Frumosul reprezintã un fenomen complex deosebit de fluid si prin urmare

greu de definit.

Frumosul este totdeauna perceput în cadrul relatiei dintre cel ce

constientizeazã si ceea ce este contemplat si considerat de respectiva
persoanã ca fiind frumos. Perceperea frumosului este strâns legatã de
particularitãtile psihice, mentale si spirituale ale fiintei respecive.

Frumosul, indepedent de realitatea sa, este reprezentarea în constiinta

omului a proprietãtilor si caracteristicilor apreciate ca adevãrate,
armonioase, bune si înãltãtoare ale obiectului, realitãtii sau fiintei
percepute.

În cultura antichitãtii, când valorile spirituale erau concepute si apreciate

sincretic, frumosul este contopit în mod frecvent cu binele, adevãrul,
armonia si utilul. Iar aceste valori treceau reciproc una peste alta. Înteleptul
Platon considera frumosul, armonia, adevãrul si binele într-o neîncetatã
fuziune.

În aprecierea frumosului, facultatea de judecare esteticã raporteazã

imaginatia la intelect pentru a o pune de acord cu conceptele lui; aceeasi
facultate este raportatã la ratiune în vederea unui acord subiectiv cu ideile
acesteia, pentru a produce o dispozitie a sufletului conformã cu dispozitia
determinatã de influenta moralitãtii asupra sentimentului. Judecata despre
frumos se bazeazã pe un sentiment particular de plãcere produs de obiect
dar trebuie totodatã sã-si descopere acele principii a priori prin care
plãcerea sã se lege de reprezentarea respectivului obiect la orice alt
subiect. Facultãtile necesare pentru arta frumoasã sunt imaginatia,
intelectul, spiritul si gustul

Immanuel Kant este cel care va aduce clarificãrile cele mai importante în
privinta definirii naturii frumosului. Douã asemenea clarificãri sunt mai mult
decât importante, sunt esentiale: a) toate criteriile despre frumos sunt
individuale; b) frumosul este confirmat de fiecare obiect luat în parte si el
nu poate fi închegat în confirmãri generale. Caracterele frumosului dupã
Kant sunt: a) ceea ce place în mod universal fãrã concept; b) ceea ce place
în mod descentralizat; c) ceea ce reprezintã o finalitate fãrã scop.
Din cauza polivalentei atât de accentuate a frumosului, unii teoreticieni au
optat pur si simplu pentru o identificare a frumosului cu integrarea
armonioasã a pãrtii într-un întreg ca fiind acceptia lui cea mai largã.

Multi însã, nu s-au putut sustrage intuitiei faptului cã, în intimitatea sa

frumosul implicã ceva din structura perfectiunii, armoniei si binelui.

Modurile de existentã ale frumosului sunt, fireste, multiple. Douã sunt însã
domeniile unde se manifestã cu deosebitã pregnantã: în naturã si în artã.
S-au constituit astfel, douã concepte distincte, îndelung discutate:
conceptul de frumos natural si conceptul de frumos artistic.

Oricum, în istoria de douã decenii a gândirii estetice (înteleasã în sens

larg), s-a trecut de la notiunea generalã de frumos, de la frumosul metafizic
la notiunea clasic-clasicistã a frumosului. Aceasta a intrat în crizã, si faptul
este evident în felul în care romantismul de început de secol XXI a impus
sublimul în prim planul categoriilor estetice. În aceeasi ordine ideaticã, se
poate afirma cã s-a trecut de la evidentierea frumusetii lumii la ideea
frumosului din artã, s-a produs, prin urmare, trecerea de la o tezã
metafizicã la concretizarea si obiectivarea ei. În toatã aceastã perioadã s-a
trecut, de asemenea, de la frumosul priceput prin intelect la cel perceput
prin simtire, iar obsesiva cãutare a unui caracter obiectiv al frumosului a
fost pãrãsitã, încet, dar sigur, pentru o obsesie de semn contrar: frumosul
este eminamente subiectivitate.

Omul existã, nu numai pe baza legilor intelectuale si practice, dar si în

strânsã legãturã cu legile frumosului, armoniei si esteticului, care ne
înconjoarã, a societãtii si opera de artã. Însusi omul ar fi o operã de artã,
dacã ar lua ca model idealul. Viata este o copie a artei, iar rolul unor
persoane din jur pare a fi a unor personaje din filmele rulate la
cinematograf. Foarte des vedem pecetea frumosului pe diferite obiecte,
activitãti si lasã impresii plãcute ochiului si nu numai.

Am putea spune cã frumosul reprezintã acea categorie ce este consideratã

ca fiind fundamental legatã de reflectarea în întreaga manifestare a
adevãrului, armoniei si binelui.