Universitatea „Danubius” Galați

Facultatea de Comunicare și Relații Internaționale

POLITICI ȘI STRATEGII DE SECURITATE

ÎN EUROPA DE SUD-EST

Note de curs

Conf. univ. dr. Mircea Mocanu

Galați, 2019

1
Cursul: Politici și strategii de securitate în Europa de sud-est

Teme / Părți:

Partea I. Componentele mediului de securitate și geopolitica Europei de Sud-est

Subiecte / Lecții:
Tema 1. Specificul geopolitic al sud-estului Europei
Seminar: Condiții istorice pentru prezentul și viitorul Balcanilor
Tema 2. Componentele mediului de securitate internațional
Seminar: Condițiile obiective care influențează
realitățile Peninsulei Balcanice
Tema 3. Caracteristicile generale ale statului prin prisma securității naționale
Seminar: Puterea de stat, centrele de greutate și limitele de suveranitate
ale statelor balcanice
Eseul 1: Alegeți câte un stat din sud-estul Europei (mai puțin România)
și întocmiți un eseu despre caracteristicile acestuia ca actor în mediul
geopolitic sud-est-european

Partea II. Geostrategia statelor sud-est-europene

Subiecte / Lecții:

Tema 4. Sistemul de securitate din Peninsula Balcanică

Seminar: Tratate, inițiative și evenimente ce descriu geostrategia
Balcanilor
Tema 5. Interesele statelor și strategiile naționale de securitate
în sud-estul Europei
Seminar: Diversitatea de interese și prioritățile de securitate
ale actorilor balcanici
Tema 6. Politicile naționale și relațiile regionale în diferite domenii
Seminar: Eforturile țărilor balcanice
în afirmarea intereselor lor geostrategice
Eseul 2: Întocmiți un eseu privind interesele și interacțiunile în mediul
internațional în care este implicat un alt stat sud-est-european decât cel
ales pentru Eseul 1.

Partea III. Riscurile de securitate și echilibrul de putere regional

Subiecte / Lecții:
Tema 7. Riscurile și amenințările percepute în mediul de securitate
2
 Seminar: Riscurile și amenințările de securitate din sud-estul Europei
Tema 8. Rolul marilor puteri și al puterilor regionale în ecuația de securitate
a Peninsulei Balcanice
Seminar: Relațiile țărilor din sud-estul Europei
cu puterile globale și regionale
Tema 9. Vulnerabilități și oportunități ale sud-estului european
Seminar dezbatere: Ce poate merge prost în Balcani?
Ce șanse de progres se întrevăd?
Eseul 3: Întocmiți un eseu privind riscurile, amenințările, oportunitățile și
vulnerabilitățile percepute de un alt stat sud-est-european decât cele alese
pentru Eseul 1 și Eseul 2.

Partea IV. Securitatea colectivă globală și europeană

în regiunea Europei de Sud-est
Subiecte / Lecții:
Tema 10. Rolul organizațiilor globale și continentale
în securitatea sud-estului Europei, aranjamentele regionale
Seminar: Raportarea țărilor balcanice la factorii de securitate externi
Tema 11. NATO și sud-estul Europei
Seminar: Viziunea statelor din sud-estul Europei față de rolul NATO
Tema 12. Perspective istorice de unitate europeană
Seminar dezbatere: Cum s-au integrat Balcanii în unificarea Europei
de-a lungul istoriei?
Tema 13. Uniunea Europeană și viitorul sud-estului Europei
Seminar: Ce viziune au statele balcanice privind viitorul lor european?
Tema 14. Perspectivele României în contextul sud-est european
Seminar: Competiția de viziuni asupra viitorului României în UE

3
 Obiective didactice

Obiective didactice pentru Partea I:

1). Cunoașterea caracteristicilor istorice și geografice care definesc popoarele din
Peninsula Balcanică;
2). Înțelegerea susceptibilității actorilor statali din Balcani pentru influențe externe;
3). Formarea deprinderilor de a structura mediul de securitate pe elemente analitice;
4). Deprinderea aptitudinii de studiere structurată a statelor ca actori geopolitici.

4
Tema 1. Specificul geopolitic al sud-estului Europei

1.1. Considerente geopolitice generale

În termeni moderni, abordarea geopoliticii ca un instrument util politicii poate fi

primejdioasă prin limitare. Prea des, observatorii sceptici tind să considere geopolitica
doar politică externă bazată pe geografie, sau politică externă de expansiune geografică și
/ sau ideologică / politică menită să genereze dominarea unui stat în contextul unei
competiții permanente a echilibrului de putere.
În sens larg, filonul de continuitate între abordările tradiționale și cele mai recente în
geopolitică este studiul dimensiunii geografice a politicii mondiale (vorbind despre
geografia fizică, cea culturală, politică și economică). Astfel, în ceea ce privește geopolitica
sud-estului european, o abordare corectă trebuie să includă atât ingredientele geografice
locale, cât și relevanța mai largă a apartenenței Balcanilor la Europa. În plan general
european, este importantă atât considerația pe care Europa Occidentală o rezervă
Balcanilor, cât și ideea balcanicilor despre Europa, din care derivă sentimentul de a se
considera fie în interiorul Europei, fie în afara Europei. Într-o Europă unde majoritatea
țărilor se consideră a se situa în centrul continentului, această dilemă apare și la alte
popoare de la marginile Europei: atât englezii, cât și spaniolii sau rușii se consideră fie
europeni, fie vecini cu Europa, având și perspective extraeuropene de sorginte colonială.
În secolul al XIX-lea se vorbea despre Peninsula Balcanică, dar definirea acestui
termen geografic este oarecum dificilă, deoarece nu există o graniță naturală clară în
nordul peninsulei, iar de-a lungul timpului au existat state care din diverse motive (mai ales
politice, dar și istorice și religios-culturale) nu au dorit să aparțină acestei regiuni. Inclusiv
Ungaria s-a declarat la un moment dat balcanică, pentru a fi transferată din calculele
privind Europa Centrală în contextul unor tratative de dezarmare.
Din punct de vedere strict al geografiei fizice, limita nordică a Peninsulei Balcanice
este definită de cursurile râurilor Sava și Dunărea. Astfel, ca termen de geografie politică,
o parte din Slovenia ar face parte din Balcani și doar Dobrogea din teritoriul României.
Dar, așa cum Turcia este țară balcanică prin componenta sa europeană (Rumelia), la fel
sunt considerate România și Slovenia. Bineînțeles, considerente adiționale de natură
istorică și culturală vin să sprijine această extindere față de geografia fizică.
În topul motivelor ar putea fi dorința de a nu face parte din ”butoiul cu pulbere”, dar
și considerația unor state că apartenența de-a lungul istoriei la Imperiul Austro-Ungar
generează o cultură superioară și justifică apartenența la ”Europa Centrală”, în centrul și
vestul Europei persistând concepția, potrivit căreia estul Europei, inclusiv Peninsula
Balcanică, este înapoiat, atât economic, cât și cultural și din punct de vedere al civilizației.
Frecvent, zona balcanică este asociată cu civilizația și cultura otomană, cu valorile și
tarele acesteia.
Deci, în sens restrâns, state balcanice sunt Albania, Bosnia și Herțegovina,
Bulgaria, Croația, Grecia, Macedonia de Nord, Muntenegru și Serbia. În sens mai larg, la
acestea se adăugă România, Slovenia și Turcia.

5
 Pe deasupra, există diferențieri chiar în interiorul regiunii balcanice și apare
necesitatea de definire a termenului ”Balcanii de Vest”. Acest termen este o invenție a
secolului al XX-lea, născută din nevoia de a face diferența între statele din Balcani , în
funcție de opțiunile lor (geopolitice?), respectiv de dorința, ritmul și profunzimea integrării
acestora în organizațiile europene (Consiliul Europei, Uniunea Europeană) și euroatlantice
(NATO).
Astfel, termenul de „Balcanii de Vest” se referă, cel mai frecvent, la Albania, Bosnia
și Herțegovina, Croația, Macedonia, Muntenegru, Serbia și Slovenia, cu mențiunea
obligatorie că autoritățile de la Zagreb și Ljubljana nu agreează această clasificare. O
problemă suplimentară apare în legătură cu ”Kosovo”, care, în funcție de poziția față de
declararea unilaterală a independenței Kosovo 1, este considerat provincie a R. Serbia sau
stat independent. Problema este identificată inclusiv de către UE, care folosește frecvent
termenii „entități” sau „parteneri”, tocmai pentru a evita de fiecare dată un discurs legat de
statutul „Kosovo”.

1.2. Geopolitică și istorie în Balcani

Pentru o analiză geopolitică a ”Balcanilor” este nevoie de menționarea unor repere

fundamentale ale istoriei statelor balcanice. Acest spațiu s-a aflat mereu la răscrucea
intereselor unor mari imperii (otoman, austro-ungar, țarist), iar statele balcanice au fost
multă vreme parte a Imperiului Otoman și/sau a Imperiului Austro-Ungar. De altfel, este
bine-cunoscută butada care caracterizează Balcanii: „Prea multă istorie în prea puțină
geografie”. Evoluția istorică a hărții politice a Peninsulei Balcanice nu face decât să
confirme spusele lui Imannuel Kant: „harta este cel mai bun prilej pentru filosofare”,
Din cele mai vechi timpuri, principalele popoare din Balcani au fost tracii în nord-est,
ilirii în vest și triburile elene în sudul peninsulei. Ulterior, popoarele modern au fost
inchegate prin asimilarea unor elemente alogene, în primul rând colonizarea romană, apoi
cea slavă, cu unele contribuții din partea popoarelor migratoare. Ulterior, stăpânirea
imperiilor vecine (sau mai aproape decât vecine) a avut consecințe esențiale asupra
identității și viziunii geopolitice a popoarelor balcanice.
În contextul demografic, factorul religios este foarte important în Balcani, unde
coexistă două religii principale, creștinismul și islamul (generat de stăpânirea otomană), cu
separarea semnificativă a creștinismului în ortodoxie (moștenirea bizantină) și catolicism
(influența papală).
În ceea ce privește constituirea popoarelor balcanice moderne, un episod important
se produce după Congresul de la Berlin (1878), când mai multor state balcanice le este
confirmat statutul de independență (Bulgaria, Muntenegru, România și Serbia) și este
creat statul albanez. Un rol important îl au și „războaiele balcanice” (1912-1913), care
modifică granițele mai multor state balcanice și îngrădesc tendințele „micro-imperiale” ale
Bulgariei2.
O transformare crucială se produce după Primul Război Mondial, odată cu
destrămarea Imperiului Austro-Ungar și decăderea Imperiului Otoman în Europa. Prin
aplicarea principiului wilsonian de construire a unei Europe a popoarelor, se formează un

1
Unilateral Declaration of Independence / UDI, 17.02.2008.
2
După Primul Război Balcanic (1912), Kosovo devine parte a Serbiei.
6
stat al sârbilor, croaților și slovenilor, se creează ”România Mare”, se consfințește
independența Bulgariei și Greciei. După limitarea anterioară a expansiunii Bulgariei, apare
acum tendința expansionistă a Serbiei, întâi sub forma statului federal multietnic
Iugoslavia.
După tumultul și schimbările furtunoase din preajma și din timpul celui de-al Doilea
Război Mondial, înfrângerea Germaniei naziste are ca efect în spațiul balcanic, într-o
primă fază, conservarea principalelor elemente de după Primul Război Mondial:
menținerea statului iugoslav și existența mai multor state independente (Albania, Bulgaria,
Grecia, România). Aproape simultan are loc o împărțire a sferelor de influență ale noilor
”mari puteri” și se formează două blocuri militare: NATO și Tratatul de la Varșovia. Ca o
contrapondere, se naște și „Mișcarea de Nealiniere”. Trebuie menționat că statele
balcanice sunt împărțite între aceste structuri noi: Grecia și Turcia au aderat la NATO;
Albania, Bulgaria, România (și Ungaria vecină) devin membre ale Tratatului de la
Varșovia, iar statul iugoslav (comunist) devine unul dintre liderii „Mișcării de Nealiniere”.
Austria vecină a rămas neutră prin tratatul constituțional, dar aparținând democrației
occidentale.
Destrămarea URSS și desființarea Tratatului de la Varșovia favorizează schimbări
cu semnificație geopolitică majoră în Balcani: fostele republici iugoslave devin
independente, iar trei dintre acestea se integrează în NATO - Croația, Muntenegru și
Slovenia -, alături de alte trei state foste membre ale Tratatului de la Varșovia - Albania,
Bulgaria, România -, în timp ce Serbia își proclamă ”neutralitatea militară față de blocurile
militare existente”. Parcursul euroatlantic (și european) al Macedoniei de Nord a fost
deblocat după disputa cu Grecia (privind numele constituțional al statului macedonean),
Bosnia și Herțegovina optează pentru integrarea în NATO, dar decizia este imposibil de
implementat, din cauza organizării specifice a statului, iar „Kosovo” capătă un loc și un
mod ”specific” de relaționare și cooperare cu NATO și statele membre ale Alianței.
Fără a intra în detalii referitoare la destrămarea violentă a statului comunist
iugoslav, trebuie menționat că în urma acesteia se instituie în Bosnia și Herțegovina și în
Kosovo câte o prezență internațională civilă și câte o prezență internațională militară, care,
practic, s-au prezervat până în prezent și se află deasupra instituțiilor de stat 3.

