DEFINIŢII PENTRU TERMENI UTILIZAŢI ÎN PROTECŢIA LA INCENDIU

Arie (construită şi desfăşurată) - suprafaţă orizontală a construcţiei, delimitată de

elemente perimetrale. Aria construită (Ac) este delimitată de feţele exterioare ale pereţilor de
închidere perimetrali la nivelul soclului (planul de contact cu terenul), iar aria desfăşurată (Ad) a
unei construcţii reprezintă suma ariilor construite a tuturor nivelurilor acesteia, subterane şi
supraterane, delimitate de feţele exterioare ale pereţilor de închidere perimetrali ai fiecărui nivel.
Clădire înaltă - construcţie civilă (publică) supraterană, la care pardoseala ultimului nivel
folosibil este situată la peste 28 m faţă de terenul (carosabilul adiacent) accesibil autovehiculelor
de intervenţie a pompierilor pe cel puţin două laturi ale clădirii.
Atunci când ultimele niveluri sunt locuinţe de tip duplex sau triplex se ia în considerare
numai nivelul de acces din circulaţiile comune orizontale ale clădirii.
Nu sunt considerate clădiri înalte:
 construcţiile care nu sunt destinate să adăpostească oameni;
 clădirile civile (publice) la care deasupra nivelului limită se află un singur nivel ce ocupă
maximum 50% din aria construită a clădirii şi cuprinde numai încăperi pentru maşini ale
ascensoarelor, spaţii tehnice aferente construcţiei, circulaţii funcţionale;
 clădiri civile (publice) nominalizate în normativ.
Clădire foarte înaltă - construcţie civilă (publică) la care pardoseala ultimului nivel folosit
este situată ia înălţimea de 45 m, sau mai mult.
Clasa de combustibilitate - caracteristică a unui material sau element, exprimată prin
nivelul parametrilor specifici, determinaţi în urma unor încercări standardizate.
Combustibilitatea materialelor şi elementelor de construcţii - capacitatea acestora de a
se aprinde şi arde în continuare, contribuind la creşterea cantităţii de căldură dezvoltată de
incendiu.
În funcţie de comportarea la foc, materialele şi elementele de construcţii, pot fi:
 incombustibile C0 (CA1) sau
 combustibile.
Materialele şi elementele de construcţie combustibile se clasifică în clasele de
combustibilitate:
 C1 (CA2a) practic neinflamabile;
 C2 (CA2b) dificil inflamabile;
 C3 (CA2c) mediu inflamabile;
 C4 (CA2d) uşor inflamabile.
Materialele din clasele C1 (CA2a) şi C2 (CA2b), sunt considerate greu combustibile.
Materialele şi substanţele ce se depozitează, se clasifică şi în clase de periculozitate,
simbolizate P1 la P5.
Compartiment de incendiu - construcţie independentă (instalaţie), precum şi construcţii
comasate sau grupate amplasate la distanţele normate faţă de vecinătăţi sau volum construit
compartimentat prin pereţi antifoc faţă de construcţiile (instalaţiile) adiacente.
În clădirile înalte şi foarte înalte compartimentul de incendiu poate fi un volum închis,
constituit din unul până la trei niveluri succesive, delimitate de elemente rezistente la foc conform
normativului şi cu aria desfăşurată totală conform compartimentului de incendiu admis pentru
construcţiile civile (publice) de gradul I de rezistenţă la foc.
Construcţii - obiecte construite:
 supraterane (cu sau fără subsoluri ori demisoluri) sau

-1-
  subterane,
având următoarele destinaţii şi funcţiuni:
 civile (publice) pentru locuit, administraţie, comerţ, sănătate, cultură, învăţământ, sport,
turism, etc;
 de producţie şi/sau depozitare pentru activităţi specifice de bază sau auxiliare, (hale,
ateliere, depozite, etc); mixte pentru diferite activităţi civile (publice), de producţie şi/sau
depozitare, ori civile (publice) şi de producţie şi/sau depozitare, înglobate în acelaşi volum
construit.
NOTĂ: Construcţiile agroindustriale şi agrozootehnice se tratează, după caz, prin asimilare
cu construcţiile civile sau de producţie ori depozitare, în funcţie de destinaţiile acestora.
Grad de rezistenţă la foc capacitate globală a construcţiei sau a compartimentului de
incendiu de a răspunde la acţiunea unui incendiu standard, indiferent de destinaţia sau funcţiunea
acestuia.
Incendiu - proces complex de ardere, cu evoluţie necontrolată, datorat prezenţei substanţelor
combustibile şi a surselor de aprindere, a cărui apariţie şi dezvoltare are efecte negative prin
producerea de pierderi de vieţi, pagube materiale, etc. şi care impune intervenţia organizată
pentru stingere.
Încăperi cu aglomerări de persoane - încăperi în care se pot afla simultan cel puţin 50 de
persoane, fiecăreia din acestea revenindu-i o arie de pardoseală mai mică de 4 m2 .
Perete cortină - închidere perimetrală a construcţiei, realizată cu structură proprie de
rezistenţă (independentă de cea a construcţiei de care numai se ancorează), sau panouri de faţadă
fixate de structura construcţiei (fără structură proprie).
După caz, pot fi utilizate şi combinaţii ale celor două sisteme de închidere perimetrală cu
perete cortină.
Perete sau planşeu antifoc (AF) - element de construcţie vertical sau orizontal realizat d in
materiale incombustibile C0 (CA1), având rezistenţa la foc cel puţin egală cu nivelul stabilit în
funcţie de densitatea cea mai mare a sarcinii termice din compartimentele de incendiu pe care le
separă, conformat şi realizat potrivit prevederilor normativului.
Perete sau planşeu rezistent la explozie (RE) - element de construcţie vertical sau
orizontal, realizat din materiale fără goluri interioare, incombustibile C0 (CA1), alcătuit şi
dimensionat prin calcul astfel încât să reziste la presiunea exploziei volumetrice respective pentru
elemente antifoc.
Perete sau planşeu rezistent la foc (RF) - element de construcţie vertical sau orizontal,
realizat din materiale C0(CA1)cu rezistenţa la foc cel puţin egală cu nivelul stabilit în normativ,
în funcţie de rolul de protecţie la foc pe care îl are.
Perete sau planşeu etanş la foc (EF) - element de construcţie vertical sau orizontal alcătuit
d in materiale C0 (CA1) care asigură etanşeitatea stabilită prin normativ.
Risc de incendiu - probabilitatea izbucnirii incendiilor în spaţii încăperi, construcţii sau
compartimente de incendiu ori instalaţii; în cele cu funcţiuni civile (publice) se exprimă prin
riscuri de incendiu, iar în cele destinate activităţilor de producţie şi de depozitare se exprimă prin
„categorii de pericol de incendiu“.
Rezistenţă la foc (RF) - aptitudinea unor părţi sau elemente de construcţie de aşi păstra,
întrun timp determinat, capacitatea portantă, izolarea termică şi etanşeitatea, stabilite prin
încercări standardizate.
Sală aglomerată (categorie distinctă a încăperilor cu aglomerări de persoane) - încăpere
sau grup de încăperi care comunică direct între ele prin goluri (protejate sau neprotejate), în care

-2-
suprafaţa cei revine unei persoane este mai mică de 4m2 şi în care se pot întruni simultan cel
puţin 150 de persoane (săli de spectacole, săli de întruniri, încăperi pentru expoziţii, muzee,
cluburi, cinematografe, comerţ, cazinouri, discoteci, etc). Când sunt situate la parter, se consideră
săli aglomerate cele cu mai mult de 200 persoane.
Sarcină termică - suma energiilor calorice degajate prin combustia completă a tuturor
materialelor d in spaţiul considerat.
Scenarii de siguranţă la foc - combinaţii de valori şi relaţii între condiţiile şi
performanţele la foc asigurate, în scopul realizării siguranţei utilizatorilor.

RISC DE INCENDIU Şl GRAD DE REZISTENŢĂ

Risc de incendiu
La clădiri civile (publice) riscul de incendiu este determinat, în principal, de densitatea sarcinii
termice (q) stabilită prin caicul şi de destinaţia respectivă, în funcţie de densitatea sarcinii
termice, riscul de incendiu în clădiri civile (publice), poate fi:
 mare: qi = peste 840 MJ/m2;
 mijlociu: qi = 420÷840 M J/m2;
 mic: qi = sub 420 MJ/m2;
În funcţie de destinaţie (funcţiune), unele spaţii şi încăperi din clădirile civile (publice), se
încadrează în următoarele riscuri de incendiu:
 mare: în care se utilizează, sau depozitează materiale sau substanţe combustibile (arhive,
biblioteci, muitipiicare, parcaje autoturisme, etc);
 mijlociu: în care se utilizează foc deschis (bucătării, centrale termice, oficii cu preparări
calde, etc);
 mic: celelalte încăperi şi spaţii.
În încăperile şi spaţiile echipate cu instalaţii automate de stingere a incendiilor, riscurile
mari de incendiu pot fi considerate mijlocii, iar riscurile mijlocii pot fi considerate mici. Pentru
întregul compartiment de incendiu sau clădire, riscul de incendiu considerat va fi cei mai mare
care reprezintă minimum 30% din volumul acestora.
La construcţii de producţie şi/sau depozitare, riscul de incendiu are în vedere natura
activităţilor desfăşurate, caracteristicile de ardere ale materialelor şi substanţele utilizate,
prelucrate, manipulate sau depozitate, şi densitatea sarcinii termice. La acestea riscul de incendiu
este definit prin categorii de pericol de incendiu, ce exprimă:
 categoriile A (BE3a) şi B (BE3b): posibilităţi de incendiu şi explozie volumetrică
(riscfoarte mare de incendiu);
 categoria C (BE2): posibilităţi de incendiu/ardere (risc mare de incendiu);
 categoria D (BE1a): existenţa focului deschis sub orice formă,în absenţa substanţelor
combustibile (risc mediu de incendiu);
 categoria E (BE1b): existenţa unor materiale sau substanţe incombustibileîn stare rece sau
a substanţelor combustibile în stare de umiditate înaintată, peste 80% (risc micde incendiu).
Zonele din încăperi, încăperile, compartimentele şi construcţiile de producţie şi/sau
depozitare vor avea definit riscul de incendiu (fiecare în parte) prin una din cele cinci categorii de
pericol de incendiu, conform tabelului 2.1.5. din normativ P 118-1999, în funcţie de pericolul de
incendiu determinat de proprietăţile fizicochimice ale materialelor şi substanţelor utilizate,
prelucrate, manipulate sau depozitate inclusiv utilajele, rafturile, paletele, ambalajele, etc.

-3-
 Normativ P 118-1999 tabel 2.1.5.
Categoriide pericol de incendiu
Categoria Caracteristicile substanţelor
de pericol şi materialelor ce
de incendiu determină încadrarea
0 1
Substanţe a căror aprindere sau explozie poate
să aibă loc în urma contactului cu oxigenul din
aer, cu apa sau cu alte substanţe ori materiale.
Lichide cu temperatura de inflamabilitate a
A (BE3a) vaporilor până la 28°C, gaze sau vapori cu
limita inferioară de explozie până la 10%,
atunci când acestea pot forma cu aerul
amestecuri explozive
Lichide cu temperatura de inflamibilitate a
vaporilor cuprinsă între 28÷100°C, gaze sau
vapori cu limita inferioară de explozie mai
mare de 10%, atunci când acestea pot forma
B (BE3b)
cu aerul amestecuri explozive.
Fibre, praf sau pulberi, care se degajă în stare
de suspensie în cantităţi ce pot forma cu aerul
amestecuri explozive.
C Substanţe şi materiale combustibile solide.
(BE2) Lichide cu temperatura de inflamabilitate a
vaporilor mai mare de 100°C.
D Substanţe sau materiale incombustibile în
(BE1a) stare fierbinte, topite sau incandescente, cu
degajări de căldură radiantă, flăcări sau
scântei. Substanţe solide, lichide sau gazoase
ce se ard în calitate de combustibil.
-4-
Precizări
2
Nu determină încadrarea în categoriile A şi B
(BE3a şi BE3b) de pericol de incendiu:
• folosirea substanţelor solide, lichide sau gazoase
drept combustibili pentru ardere;
• scăpările şi degajările de gaze, vapori sau praf,
stabilite conform pct. 2.1.7. care sunt în cantităţi ce nu
pot forma cu aerul amestecuri explozive.
În asemenea situaţii încadrarea se face în categoria
C, D sau E (BE2, BE1a sau BE1b), în funcţie de
densitatea sarcinii termice şi pericolul de incendiu în
ansamblu.
Nu determină încadrarea în categoria C (BE2) de
pericol, oricare din următoarele situaţii:
• folosirea substanţelor solide lichide sau gazoase drept
combustibili pentru ardere;
• utilizarea lichidelor combustibile cu temperatura de
inflamabilitate peste100°C la comenzi hidraulice, răcire,
ungere, filtre şi tratamente termice, în cantităţi de max.
2m3, cu condiţia luării unor măsuri locale pentru limitarea
propagării incendiului;
• folosirea echipamentului electric, care conţine până la 60
Kg ulei pe unitatea de echipament, precum şi a fluxurilor
de cabluri cu mai puţin de 3,5 Kg material combustibil/ml
pe flux;
• materialele şi substanţele combustibile din spaţiul
respectiv, inclusiv cele din utilaje care nu se încadrează la
aliniatul 2 sau cele utilizate la transportul ori depozitarea
materialelor combustibile, a unor ambalaje, palete sau
rafturi combustibile, dacă nu depăşesc în totalitate 105
MJ/m2;
În situaţiile de mai sus, încadrarea se face în funcţie
de pericolul de incendiu în ansamblu, în categoria D sau E
de pericol de incendiu (BE1a sau BE1b).
E Substanţe sau materiale incombustibile în
(BE1b) stare rece sau materiale combustibile în
stare de umiditate înaintată (peste 80%),
astfel încât posibilitatea aprinderii lor este
exclusă.

Normativ P 118-1999 tabelul 2.1.9.

Condiţii minime pentru încadrarea construcţiilor în grade de rezistenţă la foc
Nr. Tipul elementelor de construcţie Gradul de rezistenţă la foc
crt. I II III IV V
0 1 2 3 4 5 6
1. Stâlpi, coloane pereţi portanţi C0 (CA1) C0 (CA1) C1 (CA2a) C2 (CA2b) C4 (CA2d)
2½ ore 2 ore 1 oră 30 min -
2. Pereţi interiori neportanţi C0 (CA1) C1 (CA2a) C2 (CA2b) C3 (CA2c) C4 (CA2d)
30 min 30 min 15 min 15 min -
Pereţi exteriori neportanţi C0 (CA1) C1 (CA2a) C2 (CA2b) C3 (CA2c) C4 (CA2d)
3. 15 min 15 min 15 min - -
4. Grinzi, planşee nervuri, acoperişuri CO(CA1) C0(CA1) C1 (CA2a) C2 (CA2b) C4 (CA2d)
terasă 1 oră 45 min 45 min 15 min -
(30min)* (30 min)*
5. Acoperişuri autoportante fără pod C0 (CA1) C1 (CA2a) C2 (CA2b) C3 (CA2c) C4 (CA2d)
(inclusiv contravântuiri), şarpanta 45 min 30 min 15 min - -
acoperişurilor fără pod (30min)* (15 min)*
6. Panouri de învelitoare şi suportul C0 (CA1) C1 (CA2a) C2 (CA2b) C3 (CA2c) C4 (CA2d)
continuu al învelitorii combustibile 15 min - - - -

-5-
 INSTALAŢII CU SPRINKLERE ȘI DRENCERE
PENTRU COMBATEREA INCENDIILOR
1. Caracteristicile hidraulice, geometrice şi funcţionale ale sprinklerelor
Caracteristicile hidraulice, geometrice şi funcţionale ale sprinklerelor, de care se ţine
seama la alegerea tipurilor şi numărului acestora, sunt:
 debitul specific, diametrul orificiului,
 forma geometrică a jetului de apă dispersată,
 aria suprafeţei stropite şi aria de declanşare simultană a sprinklerelor,
 intensitatea de stropire şi intensitatea de stingere cu apă şi
 temperatura de declanşare a sprinklerelor.
Debitul specific al sprinklerului. Debitul specific qi s , în [l/s], al unui sprinkler se determină
cu relaţia:

qi s  a H i (1)
în care:
— presiunea disponibilă a apei în secţiunea orificiului sprinklerului, în
Hi
m H2O (tabelul 1);
— coeficient caracteristic al tipului de sprinkler, care depinde de coeficientul
a
de debit şi de diametrul orificiului sprinklerului şi are valori redate în
tabelul 1. După alte standarde (europene sau americane) acest coeficient
este denumit caracteristică de debit şi se notează cu K (vezi tabelul 2).
Valori medii ale coeficientului de debit
Tabelul 1 (Tabelul 17 din STAS 1478-90).
Valorile coeficientului ai al sprinklerelor produse în România utilizate în instalaţiile de
combatere a incendiilor
Nr. Tipul dispozitivului Diametrul H i [m H2O]
crt. orificiului
5 10 15 20
[mm]
a
0 1 2 3 4 5 6
1. Sprinkler INOX 10,5 0,340 0,358 0,359 0,366
12,5 a*=0,355
12,5 0,443 0,484 0,514 0,507
14,0 0,582 0,629 0,641 0,652
2. Sprinkler standard 12,7 a*=0,460
Tabelul 2
Valorile caracteristicilor de debit K, a presiunilor maxime de lucru şi a debitului şi a presiunii
minime de funcţionare pentru sprinklere
Nr. Tip sprinkler Dimen- Poziţie Suprafaţa Caracte- Presiune Debitul şi
crt. siune montaj maximă teristica maximă presiunea
filet protejată de debit de lucru minimă de de
K funcţionare
[inches] [m×m] [bar] [l/s - bar]
1 2 3 4 5 6 7 8
Sprinklere standard
1. a) cu răspuns stan- 1/2” în jos 4,9×4,9 80,6 12 1,64 - 1,49
2. dard/rapid şi acope- 3/4” în jos 4,9×4,9 115,2 12 1,64 - 0,73
3. rire extinsă 1/2” în jos 5,5×5,5 80,6 12 2,08 - 2,73

-1-
 4. 3/4” în jos 5,5×5,5 115,2 12 2,08 - 1,17
5. 1/2” în jos 6,1×6,1 80,6 12 2,52 - 3,52
6. 3/4” în jos 6,1×6,1 115,2 12 2,52 - 1,72
7. 3/4” în sus 3,7×3,7 161,3 12 1,89 - 0,50
8. 3/4” în sus 4,3×4,3 161,3 12 2,46 - 0,84
9. 3/4” în sus 4,9×4,9 161,3 12 3,22 - 1,43
10. 3/4” în sus 5,5×5,5 161,3 12 4,10 - 2,32
11. 3/4” în sus 6,1×6,1 161,3 12 5,05 - 3,52
12. b) cu răspuns rapid 1/2” în sus 40,3 17
13. şi acoperire extinsă 1/2” în sus 80,6 12
14. 1/2” în sus 115,2 12
15. 3/4” în sus 12
16. 3/4” în jos 4,9×4,9 12 1,89 - 0,50
17. 3/4” în jos 5,5×5,5 12 2,08 - 0,60
18. 3/4” în jos 6,1×6,1 12 2,52 - 0,88
19. Sprinklere pentru instituţii
20. a) cu răspuns rapid 1/2” în jos 4,9×4,9 80,6 12 1,64 - 1,49
21. 1/2” orizontal 80,6 12
22. Sprinklere pentru clădiri rezidenţiale
23. a) cu răspuns rapid 1/2” în jos 3,7×3,7 80,6 12 0,57 - 0,58
24. 1/2” în jos 4,3×4,3 80,6 12 0,63 - 0,72
Diametrul orificiului sprinklerului. Sprinklerul standard are diametrul de 12,7 mm în
instalaţiile cu sprinklere ce necesită intensităţi de stingere variate se folosesc sprinklere tip
INOX, cu diametrele orificiilor de 10,5 mm; 12,0 mm, 12,5 mm şi 14,0 mm
Forma geometrică a jetului de apă dispersată. Calitatea, formele jetului de apă
dispersată, realizate cu diferite tipuri de sprinklere sunt redate în figura 1. Caracteristicile
jeturilor de apă dispersată se determină experimental (conform STAS 9576/1-79); în figura 6
se prezintă formele geometrice ale jeturilor de apă dispersată pentru un sprinkler standard cu
diametrul orificiului de 12,7 mm, în funcţie de presiunea apei în secţiunea orificiului.

a b c d
Figura 1. Secţiune verticală prin jeturile de apă ale unor tipuri de sprinklere:
a – sprinkler standard; b – sprinkler cu rozetă concavă; c – sprinkler cu deflector conic; d – sprinkler cu disc plan cu fante radiale.

