DEZVOLTAREA RURALĂ DURABILĂ. CONCEPT. POLITICĂ.

CĂI

Începând cu anul 1997 dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv politic în Uniunea

Europeană când a fost inclus în Tratatul de la Maastricht după care a urmat anul 2001 când a fost
adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE, de către , Consiliul European la Goteborg la care a
fost adăugată dimensiunea externă în 2002 la Barcelona și 2006 când Strategia de Dezvoltare
Durabilă a fost reânoită și adoptată de către Cosiliul UE, pentru o Europă extinsă.
Documentul cuprinde o viziune strategica unitară pentru toate țările membre ale UE și are ca
obiectiv general ”desfăţurarea unor acţiuni care să permită Uniunii Europene să realizeze o
îmbunătăţire continuă a calităţii vieţii pentru generaţiile prezente şi viitoare prin crearea unor
comunităţi sustenabile, capabile să gestioneze şi să folosească resursele în mod eficient şi să
valorifice potenţialul de inovare ecologică şi socială al economiei în vederea asigurării prosperităţii,
protecţiei mediului şi coeziunii sociale”
Strategia pentru Dezvoltare Durabilă (SDD) a UE, reprezintă baza Strategiei Naţionale a
României în acest domeniu și este completată cu Strategia de la Lisabona având ca scop schimbarea
comportamentului în rândul societății europene prin implicarea factorilor de deciziei, precum şi a
cetaţenilor, în elaborarea, implementarea dar şi în monitorizarea obiectivelor care urmăresc
dezvoltarea durabile. Unul dintre punctele importante din SDD a UE se refeă la implementarea unor
acțiuni de monitorizare şi raportare prin care să se permită armonizarea cerinţelor naţionale specifice
ale tuturor țărilor din UE, cu necesitățile de coordonare la nivelul instituţiilor Uniunii.
Într-o primă etapă, principiile dezvoltării durabile au fost integrate în politicile publice în
cadrul dezbaterilor din cadrul Organizației Națiunilor Unite (ONU) asumându-și obligaţii precise pe
baza unor declaraţii şi convenţii la care și România a devenit parte,( de exemplu, România este prima
ţară din Europa care a semnat Protocolul de la Kyoto în cadrul Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite cu
privire la Schimbările Climatice).
În perioada 1997-1999 în România a fost elaborată pentru prima dată, Strategia Naţională
pentru Dezvoltare Durabilă, cu sprijin din partea Programului ONU pentru Dezvoltare (PNUD),fiind
adoptată de Guvernului României ca document oficial. Acest document a constituit cadrul
metodologic de consultare pentru decidenții interesaţi în vederea implementării programului Agenda
Locala 21 într-un număr de circa 40 municipalităţi şi judeţe. Strategia din 1999, după aderarea
României la UE a constituit obiectul unei raportări intermediare către Comisia Europeană în ceea ce
privește aplicarea obiectivelor de dezvoltare durabilă, în iulie 2007.
Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013 (PND) orientează şi stimulează dezvoltarea
economică şi socială a ţării în concordanţă cu principiile Politicii de Coeziune a UE și a reprezentat
documentul de planificare strategică şi programare financiară multianuală pentru România. Obiectivul
general al documentului se referea ladiminuarea într-un timp cât mai scurt a diferențelor de dezvoltare
socială și economică dintre România şi celelalte țări membre ale UE.