1.3. Geopolitica de azi a Balcanilor

1.3.1. Date generale

Statele balcanice continuă să fie importante pentru principalii actori geopolitici, ca
urmare a amplasării geografice (spațiu tăiat de comunicații cheie: de la est, la vest, de la
nord, la sud), unor motive economice (spațiu de tranzit al unor conduce de gaze și petrol),
politico-militare (baze ale NATO, de exemplu, în Bulgaria și România). În acest context,
Balcanii joacă un rol major în relația SUA, Europa, Eurasia / Rusia. Ecuația se complică
prin interferarea în această ecuație a punctuale ale unor state europene, intruziunii
economice a Chinei, dar și a intereselor Turciei, care acționează ca putere regională.

3
În Bosnia și Herțegovina funcționează Oficiul Înaltului Reprezentant/OHR (instituție civilă) și o prezență
militară sub mandat UE (EUFOR „Althea”), iar în Kosovo avem misiunea ONU, UNMIK (instituție civilă), și o
prezență militară condusă de NATO (KFOR).
7
 În analiza geopolitică a spațiului balcanic (cu accent pe „Balcanii de Vest”), se
manifestă contradicția dintre interesele occidentale (SUA, UE) și cele ale F. Ruse,
respectiv dorința Occidentului de a „scoate” Moscova din ecuația geopolitică a regiunii
balcanice.
În context, se aduc argumente extreme, mergând de la un interes al SUA de a avea
oricând în spațiul balcanic o „pârghie” de influențare a politicii și deciziilor europene, și de
a slăbi Uniunea în favoarea intereselor politice și economice americane, și până la dorința
Moscovei de a împiedica extinderea NATO, prin împiedicarea integrării unor state
balcanice în Alianță (cazul Macedoniei de Nord) și crearea unui „cap de pod favorabil”,
prin creșterea influenței sale în statele balcanice, potențiale membre ale UE (în special
Serbia).
După eșecul Moscovei în împiedicarea aderării Muntenegrului la NATO 4 și eșecul
obstrucționării noii puteri de la Skopje, eforturile ruse se concentrează pe menținerea în
sfera sa de influență a Serbiei și a „entității sârbe” din Bosnia și Herțegovina 5.
Între „armele generale” importante ale Moscovei în conservarea influenței sale
politice în spațiul balcanic se numără energia (gazoducte și gaze naturale) și economia. În
cazul Serbiei și al R.Srpska, este vorba despre sprijin pentru „interesele naționale sârbe”.
Previzibil, principala „contrapondere” a Occidentului la armele Moscovei a constat în
integrarea statelor balcanice și NATO și UE sau cel puțin atragerea acestora în Programul
NATO „Parteneriat pentru Pace” și în procesul de aderare la Uniunea Europeană (care
presupune reforme profunde și de durată, iar pentru statele din „Balcanii de Vest” a fost
conceput „Acordul de stabilizare și asociere”/ASA). Concomitent, s-au lansat promisiuni de
sprijin pentru eliminarea / reducerea dependenței energetice față de F. Rusă 6.
Până în prezent, Occidentul (SUA, UE) nu și-a cristalizat poziția față de ofensiva
diplomatică, politică și economică a Turciei în spațiul „Balcanilor de Vest”. Acțiunile turce
sunt foarte vizibile în Bosnia și Herțegovina și în „Kosovo”, dar devin vizibile și în Serbia
(Centrală) și, parțial, în Albania. Însă, astfel de acțiuni ale Ankarei au ca efect reacții ale
unor cercuri de la Belgrad sau Banja Luka, care se opun măsurilor „neo-otomane”.
În continuare, sunt examinate pe scurt principalele repere geopolitice ale țărilor
balcanice.

1.3.2. Albania
Relativ rapid după căderea regimului comunist, mai ales după criza politică și
socială profundă din anul 1997 (accentuată de „scheme piramidale”) și intervenția
comunității internaționale (occidentale) prin Operația „Alba”, autoritățile de la Tirana au
adoptat un curs pro-occidental și pro-democratic, dar procesul s-a dovedit deosebit de
dificil și îndelungat, mai ales privind îndeplinirea criteriilor de integrare în Uniunea
Europeană.
Un moment de cotitură l-a constituit aderarea țării la NATO (în 2009), ceea ce a
consfințit instituirea influenței occidentale (americane) și controlul unei importante zone din

4
Muntenegrul a aderat la NATO în iunie 2017.
5
Republica Srpska / R.Srpska. În Bosnia și Herțegovina mai există o entitate ”croato-musulmană”, Federația
Bosnia și Herțegovina / FBiH, și un district separat (Districtul Brčko).
6
În principal, prin livrări americane de gaz petrolier lichefiat, printr-un sistem care ar pleca din insula croată
Krk.
8
Marea Adriatică. Această influență este confirmată și prin participarea la Carta Americano-
Adriatică (alături de Croația și Muntenegru).
Un element important legat de Tirana se referă la sprijinul ferm pentru independența
Kosovo și aderarea „statului kosovar” la UE și NATO. De cealaltă parte, cercuri de la
Belgrad atrag atenția asupra riscurilor înființării „Albaniei Mari” (obiectiv al etnicilor
albanezi din mai multe zone din Balcani, încă de la înființarea „Ligii de la Prizren”, în
1878). În favoarea acestor temeri aduc argumente chiar oficiali de la Belgrad: declarațiile
unor lideri politici albanezi din Kosovo, Albania sau Macedonia de Nord (privind
necesitatea unirii tuturor albanezilor) și unele măsuri de „integrare” între Albania și Kosovo
(reprezentare diplomatică, eliminarea unor bariere vamale, sprijin strâns în toate
domeniile, proiecte comune de infrastructură etc.).

1.3.3. Bosnia și Herțegovina

Actualul stat Bosnia și Herțegovina, rezultat în urma „Acordului de Pace de la
Dayton / Paris” (DPA; noiembrie-decembrie 1995), este considerat (nu numai) de către
analiști drept un stat nefuncțional, cu o organizare stufoasă și trei „popoare constitutive”
(boșniac7, sârb și croat) cu agende nu doar diferite, ci chiar antagoniste. Trebuie subliniat
faptul că raportul de forțe este variat și variabil la nivelul statului și al entităților bosniace și
nu rareori se recurge la alianțe contradictorii la diversele niveluri ale statului (canton,
entitate, stat).
Între Serbia și Republika Srpska există relații speciale paralele, care provoacă
frecvent frustrarea autorităților de la Sarajevo și critici că uneori Belgradul nu respectă
integritatea teritorială a statului bosniac, deși Belgradul este garant al DPA.
Ca urmare a organizării specifice a statului bosniac, există mecanisme de blocare a
unor decizii, care sunt considerate că ar afecta „interesul vital” al unuia dintre cele trei
popoare constitutive. De asemenea, lacune ale legislației supun statul bosniac criticilor
statelor democrate, ca urmare a încălcării drepturilor minorităților, în încercarea de a
asigura egalitatea în drepturi a celor trei popoare constitutive. Nu în ultimul rând, poporul
croat din Bosnia și Herțegovina consideră că îi sunt afectate drepturile și cere o a treia
entitate, care să fie croată, sau măcar implementarea unui sistem electoral care să asigure
alegerea reprezentanților croați de către comunitatea croată și să prevină impunerea unui
reprezentant croat cu voturile comunității boșniace.
La rândul său, de teama centralizării statului Bosnia și Herțegovina și a desființării
unor competențe ale R.Srpska, autoritățile actuale de la Banja Luka au căutat și caută
sprijin la Belgrad și la Moscova. Uneori acest sprijin este găsit mai deschis la Moscova,
decât la Belgrad, pentru că autoritățile R.Serbia sunt supuse, la rândul lor, unor presiuni
din partea aliaților occidentali (SUA, UE) ca să nu susțină tendințele de secesiune venind
din R.Srpska.
În aceste condiții, actualul lider al R.Srpska și reprezentant al poporului sârb în
Președinția Bosniei și Herțegovinei, Milorad Dodik, susține colaborarea multilaterală cu
7
Termenul de boșniac desemnează un membru al unei etnii autohtone din spațiul fostei R.S.F.Iugoslavia, de
religie musulmană și vorbitor al unei limbi slave. Pentru boșniac se mai folosește în unele zone și comunități
(din fostul spațiu iugoslav) și termenul ”musulman”, care în acest caz definește etnia, și nu religia. Nici
privind limba vorbită de boșniaci nu există unitate de vedere. În timp ce majoritatea populației boșniace
afirmă în prezent că vorbește limba bosniacă, sârbii din Bosnia și Herțegovina neagă existența limbii
bosniace. Frecvent, lingviști de la Belgrad pun semnul egalității între limbile sârbă, croată, muntenegreană,
boșniacă și bosniacă (considerându-le variante ale fostei limbi sârbo-croată sau croato-sârbă).
9
Moscova și promite blocarea procesului de aderare a Bosniei și Herțegovinei la NATO
(proces demarat cu acordul liderilor politici sârbi în 2009, dar care nu mai este susținut de
actuala majoritate politică de la conducerea R.Srpska). Între argumente se aduce opțiunea
R.Serbia de neutralitate militară, respectiv că poporul sârb nu poate fi divizat, iar o parte
să fie în interiorul Alianței, iar o altă parte, în afara Alianței. Nu în ultimul rând, sunt aduse
și argumente istorice, legate de bombardarea de către NATO a unor obiective sârbe în
perioada războiului civil din spațiul bosniac, dar și în intervenția din 1999 împotriva
R.F.Iugoslavia (R.Serbia și R.Muntenegru).
Perpetuarea problemelor în funcționarea actualului stat bosniac se datorează în
mare parte textului DPA, care a fost menit să oprească războiul și nu a luat în calcul timpul
foarte lung necesar aducerii la un numitor comun a intereselor celor trei popoare
beligerante (boșniac, sârb și croat).
În aceste condiții, R.Srpska optează pentru alinierea la obiectivele politice ale
R.Serbia (aderarea la UE și colaborarea cu NATO, dar nu și integrarea în Alianță,
concomitent cu dezvoltarea relațiilor cu F.Rusă), în timp ce FBiH optează pentru
integrarea rapidă în NATO și UE. Deciziile, însă, la nivelul statului pot fi luate doar prin
consens, care se poate obține doar în urma unor negocieri îndelungate și compromisuri,
susținute de presiuni și recompense externe.
Astfel, în R.Srpska este prezentă Moscova (industria petrolieră, bănci), iar în FBiH,
”Occidentul” (bănci, investiții, proiecte de infrastructură).
Ecuația este complicată de interesele și prezența Ankarei pe teritoriul FBiH, Turcia
asumându-și și rolul de mediator, pentru îmbunătățirea relațiilor dintre Belgrad și Sarajevo.
1.3.4. Bulgaria
În perioada comunistă, despre această țară se spunea că este cea de-a 16-a
republică a URSS, astfel că prejudecata ar presupune că azi Bulgaria este un fel de „cap
de pod” rusesc în Europa de SE, în NATO și în UE. Afirmația a fost valabilă, probabil, în
primii ani după căderea regimului comunist de la Sofia. Astăzi, însă, influența rusească în
Bulgaria este din ce în ce mai redusă, iar țara urmează principalele orientări din NATO și
UE.
Un punct culminant l-a reprezentat retragerea Bulgariei din proiectul gazoductului
„South Stream”, în urma presiunilor de la Bruxelles, că proiectul nu ar fi în acord cu cel de-
al „Treilea pachet energetic al UE” (separarea producției de transportul și distribuția
gazelor naturale). Concomitent, se constată creșterea influenței și prezenței militare
americane în Bulgaria (baze militare, exerciții comune).
Pe de altă parte, sunt și politicieni importanți (mai ales Boiko Borisov) care susțin
necesitatea menținerii unor relații bune și cu Moscova. Un rol important îl are construcția
unei ramuri a noului gazoduct „Turkish Stream” pe teritoriul bulgar.
La rândul său, Moscova cheltuie sume importante pentru propagandă în Bulgaria și
conservarea influenței sale în această țară mizează pe foștii comuniști și urmașii acestora
pe scena politică, socialiștii bulgari.
În prezent pe teritoriul acestei țări se duce o luptă intensă între Vest (reprezentat
mai ales de SUA și cooperarea militară cu aceasta) și Est (Moscova).
În planul înzestrării cu tehnică, forțele armate bulgare se bazează preponderent pe
tehnica și armamentul de producție sovietică/rusă, care sunt învechite. Aceasta este, însă,
o oportunitate pentru Moscova, pentru a-și prezerva prezența și influența, statul bulgar

