CURS NR.

10

CONTRACTUL DE MANDAT

SECŢIUNEA I

NOŢIUNE ŞI CARACTERE JURIDICE. FELURILE

MANDATULUI

1. Noţiune
Conform art. 2009 Cod civil: „Mandatul este contractul prin care o parte,
numită mandatar se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama
celeilalte părţi, numită mandant”.
Noul Cod civil păstrează noţiunea din reglementarea anterioară dar, în
virtutea concepţiei moniste, elimină din definiţie prezumţia de gratuitate a
contractului de mandat1.

2. Caractere juridice
Contractul de mandat prezintă următoarele caractere juridice:
a) este un contract consensual, în sensul că ia naştere prin simplul acord
de voinţă al părţilor, nefiind necesară îndeplinirea vreunei forme speciale. Este
suficient consimţământul părţilor;
b) este un contract cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. Caracterul
oneros sau gratuit al contractului de mandat este reglementat în art. 2010 Cod
civil. Astfel, potrivit art. 2010 alin. (1), când mandatul este încheiat între
persoane fizice este prezumat a fi gratuit, în lipsa unei stipulaţii exprese în sens
contrar. Cu toate acestea, dacă mandatul este dat pentru acte de exercitare a unei
activităţi profesionale, mandatul este prezumat a fi cu titlu oneros (de ex.
mandatul oferit unui avocat pentru reprezentarea în proces). În cazul în care
mandatul este cu titlu oneros, dar cuantumul acestuia nu a fost stabilit prin
contract, atunci va fi stabilit de instanţă în funcţie de lege, uzanţe, ori, în lipsa
acestora, în funcţie de valoarea serviciilor prestate [art. 2010 alin. (2)]. Dreptul
la acţiune pentru stabilirea cuantumului remuneraţiei se prescrie odată cu dreptul
la acţiune pentru plata acesteia;
c) este un contract unilateral în cazul mandatului cu titlu gratuit,
deoarece dă naştere la obligaţii numai în sarcina mandatarului. În schimb, dacă
mandatul este cu titlu oneros, are caracter sinalagmatic2, atât mandatarul cât şi
mandantul având drepturi şi obligaţii născute din contract;
1
Până la intrarea în vigoare a noului Cod civil, mandatul civil era reglementat în Codul civil de la 1865 iar
mandatul comercial în Codul comercial. Spre deosebire de mandatul civil care era, în principiu, gratuit (art.
1453: „Mandatul este fără plată când nu s-a stipulat contrariul”), mandatul comercial era întotdeauna oneros [art.
374 alin. (2) din Codul comercial: „Mandatul comercial nu se presupune a fi gratuit”].
2
D. Chirică, op.cit., p.256.
 d) este un contract intuitu personae, întemeiat pe încrederea pe care
mandantul o are în mandatar. Cel căruia i se încredinţează mandatul trebuie să
acţioneze exact cum ar fi făcut-o mandantul; de aceea mandatul a fost considerat
un contract de binefacere, pentru că se întemeiază pe amiciţie3.

3. Felurile mandatului
Conform art. 2011 Cod civil: „Mandatul este cu sau fără reprezentare”.
Dacă în Codul civil de la 1865 era reglementat numai mandatul cu
reprezentare, noul Cod civil reglementează expres atât mandatul cu reprezentare
cât şi mandatul fără reprezentare, cu toate formele acestuia.
Având în vedere cele două tipuri de mandat prevăzute expres de lege, art.
2012 alin. (1) Cod civil, stabileşte regula că mandatul este cu reprezentare, dacă
din circumstanţe nu rezultă că mandatarul nu îl reprezintă pe mandant la
încheierea actului pentru care a primit împuternicire.
Împuternicirea pentru reprezentare sau, dacă este cazul, înscrisul care o
constată se numeşte procură [art. 2012 alin. (2)].

SECŢIUNEA a II – a

MANDATUL CU REPREZENTARE

1. Noţiunea şi condiţiile de validitate

1.1. Noţiune
Mandatul cu reprezentare este contractul în baza căruia o parte, numită
mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama
celeilalte părţi, numită mandant, care îi dă această împuternicire şi pe care îl
reprezintă4.

1.2. Delimitarea de alte contracte înrudite

Întrucât mandatul cu titlu oneros se aseamănă cu contractul de muncă şi
contractul de antrepriză, ele pot fi confundate. Principala deosebire dintre
mandat şi aceste contracte este dată de faptul că mandatul are ca obiect
(principal) încheierea de acte juridice cu terţii, mandatarul fiind, de regulă,
reprezentantul mandatului, în timp ce contractul de muncă sau de antrepriză au
ca obiect acte sau fapte materiale şi intelectuale prestate pentru cealaltă parte
contractantă (angajatorul/clientul), iar salariatul, respectiv, antreprenorul nu are
calitatea de reprezentant, exceptând cazurile în care dreptul de reprezentare le-a
3
Eugeniu Safta-Romano, op.cit., vol. 2, p. 5.
4
Pentru definirea mandatului, a se vedea: M. Mureşan, Contractele civile speciale, vol.II, Editura Cordial Lex,
Cluj-Napoca, 1999, p. 82; D. Chirică, op.cit., p.255; C.Toader, Drept civil. Contractele speciale, Editura All
Beck, Bucureşti, 2005, p. 217. Francisc Deak, op.cit., p.268, Claudia Roşu, Contractul de mandat în dreptul
privat intern, Editura C.H.Beck, Bucureşti, p.14.
fost dat anume (de ex. jurisconsultul unităţii care primeşte împuternicire de
reprezentare în raporturile cu terţii)5. O altă deosebire priveşte posibilitatea de
revocare întrucât, dacă mandatul poate fi revocat oricând de către mandant,
contractul de muncă sau de antrepriză nu pot fi, în principiu, revocate în mod
unilateral. De asemenea, în vreme ce mandatarul este subordonat mandantului în
executarea contractului, antreprenorul nu este subordonat beneficiarului6.

