ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ ÎN ROMÂNIA

Administrația publică locală este reglementată atât in Constituție, cât și în Codul

administrativ.
Constituția reglementează în 4 articole: 120 – 123 idei directoare privind
organizarea administrației publice locale, enumerând principiile de bază, autoritățile
comunale și orășenești, Consiliul județean și prefectul.
Codul administrativ detaliază până la nivel de amănunt organizarea administrației
publice locale, unificând legislația în materie.
Codul administrativ, în detalierea textului consituțional, stabilește principiile
administrației publice locale ca fiind următoarele:
- principiul descentralizării;
- principiul autonomiei locale;
- principiul consultării cetățenilor în soluționarea problemelor de interes local
deosebit;
- principiul eligibilității autorităților administrației publice locale;
- principiul cooperării;
- principiul responsabilității;
- principiul constrângerii bugetare.

Particularitățile pe care le prezintă aceste principii sunt:

a) sfera lor de aplicare privește în egală măsură administrația publică de la nivelul
de bază (comună, oraș, municipiu), cât și administrația publică de nivel intermediar
(județ);
b) unitățile administrativ-teritoriale în cadrul cărora se constituie autoritățile
administrației publice locale sunt persoane de drept public, cu capacitate juridică
deplină și patrimoniu propriu;
c) aplicarea acestor principii nu poate aduce atingere caracterului de stat național,
unitar și indivizibil al statului român, consfințit prin primul articol al Legii
fundamentale;
d) condițiile și limitele de exercitare a acestor principii sunt prestabilite de lege;
În exercitarea acestor principii autoritățile administrației publice locale au o
competență materială generală, ele pot să aibă inițiativă în toate domeniile, cu
excepția celor care sunt date în mod expres în competența altor autorități publice.

1
 În ceea ce privește competența teritorială a acestor autorități, ea este
limitată la unitatea administrativ-teritorială în care ele au fost alese și funcționează.
Așadar, dreptului public, în comparație cu dreptul privat, îi sunt străine
concepte precum: profit, concurență.
Manifestarea poziției privilegiate a administrației publice în raporturile
juridice administrative presupune dreptul de a-și impune voința unilateral asupra
celor administrați, beneficiind de regimul de drept public.
Acest regim juridic se regăsește atât în legătură cu actele de autoritate, cât
și, într-o mare măsură, în cele de gestiune ale administrației publice adoptate în
legătură cu prestarea serviciilor publice sau gestiunea domenială.

Principiul descentralizării
Temeiul constituțional al principiului descentralizării este art. 120 care
consacră principiul descentralizării drept principiu de bază pe care se întemeiază
administrația publică locală.
Potrivit Codului administrativ, descentralizarea este definită ca fiind:
„transferul de competențe administrative și financiare de la nivelul administrației
publice centrale la nivelul administrației publice locale din unitățile administrativ-
teritoriale, împreună cu resursele financiare exercitării acestora”.
În contextul administrației publice, descentralizare înseamnă transferul
vertical de autoritate sau responsabilități de la guvernul național către autoritățile
administrației publice locale.
Printre regulile procesului de descentralizare, prevăzute de Codul
administrativ se regăsesc următoarele:
- Guvernul, ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice
centrale transferă competențe autorităților administrației publice locale de la nivelul
comunelor, orașelor, municipiilor sau județelor, după caz, respectând principiul
subsidiarității și criteriul ariei geografice a beneficiarilor, potrivit căruia transferul
competenței privind furnizarea unui serviciu public se face către acel nivel al
administrației publice care corespunde cel mai bine ariei geografice a
beneficiarilor.
- Transferul competenței se realizează prin lege și este fundamentat pe analize de
impact și ale unor sisteme de indicatori de monitorizare, elaborate de către
ministere și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, în
colaborare cu ministerul coordonator al procesului de descentralizare și cu
structurile asociative ale administrației publice locale etc.

2
Principiul deconcentrării
Principiul deconcentrării se referă la serviciile publice și este, de asemenea,
consacrat în Constituție. Deconcentrarea constituie o măsură intermediară în
procesul descentralizării, fiind privită ca transfer de atribuții de la centru la agenții
puterii centrale aflați la conducerea diferitelor organisme locale;
Ea înseamnă mai puțin decât descentralizarea și presupune recunoașterea
unei anumite puteri de decizie, in favoarea agenților statului repartizați pe întreg
teritoriul țării: prefectul și serviciile exterioare ale ministerelor răspund ideii de
deconcentrare.
Codul administrativ oferă deconcentrării următoarea definiție: „distribuirea
de atribuții administrative și financiare de către ministere și celelalte organe de
specialitate ale administrației publice centrale către structuri proprii de specialitate
din unitățile administrativ-teritoriale”.
Serviciile publice deconcentrate sunt, în viziunea Codului administrativ:
structurile de specialitate ale ministerelor și ale altor organe de specialitate din
unitățile administrativ-teritoriale ale administrației publice centrale care răspund de
satisfacerea unor nevoi de interes public/general în concordanță cu obiectivele
politicilor și strategiilor sectoriale ale Guvernului.
Principiul deconcentrării serviciilor publice poate fi sistematizat în următoarele:
- din punct de vedere organizatoric, aceste servicii sunt încorporate organic în
structura ministerelor, deci în administrația statului, ele desfășurându-și activitatea
nu la centru, ci într-o unitate administrativ-teritorială, adică deconcentrat;
- baza materială și financiară se asigură prin ministerul de resort, iar personalul
acestora se încadrează în numărul maxim de posturi aprobat ministerului;
- conducătorii serviciilor publice deconcentrate sunt numiți și eliberați din funcție
de către miniștri;
- actele emise de conducătorii serviciilor publice deconcentrate pot fi controlate și
anulate numai de către miniștrii cărora li se subordonează, în cadrul controlului
ierarhic, nici prefectul, nici autoritățile administrației publice locale neavând
această competență.