 Obiectivele specifice au umărit atingerea cerinţele dezvoltării durabile atât pe termen scurt cât
şi mediu dintre care amintim:
- creşterea competitivităţii şi dezvoltarea unei economii bazată pe cunoaştere, care include, ca
subprioritate importantă, îmbunătăţirea eficienţei energetice prin valorificarea tuturor resurselor
regenerabile de energie cu scopul reducerii efectelor schimbarilor climatice;
- dezvoltarea durabilă în ceea ce privește infrastructura cât şi mijloacele de transport, prin
reducerea impactului negativ asupra mediului înconjurător;
- îmbunătăţirea standardelor de viaţă prin asigurarea serviciilor de utilităţi publice, cu referire
la gestionarea apei şi deşeurilor; îmbunătăţirea managementului în ceea ce privește mediul;
conservarea biodiversitaţii; reconstrucţia ecologică; prevenirea riscurilor şi intervenţia în cazul unor
calamităţi naturale;
- perfecţionarea şi utilizarea mai eficientă a resurselor umane care are în vedere promovarea
incluziunii sociale şi dezvoltarea capacităţii administrative în vederea dezvoltării unei pieţe a muncii
moderne şi flexibile, îmbunătăţirea sistemului de educaţie şi formare profesională pentru ocuparea
forţei de muncă, respectiv stimularea în rîndul tinerilor în special a culturii antreprenoriale;
- în ceea ce privește dezvoltarea economiei locale rurale şi creşterea randamentelor în
agricultură, silvicultură şi pescuit conţine prevederi privind utilizarea raţională a fondului funciar,
reabilitarea ecologică a unor terenuri degradate sau poluate, siguranţa alimentară, bunăstarea
animalelor, încurajarea acvaculturii în zonele costiere;
Prin realizarea în UE a unei pieţe interne de energie, se urmareşte economisirea de energie și
stabilirea unor preţuri cât mai corecte şi competitive, care să stimuleze atragerea de investiţii în
sectorul energetic.
UE se află printre principalele susţinatoare ale procesului de extindere a aplicării
practicilor și principiilor de dezvoltare durabilă la nivel global, în vederea reducerii săraciei, a
diferențelor economico-sociale dar şi în ceea ce privește promovarea politicilor responsabile în
privinţa conservării şi utilizării raţionale a resurselor naturale disponibile la nivel planetar.
Strategia post-aderare a României la UE din anul 2007 sintetizează aspecte care definesc
starea agriculturii şi a spațiului rural românesc din perioada respectivă: evoluţia producției agricole
variabile de la un an la altul şi cu randamente scăzute de performanţă, condiţionată în mare măsură de
factorii climaterici; fărâmițarea excesivă a fermelor agicole și lipsa capitalului de exploatare și de
dezvoltare și consolidare; posibilităţi foarte scăzute de capitalizare și o slabă comercializare a
majorității exploataţiilor; excedentul semnificativ de forţă de muncă în micile exploataţii familiale;
nivelul şi proporţiile ridicate ale sărăciei în unele zone rurale; starea precară a infrastructurii, în ceea ce
privește sistemului de sănătate, de educaţie,i formare profesională iniţială şi continuă în mediul rural.
Programul Operaţional Regional (POR) din aprilie 2007, prezintă problemele identificate la
nivel regional: declin economic și social la un număr important de centre urbane mari care nu mai
sunt poli de atracție pentru localitățile din jur; accentuarea dezechilibrelor demografice şi îmbătrânirea
populaţiei în marea majoritate a regiunilor țării;gradul redus de accesibilitate a unor zone, care
împiedică dezvoltarea locală a acestora; existenţa unor zone care se confruntă cu deficit de forţă de
muncă datorită sporului natural al populaţiei, migraţiei temporare masive şi îmbătrânirii, care
manifestă o presiune ridicată asupra serviciilor sociale şi a celor de sănătate; apariţia fenomenelor de
plafonare a economiei în zonele montane; slabă competitivitate a afacerilor, în special în domeniul
turismului, nivel scăzut al productivităţii muncii, lipsa investiţiilor de capital şi a capacităţii
manageriale corespunzătoare, dar și un grad scăzut de utilizare a tehnicii și tehnologiilor moderne;
calitatea redusă a infrastructurii publice și imposibilitatea conservă moștenirii istorice şi culturale;
experienţa şi calificarea limitată ale autorităţilor locale în gestionarea unor programe complexe de
dezvoltare durabilă care să includă componentele economice, sociale şi de mediu.