10
dispunând de resurse material-financiare reduse pentru achiziții de tehnică și armament
din Vest. O ruptură de această tendință este recenta achiziție de avioane de luptă F-16.
În raport cu Serbia și Macedonia de Nord, Bulgaria încearcă să fructifice avantajele
apartenenței la NATO și UE, prin crearea unui ascendent în relațiile bilaterale.
Sofia solicită Belgradului respectarea drepturilor minorității bulgare din Serbia și
ocazional condiționează progresul Serbiei în parcursul european de îndeplinirea criteriilor
europene în domeniu. Bulgaria a recunoscut independența Kosovo și susține afirmarea
acestuia ca stat și integrarea Kosovo în UE și NATO.
În august 2017 (simbolic, de Ziua Națională a Macedoniei de Nord), Sofia a încheiat
cu Skopje un tratat de prietenie și bună vecinătate (lăudat de UE și NATO). Însă acest
document nu soluționează problemele bilaterale legate de interpretarea istoriei comune
sau limba macedoneană. Mai mult, pare că în anul 2018 Biserica Ortodoxă Bulgară (BPȚ)
a renunțat „să medieze” în disputa dintre Biserica Ortodoxă Sârbă (SPȚ) și Biserica
Ortodoxă Macedoneană (MPȚ), în legătură cu obținerea de către cea din urmă a tomos-
ului de autocefalie, respectiv să reprezinte interesele MPȚ în fața Patriarhiei Ecumenice de
la Constantinopol și în fața celorlalte biserici ortodoxe locale (un fel de independență față
Patriarhiei de la Belgrad).

1.3.5. Grecia
Până de curând, Grecia a fost considerată ca unul din statele membre ale NATO și
UE cu unele afinități pentru F. Rusă, mai ales având în vedere colaborarea dintre Atena și
Moscova în domeniul apărării și contactele la nivel politic. Relațiile au slăbit, însă, odată cu
criza financiară gravă a statului elen și dependența acestuia de sprijinul financiar
occidental, culminând cu dezvăluirea implicațiilor serviciilor secrete ruse în deturnarea
atitudinii Atenei față de problema numelui Macedoniei de Nord.
Occidentul cunoaște valoarea geopolitică a Greciei, de zonă tampon între Est și
Vest, și a acționat pentru ca aceasta să nu intre în sfera de influență rusă. Importanța
Greciei este crescută și de poziția acesteia în spațiul mediteraneean și de „front” în fața
migrației ilegale în masă și împotriva transferului de instabilitate din zonele de criză din
Orientul Apropiat și Mijlociu către Europa.
Grecia este importantă și pentru UE, ca urmare a faptului că Atena este parte a
zonei Euro și a Spațiului Schengen. Îngrijorarea Occidentului în relația cu Grecia este dată
nu numai de încercările Moscovei de a-și păstra influența, ci și de politica expansionistă a
Chinei, prin proiectele ”16+1” și ”OBOR” (One Belt, One Road).

1.3.6. Macedonia de Nord

Imediat după declararea independenței (1991), statul nord-macedonean s-a
confruntat cu o dispută cu Grecia, privind numele său constituțional, astfel că a aderat la
ONU (1993) sub un nume provizoriu (Fosta Republică Iugoslavă Macedonia / FYROM) și
a început negocieri cu Atena, sub mandat ONU, pentru depășirea problemei.
În pofida numeroaselor întâlniri pe tema numelui, până în 2018 Atena și Skopje nu
au ajuns la un compromis, iar aceasta a avut ca efect blocarea statului macedonean în
atingerea principalelor două obiective de politică externă: aderarea la NATO și UE.
Problema a fost rezolvată în anul 2019, de către noile guverne (Tsipras la Atena și Zaev la
Skopje), ceea ce a deschis calea Macedoniei de Nord către NATO și UE.

11
 Un eveniment important în această cronologie a fost summit-ul NATO de la
București (2008), la care Grecia a făcut uz de dreptul său de veto în Alianță, pentru a
bloca lansarea invitației de aderare pentru FYROM la NATO, din cauza nesoluționării
disputei privind numele. În comunicatul Alianței se menționa că invitația va fi adresată
(practic, automat) după identificarea unei soluții cu statul vecin.
Atena a avut o abordare similară și în procesul de aderare a FYROM la UE
(demarat oficial în 2004), astfel că acest stat nu a început negocierile de aderare, ci a
rămas la statutul de stat candidat (2005) și cu care s-a încheiat ASA (2001).
Dacă din punct de vedere politic, orientarea autorităților de la Skopje, indiferent de
culoare politică, a fost clară, de integrare în NATO și UE, în plan economic s-a manifestat
dorința de participare la gazoductul „South Stream”, iar după eșuarea acestui proiect, la
„Turkish Stream”.
Un moment de cotitură l-a reprezentat intervenția comunității internaționale
(occidentale) în FYROM, pentru susținerea opoziției din anul 2015, respectiv pentru
organizarea de alegeri parlamentare anticipate în 2016, „în condiții cât mai democratice
posibil” (pe baza acordurilor de la Prjino), și pentru instalarea unei noi guvernări în vara
anului 2017, condusă de fosta opoziție, în frunte cu Uniunea Social-Democrată din
Macedonia și premierul Zoran Zaev. Fără implicarea decisivă a SUA și UE în acest
proces, o astfel de evoluție ar fi fost imposibilă.
Începutul a fost făcut prin apariția unor dezvăluiri (denumite ”bombe” în presa
locală) privind abuzurile și actele grave de corupție ale foștilor guvernanți, conduși de
VMRO-DPMNE și premierul Nikola Gruevski. Analiștii apreciază că aceste dezvăluiri
(inclusiv interceptări de comunicații fixe și mobile) nu ar fi fost posibile fără sprijinul unor
servicii de informații occidentale. Aceiași analiști consideră că Occidentul s-a implicat în
răsturnarea guvernării lui N. Gruevski ca urmare a deschiderii pentru pătrunderea
Moscovei în țară (prin construcția unei ramuri a gazoductului „South Stream”).
Guvernarea instalată la Skopje în vara anului 2017 a reconfirmat orientarea pro-
occidentală a țării și s-a arătat dispusă la compromis privind numele țării, după care în
2018 a făcut primul pas major, prin încheierea (17.06.2018) „Acordului de la Prespa”, care
presupune, între altele schimbarea numelui constituțional în „R. Macedonia de Nord”.
Deși fosta guvernare și Moscova consideră că venirea la putere a guvernării SDSM
și implementarea Acordului de la Prespa s-au făcut cu încălcarea legislației 8, partenerii
occidentali (SUA și UE) încurajează autoritățile de la Skopje pe această cale și promit
integrarea rapidă în NATO și demararea negocierilor de aderare la UE. În acest context,
Rusia a reluat acuzațiile, potrivit cărora votul (”pozitiv”) în parlamentul macedonean (din
seara de 19.10.2018) privind demararea procesului de modificare a Constituției
R.Macedonia în conformitate cu Acordul de la Prespa a fost obținut în urma unor acțiuni
de șantajare a opt deputați ai actualei opoziții 9.

8
Un referendum pe această temă, din 30.09.2018, a fost invalidat, ca urmare a slabei participări la vot, dar
peste 90% din cei ce au participat au votat în favoarea „Acordului de la Prespa”.
9
Actuala putere avea nevoie de votul a cel puțin opt deputați ai opoziției. Potrivit VMRO-DPMNE și
Moscovei, votul acestora a fost obținut prin presiuni și șantaj: trei dintre ei au fost eliberați din arest și li s-ar fi
promis încetarea urmăririi penale pentru o presupusă tentativă de răsturnare prin forță a ordinii
constituționale, iar împotriva altor doi ar putea înceta urmărirea penală pentru acuzații de corupție.
12
 Votul pozitiv pentru Acordul de la Prespa și modificarea Constituției (cu schimbarea
numelui țării) deschid calea pentru integrarea rapidă a țării în NATO și începerea
negocierilor oficiale de aderare la UE.

1.3.7. Muntenegru
Până prin 2012, Muntenegrul intrase destul de adânc în sfera de interese a
Moscovei, investitorii ruși achiziționând aproape o treime din litoralul muntenegrean
(terenuri, spații de cazare) și impunând o „societate rusă paralelă”: instituții de tip școlar,
presă în limba rusă, asigurări medicale paralele, flux impresionant de turiști, chiar zone cu
acces limitat / selectiv. Începutul pătrunderii capitalului rusesc l-a constituit achiziționarea
în 2005 de către oligarhul Oleg Deripaska (prin CEAC și En+) a Combinatului de Aluminiu
de la Podgorica/KAP (în condiții suspecte, încă neelucidate complet), dar ulterior cele
două părți s-au acuzat reciproc de neîndeplinirea obligațiilor contractuale. În final, în 2013,
KAP a intrat în insolvență și apoi în faliment, fiind instituită o nouă administrație de către
statul muntenegrean, iar părțile își caută dreptatea în fața instanțelor internaționale. În
2014, KAP a fost reprivatizat, fiind cumpărat de o companie muntenegreană (Uniprom
Nikšić doo, aflată în proprietatea omului de afaceri muntenegrean Veselin Pejović),
magnatul rus refuză să plătească despăgubirile acordate statului muntenegrean de
instanțele de arbitraj internaționale, iar Podgorica încearcă să recupereze sumele prin
confiscarea unor proprietăți ale magnatului din industria de turism din Muntenegru.
Odată cu orientarea fermă a Muntenegrului spre NATO și UE și refuzul de a permite
Moscovei utilizarea în scopuri militare a unei părți a portului Bar, Podgorica s-a confruntat
cu presiuni din partea F. Ruse (de la amenințări cu reducerea drastică a numărului de
turiști ruși pe litoralul muntenegrean și a investițiilor ruse, până la amenințări că, după
aderarea la NATO, Muntenegrul va deveni o „țintă legitimă” pentru Moscova). Tensiunile s-
au accentuat după alinierea Muntenegrului la sancțiunile occidentale împotriva F. Ruse, în
urma anexării de către aceasta a Crimeii și a acuzațiilor de implicare în criza din estul
Ucrainei.
Tensiunile și acuzațiile dintre cele două părți au culminat în octombrie 2016, când
Podgorica a acuzat elemente ruse (două cadre ale serviciului rus de informații militare,
GRU10) de organizarea unei tentative de lovitură de stat în Muntenegru în ziua alegerilor
parlamentare, 16.10. Lovitura de stat ar fi urmat să fie executată de mai mulți cetățeni
sârbi și muntenegreni și presupunea ocuparea sediului parlamentului muntenegrean,
invalidarea alegerilor și asasinarea premierului în funcție la acea dată (Milo Ðukanović).
Conducătorul militar al puciștilor, potrivit rechizitoriului procuraturii speciale muntenegrene,
ar fi un cetățean sârb, general de poliție în rezervă, fost comandant al Jandarmeriei
Serbiei (Bratislav Dikić).
Oficialii de la Moscova au negat orice implicare în presupusa tentativă de lovitură
de stat, dar nu au dat curs solicitărilor justiției muntenegrene de a-i preda pentru audieri pe
cei doi suspecți ruși și un suspect muntenegrean, care a cerut azil în Rusia.
În acest caz, Podgorica a avut o atitudine confuză față de Belgrad, care i-a furnizat
o serie de detalii și probe, privind pregătirile pentru lovitura de stat, care s-au desfășurat
pe teritoriul Serbiei, astfel că oficialii de la Belgrad nu au fost ținta acuzațiilor. Totuși,