Autonomia locală
Principiul autonomiei locale este temelia pe care se așază și la care se
raportează toate celelalte principii. În calitatea sa de principiu de baza, pe care se
întemeiază administrația publică în unitățile administrative-teritoriale, ea se află în
strânsă legătură cu autonomia financiară, fară de care, cum se exprimă doctrina,
ar rămâne o simplă iluzie.

3
 Pe plan european autonomia locală este reglementată în Carta europeană
a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg în 15 octombrie 1985 și intrată în
vigoare la data de 1 septembrie 1988, ratificată de țara noastră.
Carta definește conceptul de autonomie locală ca fiind: „dreptul și
capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de
a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu și în interesul populației locale, o parte
importantă a treburilor publice. Acest drept se exercită de consilii sau adunări
compuse din membrii aleși prin vot liber, secret, egal, direct și universal, care pot
dispune de organe executive și deliberative care răspund în fața lor (…)”.
Codul administrativ păstrează această definiție a autonomiei locale cu o
mică nuanță: „dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice
locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale
la nivelul cărora sunt alese, treburile publice, în condițiile legii”.
Cu privire la raporturile dintre autoritățile administrației publice locale, codul
administrativ menționează:
- Raporturile dintre autoritățile administrației publice din comune, orașe, municipii
și autoritățile administrației publice de la nivelul județului se bazează pe principiile
autonomiei locale, legalității, cooperării, solidarității, egalității de tratament și
responsabilității.
- În relațiile dintre consiliul local și primar, consiliul județean și președintele
consiliului județean, precum și între autoritățile administrației publice de la nivel
județean nu există raporturi de subordonare; în relațiile dintre acestea există
raporturi de colaborare.

Principiul eligibilității

Acest principiu se referă la faptul că autoritățile administrației publice locale,

consilii locale – primar – consilii județene – sunt aleși de către cetățeni.
Alegerea autorităților publice autonome locale reprezintă garanția asumării
răspunderii colectivităților locale pentru realizarea propriilor interese, pentru
menținerea controlului direct asupra autorităților pe care și le-au ales și nu în
ultimul rând o reală posibilitate de participare la gestionarea treburilor publice
locale și la stabilitatea autorităților alese, acestea neputând fi demise sau dizolvate
decât în mod excepțional.
Principiul eligibilității autorităților administrației publice locale, ca și cel al
consultării, apreciem că se afla și el în strânsă legătură cu idea de suveranitate.
Aceasta deoarece, prin aplicarea acestui principiu, colectivitățile locale își aleg
organele reprezentative la nivel local, prin intermediul cărora exercită
suveranitatea care aparține poporului român, conform art. 2 din Constituție.

4
 Dreptul minorităților de a-și folosi limba maternă în relațiile cu
administrația publică
Textul constituțional permite cetățenilor minorității naționale care au o
pondere semnificativă să folosească limba maternă în unitatea administrativ-
teritorială în care locuiesc.

Dreptul minorităților de a-și folosi limba maternă în relațiile cu

administrația publică, potrivit Codului administrativ
Se păstrează regula potrivit căreia limba oficială a țării este limba română
și aceasta este utilizată în redactarea actelor autorităților publice locale.
Codul administrativ prevede o excepție privind folosirea limbii minorităților
naționale în cuprinsul mai multor articole, redactate în cele ce urmează:
- art. 94 alin. 1: „în unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale în care cetățenii
aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul
locuitorilor, stabilit la ultimul recensământ, autoritățile administrației publice locale,
instituțiile publice aflate în subordinea acestora, precum și serviciile publice
deconcentrate, asigură folosirea, în conformitate cu prevederile Constituției, ale
prezentului cod și ale tratatelor internaționale la care România este parte”.
- art. 94 alin. 2: „autoritățile administrației publice locale prevăzute la alin. 1, prin
hotărâre pot decide asigurarea folosirii limbii minorității naționale în unitățile
administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând minorităților naționale nu ating
ponderea prevăzută la alin. 1”.
- art. 195 alin. 2: „în unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale în care cetățenii
aparținând unei minorități naționale au o pondere de peste 20% din numărul
locuitorilor, stabilit la ultimul recensământ, în raporturile lor cu autoritățile
administrației publice locale, aparatul de specialitate și organismele subordonate
acestora, aceștia se pot adresa, oral sau în scris în limba minorității naționale
respective și primesc răspunsul atât în limba română, cât și în limba minorității
naționale respective”.
- art. 195 alin. 7: „actele oficiale se întocmesc obligatoriu în limba română, sub
sancțiunea nulității”.