Documentele programatice şi deciziile de implementare în aceste domenii sunt suprapuse cu
reglementările comunitare și directivele UE dar şi cu strategiile naţionale și programele sectoriale ale
României. În această etapă s-a dorit punerea bazelor modelului agricol european, cu exploatații
agricole viabile, apropiate de piaţa, paralel cu dezvoltarea zonelor rurale şi protecţia mediului. Se
pune accent pe luarea măsurilor care să sprijine agricultorii dar și pe adaptarea agriculturii la
consecinţele schimbărilor climatice, deoarece acestea vor influenţa nivelul şi variabilitatea
randamentelor de producție. În acest sens se pune accent pe organizarea unor filiere pentru
producţia durabilă de biomasă şi biocombustibili.
Prevederile Planului Naţional Strategic pentru Dezvoltare Rurală 2007-2013, au fost
implementate pe domenii principale de acţiune:Îmbunătăţirea mediului şi spaţiului și a zonelor rurale,
consolidarea și aplicarea bunelor practici în agricultură, silvicultură şi în industria agroalimentară
în vederea asigurării securităţii consumatorilor; Încurajarea diversificării economiei rurale şi
îmbunătăţirea calităţii vieţii în spaţiul rural prin menţinerea şi dezvoltarea activităţilor economice,
creşterea locurilor de muncă prin diversificarea activităţilor economice neagricole în spaţiul rural;
crearea, îmbunătăţirea şi diversificarea facilităţilor de dezvoltare a economiei şi exploatarea atracţiilor
turistice; creşterea atractivităţii zonelor rurale şi diminuarea migraţiei populaţiei în special tinere spre
alte zone, prin asigurarea unei infrastructuri fizice de bază corespunzătoare; îmbunătăţirea condiţiilor
sociale, economice şi de mediu; diversificarea ofertei turistice; dezvoltarea abilităţilor şi
competenţelor decidenților locali pentru o mai bună administrare a localităților și pentru modernizarea
satelor.
Perspectiva financiară 2014-2020 se axează pe principiile dezvoltării durabile, cu ţinte
specifice pentru: îmbunătăţirea condiţiilor de mediu ( prin măsuri care vizează: combaterea degradării
solului, protecţiea zonelor cu risc mare de inundaţii, menţinerea plantaţiilor la un nivel sustenabil,
sprijinirea zonelor defavorizate, ameliorarea calităţii peisajului), creşterea competivităţii sectoarelor
cu impact pozitiv asupra mediului (prin utilizarea unor surse de energie regenerabilă, îmbunătăţirea
gestionării apei, deşeurilor şi dejecţiilor, fertilizanţilor, pesticidelor şi ierbicidelor), îmbunătăţirea
calităţii vieţii în mediul rural (prin creşterea veniturilor agricultorilor, dezvoltarea spiritului
antreprenorial și diversificarea activităţilor non-agricole, extinderea utilităţilor publice și a
serviciilor,).
Asigurarea securității alimentare constituie, o dimensiune esențială, pentru agricultura
României. O altă problemă importantă a agriculturii viitorului îl constituie energia, respectiv
valorificarea biomasei în acest sens dar nu numai.
În prezent la scară mondială, asistăm la efectele încălzirii globale la eliminarea excesivă a
gazelor cu efect de seră (GES) care se râsfrâng asupra tuturor organismelor vii, inclusiv asupra
agriculturii. În acest sens se impune luarea de măsuri și gestionarea previzibilă în ceea ce privește
lipsa apei și seceta, modificarea structurii culturilor în funcţie de situaţia lor geografică dar și metode
și tehnici favorabile mediului înconjurător și înţelegerea rolului agriculturii în “bilanţul carbon” şi nu
în ulimul rând utilizarea resurselor naturale specifice în producția de energie. Dezvoltarea într-un
ritm accelerat a economiei, epuizarea treptată a resurselor de combustibili fosili precum și sporirea
emisiilor de GES, la care se adaugă fluctuațiile la prețul petrolului au impus demararea unor cercetări
noi care să conducă la găsirea și exploatarea unor noi resurse de energie regenerabile existente.