionare. O dată perturbată activitatea acestora, societatea
resimte disfuncţiile produse, mai mult sau mai puţin, în funcţie de importanţa
socială a respectivei instituţii, organizaţii sau întreprinderi (ministere, primării,
şcoli, spitale, fabrici, gospodării agricole etc.).
Modul de organizare a societăţilor moderne presupune existenţa unei multi-
tudini de instituţii, organizaţii şi întreprinderi, în cadrul cărora individul capătă
calitatea de angajat, iar activitatea lui este legată de o anumită funcţie şi, respectiv,
de exercitarea unor atribuţii care decurg din funcţia ocupată. Viaţa individului este
circumscrisă funcţiei şi atribuţiilor exercitate, ea se defineşte, în mare parte, prin
aceste atribute. Este firesc, în asemenea condiţii, ca conduitele criminale să ţină tot
mai mult de funcţie şi atribuţiile de serviciu. Anume astfel se explică numărul
ridicat de incriminări care vizează exercitarea unor atribuţii de serviciu (42% de art.
Octavian Bejan | NOTE DE CURS 31
Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

din Partea specială a Cod. pen. al R. Moldova, 2007) şi, în consecinţă, al celor care
vizează, direct sau indirect, fapte de corupţie (24,1%).

2. Ipostazele corupției

Corupţia se caracterizează prin astfel de ipostaze distincte:


 corupţie individuală,
 corupţie sectorială,
 corupţie socială,
 corupţie generală.
Corupţia individuală este prezentă în situaţia în care faptele de corupţie au o
frecvenţă redusă, manifestîdu-se sporadic în diverse sfere de activitate socială. În
această ipostază, corupţia nu există ca fenomen social, ci ca nişte simple devieri
comportamentale de la relaţiile stabilite în societate, avînd caracter de excepţie. Ea
nu afectează viaţa socială, iar cauzele faptelor concrete care o compun mecanic
sunt eterogene şi nu provin dintr-un proces social unitar. De exemplu, Finlanda,
Noua Zelandă, Danemarca, Islanda, Singapore sau Elveţia.
Corupţia sectorială există în cazul în care ea capătă proporţii numai într-o
anumită sferă de activitate socială sau, în cel mai rău caz, în cîteva dintre ele.
Există o evoluţie diferenţiată a corupţiei: pe de o parte, are loc o sporire accentuată
a manifestărilor de corupţie în una sau cîteva sfere de activitate socială, iar pe de
altă parte, faptele de corupţie rămîn la un nivel constant în restul domeniilor vieţii
sociale. În această ipostază, corupţia devine un fenomen social. Efectele ei se pot
resimţi şi la nivelul întregii societăţi. De exemplu, în anii 60-80 în Italia corupţia a
penetrat adînc sfera politică, alimentînd o serie de fenomene nocive: crimă organi-
zată, convulsii sociale, instabilitate politică şi dezvoltare economică anevoioasă.
Corupţia socială este prezentă în situaţia proliferării extinse a manifestărilor
de corupţie, fapte de corupţie fiind atestate în toate sferele de activitate socială,
practic fără deosebire, într-un număr crescînd. În această ipostază, corupţia consti-
tuie un fenomen social extins. Ea afectează grav activitatea normală a instituţiilor,
organizaţiilor şi întreprinderilor, ceea ce conduce la perturbări sociale majore.
Există un risc sporit de transformare a corupţiei sociale în corupţie generală,
datorită unei tendinţe inerente, legice. Reprezentativ pentru această ipostază este
cazul U.R.S.S., din perioada de dinaintea destrămării.
Octavian Bejan | NOTE DE CURS 32
Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

Corupţia generală există în condiţiile unei omniprezenţe a faptelor de corup-


ţie. Ele devin o prezenţă banală în absolut orice sferă a vieţii sociale şi în aproape
toate segmentele acesteia. Numărul faptelor de corupţie depăşeşte numărul tuturor
celorlalte crime, iar ponderea lor în ansamblul criminalităţii este covîrşitoare. În
această ipostază, corupţia devine un fenomen social generalizat. Fenomenul corup-
ţiei influenţează decisiv majoritatea fenomenelor şi proceselor din societate. De
exemplu, R. Moldova, F. Rusă sau Ucraina (vezi clasamentul Transparency Inter-
naţional).

3. Cauza și condițiile corupției

Deși recurg mai rar la acțiuni criminale pentru a-și realiza interesele, în
comparație cu celelalte categorii sociale, intelectualii se dedau relativ frecvent la
acte de corupție. Faptul se explică prin aceea că este nevoie de mai puțină rațiune
pentru a-ți da seama că, de exemplu, omorul este socialmente periculos și mult mai
multă rațiune pentru a înțelege modul în care actele de corupție distrug societatea.
Corupția constituie una dintre manifestările criminale care au o capacitate de
reproducere. Reproducerea are loc datorită indivizilor corupți, care o dată ajunși
suficient de numeroși și poziționați în funcții de decizie exercită o presiune irezis-
tibilă asupra altor persoane. Cu cît cei corupți sunt mai numeroși, cu atît ei influen-
țează mai puternic și mai mulți membri ai societății, corupîndu-i.
Corupția nu numai că se reproduce, ci și favorizează puternic criminalitatea
generală, în cazul în care contaminează organele anticrimă. Răspunderea și pedea-
psa penală constituie factori care îi determină pe indivizi să se abțină de la acte cri-
minale, dar posibilitatea de a scăpa de răspundere sau pedeapsă îi anulează efectul.

Lectură recomandată
1. Bejan Octavian, Corupția: noțiune, prevenire și contracarare, Chişinău,
2007.
2. Bejan Octavian, Dicţionar de criminologie, Chişinău, 2009, articolul
„Corupția”.
3. Ilie Sergiu, Corupția: aspectul criminologic, în „Corupția”, Editura „Arc”,
Chișinău, 2000.

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 33


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

Întrebări de verificare
1. Ce este corupția?
2. Ce caracterizează manifestarea corupției în Republica Moldova?
3. Care ipostaze caracterizează corupția?
4. Care factori influențează corupția?
5. Cum influențează corupția asupra altor manifestări criminale?

___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 34


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

TEMA NR. 9: CRIMINALITATEA ECONOMICĂ

1. Esența criminalității economice


2. Pericolul și consecințele sociale ale criminalității economice
3. Cauza și condițiile criminalității economice

1. Esența criminalității economice

Criminalitatea economică reprezintă unul dintre cele mai distructive tipuri de


criminalitate din Republica Moldova.

Criminalitatea economică constituie o formă particulară de


manifestare a criminalității care constă în săvîrșirea unor acte
criminale de natură economică.

În planul societății contemporane, este de natură economică activitatea de


acordare a serviciilor și de producere a bunurilor pentru alte persoane (bunurile și
serviciile nu sunt destinate consumului sau necesităților personale).
Criminalitatea economică se compune din crime de contrabandă, activitate
ilegală de antreprenoriat, concurență neloială, fals în acte contabile etc.
Criminalitatea economică poate să fie înțeleasă și în sens larg, adică de acte
criminale săvîrșite în procesul și în legătură cu activitatea economică. În acest caz,
criminalitatea economică include și crime de omor, înșelătorie, șantaj etc. De
exemplu, patronul unei companii îl asasinează (comandă asasinarea) pe conducă-
torul unei alte companii din aceiași sferă de activitate economică, pentru a se
debarasa de principalul său concurent. Iată un alt exemplu: directorul unei uzine
află că un angajat are intenția de a informa autoritățile publice competente despre
faptul că întreprinderea nu respectă regulile de protecție a mediului, poluînd aerul,
înăimește indivizi care îl agresează fizic și îl amenință cu răfuială în cazul în care
își materializează intenția.

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 35


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

Criminalitatea economică include o serie de subtipuri de criminalitate, cum


ar fi criminalitatea financiară, criminalitatea fiscală sau criminalitatea bancară.
Criminalitatea fiscală se suprapune numai parțial cu criminalitatea economică,
deoarece crime fiscale sunt săvîrșite și de persoanele care au obligații fiscale, dar
ale căror venituri nu provin dintr-o activitate economică.