-2-
 Aria suprafeţei stropite şi aria de declanşare. Suprafaţa stropită de un sprinkler se
defineşte ca proiecţia pe un plan orizontal a secţiunii transversale a jetului de apă dispersată şi

0,25 S

0,25 S
0,5 S

lS / 2 lS / 2
lD

0,75 S
S

lS Ap
S

S
lD/ 2 lD/ 2
S

S
S

0,5 S
0,5 S

0,5 D D D D D D D 0,5 D 0,5 D D D D D D D D 0,5 D

Figura 2. Aria Ap protejată de un sprinkler la funcţionarea în grup

are aproximativ forma unei coroane circulare a cărei arie, Ai depinde de tipul sprinklerului şi
de înălţimea de montaj H , în [m], a sprinklerului faţă de suprafaţa protejată (fig. 3).

280
debit [l/min]

240
80
K=
m
200 m
15
Ø

160

120

80

40

0
0 2 4 6 8 10
presiune [bar]

Figura 3. Diagrama de stropire pentru sprinkler cu Figura 4. Diagrama caracteristicii de debit

diametru de 12,7 mm

Întrucât sprinklerele se montează, de regulă, în rânduri paralele, suprafaţa protejată care

-3-
revine unui sprinkler are forma pătrată sau dreptunghiulară (fig. 2). în aceste condiţii, aria
protejată de un sprinkler Ap la funcţionarea în grup este dată de relaţia:

Ap  l x  l y , [m2] (2)
Aria de declanşare As reprezintă aria în care vor fi acţionate, în caz de incendiu, n
sprinklere din totalul de N sprinklere existente într-un compartiment de incendiu al clădirii şi
este dată de relaţia:
As  n  Ap , [m2] (3)
Intensitatea de stropire şi intensitatea de stingere cu apa. Intensitatea de stropire cu apă
ii la funcţionarea unui singur sprinkler având debitul specific qi s în l/s, este dată de relaţia:

qi s
ii  , [l/s×m2] (4)
Ai
intensitatea de stingere is , este dată de relaţia:

qis min
is  (5)
A1

în care qi s min este debitul specific al sprinklerului amplasat în poziţia cea mai dezavantajată
din punct de vedere hidraulic (în punctul cel mai înalt şi mai îndepărtat de punctul de
alimentare cu apă a instalaţiei), în l/s.
Intensitatea de stingere este o caracteristică specifică materialelor care trebuie protejate
şi reprezintă intensitatea minimă de stropire ce determină oprirea arderii. Intensitatea de
stingere se realizează numai la funcţionarea în grup a sprinklerelor prin suprapunerea jeturilor
(fig. 3) şi are valorile indicate în tabelul 4 pentru materialele cu pericol mare de incendiu.
Temperatura de declanşare a sprinklerelor. Temperatura de declanşare a sprinklerelor
este temperatura mediului ambiant la care dispozitivul de blocaje (bulb cu lichid) al
sprinklerului se desface şi permite curgerea apei prin orificiul acestuia.

deflector
portocaliu 57 ºC (135 ºF)
şurub de fixare bulb
bulb de declanşare roşu 68 ºC (155 ºF)

corp sprinkler galben 79 ºC (175 ºF)

pastilă de etanşare
verde 93 ºC (200 ºF)

filet pentru montaj albastru 141 ºC (286 ºF)

(1/2” şi 3/4”)

Figura 5. Părţile componente ale sprinklerului Figura 6. Temperaturi de declanşare

albastru aleºC
141 sprinklerelor
(286 ºF)

Intensitatea de stingere este o caracteristică specifică materialelor care

trebuie protejate şi reprezintă intensitatea minimă de stropire ce determină oprirea
arderii. Intensitatea de stingere se realizează numai la funcţionarea în grup a
sprinklerelor prin suprapunerea jeturilor (fig. 3) şi are valorile indicate în tabelul 4
pentru materialele cu pericol mare de incendiu.

-4-
 Temperatura de declanşare a sprinklerelor. Temperatura de declanşare a sprinklerelor
este temperatura mediului ambiant la care dispozitivul de blocaje (bulb cu lichid) al
sprinklerului se desface şi permite curgerea apei prin orificiul acestuia
Instalaţiile cu sprinklere amplasate în încăperi în care temperatura poate să
scadă sub +4°C, se proiectează în sistemul aer-apă, porţiunile din instalaţie
amplasate în încăperi cu pericol de îngheţ fiind pline cu aer.
Montajul sprinklerelor cu cap în sus se foloseşte în spaţiile în care
instalaţia de stins incendii cu sprinklere este
vizibilă, de exemplu în halele de producţie şi în
spaţiile de depozitare.
Montajul sprinklerelor cu cap în jos se
adoptă pentru spaţiile în care conductele instalaţiei de stins incendii cu sprinklere se montează
deasupra plafoanului fals, ca de exemplu în spaţiile comerciale sau clădirile de birouri.
Montajul sprinklerelor cu capul orizontal se recomandă pentru depozitele cu rafturi în
stive înalte, unde montajul cu capul sprinklerelor în jos nu este eficient datorită obstrucţionării
jeturilor de apă de stingere cu rafturi şi alte obiecte şi materiale depozitate pe acestea, precum
şi la clădiri instituţionale sau rezidenţiale în care se pot monta conductele în pereţi din gips
caton.

a - Sprinklere cu capul în sus

b - Sprinklere cu capul în sus

c - Sprinklere cu capul orizontal

Figura 7. Tipuri constructive de sprinklere. După modul de montaj sunt:

a – montate cu capul în sus; b – montate cu capul în jos; c – montate cu capul orizontal sau în perete

-5-
 Riscul de incendiu trebuie determinat înainte de începerea proiectării instalaţiei
sprinkler.
Clădirile şi spaţiile care urmează a fi protejate de sisteme automate de sprinklere trebuie
încadrate la risc mic de incendiu – LH, risc mediu de incendiu – OH şi risc mare de incendiu
– HH.
Clasificarea ţine cont de materialele depozitate şi sarcina termică. Exemple sunt
prezentate în anexa A.
Acolo unde zone cu risc de incendiu diferit comunică între ele, criteriile de proiectare
pentru zona cu riscul mai mare trebuie aplicate şi cel puţin primelor 2 ramuri din zona cu risc
mai mic.
Clădirile şi spaţiile protejate care îndeplinesc una sau mai multe condiţii prezentate mai
jos, trebuie clasificate ca aparţinând unui risc de incendiu, după cum urmează:
 Risc mic (LH). Utilizări cu materiale cu sarcina termică mică, combustibilitate mică şi
cu nici un compartiment de incendiu mai mare de 126 m2 cu o rezistenţă la foc de cel puţin
30 minute. Pentru exemple trebuie consultată anexa A.
 Risc mediu (OH). Utilizări unde sunt procesate sau fabricate materiale combustibile cu
o sarcină termică medie şi combustibilitate medie. Pentru exemple trebuie consultată anexa A.
Riscul mediu se împarte în 4 subgrupe: OH1; OH2; OH3; OH4.
Materialele pot fi depozitate în încăperi încadrate în OH1, OH2 sau OH3 dacă
următoarele condiţii sunt îndeplinite:
a) protecţia întregii încăperi trebuie proiectată cu criteriile de proiectare pentru OH3;
b) nu trebuie depăşită înălţimea maximă de depozitare stabilită în tabelul 1.
c) aria maximă de depozitare a unui bloc este de 50 m2 la cel puţin 2,4 m de orice alt
bloc de depozitare.
Când procesul desfăşurat în clădire este încadrat la OH4, zona trebuie tratată ca fiind de
risc HHS.
Tabelul 3 (tabelul 22 din SR EN 12845:2003)
Înălţimea maximă de depozitare pentru OH1, OH2 şi OH3
Înălţimea maximă de depozitare (a se vedea nota 1), m
Tipul de depozitare Vrac sau depozitate în bloc Alte tipuri de depozitare
(ST1 – pct.6.3.2) (ST2 – ST6 pct.6.3.2)
Categoria I 4,0 3,5
Categoria II 3,0 2,6
Categoria III 2,1 1,7
Categoria IV 1,2 1,2
Notă. În toate aceste cazuri protecţia trebuie proiectate conform criteriilor pentru OH3.

 Risc mare (HH). Clasificarea de risc mare cuprinde urm[toarele subgrupe: Procese
tehnologice cu risc mare (HHP) şi depozite cu risc mare (HHS).
Procesele tehnologice cu risc mare acoperă activităţile unde materialele implicate au o
sarcină termică mare şi combustibilitate mare şi incendiile au o dezvoltare rapidă sau intensă.
HHP se împarte în 4 subgrupe. Riscurile HHP4 sunt protejate cu sisteme de stingere
prin inundare.
Depozite cu risc mare (HHS). Depozitele cu risc mare acoperă depozitele de bunuri
unde înălţimea de depozitare depăşeşte limitele date în tabelul 22 din SR EN 12845:2003.
Depozite cu risc mare (HHS) se împarte în 4 subgrupe. Exemple sunt prezentate în
anexele B şi C.
—Densitatea specifică nu trebuie să depăşească valorile date în acest standard, când toate
sprinklerele (de tavan sau acoperiş) din incinta sau din aria protejată, care sunt în număr mai
mic, toate sprinklerele de raft şi toate sprinklerele suplimentare sunt în funcţiune.

-6-
 2. Alegerea tipurilor şi determinarea numărului de sprinklere amplasarea lor în clădiri
Sprinklerele se aleg pe baza datelor din tabelele 1, 2, şi 4 şi figura 5 condiţia ca valorile
intensităţilor de stropire să fie mai mare sau cel puţin egale cu valorile intensităţilor de
stingere redate în tabelul 4, în cazul în care intensitatea de stropire este mai mică decât cea de
stingere, se pot modifica coordonatele geometrice de amplasare a sprinklere (înălţimi, distanţe
între sprinklere), caracteristicile hidraulice ale sprinklerelor (mărimile ai şi H i ) sau se aleg
alte tipuri de sprinklere.
Tabelul 4 (tabelul 9 din STAS 1478-90)
Intensităţi de stingere necesare în încăperi cu materiale
care prezintă pericol mai mare de incendiu
Nr. Destinaţia încăperii Intensitatea Aria de
crt. de declanşare
stingere simultană
is As
[l/s×m²] [m²]
1 2 3 4
1. Încăperi din clădiri industriale şi civile obişnuite 0,07 215
2. Depozite sau încăperi în care se prelucrează materiale 0,07 260
celulozice (lemn, textile, hârtie etc.) nedepozitate în stive
înalte
3. Secţii de fabricaţie, prelucrare, manipulare sau depozitare a 0,12 260
răşinei sau terebentinei, negrului de fum, articolelor din
cauciuc, lacurilor, vopselelor.
4. Secţii de distilare a gudronului, fabrici de chibrituri, secţii de 0,17 260
prelucrare a spumei de materiale plastice (fără depozitare)
5. Secţii de fabricare şi prelucrare a celuloidului 0,25 260
Observaţie – Aria de declanşare pentru alte cazuri decât cele prevăzute în tabel se determină
experimental sau pe baze statistice, în funcţie de numărul persoanelor, valoarea bunurilor
materiale, pericolul de incendiu din spaţiul protejat, precum şi de intensitatea de stingere cu apă
adoptată.
Numărul n de sprinklere care funcţionează simultan (din numărul total N de sprinklere
montate în instalaţie) amplasate .în aria de declanşare As dintr-un compartiment de incendiu al
clădirii, se determină cu relaţia:
As
n (6)
Ap
Se menţionează că, pentru înlocuirea sprinklerelor deteriorate sau declanşate în caz de
incendiu, se va prevedea o rezervă de sprinklere, calculată separat pentru fiecare tip din cele
montate, astfel:
a) dacă instalaţia are până la 30 sprinklere, rezerva va fi egală cu numărul celor
montate;
b) dacă instalaţia are peste 30 sprinklere, rezerva va fi de 5÷25% din numărul total de
sprinklere, în funcţie de tipul acestora, însă nu mai puţin de 30 sprinklere;
c) dacă instalaţia are sprinklere rezistente la coroziune, care declanşează la temperaturi
mai mari de 90°C, rezerva acestora va fi egală cu numărul sprinklerelor montate în sectorul
cel mai mare.
Amplasarea sprinklerelor se va face în funcţie de pericolul de incendiu, gradul de
rezistenţă la foc al încăperilor, poziţia şi dimensiunile grinzilor, poziţiile diferitelor instalaţii,
utilaj e sau stive de materiale şi de caracteristicile hidraulice şi funcţionale ale sprinklerelor,
astfel încât să se asigure: sensibilitatea de declanşare a sprinklerelor; protecţia elementelor

-7-
portante de construcţie cu limită de rezistenţă la foc redusă; dispersar.ea cât mai uniformă a
apei pe suprafaţa protejată; intensitatea de stingere cu apă.
La montarea sprinklerelor se vor respecta prescripţiile înscrise în normele generale ale
„Normativului de siguranţă a construcţiilor“ indicativ P 118-99 şi departamentale, de
prevenire şi stingere a incendiilor şi anume:
a) distanţa în plan vertical faţă de placa planşeului sau a tavanului continuu, minim 8 cm,
maxim 35 cm la elementele combustibile şi 40 cm la elementele de construcţie incombustibile;
b) la acoperişurile înclinate sau la luminatoare, sprinklerele se amplasează în poziţie
verticală la cel mult 90 cm sub coama acestor elemente de construcţie;
c) sprinklerele montate în dreptul grinzilor pot avea deflectorul situat la minimum
2,5 cm sub partea inferioară a grinzii;
d) la clădirile cu planşee cu grinzi înalte şi dese (90÷225 cm între ele), distanţa dintre
deflectorul sprinklerului şi planşeu trebuie să fie mai mică decât înălţimea grinzii hs, în cm, cu
înălţimea de siguranţă h, în cm (fig. 7), conform datelor din tabelul 5;

planseu
3,94 hp
hg

sprinkler
lg
grinda mufa

Figura 8. Distanţele de amplasare ale sprinklerelor faţă de planşee şi grinzi.

Tabelul 5
Înălţimea de siguranţă, hs , pentru amplasarea deflectorului sprinklerelor faţă de .înălţiraea
grinzilor hg
hg , [cm]
105÷120

120÷135

135÷150

165÷180
30÷ 60

60÷ 75

75÷ 90

90÷105

150÷165
≤30

hs , [cm] 0 2,5 5,0 7,5 10,0 15,0 17,5 22,5 27,5 35,5

e) la spaţiile de depozitare cu stive sau stelaje înalte, amplasarea sprinklerelor se face

atât la tavan cât şi la nivelele intermediare dintre stive sau la nivelul acestora. Distanţa dintre
deflectorul sprinklerului şi stive va fi de 45÷90 cm, funcţie de forma jetului, distanţa pe
orizontală între elementele de construcţii, instalaţii sau utilaje, aşa încât să nu fie împiedicată
dispersarea normală a jetului. La montarea sprinklerelor din stelaje, distanţa minimă faţă de
materialele depozitate este de 15 cm şi se vor lua măsuri de protejare a materialelor depozitate
pentru a nu fi degradate de sprinklerele de la nivelele superioare. Poziţia de montare a
sprinklerelor cu deflectorul în sus sau în jos se stabileşte în funcţie de forma deflectorului şi
secţiunea transversală a jetului de apă dispersată; la instalaţiile cu aer şi aer-apă se utilizează
numai sprinklere care au poziţia de montare cu deflectorul în sus;
f) în cazul clădirilor cu tavane suspendate incombustibile, sprinklerele se amplasează
astfel încât dispersarea apei să nu fie împiedicată de elementele tavanului, iar la tavanele
suspendate executate din materiale combustibile; situate la distanţe mai mari de 90 cm de
planşeu, se prevăd sprinklere atât sub tavan cât şi în spaţiul dintre tavan şi planşeu;

-8-
 g) la golul scărilor rulante sau la golurile neprotejate din planşee, se prevăd ecrane
incombustibile continue cu înălţimea de 45 cm, pentru a împiedica împrăştierea aerului cald
provenit dintr-un eventual incendiu prin efectul de tiraj. Sprinklerele, în acest caz, se
montează la maximum 1,80 m de ecranul incombustibil;
h) în cazul sprinklerelor amplasate la mică distanţă între ele, când există pericolul
stropirii reciproce, ce ar avea ca efect întârzierea declanşării lor, între sprinklere se prevăd
ecrane ce coboară sub nivelul deflectorului cu 5÷8 cm;
i) dacă în locul uşilor sau încăperilor antifoc se prevăd tamburi deschişi antifoc, aceştia
se prevăd cu un sprinkler pentru fiecare metru pătrat suprafaţă de tambur;
j) sprinklerele se amplasează în rânduri paralele, astfel ca distanţa dintre două rînduri
sau dintre două sprinklere să fie cuprinsă între 2,5 şi 6,0 m, funcţie de categoria de pericol de
incendiu a clădirii. Distanţa dintre rândurile de sprinklere şi respectiv dintre sprinklere, la
încăperile cu pericol obişnuit de incendiu (încăperi cu o încărcare termică sub 200 kg/m2) este
de până la 6 m, aria protejată de un sprinkler fiind de maximum 12 m2, în timp ce la încăperile
cu pericol mărit de incendiu (încăperi cu încărcări termice peste 200 kg/m2)•cum sunt scenele
amenajate, depozite de decoruri şi alte încăperi similare distanţa dintre sprinklere va fi de
3÷3,6 m, iar la depozitele cu stelaje înalte de 2,5÷3,6 m, aria protejată aferentă unui sprinkler
fiind de maximum 9 m2.
În figura 2 sunt prezentate două moduri de amplasare a sprinklerelor deasupra ariei ce
trebuie protejată.

