Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creangă
Tema și viziunea despre lume

Ion Creangă a fost unul dintre clasicii literaturii române, alături de Mihai Eminescu,
Ioan Slavici și Ion Luca Caragiale. Originalitatea scrierilor lui Creangă se observă la nivel
stilistic, al narațiunii, construcției personajului, dar și a viziunii care umanizează fantasticul.
,,Povestea lui Harap Alb” a lui Ion Creangă aparține realismului datorită temei și viziunii
despre lume care este prezentată în acest basm. Realismul este un curent literar apărut la
mijlocul secolului al XIX-lea. Principiul fundamental urmărit este redarea în manieră
credibilă, veridică a realității, cu obiectivitate și spirit de observație, pe un ton neutru,
impersonal.
Opera amintită mai sus aparține specie basmului, datorită prezenței personajelor
fantastice, cu puteri neobișnuite; acestea se află într-un conflict care întruchipează lupta dinte
bine și rău. Cu toate acestea, protagonistul simbolizeză omul simplu, fără puteri supranaturale,
trăsătură specific basmului cult.
Tema operei este înfruntarea dintre bine și rău, care dezvoltă două planuri epice, unul
real și celălalt fabulous. De asemenea, se asociază și tema devenirii eroului. Tânărul este
prezentat pe parcursul drumului inițiatic, observându-se astfel că în final, de la fiu de crai,
Harap Alb ajunge un bărbat onorabil și pregătit să îi ia locul la împărăție unchiului său.
Datorită firului narativ, se poate aprecia că basmul citat este un bildungsroman-roman al
formării protagonistului.
Firul narativ respectă tiparul specific basmului cult, cu observația că, la Creangă, se
complică și se prelungește acțiunea, ajungându-se la o schema epică mult mai complexă.
Perspectiva narativă este una obiectiva, cu un narator omniscient, omniprezent și parțial
obiectiv, acesta având câteva intervenții de-a lungul operei.
Lumea fabuloasă a lui Creangă coboară într-un plan de existență care poate fi
determinat geografic și istoric: este lumea satului moldovenesc, din vremea autorului. Rezultă
așadar o tratare realistă a fabulosului. Viața tihnită a familiei craiului este perturbată de
scrisoarea de la fratele său, care nu avea nici un fiu și avea nevoie de un moștenitor la
împărăție. În continuare sunt prezentate probele prin care trec cei trei fii ai craiului, iar în
urma acestora, doar mezinul reușește să se arate capabil de a pleca la drum- de aici apare și
motivul călătoriei și a călătorului. Viziunea asupra lumii se conturează pe măsură ce
pătrundem, în calitate de cititori, în lumea basmului. Putem vorbi la Creangă de o perspectivă
optimistă și umoristică. Autorul privește lumea cu jovialitate, manifestând înțelegere față de
defectele umane. Pe parcursul narațiunii putem observa bunatatea fiului cel mic, dar și
naivitatea de care dă dovadă, încălcând sfaturile tatălui său și fiind păcălit de omul spân.
Întâlnim personaje fantastice ce simbolizează tipologii umane- Flămânzilă este omul veșnic
înfometat, lacom; Setilă-bețivul satului; Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă întruchipează bârfitorii
satului, iar fata Împăratului Roș ne amintește de Smărăndița Popii din ,,Amintiri din
copilărie”.
Viziunea despre lume este desprinsă din secvența în care îl avem pe Harap Alb alături
de cei cinci prieteni ai săi în camera încinsă unde, în loc să ia în serios întreaga situație, poartă
o discuție asemănătoare cu cea a flăcăilor din Humulești, ceea ce oferă un caracter comic
fabulosului. Un alt episod semnificativ este momentul în care protagonistul, însoțit de cei
cinci prieteni neobișnuiți, ajunge la curtea lui Roș Împărat să îi pețească fata; este o imagine
care îl înfurie pe tatăl fetei, dar în același timp amuzantă cititorul, amintindu-ne de obiceiurile
satelor moldovenești.
..Povestea lui Harap Alb” rămâne o creație unică în literatura română,
individualizându-se la fel ca și celelalte scrieri, prin amprenta inconfundabilă de umor, de
rostire humuleșteană și prin legătura emoțională pe care Ion Creangă o stabilește cu cititorul.