1.3. Forma mandatului

Conform art. 2013 Cod civil: „Contractul de mandat poate fi încheiat în
formă scrisă, autentică ori sub semnătură privată, sau verbală. Acceptarea
mandatului poate rezulta şi din executarea sa de către mandatar”.
Legea consacră, aşadar, caracterul consensual al contractului de mandat
ce poate fi valabil încheiat chiar în formă verbală.
În practică, pentru ca terţii să cunoască limitele împuternicirii
mandatarului, contractul de mandat se materializează într-un înscris, denumit
procură. Procura este un act juridic unilateral în care se menţionează actele
juridice pe care urmează să le încheie mandatarul în numele mandantului şi se
fixează, de asemenea, limitele împuternicirii de reprezentare7.
Când actul juridic pe care urmează să îl încheie mandatarul în numele
mandantului trebuie să fie încheiat în formă solemnă, care de regulă este
autentică, şi procura trebuie să fie dată în aceeaşi formă, deoarece mandatul
formează un tot indivizibil cu actul în vederea căruia a fost dată (regula simetriei
formelor)8.
De altfel, conform art. 2013 alin.(2) Cod civil, mandatul dat pentru
încheierea unui act juridic supus, potrivit legii, unei anumite forme trebuie să
respecte acea formă, sub sancţiunea aplicabilă actului însuşi. Astfel, legiuitorul
consacră principiul că mandatul face corp comun cu actul juridic pentru
încheierea căruia a fost dat9. Aceasta înseamnă că, pentru a fi valabil, mandatul
trebuie încheiat cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de lege pentru
actul respectiv, altfel împuternicirea nu produce efecte. Această cerinţă nu este
necesară atunci când o anumită formă a actului pentru încheierea căruia s-a dat
mandatul este cerută doar pentru opozabilitatea faţă de terţi, nu şi pentru
validitatea actului [art. 2013 alin. (2) teza a doua].
În acord cu literatura juridică şi practica judiciară, apreciem că mandatul
trebuie să fie dat în formă autentică numai atunci când legea prevede o

5
Eugeniu Safta-Romano, op.cit., p. 6.
6
D. Chirică, op.cit., p. 258.
7
M. Mureşan, op.cit., p.83.
8
Francisc Deak, op.cit., p. 270. Când actul juridic la care participă mandatarul, în numele mandantului, urmează
a fi încheiat în forma autentică, atunci şi actul constatator al mandantului (procura ori împuternicirea) este
necesar să se încheie în forma autentică, întrucat mandatul formează un tot indivizibil cu actul în vederea căruia
a fost dat (T.J. Satu – Mare, dec. nr. 118/1971, în RRD nr. 1/1972, p. 152 apud Corneliu Turianu, op.cit., p.194)
9
Vezi şi art. 1301 din noul Cod civil conform căruia, împuternicirea nu produce efecte decât dacă este dată cu
respectarea formelor cerute de lege pentru încheierea valabilă a contractului pe care reprezentantul urmează să îl
încheie.
asemenea formă pentru validitatea actului ce urmează să fie încheiat prin
mandatar, nu însă şi atunci când părţile sunt cele care doresc să încheie actul
juridic în formă autentică, fără ca legea să prevadă această cerinţă10.
Când mandatul este un contract consensual, consimţământul părţilor poate
fi dat şi în mod expres, dar şi tacit [art. 2013 alin. (1)].
Mandatul tacit rezultă din acele împrejurări care fac neîndoielnică intenţia
părţilor. Acceptarea tacită se produce atunci când mandatarul pune în executare
mandatul. Dacă acceptarea ofertei de mandat poate fi tacită, chiar şi în cazul
mandatului special sau autentic, în schimb oferta de mandat special trebuie să fie
expresă11.
Mandatul tacit nu trebuie confundat cu mandatul aparent. În cazul
mandatului aparent, mandatarul a făcut acte juridice, în numele mandantului
înainte de a cunoaşte sau de a fi putut cunoaşte cauza de încetare a mandatului,
terţii contractând cu aparentul mandatar, având credinţa scuzabilă şi legitimă că
acesta are putere de reprezentare12. Astfel, ceea ce caracterizează mandatul
aparent este lipsa voinţei mandantului de a fi reprezentat.
Art. 2014 alin. (1) Cod civil reglementează un caz special de acceptare
tacită a mandatului cu referire la situaţia mandatarului în a cărui profesiune
obişnuita intră acte cu privire la care acesta are împuternicire. În acest caz, în
absenţa unui refuz neîntârziat din partea mandatarului cu privire la
împuternicirea ce i-a fost acordată, mandatul se consideră acceptat tacit. În
aplicarea acestor dispoziţii se va ţine seama, între altele, de prevederile legale,
de practicile statornicite între părţi şi de uzanţe [art. 2014 alin. (2)].

1.4. Dovada mandatului

Dacă mandatul este expres şi prin reglementări speciale nu se prevede
altfel, dovada se face după regulile dreptului comun, atât între părţi, cât şi de
către terţul care contractează cu mandatarul (nu şi de alţi terţi, pentru care
mandatul este un simplu fapt juridic), în principiu prin înscris autentic sau sub
semnătură privată.
În ipoteza mandatului tacit, fiind vorba de împrejurări de fapt care fac
neîndoielnică intenţia părţilor, dovada acestuia se poate face atât de către părţi
cât şi de terţul care a contractat cu mandatarul sau de alţi terţi, prin orice mijloc
de probă admis de lege.

10
Francisc Deak, op.cit., pp. 270 – 271; Eugeniu Safta – Romano, op.cit., p. 9. Mandatul trebuie să fie conferit în
forma autentică numai în cazul în care legea prevede forma autentică pentru validitatea actului juridic ce
urmează a fi încheiat de mandatar, nu însă şi atunci când acest act a fost încheiat sub forma autentică fără ca
legea să prevadă o atare cerinţă. În cazul în care, deci, pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare nu
este necesară forma autentică şi, eventual, nici forma scrisă, mandatul poate fi dat în forma scrisă sau chiar
verbală (T.S., s.c., dec. nr. 1841/1971, în Repertoriu de practică judiciară în materia civilă a Tribunalului Suprem
şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1969-1975, p. 140 apud Corneliu Turianu, op.cit., p.189).
11
Francisc Deak, op.cit., p. 271
12
Dumitru C. Florescu, op.cit., p. 221.
 Când nu se poate proba mandatul, raporturile dintre părţi pot fi
considerate ca îmbrăcând forma gestiunii de afaceri sau îmbogăţirii fără justă
cauză.

1.5. Capacitatea părţilor

Regula generală în materie este că mandantul trebuie să fie capabil de a
încheia el însuşi actul pe care este împuternicit să îl încheie mandatarul. Prin
urmare, capacitatea mandantului depinde de natura actului juridic ce urmează a
fi încheiat de mandatar (act de conservare, administrare sau de dispoziţie)13.
De altfel, conform art. 1298 Cod civil, în cazul reprezentării
convenţionale, atât reprezentatul, cât şi reprezentantul trebuie să aibă capacitatea
de a încheia actul pentru care a fost dată reprezentarea (mandatul).
În ceea ce îl priveşte pe mandatar, care este un reprezentant, el trebuie să
aibă întotdeauna capacitate deplină de exerciţiu, căci în actele pe care le încheie
în numele şi pe seama mandantului el trebuie să exprime un consimţământ
valabil14.