Principiul legalității
Principiul legalității este unul de rang constituțional, astfel încât, încălcarea
legii are drept consecință imediată nesocotirea art. 1 alin. (5) din Constituție care
prevede că respectarea legilor este obligatorie.

5
 Este un principiu fundamental în activitatea tuturor organelor de stat, pentru
că respectarea strictă a legii este singura în măsură să asigure echilibrul și liniștea
în societate, desfășurarea normală a relațiilor și vieții sociale, respectarea
drepturilor și libertăților cetățenești, a personalității și vieții umane.
În stabilirea competenței normative a autorităților administrației publice, s-a
afirmat că trebuie să avem în vedere principiul legalității care o guvernează și care
consacră supremația legii față de celelalte acte normative, cu următoarele
consecințe:
- administrația nu poate emite, nu poate adopta acte normative prin care să
reglementeze în mod primar relații sociale;
- un act juridic provenit de la autoritățile administrației publice nu poate modifica,
completa sau scoate din vigoare o lege sau o normă conținută în ea, cu excepția
ordonanței de urgență a Guvernului.

Principiul consultării cetățenilor în probleme locale de interes deosebit

Principiul consultării cetățenilor în soluționarea problemelor de interes local
deosebit este intim legat de idea de suveranitate, am putea spune că este o formă
de manifestare a suveranității locale, care obliga autoritățile deliberative și
executive ale autonomiei locale să prezinte proiectele pe care le au, cu privier la
modul în care înțeleg să resolve problemele comunității și să afle opinia membrilor
acelor comunități.
Exercitarea autonomiei locale de către autoritățile administrației publice
locale nu poate aduce atingerea posibilității de a recurge la consultarea locuitorilor
prin referendum sau prin orice alta formă de participare directă a cetățenilor la
treburile publice, în condițiile legii.
Modalitățile de consultare se realizează prin referendum local. Criteriul
propus de O.E.C.D. (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) este
preluat și de Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația
publică care stabilește drept principii care stau la baza acestuia:
- informarea în prealabil, din oficiu a persoanelor asupra problemelor de interes
public care urmează să fie dezbătute de autoritățile administrației publice centrale
și locale, precum și asupra proiectelor de acte normative;
- consultarea cetățenilor și a asociațiilor legal constituite la inițiativa autorităților
publice, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative;
- participarea activă a cetățenilor la luarea deciziilor administrative și în procesul
de elaborare a proiectelor de acte normative.
Codul administrativ impune ca, orice modificare a limitelor teritoriale ale
unităților administrativ-teritoriale care privește înființarea, reînființarea sau
reorganizarea acestora se poate efectua numai prin lege și după consultarea

6
obligatorie a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective prin
referendum local, în condițiile legii.
Principiul cooperării reprezintă un element de noutate introdus în Cod, că
principiu distinct al administrației publice locale.
În jurisprundenta Curții Constituționale, în acord cu cea a instanțelor
europene, se recunoaște principiul colaborării loiale, care, în opinia noastră,
reprezintă o forma de cooperare, fară că aceste două concepte să se suprapună
că semnificație. Astfel, în Decizia CCR nr.85/2020, Curtea invoca, în par.126,
“prevederiile constituționale la care autoritățile publice trebuie să se conformeze.
În acest sens, Curtea a avut și are în vedere prevederile art.1 alin. (3), (4) și (5)
din Constituție, conform cărora (…) raporturile între autorități/instituțiile statului se
fundamentează pe principiul colaborării loiale și al respectului reciproc. Una din
condițiile realizării obiectivelor fundamentale ale statului rămân o constituie bună
funcționare a autorităților publice, cu respectarea principiilor separației și
echilibrului puterilor în stat, fară blocaje instituționale.
Principiul responsabilității evocă acea caracteristică a activității publice
care impune autorităților administrative să-și duca la îndeplinire atribuțiile
manifestând convingerea înțelegerii misiunii care le revine și a realizării, din
proprie conștiință, a acesteia, pentru realizarea nevoilor sociale de interes public,
dând prioritate interesului general și național asupra celui particular sau local.
Principiul constrângerii bugetare și-a schimbat, prin Cod, natura juridica,
devenind, din principiu al procesului de descentralizare, un principiu al
administrației publice locale.
El era definit de vechea Lege nr. 195/2006 că semnificând regula interzicerii
de a se utiliza, de către autoritățile administrației publice centrale, transferurile
speciale sau subvențiile acordate pentru acoperirea deficitelor finale ale bugetelor
locale. Cu alte cuvinte, fondurile atribuite în procesul de descentralizare
trebuie să contribuie la realizarea serviciului public, a activității care a fost
transferata, nu la “acoperirea găurilor” existente în situația financiară a
unităților administrative-teritoriale.

