Clasicismul

1. Definire
- curent literar şi cultural specific mai ales Franţei sec. al XVII-lea → Secolul clasic, Marele secol, Secolul lui Ludovic al
XIV-lea
- din Franţa se răspândeşte în Anglia şi Germania şi apoi în restul Europei.

2. Contextul cultural-istoric
- istoricii literari plasează începuturile curentului în anii 1635-1640 (înfiinţarea Academiei Franceze; apariţia unor
texte semnificative pentru mentalitatea epocii: Cidul de Corneille, Discurs asupra metodei de R. Descartes
- caracteristicile clasicismului (preferinţa pentru ordine şi rigoare) sunt în mare parte determinate de nevoia de
echilibru a societăţii franceze, tulburată de războaie religioase şi conflicte interne (epoca Mazarin);
- instaurarea absolutismului monarhic al lui Ludovic al XIV-lea → tendinţele unificatoare şi centralizatoare la nivel
social şi cultural;
- preocupări substanţiale pentru crearea unor metode riguroase, raţionale, care să coordoneze cunoşterea ştiinţifică şi
pentru identificarea unor norme precise şi a unor criterii clare de evaluare a creaţiilor literare;
- activitatea saloanelor literare (de ex. salonul doamnei de Rambouillet) – favorizează dezbaterile de idei selecţia
operelor literare;
- sfârşitul clasicismului este plasat între 1685-1715 (începutul disputelor dintre antici şi moderni→ anul morţii lui
Ludovic al XIV-lea)

3. Caracteristici
- se dezvoltă mai ales ca o reacţie împotriva caracterului excesiv şi excentric al barocului;
- valoarea apreciată de clasici: raţiunea
- preocuparea pentru verosimil (operele literare trebuie să respecte adevărul vieţii)
- aprecierea valorii culturale a Antichităţii greco-latine, luată drept model;
- genul dramatic – cel mai apreciat, iar dintre specii, tragedia;
- conflictul dintre raţiune şi pasiune, raţiunea fiind cea care învinge (datoria învinge sentimentele)
- efortul de a impune respectarea regulilor, a normelor
- respectarea, în teatru, a regulii celor 3 unităţi (de timp, de loc, de acţiune)
- ierarhizarea genurilor şi speciilor literare: superioare (înalte) = tragedia, epopeea; inferioare = comedia, fabula, romanul
- promovează puritatea genurilor şi speciilor (interzice amestecul lor)
- personajele sunt construite ca nişte caractere, personalităţi definite printr-o trăsătură dominantă, reprezentând un tip
general;
- respectarea armoniei, echilibrului, simetriei;
- respectarea principiului bunei-cuviinţe (simţul măsurii)→ vocabular ales;
- subiect elevat, eroi exemplari;
- finalitate didactică, moralizatoare;
- stilul e caracterizat prin claritate, simplitate, sobrietate, eleganţă şi precizie;
- omul clasicismului e reprezentat în 2 ipostaze complementare: eroul (cu pasiuni puternice, pe care se luptă să le
stăpânească) şi omul onest, cumsecade (raţional, obiectiv, echilibrat, senin).

4. Reprezentanţi
- Franţa: Pierre Corneille – creatorul tragediei clasice franceze (Cidul, Horaţiu, Mincinosul)
Jean Racine (Andromaca, Berenice, Fedra, Baiazid, Atalia)
N. Boileau - teoreticianul clasicismului (Arta poetică, Satire, Epistole)
Moliere (Don Juan, Mizantropul, Avarul, Burghezul gentilom etc.)
Jean de La Fontaine (Fabule)
- Anglia: Samuel Johnson – poet satiric (Londra, Zădărnicia dorinţelor omeneşti)
Alexander Pope (Eseu despre om, Eseu despre critică)
 Arta poetică – Nicolas Boileau