2. Pericolul și consecințele sociale ale criminalității economice

Pericolul social reiese din consecințele sociale ale criminalității economice,


adică perturbarea funcționării normale a sistemului economic al societății.
Principalele consecințe sociale ale criminalității economice sunt:
 dereglarea sistemului economic al societății,
 sărăcirea sectorului public,
 prejudicierea domeniilor dependente (învățămînt, sănătate etc.),
 afectarea intereselor populației.
Dereglarea sistemului economic al societății se poate produce, de exemplu,
din cauză că un agent economic nu își onorează obligațiile fiscale. Întrucît el nu
plătește impozite, el poate diminua considerabil prețul bunurilor sau serviciilor. În
consecință, ceilalți agenți economici din domeniu se văd nevoiți să înceteze activi-
tatea economică sau plata impozitelor, pentru a face față concurenței.
Sărăcirea sectorului public poate să aibă loc, de exemplu, din cauza econo-
miei subterane. Or, sectorul public este alimentat din sursele provenite de la agenții
economici (impozite, taxe etc.). Dacă nu există bani în buget, atunci nu pot să fie
reparate drumurile sau căile ferate, amenajate și îngrijite parcurile sau terenurile de
joacă pentru copii, întreținute monumentele istorice sau culturale, înlăturate conse-
cințele catastrofelor naturale, lichidată poluarea naturii sau conservată biodiversita-
tea etc. Într-o astfel de situație coexistă mașini luxoase cu drumuri denivelate, case
splendide cu școli dărăpănate, oficii somptuoase cu spitale degradate, vile opulente
cu muzee năruite etc.
Prejudicierea domeniilor dependente survine din cauza lipsirii unor sfere de
activitate sociale de mijloacele necesare desfășurării acestor activități. De exemplu,
dacă nu sunt suficienți bani în bugetul țării, atunci nu poate să fie finanțată cer-
cetarea științifică, cultura sau apărarea și securitatea criminologică (publică și
națională). Apărarea națională este prejudiciată în diverse moduri: o economie
Octavian Bejan | NOTE DE CURS 36
Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

nefuncțională înseamnă insuficiență de fonduri pentru apărare (procurarea arma-


mentului, muniției, mijloacelor de transport etc.); o economie fără producție națio-
nală face țara vulnerabilă în fața presiunilor economice (embargou, blocadă etc.) și
neputincioasă în caz de conflict militar (este lipsită de resurse proprii, pe care
nimeni nu i le va da sau nu va putea să le dee din cauza unor blocade militare).
Afectarea intereselor populației poate avea loc, de exemplu, din cauza con-
curenței neloiale, în situația în care a falimentat o companie și angajații și-au perdut
locurile de muncă sau din cauza neachitării impozitelor, căci mai puțin bani în
visteria țării înseamnă servicii publice mai proaste (asistență medicală, învățămînt
etc.) și diminuarea pensiilor și a salariilor angajaților publici. În general, dereglarea
economiei naționale conduce la o scădere a nivelului de viață al populației.
Nu numai criminalitatea economică lovește în sistemul economic al socie-
tății, ci și alte manifestări criminale. De exemplu, un demnitar ia o decizie care
avantajează un agent economic străin în detrimentul economiei naționale, deoarece
a fost corupt de acesta.

3. Cauza și condițiile criminalității economice

Existența unei activități sociale de natură economică constiutie cauza crimi-


nalității economice. Principalele condiții care favorizează criminalitatea economică
sunt: • dificultatea demascării unor crime economice, • controlul insuficient asupra
corectitudinii agenților economici, precum și • corupția (este principalul factor fa-
vorizant în R. Moldova).

Lectură recomandată
1. Bujor V., Pop O., Criminalitatea economico-financiară domeniu de cerce-
tare al criminologiei moderne, Editura „Mirton”, Timişoara, 2002.
2. Bujor V., Pop O., Criminalitatea în domeniul fiscal, Editura „Mirton”,
Timişoara, 2002.
3. Bujor V., Pop O., Utilizarea circuitelor bancare în activităţi de spălare a
banilor, Editura „Mirton”, Timişoara, 2002.

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 37


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

Întrebări de verificare
1. Ce este criminalitatea economică?
2. Care este înțelesul larg al termenului „criminalitate economică”?
3. Care subtipuri include criminalitatea economică?
4. Care sunt pericolul și consecințele sociale ale criminalității economice?
5. Care sunt cauza și condițiile criminalității economice?

___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 38


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

TEMA NR. 10: CRIMINALITATEA MINORILOR

1. Esența criminalității minorilor


2. Cauza și condițiile criminalității minorilor

1. Esența criminalității minorilor

Societatea manifestă o permanentă preocupare de criminalitatea minorilor


sau, altfel zis, criminalitatea juvenilă, deoarece persoanele care săvîrșesc crime pînă
la atingerea majoratului devin frecvent criminali recidiviști, care reprezintă un
pericol permanent pentru societate.

Criminalitatea minorilor constituie o formă particulară de


manifestare a criminalității care constă în săvîrșirea crimelor
de către persoane care nu au atins vîrsta majoratului.

Prin urmare, vîrsta criminalilor constituie trăsătura definitorie a criminalității


minorilor.
Experiența a numeroase generații și rezultatele cercetărilor științifice denotă
că modul în care se formează un individ în copilărie îi caracterizează, de regulă,
viața la maturitate. Altfel spus, cum îl educăm, așa el se va comporta restul vieții.
Încercările de a-l schimba pe individ la maturitate reușesc rareori și niciodată în
totalitate. Acest fapt ne conduce la ideea că psihicul uman este deosebit de maleabil
în copilărie, apoi devine tot mai rigid. Din aceste considerente este atît de
importantă prevenirea criminalității minorilor. Dacă un copil se formează în spirit
criminal, atunci există o mare probabilitate că el va deveni un recidivist, adică va
manifesta un comportament criminal constant.
Un aspect important al problemei criminalității minorilor îl constituie defi-
nirea majoratului. Majoratul reprezintă acea stare a individului în care trăsăturile

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 39


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

lui intelectuale, volitive și sociale sunt suficient de formate pentru o interacțiune


socialmente acceptabilă cu ceilalți membri ai societății.
Problema constă în a determina cu suficientă precizie vîrsta la care capaci-
tatea socială a individului este pe deplin formată. Nu există o părere unanimă în
această privință. Sunt indicate vîrste de la 12 pînă la 25 de ani.
Vîrsta maturității este determinată cu ajutorul a două criterii: biologic și
social. Sub aspect biologic, organismul uman are niște limite de dezvoltare inte-
lectuală, volitivă și a necesităților morale, adică un ritm de dezvoltare predeter-
minat. Sub aspect social, viteza de formare a omului este influențată de comple-
xitatea vieții sociale, condițiile de educație, puterea de control social, precum și de
alți factori de natură socială. Factorii biologici variază de la o generație la alta și de
la un individ la altul, în timp ce factorii sociali variază de la o epocă la alta și de la
o societate la alta.
Capacitatea juridică deplină a persoanelor fizice începe la 18 ani în Repub-
lica Moldova. Anume această vîrstă este considerată drept limita de demarcare a
criminalității juvenile în raport cu criminalitatea adulților.
Limita inferioară coincide cu vîrsta de la care un copil poate să săvîrșească
fapte voite de natură criminală, chiar dacă nu este conștient de pericolul social al
acțiunilor sale. Există, de exemplu, cazuri în care copii în vîrstă de pînă la zece ani
își omoară (prin incendirere etc.) intenționat părinții (este vorbă nu de intenție
penală, ci psihologică). Cercetarea și analiza criminologică a acestor comporta-
mente este necesară în vederea elaborării măsurilor de prevenire a lor.
Există și limite intermediare, care indică limita prevenirii represive penale a
comportamentelor criminale ale minorilor. Codul penal al Republicii Moldova
fixează vîrsta răspunderii penale la 14 ani pentru o serie de comportamente și de 16
ani pentru celelalte. Această limită de 14 ani indică perioada de adolescent. Pînă la
această vîrstă sunt aplicate măsuri de prevenire represive nepenale. De exemplu,
aplicarea unei corecții fizice de către părinte. În Canada, copiii-problemă sunt
plasați în centre pentru tineri cu regim special unde pot să fie imobilizați prin forță
fizică de către agenți de securitate și educatori sau chiar izolați pentru o perioadă în
odăi speciale sau celule.

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 40


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

2. Cauza și condițiile criminalității minorilor

Cauza criminalității minorilor constă în imaturitatea biologică sau socială a


persoanelor care nu au atins o anumită vîrstă.
Este necesar a preciza însă că unii indivizi nu se maturizează niciodată în
mod suficient, după cum o indică faptul că o parte dintre membrii societății care au
ajuns la bătrînețe continuă să vadă în crimă o modalitate validă de realizare a inte-
reselor. Numărul acestora diferă de la o societate la alta în funcție de nivelul de
inteligență al generației de indivizi care o alcătuiesc.
Acțiunea cauzei este favorizată de astfel de condiții:
 educație inadecvată în sînul familiei (părinți criminali, bețivi sau imo-
rali);
 influență nefastă exercitată de criminali (recidiviști sau profesioniști);
 influență negativă exercitată de minori cu orientări criminale;
 educație greșită prin filme care propagă crima, violența, samavolnicia,
sexualitatea, cinismul etc.;
 influență nocivă din partea unor surse necontrolate de informație (în
special din rețeaua informatică globală „Internet”).
O problemă deosebit de actuală o constituie influența criminogenă a filmelor.
Producătorii și difuzorii nu testează efectul filmelor asupra populației, limitîndu-se
la propriile apreciere care sunt incorecte, căci într-o serie semnificativă de cazuri
ele constituie stimuli puternici de comportament criminal. Efectul filmelor este
deosebit de puternic asupra oamenilor, deoarece ei le percep ca pe niște modele
oficiale de comportament (o dată ce sunt permise).