3 7

4 la instalatia de sprinklere

de la grupul de pompe

Figura 9. Aparat de control şi semnalizare.

1 – manometru alimentare cu apă de incendiu; 2 – declanşare de urgenţă; 3 – ventil de reglare a presiunii pilot; 4 – pâlnie de
golire; 5 – ansamblu de control al vitezei apei; 6 – manometru pentru presiunea pilot; 7 – supapă de control a alimentării cu apă.
Sprinklerele pot fi amplasate în rânduri paralele (figura 2, a) sau decalate (figura 2, b),

-9-
distanţele dintre sprinklere rezultând din condiţia ca intensitatea de stropire a unui sprinkler la
funcţionarea în grup să fie mai mare sau cel puţin egală cu intensitatea de stingere.
Instalaţia cu sprinklere se împarte în sectoare, pentru asigurarea unei bune semnalizări a
intrării în funcţiune în caz de incendiu; fiecare sector este dotat cu un aparat de control şi
semnalizare.
De regulă, sectoarele trebuie să grupeze sprinklerele montate în acelaşi compartiment de
incendiu al clădirii. În cazuri speciale, când instalaţia cuprinde un număr mic de sprinklere, se
pot grupa în acelaşi sector sprinklerele montate în mai multe compartimente de incendiu,
situate în vecinătate, dacă considerente de semnalizare a incendiilor nu cer altfel.
Sectoarele pot avea un număr de maximum 800 sprinklere în cazul instalaţiilor cu apă
sub presiune, amplasate în încăperi fără pericol de îngheţ; în cazul sprinklerelor montate în
mai multe încăperi separate între ele prin pereţi şi uşi incombustibile, numărul sprinklerelor
dintr-un sector poate fi mărit până la 1.200 bucăţi.
În cazul instalaţiilor cu sprinklere în sistemul aer-apă (amplasate în încăperi cu pericol
de îngheţ), numărul de sprinklere dintr-un sector va fi de 600 bucăţi. În acest caz, volumul de
apă al instalaţiei nu va depăşi 1.200 1itri pentru instalaţiile fără accelerator şi de 3.000 1itri
pentru instalaţiile cu accelerator.
Aparatele de control şi semnalizare (ACS, fig. 9) pot fi cu apă sau cu apă-aer în funcţie
de sistemele de instalaţii cu sprinklere adoptate. Aparatul de control şi semnalizare, împreună
cu dispozitivele anexe se montează pe conducta principală de alimentare cu apă a fiecărui
sector de sprinklere, în încăperi proprii sau în încăperi cu alte destinaţii, care nu prezintă
pericol de incendiu.
După amplasarea sprinklerelor se trasează pe planurile de instalaţii reţelele de conducte
de alimentare cu apă, care pot fi ramificate sau inelare. Pe o ramificaţie se pot monta
maximum 6 sprinklere. Ramificaţiile se prevăd la capete cu armături care permit aerisirea şi
curăţarea conductelor. Pentru a elimina aerul sau apa din ele, conductele se vor monta cu
pante de 2‰ până la 5‰, pantele mai mari prevăzându-se pentru conducte cu diametre mai
mici. La montarea conductelor se va evita formarea sacilor de aer, iar unde acest lucru nu este
posibil se vor prevedea posibilităţi de golire aerisire a conductelor.
Reţeaua de conducte va fi prevăzută cu racorduri fixe amplasate la nivelul terenului, în
locuri accesibile, ferite de îngheţ, pentru cuplarea la pompele mobile de incendiu. Aceste
racorduri pot fi montate şi în camere tip STAS 9342-72. Numărul racordurilor se stabileşte în
funcţie de debitul instalaţiei, considerând 15 l/s pentru fiecare racord. Legătura cu reţeaua
instalaţiei cu sprinklere se face după aparatul de control şi semnalizare tip apă-apă şi înaintea
celui tip aer-apă. Pe conductele de legătură se montează robinete cu ventil de reţinere.
3. Debitul de calcul necesar dimensionării instalaţiei cu sprinklere
Debitul de calcul al conductelor Qis se determină considerând funcţionarea simultană a
sprinklerelor amplasate în aria As de declanşare a sprinklerelor dintr-un compartiment de
incendiu al clădirii, cu relaţia:
n
Qis   qis j , [l/s] (7)
j '1

în care:
n — numărul sprinklerelor prevăzute să funcţioneze simultan, montate în aria
de declanşare As , determinată cu relaţia (6);
— debitul specific pentru un sprinkler determinat cu relaţia (1).
În lipsa unor valori determinate ale ariei de declanşare, debitul de calcul al instalaţiei cu
sprinklere se stabileşte considerându-se funcţionarea simultană a sprinklerelor montate în

- 10 -
compartimentul de incendiu, debit care poate fi limitat la valorile următoare:
 30 l/s, pentru construcţii industriale sau civile obişnuite; în cazul particular când se
utilizează motopompe KSM şi presiunea din conducta de aspiraţie este sub 7 m H2O, acest
debit poate fi de 27,5 l/s;
 30÷50 l/s pentru spaţiile sălilor aglomerate în funcţie de destinaţie, valoarea bunurilor
şi aria încăperilor separate prin pereţi rezistenţi la foc, cu excepţia scenelor teatrelor şi
buzunarelor scenei, pentru care debitul se determină în raport cu numărul capetelor de
sprinklere montate în aceste zone;
 75÷100 l/s pentru încăperile de depozitare în stive înalte, în funcţie de mărimea ariei
minime de declanşare şi a intensităţii de stingere indicate în prescripţii specifice sau, în cazul
instalaţiilor cu stingere rapidă, în funcţie de specificul acestora;
 pentru clădirile industriale monobloc, în funcţie de volumul construit conform
tabelului 10 din STAS 1478-90 (tabelul 6).
Tabelul 6 (tabelul 10 STAS 1478-90)
Debitul de calcul al instalaţiei cu sprinklere la clădirile monobloc
Volumul clădirii,
până la 100.000 100.001÷200.000 200.001÷300.000 peste 300.000
[m3]
Debitul de calcul
30 35 40 50
minim, [l/s]
Debitul de calcul al unui sector de sprinklere depinde, evident (prin debitul specific al
sprinklerului), de presiunea disponibilă în secţiunea orificiului fiecărui sprinkler.
Presiunea minimă la orificiul sprinklerului se determină conform tabelului 1, astfel încât
să se asigure dispersarea corespunzătoare a apei şi intensitatea de stingere minimă necesară în
punctele cele mai îndepărtate.
Trebuie să se evite variaţiile mari ale presiunii disponibile la orificiile sprinklerelor,
pentru a se realiza o stropire cu apă aproximativ uniformă; valoarea medie a intensităţii de
stropire proiectate nu trebuie să depăşească, de regulă, cu mai mult de 15% intensitatea de
stingere minimă prevăzută în punctele cele mai îndepărtate ale ariei de declanşare.
4. Calculul hidraulic al conductelor instalaţiei cu sprinklere
La calculul hidraulic de dimensionare a conductelor instalaţiei cu sprinklere se ţine
seama de următoarele particularităţi:
 pentru a se asigura funcţionarea normală a instalaţiei cu sprinklere debitul
sprinklerului montat pe o conductă (ramură) a reţelei, în situaţia cea mai favorabilă (cel mai
apropiat de punctul de intrare a apei în conduct respectivă), nu va depăşi cu 15% debitul
sprinklerului din situaţia cea mai defavorabilă (cel mai depărtat de punctul de intrare a apei în
conducta ceea ce revine la limitarea pierderii totale de sarcină pe ramura respectivă între
sprinklerele extreme, considerând că acestea au aceeaşi înălţime geodezică;
 pentru a determina debitul la fiecare sprinkler se va calcula, în prealabil, presiunea
disponibilă la sprinklerul respectiv;
 în cazurile în care echilibrarea hidraulică a reţelei nu se poate realiza numai .prin
dimensionarea la vitezele maxime admise ale apei, se prevăd diafragme pe ramurile cu
presiune în exces.
Dimensionarea conductelor instalaţiei cu sprinklere în condiţiile arătate mai sus se poate
efectua într-unul din următoarele moduri:
 prin adoptarea unui diametru constant al ramurii pe care se montează sprinklerele,
folosind rezistenţele hidraulicej.unitare;
 folosind o pierdere de sarcină liniară specifică medie, im , în mm H2O/m, pentru
ramura care se dimensionează;

- 11 -
  realizând acelaşi debit la fiecare sprinkler prin diafragmarea racordurilor acestora.
Dimensionarea, conductelor instalaţiei cu sprinklere folosind rezistenţele hidraulice
unitare. Rezistenţa hidraulică unitară A corespunzătoare unui anamit diametru d se defineşte
ca fiind numeric egală cu pierderea de .sarcini liniară hri ce se produce la trecerea unui debit q
egal cu unitatea, printr-o conductă având lungimea l = 1 m şi se determină din relaţia:
l v 2 8 
hri  il    5  lq 2  Alq 2 , (8)
d 2g 10 g d d
6 2 5

de unde
0,0826 
A  5 (9)
106 d
în care:
 — coeficientul de rezistenţă hidraulică;
g = 9,81 m/s2 — acceleraţia gravitaţională;
v — viteza medie a apei în conductă, în [m/s];
d 2
q  103 v — debitul de apă, în [l/s].
4
vd 4 q
Considerând debitul q = 1 l/s şi calculând criteriul Reynolds, Re    cu
 10  d 3

valoarea cu valoarea coeficientului cinematic de vâscozitate a apei la temperatura de 10°C,

  1,31  106 m2/s şi pentru valorile diametrelor standardizate ale ţevilor din oţel, se constată
că 2340 < Re < 10-7şi, ca urmare, pentru calculul coeficientului de rezistenţă hidraulică  s-a
aplicat relaţia Moody:
 6 3
1
 
  0,0055  1   20.000     ,
K 10
  (10)
d Re  
 

în care s-a considerat pentru coeficientul de rugozitate al ţevilor din oţel valoarea K = 0,15 mm.
Pe baza relaţiilor (9) şi (10) s-a întocmit tabelul 7, cu valorile Rezistenţelor hidraulice
unitare A pentru ţevi din oţel cu diametre nominale de la 10 mm la 200 mm.
Tabelul 7
Valorile rezistenţei hidraulice unitare A, a conductelor, cu diametre Dn 10 mm÷200 mm pentru

d v Re λ A
[m] [m/s]
0,010 12,73 97.194 0,042 34,692
0,015 5,65 64.796 0,038 4,133
0,020 3,18 48.597 0,035 0,903
0,025 2,03 38.877 0,034 0,287
0,032 1,24 30.373 0,033 0,08123
0,040 0,79 24.298 0,032 0,02581
0,050 0,50 19.438 0,031 0,008193
0,065 0,30 14.953 0,031 0,002206
0,080 0,198 12.149 0,032 0,0008066
0,100 0,1273 9.719 0,033 0,0002725
0,125 0,08 7.775 0,034 0,00009202
0,150 0,056 6.479 0,036 0,00003915

- 12 -
 0,200 0,031 4.859 0,038 0,000009808

Metodologia calculului hidraulic de dimensionare a conductelor instalaţiei cu sprinklere,

folosind rezistenţele hidraulice unitare, este următoarea:
 se determină intensitatea de stingere is , în 1/s×m2, şi aria.de declanşare simultană As ,
în m2, a sprinklerelor, în funcţie de destinaţia încăperii, din tabelul 4;
 se alege tipul de sprinkler, ţinând seamă de datele din tabelele 1, 2 şi 4;
 se determină distanţele de amplasare a sprinklerelor şi se întocmeşte schema izometrică
de calcul a conductelor;
 cunoscând aria de declanşare simultană a sprinklerelor As şi suprafaţa protejată (udată)
de un sprinkler, Ap , cu relaţia (6) se determină numărul n de sprinklere ce vor funcţiona simultan
din numărul total N de sprinklere;
 se delimitează pe schema izometrică de calcul sectorul de n sprinklere aflate în funcţiune
simultană, cel mai dezavantajat din punct de vedere hidraulic din întreaga instalaţie, care va
cuprinde pe una din ramuri sprinklerul cel mai depărtat pe orizontală şi pe verticală de punctul
de alimentare cu apă a instalaţiei;
 dacă distanţele dintre sprinklerele de pe aceeaşi ramificaţie egale, se poate determina
un diametru constant pe întreaga ramificaţie (ceea ce uşurează şi execuţia), aplicând modelul
de calcul al conductei cu consumuri uniform concentrate, considerând într-o primă
aproximaţie că debitele sunt egale la fiecare sprinkler. În aceste condiţii, pierderea de sarcină
liniară hri , de la primul şi până la ultimul sprinkler de pe aceeaşi ramură va fi
n 1
nn  12n  1
hri  Alq 2  j 2  Alq 2 , (11)
j 1 6
în care:
A — rezistemţa hidraulică unitară a conductei, corespunzătoare debitului q în l/s
şi pierderii de sarcină liniare hri în m H2O;
l — lungimea tronsonului de conductă între două sprinklere, în [m];
q  qis  ai H i — debitul la cel mai depărtat sprinkler de pe ramura care se
dimensionează, determinat cu formula (1);
n — numărul sprinklerelor de pe ramificaţia care se dimensionează.
Din relaţia (11) se obţine:

6hri
A ,
nn  12n  1lai2 H i
(12)

Punând condiţia ca debitele sprinklerelor extreme de pe o ramificaţie să nu difere cu mai

mult de 15%, se obţine:
qn  1,15q1 ; q1  ai H i ; qn  ai H i  hri , (13)
hri  0,3H i (14)
care reprezintă valoarea pierderii de sarcină liniare pentru care nu vor exista variaţii mai mari
decât 15% între debitele qi şi qn ale sprinklerelor extreme de pe o ramificaţie. Introducând
relaţia (14) în (12) şi considerând un spor de 35% pentru pierderile de sarcină locale, se
obţine:
1,33
A ,
n n  12n  1l ai2
(15)

- 13 -
 I II III IV V
1.1 2.1 3.1 4.1 5.1

1.2 2.2 3.2 4.2 5.2

1.3 2.3 3.3 4.3 5.3

1.4 2.4 3.4 4.4 5.4

1.5 2.5 3.5 4.5 5.5

1.6 a 2.6 3.6 4.6 5.6

b c d
1.7 1.8 5.7
1.9

A.C.S.

Figura 10. Schema izometrică de calcul a instalaţiei de sprinklere

Pe baza valorii obţinute pentru A cu relaţia (15) se alege preliminar diametrul ramificaţiei
din tabelul 7;
 se efectuează calculul definitiv, determinând pierderile totale de sarcină (liniare şi
locale) pe fiecare tronson al ramificaţiei de diametru preliminar ales, şi anume: pentru
tronsonul 1.1 de pe ramificaţia I (fig. 10) cunoscând debitul qi la sprinklerul 1, calculat cu
relaţia (1) şi folosind nomogramele pentru dimensionarea conductelor din oţel pentru
H g  15 m şi H g >15 m, se determină pierderea de sarcină liniară unitară i, în mm H2O/m,
folosind viteze ale apei până la 5 m/s, la care se adaugă şi pierderile de sarcină locale hrl
pentru  calculată pe tronsonul respectiv şi la viteza medie a apei din acest tronson şi
rezultă astfel pierderea totală de sarcină pe tronsonul 1.1: hr 1.1  il  hrl 1.1 . Se determină apoi
debitul q2 la sprinklerul 2 de pe ramura I (fig. 10) cu relaţia: q2  ai H i  hr 1.1 . Se

calculează debitul pe tronsonul 1.2 care va fi suma debitelor q1 şi q2 ale sprinklerelor 1 şi 2:

q12  q1  q2 . Cunoscând debitul q , se calculează pierderile totale de sarcină (liniare şi
12
hr 1.2
locale), pe tronsonul 1.2 analog cu tronsonul 1.1. Se însumează pierderile totale de
sarcină pe tronsoanele 1.1 şi 1.2 şi se calculează debitul q3 la sprinklerul 3:
q3  ai H i  hr 1.1  hr 1.2 Se determină debitul pe tronsonul 1.3: q13  q1  q2  q3 şi se
calculează pierderea totală de sarcină hr 1.3 . Se calculează debitul
q4  ai H i  hr 1.1  hr 1.2  hr 1.3 şi debitul pe tronsonul 1.4, q14  q1  q2  q3  q4 , după care
se determină hr 1.4 şi, în continuare, debitul la sprinklerul 5, q5  ai H i  hr 1.1  hr 1.2  ...  hr 1.4 .
Va rezulta apoi debitul pe tronsonul 1.5, q15  q1  q2  ...  q5 şi se va calcula pierderea de

- 14 -
sarcină pe tronsonul 1.5, hr 1.5 , iar în final, debitul la sprinklerul 6:
q6  ai H i  hr 1.1  ...  hr 1.5 . Ramura I (fig. 10) va avea diametrul constant pe tronsoanele
1.1 ... 1.5 (până în punctul a);
 se dimensionează tronsonul 1.7 la debitul q17  q1  q2  ...  q6 . folosind aceleaşi
nomograme şi pentru viteze ale apei până la 5 m/s şi se calculează pierderile totale de
sarcină hr 1.7 . Diametrul minim al tronsonului trebuie să fie cel puţin egal cu diametrul
(constant) al ramurii I;
 se determină sarcina hidrodinamică disponibilă în punctul b (fig. 10):
H disp b  H g1  H i  hr 1.1  ...  hr 1.7 (16)
în care:
hg1 — înălţimea geodezică a sprinklerului 1 de pe tronsonul 1.1 (ramura I)
Hi — presiunea de utilizare a sprinklerului 1;
hr 1.1 … hr 1.7 — suma pierderilor totale de sarcină pe tronsonul 1.1 ... 1.7.
 se alege preliminar diametrul constant al ramurii II (tronsoanele 2.1 ... 2.5) pe baza
valorii rezistenţei hidraulice unitare A calculate cu relaţia (15), din tabelul 7;
 se consideră o presiune de utilizare H' necunoscută la sprinklerul 7 (cel mai depărtat pe
ramura II, fig. 9) şi se calculează pierderile totale de sarcină (liniare şi locale) pe ramura II
(tronsoanele 2.1 ... 2.6) în mod analog ca la ramura I;
 se determină sarcina hidrodinamică efectivă în nodul b funcţie de H' şi se egalează cu
sarcina disponibilă în nodul b dată de relaţia (16); din ecuaţia obţinută rezultă H' (trebuie ca
H' ≥ H i ) valoare cu care se calculează debitul q7 al sprinklerului 7 de pe tronsonul 2.1 şi, în
continuare, pierderea totală de sarcină hr 2.1 , pe tronsonul 2.1, debitul q8  ai H ' hr 2.1 al
sprinklerului 8 şi aşa mai departe (analog ca la ramura I), determinându-se în final sarcina
efectivă în nodul b; dacă H disp b  H efectiv b excesul de presiune he  H disp b  H efectiv b se preia
într-o diafragmă (montată pe tronsonul 2.6);
 dacă rezultă H '  H i se alege pentru ramura II diametrul imediat superior dintre
diametrele standardizate ale conductelor şi calculul se reia ca mai sus;
 se dimensionează tronsonul 1.8 (fig. 10) la debitul q18  q17  q26 şi ia viteze ale apei
până la 5 m/s şi se determină sarcina disponibilă în nodul c;
 pentru dimensionarea ramurii III se procedează la fel ca la ramura II, alegând pentru
sprinklerul 1.3 (cel mai dezavantajat) o presiune necunoscută H ' , care se determină egalând
sarcina disponibilă cu sarcina efectivă (calculată) în nodul c; se calculează apoi debitele
sprinklerelor de pe ramura III şi sarcina efectivă în nodul c. Dacă nu se realizează echilibrarea
hidraulică în nodul c, se prevede o diafragmă pe tronsonul 3.6 (fig. 10), în care se preia
presiunea în exces;
 calculul hidraulic al reţelei se continuă că mai sus până la punctul e (fig. 10) de
alimentare cu apă al instalaţiei, determinându-se în final sarcina hidrodinamică necesară a
instalaţiei cu sprinklere în acest punct. Dacă pe unul din tronsoanele de conducte se ajunge la
debitul maxim (conform subcap 3.), se continuă calculul hidraulic pentru toate tronsoanele
următoare ale traseului principal cu valoarea debitului maxim admis;
 dimensionarea ramurilor care nu fac parte din aria de declanşare simultană a
sprinklerelor (de exemplu, ramurile IV şi V, fig. 10) se efectuează la sarcinile disponibile din
nodurile traseului principal, după metodologia arătată mai sus.
Dimensionarea conductelor instalaţiei cu sprinklere folosind pierderea de sarcină

- 15 -
liniară specifică medie. Metodologia de calcul hidraulic cuprinde la început aceleaşi etape ca
la punctul anterior, delimitând pe schema izometrică sectorul de n sprinklere în funcţiune
simultană amplasat cel mai dezavantajat din întreaga instalaţie.
Se pune condiţia ca între debitele sprinklerelor extreme (7 şi 18, fig. 10) montate cel mai
depărtat şi respectiv cel mai apropiat de punctul de intrare a apei, să nu existe o variaţie de
debit mai mare de 15%: qn  1,15 q1 . Cunoscând că

q1  ai H i ; qn  ai H n . (17)
qn2 1,3225q12
Hn   . (18)
ai2 ai2
calculează pierderea de sarcină liniară specifică medie cu relaţia:
H n  H1 0,3225q12 q12
imed    0, 23 , [m H2O]
n
1,35  ai2 ai2 (19)
1,35 li
i 1
n
în care l
i 1
i este suma lungimilor tronsoanelor de conducte pe traseul dintre sprinklerele

extreme amplasate în aria de declanşare simultană.