(…) Oricare-ar fi subiectul, glumeţ, - sublim chiar fie - ,
Să puneţi sensul frazei cu rima-n armonie;
E doar o sclavă rima şi-i drept să se supună.
Când mintea se frământă o rimă bună-a prinde,
Atunci ca s-o găsească ea lesne se deprinde; (…)
Iubiţi deci raţiunea şi pentru-a voastre lire
Din ea luaţi şi frumosul şi-a artei strălucire.
Mulţi au în inspiraţii porniri vijelioase
Şi bunul simţ departe de cuget o să-l lase
Ei cred că-i înjosire ca-n versul lor pocit,
Din nou ca să gândească ce altul a gândit.
Să evitaţi excesul: Italiei lăsaţi-i
Himerica podoabă a falselor ei graţii.
Luaţi bunul simţ drept lege, deşi până la el
Alunecos e drumul şi-i greu de mers spre ţel;(…)
Feriţi-vă de scribul steril şi vorbăreţ,
Să nu se-ncarce stilul cu lucruri fără preţ,
Tot ce-i prea mult e pururi şi fad, şi odios,
Că spiritul respinge podoaba de prisos. (…)
Vrei să te placă lumea, să fii cmai citit?
Când scrii, ai grijă, tonul să-l schimbi necontenit.(…)
Un stil mereu acelaşi şi pururi uniform
Zadarnic străluceşte; toţi cititorii-adorm.(…)
Dacă din versuri sensul întârzie să vină,
O minte obosită nu poate să-l reţină
Şi gata să se rupă de vorbele deşarte,
Nu cată autorul, să meargă mai departe.
Ideile la unii-s atât de-ntunecate,
Că par de-o pâclă deasă mereu îngreunate;
Lumina raţiunii nu-i poate lămuri.
Nainte de a scrie, învaţă-te-a gândi.
De-i limpede ideea sau nu-i destul de clară,
Aşa va fi şi versul ce-n urmă-i va s-apară.(…)
Respectul pentru limbă voi pururi să-l aveţi,
Chiar dacă-n mari excese va fi ca să cădeţi.(…)
Un loc, o zi anume şi-un singur fapt deplin
Va ţine pân-la urmă tot teatrul arhiplin.
Nu pune-n scenă fapte ce-s greu de priceput:
Se-ntâmplă şi-adevărul să fie necrezut.
Minunea cea absurdă pe mine nu ma-ncântă:
Când spiritul nu crede, nimic nu îl frământă.
Fii clar, concis şi sprinten în orice povestire;
Bogat, măreţ şi splendid cuprinsul să se-nşire.
Ȋn versuri eleganţa doar astfel se arată:
O josnicie-n ele să nu pui niciodată.(…)
Pe fleacuri să nu-ţi fie privirea pironită.
Dă operei întocmai mărimea cuvenită. (…)
Pe om dacă-l vezi bine şi-adânc îl cercetezi
Şi-n inimile-ascunse te străduieşti să vezi,
Când ştii risipitorul cum e sau un zgârcit,
Ciudatul, îngâmfatul, gelosul, cel cinstit,
Poţi să-i arăţi pe scenă făcându-i să trăiască
Sub ochii noştri, singuri aievea să grăiască. (…)
Nu pune să grăiască actorii cum îţi place,
Din moş nu face tânăr, din tânăr moş nu face.(…)
Poeţi, plecaţi urechea la sfatu-mi negreşit.
Vreţi să aveţi succese la tot ce-aţi plăsmuit?
O lecţie ce muza vă dă şi-i de folos:
Legaţi întotdeauna utilul de frumos.
• Poem amplu, care sintetizează trăsăturile
clasicismului.

De zeci de ori poemul mereu să-l cizelezi;

Dă-i lustru, şlefuieşte-l, îndreaptă-l de nu merge;
Arareori s-adaugi, dar mai adesea, şterge!
(…)Voi care pentru teatru vă arătaţi ardoarea,
Veniţi cu versuri mândre să v-afirmaţi valoarea,
De vreţi piesele voastre să le vedeţi jucate(…)

Din primele cuvinte rostite lapidar

Subiectul să se-arate cât mai bogat şi clar.
Eu râd de autorul ce nu-i stăpân pe sine
Şi ce-ar vrea să grăiască nici el nu ştie bine. (…)
Dar noi, ce ne supunem la legea raţiunii,
Vrem arta să îndrepte şi mersul acţiunii;