Lectură recomandată
1. Bejan Octavian, Criminalitatea minorilor şi soluţia educaţională între mit şi
realitate, în ,,Studii criminologice şi juridice privind criminalitatea: anuar
științific”, ediția a II-a, Academia de Poliție „Ștefan cel Mare” și Asociația
Tinerilor Juriști Cercetători, Chişinău, 2001.
2. Bejan Octavian și Bejan Valeriu, Familia, Chișinău, 2012.
3. Țurcan Valeriu, Unele consideraţiuni faţă de minorii în conflict cu legea în
„Studii criminologice şi juridice privind criminalitatea”, Chişinău, 2001.

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 41


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

Întrebări de verificare
1. Ce este criminalitatea minorilor?
2. De ce societatea manifestă o preocupare de criminalitatea minorilor?
3. Cu ajutorul căror criterii este determinată vîrsta maturității?
4. Care sunt limitele de delimitare a criminalității minorilor?
5. Care sunt cauza și condițiile criminalității minorilor?

___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 42


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

TEMA NR. 11: CRIMINALITATEA PRIMARĂ

1. Esența criminalității primare


2. Cauza și condițiile criminalității primare

1. Esența criminalității primare

Criminalitatea primară deţine proporţia precumpănitoare în ansamblul crimi-


nalităţii (crime și criminali).

Criminalitatea primară constituie o formă particulară de


manifestare a criminalității și este alcătuită din crimele al
căror făptuitor este tras pentru prima dată la răspundere
penală sau din crimele săvîrșite prima dată.

Prima abordare înglobează în conceptul de criminalitate primară numai


crimele depistate care au fost săvîrșite prima dată, iar a doua abordare include în
noțiunea de criminalitate primară numai crimele săvîrșite prima dată, indiferent
dacă ele au fost sau nu depistate.
Toate crimele înregistrate într-o perioadă oarecare pot să fie divizate în două
categorii: criminalitatea primară și criminalitatea de recidivă, adică în crimele al
căror făptuitor este pentru prima dată tras la răspundere penală și crimele al căror
făptuitor anterior a fost tras la răspundere penală sau recidivist.
La rîndul ei, criminalitatea primară trebuie să fie divizată în alte două cate-
gorii importante: crime al căror făptuitor nu va săvîrși niciodată o altă crimă și
crime al căror făptuitor va săvîrși o nouă crimă și va completa cohorta recidiviș-
tilor. Primii se caracterizează, de regulă, printr-un comportament respectuos față de
normele morale și legale, iar cei din urmă se caracterizează prin respingerea
normelor morale, nihilism juridic și parazitism social. Pentru primii crima săvîrșită
este prima și ultima din viața lor sau cel puțin ultima tragere la răspundere penală,
Octavian Bejan | NOTE DE CURS 43
Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

în timp ce pentru ultimii prima crimă reprezintă numai începutul unui șir, mai lung
sau mai scurt, de crime și condamnări sau chiar transformarea în criminali profesi-
oniști.
Criminalitatea primară este cea mai variată sub aspectul tipurilor de crime
care se regăsesc în ea, în raport cu orice alt tip de criminalitate.

2. Cauza și condițiile criminalității primare

Explicarea criminologică a criminalității primare este realizabilă prin prisma


explicației criminologice generale a criminalității, deoarece ea răspunde la întreba-
rea de ce un individ a săvîrșit o crimă. De ce el a săvîrșit această crimă, în așa mod,
în acest loc, împotriva acestei persoane etc. sau de ce apucăturile lui criminale
persistă sunt răspunsuri la alte întrebări. Prin urmare, cauza criminalității primare
este și cauza criminalității generale și, invers, cauza criminalității generale este și
cauza criminalității primare.
Cauza (directă) comportamentului criminal o constituie interesul, adică o
orientare spre schimbarea sau menținerea situației sale în vederea creării condițiilor
necesare de satisfacere a nevoilor, mai particular o orientare a individului spre
crearea prin acțiuni criminale a condițiilor necesare satisfacerii necesităților sale.
Interesul este format din trei elemente:
 necesitățile (biologice și psihologice),
 posibilitățile de satisfacere a necesităților (somatice, sociale și natu-
rale),
 rațiunea (gîndire, cunoștințe și voință).
Prin intermediul rațiunii, individul (organismul omului) conștientizează ne-
cesitățile sale, cunoaște posibilitățile obiective și subiective de satisfacere alor,
alege modalitățile optime și dirijează acțiunile sale spre crearea condițiilor de
satisfacere a necesităților.
Fiecare dintre aceste trei elemente constitutive este determinat de o serie de
factori specifici, care pot să fie organizați într-un sistem explicativ trilateral.
De altfel, majoritatea covîrșitoare a comportamentelor umane, deci atît cele
criminale, cît și cele necriminale, au drept cauză, adică sunt declanșate de interes
(un anumit interes), excepție făcînd o serie de comportamente care au fost declan-

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 44


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

șate de reflexe (condiționate ori necondiționate) sau de acțiuni involuntare (ticuri


etc.).
În ceea ce privește strict criminalitatea primară, o însemnătate particulară o
au condițiile care favorizează acțiunea cauzei. Faptul (circa 80-95% din persoanele
trase la răspundere penală anual au săvîrșit prima dată o crimă) că majoritatea
indivizilor care au săvîrșit o crimă nu recidivează, adică nu săvîrșesc o nouă crimă,
denotă că trecerea la actul criminal a fost înlesnită de ignorarea probabilității sau
chiar posibilității de a fi tras la răspundere penală.
Această ignoranță se manifestă sub două forme predominante. Prima, unii
indivizi consideră în mod eronat că nu vor fi demascați de organele anticrimă
(naivii). De exemplu, un individ vede un telefon portabil uitat pe o bancă, nu vede
alte persoane în preajmă și trage concluzia greșită că nimeni nu va afla că el și l-a
însușit. A doua, unii indivizi consideră eronat că în cazul unor fapte nu survine
răspundere penală (neștiutorii). De exemplu: băieții se bat, relativ frecvent, între ei
de mici copii, pentru a-și apăra sau promova interesele; ei continuă acest compor-
tament, o dată ajunși la vîrsta de adolescent sau la maturitate, căci el este încurajat
de anturaj drept o manifestare de curaj și bărbăție; într-o încăierare oarecare însă
cineva aplică o forță excesivă și îi provoacă răni rivalului care necesită internare în
spital sau atacă o persoană care apelează la ajutorul organelor de drept, din care
cauză curajosul este tras la răspundere penală, ceea ce îl nedumerește.
O escaladare a criminalităţii primare conduce, practic implacabil, la sporirea
criminalităţii recidiviştilor, aceasta din urma implică, la rîndul ei, determinarea mai
multor indivizi la fapte criminale şi, deci, o amplificare a criminalităţii primare.

Lectură recomandată
1. Bejan Octavian, Dicţionar de criminologie, Chişinău, 2009, articolul
„Criminalitate primară”.
2. Bejan Octavian, Explicație criminologică a comportamentului criminal,
Chișinău, 2009.
3. Bejan Octavian și Bujor Valeriu, Interes și crimă, Chișinău, 2004.

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 45


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

Întrebări de verificare
1. Ce este criminalitatea primară?
2. Cum putem privi criminalitatea primară?
3. În care categorii importante se subdivide criminalitatea primară?
4. Care este cauza criminalității primare?
5. Care condiții influențează criminalitatea primară?

___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 46


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

TEMA NR. 12: CRIMINALITATEA CONTRA PROPRIETĂȚII

1. Esența criminalității contra proprietății


2. Cauza și condițiile criminalității contra proprietății

1. Esența criminalității contra proprietății

Criminalitatea contra proprietății sau criminalitatea patrimonială deține o


pondere importantă în ansamblul criminalității (peste 50%).

Criminalitatea constra proprietății constituie o formă parti-


culară de manifestare a criminalității care constă în reali-
zarea intereselor egoiste prin atentare la proprietatea străină.