1.6. Consimţământul
În cazul mandatului consensual, este necesar consimţământul neviciat al
părţilor, care poate exprimat tacit sau expres.
În ceea ce priveşte viciile de consimţământ, art. 1299 Cod civil prevede ca
regulă că atunci când consimţământul reprezentantului este viciat, contractul
este anulabil. Daca însă viciul de consimţământ priveşte elemente stabilite de
reprezentat, contractul este anulabil numai dacă voinţa acestuia din urmă a fost
viciată.
Pentru situaţia conflictului de interese, reprezentatul poate solicita în
instanţă anularea contractului de reprezentare atunci când la momentul încheierii
contractului cu terţul se afla în conflict de interese cu reprezentantul, iar terţul
avea cunoştinţă sau trebuia să cunoască existenţa conflictului de interese (art.
1303 Cod civil). Cu alte cuvinte, dacă mandantul se afla în conflict de interese
cu mandatarul la momentul încheierii contractului cu terţul, iar acesta din urmă a
fost de rea-credinţă, adică a cunoscut sau trebuia să fi cunoscut conflictul de
interese dintre mandant şi mandatar, contractul de mandat este lovit de nulitate
relativă ce poate fi invocată în instanţă de către mandant.
În ceea ce priveşte consimţământul se impun a fi analizate actul cu sine
însuşi, dubla reprezentare şi mandatul în interes comun.
Actul cu sine însuşi i-a naştere în cazul în care mandatarul încheie actul
juridic ce formează obiectul mandatului cu el însuşi şi nu cu un terţ. Rolul
terţului cu care ar fi trebuit să încheie actul în numele şi pe seama mandantului îl
ia chiar el însuşi15.
13
Francisc Deak, op.cit., p. 273.
14
Francisc Deak, op.cit., p. 274; M. Mureşan, op.cit., p. 83; D. Chirică, op.cit., p. 259. Pentru opinia contrară, a
se vedea, Eugeniu Safta -Romano, op.cit, pp. 14-15.
15
Eugeniu Safta – Romano, op.cit., p. 16; D. Chirică, op.cit., p. 261.
 Dubla reprezentare. În cazul dublei reprezentări, actul juridic este
încheiat de una şi aceeaşi persoană, care acţionează în calitate de mandatară a
două persoane diferite16.
Actul cu sine însuşi şi dubla reprezentare sunt cunoscute în literatura de
specialitate sub denumirea comună de autocontract, întrucât contractul este
încheiat „pentru două părţi diferite de voinţa unei singure persoane, care
acţionează într-o dublă calitate”17.
Deşi recunoscut de doctrina juridică, în lipsa unei reglementări legale,
autocontractul a născut şi controverse. Astfel, mai mulţi autori au exprimat
opinia că există pericolul neglijării intereselor mandantului, în primul caz, sau al
unuia dintre mandanţi, în cel de-al doilea şi că mandantul ar putea cere anularea
actului pentru dol prin reticenţă, sau, mai larg pentru violarea de către mandatar
a obligaţiei de loialitate faţă de mandant 18. Un astfel de pericol nu ar exista dacă
mandantul sau mandanţii ar fi în cunoştinţă de cauză.
Alţi autori, au considerat că autocontractul este, în principiu valabil,
întrucât dolul nu se presupune ci trebuie probat19.
Codul civil reglementează în mod expres contractul cu sine însuşi şi
dubla reprezentare punând astfel capăt controverselor în materie. Conform art.
1304, contractul încheiat de reprezentant cu sine însuşi, în nume propriu, este
anulabil numai la cererea reprezentatului, cu excepţia cazului în care
reprezentantul a fost împuternici în mod expres în acest sens sau cuprinsul
contractului a fost determinat în asemenea mod încât să excludă posibilitatea
unui conflict de interese. Aceste prevederi se aplică şi în cazul dublei
reprezentări.
Aşadar, regula în materie este că un asemenea contract va fi lovit de
nulitate relativă, cu excepţia următoarelor două situaţii:
- atunci când reprezentantul a acţionat în limitele conferite de
contract şi la cererea expresă a reprezentatului;
- atunci când clauzele contractuale exclud sine die existenţa unui
conflict de interese.
Autocontractul nu se confundă cu mandatul în interes comun (procuratio
in rem suam). În acest caz, alături de mandant, pe care îl reprezintă, mandatarul
este şi el interesat în încheierea contractului cu terţul, astfel că nu se pune
problema nulităţii (de ex. mandantul şi mandatarul sunt coprorietarii bunului ce
urmează a fi vândut sau mandatarul este şi creditorul mandantului) 20. În acest
caz, interesele mandantului şi ale mandatarului trebuie să fie identice sau cel

16
Aurel Pop, Gheorghe Beleiu, Drept civil. Teoria generală a dreptului civil, Universitatea din Bucureşti, 1980,
p. 400 apud Eugeniu Safta – Romano, op.cit., p. 16; D. Chirică, op.cit., p. 261.
17
D. Cosma, Teoria generală a actului juridic civil, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, p.83 apud Francisc
Deak, op.cit., p. 276.
18
Francisc Deak, op.cit., p. 276; D. Cosma, op.cit., pp. 84-86, apud Francisc Deak, op.cit., p. 7.
19
D. Chirică, op.cit., pp. 261-262, C. Roşu, op.cit., p. 29.
20
Francisc Deak, op.cit., p. 276; Eugeniu Safta - Romano, op.cit., p. 17.
puţin convergente şi să se realizeze prin actele ce urmează a fi încheiate de
mandatar21.
În concluzie, dacă mandatul, conform definiţiei legale, este un contract
prin care o persoană se obligă să facă ceva în numele şi pe seama altei persoane,
mandatul în interes comun este contractul prin care o persoană se obligă faţă de
alta să facă ceva pe seama amândurora22.

1.7.Obiectul şi durata contractului de mandat

Cum rezultă din definiţia generală a mandatului, obiectul contractului de
mandat îl reprezintă încheierea de către mandatar a actelor juridice cu care a fost
împuternicit de către mandant.
Obiectul trebuie să fie determinat sau determinabil, posibil si licit 23.
Actele juridice cu caracter strict personal (de ex. testamentul, declaraţia de
martor etc.) nu pot fi făcute prin mandatar. Trebuie precizat că, în toate cazurile,
mandatul are ca obiect principal numai încheierea de acte juridice de către
mandatar, actele materiale pe care eventual le încheie mandatarul putând avea
numai un caracter accesoriu24.
În ceea ce priveşte durata mandatului, art. 2015 Cod civil, instituie o
prezumţie dispunând că, atunci când părţile nu au stabilit prin contract un
termen expres, mandatul este valabil timp de 3 ani de la data încheierii lui.