În continuare, calculul se efectuează în modul următor:
 cunoscând debitul q1 şi imed se dimensionează tronsonul 1.1 cu nomogramele pentru
dimensionarea conductelor din oţel pentru H g  15 m şi H g >15 m, la care se adaugă şi
pierderile de sarcină locale hrl pentru  calculată pe tronsonul respectiv şi la viteza medie a
apei din acest tronson şi se determină pierderea totală de sarcină hr 1.1 pe tronsonul 1.1
(ramura I, fig. 10);
 se calculează debitul q2  ai H i  hr 1.1 la sprinklerul 2 şi apoi debitul q12  q1  q2 pe
tronsonul 1.2;
 se dimensionează tronsonul 1.2 cunoscând debitul q12 şi imed şi se calculează pierderea
totală de sarcină hr 1.2 ;
 se continuă calculul ca mai sus, determinând succesiv debitele la fiecare sprinkler şi
debitul de calcul al fiecărui tronson, pe traseul principal, până la punctul de alimentare cu apă
a instalaţiei cu sprinklere;
 se determină sarcina hidrodinamică necesară pentru alimentarea cu apă a instalaţiei cu
sprinklere;
 dacă pe unul din tronsoanele de conducte se ajunge la debitul maxim admis, se
continuă calculul, hidrodinamic pentru toate tronsoanele următoare ale traseului principal, cu
valoarea debitului maxim şi cu imed ;
 dimensionarea ramurilor care nu fac parte din aria de declanşare simultană a
sprinklerelor se efectuează la sarcinile disponibile din nodurile traseului principal. Prin
aplicarea procedeului de calcul arătat mai sus, rezultă că tronsoanele de conducte ale
instalaţiei cu sprinklere vor avea diametre, diferite şi se va ţine seama ca diametrele
.conductelor să fie monoton crescătoare, de la sprinklerul cel mai dezavantajat din punct de
vedere hidraulic spre punctul de alimentare cu apă al reţelei.
Dimensionarea, conductelor instalaţiei cu sprinklere considerând acelaşi debit la
fiecare sprinkler. În acest caz, debitul de calcul al unui tronson de conductă rezultă prin
însumarea debitelor sprinklerelor alimentate cu apă din acel tronson de conductă.

- 16 -
 Calculul hidraulic se efectuează mai întîi pentru traseul principal, de alimentare cu apă
a sprinklerului cel mai dezavantajat, amplasat în sectorul cu n sprinklere cuprinse în aria de
declanşare simultană. Cunoscând debitul de calcul al fiecărui tronson de conductă şi alegând
viteze medii ale apei până la valoarea maximă admisă de 5 m/s, dimensionarea conductelor şi
calculul pierderilor totale de sarcină se efectuează cu nomogramele pentru dimensionarea
conductelor din oţel pentru H g  15 m şi H g >15 m, la care se adaugă şi pierderile de sarcină
locale hrl pentru  calculată pe tronsonul respectiv şi la viteza medie a apei din acest
tronson, astfel că în final, se determină sarcina hidrodinamică necesară pentru alimentarea cu
apă a instalaţiei cu sprinklere. Ramurile secundare se dimensionează la sarcinile disponibile
din nodurile traseului principal de conducte al reţelei. Consecinţa acestui procedeu de calcul
este că atât la racordul fiecărui sprinkler cât şi pe ramificaţiile secundare trebuie prevăzute
diafragme pentru consumarea sarcinii (presiunii) în exces he .
Pentru calculul unei diafragme se determină, în prealabil, coeficientul de pierdere de
sarcină locală necesar,  nec , cunoscând sarcina în exces (care va fi egală cu pierderea de
sarcină locală în diafragmă) şi viteza apei pe tronsonul de conductă respectiv. Cunoscând
A
 nec , cu nomograma din fig. 3.23 se determină valoarea raportului 0 între, aria A0 a
A1
secţiunii orificiului diafragmei şi aria A1 a secţiunii transversale a conductei care trebuie
d
diafragmată, din care se deduce raportul 0 între diametrul d 0 al orificiului diafragmei şi
d1
diametrul interior d1 al conductei de aici rezultând imediat diametrul d 0 cunoscând
diametrul d1 .
Prin aplicarea procedeului de dimensionare a conductelor prezentat mai sus, rezultă că
tronsoanele de conducte ale instalaţiei cu sprinklere vor avea diametre diferite, care trebuie să
fie monoton crescătoare de la cel mai dezavantajat sprinkler spre punctul de alimentare cu apă
al instalaţiei. Acest procedeu de calcul conduce la reducerea consumului de metal, a debitului
de calcul şi a rezervei de apă pentru combaterea incendiului, dar este îngreunată execuţia
instalaţiei fiind necesară montarea diafragmelor pe racordurile fiecărui sprinkler şi pe
conductele ramurilor secundare ale reţelei.
4. Instalaţii cu drencere pentru combaterea incendiilor
4.1. Stabilirea tipului şi numărului de drencere şi amplasarea lor în clădiri
Instalaţiile cu drencere se folosesc pentru combaterea incendiilor cu scopul de a obţine:
– stingerea incendiilor în spaţiile cu pericol mare de incendiu, unde datorită dezvoltării
rapide a combustiei, protecţia nu poate fi asigurată eficient cu alte mijloace;
– răcirea suprafeţei bunurilor periclitate de căldură în caz de incendiu, protecţia
asigurându-se prin stropire sau acoperirea cu o peliculă de apă;
– realizarea perdelelor de apă destinate: protecţiei golurilor de trecere prin pereţi sau
zonele antifoc; a uşilor sau ferestrelor din pereţii antifoc, compartimentării încăperilor cu
dimensiuni mari; protejării din exterior a elementelor de construcţie la clădirile amplasate la
distanţe mici.
Întrucât drencerele sunt corpuri de sprinklere fără ventil, având orificiul permanent
deschis, se utilizează în instalaţii fixe, a căror caracteristică principală o constituie faptul că în
poziţie de aşteptare conductele nu sunt pline cu apă decât parţial (de la sursă până la
dispozitivul de acţionare al instalaţiei de drencere).
Acţionarea instalaţiilor cu drencere se face manual sau automat. Acţionarea automată se
prevede atunci când drencerele se utilizează la stingerea incendiilor în încăperile în care nu se

- 17 -
lucrează permanent şi, în general, atunci când operaţiile de acţionare manuală nu pot fi
efectuate în timp util.
Tipul şi amplasarea drencerelor utilizate la protecţia prin răcire a elementelor de
construcţii şi utilajelor se stabilesc astfel încât să se asigure în punctul cel mai dezavantajos o
intensitate de răcire ir de:
– 0,1÷0,2 l/s pentru fiecare metru pătrat al elementelor orizontale sau înclinate, în
funcţie de natura, poziţia şi dimensiunile instalaţiilor, utilajelor sau materialelor protejate,
precum şi de caracteristicile capetelor de debitare a apei utilizate; pentru instalaţii tehnologice
vulnerabile la incendii din secţii cu pericol deosebit, intensitatea de stropire este, după caz,
mai mare, 0,2÷0,5 l/s×m2;
– 0,2 l/s pe fiecare metru liniar al perdelei sau peliculei de protecţie pentru elemente
verticale;
– 0,1÷0,15 l/s pentru fiecare metru pătrat al rezervoarelor orizontale sau sferice,
incendiate sau expuse radiaţiei termice; pentru determinarea debitului de apă necesar pentru
răcirea rezervoarelor cilindrice învecinate se ia în considerare un sfert din suprafeţele lor
laterale totale;
– 0,5 l/s pentru fiecare metru al circumferinţei rezervorului incendiat şi 0,25 l/s pentru
fiecare metru al semisumei circumferinţei rezervoarelor expuse radiaţiei termice, protejate cu
instalaţii mobile.
Pentru rezervoarele cilindrice orizontale învecinate neizolate termic, ce conţin lichide
combustibile cu temperatura de inflamabilitate peste 55°C, depozitate la o temperatură
inferioară celei de inflamabilitate, intensităţile de răcire se reduc cu 50 %.
Pentru rezervoarele cilindrice orizontale izolate termic cu izolaţii incombustibile, nu se
prevăd instalaţii de răcire.
În cazurile în care se prevede ca răcirea elementelor orizontale, înclinate şi verticale să
se asigure prin instalaţii mobile, debitul se majorează, după caz, cu 30÷50 %.
Prin rezervoare învecinate expuse radiaţiei se înţeleg rezervoarele situate la o distanţă de
rezervorul incendiat mai mică decât 1,5 × diametrul rezervorului incendiat.
Drencerele utilizate pentru stingerea incendiilor se amplasează la fel cu sprinklerele,
fără a se impune o distanţă maximă faţă de plafon, dacă nu trebuie să asigure protecţia
elementelor de construcţie a tavanului.
Drencerele pentru protecţia cu peliculă de apă a elementelor de construcţie şi a utilajelor
se amplasează cu paleta orizontal sau înclinat la 45°.
Distanţa între două drencere se recomandă să fie de 1,5÷2,5 m; dinstanţa între rândul de
drencere şi golul de protejat 0,25÷1,20 m. Dacă distanţa între două drencere este mai mică de
1 m, acestea se amplasează alternativ, unele cu orificiul de stropire în sus altele în jos.
Drencerele pentru protecţia golurilor se amplasează cu cel puţin 40 cm deasupra golurilor
protejate şi cu orificiul de stropire orientat în jos. Pentru protecţia golurilor mici se recomandă
utilizarea drencerelor cu orificiul de stropire 6÷8 mm, iar la cele mari, drencere cu orificiul
mai mare de 8 mm.
Numărul, tipul şi amplasarea drencerelor utilizate pentru formarea perdelelor de apă se
stabilesc astfel încât să se asigure, în punctul cel mai dezavantajos, intensitatea de stropire de
minimum:
– 0,5 l/s×m, în cazul în care golul sau elementul de compartimentare protejat are o
înălţime până la 3 m inclusiv;
– 1 l/s×m, în cazul în care suprafaţa protejată are o înălţime mai mare de 3 m; aceeaşi
intensitate se adoptă indiferent de înălţime la construcţiile la care propagarea incendiului ar
prezenta pericol deosebit pentru aglomerări de oameni sau bunuri de mare valoare.
Drencerele pentru perdelele de apă se amplasează astfel încât să formeze o pânză
continuă de apă pe toată suprafaţa perdelei.

- 18 -
 Numărul de drencere N i i se stabileşte în funcţie de debitul specific minim qis , mărimea
zonei protejate Ai sau Li şi intensitatea minimă de debitare a apei ii cu relaţia
Ai  ii L i
Ni i  sau N i i  i i , (6.4)
qis qis
în care:
Ai reprezintă aria zonei care trebuie protejată, conform prescripţiilor legale în vigoare
cu privire la gradul de dotare a obiectivelor, în m2;
Li – reprezintă lungimea zonei care trebuie protejată, conform prescripţiilor legale în
vigoare cu privire la gradul de dotare a obiectivelor, în m;
ii – intensitatea minimă de debitare a apei (după caz: intensitatea de stingere,
intensitatea de răcire, intensitatea de proiecţie), în l/s×m2 sau l/s×m;.
qis – debitul specific minim al unui drencer, în l/s.
Instalaţia cu drencere se compune din sectoare în care sunt grupate maximum 72
drencere, fiecare sector fiind alimentat cu apă printr-o conductă principală prevăzută, cu
robinete de acţionare.
Reţeaua de distribuţie a instalaţiei cu drencere poate fi ramificată sau inelară. Pe o
ramură a reţelei ramificate se pot monta cel mult 6 drencere.
Instalaţia cu drencere poate fi realizată separat sau combinată cu alte tipuri de instalaţii de
combatere a incendiilor.
4.2. Debite specifice, debite de calcul şi calculul hidraulic al conductelor instalaţiei
cu drencere
Debitul specific al unui drencer se determină cu relaţia
qis  ai H i , (4)
în care:
H i este presiunea normală de utilizare în secţiunea orificiului drencerului, în mH2O;
ai – coeficient care depinde de coeficientul de debit  şi de diametrul d al orificiului,
având valori redate în tabelul 6.1.
Debitul de calcul al conductelor unei instalaţii cu drencere, Qir utilizate la protecţia prin
răcire a elementelor de construcţii şi utilajelor se stabileşte cu relaţia
n
Qir   qir j [l/s] (5)
j 1

în care:
n este numărul drencerelor prevăzute să funcţioneze simultan;
qir j – debitul specific al drencerului, determinat cu relaţia (6.4).
Debitul de calcul al conductelor unei instalaţii cu drencere utilizate la crearea perdelelor
de apă, Qip pentru limitarea propagării incendiilor, se stabileşte cu relaţia
n
Qip   qip j [l/s] (6)
j 1

în care:

- 19 -
 n este numărul drencerelor prevăzute să funcţioneze simultan; situate într-un
compartiment de incendiu al construcţiei;
qip j – debitul specific al unui drencer determinat cu relaţia (6.4).
Calculul hidraulic al conductelor instalaţiei cu drencere se efectuează după aceeaşi
metodologie ca la instalaţia cu sprinklere, pentru dimensionarea conductelor putându-se folosi
rezistenţele hidraulice unitare, pierderea de sarcină liniară specifică medie sau să se considere
acelaşi debit la fiecare drencer, prevăzându-se diafragme pentru consumarea presiunilor în
exces.


- 20 -
 REGLEMENTĂRI TEHNICE
PENTRU MONTAREA INSTALAŢILOR DE STINS INCENDII
Echiparea tehnică a clădirilor cu hidranţi de incendiu interiori
Echiparea tehnică a clădirilor, compartimentelor de incendiu, spaţiilor, cu hidranţi de
incendiu interiori, se realizează, la:
 construcţiile închise din categoriile de importanţă excepţională şi deosebită (A şi B),
încadrate conform legislaţiei în vigoare, indiferent de aria construită sau desfăşurată şi număr
de niveluri;
 construcţii civile (publice), cu aria construită de peste 600 m² şi mai mult de 4 niveluri
supraterane, cu excepţia imobilelor de locuit;
 clădiri înalte şi foarte înalte, precum şi construcţii cu săli aglomerate, indiferent de
destinaţie, de ariile construite şi numărul de niveluri;
 construcţii de producţie sau depozitare din categoriile A, B sau C de pericol de
incendiu, definite conform normelor în vigoare, cu arii construite de minimum 750 m² şi
densitatea sarcinii termice mai mare de 420 MJ/m²;
 depozite cu stive înalte, pentru produse combustibile (peste 6 m înălţime) şi densitatea
sarcinii termice mai mare de 420 MJ/m², indiferent de aria construită;
 construcţii sau spaţii publice (cu excepţia locuinţelor) şi de producţie sau depozitare
subterane, cu aria desfăşurată mai mare de 600 m²;
 parcaje sau garaje subterane pentru mai mult de 20 de autoturisme şi cele supraterane
închise cu mai mult de 2 niveluri.
Această enumerare nu este limitativă, investitorii putând stabili necesitatea echipării cu
hidranţi interiori de incendiu şi pentru alte tipuri de clădiri.
În cazul clădirilor cu mai multe compartimente de incendiu, modul de echipare cu
hidranţi de incendiu interiori se stabileşte pentru fiecare compartiment de incendiu în parte,
iar gospodăria de apă se dimensionează pentru compartimentul de incendiu cel mai
defavorabil din punct de vedere hidraulic (cel mai depărtat pe orizontală de punctul de
alimentare cu apă şi situat la cota geodezică cea mai mare).
Nu se prevăd hidranţi de incendiu interiori atunci când apa nu este indicată ca substanţă
de stingere şi când stingerea incendiului se asigură cu substanţe speciale (gaze inerte, spumă,
abur, pulberi, înlocuitori de haloni etc.), precum şi la construcţiile având numai parter, la care
intervenţia în caz de incendiu se realizează de la hidranţii de incendiu exteriori, cu furtun
având lungimea de maximum 40 m.