10
Unul dintre suspecți, identificat inițial ca Eduard Șirokov, iar mai apoi ca Eduard Șișmakov, a fost diplomat
militar la ambasada rusă de la Varșovia.
13
mass-media a vehiculat informația că Serbia ar fi permis evacuarea în regim de urgență
de la Belgrad în F.Rusă a unor suspecți ruși (în urma/cadrul unei vizite la Belgrad a
secretarului Consiliului de Securitate Națională al F.Ruse, la 26.10.2016).
În 2018, șeful procuraturii speciale muntenegrene și-a nuanțat acuzațiile, subliniind
că nu este acuzată conducerea de stat de la Moscova, ci doar elemente din serviciile
secrete ruse, dar că acestea nu trebuie protejate de către statul rus, deoarece atunci se
ajunge la concluzia că este implicat și statul rus.
În octombrie 2018, militari muntenegreni (un pluton de infanterie, ofițeri de stat
major) au participat la exercițiul de amploare al NATO din Norvegia („Trident Juncture
2018”), iar Podgorica a reconfirmat și participarea în viitor la prezența înaintată a NATO
din Letonia și la misiunea NATO din Irak, dar aceste planuri nu au fost nici detaliate, și nici
implementate. Nu în ultimul rând, Podgorica va crește gradual bugetul alocat apărării,
pentru a ajunge în 2024 la 2% din PIB.
Negocierile de aderare a Muntenegrului la UE au demarat în iunie 2012, de atunci
fiind deschise 30 de capitole de negociere, dintre care trei au fost închise provizoriu.
Toate acestea demonstrează intrarea fermă a Muntenegrului nu în sfera de
influență, ci în structurile NATO, și implementarea reformelor necesare pentru integrarea și
în UE.

1.3.8. România
După căderea comunismului și desființarea Tratatului de la Varșovia, Bucureștiul a
optat ferm pentru comunitatea europeană și euroatlantică, definind SUA ca pe un partener
strategic.
Analiștii străini consideră că România se află sub o puternică influență occidentală
(americană), exprimată îndeosebi în domeniile securității și apărării (baza militară de la
Mihail Kogălniceanu, „scutul antirachetă” de la Deveselu, mari unități și comandamente
NATO pe teritoriul național, participarea la prezența înaintată a NATO din alte țări, exerciții
comune de amploare pe teritoriul național și în străinătate, achiziții de tehnică militară
occidentală etc.).
De cealaltă parte, relațiile Bucureștiului cu Moscova sunt departe de a avea un curs
ascendent sau măcar ”normal”. În ultima perioadă, România este criticată frecvent de
către oficialii ruși pentru „scutul de la Deveselu”, care a fost nominalizat în mai multe
rânduri ca o„”țintă legitimă pentru Moscova”, în cazul unui conflict militar cu Occidentul.
Moscova monitorizează atent (chiar agresiv) navele militare ale NATO care intră în Marea
Neagră și execută exerciții cu forțele navale românești și bulgare, iar în mai multe rânduri
a fost nevoie de interceptarea de către forțele aeriene aliate (dislocate temporar în
România) a unor avioane rusești care zburau la limita spațiului aerian al României
(avioane spion care monitorizau exercițiile aliate sau bombardiere strategice care testau
reacția aliată la apropierea de spațiul aerian român/aliat deasupra Mării Negre).

1.3.9. Serbia
După schimbarea de regim de la Belgrad din octombrie 2000 (în urma unor
demonstrații, cu sprijinul ”Occidentului”, este înlăturat de la putere Slobodan Milošević), iar
R.F.Iugoslavia (formată din R.Serbia și R.Muntenegru) și apoi (din iunie 2006) R.Serbia
aleg un curs pro-occidental și democratic.

14
 Paradoxal, această nouă orientare nu are niciun efect asupra crizei din Kosovo și
Metohija (KiM), astfel că opțiunea etnicilor albanezi pentru independență este sprijinită de
către majoritatea statelor membre ale NATO și UE, iar discuțiile și negocierile privind
identificarea unei soluții de compromis se soldează cu un eșec, autoritățile provizorii de
autoguvernare de la Priština recurgând la Declararea unilaterală a independenței (UDI).
Intrarea parțială Serbiei în sfera de influență a F.Ruse (în pofida opțiunii de
integrare în UE) a fost accelerată de UDI și de recunoașterea rapidă a UDI de către statele
membre ale NATO și UE. Pentru a preveni acest lucru, Belgradul a considerat că singura
barieră împotriva aderării Kosovo la ONU și la alte organizații internaționale este F.Rusă,
care s-a angajat că va face uz de dreptul său de veto în Consiliul de Securitate al ONU
(pentru a bloca anularea sau modificarea Rezoluției 1244/1999 sau adoptarea uneia noi,
care să recunoască independența statului kosovar).
Foarte probabil, din această cauză Serbia a acceptat încheierea unui acord de stat
cu Rusia în domeniul energiei (25.01.2008), care prevedea cumpărarea de către Gazprom
(prin Gazprom Neft) a companiei naționale sârbe de petrol și gaze naturale, Naftna
industrija Srbije (NIS), modernizarea și extinderea unui depozit de gaze naturale din
Vojvodina (Banatski Dvor) și construcția pe teritoriul Serbiei (Centrale) a unei ramuri a
gazoductului South Stream. Pe lângă faptul că Belgradul a recurs la încheierea unui acord
de stat pentru a evita organizarea unei licitații pentru achiziționarea pachetului majoritar al
NIS (51%), ceea ce a provocat frustrarea partenerilor occidentali ai Serbiei, Gazprom a
obținut o serie de clauze care îi asigurau o poziție favorizată pe piața sârbă de petrol și
gaze (până în 2012). În context, merită subliniat că acordul a fost semnat de „guvernarea
democrată”, condusă de Partidul Democrat și președintele Boris Tadić (până în 2012).
În tot acest timp, Serbia respinge independența Kosovo și își reafirmă hotărârea
fermă de aderare la UE și de parteneriat cu NATO. Acesta debutează în 2006, prin
aderarea Serbiei (odată cu Muntenegrul) la Programul Parteneriat pentru Pace (PfP)
(decembrie 2006), dar cu declararea „neutralității militare a Serbiei” în decembrie 2007 și
cu alegerea ca Planului individual de participare la parteneriat (IPAP) să fie forma cea mai
înaltă de colaborare dintre Belgrad și NATO. Ulterior, autoritățile R.Serbia resping în mai
multe rânduri ideea de aderare la NATO.
Practic, simultan cu participarea la PfP, Serbia încheie un acord de „Parteneriat de
Stat” cu SUA (septembrie), în baza căruia se instituie o colaborare în domeniul apărării cu
Garda Națională din Ohio (prima activitate concretă, vizita în Serbia a unei delegații din
Ohio, se realizează în septembrie 2007).
În aceste condiții, Serbia pendulează între Vest și Est, atât în plan politico-
diplomatic, cât și în domeniile securității, apărării și economiei.
Odată cu schimbarea de regim de la Belgrad din 2012 și ajungerea la putere a
progresiștilor (SNS, Aleksandar Vučić) și socialiștilor (SPS, Ivica Dačić), politica
Belgradului de „neutralitate militară” devine mai „pronunțată” și se concretizează prin
obținerea (2013) de către Serbia a statutului de observator la Organizația Tratatului de
Securitate Colectivă (OTSC-ODKB) a Comunității Statelor Independente (CSI) și
încheierea unui parteneriat strategic cu F.Rusă (o declarație în acest sens fiind semnată la
Soci de președinții Vladimir Putin și Tomislav Nikolić).

15
 De atunci, Belgradul are grijă să realizeze un „echilibru” între activitățile militare cu
NATO și state membre ale NATO și UE și, respectiv, cu F.Rusă și alte state membre ale
OTSC și CSI.
Probabil, tot ca urmare a sprijinului Moscovei în dosarul kosovar, dar și în alte
situații (rezoluția britanică din iulie 2015 privind genocidul de la Srebrenica, din Bosnia și
Herțegovina), R.Serbia nu se alătură sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei și amână,
astfel, alinierea la politica externă și de securitate comună a UE, deși a început negocierile
oficiale de aderare la UE (ianuarie 2014).
Cu sprijinul Rusiei, Serbia speră să blocheze aderarea „R.Kosovo” la ONU și să fie
păstrată în provincie misiunea ONU (UNMIK). Totodată, pentru garantarea drepturilor și a
proprietăților sârbilor din KiM, Belgradul vrea înființarea Asociației Municipalităților Sârbe
din Kosovo (ZSO), cu competențe executive, legislative și de reprezentare (inclusiv în plan
internațional) – cam la fel cum Rusia dorește statut special pentru Transnistria. Priština și
Occidentul se opun acordării acestor competențe pentru ZSO și acceptă doar înființarea
ZSO ca o asociație care să faciliteze cooperarea pe orizontală între municipalitățile cu
populație majoritară sârbă din Kosovo.
Lupta dintre Est și Vest legată de Kosovo se răsfrânge și asupra evoluțiilor în
domeniul apărării și securității. În timp ce statele membre ale NATO și UE care au
recunoscut independența Kosovo au susținut transformarea Forțelor de Securitate ale
Kosovo / KSF (structură cu rol de protecție civilă) într-o armată, Moscova, în acord cu
poziția Belgradului, se opune procesului și susține poziția R.Serbia, că în Kosovo poate să
existe o singură forță armată, KFOR, iar transformarea KSF în armată contravine flagrant
Rezoluției 1244/199 a Consiliului de Securitate al ONU și Acordului tehnico-militar de la
Kumanovo, între NATO și R.F.Iugoslavia.
Eforturile Serbiei sunt încurajate de schimbarea (nuanțarea) poziției actualei
administrații de la Washington față de statutul Kosovo: din 2018, Administrația Trump este
dispusă să lase Belgradul și Priština să ajungă la un acord, după care își vor prezenta
poziția. În context, s-ar părea că Washingtonul nu ar exclude nici anumite „corecții
teritoriale”, dacă acestea ar fi convenite de Belgrad și Priština. Deși astfel de corecții au
fost convenite de Serbia și Kosovo sub forma unui schimb de teritorii, înțelegerea nu a
continuat din cauza poziției Germaniei.
În aceste condiții, Serbia rămâne în suspensie, între Vest (aderarea la UE) și Est
(sprijinul Moscovei în dosarul kosovar).