Elemente ale organizării administrativ – teritoriale :

Structurile asociative ale autorităților administrației publice locale sunt:
a) Asociația Comunelor din România;
b) Asociația Orașelor din România;
c) Asociația Municipiilor din România;
d) Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România;
e) alte forme asociative de interes general, constituite potrivit legii.

7
 Două sau mai multe unități administrativ-teritoriale au dreptul ca, în limitele
competenței autorităților lor deliberative și executive, să coopereze și să se
asocieze, în condițiile legii, formând asociații de dezvoltare intercomunitară, cu
personalitate juridică, de drept privat. Asociațiile de dezvoltare intercomunitară
sunt persoane juridice de utilitate publică.
Asociațiile de dezvoltare intercomunitară se constituie în condițiile legii, în
scopul realizării în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau
regional ori al furnizării în comun a unor servicii publice.
Teritoriul României este organizat, sub aspect administrativ, în unități
administrativ-teritoriale : comunele, orașele și județele.
Comunele și orașele sunt unități administrativ-teritoriale de bază.
Unele orașe sunt declarate municipii în condițiile legii.
Orice modificare a limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale
care privește înființarea, reînființarea sau reorganizarea acestora se poate efectua
numai prin lege și după consultarea obligatorie a cetățenilor din unitățile
administrativ- teritoriale respective prin referendum local, în condițiile legii.
Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu
capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu.
De mai bine de 10 ani se poarta discuții la nivel legislativ, public și doctrinar,
cu privire la o noua organizare administrative-teritorială a tarii, care să include, la
nivel intremediar, pe lângă județe, și regiunile.
Regionalizarea reprezintă o preocupare a ultimilor ani în Uniunea
Europena. Regiunea este definite în Carta comunitară a regionalizarii, document
elaborate de Parlamentul European la 18 noiembrie 1988 și adoptat în data de 19
decembrie a aceluiași an, ca fiind un teritoriu care formează, din punct de vedere
geografic, o unitate netă sau un asamblu similar de teritoriu, în care exista
continuitate, în care populația posedă anumite elemente comune și care dorește
să-și păstreze specificacitatea astfel rezultă și să o dezvolte, cu scopul de a
stimula procesul cultural, social și economic.
Se adresează statelor membre ale Comunității Europene, respectând
voință populară, tradiția istorica și necesitatea unei administrări eficiente și
adecvate a funcțiilor ce le revin, în special în materie de planificare a dezvoltării
economice, să instituționalizeze în teritoriile lor regiuni în sensul art.1 al Acestei
Carte. În viziunea Consiliului European, regiunea este unitatea administrativ-
teritoriala situata imediat sub nivelul-unitar, federal etc., care are autoritate aleasă
a administrației publice și mijloace financiare de susținere a acestei autorități.
Codul administrativ consacră personalitatea juridică a unităților
administativ-teritoriale, care se concretizează în următoarele dimensiuni:
- au personalitate de drept public, cu capacitate juridica și patrimoniu propriu.

8
- sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscala și
ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile
bancare;
- sunt subiecte de drept civil, titulare ale drepturilor și obligaților ce decurg din
contracte privind administrația bunurilor care aparțin domeniului public și privat în
care acestea sunt parte, precum și în raporturile cu alte personae fizice sau
juridice, în condițiile legii. Atunci când contractele vizează bunurile din domeniul
public, calitatea pe care o dețin este aceea de subiect de drept public, fiind vorba
despre contracte administrative.
Este recunoscut pentru unitățile administrative-teritoriale dreptul de a utiliza
posta electronică, ca instrument de comunicare oficială.
Comuna este unitatea administrativ-teritorială de bază care cuprinde
populația rurală unită prin comunitate de interese și tradiții, alcătuită din unul sau
mai multe sate, în funcție de condițiile economice, social-culturale, geografice și
demografice. Prin organizarea comunei se asigură dezvoltarea economică, social-
culturală și gospodărească a localităților rurale.
Comunele pot avea în componența lor mai multe localități rurale denumite
sate, care nu au personalitate juridică.
Satul în care își au sediul autoritățile administrației publice comunale este
sat-reședință de comună.
Orașul este unitatea administrativ-teritorială de bază declarată ca atare prin
lege, pe baza îndeplinirii criteriilor prevăzute de legislația privind amenajarea
teritoriului național. Orașul este alcătuit din zone rezidențiale, zone industriale și
de afaceri, cu multiple dotări edilitare cu funcții administrative, industriale,
comerciale, politice, sociale și culturale destinate deservirii unei populații dintr-o
zonă geografică mai întinsă decât limitele administrative ale acestuia, de regulă
situate împrejur.
Orașele sunt unități administrativ-teritoriale constituite din cel puțin o
localitate urbană și pot avea în componența lor și localități rurale, ultimele
denumite sate aparținătoare.
Municipiul este unitatea administrativ-teritorială declarată ca atare prin
lege, pe baza îndeplinirii criteriilor prevăzute de lege. Municipiul este alcătuit din
zone rezidențiale, zone industriale și de afaceri, cu multiple dotări edilitare cu
funcții administrative, industriale, economice, politice, sociale, culturale și științifice
destinate deservirii unei populații dintr-o zonă geografică mai întinsă decât limitele
administrative ale acestuia, de regulă situate într-un areal mai mare decât al
orașului.
În municipii se pot crea subdiviziuni administrativ- teritoriale ale căror
delimitare și organizare se fac potrivit legii.