Soluţii tehnice de realizare a instalaţiilor cu hidranţi de incendiu interiori

Hidranţii de incendiu interiori se amplasează în locuri vizibile şi uşor accesibile în caz
de incendiu, în funcţie de raza lor de acţiune şi de necesităţi, în următoarea ordine: lângă
intrări în clădiri, în case de scări, în holuri sau în vestibuluri, pe coridoare, lângă intrarea în
încăperi şi în interiorul acestora.
În sălile aglomerate, atunci când reţeaua interioară de alimentare cu apă a clădirii
permite, se amplasează în sală un număr suficient de hidranţi de incendiu pentru a putea
acţiona în fiecare punct al sălii cu cel puţin două jeturi, iar restul hidranţilor (necesari conform
datelor din anexa nr. 3 din normativul P 118/2-2013) se amplasează în exteriorul sălii, lângă
uşi.
În clădirile civile (publice) înalte, definite conform reglementărilor specifice, hidranţii
de incendiu interiori se amplasează numai pe coridoare, sau în încăperile tampon de acces în
casele scării.

-1-
 În clădirile civile (publice) foarte înalte definite conform reglementărilor specifice, se
respectă următoarele:
 hidranţii de incendiu se amplasează numai pe coridoare sau în încăperile tampon de
acces în casele de scări;
 conductele se leagă în inel şi se prevăd cu robinete de închidere, astfel încât să nu
existe pericolul scoaterii din funcţiune a mai mult de 5 hidranţi pe nivel;
Anexa nr. 3 normativ P 118/2-2013
Numărul jeturilor în funcţiune simultană pentru instalaţii cu hidranţi de incendiu interiori
Destinaţia şi caracteristicile clădirii protejate Numărul jeturilor în
funcţiune simultană
1 2
 Clădiri administrative, pentru turism, cult, învăţământ, financiar bancare şi
sport;
 Gări, autogări şi aerogări;
 Spaţii accesibile publicului din staţiile de metrou;
 Clădiri cu săli aglomerate, cu excepţia sălii;
a) cu un volum mai mic de 25.000 m3; 1
b) cu un volum de 25.000 m3 sau mai mare. 2
 Clădiri pentru comerţ, cultură, sănătate şi cele de învăţământ care
adăpostesc copii de vârstă preşcolară;
 Clădiri de producţie şi/sau depozitare;
 Clădiri cu funcţiuni mixte;
 Garaje, parcaje subterane sau supraterane închise, clădiri şi spaţii
subterane;
a) cu un volum mai mic de 5.000 m3 1
b) cu un volum de 5.000 m3 sau mai mare. 2
 Clădiri înalte; 2
 Săli aglomerate cu scenă amenajată şi săli de competiţii sportive cu o
capacitate de peste 600 locuri:
a) situate în clădiri de gradul I şi II de rezistenţă la foc; 2
b) situate în clădiri de gradul III şi IV de rezistenţă la foc. 3
 Teatre dramatice sau muzicale, cluburi şi case de cultură cu scenă
amenajată:
a) cu mai puţin de 1000 locuri; 3
b) cu 1000 locuri sau mai mult. 4
 Clădiri foarte înalte:
a) cu un volum până la 50.000 m3 3
b) cu un volum peste 50.000 m3 4

 se prevăd robinete şi pe coloane, din 5 în 5 niveluri, sigilate în poziţia „normal

deschis“;
 pentru alimentarea cu apă a instalaţiei interioare cu hidranţi de incendiu, direct de la
pompele mobile de incendiu, se prevede o conductă cu Dn 100 mm, cu robinet de închidere,
ventil de reţinere şi două racorduri fixe tip B, amplasate pe peretele exterior al clădirii, în nişe
cu geam, marcate cu indicatoare la înălţimea de maximum 1,40 m de la nivelul trotuarului
clădirii, racordată la conducta principală a reţelei de alimentare cu apă.
La clădirile monobloc, la care nu se poate asigura protecţia întregii suprafeţe de la
hidranţii de incendiu exteriori, se prevăd hidranţi de incendiu inferiori pe tunelurile speciale
de evacuare, care să funcţioneze în condiţiile prevăzute pentru hidranţii de incendiu exteriori.
Debitul se va stabili conform anexei nr. 9 din normativul P 118/2-2013.
În clădirile închise ale depozitelor cu stive înalte (cu înălţime mai mare de 6 m), clădiri
monobloc, garaje mari, gări, aerogări, metrou etc. se admite ca hidranţii de incendiu interiori,
necesari pentru protejarea zonelor ce nu pot fi acoperite cu jeturile celor montaţi pe pereţi sau

-2-
pe stâlpi, să fie amplasaţi la nivelul pardoselii sau îngropaţi în pardoseală, în cutii speciale,
corespunzătoare.
Hidranţii de incendiu interiori se pot monta aparent sau îngropat, marcându-se
corespunzător. Standardele de referinţă sunt STAS 297/2 şi SR ISO 6309.
Pe timp de noapte sau în locurile unde se desfăşoară activităţi la lumină artificială, marcarea
hidranţilor se face prin iluminat de siguranţă.
Robinetul hidrantului de incendiu, împreună cu echipamentul de serviciu format din
furtun, tamburul cu suportul său şi dispozitivele de refulare a apei, se montează într-o cutie
specială, amplasată în nişă sau firidă în zidărie, la înălţimea de 0,80 m÷1,50 m de la
pardoseală. Standardul de referinţă este STAS 3081.
Nişele hidranţilor de incendiu interiori nu trebuie să străpungă pereţii antifoc, pe cei
care despart încăperi cu pericol de incendiu diferit sau care delimitează căi de evacuare. În
cazul în care se montează în nişă, rezistenţa la foc a peretelui, după montarea nişei, trebuie să
rămână neschimbată.
Hidranţii de incendiu interiori se echipează cu furtunuri semirigide (standard de
referinţă STAS SR EN 671-1/2002) sau cu furtunuri plate (standard de referinţă STAS SR EN
671-2/2002) şi cu ţevi de refulare universale montate la extremităţile furtunurilor pentru a
forma, dirija şi controla jetul de apă.
Furtunurile semirigide trebuie să aibă unul din următoarele diametre interioare: 19 mm;
25 mm; 33 mm.
Diametrul nominal al furtunului plat nu trebuie să depăşească 52 mm.
Lungimea maximă a furtunului semirigid trebuie să fie de 30 m (standard de referinţă
STAS SR EN 671-1/2002).
Lungimea nominală a furtunului plat nu trebuie să depăşească 20 m, excepţie făcând
aplicaţiile specifice care permit acest lucru (standard de referinţă STAS SR EN 671-2/2002).
Ţeava de refulare universală trebuie să permită următoarele poziţii de reglare: închidere
şi jet pulverizat şi/sau jet compact (standarde de referinţă STAS SR EN 671-1/2002 şi STAS
SR EN 671-2/2002). Când jetul pulverizat şi jetul compact sunt condiţionate, se recomandă să
se poziţioneze jetul pulverizat între poziţia de închidere şi poziţia jetului compact.
Ţeava de refulare universală trebuie prevăzută cu un robinet de închidere a alimentării
cu apă. Robinetul de închidere trebuie să fie cu supapă sau de alt tip cu deschidere lentă.
Robinetul trebuie să se închidă prin acţionarea unei roţi de manevră în sens orar, iar sensul de
deschidere trebuie marcat.
Cutiile trebuie prevăzute cu o uşă şi pot fi echipate cu o încuietoare. Cutiile care pot fi
zăvorâte, trebuie prevăzute cu un dispozitiv de deschidere în caz de urgenţă care să fie
protejat cu ajutorul unui material transparent, care să poată fi spart cu uşurinţă. Robinetul de
închidere cu supapă înşurubat până la refuz trebuie în aşa fel poziţionat ca să permită
rămânerea a cel puţin 35 mm spaţiu liber în jurul diametrului exterior a roţii de manevră.
Dacă dispozitivul de deschidere în caz de urgenţă este protejat printr-un geam frontal,
acesta trebuie să poată fi spart cu uşurinţă, fără a exista riscul de a lăsa bucăţi sau corpuri
ascuţite care să poată provoca rănirea celor care acţionează dispozitivul de deschidere în caz
de urgenţă.
Uşile cutiilor trebuie să se deschidă cu minimum 170º pentru a permite furtunului să fie
mişcat liber în toate direcţiile. Pentru anumite condiţii climatice este necesar să se prevadă
cutia cu găuri cu ventilare corespunzătoare.
Alimentarea cu apă a hidranţilor de incendiu interiori, din construcţiile prevăzute cu
instalaţii de apă potabilă sau industrială se face, de regulă, prin reţele comune, inelare sau
ramificate.
Se prevăd reţele de distribuţie separate în următoarele situaţii:

-3-
  la clădirile echipate cu instalaţii interioare cu sprinklere, drencere, apă pulverizată sau
ceaţă de apă;
 la clădirile în care pentru apa potabilă sau industrială s-au utilizat reţelele de distribuţie
din materiale plastice;
 în cazurile în care presiunea necesară în instalaţiile pentru stingerea incendiilor este
mai mare de 6 bar;
 când, potrivit avizului societăţii de distribuţie a apei, nu se poate asigura debitul de apă
pentru stins incendiul de către conductele publice şi este necesar a se prevedea o gospodărie
de apă proprie (rezervor cuplat cu staţie de pompare a apei) pentru debitul de incendiu;
 în cazul reţelelor interioare cu hidranţi de incendiu pentru care este prevăzut timpul
teoretic de funcţionare de 60 minute şi mai mult.
În reţelele instalaţiilor interioare de apă pentru incendiu, separate sau comune, se
folosesc numai conducte metalice (nu sunt admise conducte din materiale plastice).
Reţelele interioare care alimentează cu apă mai mult de 8 hidranţi de incendiu pe nivel,
se proiectează inelare. În distribuitorul reţelei de alimentare cu apă se prevede o conductă cu
Dn 100 mm cu robinet de închidere, ventil de reţinere şi două racorduri fixe tip B, pentru
alimentarea pompelor mobile de incendiu.
Reţelele inelare de conducte se prevăd cu robinete astfel încât, în caz de avarii, să nu se
întrerupă funcţionarea a mai mult de 5 hidranţi pe un nivel al clădirii.
Robinetele de pe reţelele inelare se prevăd sigilate în poziţie „normal deschis“ dacă nu
sunt prevăzute cu dispozitive de acţionare de la distanţă.
În cazul clădirilor cu două zone de presiune, alimentarea cu apă a hidranţilor interiori se
face, în funcţie de presiunea necesară, prin una din cele două zone de presiune, fără a depăşi
la capetele de debitare (ajutaj - ţeava de refulare) presiunea de 4 bar.
Pentru reducerea presiunii din instalaţie la valoarea de 4 bar, se admite prevederea de
regulatoare de presiune locale sau de diafragme, amplasate înaintea hidranţilor respectivi.
Instalaţiile cu hidranţi de incendiu interiori se proiectează şi execută astfel încât să poată
fi acţionate operativ la izbucnirea incendiului. Se admite pornirea pompelor şi robinetelor cu
acţionare electrică de la distanţă, prin butoane.
Toate reţelele de alimentare cu apă pentru stingerea incendiilor cu hidranţi interiori se
proiectează şi se execută astfel încât să fie ferite de îngheţ, iar reviziile şi eventualele reparaţii
să se poată face cu uşurinţă.
Instalaţiile cu hidranţi de incendiu, amplasate în spaţii cu pericol de îngheţ se echipează
cu armături de golire, dispuse în imediata apropiere a robinetului de secţionare (electrovanei).

Dimensionarea instalaţiilor cu hidranţi de incendiu interiori

Numărul de hidranţi de incendiu interiori se determină ţinând seama de numărul de
jeturi în funcţiune simultană care trebuie să atingă fiecare punct combustibil din interiorul
clădirii (fiecare produs care poate să ardă) şi de raza de acţiune a hidrantului.
Numărul de jeturi în funcţiune simultană ai hidranţilor de incendiu interiori, în funcţie
de destinaţiile şi caracteristicile clădirilor, este dat în anexa nr. 3 din normativul P 118/2-2013.
Jeturile simultane trebuie obţinute de la hidranţii de incendiu situaţi pe acelaşi palier şi
în acelaşi compartiment de incendiu al clădirii.
Se asigură protejarea fiecărui punct cu cel puţin două jeturi în funcţiune simultană în:
 încăperi sau grupuri de încăperi cu risc mare şi foarte mare (categoriile A, B sau C de
pericol de incendiu) şi la depozitele cu stive înalte (peste 6 m înălţime), care au un volum mai
mare de 5.000 m³;
 în clădiri civile (publice) înalte şi foarte înalte;
 clădiri pentru comerţ cu volum mai mare de 5.000 m³;

-4-
  săli aglomerate (numai sala, scena, depozitele şi atelierele anexe);
Pentru clădirile (încăperile şi în general spaţiile) echipate cu instalaţii automate de
stingere se asigură protejarea cu un singur jet.
Debitele minime ale jetului compact şi pulverizat în funcţie de diametrele duzelor de
refulare sau diametrele echivalente, la diferite presiuni disponibile ale apei în secţiunile de
ieşire din orificiile acestora, pentru hidranţii de incendiu interiori, echipaţi cu furtunuri
semirigide, sunt date în anexa nr. 4 (standard de referinţă STAS SR EN 671-1/2002), iar
pentru hidranţii de incendiu interiori echipaţi cu furtunuri plate, în anexa nr. 5 din normativul
P 118/2-2013 (standard de referinţă STAS SR EN 671-2/2002).
Presiunea minimă necesară la robinetul hidrantului de incendiu interior trebuie să
acopere pierderile totale de sarcină în furtun şi să asigure formarea unor jeturi de apă
compacte sau pulverizate, cu debitele din anexele nr. 4 şi 5 din normativul P 118/2-2013, în
funcţie de diametrele duzelor de refulare sau diametrelor echivalente.
Anexa nr. 4 normativ P 118/2-2013
Debitele minime ale jetului compact şi pulverizat pentru hidranţi de incendiu interiori, echipaţi cu furtunuri semirigide
(STAS SR EN 671-1/2002)
Diametrul diuzei de refulare Debit minim de curgere Q [l/min] Coeficientul K
sau diametrul echivalent
P = 0,2 MPa P = 0,4 MPa P = 0,6 MPa (a se vedea nota)
[mm]
1 2 3 3 4
4 12 18 22 9
5 18 26 31 13
6 24 34 41 17
7 31 44 53 22
8 39 56 68 28
9 48 66 80 33
10 59 84 102 42
12 90 128 156 64
NOTĂ: Debitul Q la presiunea P este calculat cu relaţia Q = K ▪ \/10 ▪ P, în care debitul Q este exprimat în
litri/minut şi presiunea P în MPa, în scara manometrică (1 MPa = 10 bar).
Anexa nr. 5 normativ P 118/2-2013
Debitele minime ale jetului compact şi pulverizat pentru hidranţi de incendiu interiori, echipaţi cu furtunuri plate
(STAS SR EN 674-2/2002)
Diametrul diuzei de refulare Debit minim de curgere Q [l/min] Coeficientul K
sau diametrul echivalent
P = 0,2 MPa P = 0,4 MPa P = 0,6 MPa (a se vedea nota)
[mm]
1 2 3 4 5
9 66 92 112 46
10 78 110 135 55
11 93 131 162 68
12 100 140 171 72
13 120 170 208 85
NOTĂ: Debitul Q la presiunea P este calculat cu relaţia Q = K ▪ \/10 ▪ P, în care debitul Q este exprimat în
litri/minut şi presiunea P în MPa, în scara manometrică (1 MPa = 10 bar).
Debitul de calcul necesar dimensionării conductelor instalaţiei de alimentare cu apă a
hidranţilor de incendiu interiori se determină astfel:
 când alimentarea cu apă a hidranţilor de incendiu interiori se face printr-o reţea
comună cu alimentarea cu apă potabilă sau industrială, debitul de calcul se determină
adăugând la debitul de incendiu al hidranţilor (stabilit conform datelor din anexele nr. 4 şi 5
din normativul P 118/2-2013) debitul de calcul de apă potabilă sau industrială stabilit conform
reglementărilor specifice sau prescripţiilor tehnologice, cu excepţia a 85% din debitul de

-5-
calcul necesar duşurilor şi a debitului pentru spălări tehnologice şi a pardoselilor, care nu se
iau în calcul;
 când alimentarea cu apă a hidranţilor de incendiu interiori se face printr-o reţea
separată, debitul de calcul şi numărul de jeturi în funcţiune simultană, se determină conform
datelor din anexele nr. 3, 4 şi 5 din normativul P 118/2-2013.
Coloana de alimentare cu apă a hidranţilor de incendiu interiori are diametrul minim
constant de 2 ţoli pe întreaga înălţime şi se racordează la partea superioară la un punct de
utilizare curentă a apei, pentru a se asigura circulaţia permanentă a apei în coloană.
Dimensionarea conductelor reţelei ramificate de alimentare cu apă a hidranţilor de
incendiu interiori şi calculul pierderilor totale de sarcină (liniare şi locale) se efectuează mai
întâi pe traseul principal de alimentare cu apă al reţelei, de la hidrantul de incendiu cel mai
dezavantajat din punct de vedere hidraulic din întreaga instalaţie (amplasat cel mai depărtat pe
orizontală de punctul de alimentare cu apă al reţelei şi având cota geodezică cea mai mare)
spre punctul de alimentare cu apă al reţelei.
Ramificaţiile reţelei se dimensionează la presiunile disponibile ale apei din nodurile
traseului principal.
În cazul în care rezultă necesitatea funcţionării simultane a două sau mai multe jeturi, se
efectuează calculul hidraulic de echilibrare a reţelei, astfel încât să se asigure la hidranţii de
incendiu în funcţiune simultană, debitele şi presiunile necesare pentru formarea jeturilor
compacte sau pulverizate.
La calculul hidraulic al reţelei inelare de conducte de alimentare cu apă a hidranţilor de
incendiu interiori, se aplică metoda compensării pierderilor totale de sarcină pe inelul
respectiv.
La dimensionarea instalaţiilor cu hidranţi de incendiu interiori, pentru clădirile civile
foarte înalte, se respectă următoarele:
 se prevăd minimum două coloane de alimentare, dimensionate astfel încât fiecare să
asigure un debit de apă pentru incendiu de minim 15 l/s pentru clădirile cu volum de până la
50.000 m³ şi de minim 20 l/s pentru clădirile cu un volum mai mare de 50.000 m³;
 pe fiecare nivel se prevăd cel puţin 3 sau 4 hidranţi având fiecare un debit minim de 5
l/s, în funcţie de volumul construcţiei, amplasaţi, de regulă, unul faţă de altul, la distanţe astfel
încât fiecare punct al clădirii să fie atins de două jeturi având fiecare debitul minim de 5 l/s,
conform precizărilor din anexa nr. 3 din normativul P 118/2-2013, alimentate de la coloane
diferite.

COLOANE USCATE
Coloanele uscate sunt instalaţii fixe, rigide, montate în interiorul construcţiilor, utilizate
numai de serviciile de pompieri.
Se prevăd coloane uscate la toate construcţiile civile (publice) înalte şi foarte înalte.
Construcţiile echipate cu coloane uscate se echipează şi cu instalaţii de stingere cu apă a
incendiilor, conform prevederilor din prezentul normativ.
Pentru alimentarea cu apă, se asigură accesul maşinilor de pompieri în orice anotimp;
distanţa de la calea de acces cea mai apropiată până la racordul de alimentare cu apă nu
trebuie să depăşească 40 m.
Racordul de tip B pentru alimentarea cu apă a coloanei uscate se amplasează pe peretele
exterior al clădirii şi se obturează cu un racord înfundat, la baza coloanei prevăzându-se un
ventil de reţinere şi un robinet de golire.
Racordul de alimentare cu apă al coloanei uscate se montează la loc vizibil separat de
orice alt racord, la o înălţime de maximum 1,5 m faţă de sol şi o înclinare de 45º faţă de
verticală.