1.3.10. Turcia
Deși în partea europeană se află doar 3% din teritoriul turc, Ankara dorește să se
impună ca putere regională, odată cu slăbirea șanselor de a adera la UE.
În spațiul Balcanilor de Vest, Turcia își promovează interesele în plan politico-
diplomatic (frecvent, prin intermediul unor reuniuni trilaterale: Bosnia și Herțegovina-
Turcia-Croația, Bosnia și Herțegovina-Turcia-Serbia, Turcia-Albania-Kosovo), dar și în
plan economic (investiții în fabrici sau proiecte de infrastructură) și cultural (construcții sau
renovări de moschei sau centre culturale).
Un obstacol în realizarea acestor planuri este existența în state din Balcani a unor
instituții care în opinia Ankarei ar fi legate de FETO și Fethullah Gülen. Din această cauză,
Ankara exercită presiuni pentru extrădarea în Turcia a liderilor unor astfel de instituții, ca și

16
pentru interzicerea acelor instituții. Astfel de acuzații sunt aduse mai ales autorităților
comunității islamice de la Tirana.
În Bosnia și Herțegovina, principalul partener al Ankarei este cel mai mare partid
boșniac, Partidul Acțiunii Democrate (SDA, condus de Bakir Izetbegović). Frecvent, liderul
SDA face apel la imaginea și autoritatea Ankarei și a președintelui turc, Recep Tayyip
Erdoğan, pentru a câștiga capital politic, iar această politică a dat rezultate până acum. În
această țară Turcia susține Comunitatea Islamică (condusă de reis-ul-ulema Husein
Kavazović) și încearcă să contracareze influențele Wahhabi, promovate de Arabia Saudită
și alți aliați ai acestora (influența Wahabi și Salafi se manifestă prin intermediul unor
organizații religioase „paralele” și chiar prin societăți închise, unde sunt promovate principii
similare „Califatului”).
În R.Serbia (Serbia Centrală și Vojvodina), Ankara mediază între cele două
comunități islamice, ca și între populația majoritară și populația boșniacă (musulmană). În
context, sunt sprijinite financiar proiectele de infrastructură vizând dezvoltarea regiunii
Sandjak (pentru această regiune, Belgradul preferă termenul „Regiunea Raška”), un
accent fiind pus pe construcția unor autostrăzi.
Concomitent, Ankara militează pentru îmbunătățirea relațiilor atât între comunitățile
boșniacă și sârbă din Bosnia și Herțegovina, cât și a celor dintre R.Serbia și Bosnia și
Herțegovina, sens în care promite finanțare pentru una dintre ramurile unei autostrăzi care
să lege Belgradul de Sarajevo.
În Kosovo, Turcia susține comunitatea islamică tradițională și eforturile
guvernanților de la Priština de afirmare a statalității. Colaborarea cu „statul kosovar” este
variată, la fel ca și sprijinul Ankarei pentru instituțiile de la Priština (inclusiv pentru Forțele
de Securitate ale Kosovo / KSF, cărora le acordă consultanță și sprijin pentru instruirea
cadrelor și pentru înzestrarea cu tehnică și echipamente). Ankara susține financiar
(re)construcția de moschei și centre culturale.
Pătrunderea Ankarei în unele state și entități din Balcanii de Vest (Sandjak, FBiH,
Kosovo) este favorizată de procesul lung și dificil de integrare a statelor acestei regiuni în
UE, ca și de condiționările permanente legate de acest proces.
Este probabil ca Occidentul să fie îngrijorat de eventuala conjugare a eforturilor
Ankarei și Moscovei de (re)dobândire a influenței în state și regiuni din Balcanii de Vest,
dar momentan nu se constată aspecte concrete ale unui astfel de curs de acțiune și nici o
acțiune coerentă de contracarare a unui astfel de curs.

1.4. Concluzii

Statele din Balcani nu au aceeași poziție, și nici același rol și loc în conjunctura
geopolitică a regiunii, în condițiile în care aici se întrepătrund interese și acțiuni ale mai
multor factori geopolitici, din Vest (SUA, NATO, UE și unele state membre ale NATO/UE)
și din Est (F.Rusă, China, Turcia).
Albania, Bulgaria, Croația, Grecia, Macedonia de Nord, Muntenegru, România și
Slovenia fac parte din sfera de influență occidentală, fiind membre cu drepturi depline sau
aspirante la statutul de membre ale NATO și UE (Albania și Muntenegrul încă negociază
aderarea la UE, Macedonia de Nord aspiră la ambele structuri).

17
 Bosnia și Herțegovina este un stat sui generis, care funcționează cu dificultate și se
menține doar cu sprijin internațional (OHR, EUFOR „Althea”). Factori din R.Srpska doresc
destrămarea statului bosniac și independența entității sau unirea R.Srpska cu Serbia.
Cercuri de la Banja Luka vor continua să facă o paralelă între independența Kosovo și
independența R.Srpska și să ceară eliminarea „factorului străin” din Bosnia și Herțegovina
și din instituțiile bosniace (OHR, Curtea Constituțională a BiH).
Serbia prezintă de asemenea un specific important, deoarece nu controlează o
parte din teritoriul său și a optat simultan pentru integrarea în UE și pentru neutralitatea
militară față de blocurile militare existente. Aderarea la UE, însă, este condiționată mai
mult sau mai puțin deschis de soluționarea clară și durabilă a dosarului kosovar, respectiv
de semnarea unui acord juridic între Belgrad și Priština, fără ca, până în prezent, să fie
prezentat vreun proiect al acestui acord. Chiar și după aderarea la UE, este de așteptat ca
Serbia să aibă poziții specifice față de Rusia. Poziția Belgradului față de (aderarea la)
NATO este influențată de modul de soluționare a dosarului kosovar și de implicarea NATO
în transformarea KSF în forțe armate ale Kosovo. Este probabil, de asemenea, ca Serbia
să manifeste în continuare o deschidere mai mare față de interesele și investițiile chineze
în Europa și spațiul balcanic (prin proiectele „16+1” și „OBOR”). Colaborarea politică și
economico-comercială sârbo-chineză este la un nivel ridicat.
Kosovo, deși a fost recunoscut ca stat independent de către majoritatea statelor
membre ale NATO și UE, nu poate adera la aceste două organizații, și cu atât mai puțin la
ONU, din cauza opoziției (încă) ferme a Belgradului și Moscovei. Astfel, independența
„R.Kosovo” este reală pentru majoritatea teritoriului kosovar, dar nu și în cele patru
municipalități sârbe de la nord de râul Ibar11.
Macedonia de Nord a depășit obstacolul legat de nume și va face progrese mai
rapide în parcursul european și euroatlantic, prin aderarea la NATO în 2019 și începerea
negocierilor de aderare la UE tot în 2019. După depășirea reținerilor Franței. O astfel de
evoluție ar diminua / elimina pârghiile de influență ale Moscovei în această țară.
Mai ales după puciul eșuat împotriva președintelui turc, Ankara s-a depărtat de
aliații occidentali tradiționali și caută cooperarea cu Rusia în domenii de interes comun
(relații comerciale și turistice, criza din Siria, livrări de armament și tehnică militară). La
această atitudine este probabil să fi contribuit și procesul (prea lung / zadarnic) de aderare
a Turciei la UE, însoțit de numeroase condiționări și critici, mai ales cu privire la
(ne)respectarea drepturilor omului în Turcia. Cu R.T.Erdoğan la putere, evoluțiile din
Turcia nu mai sunt previzibile, iar Turcia nu mai este aliat sigur al Occidentului (SUA,
NATO).

11
Leposavić, Mitrovica Nord, Zubin Potok și Zvečan.
18
Tema 2
Componentele mediului de securitate
2.1. Mediul de securitate internațional ca sistem mare
Globalizarea impune noi abordări în gestionarea schimbării de orice natură. În
relațiile internaționale, în controlul crizelor, în confruntările armate și în soluționarea
conflictelor, cu folosirea tuturor instrumentelor aflate șa dispoziția societății, într-o gamă
exhausitvă, nu limitată la soluțiile tradiționale din domeniul securității. La începutul
Milieniului III, omenirea este grăbită și confuză, în continuă şi rapidă transformare, iar
caracteristici precum dinamismul, flexibilitatea, extremismului, globalizarea, emergenţa,
complexitatea, populismul, radicalismul şi criza perpetuă nu par a fi suficiente pentru a
înțelege, a descrie și a gestiona schimbările care se petrec în mediul de securitate
internaţional şi care influenţează toate domeniile vieţii sociale, pe toate meridianele
globului, inclusiv în Balcani. Sud-estul Europei nu este cu nimic deosebit, atât în ceea ce
privește confuzia factorilor de decizie politică, precum și incoerența interferențelor externe
în evoluțiile statelor din Balcani.
Cine formează, totuși, peisajul și dinamica mediului de securitate al începutului de
Mileniu III? Care sunt aceste componente în sud-estul Europei.
În teoria modernă, mediul de securitate este considerat un sistem, deci o colecție
de elemente aflate în interconexiune, elemente grupate împreună printr-un factor de
coeziune, de interes comun. Acest element comun definitoriu poate fi slujirea unei valori
comune, o ideologie sau o doctrină, poate fi competiția pentru resurse, urmărirea aceluiași
deziderat, sau conviețuirea în același spațiu geografic. Se spune că o țară face politica
geografiei sale, sau, cum spun englezii, „mă situez acolo unde stau” (I stand where I sit).
Aceasta este baza geopoliticii și în Balcani, țările fac politica ce decurge din situarea lor
geografică. Bineînțeles, la aceasta se adaugă și alți factori, cum ar fi cel religios, cel
economic, cel demografic, dar toate acestea se subsumează geografiei.
Pentru sistemele mari, părțile se pot grupa pe sub-sisteme definite, la rândul lor, pe
coordonate / factori caracteristici care definesc aceste grupări. Astfel, de exemplu, în sud-
estul Europei se disting țările din Balcanii de Vest, sau țările balcanice membre NATO.
Am anticipat denumind țările ca fiind componente ale mediului de securitate. Dar
care sunt, de fapt, părțile sistemului mediului de securitate? Fiind vorba despre un sistem
mare, se poate considera, ab initio, că există, de fapt, categorii de elemente componente.

2.2. Subsistemul actorilor din mediul de securitate

Cuvântul „element” din definiția sistemului mediului de securitate arată, în mod
evident, că o categorie esențială de componente este constituită din subiecții / actorii care
se manifestă în mediul de securitate internațional. Acești actori respectă factorul de
coeziune care i-a inclus în sistem, de exemplu își îndeplinesc, fiecare, propriul rol în
domeniul politic, economic, ideologic, religios sau militar / de securitate. Deci, o categorie
esențială de componente este constituită din actorii prezenți în mediul de securitate,
considerat în termenii cei mai generali, urmărindu-și, fiecare, propriul interes de natura
securității.
19
 În plan teoretic general, în regnul animal, diversitatea de actori este descrisă de
biologie pentru fiecare mediu (terestru, acvatic și aerian) și fiecare biocenoză. Apoi, se
pot exemplifica actori în comunități umane restrânse (de exemplu, o tabără de refugiați)
sau situații particulare (ostaticii dintr-o bancă în curs de a fi jefuită). Însă, în demersul de
față, prezintă interes actorii care se manifestă în mediul de securitate global. Mai precis,
ne interesează actorii din mediul de securitate sud-est european. Dacă definim actori
care fac parte strict din spațiul definit geografic, trebuie subliniat că sistemul de
securitate include și actori care nu sunt prezenți geografic în Peninsula Balcanică, dar
care se manifestă în mediul de securitate al Europei de Sud-est.
Am constatat că fenomenul globalizării amplifică numărul şi diversitatea actorilor /
entităţilor active în mediul de securitate global. În afară de statele suverane, în timp, au
apărut actori non-statali relevanţi, cum ar fi organizaţiile neguvernamentale (Amnesty
International, Greenpeace, Médicins sans frontières, Save the Children sau organizații
minuscule – doi clowni și un camion), organizaţiile internaţionale (ONU, NATO,
Organizaţia Statelor Americane, Uniunea Africană, Conferința Statelor Islamice, etc),
organizaţii teroriste transfrontaliere (Al-Qaida, Statul Islamic / ISIS / DAESH, Boko
Haram), mişcări de eliberare, insurgente sau secesioniste, chiar indivizi (Maica Tereza,
George Soros, Dalai Lama). Complexitatea actorilor se întinde, deci, de la simpli
indivizi12 până la sisteme sociale complexe, cum sunt statele, guvernele, organizaţiile de
securitate colectivă sau serviciile de intelligence. Relevanţa noilor actori este conferită de
calităţile acestora, de potenţialul lor de susţine interacţiuni şi de a genera modificări ale
mediului de securitate, perturbații de sistem care pot fi percepute ca pericole de către
alte entități.
Caracteristicile acestor subiecți / actori pot fi intrinseci sau de relaționare și
determină rolul și acțiunile lor în mediul de securitate. Trecerea lor în revistă aduce
beneficiul de a contura capacitatea lor de a interacționa în cadrul criticalității sistemului
adaptiv complex al securității internaționale.
Caracteristicile primare, de bază, descriu capacitățile definitorii ale actorilor. Pentru
că, în domeniul relațiilor politice internaționale, atenția este încă îndreptată, primordial,
către state ca actori principali ai mediului global de securitate, capacitățile acestora sunt
incluse în domeniile consacrate ale analizei de intelligence: date biografice (ale liderilor),
situația economică, informații sociologice (demografie, cultură, stabilitate socială),
transporturi și telecomunicații, geografie (elemente definitorii, infrastructură critică,
geografie militară), forțele armate, informații politice (partide, curente politice, tendințe),
date tehnico-științifice, listă căreia i se asociază, în limba engleză, acronimul
BESTMAPS13, ca artificiu de mnemotehnică. Alte curente de gândire includ informațiile
politice în secțiunea sociologică și adaugă, separat, serviciile de informații. Tot în domeniul
militar, în limba română aceste categorii de informații sunt studiate pentru actori din Zona
de Interes Strategic numiți sisteme, suma domeniilor fiind prescurtată PMESII, pentru
sisteme politice, militare, economice, sociale, de infrastructură și de informații. Aceste
caracteristici vor fi detaliate în Tema următoare.

