Sunteți pe pagina 1din 8

IZVOARELE DREPTULUI CIVIL

Art.1, alin. (1) Cod civil “sunt izvoare ale dreptului civil
legea, uzanțele și principiile generale ale dreptului”.
Alin. (2) “În cazurile neprevăzute de lege se aplică
uzanțele, iar în lipsa acestora, dispozițiile legale privitoare la
situații asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziții,
principiile generale ale dreptului”.
Izvoare incerte de drept civil:
● morala
● doctrina
● jurisrudenţa
MORALA - ansamblul de reguli de convieţuire socială impuse şi
respectate, în afara autorităţii statelor, de către colectivităţile
umane.Deşi nu este calificat ca izvor de drept de sine stătător,
sunt cazuri în care în actele normative regăsim trimiteri la
morală (ex. referirile la bunele moravuri).
  DOCTRINA – ansamblul lucrărilor (tratate, cursuri, monografii,
articole, studii de specialitate) în domeniul juridic.
JURISPRUDENŢA (PRACTICA JUDICIARĂ) - totalitatea
hotărârilor pronunţate de instanţe în cauzele deduse judecăţii.
Hotărârile sunt obligatorii doar în ceea ce priveşte părţile între
care s-a purtat judecata şi succesorii în drepturi ai acestora.
Judecătorii nu sunt obligaţi, ca în soluţionarea unei speţe să
ţină cont de soluţiile din practica judiciară.
APLICAREA LEGII CIVILE
● Aplicarea legii civile în timp
● Aplicarea legii civile în spaţiu
● Aplicarea legii civile asupra persoanelor
APLICAREA LEGII CIVILE ÎN TIMP
Potrivit art. 6, alin. (1) din Codul civil “legea civilă este aplicabilă
cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă”.
Rezultă, aşadar că, cele două momente esenţiale la care ne
raportăm pentru a fixa existenţa unei legi sunt – intrarea în
vigoare a acesteia şi ieşirea din vigoare.
Intrarea în vigoare a legii are loc la trei zile de la data publicării
în Monitorul Oficial sau la o dată ulterioră prevăzută în textul
său.
Ieşirea din vigoare a legii are loc prin abrogare, care la rândul ei
poate fi expresă sau tacită.
PRINCIPII CARE GUVERNEAZĂ APLICAREA LEGII CIVILE ÎN
TIMP
 

Principiul neretroactivităţii legii civile conform căruia


legea nouă se va aplica exclusiv acelor situaţii care se nasc după
intrarea în vigoare a acesteia.
Constituţia României, Art. 15, alin. (2) -“legea dispune
numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau
contravenţionale mai favorabile”.
Art. 6, alin. (2) Cod civil - “actele şi faptele juridice
încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de
intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice
decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau,
după caz, a săvârşirii ori producerii lor.”
Principiul aplicării imediate a legii noi - art. 6, alin. (5) din
Codul Civil -“dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi
faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după
intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute
după intrarea sa în vigoare”.
Ultraactivitatea legii vechiv-acele ipoteze în care, anumite
situaţii determinate vor cădea sub incidenţa vechii legi, în ciuda
faptului că a intrat în vigoare o lege nouă.
Art. 6, alin. (4) din Codul civil - “prescripţiile, decăderile şi
uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a
legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au
instituit.”
APLICAREA LEGII CIVILE ÎN SPAŢIU
Principiul teritorialităţii legii civile
 

Acest principiu cunoaşte două aspecte, respectiv:


●actele normative adoptate de autorităţile şi instituţiile
publice centrale urmează a se aplica pe întreg teritoriul ţării, cu
excepţia cazului în care se prevede altfel [art. 7, alin. (1) C.civ.].
●actele normative adoptate, în condiţiile legii, de
autorităţile şi instituţiile administraţiei publice locale se aplică
numai în raza lor de competenţă teritorială [art. 7, alin. (2)
C.civ.].
Principiul extrateritorialităţii legii române
Potrivit acestui principiu, legea română se aplică acelor
raporturi cu elemente de extraneitate în care părţile au
convenit astfel, conform mai sus enunţatei lex voluntatis, ori
pentru că s-a stabilit astfel în baza lex fori
APLICAREA LEGII CIVILE CU PRIVIRE LA PERSOANE
Legea civilă română se aplică persoanelor fizice şi juridice –
subiecte ale raporturilor juridice civile -caracterizate prin poziţia
lor de egalitate juridică în cadrul acestor raporturi la care iau
parte.
Codul civil prevede în alin. (1) al art. 3 faptul că dispoziţiile sale
se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi
raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil.
INTERPRETAREA LEGII CIVILE
MODALITĂŢI DE INTERPRETARE
I. Interpretarea oficială sau autentică este acea interpretare pe
care o realizează organul care a emis actul normativ în discuţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 9, alin. (1) din Codul civil “cel care a
adoptat norma civilă este competent să facă şi interpretarea ei
oficială”.
II. Interpretarea neoficială este interpretarea legii pe care o
regăsim în doctrină şi care, în mod firesc, nu are caracter
obligatoriu.
III. Interpretarea literală (declarativă) este vizeată ipoteza
aplicării normei legale la situaţiile din practică pe care le-a avut
în vedere legiuitorul, fără a restrânge sau a lărgi sfera sa de
aplicare.
IV. Interpretarea extensivă are în vedere situaţia în care
aplicarea normei juridice trebuie extinsă şi la alte cazuri pe care
legiuitorul nu le-a avut în vedere la edictarea normei supusă
interpretării. Codul civil interzice interpretarea extensivă în
cazul normelor care:
o derogă de la o dispoziţie generală
o restrâng exerciţiul unor drepturi civile
o prevăd sancţiuni civile
Aplicarea acestor norme se va limita exclusiv la situaţiile expres
indicate de legiuitor.
V. Interpretarea restrictivă este acel tip de interpretare care
restrânge aplicarea normei juridice la anumite situaţii
determinate, dat fiind faptul că termenii folosiţi de legiuitor au
o sferă mai amplă.
METODE DE INTERPRETARE A NORMEI JURIDICE
Metoda gramaticală presupune interpretarea normei juridice
în acord cu
regulile gramaticale, cum ar fi.
II. Metoda sistematică are în vedere interpretarea unei norme
juridice prin raportare la normele conţinute de acelaşi act
normativ sau de alte acte normative.
III. Metoda logică este acea metodă în baza căreia interpetarea
normei juridice se face în baza unor raţionamente sau
argumente.
- argumentul per a contrario
  -argumentul a majori ad minus
- argumentul a fortiori
- argumentul a pari sau de analogie
- argumentul reductio ad absurdum sau al reducerii la
absurd
Metoda istorică ţine seama de contextul socio-istoric (occasio
legis) în care a luat fiinţa norma.
Metoda teleologică sau a scopului social - stabilirea scopului
pe care legiuitorul l-a avut în vedere la momentul creării normei
juridice.
Metoda analogiei este aplicabilă în ipoteza existenţei unor
situaţii care nu îşi găsesc o reglementare legală expresă, caz în
care, prin analogie, se va extinde aplicarea unor norme juridice
care reglementează aspecte asemănătoare.
RAPORTUL JURIDIC CIVIL

Caractere juridice:
- social
- dublu voluţional
- de egalitate juridică a părţilor
Structura:
- părţile (subiecţii)
- conţinutul
- obiectul

PĂRŢILE RAPORTULUI JURIDIC:


- creditor (subiect activ)
- debitor (subiect pastiv)
PLURALITATE DE SUBIECTE:
- activă
- pasivă
- mixtă
Capacitatea civilă de folosinţă:
Definiție
Dobândire
Încetare
Capacitate civilă de exercițiu:
Definiție
Lipsa capacității de exercițiu
Capacitatea restrânsă de exercițiu
Capacitatea deplină de exercițiu

S-ar putea să vă placă și