9
 Municipiul București este organizat în 6 subdiviziuni administrativ-teritoriale,
denumite sectoare.
Județul este unitatea administrativ-teritorială alcătuită din comune, orașe
și, după caz, municipii în funcție de condițiile geografice, economice, sociale,
etnice și de legăturile culturale și tradiționale ale populației, declarată ca atare prin
lege.
Autoritățile administrației publice din comune, orașe și municipii sunt
consiliile locale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive.
Consiliile locale și primarii se aleg prin vot universal, egal, direct, secret și
liber exprimat, în condițiile prevăzute de legea pentru alegerea autorităților
administrației publice locale.
Consiliile locale și primarii funcționează ca autorități ale administrației
publice locale și rezolvă treburile publice din comune, orașe și municipii, în
condițiile legii.
Consiliul județean este autoritatea administrației publice locale pentru
coordonarea activității consiliilor comunale, orășenești și municipale, în vederea
realizării serviciilor publice de interes județean. Consiliul județean este ales prin
vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile legii pentru alegerea
autorităților administrației publice locale.
Consiliul județean este condus de un președinte al consiliului județean care
reprezintă autoritatea executivă la nivelul județului.
Reprezentarea în justiție a unităților administrativ- teritoriale se asigură de
către primar sau de către președintele consiliului județean.
Primarul sau președintele consiliului județean stă în judecată în calitate de
reprezentant legal al unității administrativ- teritoriale, pentru apărarea drepturilor și
intereselor legitime ale acesteia, și nu în nume personal.
Atribuția de reprezentare în justiție poate fi exercitată în numele primarului
sau, după caz, al președintelui consiliului județean de către consilierul juridic din
aparatul de specialitate ori de către un avocat angajat în condițiile legii.
Cheltuielile de judecată sau, după caz, despăgubirile stabilite pe baza
hotărârilor judecătorești definitive se suportă/se fac venit de la/la bugetul local al
unității administrativ-teritoriale. Cheltuielile de judecată cuprind toate sumele
cheltuite din bugetul local.
Autoritățile administrației publice locale exercită competențe exclusive,
competențe partajate și competențe delegate, potrivit legii.
Competențele exclusive sunt cele care pot fi exercitate numai de
autoritățile administrației publice locale, sunt și “competențe monopol” pentru
acestea.

10
 Competențele partajate sunt cele pe care autoritățile autonome locale,
deliberative sau executive, le pot exercită împreună cu alte autorități publice. De
exemplu, în realizarea unor servicii publice, cum ar fi cele de învățământ,
autoritățile administrației publice locale partajează prerogativele lor cu Ministerul
Educației Naționale, precum și cu alte autorități publice centrale sau județene care
au atribuții în materie ( consiliiile locale cu cele județene).
Competențele delegate sunt cele care le sunt încredințate de către alte
autorități publice. De exemplu, primarii și consiliile locale au atribuții în ceea ce
privește executarea sancțiunilor contravenționale de muncă în folosul comunității,
stabilite în instanțele de judecată.

Consiliul local
Autoritățile reprezentative ale administrației publice din comune și orașe
prin care se realizează autonomia locală sunt consiliile locale și primarii care
rezolvă treburile publice din unitățile administrativ-teritoriale.
Consiliile locale sunt autorități cu caracter deliberativ, iar primarii au
caracter executiv, deși ambele sunt autorități eligibile și autonome.
Consiliile locale sunt alcătuite din consilieri locali, aleși de cetățenii cu drept
de vot din respectiva unitate administrativ-teritorială.
Potrivit Codului administrativ, numărul membrilor fiecărui Consiliu local se
stabilește prin ordin al prefectului, în funcție de numărul locuitorilor comunei,
orașului sau ai municipiului conform populației raportate, în funcție de domiciliu,
de Institutul Național de Statistică la data de 1 ianuarie a anului în care se
organizează alegerile.
De asemenea, Codul administrativ prevede că: „un consiliu local poate fi
format din minimul 9 membri, pentru o localitate cu populație de până la 1.500 de
locuitori inclusiv și din maximum 31 de membri, pentru colectivitățile locale în care
populația depășește 400.000 de locuitori, cu excepția municipiului București.
Consiliul General al Municipiului București este compus din 55 de consilieri
generali”.
Potrivit Codului administrativ, mandatele consilierilor locali declarați aleși
sunt validate în cel mult 25 de zile de la data desfășurării alegerilor pentru
autoritățile administrației publice locale de judecătoria în a cărei rază teritorială se
află circumscripția electorală pentru care au avut loc alegeri.
Condițiile de eligibilitate cerute de lege pentru ca o persoană să fie consilier
local sunt prevăzute de art. 4 al Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților
administrației publice locale astfel:
- să aibă vârsta de cel puțin 23 de ani, împlinită până în ziua alegerilor inclusiv;