1.8. Întinderea mandatului

Potrivit prevederilor art. 2016 Cod civil, mandatul poate fi general sau
special. După felul mandatului, general sau special, şi întinderea împuternicirii
este diferită.
Astfel, în cazul mandatului special, împuternicirea se dă pentru un singur
act sau pentru mai multe acte juridice determinate, mandatarul fiind obligat să
încheie exact actele stabilite în împuternicire25. În cazul unui mandat general,
potrivit art. 2016 alin. (1) Cod civil, mandatarul este împuternicit să-l reprezinte
pe mandant în toate actele de administrare şi de conservare, însă, pentru actele
de dispoziţie, cum sunt: acte de înstrăinare sau grevare, tranzacţii ori
compromisuri, cambii sau bilete la ordin, promovarea de acţiuni în justiţie,
mandatul trebuie să fie special [art. 2016 alin. (2)]26.

21
Mircea Dan Bocşan, Mandatul în interes comun, în Dreptul nr. 2/2001, p. 66.
22
I. Reghini, Observaţii privind mandatul civil în interes comun, S.U.B.B. nr. 2/2001, Cluj – Napoca, Editura
Rosetti, Bucureşti, p. 74 apud C. Roşu, op.cit., p. 31.
23
Eugeniu Safta – Romano, op.cit., p.17.
24
Francisc Deak, op.cit., p. 274.
25
Claudia, Roşu, op.cit., p. 25.
26
Procura dată cu menţiunea generală de reprezentare în justiţie nu este suficientă pentru îndeplinirea acelor acte
procedurale care conţin elemente de dispoziţie, cum sunt: recunoaşterea, renunţarea, tranzacţia, înscrierea în fals.
Pentru a se putea face asemenea acte este nevoie de o procură specială, cu arătarea expresă că este dată şi pentru
îndeplinirea acestor acte (art. 69 alin. 1 C.pr.civ.). Aşa fiind, instanţa nu poate lua act de tranzacţia intervenită
între părţi pe baza procurii generale de reprezentare în justiţie dată de reclamantă decât cu încălcarea
prevederilor art. 69 alin. 1 C. pr.civ. (T.S., sc., dec. nr. 566/1989, în revista Dreptul nr. 1-2/1990, p. 139).
 Mandatul special nu se confundă cu mandatul expres. Atunci când legea
cere un mandat expres, o procură generală care cuprinde şi actul cerut este
suficientă27.
Art. 2016 alin. (3) Cod civil introduce principiul conform căruia, în
temeiul unui contract de mandat, mandatarul se consideră împuternicit şi cu
privire la încheierea acelor acte necesare pentru aducerea la îndeplinire a
mandatului, chiar dacă acestea nu sunt menţionate expres în procură.
În toate cazurile, mandatarul nu poate depăşi limitele mandatului
încredinţat (art. 2017). Indiferent că este special sau general, limitele mandatului
vor trebui respectate întocmai.
Dacă mandatarul încheie acte juridice cu depăşirea limitelor împuternicirii
iar mandantul nu le-a ratificat, atunci mandatarul va fi ţinut să răspundă pentru
prejudiciile astfel cauzate atât mandantului cât şi terţului cu care a contractat28.

SECŢIUNEA a III – a

EFECTELE CONTRACTULUI DE MANDAT

Efectele contractului de mandat vizează, pe de o parte, raporturile dintre

mandatar şi mandant, iar pe de altă parte, raporturile dintre mandant şi terţi şi
raporturile dintre mandatar şi terţi29.

1. Efectele contractului de mandat între părţi

1.1.Obligaţiile mandatarului

1.1.1. Obligaţia de a îndeplini mandatul

Principala şi cea mai importantă obligaţie a mandatarului este aceea de a
executa mandatul cu care a fost împuternicit. În literatura juridică s-a arătat ca
mandatarul are obligaţia să-şi îndeplinească mandatul ca un bun tată de
familie30.
Obligaţia de îndeplinire a mandatului este una de mijloace iar nu de
rezultat, căci mandatarul nu poate garanta obţinerea rezultatului urmărit de către
mandant31. Aşadar, îndeplinirea mandatului nu înseamnă obligatoriu încheierea
actului juridic prevăzut în împuternicire, ci depunerea de către mandatar a
tuturor diligenţelor pentru a reuşi încheierea actului juridic pentru care a primit

27
Eugeniu Safta - Romano op. cit., p. 18.
28
M. Mureşan, op.cit., p.84.
29
Pe larg, şi cu aspecte de drept comparat, a se vedea Claudia Roşu, op.cit., pp.33 -35.,
30
C. Hamangiu, N. Georgean, vol.9, op.cit., p. 193 apud, Eugeniu Safta – Romano, op.cit., p. 19.
31
Francisc Deak, op.cit., p. 277; Aspazia Cojocaru, op.cit., p. 144; Claudia Roşu, op.cit., p. 36.
mandat. Dacă mandatarul, cu toate diligenţele depuse, nu reuşeşte să încheie
actul juridic conform împuternicirii primite, răspunderea lui nu va fi angajată32.
Conform art. 2017 alin. (1), mandatarul nu poate să depăşească limitele
stabilite prin mandat. Cu titlu de noutate, în alineatul secund al art. 2017, este
reglementată posibilitatea mandatarului de a se abate de la instrucţiunile trasate
de mandant pentru aducerea la îndeplinire a mandatului. Mandatarul are această
posibilitate numai atunci când împrejurările ce justifică un astfel de
comportament din partea lui ar fi condus la aprobarea cererii de către mandant
şi, mai mult, mandatarul a fost în imposibilitate de a-l înştiinţa în prealabil pe
mandant pentru a putea obţine acordul său. Cu toate acestea, mandatarul trebuie
să-l notifice de îndată pe mandant cu privire la schimbările efectuate în privinţa
modului de executare a contractului.
Răspunderea mandatarului este apreciată mult mai riguros atunci când
mandatul este oneros, decât atunci când este gratuit (art. 2018 Cod civil).
Astfel, dacă mandatul este oneros, mandatarul trebuie să execute
contractul asemenea lui bonus pater familias, urmând a răspunde şi pentru culpa
levis in abstracto. Dacă mandatul este cu titlu gratuit, mandatarul va răspunde
doar pentru culpa levis in concreto, ca şi cum s-a manifestat în propriile afaceri,
neavând nici-o relevanţă că un alt mandatar ar fi fost mai diligent decât el33.
Având o răspundere bazată pe culpă, mandatarul nu va răspunde pentru
neîndeplinirea mandatului dacă aceasta este rezultatul culpei mandantului sau
intervenirii unui caz de forţă majoră.
De asemenea, mandatarul nu răspunde dacă bunul deţinut în baza
mandatului piere fortuit, chiar dacă se dovedeşte că l-ar fi putut salva,
sacrificând un bun propriu, întrucât art. 2150 din materia comodatului nu se
aplică la mandat.
În alin. (2) al art. 2018 Cod civil, se prevede obligaţia mandatarului de a-l
notifica pe mandant cu privire la orice împrejurare apărută ulterior încheierii
mandatului şi care ar putea conduce la revocarea sau modificarea acestuia.
Neîndeplinirea acestei obligaţii atrage răspunderea mandatarului pentru întreaga
pagubă cauzată mandantului.
Art. 2022 Cod civil reglementează pluralitatea de mandatari.
Astfel, conform alin. (1), pentru eficacitatea mandatului acordat mai
multor mandatari, în lipsa de stipulaţie contrară, se cere consimţământul tuturor
mandatarilor. Când mandatul a fost acceptat de mai mulţi mandatari, actele
încheiate numai de unul dintre aceştia îl obligă pe mandant la executarea lui [art.
2022 alin. (2)]. În cazul pluralităţii de mandatari, operează prezumţia că ei
răspund solidar faţă de mandant dacă s-au obligat să lucreze împreună.
Condiţiile răspunderii mandatarului pentru îndeplinirea mandatului pot fi
modificate prin convenţia părţilor, căci nu au caracter imperativ.