12
De fapt, pe un alt plan, chiar creierul uman este un sistem complex, aşa că expresia simpli indivizi trebuie
considerată în context.
13
Biography, Economy, Sociology, Transportation and Telecommunications, Military geography, Armed
forces, Political information, Science,
20
 Trebuie spus că, în cadrul fiecărui actor statal, trebuie urmăriți și actori subsidiari
relevanți în mediul de securitate, cum ar fi partidele politice, forțele armate, instituții de
securitate, corpul legislativ, personalități importante / formatori de opinie, agenții de presă.
La nivelul statelor, suma caracteristicilor / capacităților definește puterea de stat.
Statele din Balcani, ca actori în mediul de securitate sud-est european, au fost
menționate în Tema anterioară, iar actorii subsidiari în plan intern vor fi studiați pentru
fiecare țară în parte.

2.3 Subsistemul interacțiunilor manifestate în mediul relațiilor

internaționale
În afară de actori, următoarea categorie de componente ale sistemului adaptiv
complex mare numit mediul de securitate, derivată tot din definiția sistemului, sunt
interacțiunile. Acestea compun subsistemul manifestărilor actorilor, ca expresie a voinței
acestora, sub imperiul intereselor lor, în raport cu alți actori, dar și în funcție de
circumstanțele determinate de realități obiective ale mediului relațiilor internaționale.
La rândul lor, interacțiunile prezintă o diversitate mare, clasificată după multe criterii,
mai jos exemplificate în sensul cel mai larg. Între acestea se numără:
- după tipurile de actori: la animale avem simbioză, vânătoare, relații de turmă, etc; la
oameni avem prietenie, ură, relații de familie, dragoste, relații asociative, politețe,
complicitate, crime, prietenie, etc; la state - relații comerciale, politice, militare,
diplomație cu concretizare în tratate, schimburi, războaie, negocieri, etc;
- după complexitate pot exista relații și interacțiuni simple sau sofisticate.
Astfel de interacțiuni generale sunt:
- regulile: limitări și structurări ale interacțiunilor de rang secundar, cum ar fi
regulile jocurilor, constituțiile naționale, legile, tratatele, principiile, protocoalele,
memorandumuri de înțelegere, declarații comune, Conceptul Strategic al NATO, acte de
proprietate, acte de stare civilă, alte acte juridice și administrative;
- rolurile (atitudini, hegemonie, dominare, parteneriat, aliați, mamă, tată, profesor –
student, vecinătate, sclavia, inamici, șefi, prieteni, iubiți);
- relații cinetice-informaționale: vizite, războaie, federalizare, Brexit-ul, discuții,
mesaje, comunicate, negocieri, mediere, activități electorale, naveta politică. În domeniul
militar, un astfel de fenomen cinetic subsumat războiului a fost semnalat încă de Carl
von Clausewitz, care a descris «fricţiunea» specifică războiului, de atunci numită
«fricţiunea clausewitziană»;
- fenomene sociale complexe: șomajul, migrația, terorismul, polarizarea socială,
globalizarea, extremismul, democratizarea, rasismul, traficul de droguri sau alte materiale
ilicite, crizele economice, proliferarea armamentelor, etc.
Interacțiunile pot crea noi actori: lăcustele formează roiuri, oamenii formează familii,
clanuri, popoare, dar creează și asociații, găști, partide politice, grupări de crimă
organizată, precum și națiuni care formează state, care pot forma, la rândul lor, alianțe sau
coaliții militare, se pot uni în uniuni cu statut de drept internațional, sau în ONU.
În privinţa interacţiunilor, trebuie subliniată accelerarea manifestării lor datorită
efectelor Erei informaţionale. Accelerarea interacţiunilor duce la o percepută «compresie
a timpului» şi la estomparea legăturii dintre cauză şi efect. De fapt, cauzalitatea nu poate

21
dispărea, lucrurile se întâmplă din anumite motive, dar cauzele nu mai sunt singulare şi
imediate, nu mai sunt evidente, cum se întâmplă într-o logică newtoniană (liniară). Apare
astfel nelinearitatea, proprietate esenţială a sistemelor complexe, pentru că diminuează
predictibilitatea riscurilor, întrucât efectele sunt disproporționate față de cauze.
Interacţiunile dintre entităţile active în sistemul de securitate global pot fi de
intenstate variabilă, de la ignorare reciprocă (interacţiune zero), la acţiuni simple, cum ar
fi declaraţiile, care pot genera lămuriri sau apropieri, până la acţiuni complexe, cum ar fi
asocierea statelor în alianţe sau coaliţii militare, dar și situațiile tensionate, de criză,
desfăşurarea de conflicte armate deschise.
Astfel, intensitatea interacțiunilor are o importanță deosebită, pentru că interacțiunile
intense nedorite reprezintă chiar pericolele pe care actorii încearcă să le evite sau a căror
consecințe încearcă să le diminueze.
Mai mult decât acţiunile complexe chiar, interacţiunile dintre actorii de pe scena
mediului de securitate internaţional pot evolua până la fenomenele sociale complexe
menționate mai sus, unde chiar identitatea actorilor este estompată, parametrii
interacţiunilor subsecvente sunt greu sau imposibil de definit, dar efectele asupra
mediului de securitate sunt majore.
Pe de altă parte, interacțiunile se pot combina între ele și generează interacțiuni
de grad subsecvent (secundare, terțiare, etc.) complexe. De exemplu, comunitatea
internațională a dorit să limiteze atrocitățile războaielor și a impus reguli internaționale
limitative (cum sunt convențiile internaționale de interzicere a armelor chimice și a
minelor antipersonal, sau altor tipuri de armament). Ca răspuns, actorii recurg la forme
neconvenționale / neclausewitziene de acțiune, care să le pună la adăpost de
responsabilitățile politice internaționale. Astfel a apărut războiul hibrid, cu manifestări
neconvenționale, cum sunt cele de domeniul războiului informațional, sau cu forțe
anonime (omuleții verzi din Ucraina, fără elemente de identificare). De asemenea,
războiul trolilor sau atacurile cibernetice, ai căror autori sunt greu de identificat și
documentat cu acuratețe și cu valoare juridică, toate creează incertitudine în privința
sistemelor cibernetice vulnerabile. Pe de altă parte, fenomene sociale naturale, cum sunt
protestele de stradă, au fost confiscate de multe ori, în ultimul timp, de către
coordonatori greu de identificat și documentat. De exemplu, evoluția fenomenului
„primăvara arabă”, de la sinuciderea comerciantului tunisian ți protestele din Piața Tahrir
din Istanbul (în Balcani), până la războiul civil, apoi internațional din Siria, sau protestele
din Europa, de la revoluțiile portocalii oneste la mișcările anarhice ample tip Vestele
galbene sau „Occupy Wall Street”.
Interacțiunile fiind de natură acțională, intră în domeniul strategiei și vor fi detaliate
în Partea a doua a cursului.

2.4. Condițiile obiective ale mediului de securitate

Ar mai fi și alte categorii de componente ale mediului de securitate?
Definiția sistemului menționează doar părți în interconexiune, nimic altceva. De
aici am putut deduce categoriile de actori și de interacțiuni în mediul de securitate. Este
necesară, totuși, atenție asupra unui aspect: categoria actorilor include subiecți cu voință
proprie, ființe vii: animale, oameni sau structuri formate de acestea. Pot oare entități
inanimate să constituie componente ale mediului de securitate? Se poate identifica, însă,
22
și o categorie aparte de componente ale mediului de securitate, categorie formată de
condițiile obiective de mediu / de sistem, aspecte limitative ale mediului de securitate.
În această categorie de condiții obiective de mediu în calitatea de componente ale
sistemului mediului de securitate pot intra următoarele:
a) Geografia. Munții, mările, strâmtorile, râurile navigabile, trecătorile montane și
alte forme de relief au avut întotdeauna un rol major în interacțiunile la nivel global și au
fost examinate în lucrări de valoare, de la Sun Tzu la Clausewitz și Mackinder. Situația
geografică a SUA, a Australiei, a Marii Britanii, Canadei sau Rusiei a avut consecințe
bine-cunoscute istoric în marile confruntări mondiale. La polul opus, în Mexic există
vorba «Sărmanul Mexic, așa departe de Dumnezeu și așa de aproape de Statele
Unite!», iar situarea Belgiei între Franța și Germania a prilejuit de două ori invadarea țării
pentru atacarea Franței, ceea ce a generat expresia «Asta-i soarta Belgiei!».
Geografia conduce la structurarea interacțiunilor, în domeniul militar se definește,
la nivel operațional, conceptul de Teatru de război / Teatru de Operații („o parte a
întregului spațiu al războiului, ale cărei laturi sunt protejate și care are prin aceasta o
anumită independență”), iar la nivel tactic sunt definite elementele topografiei militare. Ca
expresie a inter-relaționării dintre actori, interacțiuni și condițiile de mediu, se poate
ilustra faptul că, deseori, actorii interacționează cu condițiile de mediu, anume realizează
lucrări de amenajare a teritoriului pentru apărare, construind fortărețe, drumuri, canale,
aeroporturi, porturi, șanțuri de apărare. Nu ar fi nevoie de exemple, dar, cu mult înainte
de fortificațiile genistului francez Sébastien Le Prestre, marchiz de Vauban, a fost
construit Marele Zid Chinezesc, cu rol evident în mediul de securitate. În cursul
conflictelor armate, forțele militare chiar acționează pentru modificarea acestor condiții
de mediu în favoarea lor. Astfel de acțiuni se întind de la arsul holdelor și otrăvirea
fântânilor (tactica pământului pârjolit), până la distrugerea voluntară a digurilor de le
Fluviul Yangtze, de către forțele chineze, pentru a opri înaintarea trupelor japoneze în
centrul Chinei, sau distrugerea barajului de pe Râul Ruhr, de către aviația britanică.
Pentru a paraliza zona industrială principală a Germaniei naziste, ambele exemple
datând din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
b) Timpul. În privința interacțiunilor, parametrul timp are două valențe; resursă
(moment și durată) și ritm / cadență. Clausewitz arată: Cursul mai mult sau mai puțin lent
al acțiunii militare acordă... mai mult sau mai puțin timp pentru un calcul al probabilităților
în funcție de împrejurările date” și „Ora zilei acționează asupra luptei prin diferența între
zi și noapte... Pentru planul unei bătălii mari, este o mare deosebire dacă începe
dimineața sau după-amiaza”.
În afară de ciclurile zi / noapte, metrica parametrului timp mai include ciclurile
sistemice (an financiar, anul școlar), cicluri electorale, cicluri naturale (anii, sezoanele,
cicluri agricole), iar în operații militare sunt definite cicluri operaționale.
c) Norocul. Da, componentele de condiții obiective / de mediu sunt mai ciudate,
dar norocul are, cu siguranță, importanță în interacțiunile din mediul de securitate.
Norocul poate fi descris ca incidența de evenimente dincolo deoarece posibilitate umană
de a fi determinate, anticipate, deși, probabil, au o cauzalitate și un determinism care
sunt nedeslușite. În interacțiuni intense, cum este războiul, dar și rotația ruletei sau a
butoiului pistolului Colt în cazul «ruletei rusești», norocul se manifestă mai clar, iar
dinamica devine imprevizibilă. Potrivit lui Clausewitz, „nu există nicio activitate umană