În cazul criminalității contra proprietății, criminalii își realizează interesele în


așa mod, încît aduc atingere proprietății altuia. Proprietatea altuia este violată nu
numai în cazul în care i se aduce atingere proprietății private, ci și colective sau
publice, deoarece proprietatea colectivă sau publică înglobează proprietatea unor
indivizi.
Criminalitatea contra proprietății este alcătuită din două categorii relativ
distincte de crime:
 crime care atentează neviolent la proprietate (furtul, escrocheria etc.),
 crime care atentează violent la proprietate (jafurile, tîlhăriile etc.).
Crimele care atentează violent la proprietate evoluează atît potrivit legilor
care guvernează criminalitatea de violență, cît și conform legilor care guvernează
criminalitatea contra proprietății. Astfel, sporirea criminalității de violență poate să
conducă la sporirea numărului de crime care atentează violent la proprietate, în
condițiile în care numărul de crime care atentează neviolent la proprietate nu
cunoaște o creștere siminală sau chiar se află în descreștere, și, invers, sporirea

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 47


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

numărului de crime care atentează neviolent la proprietate poate să nu fie însoțită


de o creștere similară a numărului de crime care atentează violent la proprietate sau
de o diminuare semnificativă a numărului acestora. Se poate întîmpla însă că
numărul ambelor categorii de crime contra proprietății, violente și neviolente, să
crescă în mod similar, în situația în care acțiunea factorilor care determină violența
criminală nu suportă modificări. Aceaste evoluții contradictorii se explică prin
faptul că crimele violente contra proprietății sunt influențate deopotrivă de factorii
care determină criminalitatea contra proprietății și criminalitatea violentă.
Crimele care atentează violent la proprietate pot să fie atribuite criminalității
contra proprietăți sau criminalității de violență, în funcție de criteriul utilizat sau,
altfel spus, punctul de vedere a fenomenului. Dacă plecăm de la scopul urmărit de
criminal, atunci trebuie să atribuit crimele care atentează violent la proprietate
criminalității contra proprietății. Din contră, dacă plecăm de la modul (violent) în
care a fost realizată intenția criminală, atunci urmează să atribuim crimele care
atentează violent la proprietate criminalității violente.

2. Cauza și condițiile criminalității contra proprietății

Cauza criminalității contra proprietății constă în necesitatea individului de a


dispune de unele bunuri pentru a-și realiza interesele, care bunuri se găsesc în
proprietatea altor persoane, dar pot să fie obținute de la acestea prim diverse acțiuni
criminale.
Existența omului constă în satisfacerea unor necesități, biologice sau psiho-
logice. El are necesitatea de a bea, de a mînca, de a se încălzi, de a se distra, de a se
simți important etc. Pentru satisfacerea acestor necesități el are nevoie de anumite
bunuri sau obiecte: pentru a bea el are nevoie de apă sau, mai general, de lichide;
pentru a mînca el are nevoie de produse alimentare, pentru a se încălzi el are nevoie
de haine, adăpost, lemne etc. sau de bani pentru a-și procura toate aceste bunuri.
De exemplu, un individ are necesitatea de a dispune de un autoturism. El are
posibilitatea să muncească și să îl procure sau să îl însușească de la o persoană care
are în proprietate un autoturism. În cazul în care, acest individ este orientat spre
satisfacerea necesităților sale pe căi criminale, el va fura acest autoturism de la
proprietarul ei, săvîrșind astfel o crimă contra proprietății.

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 48


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

Prin urmare, cu cît mai multe bunuri de natură a servi satisfacerea nevoilor
membrilor societății sunt accesibile, cu atît este mai mică criminalitatea contra
proprietății.
Bunăoară, datorită scăderii prețului de producere a unor bunuri (haine, încăl-
țăminte, produse electronice și informatice etc.), s-a creat o abundență de bunuri în
țările occidentale. Ca urmare, se produce o dinimuare continuă a nivelului crimi-
nalității contra bunurilor de peste un deceniu. Aceiași tendință se observă și în
Republica Moldova, în special din cauza infuziei de produse uzate gratuite care
sunt aduse în calitate de ajutor umanitar.
Un nivel scăzut al criminalității contra bunurilor poate să existe și în condiții
de dificit de bunuri, în cazul în care acestea sunt repartizate relativ uniform între
membrii societății (de exemplu, un control social suficient de puternic), după cum
se întîmplă în societățile bazate pe proprietate comună (societățile comuniste,
triburi din Africa sau America Latină etc.). Situația se explică prin acțiunea legii
egalității, potrivit căreia omul tinde să fie egalul semenilor săi.
Atentînd la proprietatea altuia, criminalul poate să urmărească realizarea
diverselor interese particulare, precum supraviețuirea, îmbogățirea sau răzbunarea.
De exemplu, cel care fură pentru că nu are ce să mănînce, urmărește scopul de a
supraviețui. Individul care dispune de cele necesare existenței poate să fure pentru a
se îmbogăți, pentru a-și satisface necesitatea psihologică de a nu fi mai prejos de
cei din anturajul său, pentru a nu fi disconsiderat de prietenii săi etc. În fine, un
individ poate să dea foc la casa altuia numai din intenția de a se răzbuna.

Lectură recomandată
1. Bejan Octavian, Prognoză criminologică privind evoluția criminalității
contra proprietății în Republica Moldova, Legea și viața, anul 2013, nr. 5.
2. Bejan Octavian, Prognoză criminologică privind noi forme de escrocherie
în Republica Moldova și unele recomandări practice, Legea și viața, anul
2013, nr. 9.
3. Долгова А.И. și Ванюшкин С.В., глава 18 «Общеуголовная корыстная
преступность», în Криминология, sub redacția A. I. Dolgova, 3-е издание
переработанная и дополненая, Издательство «Норма», Москва, 2005.

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 49


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

Întrebări de verificare
1. Ce este criminalitatea contra proprietății?
2. Din care categorii de crime se compune criminalitatea contra proprietății?
3. Cum se caracterizează dinamica crimelor contra proprietății?
4. Care este cauza criminalității contra proprietății?
5. Care sunt condițiile de existență ale criminalității contra proprietății?

___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 50


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

TEMA NR. 13: CRIMINALITATEA DE GRUP

1. Esența criminalității de grup


2. Cauza și condițiile criminalității de grup

1. Esența criminalității de grup

Criminalitatea de grup este una dintre cele mai persistente componente ale
criminalității (generale).

Criminalitatea de grup constituie o formă particulară de ma-


nifestare a criminalității care constă în săvîrșirea crimelor în
mod cooperat.

Grupurile de criminali se caracterizează, în primul rînd, prin • numărul


elementelor constituive și • gradul de organizare a acestora, adică cîți indivizi
formează grupurile criminale (mărimea grupului) și cît de stabile și conjugate sunt
acțiunile acestora (organizarea grupului). Mărimea grupului este o trăsătură
cantitativă, iar organizarea grupului – o trăsătură calitativă.
În funcție de gradul de dezvoltare, grupurile de criminali pot să fie clasificate
în patru tipuri:
 companie de delincvenți,
 grup criminal,
 grup organizat,
 organizație criminală.
Activitatea criminală comună, adică desfășurată în grup, se caracterizează
prin astfel de însușiri:
 acțiune sau activitate criminală înfăptuită de cîteva persoane,
 scop comun al participanților,

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 51


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

 organe de organizare și conducere a acțiunilor comune,


 divizarea procesului de activitate între participanți,
 relații interpersonale între participanți,
 acord expres sau tacit de cooperare.
Acțiune sau activitate criminală înfăptuită de cîteva persoane. Grup înseam-
nă pluralitate, iar pluralitatea înseamnă cel puțin două elemente. De aceea, se poate
vorbi despre grup numai în cazul în care o crimă este săvîrșită de cel puțin două
persoane.
Scop comun al participanților. Scopul grupului de criminali este definit de
rezultatul direct al acțiunilor sau activității criminale. De exemplu, a obține mij-
loace bănești pe calea furturilor din buzunare. Scopul grupului diferă însă de scopul
pentru care un individ participă la acțiunile sau activitatea acestuia. În exemplul
nostru, un individ poate să participe la activitatea grupului deoarece are nevoie de
mijloace de subzistență, altul vrea să se îmbogățească, în timp ce altul vrea să își
păstreze reputația de care se bucură în sînul cercului său de prieteni.
Organe de organizare și conducere a acțiunilor comune. Conducătorul sau
conducătorii grupului de criminali pot să fie acceptați tacit, să se impună cu forța
sau să fie aleși de ceilalți membri. Organul de dirijare poate să fie unipersonal sau
colectiv. Uneori există și o pluralitate de organe de conducere, organizate ierarhic
sau cu împuterniciri separate.
Divizarea procesului de activitate între participanți. Membrii grupului pot să
săvîrșească o parte din aceleași acțiuni sau acțiuni diferite (de exemplu, unul stă în
mașină, în timp ce alții doi jefuiesc femeile solitare din ascensorul unor case).
Relații interpersonale între participanți. Relațiile interpersonale sunt deter-
minate de interacțiunile funcționale, care țin de rolul fiecărui membru în grup.
Organizarea relațiilor dintre membri într-un sistem conduce la formarea unei perso-
nalități distincte a grupului de criminali.
Acord expres sau tacit de cooperare. Acordul tacit rezultă din faptul partici-
pării membrilor grupului la activitatea criminală comună.
Pericolul social deosebit al criminalității de grup constă în faptul că coope-
rarea criminalilor în mod semnificativ sporește, pe de o parte, șansele de reușită a
acțiunilor criminale și diminuează, pe de altă parte, posibilitățile de autoapărare ale
victimelor acestor acte criminale. De exemplu, un criminal stă la pîndă, alții efec-
tuează spargerea apartamentului, în timp ce ultimul îi așteaptă în mașina cu care ei
vor să părăsească locul crimei. Este clar că un singur criminal are mai puține șanse
Octavian Bejan | NOTE DE CURS 52
Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

să îndeplinească cu succes planul de a fura dintr-o casă sau dintr-un apartament,


fiind obligat să se ocupe de toate aceste aspecte sau să renunțe la o parte din ele. De
asemenea, o persoană are mai mari posibilități de a se apăra de un singur tîlhar
decît de cinci tîlhari sau, altfel spus, cu cît crește numărul atacatorilor cu atît des-
crește numărul celor care le-ar putea face față.
Criminalitatea de grup trebuie să fie deosebită de gloatele criminale și de
criminalitatea organizată, care se disting prin esență și regularitățile de existență,
chiar dacă se aseamănă prin manifestările exterioare.