32
Francisc Deak, op.cit., p. 277.
33
Eugeniu Safta – Romano, op.cit., p. 20.
 1.1.2. Obligaţia de a da socoteală despre îndeplinirea mandatului
Conform art. 2019 Cod civil, orice mandatar este ţinut să dea socoteală
despre gestiunea sa şi să restituie mandantului tot ceea ce a primit în temeiul
împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu ar fi fost datorat mandantului.
Întrucât mandatarul lucrează în calitate de reprezentant, trebuie să predea tot
ceea ce a primit în executarea mandatului, el primind pentru mandant şi nu
pentru sine34. Obligaţia de restituire a mandatarului vizează atât ceea ce el a
primit de la mandant, în vederea executării mandatului, cât și ceea ce a primit de
la terţul cu care a contractat în baza împuternicirii primită de la mandant.
Art. 2019 alin. (2) Cod civil, introduce o obligaţie nouă pentru mandatar,
constând în conservarea bunurilor primite cu ocazia executării mandatului.
Conform art. 2020 Cod civil, pentru sumele de bani datorate și nerestituite
mandantului, mandatarul va plăti dobânzi de la data punerii sale în întârziere iar
în cazul în care mandatarul a folosit în interes propriu aceste sume, dobânzile
sunt datorate din ziua întrebuinţării, el fiind considerat de drept în întârziere de
la acest moment.
Ca regulă, mandatarul nu răspunde faţă de mandant cu privire la modul în
care terţii cu care a contractat şi-au îndeplinit obligaţiile asumate. Prin excepţie,
răspunderea mandatarului este angajată în situaţia în care există o clauză expresă
în acest sens ori când a cunoscut sau avea posibilitatea să cunoască starea de
insolvabilitate a terţului cu care a contractat (art. 2021 Cod civil). Legea are în
vedere o prezumţie de culpă în care s-a aflat mandatarul cu privire la alegerea
terţului cu care a încheiat actul pentru care a primit împuternicire.
Dreptul la acţiune pentru restituirea sumelor încasate de mandatar şi
nerestituite, se prescrie în termen de 3 ani, care curge de la data încetării
contractului fie prin executarea lui fie prin alte moduri de încetare a raporturilor
juridice dintre părţi35.

1.1.3. Obligaţia de a răspunde pentru faptele persoanei substituite în

executarea mandatului
Regula este că mandatarul trebuie să execute personal însărcinarea
primită, deoarece contractul de mandat este încheiat intuitu personae.
Posibilitatea substituirii mandatarului în vederea executării contractului
trebuie stipulată de părţi în mod expres.
Astfel, conform art. 2023 alin. (1) Cod civil, mandatarul este ţinut să
îndeplinească personal mandatul, cu excepţia cazului în care mandantul l-a
autorizat în mod expres să îşi substituie o altă persoană în executarea în tot sau
în parte a mandatului.
Cu toate acestea, mandatarul îşi poate substituit un terţ, chiar în lipsa
acordului prealabil al mandantului, în următoarele condiţii:

34
Claudia Roşu, op.cit., p. 47.
35
Dumitru C. Florescu, op.cit., p. 227.
 - împrejurări neprevăzute îl împiedică să aducă la îndeplinire
mandatul;
- îi este imposibil să îl înştiinţeze în prealabil pe mandant asupra
acestor împrejurări;
- se poate prezuma că mandantul ar fi aprobat substituirea dacă ar fi
cunoscut împrejurările ce o justifică [art. 2023 alin. (2)].
În aceste condiţii, mandatarul are obligaţia să-l înştiinţeze de îndată pe
mandant cu privire la substituire [art. 2023 alin. (3)].
În situaţia substituirii cu o altă persoană, răspunderea mandatarului este
diferită, după cum substituirea a fost sau nu autorizată de mandant. Astfel, dacă
substituirea nu a fost autorizată, mandatarul răspunde pentru simplul fapt al
substituirii sale cu un terţ, în sensul că răspunde în mod direct de modul în care
substituitul a executat mandatul [art. 2023 alin. (4)].
Dacă substituirea a fost autorizată, mandatarul răspunde doar pentru culpa
sa în alegerea persoanei substituitului, culpa in eligendo [art. 2023 alin. (5)].
Prin urmare, mandatarul răspunde de faptele substituitului, la fel cum
răspunde de propriile fapte. Răspunderea mandatarului nu vizează însă daunele
cauzate prin delict de o terţă persoană36.
În toate cazurile, mandantul are acţiune directă împotriva persoanei pe
care mandatarul şi-a substituit-o.

1.1.4. Obligaţia de conservare a bunurilor mandantului

Art. 2019 alin. (2) Cod civil, introduce o obligaţie nouă pentru mandatar,
constând în conservarea bunurilor primite cu ocazia executării mandatului.
În acest sens, conform art. 2024 Cod civil, atunci când bunurile primite
pentru mandant ca urmare a executării mandatului prezintă semne de deteriorare
sau au ajuns cu întârziere, mandatarul are obligaţia de a acţiona împotriva
terţilor, în numele şi pe seama mandantului, în vederea protejării şi conservării
bunurilor. În situaţii de urgenţă, mandatarul are posibilitatea de a recurge chiar
la vânzarea bunurilor, însă, în toate cazurile, este obligat să-l înştiinţeze de
îndată pe mandant cu privire la măsurile întreprinse.