23
care să se afle atât de constant și de general în contact cu hazardul ca războiul”, iar
Napoleon a spus că preferă un general norocos unui general cu experiență. Se mai
poate adăuga urarea colocvială «Îți doresc noroc, pentru că sănătate și bogăție aveau și
cei de pe Titanic!».
d) Starea vremii, fenomene extreme. Clausewitz include starea vremii în
categoria norocului, dar probabil că Starea vremii constituie o componentă separată,
pentru că acționează mai predictibil decât norocul și beneficiază de o știință dedicată –
meteorologia, și de măsuri consacrate de contracarare / protecție.
Oricum, fenomenele meteorologice intervin uneori în evenimentele internaționale.
Astfel, o furtună a salvat Japonia de invazia mongolă, în secolul XIII. De asemenea,
furtuna din Pădurea Teutoburgică, din anul 8 d.C., a cauzat pierderea a trei legiuni de
către romani în fața a 15 000 de germani conduși de Arminius și a anulat șansele ca
Roma să subjuge triburile germanice. Ca urmare, Europa a rămas cu două tipuri de
civilizație – latină și germanică. În final, să nu uităm că iarna a salvat Rusia cel puțin de
două ori. De aceea, folclorul militar a numit anotimpul iarnă ca fiind „generalul Iarnă”,
consfințind faptul că iarna poate fi o componentă a spațiului operațional. Aceasta s-a
confirmat în istorie, în nod repetat, în Rusia.
Și în cazul componentei meteorologice, actorii interacționează: s-a inventat
radarul, pentru a aduce în câmpul senzorial uman obiecte care, din cauza stării vremii,
nu ar putea fi percepute, adică elemente ale topografiei sau actori / platforme ale
actorilor (avioane, nave maritime) ar fi fost excluse din managementul de risc al
Subiectului. Din nou, deci, conexiune între componente din cele trei categorii: actori,
interacțiuni și condiții obiective.
În această categorie pot intra și fenomene cum ar fi avalanșe, îngheț, tornade,
furtuni («furtuna care a salvat Washingtonul» la 25 august 1814, de la incendierea și
distrugerea de către trupele engleze), secetă, incendii de pădure sau urbane (din
vremurile când orașele erau construite majoritar din lemn, cum ar fi incendiul din Londra,
din anul 1666 sau incendiul din New York ce a dus la adoptarea sistemului stradal
rectangular), trăsnete cu urmări grave, sau ghețarul plus fenomenul optic rar întâlnit (o
mascare similară fenomenului mirajului, dar în zonele reci), care au scufundat Titanicul.
Un exemplu din Balcani, incursiunile dacilor în Moesia Inferioară aveau loc iarna, când
Dunărea era înghețată, cu efect imediat asupra securității provinciei romane. Toate
acestea au avut consecințe în domeniul securității.
e) Cataclisme naturale: cutremure de Pământ, tsunami, erupții vulcanice, căderi
de meteoriți. alunecări de teren de proporții neobișnuit de mari (de exemplu scufundarea
a două treimi din portul jamaican Port Royal, la 7 iunie 1692, cauzată de un cutremur).
Este adevărat că acestea survin destul de rar, dar repercusiunile lor asupra societății
omenești și nu numai, sunt incontestabile: Vezuviul a îngropat orașele romane Pompeii
și Herculaneum; super-vulcanul Campi Flegrei este suspectat că a cauzat dispariția
omului de Neanderthal; meteoritul căzut în nord-vestul Peninsulei Yucatán acum 65 de
milioane de ani a cauzat un crater de 320 km în diametru, un tsunami înalt de 90 de
metri și dispariția a 70 % dintre speciile din flora și fauna Pământului, inclusiv a
dinozaurilor; erupțiile vulcanilor Krakatoa (Indonezia) și Illiampu (Salvador) au avut și ele
efecte globale, cenușa lor fiind găsită și în Groenlanda; valul tsunami din Oceanul Indian,
din 26 decembrie 2004, a condus, probabil, la eliminarea pirateriei din Insula Sumatra

24
(Indonezia); topirea centurii glaciale din Canada a cauzat revărsarea apelor acumulate la
sud de ghețuri, cu urmări planetare: inundarea Mării Negre, a Mării Baltice și a Golfului
Persic, plus separarea Insulelor Britanice de continentul european și a Australiei de Asia,
în cataclismul numit «Potopul», care este prezent în mitologiile popoarelor de pe toate
continentele; modificarea axei Pământului a cauzat formarea Deșertului Sahara, urmată
de concentrarea populației pe Valea Nilului, unde s-a format civilizația Egiptului antic.
Convingeți victimele acestor cataclisme că fenomenele care i-au desființat nu fac parte
din mediul de securitate. Este clar că aceste componente au influențat actori, interacțiuni
și geografia zonelor respective, sau a întregii planete.
f) Epidemiile la scară regională sau planetară, riscuri biologice. Nu este vorba
despre gripele sezoniere, ci despre epidemii, epizootii / zoonoze care pot avea
consecințe istorice, așa cum a avut ciuma din secolul XIV în Europa (circa 25 de
milioane de decese numai în Imperiul Bizantin) sau epidemiile care au ucis mai mulți
amerindieni decât armele coloniștilor europeni, secole de-a rândul (mai ales variola).
Evident, epidemiile au diminuat radical capacitățile actorilor (nu numai persoanele, dar și
țările și populațiile) iar interacțiunile au evoluat în consecință, schimbând cursul
civilizației omenești.
g) Accidente de proporții mari, de natura riscurilor tehnologice, asociate norocului
prin impredictibilitate și catastrofelor prin urmări: „accidente și avarii (de sisteme mari),
explozii şi incendii (industrie, transport şi depozitarea produselor periculoase, macro-
sisteme de transporturi, instalații nucleare); poluarea apelor; prăbuşiri de construcţii,
instalaţii sau amenajări; eșecul / căderea utilităţilor publice; căderi de obiecte din
atmosferă sau din cosmos; accidente cu muniţie neexplodată” (Unexploded Ordonance -
UXO). Exemple edificatoare sunt accidentul de la Cernobîl, la 25-26 aprilie 1986,
dezastrul de la Fukushima și căderea stației spațiale chineze Tiangong-1, la 01-02 aprilie
2018 (ultima, din fericire, fără efecte spectaculoase).

2.5. Concluzii privind inter-relaționarea componentelor mediului

de securitate
Un subiect / actor din mediul de securitate are nevoie de abilitatea de a crea o
sinergie între atributele / capacitățile sale, în conjuncție cu celelalte componente ale
sistemului (ceilalți actori, interacțiunile și condițiile obiective / de mediu), pentru a
maximiza o caracteristică integratoare, anume PUTEREA acelui actor, fie că este vorba
despre putere statală sau putere militară. Esența acestei puteri integrate este centrul de
greutate, definit, în științele militare, ca fiind „raionul sau obiectivele principale de putere
şi manevră de care depinde reuşita acţiunii sau împotriva cărora trebuie concentrate
eforturile. Centrul de greutate constituie acea caracteristică, obiectiv (zonă, localitate),
posibilitate care generează libertatea de acţiune, puterea fizică şi psihică şi motivaţia de
luptă a unei forţe militare. Comandanţii de toate nivelurile trebuie să folosească Centrul de
greutate, care se stabileşte la toate nivelurile – strategic, operativ şi tactic, întocmai ca pe
un instrument analitic pentru determinarea resursei principale a puterii proprii şi a
oponentului.” Pentru identificarea riscurilor într-un mediu de securitate, în special în
spațiul operational, „analiza potențialelor centre de greutate... se bazează pe analiza
sistemelor principalilor actori: oponenți, parteneri, neutri și aliați, pentru a determina
25
capacitățile acestora – ce anume îi facilitează (fiecăruia) acțiunea, cerințele – ce îi
trebuie să fie eficace, și vulnerabilitățile – în ce mod poate fi influențat”. Deși limbajul
explicației de mai sus este în termeni militari, valabilitatea generală pentru domeniul
securității internaționale este ușor de extrapolat.
O geneză similară cu cea a puterii integrate a unui actor o au și vulnerabilitățile de
sistem, care integrează în sens negativ interconexiuni complexe între componente ale
sistemului adaptiv complex numit mediu de securitate.
Pentru a prevedea (pe cât se poate) pericolele, componentele mediului de
securitate trebuie monitorizate integrat și în dinamica lor, pentru a pune în evidență
evoluțiile ce pot duce la evenimente sau circumstanțe nedorite.
În cazul unor medii de securitate cu entropie / nedeterminare mare, criticalitatea
este intensă și multe cursuri de acțiune pot avea rezultate numeroase, cu probabilități
apropiate. „O situație care are o gamă largă de rezultate posibile are o mai mare
volatilitate și, probabil, un risc mai mare decât o situație cu o gamă mai restrânsă de
rezultate posibile”. Situațiile de volatilitate mare includ, probabil, o manifestare mai
pregnantă a norocului, menționat ca o componentă a mediului de securitate. De aceea, în
cazul Europei de sud-est, ca și în cazul oricărui mediu de securitate, componentele
mediului de securitate trebuie considerate integrat și în dinamica lor, pentru a înțelege
fenomenele de securitate și a putea estima direcțiile de evoluție a evenimentelor
internaționale.

26
 Tema 3.
Caracteristicile generale ale statului
prin prisma securității naționale
Seminar: Puterea de stat, centrele de greutate și limitele de suveranitate
ale statelor balcanice

3.1. Domeniile de studiu al actorilor statali

Caracteristicile primare, de bază, descriu capacitățile definitorii ale actorilor din

mediul de securitate internațional. Pornind de la nivelul general, în domeniul intelligence,
atenția este încă îndreptată, primordial, către state ca actori principali ai mediului global de
securitate, care se manifestă în plan militar în spațiul operațional. Capacitățile statelor sunt
incluse în domeniile consacrate ale analizei informative: date biografice (ale liderilor),
informații economice, informații sociologice, transporturi și telecomunicații, geografie
militară, forțele armate, informații politice, date tehnico-științifice 14. Această taxonomie a
fost stabilită în urma celui de-al Doilea Război Mondial, de către grupul de personalități
științifice și militare asociate constituirii Agenției Centrale de Informații a SUA (CIA).
Enumerării de mai sus i se asociază, în limba engleză, acronimul BESTMAPS 15, ca
artificiu de mnemotehnică. Alte variante de taxonomie includ informațiile politice în
secțiunea sociologică și adaugă, separat, serviciile de informații ale statului respectiv. Tot
în domeniul militar, în limba română aceste categorii de informații sunt studiate 16 pentru
actori din Zona de Interes Strategic numiți sisteme, suma domeniilor fiind prescurtată
PMESII, pentru sisteme politice, militare, economice, sociale, de infrastructură și de
informații.
Pentru nivelul militar, capacitățile specifice nu vor fi detaliate în aceste pagini,
pentru că sunt tratate in extenso în literatura militară, pentru fiecare stat, fiecare categorie
de forțe armate, fiecare specialitate militară, fiecare structură, platformă fizică, tip de
armament sau echipament militar. De altfel, structurate în acest fel sau altfel, aceste
domenii constituie partea informativă a pregătirii de intelligence și baza analizei strategice
în sprijinul deciziilor politice și militare.
Domeniile de caracteristici ale statelor, grupate în acronimul BESTMAPS includ,
fără a intra în detalii, subiecte și activități de interes, de domeniul securității, detaliate mai
jos17.

3.2. Date biografice

- Biografiile personalităților importante sau de perspectivă;
14
Ronald D. Garst, A Handbook of Intelligence Analysis, ediția a doua, Washington DC: School of
Professional Studies, Defense Intelligence College, 1989, pp. 1-32.
15
Biography, Economy, Social, Transport and telecommunications, Military geography, Armed forces,
Political parties, Science.
16
Gl. mr. dr. Valeriu Nicuț și colectiv, Manualul de planificare a operațiilor, București: Ministerul Apărării
Naționale, 2011, p. 35.
17
Elemente dezvoltate după Gheorghe Savu, Adriean Pârlog: Producţia de intelligence, Editura Medro,
Bucureşti, 2008, pp. 60-84.
27
- Calitățile și stilul de leadership al conducătorilor;
- Perioade lungi petrecute în străinătate, studii, pregătire;
- Interese de grup, afinități, dependențe relevante;
- Interese personale, conexiuni, arbori de relații, familie;
- Limite personale (funcționale), pasiuni, probleme medicale, vicii.
Datele biografice ale principalelor personalități sunt relevante în măsura în care
acestea au o pondere semnificativă în luarea deciziilor de securitate și în privința relațiilor
internaționale. Acest lucru este evident în cazul dictaturilor și autocrațiilor, unde liderii
decid totul (cazul Coreei de Nord), și este mai puțin important în cazul democrațiilor
consolidate (pe cine interesează cine este președintele Elveției?).

