ARTA BIZANTINĂ(sec.

IV-XV)

Este arta dezvoltată în Imperiul Roman de Răsărit cu capitala la Constantinopol. A cunoscut

apogeul în sec. al VI-lea, perioadă cunoscută sub numele de epoca lui Iustinian.
Are un puternic caracter spiritual urmărind desprinderea credinciosului de tentațiile lumești.
Din acest motiv lipsește preocuparea artiștilor pentru găsirea unui ideal al frumuseții, așa cum se
întâmplase în arta greacă antică.
Din punct de vedere artistic reprezintă sinteza dintre elementele artei romane, grecești și
orientale.

Arhitectura
Este domeniul cel mai dezvoltat, celelalte arte fiindu-i subordonate.
Aduce o serie de inovații precum arcul în plin cintru (semicircular) sprijinit pe coloane,
cupola pe pandantivi și planul în cruce greacă cu 4 piloni în centru care măresc rezistența clădirii.
Tipurile de plan folosite în arhitectura bizantnă sunt:
1. Bazilical: o navă centrală (mai înaltă și mai largă decât celelalte încăperi), 2 sau mai multe
nave laterale, o absidă la răsărit, uneori şi pronaos;
2. În cruce latină: cu transept(spaţiu transversal pe nava centrală); ex: Mausoleul Împărătesei
Galla Placidia de la Ravenna
3. Central: cruce greacă, polilob, patruconc, treflat, etc.

Sf. Sofia –Constantinopol (sec. VI) este cel mai impresionant monument al arhitecturii
bizantine. Biserica a fost creația arhitecților Anthemius din Tralles și Isidor din Millet. Imensa
cupolă cu diametrul de 32 m, aflată la 56 m înălțime, a fost așezată pe un sistem de semicupole
obținându-se astfel o navă centrală cu o suprafață nemaiîntâlnită(75x70m). Pereții laterali ai navei
centrale sunt de fapt două șiruri de coloane suprapuse pe care se sprijină semicupolele. La baza
cupolei se află 40 de ferestre care o fac să pară suspendată. În concepția ctitorilor, cupola reprezintă
cerul din care se revarsă lumina divină, aceasta atenuându-se din centru spre galeriile laterale,
precum și de sus în jos.
Ornamentația este concepută astfel încât să dea impresia de microcosmos. Partea inferioară a
pereților era acoperită cu marmură verde, cenușie și roz sugerând câmpiile înflorite sau valurile
mării, iar cupola, decorată cu îngeri, sugera împărăția cerească. Frescele și mozaicurile de pe pereți,
alături de capitelurile acoperite cu dantelărie de piatră, aveau rolul de a masca masivitatea
construcției.
Biserica Sfinții Apostoli de la Costantinopol​, construită de arhitecții bisericii Sf. Sofia
putțin după aceasta, nu se mai păstrează astăzi însă după planul ei s-a construit în sec. XI Biserica
San Marco din Veneția. Este vorba despre un plan în cruce greacă (cu 4 brațe egale), cu 5 cupole.
Începând cu perioada macedoneană (sec. IX-XI) arhitectura bizantină devine tot mai
ornamentată, nu doar la interior, ci și în afara cladirilor. O primă modificare este alternarea de piatră
și cărămidă la zidurile exterioare, pentru a se obține diverse combinații de culori. De asemenea se
remarcă prezența nișelor decorate cu fresce și mozaicuri. Un exemplu este ​Biserica Chora din
Constantinopol ​(sec XI) al cărei interior a fost decorat, în sec. XIV, cu mozaicuri și fresce
considerate capodopere ale artei bizantine.

Sculptura
Devine tot mai absentă. Cea în ronde-bosse este săracă și amintește de tradițiile grecești din
perioada elenistică.
Se păstrează reliefuri pe capiteluri şi sarcofage, inspirate din simbolistica creştină (viţa-de-vie,
mielul, arborele vieţii) stilizate. Se utilizează capitelul cu impostă (bloc de piatră ieşit în relief faţă
de nivelul zidăriei, pe care se sprijină o boltă sau un arc), apoi un singur bloc de piatră în formă de
trunchi de piramidă sau trunchi de con.

Pictura
Despre fresce se păstrează puține informații. Se știe doar că sunt mult mai puține decât
mozaicurile, acestea din urmă corespunzând gustului bizantinilor pentru lux și strălucire, nevoii de a
crea impresia de măreție care să-l pregătească pe credincios pentru întâlnirea cu împărăția divină.
Tematica este inspirată din Biblie dar sunt reprezentate și personaje de la curtea imperială sau
ierarhi ai bisericii creștine. Cele mai frecvente subiecte sunt luate din Noul Testament(Pogorârea în
iad, Judecata de Apoi) dar apar și o serie de episoade din Vechiul Testament.
Datorită laturii spiritualizate a artei bizantine, modalitățile de reprezentare sunt departe de
realitate. Trupul se pierde sub veșminte, ochii au dimensiuni mari și sunt ațintiți direct spre privitor
sau dincolo de el, buzele sunt subțiri și lipsite de senzualitate, nasul abia schițat iar fruntea înaltă,
dominând restul feței. Culorile vii dau o notă ireală iar fundalul este luminos, adesea aurit. Aceste
trăsături se regăsesc și în mozaic.
Datorită principiului spiritual, artistul bizantin nu-și va manifesta personalitatea în artă și va
evita inovația. Acesta este motivul pentru care arta bizantină este foarte omogenă.
Pictura pe lemn, respectiv icoana, este mult mai bine reprezentată. Până în sec VII tratarea
subiectelor era relativ liberă însă, după sinodul din 692, va fi impusă o iconografie strictă până în
sec. XIII. Odată cu iconoclasmul icoanele devin mai spiritualizate, se simplifică concepția asupra
spațiului iar picturalul este înlocuit cu liniarul.
 Maica Domnului din Vladimir ​, aflată în prezent la
Moscova, este cea mai cunoscută icoană din sec. XII
și a fost executată la comanda unui prinț rus. Chipul
Fecioarei este de o intensă spiritualitate: nasul lung,
subțire și ușor încovoiat, ochii triști, pierduți, și
buzele subțiri, imateriale. Cromatica rafinată se
bazează pe tonuri întunecate de verde-oliv înviorat
de câteva pete de roșu. Fața pruncului este zugrăvită
în culori luminoase contrastând ușor cu chipul
mamei sale.

Mozaicul
Cunoscut de gătre egipteni și persani, utilizat de
greci și romani, mozaicul cunoaște apogeul în cadrul
artei bizantine. Mozaicarii bizantini vor folosi cele
mai ingenioase metode de combinare a pietrelor de
diferite culori astfel încât să se exalte unele pe altele.
Efectul de strălucire este potențat de pietrele poleite
cu aur care uneori alcătuiesc fondul scenelor iar
alteori sunt presărate pe suprafața mozaicului.

Spre deosebire de predecesorii lor, bizantinii folosesc întreaga gamă a spectrului cromatic
obținând o diversitate de nuanțe. De asemenea folosesc această tehnică mai mult pentru decorarea
pereților și a bolților decât pentru pavimente.
Mozaicurile bizantine cele mai cunoscute se află la Mausoleul împărătesei Galla Placidia din
Ravenna(ex: „Bunul Păstor”) și la Biserica San Vitale din Ravenna (ex: „Împăratul Iustinian cu
suita” şi „Împărăteasa Teodora cu suita”). La acestea din urmă se pot observa siluetele alungite cu
atitudini hieratice și gesturi solemne, aplatizarea volumelor și așezarea figurilor în același plan, cu
fața către privitor.