2.Obligaţiile mandantului

2.1. Obligaţia de a-l dezdăuna pe mandatar pentru toate cheltuielile

făcute în executarea contractului de mandat. Astfel, art. 2025 Cod civil,
reglementează în mod expres obligaţia mandantului de a pune la dispoziţia
mandatarului toate sumele şi mijloacele necesare executării mandatului.
De asemenea, conform art. 2025 alin. (2) Cod civil, mandantul este
obligat să restituie mandatarului cheltuielile rezonabile avansate de acesta pentru
36
Dacă, totuşi, îşi substituie o altă persoană, mandatarul răspunde de faptele substituitului, tot aşa cum răspunde
de faptele sale proprii. Mandatarul nu răspunde, însă, în nici-un caz pentru daunele cauzate prin delict de către o
terţă persoană (TS, sc., dec. nr. 60/1971, în Repertoriu … pe anii 1969-1975, p. 140 apud Corneliu Turianu,
op.cit., p.188).
executarea mandatului, împreună cu dobânzile legale aferente calculate de la
data efectuării acestor cheltuieli.
Mandantul nu poate să refuze restituirea acestor cheltuieli, chiar dacă
operaţia în vederea căreia a fost dat mandatul nu a putut fi efectuată şi nici să
ceară reducerea lor pe motiv că ar fi fost exagerate, dacă mandatarul nu are nici-
o culpă37.
Conform art. 2026 Cod civil, mandantul este dator să-l despăgubească pe
mandatar pentru toate pagubele suferite cu ocazia executării mandatului.
Mandantul are acesta obligaţie numai dacă prejudiciul nu provine din culpa
mandatarului. Sub acest aspect doctrina a reţinut că trebuie avute în vedere
pagubele suferite de mandatar, fără culpă din partea sa, şi care sunt ocazionate,
adică în conexiune (nu neapărat o legătură cauzală) cu activităţile desfăşurate de
mandatar în executarea mandatului, iar nu şi alte pagube suferite fără legătură cu
împuternicirea primită38.

2.2.Obligaţia de a plăti remuneraţia stabilită mandatarului

Când mandatul este cu titlu oneros, mandantul este obligat să plătească
mandatarului remuneraţia, chiar şi în cazul în care, fără culpa mandatarului,
mandatul nu a putut fi executat (art. 2027 Cod civil).
În acest caz mandatul are caracter sinalagmatic, părţile având drepturi şi
obligaţii reciproce, ceea ce înseamnă că obligaţia de plată a remuneraţiei este
legată de executarea obligaţiilor corelative ale mandatarului. Întrucât obligaţiile
mandatarului sunt obligaţii de mijloace şi nu de rezultat, dacă el nu reuşeşte să
încheie actul juridic pentru care a primit împuternicire, fără vreo culpă,
mandantul nu este scutit de la plata remuneraţiei. Numai în cazul în care
mandatul nu a fost executat sau a fost executat necorespunzător, mandantul
poate refuza plata remuneraţiei. Şi în situaţia în care mandatul a fost executat
după expirarea termenului stipulat, dar mandantul se foloseşte de actul încheiat,
el trebuie să plătească remuneraţia, deoarece se consideră că a renunţat implicit
la termen39.
În caz de pluralitate de mandanţi, art. 2028 Cod civil reia principiul
solidarităţii mandanţilor în raport cu mandatarul.
Prin art. 2029 Cod civil, în scopul protecţiei mandatarilor, se consacră un
drept de retenţie în favoarea acestora asupra bunurilor primite pentru executarea
mandatului. El operează ca o garanţie a tuturor creanţelor împotriva mandantului
izvorâte din contract şi este supus condiţiei ca mandatarul să se afle în posesia
bunurilor respective.

2. Efecte faţă de terţi

37
Francisc Deak, op.cit., p. 280.
38
Francisc Deak, op.cit., pp. 280-281.
39
Francisc Deak, op.cit., pp. 280-281.
 2.1. Raporturile dintre mandant şi terţi
Actele încheiate de mandatar cu terţii generează raporturi juridice directe
între mandant si terţi. Dacă în fapt, terţul tratează cu mandatarul, în drept
contractează cu mandantul40.
În acest sens este şi prevederea din art. 1296 Cod civil, conform căruia
contractul încheiat de reprezentant, în limitele împuternicirii, în numele
reprezentatului produce efecte direct între reprezentat şi cealaltă parte.
Cu toate că reprezentantul încheie un contract cu un terţ, efectele actului
juridic încheiat între aceştia se produc faţă de reprezentat şi terţ. Deşi este absent
la încheierea actului juridic, mandantul este reprezentat de mandatar şi, în
consecinţă, toate efectele actului încheiat de mandatar şi terţ se răsfrâng asupra
mandantului. El devine personal creditorul, respectiv debitorul terţului ori
titularul dreptului real dobândit prin actul încheiat, însă, numai dacă mandatarul
acţionează în limitele împuternicirii primite de la mandant. În schimb, actele
încheiate de mandatar cu depăşirea împuternicirii primite nu-l obligă pe mandant
dacă nu le-a ratificat expres sau tacit41. Ratificarea valorează mandat (retihabitio
mandato aequiparatur) şi o poate face mandantul sau moştenitorii săi. Ea
produce efecte retroactive între părţi şi succesorii lor (inclusiv terţul cu care a
contractat mandatarul) de la data încheierii actului, iar faţă de alţi terţi, de la data
ratificării42.
În absenţa ratificării şi dacă nu este invocat un mandat aparent, actele
efectuate de mandatar cu depăşirea limitelor împuternicirii îl obligă pe mandant
numai în condiţiile gestiunii de afaceri sau a îmbogăţirii fără justă cauză43.
Mandantul nu răspunde nici pentru actele sau faptele ilicite cauzatoare de
prejudicii săvârşite de mandatar cu ocazia îndeplinirii mandatului, acestea
neputându-se înscrie în limitele împuternicirii primite44.

2.2. Raporturile dintre mandatar şi terţi

Datorită faptului că mandatarul încheie acte juridice nu pentru sine, ci în
numele şi pe seama mandantului, de regulă, nu se creează raporturi juridice între
el şi terţii cu care contractează. Actul încheiat cu respectarea împuternicirii
primite de la mandant nu produce efecte faţă de mandatar.
Mandatarul va răspunde faţă de terţi numai dacă a contractat în nume
propriu precum şi atunci când, contractând pentru mandant, a depăşit limitele
împuternicirii, afară de cazul când a dat terţilor posibilitatea să ia cunoştinţă de
limitele puterii împuternicirii sale45.

40
Francisc Deak, op.cit., p. 281.
41
Francisc Deak, op.cit., p. 282. Dacă din atitudinea şi comportamentul mandantului se demonstrează că acesta a
ratificat actele făcute de către mandatarul său, actele încheiate rămân valabile (CSJ, sc. dec. nr. 1759/1994, în
revista Dreptul nr. 10-11/1995, p. 143).
42
D. Cosma, op.cit., pp. 91-93; Francisc Deak, op.cit., p. 282.
43
Francisc Deak, op.cit., p. 282.
44
C. Hamangiu, I. Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, op.cit., p. 1012.
45
Francisc Deak, op.cit., p. 283; Dumitru C. Florescu, op.cit., p. 231.
 Dacă terţii acceptă să contracteze cu mandatarul peste limitele mandatului
se presupune că şi-au asumat riscul încheierii actelor respective46.