-6-
 Pentru recunoaştere, racordul de alimentare se marchează prin indicator "COLOANĂ
USCATĂ".
Se instalează coloană uscată independentă pentru fiecare compartiment de incendiu al
clădirii.
Conducta de legătură (orizontală) cu coloană uscată, trebuie să fie cât mai scurtă şi
astfel proiectată încât să asigure golirea întregii cantităţi de apă.
Această conductă trebuie să treacă prin locuri accesibile în subsol sau parter, fără a
traversa tuneluri de cabluri electrice, ghene ale instalaţiilor sanitare sau golul liftului.
Coloana uscată propriu-zisă se montează în zona de acces a scării, în casa scării sau în
ghene adiacente acesteia.
Coloana uscată poate fi aparentă sau îngropată. Când se montează mascat în grosimea
peretelui, acesta trebuie să aibă o rezistenţă la foc conform reglementărilor specifice.
Traseul coloanei uscate este vertical, admiţându-se, în situaţii justificate tehnic, deviaţii
locale.
Coloanele uscate au diametrul de 75 mm şi racordurile pentru furtun de tip C, pe fiecare
nivel al clădirii.
Pe fiecare nivel, înaintea racordului pentru furtun, se prevede un robinet. Racordurile
pentru furtun se amplasează pe casa scării sau în zonele de acces la scări, în funcţie de
construcţie, astfel încât să poată servi fiecare nivel.
Înălţimea maximă de montaj a racordurilor pentru furtun este de 1,5 m faţă de
pardoseală.
Este necesar să existe spaţiu suficient pentru racordarea furtunurilor şi manevrarea
robinetelor.
Racordurile pentru furtun se pot monta aparent sau îngropat. Ele se marchează cu
inscripţia: "RACORD INCENDIU".
Se menţionează în proiect că presiunea de încercare a coloanelor uscate este de 25 bar.
Coloanele uscate se execută din ţevi metalice protejate anticorosiv.

INSTALAŢII CU HIDRANŢI DE INCENDIU EXTERIORI

Echiparea tehnică cu hidranţi de incendiu exteriori
Reţelele de distribuţie a apei din centrele populate (localităţi) vor fi echipate cu hidranţi
exteriori, care trebuie să asigure condiţiile de debit şi presiune necesare stingerii incendiilor,
potrivit prevederilor normativului P 118/2-2013 sau ale normativului P 66, după caz.
În cazurile în care, conform avizului regiei/societăţii furnizoare de apă din centre
populate (localităţi), reţelele nu asigură satisfacerea condiţiilor de debit şi presiune, se prevede
rezervă de apă pentru incendiu, dimensionată conform normativului P 118/2-2013, pentru
următoarele categorii de construcţii:
 construcţii închise de importanţă excepţională şi deosebită (categoriile A şi B de
importanţă);
 clădiri înalte, foarte înalte sau cu săli aglomerate;
 construcţii închise de comerţ sau sport, cu capacitate de primire mai mare de 500 de
persoane;
 construcţii de învăţământ, cultură sau de ocrotirea sănătăţii, cu mai mult de două
niveluri;
 construcţii de turism cu mai mult de patru niveluri;
 construcţii de producţie şi/sau depozitare din categoriile A, B sau C de pericol de
incendiu, cu volum mai mare de 5.000 m³;
 depozite cu stive înalte (peste 6,00 m înălţime), din categoriile A, B sau C de pericol
de incendiu, cu aria mai mare de 750 m²;

-7-
  depozite deschise pentru materiale sau substanţe combustibile, cu aria mai mare de
2000 m²;
 parcaje subterane cu mai mult de 20 autoturisme sau supraterane închise cu mai mult
de două niveluri;
 construcţii subterane (cu excepţia parcajelor) cu aria mai mare de 750 m².
Necesarul de apă pentru stingerea incendiilor la construcţiile precizate anterior poate fi
asigurat prin extinderea reţelei de distribuţie din centrul populat (localitate), din reţelele de
distribuţie şi rezerva proprie sau numai din rezerva proprie.

Soluţii tehnice de realizare a instalaţiilor cu hidranţi de incendiu exteriori

Hidranţii de incendiu exteriori pot fi:
 hidranţi subterani (standard de referinţă STAS 695);
 hidranţi de suprafaţă (standard de referinţă STAS 3479).
Conductele pe care se amplasează hidranţii de incendiu exteriori au următoarele
diametre minime:
 100 mm pentru hidranţii Dn 65 mm sau Dn 80 mm;
 150 mm pentru hidranţii Dn 100 mm;
 250 mm pentru hidranţii Dn 150 mm.
Hidranţii de incendiu exteriori se dotează cu accesorii pentru trecerea apei în funcţie de
scenariile de siguranţă la incendiu întocmite pentru situaţiile cele mai defavorabile, adoptate
în proiect şi menţionate în instrucţiuni (la clădirea sau compartimentul de incendiu cu debitul
cel mai mare, intervenţie la nivelul cel mai înalt etc.).
Reţelele exterioare de alimentare cu apă la care debitele şi presiunile disponibile asigură
posibilitatea intervenţiei directe în caz de incendiu, de la hidranţii de incendiu exteriori, se
dotează cu accesorii în conformitate cu normele de dotare. Aceste accesorii pot fi păstrate în
cutii fixate pe pereţii construcţiilor sau pe cărucioare mobile adăpostite în încăperile
serviciului de pompieri.
Jeturile de apă realizate cu ajutorul hidranţilor de incendiu exteriori, trebuie să atingă
toate punctele combustibile ale clădirilor (obiectivelor) protejate, considerând raza de acţiune
a hidranţilor în funcţie cu lungimea furtunului de:
 maximum 120 m la reţelele de alimentare cu apă la care presiunea asigură lucrul direct
de la hidranţi;
 150 m în cazul folosirii motopompelor şi 200 m în cazul folosirii autopompelor.
Hidranţii de incendiu exteriori se amplasează la o distanţă de minimum 5 m de zidul
clădirilor pe care le protejează şi la 15 m de obiectele care radiază intens căldură în caz de
incendiu.
Hidranţii de incendiu exteriori racordaţi la reţelele la care presiunea apei se asigură cu
ajutorul pompelor mobile, se amplasează la cel mult 2 m de marginea căilor de circulaţie.
Hidranţii de incendiu exteriori racordaţi la reţelele de alimentare cu apă, ce se montează
în spaţiile verzi ale ansamblurilor de locuinţe (reţele de serviciu), pot fi amplasaţi la o distanţă
de maximum 6 m de la marginea căii de circulaţie.
Hidranţii de incendiu exteriori racordaţi la reţelele de alimentare cu apă care au presiune
suficientă pentru asigurarea intervenţiei directe (fără ajutorul pompelor mobile) se montează
şi la distanţe mai mari faţă de calea de circulaţie.
Hidranţii de incendiu subterani, care nu sunt montaţi sub carosabilul străzilor sau sub
trotuare pavate, se fixează în blocuri de beton. În toate cazurile în care este posibil se
recomandă montarea hidranţilor de incendiu supraterani.
Poziţia hidranţilor de incendiu exteriori şi a căminelor de vane pentru instalaţii de
incendiu se marchează prin indicatoare. Standardul de referinţă este STAS 297.

-8-
 Alimentarea cu apă a hidranţilor de incendiu exteriori se poate face prin unul din
următoarele sisteme:
 din reţele la care presiunea apei permite intervenţia la stingerea incendiului cu linii de
furtun racordate direct de la hidranţi. Acest sistem se recomandă să se prevadă atunci când
incendiul poate evolua rapid datorită combustibilităţii elementelor de construcţie şi a
materialelor utilizate sau depozitate (depozite de cherestea, paie, stuf, lichide combustibile
etc.), precum şi în cazul când nu se dispune de suficient personal şi de utilaje mobile de
intervenţie;
 din reţele la care presiunea apei la hidranţii de incendiu exteriori (măsurată la
suprafaţa terenului) nu permite stingerea incendiului fără pompe mobile de intervenţie. La
aceste reţele presiunea apei nu trebuie să fie mai mică de 0,7 bar.
Se admite asigurarea cu apă direct din bazine, rezervoare şi alte surse naturale cu
ajutorul pompelor mobile de stins incendiu (autopompe sau motopompe) din dotarea
serviciului propriu de pompieri pentru:
 construcţii şi instalaţii industriale din categoriile C, D şi E de pericol de incendiu, cu
suprafaţa incintei mai mică de 20 ha şi care necesită pentru stingerea incendiilor din exterior
un debit de apă de cel mult 20 l/s.;
 depozite de material lemnos situate în afara incintelor de producţie sau a centrelor
populate, care necesită pentru stingerea incendiilor din exterior un debit de apă de maximum
35 l/s.;
 grupuri de clădiri cu maximum 5.000 locuitori;
 colonii de cazare temporară pentru maximum 1.000 locuri.
Atunci când este indicat din punct de vedere tehnico-economic şi al protecţiei împotriva
incendiilor, se poate adopta un sistem combinat de reţele sau reţele şi bazine (rezervoare).
Dimensionarea instalaţiilor cu hidranţi de incendiu exteriori
Numărul, tipul, distanţele de amplasare şi debitul specific al hidranţilor exteriori pentru
stingerea incendiilor se stabilesc astfel încât, debitul de calcul al conductei de distribuţie a
apei pentru stingerea din exterior a incendiului, Qie [l/s], să fie asigurat pentru fiecare
compartiment de incendiu, ţinând seama de schema adoptată pentru stingerea incendiilor (cu
pompe mobile sau cu linii de furtun racordate direct la hidranţii exteriori).
Numărul hidranţilor exteriori se determină astfel încât fiecare punct al clădirilor să fie
atins de numărul de jeturi în funcţiune simultană, debitul însumat al acestora trebuind să
asigure debitul de apă de incendiu prescris pentru fiecare tip de clădire.
Numărul de incendii simultane care pot avea loc pe teritoriile agenţilor economici se
stabileşte astfel:
 dacă suprafaţa teritoriului este mai mică de 150 ha, un incendiu;
 dacă suprafaţa teritoriului este mai mare de 150 ha, se consideră două incendii
simultane, alegând două clădiri sau instalaţii care necesită cele mai mari debite de apă de
incendiu;
 dacă în zona sau platforma industrială având o suprafaţă mai mare de 150 ha, se află
mai mulţi agenţi economici, fiecare cu incinta mai mică de 150 ha, alimentate cu apă prin
reţele comune, reţelele din fiecare incintă se vor calcula considerând un singur incendiu, iar
reţelele comune pentru două incendii simultane care necesită cele mai mari debite de apă;
 pentru zone industriale cu suprafaţa mai mare de 300 ha, numărul de incendii
simultane se va stabili de comun acord cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă;
 pentru depozite sau grupe de depozite de cherestea, buşteni, traverse, lemne de foc şi
depozite de cărbuni, având o suprafaţă mai mare de 20 ha, se vor lua în calcul două incendii
simultane, considerând două sectoare diferite care necesită debitele cele mai mari.

-9-
 Numărul de incendii simultane pentru centre populate şi zone industriale, în cazul în
care se asigură alimentarea cu apă rece prin reţele comune, se stabileşte astfel:
 pentru centrele populate cu mai puţin de 10.000 locuitori şi o zonă industrială cu
suprafaţa până la 150 ha, se consideră un singur incendiu, la centrul populat sau la zona
industrială, unde debitul de incendiu este cel mai mare;
 pentru centrele populate cu populaţia cuprinsă între 10.000 şi 25.000 locuitori având şi
o zonă industrială cu suprafaţa până la 150 ha, se vor considera două incendii simultane, unul
la centrul populat şi unul la zona industrială, sau amândouă la centrul populat, dacă rezultă în
ultimul caz un debit mai mare;
 pentru centrele populate cu mai puţin de 25.000 locuitori şi o zonă industrială având
suprafaţa peste 150 ha, se vor lua în calcul două incendii simultane, unul la centrul populat şi
unul la zona industrială sau ambele la centrul populat sau zona industrială, corespunzătoare
debitului de incendiu cel mai mare;
 pentru centrele populate cu populaţia egală sau mai mare de 25.000 locuitori, având o
zonă industrială cu suprafaţa mai mare de 150 ha, numărul incendiilor simultane şi debitele de
calcul se stabilesc separat pentru centrul populat, pe baza datelor din anexa nr. 6 din
normativul P 118/2-2013 şi separat pentru zona industrială, după care se însumează debitele
de apă pentru incendiu.
Anexa nr. 6 normativ P 118/2-2013
Debitul pentru un incendiu exterior q(ie) [l/s] şi numărul de incendii simultane pentru centre populate
Numărul locuitorilor din Numărul de incendii qie [l/s]
centrul populat simultane
clădiri cu 1÷4 niveluri clădiri cu peste 4 niveluri
N n
1 2 3 4
până la 5.000 1 5 10
5.000÷ 10.000 1 10 15
10.001÷ 25.000 2 10 15
25.001÷ 50.000 2 20 25
50.001÷ 100.000 2 25 75
100.001÷ 200.000 2 30 40
200.001÷ 300.000 3 40 55
300.001÷ 400.000 3 - 70
400.001÷ 500.000 3 - 80
500.001÷ 600.000 3 - 85
600.001÷ 700.000 3 - 90
700.001÷ 800.000 3 - 95
800.001÷1.000.000 3 - 100
Observaţii:
Valorile din Anexa nr. 6 se aplică şi în cazul cartierelor izolate, separate de centrul populat printr-o zonă
neconstruită, mai lată de 300 m;
Debitul pentru un incendiu [q(ie)] şi numărul de incendii simultane (n) pentru centrele populate cu peste
1.000.000 de locuitori se determină pe bază de studii speciale.
Repartizarea incendiilor simultane se face astfel încât un incendiu să revină unei
suprafeţe locuite de cel mult 10.000 locuitori.
Distanţele de amplasare a hidranţilor de incendiu exteriori se stabilesc în funcţie de raza
de acţiune a hidranţilor care se consideră de 120 m când presiunea apei necesară la hidranţi
este asigurată de reţeaua exterioară, de (100÷150 m) în cazul folosirii motopompelor şi 200 m
în cazul folosirii autopompelor. La stabilirea distanţelor de amplasare a hidranţilor exteriori
pentru incendiu se va ţine seama şi de faptul că înălţimile clădirilor care pot fi protejate nu vor
depăşi 45 m.
Hidranţii exteriori de incendiu ai reţelelor de joasă presiune se amplasează la 2 m de
bordura părţii carosabile a drumului; dacă reţeaua exterioară de alimentare cu apă este

- 10 -
amplasată într-o zonă verde, distanţa de la bordura părţii carosabile a drumurilor până la
hidranţi va fi de maximum 6 m.
În terenurile sensibile la umezire pe lângă distanţele impuse de condiţiile de siguranţă se
va ţine seama ca distanţa faţă de clădiri să fie de o dată şi jumătate înălţimea stratului de
pământ sensibil la umezire.
 Debitul specific al unui hidrant exterior pentru incendiu se consideră de 5 l/s.
În cazul folosirii unui distribuitor cu trei căi, se pot alimenta trei linii la un hidrant
portabil cu un cot şi patru linii la un hidrant portabil cu două coturi.
Presiune minimă (măsurată la suprafaţa terenului) la hidranţii exteriori de la care
intervenţia pentru stingere se asigură folosind pompe mobile, trebuie să fie de minimum 0,7
bar (7 m H2O). Dacă hidranţii de incendiu sunt alimentaţi cu apă din reţelele exterioare având
sarcina hidrodinamică în punctul de racord al hidrantului, H disp > 7 m H2O, intervenţia se
poate face direct de la hidrant. Din reţelele cu H disp < 7 m H2O (reţele de joasă presiune)
intervenţia se poate face cu motopompe sau autopompe racordate la hidranţi.
Debitul de calcul pentru stingerea din exterior a incendiilor şi numărul de incendii
simultane pentru centre populate se determină pe baza datelor din anexa nr. 6 şi Normativului
pentru proiectarea şi executarea lucrărilor de alimentare cu apă şi canalizare a localităţilor din
mediu rural, P66. Debitele de apă pentru stingerea din exterior a incendiilor, qie , la clădiri
civile (publice) izolate, cu excepţia locuinţelor sunt date în anexa nr. 8 din normativul P
118/2-2013, la clădirile de producţie obişnuite în anexa nr. 9 din normativul P 118/2-2013, la
clădirile monobloc în anexa nr. 10 din normativul P 118/2-2013, la depozitele deschise de
cherestea în anexa nr. 11 din normativul P 118/2-2013, la depozitele de buşteni, traverse de
cale ferată şi lemne de foc în anexa nr. 12 din normativul P 118/2-2013, la depozitele de
rumeguş şi tocătură de lemn în anexa nr. 13 din normativul P 118/2-2013, la depozitele de
talaş în anexa nr. 14 din normativul P 118/2-2013 şi la depozitele de cărbuni în anexa nr. 15
din normativul P 118/2-2013.
Anexa nr. 8 normativ P 118/2-2013
Debitul de apă pentru stingerea din exterior a incendiilor q(ie) la clădirile civile, izolate, cu excepţia locuinţelor
Gradul de Debitul de apă pentru stingerea unui incendiu qie [l/s] raportat
rezistenţă la la volumul clădirii (compartimentul de incendiu), în m³
foc a clădirii până la 2001 ... 3.001 ... 5.001 ... 10.001 ... 15.001 ... 30.001 ... peste
2.000 ... 3.000 ... 5.000 ... 10.000 ... 15.000 ... 30.000 ... 50.000 50.000
1 2 3 4 5 6 7 8 9
I – II 5 5 5 10 10 15 20 25
III 5 5 10 10 15 20 - -
IV 5 10 10 15 - - - -
V 5 10 15 20 - - - -
Observaţii:
1. Debitul de apă pentru stingerea din exterior a incendiilor pentru clădiri din centre populate se ia din standardul
de referinţă STAS 1343/1.
2. În cazul în care în aceste ansambluri de clădiri se prevede în perspectivă posibilitatea executării unor
construcţii cu caracter deosebit (clădiri înalte, foarte înalte cu săli aglomerate, centre comerciale etc.) care
necesită un debit mai mare pentru stingerea incendiului, la stabilirea soluţiei de alimentare cu apă se vor avea în
vedere şi alte construcţii.
3. Pentru stabilirea debitelor la clădiri cu mai multe compartimente de incendiu, debitul se alege pentru
compartimentul cu volumul cel mai mare. Pentru clădirile înalte, foarte înalte şi sălile aglomerate cu scenă
amenajată, debitul se alege pentru volumul întregii clădiri.