2. Cauza și condițiile criminalității de grup

Criminalitatea de grup este cauzată de necesitatea, psihologică sau materială,


de conjugare a eforturilor în vederea realizării interelor prin anumite acțiuni crimi-
nale.
Necesitatea psihologică privine din frică, care îi împiedică pe unii indivizi să
săvîrșească acte criminale sau acte criminale de o anumită natură. În cadrul grupu-
lui, însă, indivizii capătă curaj și pot să întreprindă acțiuni pe care nu le-ar fi înfăp-
tuit în mod izolat. Necesitatea materială constă în imposibilitatea sau dificultatea
săvîrșirii unor crime în mod individual. De exemplu, un individ vrea să se răzbune
pe un individ care este mai puternic decît el, din care cauză el apelează la ajutorul
altor indivizi, pentru a-și realiza intenția criminală.
Prin urmare, criminalitatea de grup este favorizată de condițiile sociale care
împiedică săvîrșirea individuală a crimelor.

Lectură recomandată
1. Бужор В., Криминологический анализ групповых форм насильственной
преступности, Editura „Literatura juridică”, Chişinău, 1994.
2. .
3. .

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 53


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

Întrebări de verificare
1. Ce este criminalitatea de grup?
2. Cum se caracterizează grupurile de criminali?
3. Cum se clasifică grupurile de criminali?
4. Care însușiri caracterizează activitatea criminală comună?
5. Care sunt cauza și condițiile criminalității de grup?

___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 54


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

TEMA NR. 14: CRIMINALITATEA INFORMATICĂ

1. Esența criminalității informatice


2. Cauza și condițiile criminalității informatice

1. Esența criminalității informatice

Criminalitatatea informatică sau cibernetică este un tip de criminalitate care


se află în continuă expansiune și care tinde să înlocuiască alte tipuri de crimi-
nalitate. De exemplu, înainte criminalul trebuia să fure actele bancare ale unei
persoane, pentru a intra în posesia banilor depuși pe cont, iar acum el poate să
transfere banii de pe contul acesteia pe un alt cont, spărgînd codul de acces al
acestei persoane pe pagina WEB a băncii.

Criminalitatea informatică constituie o formă particulară de


manifestare a criminalităţii care constă în atacarea sau
utilizarea criminală a spaţiului informatic străin.

Aceste atacuri şi utilizări criminale ale spațiului informatic străin includ


violări, distrugeri, provocarea unor disfuncţii etc. Deseori atacurile şi utilizările
informatice nu vizează spaţiul informatic în sine, ci obiectele aflate în el (de
exemplu, sustragerea unor date stocate într-un computer străin) sau alte posibilităţi
(de exemplu, sustragerea de bani prin intermediul manipulării frauduloase a
sistemului informatic al unei bănci ori bulversarea activităţii unui concurent
economic prin distrugerea potenţialului său informatic: date sau programe).
Fenomenul criminalităţii informatice era inițial tratat în sens larg, atribuindu-
i orice manifestare criminală legată de mijloacele informatice. Extinderea
impresionantă a utilizării mijloacelor informatice în societatea modernă face ca o
asemenea interpretare să dilueze în mod excesiv conceptul de criminalitate
Octavian Bejan | NOTE DE CURS 55
Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

informatică, căci actualmente un număr crescînd de crime poate să fie înfăptuit


folosind diverse mijloace informatice. Astfel, un traficant de droguri îşi planifică
activitatea criminală la computer, membrii unei grupări criminale transnaţionale
comunică prin intermediul poştei electronice, cetăţenii unor state străine cad
victime unor escrocherii executate prin intermediul rețelei globale de comunicare
informatică „Internet” etc. De aceea, criminalitatea informatică trebuie să fie
delimitată de utilizarea mijloacelor informatice la săvîrşirea unei crime sau des-
făşurarea unei activităţi criminale. De exemplu, sustragerea de bani de la o bancă
de către un angajat al ei care are acces de serviciu la sistemul ei informatic
constituie mai curînd o manifestare a corupţiei, decît a criminalităţii informatice, în
ciuda faptului că el a folosit mijloace informatice la realizarea intenţiei sale
criminale. Pînă şi sustragerea unui calculator este mai mult decît un simplu furt al
unui obiect oarecare, în cazul în care ea aduce atingere spaţiului informatic al
proprietarului sau beneficiarului de drept.
Procesele de informatizare extinsă a societăţii vor determina o amplificare
continuă a criminalităţii informatice. Existența acestui tip de criminalitate demon-
strează că factorii fizici pot să influenţeze semnificativ fenomenele criminale sub
aspectul formelor de manifestare şi, respectiv, al consecinţelor criminalităţii.
Deoarece sistemele informatice constituie un liant între numeroase compo-
nente sociale, atacurile de acest gen sunt susceptibile a cauza prejudicii colosale.
Potrivit lui A. Bequai, criminalitatea informatică face parte din criminalitatea
„gulerelor albe”. Totuşi, ea trebuie să fie considerată drept un tip distinct de
criminalitate, care se întrepătrunde cu astfel de tipuri ca cea a „gulerelor albe”,
transfrontalieră, economico-financiară, terorismul politic etc.

1. Cauza și condițiile criminalității informatice

Criminalitatea informatică este cauzată de existența mijloacelor informatice.


Criminalii caută să folosească toate posibilitățile de realizare a intențiilor criminale,
în timp ce mijloacele informatice le oferă o serie de astfel de posibilități.
Deși mijloacele informatice au oferit o serie de beneficii omului și societății,
cum ar fi accelerarea tuturor activităților, perfecționarea sau dezvoltarea mijloa-
celor tehnice existente sau conceperea unor noi mijloace tehnice, ele au generat în
același timp noi forme de manifestare a criminalității.
Octavian Bejan | NOTE DE CURS 56
Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

Printre condițiile care favorizează criminalitatea informatică se numără:


 numărul mijloacelor informatice (determinat de accesibilitate etc.),
 diversitatea produselor informatice (iPod, iPad etc.),
 existența unor zone necontrolate (de război, conflict social etc.).
Apariția și dezvoltarea mijloacelor informatice nu numai că a generat noi
manifestări criminale – criminalitatea informatică, ci şi a sporit puterea distructivă
a altor forme de manifestare a criminalităţii. Astfel, unii indivizi avînd intenții
criminale învață din rețeaua globală de comunicare informatică „Internet” cum să
sîvîrșească crime și să ascundă urmele acestora. O serie de informații accesibile în
Internet incită oamenii la săvîrșirea crimelor, iar indivizii suficient de influențabili
nu rezistă acestei înrîuriri și săvîrșesc crime, inclusiv omoruri deosebit de grave.
Posibilitățile de extindere a criminalității informatice sunt limitate de nivelul
de inteligență și bagajul de cunoștințe al indivizilor. Or, săvîrșirea unor crime
cibernetice necesită cunoștințe speciale în domeniul informaticii și capacități de
însușire a acestora. Pentru a înțelege puterea de acțiune a acestui factor determinant
la criminalității informatice este necesar să se țină cont de faptul că persoanele cu
un nivel scăzut de inteligență recurg mai frecvent la modalități criminale de
realizare a intereselor, adică de asigurare a existenței, biologice și psihologice.

Lectură recomandată
1. Bejan Octavian, Dicţionar de criminologie, Chişinău, 2009, articolul „Cri-
minalitate informatică”.
2. Ploteanu N., Maftea S., Griniuc R. și Coțofan A., Pasul II în ciberspațiu:
securitatea informațională (cursuri de prelegeri și lecții practice), Aca-
demia „Ștefan cel Mare” a M.A.I. al R. Moldova, Chișinău, 2008.
3. Vasiu Ioana, Criminalitatea informatică, Editura „Nemira”, București,
1998.

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 57


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

Întrebări de verificare
1. Ce este criminalitatea informatică?
2. Care este înțelegerea largă a criminalității informatice?
3. Cum va evolua criminalitatea informatică?
4. Care sunt consecințele sociale ale criminalității informatice?
5. Care sunt cauza și condițiile criminalității informatice?

___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 58


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

TEMA NR. 15: CRIMINALITATEA TRANSNAȚIONALĂ ȘI


TRANSFRONTALIERĂ

1. Esența criminalității transnaționale și transfrontaliere


2. Cauza și condițiile criminalității transnaționale și transfrontaliere

1. Esența criminalității transnaționale și transfrontaliere

Criminalitatea transnaţională şi cea transfrontalieră devin o realitate tot mai


evidentă. Ele cunosc o continuă expansiune socială şi internaţională, iar în timpul
previzibil vor ajunge fenomene criminale dominante. Predominarea lor va fi legată
de anumite tipuri de criminalitate, precum criminalitatea organizată, economică,
informatică sau terorismul.
Deşi sunt adesea asimilate, ele constituie, în realitate, fenomene criminale
distincte, chiar dacă au unele trăsături comune.