SECŢIUNEA a III – a

ÎNCETAREA CONTRACTULUI DE MANDAT

Pe lângă cauzele generale de încetare a contractului (executarea

contractului, expirarea termenului, acordul părţilor etc.), mandatul se stinge prin
revocarea lui, renunţarea mandatarului şi prin moartea, incapacitatea sau
falimentul mandantului ori al mandatarului (art. 2030 Cod civil).
Conform legii, în cazul mandatului dat pentru încheierea unor acte
succesive în cadrul unei activităţi de continuitate, mandatul nu încetează dacă
această activitate este în curs de desfăşurare.
Cu toate acestea, chiar şi în această situaţie, mandatul poate înceta prin
revocarea sa de către mandant sau prin renunţarea mandatarului ori a
moştenitorilor acestora.
Acestea sunt cauze particulare de încetare a mandatului decurgând din
caracterul său intuitu personae.

1. Revocarea mandatului
Conform art. 2031 alin. (1) lit. a) Cod civil, mandantul poate oricând
revoca mandatul expres sau tacit, indiferent de forma în care contractul de
mandat a fost încheiat şi chiar dacă a fost declarat irevocabil. Raţiunea acestei
dispoziţii constă în aceea că mandatul se încheie întotdeauna în interesul
mandantului şi că mandantul a investit încredere în mandatar 47. Cu toate
acestea, în cazul pluralităţii de mandanţi, mandatul nu poate fi revocat decât cu
acordul tuturor mandanţilor [art. 2031 alin. (3)].
Mandatul poate fi revocat oricând, atât expres, cât şi tacit. De asemenea,
revocarea poate fi totală sau parţială.
Revocarea expresă nu presupune o formă specială, dar manifestarea de
voinţă trebuie să fie neîndoielnică48.
Revocarea tacită se poate deduce din orice împrejurări (acte sau fapte)
care exprimă neîndoielnic intenţia mandantului. Astfel, conform art. 2031 alin.
(2) Cod civil, împuternicirea dată unui nou mandatar pentru aceeaşi afacere
revocă mandatul iniţial.

46
I.C.C.J., s.com., dec. nr. 1754/2009, Lex expert apud Florin Moţiu, op.cit., p. 244.
47
Eugeniu Safta – Romano, op.cit., p. 26.
48
Francisc Deak, op.cit., p. 285
 Între părţi, revocarea produce efecte din momentul în care a fost notificată
mandatarului49. Faţă de terţi, revocarea, chiar notificată mandatarului, nu este
opozabilă, dacă nu le-a fost adusă la cunoştinţă50.
În privinţa terţilor, art. 2033 Cod civil introduce, cu titlu de noutate,
procedura de urmat pentru opozabilitatea faţă de terţi a revocării mandatului dat
în formă autentică notarială. Astfel, în cazul unei procuri întocmite în formă
autentică în faţa notarului, revocarea nu produce efecte faţă de terţi decât după
înscrierea declaraţiei autentice de revocare în Registrul naţional notarial, ţinut în
format electronic. Aceeaşi procedură trebuie urmată şi în cazul autentificărilor
realizate de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.
Atât revocarea expresă cât şi revocarea tacită produc efecte numai pentru
viitor, actele săvârşite de mandatar anterior notificării revocării rămân valabile.
În privinţa efectelor revocării mandatului, în art. 2033 Cod civil se
prevede faptul că, deşi mandatul încetează prin revocare, mandantul rămâne în
continuare să-şi execute obligaţiile faţă de mandatar, cum ar fi, de exemplu,
obligaţia de plată a remuneraţiei pentru activităţile efectuate până la momentul
revocării. De asemenea, în cazul unei revocări intempestive sau abuzive din
partea mandantului, mandatarul poate solicita repararea prejudiciului suferit ca
urmare a revocării contractului. În alineatul secund al art. 2032 Cod civil, legea
instituie prezumţia de revocare nejustificată a mandatului, dacă părţile au
stipulat expres că acesta este irevocabil, iar revocarea nu a fost cauzată de culpa
mandatarului sau de un caz fortuit ori de forţă majoră.

2. Renunţarea mandatarului
Indiferent că mandatul este cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, mandatarul
poate renunţa oricând la mandat, notificând mandantului renunţarea sa [art. 2034
alin. (1). Astfel, mandatarul poate renunţa la mandat în orice moment al
contractului, chiar şi în cazul mandatului încheiat pe o perioadă determinată, cu
obligaţia de a-l înştiinţa însă pe mandant despre aceasta.
Dacă mandatul este cu titlu oneros, mandatarul poate pretinde remuneraţia
pentru actele pe care le-a încheiat pe seama mandantului până la data renunţării
[art. 2034 alin. (2)]. Legea consacră astfel, dreptul mandatarului de a pretinde,
chiar şi în cazul renunţării sale la mandatul cu titlu oneros, remuneraţia pentru
actele pe care le-a încheiat pe seama mandantului până la momentul renunţării.
Conform art. 2034 alin. (3) Cod civil, mandatarul este obligat să îl
despăgubească pe mandant pentru prejudiciul cauzat prin faptul renunţării la
mandat, cu excepţia cazului în care probează că executarea în continuare a
mandatului i-ar fi cauzat lui însuşi o pagubă însemnată.

49
În cazul când mandatarul nu a cunoscut voinţa mandantului de a-i retrage mandatul acordat, contractul de
înstrăinare încheiat în baza acestui mandat este valabil (CSJ, sc., dec. nr. 1226/1992, în revista Dreptul nr.
7/1003, p. 93).
50
C. Hamangiu, I. Rosetti - Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, Editura ALL, Colecţia
Restitutio, Bucureşti, 1997, p. 621.
 3. Moartea, incapacitatea sau falimentul mandatarului ori
mandantului sunt cauze de încetare a mandatului deoarece este un contract
intuitu personae şi are la bază încrederea reciprocă dintre părţi.
Conform art. 2035 Cod civil, în caz de deces, incapacitate sau faliment al
uneia dintre părţi, moştenitorii ori reprezentanţii acestora au obligaţia de a
informa de îndată cealaltă parte. Cu toate acestea, mandatarul sau moştenitorii
ori reprezentanţii săi sunt obligaţi să continue executarea mandatului dacă
întârzierea acestuia riscă să pună în pericol interesele mandantului ori ale
moştenitorilor săi.
Mandatul judiciar nu încetează prin moartea celui care l-a dat, ci se
menţine până la retragerea lui de către moştenitorii mandantului (art. 87
C.proc.civ.).

