“PLUMB”

George Bacovia
Simbolismul

Simbolismul este un curent inițiat in Franța la sfârșitul secolului al XIX-

lea ca reacție împotriva romantismului și parnasianismului, constituind
singurul caz de sincronism între manifestarea europeană și cea românească.
Numele curentului a fost dat de Jean Moreas în articolul-manifest
apărut în revista ,, Le Figaro,, și intitulat ,,Le symbolisme,, (1886). El anunta
necesitatea ca arta literara, într-un articol necesitatea ca arta literară, în
poezia ,,să-și reorienteze viziunea. Poezia este ,, arta de a simți, ca atare
devine esențial ca artistul să-și exprime trăirile, senzațiile, sentimentele
uneori copleșitoare atât la nivelul formei cât și a fondului,,.
Simbolismul a rămas în istoria literaturii universale drep curentul care
exprimă liric experiențe și a stări în tehnici noi de reprezentare.
În patrimoniul cultural românesc manifestarea a fost aproape
simultană cu cea din Franța. Cel care inițiază noua viziune asupra ,, poeziei
noi,, este Alexandru Macedonski. Lucrarile lui trasează liniile directoare ale
simbolismului și-l plasează pe autorul lor în fruntea școlii simboliste
românești.
TRĂSĂTURILE SIMBOLISMULUI
 Respingerea preziamsului, a banalului;
 Cultivarea simbolului care să exprime corespondența si afninități între
elemente;
 Folosirea sugestei ca tehnică poetică prin cultivarea senzațiilor
coloristice, muzicale, olfactive, gustative, tactile
 Înclinarea către stări sufletești nedefinite
 Muzicalitate interioară: Muzicalitatea creției simboliste se construiește
fie prin prezența instrumentelor muzicale, a orchestrelor sau a
 simfoniilor cu funcție de sugestie, fie prin muzicalitatea interioară a
versurilor.
 Preferința pentru anumite teme și motive: Tema generală a poeziilor
simboliste o constituie starea confuză și nevrotică a poetului într-o
societate superficială, meschinp, incapabilă să perceapă, să înțeleagă
și să aprecieze nivelul artei adevărate.
 Versul liber este o noutate prozodoică, rima fiind considerată o simplă
convenție, accentul punându-se pe forma și ritmul versului.Refrenul
accentuează starea poetică prin repetiția cromatică, olfactivă sau
muzicală a simbolurilor.

ETAPE ALE SIMBOLISMULUI

 Perioada de experiență și tatonări reprezentată de la Alexandru
Macedonski care scrie primele articoele în care abordează din punct
de vedere teoretic trăsăturile noi poezii, pentru el poezia trebuie să fie
,,imagine și muzică,,.
 Direcția pseudosimbolistă de la revizta ,,Viața noua,, (1905); Ovid
Denușianu este reprezentantul acestor etape în care poezia conține
elemente energizante, cultivă optimismul și cultivă simbolul cu
precădere la nivelul culorii.
 Simbolismul exterior minuleștian caracterizat printr-o concentrare
asupra sensibilității exprimata prin poezie. Ion Minulescu este cel care
sub aparența de banal creează un univers interior de natura
simbolistă.
 Simbolismul autentic bacovian: poezia capată toate trăsăturile
specifice curentului, iar Bacovia adaugă amprenta personală prin
crearea unui univers copleșitor, depresiv, populat de anxietate.
 Despre Geogre Bacovia

Prezența lui George Bacovia în perimetrul românesc se caracterizează

prin origininalitate, chiar unicitate. Caracterul ,, monovalent al poeziei sale
se traduce prin imaginea obsesivă a dezolării în toate formele ei de
manifestare,, (N. Manolescu)
George Bacovia este pseudonimul literar al lui George Vasiliu, născut
in septembrie 1881 la Bacău. Dupa studiile liceale din orașul natal, urmează
facultatea de Drept din Iași, dar nu profesează niciodată ca avocat. Diversele
lui ocupații ăl recomandă ca pe un ,, personaj,, original, inadaptat si cu o
sensibilitate emoțională exarcerbată. A fost copist, contabil, bibliotecar chiar
si profesor suplinitor de desen.
Debutul literar s-a produs în revista ,,Literatorul,, a lui Alexandru
Macedonski. Primul volum apărut datează din 1916 și îl consacră pe Bacovia
drept ,,poetul unei noi generatii,, . Momentul apariției volumului ,,Plumb,,
coincide cu intrarea României în Primul Război Mondial, de aici și slaba
receptare a poeziei artistului. Dezinteresul publicului se explică doar prin
gravitatea evenimentelor istorice pentru că în 1925 volumul a primit premiul
criticii. Urmează, la intervale aproape regulate, apariția unor volume de
versuri prețioase care le fixează pe Bacovia printre poeții importanți
românești ( 1926- ,, Scântei galbene,, 1936 ,, Comedii de font,, 1946 ,, Stanțe
burgheze)
Bacovia moare în moare 1957 rămânând în constiența lirică
românească drept ,, poetul fără predecesor și fără urmași,, ( N. Manolescu).