- 11 -
 Anexa nr. 9 normativ P 118/2-2013
Debitul de apă pentru stingerea din exterior a unui incendiu qie la clădiri de producţie obişnuite
Gradul de Categoria Debitul de apă pentru stingerea unui incendiu qie [l/s]
rezistenţă de pericol Raportat la volumul clădirii (compartimentul de incendiu), în m³
la foc a de până la 2.001 ... 3.001 ... 5.001 ... 20.001 ... 50.001 ... 200.001 ... peste
clădirii incendiu 2.000 ... 3.000 ... 5.000 ... 20.000 ... 50.000 ... 200.000 ... 400.000 400.001
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
I - II D; E; 5 5 5 10 10 10 20 20
A; B; C; 5*) 10 10 15 20 30 35 40
III D; E; 5 5 10 15 20 30 - -
C; 5 10 15 20 30 40 - -
IV - V D; E; 5 10 15 20 20 - - -
C; 5 15 20 25 40 - - -
*) numai pentru categoria C.
Pentru stabilirea debitelor la clădire împărţite în compartimente de incendiu debitul de apă se calculează pentru
compartimentul cu volumul cei mai mare.
În cazul în care agenţii economici sau zonele industriale au instalaţii comune cu centrele
populate, la determinarea numărului de calcul al incendiilor simultane se iau în considerare şi
prevederile din STAS 1343/1.
Debitul de calcul al reţelelor exterioare de alimentare cu apă pentru nevoi menajere,
industriale şi pentru stingerea incendiilor, se determină cu relaţia:
qc  K p   q   q   q
'
ci
'
ce ie , [l/s] (1)
în care:
qci' - este debitul de calcul al instalaţiei interioare pentru fiecare clădire sau grup de
clădiri de acelaşi fel, la care nu s-a luat în calcul 85% din debitul de apă necesar duşurilor sau
băilor şi debitul pentru spălarea utilajului tehnologic şi pardoselilor, în l/s;
qce' - debitul de calcul al consumatorilor din exteriorul clădirilor mai puţin debitul de
apă necesar pentru stropit străzile şi spaţiile verzi, în l/s;
qie - debitul hidranţilor exteriori pentru toate incendiile simultane, în l/s;
K p = 1,10 - coeficient pentru acoperirea pierderilor de apă.
Dacă debitul de calcul pentru alimentarea cu apă a instalaţiilor interioare pentru
stingerea incendiilor este mai mare decât debitul de calcul pentru hidranţii exteriori de
incendiu, prin aplicarea relaţiei (1) se poate obţine un debit de calcul mai mic decât cel
necesar şi pentru evitarea subdimensionării reţelei exterioare se verifică debitul de calcul cu
relaţia:
 
qc  K p   qci'   qce'  qie'  qii , [l/s] (2)
În care qie' este debitul de calcul al hidranţilor exteriori calculat pentru numărul de
incendii simultane mai puţin un incendiu, qii este cel mai mare debit de calcul al instalaţiilor
interioare de stingere a incendiilor, iar qci' , qce' şi K p au semnificaţiile din relaţia (2).
Debitul de calcul pentru un incendiu al conductelor de distribuţie care alimentează cu
apă două sau mai multe sisteme de stingere (protecţie) a incendiilor, se determină, după caz,
prin însumarea debitelor de calcul ale instalaţiilor prevăzute să funcţioneze simultan.
La stabilirea simultaneităţilor şi duratelor de funcţionare ale diferitelor sisteme de
protecţie împotriva incendiilor se au în vedere următoarele:
 dacă instalaţia are hidranţi interiori şi hidranţi exteriori de incendiu, se consideră - la
construcţiile obişnuite (civile, de producţie sau depozitare, categoria de importanţă normală) -
funcţionarea hidranţilor de incendiu interiori timp de 10 min, iar a celor exteriori în

- 12 -
următoarele 3h. La clădirile cu săli aglomerate, clădirile monobloc şi clădirile înalte şi foarte
înalte, în prima oră se asigură funcţionarea, fie a hidranţilor de incendiu interiori, fie a celor
exteriori, instalaţia dimensionându-se la debitul cel mai mare, iar în următoarele două ore,
funcţionarea numai a hidranţilor de incendiu exteriori;
 pentru construcţiile civile, de producţie şi depozitare obişnuite, gradul I sau II de
rezistenţă la foc, în care densitatea sarcinii termice, determinată prin calcul, este mai mică de
210 MJ/m², precum şi cele echipate cu instalaţii automate de stingere, cu excepţia clădirilor cu
săli aglomerate, înalte şi foarte înalte, funcţionarea instalaţiilor cu hidranţi exteriori se asigură
timp de 2 h;
 pentru construcţiile civile de gradul III, IV şi V de rezistenţă la foc, cu excepţia
clădirilor cu săli aglomerate, timpul teoretic de funcţionare al hidranţilor exteriori este de 2 h.
Calculul hidraulic de dimensionare şi de determinare a pierderilor totale de sarcină ale
apei, în conductele reţelelor ramificate, se efectuează mai întâi pentru traseu/principal (cel mai
defavorabil), determinându-se sarcina hidrodinamică necesară a apei reci în punctul de racord
al reţelei exterioare la conducta de serviciu a sistemului de alimentare cu apă a localităţii,
H nec [mH2O], iar ramificaţiile se dimensionează în limitele sarcinilor disponibile din nodurile
respective ale traseului principal şi a vitezelor maxime ale apei (până la 3 m/s) admise în
conducte. Sarcinile în exces se pot prelua prin robinete de reglaj sau prin diafragme calibrate,
dimensionate corespunzător.
Calculul hidraulic al reţelelor exterioare inelare se efectuează prin metoda compensării
pierderilor totale de sarcină pe fiecare inel al reţelei.

INSTALAŢII CU SPRINKLERE
Echiparea tehnică a clădirilor cu instalaţii de stingere a incendiilor cu sprinklere
Echiparea tehnică a clădirilor, compartimentelor de incendiu şi încăperilor, cu instalaţii
automate de stingere a incendiilor, tip sprinkler, se asigură la:
 construcţii închise din categoriile de importanţă excepţională şi deosebită (A şi B),
încadrate conform legislaţiei în vigoare, cu densitatea sarcinii termice mai mare de
420 MJ/m²;
 clădiri înalte şi foarte înalte cu densitatea sarcinii termice peste 420 MJ/m², cu
excepţia locuinţelor;
 platouri de filmare amenajate şi închise, studiouri de televiziune şi scene amenajate, cu
arii mai mari de 150 m², inclusiv buzunarele, depozitele şi atelierele anexă ale acestora;
 construcţii de producţie încadrate în categoriile A, B sau C de pericol de incendiu cu
aria construită de peste 2.000 m² şi totodată cu densitatea sarcinii termice peste 420 MJ/m²;
 clădiri publice cu aria mai mare de 1.250 m² şi densitatea sarcinii termice peste
840 MJ/m², cu excepţia locuinţelor;
 construcţii (încăperi) destinate depozitării materialelor combustibile cu aria construită
mai mare de 750 m² şi densitatea sarcinii termice peste 1.680 MJ/m²;
 depozitele cu stive înalte (peste 6 m înălţime) şi densitatea sarcinii termice mai mare
de 420 MJ/m²;
 garaje şi parcaje subterane pentru mai mult de 50 de autoturisme, precum şi la cele
supraterane închise cu mai mult de 3 niveluri.
Enumerarea echipării cu instalaţii automate de stingere precizate mai sus este minimală.
Investitorii pot prevedea şi în alte situaţii astfel de instalaţii, în funcţie de riscul sau pericolul
de incendiu, amplasare, contribuţia la foc, valoarea clădirii şi a bunurilor protejate etc.

- 13 -
 Nu se prevăd instalaţii automate de stingere tip sprinkler în cazurile în care apa nu este
indicată ca substanţă de stingere, la depozite frigorifice sau când stingerea incendiului se
asigură cu substanţe speciale (gaze inerte, spumă, abur înlocuitori de haloni etc.).
Soluţii tehnice de realizare a instalaţiilor cu sprinklere pentru stingerea incendiilor
Încăperile protejate de instalaţii cu sprinklere, de regulă, trebuie să fie separate de
spaţiile învecinate, prin elemente de construcţie fără contribuţie la foc (incombustibile) sau
prin alte dispozitive corespunzătoare (ecrane, cortine cu acţionare automată etc.).
Instalaţia cu sprinklere trebuie să fie permanent sub presiune şi se poate realiza în
următoarele sisteme: cu apă-apă şi apă-aer.
Sistemul cu apă-apă se utilizează numai în cazul în care temperatura încăperilor nu
scade sub 4ºC şi nu creşte peste 100ºC.
Sprinklerele se montează pe conductele de distribuţie şi pe ramificaţiile (ramurile)
acestora. Se recomandă ca pe fiecare ramură să se monteze maximum 6 sprinklere, ţinându-se
seama şi de precizările producătorului.
Temperatura nominală de declanşare a sprinklerelor trebuie să fie mai mare decât
temperatura maximă a mediului în care sunt montate, conform precizărilor producătorului.
Prin dispunere (amplasare), sau, prin măsuri de protecţie, sprinklerele se protejează
împotriva deteriorărilor mecanice, a efectelor termice şi a influenţărilor reciproce asupra
declanşării lor.
Pentru mediile corosive se utilizează sprinklere de construcţie specială (de regulă, din
materiale rezistente la coroziune).
Pentru înlocuirea capetelor sprinklerelor deteriorate sau declanşate în caz de incendiu,
se prevede o rezervă de sprinklere, calculată separat pentru fiecare tip din cele montate, astfel:
 dacă instalaţia are până la 30 de sprinklere, rezerva este egală cu numărul celor
montate;
 dacă instalaţia are peste 30 de sprinklere, se asigură o rezervă de 5÷25 % din totalul
sprinklerelor, în funcţie de tipul acestora, însă nu mai puţin de 30 bucăţi (procentul mare se
aplică instalaţiilor cu număr mic de sprinklere).
La instalaţiile echipate cu sprinklere rezistente la coroziune, care declanşează la
temperaturi mai mari de 90ºC, rezerva trebuie să fie egală cu numărul de sprinklere montate în
sectorul cel mai mare.
Sprinklerele se amplasează în funcţie de riscul sau pericolul de incendiu, de gradul de
rezistenţă la foc al construcţiei, de poziţiile şi dimensiunile grinzilor, ale diferitelor instalaţii,
utilaje sau stive de materiale, precum şi de caracteristicile hidraulice ale sprinklerelor, astfel
încât să se asigure:
 condiţiile de declanşare a sprinklerelor;
 intensitatea de stingere minimă normată;
 protecţia elementelor portante ale construcţiei cu limita de rezistenţă la foc redusă;
 distribuirea cât mai uniformă a apei pe suprafaţă protejată.
Sprinklerele se montează sub plafon şi, după caz, la nivele intermediare (de exemplu
sub pasarele, în spaţiul dintre tavanul fals şi planşeu, rafturi etc.).
În cazul în care există obstacole aflate sub sprinklere, care pot influenţa dispersarea
apei, se impune montarea unor sprinklere suplimentare.
Distanţa minimă între deflectorul sprinklerului şi suprafaţa protejată este, de regulă,
0.60 m; se vor avea în vedere, după caz, şi specificaţiile producătorului.
Distanţa dintre deflector şi tavanul continuu, măsurată în plan vertical, este de minimum
8 cm şi de maximum 40 cm, dacă instrucţiunile de utilizare ale fabricantului nu prevăd alte
distanţe.

- 14 -
 Dacă obiectele existente în încăpere sunt stivuite, introduse în cutii sau depozitate pe
etajere (exceptând cazul depozitelor cu stive înalte), spaţiul liber în jurul detectoarelor trebuie
să fie de 0,90 m (emisferă cu raza de 0,90 m sub deflector).
Sprinklerele se montează, de regulă, perpendicular pe suprafaţa protejată.
Pentru a se evita colmatarea orificiului sprinklerului, acesta se montează pe ramură
(ramificaţie) prin legarea laterală sau superioară a racordului sprinklerului.
Distanţa dintre sprinklere şi pereţi nu trebuie să fie mai mare decât jumătatea distanţei
dintre sprinklere în câmp curent.
Sprinklerele se montează cu deflectorul în sus sau în jos, în conformitate cu
instrucţiunile producătorului şi cu tipul instalaţiei (apă-apă sau aer-apă).
De regulă, fiecare sector al instalaţiei cu sprinklere se echipează cu supapă (un aparat)
de control şi semnalizare pentru un număr de sprinklere de maximum:
 800 buc. în cazul instalaţiei apă-apă; în cazul în care sprinklerele sunt montate în mai
multe încăperi separate între ele prin pereţi şi uşi incombustibile, numărul sprinklerelor dintr-
un sector poate fi mărit la 1.200 buc.;
 600 buc. în cazul instalaţiei apă-aer; în acest caz volumul reţelei cu sprinklere al unui
sector nu trebuie să fie mai mare de 2 m³, pentru instalaţiile fără accelerator şi de 3 m³, la cele
cu accelerator.
La stabilirea numărului de sprinklere şi de aparate de control şi semnalizare se va ţine
seama şi de instrucţiunile producătorului.
Supapele de control şi semnalizare trebuie să îndeplinească condiţiile tehnice specifice.
Standardul de referinţă este SR EN 12.259-2.
Sectoarele trebuie să grupeze numai sprinklerele montate în acelaşi compartiment de
incendiu al clădirii. Numai în cazuri excepţionale şi cu măsuri corespunzătoare, sectoarele pot
grupa sprinklere din compartimente de incendiu diferite.
Reţelele de distribuţie care pornesc de la aparatele de control şi semnalizare (ACS), pot
fi inelare sau ramificate.
În cazul în care mai multe încăperi, situate pe acelaşi nivel sau pe diverse niveluri, sunt
protejate de aceeaşi instalaţie, trebuie să se poată localiza intrarea în funcţiune a sprinklerelor
de pe fiecare ramură a instalaţiei. Acest lucru se poate realiza prin montarea unor indicatoare
de trecere a apei instalate pe fiecare ramură a reţelei.
Ramificaţiile (ramurile) reţelei se prevăd, la capete, cu dopuri care permit curăţarea
periodică.
Pentru eliminarea aerului sau a apei din reţelele de conducte cu sprinklere, acestea se
montează cu pante de 2 ‰÷5 ‰, şi se prevăd cu robinete de aerisire, pantele mai mari luându-
se pentru conductele cu diametre mai mici.
În punctele cele mai ridicate ale reţelei, corespunzător fiecărui sector cu sprinklere, se
prevede un robinet de închidere şi port-furtun pentru spălarea conductelor şi un ştuţ cu robinet
şi mufă pentru montarea unui manometru.
Pentru alimentarea cu apă a instalaţiei cu sprinklere de la pompele mobile, se prevăd
racorduri fixe tip B, amplasate în exterior, în locuri uşor accesibile utilajelor de intervenţie.
Numărul acestora se stabileşte în funcţie de debitul instalaţiei, considerând 15 l/s pentru
fiecare racord.
Pe fiecare racord se montează câte o clapetă de reţinere.
Pentru a putea controla în permanenţă presiunea apei sau a aerului se montează
manometre în diferite puncte ale instalaţiei, cum sunt: deasupra aparatului de control şi
semnalizare, sub robinetul principal de închidere (pe conducta de alimentare cu apă), precum
şi în punctul cel mai depărtat şi mai înalt (cel mai dezavantajat din punct de vedere hidraulic)
al fiecărui sector cu sprinklere.

- 15 -
 Manometrele se montează astfel încât să se poată asigura citirea uşoară a indicaţiilor, iar
pe cadran se însemnează domeniul presiunilor de lucru ale instalaţiei.
Aparatele de control şi semnalizare (ACS), cu dispozitivele anexe, se montează într-o
încăpere proprie, separată cu pereţi şi planşee rezistenţe la foc, sau într-o încăpere cu altă
destinaţie, care nu prezintă pericol de incendiu. Încăperea trebuie să asigure spaţiul necesar
exploatării şi reparării aparatelor de control şi semnalizare, să fie încălzită şi cu acces direct
din spaţiile de circulaţie comună.
Dacă încăperea are şi altă destinaţie, aparatele de control şi semnalizare se montează
într-un dulap închis, cu uşiţă şi geam, asigurat cu încuietoare şi iluminat de siguranţă
corespunzător.
Clopotele sistemelor de semnalizare se montează pe elementele de construcţie verticale,
de regulă spre exterior sau astfel încât semnalul să fie recepţionat cu uşurinţă de ocupanţii
clădirii, asigurându-se şi semnalizarea electrică (optică şi acustică) la încăperea serviciului de
pompieri sau la un punct de supraveghere permanent.
În lipsa indicaţiilor producătorului, distanţa pe orizontală dintre staţie şi turbina
hidraulică nu trebuie să fie mai mare de 25 m, iar pe verticală mai mare de 6 m (deasupra
nivelului supapei staţiei).
Aparatul de control şi semnalizare trebuie montat în poziţie verticală, ţinând seama şi de
indicaţiile producătorului.
Flanşa robinetului principal, aflat pe conducta de alimentare cu apă a staţiei, trebuie să
fie la înălţimea de 0,6 m faţă de pardoseală.
Pentru reducerea pagubelor, se recomandă să se asigure posibilităţi de evacuare a apei
provenite de la instalaţia cu sprinklere din clădire, fie la teren, fie la reţeaua de canalizare.
Probele hidraulice ale instalaţiei de alimentare cu apă a sprinklerelor, se efectuează la
presiunea de 1,5 ori presiunea de regim.
Dimensionarea instalaţiilor cu sprinklere pentru stingerea incendiilor
Caracteristicile hidraulice, geometrice şi funcţionale ale sprinklerelor de care se ţine
seama la alegerea tipurilor şi numărului acestora, sunt:
 debitul specific, qis [l/s], realizat la o anumită presiune disponibilă a apei în secţiunea
orificiului de refulare al sprinklerului, H i [mH2O];
 diametrul orificiului de refulare al sprinklerului, d i [mm];
 forma geometrică şi structura (spectrul) jetului de apă dispersat sub formă de picături
pe suprafaţa protejată;
 aria protejată, Ap [m²] şi aria de declanşare simultană a sprinklerelor, As [m²];
 intensitatea de stropire cu apă, ii [l/s×m²] şi intensitatea de stingere, is [l/s m²];
 temperatura de declanşare a sprinklerelor [ºC].
Caracteristicile hidraulice, geometrice şi funcţionale ale sprinklerelor sunt precizate de
producător, pentru fiecare tip de sprinkler.
Aria suprafeţei protejate cu sprinklere, Ap [m2], se determină ca aria proiecţiei pe un
plan orizontal a secţiunii transversale pe axa jetului de apă dispersată sub formă de picături.
Întrucât sprinklerele se montează, de regulă, în rânduri paralele, la distanţe egale între ele, aria
suprafeţei protejate care revine unui sprinkler, se determină prin intersecţia jeturilor care
acţionează simultan şi are forma pătrată sau dreptunghiulară.
Aria de declanşare simultană a sprinklerelor, As [m2], reprezintă aria în care sunt
acţionate, în caz de incendiu, n sprinklere din totalul de N sprinklere montate într-un
compartiment de incendiu al clădirii şi este dată de relaţia:
As  n  Ap , [m²] (3)

- 16 -
 nN
Intensitatea de stropire cu apă pe suprafaţa protejată, ii [l/s×m2], este dată de raportul
între debitul specific qis [l/s] şi aria protejată Ap [m2]:
qis
ii  , [l/s×m²] (4)
Ap

Intensitatea de stingere a incendiului, is [l/s×m2], este o caracteristică specifică a

materialelor care sunt protejate şi reprezintă intensitatea minimă de stropire cu apă,
ii [l/s×m2], la care arderea încetează:

qis min
is  , [l/s×m²] (5)
Ap

în care qis min [l/s], reprezintă debitul specific al sprinklerului, amplasat în poziţia cea mai
dezavantajoasă din punct de vedere hidraulic (în punctul cel mai înalt şi mai îndepărtat de
punctul de alimentare cu apă a instalaţiei).
Pentru stingerea incendiului cu sprinklere, trebuie îndeplinită condiţia:
ii  is , [l/s×m²] (6)
respectiv:
ii  ii min , [l/s×m²] (7)
Tipul sprinklerelor se alege din catalogul producătorului în funcţie de tipul instalaţiei
(apă - apă sau apă - aer) şi de modul de declanşare, astfel încât valorile intensităţilor de
stropire cu apă sub formă de jet de picături să fie mai mari sau cel puţin egale cu valorile
intensităţilor de stingere a incendiului.
Numărul n de sprinklere care funcţionează simultan, din numărul total N de sprinklere
care se montează în instalaţie, amplasate în aria de declanşare, As , dintr-un compartiment de
incendiu al clădirii, se determină cu relaţia:
As
n , (8)
Ap
În funcţie de natura materialelor combustibile, respectiv de valorile intensităţilor de
stingere ale acestora se recomandă ca aria de declanşare simultană a sprinklerelor, As , să nu
depăşească 200 m2.
Debitul de calcul necesar dimensionării conductelor instalaţiei cu sprinklere, Qis [l/s],
se determină considerând funcţionarea simultană a sprinklerelor amplasate în aria de
declanşare, As , dintr-un compartiment de incendiu al clădirii, cu relaţia:
n
Qis   qis j , [l/s] (9)
j 1

în care:
qis este debitul specific al unei sprinkler de tip i, în l/s;
n - numărul sprinklerelor de acelaşi tip, i, prevăzute să funcţioneze simultan în aria de
declanşare, As .