11
- să nu-i fie interzisă asocierea în partide politice potrivit art. 40 alin. (3) din
Constituția României;
- să aibă cetățenia română;
- să fie cetățeni cu drept de vot;
- să aibă domiciliul pe teritoriul unității administrativ-teritoriale în care urmează să
fie ales;
- să nu aibă funcția de judecători ai Curții Constituționale, Avocați ai Poporului,
magistrați (judecător, procuror), membri activi ai armatei, polițiști și alte categorii
de funcționari publici stabilite prin lege organică, cărora le este interzisă asocierea
în partide politice;
În cazul candidaților independenți mai apare și condiția listei susținătorilor
conform art. 45 alin. (1) din Legea nr. 67/2004.
Calitatea de consilier local este incompatibilă, potrivit Legii nr. 161/2003
privind unele măsuri pentru exercitarea transparenței în exercitarea demnităților
publice, a funcțiilor publice și în domeniul de afaceri, prevenirea și sancționarea
corupției cu:
- funcția de primar
- funcția de prefect sau subprefect
- calitatea de funcționar public sau angajat cu contract de muncă în aparatul
propriu de specialitate al primarului, al consiliului județean, al instituției prefectului
din acea unitate administrativ-teritorială;
- funcția de președinte, vicepreședinte, director, asociat, administrator, membru al
consiliului de administrație, cenzor la regiile autonome sau la societățile
comerciale de interes local aflate sub autoritatea acelui consiliu local etc.
- funcția de președinte sau secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau
asociaților la o societate comercială care își are sediul în unitatea administrativ-
teritorială respectivă;
- funcția de reprezentare a statului la o societate comercială ce își are sediul sau
filiala în acea localitate;
- calitatea de deputat sau senator
- funcția de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat și funcțiile asimilate
acestora.

12
 Mandatul Consiliului local
Consiliul local se alege pe durata de 4 ani.
Mandatul consiliului local se exercită de la data la care consiliul local este
legal constituit până la data la care consiliul local nou ales este legal constituit.
Consiliul local se dizolvă de drept sau prin referendum local.
Potrivit Codului administrativ, mandatul de consilier local încetează prin:
a. Demisie;
b. Constatarea și sancționarea pentru incompatibilitate, potrivit legii nr. 176/2010;
c. Schimbarea domiciliului în altă unitate administrativ-teritorială, inclusiv ca
urmare a reorganizării acesteia;
d. Lipsa nemotivată la mai mult de trei ședințe ordinare și/sau extraordinare ale
consiliului, desfășurate pe durata a trei luni calendaristice;
e. Lipsa nemotivată la trei întruniri ale consiliului, convocate pe durata a trei luni
calendaristice, care determină imposibilitatea desfășurării, în condițiile legii a
ședințelor ordinare/extraordinare
f. Imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni
consecutive, cu excepția cazurilor prevăzute de lege;
g. Condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă
privativă de libertate, indiferent de modalitatea de individualizare a executării
pedepsei;
h. Punerea sub interdicție judecătorească;
i. Pierderea drepturilor electorale;
j. Pierderea calității de membru al partidului politic sau al organizației minorităților
naționale pe a cărei listă a fost ales;
k. Condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru
săvârșirea unei infracțiuni electorale pe durata procesului electoral în cadrul căruia
a fost ales, indiferent de pedeapsa aplicată și de modalitatea de individualizare a
executării pedepsei;
l. Deces.
Potrivit Codului administrativ, mandatul consilierului local se suspendă în
următoarele situații:
1. A fost dispusă măsura arestării preventive
2. A fost dispusă măsura arestului la domiciliu
3. A fost însărcinat de către consiliul din care face parte, de Guvern sau Parlament
cu exercitarea unei misiuni în țară sau străinătate.