3.3. Date și informații economice

- Forța economică a țării, Produsul Intern Brut, productivitatea muncii;
- Resurse naturale, în primul rând cele strategice (energetice, metale rare, resurse în
care deține monopol sau cele de care depinde țara respectivă, cum este cazul țărilor
bananiere sau cele care depind numai de exportul de petrol);
- Comerțul exterior, dependențe economice externe, caracter monocultură (țările
bananiere, țările producătoare de anumite materii prime singulare, de exemplu doar
petrol sau doar gaze);
- Forme economice de presiune, conflicte economice externe:
- Potențialul financiar-bancar, forța monedei naționale, gradul de îndatorare externă;
- Ramuri economice cu importanță militară și pentru mobilizare / trecerea la economia de
război;
- Planuri economice, strategii, prognoze, schimbări majore de opțiune economică.
Datele economice denotă atât vulnerabilități, cât și oportunități, de egal interes în
geopolitică. În condițiile globalizării și perspectivelor de nouă criză economică, aceste
informații capătă semnificație de securitate și chiar valențe militare (de exemplu, atacarea
rafinăriei saudite de către drone și rachete de croazieră iraniene).

3.4. Date și informații de natură socială

- Populația (informații demografice, natalitate, speranța de viați, tendințe cu relevanță
militară);
- Caracteristici sociale: etnii, limbi vorbite, stratificare, coerență, emigrație, imigrație;
- Opinia publică: percepții, curente de idei, nemulțumiri, preferințe, sensibilități
naționale;
- Mass media (libertatea presei, orientări, finanțare, accesibilitate, formatori de
opinie);
- Educația, intelectualitatea, ideologii;
- Cultura, religii, tradiții, specificul național, legătura stat-biserică;
- Sănătatea publică, asigurările sociale, infracționalitatea, corupția.
În condițiile nelinearității evenimentelor sociale și creșterii complexității dezvoltărilor
în societatea modernă, informațiile sociale au importanță de securitate pentru că pot
determina mutații semnificative în planul securității, mai ales în condițiile manipulărilor de
natura războiului informațional. De exemplu, protestele din Hong Kong, mișcarea Vestelor

28
Galbene din Franța, mișcarea separatistă din Catalonia, demonstrațiile de stradă din Chile
și Ecuador.

3.5. Transporturi și telecomunicații

- Căile de transport rutier, rețeaua de drumuri, calitatea, perspective, parc auto;
- Căile ferate, rețeaua feroviară, date tehnice, parcul de locomotive, vagoane, specialiști;
- Lucrări de artă (poduri, tuneluri, apeducte, viaducte), noduri de transport, depouri și
depozite, capacități, standarde;
- Transporturi aeriene, aeroporturi, flota aeriană, bazinul de piloți și specialiști aero;
- Transporturi fluviale și maritime, porturi, flota comercială, problema înghețului;
- Conducte (petrol, gaze naturale, apă). Trasee, capacități, rezervoare;
- Sistemul de telecomunicații (telefonie fixă și mobilă, radio, TV, radio-releu, sateliți),
rețele, noduri, standarde, intercompatibilitate, tehnologii (aderența la 5G chinezesc sau
nu);
- Infrastructura digitală, rețelele de calculatoare, centre nodale, interoperabilitate,
protecția datelor, specialiști;
- Legislație în domeniu, tehnologii, compatibilități, perspective, probleme.
Capacitățile de transport au o importanță sporită în cazul țărilor vecine, atât din
motive militare, cât și din perspectiva oportunităților de cooperare. În condițiile
amenințărilor de la frontiera de est a NATO, sistemul de transport dinspre Europa
occidentală către România devine de importanță majoră în domeniul securității.

3.6. Date și informații de geografie militară

- Dimensiuni, forma, caracterul reliefului (insulă, sub-continent, țară muntoasă, țară fără
ieșire la mare);
- Clima, specificul pe anotimpuri, fenomene extreme, dependența vieții sociale de
aspectele meteo;
- Amplasarea față de marile rute de comunicații internaționale;
- Zonele urbane (orașe, aglomerări urbane). Date de geografie urbană;
- Tipuri de frontiere și lungimea acestora, vecini, zone de coastă, accesibilitate, trafic;
- Apele: râuri, lacuri, canale, baraje, diguri, cascade, ape navigabile;
- Vegetația: păduri întinse (tinere sau bătrâne), stepă, junglă, deltă, mlaștini, deșert,
accesibilitatea în teritoriu;
- Regiuni geografice militare, «Teritoriul național eficient».
Este evidentă importanța militară a geografiei și impactul acesteia asupra securității,
în condițiile unui conflict armat.

3.7. Forțele armate

- Categorii de forțe armate: terestre, navale, aeriene, jandarmeria, forțele speciale,
infanteria marină, forțele strategice (nucleare), forțe / comandamente cyber sau
spațiale;
- Potențialul uman curent și de perspectivă (prin mobilizare);
- Armamentul (mai ales cel ofensiv: rachete, tancuri, avioane, portavioane, submarine),
cantități și calitate, stare de operabilitate, inovații, modernizări, noi tehnologii militare;
29
- Resursa umană, moralul trupelor, specializări deosebite (piloți, forțe speciale,
scafandri, submariniști, parașutiști, operatori cifru, operatori aparatură specială ISR);
- Organizarea teritorială a forțelor armate, priorități și responsabilități operaționale;
- Sistemul de mobilizare;
- Ordinea de bătaie a forțelor armate;
- Asigurarea materială, financiară, medicală, logistica;
- Forțe străine aflate pe teritoriul național: efective, condiții juridice;
- Serviciile de informații (uneori considerate separat).
Studiul forțelor armate face obiectul activității informațiilor militare, sunt mai puțin
folosite în analizele civile de securitate, dat fiind ponderea informațiilor secrete. Pentru
cursul de față, sunt suficiente, bineînțeles, date publice din surse guvernamentale sau ale
NATO și UE, articole de presă.

3.8. Sistemul și realitățile politice

Analiza situației politice interne:
- Sistemul constituțional (democrație, dictatură, oligarhie, tranziție), separarea puterilor
în stat, particularități în domeniul constituțional și juridic (relevante în domeniul
securității);
- Organizare statală (regat, republică, stat unitar, federație, confederație);
- Rolul parlamentului, rolul unui organism tip consiliu național de securitate;
- Funcționarea guvernului, mai ales ministerele de forță, previzibilitate, transparență;
- Autoritatea statului, procesul de luare a deciziilor strategice, statura regională;
- Rolul armatei, al structurilor de forță (stat polițienesc?);
- Politica externă, alianțe, protectorat, stat clientelar, colonie, relații cu metropola.

Forțele politice:
- Partide, alianțe politice, coaliții electorale, tradiții și cutume politice;
- Organizații neguvernamentale (etnice, religioase, civice), grupuri de presiune;
- Sindicate (forță, reprezentare, coeziune, politizare);
- Alegerile, participarea la vot, predictibilitate, specific pe regiuni, cadența și importanța
efectivă a alegerilor;
- Reprezentarea minorităților, a studenților, tineretului, alte grupuri;
- Armata și politica, susceptibilitatea militarilor la ingerințele politicului;
- Grupări crimă organizată, partide ilegale, societăți oculte;
- Mișcări separatiste, extremiste, teroriste, guerila, insurgența;
La toate interesează lideri, ideologie, motivație, finanțare, asocieri politice, doctrine,
patriotism, relații externe, precum și relevanța acestor aspecte în domeniul securității.

3.9. Știință și tehnologie

- Capitol deschis ca urmare a apariției bombei atomice;
- Organizarea cercetării (de stat, privată, susținută, birocrație);
- Capacitate științifică, premii Nobel, domenii de excelență;
- Personalități științifice, inventatori (viziuni politice, susținere);
- Cercetări avansate în domenii duale sau în domeniul militar (tipuri noi de armament,
tehnici, tactici, proceduri, concepte), aplicarea inteligenței artificiale;
30
 - Institute și colective de cercetare, finanțare și perspective;
- Cooperare științifică internațională.

3.10. Concluzii privind analiza strategică a actorilor în mediul de

securitate

Analiza strategică studiază aceste domenii în mod ponderat, în funcție de

importanța fiecărui aspect în definirea statului respectiv din punct de vedere al securității.
Analistul este cel care decide ponderea efortului pe domeniile prezentate. De exemplu, în
cazul Balcanilor, domeniul naval al Sloveniei nu va fi studiat în profunzime. Taxonomia
prezentată, sau altele similare, nu sunt literă de lege, ele au rolul de a ajuta, de a orienta
analistul în cunoașterea actorilor din mediul internaționale de securitate. La fiecare
element studiat, trebuie identificate oportunități și vulnerabilități, iar la toate sunt necesare
informații multi-sursă, verificări din mai multe surse, cu evitarea informării circulare
(considerarea provenienței informației din mai multe surse când, de fapt, sursa originală
este aceeași). Totodată, este necesară monitorizarea și actualizarea informațiilor în mod
integrat și în dinamica lor, pentru a sesiza evoluții de securitate relevante.
Totodată, statele sunt studiate mai mult sau mai puțin, în funcție de interesul pentru
acel stat. O regulă de bază a geostrategiei, amintită anterior, este că fiecare țară face
politica geografiei sale. Astfel pentru unele state sunt alocate colective largi de analiști, iar
pentru alte state câte unul singur, sau un analist pentru un continent întreg.
Caracteristicile din aceste domenii definesc Interesele și Puterea statului ca valori
integrate prin care statele se compară între ele, chiar la nivel neprofesional. Unele țări sunt
cunoscute pentru capacitățile diplomatice sau de mediere. În domeniul militar, aceasta se
manifestă ca putere militară, iar în spațiul operațional este reflectată de capacitatea de
luptă a forțelor prezente în spațiul operațional. În funcție de scopul urmărit în analiză, în
aceste domenii se pot contura indicatori care să permită avertizarea asupra unor riscuri
ca evoluții de securitate.
Dar, în afară de acestea, mediul internațional de securitate, care poate fi descris ca
o „complexitate organizată” 18, impune adăugarea unor noi caracteristici ale actorilor
studiați, care să răspundă complexității fenomenelor actuale. Succinta enumerare ce
urmează se referă la toate tipurile de actori, din toate tipurile de medii de securitate în
sens larg, nu numai state acționând în mediul de securitate global sau forțe armate
acționând în spațiul operațional. Întrucât domeniile BESTMAPS doar o rientează procesul
de analiză strategică, pentru a adapta tradiția stabilită în cursul Războiului Rece la
realitățile actuale, analiștii pot imagina noi caracteristici ale actorilor, în măsura în care
acestea sunt utile cunoașterii spațiului studiat. De exemplu, astfel de caracteristici sunt:
- interesele majore legate de voința proprie, manifestată în strategia de securitate
națională (uneori sub titluri cum ar fi Cartea alba a…), politici, ideologie, viziune, intenția
comandantului, Planul Operației, narativul, termeni ce se pot asocia conceptului de
atractor, din teoria complexității;

18
Ludwig von Bertalanffy, General System Theory. Foundations, Development, Applications, New York:
George Brazilier Inc, 1969, p. 23.
31
 - prestigiu, imagine: comandanții de diferite niveluri, liderii de opinie, conceptele de
«lider regional», «putere mondială» (În domenii generale «regina balului», «capul
familiei», «angajatul lunii»);
- suveranitate: statutul politic real, gradul de libertate în interacțiuni, posibilitatea de
manifestare a voinței proprii, limitele inițiativei, limitele geografice de responsabilitate;
- reziliență: capacitatea statului, a unei structuri mari, de a-și reveni după absorbția
unor șocuri. Există remarca: «nemții au pierdut două războaie mondiale și uite cum și-au
revenit!»;
- agilitate: „abilitatea de a efectua, a înfrunta / exploata cu succes schimbările în
circumstanțe”; „Agilitatea nu este un mod de a reduce dificultatea problemei, ci un mod
de a trata efectele combinate ale complexității și incertitudinii”; „Agilitatea nu este numai
reactivă, ci și pro-activă, este despre capabilitatea de a anticipa probleme” 19.
Merită menționat faptul că ultimele două caracteristici reflectă raportarea actorului la
schimbare ca un concept general, deci adaptabilitatea la dinamica relațiilor internaționale
de securitate.
Taxonomia prezentată este specifică Războiului Rece, nu a fost constituită încă o
taxonomie similară pentru conflicte neconvenționale, pentru amenințările asimetrice cum ar
fi terorismul și componentele neconvenționale / neclausewitziene ale războiului hibrid. În
funcție de scopul urmărit în analiză, în aceste domenii se pot contura indicatori care să
permită avertizarea asupra unor evoluții de securitate de interes, amenințări, riscuri sau
oportunități.

19
David S. Alberts, The Agility Advantage. A Survival Guide for Complex Enterprises and Endeavours,
Colecţia CCRP, Department of Defense, Washington DC, 2011, pp. 190, 61, 10.
32