- 17 -
 În lipsa unor valori determinate ale ariei de declanşare, debitul de calcul, Qis , al
instalaţiei cu sprinklere, se stabileşte considerându-se funcţionarea simultană a sprinklerelor
montate în compartimentul de incendiu al clădirii, debit care poate fi limitat la valorile
următoare:
 30 l/s, pentru construcţii de producţie sau civile obişnuite; în cazul particular când se
utilizează pompe mobile (motopompe) şi presiunea din conductă de aspiraţie a apei este sub 7
m H2O, acest debit poate fi de 27,5 l/s;
 30÷50 l/s pentru spaţiile sălilor aglomerate în funcţie de destinaţia, valoarea bunurilor
şi aria încăperilor separate prin pereţi rezistenţi la foc - cu excepţia scenelor teatrelor şi
buzunarelor scenei, pentru care debitul se determină în raport cu numărul de sprinklere
montate în aceste zone;
 75 ÷ 100 l/s pentru studiouri de filme sau televiziune;
 pentru încăperile de depozitare cu stive înalte, în funcţie de mărimea ariei minime de
declanşare şi a intensităţii de stingere indicate în reglementările specifice, sau, în cazul
instalaţiilor cu stingere rapidă, în funcţie de specificul acestora;
 pentru clădirile monobloc, în funcţie de volumul construit, conform datelor din anexa
nr. 16 din normativul P 118/2-2013.
Sprinklerele se amplasează, de regulă, la distanţe egale între ele, pe conducte
(distribuitoare) ale reţelei, având diametre constante.
Pentru calculul preliminar de alegere a diametrelor constante ale distribuitoarelor cu
sprinklere se aplică modelul de calcul al conductelor cu debite evacuate uniform concentrate,
folosind metoda rezistenţelor hidraulice unitare.
La calculul hidraulic de dimensionare a conductelor instalaţiei cu sprinklere se ţine
seama de următoarele particularităţi:
 pentru a se asigura funcţionarea normală a instalaţiei cu sprinklere, debitul
sprinklerului montat pe o conductă (ramură) a reţelei, în situaţia cea mai favorabilă (cel mai
apropiat de punctul de intrare a apei în conducta respectivă), nu va depăşi cu 15% debitul
sprinklerului din situaţia cea mai defavorabilă (cel mai depărtat de punctul de intrare a apei în
conductă), ceea ce revine la limitarea pierderii totale de sarcină pe ramura respectivă, între
sprinklerele extreme, considerând că acestea au aceeaşi înălţime geodezică;
 pentru a determina debitul la fiecare sprinkler se va calcula în prealabil presiunea
disponibilă la sprinklerul respectiv;
 în cazurile în care echilibrarea hidraulică a reţelei nu se poate realiza numai prin
dimensionarea la vitezele maxime admise ale apei (până la 5 m/s), se prevăd diafragme pe
ramurile cu presiune în exces.
Pentru efectuarea calculului hidraulic al reţelei ramificate de alimentare cu apă a
instalaţiei de stingere a incendiilor cu sprinklere, se delimitează pe schema izometrică de
calcul a reţelei, sectorul cu n sprinklere aflate în funcţiune simultană (în aria de declanşare),
cel mai dezavantajat din punct de vedere hidraulic din întreaga instalaţie, care va cuprinde
distribuitorul cu sprinklerul cel mai depărtat pe orizontală şi pe verticală de punctul de
alimentare cu apă a instalaţiei. În acest mod, se identifică pe schema de calcul, traseul
principal de alimentare cu apă al reţelei.
Calculul hidraulic se efectuează mai întâi, pe traseul principal al reţelei. Se determină
debitul efectiv al fiecărui sprinkler, în funcţie de presiunea efectivă a apei, ţinând seama de
pierderile totale de sarcină calculate pe tronsoanele anterioare ale distribuitorului de diametru
constant.
Tronsoanele traseului principal, de la punctul de alimentare cu apă al reţelei, până la
punctul de alimentare a sectorului cu n sprinklere în funcţiune simultană, se dimensionează la
debitul de calcul rezultat pentru acest sector.

- 18 -
 În final, se determină sarcina hidrodinamică necesară pentru alimentarea cu apă a
instalaţiei, cu relaţia:
H nec  H g  H i  hr , [m H2O] (10)
în care:
H g - înălţimea geodezică a sprinklerului, amplasat cel mai dezavantajat din punct de
vedere hidraulic din întreaga instalaţie, în m;
H i - presiunea de refulare a apei în secţiunea orificiului sprinklerului amplasat cel
mai dezavantajat din punct de vedere hidraulic din întreaga instalaţie, în m H2O;
hr - suma pierderilor totale de sarcină (liniare şi locale) ale apei, calculată pe traseul
principal de alimentare cu apă al reţelei.
Dimensionarea ramificaţiilor care pornesc din nodurile traseului principal al reţelei, se
efectuează la presiunile disponibile din nodurile respective.
În cazul reţelelor inelare, diametrele conductelor pe care sunt montate sprinklerele, se
aleg constante, mărind astfel gradul de siguranţă în alimentarea cu apă.
La calculul reţelelor inelare se determină punctul de convergenţă, adică punctul în care
se întâlnesc curenţii ce pleacă în sensuri contrare din punctul de alimentare cu apă al inelului,
punând condiţia ca, pe traseele parcurse de cei doi curenţi din punctul de alimentare cu apă,
până în punctul de convergenţă considerat, pierderile totale de sarcină să fie practic egale (se
admite o diferenţă de ±5%), având în vedere că toate punctele inelului au, de regulă, aceeaşi
înălţime geodezică. În punctul de convergenţă, sarcina hidrodinamică a apei are o valoare unic
determinată.

INSTALAŢII CU DRENCERE
Echiparea tehnică a clădirilor cu instalaţii cu drencere pentru limitarea şi
stingerea incendiilor
Instalaţiile cu drencere pot fi utilizate pentru:
 protecţia împotriva propagării incendiilor, utilizând perdele de apă;
 stingerea incendiilor.
Perdele de apă pentru protecţia împotriva propagării incendiilor folosind drencere se pot
prevedea pentru:
 protejarea elementelor de închidere a golurilor (uşi, ferestre etc) din pereţii despărţitori,
pentru a evita propagarea focului de la o încăpere la alta;
 protecţia cortinelor, uşilor sau obloanelor din pereţii antifoc;
 protejarea unor porţiuni de încăperi cu pericol de incendiu;
 protecţia golurilor scărilor rulante;
 protecţia clădirilor (faţade, acoperişuri) în exterior, când nu sunt amplasate la distanţe
corespunzătoare.
Drencerele pentru stingerea incendiilor se prevăd la:
 încăperile cu pericol mare de incendiu ca: platouri de filmare, hangare pentru avioane,
garaje mari etc., unde, din cauza propagării rapide a focului sau din alte considerente, nu pot
fi utilizate cu destulă eficientă alte mijloace de stingere;
 scenele teatrelor, expoziţii şi alte săli aglomerate, în care publicul se află în prezenţa
unor cantităţi mari de materiale combustibile;
 depozite de materiale sau substanţe combustibile cu degajări mari de căldură (cauciuc,
celuloid, alcooli etc).
Soluţii tehnice de realizare a instalaţiilor cu drencere
Instalaţia de drencere are în componenţă:

- 19 -
  vanele (robinetele) de acţionare (manuale sau electrice) montate pe conductele de
alimentare cu apă de la o sursă (care trebuie să asigure parametrii de debit şi presiune necesari
funcţionării);
 reţelele de distribuţie;
 drencerele.
Amplasarea drencerelor, utilizate pentru stingerea incendiilor, faţă de spaţiul protejat, se
face similar sprinklerelor. Distanţele faţă de plafoane se stabilesc în funcţie de rolul
drencerelor faţă de acestea (de protecţie, de stingere etc.).
 La sălile de spectacole, care au scenă amenajată drencerele se prevăd:
 sub plafonul scenei, când acesta este executat din materiale combustibile, sub grătare,
sub pasarele şi în buzunarele scenei, neseparate de acestea prin cortine de siguranţă;
 de ambele părţi ale cortinei de siguranţă, pentru protecţia acesteia;
 deasupra golurilor protejate care leagă scena sau buzunarele scenei de încăperile
vecine.
Atunci când sunt separate prin cortine, buzunarele scenei se prevăd cu sprinklere.
În funcţie de cerinţele de stingere, se montează, de regulă, grupe de maximum 72 de
drencere, care au conducte de alimentare cu vane de acţionare separate pentru fiecare grupă.
Acţionarea robinetelor de alimentare a instalaţiilor cu drencere se face:
 manual, în cazul în care drencerele sunt utilizate pentru stingerea incendiilor în
încăperi industriale şi pentru protejarea prin perdele de apă, a unor porţiuni din încăperile cu
pericol de incendiu sau golurile din pereţii despărţitori, dacă există, în permanenţă, personal,
iar operaţiile de acţionare manuale pot fi efectuate în timpul normat de la semnalarea
incendiului;
 automat, se recomandă în toate cazurile, iar în mod obligatoriu în cazul în care
drencerele sunt utilizate pentru stingerea incendiilor în încăperi sau pentru crearea unor
perdele de apă pentru protecţia golurilor din pereţii antifoc, în locurile în care nu se lucrează
permanent sau dacă operaţiunile de acţionare manuală nu se pot efectua în timp util.
Intrarea automată în funcţiune a instalaţiilor cu drencere, se semnalizează optic şi
acustic la serviciul de pompieri şi la camera de comandă a instalaţiei tehnologice de
supraveghere permanentă, dacă aceasta există.
Instalaţiile cu drencere cu acţionare automată trebuie să aibă asigurată şi posibilitatea
acţionării manuale.
Amplasarea robinetelor de acţionare (manuală sau automată) a instalaţiei cu drencere se
face în locuri încălzite, uşor accesibile pentru personalul de exploatare, ferite de acţiunea
focului, retrase faţă de circulaţia de evacuare.
Deasupra robinetelor de acţionare se montează robinete de golire, iar dedesubt
manometre de control.
Pentru alimentarea instalaţiei cu drencere de la pompele mobile de stins incendiu se
prevăd aceleaşi echipări ca şi la instalaţia cu sprinklere.
Robinetele de acţionare a instalaţiei se marchează cu indicatoare.
Pentru fiecare instalaţie cu drencere - atât drencere pentru stingere, cât şi drencere
pentru perdele de protecţie - se asigură o rezervă de drencere, calculată separat pentru fiecare
tip din cele montate, de 2÷5%, însă nu mai mică de 10 buc. (procentul mare se aplică la
instalaţiile cu un număr redus de drencere).
Alegerea tipului de drencer, forma deflectorului pentru dispersarea apei, precum şi
modul de montare, se stabilesc conform indicaţiilor producătorului, având în vedere scopul
urmărit.

- 20 -
 Dimensionarea instalaţiilor cu drencere
Tipul, modul şi distanţele de amplasare a drencerelor utilizate la protecţia prin răcire a
elementelor de construcţii şi a utilajelor se stabilesc astfel încât să se asigure în punctul cel
mai dezavantajos o intensitate de răcire, i(r) de:
 0,1÷0,2 l/s pentru fiecare metru pătrat al elementelor orizontale sau înclinate, în
funcţie de natura, poziţia şi dimensiunile instalaţiilor, utilajelor sau materialelor protejate,
precum şi de caracteristicile hidraulice ale drencerelor utilizate; pentru instalaţii tehnologice
vulnerabile la incendii din secţii cu pericol deosebit, intensitatea de stropire este, după caz,
mai mare şi anume de 0,2÷0,5 l/s m²;
 0,2 l/s pentru fiecare metru liniar al perdelei de apă sau peliculei de protecţie pentru
elementele verticale;
 0,10÷0,15 l/s pentru fiecare metru pătrat al rezervoarelor orizontale sau sferice,
incendiate sau expuse radiaţiei termice; pentru determinarea debitului de apă necesar pentru
răcirea rezervoarelor cilindrice învecinate se ia în considerare un sfert din suprafeţele lor
laterale totale;
 0,5 l/s pentru fiecare metru al circumferinţei rezervorului incendiat şi 0,25 l/s pentru
fiecare metru al semisumei circumferinţei rezervoarelor expuse radiaţiei termice, protejate cu
instalaţii mobile.
Pentru rezervoarele cilindrice orizontale învecinate neizolate termic, ce conţin lichide
combustibile cu temperatura de inflamabilitate peste 55ºC, depozitate la o temperatură
inferioară celei de inflamabilitate, intensităţile de răcire se reduc cu 50%.
Pentru rezervoarele cilindrice orizontale izolate termic cu izolaţii incombustibile, nu se
prevăd instalaţii de răcire.
În cazurile când se prevede răcirea elementelor orizontale, înclinate sau verticale prin
instalaţii mobile, debitul se majorează, după caz, cu 30÷50%.
Prin „rezervoare învecinate expuse radiaţiei“ se înţeleg rezervoarele situate la o distanţă
de rezervorul incendiat mai mică decât 1,5 × diametrul rezervorului incendiat.
Drencerele utilizate pentru stingerea incendiilor se amplasează la fel ca sprinklerele,
fără a se impune o distanţă maximă faţă de plafon, dacă nu trebuie să asigure protecţia
elementelor de construcţie ale tavanului.
Drencerele pentru protecţia cu peliculă de apă a elementelor de construcţie şi a utilajelor
se amplasează cu paleta orizontal sau înclinat la 45º.
Distanţa dintre două drencere se recomandă să fie de (1,5÷2,5 m); distanţa între rândul
de drencere şi golul de protejat (0,25÷1,20 m). Dacă distanţa între două drencere este mai
mică de 1 m, acestea se amplasează alternativ, unele cu orificiul de stropire în sus, altele în
jos.
Drencerele pentru protecţia golurilor se amplasează cu cel puţin 40 cm deasupra
golurilor protejate şi cu orificiul de stropire orientat în jos. Pentru protecţia golurilor mici se
recomandă utilizarea drencerelor având diametrul orificiului de stropire (6÷8 mm), iar la cele
mari, drencere cu diametrul orificiului mai mare de 8 mm.
Numărul, tipul şi amplasarea drencerelor utilizate pentru formarea perdelelor de apă se
stabilesc astfel încât să se asigure în punctul cel mai dezavantajos, intensitatea de stropire de
minimum:
 0,5 l/s×m, în cazul în care golul sau elementul de compartimentare protejat are o
înălţime până la 3 m inclusiv;
 1 l/s×m, în cazul în care suprafaţa protejată are o înălţime mai mare de 3 m; aceeaşi
intensitate se adoptă indiferent de înălţime la construcţiile la care propagarea incendiului
prezintă pericol deosebit pentru aglomerări de oameni sau bunuri de mare valoare.
Drencerele pentru perdele de apă se amplasează astfel încât să formeze o pânză continuă
de apă pe toată suprafaţa perdelei.

- 21 -
 Debitele specifice, qis , [l/s] şi presiunile normale de utilizare, H i [m H2O] ale apei în
secţiunile orificiilor de refulare ale drencerelor, sunt date de producător.
Numărul de drencere (de un anumit tip, i), N i se stabileşte în funcţie de debitul specific
minim, qis min , mărimea zonei protejate, Ai , sau Li şi intensitatea minimă de debitare a apei,
ii , cu relaţiile:
Ai  ii L i
Ni  sau N i i i (11)
qis min qis min
în care:
Ai , Li reprezintă aria, respectiv lungimea zonei care trebuie protejată, conform
prescripţiilor legale în vigoare cu privire la gradul de dotare a obiectivelor, în m2 respectiv, m;
ii - intensitatea minimă de debitare a apei (după caz: intensitatea de stingere,
intensitatea de răcire, intensitatea de protecţie), în l/s×m2, respectiv l/s×m;
qis min - debitul specific minim al unui drencer, în l/s.
Debitul de calcul necesar dimensionării conductelor instalaţiei cu drencere, Qir ,
utilizate la protecţia prin răcire a elementelor de construcţii şi utilajelor, se stabileşte cu
relaţia:
n
Qir   qir j , [l/s] (12)
j 1

în care:
n este numărul drencerelor prevăzute să funcţioneze simultan, situate într-un
compartiment de incendiu al construcţiei;
qir j - debitul specific al drencerului.
Debitul de calcul necesar dimensionării conductelor instalaţiei cu drencere utilizate la
formarea perdelelor de apă, Qip , pentru limitarea propagării incendiilor, se stabileşte cu
relaţia:
n
Qip   qip j , [l/s] (13)
j 1

în care:
n este numărul drencerelor prevăzute să funcţioneze simultan situate într-un
compartiment de incendiu al construcţiei;
qip j - debitul specific al unui drencer.
Calculul hidraulic al conductelor instalaţiei cu drencere se efectuează după aceeaşi
metodologie ca la instalaţia cu sprinklere, pentru dimensionarea conductelor pe care sunt
montate drencerele folosindu-se metoda rezistenţelor hidraulice unitare.

- 22 -