Homo habilis

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare

Homo habilis
Fosilă: 2.1–1.5 mln. ani în urmă
PreЄ
Є
O
S
D
C
P
T
J
K
Pg
N
↓

Vedere laterală a unui craniu (replică), Muzeul de Istorie

Naturală Senckenberg

Clasificare științifică

Regn: Animalia

Încrengătură: Chordata

Subîncrengătură: Vertebrata

Clasă: Mammalia

Ordin: Primates

Familie: Hominidae

Gen: Homo
 Specie: habilis

Nume binomial

Homo habilis

Modifică text 

Homo habilis este o specie disparută din genul Homo, care, potrivit fosilelor găsite
până în prezent, ar fi trăit în Africa cu 2,3-1,5 milioane de ani în urmă, în timpul
etapelor Gelasian și Calabrianul timpuriu din epoca geologică Pleistocen.[1]
În 1960, la Cheile Olduvai din Tanzania au fost descoperite fosile identificate ca o
specie separată de Homo. Specimenul a primit numele binomial H. habilis ("Omul
îndemânatic") în 1964.[2] În aspectul și morfologia sa, H. habilis este intermediar
între Australopithecus și Homo erectus, iar clasificarea sa în genul Homo a fost
subiect de dezbatere controversată încă de la propunerea inițială. [3]
Un argument principal pentru clasificarea sa ca prima specie Homo ("uman") a fost
folosirea uneltelor de piatră. Cu toate acestea, dovezile pentru folosirea anterioară a
uneltelor de către membrii indiscutabili ai Australopithecus au fost găsite în anii
1990.[4]

Cuprins
 1Clasificarea ca Homo
 2Morfologie
 3Comportament
 4Note

Clasificarea ca Homo[modificare | modificare sursă]

Articole principale: Homo și Australopithecus.

A existat o dezbatere academică privind plasarea sa în genul Homo, mai degrabă

decât în genul Australopithecus.[5][6] Dimensiunile mici și atributele mai degrabă
primitive i-au determinat pe unii experți (Richard Leakey printre ei) să propună
excluderea H. habilis din genul Homo și plasarea acestora
în Australopithecus ca Australopithecus habilis.[7]
Louis Leakey (tatăl lui Richard Leakey), paleoantropologul britanico-kenyan care a
fost primul care a sugerat existența lui H. habilis și soția sa, Mary Leakey, au găsit
prima urmă a lui H. habilis în 1955: doi dinți hominin. Aceștia au fost mai târziu
clasificați ca "dinți de lapte", și, prin urmare, dificil de identificat cărei specii aparține,
spre deosebire de dinții permanenți. Cu toate acestea, în 1959, Mary Leakey a
recuperat craniul unui adult tânăr care avea un creier mic, o față mare, canini mici și
dinți masivi de mestecat (care i-au câștigat porecla "Spărgătorul de nuci"). [2]
H. habilis era mic de înălțime și avea brațe disproporționat de lungi comparativ cu
oamenii moderni; totuși, avea o față mai puțin proeminentă decât australopitecinele
din care se crede că a coborât. H. habilis a avut o capacitate craniană puțin mai
mică decât jumătate din dimensiunea oamenilor moderni. În ciuda morfologiei tipică
maimuțelor, rămășițele H. habilis sunt adesea însoțite de unelte primitive de piatră
(de exemplu, Cheile Olduvai, Tanzania și Lacul Turkana, Kenya).
Homo habilis a fost adesea considerat a fi strămoșul lui Homo ergaster, care, la
rândul său, a dat naștere speciei Homo erectus. Dezbaterile continuă asupra faptului
dacă toate fosilele cunoscute sunt atribuite în mod corespunzător speciei, iar unii
paleoantropologi consideră că taxonul este invalid, alcătuit din specimene fosile
de Australopithecus și Homo.[8] Noile descoperiri din 2007 păreau să confirme
punctul de vedere că H. habilis și H. erectus au coexistat, reprezentând linii separate
dintr-un strămoș comun în loc de H. erectus descendent din H. habilis.[9] O explicație
alternativă ar fi că orice relație ancestrală de la H. habilis la H. erectus ar fi trebuit să
fie cladogenetică mai degrabă decât anagenetică (adică dacă o un subgrup de
populație izolată de H. habilis a devenit strămoșul lui H. erectus, alte subgrupuri au
rămas neschimbate H. habilis până la dispariția lor ulterioară).[10]
Descoperirile de la Dmanisi din Georgia, care aveau diferite trăsături fizice și
diferențe în uzul dinților, sugerează unor cercetători că toate grupurile contemporane
timpurii de Homo din Africa, inclusiv Homo ergaster, Homo habilis și Homo
rudolfensis sunt de aceeași specie și ar trebui să fie atribuită lui Homo erectus, cu
implicația că variația dintre aceste "specii" reprezintă evoluția prelungită a unei linii,
mai degrabă decât diferențele interspecifice.[11][12][13][14]

Morfologie[modificare | modificare sursă]
Dimensiunea creierului H. habilis s-a dovedit a fi cuprinsă între 550 cm3 și 687 cm3,
mai degrabă decât de la 363 cm3 până la 600 cm3 așa cum s-a crezut anterior.[6][15]
O reconstrucție virtuală publicată în 2015 a estimat volumul endocranial între 729 și
824 ml, mai mare decât orice valoare publicată anterior. [16] Capacitatea creierului H.
habilis de aproximativ 640 cm³ a fost în medie cu 50% mai mare decât la
australopithecine, dar considerabil mai mică decât la Homo sapiens.
Aceste hominine erau mai mici decât oamenii moderni, având în medie, nu mai mult
de 1,3 m înălțime.
Proporțiile corpului pentru H. habilis sunt conforme cu dovezile craniodentale,
sugerând o asociere mai strânsă cu H. erectus.[17]

Comportament[modificare | modificare sursă]
Se crede că Homo habilis a stăpânit uneltele din cultura Olduwan aparținând
Paleoliticul Inferior. H. habilis a folosit aceste pietre pentru a măcelări și a lua pielea
animalelor.[18] Aceste așchii de piatră erau mai avansate decât orice unealtă folosită
anterior și i-au dat lui H. habilis avantajul de a prospera în medii ostile. Dacă H.
habilis a fost primul hominin care a stăpânit tehnologia uneltelor de piatră, rămâne
controversat, după ce a fost descoperit Australopithecus garhi, datat acum 2,6
milioane de ani, împreună cu uneltele de piatră.
Majoritatea experților presupun că inteligența și organizarea socială a H. habilis erau
mai sofisticate decât la australopitecinele tipice sau la cimpanzei. H. habilis folosea
unelte în primul rând pentru îndepărtarea cărnii de pe leșuri mai degrabă decât
pentru vânătoare sau apărare. Cu toate acestea, în ciuda utilizării uneltelor, H.
habilis nu era un excelent vânător, deoarece dovada bogată a fosilelor indică faptul
că H. habilis a fost o bază în dieta animalelor de pradă mari, cum ar fi Dinofelis, o
felină de dimensiunea unui jaguar.[19]
Homo habilis a coexistat cu alte primate bipede asemănătoare Homo, cum ar
fi Paranthropus boisei, dintre care unele au prosperat multe milenii. Cu toate
acestea, H. habilis, posibil datorită inovației uneltelor timpurii și a unei diete mai puțin
specializate, a devenit precursorul unei întregi linii de specii noi, în timp
ce Paranthropus boisei și rudele sale robuste au dispărut din registrul fosil. Este
posibil ca H. habilis să fi coexistat cu H. erectus în Africa pentru o perioadă de
500.000 de ani.[20]