Universul eminescian

 Prinsi in acest labirint al creatiei, acest poet ne epateaza cu versurile sale

sempiterne, mereu existente in istoria literaturii romane (apa vie a lui Eminescu n-a pierdut
nimic din puterea ei). Intrand in padurea misterioasa a romantismului, lexemele fiind
frunzele aceste paduri si, cati copaci, atatea tipuri diferite, putem vedea iubirea rasfrangandu-
se in 'oglinda subiectivitatii purtata de-a lungul unui drum' (Glacier)
 Poet al cuvintelor si al necuvintelor, al strigatelor si al tacerilor, Eminescu,
destin unic, tensiune maxima, dar singulara, reuseste sa reface singurul contrapunct al
umanului cu divinul –paradisul primordial. Totodata, poet orfic (gnomic), prin opozitia
dintre realitate si universul liber al gandirii, in formula metafizica, realizeaza o conceptie
despre lume, o Welntanschuung, evidentiind ca noi, oamenii, spre deosebire de zei, suntem
condamnati la o viata limitata, relative, ce sta sub semnul asertiunii 'memento mori' si ca
iubirea este acea 'flacara pe care zeii o invidiaza la muritori' (Ortega y Gasset).
 Le style c'est l'homme meme(Buffon), astfel ca Eminescu, unul dintre cei mai
de seama artizani a cuvantului metaforic profound, are talentul definitoriu a unui authentic
poet, 'a supune sensul de a allege dintre virtutile semice pe acelea care corespund cel mai
bine formeu sensibile a expresiei' (G. Genette). Astfel, in ceea ce priveste limbajul artistic al
poeziei, demersul liric contine o gama diversificata de ornare verbis care construiesc
imaginea complexa a textului poetic.
 Asimiland ca nimeni altul idei si conceptii din filosofiile lumii, pornind de la
cea Indiana si Greco-latina, continuand cu cea germana, acest creator de exceptie a
materializat structurile abstracte in metafore poetice cu valoare de simbol. S-a inspirit din La
Place, Kant, Schopenhauer.
 A fost un 'pesimist schopenhauerian', il numea Vasile Gherasim in studiul
Influenta lui Schopenhauer asupra lui Eminescu. Aidoma celor doi mmari poeti ai
pesimismului, Leopardi si Vigny, pesimismul lui Eminescu consta in reflectia asupra
caracterului absurd al unei lumi prinsa intre doua eternitati de pustietate si neant.
 Metaforic vorbind, limbajul poetic si poezia romaneasca ajung prin Eminescu la
constiinta de sine.
 In Eminescu sau despre absolut, Rosa del Conte descria schema meditatiei
eminesciene: 'ai plecat, aceasta e legea; nu exista nicio frunte-fie ea si de rege- careia sa-I fid
at sa ignore sudoarea suprema a mortii, totul e astfel pe lume, si nu stim daca dincolo ne
asteapta o alta viata sau daca timpul nu va restitui intr-o zi decat niste nume sterse'. In
postfata aceleasi carti,Mircea Eliade considera ca aceasta 'coexistenta a contrariilor' era
ceruta chiar de structura omului universal, asa cum tindea sa-l intrupeze geniul lui Eminescu.
 Dar poate esenta nemuritoare sa-si distruga invelisul? Odata ce acea gandire
randianta a consimtit ca acea subtila substanta eterica sa se dezlantuie, nimeni nu-i mai poate
opri puterea. Acea substanta este si Eminescu. Dupa o lunga serie de poezii, scrie
capodopera Luceafarul. In acest poem, oricum s-ar intelege principiul care insufleteste cu
suflul sau Totul, Unul plotinian, Vointa (Wille) lui Schopenhauer sau entitatea primordiala a
lui Goethe care, 'rotindu-se in sus si jos, inchide totul in sine si e singura si vesnica,
schimbandu-si mereu in
  Imaginile cheie ale limbajului sau mitic, fulgerate in fantezia poetuluivor inalta
din conditia lor de simple documente de cultura la valoarea unor marturii vitale ale
procesului intim. Exempli gratia, in centrul Scrisorii I sta viziunea cosmogonica. Poetul
prezinta aici pe 'mosneagul plin de zile', acel Antiquus dierum, 'cel vechiu de toate zilele',
din limba liturgica.
 Eminescu este, prin structura lui intima si ireductibila , un rationalist mistic ce
aspira spre absolute, acel absolute din care toate celelalte valori isi iau garantia permanentei-
eternul. Poeziile sale se construiesc dupa pulsatia astrala in bataia inimii noastre: 'Tremur
apele din unde/ Vreme trece, vreme vine.(…) Timpul care bate-n stele/Bate pulsul si in
tine'(Glossa);
 Iubirea este pentru Eminescu inebranlabil, chemarea absolutului. El preia
motivul 'florii albastre' de sorginte romantica, din literatura germana, din romanul Heinrich
von Ofterdingen, de Novalis. Acest simbol al florii albastre inseamna tocmai conservarea
clipei pe panta eternitatii, iar Eminescu il prezinta ca pe un simbol al fiintei feminine si
delicate ce se implineste prin dragoste precum o floare ce creste in razele soarelui. Aceasta
tema este intalnita si in poezia Amorul unei marmure, ilustrand dragostea unei finite
nepasatoare, fara inima.
 In Creativitatea eminesciana, D. Caracostea caracteriza poetica eminesciana ca
fiind 'lupta pentru stil, deci aspiratia de a dainui. Din cate stavilare s-au inaltat impotriva
apelor mortii, zagazul cel mai trainic ramane arta'.
 In capitolul 'Eminescu si Spat' Romantik' al studiului Eminescu si romantismul
german Zoe Dumitrescu-Busulenga considera ca si cultura germana 'are meritul de a-i fi
luminat caile cu o lumina generoasa' si ca la geniul roman constructia propriului univers
prespune, ca in mitul amphionic extins, si arhitectura, si muzica, si poezie, si filosofie.
 Poetica eminesciana, asa cum s-a manifestat ea in decursul secolului al XIX-lea
ilustreaza cel mai bine frumusetea ca reprezentare a odeii pure, ca 'manifestare a ideii in
materie sensibila', cum preciza Titu Maiorescu, Eminescu fiind acel mag al cuvintelor care
urcandu-se in vehiculul imaginilor fanteziei, reuseste sa 'stinga antimoniile, sa reuneasca
diviziunea contrariilor, sa arunce punti peste prapastia dintre real si ireal' (Zoe D.-Busulenga)