Criminalitatea transfrontalieră constă într-o activitate cri-


minală desfăşurată de cetăţenii aceluiaş stat pe teritoriul mai
multor state sau al unui stat străin.

Criminalitatea transnaţională rezidă într-o activitate crimi-


nală desfăşurată de cetăţeni ai mai multor state pe teritoriul
unui stat străin sau a mai multor state.

Crimele transnaționale au loc în cazul în care cetățeni ai mai multor state își
conjugă acțiunile pentru a săvîrși acte criminale. În acest caz, nu contează că
crimele au fost săvîrșite pe teritoriul unui stat sau pe teritoriul mai multor state, ci
că participanții la actele criminale provin din state diferite. De exemplu, cetățeanul
Ion Munteanu din Repulica Moldova a săvîrșit o serie de furturi de telefoane porta-

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 59


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

bile împreună cu cetățeanul Pentru Moldovan din România, ambii aflîndu-se pe


terioriul României. De aceea, crimele transnaționale sunt întotdeauna săvîrșite de
grupuri criminale (trăsătură distinctivă), formate din cel puțin două persoane,
cetățeni ai unor state diferite. Caracterul de grup al criminalității transnaționale îi
conferă acestui tip de criminalitate o periculozitate socială sporită. Prin urmare,
sporirea criminalității transnaționale este favorizată de posibilitățile crescînde de
comunicare între îndivizi (mijloace de comunicare și cunoaștere a limbilor).
Crimele tranfrontaliere au loc în cazul în care cineva săvîrșite pe teritoriul a
cîteva state o crimă. În cazul dat, nu contează că crima a fost săvîrșită de o
persoană sau mai multe sau cetățenii a cîte state sunt făptașii. De exemplu, Ion
Ionescu, cetățean al Republicii Moldova, a creat o pagină WEB în limba engleză de
pe teritoriul Republicii Moldova, pe care pretindea că vinde bijuterii din metale și
pietre prețioase, cerînd plata pentru aceste produse în avans, fără a transmite însă
cumpărătorilor articolele prețioase promise, victime ale acestor escrocherii căzînd
cetățeni ai diferitor state. Spre deosebire de criminalitatea transnațională, crimina-
litatea transfrontalieră nu are un caracter de grup obligatoriu (trăsătură generală),
chiar dacă crimele transfrontaliere pot să fie săvîrșite și de grupuri criminale. Iată
de ce, sporirea criminalității transfrontaliere este favorizată de posibilitățile
crescînde de traversare a frontierelor, legală și ilegală, dintre state.
Comună acestor tipuri de criminalitate este trăsătura că crimele din care ele
se alcătuiesc vizează cîteva state: în cazul criminalității transnaționale este vorba de
subiecții crimelor, iar în cazul criminalității transfrontaliere este vorba de locul
săvîrșirii crimelor.
Într-o serie de cazuri, criminalitatea transnațională și transfrontalieră se între-
pătrund, adică grupuri criminale formate din indivizi care sunt cetățeni ai unor state
diferite desfășoară activități criminale pe teritoriul a două sau mai multe state. De
exemplu, un grup criminal format din cetățeni ai Turciei și Republicii Moldova
transportează în mod clandenstin droguri din Turcia în Republica Moldova, folo-
sind autoturismele personale.
Criminalitatea transnaţională şi criminalitatea transfrontalieră din arealul
naţional şi-a întins, în principal, tentaculele în bazinul Mării Negre, este vorba de
existența unei enclave în zona transnistreană, necontrolată de autoritățile Republicii
Moldova.

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 60


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

2. Cauza și condițiile
criminalității transnaționale și transfrontaliere

Naşterea şi amplificarea acestor fenomene criminale este cauzată de deschi-


derea tot mai pronunţată a societăţilor şi de globalizarea accelerată. Asistăm, de
fapt, la constituirea societăţii globale. O dată cu constituirea acesteia este de
aşteptat modificări considerabile şi în societăţile naţionale sau etatice, inclusiv în
ceea ce priveşte starea criminalităţii.
Societatea naţională s-a lovit de aceste fenomene criminale după iniţierea
reformelor democratice. Renunţarea la modelul comunist de organizare socială a
condus la o deschidere a societăţii, condiţie indispensabilă naşterii criminalităţii
tranfrontaliere şi transnaţionale.
Cauza naşterii acestui fenomen criminal o constituie deschiderea societăţilor.
Deschiderea societăţilor nu trebuie însă să fie înţeleasă exclusiv în sensul
permeabilităţii frontierelor statelor, ci şi al interconexiunii avansate a societăţilor.
Acţiunea cauzei este puternic favorizată de următoarele condiţii: • migrarea
intensă a populaţiei cu scopul de a dobîndi resurse de subzistenţă în exterior
(decalajul economic dintre societăți, formarea corporațiilor internaționale etc.); •
existenţa unor zone extinse necontrolate de autorităţile naţionale (zona
transnistreană, regiunea abhaziană etc.); • corupţia avansată din unele societăţi; •
dezvoltarea mijloacelor de comunicare (telefonie, Internet, autovehicule etc.); •
insuficienta colaborare internaţională în domeniul controlului asupra criminalităţii.

Lectură recomandată
4. Bejan Octavian, Dicţionar de criminologie, Chişinău, 2009, articolul
„Criminalitate transnațională” și „Criminalitate transfrontalieră”.
5. Bejan Octavian, Consideraţii privind fenomenul criminalităţii transfronta-
liere şi transnaţionale, în „Prevenirea şi combaterea crimelor transnaţionale:
probleme teoretice şi practice (traficul de fiinţe umane, terorismul, spălarea
banilor, traficul ilicit de droguri şi armament)”, Chişinău, 2005.

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 61


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

Întrebări de verificare
1. Ce este criminalitatea transnațională?
2. Ce este criminalitatea transfrontalieră?
3. Care sunt asemănările și deosebirile acestor tipuri de criminalitate?
4. În ce mod se întrepătrund aceste tipuri de criminalitate?
5. Care sunt cauza și condițiile criminalității transnaționale și transfrontaliere?

___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 62


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

SUBIECTE PENTRU SEMINARII

Seminarul nr. 1: Caracterizare criminologică generală a tipurilor de criminalitate


Seminarul nr. 2: Criminalitatea recidiviștilor
Seminarul nr. 3: Criminalitatea profesională
Seminarul nr. 4: Criminalitatea de violență
Seminarul nr. 5: Criminalitatea organizată
Seminarul nr. 6: Traficul de ființe umane
Seminarul nr. 7: Traficul de droguri
Seminarul nr. 8: Corupția
Seminarul nr. 9: Criminalitatea economică
Seminarul nr. 10: Criminalitatea minorilor
Seminarul nr. 11: Criminalitatea primară
Seminarul nr. 12: Criminalitatea contra proprietății
Seminarul nr. 13: Criminalitatea de grup
Seminarul nr. 14: Criminalitatea informatică
Seminarul nr. 15: Criminalitatea transnațională și transfrontalieră

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 63


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

LITERATURA UTILIZATĂ

1. Bejan Octavian, Dicţionar de criminologie, Chişinău, 2009.


2. Bujor Valeriu și Bejan Octavian, Criminalitatea recidiviştilor, Editura
„Lyceum”, Chişinău, 1998.
3. Bujor Valeriu și Bejan Octavian, Criminalitatea profesională, Editura
„Lyceum”, Chişinău, 1999.
4. Bujor Valeriu, Noţiunea de violenţă în dreptul penal şi în criminologie,
Legea şi viaţa, anul 1995, nr. 4.
5. Bujor Valeriu, Cu privire la esenţa violenţei, în „Probleme actuale privind
infracţionalitatea: anuar științific”, ediția I-a, Academiei de Poliţie „Ștefan
cel Mare” și Asociația Tinerilor Juriști Cercetători, Chişinău, 2000.
6. Bujor V. și Miron I., Violenţa: abordare socio-criminologică a problemei,
Revista de criminologie, drept penal şi criminalistică, anul 2004, nr. 3-4.
7. Bejan Octavian, Corupţia: noţiune, prevenire şi contracarare, Institutul de
Istorie, Stat și Drept al Academiei de Științe a Moldovei, Chişinău, 2007.
8. Ilie Sergiu și alții, Corupția, Editura „Arc”, Chișinău, 2000.
9. Bejan Octavian, Spre o definire criminologică exactă a criminalităţii
organizate, Revista naţională de drept, anul 2002, nr. 9.
10. Bujor Valeriu, Referinţe vizând esenţa criminalităţii organizate, Legea și
viața, anul 2008, nr. 2.
11. Bujor Valeriu, Cu privire la pericolul social al criminalităţii organizate, în
„Сriminalitatea organizată şi economică tenebroasă în Republica Moldova
(materialele conferinţei reublicane)”, Editura „Arc”, Chişinău,1999.
12. Bujor V. și Pop O., Aplicaţii criminologice privind crima organizată,
Editura „Mirton”, Timişoara, 2003.
13. Bejan Octavian și Botnaru Gheorghe, Traficul de fiinţe umane, Editura
„Pontos”, Chişinău, 2002.
14. Botnaru Gheorghe, Bujor Valeriu și Bejan Octavian, Caracterizare crimino-
logică şi juridico-penală a traficului de fiinţe umane, Centrul de Prevenire
și Asistență Criminologică și Universitatea „Alecu Russo”, Chişinău, 2008.
15. Ziegler Jean, Seniorii crimei organizate, Editura „Antet”, 1998.
Octavian Bejan | NOTE DE CURS 64
Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