13
Funcționarea consiliilor locale
Consiliile locale funcționează în plenul ședinței la care participă consilierii
ce compun respectivul consiliu, fiind legal întrunit dacă este prezentă
majoritatea consilierilor aflați în funcție.
Cu privire la tipurile de ședințe, Codul administrativ dispune Consiliului local să se
întrunească în ședințe ordinare și extraordinare, astfel:
- în ședințe ordinare, cel puțin o dată pe lună, la convocarea primarului și
- în ședințe extraordinare, la cererea primarului, a cel puțin unei treimi din
numărul consilierilor în funcție, primarului ca urmare a solicitării prefectului pentru
situațiile de urgență.
Convocarea ședinței consiliului local se face de către secretarul unității
administrativ-teritoriale, cu cel puțin 5 zile înaintea ședințelor ordinare sau cu cel
puțin 3 zile înainte de ședințele extraordinare.
Proiectul ordinii de zi se redactează de către secretarul general al
unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale și compartimentele de resort din cadrul
aparatului de specialitate al primarului.
Documentul de convocare la ședință cuprinde în mod obligatoriu:
- data, ora și locul desfășurării
- proiectul ordinii de zi
- modalitatea prin care sunt puse la dispoziția consilierilor locali, potrivit opțiunilor
acestora, materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi;
- indicarea comisiilor de specialitate cărora le-au fost trimise spre avizare
proiectele de hotărâri;
- invitația de a formula și depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri.
Conform Codului administrativ, proiectul ordinii de zi al ședinței consiliului local se
aduce la cunoștința locuitorilor comunei, ai orașului sau municipiului/subdiviziunii
administrativ-teritoriale prin mass-media, prin afișarea pe pagina de internet a
unității administrativ-teritoriale, sau prin orice alt mijloc de publicitate.
Cu privire la cvorumul de ședință, Codul administrativ stabilește:
- Ședințele Consiliului local se desfășoară în prezența majorității consilierilor locali
în funcție;
- Prezența consilierilor locali la ședință este obligatorie cu excepția cazului în care
aceștia absentează motivat. Consilierul care absentează nemotivat, de două ori
consecutiv la ședințele Consiliului local, este sancționat.
Lucrările ședințelor consiliului local se desfășoară în limba română.

14
Dezbaterile care au loc în cadrul ședințelor consiliului local, precum și modul în
care și-a exercitat votul fiecare consilier se consemnează în procesul-verbal al
ședinței, care se semnează de către președintele de ședință și secretarul unității
administrativ-teritoriale.

Actele consiliului local

În exercitarea atribuțiilor care îi revin, consiliul local adoptă hotărâri cu votul
majorității membrilor prezenți, în afară de cazurile în care legea sau regulamentul
de organizare și funcționare a consiliului cere o altă majoritate.
Codul administrativ prevede că, se adoptă cu majoritate absolută a
consilierilor locali în funcție:
- Hotărârile privind bugetul locale.
- Hotărârile privind administrarea patrimoniului.
- Hotărârile prin care se stabilesc impozite și taxe locale.
- Alte hotărâri necesare bunei funcționări a Consiliului local, stabilite prin legi
speciale sau prin regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local.
Se adoptă cu majoritate calificată de două treimi, prin excepție, hotărârile
privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de proprietate în cazul bunurilor
imobile.
Hotărârile consiliului local se semnează de președintele de ședință și se
contrasemnează, pentru legalitate de către secretarul unității administrativ-
teritoriale.
În cazul în care președintele de ședință lipsește sau refuză să semneze,
hotărârea consiliului local se semnează de cel puțin 2 consilieri locali dintre cei
care au participat la ședință.
Legea prevede că, secretarul nu va contrasemna hotărârea în cazul în care
consideră că aceasta este ilegală.
În acest caz, secretarul va depune în scris și va expune consiliului local opinia sa
motivată, care va fi consemnată în procesul-verbal al ședinței:
a. Secretarul unității administrativ-teritoriale comunică prefectului, în termen de cel
mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării/emiterii, următoarele acte:
b. Hotărârile Consiliului local se comunică primarului.
c. Hotărârile Consiliului locale sunt acte administrative. Legea stabilește o
distincție în ceea ce privește momentul intrării lor în vigoare, după cum acestea au
caracter normativ sau individual.

15
d. Hotărârile și dispozițiile cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii
lor la cunoștință publică, operațiune care se realizează în termen de 5 zile de la
data comunicării oficiale către prefect.
e. Hotărârile și dispozițiile cu caracter individual produc efecte juridice de la data
comunicării către persoanele cărora li se adresează.

Răspunderea consilierilor și a consiliului local

Codul administrativ prevede că: aleșii locali răspund, după caz,
administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce
le revin, în condițiile legii și ale prezentului cod.
Și în concepția Codului administrativ s-au păstrat ambele forme ale
răspunderii, respectiv:
- răspunderea individuală, adică în nume propriu pentru activitatea desfășurată în
timpul mandatului și
- răspunderea colectivă, adică solidar, pentru activitatea consiliului din care fac
parte și pentru hotărârile pe care le-au votat.

Sancțiunile disciplinare aplicabile consilierilor locali și județeni, potrivit

Codului administrativ
a) avertismentul;
b) chemarea la ordine;
c) retragerea cuvântului;
d) eliminarea din sala de ședință;
e) excluderea temporară de la lucrările consiliului și ale comisiei de specialitate;
f) diminuarea indemnizației lunare cu 10% pentru maximum 6 luni;
g) retragerea indemnizației lunare pentru una sau două luni.