4. Efectele încetării mandatului

Dacă survine vreo cauză de încetare a contractului, mandatarul nu îl mai
poate reprezenta în mod valabil pe mandant.
Conform art. 2036 Cod civil, actele încheiate în temeiul mandatului, de
către mandatarul care nu a cunoscut sau nu a putut cunoaşte cauza de încetare a
mandatului, sunt valabile şi obligă pe mandant la executarea lor.
La încetarea în orice mod a mandatului, se menține obligaţia
mandatarului de a da socoteală şi, respectiv, obligaţiile privitoare la dobânzile
pentru sumele nerestituite (art. 2037 din noul Cod civil).
În cazul pluralității de mandatari, mandatul încetează chiar şi atunci când
cauza încetării priveşte numai pe unul dintre ei. Regula se aplică numai în cazul
în care mandatarii s-au obligat să lucreze împreună, astfel încât moartea sau
falimentul unuia dintre ei ar afecta executarea în continuare a mandatului.

SECŢIUNEA a IV- a

MANDATUL FǍRǍ REPREZENTARE

Dispoziţiile art. 2039 – 2042 Cod civil reglementează în premieră

instituţia juridică a mandatului fără reprezentare, știut fiind că reprezentarea este
de natura şi nu de esenţa contractului de mandat.
Conform art. 2039 Cod civil: „Mandatul fără reprezentare este contractul
în temeiul căruia o parte, numită mandatar, încheie acte juridice în nume
propriu, dar pe seama celeilalte părţi, numita mandant, şi îşi asumă faţă de terţi
obligaţiile care rezultă din aceste acte, chiar dacă terţii aveau cunoştinţă despre
mandat”.
Cu alte cuvinte, mandatul fără reprezentare este acel contract prin care
mandatarul, deşi lucrează în interesul şi din însărcinarea mandantului, încheie
acte cu terţii în nume propriu, fără a-l reprezenta pe mandant, dar pe seama
acestuia, asumându-şi în mod direct obligaţii faţă de terţii cu care a contractat,
chiar şi faţă de cei care cunoşteau existenţa mandatului51.
Dacă în cazul mandatului cu reprezentare, mandatarul acţionează în
numele şi pe seama mandantului, în situaţia mandatului fără reprezentare
mandatarul acţionează în nume propriu dar pe seama mandantului52.
În asemenea cazuri există mandat, dar nu există reprezentare.
Mandatul fără reprezentare (contractul de prête nom, împrumut de nume)
este, în opinia majorităţii autorilor53, o formă a simulaţiei prin interpunere de
persoane, indiferent că persoana cocontractantului mandatarului ocult este sau
nu părtaş la simulaţie. Se apelează la acest procedeu atunci când o persoană
intenţionează să încheie un anumit act juridic dar nu doreşte ca să fie cunoscută
de cocontractantul mandatarului. Pentru aceasta, mandantul dă mandat unei alte
persoane, care va încheia contractul în nume propriu şi nu în calitate de
mandatar.
Conform art. 2039 alin. (2) Cod civil, dispoziţiile referitoare la mandatul
fără reprezentare se completează, în mod corespunzător, cu regulile aplicabile
mandatului cu reprezentare, astfel că, în cele ce urmează, vom prezenta regulile
speciale în materie.
În privinţa efectelor mandatului fără reprezentare, potrivit art. 2040 alin.
(1) Cod civil: „Terţii nu au nici-un raport juridic cu mandantul”.
Prin urmare, deşi drepturile ce decurg din actele încheiate de mandatar cu
terţii se nasc, în puterea contractului de mandat, direct în patrimoniul
mandantului, între mandant şi terţi nu se creează raporturi juridice. Sub acest
aspect, în alineatul secund al art. 2040 se prevede expres că mandantul se poate
substitui mandatarului şi poate exercita drepturile de creanţă născute din
executarea mandatului, numai dacă şi-a executat propriile sale obligaţii faţă de
mandatar.
În consecinţă, mandantul poate să revendice de la mandatar bunurile
mobile dobândite de către acesta, pe seama sa, în cursul executării mandatului
fără reprezentare, cu excepţia bunurilor dobândite de terţi prin efectul posesiei
de bună-credinţă [art. 2041 alin. (1)].
Dacă este vorba de bunuri imobile, mandatarul este obligat să le transmită
mandantului însă, în caz de refuz, legea prevede expres posibilitatea
mandantului de a cere instanţei de judecată pronunţarea unei hotărâri care să ţină
loc de act de transmitere a bunurilor dobândite [art. 2041 alin. (2)].
Conform aceluiaşi articol, dispoziţiile privind bunurile imobile se aplică
prin asemănare şi bunurilor mobile supuse unor formalităţi de publicitate.
Legea reglementează şi efectele pe care mandatul fără reprezentare le
produce faţă de creditorii mandatarului. Datorită specificului mandatului fără
reprezentare constând în aceea că drepturile ce decurg din actele încheiate de
51
T.S., s.c., dec. nr. 457/1977, cu notă de Corneliu Turianu, in RRD nr. 5/1978, p. 50.
52
Pe larg, Florin Motiu, op.cit., pp. 231-233.
53
Francisc Deak, op.cit., 287; D. Chirică, op.cit., p. 271; Eugeniu Safta – Romano, Aspazia Cojocaru, op.cit., p.
152, Dumitru C. Florescu, op.cit., p. 236 ; Claudia Roşu, op.cit., pp. 103-104.
mandatar cu terţii se nasc direct în patrimoniul mandantului, creditorii
mandatarului nu pot urmări bunurile dobândite de acesta în nume propriu, dar pe
seama mandantului. Interdicţia se aplică, însă, cu condiţia ca mandatul fără
reprezentare încheiat de părţi să fie cu dată certă şi anterioară luării oricărei
măsuri asiguratorii sau de executare iniţiată de către creditor (art. 2042 Cod
civil).
Codul civil reglementează trei varietăţi ale mandatului fără reprezentare,
care se practică între profesionişti şi care erau reglementate anterior de codul
comercial. Acestea sunt: contractul de comision, contractul de consignaţie şi
contractul de expediţie.
Contractul de comision este mandatul ce are ca obiect achiziţionarea sau
vânzarea de bunuri ori prestarea de servicii pe seama comitentului şi în numele
comisionarului, care acţionează cu titlu profesional, în schimbul unei
remuneraţii numită comision (art. 2043 Cod civil).
Contractul de consignaţie este o varietate a contractului de comision ce
are ca obiect vânzarea unor bunuri mobile pe care consignantul le-a predat
consignatarului în acest scop (art.2054 Cod civil).
Contractul de expediţie este o varietate a contractului de comision prin
care expeditorul se obligă să încheie, în nume propriu şi în contul comitentului,
un contract de transport şi să îndeplinească operaţiunile accesorii (art. 2066 Cod
civil).