16. Pitulescu Ion, Al treilea război mondial – crima organizată, ediția a II-a
revăzută și adăugită, Editura „Național”, București, 1997.
17. Bercheșan Vasile și Pletea Constantin, Drogurile și traficanții de droguri,
Editura „Paralela 45”, Pitești, 1998.
18. Bomba drogurilor, Editura „Humanitas”, București, 1991.
19. Bujor V., Pop O., Criminalitatea economico-financiară domeniu de cerce-
tare al criminologiei moderne, Editura „Mirton”, Timişoara, 2002.
20. Bujor V., Pop O., Criminalitatea în domeniul fiscal, Editura „Mirton”,
Timişoara, 2002.
21. Bujor V., Pop O., Utilizarea circuitelor bancare în activităţi de spălare a
banilor, Editura „Mirton”, Timişoara, 2002.
22. Bejan Octavian, Criminalitatea minorilor şi soluţia educaţională între mit şi
realitate, în ,,Studii criminologice şi juridice privind criminalitatea: anuar
științific”, ediția a II-a, Academia de Poliție „Ștefan cel Mare” și Asociația
Tinerilor Juriști Cercetători, Chişinău, 2001.
23. Bejan Octavian și Bejan Valeriu, Familia, Chișinău, 2012.
24. Țurcan Valeriu, Unele consideraţiuni faţă de minorii în conflict cu legea în
„Studii criminologice şi juridice privind criminalitatea”, Chişinău, 2001.
25. Pitulescu Ion, Criminalitatea juvenilă, Editura „Național”, 2002.
26. Bejan Octavian, Modele de organizare socială: capitalism și comunism
(caracterizare comparativă), Chișinău, 2013.
27. Bejan Octavian, Prognoză criminologică privind evoluția criminalității
contra proprietății în Republica Moldova, Legea și viața, anul 2013, nr. 5.
28. Bejan Octavian, Prognoză criminologică privind noi forme de escrocherie
în Republica Moldova și unele recomandări practice, Legea și viața, anul
2013, nr. 9.
29. Ploteanu N., Maftea S., Griniuc R. și Coțofan A., Pasul II în ciberspațiu:
securitatea informațională (cursuri de prelegeri și lecții practice), Acade-
mia „Ștefan cel Mare” a M. A. I. al R. Moldova, Chișinău, 2008.
30. Vasiu Ioana, Criminalitatea informatică, Editura „Nemira”, București,
1998.
31. Bejan Octavian, Consideraţii privind fenomenul criminalităţii transfronta-
liere şi transnaţionale, în „Prevenirea şi combaterea crimelor transnaţionale:
probleme teoretice şi practice (traficul de fiinţe umane, terorismul, spălarea
banilor, traficul ilicit de droguri şi armament)”, Chişinău, 2005.
Octavian Bejan | NOTE DE CURS 65
Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

32. Bejan Octavian, Bujor Valeriu și Botnaru Gheorghe, Analiză criminologică


a influenței proceselor demografice actuale asupra criminalității din Re-
publica Moldova, Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată și
Centrul de Instruire și Cercetare, Chișinău, 2012.
33. Bujor Valeriu, Ilie Sergiu și Țurcan Valeriu, Analiză statistică succintă a
criminalității în Republica Moldova pe anii 1993-1997, în „Probleme
actuale privind infracționalitatea: anuar științific”, ediția I-a, Academia de
Poliție „Ștefan cel Mare” și Asociația Tinerilor Juriști Cercetători, Chișinău,
2000.
34. Bujor Valeriu, Ilie Sergiu, Țurcan Sergiu și Capustin Grigore, Criminali-
tatea în Republica Moldova în anii 1992-1998: oglindire statistico-
criminologică, în „Probleme actuale privind infracționalitatea: anuar
științific”, ediția I-a, Academia de Poliție „Ștefan cel Mare” și Asociația
Tinerilor Juriști Cercetători, Chișinău, 2000.
35. Stănoiu Rodica Mihaela, Brezeanu Ortansa și Vianu Tiberiu, Tranziția și
criminalitatea. Culegere de studii, București, 1994.
36. Бужор Валерий, Молдавское общество и криминальное насилие.
Revista de criminologie, drept penal şi criminalistică, anul 2006, nr. 3-4.
37. Бужор В.Г., Наступит ли в Молдове царство «крестных отцов» или
еще раз об организованной преступности, Закон и жизнь, 1992 г., № 4.
38. Бужор В., Криминологический анализ групповых форм насильственной
преступности, Editura „Literatura juridică”, Chişinău, 1994.
39. Бужор В.Г., К вопросу об определении общего понятия насилия, în
«Криминология и организация профилактики преступлений. Сборник
научных Трудов Академии МВД РФ», Москва, 1992.
40. Бужор В.Г., Насильственная преступность и ее значение для характе-
ристики общественных отношений, Экспресс информация, выпуск 1,
Академия МВД РФ, Москва, 1992.
41. Криминология, sub redacția A. I. Dolgova, 3-е издание переработанная и
дополненая, Издательство «Норма», Москва, 2005.

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 66


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

DATE DESPRE PROFESOR

Bejan Octavian Valeriu


doctor în drept

Activitate științifică
 Centrul de cercetări științifice al Academiei „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor
Interne al Republicii Moldova, funcții:
- colaborator științific inferior,
- colaborator științific,
- colaborator științific superior,
- șef al Laboratului de cercetări științifice, strategie și prognoză,
- șef al Laboratorului de cercetări științifice fundamentale,
- șef al Secției de criminologie.
 Universitatea de Criminologie din Moldova, funcție:
- șef-interimar al Centrului de cercetări științifice.
 Centrul de Prevenire și Asistență Criminologică (Republica Moldova), funcții:
- cercetător științific superior,
- director-adjunct,
- cercetător științific coordonator.
 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată (Republica Moldova), funcție:
- prorector pentru știință și relații interuniversitare-șef al Centrului de cercetări
științifice.

 Coordonator al Anuarului științific al Centrului de cercetări științifice al Academiei


„Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova și Asociației
Tinerilor Juriști Cercetători (anul 2000).
 Secretar responsabil de ediție al Revistei de criminologie, drept penal și criminologie (anii
2003-2008), Republica Moldova.

Activitate practică
 Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției al Republicii Moldova,
funcții:
- șef al Secției de relații externe, protocol și mass-media;
- șef al Secției de analiză și evidență;
- șef al Secției de sinteză și informație.

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 67


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

 Sécurité Kolossal (Canada), funcție:


- agent de securitate.
 Serviciul de Poliție al mun. Gatineau (Canada), funcție:
- analist în domeniul informației strategice.

Activitate didactică
 Academia de Poliție „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii
Moldova, cursuri:
- Introducere în criminologie,
- Drept penal.
 Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” (Republica Moldova), cursuri:
- Metodologia cercetării sociologice,
- Sociologie.

 Cursuri de scurtă durată destinate polițiștilor și altor funcționari din administrația publică
centrală și locală în domeniul:
- corupției,
- traficului de ființe umane,
- drepturilor omului,
- metodicii și andragogiei.

