Gandirea

Gandirea este o succesiune de operatii care duc la dezvaluirea unor aspecte

importante ale realitatii si la rezolvarea anumitor probleme.

Se pot distinge doua categorii ale operatiei de gandire: operatiile

generale,prezente in orice act de reflectie,si operatii specifice,in relatie cu o
anumita categorie de probleme,cu un anumit domeniu de cercetare.

Operatiile generale sunt: comparatia, analiza, sinteza, abstractizarea si

generalizarea.

Comparatia consta intr-o apropiere pe plan mintal a unor obicete sau fenomene
cu scopul stabilirii asemanarilor si deosebirilor dintre ele.

Analiza consta in separarea mintala a unor obiecte si fenomene sau a unor

insusirir,parti,elemente ale lor.

Sinteza este o legatura stabilita intre obiecte,fenomene sau diferitele lor

parti,elemente sau insusiri.

Abstractizarea este o analiza a esentialului,izolarea pe plan mintal a unor

aspecte sau releții esențiale îintre obiecte și fenomene.Conștiința esențialului
este convingerea în caracterul său general.

John Locke descrie șase funcții ale reflexiunii:

a) percepția;

b) retenția (memoria);

c) discernământul (analiza);

d) comparația;

e) compoziția (sinteza);

f) abstracția .

Generalizarea este operația prin care extindem o releție stabilită între două
obiecte sau fenomene asupra unei întregi categorii.
Operațiile specifice ale gandirii

Progresul gândirii presupune efectuarea unor acțiuni mintale si a unor acte de

constatare a rezultatelor obtinute, așa cum spune Edmond Goblot.

J. Piaget a demonstrat că acțiunile mintale,operațiile specifice gândirii provin

din interiorizarea treptată a unor acțiuni pe care copilul le face mai întâi în mod
real. O dată formate, operațiile asigură gândirii o mare mobilitate si plasticitate.

Gândirea abstractă se desfășoară de obicei sub formă de controversă

imaginată,sprijinită,din când în când,pe evocarea unor fapte sau fenomene
concrete.

Etapele gândirii:

1) senzorio-motorie (0-2 ani);

2) simbolică (2-4 ani);
3) intuitivă (4- 7/8 ani);
4) stadiul operațiilor concrete (7/8 – 11/12 ani);

Imaginile au un rol important in primele faze ale formării gândirii. Ele intervin
sub forma unor acțiuni imaginare.Sprijinul cel mai important al gândirii
incepând cu vârsta de 2 ani,îl constituie activitatea de vorbire,limbajul.

Există gandire abstractă fără imagini,dar prezența limbajului este indispensabilă.

Noțiunea privită din punct de vedere psihologic

A. Categorizarea.Creierul are o tendință de unificare,de grupare a stimulilor.
Gruparea se realizează mai întâi între obiectele ce servesc aceluiași
obiectiv.
Prin categorisire,ajungem la schemele cognitive. Schemele cognitive
constau în structuri generale de informații, activate simultan,
corespunzând unor situații complexe din realitate.
Schemele cognitive formează blocuri de cunoștințe unitare. Ele nu se
referă numai la caracterizarea unor situații,ele pot cristaliza succesiunea
obișnuită a unor evenimente, a unor comportări.
B. Noțiunile. Omul,folosind limba, utilizată conform unor prescripții sociale,
realizează abstractizări, adică sesizarea unor relații esențiale. Acestea sunt
denumite relații semantice. Cristalizarea unor serii de relații semantice în
 jurul unui cuvânt duce la apariția noțiunilor.Noțiunile încorporează două
categorii de relații semantice:
a) Relații de predicție-referitoare la caracteristicile conceptului;
b) Relații de subordonare-privind raportul noțiunii cu altele mai
generale.

Noțiunea este o posibilitate de a formula numeroase judecăți cu privire la

o clasă de obiecte sau fenomene. Noțiunea este o virtualitate care conține în ea
posibilitatea enunțării caracteristicilor esențiale, dar și a celor variabile,
secundare.

Diatincția clară între ceea ce este caracteristic și ceea ce poate fi accindental

reprezintă o trăsătură fundamentală a noțiunii.

Dacă o noțiune este indisolubil legată de cuvânt,relațiile ei cu imaginile variază.

Din acest punct de vedere,noțiunile pot fi împărțite în două categorii:

a) Noțiuni concrete - care se pot ilustra printr-o imagine;

b) Noțini abstracte – nereprezentabile.

Noi judecăm apartența la o clasă a unui obiect sau a unei ființe, comparându-le
cu prototipul, și nu căutând să descifrăm caracteristicile esențiale ale noțiunii
respective.

Noțiunea implică posibilitatea formulării unor judecăți , a evocării unor imagini

și, totodată, pe aceea a efectuării unor operații mintale specifice.

Noțiunile stabilesc echivalențe între ființe și obiecte, dar pe baza unor criterii
esențiale.

C. Formarea noțiunilor.
În comparație cu materialul verbal, imaginile favorizează descifrarea
noțiunilor.
Omul răsounde mai întâi la obiectele concrete, și apoi la forma lor.
Factorii situativi au influență.

Judecata din punct de vedere psihologic

Judecata este o aserțiune, adică afirmarea sau negarea unui raport. Ea presupune
o generalizare.
Convingerea este esențiala pentru a considera o propoziție ca fiind o judecată,
adică un act de gândire.

Rațiunea
Prin raționament înțelegem acea formă de gândire în care,pornind de la una sau
mai multe judecăți, obținem o altă judecată.

Rațiunea este constituită din principiile bine cunoscute ale gândirii: principiul
identității, al noncontradicției, al terțiului exclus și al rațiunii suficiente.

Sunt mai multe feluri de reționamente: cel prin analogie, raționamentul

deductiv-desfășurat pe planul verbal-abstract, raționamentul inductiv.

Înțelegerea
Înțelegerea este un rezultat, parțial sau final, al unui proces de gândire. Ea
constă în stabilirea unei relații importante între ceva cunoscut și ceva dinainte
cunoscut. Există o înțelegere nemijlocită, directă, bazată pe o experiență
repetată anterior. Înțelegerea mijlocită este cea care se obține în urma unor
eforturi actuale de gândire, eforturi de scurtă durată, ori , dimpotrivă, dificile,
solicitând timp îndelungat.