Prefectul
Potrivit Constituției, prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local
și conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe
ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.
Codul administrativ prevede cu privire la rolul prefectului următoarele:
• Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local;

16
• Conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe
publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale;
• Asigură conducerea comitetelor județene pentru situații de urgență;
• Asigură verificarea legalității actelor administrative ale autorităților administrației
publice locale și poate ataca în fața instanței de contencios administrativ actele
acestora pe care le consideră ilegale.
Pentru realizarea atribuțiilor care îi revin, prefectul este ajutat de 2
subprefecți, iar prefectul municipiului București este ajutat de 3 subprefecți.
Prefectul se regăsește într-o triplă ipostază:
a) reprezentant al Guvernului;
b) șef al serviciilor statului din județ (municipiul București);
c) autoritate de tutelă administrativă pentru supravegherea respectării legii de
către autoritățile administrației publice locale.
În prezent, statutul prefectului, dar și al subprefectului este acela de înalt
funcționar public.
Codul administrativ stabilește că, numirea prefectului se face prin hotărâre
de Guvern, ca reprezentant al acestuia pe plan local, numirea fiind făcută la
propunerea ministrului care coordonează instituția prefectului.
La numirea în funcție prefectul va depune jurământul de credință în fața
Guvernului, respectiv a Primului-ministru sau a unui ministru desemnat.
Refuzul depunerii jurământului atrage revocarea actului administrativ de
numire în funcție.

Condițiile cerute de lege pentru ocuparea funcției de prefect sau subprefect

Persoana care îndeplinește următoarele condiții poate ocupa funcția de prefect
sau subprefect:
- are cetățenia română;
- domiciliază în România;
- cunoaște limba română;
- are capacitate deplină de exercițiu;
- vârsta de 18 ani împliniți;
- are o stare de sănătate corespunzătoare funcției, atestată pe bază de examen
medical de specialitate;
- nu a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra
statului, contra autorității de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică
17
 înfăptuirea justiției, de fals, de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție
care îl face incompatibil cu funcția publică, cu excepția cazului în care a intervenit
reabilitarea;
- nu a fost destituit dintr-o funcție publică în ultimii 7 ani;
- are studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă;
- are cel puțin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției
publice;
- a absolvit programele de formare specializată privind ocuparea funcției publice
corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici.

Incompatibilitățile funcției de prefect și subprefect

Legea nr. 161/2003 are dedicată o secțiune cu privire la incompatibilitățile
funcției de prefect și subprefect în cap. III al titlului IV.
Funcția de prefect și subprefect este incompatibilă cu:
a) calitatea de deputat sau senator;
b) funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului
București;
c) funcția de consilier local sau consilier județean;
d) o funcție de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizațiilor cu scop
comercial;
e) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator,
membru în consiliul de administrație sau cenzor la societățile comerciale, inclusiv
băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare,
precum și la instituțiile publice;
f) funcția de președinte sau de secretar în adunările generale ale acționarilor sau
asociaților la societățile comerciale prevăzute la lit. e);
g) funcția de reprezentant al statului în adunările generale ale societăților
comerciale prevăzute la lit. e);
h) funcția de manager sau membru în consiliul de administrație al regiilor
autonome, companiilor și societăților naționale;
i) calitatea de comerciant persoană fizică;
j) calitatea de membru al unui grup de interes economic;
k) o funcție publică încredințată de un stat străin, cu excepția acelor funcții
prevăzute în acordurile și convențiile la care România este parte.

18
 Prin O.G. nr. 179/2005 s-a consacrat interdicția prefecților și subprefecților
de a face grevă sau de a înființa organizații sindicale proprii, precum și obligația
de a informa Ministerul Administrației și Internelor de câte ori călătoresc în afara
județului.

Actele prefectului
În îndeplinirea atribuțiilor sale prefectul emite acte administrative denumite
ordine care pot fi cu caracter normativ ori individual.
Ordinele prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate
sunt emise după consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale
ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale și în
subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale.
Aceste ordine cu caracter normativ trebuie comunicate de către prefect
Ministerului Administrației și Internelor care poate propune Guvernului, în
exercitarea controlului ierarhic al acestuia anularea ordinelor emise de prefect
dacă le consideră ilegale sau inoportune.
Ordinele cu caracter normativ emise de prefect se publică, potrivit legii.
Ordinul prefectului care conține dispoziții normative devine executoriu
numai după ce a fost adus la cunoștința publică, iar ordinul prefectului cu caracter
individual devine executoriu de la data comunicării acestuia către persoanele
interesate.

Tutela administrativă
Potrivit alin (5) al art. 123 din Constituție, „Prefectul poate ataca, în fața
instanței de contencios administrativ, un act al consiliului județean, al celui local
sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este
suspendat de drept”.
Acest drept al prefectului se numește tradițional: tutelă administrativă și
este așadar un control de legalitate asupra actelor autorităților administrației
publice locale, exercitat de către aceasta, cu temei constituțional.
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 vine să detalieze
elementele procedurale ale tutelei administrative, astfel: „prefectul poate ataca
direct în fața instanței de contencios administrativ actele emise de autoritățile
administrației publice locale, dacă le consideră nelegale;
Acțiunea introdusă de prefect este scutită de taxa de timbru.”

19
20