Realizări
 A efectuat o serie de cercetări științifice, ale căror rezultate au fost prezentate în 89 de
lucrări publicate, dintre care 27 de cărţi (5 monografii, 10 studii, 6 ghiduri, 5 materiale
didactice şi 1 dicţionar).
 A elaborat o metodă de cercetare științifică: metoda abstract-constructivă (vezi mono-
grafia Realizarea cercetărilor criminologice teoretice, publicată în anul 2009, la
Chișinău).
 A elaborat o teorie despre comportamentul criminal (vezi monografia Explicație crimino-
logică a comportamentului criminal, publicată în anul 2009, la Chișinău).
 A formulat, în colaborare cu Valeriu Bujor, o lege criminologică, explicînd determinarea
ei socială (vezi monografia Interes și crimă, publicată în anul 2004, la Chișinău).
 A realizat o delimitare metodologică fundamentală: crima în calitate de interdicție socială
și crima în calitate de act de conduită, explicînd însemnatea ei deosebită pentru cunoa-
șterea criminologică și înțelegerea fenomenelor criminale (vezi monografia Interes și
crimă, publicată în anul 2004, la Chișinău).
 A elaborat două metode de prognozare criminologică: metoda corelării criminologice
unicaracteriale (a se vedea articolul respectiv din lucrarea Dicționar de criminologie,
Chișinău, 2009) și metoda construcției criminologice abstracte (vezi articolul științific
Metoda construcției abstracte de prognozare criminologică, Legea și viața, nr. 9, 2012),
precum și un model de prognozare criminologică a manifestărilor de corupție (a se vedea
Octavian Bejan | NOTE DE CURS 68
Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

articolul științific Model de prognozare criminologică a corupţiei în instituţiile publice,


Legea şi viaţa, nr. 7, 2006, și monografia Corupția: noțiune, prevenire și contracarare,
Chișinău, 2007) și, în colaborare cu Vladimir Bălan, schița unui model de prognozare
criminologică a compotamentului agenților economici (vezi raportul Schiţă teoretică
privind prognozarea criminologică individuală a comportamentului agenţilor economici,
prezentat la simpozionul internațional „Criminalistica la începutul mileniului trei:
constatări, tendinţe, perspective”, materialele au fost publicate la Chișinău, în anul 2005).
 A elaborat o serie de metode, tehnici și procedee de analiză criminologică, precum și a
contribuit la dezvoltarea și precizarea celor existente, inclusiv a delimitat, definit și
caracterizat metodele de evaluare a activității anticrimă (vezi, de exemplu, lucrările:
Unele considerațiuni privind evaluarea activității anticrimă, Legea și viața, anul 2012, nr.
1, Analiză criminologică a influenței proceselor demografice actuale asupra crimi-
nalității din Republica Moldova, publicată la Chișinău, în anul 2012; Bejan Octavian,
Definire statistico-criminologică a conceptelor de tendință și fluctuație, Revista de
criminologie, criminalistică și penologie, anul 2011, nr. 2, p. 58-61; Definire crimi-
nologică a conceptului de tendință, Legea și viața, anul 2012, nr. 10; Metode de evaluare
a activității anticrimă. Recomandări metodice, în curs de publicare).
 A elaborat concepții originale privind activitatea criminologică, criminalitatea organizată,
corupția, necesitatea și întîmplarea, necesitatea și interesul, pedeapsa penală, politica
criminologică, luarea deciziilor în activitatea anticrimă, criminalitatea transnațională și
transfrontalieră (a se vedea lucrările: Caracterizare generică a sistemului de asigurare
criminologică a vieții sociale, Legea și viața, anul 2009, nr. 8; Spre o definire
criminologică exactă a criminalităţii organizate, Revista naţională de drept, anul 2002,
nr. 9; Corupţia: noţiune, prevenire şi contracarare, Chişinău, 2007; Considerații privind
utilizarea categoriei necesității și întîmplării în cunoașterea criminologică și prevenirea
criminalității; Contribuţii la definirea filozofico-sociologică a conceptului de interes,
Revista de filozofie şi drept, anul 2001, nr. 2; Principiul de acţiune şi funcţia socială a
pedepsei penale, Revista de criminologie, drept penal şi criminalistică, anul 2004, nr.1-2;
Conceptul de politică criminologică, Legea şi viaţa, anul 2008, nr. 8; Considerații privind
actul decizional și prognozarea criminologică în activitatea anticrimă, Legea și viața,
anul 2012, nr. 12; Consideraţii privind fenomenul criminalităţii transfrontaliere şi
transnaţionale, în „Prevenirea şi combaterea crimelor transnaţionale: probleme teoretice
şi practice (traficul de fiinţe umane, terorismul, spălarea banilor, traficul ilicit de droguri
şi armament)”, Chişinău, 2005).
 A elaborat, în colaborare cu Valeriu Bejan, o teorie despre o serie de procese sociale
actuale, precum democratizarea, destrămarea familiilor sau scăderea natalității (a se vedea
lucrarea Familia, publicată la Chișinău, în anul 2012).
 A elaborat o teorie privind sistemul factorilor demografici care influențează asupra crimi-
nalității, modul și ordinea de interacțiune a acestora (a se vedea lucrarea Analiză crimi-
nologică a influenței proceselor demografice actuale asupra criminalității din Republica
Moldova, publicată la Chișinău, în anul 2012).
Octavian Bejan | NOTE DE CURS 69
Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

 A descoperit o regularitate de manifestare a criminalității, deosebit de importantă pentru


prognozarea criminologică, cercetarea și analiza statistică a criminalității (Definire
criminologică a conceptului de tendință, Legea și viața, anul 2012, nr. 10).
 A elaborat sistematizări originale ale cunoștințelor criminologice în materie de activitate
anticrimă, de explicații ale modificărilor survenite în criminalitate și de factori deter-
minanți ai accidentelor rutiere (a se vedea lucrările: Concepție criminologică privind
sistemul activității practice anticrimă, Legea și viața, anul 2010, nr. 9; Sistem al
explicațiilor criminologice ale modificării stării criminalității, Legea și viața, anul 2010,
nr. 10; Model explicativ al accidentelor rutiere, Legea și viața, anul 2010, nr. 12).
 A delimitat conceptul de control criminologic asupra criminalității de conceptul de control
social asupra criminalității (a se vedea lucrarea Conceptul de control criminologic asupra
criminalităţii, Legea şi viaţa, anul 2008, nr. 11).
 A participat la elaborarea, în colaborare cu Valeriu Bujor, Sergiu Ilie și Sergiu Casian, a
primului manual de criminologie din Republica Moldova: Elemente de criminologie
(publicat la editura „Știința”, în anul 1997).
 A inițiat cercetarea științifică sistematică a activității criminologice, în calitate de obiect
distinct de cercetare, publicînd o serie de lucrări în domeniu (a se vedea lucrările:
Caracterizare generică a sistemului de asigurare criminologică a vieții sociale, Legea și
viața, anul 2009, nr. 8; Realizarea cercetărilor criminologice teoretice, Chișinău, 2009;
Activitatea criminologică practică: caracterizare generală, Legea și viața, anul 2012, nr.
2; Analiza criminologică strategică în serviciile de poliție canadiene, Legea și viața, anul
2012, nr. 3).
 A inițiat cercetarea istoriei criminologiei naționale, publicînd cîteva lucrări în domeniu:
Evoluţia ştiinţei criminologice în Basarabia, în ,,Studii criminologice şi juridice privind
criminalitatea: anuar științific”, ediția a II-a, Chişinău, 2001, p. 27-44; lucrare republicată
în Revista naţională de drept, anul 2001, nr. 10, în „Starea actuală şi perspectivele ştiinţei
criminologice în Republica Moldova”, Chişinău, 2002, precum şi în Revista de
criminologie, drept penal şi criminologie, anul 2006, nr. 2; Criminologi autohtoni, ediția
I-a, Chişinău, 2008.
 A participat la crearea primei asociații criminologice autohtone: Asociația de Crimino-
logie din Republica Moldova.
 A participat activ la fondarea Revistei de criminologie, prept penal și criminalistică (anul
2003).
 A participat activ la fondarea anuarului științific al Academiei de Poliție „Ștefan cel
Mare” și Asociației Tinerilor Juriști Cercetători (anul 2000).
 A fost inițiatorul și a participat activ la organizarea primei conferințe criminologice
metodologice din Republica Moldova, avînd genericul Starea actuală şi perspectivele
ştiinţei criminologice în Republica Moldova, desfășurată la 6 iulie 2002, la Chișinău, de
către Asociația Tinerilor Juriști Cercetători și alți parteneri, inclusiv Biblioteca Publică de
Drept (a se vedea, de exemplu, materialele publicate în anul 2002).

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 70


Septembrie 1, 2013 Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată

 A propus, împreună cu alți criminologi naționali (Valeriu Țurcan și Igor Ursan), se pare
pentru prima dată, instituirea funcției de criminolog în Republica Moldova (a se vedea
raportul prezentat la Conferința științifico-practică internațioanlă Perfecţionarea continuă
a cadrelor din organele afacerilor interne şi optimizarea procesului de instruire
profesională, desfășurată în anul 2003, la Chișinău, de către Academia „Ștefan cel Mare”
a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova și alți parteneri).
 A elaborat o strategie de reducere cu 10% în 2 ani a criminalității în municipiul Gatineau
(Canada), care a fost implementată și a dat rezultatele scontate (a se vedea, de exemplu,
datele statistice oficiale pentru anii 2010-2011 și a se discuta cu conducerea serviciului de
poliție din acea perioadă, de exemplu, cu Mario Harel, Guy Berthelot sau Dany Mont-
migny).
 A participat în mod semnificativ la activitatea Centrului pentru Combaterea Crimelor
Economice și Corupției, care a condus la rezultate fără precedent în Republica Moldova
în anii 2005-2006 (a se vedea, de exemplu, evaluările Transparency International sau ale
Băncii Mondiale și a se discuta cu alți participanți la această performanță, de exemplu, cu
Vladimir Balan sau Gheorghe Botnaru).

Octavian Bejan | NOTE DE CURS 71